Caracteristicile unei persoane

dependente de droguri.
(LUCRARE DE LICENŢĂ)

1
 CUPRINS:

ARGUMENT.......................................................................................................................4
Capitolul I Definiţii şi concepte de bază în cercetarea toxicomaniei.............................6
1. O scurtă istorie a consumului de droguri.............................................................6
2. Principalele categorii de substanţe stupefiante..................................................10
3. Categorii de toxicomani.....................................................................................15

Capitolul al II-lea Construirea carierei toxicomane.....................................................18

1. Modele explicative ale consumului de droguri..................................................18
2. Analiza etiologică (factori şi motive)................................................................23
3. Elemente de psihopatologie în dependenţa de substanţe psihoactive................26

Capitolul al III-lea Consumul de droguri ca problemă socială...................................29

1. Principii şi standarde la nivel european şi naţional............................................30
2. Sistemul integrat de asistenţă a consumatorilor de droguri..............................32
3. Măsuri socio-juridice de prevenire şi combatere a consumului de droguri.......35

Capitolul al IV-lea Consumul de droguri – factori primordiali şi factori de

menţinere..........................................................................................................................38
1. Justificarea cercetării.........................................................................................38
2. Cadrul cercetării.................................................................................................39
3. Ipotezele cercetării.............................................................................................42
4. Obiectivele cercetării.........................................................................................42
5. Tehnicile utilizate în cercetare...........................................................................43
6. Studiu de caz......................................................................................................46
7. Analiza datelor...................................................................................................47
8. Concluzii............................................................................................................58

2
Capitolul al V-lea Proiect de intervenţie privind prevenirea şi „combaterea”
consumului de droguri.....................................................................................................60
1. Grup ţintă, obiective şi justificare......................................................................60
2. Descrierea detaliată a activităţilor......................................................................62
3. Durata şi planul de acţiune.................................................................................64
4. Parteneri, factori de risc, rezultate anticipate.....................................................65

Concluzii...........................................................................................................................67
Anexe.................................................................................................................................68
Bibliografie.......................................................................................................................77

Argument

Schimbările sociale majore din România ultimului deceniu, datorate contextului

geopolitic internaţional, dar şi evoluţiei politice interne, au adus în discuţie un fenomen
social care s-a dovedit a fi de o amploare îngrijorătoare: consumul de droguri. Includerea
ţării noastre pe ruta balcanică a drogurilor a luat complet pe nepregătite societatea
românească. Nici unul dintre segmentele sale (educaţie, sănătate, justiţie, poliţie, etc.) nu
a reacţionat prompt şi într-un mod corespunzător. Nici chiar sistemul nostru de valori,
atitudini, mentalităţi, nu a putut să absoarbă această problemă nouă, să îi găsească
modalităţi adecvate de rezolvare.
Toleranţa şi/sau neputinţa autorităţilor de a controla traficul de substanţe psiho-
active de la graniţe şi de pe teritoriul României, scăderea nivelului de trai al populaţiei,
politica traficanţilor de a oferi uneori pe nimic noul produs, au făcut ca România să
devină foarte repede şi o ţară consumatoare, o ţară în care traficul de stupefiante a devenit
din ce în ce mai organizat, în care numărul consumatorilor de droguri a crescut de la an la
an. Astfel, consumul pare să fi atins în prezent un nivel suficient de ridicat încât să
încurajeze în continuare traficul de stupefiante în România.

3
 Fenomenul consumului de droguri a păstrat aceeaşi traiectorie: scăderea vârstei
medii a consumatorilor, concomitent cu mărirea numărului de consumatori şi mai ales a
celor care se injectează. Chiar dacă aceste creşteri au fost sesizate şi semnalate de-a
lungul anilor de specialisti, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), de Fondul
Naţiunilor Unite pentru SIDA (UNAIDS) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
(UNDP), ele au fost luate în considerare de autorităţi destul de târziu, o politică de
prevenire şi combatere a traficului de droguri la nivelul României fiind elaborată abia în
2002 .
Astăzi, când din datele oferite de studiile din ultimii ani , din numărul de capturi
de droguri, din numărul persoanelor cercetate pentru trafic şi deţinere ilegală, din
rapoartele de constatare medico-legală, din adresabilitatea persoanelor la serviciile psiho-
medicale, se profilează o situatie dramatică, autoritatile statului au început sa fie real
preocupate de aceasta problematică.
Problemele sociale determinate de consumul de droguri au, la rândul lor,
numeroase consecinţe economice, juridice, criminologice şi medicale pe termen scurt şi
lung, care influentează negativ atât viata şi condiţia de bunastare a indivizilor ,cât şi a
comunitaţilor din care fac parte.
Totuşi, ca problemă socială nu atat consumul, cât dependenţa de droguri este
importantă. În numeroase cazuri, consumul poate fi ocazional şi nu generează,
dependenţă. În schimb, starea de dependeţă faţă de anumite substanţe chimice, utilizate
pentru a produce efecte agreabile ori pentru a evita durerea si discomfortul, are multiple
efecte negative din punct de vedere psihologic şi fiziologic. Asemenea efecte negative
determină modificari ireversibile cu caracter fizic şi psihic, care afectează profund starea
de sanatate a individului.
Tânara generaţie aflată ea însăşi în plină perioadă de tranziţie, specifică
adolescenţei (adică într-o perioadă a căutării şi a descoperirii propriei identităţi, a
cunoaşterii şi a înţelegerii de sine şi a celor din jur, a confruntării cu probleme existenţiale
şi cu nevoia vitală de a le rezolva), a reacţionat rapid. Lipsiţi, de cele mai multe ori, de
înţelegerea, de răbdarea adulţilor de a-i asculta, de fermitatea acestora în a propune soluţii
de viaţă coerente, tinerii au cedat mirajului retragerii într-o lume în care numai ei pot
avea acces, departe de intruziunile şi agresivitatea celor care nu sunt de o vârstă cu ei.

4
 Lucrarea de faţă îşi propune analiza fenomenului de toxicomanie în rândul
tinerilor de astăzi, prin identificarea factorilor protectivi şi de menţinere a acestuia,
încearcând să prezinte soluţii viabile pentru prevenirea consumului de droguri.

CAPITOLUL I DEFINIŢII ŞI CONCEPTE DE BAZĂ ÎN

CERCETAREA TOXICOMANIEI

1.O scurtă istorie a consumului de droguri

Drogurile reprezintă astăzi, pentru toate ţările, una dintre cele mai grave probleme
sociale ale ultimului secol. Pentru o clipă de plăcere, urmată însă de mizerie, de pierderea
demnităţii şi nu de puţine ori, de moarte, milioane de oameni îşi schimbă viaţa într-un
mod fundamental. Tentaţia de a ajunge la stări de euforie îşi are rădăcina în timpuri de
mult apuse.
După opinia lui Mircea Eliade 1 şi a multor antropologi consumul de droguri a
apărut în contextul ritualurilor religioase, care au fost bazate pe o anumită activitate
halucinogenă, de transă, de iniţiere, de calatorie în lumea de dincolo. Aceste stări erau
determinate de substanţe halucinogene (dintre care cea mai cunoscută în spaţiul
românesc era mătrăguna). Dincolo de Atlantic, în America era folosită mescalina
(utilizată la anumite ritualuri) sau cocaina.

1
Eliade,M. – De la Zalmoxis la Gengis-Han, (1995), Edit.Humanitas, Bucureşti, p.97.

5
 La început, folosirea drogurilor nu a fost o problemă ludică sau utilizată în scopuri
de plăcere, de distracţie ci în auxiliar pentru a crea formele de transă in anumite forme de
cult .. Mişcarea hippy din secolul XIX e profund marcată de droguri pentru a genera
starea de eliberare şi de răzvrătire împotriva valorilor postbelice. După „flower power” şi
aşa numita „new age” guvernele se coalizează împotriva producţiei şi distribuţiei acestor
substanţe.
Tot pe continentul american izbucnesc marile războaie ale cocainei, plecate de pe
teritoriile columbiene şi ajunse şi în S.U.A. şi Europa. Fenomenul ia amploare în sensul
că dacă la început erau consumate doar în mediile intelectuale şi artistice, urmează o
trecere printr-un proces de democratizare.
În secolul al XVII-lea s-a descoperit morfina , un medicament care calma durerile
provocate de răni. Cu timpul s-a realizat că morfina administrată în mod repetat duce
foarte repede la dependenţă fizică şi psihică. S-a cautat un înlocuitor şi prin derivarea
morfinei cu opiumul s-a descoperit heroina, care iniţial se credea că nu dă dependenţă aşa
de mare ca morfina. În realitate, dependenţa de heroină este de şapte ori mai mare decât
cea de morfină.
După primul război mondial, aceste substanţe au început să fie consumate în toată
lumea. Până la sfârşitul anilor 30, ele erau legale 2. Comercializarea lor, în timp, a dus la
profituri enorme scoase în afara legii, devenind o sursă inestimabilă pentru piaţa neagră.
Flagelul comerţului ilicit de stupefiante, pornit din America de Sud şi Orientul Mijlociu, a
cuprins intreaga planetă.
Urmările „războiului opiului”, desfăşurat la mijlocul secolului al XIX-lea între
Anglia şi China, au făcut înţeleasă necesitatea adoptării unor măsuri cu caracter
internaţional în sfera de cuprindere a controlului drogurilor. Guvernul Statelor Unite ale
Americii a avut iniţiativa organizării în anul 1900, la Shanghai, a primei „Conferinţe
internaţionale asupra stupefiantelor”, la care au participat 13 state ce aveau interese în
Orient. Cele 9 rezoluţii adoptate, deşi fără obligativitate pentru ţările semnatare, au
pregătit terenul pentru consacrarea problemei drogurilor ca o chestiune de drept
internaţional. China a interzis în anul 1906 cultivarea macului opiaceu, iar în Filipine a
fost prohibită utilizarea opiului în alte scopuri decât cele medicale.

2
Pop, O. – Drogurile, un flagel al lumii contemporane, (2002), Edit. Miron, Timişoara, p.15.

6
 La 23 ianuarie 1912, un număr de 12 state semnează la Haga prima „Convenţie
internaţională privind stupefiantele”, care marchează începutul cooperării internaţionale
în domeniul controlului drogurilor. Preconizată a intra în vigoare cel mai târziu la 31
decembrie 1914, convenţia a fost ratificată şi a început să-şi producă efectele odată cu
Tratatul de la Versailles, semnat la 28 iunie 1919, după încheierea primului război
mondial. Prevederile Convenţiei de la Haga vizau adoptarea unor legi naţionale prin care
producţia, desfacerea şi distribuţia opiului brut să fie supuse controlului, trebuind să
îndeplinească formalităţile înregistrării şi licenţierii şi putându-se adresa exclusiv
scopurilor medicale ori legitime.
După crearea, de către puterile învingătoare în război, a Ligii Naţiunilor, care
îngloba un „Comitet consultativ pentru traficul opiului şi altor droguri periculoase”, va fi
semnată la Geneva, la 19 februarie 1925, „Convenţia internaţională asupra opiului”, care
– reglementând licenţele de export şi import pentru substanţele şi produsele cu conţinut
stupefiant – solicita guvernelor să prezinte anual rapoarte statistice referitoare la
producţia, stocurile, consumul şi comerţul internaţional de droguri.
Această convenţie fusese precedată de semnarea la 11 februarie 1925, tot la
Geneva, a „Acordului privind producerea, comerţul interior şi folosirea opiului preparat”.
O altă „Convenţie internaţională privind limitarea fabricării şi reglementarea distribuirii
narcoticelor”, semnată la Geneva la 13 iulie 1931, avea scopul de a reduce cantităţile de
droguri disponibile în fiecare ţară sau teritoriu.
La 26 iunie 1936 a fost încheiată, la Geneva, „Convenţia pentru pedepsirea
traficului ilicit de droguri dăunătoare”, intrată în vigoare la 26 septembrie 1939 şi care
prevedea măsuri de asistenţă juridică internaţională, pe lângă sancţiunile severe ce
trebuiau aplicate traficanţilor. Anterior acestei convenţii fusese semnat la Bangkok, la 27
noiembrie 1931, „Acordul privind controlul consumului de opiu fumat în Extremul
Orient”.
Sfârşitul celui de-al doilea război mondial va duce la înfiinţarea Organizaţiei
Naţiunilor Unite (prin Carta adoptată la Conferinţa de la San Francisco din 1945), care îşi
asuma în totalitate responsabilităţile Ligii Naţiunilor în privinţa controlului şi a
combaterii traficului de droguri. Astfel, la prima sa sesiune din luna februarie 1946,
Consiliul economic şi social a creat Comisia pentru Stupefiante – compusă iniţial din 15

7
membri, apoi din 21 în anul 1961 şi din 30 de persoane în anul 1973-, a cărei primă
activitate notabilă a fost „Protocolul din 1946”, semnat la 11 decembrie la Lake Success
şi prin care s-au adus amendamente convenţiilor şi acordurilor anterior încheiate.
„Protocolul de la Paris”, semnat la 19 noiembrie 1948 şi intrat în vigoare la 1
decembrie 1949, autorizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii să supună controlului
internaţional orice drog nou, susceptibil de a crea dependenţă şi nereglementat în
Convenţia din 1931.
La 23 iunie 1953 se semnează la New York „Protocolul asupra opiului”, intrat în
vigoare la 8 martie 1963, care viza reglementarea şi limitarea culturilor de mac, precum şi
producerea, utilizarea şi comerţul en-gros ale opiului, autorizând doar 7 ţări să producă
opiul pentru export.
„Convenţia unică asupra stupefiantelor” a fost adoptată la 30 martie 1961, intrând
în vigoare la 13 decembrie 1964 şi a înlocuit toate convenţiile, acordurile şi protocoalele
încheiate până atunci, aducând un suflu nou în lupta contra narcoticelor prin simplificarea
organizării controlului internaţional, sub care au fost puse pentru prima dată şi plantele
din care se extrag drogurile naturale. Dispoziţiile acestei convenţii vizează înfiinţarea
Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S), tratamentul medical şi
readaptarea toxicomanilor, reglementarea exportului şi a importului de droguri.
„Protocolul din 1972”, intrat în vigoare la 8 august 1975, amendează Convenţia din 1961,
prevăzând limitarea producţiei de opiu şi a fabricării stupefiantelor sintetice, distrugerea
suprafeţelor cultivate ilegal cu mac opiaceu şi cannabis, precum şi măsuri de protecţie
socială a toxicomanilor.
„Convenţia asupra substanţelor psihotrope”, adoptată la Viena în data de 28
februarie 1971 şi intrată în vigoare la 16 august 1976, dispune restricţii în materia
drogurilor ce nu se regăsesc în prevederile Convenţiei din 1961 şi interzice operaţiunile
comerciale de export şi import de substanţe psihotrope, cu excepţia cazului în care
contractele se încheie la nivel interguvernamental sau între entităţi legal abilitate în acest
sens, fiind necesară o licenţă specială pentru deţinerea, producerea ori desfacerea pe piaţă
a drogurilor.
Către sfârşitul anilor 1970, la sugestia Adunării Generale a ONU, Comisia pentru
Stupefiante a început studierea posibilităţilor lansării unei strategii globale pe termen

8
lung privind controlul abuzului de droguri, activitate finalizată în 1981. ”Strategia
internaţională pentru controlul abuzului de droguri”, viza, pe o perioadă de cinci ani
(1982-1986), toate segmentele luptei antidrog. La 14 decembrie 1984 a fost adoptată de
către Adunarea Generală a ONU „Declaraţia privind controlul traficului şi abuzului de
droguri” care adresa îndemnul de îmbunătăţire a legislaţiei în materie, la nivel naţional,
zonal şi internaţional.
În perioada 25 noiembrie–20 decembrie 1988 s-a desfăşurat la Viena conferinţa
internaţională în urma căreia a fost adoptată „Convenţia împotriva traficului ilicit de
stupefiante şi substanţe psihotrope”, care a intrat în vigoare la 11 noiembrie 1990 şi a
cărei specificitate rezidă în dispoziţiile referitoare la depistarea, sechestrul şi confiscarea
bunurilor şi mijloacelor financiare ale infractorilor, la operaţiunea „livrării
supravegheate”, la extrădare şi asistenţa judiciară mutuală; la această convenţie au aderat,
până la 1 noiembrie 2001, 162 de state reprezentând 85% din ansamblul ţărilor lumii.
Peste tot în lume, drogurile provoacă infracţionalitate, boală, sărăcie şi moarte.
Nimeni nu a putut calcula câte persoane au murit din cauza drogurilor.
Înainte de 19893, consumul de droguri era aproape inexistent în România,
reducându-se la folosirea stupefiantelor de către studenţii străini şi la abuzul de
medicamente cu conţinut stupefiant. La inceput, creditată ca ţara de tranzit, România a
început sa devină şi o veritabilă piaţă de desfacere. Intrând prea uşor în ţară, aduse din
Afganistan prin aşa-numita rută balcanică, heroina atrage un număr mare de tineri. Anii
de creştere sunt 1995 -1999. se ajunge ca în 1999 (11% din tinerii supuşi unui studiu au
recunoscut faptul că au consumat droguri).
Aceste situaţii au determinat primele măsuri mai energice din partea statului, atât
prin demascarea şi înlăturarea consumatorilor, cât şi măsuri medicale şi de reabilitare a
consumatorilor. Astfel, în anul 2001 s-au înregistrat 2100 de pacienţi, de trei ori mai mulţi
ca în anul anterior. Tot în anul 2001, Brigada de Combatere a Crimei Organizate creează
un nou compartiment , cel pentru Antidrog, fapt ce se petrece intermitent cu apariţia
Comisiei Interministerială a Consumului de Droguri. Sunt anii în care apar primele

3
Rădulescu, S.M., Dâmboveanu, Cristina – Sociologia consumului de droguri (2006), Edit. Lumina Lex,
Bucureşti, p.32.

9
programe de prevenire, se creează parteneriate şi forumuri de discuţii cu alte ţari în
vederea elaborării proiectelor de prevenire şi combatere.
Principiu terapeutic, obiect de cult, instrument al răzbunării şi desfătare a
simţurilor, drogul era departe de a-şi fi avut scrisă istoria.

2.Principalele categorii de substanţe stupefiante

Istoria socială a drogurilor constituie un caz elocvent de evidenţiere a schimbării,

în timp şi spaţiu, a interpretărilor şi definiţiilor sociale ale drogului. În acest sens, un drog
ilegal este o substanţă chimică, naturală sau sintetică, care, spre deosebire de
medicamente, acţionează asupra creierului, producând stări euforice, tulburări psihice,
halucinaţii, reacţii paranoice. Iniţial , mai ales la sfarşitul secolului al XIX-lea sau în
primele decenii ale secolului al XX-lea, droguri cum sunt morfina, heroina sau LSD-ul
erau folosite în scopuri terapeutice. Ulterior, date fiind efectele lor devastatoare,
asemenea droguri au fost interzise.
Există şi droguri legale dintre care, alături de alcool, cofeină şi tutun, cea mai
mare parte este constituită din medicamente.
O altă definiţie consideră că un drog este „orice substanţă care produce sau
creează schimbări psihologice şi/sau fiziologice în corp”4.
Cele mai obişnuite criterii în baza cărora se definesc drogurile sunt:5
• psiho-activitatea – se referă la capacitatea unei anumite substanţe de a influenţa
psihicul uman (emoţiile, senzaţiile,percepţiile, modul de gândire, dispoziţia individului).
Marea majoritate a consumatorilor utilizează droguri precum alcoolul, LSD-ul sau
amfetaminele pentru a se simţi „high”;
• utilitatea medicală – desemnează acele substanţe acceptate din punct de vedere
medical şi folosite pentru vindecarea corpului sau a psihicului (penicilina, aspirina,
morfina, etc.);
• ilegalitatea – vizează acele substanţe a căror posesie şi comercializare sunt
definite de către public ca fiind împotriva legii şi pot determina arestarea individului;
4
Lyman, M.D.,Potter, G.W.- Drugs in society: causes, concepts and control(1991), Ohio Cincinnati,
Anderson p. 19.
5
Rădulescu,S.M.,Dâmboveanu,Cristina – (2006), op.cit., p.26-27.

10
 • definirea publică - se referă la acele substanţe pe care majoritatea populaţiei le
denumeşte, ca atare, atunci când este intrebată ceea ce este un drog.

Există mai multe variante de clasificări, pornind de la criterii des formulate. Un

exemplu de criteriu de clasificare se referă la deosebirile dintre droguri după efectele pe
care le determină, direct sau indirect, vizibil sau subtil, la nivel comportamental.
Conform acestui criteriu, există şapte categorii de substanţe:6
• antidepresive;
• sedative (depresive);
• anxiolitice;
• neuroleptice (antipsihotice şi tranchilizante majore);
• narcotice analgezice (analgezice euforizante);
• halucinogene (psihedelice).
O altă clasificare distinge trei mari familii de substanţe psihotrope:7
• sedativele (alcoolul, solvenţii, tranchilizantele şi somniferele, opiaceele, GHB
sau gama-hidroxibutirat) sunt substanţe care induc o senzaţie de relaxare, de pierdere a
inhibiţiilor şi în final, o stare de vis şi de absenţă, care încetinesc activitatea sistemului
nervos central;
• stimulantele (care pot fi minore:cafea,ceai,ciocolată,băuturi carbogazoase, tutun
şi majore: cocaina, amfetaminele) sporesc activitatea neurologică a creierului,
intensificând activitatea sistemului nervos central;
• perturbatoarele (canabisul, ecstasy, LSD, fenciclidina) care dezorganizează
activitatea sistemului nervos central.
J.Molto şi C.Radel (1995) propun două clasificări, una facută în funcţie de
dependenţa şi toleranţa creată de consumul drogului, cealaltă în funcţie de efectul asupra
efectului nervos central.
Prima clasificare este descrisă în tabelul de mai jos:
Droguri Dependenţă fizică Dependenţă psihică Toleranţă
6
Neamţu,G. – „Probleme de asistenţă socială în toxicomanie”apud Neamţu, G.,Stan, D. Asistenţă Socială.
Studii şi aplicaţii,(2005), Edit. Polirom, Iaşi, pp. 381-382.
7
Gaudet, Etienne – Drogurile şi adolescenţa. Răspunsuri la întrebările părinţilor (trad.), (2006), Edit.
Minerva, Bucuresti, p.31.

11
Opiacee Da Da Da
Barbiturice Da Da Da
Benzodiazepine Da Da Da
Amfetamine Nu Da Da
Cocaină Nu Da Nu
Halucinogene Nu Da Slabă
Canabis Nu Da Nu
Solvenţi Nu Da Da

Ţinând cont de efectul asupra sistemului nervos central (SNC), drogurile se

împart în următoarele grupe:8
• psiholeptice (sau inhibitoare ale SNC):
• opiacee (opim, morfină, heroină, codeină);
• benzodiazepine;
• barbiturice;
• neuroleptice;
• antihistaminice.
• psihoanaleptice (sau stimulatoare ale SNC):
• stimulative ale atenţiei;
• amfetaminele şi derivatele ei;
• cocaina;
• cofeina şi alte xantine, nicotina;
• amine simpatomimetice;
• stimulative ale dispoziţiei (antidepresive).
• psihodisleptice (care produc modificări psihice în deosebi în sfera cognitivă şi
perceptuală):
• derivate din canabis (haşiş, marihuana);
• halucinogene (mescalina,LSD);
• derivate anticolinergice (alcaloizi ai belladonei, antiparkinsoniene);
• alcool etilic.

8
Lupu,I., Zanc I. Sociologie medicală. Teorie şi aplicaţii, (1999), Edit. Polirom, Iaşi pp. 185-186.

12
Privit din perspectivă juridică, un stupefiant este considerat drog numai în măsura în care
potenţele sale în materie de abuz şi toxicomanie – dependenţa –sunt relevate, termenul ca
atare fiind utilizat atât în legislaţia internă, cât şi în cea internaţională.9
• Stupefiantele naturale: opiul extras direct din Papaver somniferum, morfina, codeina şi
tebaina, extrase din opiu;
• Stupefiante semisintetice: heroina (diamorfina), hidromorful (dihidromorfina), Dilaudil,
oxicodona (Eucodal);
• Stupefiante sintetice cu efecte puternice: metadona (Sintalgon), petidina, Meperidina,
Demerolul (Mialgin);
• Stupefiante sintetice cu efecte slabe: dextropropoxifena (Darvon), pentazocina (Fortral).
Convenţia din anul 1971 privind substanţele psihotrope precizează că este apreciată şi
tratată juridic ca psihotropă acea substanţă care poate provoca:
 o stare de dependenţă;
 o stimulare sau o depresie a sistemului nervos central, dă naştere la halucinaţii sau
tulburări ale funcţiei motrice ori de judecată sau de comportament, de percepţie ori a
umorului.
Categorisirea drogurilor în stupefiante şi substanţe psihotrope este menţinută de
către „Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope”, semnată la Viena, în anul 1988.
Substanţele psihotrope – drogurile, în general – pot fi clasificate, în raport cu acţiunea lor,
în: analgezice, sedative, hipnotice, stimulente şi halucinogene.
• Analgezicele sunt deprimante neselective ale sistemului nervos central şi servesc – aşa
cum o arată şi denumirea – pentru atenuarea durerilor, fără ca persoana care le utilizează
să-şi piardă cunoştinţa.
• Sedativele sunt tot deprimante neselective ale sistemului nervos central care – în
anumite doze terapeutice – au drept efect diminuarea hiperexcitabilităţii psihomotorii şi
aducerea la parametrii normali a tonusului funcţional al acestuia. Luate în doze mari,
sedativele duc la deprimarea intensă a sistemului nervos central.

9
Vezi şi legea 143/2000 privind combaterea şi consumul ilicit de droguri

13
• Hipnoticele – somniferele – sunt substanţe care provoacă somnul, prin deprimarea
sistemului nervos central. Din rândul hipnoticelor amintim barbituricele, metaqualona,
chloral-hidratul ş.a.
• Stimulentele activează sistemul nervos central şi măresc activitatea creierului şi a
măduvei spinării, principalele droguri de acest fel fiind cocaina şi amfetaminele.
Important este faptul că anumite stimulente au o întrebuinţare terapeutică legală, cum ar
fi anorexigenele (ex. pentru scăderea greutăţii corporale) şi psihostimulentele (folosite în
tratarea depresiunilor nervoase).
• Halucinogenele sunt substanţe ce acţionează asupra sistemului nervos central,
provocând atât denaturarea percepţiilor, cât şi iluzii senzoriale. Cunoscute sub denumirea
de „droguri psihodisleptice” sau „droguri psihodelice”, în rândul halucinogenelor se
înscriu, în special, L.S.D.-ul (dietilamida acidului lisergic) şi psilocybina.

1.3.Categorii de toxicomani

Toxicomania (reprezintă starea de intoxicaţie, periodică şi cronică prin consumul

repetat a unui drog natural sau sintetic) este un fenomen din ce în ce mai vizibil, cu ample
şi, uneori, grave consecinţe la nivel individual şi comunitar.
Clasificarea tipurilor de toxicomanii se realizează utilizând criterii diverse. În
general, se apelează la cele ţinând de natura consumului, acolo unde este prezentă o
substanţă consumată sub forma unor doze în secvenţe diverse (criteriul cantitativ
referitor la cantitatea de drog dintr-o doză, frecvenţa dozelor, tipul de substanţă
consumată) şi de cel calitativ – cât de toxic este consumul şi care sunt efectele sale
disfuncţionale.
Această primă mare categorie de toxicomani ce se defineşte şi se caracterizează
prin dependenţa de o substanţă, poate fi desemnată prin sintagma „toxicomania
drogurilor”10. În această clasă intră toţi dependenţii de o substaţă, fie ea legală sau ilicită:
narcomanii, heroinomanii, dependenţii de droguri naturale sau sintetice, dependeţii de
droguri de substituţie, dependenţii de medicamente si poliintoxicaţii, alcoolismul în toate

10
Neamţu G. apud Neamţu G. , Stan D, op.cit., p.378.

14
manifestarile sale, tabagismul, dependenţii de „drogurile dulci” sau uşoare (cafea , ceai,
ciocolată).
A doua mare categorie a domeniului este toxicomania fară droguri11 sau clasa
adicţiilor comportamentale. În această categorie intră realităţi diverse care fac parte din
aceeaşi sferă de conţinut: jucătorii de noroc înveteraţi, TV-mania, „internet-mania”,
jocurile video, bulimia, anorexia mentală, sporturile cu risc autodistructiv, conduitele şi
relaţiile sexuale adictive, obisnuinţele cotidiene, delicvenţa compulsivă, comportamentele
consumatoriste compulsive, dependenţa de muncă, etc.
În categoria toxicomaniei drogurilor, tipul de consum12 se poate sintetiza în
următoarele cazuri:
• absenţa consumului;
•consumul moderat, neproblematic;
• consumul relativ ridicat, dar neproblematic;
• consumul ridicat asociat cu probleme moderate;
• consumul ridicat asociat cu probleme complexe şi grave;
• dependenţa de substanţă asociată cu probleme de sănătate şi de viaţă.
În literatura de specialitate de referinţă la nivel internaţional, tipurile de consum
specificate şi recunoscute sunt urmatoarele:13
• consumul nesancţionat;
• consumul cu risc (cu potenţial toxic pentru sanatatea individului);
• consumul disfuncţional (cu efecte vizibile la nivel psihologic şi social);
• consumul distructiv/nociv (care afectează grav starea de sănătate fizică şi
mentală a consumatorului).
Comisia Naţională a Abuzului de Droguri şi Marijuana din S.U.A. a deosebit mai
multe niveluri ale consumului de droguri, clasificând comportamentul utilizatorilor
drogurilor de orice fel în cinci modele: experimental, recreaţional, circumstanţial,
intensiv şi compulsiv.14

11
Idem, p. 379
12
Gorun, S. – Paradisuri artificiale-toxicomaniile, (2003), Edit. Viaţa Medicală, Bucureşti, p.21.
13
Vezi şi Rădulescu,S, Dâmboveanu, Cristina , op.cit., p.138.
14
Lupu, I.,Zanc, I., op. cit., p. 183

15
 • consumul experimental – încercarea drogului datorită unei noi experienţe,
manifestată prin curiozitatea individului;
• consumul recreaţional – drogul este folosit în mod voluntar, în general într-un
grup, dar individul nu e încă dependent de drog;
• consumul circumstanţial – motivat de cautarea efectelor noi anticipate de subiect
pentru rezolvarea unor situaţii sau probleme stresante;
• consumul intensiv – utilizarea drogului este zilnică şi e motivată de probleme
personale sau situaţii foarte stresante ori de dorinţa de a menţine un anumit nivel al
echilibrului psihic sau al performanţei, individul ramânând încă integrat în societate.
• consumul compulsiv – caracterizat printr-un mare interes şi un înalt grad de
dependenţă psihică şi fizică faţă de drog.
Din punctul de vedere al utilizatorilor de droguri, unii autori repartizează
narcomanii în patru mari categorii: psihotici, psihopaţi, imaturii şi sociopaţii.
Fiecare utilizator15 va apela la tipuri diferite de consum: pentru imatur, drogul
devine un punct de legatură prin care intră în contact cu persoanele din jur, pentru cei cu
probleme de socializare va fi un prilej de realizare a unor dorinţe personale.

15
Gorun, S., op.cit, p.43.

16
 CAPITOLUL AL II-LEA CONSTRUIREA CARIEREI
TOXICOMANE

Toxicomania este tratată uneori ca fiind sinonimă cu farmacodependenţa, iar în

altele cu adicţia, deşi este clar că există diferenţe semnificative: ea reprezintă starea de
intoxicaţie periodică sau cronică produsă prin consumul repetat al unui drog natural sau
sintetic. În această direcţie converg toate delimitările şi definiţiile specialiştilor: pentru
psihologi, este un consum patologic, cronic sau periodic impulsiv, de substanţe care
modifică starea afectivă sau de conştiinţă; pentru medici, este o autointoxicaţie
conştientă, cronică, patologică; pentru psihiatri, este o relaţie de dependenţă alienată cu
un drog toxic, relaţie ce tinde să subordoneze întreaga existenţă a individului.
Toxicomania se caracterizează prin:16
• dorinţa puternică şi invicibilă de a persista în consum;
• obţinerea dozei prin orice mijloace;
• tendinţa de a mări dozele (creşterea toleranţei);
• dependenţa polimorfă (fizică, biochimică, psihică);
• apariţia sindromului de sevraj, cu simptimatologie somatică şi psihică, în cazul
întreruperii bruşte a consumului.

1.Modele explicative ale consumului de droguri

16
Neamţu, G. apud Neamţu, G, Stan, D., op.cit., p.388.

17
 Preocupărilor cercetătorilor s-au axat în evidenţierea cadrului teoretic al
consumatorilor de droguri pe răspunsurile la întrebările: „De ce oamenii consumă
droguri?”, „De ce, după prima lor experienţă, ei continuă să utilizeze droguri?”, „În ce
mod şi de ce unii consumatori încetează să mai ia droguri?”, „Ce factori acţionează în
reluarea consumului de droguri?”. În acest sens, există trei tipuri de explicaţii pentru
consumul şi abuzul de droguri: biologice, psihologice şi sociologice.

• Explicaţii biologice ale consumului de droguri

Unii indivizi refuză să consume vreodată droguri, alţii doar „experimentează” o singură
dată acest consum, iar alţii consumă în mod regulat droguri, devenind dependenţi daţă de
drogul respectiv.
Un rol important în consumul de droguri îl au factorii genetici17, prezenţa sau
absenţa rudelor de gradul întâi consumatoare, putând face să crească probabilitatea ca o
persoană să devină dependentă de droguri. droguri. Acestă tendinţă genetică nu este
obligatorie, ea putând fi influenţată de factorii de mediu exercitaţi asupra individului.
O altă explicaţie biologică ar fi „dezechilibrul metabolic”, care poate acţiona ca
posibil factor cauzal în dependenţa fiziologică faţă de droguri, râvnind la drog în aceeaşi
măsură în care organismul cu diabet solicită insulină. Explicaţia poate rămâne doar o
teorie relevantă pentru dependenţa fiziologică.
Explicaţiile biologice sunt unilaterale şi nu ţin seama de factorii de natură
psihologică sau socială.
• Explicaţii cu caracter psihologic
O mare parte din aceste explicaţii pun accent pe mecanismele de „reîntărire” a
conduitei celor care abuză de droguri. În acest sens, oamenii care consumă droguri sunt
persoane care au fost recompensate pentru consum, motiv pentru care continuă în mod
constant.18
17
Ioan, B.G. – Consumul de droguri şi toxicomania. Aspecte bio-psihosociale, medico-legale şi legislative,
(2003), Edit. Junimea, Iaşi, p.56.
18
Rădulescu, S.M.- Devianţă, criminalitate şi patologie socială, (1999), Edit. Lumina Lex, Bucureşti,
pp.268-269.

18
 Putem vorbi de o reîntărire pozitivă, dată de senzaţia de plăcere şi de euforie
produsă de consumul de droguri euforice şi de o reîntărire negativă, apărută atunci când
sopul individului este uşurarea durerilor prin intermediul consumului de droguri ce
provoacă dependenţă fizică.
Teoriile psihologice mai pun accentul şi pe trăsăturile de personalitate
(impulsivitate, incapacitatea de a inhiba comportamente care au generat, anterior,
consecinţe negative şi accentul pus pe „valoarea” efectelor imediate ale drogului) care
influenţează consumul de droguri.
Consumul de droguri apare, pe de altă parte, în cazul indivizilor caracterizaţi de
tulburări emoţionale19 şi dificultăţi de adaptare, care folosesc drogurile ca un mijloc de a
„evada din realitatea cotidiană”, modalitate întărită şi de presiunile sociale sau
disponibilitatea drogurilor pe piaţa neagră. Tot în acest context, consumul de droguri
apare ca o formă de „compensare” a atitudinii de respingere şi auto-respingerii
individului.
Explicaţiile psihologice sunt nesatisfăcătoare, întrucât au un caracter unilateral şi
nu ţin seama de constatările altor discipline.
• Teorii sociologice cu privire la consumul şi dependeţa faţă de droguri
• Teoria anomiei având ca reprezentant pe Robert King Merton, relevă faptul că
consumul de droguri constituie un „eşec al conformităţii”, adică al conformării indivizilor
la mijloace legitime, „instituţionalizate” de realizare a scopurilor sociale.
Anomia crează tendinţe puternice de devianţă,de încălcare a normelor, din partea acelor
grupuri de indivizi care nu pot avea acces la scopuri decât utilizând mijloace ilicite.
Indivizii îşi adaptează conduita şi-şi reglează acţiunile diferite situaţii sociale prin patru
forme de adaptare: conformitatea, inovaţia, ritualismul, evaziunea şi rebeliunea.
Utilizarea drogurilor nu este doar o formă de evaziune ca urmare a eşecului social, ci
poate fi expresia unui comportament inovator care caută noi experienţe excitante sau o
conduită răzvrătită împotriva conformismului adulţilor.
• teoria” dublului eşec”al consumatorului de droguri 20, reluând ideile lui Merton
cu privire la evaziune, Richard Cloward si Lloyd Ohlin au evidenţiat faptul că aceasta
19
Ioan, B.G., op.cit, p.73.
20
Rădulescu, S.M. – Teorii sociologice în domeniul devianţei şi al problemelor sociale, (1994), Computer
Publishing Center, Bucureşti, pag.124.

19
conduită nu semnifică numai incapacitatea anumitor indivizi de a avea acces la mijloace
legitime, ci reprezintă un „dublu eşec”, în măsura în care acei indivizi nu au acces nici la
mijloace ilegitime. În primul caz, individul acceptă legitimitatea mijloacelor insituţionale,
dar nu are capacitatea de a le folosi in realizarea scopurilor datorită unor deficienţe
personale. Aceasta determină numeroase frustrări personale şi retragerea individului în
asocialitate. În cel de al doilea caz, individul acceptă şi foloseşte mijloace ilegitime, dar
este incapabil de a atinge scopurile dorite. Acest dublu eşec generează evaziunea,
concretizată, cel mai adesea, în consumul de droguri.
Teoria a fost criticată pentru incapacitatea de a identifica elementele care să
diferenţieze indivizii dependenţi de cei non dependenţi de droguri, deşi dependenţii par să
comită mai puţin crime violente pentru a putea face rost de fondurile necesare pentru
dobândirea drogului râvnit.
• Conceptia lui Alfred Lindesmith şi John Gagnon cu privire la relaţia dintre
anomie şi dependenţa de droguri promovează ideea conform căreia consumul de droguri,
nu semnifică întodeauna, o conduită deviantă deoarece noţiunea de devianţă este relativă
depinzând de condiţii de loc, de timp şi de cel care o defineşte. O mare parte din
consumul de droguri a fost facilitată de un consum legitim cu caracter non deviant.
Accesul la droguri pare sa fie o cauza mult mai importantă a dependeţei faţa de ele, decât
starea de anomie. Un argument convingator în acest sens îl constituie ratele ridicate de
dependenţi înregistrate in rândul medicilor farmaciştilor şi asistentelor medicale.
O critică constă în faptul că mulţi indivizi cu dependeţă de droguri erau infractori
înainte de a deveni dependenţi tocmai datorită accesului la droguri.
• concepţia lui Alfred Lindesmith cu privire la raportul dintre procesul de
dependenţă şi teama faţă de simptomele sindromului de abstinenţă a explicat procesul de
dependenţă faţă de drogurile opiacee pe baza convingerii individului. Astfel numai
indivizii care conştientizează legatura care există între suferinţa produsă de intreruperea
utilizării drogului şi consumul acestuia ca atare devin dependenţi tocmai pentru a evita
simptomele dezagreabile ale sindromului de abstineţă.
O dată cu instalarea procesului de dependenţă21, individul adoptă o nouă
concepţie faţă de sine şi faţă de conduita pe care trebuie sa o manifeste în noua sa

21
Rădulescu, S.M., op.cit., p.132.

20
identitate de individ dependent de droguri, concepţie care are o serie de implicaţii sociale
şi psihologice care-l obligă să dezvolte toate consecinţele „carierei” de drogat : să se
asocieze cu alţi indivizi care au aceiaşi identitate, să descopere că nu se poate elibera de
dependenţa faţă de droguri, să joace toate rolurile sociale impuse de această dependenţă.
Lindesmith a subliniat faptul că teoria sa nu consideră că teama faţă de
simptomele abstinenţei reprezintă o motivaţie pentru continuarea consumului de droguri,
deoarece dorinţa impetuasă de administrare a drogului nu este determinată de un motiv
anume, ci de repetarea unor experienţe particulare.
Teoria sa a fost criticată pentru că nu prezintă suficient de clar mecanismele
procesului de învăţare socială a consumului de droguri, astfel că ele nu sunt nici
operaţionalizabile şi nici verificabile în mod empiric.22
• paradigma interacţionistă în domeniul consumului de droguri conform căreia o
anumită substanţă poate fi privită de către medici ca fiind un mijloc util destinat să ajute
pacienţii. Acelaşi drog poate fi privit de către infractori ca un produs ilegal ce aduce bani,
de către moralisti ca fiind ceva rău, de către poliţie ca fiind ceva asociat cu infractorii, de
către consumatori ca o aventură, o experienţă, o formă de evadare.
• teoria învăţării sociale cu privire la consumul de droguri consideră că un
comportament deviant este învăţat în cadrul procesului de interacţiune cu persoane
semnificative din cadrul anturajului sau grupului social. Implicarea într-un grup social
care are atitudini favorabile faţă de consumul de droguri este factorul cheie în stimularea
individului în consumul de droguri. Implicarea într-un grup cu atitudini negative faţă de
consum va descuraja asemenea comportament.
Jock Young a enunţat câteva postulate care pun accentul pe importanţa subculturii
drogurilor:
• diferite grupuri din societate se confruntă cu diverse probleme sociale;
• pentru unele dintre aceste grupuri, drogurile reprezintă un mijloc obişnuit de
rezolvare a acestor probleme;
• aceste grupuri selectează acele droguri care au proprietaţi psihotropice care par
cele mai adecvate pentru soluţionarea problemelor lor;

22
Rădulescu,S.M.,Dâmboveanu ,Cristina ,op.cit., pp.199 – 202.

21
 • efectele drogurilor sunt modelate şi interpretate în termenii culturii de care
aparţine consumatorul;
• dacă drogul este privit ca fiind inadecvat, periculos sau necontrolabil în raport
cu obiectivele grupului, utilizarea sa va fi abandonată;
• consumatorii individuali de droguri învaţă, de obicei, doza necesară, forma de
administrare şi modul de interpretare a experienţei care rezultă din utilizarea,drogului de
la indivizi care sunt deja consumatori de droguri;
• daca nu exista nici o normă cu privire la folosirea drogului atunci consumatorii
de droguri se află într-o situţie anomică;
• asemenea situaţii anomice apar când: individul este izolat de o cultură care
posedă cunostinţe cu privire la utilizarea adecvată a drogului; drogul este recent introdus
în ţara respectivă; creste rapid numărul consumatorilor de droguri fără o transmisie
adecvată a normelor culturale.23
În concluzie , nu există o singură motivaţie şi nici o unică teorie ce ar putea
explica consumul sau dependeţa fată de droguri, acestea depinzînd de o multitudine de
factori printre care trăsăturile de personalitate, stilurile de viaţă, contextele sociale în care
apare prima experimentare a drogului.

2.Analiza etiologică (factori şi motive)

J. Molto şi C. Radel grupează factorii consumului de droguri în două categorii: 24

• factorii socio-culturali se referă la:
• căutarea unei placeri insolite prin transgregarea interdicţiei şi gustul riscului;
• aparteneţa la un grup favorabil utilizării drogului;
• căutarea unei spiritualităţi în izolarea de lume;
• un mod de a protesta;
• precaritate, izolare socială, neintegrare, trăirea exclusiv in direct.

23
Radulescu,S.M.,Dâmboveanu ,Cristina ,op.cit., pp.219 -220
24
Lupu, I., Zanc, I., op.cit., p.183

22
• factorii individuali – nu se referă la existenţa unei prsonalităţi proprii toxicomanului, ci
vizează, cel mai adesea, anumiţi indivizi „fragilizaţi” înaintea întâlnirii cu drogul şi care
prezintă:
• intoleranţă la frustrare;
• nevoia imperioasă de satisfacţie;
• agresivitate patologică;
• inadaptare ce poate merge până la comportamente deviante;
• relaţii parinte-copil perturbate;
• tulburari psihopatologice de gravitate variabilă: crize de adolescenţă, psihopatie,
schizofrenie.
Green L., J. Ottoson în lucrarea „Community Health” analizează principalii factori
care predispun, influienţează şi întaresc modificările de comportament în sensul
evoluţiei25 lui spre abuzul de droguri. Aceştia sunt:26
• motivarea iniţială a actului;
• desfăşurarea resurselor şi abilităţilor ce permit realizarea actului;
• reacţia de comportament (efectul drogului însuşi);
• întărirea şi consolidarea comportamentului;
• întărirea (sau pedepsirea) comportamentului care afectează factorii
predispozanţi;
• cresterea abilităţii în luarea unor măsuri ce potenţează predispoziţiile şi
motivaţiile actului.

Factori predispozanţi Factori favorizanţi Factori declanşatori

Lipsa informaţiilor privind Decizii necorespunzătoare, A fi membru al unui grup ce
pericolul actual al alegerii formarea de deprinderi incurajează folosirea
(folosirii) drogurilor; neadecvate; personală a drogurilor;
Neacceptarea ideii că Acces uşor la droguri ilicite; Educatorii nu impun
persoana poate deveni regulile privind folosirea

25
Vezi şi Neamţu, G., Stan, D., op.cit, p. 395
26
Idem , p. 184

23
dependentă de drog; drogurilor;
Atitudinea potrivit căreia Suficienţi bani pentru a Efectele drogurilor însele.
folosirea drogului este cumpăra droguri;
necesară pentru plăcerea şi
bucuria în viaţă;
Nivel scăzut al stimei de Lipsa preocupărilor pentru
sine; domeniul programelor
privitoare la droguri;
Lipsa încrederii în sine. Lipsa „alternativelor” la
folosirea drogurilor.

Alţi cercetători au evidenţiat trei seturi interrelaţionate de variabile 27 care sunt

cauzal legate de consumul de drog precum:
• variabile structurale, care includ factori socio-demografici: vârsta, sexul, clasa
sau categoria socială, identitatea etnică şi zona de rezidenţă;
• variabile social-interacţionale, aşa cum sunt relaţiile interpersonale sau
probabilitatea de asociere cu indivizi implicaţi în consumul de drog ori utilizarea acestuia
în grupul de prieteni;
• variabile atitudinale, care includ factori comportamentali, precum convingerile
despre capacitatea nocivă sau non-nocivă a drogului, dorinţa de a încălca legea, etc.28
Vârsta pare variabila cea mai strâns asociată cu consumul drogului, mai ales în
condiţiile în care nu este exercitată autoritatea părinţilor, consumul fiind scăzut în primii
ani ai adolescenţei, atingând punctul culminant în ultimii ani ai adolescenţei şi scăzând
constant după aceea. Probabilitatea ca un individ să consume droguri după 40 de ai este
foarte mică.
Sexul – în funcţie de această variabilă, bărbaţii au o probabilitate mai mare să
consume droguri decât femeile, explicată prin tendinţa mai mare a bărbaţilor de a se
angaja în acte deviante sau nonconvenţionale care încalcă regulile sociale.

27
Răşcanu, Rucsandra – „Psihologia comportamentului deviant”, (1994), Edit. Universităţii, Bucureşti,
p.67.
28
Rădulescu, S.M., Dâmboveanu, Cristina, op.cit., p.82-83.

24
 Influenţa prietenilor29 – există trei moduri prin care prietenii pot influenţa
experimentarea drogului de către un tânăr: prezintă consumul ca pe o deprindere care
merită încercată şi experimentată; definesc natura experimentării ca pe ceva senzaţional;
furnizarea de către aceştia a drogului şi atragerea prietenilor în consum. Influenţa
prietenilor se manifestă prin faptul că oferă acces la drog, modele de consum şi sprijin
social pentru un asemenea consum.
Lipsa de convenţionalitate a comportamentului – referindu-se la
nonconvenţionalitatea consumatorilor. Cei care au credinţe religioase puternice, au o mai
mică probabilitate de a consuma droguri.
În general, consumul poate apărea datorită existenţei unui stil de viaţă caracterizat
de:30
• o toleranţă mai mare faţă de devianţă;
• o mai mare tendinţă de angajare în comportamente bazate pe factori de risc;
• o atitudine mai puţin autoritaristă şi mult mai permisivă;
• o mai mare receptivitate la noi experienţe.
Pentru a înţelege mai bine efectele drogurilor asupra individului trebuie să avem
în vedere formula lui Einstein:31
E (efect) = S (substanţă) +I (individ) + C (context)

3. Elemente de psihopatologie în dependenţa de substanţe psihoactive

În ICD şi DMS expresia ,,tulburări induse de substanţele psihoactive''este folosită

pentru desemnarea unor stări provocate de abuzul de alcool ,droguri şi alte substanţe
chimice (solvenţi).
Uzul mai mult sau mai puţin regulat de substanţe psihoactive ,afectează sistemul
nervos central şi conduce la modificări dezadaptative la apariţia unor probleme sociale
profesionale, psihologice sau somatice persitente sau recurente. De asemenea, după
încetarea sau reducerea consumului de substanţe apar simtome de absistenţă severe
manifestându-se o serie de tulburări mentale. Acestea descriu efectele acute sau cronice
29
Campbell, R. – „Copii noştrii şi drogurile”, (2001), Curtea Veche Publishing , Bucureşti, p.23.
30
Gaudet, Etienne, op.cit., p.85
31
Idem., p.30

25
ale acestor subsanţe asupra sistemului nervos central, manifestate prin comportamente
dezadaptative.
Cele două sisteme de clasificare ICD şi DSM III - R folosesc categorii similare,
pe care le grupează însă în moduri diferite. Ambele scheme recunosc următoarele
tulburări: intoxicaţia, abuzul, sidromul de dependenţă, starea de întrerupere, stările
psihice induse da droguri, demenţa, sindromul amnestic, şi stările reziduale.
• Intoxicaţia, constă în modificări patologice şi psihologice şi somatice produse de o
substanţă psihoactivă, modificări care dispar când substanţa în cauză este eliminată din
organism. Natura modificărilor psihice variază atât în funcţie de persoană, cât şi de
drogul utilizat.
• Consumul de risc este acela care determină un mare risc de lezare în viitor a sanatăţii
fizice sau mintale.
• Consumul nociv semnifică acel consum care afectează deja sănătatea, iar împreună cu
un consum de risc constituie abuzul.
• Sindromul de dependenţă constă într-o serie de fenomene psihologice induse în
adminstrarea repetată a unei substanţe (starea de întrerupere şi puternica dorinţă de a
continua consumul de drog).
• Starea de întrerupere reprezintă un grup de sipmtome ca apar atunci când se scade doza
sau se întrerupe administrarea drogului.
• Starea reziduală descrie modificările fiziologice sau psihologice care se manifestă atât
la administrarea drogului cât şi după ce acesta a fost întrerupt şi care persistă după ce
drogul a fost eliminat, iar orice stare de întrerupere s-a remis.
DSM IV recunoaşte următoarele categori de tulburări induse de substanţele
psihoactive : intoxicaţie, sindromul de absistenţă, delirium datorat intoxicaţiei cu
substanţă, demenţă datorată uzului de substanţă , sindromul amnestic ,tulburările de
dispoziţie datorate uzului de substanţă, anxietatea indusă de uzul de substanţă ,tulburările
psihotice, disfuncţiile sexuale şi tulburările de somn induse de uzul de substanţe .
Sevrajul - starea generală produsă după intoxicatia cu amfetamină poate fi
asociată cu anexitate , letargie , oboseală , coşmaruri , tremur , dureri de cap , transpiraţie
abundentă ,crampe musculare ,crampe la stomac şi o senzaţie acută de foame .

26
 Simptomele de sevraj se produc în general de la 2-4 zile după intoxicaţie şi se rezolvă în
general într-o săptămână . Cel mai serios simtom de sevraj este depresia care poate fi
foarte severă, după folosirea constantă a unor doze mari de amfetamină şi care poate fi
asociată cu ideaţia suicidară şi chiar cu comporatamentul suicidar .
Tulburari psihotice - Psihoza indusă de amfetamină a fost pe larg studiată în
psihiatrie, din cauza marii sale asemănari cu schizofrenia paranoidă. Semnul dinstinctiv
al tulburărilor psihiatrice induse de amfetamină este prezenţa paranoiei .
In anul 1972, Asociaţia Americană de Psihiatrie a dat abuzului de droguri urmatoarea
definiţie: „termenul abuz de droguri se aplică la consumul ilegal, non medical, al unui
număr limitat de substanţe, majoritatea dintre ele droguri, care au proprietatea de a
modifica starea mentală în moduri considerate de catre normele sociale si definite de
lege ca fiind inadegvate, indezirabile, dăunatoare, ameninţatoare sau, cel puţin, străine
de cultura existentă.”
O definiţie medicală este dată în DSM IV, referindu-se la abuzul de droguri ca
fiind „un patern inadecvat adaptat de consum al drogului, care conduce la tulburări
semnificative sau la ruinarea sănătăţii, concretizate de unul sau mai mult de patru
simptome care apar în cursul unei perioade de 12 luni”.
Dependenţa fizică32 reprezintă o stare adaptativă, având ca urmare apariţia unor
tulburări fizice intense după încetarea administrării drogului.
Dependenţa psihică reprezintă dorinţa oarbă de a lua în permanenţă un drog, fără
a creşte în mod obligatoriu doza şi fără să apară sindromul de dezobişnuire după
încheierea dozei.
Toleranţa33 numeşte capacitatea organismului de a suporta fără o reacţie anume
administrarea unor doze active de substanţe. Toleranţa duce, în final, la o creştere a
dozelor iniţiale pentru a obţine efectul căutat.

32
Lupu,I., Zanc,I., op.cit., p.182.
33
Vezi şi Gaudet, Etienne, op.cit., pp.44-45.

27
 CAPITOLUL AL III-LEA CONSUMUL DE DROGURI CA
PROBLEMĂ SOCIALĂ

În societăţile contemporane, consumul de droguri constituie una dintre cele mai

grave probleme sociale, strâns asociată cu alte probleme sociale printre care se pot
menţiona, cu precădere, morbiditatea şi criminalitatea.
În concordanţă cu datele cuprinse în rapoartele publicate anual de Organizaţia
Naţiunilor Unite, în anul 2000, aproximativ 180 de milioane de oameni din întreaga lume
(reprezentând aproximativ 5% din populaţia mondială) consumă droguri. Potrivit
experţilor Biroului O.N.U. pentru Controlul Drogurilor şi Prevenirea Crimei, drogurile
cele mai consumate sunt cannabisul (aproximativ 144 milioane de consumatori),
amfetaminele (20 milioane), cocaina (14 milioane) şi derivatele pe bază de opiu (13,5
milioane).34
La nivel european, cel puţin 45 milioane de persoane din statele Uniunii Europene
au experimentat, cel puţin o dată marijuana sau haşişul. Un sfert dintre adolescenţii cu
vârste cuprinse între 15 şi 16 ani au încercat, măcar o dată, marijuana şi circa 40% dintre
cei ajunşi la vârsta majoratului au fumat ţigări de marijuana. După marijuana şi haşiş,
următoarea poziţie în topul celor mai apreciate droguri o ocupă ecstasy şi amfetaminele.
Cei mai frecvenţi consumatori ai acestor droguri sunt britanicii (fiecare al şaselea tânăr
din Anglia consumă aceste substanţe).
Problemele sociale35 determinate de consumul de droguri au, la rândul lor,
numeroase consecinţe economice, juridice, criminologice şi medicale pe termen scurt şi
lung, care influentează negativ atât viata şi condiţia de bunastare a indivizilor ,cât şi a
comunitaţilor din care fac parte.
Ca orice problemă socială, consumul şi abuzul de drguri are o dimensiune
obiectivă şi alta subiectivă.36 Din punct de vedere obiectiv, utilizarea drogurilor constituie
o ameninţare serioasă pentru viaţa si sănătatea oamenilor. Din punct de vedere subiectiv,

34
„Recesământul drogaţilor”apud „Evenimentul zilei”, 23 ianuarie 2001,Iaşi p.9.
35
Pop, O., op.cit, p.98.
36
Goode, E.- „Drugs in American Society”,5-th edition, The McGraw-Hill Companies, Boston, (1999),
pp.65-66.

28
consumul de droguri este privit şi definit de diferite cetegorii de public ca având un
caracter „problematic”.

1.Principii şi standarde la nivel european şi naţional

Standardele oferă cadrul general pentru obţinerea consistenţei, echităţii,

continuităţii ofertei de asistenţă adresate consumatorilor de droguri. Acestea sprijină
factorii de decizie, de coordonare, dar şi specialiştii în dezvoltarea unui sistem eficient şi
eficace de asistenţă a consumatorilor. Prin intermediul acestora se oferă direcţiile
necesare de sprijinire a coordonării asistenţei consumatorilor şi managementul general al
fiecărui caz de-a lungul diferitelor servicii oferite pe niveluri de asistenţă.
Totodată, conform celor mai recente date în domeniu, standardele promovează
abordarea care permite întâmpinarea şi răspunsul la multiplele nevoi ale consumatorilor
de droguri. Acesta se obţine prin utilizarea unor instrumente cum ar fi identificarea
multidimensională a riscurilor şi nevoilor individuale prin intermediul evaluării ,
aplicarea criteriilor de orientare, dezvoltarea abordării integrate prin intermediul
programului integrat de asistenţă (PIT), individualizarea abordării prin stabilirea de comun
acord cu pacientul a unui plan individualizat de asistenţă (PIA), asigurarea concomitenţei,
continuităţii şi adecvării continue a asistenţei oferite prin intermediul managementului de
caz. De asemenea, creşterea accesului şi facilitarea răspunsului integrat se obtine prin
recomandările referitoare la diversificarea serviciilor şi importanţa acordată serviciilor de
asistenţă de tip comunitar, dar şi prin promovarea continuă a măsurilor de reabilitare şi
reinserţie socială.
Principiile standardelor (în conformitate cu principiile Uniunii Europene):
• Întreaga varietate a serviciilor trebuie să fie disponibilă în toate regiunile ţării. Nu toţi
consumatorii de droguri vor avea nevoie de acces la toate serviciile, sau la toate
programele integrate de asistenţă , dar în fiecare zonă va fi necesar accesul la fiecare
serviciu la un anumit moment în timp.
• Modalităţile de asistenţă nu sunt alternative, acestea trebuie sa fie disponibile la nivel
local. Modalităţile de asistenţă sunt complementare. Fiecare este necesară pentru
construirea unui sistem comprehensiv de asistenţă.

29
• Serviciile de asistenţă nu sunt specifice în mod necesar diferitelor modalităţi de
asistenţă .
• Consumatorii de droguri vor necesita acces la servicii, constituite în diferite modalităţi
de asistenţă şi niveluri de asistenţă. Managerul de caz trebuie să se asigure asupra
posibilităţii oferirii complementarităţii asistenţei în funcţie de necesităţile acestora.
• Decidenţii/managerii de caz vor trebuie să asigure posibilitatea adaptării la tendinţele
fenomenului consumului de droguri (ex. creşterea consumului de stimulente, sau apariţia
consumului la alte grupuri populaţionale).
• Managerii de caz trebuie să se asigure că în regiunea, judeţul în care îşi desfăşoară
activitatea nu sunt grupuri cu acces mai redus la asistenţă , indiferent de zonă, etnie, sex
sau tipul de drog consumat (datorită locaţiei, criteriilor de orientare, procedurilor de
evaluare, timpului de aşteptare).
• Managerii de caz ca şi furnizorii de servicii trebuie să fie conştienţi că munca de
creştere a motivaţiei poate să fie crucială în angajarea pacienţilor şi progresele făcute de
aceştia în tratament. Lipsa motivaţiei nu trebuie să fie un criteriu de excludere a
pacienţilor, din contră fiecare furnizor de servicii trebuie să acţioneze în sensul creşterii
acesteia.
• Managerii de caz trebuie să se asigure că , atât accesul, cât şi asistenţa structurată sunt
disponibile. Modalităţile mai puţin structurate tind să fie mai accesibile şi să funcţioneze
ca puncte de plecare către modalităţi de asistenţă mai intensive. Unele cazuri necesită o
asistenţă de intensitate mai mare; de asemenea de multe ori se trece de la o structură de
intensitate mai mare, către una de intensitate mai redusă în scopul obţinerii eficientei
aşteptate.
• Gradul de pregătire al personalului, ca şi gradul de utilizare a serviciilor nu sunt în mod
necesar în relaţie directă cu intensitatea modalităţii de asistenţă.

30
 2. Sistemul integrat de asistenţă a consumatorilor de droguri

Tratamentul şi asistenţa dependenţei de droguri37 trebuie considerat ca un

continuum de servicii, începând de la servicii de minimă complexitate, adresate cazurilor
în care complicaţiile generate de uzul de droguri sunt minime, pâna la cazuri de mare
complexitate.
Asistenţa este definită ca un cadru de referinţă constând în dezvoltarea unor
criterii aplicabile în planificare în arii cheie cum ar fi: evaluarea prealabilă a
pacientului, selecţia opţiunilor terapeutice, includerea, trimiterea, ieşirea, concomitentă,
durata; dar şi evaluarea procesului de asistenţă şi a rezultatelor.
Nevoile pacienţilor primează38, iar cunoaşterea acestora prin intermediul evaluării
desemnează integrarea într-o modalitate de asistenţă predefinită.
Referitor la tratamentul acordat persoanelor consumatoare de droguri, s-au emis câteva
principii şi în acest sens, şi anume:
• Nici un tratament nu este valabil pentru toţi pacienţii. Adecvarea intervenţiilor,
a modalităţii de desfăşurare a acestora şi a serviciilor la problemele şi nevoile particulare
ale fiecărui individ este esenţială pentru succesul final de revenire la o funcţionare
productivă în familie, la locul de muncă şi în societate.
• Nevoile de tratament trebuie să fie rapid disponibile. Datorită faptului că
indivizii dependenţi pot fi nesiguri în legatură cu intrarea într-un program de tratament,
este esenţială utilizarea momentului când aceştia sunt gata sa înceapă. Aplicanţii
potenţiali pentru tratament pot fi „pierduţi” dacă tratamentul nu este disponibil imediat şi
nu este accesibil.
• Tratamentul eficient se adresează necesităţilor multiple ale individului, nu doar
consumului de droguri. Pentru a fi eficient, tratamentul trebuie să se adreseze consumului
de droguri al individului şi oricăror probleme asociate, de natura medicală , psihologică,
socială , vocaţională şi juridică .
• Un plan de tratament şi servicii trebuie evaluat continuu şi modificat, atunci
când este necesar, pentru asigurarea faptului că planul răspunde nevoilor individuale de
37
Dafinoiu, I., Puzdiriac, C. - Evaluare, consiliere şi intervenţie în grupurile sociale defavorizante, (2001),
Edit. Erota, Iaşi, pag.65.
38
Neamţu, G. apud Neamţu, G., Stan, D., op.cit., pp.426-427.

31
schimbare. Un pacient poate necesita diverse combinaţii de servicii şi componente
terapeutice în timpul tratamentului şi recuperării. În completare la consilierea psihologică
şi psihoterapie, un pacient poate necesita medicaţie în anumite etape, sau alte servicii
medicale, terapie familială , consilierea şi îndrumarea parinţilor, reabilitare vocaţională şi
servicii sociale sau juridice. Este esenţial ca abordarea de tratament să fie adecvată
vârstei, sexului, etniei, culturii individuale.
• Rămânerea în tratament pentru o perioadă adecvată de timp este esenţială
pentru eficienţa tratamentului. Durata adecvată de timp pentru un individ depinde de
problemele şi nevoile individuale.
• Dezintoxicarea fizică este doar o primă etapă în tratamentul adicţiilor şi, în
absenţa altor abordări, oferă puţin pentru schimbarea pe termen lung a comportamentului
de consum. Dezintoxicarea fizică asistă în siguranţa managementul simptomelor acute
fizice asociate cu întreruperea consumului de droguri. Chiar dacă dezintoxicarea este
rareori suficientă pentru sprijinirea menţinerii abstinenţei pe termen lung a persoanelor
dependente, totuşi pentru anumiti indivizi este un precursor foarte indicat pentru
tratamentul eficient al adicţiei.
• Tratamentul nu trebuie sa fie voluntar pentru a fi eficient. Motivaţia puternică
poate facilita progresul tratamentului. Sancţiunile sau pedepsele aplicate în familie, la
locul de muncă sau prin justiţie pot duce la creşterea semnificativă atât a cererii de
intrare în tratament, cât şi a ratei de menţinere şi în consecinţă , a ratei de succes a
tratamentului.
• Posibilitatea de reluare a consumului de droguri în timpul tratamentului trebuie
monitorizată continuu. Posibilitatea de reluare a consumului de droguri poate apare pe
parcursul tratamentului. Monitorizarea obiectivă a pacienţilor pe parcursul tratamentului,
prin discuţii, teste urinare sau alte teste, poate ajuta pacientii să-şi controleze nevoia de a
consuma droguri. O astfel de monitorizare poate evidenţia timpuriu reluarea consumului
şi astfel planul de tratament poate fi ajustat. Feedback-ul adresat pacienţilor care au
consumat un drog ilicit este un element important de monitorizare.

32
 • Programele de tratament trebuie să asigure evaluarea pentru HIV/SIDA,
hepatita B si C, tuberculoza şi alte boli infecţioase, ca şi consilierea pentru sprijinirea
pacienţilor în schimbările comportamentelor cu risc pentru ei înşişi sau pentru alţii.
• Consilierea poate ajuta indivizii în evitarea comportamentelor cu risc. De
asemenea poate sprijini pacienţii infectaţi în managementul bolii.
• Recuperarea după o adicţie este un proces pe termen lung şi necesită frecvent
multiple tranşe de tratament. Ca şi în cazul altor boli cronice, recăderile pot apărea în
cursul sau după o etapă de asistentă eficientă . Persoanele cu adicţie pot necesita
tratament prelungit sau mai multe tranşe de tratament pentru menţinerea abstinenţei şi
recuperarea totală a funcţionării individuale. În menţinerea abstinenţei, adeseori este utilă
participarea la grupuri de auto-suport.
Sistemul de asistenţă39 medicală, psihologică şi socială, este structurat pe trei
niveluri de intervenţie, incluzând sistemul de asistenţă medicală ambulatorie (primară şi
de specialitate) şi spitalicească , serviciile psihologice şi serviciile sociale. Sistemul
include componente publice, private sau mixte acreditate/autorizate şi este coordonat şi
monitorizat de către Agentia Naţională Antidrog pe baza standardelor de calitate şi în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Primul nivel al sistemului presupune identificarea, atragerea, motivarea şi
trimiterea consumatorilor de droguri spre serviciile specializate, abordarea necesitaţilor
sociale şi medicale de bază ale consumatorilor de droguri şi coordonarea necesară cu
resursele din nivelul 2 si 3.
Nivelul doi este constituit din unităţi specializate din sistemul de Sănătate Publică
şi din Centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog şi asigură asistenţa
specializată, monitorizarea şi trimiterea spre cel de-al treilea nivel ca şi coordonarea
necesară între toate nivelurile de intervenţie. Reprezintă nivelul central pentru întreg
sistemul de asistenţă.
Forma de acces: Centrele de prevenire, consiliere şi evaluare antidrog - sunt
centre de primire directă , cu caracter ambulatoriu, la care pot apela toate persoanele
dependente de droguri, cu condiţia de a avea domiciliul în aria de influenţă a centrului

39
Abraham, P. – Asistenţa şi reabilitarea persoanelor consumatoare de droguri, (2004), Edit. Naţională,
Bucureşti, p.45.

33
respectiv şi care fac referire către centrele de asistenţă , conform planului individualizat
de asistenţă, stabilit cu acordul informat al pacientului.
Cel de-al treilea nivel asigură reinserţia socială prin intervenţii specifice şi prin
servicii cu nivel crescut de specializare care sprijină nivelul 2.
Forma de acces: În cadrul unui program integrat de asistenţă, prin trimitere din
partea echipei de profesionişti a CPCEA.
Serviciile se acordă în urmatoarele tipuri de centre:
• centru de evaluare, prevenire şi consiliere antidrog;
• centru de zi: acordă servicii de asistenţă în regim ambulator, pe o perioadă de 12 ore;
• centru de tratament al adicţiilor (centru de asistenţă integrată pentru adicţii): acordă
unul sau mai multe servicii de tratament în regim ambulator;
• centre, secţii şi compartimente de dezintoxicare de tip spitalicesc: acordă servicii
medicale de dezintoxicare într-o structură aprobată de Ministerul Sănătăţii;
• centru de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri: acordă servicii de
reducere a riscurilor asociate consumului de droguri în regim ambulator sau unităţi
mobile;
• laborator de sănătate mintală cu staţionar de zi.

3. Măsuri socio-juridice de prevenire şi combatere a consumului de droguri

Prevenirea consumului de droguri a devenit în ultimii ani o prioritate a

strategiilor elaborate in diferite ţari pentru combaterea consumului si dependenţei de
droguri prin educaţia minorilor şi adolesceţilor in spiritul unui stil de viaţă sănătos, fără
droguri. În acest sens un rol extrem de important este exercitat de programele de educaţie
aplicate in cadrul scolilor: 40
• programe de prevenire primară – care se adresează minorilor şi tinerilor care nu
au experimentat incă drogurile ilicite;
• programe de prevenire secundară – care au ca scop să-i determine pe tinerii ce
au consumat deja droguri să abandoneze această deprindere;

40
Rădulescu, S.M., Dâmboveanu, Cristina , op.cit., p.78.

34
 • programe de prevenire terţiară – care vizează evitarea reluarii consumului de
droguri de catre fostii abuzatori sau dependenţi de droguri.
Există trei tipuri de strategii41 care pot fi folosite în fiecare din cele trei niveluri
de prevenire:
• strategii educaţionale – prin care populaţia poate fi informată şi educată cu
privire la pericolele folosirii drogurilor: dependenţă, toleranţă, îmbolnăvirea cu HIV,
hepatite, etc;
• strategii automat protective – vizează controlul variabilelor de mediu;
• strategii coercitive – vizează folosirea legii sau a altor forme de control social.
Întreaga activitate de prevenire se desfăşoară pe trei planuri: stilul de viaţă al
omului, madiul său de viaţă şi asigurarea de servicii care privesc direct omul.
Din perspectivă juridică, legislaţia actuală 42 prevede anumite măsuri de
combatere a consumului de drog, şi anume:
• Consumul ilicit de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală, este
interzis pe teritoriul Romaniei.
• Persoana care consumă droguri ilicite este supusă curei de dezintoxicare sau
supravegherii medicale. Cura de dezintoxicare se realizează în regim de spitalizare în una
dintre unităţile medicale care sunt obligate să verifice periodic oportunitatea continuării
curei.
• Când nu este necesară cura de dezintoxicare, persoana este supusă supravegherii
medicale într-o unitate medicala, publică sau privată, care aplică măsurile medicale
necesare, ţinând seama de starea de sănătate a persoanei, de personalitatea acesteia şi de
mediul social din care provine.
• Supravegherea medicală este asigurată în mod continuu sau temporar , împreună cu o
familie, o persoană sau o colectivitate, care prezintă aptitudinile necesare unei astfel de
supravegheri.
• Cheltuielile ocazionate de cura de dezintoxicare sau de supravegherea medicală, precum
şi de efectuarea expertizei medico-legale sunt suportate de stat şi, în funcţie de
posibilităţile materiale, de către persoana în cauză, de familie sau de un organism privat,

41
Lupu, I., Zanc, I., op.cit., p.191.
42
Vezi legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

35
•Toxicomanii care se prezintă din proprie iniţiativă la o unitate medicală specializată sau
la un dispensar, pentru a beneficia de tratament, pot cere confidenţialitate.
• Toxicomanii care au beneficiat de un tratament primesc, la cererea lor, câte un certificat
nominal, în care se vor menţiona unitatea emitentă, datele de identificare a persoanei în
cauză, durata şi obiectul tratamentului, starea sănătăţii la terminarea sau la întreruperea
tratamentului.
Deşi legislaţia actuală condamnă strict consumul de drog, dar şi deţinerea şi
traficul de droguri, s-a observat că nu se reuşeşte reducerea acestuia. Se pare că
„promisiunile” pe care el le oferă omului contemporan sunt mult mai tentante.

CAPITOLUL AL IV-LEA CONSUMUL DE DROGURI – FACTORI

PRIMORDIALI ŞI FACTORI DE MENŢINERE

1.Justificarea cercetării

36
 În ultimii ani, afirmaţii referitoare la o explozie de droguri în rândul tinerilor din
România, au fost făcute de nenumărate ori de profesionişti, jurnalişti, dar fără a exista
date care să certifice aceste fapte.
De putin timp, Agenţia Naţională Antidrog a pus la dispoziţie statistici
îngrijorătoare cu privire la consumul şi distribuirea drogurilor în România. O statistică a
Centrului Judeţean de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog reflectă faptul că
Timişoara se află pe locul doi la consumul şi traficul de droguri ilicite, după Bucureşti, cu
28.000 de consumatori şi urmata apoi de Iasi
Însă Timisoara reprezintă o piaţă de desfacere pentru ecstasy şi canabis. Potrivit
datelor oferite de Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Timis în
Timisoar sunt aproximativ 200-300 de consumatori, dar de droguri uşoare, ca marijuana,
ecstasy şi canabis.
Un semn de alarmă îl reprezintă preţul scăzut al acestor substanţe: 250.000 lei
vechi pentru marijuana, 10 dolari pentru o pastilă de ecstasy, o ţigară 100.000 lei, iar un
pliculeţ de 10 grame 300.000-400.000 lei! Consumul de canabis reprezintă 70-80% din
piaţa ieşeană. Stupefiantele „uşoare” sunt consumate mai ales în discoteci, baruri, dar şi
„după blocuri” în cartiere.
Pornind de la factorii care favorizează construirea carierei toxicomane, cercetarea
noastră are în vedere identificarea factorilor protectivi şi de risc ai consumului de droguri
din perspectiva celor care nu consumă, celor care consumă, părinţilor acestora şi a celor
care au tratat dependinţii de droguri.

2.Cadrul cercetării

Sectia de toxicologie funcţionează în cadrul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta

nr. 1 Timisoara – , bld. Prof. Dr. Iosif Bulbuca, nr. 156.
În vederea atingerii obiectivelor stabilite, clinica are ca parteneri instituţii
guvernamentale şi asociaţii şi organizaţii nonguvernametale.
Instituţiile guvernamentale sunt:

37
 • Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timis;
• Inspectoratul de Poliţie a Crimei Organizate Timis;
• Brigada de Combatere a Crimei Organizate Timis ;
• Inspectoratul de Jandarmi Timis;
• Inspectoratul Şcolar Judeţean Timis.
Asociaţiile şi organizaţiile guvernamentale sunt:
• Centrul Judeţean de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timis;
• Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Timis;
• Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany Timis;
• Asociaţia Dezvoltare Comunitară Timis;
• Centrul Diecezan Caritas Timis;
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta nr. 1 Timisoara – sectia toxicologie
Timisoara, oferă ca servicii asistenţă medicală, psihologică şi socială, ce are ca activităţi
principale:
• oferirea consilierii individuale, familiale sau de grup;
• oferirea consilierii psihologice şi psihoterapie;
• oferirea serviciilor medicale de cură şi postcură;
• oferirea de informaţii privind prevenirea şi tratamentul bolilor asociate
consumului de droguri;
• acordarea ajutorului specializat în recuperarea medicală a dependentului de
droguri;
• intermedierea şi gestionarea legăturilor cu alte servicii de recuperare psiho-
socio-profesionale.
Conform declaraţiilor făcute de către responsabilul sectiei, doctorul Petre Moisa,
în anul 2007 au fost internaţi 200 de pacienţi in Sectia de Toxicologie a spitalului
Judetean. Dintre aceştia, aproximativ 50 erau tineri, cu vârsta între 19-25 de ani, care au
început să consume droguri odată cu emigrarea în Italia sau Spania. Aceste 50 de cazuri
sunt cele în care consumatorii erau dependenţi de droguri tari.
Restul pacienţilor aveau probleme cu alcoolul sau cu medicamentele, în acest caz,
cel mai utilizat medicament fiind diazepamul.

38
 Cazuri mai dificile, cu consumatori de heroină au fost în număr de 5. De
asemenea, în decursul anului trecut nu au fost internaţi mai mult de 10 dependenţi de
droguri simultan. Majoritatea celor dependenţi de droguri ilicite, care au beneficiat de
tratamentul clinicii proveneau din familii dezorganizate şi au început consumul de
curiozitate sau la îndemnul „prietenilor”, ajungând să distribuie sau să aducă dealurului
alţi consumatori pentru a-şi achiziţiona „porţia zilnică de fericire”. De obicei,
dependenţii nu vin de bună voie, ci, la îndemnul familiei şi rudelor care sunt îngrozite de
această situaţie.

3.Ipotezele cercetării

Ipoteza principală
Prima ipoteză a crecetării are în vedere faptul dacă informarea tinerilor despre consumul
de droguri şi efectele sale negative acţionează ca factori inhibatori ai consumului.
Ipoteza secundară
A doua ipoteză vizează rolul familiei (dacă aceasta promovează factorii protectivi şi îi
înhibă pe cei de risc ai consumului)şi acţiunea negativă subculturii din care individul face
parte (de exemplu o subcultură care promovează riscul este un bun mediu de dezvoltare a
consumului – dezvoltând astefel factorii declanşatori).

4.Obiectivele cercetării

Obiectivul principal al cercetării l-a constituit identificarea factorilor protectivi şi

de risc ai consumului de droguri. Obiectivele secundare sunt:
O1. Identificarea surselor de informare asupra drogurilor;
O2. Identificarea subiecţilor care au mai încercat un drog;
O3. Identificarea subiecţilor cărora le-au fost oferite droguri spre consum/sau cumpărare;
O4. Tipurile de drog utilizate în cea mai mare măsură;
O5. Prezentarea unei statistici referitoare la numărul dăţilor în care subiecţii s-au drogat;
O6. Identificarea motivelor pentru care tinerii consumă droguri, în ce condiţii şi cu cine;

39
O7. Prezentarea existenţei unei legături sau nu între consumul în familia de origine şi al
grupului de prieteni şi situaţia în care o persoană începe să consume droguri;
O8. Evidenţierea cunoaşterii tinerilor a efectelor drogurilor;
O9. Măsura în care sructura şi relaţiile de familie influenţează comportamentul
toxicoman;
O10. Evidenţierea existenţei sau nu a unei legături în consumul de droguri legale (cafea şi
tutun) şi consumul de droguri ilegale;
O11. Percepţiile părinţilor despre consumul de droguri;
O12. Percepţiile cadrelor medicale despre factorii protectivi şi factorii de risc ai
consumului de droguri.
5. Tehnici utilizate în cercetare

Ştiinţă a disfuncţiilor sociale şi a fenomenelor negative din viaţa comunităţilor

umane, sociologia vizează în mod esenţial transformarea universului social investigat şi
ameliorarea condiţiilor de viaţă ale oamenilor. În această perspectivă, cercetarea-acţiune
constituie principala cale de realizare a obiectivelor menţionate şi totodată, principala
metodă sociologică.43
Cercetarea-acţiune poate începe printr-o observaţie participativă, orientată nu atât
spre deschidere, constatare, verificare de ipoteze, cât şi spre înţelegerea faptelor şi a
fenomenelor respective în globalitatea lor pentru a putea formula măsuri de intervenţie,
după ce aceste elemente au provocat o conştientizare a situaţiei în faţa căreia ne aflăm!
Pentru realizarea cercetării s-a uitilizat ca tehnici: documentarea, observaţia, întrevederea,
interviul şi studiul de caz.
Un bun sociolog este cel care ştie „să vadă” realitatea (adică ce şi cum să observe)
şi totodată „să se informeze” asupra realităţii (adică ce şi cum să consulte).
Orice document ne oferă, într-unfel sau altul, o imagine asupra populaţiei sau domeniului
viza, este construit sau redactat de oameni într-un anume context social şi este astfel

43
Miftode,V.(1982)-Introducere în metodologia investigaţiei sociale, Edit.Junimea, Iaşi, pag.43.

40
marcat atât de personalitatea (subiectivitatea) autorilor lui, cât şi de specificitatea
(particularităţile istorice) prin care cunoaştem epoca respectivă.
Atât în analiza Sectiei de Toxicologie, cât şi în realizarea studiului de caz , s-au
utilizat informaţiile din toate tipurile de documente scrise şi statistice. Analiza clinicii,
precum şi a modului de colaborare a acestui serviciu cu celelalte instituţii locale a fost
posibilă, în cea mai mare parte, datorită documentelor oficiale locale şi centrale. Situaţia
consumatorilor de droguri la nivel naţional şi în judeţul Timis a fost posibilă, analizând
documentele statistice naţionale şi locale. La baza studiului de caz a stat analiza datelor
scrise din cadrul clinicii.
Una dintre cele mai importante tehnici ale investigaţiei sociologice este observaţia
directă ce ne oferă informaţii cu valoare de fapte, care constituie materialul cel mai divers
şi nuanţat, susceptibil de analize calitative, caracteristice ştiinţei sociologice. 44 În ciuda
unei anumite imprecizii, nesistematizări şi a unor elemente contradictorii, volumul de
date culese prin observaţii de teren constituie şi trebuie să constituie baza oricărei
cercetări şi analize sociologice.
Alegerea observaţiei directe, ca una din tehnicile principale ale cercetării, a oferit
accesul la o serie de informaţii despre subiecţii cu s-a intrat în contact, informaţii de
natură să faciliteze realizarea unui cadru general de analiză a studiului de caz. Folosirea
contactului direct cu reprezentanţii secţiilor clinicii ce au constituit obiectul analizei a
oferit posibilitatea unei mai bune evaluări a situaţiei medicale curative şi post curative şi
a disponibilităţii resurselor umane. Un element important îl reprezintă comportamentul
nonverbal, dar şi observaţii de altă natură, în măsură să completeze informaţiile
referitoare la factorii primordiali şi de menţinere ai consumului de droguri.
Interviul, adică „încercarea de a obţine informaţii de la alte persoane prin întrebări
şi răspunsuri în cadrul unei convorbiri” 45, se practică în foarte multe domenii ale vieţii

44
Miftode, V. op. cit., p. 126.
45
Rotariu,T. Iluţ, P. – Ancheta sociologică şi sondajul de opinie – Teorie şi practică, (1997),Edit. Polirom,
Iaşi, , p. 61.

41
sociale. Interviul în socoilogie se caracterizează prin aceea că urmăreşte aflarea unor
informaţii ce au un oarecare grad de generalitate şi privesc socialul.
May (1993) distinge patru tipuri de interviu: interviul structurat; interviul semi-
structurat; interviul de grup; interviul nestructurat.46
Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme, începând de la unele ce
cuprind doar câteva teme mai generale, până la unele cu o listă lungă de subiecte şi
întrebări specifice. Forma ghidului depinde şi de cât de familiară îi este cercetătorului
problema şi populaţia de investigat; dacă ele sunt mai puţin cunoscute, se porneşte cu un
ghid mai sumar, dar nu superficial. Astfel, ghidul de interviu poate fi definit ca fiind „un
ansamblu organizat de funcţii, operatori şi indicatori care structurează activitatea de
ascultare şi de intervenţie a celui ce intervievează”.47
În cercetare s-a folosit interviul semi-structurat, mai exact ghidul de interviu
elaborat, în cazul tinerilor posibili consumatori, pe următoarele teme: mediul social şi
familial; antecedente familiale şi personale de consum; analiza locurilor în care se
consumă droguri, corelaţia dintre droguri licite şi cele ilicite. . Pentru ghidurile de
interviu ce urmau să prezinte cadrelor medicale şi părinţilor tinerilor posibili consumatori
s-a folosit următoarea structură tematică: ; informarea cu privire la tipurile de drog, a
instituţiilor prestatoare de servicii în caz de dependenţă,prevenirea consumului de
droguri.
Pe lângă observaţia directă şi tehnica documentării, interviul aduce un plus de
informaţii pentru un eficient demers sociologic.
Studiul de caz este prin excelenţă o metodă calitativă. Metodă în înţelesul mai larg
al cuvântului, fiindcă nu este o modalitate efectivă de culegere a materialului empiric, aşa
cum se întâmplă cu observaţia, interviul etc.48
El se instituie într-o procedură de integrare a respectivelor modalităţi, prin
abordarea unei entităţi sociale, de la indivizi până la comunităţi sau organizaţii, cu scopul
de a ajunge la o imagine cât mai completă (holistă) posibil pentru acea entitate. Într-un
studiu de caz nu se regăseşte realitatea (psiho)socială numai din perspectiva persoanei
46
Hall, D.,Hall, I. - Practical Social Research, (1996), MacMillan London, p. 157.
47
De Singly, F. Blanchet, A. ,Gotman, A., Kaufmann, J-C. - Ancheta şi metodele ei: chestionarul, interviul
de producere a datelor, interviul comprehensiv, (1998), Edit. Polirom, Iaşi, p. 152.
48
Iluţ, P. op. cit., p. 105.

42
studiate, ci se cercetează un fragment de realitate din exterior, utilizând şi metoda
observaţiei.
Când examinarea unui caz ia forma riguroasă de descriere, explicaţie şi
interpretare a lui globală, şi, de regulă, a comparaţiei explicite cu alte cazuri, ne situăm pe
planul cunoaşterii ştiinţifice.
Stake49 (1994) clasifică studiile de caz în trei mari categorii: intrinseci;
instrumentale şi colective.
Datorită specificului lucrării, se va avea în vedere doar studiul de caz
instrumental. Astfel, în studiul de caz instrumental, un caz particular este cercetat foarte
detaliat, dar cu scopul de a lămuri o problemă şi anume cea a factorilor primordiali şi
factorilor de menţinere a consumului de droguri. Alegerea cazului se face în lumina
respectivului înţeles şi nu pentru a-l studia în sine. Cazul este un „instrument” al unei
strategii de cunoaştere mai largi de la care se aşteaptă răspunsuri consistente în legătură
cu anumite chestiuni.
6.Studiu de caz

Cercetarea a încercat să analizeze principalii factori care predispun , influenţează

şi întăresc modificările de comportament în sensul evoluţiei lui spre abuzul de droguri. S-
a avut în atenţie trei cazuri de dependenţă de droguri ilicite. Informaţiile puse la
dispoziţie de şeful secţiei Toxicologie au fost structurate pe patru arii ce au vizat : mediul
familial şi social, studiile absolvite ale toxicomanilor relaţiile cu ceilalţi membrii ai
familiei şi cu grupul de prieteni, tipul de drog utilizat.
Subiecţii analizaţi au fost tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 25 de ani, de sex
masculin şi integraţi în programul de dezintoxicare.
Prima coordonată a cercetarii a pus accentul pe factorii predispozanţi ai
consumului de drog. Consumul de droguri uşoare poate surveni ca urmare a faptului că
familia nu dezvoltă un ataşament faţă de tineri neexercitându-şi funcţia informativă cu
privire la pericolul actual reprezentat de situaţia de consumator de droguri.

21 ani 24 ani 23 ani

Mediul familial Dezorganizat Organizat Organizat
49
Ibidem, p. 108.

43
Ocupaţia Fară ocupaţie Student Student
Tipul de drog Cocaină, Marijuana, ecstasy, Ecstasy, LSD,
utilizat heroină cocaină heroină

• S-a observat faptul că mediul familial precar şi dezorganizat nu presupune, în

mod automat, o predispoziţie pentru consumul de droguri. Trebuie precizat şi faptul că
achiziţionarea drogului ţine şi de o variabilă financiară.
• Subiecţii avuţi în vedere au început cariera toxicomană cu droguri mai uşoare,
ca marijuana sau ecstasy. Drumul până la consumul unui drog mai tare a fost posibil
datorită anturajului, care au influenţat subiecţii în acest sens şi datorită propriei concepţii
că nu este posibil ca ei să devină dependenţi.
Deşi în mediul spitalicesc, pacienţi beneficiază de un tratament de dezintoxicare şi
apoi sunt incluşi într-un program de postcură, în realitate după spitalizare, persoanele sunt
expuse la aceeaşi factori de risc care i-au împins spre consum. Lucrul este probat prin
numărul mare de recidivi

7. Analiza datelor

Consumul de droguri constituie o problemă a tuturor societăţilor moderne.

Progresele tehnologice, dispariţia unor valori tradiţionale, fenomenele de marginalizare
socială şi economică, lipsa unei perspective clare pentru tineri au condus la o accentuare
a stărilor de nelinişte, nesiguranţă sau stres, ceea ce a dus la o creştere a consumului de
droguri.
Scăpate într-o anumită măsură de sub controlul autorităţilor, drogurile au pătruns
şi în arii sociale în care rezistenţa la tentaţia de imitare a comportamentelor
nonconformiste e foarte scazută, şi anume în licee.
Exista o anumită vulnerabilitate a adolescenţilor la consumul de droguri, direct
legată de faptul că drogurile au devenit accesibile, consumul acestora fiind deseori
asociat cu grupul de prieteni. Cu certitudine, situaţia drogurilor ilegale este alarmantă,
dar, în acelaşi timp, nu se poate trece cu vederea şi consumul drogurilor acceptate de
către lege, precum alcoolul, produsele din tutun, substanţele psihotrope, care înregistrează
o creştere la nivelul tinerilor, şi mai ales al femeilor.

44
 În încercarea de obţine o clasisficare reală a factorilor de risc protectivi şi de
menţinere ai consumului de droguri, s-a avut în vedere studierea unui eşantion de 80 de
persoane, reprezentând: 10 toxicomani internaţi în cadrul secţiei de toxicologie Spitalul
Municipad de Urgenta Timis, de 5 cadre medicale care lucrează aici, 40 de studenţi din
zona căminelor studentesti şi 25 de părinţi cu copii adolescenţi.
Criteriul care a stat la baza eşantionului a fost reprezentat de vârstă: s-au ales
studenţi între 20-25 ani, subiecţi toxicomani de aceeaşi vârstă şi părinţii cu copii de clasa
a XII a sau în primul an de facultate.
Percepţia cadrelor medicale cu privire la factorii consumului de droguri în rândul
tinerilor:
Cauzele interne ale începerii consumului de droguri:
• vârsta adolescentului este un teren propice flagelului, din cauza specificului de
tensiuni, revoltă, căutari înfrigurate; evadarea din realitate, ca reacţie la dificultăţile
vârstei; anxietatea datorată dificultăţii de a-şi identifica propriile Euri;
• personalitate slabă, labilitate psihică;
• absenţa unui ideal sau incapacitatea de a urmări un scop prin efortul propriu;
absenţa ofertelor de activităţi care să-l implice pe deplin pe adolescent;
• deturnarea sexualităţii individului, care presupune competiţie şi implicare;
• incapacitatea de a-şi alege în mod deliberat anturajul;
• curiozitate, "tentaţia fructului oprit";
• perceperea lipsei de afecţiune (individul se simte abandonat, respins, confuz).
Cauze externe ale începerii consumului de droguri:
• confuzia indusă de perioada de tranziţie asupra macrogrupului social;
• îngustarea orizontului de şanse, posibilităţi reduse de realizare profesională;
• dezorganizarea şi tensiunile din familie;
• lipsa unui sistem axiologic, a unor valori solide, acceptate ca atare de
adolescenţi; adoptarea pseudomodelelor culturale occidentale ca substitute ale unui
model autohton (considerat imperfect) expunere la tentaţia drogului;
• deficienţe ale educaţiei fundamentale, datorate părinţilor; absenţa autorităţii şi
controlului familial;

45
 • degradarea relaţiilor dintre membrii familiei; lipsa de respect pentru valorile
impuse de familie;
• deturnarea educaţiei către domenii tehnicesupraspecializate, străine de cultura
umanistă şi artistică; absenţa educaţiei estetice, a educaţiei religioase;
• impactul negativ al mass-mediei, care impun modele străine de cultura noastră;
• anturajul, compania unei alte persoane, care impune anumite condiţii pentru
menţinerea relaţiei; medii dubioase; anturaje, influenţe; strada.

Care credeţi că sunt principalele droguri utilizate de către tineri?

0
ecstasy marijuana ciuperci heroina
LSD cannabis cocaina

Factori ca inhibă tendinţa tânărului de a consuma droguri:

Cele mai multe cadre medicale admit ideea că în societatea noastră modelul familial
tradiţional este incă respectat. Parinţii deţin un anumit control, deşi discret uneori, asupra

46
copiilor lor, supraveghindu-i şi condiţionându-i financiar. Familia românească oferă totuşi
o educaţie de calitate, practică o reală comunicare cu tinerii şi arată un respect reciproc.
În decursul anului 2007, numărul tinerilor internaţi în cadrul secţiei au fost în număr de
200, un procentaj foarte mic dacă este să ne referim la cei 600-700 de consumatori de
droguri identificaţi de către Brigada de Combatere a Crimei Organizate Timis. Situaţia
este cu atât mai nefericită, cu cât dintre cei 200 de tineri internaţi, doar un număr de 50 au
fost identificaţi consumatori de droguri ilicite.

200 de 50 de tineri 74 de tineri 32 de tineri 44 de tineri

Identificaţi Intoxicaţi Intoxicaţi ca urmare a Consumatori de
cazuri
consumatori cu alcool abuzului de droguri uşoare:
de heroină, medicamente ecstasy, LSD,
cocaină. (diazepam) marijuana.

În afară de aceasta, o pauperizare accentuată îi pune pe cei mai mulţi tineri în

imposibilitatea de a procura droguri. Intervievaţii susţin că tinerii sunt conştienţi de
consecinţele nefaste ale consumului de droguri: intrarea în conflict cu legea, blamul din
partea parinţilor, a prietenilor acţionează ca factori inhibatori. Nu trebuie ignorată
observaţia că tinerii noştri, deşi nu iau droguri puternice, fac apel la tutun, alcool, la
muzică de prostă calitate, literatură imorală (toate acestea ca un gen de substitute ale
drogurilor clasice).
Factori educaţionali antidrog:
• cadrele medicale consideră că familia este cea care are rolul decisiv în educaţia
antidrog. Prin aceasta ei înţeleg: exemplul personal al părinţilor; o comunicare
permanentă, deschisă şi sinceră cu copiii; controlul financiar (inclusiv restricţiile
privitoare la banii de buzunar ai tânărului); supravegherea discretă, dar indeaproape a
cercului de prieteni; educaţia religioasă; cultivarea valorilor sănătoase;

47
 • şcoala ar trebui să încurajeze gândirea critică într-o mai mare măsură, să
informeze elevii, să prezinte cazuri şi să iniţieze dezbateri libere. Instituţia şcolara este
acuzată de neglijarea educaţiei antidrog şi de pasivitate în educarea consumatorilor.
Sugestiile cadrelor medicale:
• lansarea unor campanii publicitare bazate pe prezentarea unor clipuri publicitare
scurte, dar clare, cu accent pe pericolul individual şi social al drogurilor;
• iniţierea unor programe speciale la ore de maximă audienţă, unde să se prezinte
studii de caz, cu detalierea cauzelor şi efectelor toxicomaniei;
• ONG-urile (organizaţiile non-guvernamentale) ar trebui să-şi intensifice campaniile.
Perspectivele de evolutie a situatiei
Viitorul consumului de droguri la adolescenţi este văzut ca un potenţial pericol,
dacă legislaţia şi educaţia nu vor reuşi să-l reducă.
Premisele pericolului constau în: confuzia de valori şi discreditarea autorităţii,
diversificarea reţelelor dealer-ilor şi absenţa unui pachet de măsuri vizibile şi eficiente în
lupta împotriva fenomenului drogurilor. Nu vor trebui numărate anumite implicaţii
sociale ale răspândirii consumului de droguri: prostituţia şi actele antisociale (jafurile, ca
mijloace de procurare a banilor necesari achiziţionării de droguri).

Percepţia tinerilor cu privire la factorii consumului de droguri:

Care credeţi că sunt principalele tipuri de drog utilizate de către tineri?

48
 14

12

10

0
ecstasy marijuana canabis

Factori inhibatori externi ai consumului de droguri:

Principalul factor extern indicat de aceştia ca fiind favorabil consumului de droguri este
anturajul/grupul de prieteni. Acest item a fost plasat pe primul loc atât la categoria
cauzelor externe ale consumului de droguri, cât şi la situaţiile favorabile consumului de
droguri - aceasta din urmă constituind o altă formulare a "cauzelor externe". Un alt prilej
favorabil "încercării" sau consumului de droguri este constituit de distracţii (petreceri,
discoteci, baruri).

Factori inhibatori interni:

Ca factori inhibitori interni ai consumului de droguri la tineri, eşantionul
investigat de noi a scos în evidenţă două categorii de factori:
• instinctul de conservare;
• personalitatea adolescentului (tăria de caracter\maturitatea);
• părinţi, familie (teama/respectul faţă de părinţi, cu varianta "să nu fac rau celor dragi");
• credinţa religioasă (gândul la Dumnezeu).

Care credeţi că este motivul pentru care se consumă droguri?

49
 12

10

0
curiozitate placere distractie deconectare

Se pare că unele percepţii ale adolescenţilor sunt influenţate de mituri şi

stereotipuri preluate din mediul cultural, lumea filmelor şi a cărţilor. Un exemplu de
astfel de mit/stereotip este cel conform căruia consumatorii de droguri din România s-ar
recruta din rândul adolescenţilor din medii defavorizate din punct de vedere cultural.
Percepţia este neconcordantă cu realitatea românească, în care accesul la drogurile ilicite
este în mod esenţial condiţionat de existenţa unor resurse financiare.

La ce vârstă aţi încercat pentru prima dată un drog ilicit?

50
 10

0
19 18 20 21 22

Percepţia părinţilor cu privire la factorii protectivi şi de risc ai consumului de

droguri în rândul tinerilor:
• părinţii se simt nepregătiţi să facă faţă acestei probleme; multi dintre ei admit lipsa de
informare în această chestiune; cât despre experienţa practică, toţi sunt de acord că este
nulă; cazurile cunoscute de ei sunt rare, neverificate, aflate din întâmplare de la cunoscuţi
sau văzute la TV în cadrul vreunei emisiuni sau al ştirilor (din nefericire, emisiunile se
ocupă de obicei de "copiii strazii" deveniţi în acest context "aurolaci", iar ştirile, de
capturile de droguri de la traficanţi);
• părinţii se tem de extinderea de droguri tari;
• în acelaşi timp, ei sunt foarte îngrijoraţi de consumul de alcool şi nicotina, foarte ridicat
printre adolescenţi.
Cauzele (interne si externe) ale începerii consumului de droguri, în opinia părinţilor:
• curiozitatea de a afla "cum este", tentaţia "fructului oprit";
• teribilismul în faţa colegilor şi prietenilor;
• naivitatea (nu conştientizează pericolul, efectele nocive);
• plictiseala, setea de nou, absenţa altor activitati, lipsă de ocupaţie;

51
• impactul mass-media - anumite genuri de muzică şi filme prezintă efecte plăcute ale
drogurilor; identificarea cu unii idoli din lumea muzicii şi a cinematografiei, cu idealurile
şi modurile lor de viaţă;
• prezentarea comportamentului de consum sub forma unor atitudini la modă, pe care
anturajul le preţuieşte; frecventarea unui anumit cerc de prieteni, a discotecilor;
• absenţa controlului familial;
• crearea arie de "fruct oprit", şi de aici dorinţa tinerilor de a-l avea;
• dramele familiale;
• justificarea prin lipsa pericolului şi imposibilitatea dependenţei;
• neglijarea educaţiei;
• lipsa de informaţie\neconştientizarea pericolui;
• lipsa de activităţi, a unui loc de muncă;
• personalitatea deficitară a unor adolescenţi, ca efect al proastei educaţii.
Factori inhibitori ai consumului de droguri:
• familia ar putea preveni şi reduce consumul de droguri prin sinceritatea în
relaţiile părinţi-copii;
• educaţia şi informaţia (despre toxicitate, efecte) pe care ar trebui să le-o ofere
tinerilor profesorii şi şcoala, mass-media şi religia;
• teama de consecinţe;
• discernământul şi maturitatea în gândire pe care o manifestă mulţi adolescenţi
("mulţi tineri deosebesc binele de rău").
Adolescentii care nu consumă droguri sunt percepuţi ca: aparţinând unor familii
cu un climat sănătos; îndeaproape supravegheaţi de părinţi; orientaţi spre activităţi utile;
având caracter puternic, personalitate echilibrată. S-a formulat şi opinia că nu există
diferenţe preexistente în raport cu înclinaţia spre acest viciu. Toţi copiii au acelaşi start,
influenţa decisivă o are mediul educogen.
Factori ai educaţiei antidrog:
• familia are rolul conducător în campania antidrog, ea fiind urmată de:
• şcoală (care din nefericire face prea puţine eforturi în această direcţie);
• mass-media, prin filme, prezentarea unor cazuri, articolele din presă. Aici există
un risc: nu putem fi siguri că adolescenţii interceptează corect mijloacele mass-media. De

52
aceea, spun părinţii, mass-media trebuie să releve consecinţele uzului de substanţe, să
stimuleze responsabilitatea şi să se limiteze numai la prezentarea de capturi de droguri.
Întrucât mass-media are un rol decisiv în educaţia antidrog, părinţii aşteaptă de
aici: cât mai multe emisiuni pe acest subiect, incluzând şi prezentări de caz; publicarea
unor materiale pentru uz şcolar: videocasete pentru orele de dirigenţie, broşuri, postere,
tot felul de materiale vizuale; articole şi studii de profunzime asupra unor cazuri mai
speciale; publicitate pentru numerele de telefon şi adresele utile părinţilor şi
adolescenţilor care vor să meargă la o consultaţie sau să se adreseze unui centru pentru
cazuri de urgenţă.
Din nefericire, prin difuzarea unui anumit gen de muzică şi de filme cu caracter
incitant ( de exemplu, imaginea unui star care consumă droguri ), televiziunea îşi
diminuează rolul constructiv în combaterea acestui flagel.
Opiniile părinţiilor în privinţa evoluţiei fenomenului sunt împărţite. După unii,
toxicomania va lua amploare într-un ritm alarmant; după alţii, deşi va avea tendinţa de a
se dezvolta, ea va fi ţinută sub control prin măsurile de prevenire, care se vor dezvolta în
acelaşi ritm. Părinţii acuză lipsa de informaţii, ei conştientizează faptul că familia şi
educaţia oferită de aceasta reprezintă speranţa principală de limitare a consumului de
droguri; vor un sistem eficient de informaţii şi chiar un gen de training, de orientare a
părinţilor. Ei aşteaptă toate acestea de la stat, şcoală şi specialişti sau psihologi; cea mai
eficientă strategie este considerată aceea a prevenirii prin informare, atât în şcoală, cât şi
în familie; deşi cu potenţial periculos, fenomenul este deocamdată ţinut în frâu de sărăcie,
dar lipsa de măsuri eficiente poate permite o evoluţie bruscă.
Părinţii sesizează şi insistă pe ideea că familia (în special prin lipsa de
comunicare cu adolescentul, precum şi prin tensiune) este una dintre cauzele principale
ale consumului de droguri.
Ştiu destul de multe despre existenţa dealer-ilor, cum şi unde vând ei drogurile.
În privinţa drogului celui mai solicitat, ei indică fie cocaină, fie marijuana. O
treime din părinţi recunosc că nu au habar despre ce droguri este vorba.

53
Care credeţi că este drogul cel mai utilizat în rândul tinerilor?

20

10

0
cocaina heroina nu stiu

Care ar fi procentajul estimat de tineri care au avut o experienţă a consumului de droguri ilicite?

0
0,01% 5% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

54
Care ar fi procentajul estimat de tineri care au avut mai multe experienţe a consumului de droguri ilicite?

Plecând de la premisa corectă că liceenii consumatori de droguri din zonele urbane

constituie deja o problema naţională, părinţii avansează apoi cifre hazardate pentru a
indica extinderea fenomenului

0
0,01% 5% 10% 15% 30% 40% 50%

55
Care ar fi procentajul estimat de tineri care sunt dependenţi de droguri ilicite?

10

0
0.01% 5% 10% 20% 50%

Estimarile lor se distribuie pe intervale foarte largi, trădând totala lipsă de informare; de
exemplu, procentajul de adolescenţi care au avut o singură experienţă cu drogurile este
apreciat între 0,01 si 70%, cu mai multe experienţe, între 0,01-50%, iar dependenti de
droguri între 0 si 50%.

8.Concluzii
Cauzele consumului de droguri în rândul tinerilor evidenţiate de aplicarea ghidurilor de
interviu pot fi sintetizate în:
• cauze psiho-sociale: se întâmplă ca motivaţia consumului de droguri să aibă o justificare
psihică. Aceasta s-ar traduce prin curiozitate, ambiţie, imitaţie, teribilism, rezultatul unei
frustrări sau cauza unei tulburări psihice.

56
• cauze sociale: poate fi un răspuns la singurătate, la probleme privind integrarea în
comunitate sau dispreţul faţă de sine, frecventarea grupurilor care promovează consumul.
• cauze familiale: familie monoparentală, permisivă sau rigidă cu privire la
unumite comportamente deviante, cu relaţii tensionate, carenţe afective.
• atât cadrele medicale, cât şi părinţii intuiesc destul de corect cauzele interne şi
externe ale fenomenului şi pârghiile de control ale acestuia;
• premisele unui control eficient al evoluţiei consumului de droguri sunt
promiţătoare: adolescenţii sunt deosebit de receptivi la influenţa familiei şi a factorului
socioafectiv în genere.
• în fine, trebuie constituit şi dezvoltat sistemul informaţional privitor la
fenomenul, prevenirea şi terapia adicţiei, indiferent de canalele pe care ar ajunge
informaţia la adolescent: mass-media, şcoală.
Motivarea iniţială a actului, desfăşurarea resurselor şi abilităţilor ce permit
realizarea actului, ne-au ajutat în identificarea factorilor protectivi şi de risc ai
consumului de droguri.
Ipoteza conform căreia o informare cu privire la efectele nefaste ale consumului
de droguri ar acţiona ca factor inhibator al consumului, este validă, însă celălalt tip de
informaţie provenit din mass-media, cinematografie, etc. pot avea un efect total opus,
prezentând în exces beneficiile atât ale consumului, cât şi a comercializării acestor
substanţe, şi în general a situaţei incitante sau distractive de a te afla în această lume.
Controlul familiei şi şcolii poate reprezenta un factor protectiv, în măsura în care
aceasta are cel puţin un minim de cunoştinţe referitor la acest aspect. Având în vedere
faptul că problema drogurilor este relativ nouă în România, atât în ceea ce îi priveşte pe
părinţi, cât şi pe profesori, există posibilitatea unor mari incertitudini şi a unei proaste
informări sub acest aspect.

57
 CAPITOLUL AL V-LEA PROIECT DE INTERVENŢIE PRIVIND
PREVENIREA ŞI „COMBATEREA” CONSUMULUI DE DROGURI

1. Grup ţintă, obiective, justificare

1.1. Titlu: Proiect de intervenţie privind prevenirea şi „combaterea” consumului de

droguri în judeţul Timis.
1.2. Locul de desfăşurare : oraşul Timisoara
1.3. Rezumat:
Problema tinerilor care consumă droguri de la o vârstă cât mai fragedă este şi
rămâne o problemă de actualitate, pe de o parte datorită specificului acestui fenomen, iar
pe de altă parte datorită modalităţilor diferite de a diagnostica şi de a iniţia măsuri
concrete de diminuare a lui.
Proiectul are ca grup ţintă elevii din clasele a XII-a din toate liceele din oraşul
Timisoara. Pentru buna desfăşurare a proiectului s-au stabilit următoarele obiective:
• elaborarea unui demers strategic care să valorifice cunoştiinţele elevilor vis-a-
vis de fenomenul consumului de droguri
• atragerea şi implicarea elevilor şi a comunităţii în organizarea şi desfăşurarea
activităţilor de prevenire a consumului de droguri;
• reunirea, în ideea colaborării, a parteneriatului elev-şcoală-familie.

1.4. Obiective:

Nr.crt Obiective

58
1. elaborarea unui demers strategic care să valorifice cunoştiinţele elevilor vis-a-vis
de fenomenul consumului de droguri

2. Atragerea şi implicarea elevilor şi a comunităţii în organizarea şi desfăşurarea

activităţilor de prevenire a consumului de droguri;
3. reunirea, în ideea colaborării, a parteneriatului elev-şcoală-familie.

1.5.Justificare
Drogurile au devenit o reală problemă a societăţii moderne cu implicaţii în toate
categoriile sociale, dar care afectează în mod deosebit tinerii al căror nivel de cunoştinţe
în privinţa efectelor negative ale consumului de droguri este insuficient.
În acelaşi timp, mulţi adulţi nu ştiu cum să recunoască simptomele consumului de
droguri, cum să acţioneze eficient atunci când se confruntă, în mod direct, cu un
consumator de droguri.
În acelaşi timp, statisticile demonstrează că media de vârstă a consumatorilor de
droguri este în continuă scădere (de la 18-22 de ani în 1997 la 16-18 ani în prezent).
Consumul de droguri este strâns legat de problemele de viaţă, de întrebările, de căutările
adolescentului şi ale tânărului.
De aceea se impune o informare riguroasă atât a elevilor, cât şi a cadrelor
didactice şi a părinţilor pentru prevenire şi pentru un mai bun control social al acestui
fenomen nefast asupra adolescentului.

1.6.Populaţia şi grupurile ţintă

Ţinând cont de rata consumului din ultimii zece ani şi de creşterea acestuia în
rândul tinerilor, se poate spune că problema prevenirii şi combaterii acestui fenomen este
importantă pentru asigurarea securităţii unei societăţi normale.
Printre cei vizaţi în aceast proiect se numără :
• Presa
• Comunitatea locală
• Tinerii expuşi riscului
• Familiile de provenienţă

59
• Şcoala
Beneficiarii direcţi sunt liceenii şi familiile lor, apoi comunitatea şi instituţiile
sociale.

1.7. Mijloacele care vor fi utilizate pentru transmiterea mesajului/mesajelor

Pentru crearea unui curent favorabil prevenţiei consumului în unităţile de învăţământ
vom realiza un focus grup cu liderii instituţiilor vizate printr-un dialog moderat al
reprezentantului centrului .Acesta va avea loc în cadrul unei emisiuni televizate la unul
din posturile locale.
Pentru obţinerea unui sprijin din partea populaţiei vom realiza o conferinţă de
presă prin care să arătăm dificultatea în care se află tinerii de azi şi importanţa prevenirii
şi reducerii acestui consum prin prezentarea rezultatelor obţinute în conditiile actuale (a
reintegrării sociale a unui consumator oferind date despre situaţia lui, despre efectele
drogului l-a care este expus şi modul cum s-au modificat relaţiile cu familia, cu ceilalţi
membri ai comunităţii) în cadrul unei mape de presă.

2. Descrierea detaliată a activităţilor:

Obiectivul 1: elaborarea unui demers strategic care să valorifice cunoştiinţele elevilor vis-
a-vis de fenomenul consumului de droguri;

• Implementare: octombrie 2008- noiembrie 2008

Activităţi specifice:
• elaborare şi tipărire de materiale informative pentru activităţile şcolare, set de pliante
(alcool, tutun, marijuana, cocaină, heroină, ecstasy, HIV-SIDA) distribuite elevilor şi în
cadrul activităţilor extra curriculare.
• informare cu privire la efectele negative ale drogurilor şi învăţarea adoptării unui
comportament de respingere a acestora atunci când este tentat.

60
• pregătirea cadrelor didactice pentru includerea în programa orelor de dirigenţie teme
specifice în acest domeniu.

Obiectivul 2: Atragerea şi implicarea elevilor şi a comunităţii în organizarea şi

desfăşurarea activităţilor de prevenire a consumului de droguri;

Activităţi specifice:
• Implementare: septembrie 2008- noiembrie 2008
• Cursuri pentru voluntari –voluntarii implicaţi în acest proiect sunt studenţi. Vor
avea loc câte două sesiuni de pregătire pentru voluntari, una în octombrie 2008, a doua în
februarie 2009.
• Activităţi Extraşcolare – vor fi organizate campanii stradale de sensibilizare a
tinerilor şi a adulţilor în parcuri, campusuri universitare.
• Organizarea unor cursuri de formare formatori din rîndul elevilor în domeniul
prevenirii consumului, constând în: întâlniri cu elevii în vederea selecţionării celor care
doresc să se implice în activităţile de prevenire şi care au abilităţi în acest sens; pregătirea
formatorilor în cadrul unor cursuri speciale; susţinerea de către formatori a unor teme cu
caracter preventiv destinate colegilor.
• Organizarea periodică, de către elevi, a unor dezbateri, la care să fie abordate
problemele cu care se confruntă consumatorii de droguri.
• Editarea, la nivelul unităţilor de învăţământ a unor buletine informative
periodice care să conţină materiale elaborate de elevi pe tema efectelor nefaste ale
alegerii consumului de droguri.
• Atragerea mass-mediei în campanii destinate influenţării în sens pozitiv a
comportamentului membrilor comunităţii, în general şi a tinerilor, în special, prin
transmiterea informaţiilor, astfel încât să creeze o reacţie de respingere a societăţii faţă de
cei care aleg să consume droguri.
• Consolidarea parteneriatului cu Inspectoratele Şcolare, Unităţi de Învăţământ,
Agenţia Naţională Antidrog

61
Obiectivul 3: reunirea, în ideea colaborării, a parteneriatului elev-şcoală-familie.

Activităţi specifice:
• Implementare: septembrie 2008- noiembrie 2008
• Organizarea unor mese rotunde cu participarea părinţilor si a cadrelor didactice
pentru informarea părinţilor despre domeniul drogurilor.
• Elaborarea unor mape reprezentative din care părinţii să cunoască modalităţile
de control social pe care le poate exercita asupra minorului, conceptele referitoare la
toxicomanie, cunoaşterea serviciilor care pot ajuta tânărul într-o asemenea situaţie.

3. Durata şi planul de acţiune

3.1. Durata de derulare a proiectului va fi de 3 luni.

3.2. Planul de acţiune

Activitatea Luna
1 2 3
Elaborare şi *
tipărire mape

Informare *
efecte negative
drog
Atragerea *
mass-mediei
Cursuri *
voluntari
Focus grup *

62
Includerea *
tematicii de
drog la ore
Cursuri de *
formare
formatori
Editarea *
buletinelor
informative

4. Parteneri, factori de risc şi rezultate anticipate

4.1. Parteneri:
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timis va avea în vedere
alegerea de parteneri care pot oferi informaţii cu privire la fenomenul consumului de
droguri în rândul tinerilor. În acest sens, partenerii vor fi:
• Inspectoratul Şcolar Judeţean Timis – care va facilita implementarea activităţii
de informare a cadrelor didactice şi care va putea propune o tematică referitoare la
droguri, în cadrul orelor de dirigenţie;
• Brigada de Combatere a Crimei Organizate Timis – care va oferi informaţii
precise cu privire la evoluţia tinerilor toxicomani, prin punerea la dispoziţie a studiilor de
caz reprezentative în acest sens;
• Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Timis – care îşi vor pune la
dispoziţie serviciile de informare, consiliere şi asistenţă tuturor beneficiarilor proiectului.
• Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timis – care prin reprezentanţii săi va
participa la mesele rotunde din cadrul proiectului şi va informa părinţii şi elevii despre
sancţionarea consumului şi traficului de droguri din punct de vedere legislativ.

4.2. Impactul estimat asupra grupurilor ţintă

63
 Creşterea eficienţei actului de comunicare între părinţi şi tineri, reducerea
numărului de tineri care vor opta pentru consumul de droguri.

4.3. Factori de risc în obţinerea rezultatelor:

Indicatori de evaluare:
• numărul partenerilor implicaţi şi nivelul de competenţă şi disponibilitate a
acestora;
• numărul cadrelor didactice instruite în unităţile de învăţământ şi calitatea
serviilor oferite de acestea;
• numărul materialilelor de susţinere şi receptivitatea acestora;
• numărul şedinţelor cu părinţii şi înţelegerea de către aceştia a complexităţii
fenomenului de toxicomanie;
• numărul şi tipul activităţilor extraşcolare derulate şi numărul elevilor implicaţi în
acestea.

4.4. Efectul de multiplicare (durabilitatea proiectului): pastrarea contactelor cu

institutiile contactate.

4.5. Rezultate anticipate:

• Elevii să cunoască şi să identifice modul în care emoţiile influenţează
comportamentul;
• Să îşi dezvolte abilităţi de refuz;
• Să cunoască etapele trecerii de la consum la abuz şi apoi la dependenţă;
• Să conştientizeze modul în care publicitatea influenţează comportamentul de
consum;
• Cunoaşterea de către elevi a prevederilor legale privind consumul de droguri şi
consecinţele juridice asociate faptelor de consum sau trafic de droguri.
• Cunoaşterea şi adoptarea de către elevi a măsurilor de prevenire a consumului în
vederea reducerii riscului apariţiei consumului.
• Reducerea numărului de liceeni care consumă droguri.

64
 • Formarea, la nivelul unităţilor de învăţământ a unor formatori, din rândul
elevilor, care să fie capabili să organizeze şi să desfăşoare activităţi cu caracter preventiv
destinate propriilor colegi.
• Informarea corectă a părinţilor privind efectele consumului de droguri, în scopul
asigurării unui control eficient în acest sens.

6.CONCLUZII:

Având în vedere caracterul covărşitor pe care îl reprezintă drogul în plan mondial,

din toate punctele de vedere, şi în toate dimensiunile sale, este un fapt unanim acceptat că
acesta reprezintă o problemă socială.
Faptul că este atât de intens regăsit în manualele de criminologie şi sociologia
devianţei nu face altceva decât să întărească această afirmaţie, majoritatea persoanelor
implicate căutând modalităţi de prevenire şi combatere a acestui fenomen ce deteriorează
sănătatea a milioane de oameni, sporind costurile asistenţei medicale şi determinând
amplificarea altor probleme sociale.
Daunele provocate de consum nu se limitează la consumator, ele lovind familia,
mediul social şi având consecinţe economice negative, întregind verigile activităţilor
criminale. Există aşadar multiple consecinţe economice, juridice, criminologice şi
medicale, pe termen lung, care influenţează negativ viaţa indivizilor şi a comunităţilor.
Societatea românească a fost luată prin surprindere de acest flagel al drogurilor,
ivindu-se astfel probleme foarte grave atât în justiţie cât şi în lumea medicală. Reacţiile
stângace şi întârziate ale autorităţilor au favorizat fenomenul toxicomaniei ce a ajuns să
fie devastator.

65
 Majoritatea specialiştilor afirmă că din toate abordările promovate în profilaxia şi
intervenţia terapeutică şi recuperativă, rezultatele nu sunt niciodată garantate sau
definitive. Problema adictivităţii de diferite substanţe reprezintă coordonate permanente
ale fiinţei umane, dependenţa şi toate variantele de toxicomanie pot fi gândite ca forme
particulare de adaptare şi socializare într-o lume din ce în ce mai diversă.

7.ANEXE

UNIV. DE VEST
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI PSIHOLOGIE
COD SUBIECT
DATA:
CATEDRA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
LOCUL:

GHID DE INTERVIU

Catedra Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Sociologie si Psihologie –

Universitatea de Vest din Timisoara realizează o cercetare cu tema: „Consumul de
droguri – factori primordiali şi factori de menţinere”, motiv pentru care vă solicităm
colaborarea şi vă garantăm anominatul.

• Mediul familial şi societal:

66
1.Câţi membri are familia ta?
2. Cum este structura familiei (organizată, dezorganizată, reorganizată)?
3.Cum apreciezi relaţiile tale cu ceilalţi membri ai familiei?
• Informarea privind consumul de droguri:
4. De unde aţi aflat pentru prima dată de droguri?
5. Aţi folosit vreodată un drog?
6. Ţi-au fost oferite droguri spre cumpărare?
7. Ţi-au fost oferite droguri pentru consum?
8. La ce vârstă aţi încercat pentru prima dată un drog?
9. Dacă consumaţi, ce drog consumaţi?
10. De câte ori ai fost drogat în viaţa ta?
11. Care crezi că este motivul pentru care se consumă droguri?
12. În familia ta se consumă droguri?
13. Prietenii tăi consumă droguri?
14. Câte persoane care consumă droguri cunoaşteţi?
15. Unde aţi consumat droguri?
16. De unde ţi-ai procurat droguri?
17. Ce efecte ale drogurilor consideraţi că au o mai mare importanţă?

• Asocierea drogurilor legale cu cele ilegale:

18. Care este canitatea de cafea pe care o consumaţi zilnic?
19. Cu ce ocazie consumaţi cafea?
20. Câte ţigări fumaţi pe zi?

Sex: Nivelul de studii al mamei:

Vârstă: Ocupaţia tatălui:
Studii:
Mediu:

67
UNIV. De VEST TIMISOARA
SECTIA TOXICOLOGIE
COD OPERATOR
UNIVERSITATEA DE VEST
CATEDRA DE AISTENŢĂ SOCIALĂ
DATA:

GHID DE INTERVIU

Catedra Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Sociologie si Psihologie –

Universitatea de Vest din Timisoara, realizează o cercetare cu tema: „Consumul de
droguri – factori primordiali şi factori de menţinere”, motiv pentru care vă solicităm
colaborarea şi vă garantăm anominatul.

68
• Informaţii referitoare la serviciile oferite de Spitalul Judetean:
1. Care sunt atribuţiile Sectiei de Toxicologie?
2. Care sunt instituţiile locale cu care colaboraţi şi în ce se materializează această
colaborare?
3. Ce categorii de persoane beneficiază de activitatea acestui serviciu?
4. Ce reprezintă şi cum se realizează activitatea curativă a dependentului de droguri?
• Identificarea factorilor protectivi şi a celor inhibatori a alegerii consumului de droguri:
4. Care sunt factorii caracteristici începerii consumului de drog?
5. Care sunt cele mai frecvente droguri utilizate de dependenţi?
6. Care este situaţia pe vârstă şi pe sexe?
• Perspective:
8. Ce credeţi că trebuie făcut pentru prevenirea consumului de droguri?

Studii:
Sex:
Vârstă:
Ocupaţie:
UNIV. De VEST TIMISOARA
SECTIA TOXICOLOGIE
COD OPERATOR
UNIVERSITATEA DE VEST
CATEDRA DE AISTENŢĂ SOCIALĂ
DATA:

GHID DE INTERVIU

Catedra Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Sociologie si Psihologie –

Universitatea de Vest din Timisoara, realizează o cercetare cu tema: „Consumul de

69
droguri – factori primordiali şi factori de menţinere”, motiv pentru care vă solicităm
colaborarea şi vă garantăm anominatul.

• Identificarea motivelor şi a circumstanţelor care au condus la utilizarea drogurilor:

1. De unde aţi aflat prima dată despre droguri?
2. Ţi-au fost oferite droguri spre cumpărare?
3. Ţi-au fost oferite droguri pentru consum?
4. La ce vârstă ai încercat prima dată un drog?
5. Ce tip de drog ai consumat?
6. Care credeţi că este motivul pentru care se consumă droguri?
7. În familia ta se consumă droguri?
8. Prietenii tăi consumă droguri?
19. Câte persoane care consumă droguri cunoşti?
10. Care sunt factorii caracteristici începerii consumului de drog?
11. Ce efecte ale drogului consideraţi că au importanţă mai mare?
•Perspective
12. Ce credeţi că trebuie făcut pentru prevenirea consumului de droguri?

Studii:
Sex:
Vârstă:
Ocupaţie:
UNIV. De VEST TIMISOARA
SECTIA TOXICOLOGIE
COD OPERATOR
UNIVERSITATEA DE VEST
CATEDRA DE AISTENŢĂ SOCIALĂ
DATA:

GHID DE INTERVIU

70
Catedra Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Sociologie si Psihologie –
Universitatea de Vest din Timisoara realizează o cercetare cu tema: „Consumul de droguri
– factori primordiali şi factori de menţinere”, motiv pentru care vă solicităm colaborarea
şi vă garantăm anominatul.
• Informarea cu privire la existenţa tinerilor consumatori
1. De unde aţi aflat informaţii despre droguri?
2. Credeţi că aţi putea face faţă unui caz de dependenţă în familie?
3. Cunoaşteţi cazuri de dependenţă în rândul tinerilor?
4. Care credeţi sunt cauzele interne începerii consumului de drog?
5. Care credeţi că sunt cauzele externe consumului de drog?
6. Ce tipuri de droguri cunoaşteţi?
7. Care credeţi că sunt factorii inhibatori ai consumului de droguri?
8. Care credeţi că este drogul cel mai solicitat de către tineri?
9. Cât la sută dintre tineri estimaţi că au avut o experienţă referitor la consumul de drog?
10. Cât la sută dintre tineri estimaţi că au avut mai multe experienţe referitor la consumul
de droguri?
11. Cât la sută dintre tineri estimaţi că sunt dependenţi de droguri?
• Perspective
12. Ce credeţi că trebuie făcut pentru prevenirea consumului de droguri?

Studii:
Sex:
Vârstă:

• FOAIE INDIVIDUALĂ DE ADMITERE LA TRATAMENT PENTRU

CONSUMUL DE DROGURI

Numărul foii de observaţie:....

Data admiterii la tratament:
Cod........................................

71
Sex:
Data naşterii:
Locul naşterii:
Cetăţenie:
Etnie:
Tipul contractului:
• Drogul principal pentru care este admis la tratament:
• Frecvenţa consumului în ultimele 30 de zile anterioare admiterii la tratament:
• Anul începerii consumului:
• Tratament anterior pentru acelaşi drog pentru care se va interna acum:
• Calea cea mai frecventă de administrare a drogului în ultimele 30 de zile de consum:
• Alte droguri consumate în ultimele 30 de zile înainte de admiterea la tratament:
• Timpul care a trecut de când şi-a injectat ultima oară orice drog:
• Starea HIV:
• Starea HB:
• Starea HC:
• Patologie psihiatrică asociată consumului de droguri:
• Asigurare de sănătate:
• Statutul profesional principal în momentul admiterii la tratament:
• Nivelul maxim de studii complete:
• Vârsta părăsirii şcolii:
• Cu cine a locuit în ultimele 30 de zile înaintea admiterii la tratament:
• Unde a locuit în ultimele 30 de zile înaintea admiterii la tratament:
• Tratament aplicat:

• PROGRAM INDIVIDUALIZAT DE ASISTENŢĂ (PIA)

Modalităţi Descriere Caracteristicile Regimul spitalicesc

pacientului
Asistenţă în regim Asistenţă medicală, Istoric personal de Risc crescut, poate
spitalicesc; psihiatrică, asistenţă consum: fi tratat doar în

72
 psihosocială; Consum puternic; regim spitalicesc;
Controlul Testare pozitivă
medicamentaţiei, pentru drog;
evaluare, tratament; Istoric de consum
Abordări bazate pe în ultimul an;
familie, sub Polidependenţă;
supravegherea Risc de sevraj sever;
medicului şi altor Episoade de
specialişti; recădere.
Dezintoxicare.
Asistenţă în regim Asistenţă medicală, Condiţii bio- Prezintă şi necesită
spitalicesc; psihiatrică, asistenţă medicale şi monitorizarea
psihosocială complicaţii: medicală 24 de ore
Controlul Stare de sănătate din 24, servicii de
medicamentaţiei, grav afectată de asistenţă şi resursele
evaluare, tratament; consum, necesită spitaliceşti sunt
Abordări bazate pe menţinere; necesare;
familie, sub Există condiţii
supravegherea medicale severe în
medicului şi altor legătură cu
specialişti; consumul de drog
Dezintoxicare pentru a căror
stabilizare este
necesară internarea;
Asistenţă în regim Asistenţă medicală, Condiţii Necesită aistenţă
spitalicesc; psihiatrică, asistenţă psihologice: psihiatrică
psihosocială Există tulburări spitalicească,
Controlul emoţionale şi administrată în
medicamentaţiei, cognitive care paralel cu
evaluare, tratament; interferează cu tratamentul pentru
Abordări bazate pe procesul de dependenţa de drog;
familie, sub menţinere cu Potenţial de

73
 supravegherea agoniştii de opiacee; continuare a
medicului şi altor Condiţiile consumului
specialişti; psihologice necesită periculos;
Dezintoxicare intrarea într-un Neeligibilitate
program cu risc pentru resurse de
sever; intensitate mai mică;
Risc pentru sine;
Grad redus de
conştientizare şi de
motivare, necesitând
asistenţă structurată
de intensitate mare;
Potenţial de
recădere care face
necesară asistenţa în
regim închis;
Istoric de recădere
la o intensitate mai
mică a intervenţiei;
Asistenţă în regim Asistenţă medicală, Condiţii sociale şi Pacientul nu se
spitalicesc; psihiatrică, asistenţă familiale: încadrează în
psihosocială Mediu suportiv care criteriile serviciilor
Controlul permite menţinerea, de aistenţă mai puţin
medicamentaţiei, administrarea intensive.
evaluare, tratament; medicamentaţiei şi
Abordări bazate pe monitorizarea
familie, sub menţinerii în spital a
supravegherea pacientului;
medicului şi altor
specialişti;
Dezintoxicare.
Asistenţă în regim Asistenţă medicală, Situaţia juridică:

74
spitalicesc. psihiatrică, asistenţă Marcată de trafic
psihosocială şi/sau consum.
Controlul
medicamentaţiei,
evaluare, tratament;
Abordări bazate pe
familie, sub
supravegherea
medicului şi altor
specialişti;
Dezintoxicare.

8. BIBLIOGRAFIE

1.Abraham, P., Asistenţa şi reabilitarea persoanelor consumatoare, (2004), Editura

Naţională, Bucureşti.
2.Bocancea, C., Neamţu, G., Elemente de Asistenţă Socială, (1999), Editura Polirom,
Iaşi.
3.Campbell, R., Copii noştrii şi drogurile, (2001), Curtea Veche Publishing, Bucureşti
4.Cojocaru, Ş., Designul proiectelor de finanţare – metodologie, modele de proiecte,
comentarii, (2004), Editura Lumen, Iaşi.
5.Dafinoiu, I., Puzdiriac, C., Evaluare, consiliere şi intervenţie în grupurile sociale
defavorizante, (2001), Editura Erota, Iaşi.
6.Drăgan, J., Dicţionar de droguri, (2000), Editura Naţională, Bucureşti.
7.Durkheim, E., Regulile metodologiei sociologice, (1981), Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
8..Eliade, M. De la Zalmoxix la Gengis-Han, (1995), Editura Humanitas, Bucureşti.
9.Ferreol, G., Adolescenţa şi toxicomaniile, (1998), Editura Polirom, Iaşi.

75
10.Gaudet, Etienne, Drogurile şi adolescenţa. Răspunsuri la întrebările părinţilor,
(trad.), (2006), Editura Minerva, Bucureşti
11..Good, E., Drugs in american society, (1999), The McGraw-Hill Companies, Boston.
12.Gorun, S., Paradisuri artificiale – toxicomaniile, (2003), Editura Medicală, Bucureşti.
13.Hall, D., Hall, I., Practical Social Reserch, (1996), MacMillian, London.
14.Iluţ, P., Abordarea calitativă a socioumanului, (1997), Editura Polirom, Iaşi.
15.Ioan, B.G., Consumul de droguri şi toxicomania. Aspecte bio-psihosociale, medico-
legale şi legislative, (2003), Editura Junimea, Iaşi.
16.Ionescu, I., Stan, D., Elemente de sociologie, (1997), Editura Universităţii Al.I.Cuza,
Iaşi.
17.Ionescu, Ş., 14 Abordări în psihopatologie, (1998), Editura Polirom, Iaşi.
18.Lyman, M.D., Potter, G.W., Drugs in society: causes, concepts and control, (1991),
Ohio Cincinnati, Anderson.
19.Lupu, I., Zanc, I., Sociologie medicală. Teorie şi aplicaţii, (1999), Editura Polirom,
Iaşi.
20.Mărginean, I., Proiectarea cercetării sociologice, (1999), Editura Polirom, Iaşi.
21.Miftode, V., Fundamente ale Asistenţei Sociale, (1995), Editura Eidos, Botoşani.
22.Miftode, V., Metodologie sociologică, (1985), Editura Porto Franco, Galaţi.
23.Miftode, V., Teorie şi metodă în Asistenţa Socială, (1995), Editura Fundaţiei Axis,
Iaşi.
24.Neamţu, G., (coord), Tratat de Asistenţă Socială, (2003), Editura Polirom, Iaşi.
25.Neamţu, G., Stan, D., Asistenţă Socială. Studii şi aplicaţii, (2005), Editura Polirom,
Iaşi.
26.Ogien, A., Sociologia devianţei, (2002), Editura Polirom, Iaşi.
27.Neculau, A., (coord), Manual de psihologie socială, (2003), Editura Polirom, Iaşi.
28.Pop, O., Drogurile, un flagel al lumii contemporane, (2002), Editura Miron,
Timişoara.
29.Rădulescu, S.M., Dâmboveanu, Cristina, Sociologia consumului de droguri, (2006),
Editura Lumina Lex, Bucureşti.
30.Rădulescu, S.M., Devianţă, criminalitate şi patologie socială, (1999), Editura Lumina
Lex, Bucureşti.

76
31.Rădulescu, S.M., Teorii sociologice în domeniul devianţei şi al problemelor sociale,
(1994), Computer Publishing Center, Bucureşti.
32.Răşcanu, Rucsandra, Psihologia comportamentului deviant, (1994), Editura
Universităţii, Bucureşti
33.Rotariu, T., Iluţ, P., Ancheta sociologică şi sondajul de opinie – teorie şi practică,
(1997), Editura Polirom, Iaşi.
34.Singley, de F., Blanchet, A., Gotman, A., Kaufman, J.C., Ancheta şi metodele ei:
chestionarul, interviul de prelucrare a datelor, interviul comprehensiv, (1998), Editura
Polirom, Iaşi.
35.Şelaru, M., Drogurile, (1998), Editura Semne, Iaşi.

Studii, monografii, prelegeri, cursuri:

1.Curelaru, M., „Metode şi tehnici de cercetare în psihologia socială” în Neculau, A.,

Manual de psihologie socială, (2003), Editura Polirom, Iaşi.
2.Neamţu, G., „Probleme de Asistenţă Socială în toxicomanie” în Neamţu, G., Stan, D.,
Asistenţă Socială. Studii şi aplicaţii, (2005), Editura Polirom, Iaşi.
3.Legea 143/2000 privind combaterea şi consumul ilicit de droguri
4.Legea 522/2004 pentru modificarea şi completarea legii nr. 143/2000 privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
5.Planul de acţiune al Strategiei Europene pe droguri, 2005-2008.
România drug situation 2002, report to the EMCDDA by the Reitox National Focal Point.
7.Standardele sistemului naţional de asistenţă medicală, psihologică şi socială a
consumatorilor de droguri, Agenţia Naţională Antidrog, 2005.
8.Strategia naţională antidrog 2005-2012, nr.112/3 februarie 2005.
***www.ana.gov.ro
***www.en.wikipedia.org
***www.infoeuropa.rro
***www.ministeruintegrarii.ro

77
***www.unodc.org

78