FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL-POLITICE

SPECIALIZARE: ASISTENȚĂ SOCIALĂ

AN III, GRUPA IV

Evaluarea riscului agresional si asistarea persoanelor cu

comportament adictiv

1
 Student: Axinia Georgiana-Cristina

CUPRINS

1.Comportamentul infracțional şi consumul de droguri........................................................

1.1 Asistenţa la nivelul penitenciarelor.....................................................................................

1.2 Situaţia internaţională........................................................................................................

1.3 Teorii privind consumul de droguri...................................................................................

1.4 Probatiunea şi consilierul de probaţiune...........................................................................

1.5 Dependenţa.......................................................................................................................

1.6 Tratamentul........................................................................................................................

1.7 Etapele tratamentului........................................................................................................

2. Probleme de asistenta sociala in toxicomanie...................................................................

2.1 Prezentare
generala .........................................................................................................

2.2 Semnele şi simptomele consumului de

droguri...............................................................

2.3 Terapia persoanelor

dependente....................................................................................

2.4 Rolul asistentului social în intervenția şi prevenția

dependentei....................................

3. Concluzii.............................................................................................................................

2
Comportamentul infracțional şi consumul de droguri

1. Prezentare generală

Comportamentul consumatorului de droguri ilegale îmbracă forme asemănătoare, indiferent

dacă acesta se află în America, în Europa sau în România. Consumul de droguri ilegale are o
amploare mondială, iar diferenţa dintre aceste regiuni constă în momentul în care substanțele
au apărut pe piaţă. . La noi consumul de substanţe volatile a luat amploare şi a fost cercetat
doar în mometul în care minorii fugiţi de la domiciliu au început să săvârşească infracţiuni.
Aceştia erau concentrati, în jurul Gării Centrale din Bucureşti (Gara de Nord) . Aceşti copii
care locuiau în stradă consumau în mod special o substanţă comercializată sub numele de
aurolac. „Aurolacii”, denumire sub care sunt cunoscuţi şi astăzi, pot fi consideraţi primii
noştri toxicodependenti. Anul 1990 a însemnat şi iniţierea în ţara noastră a consumului de
drogurilor ilegale, fiind vizate cu precădere vârstele tinere, pentru că acestea sunt uşor de
convins să „testeze” noile substanţe la modă. Se cunoaşte că perioada de dezvoltare cea mai
vulnerabilă este etapa adolescenţei şi a adulţilor tineri, respectiv vârstele de la 15-16 ani până
la 21-24 de ani. Şi acum, după 20 de ani, s-a ajuns la o creştere semnificativă a consumului de
droguri atât „legale”, cât şi ilegale în rândul minorilor, aceasta fiind coroborată cu scăderea
controlului social, cu sărăcia, cu dezagregarea familială, combinată cu curiozitatea şi dorinţa
de experimentare. Consumul de droguri ilegale a fost exploziv la nivelul municipiului
Bucureşti pentru o perioadă lungă de timp şi s-a diseminat în restul ţării mult mai târziu.
Drogul principal incriminat a fost heroina şi mai puţin cocaina sau canabisul. Astăzi ne aflăm
într-un moment de cotitură, din cauza policonsumului, ceea ce duce la un comportament
infracţional mult mai ridicat şi la o ineficacitate a abordării terapeutice clasice.

În ceea ce priveşte consumul de heroină, se menţionează faptul că acesta este în continuare

concentrat în Bucureşti, heroina fiind în continuare consumată mai ales pe cale injectabilă.
Pentru această situaţie ar putea exista următoarele explicaţii : concentrarea centrelor de
asistenţă specializate în capitală, oferta terapeutică încă insuficientă şi, posibil,
disponibilitatea heroinei pe piaţă.

3
1.1 Asistenţa la nivelul penitenciarelor

În ceea ce priveşte situaţia persoanelor condamnate care au antecedente în privinţa

consumului de droguri, conform datelor oferite de Administraţia Naţională a Penitenciarelor
(ANP), la data de 01.12.2008 se aflau în penitenciare 1 682 de persoane cu astfel de
antecedente şi (97 %), dintre care 74 (4, 39%) cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani.

Un moment important, de cotitură în asistenţa infractorilor dependenţi de droguri ilegale îl

reprezintă introducerea în Codul penal a articolului care oferă ca alternativă la închisoare
tratamentul, motiv pentru care un număr semnificativ de persoane aflate în detenţie să se
declare consumatori. În această perioadă apare o schimbare de abordare a consumatorului de
droguri ilegale care se află în detenţie prin introducerea unor servicii specializate şi anume :
secţia de dezintoxicare din Spitalul Penitenciar Jilava şi centrul de tratament de substituție cu
metadonă din Penitenciarele Rahova şi Jilava. Un proiect finanţat internaţional (Matra) şi-a
îndreptat atenţia asupra schimbului de seringi din penitenciar, pentru prevenirea complicatiilor
consumului de droguri injectabile, şi anume infecția HIV/SIDA şi hepatita B şi C.

O preocupare specială a fost reintegrarea deţinuţilor la eliberarea din penitenciar. Pentru acest
obiectiv s-a colaborat cu centrele de asistenţă integrată antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale
Antidrog, dar s-a înregistrat si o colaborare în cadrul unui parteneriat public privat, între
penitenciarul Rahova şi Fundaţia pentru Îngrijiri Comunitare (proiectul ANCORA), rezultate
care au fost apreciate atât de participanţi, cât şi de forurile de decizie. Tot în direcţia
reabilitării consumatorilor dependenţi de droguri care au săvârşit fapte penale există un alt
proiect finanţat internaţional (Matra FLEX), cu o perioadă de desfăşurare cuprinsă între 2009
şi 2011.

Solicitarea referatelor de evaluare pentru consumatorii de droguri ilegale vine în spiritul legii.
Legea 522 din 24.11.2004 prevede în capitolul III, art. 19: în cazul săvârşirii infracţiunilor
prevăzute la art. 4, procurorul dispune, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi
penale, evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog,
în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de
droguri. După primirea raportului de evaluare întocmit de centrul de prevenire, evaluare şi

4
consiliere antidrog, în baza expertizei medico-legale, în termen de cinci zile, procurorul
dispune, cu acordul învinuitului sau inculpatului, includerea acestuia în programul integrat de
asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.

1.2. Teorii privind consumul de droguri

O lungă perioadă de timp, consumatorul de droguri a fost considerat doar un delincvent, şi nu

o persoană care prezintă o tulburare psihică cronică. Această problemă s-a datorat
comportamentului persoanei dependente care intră în contact mai întâi cu poliţia pentru
infracţiuni relativ minore. Cele mai frecvente infracţiuni pentru care este prins un consumator
începător sunt furturile de telefoane mobile, de roţi de rezervă sau de oglinzi retrovizoare.

Cele mai cunoscute teorii sociologice sunt cele ale lui Robert Merton (teoria anomiei) şi cele
ale lui Alfred Lindesmith şi John Gagnon, care dezvoltă relaţia dintre anomie şi dependenţă.
Teoria comportamentală are la bază ipoteza învăţării şi a conditionarii.

În aceste condiţii, se pune întrebarea : de ce numai unele persoane doresc să consume droguri
şi devin dependente, iar altele nu? Teoriile neurobiologice încearcă să răspundă la această
întrebare prin explicarea mecanismelor plăcerii, a dependenţei somatice şi a periculozitatii
produsului. Este necesar să înţelegem mecanismul de funcţionare a neuronului şi rolul său în
transmiterea informaţiilor printr-o reţea neuronală cu ajutorul unor molecule denumite
neurotransmiţători sau neuromediatori (Vasile, Gheorghe, Voicu, 2001). Pentru dependenţa de
heroină au fost identificate trei clase de receptori opioizi la nivelul sistemului nervos central.
Ansamblul modificărilor circuitelor neuronale de recompense, consecutive abuzului de
droguri, este supus unor alterări cu implicaţii în procesul învăţării şi memoriei, iar drogurile
de abuz reierarhizează priorităţile motivaţionale ; astfel se explică de ce dependentii îşi
neglijează familia, slujba şi sănătatea (Prelipceanu, Voicu, 2004).

1.4 Probatiunea şi consilierul de probaţiune

Numeroase analize au arătat că infractorii dependenţi de droguri reîncep relativ repede

consumul, chiar după eliberarea din penitenciar. Scopul şi obiectivele instanţelor privind
drogurile sunt :

-stoparea ciclului adictiei privind drogurile şi alcoolul ;

5
- reducerea infractionalitatii privind drogurile şi alcoolul ;

- folosirea efectivă a resurselor comunităţii şi justiţiei penale (a sistemului judiciar) ;

- reintegrarea participanţilor în societate ;

- reducerea cazurilor şi scutirea de taxe (Abraham, Nicolăescu, 2006).

Echipa de profesionişti de la nivelul instanţelor specializate pentru droguri este compusă din:
judecător, procuror, apărător public, furnizor de tratament, consilier de probaţiune şi un
coordonator.

Rolul consilierului de probaţiune are sarcini specifice, acestea incluzând :

- evaluarea noilor arestaţi pentru eligibilitatea lor în cadrul instanţei privind drogurile de-a
lungul raportului pre-instanta ;

- transmiterea evaluării la coordonator ;

- participarea ca membru al echipei ;

-participarea la şedinţele periodice planificate ale personalului ;

- asistenta la efectuarea testelor de urină din cadrul programului (Abraham, Nicolăescu, 2006)

Pentru realizarea acestor sarcini este necesar un grad înalt de profesionalism, pentru care
consilierul de probaţiune necesită formarea interdisciplinară, cu sesiuni de specializare şi
formare continuă. Se recunoaşte necesitatea cunoştinţelor referitoare la semnele şi simptomele
specifice diferitelor substanţe şi complicațiile acestora, la modelele de intervenţie pe tot
parcursul lanţului terapeutic.

Pentru abordarea profesionistă a problematicii consumului de droguri de către consilierul de

probaţiune este necesară cunoaşterea conceptelor şi a principalelor droguri ilegale consumate
pentru realizarea evaluării şi a planului individualizat de intervenţie.

1.5 Dependenţa

Pentru punerea diagnosticului de dependenţă este necesară prezenţa a trei sau mai multe
simptome pe parcursul aceleiași perioade pe durata a 12 luni calendaristice.

6
Acestea sunt :

- prezența tolerantei: necesitatea unor cantităţi tot mai mari de substanţă pentru a ajunge
la intoxicație sau la efectul dorit ori un efect diminuat dacă se continuă cu aceeaşi cantitate de
substanţă. De exemplu, o persoană care consumă opiacee poate ajunge la un nivel de toleranţă
de 10 ori mai mare decât la începutul consumului, ceea ce înseamnă că această doză
administrată la un neconsumator este letală ;

- prezenta abstinentei — când concentrațiile sanguine ale substanţei scad, apar

modificări dezadaptative de comportament ;

Pe lângă simptomele specifice tolerantei şi abstinentei, sunt necesare şi semnele specifice

uzului compulsiv de substanţă :

- persoana poate lua cantităţi mai mari de substanţă sau pentru o perioadă mai lungă de
timp faţă de cât a intenţionat iniţial ;

- persoana respectivă îşi exprimă în repetate rânduri dorinţa de a opri consumul de

substanţă. De multe ori există încercări nereuşite de a stopa consumul sau de a-l reduce ;

- persoana îşi pierde mult timp pentru procurarea substanţei, pentru a o consuma şi
pentru a se recupera din efectele administrării acesteia ;

- multe dintre activităţile sociale, profesionale şi recreative sunt initial reduse, iar
ulterior abandonate în favoarea consumului de substanţă ;

- persoana se retrage şi din viata de familie, pentru a-şi petrece mai mult timp cu
partenerii de consum ;

-persoana continuă să consume substanţă cu toate că este conştientă că tulburările somatice şi

psihologice sunt din vina ei.

1.6 Tratamentul

In momentul tratamentului se ridică următoarele întrebări importante :

1. Este necesar ca un consilier de probaţiune să cunoască etapele tratamentului pentru

dependenţa de droguri ilegale ?

2. Care sunt competențele lui în asistenţa deţinuţilor sau a persoanelor aflate in

7
supraveghere în diferitele stadii ale intervenţiei terapeutice ?

3. Sunt diferenţe între acordarea tratamentului deţinuţilor în penitenciare şi persoanelor

aflate în supraveghere fata de cele aflate în libertate ?

Răspunsurile afirmative, întrucât consumul de droguri este o tulburare cronică ce necesită un

tratament de lungă durată, ce se caracterizează prin recăderi multiple, iar un tratament de
scurtă durată nu este Suficient. Pentru a stopa consumul de droguri, un rol important îl are
integrarea individului în familie, la locul de muncă (la şcoală), în comunitate.

Măsurile eficiente tipice vizează nivelele comportamentului criminogen, funcţionarea familiei,

prezenţa locului de muncă (şcoala).

Având in vedere că fenomenul este de mare amploare, multifunctional, dinamic şi schimbător,

cele mai bune programe, conţin o combinaţie între terapii şi alte servicii sociale care să
satisfacă nevoile fiecărui pacient în funcţie de vârstă, cultură, rasă, locuinţă, abuz psihic sau
sexual. Cercetările arată că indivizii cu cel mai mare grad de severitate al dependenţei pot
participa activ în tratament şi aceasta este esenţial pentru apariţia rezultatelor favorabile.

Trebuie reţinut că tratamentul bazat numai pe medicamente reduce consumul de droguri cu

40-60% şi reduce semnificativ înclinația spre activitatea criminală în timpul şi după tratament,
iar un tratament prin terapie comunitară a demonstrat că arestările din cauza actelor de
criminalitate violentă şi nonviolentă au fost reduse cu 40%.

Iată principiile unui tratament eficient (apud NIDA)

1. Dependenţa este o boală tratabilă, dar complexă, care afectează funcţionarea creierului şi a
comportamentului.

2. Nu există un tratament unic adecvat pentru toată lumea.

3. Tratamentul trebuie să fie uşor disponibil.

4. Tratamentul eficace ţine cont de nevoile multiple ale individului, şi nu numai de abuzul de
droguri.

5. Rămânerea în tratament pentru o perioadă adecvată de timp este critică.

6. Consilierea individuală sau de gup, terapiile comportamentale sunt utilizate în mod

8
 obişnuit.

7. Utilizarea medicatiei este un element important pentru pacienţi, alături de terapiile

combinate şi comportamentale.

8. Planul de tratament este individualizat, permanent evaluat şi modificat în funcţie de

nevoile individuale în schimbare.

9. Multe persoane dependente de droguri au asociate şi alte tulburări mintale.

10. Dezintoxicarea este doar prima etapă a tratamentului dependenţei şi este puţin eficientă
pentru tratamentul pe termen lung.

11. Tratamentul nu trebuie să fie voluntar pentru a fi eficient.

12.Monitorizarea continuă a consumului de droguri trebuie prescrisă în timpul tratamentului.

13. Programele trebuie să evalueze riscul/prezenta HIV/SIDA, a hepatitei B şi C, a TBC-ului

şi a altor boli şi oferirea de consiliere pentru reducerea riscurilor asociate.

1.7 Etapele tratamentului

Conceptul de etape ale tratamentului poate fi util in incercarea de a identifica pacientii şi

serviciile. Când tratamentul este conceput să se desfăşoare în etape, pacientul poate fi privit
într-o serie de intervenţii succesive în cadrul unui singur program, fiecare interventie fiind în
strânsă legătură cu cea anterioară şi conducând la unul sau mai multe scopuri bine definite.

1. Nivelurile de asistență — medicală, psihologică şi socială — sunt structurate pe trei

niveluri de intervenţie, acestea oferind cadrul instituţional în interiorul căruia au loc
intervenţiile terapeutice.

Se subliniază faptul că un modul de operare într-un centru poate corespunde unui singur nivel
sau poate cuprinde o combinaţie de elemente structurale integrate şi care corespund mai
multor niveluri.

Nivelul 1 presupune identificarea, atragerea, motivarea şi trimiterea consumatorilor de droguri

spre serviciile specializate, abordarea necesităţilor sociale şi medicale de bază şi coordonarea
cu resursele din nivelurile 2 şi 3.

Nivelul 2 cuprinde unităţile specializate din sistemul de sănătate şi CPECA şi asigură asistenţa

9
specializată, monitorizarea şi trimiterea spre nivelul 3.

Nivelul 3 asigură reinsertia socială prin intervenţii specifice şi prin servicii cu nivel crescut de
specializare pentru minorii consumatori de droguri.

2. Serviciile sunt grupate pe trei direcţii

1. Serviciile medicale răspund nevoilor generate de consumul de droguri, întreruperea,

înlăturarea dependenţei sau reducerea riscurilor (servicii de urgenţă - UPU), dezintoxicarea,
menținerea cu agonisti de opiacee, susţinerea abstinentei cu antagonist opiaceu.

2.Servicii psihologice sunt un ansamblu de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde

nevoilor psihice generate de consumul de droguri (consiliere şi psihoterapie)

3.Servicii sociale sunt un ansamblu complex de măsuri şi acţiuni destinate integrării sociale şi
profesionale a persoanelor consumatoare de droguri (reinsertie, reducerea riscurilor asociate
consumului, schimbul de seringi).

3. Furnizorii de servicii medicale, psihologice şi sociale pentru consumatorii de

droguri pot fi persoane fizice sau juridice publice, private sau mixte autorizate, iar prestarea
serviciilor se face pe baza standardelor de calitate.

Furnizorii publici :

- Serviciul Public de Asistentă Psiho-Socială, Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog

(CPECA/CAIA) ;

- Serviciul Public de Asistenţă Medicală (UPU, spitalele de psihiatrie — secţiile de

dezintoxicare, CSM) ;

- Serviciul Public de Asistenţă Socială (DGASPC) Furnizorii privaţi :

— asociaţii şi fundaţii (ONG-uri) ;

— persoane fizice şi juridice autorizate ;

— organisme internationale care desfăşoară activităţi în domeniu.

10
 4. Tipuri de centre propuse în cadrul Sistemului Integrat de Asistenţă -

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) ;

- Centre de tip comunitate terapeutică, locuinţă protejată, locuinţă socială ;

- Centrul de Tratament al Adicţiilor (CAIA) ;

- centre, secţii şi compartimente de dezintoxicare de tip spitalicesc

- centrul de Reducere a Riscurilor Asociate Consumului de Droguri ;

- centre de sănătate mintală cu staţionare de zi etc

5. Echipa terapeutică

Este multidisciplinară, fiind alcătuită din profesionişti cu formare continuă în domeniul

drogurilor (medici, psihologi, asistenţi sociali).

2. Probleme de asistenta sociala in toxicomanie

2.1 Prezentare generala

Toxicomania este o stare de intoxicare periodică sau cronică, dăunătoare individului

şisocietăţii, provocată de consumul repetat al unui drog (natural sau artificial).

‘‘Toxicomania este dorința anormală şi prelungită manifestată de anumite persoane pentru

substanțe toxice sau droguri, pe care acestea le-au cunoscut în mod întâmplător sau prin
căutarea voluntară a efectului analgezic, euforizant sau dinamic, apetența care devine repede o
obişnuinţă tiranică, atrăgînd după sine mărirea progresivă a dozelor. Aceste substanțe toxice,
datorită unei mari nocivităţi proprii, îi fac pe unii autori să se refere la puterea lor
toxicomanogenă, sau printr-o folosire foarte intensivă şi prelungită provoacă în organism
reacţii de adaptare ce se traduc prin toleranţă paradoxală, printr-o stare de nevoie imperioasă
şi prin accidente mai mult sau mai puţin impresionate în cazul unei întreruperi bruşte a

11
consumului. Anumite toxicomanii pot determina degradări organice, unele soldându-se
uneori, într-un interval de timp mai mult sau mai puţin lung, cu decăderea fizică şi mintală a
individului.’’

2.2 Semnele şi simptomele consumului de droguri

Este important să reţineţi că dacă un copil prezintă simptomele de mai jos, nu

înseamnăobligatoriu că este un consumator de droguri. Prezenţa unor simptome din cele
enumerate mai jos poate fi determinată şi de starea de stres a adolescenţilor. Alte simptome
pot fi semne ale unei depresii nediagnosticate sau a altor probleme de sănătate. Oricum aceste
simptome merită atenţie mai ales dacă persistă sau se repetă periodic. O consultaţie la un
psiholog, poate fi de mare folos pentru a ajuta pe tanăra să depăşească o situaţie de criză şi să
fie ajutat pentru a-şi dezvolta căi eficiente de rezolvare a problemelor din viață să. Cheia este
schimbarea; este important să urmariţi orice schimbare semnificativă a semnelor fizice, de
personalitate, de atitudine sau de comportament.

Semne fizice :

1. pierderea /creşterea poftei de mîncare,o inexplicabilă scăderea sau creșterea în greutate,

orice schimbare a obiceiurile alimentare;

2. schimbarea ritmului mersului, o încetinire sau o înţepenire a mersului,o slabă coordonare a

mişcărilor;

3. insomnie, trezirea la ore neobişnuite,o lene neobişnuită;

4.ochii roşii şi înlăcrimaţi, pupile mai mari sau mai mici decît de obicei;

5. palme umede şi reci, mîini tremurătoare;

6. faţa roşie sau palidă;

7. miros de substanţe la expirație, din corp sau de pe haine;

8. foarte activ, excesiv de vorbăreţ;

9. secreţii nazale că la răceală, extremităţi reci;

10. urme de înţepături pe antebraţe sau picioare;

12
11. mereu mucos, greţuri şi vome frecvente, sau transpiraţii exces sive;

12. tremurături ale mîinilor, picioarelor sau capului;

13. puls neregulat

Semnele şi semne comportamentale.

(A) schimbare în atitudine, comportament sau personalitate fără o cauză aparentă

(B) schimbarea prietenilor sau evitarea celor vechi, nu vrea să vorbească despre prietenii
cei noi sau aceştia sunt cunoscuţi că şi consumatori de droguri;
(C) schimbare în activităţi, hoby-uri sau interese;
(D) scăderea performantelor şcolare, sau la muncă, întîrzieri la şcoală,
absentărinemotivate sau abandon şcolar;
(E) schimbarea comportamentului acasă, pierderea interesului pentru familie şi e.
activitătile de familie;
(F) dificultăţi de concentrare, distrat, uituc;
(G) lipsă de motivație în general, pierderea energiei, a stimei de sine, o atitudine de
nepasare;
(H) frecvent hipersensibil, îşi pierde repede cumpătul, sau are resentimenle puternice;
(I) stări de iritabilitate sau mînie; stare de prostraţie sau dezorientare; comportament
excesiv de secretos;
(J) accidente de maşină;
(K) necinste cronică;
(L) o nevoie inexplicabilă de bani, fură bani sau obiecte pentru a fi vîndute (M) schimbări
ale obiceiurilor de toaletă.

2.3 Terapia persoanelor dependente

În tratamentul narcomaniei actualmente s-au stabilit mai multe modele:

A) modelul medical de reabilitare – acest model se bazează pe teza generală că

narcomania este o boală şi cel mai normal este ca ea să fie tratată de medic, idee
respinsă de adepții modelului social; .
B) modelul de modificare a comportamentului – acest model este centrat în special asupra
dinamicii de conditionare implicate în dezvoltarea dependenței, tehnica de tratament

13
 fiind de fapt o terapie de modificare a comportamentului. Ea include vechile metode
de condiționare a abstinenței fată de drog şi noile metode de mentinere a
comportamentului modificat. Menținerea şi consolidarea comportamentului modificat

se bazează pe concepția că un reflex condiționat poate fi prelungit mai uşor prin

recompensare decît prin pedepsire; spre exemplu, menținerea abstinenței poate fi
prelungită dacă pacientul este lăudat pentru comportamentul său matur și conștient,
metoda care îşi găseşte utilitatea atît în cadrul modelului fiziologic, cît şi în cadul celui
social;
C) modelul psihologic - se bazează parțial pe conceptul psihanalitic al personalităţii
narcomanului. Nucleul modelului psihologic îl constituie reabilitarea narcomanului,
reinserţa lui socială sau, cel putin, dacă nu este capabil să învețe a convieţui activ, să
obțină capacitatea de a se adapta la viata civilizată;
D) modelul social – contribuţiile psihiatriei sociale şi, în special, terapia de grup
şireabilitarea prin reeducare, constituie bazele abordării psihologice în modelul social.
Acest model înaintează în prim plan rolul determinant al factorilor sociali în
dezvotarea susceptibilității;
E) endentei psihice, ceea ce implică cunoaşterea şi înlăturarea acelor factori ce au
determinat abuzul, în al doilea rînd, acest model consideră dependența psihică ca
avînd un mecanism de imitare. Sunt acceptate atît metodele de recompensare pentru
abstinentă, cît și cele de pedepsire în caz de consum de drog, aplicate individului sau
în grup;
F) modelul complex– prevede tehnici şi metode proprii fiecăruia din modeleleanterioare,
adaptate însa fiecărui narcoman în parte, dat fiind faptul că în dezvoltarea narcomaniei
persistă atît factorii psihologici, biologici, cît şi cei sociali.

Paralel cu aceste modele de tratament există şi alte modalități de clasificare aformelor de

reintegrare şi reinserție a persoanelor dependente de drog.

Astfel, unii autori evidenţiază: psihoterapia, terapia de familie, terapia de grup etc. Tratarea
bolnavilor dependenţi de substanţe narcotice convențional poate fi divizată în trei etape:

1. Etapa dezintoxicării fizice.

Această etapă durează aproximativ două săptămîni în condiții de staționar. La această etapă

14
au loc:

A) administrarea preparatelor antagoniste drogului consumat pentru ameliorarea

sindromului abstinent şi accelerarea procesului de dezintoxicare.;

B) tratarea complicațiilor apărute în urma abuzului (complicații a sistemului

cardiovascular, respirator, sistemului nervos.);
C) aplicarea unei terapii în mod individual se aplică pentru diminuarea necesității psihice
de a consuma drogul.

2.Etapa de susfinere a terapiei ambulatorii.

Specialiştii recomandă ca următoarele două săptămâni indivizii să nu trăiască acasă pentru a

nu diminua riscul recidivei. Pacientul trebuie zilnic să frecventeze spitalul unde alături de
terapia farmacologică se face și psihoterapie individuală sau de grup, în dependență de dorinţa
pacientului, în mod sistematic.

3.Etapa terapiei de sustinere

Această etapă este îndreptată împotriva recidivei. Ea are mai multe sarcini:

1. Învătarea pacienţilor a unor tehnici psihologice care ar întări convingerea că se pot

lipsi de medicament;
2. crearea unor interese pozitive și stabile cu caracter de hobby;
3. crearea motivației pentru găsirea unei profesii.

După aceasta pacientul poate fi îndreptat în centre de ,,Narcomani anonimi”. Aceste centre
sunt cu un circuit închis şi personal specializat, unde se continuă cu terapia de susținere,
asociată cu psihoterapie de grup, psihoterapie individuală, şedințe de ramă, ședințe de terapie
ocupațională, ergoterapie. Toate acestea se efectuează cu acordul pacientului.

2.4 Rolul asistentului social în intervenția şi prevenția dependentei

Asistentul social este acela care va promova la nivel social atitudinea de nediscriminare,
neacceptare şi compasiune, iar la nivel individual va apăra drepturile şi interesele persoanelor

15
dependente de drog. De asemenea asistentul social va participa la crearea rețelelor
interdepartamentale care vor fi responsabile de elaborarea, implementarea și eficiența
programelor informative, complexe, profilactice, terapeutice și de combatere a narcomaniei.
Intervenția externă rămâne calea cea mai utilizată, prin ea fiind distrus cercul vicios al
consumatorului dependent, ceea ce presupune parcurgerea mai multor etape, principala
rămânând etapa tratamentului medical, apoi reechilibrarea psihologică și reabilitarea socială.

Conceptele principale sunt„,tratament” și „reabilitare”, și ele delimitează tocmai traseul

devenit obligatoriu în acest tip de intervenție. În spatele acestor termeni se ascunde însă
realitatea complexă a unor soluții complexe şi costisitoare, cu activități şi faze aproape
standardizate în încercarea de a rezolva problemele narcomanilor. Fundamentul lor se
regăseşte în modelele explicative privind dependența.

Interventia externă presupune realizarea concomitentă a mai multor condiții şi factori, şi nu

doar aplicarea unor metode şi tehnici de lucru direct cu clienţii. De multe ori, sunt foarte
importante prezența şi acțiunea unor factori sociali nespecifici sau neprofesioniști; există
grupuri și situații în care sunt prezenți şi foşti narcomani. Asistentul social se numără printre
profesioniștii implicați atât în sprijinirea acelor indivizi pentru care consumul şi abuzul de
droguri, direct sau indirect, a devenit problematic, cât şi în evoluția formelor de reabilitare şi
recuperare/reinserție socială. Statutul său în echipa de profesioniști este unul special. Dacă
restul profesioniștilor se centrează pe cunoașterea detaliată și tehnica procesului de ajutor
acordat narcomanului, pentru asistentul social, activitatea cu clientul și împreună cu el,
esențială.

Acest proces complex de provocare a schimbărilor pozitive, definit şi analizat în metodologia

asistentei sociale, are ca momente principale:

- cunoaşterea detaliată a subiectului şi a problemelor sale; precizarea scopului și stabilirea

obiectivelor interventiei;

- selectarea şi aplicarea etapizată a metodelor şi tehnicilor de intervenție propriu-zisă;

- evaluarea intervenției şi construirea contextului pentru continuarea relaţiei profesionale

16
Concluzii

Toate drogurile au efecte profunde asupra SNC și orice idivid poate deveni dependent fizic
sau psihologic de oricare dintre acestea. Faptul că până și elevii de 11-12 ani consuma droguri
este extrem de îngrijorător nu numai pentru că că acestea afectează SNC care este în procesul
de dezvoltare, ci și pentru că o implicare timpurie în consumul de droguri prevestește o
folosire extensiva a drogurilor mai târziu.

BIBLIOGRAFIE

➢ DURNESCU, I. (coordonator) (2011). Probatiunea. Teorii, legislatie si practică,

Polirom, lasi
➢ Dragan Jenica, "Dictionar de droguri", Ed. National,2000;
➢ Agenția Națională Antidrog - Agenția Națională Antidrog (gov.ro)
➢ Cocaine (drug-effects.com)

17