Rezumat Mihaela VICOL

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
“GR. T. POPA” IAŞI
TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT
BIOETICĂ ŞI DROGODEPENDENŢĂ.
ETICA ACTULUI TERAPEUTIC
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC
Prof.dr. Vasile Astărăstoae
DOCTORAND
Mihaela-Cătălina Vicol
IAŞI 2010
CUPRINS
I. INTRODUCERE pag. 1
II. INCIDENŢA ŞI PREVALENŢA

FENOMENULUI DE DROGODEPENDENŢĂ pag. 1
III. STIGMA SOCIALĂ A DROGODEPENDENŢILOR pag. 2
IV. RELAŢIA MEDIC / MEMBRU AL ECHIPEI

TERAPEUTICE – PACIENT DROGODEPENDENT pag. 4
V. METODOLOGIA CERCETĂRII pag. 9
VI. STUDIU DROGODEPENDENŢI pag. 10
VII. STUDIU PERSONAL IMPLICAT ÎN TERAPIE pag. 27
VIII. ANALIZA INTERVIURILOR pag. 40
IX. O PERSPECTIVĂ DE ABORDARE A RELAŢIEI

MEDIC- PACIENT DROGODEPENDENT pag. 41
X. PROPUNERI DE LEGE FERENDA ŞI DE PREVEDERI

ALE CODULUI DEONTOLOGIC pag. 42
XI. CONCLUZII FINALE pag. 46
XII. BIBLIOGRAFIE pag. 48

I. INTRODUCERE
Consumul de droguri la nivel mondial reprezintă un fenomen a cărui incidenţă

este în continuă creştere, atingând cote alarmante şi racolând persoane din ce în ce
mai tinere, din rândul adolescenţilor sau chiar elevilor de şcoală. Consecinţele acestui
consum sunt resimţite pe multiple planuri, pornind de la cel al sănătăţii şi continuând
cu latura socială, culturală şi comportamentală. Deşi cercetările neurobiologice şi
genetice au făcut descoperiri importante în domeniul addicţiilor, acestea nu pot
explica pe deplin aspectele legate de motivaţia consumului de droguri şi a continuării
acestuia, în ciuda prejudiciilor şi a consecinţelor nefaste, motiv pentru care, în
continuare, partea sociologică a descrierii fenomenului este extrem de importantă.
Aspectele legislative în ceea ce priveşte consumul şi traficul de droguri sunt valorizate
ca instrumente necesare de combatere a fenomenului care are amploare din ce în ce
mai mare, însă ţări diferite adoptă politici diferite, funcţie de particularităţile
naţionale. In acelaşi timp, tratamentele pentru dependenţii de droguri cunosc diferite
variante, în încercarea de a determina o reconvertire spre o viaţă fără droguri, însă,
acestea se confruntă cu problema recăderilor şi recidivelor, care întreţine astfel o rată
crescută a consumului.
Sub aspect etic, de calitatea unei relaţii terapeutice între medic, respectiv
profesioniştii implicaţi în terapia addcţiilor – pacient drogodependent poate depinde
reuşita terapeutică pe termen lung, fapt care nu poate fi determinat prin constrângere
legală sau control social. De aici importanţa construirii unei astfel de relaţii pe criterii
etice care să permită valorizarea dependentului ca pacient şi a pacientului ca fiinţă
umană cu trăiri şi sentimente, cu virtuţi şi păcate, cu încercări, reuşite şi eşecuri
proprii, fără a putea aborda lucrurile de o manieră standard, apanajul unor ghiduri sau
protocoale. Pacientul drogodependent nu este o sumă de semne şi simptome ci de cele
mai multe ori este o adevărată enciclopedie a vieţii, de la preambul şi iniţiere, până la
o pierdere a controlului reală sau aparentă care face ca filele acestei enciclopedii să
curgă una după alta, fără a putea determina dacă au sau nu un final şi când sau cine va
produce acest final.
Este motivul pentru care, în drogodependenţă este necesară o abordare
pluridisciplinară în care elementele etice de analiză trebuie să primeze. De aceea teza
de doctorat a abordat fenomenul drogodependenţei în primul rând din perspectivă
etică, în încercarea de a găsi soluţii pertinente pentru reuşita terapeutică şi pentru
creşterea adresabilităţii voluntare la tratament, ca premise notabile în lupta împotriva
flagelului drogurilor.
II. INCIDENŢA ŞI PREVALENŢA FENOMENULUI DE

DROGODEPENDENŢĂ
În prezent, în lume, sunt aproximativ 190 de milioane utilizatori de droguri,

majoritatea tineri sub 30 de ani. Dacă în 1992, 80 de ţări raportau utilizarea drogurilor
prin injectare, numărul acestora a crescut semnificativ, în 1999 raportarea fiind făcută
de 136 de ţări (Vicol, Stîngă, Mihalache 2005).
Page - 1 -
Dintre droguri, canabisul este cel mai utilizat, în lume existând aproximativ
141 milioane consumatori (2,4% din populaţia globului). În unele ţări, 37% din copiii
de şcoală şi adulţii tineri au utilizat droguri în ultimul an, statisiticile indicând un
procent de 10-25% persoane care au utilizat droguri odată in ultima lună.
Industria drogurilor clandestină se estimează la 400 miliarde $ pe an.
Date mai recente semnalează faptul că anual fenomenul ia amploare şi că
vârsta de începere a consumului este din ce în ce mai mică. Astfel, date din
Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie din 2006 arată faptul că: 65
mil adulţi au consumat cel puţin o dată canabis (20% din populaţia adultă); 10 mil
adulţi au consumat cel puţin o dată amfetamină (3% din populaţia adultă); 8,5 mil
adulţi au consumat cel puţin o dată ecstasy (2,6% din populaţia adultă). De asemenea,
aceeaşi sursă arată consecinţele dramatice ale acestui fenomen, respectiv faptul că
anual, în Europa, aproximativ 7000-8000 de decese sunt datorate consumului de
droguri, adică un procent de circa 3% din totalul deceselor în rândul populaţiei adulte
sub 40 ani (OEDT, 2006).
Potrivit studiilor efectuate de Agenţia Naţională Antidrog, consumul de
droguri ilegale în România a crescut la cote alarmante. De asemenea, vârsta de
consum constituie un factor de îngrijorare.
În National Report To The EMCDDA Romania din 2005, prevalenţa de-a
lungul vieţii pentru diferitele tipuri de droguri înregistra următoarele procente: pentru
cannabis, 1,7%; pentru cocaină 0,4%; pentru ecstasy 0,3%; pentru heroină 0,2%.
(www.ana.gov.ro)
III. STIGMA SOCIALĂ A DROGODEPENDENŢILOR
Având originea în limba greacă, stigma era în trecut echivalentul unei cicatrici,
ca un tatuaj sau semn distinctiv, realizat prin tăiere sau ardere pe pielea criminalilor,
scavilor, a tradătorilor, pentru a-i identifica în mod vizibil pe aceştia ca persoane
vinovate, păcătoase sau pervertite moral. astfel de persoane erau fie evitate, fie
desconsiderate, mai ales în locurile publice. În teoriile sociologice, stigma se referă la
un atribut, o trasătură, un tip de comportament sau o reputaţie care este discreditantă
social într-un mod particular: determină ca individul să fie clasificat de ceilalţi drept
indezirabil, sau mai degrabă un stereotip rejetat decât unul normal acceptat.
Cunoscutul sociolog Erving Goffman defineşte stigma prin prisma unei
legături dintre identitatea socială virtuală şi identitatea socială reală a individului.
Autorul afirmă o tendinţă naturală în societate de a include o persoană după prima
vedere într-o anumită categorie. Unei astfel de persoane i se conferă de către cei
cărora le este străin şi-l cunosc pentru prima dată anumite atribute posibile ale ―primei
impresii‖. Pe baza acestei prime impresii, individul respectiv este inclus într-o
anumită categorie, având de la acesta anumite expectanţe, concordante cu categoria în
care a fost inclus; este ceea ce se poate defini ca fiind ―identitatea socială virtuală‖.
Categoria de atribute proprii individului, pe care acesta nu le arată sau grupul nu le
descoperă, alcătuiesc ―identitatea socială reală‖. Când această persoană posedă, în
plus, un atribut evident, care-l diferenţiază de cei din categoria în care este introdus,
ceva care să-l facă indezirabil sau periculos sau slab, etc, acest atribut, care determină
discrepanţa dintre identitatea sa socială virtuală şi cea reală, devine stigmă (Goffman,
Page - 2 -
1963). Sociologul Gerhard Falk descrie stigma prin prisma a două categorii: stigma
existentă ( care se referă la ceea ce diferenţiază o persoana, acel atribut asupra căruia
individul nu poate avea control) şi stigma atribuită sau primită 9pentru că în acest caz
însuşi individul a dus sau a contribuit prin atitudine, comportament, etc la primirea
unei astfel de stime) (Falk, 2001).
Stigma a mai fost definită şi ca o etichetă aplicată persoanei cu scopul de a
stabili un set de caracteristici indezirabile care formează un stereotip. Categoriile de
selecţie ale acestor caracteristici considerate indezirabile depind foarte mult de fiecare
societate în parte şi de timp, ceea ce într-o societate este perceput ca un atribut
normal, în alta poate reprezenta o stigmă sau ceea ce în trecut a reprezentat o stigmă,
actualmente este acceptat ca fiind normal. totuşi, indiferent de societate şi de perioada
de timp la care ne raportăm, stigma aduce prejudicii majore celui care o poartă, este
un factor determinant al discriminării şi al marginalizării sociale.
Stigma apare atunci când un individ este identificat ca fiind deviant, legat de
stereotipuri negative, iar Gerhard Falk vorbeşte depre existenţa a două tipuri de
devianţe:
1.Devianţa socială ca o condiţie care contravine unor lucruri percepute ca fiind
normale şi definite anterior (cum ar fi, de exemplu, homosexualitatea);
2.Devianţa situaţională care se referă la o situaţie sau o acţiune care l-a avut în centru
pe individul respectiv ce poartă de atunci stigma (de exemplu un hoţ prins furând-
hoţia sau actul de furt i-au determinat acestuia stigma de hoţ).
Devianţa situaţională nu poate fi stigmatizată decât dacă este descoperită, în
timp ce devianţa socială este supusă de la început etichetării şi stigmatizării, fiind
ataşată celor care se detaşează de la expectanţele considerate normale şi de la normele
social acceptate ca apaţinând majorităţii (Falk, 2001).
În ceea ce priveşte addicţia, Goffman este de părere că aceasta este expresia
unei devianţe sociale, drogodependenţii constituind „indivizi care par angajaţi într-un
refuz colectiv al ordinii sociale‖, ei detaşându-se de societatea care pare să nu le poată
oferi nimic, determinând apariţia „esecurilor în scenele motivaţionale ale societăţii‖.
în acelaşi timp, am putea totodată considera drogodependenţa ca aparţinând şi
devianţei situaţionale în momentul în care consumul de droguri este descoperit. Mai
mult decât atât, datorită faptului că acea dorinţă de nestăvilit (fenomenul de
„craving‖) de a obţine drogul poate duce la comportamente antisociale şi la acte care
să includă infracţiuni, adesea drogodependenţa a primit simbolul stigmei care aparţine
infractorilor. Lucrurile au evoluat până într-atât, încât actualmente există chiar un
semn de egalitate între consumatorul recreaţional sau cel care este descoperit că
utilizează drogul, chiar şi pentru prima încercare şi drogodependent iar acesta, la
rândul său, a devenit echivalentul infractorului. Astfel, descoperirea unui consumator
de droguri implică automat stigma de infractor, deşi etichetarea este total
necorespunzătoare. Explicaţia ar consta în două motive de referinţă: primul ar fi
comportamentul antisocial, determinat fie de modificările imputabile unor droguri ca
atare, fie fenomenului de craving, datorită căruia se pot comite diferite infracţiuni, iar
cel de-al doilea se referă la legatura strânsă care există între consumul şi traficul de
droguri, dintre drogodependenţi mulţi devenind ulterior şi traficanţi sau sunt în relaţie
strânsă cu aceştia.
Page - 3 -
Mai grav este faptul că implicaţiile acestei etichetări afectează deopotrivă
individul şi societatea, făcându-i să ajungă în imposibilitatea de a mai relaţiona; este
momentul în care orice urmă de interacţiune individ-societate dispare, se scindează
brusc. Societatea, pe de o parte, datorită includerii automate a celor care poartă stigma
de drogodependent în categoria infractorilor, a celor periculoşi de a mai relaţiona liber
cu cei din jurul său, îi exclude fără posibilitatea de relua această relaţie, adesea chiar
şi după ce individul a făcut tot ceea ce era necesar pentru a scăpa de o astfel de stigmă
(a urmat un tratament antidrog specializat, fiind gata să reia interacţiunile sociale) şi
individul stigmatizat, care, exclus fiind de la ultima verigă de legătură cu viaţa sa
anterioară consumului, se refugiază complet în lumea în care este acceptat, aceea pe
care o oferă drogodependenţa, fără dorinţa de a se reîntoarce acolo unde este
condamnat, marginalizat, hăituit şi considerat o paria socială. Este un moment crucial
acest conflict stigmatizat versus cei care stigmatizează pentru drogodependent, acela
în care el se desprinde definitiv de societatea care îl marginalizează.
IV. RELAŢIA MEDIC / MEMBRU AL ECHIPEI

TERAPEUTICE – PACIENT DROGODEPENDENT
Relaţia autentică dintre medic şi pacient se bazează pe valori precum încrederea,

loialitatea, onestitatea, pacientul fiind privit în medicina secolului XXI ca un partener
şi participant activ la actul medical, ca o persoană capabilă să-şi exprime opţiunile în
legătură cu sănătatea sa, paternalismul lăsând loc altor modele mai „liberale‖ în care
autonomia pacientului a câştigat teren (Vicol et al., 2008, Vicol, Bulgaru-Iliescu,
Astărăstoae, 2009).
Elementele consimţământului informat în drogodependenţă
Definit ca procesul prin care pacienţii competenţi îşi exprimă acordul de a urma
un tratament în deplinătatea informaţiilor legate de beneficiile şi riscurile sale şi în
absenţa coerciţiei, consimţământul informat reclamă următoarele cerinţe:
1.Competenţa
2.Caracterul voluntar
3.Informarea (Carter, Half, 2008, Faden, Beauchamp & King, 1986, Roberts,
2002b, Walker et al., 2005, Beauchamp & Childress, 2009)
Aceste cerinţe întrunite permit finalizarea procesului dată de decizia pacientului şi
autorizarea personalului medical.(Ioan, Gavrilovici, Astărăstoae, 2005, Vicol 2009)
Există autori care sugerează includerea unei noi cerinţe neglijate în abordarea
tradiţională a consimţământului informat şi anume aceea ca 4) pacienţii să aibă acces
egal la toate formele eficiente de tratament, în situaţiile în care tratamentul este operat
si finanţat în mod corespunzător. Explicaţia necesităţii celei de-a patra cerinţe în
tratamentul addicţiilor rezidă din faptul că în acest domeniu intervine influenţa unor
forţe politice şi sociale care determină care sunt opţiunile terapeutice disponibile,
precum şi modalitatea în care aceste tratamente sunt oferite.
Page - 4 -
Probleme ale obţinerii consimţământului informat în drogodependenţă
În ceea ce priveşte competenţa decizională a drogodependenţilor, excluzând
intoxicaţia acuta sau sevrajul, părerile sunt împărţite.
Un raport al National Bioethics Advisory Commission a susţinut că tulburările
induse de abuzul de droguri pot determina insuficienţă (incompetenţă) decizională,
reflecându-se ȋ n invalidarea consimţământului informat prin afectarea capacităţii de
decizie (Foddy, Săvulescu, 2006, NBAC, 1998). Articolul scris de Peter Cohen
„Addicţiile netratate impun bariere etice în recrutarea dependenţilor‖, foloseşte aceste
descoperiri pentru a concluziona că un dependent care intră în tratament afişează
suficientă capacitate raţională pentru a permite consimţământul, dar „foamea‖ de drog
şi negarea la dependenţii netrataţi „împiedică manifestarea gradului de raţionalitate la
momentul consimţirii‖ (Foddy, Săvulescu, 2006, Cohen, 2002) Alţi autori consideră
că afectarea capacităţii decizionale a drogodependenţilor este dependentă de factori
precum: statusul clinic, nivelul toxicităţii la momentul angajamentului
(Grisso&Appelbaum, 1998, Walker, Logan, Clark, Leukefeld 2005) şi că, de
asemenea, în determinarea competenţei drogodependenţilor trebuie utilizată o
populaţie de referinţă pentru a face comparaţia. Pacienţii cu tulburări depresive (cu
excepţia psihozei depresive) sunt în mod tipic consideraţi competenţi pentru
consimţământ- chiar legat de cercetarea cu diferite medicamente (Appellbaum,
Grisso, Frank, O’Donnell & Kupfer, 1999, Elliott, 1997) şi anumiţi pacienţi cu
schizofrenie s-a demonstrat că au capacitatea de a înţelege şi de a reţine informaţia în
legătură cu consimţământul informat în unele cazuri (Wirshing, Marder, Liberman &
Mintz, 1998); în schimb, s-a raportat că pacienţii cu boli mintale au o capacitate de
înţelegere a informaţiilor din consimţământ mai mică în raport cu pacienţii cu alte boli
(Walker, Logan, Clark, Leukefeld 2005, Flory & Emanuel, 2004).
Având ca punct de start întrebările dacă ar putea un dependent să spună voluntar
„nu‖ drogului pe care îl are în faţa sa la dispoziţie şi dacă ar putea drogodependentul
să spună „nu‖ unui substitut oferit gratuit (mai ales în condiţiile lipsurilor financiare
care fac imposibilă procurarea drogului), va fi analizat cel de-al doilea criteriu al
consimţământului informat şi anume caracterul voluntar, considerat de autori precum
Charland drept capacitate de voluntariat (Charland, 2002, Vicol et.al. 2009).
Unii bioeticieni au argumentat că în virtutea condiţiei lor, dependenţii nu pot
refuza drogul lor de addicţie şi, de aceea, nu pot oferi un consimţământ informat liber
şi neconstrâns intern, faţă de orice tratament care implică oferirea unui opiaceu, cum
ar fi metadona sau buprenorfina- catratament de subtituţie/întreţinere (Caplan, 2006,
Charland 2002; Cohen 2002; Elliott, 2002; Roberts, 2002a). Acest argument, dacă
este acceptat, ar putea afecta modalitatea în care tratamentul este oferit, forţa relaţiei
medic-pacient (carer), gradul de implicare în decizii legate de tratament al indivizilor,
şi, prin acestea, riscul succesului terapeutic. De asemenea, ar mai putea avea
implicaţii semnificative şi asupra percepţiei sociale asupra dependenţilor- cu
implicaţii mai departe asupra politicilor sociale pe care le adoptăm pentru tratamentul
addicţiilor şi consumului de droguri (Carter&Hall, 2007).
Recent, unii eticieni au fost stimulaţi de conceptia neurobiologică în dezvoltare
asupra addicţiei, pentru a pune sub semnul întrebării capacitatea dependenţilor de
opioide de a consimţi la anumite forme de tratament pentru dependenţa lor (Caplan,
2002; Charland, 2002; Cohen, 2002; Elliott, 2002; Roberts, 2002a). Potrivit acestor
Page - 5 -
eticieni, dependenţii de heroină sunt, prin definiţie, incapabili de a lua decizii
raţionale de a accepta oferta heroinei într-un studiu de cercetare (Cohen, 2002) sau
într-un trial clinic al tratamentului de substituţie a heroinei (Charland, 2002). În cazul
substituţiei heroinei, dacă există dovezi asupra siguranţei şi eficienţei demonstrate
printr-un trial randomizat controlat a substituentului, atunci, acceptarea argumentului
lui Charland ar preveni finalizarea trialurilor randomizate controlate solicitate pentru a
evalua siguranţa şi eficienţa acestuia şi de aici înainte, s-ar opune utilizării sale
clinice. Mai mult decât atât, daca aceste argumente sunt acceptate, ele ar ridica dubii
similare asupra capacităţii dependentilor de opioide de a consimţi liber la orice
tratament care implică menţinerea pe un agonist- cum ar fi metadona sau agonist
parţial ca bubprenorfina, incontestabil, două din cele mai eficiente tratamente
farmacologice care sunt disponibile în prezent (Gowing, Ali, & White, 2006; Mattick,
Breen, Kimber, & Davoli, 2003).
Sumarizând, cercetările neuroştiinţifice asupra addicţiei nu demonstrează că
dependenţii nu sunt autonomi: în timp ce, în unele situaţii autonomia lor este clar
perturbată, în mod particular în timpul sevrajului sau intoxicaţiei acute, dependenţii au
un anumit grad de control asupra consumului de drog şi un anumit grad de autonomie.
Scopul tratamentului ar trebui să fie acela de a creşte capacitatea de decizie şi
autonomia pacientului (Spriggs, 2005), mai degrabă decât prevenirea participării
dependenţilor la cercetare şi tratament care ar putea să le aducă beneficii.
Conţinutul unui consimţământ informat- văzut ca un proces continuu, evolutiv, ar
trebui să includă:
1.Caracteristicile clinice ale problemei, inclusiv diagnosticul;
2.Recomandările terapeutice;
3.Riscurile şi beneficiile tratamentului;
4.Costul intervenţiilor
5.Servicii şi intervenţii alternative în condiţiile în care pacientul refuză
recomandarea propusă;
6.Libertatea de a alege sau de a refuza un tratament.
Toate aceste elemente sunt părţi componente ale unui angajament voluntar de
participare, adesea trecut cu vederea în tratamentul addicţiilor (Walker, Logan, Clark,
Leukefeld 2005, Roberts, 2002a).
Personalul medical implicat în terapie şi care implementează consimţământul
informat, ar trebui să împărtăşească descoperirile făcute în urma procesului de
evaluare cu pacienţii lor. Impărtăşirea informaţiilor către pacienţi constituie o
obligaţie etică, întrucât necomunicarea acestora ar putea periclita starea de sănătate
sau starea de bine a pacienţilor, putând avea drept consecinţă diminuarea
posibilităţilor de control asupra oricărei decizii terapeutice. Discuţia cu pacientul
legată de evaluarea şi concluziile la care medicul a ajuns în cazul respectiv ar putea
ajuta dependentul să identifice aspectele care i-ar facilita progresele ulterioare către
schimbare.
Analizarea celei de-a patra cerinţe propuse porneşte de la datele existente în
literatură care arată foarte clar urmatoarele aspecte: tratamentele oferite
drogodependenţilor sunt extrem de diverse; politicile de tratament în drogodependenţă
sunt influenţate în mare masură de factori politici, economici şi culturali; tratamentele
sunt oferite de cele mai multe ori într-o manieră care se abate semnificativ de la ceea
Page - 6 -
ce dovezile ştiinţifice argumentează că ar fi optim (aşa-numitul decalaj între practică
şi cercetare). Aceste aspecte arată foarte clar că politicile naţionale de tratament nu
sunt influenţate în primul rând de evidenţele cercetării ştiinţifice. Acestea sunt mai
degrabă o problemă politico-economică, decât una de sănătate publică. În consecinţă,
datorită acestei realităţi, există pericolul ca opţiunile terapeutice să fie limitate pe
criterii economice (Wild, 2005, Klingemann, Bergmark, 2006, Carter, Half, 2008).
Confidenţialitatea în drogodependenţă
Confidenţialitatea actului medical reprezintă o valoare care conferă încredere
pacientului, complianţă la tratament. Împortanţa menţinerii confidenţialităţii este
crucială în relaţia cu drogodependentul, dată fiind percepţia socială care
stigmatizează, marginalizează, chiar după un tratament antidrog adecvat. Înafara
acestei raţiuni, confidenţialitatea poate sta la baza onestităţii pacientului faţă de
membrii personalului medical, aspect care este extrem de important în
drogodependenţă pentru a obţine informaţii exacte în legătură cu drogurile consumate,
vechimea consumului, tratamentele încercate, manifestari ale perioadelor de
abstinenţă şi de sevraj, ultima doză de drog administrată, raţiunea utilizării drogului,
etc., informaţii necesare atât stabilirii diagnosticului, cât mai ales realizării unui
management de caz eficient, individual. Altfel spus, confidenţialitatea poate fi baza
exercitării datoriei medicului de a face bine (Vaughn, 2010). Următoarea raţiune a
menţinerii confidenţialităţii în drogodependenţă se referă la expresia acesteia ca
respect al autonomiei persoane. Deşi dezbaterea cu privire la autonomia
drogodependenţilor se află sub imperiul controverselor, a o valoriza la nivelul relaţiei
medic-pacient poate duce la creşterea încrederii şi a participării efective/ implicării
pacientului în propria terapie, unii autori considerând acest lucru ca un element cheie
pentru obţinerea succesului terapeutic (Walker, Logan, Clark, Leukefeld 2005,
Kellogg, 2003, Tatarsky, 2003, Rounsaville at al. 2005)
Importanţa menţinerii confidenţialităţii în tratamentul drogodependenţelor este
recunoscută şi de justiţie. Astfel, în România, confidenţialitatea în drogodependenţă
este protejată prin Legea 143/2000 (revizuită şi modificată în 2004) care la Art. 29
prevede următoarele:
►Datele personale ale consumatorilor de droguri incluşi în program terapeutic
beneficiază de confidenţialitate;
►Evidenţă centralizată a consumatorilor de droguri se realizează în regim codificat;
►Dosarele sunt distruse după 10 ani de la ultimul tratament efectuat;
►Eliberarea legitimaţiei/certificatului cu privire la tratamentul efectuat, rezultatul
acestuia, motivul încetării sau întreruperii acestuia, unitatea medicală în cadrul căreia
s-a efectuat, se realizează în regim codificat (Legea 143/2000, Legea 555/2004, Vicol
et.al., 2005, Vicol et.al. 2006 ).
Coerciţia în tratamentul drogodependenţei
Deşi majoritatea articolelor referitoare la coercitie şi presiune în tratamentul
addicţiilor se referă numai la coerciţia legală, există trei forme de presiune- trei tipuri
de strategii de control social asupra fenomenului care sunt reunite în termenul de
―presiune socială‖ şi anume:
1.Controlul social legal- care include angajamentul civil, tratamentul ordonat de
instanţa judecătorească (curtea de justiţie) şi programele de deturnare spre tratament-
Page - 7 -
fie complementare, fie alternative la o sancţiune penală pentru contravenienţii
consumatori de droguri (Wild, 2005, Wells-Parker, 1995);
2.Controlul social formal- oficial, neiniţiat de sistemul justiţiei penale, dar include
strategii de facilitare a tratamentului, cum ar fi, de exemplu, sesizarea obligatorie
către programele de asistenţa a angajaţilor care oferă tratament împotriva addicţiei, de
obicei ca urmare a testării pentru droguri a angajaţilor (Lawental et al. 1996; Wild,
2005) sau programele de asistenţă socială care cer înscrierea şi parcurgerea
tratamentului antidrog pentru a evita pierderea de beneficii guvernamentale sau
custodia copiilor (Watkins & Podus, 2000);
3.Controlul social informal- neoficial, care se referă la metode interpersonale
persuasive, cum ar fi ameninţările, ultimatumurile, iniţiate de prieteni şi familie,
pentru a convinge consumatorul să se înscrie şi să urmeze un tratament pentru
addicţia sa (Johnson, 1986, Room et al. 1991, Hasin, 1994).
Raţiuni ale utilizării coerciţiei
Câteva argumente susţin ideea potrivit căreia tratamentele coercitive sunt esenţial
comparabile cu abordările pentru reducerea riscurilor: argumentul recidivismului,
argumentul sănătăţii publice, argumentul dragostei puternice şi argumentul
economic.
Argumentele împotriva utilizării coerciţiei sunt prezentate într-un review
aparţinând T.Cameron Wild, asupra a 170 de articole în limba engleză publicate în
perioada 1988-2001. Contribuţiile non-empirice în mod tipic încearcă să convingă
publicul larg despre influenţa pozitivă a metodelor de control legal, formal sau
informal asupra motivaţiei, asupra reducerii costurilor sociale, asupra reducerii
pericolului social. În schimb, acestor argumente le lipseşte încercarea de a formula
principii bazate pe dovezi concrete. Încercările din toată lumea de a promova coerciţia
terapeutică ca o metodă eficientă în addicţii, nu au fost însă însoţite de studii care să
aducă argumente concrete asupra acestei eficienţe, care să stea la baza politicilor în
acest sens sau a elaborării de ghiduri de practică în utilizarea acestor metode. Doar o
mică parte din aceste studii sunt acompaniate de rezultate concrete ale cercetării
asupra modalităţilor de tratament în addicţie si beneficiile aduse (Wild, 2005).
Utilizarea coerciţiei legislative terapeutice rămâne controversată, punând extrem
de multe probleme asistenţilor sociali şi altor specialişti din terapia addicţiilor- în
domeniul comportamentului. Controversele sunt centrate pe considerente etice sau
procedurale asociate cu intrarea forţată în tratament, dar, în acelaşi timp, este focusată
asupra eficacităţii tratamentului coercitiv (Burke, Gregoire, 2007, Fagan, 1999,
Marshall&Hser, 2002, O’Hare, 1996).
Etica practicilor terapeutice coercitive a fost dezbătută de foarte multă vreme
(Perron, Bright 2008, Fagan, 1999). Pe de o parte, coerciţia vine în conflict cu
filosofia abordării centrate pe pacient, cât şi cu importanţa auto-determinării susţinute
atât de şcoli de medicină, cât şi de organizaţii profesionale ce au membri implicaţi în
terapia addicţiilor (Perron, Bright 2008, Institute of Medicine, 2006, National
Association of Social Workers, 2007). În politicile publice americane, autonomia
decizională este evaluată ca prevalând asupra beneficiului potenţial al tratamentului
(Caplan, 2006). Pe de altă parte, însă, coerciţia pare soluţia legitimă la problemele
legate de siguranţa comunităţii, precum şi un răspuns la deziluziile sociale legate de
incarcerare, ca modalitate de reducere a problemelor societăţii (Klag et al., 2005).
Page - 8 -
Etica tratamentelor coercitive antidrog este o problemă intens dezbătută, ridicând
probleme şi întrebări fundamentale, mai ales legate de justiţie şi drepturile omului.
V. METODOLOGIA CERCETĂRII
Cercetarea a fost condusă prin intermediul a două studii descriptive, realizate cu

ajutorul chestionarelor, unul adresat drogodependenţilor, celălalt membrilor
personalului implicat în terapie. Itemii cercetării au cuprins aspecte implicate în
această relaţie precum drepturile pacienţilor la informare, la confidenţialitate,
conflicte etice posibile, constrângeri de natură legislativă vizând, pe de o parte
cercetarea cunoaşterii acestor drepturi atât de către pacienţii drogodependenţi, cât şi
de membrii personalului implicat în terapie, iar pe de altă parte, modalităţile de
protecţie ale acestor drepturi vis-a-vis de constrângerile legislative.
Studiul I: Percepţia lumii medicale de către drogodependenţi a avut ca populaţie
de cercetare 196 de drogodependenţi, aflaţi în tratament specific antidrog din centrele
de consiliere şi terapie ale Agenţiei Naţionale Antidrog, din Clinici de Psihiatrie,
penitenciare din Iaşi, Bucureşti, Suceava, Botoşani, Buzău, Harghita. Factorul studiat
a fost reprezentat de percepţia acestei populaţii asupra lumii medicale:
încredere/neîncredere în competenţa medicului, în menţinerea confidenţialităţii de
către cadrele medicale, în reuşita tratamentului, dacă personalul medical a informat
suficient şi clar pacientul în ceea ce priveşte diagnosticul, modalităţile de tratament,
dacă s-a cerut acordul pacientului pentru procedurile diagnostice şi pentru iniţierea
tratamentului,etc. Criteriul principal de apreciere s-a referit la încrederea/neîncrederea
în competenţa cadrelor medicale şi o conduită etică/neetică a acestora poate influenţa
adresabilitatea voluntară a drogodependenţilor la tratament şi reuşita terapeutică.
Studiul II: Cunoaşterea drepturilor drogodependenţilor de către lumea medicală şi
a modalităţilor de protecţie a acestora a avut ca populaţie de cercetare 126 de membri
ai personalului implicat în terapia addicţiilor: medici, asistente medicale, psihologi,
asistenţi sociali, etc. din aceleaşi centre. Factorul studiat s-a referit la cunoaşterea şi
respectarea drepturilor pacienţilor drogodependenţi şi a modalităţilor de protecţie a
acestora vis-a-vis de constrângerile legislative. Criteriul principal de apreciere a fost
reprezentat de necunoaşterea sau minimalizarea importanţei respectării drepturilor
pacienţilor poate influenţa adresabilitatea voluntară a drogodependenţilor la tratament.
Chestionarele au parcurs toate etapele de la pretestare, revizuire şi până la validare
şi aplicarea lor în forma finală. Rezultatele au fost prelucrate statistic pentru fiecare
item în parte, realizându-se ulterior şi corelaţiile răspunsurilor la întrebări în funcţie
de diferite caracteristici ale loturilor de studiu.
Ulterior, cercetarea a fost completată prin instrumentele analizei calitative
reprezentate de interviuri, care oferă perspectiva comportamentală şi socio-psihică
asupra itemilor de studiu, îmbinându-se cu datele exacte furnizate de analiza
cantitativă.
Page - 9 -
VI. STUDIU DROGODEPENDENŢI
Rezultate
Caracteristicile lotului A de studiu drogodependenţi

1.Vârsta în lotul A de studiu
Var sta 15-24 ani

dr ogodependentilor 25-34 ani
25-34 ani
46.7%
35-44 ani
45-54 ani
35-44 ani
5.6%
15-24 ani
46.7% 45-54 ani
0.5%
Fig. 1. Repartiţia cazurilor în funcţie de vârsta drogodependenţilor

Se remarcă faptul că predomină frecvenţe crescute ale cazurilor la vârstă tânără, în
intervalele 15-24 ani, respectiv 25-34 de ani (46,9%), aspect care este întâlnit şi în
statisticile din literatură privind consumul de droguri în România şi în lume. De
asemenea, declinul consumului de droguri odata cu vârsta este un aspect prezent şi în
statisticile din literatura de specialitate, în intervalul 45-54 de ani, precum şi absenţa
cazurilor după vârsta de 55 de ani.
2.Sexul pacienţilor
În lotul de studiu al pacienţilor drogodependenţi, se remarcă frecvenţa foarte mare
a cazurilor de sex masculin (91.37%) în comparaţie cu cazurile de drogodependenţi de
sex feminin care au fost în proporţie de doar 8.67%.
Dist ribut ia pe sexe

Masculin,
91.37%
Masculin Feminin Feminin,

8.67%
Fig. 2. Distribuţia cazurilor în funcţie de sex
Page - 10 -
3.Nivelul studiilor pacienţilor drogodependenţi
Nivelul de studii a drogodependentilor

53.57%
medii 8 clase
5-7 clase 10clase
superioare 11clase
fara studii 4 clase
14.80%
9.69%
7.65%
6.63% 6.12%
medii
8 clase
5-7 clase
1.02%
10clase
superioare
0.51%
11clase
fara studii
4 clase
Fig. 3. Repartiţia cazurilor în funcţie de nivelul studiilor drogodependenţilor
În lotul drogodependenţilor, nivelul de studii al acestora evidenţiază o frecvenţă
ridicată a subiectilor cu studii medii (53.57%), în timp ce studii superioare au doar
7.65% dintre drogodependenţi. O pondere ridicată au, de asemenea, pacienţii cu mai
puţin de 10 clase (32.14%) dintre care 9.69% nu au studiile gimnaziale terminate.
4. Ocupaţia drogodependenţilor
Fara ocupaţie
Alte profesii
Student
71.94%
Elev
Asistent manager
Profesoara
Administrator
Pensionar (handicap)
14.80%
7.14%
3.57%
Fara ocupaţie
1.02% 0.51%
Alte profesii
0.51% 0.51%
Student
Elev
manager
Asistent
Profesoara
Administrator
(handicap)
Pensionar
Fig. 4. Repartiţia cazurilor în funcţie de ocupaţie
Page - 11 -
Repartiţia cazurilor în funcţie de profesia drogodependenţilor evidenţiază o
frecvenţă ridicată a celor fără ocupaţie (71.94%). O pondere semnificativă au avut-o şi
cazurile cu profesii precum: agent comercial, bucătar, curier, distribuitor, electrician,
instalator, mecanic, muncitor, ospătar, şofer, spălător, tâmplar, vânzător, zugrav,
aceştia reprezentând 14.80% din lotul studiat. În lotul analizat s-au regăsit studenţi
într-un procent de 7.14%, în timp ce elevii au reprezentat 3.57% din lotul de studiu.
Studiul următor analizează situaţia drogodependenţilor ce au avut ocupaţie în
momentul începerii consumului de droguri şi în prezent sunt fără ocupaţie. Acest
sublot cuprinde 141 cazuri, fiind excluşi drogodependenţii care în momentul studiului
aveau ocupaţie şi care şi-au păstrat-o (55 cazuri).
Fără ocupație anterior

momentului inceperii
consumului de
droguri, Cu ocupație anterior
27.66% momentului inceperii
consumului de
droguri,
72.34%
Drogodependenți fără
ocupație actuală,
71.94%
DROGODEPENDENTI FARA
Drogodependenți care
și-au păstrat ocupația, OCUPATIE ACTUALA
28.06%
Fig. 5. Repartiţia cazurilor în funcţie de ocupaţie

Rezultatele analizei neparametrice indică faptul că din numărul
drogodependenţilor ce au rămas fără ocupaţie (141 cazuri – 71.94%) un număr
semnificativ (χ2=77.26, p<<0.05, 95%CI) de cazuri au avut ocupaţie înainte de
începerea consumului de droguri (72.34% - 102 cazuri) şi doar 27.66% (39 cazuri) nu
aveau nici anterior consumului de droguri ocupaţie. Concluziile studiului au o
încredere de 95%, de unde rezultă o eroare de estimare acceptată de 5%).
5.Tipul şi numărul drogurilor consumate
În lotul analizat al dogodependenţilor se remarcă o frecvenţă ridicată a
cazurilor ce consumă un singur drog, ponderea acestora fiind de 77.04%. Nu este însă
de foarte mic numărul celor ce prezintă policonsum de droguri în studiul de faţă
întâlnindu-se 41 cazuri ceea ce reprezintă 20.9% din numărul total de
drogodependenţi intraţi în studiu. Prin policonsum de droguri se înţelege consumul a
mai mult de două droguri, fără a se putea distinge o preferinţă clară a consumatorului
pentru unul dintre acestea.
Page - 12 -
Tipul de drog
66.8%
heroina
20.9%
poli consum 4.6%
cocaina 2.0%
marijuana 1.5%
cocaina, heroina 1.5%
hasis 1.0%
ecstasy 1.0%
metadona 0.5%
hasis extasy
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%
Fig. 6. Repartiţia cazurilor în funcţie de tipul de drog

Cei mai mulţi dintre pacienţi declară dependenţa de heroină (66,8% din cazuri),
aceştia fiind urmate într-o proporţie semnificativă de cazurile de policonsum (20,9%).
Dependenţa de heroină este întâlnită în 4,6% din cazuri iar cannabisul este preferat de
3,5% dintre drogodependenţi (cazurile de consum de marijuana şi haşiş). Un procent
de 2% dintre consumatori preferă cocaina ca drog de addicţie, ecstasy-ul fiind
consumat de 1% dintre subiecţi.
6.Vechimea consumului de droguri
Se remarcă faptul că 43.4% din cazuri au o vechime a consumului de droguri de
maxim 4 ani şi 36.2% din cazuri încadrându-se în intervalul de 5-9ani. Un număr mai
mic de cazuri este semnalat pentru o vechime a consumului mai mare de 10 ani
(20.4%).
0-4 ani 5-9 ani Vechimea consumului

10-14 ani >15 ani de droguri
10-14 ani,
5-9 ani, 18.4%
36.2%
>15 ani,
2.0%
0-4 ani,
43.4%
Fig. 7. Repartiţia cazurilor în funcţie de vechimea consumului de droguri
Page - 13 -
Răspunsurile la chestionar
Care este motivaţia adresării dumneavoastră către Serviciul Antidrog?
Am fost forţat de împrejurări 20.9%
Metadona oferită gratuit 13.3%
Doresc să urmez, de bună voie, 65.8%

un tratament antidrog
-10% 10% 30% 50% 70%
Fig. 8. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 1

Cu privire la motivaţia adresării către serviciul de tratament antidrog,
majoritatea drogodependenţilor s-au prezentat voluntar 65.82% (129 subiecţi), 41
dintre aceştia , respectiv 20.92%, declară că au fost constrâşi la tratament (control
social formal, informal sau legal), iar 26 drogodependenti afirmă că metadona
oferită gratuit a constituit motivul care i-a determinat spre prezentare la tratament.
Înaintea începerii tratamentului, aţi primit informaţii cu privire la beneficiile sale

şi efectele secundare, astfel încât decizia pe care aţi luat -o să reflecte
respectarea dreptului pacientului la informare?
Nu am fost deloc informat 14.3%
Nu am primit informaţii suficiente 16.8%
Da, am luat decizia de a urma acest

tratament primind toate informaţiile 68.9%
necesare
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%
Page - 14 -
Ca aspect global se constată că majoritatea drogodependenţilor 68.87% (135
cazuri), au fost informaţi în legatură cu aspectele legate de beneficiile şi riscurile
tratamentului înaintea începerii acestuia, astfel încât, decizia de a urma sau nu
tratamentul a fost pe deplin informată. Un procent total de 16.83% (33 cazuri) dintre
drogodependenţi declară că au fost informaţi dar parţial şi şi-ar mai fi dorit informaţii
iar un procent de 14.28% declară absenţa oricărui proces de informare.
Consideraţi că percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de:
Nu ştiu 14.8%
Discriminare şi intoleranţă 72.4%
Acceptare şi toleranţă 12.8%
-5% 15% 35% 55% 75%

Referitor la acest item al chestionarului - percepţia socială asupra fenomenului
de drogodependenţă, majoritatea subiecţilor 72.44% (142 cazuri) consideră că aceasta
este de discriminare şi intoleranţă. Un procent mic, de 12.75% situeaza atitudinea
societăţii faţă de drogodependenţi în sfera acceptabilităţii şi toleranţei, restul
consumatorilor (14.79%) fiind indecişi în această privinţă.
Presupunând că datele dumneavoastră personale nu ar fi păstrate
confidenţial şi ar fi dezvăluite, consideraţi că aţi suferi prejudicii?
Nu 23.98%
Da, dar nu vor depăşi

beneficiul medical 13.27%
Efectele dezvăluirii acestor

date vor face imposibilă 62.76%
reinserţia mea socială
-5% 15% 35% 55% 75%
Page - 15 -
Majoritatea drogodependenţilor, respectiv 62.76% (123 cazuri) consideră că
încălcarea confidenţialităţii în legătură cu datele personale este un aspect care le-ar
produce prejudicii, făcând imposibilă reinserţia socială. Cei care consideră că nu ar
suferi prejudicii datorită acestui aspect se regăsesc într-un procent de 23.98%. Dintre
drogodependenţi, 26 (13.27%) consideră că ar suferi prejudicii dacă s-ar încălca
confidenţialitatea, însă, aceste prejudicii nu ar depăşi beneficiul medical.
Pe parcursul tratamentului din Serviciul Antidrog, atitudinea personalului medical

în relaţie cu dreptul Dvs. la confidenţialitate v-a făcut să vă simţiţi în siguranţă?
Nu ştiu 13.3%
Atitudinea personalului
medical mă face
neîncrezător cu privire la 18.9%
păstrarea anonimatului
Am siguranţa că datele mele

personale vor fi păstrate 67.9%
confidenţiale
-5% 15% 35% 55% 75%

În legătură cu acest item al chestionarului, majoritatea drogodependenţilor
67.9% (133 cazuri) declară că atitudinea personalului medical le inspiră siguranţă în
legătură cu păstrarea confidenţialităţii, în timp ce 18.9% sunt neîncrezători în această
privinţă, iar 13.3% sunt indecişi.
Consideraţi că legea ar trebui să oblige drogodependentul la tratament?
Nu ştiu 10.7%
Da, întrucât se doreşte vindecarea

pacientului iar o atitudine autoritară se 39.8%
impune în acest domeniu
Nu, încalcă dreptul pacientului de a avea o

decizie iar „tratametul cu forţa” va 49.5%
îndepărta pacienţii de la adresarea către
servicii specializate antidrog
-5% 5% 15% 25% 35% 45% 55% 65% 75%
Fig. 7. Răspunsul în lotul A de studiu (drogodependenţi)
Page - 16 -
În legătură cu obligativitatea legală a tratamentului antidrog, părerile
drogodependenţilor sunt apropiate ca şi procente. Astfel, 49.5% dintre aceştia
consideră că obligativitatea legală încalcă autonomia pacientului şi poate constitui un
factor care să împiedice adresabilitatea consumatorilor spre tratament iar 39.8% sunt
de părere că pentru vindecarea pacientului se poate impune o atitudine autoritară. Un
procent de 10.7% drogodependenţi rămân indecişi.
Nivelul importanţei în cazul reuşitei terapeutice

1 2 3 4 5
1% 2% 3.6% 15.3% 78.1%

Încredere în relaţia
medic-pacient
0.5% 1.5% 4.6% 32.1% 61.2%

Comunicare în relaţia
medic-pacient
4.1% 10.2% 35.7% 29.1% 20.9%

Condiţii moderne de
tratament
3.6% 1.5% 11.2% 28.6% 55.1%

Tratament de ultimă
generaţie
0% 4.1% 9.2% 25.5% 61.2%

Personal medical
specializat, competent
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Fig. 8. Răspunsul în lotul A de studiu (drogodependenţi)
Cu privire la itemul 7 al chestionarului, drogodependenţii au fost rugaţi să

acorde note de la 1 la 5 (1- cel mai puţin important, 5- cel mai important) diferiţilor
itemi, în relaţie cu aportul acestora la reuşita terapeutică. Itemii au fost reprezentaţi de
personalul medical specializat, competent, tratamentul de ultimă generaţie, condiţiile
moderne de tratament, comunicarea în relaţia medic-pacient, încrederea în relaţia
medic-pacient. Pentru a evidenţia în mod clar factorii importanţi în cazul reuşitei
terapeutice s-a realizat un scor ce evaluează nivelul de importanţă: punctajul 1, 2 şi 3
semnificând mai puţin important, 4 şi 5 foarte important. Astfel, majoritatea
drogodependenţilor au acordat punctaj de 4 şi 5 pentru itemii comunicare şi încredere
în relaţia medic-pacient, în proporţie egală 93,4% (183 cazuri din totalul de 196).
Aceştia au fost urmaţi de personalul medical specializat şi competent 86.7% (170
cazuri), la distanţă mică de tratamentul de ultimă generaţie 83.7% (164 de cazuri), pe
ultimul loc situându-se condiţiile moderne de tratament 50% (98 cazuri).
Aceste rezultate arată foarte clar că factorii valorizaţi de drogodependenţi ca
elemente cheie ale reuşitei terapeutice sunt reprezentaţi de „comunicarea‖ şi
„încrederea‖ în relaţia personal implicat în terapie-pacient
Page - 17 -
Corelarea tipului de drog cu răspunsul la chestionar
În analiza următoare se va urmări modul de corelare a răspunsurilor
drogodependenţilor la itemii chestionarului, în funcţie de tipul de drog consumat, în
dorinţa de a cerceta dacă răspunsurile acestora variază sau nu în funcţie de drogul de
addicţie.
1. Care este motivaţia adresării dumneavoastră către Serviciul Antidrog?
a.Doresc să urmez, de bună voie, un tratament antidrog;
b.Metadona oferită gratuit;
c.Am fost forţat de împrejurări (familie, colegi de serviciu, sistem judiciar)să
mă adresez unui serviciu specializat.
Există o corelaţie semnificativă (r=0.647, p=0.002) între tipul de drog consumat şi

răspunsul la întrebarea 1 a chestionarului, aspect ce indică faptul că drogodependenţii
ce consumă heroină, haşiş, marijuana sau mai mult de două droguri decid singuri să
urmeze un tratament antidrog în timp ce celelalte grupuri de drogodependenţi
(consumatorii de ecstasy sau cocaină) prezintă altă motivaţie de a se prezenta la
Serviciul Antidrog. Asocierea tipului de răspuns în funcţie de tipul de drog consumat
semnalează diferenţe semnificative între răspuns şi tipul de drog consumat (χ2=34.7,
p=0.0073, 95%CI).
a b c
Intrebarea 1
0% 50% 50%
ecstasy
66.67% 0% 33.33%
cocaina, heroina
33.33% 22.22% 44.44%
cocaina
100% 0%
marijuana
100% 0%
hasis
0% 100%
hasis extasy
50% 0% 50%
metadona
51.22% 17.07% 31.71%
poli consum
72.52% 12.21% 15.27%
heroina
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Fig. 9. Frecvenţa răspunsurilor raportată la tipul drogului consumat
Page - 18 -
De remarcat este faptul că toţi consumatorii combinaţiei de haşiş şi ecstasy
reclamă o formă de coerciţie terapeutică (legală, control social formal sau informal) şi
toţi consumatorii de cannabis (marijuana şi haşiş) declară o prezenţă voluntară pentru
tratamentul dependenţei. In ceea ce priveşte motivaţia dată de substitutul de drog
oferit gratuit (metadona- cel mai popular la momentul efectuării studiului), aceasta
este recunoscută de 50% dintre consumatorii de ecstasy, 22.22% dintre dependenţii de
cocaină, 17.07% dintre cei care se confruntă cu policonsumul şi 12.21% dependenţi
de heroină. Motivaţia coercitivă este semnalată, pe lângă proporţia mare a
consumatorilor de cannabis şi de cei care consumă ecstasy şi metadonă (50%),
cocaină (44.44%), cei cu addicţii la două droguri sau cu policonsum, pe ultimul loc
situându-se dependenţii de heroină (15.27%).
2. Înaintea începerii tratamentului, aţi primit informaţii cu privire la beneficiile sale
şi efectele secundare, astfel încât decizia pe care aţi luat-o să reflecte respectarea
dreptului pacientului la informare?
a.Da, am luat decizia de a urma acest tratament primind toate informaţiile
necesare;
b.Nu am primit informaţii suficiente;
c.Nu am fost deloc informat.
Intrebarea 2 a b c
100% 0%
ecstasy
33.3% 33.3% 33.3%
cocaina, heroina
66.7% 0% 33.3%
cocaina
0% 50% 50%
marijuana
33.3% 0% 66.7%
hasis
100% 0%
hasis extasy
100% 0%
metadona
51.22% 26.83% 21.95%
poli consum
77.1% 14.5% 8.4%
heroina
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Page - 19 -
Se remarcă o corelaţie semnificativă între tipul de drog consumat şi răspunsul la
întrebarea 2 a chestionarului, aspect ce indică faptul că drogodependenţii ce consumă
metadonă, ectasy, hasis, heroină, cocaină sau mai mult de două droguri au primit
informaţii cu privire la beneficiile tratamentului şi efectele secundare, astfel încât
decizia pe care au luat-o să reflecte respectarea dreptului pacientului la informare
(R=76.7, p=0.00007, 95%CI). În acest studiu valoare coeficientului de corelaţie indică
de asemenea legătura pe care o prezintă răspunsurile drogodependenţilor cu tipul de
drog consumat (r=0.42), concluzie susţinută şi de valoare mică a nivelului de
semnificaţie al testului de corelaţie neparametrică calculat pentru un interval de
încredere de 95% (p=0.00021, p<<0.05, 95%CI).
3. Consideraţi că percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de:
a.Acceptare şi toleranţă;
b.Discriminare şi intoleranţă;
c.Nu ştiu.
Se remarcă absenţa unei corelaţii semnificative între tipul de drog consumat şi
răspunsul la întrebarea 3 a chestionarului (r=4.82, p=0.834, p>>0.05, 95%CI). Doar
consumatorii de metadonă au preponderent altă părere la această întrebare fie
consideră că percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de acceptare şi
toleranţă (50%) fie sunt indecişi (50%).
Intrebarea 3 b c a
100% 0%
ecstasy
100% 0%
cocaina, heroina
100% 0%
cocaina
75% 0% 25%
marijuana
66.67% 0% 33.33%
hasis
100% 0%
hasis extasy
0% 50% 50%
metadona
65.85% 17.07% 17.07%
poli consum
72.52% 16.03% 11.45%
heroina
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Page - 20 -
Astfel, majoritatea drogodependenţilor au o părere unitară legată de perceptia
socială asupra consumatorilor de droguri, aceea că fenomenul presupune discriminare
şi intoleranţă din partea societăţii, cu excepţia consumatorilor de metadonă.
4. Presupunând că datele dumneavoastră personale nu ar fi păstrate confidenţial şi
ar fi dezvăluite, consideraţi că aţi suferi prejudicii?
a.Efectele dezvăluirii acestor date vor face imposibilă reinserţia mea socială;
b.Da, dar nu vor depăşi beneficiul medical;
c.Nu.
În funcţie de tipul de drog consumat răspunsurile drogodependenţilor prezintă
diferenţe semnificative (χ2=37.67, p=0.0016, 95%CI), astfel cei ce consumă haşiş sau
metadonă consideră că efectele dezvăluirii datelor personale vor duce la prejudicii dar
acestea nu vor depăşi beneficiul medical, în timp ce drogodependenţii ce consumă
ecstasy, cocaină, heroină sau policonsum consideră că dezvăluirea datelor personale
va face imposibilă reinserţia lor socială. Astfel se poate spune că există o corelaţie
semnificativă între tipul de drog consumat şi răspunsul la întrebarea 4 a
chestionarului, aspect ce indică faptul că drogodependenţii ce consumă heroină,
cocaină sau mai mult de două droguri consideră că efectele dezvăluirii datelor
personale vor face imposibilă reinserţia lor socială (r=0.6401, p=0.0052, 95%CI).
Intrebarea 4 b c a
0% 100%
ecstasy
0% 33.33% 66.67%
cocaina, heroina
11.11% 0% 88.89%
cocaina
0% 50% 50%
marijuana
0% 100% 0%
hasis
100% 0%
hasis extasy
100% 0%
metadona
7.32% 29.27% 63.41%
poli consum
14.50% 22.14% 63.36%
heroina
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Page - 21 -
5. Pe parcursul tratamentului din Serviciul Antidrog, atitudinea personalului medical
în relaţie cu dreptul Dvs. la confidenţialitate v-a făcut să vă simţiţi în siguranţă?
a.Am siguranţa că datele mele personale vor fi păstrate confidenţiale;
b.Atitudinea personalului medical mă face neîncrezător cu privire la
păstrarea anonimatului;
c.Nu ştiu.
Punctul de vedere al drogodependenţilor a în ceea ce priveşte atitudinea

personalului medical în relaţie cu dreptul la confidenţialitate pe parcursul
tratamentului din Serviciul Antidrog a prezentat diferenţe semnificative în funcţie de
tipul de drog consumat (χ2=33.17, p=0.0070, 95%CI). Testul neparametric evidenţiază
prezenţa unei corelaţii semnificative (r=0.64, p=0.0112) între categoriile de
drogodependenţi în funcţie de tipul de drog consumat şi răspunsurile acestora.
Intrebarea 5 a c b
100% 0%
ecstasy
33.3% 33.3% 33.3%
cocaina, heroina
77.8% 0% 22.2%
cocaina
50% 50% 0%
marijuana
33.3% 66.7% 0%
hasis
100% 0%
hasis extasy
50% 50% 0%
metadona
46.3% 24.4% 29.3%
poli consum
75.6% 7.6% 16.8%
heroina
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Dintre drogodependenţi, cei consumatori de ecstasy şi cei consumatori de haşiş

plus ecstasy consideră că personalul medical le inspiră siguranţă 100% în legătură cu
dreptul la confidenţialitate. Proporţii mai mici, dar apropiate de drogodependenţi care
manifestă aceeaşi opinie se întâlnesc în rândul consumatorilor de cocaină (77.8%) şi
de heroină (75.6%). Un aspect interesant este legat de faptul că aceleaşi păreri,
respectiv 50% de siguranţă în legătură cu păstrarea confidenţială a datelor personale,
50% indecizie, le au consumatorii de marijuana şi metadonă, ambele tipuri de
Page - 22 -
consumatori neconsiderând că atitudinea personalului medical în legatură cu
confidenţialitatea poate ridica semne de întrebare, precum sunt de părere o treime din
consumatorii de heroină şi cocaină, urmaţi de drogodependenţii cu policonsum
(29.3%), cei care preferă cocaina (22.2%) şi în final dependenţii de heroină (16.8%).
6. Consideraţi că legea ar trebui să oblige drogodependentul la tratament?
a.Nu, încalcă dreptul pacientului de a avea o decizie iar „tratamentul cu forţa”
va îndepărta pacienţii de la adresarea către servicii specializate antidrog;
b.Da, întrucât se doreşte vindecarea pacientului iar o atitudine autoritară se
impune în acest domeniu;
c.Nu ştiu.
Intrebarea 6 a b c
50% 50% 0%
ecstasy
66.7% 0% 33.3%
cocaina, heroina
77.8% 22.2% 0%
cocaina
25% 50% 25%
marijuana
0% 100% 0%
hasis
0% 100% 0%
hasis extasy
0% 100% 0%
metadona
41.5% 34.1% 24.4%
poli consum
52.7% 40.5% 6.9%
heroina
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Analiza neparametrică a răspunsurilor date de drogodependenţi privind legea

ce ar trebui să oblige drogodependentul să urmeze un tratament evidenţiază o corelaţie
semnificativă între răspunsurile date şi tipul de drog consumat (r=0.54, p=0.0013).
Încrederea cu care a fost făcută aprecierea este de 95%. Clasificând drogodependenţii
în funcţie de tipul de drog consumat se constată că aceştia au opinii diferite în ceea ce
priveşte obligarea acestora în vederea urmării unui tratament de specialitate
(χ2=36.72, p=0.0044, 95%CI).
Majoritatea consumatorilor de cocaină (77.8%), urmaţi de cei care consumă
cocaină şi heroină (66.7%) şi apoi de dependenţii de heroină (52.7%), ecstasy (50%),
policonsum (41.5%) consideră că legea nu poate obliga drogodependenţii la
tratament, în timp ce la polul opus, 100% din dependenţii de haşiş, haşiş şi ecstasy,
metadonă consideră obligativitatea legală justificată, având în vedere scopul benefic
Page - 23 -
medical care este urmărit. Păreri echilibrate între cele două variante menţionate s-au
întâlnit în cazul consumatorilor de ecstasy (50%).
7. În opinia dumneavoastră, care ar fi nivelul importanţei în cazul reuşitei
terapeutice?
a. Personal medical specializat, competent
b. Tratament de ultimă generaţie
c. Condiţii moderne de tratament
d. Comunicare în relaţia medic-pacient
e. Încredere în relaţia medic-pacient
Intrebarea 7
5.3
Valoarea medie a scorului acordat variantei de raspuns
4.8
4.3 Q7_a
Q7_b
3.8 Q7_c
Q7_d
Q7_e
3.3
2.8
heroina
cocaina
cocaina,
marijuana
metadona
poli consum
extasy
ecstasy
hasis
heroina
hasis
Se remarcă faptul că „Încredere în relaţia medic-pacient‖ şi „Comunicarea în

relaţia medic-pacient” reprezintă un factor important în reuşita terapeutică pentru
majoritatea categoriilor de drogodependenţi. Nu se încadrează în această categorie
consumatorii de haşiş şi marijuana, pentru aceştia un aspect foarte important este
„personalul medical specializat şi competent‖. O mare parte din categoriile de
drogodependenţi analizate, clasează pe un nivel scăzut de importanţă „condiţiile
moderne de tratament”, excepţie făcând doar consumatorii de metadonă şi haşiş,
aceştia clasând pe ultimul loc „tratamentul de ultimă generaţie”.
Pentru a evidenţia în mod clar factorii importanţi în cazul reuşitei terapeutice s-a
realizat un scor ce evaluează nivelul de importanţă astfel:
 punctaj 1,2 şi 3 – mai puţin important;
 punctaj 4 şi 5 – foarte important
Page - 24 -
In opinia dumneavoastră, care ar fi nivelul importanţei în cazul reuşitei terapeutice?
Mai puțin important Foarte important (scor 4 si 5)

93.37% 93.37%
100%
86.73% 83.67%
90%
80%
70%
50.00%
60%
50%
40%
50.00%
30% 16.33%
13.27%
20% 6.63%
10%
6.63%
0%
Personal medical Tratament de ultimă Condiţii moderne de Comunicare în relaţia Încredere în relaţia
specializat, generaţie tratament medic-pacient medic-pacient
competent
Fig. 16. Nivelul importanţei în cazul reuşitei terapeutice
Studiul evidenţiază în mod clar faptul că drogodependenţii consideră ca factori

decisivi ai reuşitei terapeutice „Comunicarea în relaţia medic-pacient” (93.3%) şi
„Încrederea în relaţia medic-pacient‖ (93.37%). De asemenea pacienţii consideră că
„Personalul medical specializat, competent” şi „Tratamentul de ultimă generaţie”
(86.7%) sunt factori importanţi în reuşita terapeutică (83.6%).
Gradul de asociere a itemului 1 şi 6 al chestionarului aplicat drogodependenţilor

Următorul studiu îşi propune să verifice ipoteza unei corelaţii intre itemul 1 si 6 al
chestionarului aplicat drogodependenţilor. Prezenţa unei asocieri semnificative ar
duce la concluzia că drogodependenţii ce s-au prezentat voluntar, consideră că legea
nu ar trebui să-i oblige la tratament, în timp ce, aceia care au fost forţaţi consideră că
legea ar trebui să oblige la tratament.
Un procent semnificativ de cazuri de drogodependenţii ce s-au prezentat voluntar,
consideră că legea nu ar trebui să-i oblige la tratament (53.5%) şi deasemenea aceia
care au fost forţaţi consideră că legea ar trebui să oblige la tratament (48.8%).
Rezultatul analizei neparametrice, prin statistica Chi-pătrat (χ2=12.91, p=0.035,
95%CI), demonstrează o asociere moderată între răspunsul la itemul 1 şi cel de la
itemul 6 din cadrul chestionarului aplicat pacienţilor.
Page - 25 -
Nu, încalcă dreptul pacientului de a avea o decizie iar
„tratamentul cu forţa” va îndepărta pacienţii de la
adresarea către servicii specializate antidrog
Da, întrucât se doreşte vindecarea pacientului iar o
atitudine autoritară se impune în acest domeniu
Nu ştiu
48.8%
41.5% 9.8%
Am fost forţat de împrejurări
42.3% 46.2% 11.5%

Metadona oferită gratuit
53.5%
35.7% 10.9%
Doresc să urmez, de bună voie, un
tratament antidrog
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Fig 17. Nivelul de asociere a itemului 1 şi 6 al chestionarului aplicat drogodependenţilor
Elaborarea profilului drogodependentului
Tabelul 1. Corelaţia multiplă a caracteristicilor pacientului pentru determinarea factorilor

predictivi ai drogodependentului
Corelaţia multiplă Valoare estimată
Coeficient al corelaţie multiple r 0.60453
2
Multiple R 0.36545
F(4,51) 5.88085
p 0.00091
Std.Err. of Estimate 1.59309
Coeficient de corelaţie p
Corelaţie parţială Std.Err. t
(Beta) 95% interval de confidenţă
Intercept 3.835 0.38422 0.701242
Vârsta -0.710284 0.752 -6.36735 0.00051
Sex -0.632204 1.375 -4.17067 0.00072
Studii -0.48465 0.862 -0.84280 0.074003
Ocupaţie -0.68934 0.608 -5.81285 0.015827
Pierderea ocupaţiei -0.822781 0.0679 -11.53435 0.012072
Tipul de drog -0.792194 0.0680 -9.61625 0.001562
Page - 26 -
Predicted value
B-Weight p-Value
Vârsta -3.28477 0.000
Sex -2.45337 0.000
Studii -0.1726 0.084
Ocupaţie -3.19435 0.0214
Pierderea ocupaţiei -5.0879 0.000
Tipul de drog -4.56321 0.000
Rezultatele evidenţiază faptul că pierderea ocupaţiei, tipul de drog, vârsta,
ocupaţia actuală şi sexul masculin sunt cei mai importanţi factori de predicţie ce
definesc profilul drogodependentului (pierderea ocupaţiei – B=-5.08, p=0.00, tipul de
drog – heroina – B=-4.5, p=0.00, vârsta – B=-3.2, p<<0.05, ocupaţia – fără ocupaţie –
B=-3.1, p=0.021 şi sex masculin – B=-2.4, p<<0.05). Mai puţin semnificativ în
definirea profilului sunt studiile pacienţilor.
VII.STUDIU PERSONAL IMPLICAT ÎN TERAPIE
Rezultate
Caracteristicile lotului B de studiu – personal implicat în terapie
1.Vârsta în lotul B de studiu
Analiza vârstei personalului implicat în terapie evidenţiază o frecvenţă ridicată a
persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25-30 ani (35.7%), frecvenţe comparabile sunt
prezente şi pentru categoriile de vârstă apropiate de acest interval (30-35ani – 25.4%,
35-40 ani – 12.7%, 40-45 ani – 12.7%).
Varsta persoanelor
implicate in terapie
35-44 ani,
28.6%
45-54 ani,
9.5%
15-24 ani
25-34 ani 25-34 ani,
56.3% 55-64 ani,
35-44 ani 0.8%
45-54 ani
55-64 ani 15-24 ani,
4.8%
Fig. 18. Repartiţia cazurilor în funcţie de vârsta persoanelor implicate în terapie
Page - 27 -
Este remarcată ponderea ridicată a personalului implicat în terapie cu vârsta
cuprinsă între 25-34 ani aceştia reprezentând 56.3% din lotul analizat. Personal cu
vârste de peste 45 ani este regăsit într-o proporţie mai mică aceştia reprezentând
10.3%.
2.Sexul persoanelor implicate în terapie
Este remarcată frecvenţa foarte mare a cazurilor de sex feminin (75.4%) în timp ce
subiecţii de sex masculin ai lotului au reprezentat 24.6%.
Personal implicat in terapie
Feminin,
Masculin,
75.40%
24.60%
Fig. 19. Distribuţia persoanelor implicate în terapie
3.Funcţia persoanelor implicate în terapie

Lotul personalului implicat în tratamentul addicţiilor s-a dorit să cuprindă toate
persoanele care lucrează efectiv în această sferă, spre a avea o opinie avizată din
interior şi totodată punctul de vedere al profesioniştilor, spre a putea fi comparat cu
cel al pacienţilor drogodependenţi, aflaţi de cealaltă parte a relaţiei. Astfel, au fost
incluşi medici 46.8% (specialităţi diferite care lucrează în terapia persoanelor
drogodependente: psihiatrie, medicină legală, medicină de familie, medicină militară),
psihologi specializaţi în terapia addicţiilor, implicaţi în procesul terapeutic de
consiliere şi suport psihologic pe termen lung – 31%, asistente medicale întrucât de
multe ori acestea petrec mai mult timp cu pacienţii decât medicii, având rol efectiv în
aplicarea terapiei, cât şi rol de suport psihologic – 11.9%, asistenţi sociali, prezenti în
special în centrele de consiliere şi terapie ale Agenţiei Naţionale Antidrog, ca
profesionişti care încearcă să examineze contextul social al pacientului şi posibilităţile
sale de integrare socială – 10.3%.
Page - 28 -
Functia persoanelor implicate
in terapie
46.8%
31.0%
11.9%
10.3%
medic
psiholog
asistent
medical
asistent
social
Fig. 20. Distribuţia persoanelor implicate în terapie
Rezultatele evaluării chestionarelor aplicate medicilor, psihologilor sau

membrilor echipei implicate în tratamentul drogodependenţilor
Consideraţi că pacienţii drogodependenţi trebuie informaţi înaintea începerii

tratamentului cu privire la beneficiile sale şi efectele secundare?
3.97%
Drogodependenţii nu trebuie
informaţi
In cazul particular al 9.52%

drogodependentului, condiţia de bază
face ca acest lucru să nu fie
necesar, dar aş furniza pacientului un
minimum de informaţii
86.51%
Ca orice pacient, drogodependentul
are dreptul la un consimţământ
informat adecvat care trebuie
respectat
0% 50% 100%
Page - 29 -
Majoritatea membrilor personalului implicat în terapie recunoaşte dreptul la
informare al drogodependenţilor, similar tuturor pacienţilor (86.51%). Însă, există
subiecţi care consideră că această condiţie de drogodependent invalidează acest drept,
nemaifăcând necesar procesul de informare înaintea începerii tratamentului, dar cu
toate acestea, ar furniza pacienţilor informaţii minime. Foarte puţini dintre membrii
personalului implicat în terapiea addicţiilor consideră că pacienţii drogodependenţi nu
trebuie informaţi (3.97%).
Corelaţia răspunsurilor în rândul medicilor, psihologilor şi celorlaţi membri
ai echipei implicate în tratamentul drogodependenţilor
1. Consideraţi că pacienţii drogodependenţi trebuie informaţi înaintea începerii
tratamentului cu privire la beneficiile sale şi efectele secundare?
a.Ca orice pacient, drogodependentul are dreptul la un consimţământ
informat adecvat care trebuie respectat;
b.In cazul particular al drogodependentului, condiţia de bază face ca acest
lucru să nu fie necesar, dar aş furniza pacientului un minimum de informaţii;
c.Drogodependenţii nu trebuie informaţi.
Consideraţi că pacienţii drogodependenţi trebuie informaţi înaintea începerii tratamentului cu

privire la beneficiile sale şi efectele secundare?
120%
100% 92.31% 100%
100%
76.27%
80%
60%
40%
15.25%
20%
7.69%
0% 8.47% 0%
0% 0%
asistent medical medic psiholog asistent social
Q1 - a Q1 - b Q1 - c
Fig. 22. Ponderea răspunsurilor raportată la funcţia personalului implicat în terapie

Există o asociere semnificativă (r=-0.73, p=0.001) între răspunsurile la întrebarea
1 a chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodependenţilor şi
funcţia acestora, aspect evidenţiat de faptul că medicii şi psihologii au dat răspunsuri
diferite faţă de asistenţii medicali şi sociali. Asistenţii sociali şi asistenţii medicali
consideră în proporţie de 100% că, similar oricărui pacient, drogodependentul are
dreptul la un consimţământ informat adecvat care trebuie respectat. Un număr
semnificativ de medici şi psihologi au o opinie diferită aceştia considerând în
proporţie de 15.25% respectiv 7.69% că în cazul particular al drogodependentului,
condiţia de bază face ca acest lucru să nu fie necesar, dar ar furniza pacientului un
minimum de informaţii. Un aspect interesant este regăsit doar în rândul medicilor care
în proporţie de 8.47% consideră că drogodependenţii nu trebuie informaţi.
Page - 30 -
Consideraţi că percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de:
0.79%
88.89%
Nu ştiu
Discriminare şi intoleranţă
10.32%
Acceptare şi toleranţă
0% 20% 40% 60% 80% 100%

Majoritatea membrilor personalului implicat în terapia addicţiilor consideră că
percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de discriminare şi intoleranţă
(88.89%). Un număr mic de subiecţi sunt de părere că atitudinea socială referitoare la
fenomenul drogodependenţei este de acceptare şi toleranţă (10.32%). O proporţie
foarte mică a membrilor personalului implicat în terapie este indecis în această
privinţă (0.79%).
Intrebarea 2 Q2 - a Q2 - b Q2 - c
0.00% 100.00% 0%
As. social
5.13% 94.87% 0%
Psiholog
8.47% 91.53% 0%
Medic
40.00% 53.33% 6.67%

As. medical
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Fig. 24. Frecvenţa răspunsurilor (Q2) raportată la funcţia personalului implicat în terapie
Page - 31 -
Există o asociere semnificativă (r=0.53, p=0.008) între răspunsurile la întrebarea 2
a chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodependenţilor şi funcţia
acestora, aspect evidenţiat de faptul că medicii şi psihologii au dat răspunsuri diferite
de asistenţii medicali şi sociali. Astfel, asistentii sociali consideră în proporţie de
100% că percepţia socială asupra drogodependenţei este de discriminare şi
intoleranţă. O mare parte dintre psihologi (94.87%) şi medici (91.53%) au aceeaşi
părere cu cea a asistenţilor sociali, însă, din rândul celor două categorii, există şi
păreri care susţin varianta acceptabilităţii şi toleranţei sociale asupra fenomenului. In
ceea ce priveşte asistenţii medicali, procentele care oscilează între cele două păreri
sunt mult mai apropiate ca in cazul medicilor sau psihologilor. Astfel, 53.33% dintre
aceştia merg pe ideea discriminării şi intoleranţei sociale a drogodependenţei în timp
ce 40% au o părere contrară. Se remarcă un procent de indecizie de 6.67%, aspect
care nu se întâlneşte în cazul celorlaltor categorii de profesionişti.
Concluzia este demonstrată de valoarea mare a statisticii Chi-pătrat (χ2=18.61),
pentru un nivel de semnificaţie al testului p foarte mic (p=0.004, 95%CI – interval de
confidenţă). Concluzia este că medicii, psihologii, asistenţii medicali şi asistenţii
sociali nu au o părere unitară la această întrebare.
Presupunând că datele personale ale pacientului nu ar fi păstrate

confidenţial şi ar fi dezvăluite, consideraţi că ar suferi prejudicii?
5.56%
Nu.
19.05%
Da, dar nu vor

depăşi beneficiul medical
75.39%
Efectele dezvăluirii acestor
date ar face imposibilă reinserţia
socială a pacientului;
0% 20% 40% 60% 80%

Majoritatea membrilor personalului implicat în terapie (75.39%) recunosc
importanţa menţinerii confidenţialităţii în relaţia terapeutică, încălcarea acesteia
putând crea prejudicii majore drogodependentului, mergând până la imposibilitatea de
reinserţie socială. Un procent de 19.05% dintre subiecţi considera că într-adevăr,
drogodependentul poate suferi prejudicii datorate încălării confidenţialităţii, însă
acestea nu vor depăşi beneficiul medical. Doar 5.56% dintre respondenţi sunt de
părere ca drogodependentul nu ar suferi prejudicii datorită nepăstrării
confidenţialităţii.
Page - 32 -
92.31% 7.69% 0.00%

As. social
0.00%
92.31% 7.69%
Psiholog
66.10% 27.12% 6.78%

Medic
53.33% 26.67% 20.00%

As. medical
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Există o asociere semnificativă (r=-0.61, p=0.00008) între răspunsurile la
întrebarea 3 a chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodepen-
denţilor şi funcţia acestora. Concluzia este demonstrată de valoarea mare a statisticii
Chi-pătrat (χ2=19.64), pentru un nivel de semnificaţie al testului p foarte mic
(p=0.003, 95%CI – interval de confidenţă). Concluzia este că medicii, psihologii,
asistenţii medicali şi asistenţii sociali nu au o părere unitară la această întrebare.
Consideraţi că încălcarea confidenţialităţii în astfel de servicii de tratare

a drogodependenţei poate fi permisă personalului medical în raport cu:
68.25%
Alta varianta
(rugam precizaţi)
16.67%
Familia
11.90%
Organe juridice
1.59%
Mass-media 1.59%
Poliţia
0% 20% 40% 60% 80%
Fig. 27.. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 4
Page - 33 -
Ca variantă corectă de răspuns este varianta e cu precizarea: confidenţialitatea nu
poate fi încălcată în drogodependenţă fără acordul pacientului, cu excepţia situaţiilor
prevăzute de lege. Această variantă e a fost aleasă de majoritatea membrilor
personalului din terapia addicţiilor (68.25%). Insă din cei 86 de respondenţi, 80 dintre
aceştia au formulat la precizare această variantă completă, ceilalţi 6 răspunzând
incomplet, neconsiderând şi excepţiile de la confidenţialitate. Concluzionând, toţi cei
86 de respondenţi au ales varianta corectă de răspuns, dintre aceştia 80 (93.02%) au
dat răspunsul corect şi complet şi 6 persoane (6.98%) au dat răspunsul corect dar
incomplet. Majoritatea personalului implicat în terapie cunoaşte şi recunoaşte dreptul
la confidenţialitate al pacienţilor drogodependenţi.Există un procent de 16.67% dintre
respondenţi care consideră că această confidenţialitate poate fi încălcată faţă de
familia pacientului. Un procent de 11.9% din membrii personalului implicat în terapie
consideră că încălcarea confidenţialităţii le este permisă faţă de organele juridice.
Procente egale de respondenţi consideră că încălcarea confidenţialităţii poate fi
permisă în raport cu mass-media sau cu poliţia (1.59%).
Intrebarea 4 Q4 - a Q4 - b Q4 - c Q4 - d Q4 - e
15.4% 7.7% 76.9%

As. social
15.4% 2.6% 10.3% 71.8%

Psiholog
15.3% 1.7% 11.9% 1.7% 69.5%

Medic
26.7% 20% 6.7% 46.7%

As. medical
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Există o asociere moderată (r=0.41, p=0.012) între răspunsurile la întrebarea 4

a chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodependenţilor şi funcţia
acestora, aspect evidenţiat de faptul că răspunsurile subiecţilor din categorii
profesionale diferite nu sunt aceleaşi. Concluzia este demonstrată de valoarea mare a
statisticii Chi-pătrat (χ2=27.35), pentru un nivel de semnificaţie al testului p foarte mic
(p=0.008, 95%CI – interval de confidenţă). Concluzia este că medicii, psihologii,
asistenţii medicali şi asistenţii sociali nu au o părere unitară la această întrebare.
Page - 34 -
Consideraţi că legea ar trebui să oblige drogodependentul la tratament?
4.76%
Nu ştiu
30.95%
Da, întrucât se doreşte vindecarea pacientului
iar o atitudine autoritară se impune în acest
domeniu
64.29%
Nu, încalcă dreptul pacientului de a avea o
decizie iar „tratamentul cu forţa” va îndepărta
pacienţii de la adresarea către servicii
specializate antidrog
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

Rezultatele la această întrebare atestă faptul că majoritatea membrilor personalului
implicat în terapia addicţiilor (64.29%) consideră că tratamentul drogodependenţilor
nu poate fi impus prin instrumente legale, încălând autonomia pacientului. Există şi
respondenţi (30.95%) care iau în considerare principiul beneficiului din punct de
vedere medical al pacientului, acesta fiind interpretat şi ca un scop al constrângerii
legale spre terapie. Se remarcă şi un procent de indecizie de 4.76%.
53.85% 30.77% 15.38%

As. social
79.49% 20.51%
Psiholog
3.39%
64.41% 32.20%
Medic
33.33% 53.33% 13.33%

As. medical
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Page - 35 -
Există o asociere moderată (r=0.59, p=0.037) între răspunsurile la întrebarea 5 a
chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodependenţilor şi funcţia
acestora, aspect evidenţiat de faptul că profesioniştii din cele patru categorii au dat
răspunsuri diferite. Concluzia este demonstrată de valoarea mare a statisticii Chi-
pătrat (χ2=15.28), pentru un nivel de semnificaţie al testului p foarte mic (p=0.01,
95%CI – interval de confidenţă). Concluzia este că medicii, psihologii, asistenţii
medicali şi asistenţii sociali nu au o părere unitară la această întrebare. Rezultatele
sunt calculate pentru un interval de confidenţă de 95%.
În relaţia Dvs. cu pacienţii aţi perceput că ajutorul acordat acestora în
lupta antidrog a fost unul benefic?
Nu ştiu dacă acţiunile mele au fost

11.11%
percepute ca fiind benefice pentru pacient
sau nu
16.67%
Deşi acţiunile mele au fost îndreptate
spre beneficiul pacienţilor, aceştia nu le-
au perceput întotdeauna ca fiind benefice
72.22%
Feedback-ul relaţiei mele cu pacienţii mă
face să cred că toate acţiunile mele au
fost benefice pentru aceştia
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%
Fig. 31.. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 6

Majoritatea membrilor personalului implicat în terapia drogodependenţilor
(72.22%) se bucură de un feed-back pozitiv sub aspectul beneficiului produs
pacienţilor..
69.23% 15.38% 15.38%

As. social
74.36% 12.82% 12.82%

Psiholog
69.49% 20.34% 10.17%

Medic
80.00% 13.33% 6.67%

As. medical
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Page - 36 -
Există o asociere moderată (r=0.49, p=0.0074) între răspunsurile la întrebarea 6 a
chestionarului aplicat personalului implicat în terapia drogodependenţilor şi funcţia
acestora. Concluzia este demonstrată de valoarea mare a statisticii Chi-pătrat
(χ2=24.43), pentru un nivel de semnificaţie al testului p foarte mic (p=0.0004, 95%CI
– interval de confidenţă). În urma analizei reiese faptul că membrii personalului
implicat în terapia drogodependenţilor nu au o părere unitară în ceea ce priveşte
problemele urmărite de chestionar.
Nivelul importanţei în cazul reuşitei terapeutice

1 2 3 4 5
0.8% 3.2% 6.3% 9.5% 80.2%

Încredere în relaţia
medic-pacient
2.4% 4.0% 7.9% 11.1% 74.6%

Comunicare în relaţia
medic-pacient 3.2%
27.0% 35.7% 27.8% 6.3%

Condiţii moderne de
tratament
5.6% 16.7% 23.0% 38.1% 16.7%

Tratament de ultimă
generaţie
0.8% 4.0% 14.3% 27.8% 53.2%

Personal medical
specializat, competent
0% 20% 40% 60% 80% 100%
Fig. 33. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 7 a chestionarului aplicat

personalului implicat în terapie
Ca factori importanţi ai reuşitei terapeutice au fost apreciaţi „Încrederea‖, de

către 80.2% dintre respondenţi şi „Comunicarea‖ în relaţia medic-pacient, de 74.6%
din subiecţi. De asemenea, un procent de 53.2 % dintre profesioniştii implicaţi în
terapie consideră ca foarte important personalul competent şi mai apoi, 38% din
subiecţi acordă importanţă tratamentului de ultimă generaţie.
Pentru a evidenţia în mod clar factorii importanţi în cazul reuşitei terapeutice s-a
realizat un scor ce evaluează nivelul de importanţă astfel:
 punctaj 1,2 şi 3 – mai puţin important;
 punctaj 4 şi 5 – foarte important
Page - 37 -
Mai puțin important Foarte important (scor 4 si 5)
100%
85.71% 89.68%
90% 90.48%
80.95%
80%
70%
54.76%
60%
50%
45.24%
40%
30%
19.05% 9.52%
20%
14.29% 10.32%
10%
0%
Personal medical Tratament de ultimă Condiţii moderne de Comunicare în relaţia Încredere în relaţia
specializat, generaţie tratament medic-pacient medic-pacient
competent
Fig. 34. Nivelul importanţei în cazul reuşitei terapeutice
Studiul evidenţiază în mod clar faptul că personalul implicat în terapie

consideră ca factori decisivi ai reuşitei terapeutice „Comunicarea în relaţia medic-
pacient” (85.7%) şi „Încrederea în relaţia medic-pacient‖ (89.68%). De asemenea
personalul implicat în terapie consideră că „Personalul medical specializat,
competent” (80.9%) şi „Tratamentul de ultimă generaţie” (54.76%) sunt factori
importanţi în reuşita terapeutică. Mai puţin valorizate sunt „Condiţiile moderne de
tratament”.
În studiul următor ne propunem să vedem modul de asociere a funcţiei
personalului implicat în terapia drogodependentului cu răspunsurile la întrebarea 7 a
chestionarului.
Reuşita terapeutică din punct de vedere al persoanelor implicate în terapia

pacienţilor este dependentă de o serie de factori ce nu sunt priviţi unitar de medicii,
psihologiii, asistenţii medicali şi asistenţii sociali. Concluzia este demonstrată de
valoarea mare a coeficienţilor parţiali de corelaţie din cadrul analizei multivariate şi
de valoarea mică a nivelului de semnificaţie a testului (95% interval de confidenţă).
Page - 38 -
100%
90%
80%
70%
60%
50% 5
40% 4
3
30%
2
20%
1
10%
0%
Psiholog
Psiholog
Psiholog
Psiholog
Psiholog
As. medical
As. medical
As. medical
As. medical
As. medical
Medic
Medic
Medic
Medic
Medic
As. social
As. social
As. social
As. social
As. social
Personal medical Tratament de ultimă Condiţii moderne Comunicare în relaţia Incredere în relaţia
specializat generaţie de tratament medic-pacient medic-pacient
Fig. 35. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 7 vs. functie personalului terapeutic

Studiul corelaţiei dintre opiniile privind reuşita terapeutică şi informarea
drogodependenţilor înaintea începerii tratamentului cu privire la beneficiile sale
şi la efectele sale secundare
Ca orice pacient, drogodependentulare dreptul la un consimţământ informat adecvat care trebuie respectat
In cazul particular al drogodependentului, condiţia de bază face ca acest lucru să nu fie necesar, dar aş
furniza pacientului un minimum de informaţii
Drogodependenţii nu trebuie informaţi
100%
82.6%
80%
60%
60%
41.7%
33.3%
40%
40% 11.9%
20%
8.3% 8.3%
0.9% 2.8% 8.3% 0%
0% 1.8%
1 2 3 4 5
-20%
Comunicare în relaţia medic-pacient
Fig. 36. Nivelul de asociere a itemului 1 şi 7
Page - 39 -
Evaluarea rezultatelor duce la concluzia că 82.6% din personalul implicat
consideră că este foarte important ca orice pacient (drogodependent) să aibă dreptul la
un consimţământ informat adecvat care trebuie respectat. Celelalte variante ale
itemului 1 prezintă o pondere ridicată pentru o evaluare a importanţei de nivel redus.
Rezultatul analizei neparametrice, prin statistica Chi-pătrat (χ2=80.20, p=0.000,
95%CI), demonstrează o asociere semnificativă între răspunsul la itemul 1 şi cel de la
itemul 7 (comunicarea medic-pacient) din cadrul chestionarului aplicat personalului
implicat în terapia drogodependenţilor.
VIII. ANALIZA INTERVIURILOR

Interviurile realizate au fost interviuri de opinie intensive, unice, personale,
direcţionate pe itemi focus (coerciţia legislativă, reuşita terapeutică), dar s-a urmărit şi
discuţia liberă legată de povestea începutului consumului de droguri, a experienţei
personale. Interviurile s-au realizat asupra a trei subiecţi, unul consumator de ecstasy,
al doilea de maryjuana şi ulterior trecând la policonsum iar al treilea a declarat
debutul unui consum de droguri uşoare ulterior preferând cocaina. Analiza globală a
acestor interviuri a relevat următoarele:
 Se acceptă cu rezerve coerciţia terapeutică legală în drogodependenţă,
rezervele referindu-se la faptul că simpla coerciţie nu rezolvă problema şi nu poate
determina reuşita terapeutică..
 Unul dintre respondenţi cunoaşte legislaţia în vigoare în domeniul consumului
şi traficului de droguri.
 Unul dintre respondenţi are un discurs confuz şi contradictoriu, interpretând
toate întrebările prin prisma propriei experienţe
 Există consens al celor trei respondenţi este asupra aspectului dezincriminării
consumului de droguri.
 Referitor la relaţia medic pacient au fost aduse în discuţie: discriminarea
pacienţilor drogodependenţi, accesul dificil la tratament al celor din penitenciare,
comunicarea, determinarea, înţelegerea.
 A fost subliniat rolul consilierii în tratamentul addicţiilor.
 A fost valorizat rolul psihologului şi al medicului psihiatru în echipa
terapeutică în drogodependenţă.
 A fost adusă în discuţie stigmatizarea socială a drogodependenţilor.
 Se consideră că legea trebuie să facă distincţia clară între consumatori,
traficanţi şi dealeri.
 Se consideră că pentru consumatorul de droguri legea ar trebui să aibă o
abordare treptată, funcţie de numărul abaterii la care se află acesta.
 Toate aceste aspecte, deşi neexprimate unitar, nu ar fi putut fi surprinse prin
aplicarea, în continuare a chestionarelor care sunt limitate la itemii de referinţă.
 Astfel, se poate afirma că metodele calitative se impun în continuare pentru
adâncirea sferei cunoştinţelor în domeniul fenomenului de drogodependenţă.
Page - 40 -
IX. O PERSPECTIVĂ DE ABORDARE A RELAŢIEI
MEDIC- PACIENT DROGODEPENDENT
Preambul
Relaţiile medicilor cu pacienţii, cu comunităţile pacienţilor, cât şi cu alţi
practicieni reprezintă un element central al îngrijirilor de sănătate şi vectorul prin
intermediul căruia sunt puse în acţiune paradigmele sănătăţii care integrează
vindecarea, îngrijirea şi comunitatea (Tresolini, CP and the Pew-Fetzer Task Force,
1994). Această relaţie medic-pacient a cunoscut modificări semnificative în decursul
timpului, sub aspectul implicării pacientului în această relaţie, în medicina secolului
XXI pacientul reprezentând un partener al actului medical şi în acelaşi timp un
participant activ, implicat în propria terapie, graţie autonomiei care este recunoscută
ca principiu fundamental al relaţiei şi respectată ca valoare intrinsecă a unui act
umanist.
Contextul drogodependenţei oferă numeroase provocări de abordare a
fenomenului sub toate aspectele: medical, psihologic, juridic, social, economic,
cultural, religios. Pe de o parte, incidenţa la cote alarmante a fenomenului de consum
în continuă creştere şi consecinţele în planul ameninţării vieţii şi sănătăţii au impus
adoptarea unor politici ferme de combatere iar pe de altă parte, aceste măsuri, prin
consecinţele colaterale, au încorsetat relaţia medic-pacient, obligând la încălcarea
unor drepturi ale pacientului, precum autonomia sau dreptul la informare şi la acces
egal la tratament eficient, fapt care a prejudiciat atât misiunea medicului, cât şi
percepţia pacientului asupra acestei misiuni.
Rezultatele studiilor efectuate au fost pe măsura aşteptărilor şi anume
drogodependenţii valorizează calitatea lor de pacienţi în relaţia terapeutică şi pun un
deosebit accent pe ―încredere‖ şi ―comunicare‖ ca elemente cheie ale reuşitei, în
detrimentul coerciţiei legale pe care majoritatea drogodependenţilor o vede ca pe o
măsură ineficientă de tratament şi ca pe o încălcare a drepturilor pacientului. În
acelaşi timp, acestor opinii subscriu şi majoritatea persoanelor implicate în
tratamentul addicţiilor, astfel încât putem spune că asupra acestor aspecte există o
părere unitară din partea celor participanti la actul terapeutic.
Este motivul pentru care propun o modalitate de abordare a drogodependenţei,
prin prisma jalonării elementelor de la baza relaţiei medic-pacient care să constituie
atât premise ale reuşitei terapeutice, cât şi cele ale creşterii adresabilităţii voluntare la
tratament a drogodependenţilor, axată pe următoarele idei centrale:
-Calitatea de pacient a drogodependentului
-Abordarea terapeutică a drogodependenţei centrată pe pacient
-Drogodpendentul ca pacient şi pacientul ca persoană
-Abordarea biopsihosocială a addicţiei
-O relaţie egală medic-pacient
Repere etice ale relaţiei medic- pacient drogodependent
Cadrul abordării drogodependenţei prin prisma relaţiei medic-pacient centrate pe
cel din urmă, face necesară existenţa unor coordonate etice care să fundamenteze
această relaţie. Dintre acestea, particular importante se disting consimţământul
informat şi confidenţialitatea.
Page - 41 -
Elementele consimţământului informat
Scheletul consimţământului informat cuprinde competenţa pacientului, caracterul
voluntar al deciziei, procesul de informare şi înţelegere a acesteia de către pacient.
►La acestea, ca cerinţă în plus a consimţământului în drogodependenţă, în acord cu
unele studii în domeniu, propun un angajament şi din partea celor care reprezintă
autorităţile în domeniu, care-şi doresc combaterea eficientă a consumului şi
tratamentul drogodependenţilor şi anume posibilitatea de opţiune a pacientului pentru
terapii alternative şi asigurarea accesului acestora la toate terapiile cu potenţial
eficient dovedit. Este o modalitate care conferă responsabilitate actului terapeutic şi
respectă angajamentul comun într-o relaţie de egalitate medic-pacient. Doar în acest
fel pacientul îşi poate exprima decizia de autorizare sau nu a personalului medical
pentru actul terapeutic.
►Propun cea de-a patra cerinţă a consimţământului informat în drogodependenţă: toţi
pacienţii drogodependenţi, indiferent de statutul socio-economic sau juridic, de
existenţa sau nu a unui cazier, de modalitatea şi motivaţia prezentării la tratament,
vârstă, sex, nivel educaţional, religie sau oricare alt considerent să fie asiguraţi de un
acces egal la toate formele de tratament pentru care există eficienţă dovedită ştiinţific,
având posibilitatea de opta pentru o anumită formă sau alta de tratament.
►Sfera terapeutică a drogodependenţei trebuie finanţată corespunzător pentru o
combatere eficientă a consumului de droguri, fără a se face compromisuri determinate
de limitele financiare.
Confidenţialitatea
Cu privire la confidenţialitate în drogodependenţă, propun următoarele direcţii etice:
►Confidenţialitatea în drogodependenţă este un element esenţial al consolidării
relaţiei medic-pacient, motiv pentru care nu va fi încălcată faţă de nimeni fără acordul
pacientului, cu excepţia obligaţiilor duale ale medicului faţă de autorităţi, care însă
trebuie cunoscute de către pacient;
►În situaţia tratamentelor coercitive care implică astfel de obligaţii duale ale
medicului, acesta trebuie să se convingă că situaţia dată este sub incidenţa celor în
care divulgarea informaţiilor reprezintă o cerinţă legală.
►În situaţia în care medicul este nevoit să ofere informaţii către autorităţi, orice
divulgare va fi limitată la informaţia strict necesară.
X. PROPUNERI DE LEGE FERENDA ŞI DE PREVEDERI

ALE CODULUI DEONTOLOGIC
Introducere
Rezultatele studiilor efectuate arată cert faptul că majoritatea membrilor
personalului implicat în terapia addicţiilor (64.29%) consideră că tratamentul
drogodependenţilor nu poate fi impus prin instrumente legale, încălând autonomia
pacientului opinie care concordă cu cea a celor mai mulţi dintre drogodependenţi
(49.48%). Accentul asupra reuşitei terapeutice este pus pe parametrii etici ai relaţiei
medic/ profesionist al terapiei antidrog – pacient de ambele părţi participante la
această relaţie. În ceea ce priveşte interviurile efectuate, unul dintre respondenţi
Page - 42 -
combate coerciţia terapeutică în drogodependenţă, unul o acceptă sub forma
consilierii, altul este de acord cu aceasta.
Pornind de la aceste consideraţii şi continuând cu analiza comparativă a
legislaţiilor din diferite ţări ale lumii, vom considera următoarele aspecte ca
necesitând modificări, completări sau revizuiri în legislaţia românească:
 Coerciţia terapeutică legală în consumul de droguri
 Cuantificarea şi precizarea cantităţilor de droguri care se pot încadra la posesie
de droguri în scopul consumului propriu
 Modificarea sancţiunilor referitoare la Articolul 4, aliniatele 1 şi 2 din Legea
522/2004, în acord cu legislaţia internaţională
 Prevederea unor sancţiuni gradate în funcţie de istoricul de abateri prevăzute
ca încadrare la Articolul 4, aliniatele 1 şi 2 din Legea 522/2004 în legătură cu
consumul propriu de droguri
 Prevederea accesului drogodependentului care solicită tratament la toate
formele eficiente de tratament
 Anularea articolelor 191 şi 192 ale Legii 522/2004, privitoare la posibilitatea
de anulare, amânare a pedepselor privative de libertate pentru cei care comit
infracţiuni prevăzute la Articolul 4, dar care urmează un program de terapie antidrog.
Realizarea acestor propuneri are ca raţiuni faptul că, potrivit literaturii de
specialitate, precum şi rezultatelor cercetării intreprinse, coerciţia terapeutică nu
reprezintă o metodă eficientă de asigurare a reuşitei terapeutice. În plus, eşecul de a
completa un program de tratament antidrog de către un consumator, aspect posibil şi
comun, din punct de vedere medical, poate fi interpretat de instanţă ca o nesupunere
sau o ignorare sau sfidare a sentinţei judecătoreşti. De asemenea, punerea medicului şi
a personalului implicat în terapia addicţiilor într-o postură cu obligaţii duale: faţă de
autorităţi şi faţă de pacient ar putea periclita relaţia cu pacientul, influenţând reuşita
terapeutică.
Propuneri legislative
1.Modificarea Articolului 27, alin.2, legea 143/2000 completată prin Legea
522/2004: „Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional este
supusă, după caz, uneia dintre următoarele măsuri: cura de dezintoxicare sau
supravegherea medicală‖, cu „Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub
control naţional trebuie îndrumată de către autorităţi spre serviciile specializate de
tratament antidrog, urmând ca aceasta să acceseze aceste servicii în condiţiile în
care îşi exprimă consimţământul pentru tratament‖. Astfel, rolul legii se modifică,
fiind acela de instrument care poate îndruma consumatorii spre serviciile de tratament,
ca acţiune responsabilă de combatere a consumului de droguri, încurajându-i, dar
neimpunându-le acest lucru. În varianta actuală în vigoare, legea nu poate reprezenta
o metodă de încurajare a tratamentului consumatorilor de droguri, prin utilizarea
caracterului obligatoriu al acestuia ca măsură de sancţiune a consumului ci doar o
metodă de la care mulţi consumatori se pot eschiva după completarea unei cure de
detoxifiere reluând consumul. În varianta propusă acţiunea terapeutică presupune
elementul de asumare responsabilă din partea legii care crează premisele încurajării
tratamentului consumatorilor prin stipularea participării voluntare ca element de
angajare a acestora în terapia antidrog.
Page - 43 -
2.Cuantificarea şi precizarea cantităţilor de droguri care se pot încadra la posesie
de droguri în scopul consumului propriu. Criteriile de cuantificare nu sunt uniforme în
legislaţia internaţională, acestea putând fi:
►cuantificarea în termeni de cantităţi mici sau mari- de obicei legea prevede în
subsidiar care sunt cantităţile sau acestea sunt stabilite prin directive ale procurorilor;
►cuantificarea în termeni de valoare monetară;
►cuantificarea în termeni de doze zilnice;
►cuantificarea printr-un număr maxim de grame per substanţă sau prin stabilirea
unui plafon;
►cuantificarea unui plafon al cantităţii substanţelor chimic active implicate.
Pentru o cuantificare exactă propun criteriul unui număr maxim de grame,
repartizat pentru fiecare substanţă în parte, criteriu, de altfel, printre cele mai
frecvent întâlnite în legislaţia internaţională.
3.Modificarea sancţiunilor referitoare la Articolul 4, aliniatele 1 şi 2 din Legea

522/2004, în acord cu legislaţia internaţională
precum şi
4.Prevederea unor sancţiuni gradate în funcţie de istoricul de abateri prevăzute ca
încadrare la Articolul 4, aliniatele 1 şi 2 din Legea 522/2004 în legătură cu consumul
propriu de droguri
Art. 4. - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum
propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 5 ani."
Art. 4. (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru
consum propriu, fără drept, se sancţionează la prima abatere cu amendă între 500 şi
1000 lei. Dacă în decurs de 1 an survine a doua abatere încadrată la acelaşi articol,
acelaşi aliniat, sancţiunea constă în amendă între 1000 şi 2000 lei. Pentru a treia
abatere încadrată la acelaşi articol, acelaşi aliniat, comisă în decurs de 1 an,
sancţiunea constă în privarea de libertate pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 120 de
zile şi amendă cuprinsă între 2000 şi 4000 de lei. Pentru abatere ulterioară,
indiferent de perioada în care a fost comisă, cu încadrare la acelaşi articol, acelaşi
aliniat, sancţiunea este de privare de libertate pe o perioadă ce variază de la 6 luni la
2 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, la
prima abatere sancţiunea este de amendă între 2000 şi 4000 de lei. Dacă în decurs de
1 an survine a doua abatere încadrată la acelaşi articol, acelaşi aliniat, sancţiunea
constă în pedeapsă privativă de libertate pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi 1an şi
amendă cuprinsă între 4000 şi 8000 lei. Pentru abatere ulterioară, indiferent de
perioada în care a fost comisă, cu încadrare la acelaşi articol, acelaşi aliniat,
sancţiunea este de privare de libertate pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani şi
amendă între 8000 şi 16000 lei.
Page - 44 -
5.Prevederea accesului drogodependentului care solicită tratament la toate formele
eficiente de tratament
Consumatorului de droguri care se adresează voluntar către un serviciu
specializat de tratament antidrog sau este îndrumat spre un astfel de serviciu de către
autorităţi şi îşi dă consimţământul pentru tratament, i se va asigura accesul către
toate formele şi opţiunile terapeutice cu potenţial eficient dovedit în funcţie de situaţia
sa clinică, confirmată de personal specializat în tratamentul addicţiilor.
6.Anularea articolelor 191 şi 192 ale Legii 522/2004, privitoare la posibilitatea de
anulare, amânare a pedepselor privative de libertate pentru cei care comit infracţiuni
prevăzute la Articolul 4, dar care urmează un program de terapie antidrog, justificarea
fiind reprezentată de faptul că au fost prevăzute ca propuneri sancţiuni gradate
pornind de la aplicarea de amenzi fără privarea de libertate precum şi de faptul că
legea în vigoare prin astfel de articole nu încurajează tratamentul antidrog în mod real
ci oferă posibilităţi de eludare a pedepselor privative de libertate şi eschivarea
ulterioară de la tratament cu reluarea consumului de droguri.
Propunere de prevederi ale Codului Deontologic
Propun o secţiune de sine stătătoare a Codului Deontologic referitoare la pacienţii
drogodependenţi care să cuprindă:
Art.1 Pacientului drogodependent i se vor acorda îngrijirile de sănătate necesare,
similar celorlalţi pacienţi, fiind interzisă discriminarea acestuia în raport cu condiţia
de drogodependent.
Art.2. Drogodependentul îşi păstrează calitatea de pacient cu toate drepturile
aferente.
Art.3. Dreptul drogodependentului la consimţământ informat va fi respectat, cu
excepţia situaţiilor în care acest consimţământ nu poate fi exercitat. In condiţiile în
care consimţământul informat nu se poate realiza, se aplică prevederile stipulate în
Codul Deontologic, valabile pentru toţi pacienţii.
Art 4. Dreptul drogodependentului la confidenţialitate va fi respectat, în
conformitate cu prevederile Codului Deontologic referitoare la confidenţialitate,
stipulate pentru toţi pacienţii.
Art.5. În situaţiile în care medicul sau echipa medicală implicată în tratamentul
pacientului drogodependent are obligaţii duale conflictuale, faţă de pacient şi faţă de
autorităţi, acestea vor fi aduse la cunoştinţa pacientului.
Art.6. Drogodependentul din penitenciar va fi tratat în acelaşi fel cu
drogodependentul în libertate.
Art.7. Drogodependentului i se va asigura accesul la toate formele de tratament cu
potenţial eficient dovedit, funcţie de concluziile examenului fizic şi de rezultatul
investigaţiilor paraclinice, confirmate de personal medical abilitat în domeniul
addicţiilor.
Page - 45 -
XI.CONCLUZII FINALE
Tema de cercetare- Etica actului terapeutic în drogodependenţă a făcut

obiectul a două studii cantitative conduse prin intermediul chestionarelor: Studiul I-
Percepţia lumii medicale de către drogodependenţi şi Studiul II- Cunoaşterea
drepturilor drogodependenţilor de către lumea medicală şi a modalităţilor de
protecţie a acestora.
Studiile s-au desfăşurat asupra a două populaţii cheie implicate în relaţia
terapeutică cuprinzând: 196 pacienţi dependenţi de droguri şi 126 de membri ai
personalului implicaţi în tratamentul addicţiilor: medici, asistente medicale,
psihologi, asistenţi sociali din centrele de terapie şi consiliere ale Agenţiei Naţionale
Antidrog, în Clinici de Psihiatrie, penitenciare din Iaşi, Bucureşti, Suceava,
Botoşani, Buzău, Harghita.
Rezultatele cercetărilor au fost ulterior aprofundate cu ajutorul interviurilor, ca
instrument al analizei calitative, având astfel atât o perspectivă exactă, cuantificabilă,
cât şi una care ţine de analiza şi interpretarea laturii comportamentale umane, extrem
de necesare în abordarea fenomenului de drogodependenţă.
Dorinţa voluntară al de a urma un tratament a drogodependenţilor constituit
principala motivaţie de adresare a majorităţii acestora (65.82% ) către servicii
specializate în terapia addicţiilor.
Metadona oferită gratuit ca tratament de substituţie al drogului de addicţie a
reprezentat un motiv de prezentare a unui procent relativ mic de dependenţi de
droguri în serviciile de tratament.
Coerciţia terapeutică (prin control legal sau social formal) a constituit unul din
motivele de prezentare a unui număr semnificativ de drogodependenţi.
Dreptul la informare al pacientului materializat în consimţământul informat
are un rol important în relaţia dintre pacientul dependent de droguri şi profesionistul
implicat în terapia sa. Acest aspect este susţinut de opiniile concordante majoritare
ale pacienţilor (68.87%), care cunosc acest drept şi care exprimă faptul că acesta le-a
fost respectat şi ale membrilor personalului implicat în tratamentul acestora
(86.51%) care atestă cunoaşterea şi respectarea acestui drept.
Percepţia socială asupra fenomenului de drogodependenţă este de discriminare
şi intoleranţă, aspect relevat de opiniile majoritare concordante ale dependenţilor de
droguri şi ale membrilor echipei terapeutice.
Confidenţialitatea este o valoare de referinţă în relaţia terapeutică din
drogodependenţă. Acest lucru beneficiază de susţinerea opiniilor concordante ale
membrilor ambelor loturi de studiu care consideră că încălcarea confidenţialităţii ar
produce prejudicii majore pacienţilor dependenţi de droguri, mergând până la
imposibilitatea reinserţiei sociale.
Dreptul la confidenţialitate şi importanţa acestuia reprezintă aspecte cunoscute
şi recunoscute de către membrii echipei terapeutice. Acest lucru a fost confirmat prin
faptul că majoritatea personalului terapeutic a afirmat că în drogodependenţă
confidenţialitatea nu poate fi încălcată fără acordul pacientului, cu excepţia
situaţiilor prevăzute de lege. In plus, o confirmare vine şi din partea majorităţii
pacienţilor dependenţi de droguri care declară că atitudinea personalului le inspiră
siguranţă în legătură cu păstrarea confidenţialităţii.
Page - 46 -
Obligativitatea legală a tratamentului dependenţilor de droguri nu reprezintă o
soluţie, întrucât încalcă autonomia pacientului şi poate îndepărta dependenţii de la
adresarea spre tratament. Această opinie este susţinută în mos concordant de
subiecţii din ambele loturi de studiu.
Beneficiul acţiunilor echipei terapeutice a fost perceput de majoritatea
dependenţilor de droguri, fapt care rezultă din feed-back-ul efectuat pacienţilor de
către membrii acesteiechipe.
Comunicarea în relaţia medic-pacient reprezintă un element esenţial pentru
reuşita terapeutică, aspect relevat de opiniile concordante majoritare ale subiecţilor
celor două loturi de studiu.
Increderea în relaţia medic-pacient este o valoare etică de bază a reuşitei
terapeutice, fapt apreciat atât de majoritatea pacienţilor dependenţi de droguri, cât şi
de majoritatea membrilor echipei terapeutice.
Reuşita terapeutică în drogodependenţă este clădită pe fundamente etice,
bazându-se pe comunicare şi încredere, valori apreciate ca fiind cele mai importante,
atât de către pacienţii drogodependenţi, cât şi de profesioniştii implicaţi în
tratamentul acestora.
Elementul cel mai puţin important pentru reuşita terapeutică este reprezentat
de condiţiile moderne de tratament, aspect întâlnit la majoritatea subiecţilor din
ambele loturi de studiu.
Analiza interviurilor a adus elemente suplimentare extrem de importante
pentru tema de cercetare.
Coerciţia terapeutică este acceptabilă dar sub rezerva faptului că nu va rezolva
problema consumului de droguri, aspect susţinut de interpretarea răspunsurilor celor
intervievaţi.
Discriminarea pacienţilor drogodependenţi este adusă în discuţie, ca factor
prezent care limitează accesul la tratament al consumatorilor, fapt relevat de analiza
interviurilor.
Accesul dificil şi inegal al dependenţilor de droguri în penitenciare este
subliniat ca factor cu influenţă negativă asupra reuşitei terapeutice.
In relaţia medic-pacient roluri deosebit de importante le au comunicare,
înţelegerea pacienţilor dependenţi de droguri şi a experienţelor acestora, precum şi
determinarea pacienţilor de a se trata, aspecte subliniate în cadrul interviurilor
desfăşurate.
Stigmatizarea socială a pacienţilor drogodependenţi de către categorii
profesionale diferite, printre care medici, agenţi ai poliţiei, reprezintă un factor care
limitează adresabilitatea voluntară a consumatorilor la tratament.
In opinia drogodependenţilor intervievaţi, dezincriminarea consumului de
droguri poate avea consecinţe favorabile asupra determinării spre tratament a
drogodependenţilor şi asupra creerii premiselor reuşitei terapeutice.
Legea trebuie să facă o distincţie netă între consumatorii de droguri, traficanţi
şi dealeri, pentru a nu permite o etichetare injustă a dependenţilor de droguri şi a le
limita astfel adresabilitatea spre tratament.
Legea ar trebui să conţină o abordare treptată asupra sancţiunilor destinate
consumatorilor de droguri, avân drolul în primul rând de a încuraja tratamentul şi nu
de a pedepsi consumul.
Page - 47 -
Aspectele rezultate din interviuri, care, de altfel nu ar fi putut să fie surprinse
numai prin utilizarea chestionarelor, vin să îmbogăţească perspectiva asupra
fenomenului de drogodependenţă.
Astfel, îmbinarea metodelor cantitative şi calitative se constituie ca un element
ce contribuie decisiv la explorarea complexă a temei de cercetare.
Pe baza rezultatelor cercetărilor au fost elaborate: un model de abordare etică a
pacientului drogodependent, propuneri pertinente de lege ferenda şi propuneri de
prevederi ale Codului Deontologic cu privire la pacienţii dependenţi de droguri.
XIII. BIBLIOGRAFIE
1. Abaci-Kalfoglu E., et all., Allelic association of the D2 dopamine receptor

gene with drug dependence in Turkey, Journal de medicine Legale, Droit Medical,
Victimologie, Domage Corporel, nr. 4-5, vol. 45, pag.113, 2002;
2. Adinoff B., et all., Limbic responsiveness to procaine in cocaine-addicted
subjects, The American Journal of Psichiatry, 158:3, pag. 390-397, martie 2001
3. Ainslie G. Breakdown of Will. Cabridge university Press 2001
4. Ainslie G. Intuitive Explanation of Passionate Mistakes. In Addictions: Entries
and Exits. J.Elster ed. NewYork. Russell Sage Foundation 1999
5. Alcoholics Anonymous World Services (A.A.W.S.) The Twelve Steps of
Alcoholics Anonymous. NewYork. 2002
6. Allan C., Seeking help for drinking problems from a community-based
voluntarily agency: Patterns of complinace among men adn women. British journall
of Addiction. 1987
7. American Academy of Pain Medicine, American Pain Society, American
Society of Addiction Medicine, Definitions Related to The Use of Opioids for The
treatment of Pain, 2001, via http://www.painmed.org/pdf/definition.pdf
8. American Psychiatric Association, Benzodiazepine: dependence, toxicity and
abuse, American Psychiatric Association, Wasington, 1990
9. American Psychiatric Association, Manual de diagnostic şi statistică a
tulburărilor mentale, ediţia a IV-a, DSM-IV, Bucureşti, 1994, 2000
10. American Psychiatric Association, Mini-DSM-IV, Edit. Masson, Paris, 1996
11. Andretic R, Chaney S, Hirsh J., Requirement of circadian genes for cocaine
sensitization in Drosophila, Science, 285(5430):1066-1068, (1999)
12. Anglin M.D. The efficacy of civil commitment in treating narcotics addiction.
journal of Drugs Issues, 18, 527-545, 1988
13. Anglin M.D., Brecht M.L., Maddahian E. „Pretreatment characteristics and
treatment performance of legally coerced versus voluntary methadone maintenance
admissions.‖ Criminoligy 1989
14. Anglin M.D., Hser Y. Treatment of drug abuse Crime and Justice 1990
15. APA American Psychiatric Association Diagnostic and statistical manual of
mental disordes. Washington DC. APA 1987
16. Astărăstoae V., Triff B.A., Essentialia in Bioetica, Editura Cantes, 1998
17. Baldridge E. B., Bessen H.A., „Phencyclidine, Emerg Med., Clin.North.Am,
8:541, 1990;
Page - 48 -
18. Balint E. The possobilities of patient-centred medicine. journal of the Royal
College of General Practitioners 1969
19. Barbera J., Macintyre A., Gostin L., et.al. Large scale quarantine following
biological terrorism in the United States. Journal of the American Medical
Association. 2001
20. Barton A., Quinn C. Risk management of Groups or Respect for the
Individual? Issues for Information Sharing and Confidentiality in Drug Treatment
and Testing Orders. Drugs: Education, Prevention and Policy 2002
21. Beauchamp T.L., Childress J.F. Principles of Biomedical Ethics, 6th Edition,
Oxford Univesity Press 2009
22. Bechara A. „Neurobiology of decision-making: Risk and reward. Seminars in
Clinical Neuropsychiatry 2001
23. Bechara A. „ Decision making, impulse control and loss of willpower to resist
drugs: A neurocognitive perspective. Nature Neuroscience 2005
24. Bailey K.D., Methods of Social Research (ediţia a II-a), New York: The Free
Press, 1982
25. Bejerot N., Theories of Drug abuse, Selected contemporary perspectives, page
246-255, NIDA, 1980
26. Beliş V., „Tratat de Medicină Legală, vol II, Ed. Medicală, Bucureşti, 1995
27. Bercheşan V., Pletea C., Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. Paralela 45,
Bucureşti, 1998
28. Berg J.W., Applebaum P.S., Lidz C.W., Parker L.S. Informed consent: Legal
theory and clinical practice. Oxford University Press 2001
29. Bernier, J.-J. et Pietrulewicz, B., La psychométrie: Traité de mesure appliquée,
Montréal: Gaëtan Morin. 1997
30. Bisbing S. B., Competency and Capacity: A Primer, in American College of
Legal Medicine Textbook Committee, Sanbar S. S. (ed.), Legal Medicine, 6th
Edition, Mosby, pg. 37-47, 2004
31. Blalock, H. M., Jr.. Estimating measurement error using multiple indicators
and several points in time. American Sociological Review, 35(1), 101-111, 1970.
32. Brecht M., Anglin M.D., Wang J. Treatment effectiveness for legally coerced
clients versus voluntary methadone meintenance clients. American Journal of Drug
and Alcohol Abuse, 19,89-106, 1993
33. Brill L., „Drug Addiction, Enciclopedia for social work, 16th Edition, New
York, 1971
34. British Medical Association and the Law Society. Assessment of mental
capacity: guidance far doctors and lawyers. London. 1995
35. Brizer D.A., Maslansky R., Galanter M. Treatment retention of patients
referred by public assistance to an alcoholism clinic. American Journal of Drug and
Alcohol Abuse. 1990
36. Brochu S., Guyon L., Desjardins L. Comparative profiles of addicted adult
populations in rehabilitation and correctional services. J Subst Abuse Treat 1999
37. Brown J., Stewart M., Tessier S. Assessing communication between patients
and doctors: a manual for scoring patient-centered communication. Canada: Centre
for Studies in Family Medicine, University of Wetern Ontario 1995
Page - 49 -
38. Burke A.C., Gregoire T.K. Substance Abuse Treatment Outcomes for Coerced
and Noncoerced Clients. Health & Social Work, 32:1 2007
39. Cameron Wild T. Compulsory Substance-User Treatment and Harm
Reduction: A Critical Analysis 1999
40. Cameron Wild T. Social control and coercion in addiction treatment: towards
evidence-based evidence-based policy and practice Addiction 2005
41. Campbell N.D. Using Women: Gender, Drug Policy, Social Justice. NewYork:
Routledge 2000
42. Caplan A. „No brainer: Wea can copie with the ethical ramifications of new
knowledge of the human brain. Neuroethics: Mapping the field 2002
43. Caplan A.L. Ethical issues surroundings forced, mandated, or coerced
treatment. Journal of Substance Abuse Treatment 2006
44. Caplan A.L., McCartney J., Sisti D., The Case of Terri Schiavo. Prometheus
2006
45. Carlson, Physiology of Behavior, Allyn and Bacon, Boston, 2001;
46. Carmines, E. G., & Zeller, R. A. Reliability and validity assessment. Thousand
Oaks, CA: Sage, 1979
47. Carter A., Hall W. The social implications of neurobiologival explanations of
resistible compusions. American Journal of Bioethics 2007
48. Carter A., Half W. Informed consent to opioid agonist maintenance treatment:
Recommended ethical guidelines International Journal of Drug Policy 19, 2008
49. Charland L.C. Cynthia’s dilemma: Consenting to heroin prescription.
American Journal of Bioethics 2002
50. Chelcea S., Metodologia cercetării sociologice.Metode cantitative şi calitative,
Editura Economică, 2007
51. Chein I.; Gerard D. L.; Lee R. S.; Rosenfeld E., The Road to H., New York,
Basic Books, 1964;
52. Chen Y.C., Lu R.B., Peng G.S., et al., Alcohol metabolism and cardiovascular
response in an alcoholic patient homozygous for the ALDH2*2 variant gene allele,
Alcohol Clin Exp Res 23(12):1853-1860, 1999
53. Clancy G.P., Yates W.R., Anabolic steroid use among substance abusers in
treatment, Journal of Clinic Psychiatry, 53:97, 1992;
54. Cohen P.J., Untreated addiction imposes an ethical bar to recruiting addicts for
non-therapeutic studies of addictive drugs.‖ Journal of Law Medicine & Ethics 2002
55. Collins J.J., Allison M. „Legal coercion and retention in drug abuse treatment‖
Hospital and Community Psychiatry 1983
56. Cooper C.S. Drug courts: current issues and future perspective 2003
57. Council of Europe: Drug Misusing Offenders and the Criminal Justice System:
The Period from First Contact with the Police up to and Including Sentencing.
Strasbourg, Council of Europe Publishing 1998
58. Crabbe J.C., Phillips T.J., Buck K.J. et. al., Identifying genes for alcohol
and drug sensitivity: recent progress and future directions, Trends Neurosci
22(4):173-179, 1999;
59. Crete R. Le toxicomane, le jungle et le soignant. Psychotropes Rev int
Toxicoman 1997
Page - 50 -
60. Dackis C.A., O’Brien C. Neurobiology of addiction: Treatment and public
policy ramifications. Nature Neuroscience 2005
61. Dalrymple T. Romancing opiates: Pharmacological lies and the addiction
bureaucracy. NewYork Books 2006
62. Darke S., Wodak A., Hall W., Heather N., Ward J., Prevalence and predictors
of psychopathology among opioid users, British Journal of Addiction, 87:771, 1992
63. Daval R., Bourricaud F, Delamotte Y., Doron R., Traité de psychologie
sociale, Tome premier: Sciences humaines et psychologie sociales: Les Méthodes,
coll., ed. PUF, Paris, 1963
64. Davidson R Cycle of change: ideas, issues and implications. Drugs Educ Prev
Policy 2002
65. Davies J.B. The myth of addiction: an application of the psychological theory
of attribution to ilicit drug use. Cher Switzerland. Harwood Academic Publishers.
1992
66. Day A., Tucker K., Howells K. Coerced offender rehabilitation – a defensible
practice? Psychol Crime Law 2004
67. De Ruyver B., Vermeulen G., Van der Beken T., Van der Laenen F., Geenens
K., Multidisciplinary Drug Policies and the UN Drug Treaties, Institute for
International Research on Criminal Policy, Ghent University, Maklu, 2002
68. DeLeon G. Legal pressure in therapeutic coomunities. Compulsory tratment of
drug abuse: Research and clinical practice 1988a
69. DeLeon G., Legal pressure in therapeutic communities. Journal of Drug
Issues 1988b
70. Di Chiara, Drug and Alcohol Dependency, 38, 95-137, 1995
71. Dinwiddie S.H., Reich T., Cloniger C.R., The relationship of solvent use to
another substance use, American Journal of Drug and Alcohol Abuse, 17:173, 1991;
72. Dinwiddie S.H., Reich T., Cloniger C.R., ―Solvent use and psychiatric
comorbidity‖, British Journal of Addiction, 85:1647, 1990;
73. Dobrescu D., Farmaco-terapie practică, Ed. Medicală, Bucureşti, 1989
74. DuRant R.H., Rickert V.I., Ashworth C.S., Newman C., Slavens G., Use of
multiple drugs among adolescents who use anabolic steroids, New England Journal
of Medicine, 328:922, 1993
75. Elliott C., Competence as accountability, Journal of Clinical Ethics 2(3): 167-
71, 1991
76. Elliott C., The rules of insanity: Moral responsibility and the mentally ill
offender, Albany: State University of New York Press, 1996
77. Elliott C. Who holds the leash? American Journal op Bioethics 2002
78. European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction, EMCDDA
THEMATIC PAPERS — Illicit drug use in the EU: legislative approaches. Lisbon,
2005
79. European Standards on Confidentiality and Privacy in Healthcare. Queen’s
university Belfast. 2006
80. Faden R.R., Beauchamp T.L. & King N.M. A history and theory of informed
consent. Oxford University Press. 1986
Page - 51 -
81. Faden R.R., Beauchamp T.L. The concept of informed consent. In T.L.
Beauchamp & L. Walters (Eds.) Contemporany issues in bioethics. Belmont CA
Wadsworth Publishing Company. 1999
82. Fagan R. The use of required treatment for substance users. Substance Abuse
1999
83. Farabee D., Prendergast M.L., Anglin M.D. „ The effectiveness of coerced
treatment for drug-abusing offenders. Federal Probation 1998
84. Farabee D., Forward Criminal Justice and Behavior 2002
85. Farabee D., Shen H., Sanchez S., Percived Coercion and Treatment Need
among Mentally Ill Parolees. Criminal Justice and Behavior 2002
86. Falk G., Stigma: How We Treat Outsiders, Prometheus Books, 2001;
87. Fillmore M.T. Drug abuse as a problem of impired control: Current
approaches and findings. Behavioural and Cognitive Neuroscience Reviews 2003
88. Foddy B., Săvulescu J. Addiction and Autonomy: Can addicted people consent
to the prescription of their drug of addiction? Bioethics ISSN 0269-9702 Vol 20 nr1
2006
89. Franckfurt h. Freedom of the Will and the Concept of a Person. J Philos 1971
90. Friedmann S.B., Horvat G.L., Levinson R.B. The narcotic Addict
Rehabilitation Act: Its impact on federal prisons. Contemporary Drug Problems
82,101-111, 1982
91. Garavan H. et al., Cue-induced cocaine craving: neuroanatomical specificity
for drug users and drug stimuli, The American Journal of Psychiatry‖, 157:11, pag.
1789-1797, noiembrie 2000
92. Garner B. A., Editor, Black’s Law Dictionary, 7th ed., West Group, 1999
93. Gavrilovici C. Introducere în bioetică note de curs, Editura Junimea Iaşi 2007
94. Gerdner A., Holmberg A. Factors affecting motivation to treatment in severely
dependent alcoholics. Journal of Studies on Alcohol 2000
95. Gerstein D.R., Harwood H.J. Treating drug problems: A study of effectiveness
and financing of public and private drug treatment systems. Washington DC:
Institute of Medicine, National Academy Press 1990
96. George, D., Mallery, P. SPSS for Windows step by step: A simple guide and
reference. 11.0 update (4th ed.). Boston: Allyn & Bacon, 2003
97. Giacomini M. Interdisciplinarity in helath services research: Dreams and
nightmares, maladies and remedies. Journal of Health Services Research and Policy
2004
98. Gliem J.A., Gliem R.R., Calculating, Interpreting, and Reporting Cronbach’s
Alpha Reliability Coefficient for Likert-Type Scales, Midwest Research to Practice
Conference in Adult, Continuing, and Community Education, 2003
99. Goffman E., Stigma: Notes on The Management of Spoiled Identity, Prentice
Hall, 1963
100. Goldstein A., Kalant H., Drug policy: striking the right balance, Science,
249:1513, 1990
101. Goodman L.S., Gilman A., Bazele farmacologice ale terapeuticii, Ed. Med.,
Bucureşti, 1960
102. Grand Dictionnaire de la Psychologie, Larousse 17, Rue du Montparnasse-
75298, Paris Cedes 06, 2002
Page - 52 -
103. Graham J., Kazlauskas R. Sports drug testing – an analyst’s perspective. Chem
Soc Rev 2004
104. Grant S., Contoreggi C., London E.D. Drug abusers show impaired
performance in a labolatory test of decision making. Neuropsychologia 2000
105. Gregoire T.K., Burke A.C. The relantionship of legal coercion to readiness to
change among adults with alcohol and other drug problems. Journal of Substances
Abuse Treatment 2004
106. Grella C.E., Hser Y., Joshi V., Anglin M.D. Patient histories, retention and
outcome models for younger and older adults in DATOS. Drug and Alcohol
Dependence, 57, 151-166, 1999
107. Griesel R.D., Jansen P., Richter L.M., Electro-encephalographic disturbances
due to chronic toxin abuse in young people, with special references to glu-sniffing,
South African Medical Journal, 78:544, 1990
108. Gowing L., Ali R., White J., Buprenorphine for the management of opioid
withdrawal. Cochrane Database System Reviews 2006
109. Harper C.R. Airport pilot alcoholism: one airline’s expierence. Aviation Space
Environ Med. 1983
110. Harrison L.D., Scarpitti F.R. Introduction: progress and issues in drug
treatment courts. 2002
111. Hasin D.S., Treatment/self-help for alcohol-related problems: relationship to
social pressure and alcohol dependence. Journal of Studies on Alcohol 1994
112. Heather N., A conceptual framework for Explaining Drug Addiction, Journal
of Psychopharmacology, 12, 3-7, 1998
113. Hering J. Medical Law and Ethics. Oxford University Press. 2006
114. Heyne A., Wolfgramm J., The development of addiction to d-amphetamine in
animal model: some principles as for alcohol and opiates, Psychopharmacology,
140, 510-518, 1998;
115. Hiller M.L., Knight K., Lukefeld C., Simpson D.D. Motivation as a predictor
of therapeutic engagement in mandated residential substance abuse treatment. Crim
Justice Behav 2002
116. Howard D.L., McCaughrin W.C. The treatment effectiveness of outpatient
substance misuse treatment organizations between court-mandated and voluntary
clients. Substance Use and Misuse 1996
117. Hubbard R.L., Evaluation and outcome of treatment, in Lowinson J.H., Ruiz
P., Millman R.B., Langrod J.G. (Eds.), Substance abuses: A comprahensive textbook
(4th ed., pp.786-804), Philadelphis, PA: Lippincott Williams&Wilkins, 2005
118. Hubbard R.L., Craddock S.G., Flynn P.M., Anderson J., Ethetidge R.M.
Overview of 1-year follow-up outcomes in the Drug Abuse Teatment Outcome
Study (DATOS). Psychology of Addictive Behaviors 11, 261-278, 1997
119. Inciardi J.A. Some considerations on the clinical efficacy of compulsory
tratment: Reviewing the NewYork expierence. In C.G.Leukefeld & E.Tims (Eds.),
Compulsory tratment of drug abuse research and clinical practice (NIDA Research
Monograph No86, pp 126-138). Washington DC: U.S. Government Printing Office
1988
Page - 53 -
120. Institute for The Study of Drug Dependence, London, Drug Abuse- a guide to
the effects of drugs and to the social and legal facts about their non-medical use in
Britain, 4th Edition, 1991
121. Institute of Medicine. Improving the Quality of Health Care for Mental and
Substance Use Conditions. National Academy of Sciences, Washington D.C., 2006
122. Ioan B., Consumul de droguri şi toxicomania. Aspecte bio-psiho-sociale,
medico-legale şi legislative, Ed. Junimea, 2003
123. Ioan B., Gavrilovici C., Astărăstoae V. Bioetica – cazuri celebre, Editura
Junimea 2005
124. Ionescu D.G., Jaba I.M., Mungiu O.C., Compendiu de farmacologie, Ed Dan,
Iaşi, 2001
125. Jacobsen K.L., et al., Elevated central seroronin transporter binding
availability in acutely abstinent cocain-dependent patients, The American Journal of
Psychiatry, 157:7, pag 11340-1138, iulie 2000
126. Jaffe J.H., Drug Addiction and Drug Abuse, The Pharmacological Basis of
Therapeutics, 3rd Edition, Ed. L.S. Goodman and A. Gilman, New York:
Macmillian, 1965
127. Jansen, R. G., Wiertz, L. F., Meyer, E. S., & Noldus, L. P. J. J. Reliability
analysis of observational data: Problems, solutions, and software implementation.
Behavior Research Methods, Instruments & Computers, 2003, 35(3), 391-399
128. Javitt D.C., Zukin S.R., Recent advances in the Phencyclidine model of
schizophrenia, American Journal of Psychiatry, 148:1301, 1991;
129. Jentsch J.D., Taylor J.R. Impulsivity resulting from frontostriatal dysfunction
in drug abuse: Implications for the control of behavior by reward-related stimuli.
Psychopharmacology 1999
130. Johnson.V. Intervention: How to Help Someone Who Doesn’t Want Help.
Minneapolis Johnson Institute Books 1986
131. Kaap M.B. Treatment refusal rights in mental health: Therapeutic justice and
clinical accomodation. American Journal of Orthopsychiatry 1994
132. Kaplan H., Sadok B.J., Clinical Psihiatry, Williams-Wilkins, 1993
133. Kaplan H., Sadock B.J., Synopsis of Psychiatry-Behavioral Sciences/Clinical
Psychiatry, 8th Edition, Williams &Williams 351 West Camden street, Baltimore,
Maryland, 21201-2436, USA, 1998
134. Keane H, What’s Wrong with Addiction? New York University Press 2002
135. Kellogg S.H., On gradualism and the building of the harm reduction-
abstinence continuum. Journal of Substance Abuse Treatment, 25, 241-247, 2003.
136. Klag S., O’Callaghan F.V., Creed P. The use of legal coercion in the treatment
of substance abusers: an overview and critical analysis on thirty years of research.
Substance Use Misuse. 2005
137. Klingermann H., Bergmark A., The legitimacy of addiction treatment in a
world of smart people. Addiction, 2006
138. Koenig L., Harwood H., Sullivan K., Sen N., The economic benefits of
increased treatment duration and intensity in residential and outpatient substance
abuse treatment settings, Journal of Psychopathology and Behavioral Assessment,
22, pg. 399-417, 2000.
Page - 54 -
139. Koob G.F., LeMoal M., Drug Abuse: Hedonic Homeostatic Dysregulation,
Science, vol 278/nr. 5335, octombrie 1997
140. Koob., Trends in Pharmacologic Sciences, 13, pag 177, 1992;
141. Kosten T.R., Rosen M.I., Schottenfeld R., Ziedonis D., ―Buprenorphine for
cocaine and opiate dependence‖, Psychopharmacology Bulletin, 28:15, 1992
142. Laing R.D., The Diveded Self, UK, Penguin 1965;
143. Lashner A.I., Koob G.F. Drugs of abuse and the brain. Proc Assoc Am
Physicians 1999
144. Lawental E., McLellan A.T., Grissom G.R., Brill P., O’Brien C. Treatment
retention of patients referred through workplace urine surveillance: is it effective?
Journal of Substance Abuse 1996
145. Leonard B.E., Fundamentals of Psychopharmacology, Ed. Chichester, New
York, 1993
146. Leukefeld C.G. Opportunities for enhancing drug abuse treatment with
criminal justice authority. Compulsory treatment of Drug abuse research and clinical
practice 1998
147. Leukefeld C.G., Garrett B., Banks S.M. A comparasion of the Johnson
intervention with four other models of referral to outpatient treatment. American
Journal of Drug and Alcohol Abuse 1996
148. Leshner A.I. „Addiction is a brain disease, and it matters‖. Science 1997
149. Levy N. Who’s Fooling Who? Self Deception and Addiction. Res Publica
2002
150. Levy N. Addiction autonomy and ego-depletion: A response to Bennett Foddy
and Julian Savulescu. Bioethics. 2006
151. Lewin L., Phantastica, Ed. Payot, Paris, 1970
152. Lidz C.W., Appelbaum p.S. & Meisel A. Two models of implementing
informed consemt. Archives of Internal Medicine. 1988
153. Likert, R. A technique for the measurement of attitudes. Archives of
Psychology. New York: Columbia University Press, 1934
154. Lo B. Resolving Ethical Dilemamas: A Guide for Clinicians 4th Edition,
Lippincott Williams & Wilkins. 2009
155. Loewenstein G. Willpower: A Decision Theorist’s Perspective. Law Philos
2000
156. Loneck B., Garret J.A., Banks S.M. A comparasion o the Johnson Intervention
with four other methods of referral to outpatient treatment. American Journal of
Drug and Alcohol Abuse. 1996
157. Longshore D., Prendergast M., Farabee D., Coerced Treatment for Drug-Using
Criinal Offenders. In P.Bean and T. Nemitz (eds.) Drug Treatment: What Works?
Condon:Routledge 2004
158. Longshore D., Teruya C. Treatment Motivation in Drug Users: A Theory-
Based Analysis. Drug and Alcohol Dependence 2006
159. Loue S. Diversity Issues in Substance Abuse Tratment and Research, Kluwer
Academic/Plenum Publishers, NewYork 2003
160. Loue S. Gender, Ethnicity and Health Research, Kluwer Academic/Plenum
Publishers, NewYork 1999
Page - 55 -
161. Lurigo A.J. Drug treatment availability and effectiveness: studies of the
general and criminal justice populations. Criminal Justice and Behavior 2000
162. Mack A., Franklin J.E., Frances R.J. Concise Guide to the Treatment of
Alcoholism and Addictions. Eashington DC: American Rpsychiatric Press 2001
163. Marlowe D.B., Glass D.J., Merikle E.P., Festinger D.S., DeMatteo D.S.,
Marczyk G.R., Platt J.J. „Efficacy of coercion in subtance abuse treatment.‖ Relapse
and recovery in addictions 2001
164. Marshall G.N., Hser Y., Characteristics of criminal justice and noncriminal
justice clients receiving treatment for substance abuse. Addictive Behaviors 2002
165. Matick R.P., Breen C., Kimber J., Davoli M. Methadone maintenance therapy
versus no opioid replacement therapy for opioid dependence. Cochrane Database
System Reviews 2003
166. Mattick R.P., Hall W. Are detoxification programmes effective? Lancet 1996
167. Maxwell S.R. Sanction threats in court-ordered programs: examining their
effects on offenders mandated into drug treatment. J Drug Issues 2002
168. McIver, J. P., Carmines, E. G. Unidimensional scaling. Thousand Oaks, CA:
Sage, 1981
169. McKim, Drugs and behavior, 6th Edition, Ed. Prentice hall, New Jersey, 1997;
170. McWhinney I. The need for a transformed clinical method. In M. Stewart&D
Roter, Communicating with medical patients. London Sage. 1989
171. Mead N., Bower P. Patient-centredness: a conceptual framework and review
of the empirical literature. Social Science & Medicine 2000 M1
172. Mill J.S. On Liberty. Penguin. 1985
173. Miller N.S., Flaherty J.A. Effectiveness of coerced addiction treatment: A
review of the clinical research. Journal of Substance Abuse Treatment 2000
174. Miller W.R. Motivation for treatment: A review with special emphasis on
alcoholism. Psychological Bulletin 98,84-107, 1985
175. Morrell D. Symptom interpretation in general practice. Journal of the Royal
College Practitioners 1972
176. Mungiu O.C., Tratat de algeziologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2002
177. Nace E.P., Birkmayer F., Sullivan M.A., Galanter M., Fromson J.A.,
Frances.R.J., Levin F.R., Lewis C., Suchinsky R.T., Tamerin J.S., Westermeyer J. ,
Socially Sanctioned Coercion Mechanisms for Addiction Treatment. The American
Journal on Addiction Psychiatry 2007
178. Nahas G., Trouve R., et. al., Toxicomanie-Pharmacodependence, Edit.
Masson, Paris, 1988
179. National Association of Social Workers. Code of Ethics of the National
Association of Social Workers. 2007
180. National Bioethics Advisory Commission (NBAC), Research
involvingpersons with mental disorders that may affect decisionmakingcapacity,
Vol. 1, Report and recommendations of the National Bioethics Advisory
Commission, Rockville: National Institutes of Health, 1998
181. National Institute on Drug Abuse, 2005 via www.nida.nih.gov
182. National Institute on Drug Abuse, National Household Survey Highlight 1991,
U.S. Government Printing Office, Washington, 1991;
Page - 56 -
183. National Institute on Drug Abuse, Questions and Answers about Anabolic
Steroides, NIDA Notes, iulie-august 1997
184. Neale J. Drug Users in Society. NewYork. Palgrave. 2002
185. Nestler E. J., Aghanjanian G. K.., Molecular and cellular basis of addiction,
Science 278(5335): 58-63, 1997
186. Nestler E.J., The Genetic Basis of Addiction, Psychiatric Times, vol 19, nr. 2,
februarie 2002
187. Nestler E.J., Genes and addiction, Nat Genet 26(3):277-281, 2000;
188. Nestler E.J., Barrot M., Self S.D.W, DFosB: a sustained molecular switch for
addiction. Proc Natl Acad Sci U S A 98(20):11042-11046, 2001;
189. Nunnally, J. C., & Bernstein, I. H. Psychometric theory (3rd ed.). New York:
McGraw-Hill, 1994
190. Oddie G. Addiction and the Value of Freedom. Bioethics 1993
191. Olds J., Milner P., Positive reinforcement produced by electrical stimulation
of septal area and other regions of rat brain. Journal of Comparative Physiological
Psychology. 1954
192. Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie 2006, via
http://www.emcdda.europa.eu/html.cfm/index373.ro.html
193. Orford J., Addiction, as excessive appetite, Addiction, 96, 15-31, 2001
194. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Preamble of the Constitution, 1948, via
www.who.int
195. Păunescu M., Metodologia cercetării sociale, Bucureşti, 2004
196. Peel S., Brodsky A., Addiction Is a Social Disease, Addictions, pag 2-21,
1976;
197. Peel S., Brodsky A., Love and Addiction, New York, Taplinger, 1975;
198. Perneger T.V., Giner F., DelRio M., Mino A., Randomised trial of heroin
maintenance programme for addicts who fail in conventional drug treatments.
British Medical Journal 1998
199. Perron B.E., Bright C.L., The influence of legal coercion on dropout from
substance abuse treatment: Results from a nationa survey. Drug and Alcohol
Dependence 2008
200. Phillips et. al., Annals of The New York Academy of Sciences, 654, 199-206,
1992;
201. Polcin D., Weisner C., Factors associated wtih coercion in entering treatment
for alcohol problems. Drug and Alcohol Dependence 1999
202. Polkis A., Graham M., Maginn D., Branch C.A., Gantner G.E., Phencyclidine
and violent death in St. Louis, Missouri: a survey of medical examiners’ cases from
1977 through 1986, American Journal of Drugs and Alcohol Abuse, 16:265, 1990
203. Pollard T.G., Relative addiction potential of major centrally-active drugs and
drug classes: inhalants and anesthetics, Alcohol and Substance Abuse Journal, 9:149,
1990;
204. Porrot A., Porot M., Les Toxicomanies, Ed.PUF, 1971
205. Post S.G., Encyclopedia of Bioethics, 3rd Edition, 5 vol, Macmillan
Reference, USA, 2004
206. Powledge T. M., Addiction and the brain, Bioscience 49(7): 513-19, 1999
Page - 57 -
207. Prasher V.P., Corbett J.A., ―Aerosol addiction‖, British Journal of Psychiatry,
157:922, 1990
208. Prochaska J., DiClemente C., Norcross J., In search of how people change:
Applications to addictive behaviors, American Psychologist, 47, 1102-1114, 1992
209. Rădulescu S.M., Devianţă, criminalitate şi patologie socială, Ed. LuminaLex,
1999;
210. Reading E. Nine years expierence with chemically dependent physicians: the
New Jersey wxpierence. Md Med 1992
211. Reamer F.G., Informed consent in social work. Social Work 1987
212. Robbinson and Berridge, Addiction, Annal Reviews of Psychology, vol 54,
2003;
213. Roberts L.W. Addiction and consent. American Journal of Bioethics 2002a
214. Roberts L.W. Informed consent and the capacity for voluntarism. American
Journal of Psychiatry 2002b
215. Rocha B.A., Scearce-Levie K., Lucas J.J., et al., Increased vulnerability to
cocaine in mice lacking the serotonin-1B receptor, Nature 393(6681):175-178, 1998;
216. Rogers R.D., Robbins T.W., Investigating the neurocognitive deficits
associated with chronic drug misuse. Current Opinion in Neurobiology 2001
217. Roibu I., Mircea A., Flagelul drogurilor la nivel mondial şi naţional, Ed.
Miston, Timişoara, 1997
218. Roman P.M., Blum T.C. Effectiveness of workplace alcohol problem
interventions. Am j Health Promot. 1996
219. Room R., Greenfield T.K., Weisner C., People who might have liked you to
drink less: changing responses to dinking by US family members and friends.
Contemporany Drug Problems 1991
220. Rounsaville B., Caroll K.M., & BlackS., Individual psychotherapy., in
Lowinson J.H., Ruiz P., Millman R.B., Langrod J.G. (Eds.), Substance abuses: A
comprahensive textbook (4th ed., pp.786-804), Philadelphis, PA: Lippincott
Williams&Wilkins, 2005
221. Rosenberg C.M., Liftek J. Use of coercion in outpatient treatment of
alcoholism. Journal of Studies on Alcohol. 1976
222. Rothstein M.A., Talbott M.K. Compelled disclosure of health information:
Protecting against the greatest potential threat to privacy. JAMA 2006
223. Rotsgers E. Coercion in addiction treatment. In J. Langenbucher, BS mcCrady,
W.Frankenstein & P.E.Nathan (Eds.), Annual review of addictions research and
treatment (vol.2, pp.403-415). NewYork: Pergamon Press 1992
224. Rush B.R., Wild T.C., Substance abuse treatment and pressures from the
criminal justice system: data from a provincial client monitoring system. Addiction
2003
225. Scmeichel B.J., Baumeister R.F. Self-regulatory Strenght. In Handbook of Self
Regulation. The Guilford Press. 2004
226. Seddon T., Coerced drug treatment in the criminal justice systme: Conceptual
ethical and criminological issues. Criminology and Criminal Justice 2007
227. Siegler M. Confidentiality in medicine – a decrepit concept. New England
Journal of Medicine 1982
Page - 58 -
228. Simspon D., Friend H. Legal status and longterm outcomes for addicts in the
DARP follow-up project. In C. Leukefeld & F.M. Tims (Eds), Compulsory tratment
of drug abuse: Research and clinical practice (NIDA Research Monograph Series No
86 pp.81-98). Washington DC: US Government Printing 1988
229. Simpson D., Joe G.W., Brown B.S. Treatment retention and follow-up
outcomes in the Drug Abuse Treatment Outcome Study. Psychology of Addictive
Behaviors 11, 294-307 1997
230. Sjostrand M, Helgesson G. Coercitive treatment and autonomy in psychiatry.
Bioethics 2008
231. Smith D.C., Boel-Studt S., Cleeland L., Parental consent in adolescent
substance abuse treatment outcome studies. Journal of Substance Abuse Treatment
2009
232. Smith D.E., Wesson D.R., New developments in barbiturate abuse, Clinical
Toxicology, 3, 57-65, 1970;
233. Sørgaard K.W. Satisfaction and coercion among voluntary,
persuaded/pressured and committes patients in acute psychiatric treatment.
university of Tromso Norway. 2007
234. Spector, P., Summated rating scale construction. Thousand Oaks, CA:
Sage, 1992
235. Springgs M., Autonomy and patients’ decisions. Lanham Lexington Books
2005
236. Stahl H.H., Teoria şi practica investigaţiilor sociale (vol. 1). Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1974
237. Stîngă O.C., Vicol M.C., Consimţământ informat şi vulnerabilitate. Revista
Română de Bioetică vol 5. 2007
238. Stark M.J., Dropping out of substance abuse treatment: a clinically oriented
review. Clin Psychol Rev 1992
239. Stevens A., Berto D., Frick U., Hunt N., KerschlV., McSweeney T., Ouevray
K., Puppo I., SantaMaria A., Schaaf S., Trinkl B., Uchtenhagen A., Werdenich W.
The Relationship between Legal Status, Perceived Pressure and Motivation in
Treatment for Drug Dependence: Results from a European Study of Quasi-
Compulsory Treatment. Eur Addict Res 2006
240. Stevens A., Berto D., Heckmann W., et. al., Quasi-compulsory treatment of
drug dependent offenders: an international literature review. Substance Use and
Misuse 2005
241. Stroescu V., Bazele farmacologice ale practicii medicale, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1988
242. Sullivan M.A., Birkmayer F., Boyarsky B.K., Frances R.J., Fromson J.A.,
Galanter m., Levin F.R., Lewis C., Nace E.P., Suchinsky R.T., Tamerin J.S., Tolliver
B., Westermeyer J. Uses of Coercion in Addiction Treatment:Clinical Aspects. The
American Journal on Addictions 2008
243. Sugarman J., McCrory D.C., Powell D., Krasny A., Adams B., Ball E. et.al.
Empirical research on informed consent: An annotated bibliography. Hastings
Center Report 1999
244. Szalavitz M. Trick or Treatment: Teen drug programs turn curios teens into
crackheads. Slate Magazine 2002
Page - 59 -
245. Szasz T., Ceremonial chemistry : The ritual persecution of drugs addicts and
pushers. Holmes Beach FL: Learning Publications 1997
246. Şelaru M., Drogurile, Ed. Semne, Iaşi, 1998
247. Tenenbein M., Pillay N., Sensory evoked potentials in inhalant (volatile
solvent) abuse, Journal of Paediatry and Child Health 29:206, 1993;
248. Tatarsky A., Harm reduction psychotherapy: Extending the reach of traditional
substance use treatment, Journal of Substance Abuse Treatment, 25, 249-256, 2003
249. Tedeschi C.G., Forensic medicine-a study in trauma and environmental
hazards, vol.2, W.B. Saunders Company, Philadelphia-London-Toronto, 1997
250. Thyer B.A., Myers L.L. Supporting the client’s right to effective treatment:
Touching a raw nerve? Social Work 1998
251. Tresolini, CP and the pew-Fetzer Task Force. Health Professions Education
and Relationship-centered Care. San francisco, CA: Pew Health Professions
Commission, 1994
252. Tsuang M.T., Bar J.L., Harley R.M., Lyons M.J., The Harvard twin study of
substance abuse: what we have learned. Harvard Review of Psychiatry 9(6):267-279,
2001;
253. Tsuang M.T., Lyons M.J., Meyer J.M. et al., Co-occurrence of abuse of
different drugs in men: the role of drug-specific and shared vulnerabilities,
Archieves of General Psychiatry 55(11):967-972, 1998
254. Valerius J. Autonomy, wellbeing and the case of the refusing patient. Med
Healtcare Philos. 2006
255. Van’t Land H., van Duijvenbooden K., van der Plas A., Wolf J., Opgevangen
onder dwang ptoceseveluatie strafrechtelije nopvang verslaafden. The Hague
ministry of Justice 2005
256. Van Willigenburg T. & Delaere P.J.J. Protecting autonomy as authenticity
using Ulysses contracts. J Med Philos 2005
257. Vaughn L. Bioethics: Principies, Issues and Cases, Oxford University Press,
NewYork 2010
258. Verroken M., Mottram D.R., Drugs in Sport, Routledge, London, 2005, pp.
309 –356
259. Vicol M.C., Irimia A.M., Asandei R.M., Stîngă O.C. Coordonatele etice ale
relaţiei medic-pacient în serviciile de tratare a drogodependenţei. În Educaţia în
bioetică şi drepturile omului în România, Bucureşti 2006
260. Vicol M.C., Stîngă O.C., Mihalache A.M., Relaţia medic-pacient în serviciile
de tratare a drogodependenţilor, Revista Română de Bioetică, vol 3, nr. 2, 2005
261. Vicol M.C., Stîngă O.C., Ioan B., Caba L., Astărăstoae V., Drogodependenţa-
numai problemă medicală?, R.R.B., vol.6, nr. 4, octombrie-decembrie 2008
262. Vicol M.C., Bulgaru-Iliescu D., Astărăstoae V., Consimţământul informat în
tratamentul drogodependenţei, Revista Română de Bioetică, vol7., nr.3, 2009a
263. Vicol M.C., Bulgaru-Iliescu D., Ioan B., Astărăstoae V. Drogodependentul
pacient sau prizonier? Revista de medicină legală. 2009b
264. Vicol M.C. Drug Use, în Encyclopedia of Immigrant Health, Springer, 2010a
– în curs de publicare
265. Vicol M.C. Heroine, în Encyclopedia of Immigrant Health, Springer, 2010b –
în curs de publicare
Page - 60 -
266. Volkow N.D. , Fowler J.S., Addictions, a disease of compulsion and drive :
Involvement of the orbitofrontal cortex. Cerebral Cortex 2000
267. Volkow N.D. , Fowler J.S, Wang G.J., The addicted human brain: Insights
from imaging studies. Journal of Clinical Investigation 2003
268. Volkow N.D., Li T.K., Drug addiction: The neurobiology of behavior gone
awry. Nature Reviews Neurscience 2004
269. Volkow N.D., Li T.K., The neuroscience of addictions. Nature Neuroscience
2005 a
270. Volkow N.D., Li T.K., Drugs and alcohol: Treating and preventing abuse,
addiction and their medical consequences. Pharmacology & Therapeutics, 2005 b
271. Walker R., Logan T.K., Clark J., Leukefeld C., Informed consent to undergo
treatment for substance abuse: a recommended approach, Journal of Substance
Abuse Treatment 29 (2005)
272. Wang et al., Failure and delay in initial treatment contact after first onset of
mental disorders in the National Comorbidity Survey Replication, Archives of
General Psychiatry, 62, pg. 603-613, 2005
273. Warmbrod, J. R., Conducting, interpreting, and reporting quantitative research.
Research Pre-Session, New Orleans, Louisiana, 2001
274. Watkins K.E., Produs D., Alcohol and drugs abuse: the impact of terminating
disability benefits for substance abusers on substance use and treatment
participation. Psychiatric Services 2000
275. Watkins K.E., Produs D., The impact of terminating disability benefits for
substance abusers on substance use and treatment participation. Psychatr Serv 2000
276. Watkins K.E., Produs D., Lombardi E., Burnam A. Changes in mental health
and service after termination of SSI benefits. Psychiatr Serv 2001
277. Watson C., Brown K., Tilleskjor C., Jacobs L., Purcell J., The cpomarative
recidivism rates of voluntary-and coerced-admission male alcojolics. Journal of
Clinical Psychology 44,573-581, 1988
278. Watson G., Disordered Appetites: Addiction, Compulsion and Dependence. In
: Addiction: Entries and Exits. J.Elster, ed. NewYork. Russel Sage Foundation, 1999
279. Weisleder P., The rights of minors to confidentiality and informed consent.
Journal of Child Neurology 2004
280. Weisner C.M. Coercion in alcohol treatment. In Institute of Medicine (Ed.),
Broading the base of treatment for alcohol treatment (pp.579-609). Washington DC:
National Academies Press, 1990
281. Wells-Parker E., Mandated treatment: lessons from research with drinking and
driving offenders. Alcohol Health and Research World 1995
282. Wenzel S.L., Longshore D., Turner S., Ridgely M.S., Drug courts: a bridge
between criminal justice and health services. Journal of Criminal Justice 2001
283. Werdenich W., Waidner G., Trinkl B. Quasicompulsory treatment of drug
dependent offenders – a description of existing systmes. Verhaltensther
Verhaltensmed 2004
284. White, Annual review of neurosciences, 19, 405-436, 1996
285. Wild T.C., Cohen J., Mann R.E., Ellis K. Mandated and coerced treatment for
substance abusers: Current knowledge and future research directions. Toronto:
Addiction Research Fundation, 1995
Page - 61 -
286. Wild T.C., Cunningham J., Hobdon K., When do people believe that alcohol
treatment is effective? The importance of perceived clinet and therapist motivation.
Psyhchology of Addictive Behavior 1998
287. Wild T.C., Newton-Taylor B., Ogborne A.C., Mann R., Erickson P.,
Macdonald S. : Attitudes toward compulsory substance abuse treatment: a
comparasion of the public, counsellors probationers and judges’ views. Drugs Educ
Prev Policy. 2001
288. Young D. Impact of Perceid Legal Pressure on Retention in Drug Tratment.
Criminal Justice and Behavior 2002
289. Young D., Belenko S., Program retention and perceived coercion in three
models of mandatory drug treatment. J Drug Issues 2002
290. Yucel M., Lubman D.I., Neurocognitive and neuroimaging evidence of
behavioural dysregulation in human drug addiction: Implications for diagnosis,
treatment and prevention. Drug and Alcohol Review 2007
291. Zinberg N.E., The search for national approaches to heroin use‖, Addiction,
New York Academic Press, 1974;
292. World Health Organization (WHO) Expert Committee on Addiction-
Producing Drugs, 1957, via
http://www.who.int/substance_abuse/right_committee/en/, accesat 2008.
293. www.addictionscience.net/ASNbiological.htm;
294. www.ana.gov.ro –National Report to the EMCDDA Romania 2005
295. www.psychiatrictimes.com/display/article/10168/47046?pageNumber=1
296. www.legmed.ro;
297. www.aspb.ro;
298. http://caselaw.lp.findlaw.com/casecode/index.html - Robinson vs. California
299. *Legea 143/2000 via www.monitoruloficial.ro
301. *Legea Drepturilor Pacientului 46/2003 via www.monitoruloficial.ro
303. *Legea 339/2005, completată prin OUG 6/2010 via www.monitoruloficial.ro
304. *Ordin nr. 1.216/C din 18 mai 2006, Deciziile 16, 17 din 2 octombrie 2006),
prevenirea consumului de droguri în şcoală (Decizia nr. 1.862.064 din 23 ianuarie
2006) via www.anagov.ro
305. *Ordonanţa de Urgenţă 6/2010 vine să completeze Legea 143/2000 şi Legea
339/2005 prin completarea listei de substanţe interzise cu cele etno-botanice via
www.monitoruloficial.ro
Page - 62 -

Rezumat Mihaela VICOL

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rezumat Mihaela VICOL

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

“GR. T. POPA” IAŞI

II. INCIDENŢA ŞI PREVALENŢA

III. STIGMA SOCIALĂ A DROGODEPENDENŢILOR pag. 2

IV. RELAŢIA MEDIC / MEMBRU AL ECHIPEI

V. METODOLOGIA CERCETĂRII pag. 9

VI. STUDIU DROGODEPENDENŢI pag. 10

VII. STUDIU PERSONAL IMPLICAT ÎN TERAPIE pag. 27

VIII. ANALIZA INTERVIURILOR pag. 40

IX. O PERSPECTIVĂ DE ABORDARE A RELAŢIEI

X. PROPUNERI DE LEGE FERENDA ŞI DE PREVEDERI

XI. CONCLUZII FINALE pag. 46

XII. BIBLIOGRAFIE pag. 48

Consumul de droguri la nivel mondial reprezintă un fenomen a cărui incidenţă

II. INCIDENŢA ŞI PREVALENŢA FENOMENULUI DE

În prezent, în lume, sunt aproximativ 190 de milioane utilizatori de droguri,

III. STIGMA SOCIALĂ A DROGODEPENDENŢILOR

IV. RELAŢIA MEDIC / MEMBRU AL ECHIPEI

Relaţia autentică dintre medic şi pacient se bazează pe valori precum încrederea,

Cercetarea a fost condusă prin intermediul a două studii descriptive, realizate cu

Caracteristicile lotului A de studiu drogodependenţi

Var sta 15-24 ani

Fig. 1. Repartiţia cazurilor în funcţie de vârsta drogodependenţilor

Dist ribut ia pe sexe

Masculin Feminin Feminin,

Fig. 2. Distribuţia cazurilor în funcţie de sex

Nivelul de studii a drogodependentilor

5-7 clase 10clase

fara studii 4 clase

Fig. 4. Repartiţia cazurilor în funcţie de ocupaţie

Fără ocupație anterior

Fig. 5. Repartiţia cazurilor în funcţie de ocupaţie

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

Fig. 6. Repartiţia cazurilor în funcţie de tipul de drog

0-4 ani 5-9 ani Vechimea consumului

Fig. 7. Repartiţia cazurilor în funcţie de vechimea consumului de droguri

Care este motivaţia adresării dumneavoastră către Serviciul Antidrog?

Am fost forţat de împrejurări 20.9%

Metadona oferită gratuit 13.3%

Doresc să urmez, de bună voie, 65.8%

-10% 10% 30% 50% 70%

Fig. 8. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 1

Înaintea începerii tratamentului, aţi primit informaţii cu privire la beneficiile sale

Nu am fost deloc informat 14.3%

Nu am primit informaţii suficiente 16.8%

Da, am luat decizia de a urma acest

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

Fig. 9. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 2

Consideraţi că percepţia socială în relaţie cu drogodependenţa este de:

Discriminare şi intoleranţă 72.4%

Acceptare şi toleranţă 12.8%

-5% 15% 35% 55% 75%

Fig. 5. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 3

Da, dar nu vor depăşi

Efectele dezvăluirii acestor

-5% 15% 35% 55% 75%

Fig. 51. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 4

Pe parcursul tratamentului din Serviciul Antidrog, atitudinea personalului medical

Am siguranţa că datele mele

-5% 15% 35% 55% 75%

Fig. 6. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea 5

Consideraţi că legea ar trebui să oblige drogodependentul la tratament?

Da, întrucât se doreşte vindecarea