AMBASADA BRITANICĂ MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI

INTERNELOR
AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG

PREVENIREA CONSUMULUI DE
DROGURI
GHID PENTRU PROFESORI

Coordonator: prof. univ. dr. Pavel ABRAHAM

Sociolog Victor NICOLĂESCU
Psiholog Florentina POPA
Psiholog Alina NICOLAE
Psiholog Mihaela CIŞMILIANU
Dr. Liliana DOROBÂŢ
BUCURESTI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Autori: Pavel ABRAHAM (coordonator),
Lucian FUICĂ
Victor NICOLĂESCU
Florentina POPA
Alina NICOLAE
Mihaela CIŞMILIANU
Liliana DOROBĂŢ
ISBN 973-87235-4-X
Editura Detectiv, 2005

1
Introducere

Una dintre problemele actuale ale societăţii româneşti o constituie

creşterea
cererii de droguri în rândul populaţiei generale şi, îndeosebi, în rândul
tinerilor.
Proliferarea fenomenului consumului de droguri în Bucureşti şi în marile
oraşe ale
ţării a surprins opinia publică prin amploarea şi gravitatea sa.
Primele studii efectuate în anul 2003 au estimat numărul
consumatorilor de heroină injectabilă din Bucureşti la aproximativ 24
000 persoane, ceea ce reprezintă 1% din totalul populaţiei oraşului.
De asemenea, conform studiului naţional privind consumul de
tutun, alcool şi
droguri ilicite „ESPAD 2003”, efectuat pe un eşantion de elevi în vârstă
de 16 ani, prevalenţa consumului de tutun este de 64%. În acelaşi timp,
un procent de 80% dintre aceştia a consumat cel puţin o dată alcool.
Totodată, consumul de amfetamine s-a dublat, iar cel de ecstasy s-a
triplat, în comparaţie cu anul 1999.
Deosebit de îngrijorător este consumul de heroină injectabilă, care
va avea consecinţe dramatice pe termen mediu şi lung asupra sănătăţii
publice (creşterea
incidenţei HIV/ SIDA, hepatitele A,B, şi C, tuberculoza, etc.) şi a ratei
infracţionalităţii asociate traficului şi consumului de droguri.
Pentru a combate cât mai eficient consumul de droguri 1 este
necesară implicarea întregii societăţi: tinerii, părinţii, şcoala, autorităţile
legale, organizaţiile comunitare. Şcoala, în special, joacă un rol
important în activitatea de prevenire, pentru că tinerii îşi petrec
majoritatea timpului în şcoală şi pentru că aceasta are o
influenţă majoră în transmiterea normelor comportamentale adecvate.
A-i învăţa pe adolescenţi cum să reziste la presiunea anturajului, să ia
decizia de a nu consuma droguri, să înţeleagă consecinţele consumului
de droguri reprezintă probleme ce trebuie să fie abordate de cadrele
didactice.
Din aceste considerente, am apreciat oportună elaborarea unui
ghid destinat
cadrelor didactice (profesori, consilieri şcolari), preocupate de
prevenirea consumului de droguri la adolescenţi, al cărui scop îl
constituie, pe de o parte, oferirea unui suport informaţional,
fundamentat ştiinţific, iar pe de altă parte, propune acestora idei
practice de lucru în activitatea cu elevii.
1
Atunci când folosim conceptul de drog avem în vedere nu numai drogurile ilegale, ci şi tutunul şi
alcoolul.
2
 Astfel, pentru o cât mai bună înţelegere, în prima parte a ghidului
s-a încercat o prezentare a conceptelor generale legate de problematica
consumului de droguri, urmând ca apoi, aceste informaţii să fie
valorificate activ (prin tehnici de comunicare eficientă) în prevenirea
consumului de droguri în şcoală.

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC
Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidrog
Chestor şef
Prof. Univ. Dr. Pavel ABRAHAM

3
CUPRINS:
1. Clasificarea drogurilor
2. Dependenţa de droguri
Etape ale toxicomaniei
3. Cauzele consumului de droguri
Presiunea grupului
Influenţa mass-mediei
Familia / mediul social
Disponibilitatea drogurilor
4. Efectele consumului de droguri
Efectele consumului de tutun
 Efectele consumului de alcool
 Efectele consumului de opiacee
 Efectele consumului de marijuana
 Efectele consumului de cocaină
 Efectele consumului de amfetamine
 Efectele consumului de halucinogene
 Efectele consumului de barbiturice
 Efectele consumului de solvenţi
5. Cum putem recunoaşte un consumator de droguri
6. Modalităţi de prevenire a consumului de droguri
 Prevenirea în comunitate
 Prevenirea în familie
 Prevenirea în şcoală
7. Comunicarea eficientă. Tehnici de influenţare atitudinală
 Principiile comunicării eficiente
 Ce comunicăm?
 Cum comunicăm?
Tehnici de influenţare atitudinală
Modelarea
Învăţarea observaţională
Condiţiile modelării
Tehnici de modelare
Exemplu de program de prevenire a consumului de droguri
Glosar
Bibliografie

4
 CAPITOLUL 1
CLASIFICAREA DROGURILOR

DROGUL este, conform definiţiei date de Organizaţia

Mondială a Sănătăţii, substanţa care, odată absorbită de un
organism viu, poate modifica una sau mai multe funcţii ale
acestuia. Din punct de vedere farmacologic, drogul este
substanţa utilizată de medicina şi a cărei administrare abuzivă
(consum) poate crea o dependenţă fizică şi (sau) psihică ori
tulburări grave ale activităţii mentale, percepţiei,
comportamentului, cunoştinţei.
În sensul dat de către convenţiile internaţionale, prin drog
înţelegem substanţele supuse controlului prin Convenţia Unică
asupra stupefiantelor din 1961 şi substanţele psihotrope al
căror control este prevăzut de Convenţia din 1971. Convenţiile
şi protocoalele aplicabile drogurile au dat substanţelor
psihotrope un sens particular, diferenţiindu-le de stupefiante.

După efectele lor asupra sistemului nervos central, se clasifică în:

1. D epresive: alcoolul, opiaceele (opiu, morfina, heroina, codeina), barbituricele şi
tranchilizantele;
2. S timulente: majore (amfetaminele, cocaina), minore ( nicotina, xantina -cafea, ceai,
cacao, coca - cola etc).
3. P erturbatoare: halucinogenele (LSD, mescalina), cannabisul (marijuana, haşiş,
ulei
de haşiş), inhalantele (solvenţi şi substanţe volatile) si drogurile de sinteză (ecstasy).

După criteriul legalităţii, pot fi împărţite în:

1. legale: alcoolul, tutunul etc.
2. ilegale: heroina, cocaina, marihuuana, amfetamine etc.

După originea lor, se împart în:

1. Naturale - obţinute din plante sau din arbusti:
• Opiul şi opiaceele, realizate din latexul macului opiaceu (Papaverum Somniferum);
• Cannabisul şi răşina, produse ce se pot realiza din planta Cannabis Sativa (ori alte
plante din aceeaşi specie);
• Khatul (Catha Edulis);
• Frunzele de coca (Erytroxylon Coca) şi derivaţii săi;
• Alte plante cu proprietăţi halucinogene.
2. Semisintetice – realizate prin procedee chimice pornind de la o substanţă
naturală, extrasă dintr-un produs vegetal: heroina, L.S.D.
3. Sintetice – elaborate în întregime prin sinteze chimice: hidromorfon, petidina,
metadona,
5
mescalina, psylocibina si psylocina, L.S.D.-25 , harmalina, amfetamina, designer-drugs ori
alte substanţe psihotrope obţinute în laboratoarele clandestine ale traficanţilor (ecstasy).
Aici sunt incluşi, de asemenea, solvenţii volatili şi alte produse cu proprietăţi
asemănătoare drogurilor.

6
 CAPITOLUL 2
DEPENDENŢA DE DROGURI

Toxicomania sau dependenţa de droguri este o stare psihică sau somatică

rezultând din interacţiunea dintre individ şi un produs psihoactiv
(psihotrop) specific, având ca urmare tulburări de comportament şi alte
reacţii care presupun o dorinţă invincibilă, permanentă, continuă sau
periodică, de a consuma drogul pentru a obţine anumite efecte psihice.
Această stare duce la obişnuinţă şi dependenţă de aport a drogului, care
în cazul când este suprimat, declanşează tulburări severe, de diferite forme, grade şi
intensităţi din partea acestor indivizi. Starea de dependenţă poate fi sau nu de
toleranţă.
Conform unei definiţii a O.M.S. (Organizaţia Mondială a Sănătăţii)
toxicomania este o stare de intoxicare periodică sau cronică dăunătoare individului
şi societăţii, provocată de consumul repetitiv al unui drog natural sau artificial.
Nevoia invincibilă, imperioasă de a procura şi consuma drogul este mai puţin un
impuls fizic, şi mai mult un fenomen psihologic determinat de necesitatea unui om cu
structură psihică normală sau chiar anormală de a-şi procura, pe temeiul unei obişnuinţe,
un drog euforizant sau stimulator. Consumatorul de droguri nu va renunţa la substanţa
toxică cu care s-a obişnuit şi a cărei lipsă îi produce o suferinţă psihică chinuitoare.
Tocmai datorită acestei „pasiuni” pentru drog este numit toxicofil, fiind vorba de un
individ care, pe baza unei experienţe proprii în degustarea drogurilor, ajunge la c ăutarea –
uneori disperată – a unor astfel de mijloace pentru restabilirea echilibrului său.
qDeci, toxicomania este apetenţa anormală şi prelungită manifestată de anumite
persoane pentru substanţe toxice sau droguri, pe care acestea le-au cunoscut în mod
întâmplător sau prin căutarea voluntară a efectului analgezic, euforizant sau dinamogen
(stimulativ), apetenţă care devine repede obişnuinţă tiranică (mai bine-zis „dependenţă”)
atrăgând după sine mărirea progresivă a dozelor. Astfel de substanţe toxice, cum sunt, de
exemplu, alcaloizii opiului, datorită unei mari nocivităţi, îi fac pe unii autori să se refere
la puterea lor toxicomagenă. Alte substanţe, cum este alcoolul, printr-o folosire intensivă
şi prelungită provoacă în organism reacţii de adaptare ce se traduc prin toleranţă
paradoxală, printr-o stare de trebuinţă imperioasă şi prin accidente mai mult sau mai
puţin impresionante în cazul întreruperii bruşte a consumului. Anumite toxicomanii pot
determina degradări organice, soldându-se uneori, într-un interval de timp mai mult sau
mai puţin lung, cu decăderea fizică şi psihică a individului.
„Dependenţa se poate manifesta faţă de o gamă vastă de substanţe chimice,
reprezentând un evantai de efecte de la stimulare până la depresie. Orice substan ţă care
poate da naştere la dependenţă se numeşte drog.” (M. Cotrau după O.M.S., 1971, p.7)
Toxicomania este cunoscută şi sub denumirea de farmaco-dependenţă sau
narcomanie.
Farmaco-dependenţa constituie dependenţa de o substanţă utilizată iniţial pentru
puterea sa terapeutică.
7
 ETAPE ALE TOXICOMANIEI

După H. Feldman (citat de D. Baboian, 1970), există patru etape ale toxicomaniei:

1). EUFORIA INIŢIALĂ nu este în nici un caz o stare constantă, ci dimpotrivă,

deseori este foarte scurtă, tranzitorie. Ea este caracteristică numai anumitor stupefiante,
mai ales opiului şi morfinei. Este un fel de anestezie care îi dă toxicomanului o senza ţie
de plutire într-o lume imponderabilă, imaterială, cu vagi momente de „fericire
vegetativă”. În această stare de supraexcitare a imaginaţiei, sub forma de vise stranii şi
deseori erotice, omul îşi pierde controlul şi până la urmă eşuează, ca epava unui vas pe
un banc de nisip.
2). TOLERANŢA – care se instalează lent, are un caracter temporar, pentru că poate s ă
dispară dacă subiectul renunţă la drogul care a provocat-o. Fenomenul de toleran ţă se
explică prin reacţia organismului faţă de efectele aceleiaşi doze de substanţă,
administrată în mod repetat. Încetul cu încetul, organismul reacţionează mai slab, pe
măsură ce are loc o adaptare funcţională. Este momentul în care ficatul î şi exercit ă
capacitatea de neutralizare şi metabolizare a drogului. Toleranţa este o etapă de adaptare
şi de supravieţuire.
Toleranţa poate fi de două feluri: dobândită şi naturală.
TOLERANŢA DOBÂNDITĂ (sinonim: OBIŞNUINŢA) apare în cursul vieţii
individului şi constă în manifestarea treptată a efectelor substanţei administrate repetat,
pe o anumită perioadă de timp, astfel încât, pentru a obţine acelaşi efect, se impune
creşterea progresivă a dozei. Acest tip de toleranţă este întâlnit la substanţe cu sau fără
potenţial dependogen şi se caracterizează prin reversibilitate.
TOLERANŢA NATURALĂ (sau înnăscută) este acea stare congenitală întâlnită
îndeosebi la unele specii de animale. Un exemplu curent de acest fel este iepurele, care, în
comparaţie cu omul, poate la o singură administrare să suporte o cantitate mult mai mare
de atropină.
Există, totodată, şi o anume TOLERANŢĂ ÎNCRUCIŞATĂ, ce o putem defini ca
fiind o particularitate a toleranţei dobândite. În fapt, este capacitatea fiec ărui subiect, deja
tolerant faţă de o anumită substanţă, de a suporta doze mari dintr-o alt ă substan ţă pe
care nu a mai utilizat-o anterior.
3). DEPENDENŢA. Majoritatea cercetătorilor au ajuns la concluzia că dependenţa este
un fenomen fizic şi psihic totodată, ce se manifestă prin simptomele clasice de abstinen ţă
sau de „înţărcare”, pe care toxicomanul le suportă foarte greu sau chiar cu riscul unor
crize organice sau funcţionale severe. Formele de manifestare ale dependenţei difer ă de la
individ la individ. În acest sens, putem vorbi de o dependen ţă func ţională a toxicomaniei
în raport cu personalitatea narcomanului.
Dependenţa poate fi legată de consumul unui singur drog sau de utilizarea mai
multor droguri (politoxicomanie) şi ea este consecinţă unei utilizări abuzive şi
îndelungate. Caracteristicile dependenţei variază cu natura drogului utilizat (morfină,
cocaină, cannabis, amfetamine, barbiturice, substanţe halucinogene de sinteză etc.).
8
 Din punct de vedere farmacologic, conform definiţiei date de Organizaţia Mondial ă
a Sănătăţii în 1969 prin dependenţă trebuie să se înţeleagă „starea psihică sau fizic ă ce
rezultă din interacţiunea unui organism şi unui medicament caracterizat prin modificări
de comportament şi alte reacţii, însoţite întotdeauna de nevoia de a lua substanţa în mod
continuu sau periodic pentru a-i resimţi efectele sale psihice şi uneori pentru a evita
suferinţele. Starea de dependenţă este însoţită sau nu de toleranţă”.

DEPENDENŢA PSIHICĂ (sinonim cu PSIHODEPENDENŢA) constă dintr-o

stare psihică, particulară, manifestată prin dorinţa imperioasă şi irezistibil ă a subiectului
de a continua utilizarea drogului şi de a înlătura disconfortul psihic. Se întâlne şte în toate
cazurile de dependenţă, cu anumite particularităţi, putând fi sau nu însoţit ă de
dependenţa fizică şi toleranţă.
Psihodependenţa se recunoaşte, în primul rând, după atitudinea consumatorilor care
continuă să folosească drogul, deşi sunt în deplină cunoştinţă ca acest lucru le dăunează
sănătăţii, situaţiei familiale şi sociale şi le impune numeroase eforturi de natur ă
materială pentru obţinerea lui.
DEPENDENŢA FIZICĂ (sinonim: ADICŢIE) se manifestă, de îndată, la reducerea
marcată a dozelor, la întreruperea completă a administrării sau la amânarea acesteia peste
limitele suportabile ale organismului, situaţie ce va genera o serie de tulbur ări fizice care,
în ansamblul lor, îmbracă aspectul sindromului specific consumatorilor de droguri,
cunoscut sub numele de SINDROM DE ABSTINENŢĂ.
Riscul instalării farmacodependenţei la un individ rezultă totdeauna din acţiunea
conjugată a trei factori, aşa cum precizează O.M.S. încă din 1973:
a). particularităţile personale ale subiectului,
b). natura mediului socio-cultural general şi imediat,
c). proprietăţile farmacologice ale substanţei în cauză, în corelaţie cu cantitatea
consumată, frecvenţa utilizării şi modul de utilizare (ingerare, inhalare, fumare, injectare
subcutanată sau intravenoasă).
4). ABSTINENŢA este fenomenul care se produce de obicei după un interval de 10-12
ore de la încetarea administrării drogului. Consumatorul de droguri nu poate suporta
această stare de abstinenţă, care îi provoacă tulburări nervoase, tahicardie, spasme
viscerale şi musculare, vărsături, salivaţie abundentă, diaree, hipersecreţii glandulare.
Asemenea manifestări fiziologice sunt însoţite de simptome psihice – insomnie, anxietate,
agitaţie psihomotorie, crize de tip isteric, toate la un loc declan şând acea dorin ţă
puternică de a căuta obsesiv drogul, cu orice preţ.

9
 CAPITOLUL 3
CAUZELE CONSUMULUI DE DROGURI

Cauzele consumului de droguri la adolescenţi sunt în strânsă legătură cu

particularităţile vârstei.
Astfel, trebuie avut în vedere că adolescentul manifestă încă tendinţe egocentrice,
ceea ce înseamnă că el presupune că toată lumea este preocupată de propriile gânduri şi
comportamente, aşa cum este el. De aici sentimentul că se află pe o scenă unde îi sunt
expuse sentimentele înaintea unei audienţe imaginare. Ca urmare, apare o exagerată
conştiinţă a propriei persoane. Ca reacţie de apărare în faţa acestui fapt, mulţi
adolescenţi se retrag în sine, îşi ascund sentimentele şi preferă să fie singuri. Pornind de
la prezumţia de „vinovăţie” a tuturor celorlalţi, consideră că toţi ceilalţi sunt la fel de
critici ca ei înşişi, şi le „permit” acestora să le scadă stima de sine aproape instantaneu
(exemplu: „Toată lumea îşi va da seama că blugii ăştia sunt prea scurţi”).
Adolescenţa este şi un timp al convingerii în propria „istorie”, sau „poveste”
personală.
Convingerea în propria unicitate şi în caracterul „special” al propriei istorii poate
distorsiona sau chiar nega realitatea (de exemplu: „Sunt singura persoană care a
fost îndrăgostită aşa”, „ Tată, tu nu poţi să înţelegi ce simt!”, „ Chiar
crezi că ai trăit ceva asemănător vreodată?”).
Cu alte cuvinte, nimeni nu le poate înţelege sentimentele deoarece ei sunt unici.
Similaritatea dintre propriile trăiri şi cele ale altora este opacă pentru ei. Aceste
distorsiuni se reflectă şi în faptul că „doza de iluzii pozitive” este mult mai mare – nu se
poate întâmpla nimic rău, boala sau orice altă suferinţă sunt imposibile. Atât abuzul de
substanţe cât şi ignorarea măsurilor contraceptive reflectă acest lucru.

În continuare ne vom referi la principalele cauze ale consumului de droguri în rândul

adolescenţilor, şi anume:
• Tendinţa de experimentare, curiozitatea;
• Presiunea grupului;
• Disponibilitatea drogului;
• Mediul social (drogul poate reprezenta un mod de evadare dintr-o realitate dură);
• Mass-media (anumiţi idoli ai tinerilor care consumă droguri şi beneficiază de o larg ă
publicitate).

• Presiunea grupului
Presiunile grupului de prieteni sunt foarte puternice în perioada adolescenţei şi, în
cazuri extreme, pot duce la acte antisociale. În comparaţie cu părinţii sau al ţi adul ţi
semnificativi pentru adolescenţi, grupul influenţează în mod semnificativ comportamentul
privind drogurile ilicite.
Un studiu efectuat de Blum (1969) pe un lot de 200 adul ţi a relevat faptul c ă, în
timp ce părinţii îşi influenţează copiii în ceea ce priveşte consumul de bere, vin şi
băuturi spirtoase, grupul de apartenenţă îi influenţează în ce priveşte atât consumul de
10
bere, vin, băuturi spirtoase, cât şi de tutun, marijuana, amfetamine, narcotice şi alte
droguri ilicite. Numeroşi autori (Becker, 1953; Goode, 1970; Harding şi Zinberg, 1977) au
evidenţiat importanţa influenţei membrilor unui grup care sunt utilizatori experimentaţi şi
care îi învaţă pe „novici” cum să utilizeze drogul, ce reacţii va avea la consumul acelui
drog şi cum să interpreteze această reacţie. Pentru noii consumatori, curiozitatea şi
misterul învăluie prima experienţă.

• Influenţa mass-mediei
Oamenii învaţă să consume substanţe şi prin intermediul publicităţii. Deşi încă nu
s-a demonstrat o corelaţie pozitivă între mesajele mass-mediei şi consumul de droguri, s-a
observat totuşi că anumite campanii publicitare cresc vânzările.
Winick (1973) a sugerat faptul că imaginile consumatorilor de droguri în filme sau
emisiuni TV pot influenţa atitudinile cu privire la consumul de droguri. Similar, Schwartz
(1973) şi Kramer (1971) au făcut referire la melodii şi reviste care diseminează
informaţii despre droguri şi alte aspecte ale „culturii drogului” ce fac publicitate şi
promovează drogurile (de exemplu, tricourile cu imprimeuri ce sugerează consumul de
droguri), având ca grup ţintă adolescenţii. La acestea se adaugă şi informaţiile despre
droguri aflate pe internet ce învaţă tinerii cum să consume drogurile şi ce efecte ar avea
consumarea acestora.
Nu trebuie să neglijăm însă faptul că mass-media transmite şi mesaje negative cu
privire la droguri. În conformitate cu campaniile publicitare antidrog, multe televiziuni
prezintă consumatorul de droguri într-o lumină nefavorabilă. Nu ştim dacă aceste mesaje
reduc consumul de droguri sau, din contră, aduc drogurile în centrul atenţiei. Este foarte
dificil de măsurat efectele mass-mediei asupra consumului de droguri ilicite. Deşi anumite
cercetări arată că publicitatea anti-fumat a contribuit la scăderea numărului de fumători,
fumatul în rândul adolescenţilor a crescut; alte studii au arătat că mesajele mass-mediei nu
fac decât să întărească tendinţele deja existente la un moment dat (O’Keefe,
1971).

• Familia/mediul social
Este foarte probabil ca tinerii consumatori de droguri să provină din familii cu
interacţiune deficitară, în care crizele sunt manifestări frecvente, iar atitudinile
părinţilor şi comportamentul cu rol modelator al terţilor sprijină consumul şi/sau abuzul
de alcool, tutun, drog.
De asemenea, tinerii sunt expuşi unor riscuri crescute pentru consumul de drog dacă
provin din familii cu membrii ce au experimentat sau sunt dependenţi de
drog sau în care părinţii consumă băuturi sau droguri tari, fie în ideea recreării, fie ca
modalitate de soluţionare a unor probleme (Kandel, 1980, apud Tihan şi colab., 2003, p.
96).
Un studiu realizat de Mills şi Noyest (1984) pe un eşantion de peste 34 000 de
băieţi şi fete din clasele a opta, a zecea, respectiv a douăsprezecea din Maryland a relevat
faptul că disponibilitatea de a cheltui banii este semnificativ corelată cu nivelul

11
consumului de droguri. Elevii care cheltuie mai mulţi bani tind să fie în mai mare m ăsur ă
consumatori de droguri.
Lipsa căldurii şi a apropierii dintre părinţi şi copii induc situaţii cu risc
crescut pentru abuzul de drog; tinerii care sunt în mod frecvent critica ţi, ridiculiza ţi,
minimalizaţi sau pur şi simplu ignoraţi şi care nu pot primi sprijinul emo ţional din partea
familiei, se orientează spre indivizi sau grupuri din afara familiei.

• Disponibilitatea drogurilor
Disponibilitatea drogurilor se află în strânsă legătură cu aspectele normative şi
legale, dar poate fi considerată şi ca factor independent. De exemplu, faptul că un drog
este sau nu legal determină o mai mare sau mai mică disponibilitate şi, în consecin ţă,
nivelul de consum global.
Gradul de disponibilitate (numărul şi accesibilitatea punctelor de vânzare, eficienţa
mecanismelor de promovare şi distribuţie, etc.) atât pentru drogurile legale, cât şi pentru
cele ilegale, constituie un factor de risc independent, o dată eliminaţi alţi posibili factori,
cum ar fi puterea de achiziţie a indivizilor sau alte caracteristici individuale.
Trebuie avut în vedere faptul că nici un factor luat izolat şi nici simpla prezen ţă a
mai multor factori de risc în viaţa unui tânăr nu determină automat consumul de droguri.
Importante sunt caracteristicile persoanei, valorile pe care aceasta le are, modalitatea
de control preponderentă (intern sau extern), aşa cum reiese şi din figura următoare:
Fig. 1. Influente asupra consumului de droguri
Consum droguri
Expectatii
Obisnuinte
Control intern
Control extern
Sursa: Kreeft, P. (2005), Drug Prevention, Suport de curs,
Bucureşti

12
 CAPITOLUL 4
EFECTELE CONSUMULUI DE DROGURI

Consumul de droguri poate avea efecte adverse asupra comportamentului, putând

duce la:
 Neglijarea profesiei, urmată de şomaj;
 Abandon şcolar;
 Accidente de circulaţie;
 Probleme familiale;
 Furt/ excrocherii (datorită faptului că drogurile ilicite sunt scumpe);
 Prostituţie.
De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că mulţi consumatori devin trafican ţi „la
mâna a doua”, ei comercializând droguri cumpărate de la marii traficanţi pentru a putea
obţine banii necesari pentru cantitatea de droguri ce reprezintă consumul lor zilnic.
În cele ce urmează ne vom referi, pe scurt, la principalele efecte asociate
consumului de droguri (legale sau ilegale).

Efectele consumului de tutun

• Riscurile fumatului depind de durată, intensitate şi de timpul de expunere la fum, pe
lângă factorii genetici şi alte motive asociate, dar diferitele studii arată că indicele de
mortalitate este, în general, de două ori mai mare la fumători şi că consumul, zilnic, al
unui pachet de ţigări scurtează cu aproximativ şase ani speranţa de viaţă.
• Consumul de tutun duce la creşterea frecventă a apariţiei de:
Boli cardiovasculare: angina pectorală şi infarctul miocardic; de asemenea, este
favorizată apariţia insuficienţei circulatorii.
Boli ale aparatului respirator: tuse cronică, bronşită şi emfizem pulmonar;
agravarea tuberculozelor.
Cancere de diferite tipuri: al cavităţii bucale, de laringe, de esofag, de duoden, şi, în
special, de plămân.
În cazul femeilor însărcinate, datorită faptului că nicotina traversează cu uşurinţă
placenta, efectele toxice ale tutunului se pot vedea la făt, prin diminuarea greutăţii
acestuia, creşterea ritmului cardiac şi creşterea probabilităţii de a suferi malforma ţii,
dacă sarcina ajunge la termen; femeia fumătoare are un număr de avorturi mai mare şi un
risc de moarte neonatală a fătului.

Sfaturi pentru profesori

În prevenirea fumatului la adolescenţi accentul trebuie pus nu atât pe efectele
enumerate mai sus (care sunt de lungă durată, şi care adolescenţilor le par foarte
îndepărtate de viaţa lor), ci pe efectele de scurtă durată ale consumului de tutun, şi
anume:
Tusea, respiraţia urât mirositoare, infecţii ale gurii
13
  Alterarea mirosului
 Riduri faciale
 Pete galbene pe dinţi şi pe mâini
 Reducerea rezistenţei la infecţii respiratorii
 Sensibilitate la boli
 Costurile asociate fumatului
Este bine ca, în discuţiile cu adolescenţii, să se discute şi despre aşa-zisele „efecte
pozitive” ale fumatului, cum ar fi:
• „Fumatul mă relaxează” - ceea ce se întâmplă de fapt este că nicotina din ultima
ţigară se
risipeşte şi organismul îşi cere „doza” din nou, iar aceasta nu este decât dependenţa.
• „ Fumatul mă face să par mai dur” – fumatul nu te poate face mai inteligent,
mai atrăgător.
• „ Fumatul mă ajută să nu mă îngraş” - o alimentaţie sănătoasă te ajută să nu
te îngraşi.

Efectele consumului de alcool

Efectele consumului de alcool variază în funcţie de persoana care îl bea, c ăci
depinde de factori diferiţi:
 Cantitatea de alcool consumată: o cantitate mai mare cauzează mai multe efecte în
organism.
 Greutatea corporală a persoanei: la o greutate mai mare efectele sunt mai lente
pentru că alcoolul se dizolvă în apă iar persoanele mai grase au o cantitate mai
mare de apă în corp.
 Dacă se bea pe stomacul gol, alcoolul ajunge mai repede în sânge.
 Dacă s-a mâncat, digestia alimentelor întârzie absorbţia alcoolului.

La început, consumul de alcool provoacă un efect de relaxare însoţit de euforie sau

dezinhibare; consumatorul se simte extravertit şi volubil deoarece alcoolul acţionează
asupra creierului scăzând neliniştea, simţul responsabilităţii şi conştiinţa, prin urmare,
cel care bea nu este stăpân pe actele sale şi nici nu poate aprecia modific ările ce au loc la
nivel cognitiv şi aptitudinal. Acest lucru este foarte periculos dacă consumatorul conduce
maşina, pentru că nu este capabil să aprecieze şi să evalueze corect viteza proprie şi a
celorlalţi, distanţa, reflexele îi sunt diminuate, câmpul de vizualizare se restrânge etc.
Din punct de vedere fizic, efectele pe care le produce alcoolul pe
termen scurt (sau la simplii băutori sau la cei moderaţi) sunt următoarele:
• Gastrită;
• Tulburări de vedere;
• Lipsa coordonării mişcărilor şi echilibrului;
• Greutăţi în exprimare (vorbire neinteligibilă, bâlbâieli, vorbire greoaie);
• Somn şi deprimare sau irascibilitate;
• Greţuri, vărsături şi dureri de cap;
• Scăderea capacităţii de concentrare.
14
 Pe termen lung (sau la băutorii abuzivi) efectele sunt extrem de dăunătoare:
• Sistemul digestiv: ulcer gastrointestinal, diaree, pancreatită, boli hepatice(steatoză
hepatică, hepatită alcoolică şi ciroză hepatică).
• Sistemul respirator: laringită, bronşită şi pneumonie.
• Sistemul endocrino-reproductiv: tulburări hormonale, scăderea libidoului, impotenţă,
tulburări ale ciclului menstrual.
• Sistemul muscular: miopatii acute şi cronice.
• Sistemul nervos: tremuratul mâinilor, pleoapelor, limbii şi muşchilor gurii şi feţei, crize
de epilepsie şi alte boli neurologice.
• Sistemul cardiovascular: hipertensiune arterială şi aritmii.
• Simptome psihopatologice: lipsă de orientare spaţio-temporală, tulburări ale memoriei
şi sindrom paranoic, halucinaţii.
La toate aceste efecte se adaugă şi efectele sociale ale consumului de alcool:
scăderea randamentului la locul de muncă (ceea ce poate duce la pierderea locului de
muncă), deteriorarea relaţiilor familiale şi sociale, uneori putând apare şi comportamente
violente.

Efectele consumului de opiacee

Din grupa opiaceelor fac parte: Morfina, Heroina, Codeina ş.a.

Efectele consumului de OPIACEE depind de mărimea dozelor şi de

periodicitatea lor, de starea generală a sănătăţii opiomanului, de vârsta şi de
temperamentul său. O doză puternică poate duce rapid la somn, apoi la comă şi deces,
prin afectarea directă a centrului respirator de la nivel cerebral. După 12 ore de la
administrarea dozei, opiomanul poate sucomba. Utilizarea cu regularitate a opiului duce la
necesitatea sporirii dozelor şi la dependenţa care îl transformă pe consumator în
toxicoman. Opiomania afecteză psihic individul, deteriorează memoria, diminuează
apetitul şi alterează funcţiile ficatului. In toate cazurile de toxicomanie se constată o
pierdere evidentă a voinţei şi a capacităţii de decizie.

MORFINA produce intoxicaţii accidentale şi voluntare, realizând o „moarte

dulce”, fără sesizarea pericolului ei.
Dependenţa de tip morfinic este, concomitent, psihică şi fizică, însoţită şi de
toleranţă. Opiaceele acţionează în mod deosebit asupra sistemului nervos central şi, în
anumite doze, exercită asupra acestuia efecte euforizante, în timp ce dozele mai ridicate
dau consumatorului o stare de somnolenţă, mai mult sau mai puţin profundă, înso ţit ă de
vise. Dependenţa psihică este puternică şi se traduce nemijlocit prin dorinţa irezistibil ă
de a reutiliza drogul. Paralel cu aceasta şi cu toleranţa se instalează şi dependenţa fizică
care se manifestă pregnant la întreruperea administrării drogului prin instalarea
sindromului de abstinenţă.

15
 In cazul utilizării derivaţilor opiului apare senzaţia de „planare” („de zbor”). Efectul
de „planare” este determinat de un filtraj atenuant al senzaţiilor dezagreabile, accentuându-
se unele percepţii precum şi o lentoare psihomotorie. Prin exacerbare, această tr ăire se
apropie de unele bufee delirante. In particular, se pot întâlni senzaţii şi percepţii ale unor
modificări corporale asociate uneori cu un sindrom de dismorfofobie. Acest sindrom apare
mai frecvent la preadolescenţi şi adolescenţi.
Sindromul de abstinenţă la opiacee apare la câteva ore de la ultima administrare,
manifestându-se pe termen scurt, prin deprimare, tremurături musculare, dureri, slăbiciune
fizică, insomnie, agitaţie, greaţă, crampe musculare şi abdominale, creşterea tensiunii,
accelerarea respiraţiei, confuzie, apatie, slăbire, sterilitate, edem pulmonar, colaps.

Mult mai toxică este HEROINA care produce degenerescenţe grave hepatice sau
miocardice, atrofii testiculare sau proliferări gliale accentuate. Ea provoacă aceleaşi efecte
ca şi opiul si morfina, dar de o factură mult mai pronunţată.
• Particularităţi ale heroinomanilor. Există un anumit număr de
particularităţi comportamentale ce delimitează heroinomanii de alţii. La puţin timp dup ă
priza de heroină, subiectul manifestă o stare de euforie, lasă impresia că se află sub
efectul unui sedativ. Execută mişcări caracteristice ale capului, pe care îl las ă s ă cad ă pe
piept, închide ochii lent, de parcă ar fi somnolent sau în transă, ca apoi să-i deschid ă
brusc cu un aer de om complet treaz. Când se apropie momentul următoarei injecţii sau
doze, heroinomanul acuză dureri musculare, scurgeri nazale, lacrimare, transpiraţie. El
devine agitat, nervos, uşor iritabil.
• Efecte căutate – senzaţia de „fulgerare” este efectul căutat de cei care consumă
heroină. La heroinomani, senzaţia de fulgerare se îngemănează cu senzaţia de planare.
Declanşată imediat după injectare sau în cazul absorbţiei declanşată după o anumită
perioadă de timp, senzaţia de fulgerare se manifestă ca o „explozie orgastic ă”.
Dimensiunea temporală este total perturbată prin combinarea vertijului cu senzaţia de
accelerare. Pe acest fond apare o puternică tahicardie (o consecinţă a acestei st ări o
reprezintă apariţia la toxicomani, în mod frecvent, a endocarditelor).

Efectele consumului de marijuana (cannabis)

Inflorescenţele, frunzele tocate de cânepă formează iarba de cannabis, care are
aspect de tutun sau ceai, compusă din ramuri laterale, frunze şi flori ale plantei, strivite şi
uscate. Orice plantă de cânepă conţine THC.
Forme de prezentare – Trabuc, Haşiş (răşina de cannabis), Ulei de haşiş
(distilarea cannabisului tocat).

Mod de administrare
Joint – ţigări sau pipe mici speciale în amestec cu tutun sau pastă de coca;
Ganja – frunze tinere şi vârfuri florifere ale plantei femelă, presate sau rulate într-o
masă lipicioasă de culoare verde-închis sau brun-verzuie.
Charasul – substanţa extrasă din vârfurile plantei femele. Apare ca pudr ă gri-alb ă din
care se prepară „pâini” sau foi subţiri aproape transparente.

16
Bhang – substanţă rezultată din frunzele cele mai bătrâne sau mai coapte ale plantei.
Se fumează sau se fierbe în apă, şi, prin adăugare de unt, se formează un sirop.
Uleiul – se udă o ţigară care a fost găurită cu acul şi apoi se îmbracă în altă hârtie.
În cazul consumului de cannabis apare dependenţa psihică şi toleranţa, fără a fi
prezentă dependenţa fizică, aceasta survenind doar în cazurile de consum masiv.
Consumarea prelungită şi excesivă de haşiş poate sta la originea psihozelor cronice.
Specialiştii au descris patru faze succesive în beţia cannabică:
1. faza de excitaţie euforică. după 1-2 ore de la ingerare, se manifestă o
senzaţie de bunăstare fizică şi morală, de mulţumire interioară, de fericire intimă
imposibil de definit (de aici, denumirile date cannabisului, de „iarba nebună” şi „provoacă
râsul” – (Laughter Provoker).
2. faza de exaltare senzorială şi afectivă. Corpul este perceput anormal,
parcă deformat.
Obiectele din jur îşi schimbă formele, mâinile şi picioarele par grele, capul umflat,
memoria este tot mai slăbită, pupilele sunt dilatate, iar sensibilitatea la lumin ă devine din
ce în ce mai accentuată.
Aceasta beţie haşişică sporeşte emotivitatea subiectului într-o manieră deosebită;
el este extrem de sugestibil; uneori se manifestă o ilaritate de nestăpânit, alteori însă se
produce şi o impulsivitate bruscă cu pusee anxioase, ieşiri agresive sau scene criminale.
3. faza extatică. Este o fază dificilă, de revenire a subiectului de pe tărâmul ireal pe
cel de toate zilele, real, pe măsură ce efectele drogului dispar.
Regăsirea este însoţită de somnolenţă, o apatie ternă în care individul meditează
asupra trăirilor avute sub efectul drogului.
4. depresia şi somnul. In această fază, organismul manifestă o mare nevoie de
somn; este agitat, însoţit de delir, coşmaruri, o stare de r ău general, de dezorientare, ce
poate persista zile sau chiar săptămâni de la utilizare.

Efectele consumului de cocaină

• Cocaina are aspect de pudră cristalină albă ca zăpada.
• Moduri de administrare a cocainei:
„Sniffing” – prizare cu ajutorul unui pai;
„Speed ball” – injectabilă sub formă de soluţie sau în amestec cu heroina;
„ Free basing” – amestecată cu un solvent sau alcool, încălzit amestecul şi inhalaţi
vaporii degajaţi. Pericol de explozie!
„Pasta” sau „Basuco” – fumată în amestec cu marijuana.
• Efecte căutate: Mai întâi apare o euforie activă. Individul se simte uşor, riguros,
curajos,
rezistent. El este mai lucid. Este guraliv, locvace, antrenant. Aceast ă amplificare a
personalităţii fizice şi intelectuale nu durează decât un moment, după care subiectul cade
într-o apatie, într-o indiferenţă din care caută să iasă printr-o nouă priză şi ciclul infernal
se reia.

17
• Efecte nefaste: Dintre toate toxicomaniile, cea datorată cocainei (cocainomanie)
este în mod incontestabil, cea mai fecundă în accidente şi în tulbur ări, în special în
domeniul mental.
• Drogul ajunge la creier în 10 secunde. Valul euforic durează doar 10 minute şi impune
luarea unei noi prize de drog sub ameninţarea unei căderi psihologice importante, cu
depresiune şi iritabilitate care pot împinge la crimă pentru motive inconsistente.
• Apar iluziile animate, esenţialmente vizuale: tablourile din cameră prind viaţă etc.
• Are iluzii şi halucinaţii ale auzului, halucinaţii cutanate şi ale mucoasei: senzaţii
anormale de frig, de furnicături, de electricitate. Apare apoi senza ţia c ă este devorat la
suprafaţă de paraziţi minusculi, păduchi, ploşniţe, viermi, microbi.
• Cocainomania degenerează repede în obsesia individului că este supravegheat, urmărit,
ameninţat.
• Decăderea intelectuală şi dezagregarea personalităţii sunt în acest caz mai
prezente decât în alte toxicomanii, în special, cea provocată de opiu. Se stabileşte un
sindrom cronic, caracterizat prin insomnie, apatie, printr-o adevărată psihoză paranoidă,
cu o instalare încă şi mai rapidă decât cea datorată amfetaminelor.
• Când efectele cocainei încep să scadă, consumatorul se simte neliniştit, incapabil de a
se
concentra, este arţăgos, deprimat, obosit şi are o tendinţă morbidă spre lenevie. Are
insomnii profunde. Starea depresivă se amplifică în asemenea măsură încât cocainomanul
îşi pierde dorinţa de a mai trăi, comite acte sau tentative de sinucidere (senza ţia de
„moarte iminentă”).
• Pe plan fizic, cocaina determină accelerarea pulsului, creşterea tensiunii arteriale şi a
ritmului respirator. Alcaloidul din coca provoacă o dilatare puternică a pupilelor
(midriaza), dar şi o reacţie extrem de mică la luminozităţi diferite.

Depistarea consumatorului de cocaină: Cocainomanii pot fi

remarcaţi în societate cu uşurinţă după aspectul cartilagiului nazal, care este inflamat,
erodat sau perforat atunci când drogul este prizat, leziunile şi abcesele prezente la locul
injectării, paloare accentuată a feţei, pupile dilatate (midriaza), tremuratul de nestăpânit al
extremităţilor, stare de slăbiciune avansată din cauza lipsei poftei de mâncare.
Efectele consumului de amfetamine
• Amfetaminele – sunt droguri, medicamente care măresc viteza de reacţie a
corpului. Ele fac inima să lucreze mai repede şi pompează adrenalina în sistem.
• Prezentare – sub formă de comprimate, capsule, pulbere albă, bej sau lichidă
(soluţie introdusă în capsule).
• Mod de administrare – amfetaminele se consumă pe cale orală, prin inhalare,
prin prizare sau prin injecţii intravenoase.
• Efecte căutate - Amfetamina, ca şi toate drogurile de tip amfetaminic, face parte
din categoria stimulentelor cu efecte directe asupra sistemului nervos central. Se
urmăreşte prelungirea senzaţiilor euforice, creşterea capacităţii fizice şi psihice, o mai
mare încredere în sine, o hiperactivitate motrică şi sexuală. În cazul injectării
intravenoase apare un flash violent odată cu încălzirea corpului.

18
• Efecte nefaste:
• Dependenţa de amfetamine este mai ales psihică. Dependenţa fizică este
inconstantă. Profunda stare de depresie şi astenie care urmează întreruperii consumului de
amfetamine este considerată de unii autori ca manifestarea dependenţei, de alţii ca
repartiţia oboselii preexistente intoxicării şi care a fost mascată de aceasta.
• Toleranţa poate fi importantă. Ea se instalează repede şi este accentuată.
Consumatorii cronici pot suporta cantităţi de 10 până la 50 de ori mai mari decât un om
normal. Ea nu se instalează însă în mod egal pentru toate efectele. Astfel, este apreciabil ă
pentru starea euforică, apăruta la doze din ce în ce mai mari, dar cu efecte negative asupra
inimii, aşa încât afecţiunile cardiace sunt printre complicaţiile cele mai severe ale
intoxicaţiilor cronice amfetaminice. Consumul repetat conduce la intoxicarea progresiv ă a
organismului, ale cărei manifestări se caracterizează prin iritabilitate, agitaţie, stare de
panică, tulburări de vorbire, tremurături, accelerarea pulsului şi bătăilor inimii, dureri de
cap violente.
• Efectele toxice ale amfetaminelor constau în: exaltarea imaginaţiei, tremur, dilatarea
pupilelor, transpiraţie abundentă, logoree, irascibilitate, insomnie, anxietate, delir, st ări de
panică, idei paranoide, palpitaţii, aritmie cardiacă, hipertensiune, colaps circulator, gur ă
uscată, ameţeli, vomă, crampe abdominale, convulsie, comă şi chiar moarte.
 Efectele secundare sunt: malnutriţie,
abcese, leziuni ale pielii, deficienţe respiratorii, neplăceri gastrointestinale acute,
incapacitate mentală. Există posibilitatea apariţiei unor leziuni ireversibile ale creierului.
• Dependenţa psihică apare rapid şi este întreţinută de dorinţa intensă de a se retrăi
starea euforică.
• La numai câteva săptămâni de consum se dezvoltă o psihoză toxică, cu manifestări
asemănătoare celor din schizofrenie, însoţită de halucinaţii auditive, vizuale, tactile.
Apare deseori o senzaţie de panică, cu tentativă de sinucidere. Agresivitatea este crescută,
determinând săvârşirea de acţiuni grave, atitudine ce caracterizează adesea consumatorii
de amfetamine.
• Politoxicomanie. Pentru combaterea stării de rău general, indusă de amfetamină,
consumatorii asociază amfetaminele cu heroina sau cu barbituricele, pentru a reduce
agitaţia şi hiperexcitabilitatea, dar acest fapt conduce la politoxicomanie şi dependenţă
creată de ambele droguri şi având efecte mult mai dezastruoase asupra organismului
individului ce recurge la asemenea melanj.
In unele ţări, toxicomania amfetaminică a devenit cea mai gravă dependenţă de
droguri, fiind răspândită şi la adolescenţi. In prezent, aceasta toxicomanie se consideră ca
fiind mai periculoasă decât heroinomania. Ea duce mai rapid la degradare fizică şi la
dezinserţie socială, fiind adesea responsabilă şi de acte criminale.
Ecstasy este o substanţă ce derivă din amfetamine cu proprietăţi asemănătoare
acestora. A fost consumat de cel puţin 8% dintre tinerii din Europa de Vest.

Efectele consumului de halucinogene (L.S.D., fenciclidina, mescalina)

Mod de prezentare a L.S.D.-ului – sub forma unui lichior incolor, insipid,
inodor; pudră

19
albă, casantă sub formă de mici pilule, sub formă de comprimate, albe sau colorate. Poate
fi conservat pe hârtie sugativă, timbre poştale, fluturaşi adezivi sau cuburi de zahăr.
Pe baza observaţiilor sistematice a comportamentului consumatorilor s-au relevat
următoarele efecte ale halucinogenelor:
a. efecte fiziologice: o stimulare a zonelor ergotrope ale diencefalului: creşterea
temperaturii, midriaza, înroşirea feţei, tremurături ale mâinilor, senza ţie de frig, umezirea
palmelor, hipertensiune, transpiraţie abundentă, ameţeală, accelerarea ritmului cardiac,
accelerarea respiraţiei , hiperglicemie; o activare a biocurenţilor cerebrali relevaţi prin
electroencefalograme, acestea prezentând trasee modificate; o sensibilizare a centrilor
nervoşi privind stimulările exterioare, în special optice şi acustice; o activare a reflexelor
medulare monosinaptice (reflexul rotulian).
b. efecte psihologice: perturbări ale dispoziţiei generale, în sensul euforiei – de la
hipomanie expansivă la „fericire extatică” – uneori cu bufee disforice şi / sau anxioase (se
trece de la euforie la anxietate, de la anxietate la impulsivitate); modific ări ale con ştiin ţei:
slăbirea capacităţii de sinteză, distorsiuni considerabile în percepţia timpului tr ăit,
experienţe oniroide analoage celor din vis; fenomene psihosenzoriale: hiperestezie
acustică, hiperestezie vizuală, distorsiuni perceptive, viziuni colorate elementare sau
complexe, sinestezice (bogăţia şi calitatea viziunilor variază de la un subiect la altul) –
pentru consumatorul de L.S.D., muzica poate fi resimţită ca un „evantai de culori care par
să aibă gust”; un sindrom al depersonalizării şi derealizării: înstrăinare şi trăiri stranii
ale ambianţei, înstrăinarea de sine, dezinteres faţă de altul, sentiment de absurditate şi
zădărnicie în raport cu lumea exterioară.

Cel mai periculos halucinogen rămâne L.S.D.-ul care este activ la doze extrem de
mici (de exemplu, 100 micrograme).
Mescalina produce o intoxicaţie mortală cu trei faze: cea de excitaţie psihică,
faza senzorială (cu halucinaţii vizuale) şi faza de depresie cu colaps.
Fenciclidina produce o stare de confuzie caracterizată de senzaţii de
imponderabilitate, irealitate si halucinaţii, dificultăţi de discernământ, în capacitatea de
concentrare şi temeri de moarte sau tendinţe de suicid, mişcări involuntare ale ochilor,
vedere dublă şi nelinişte, scăderea fertilităţii.

Efectele consumului de barbiturice

Barbituricele, în doze mari , provoacă o vorbire incoerentă, mersul instabil, tendinţa
de a scăpa sau a lăsa să cadă obiectele din mână, irascibilitate accentuată, accese
surprinzătoare de râs sau plâns. Alte simptome: insomnie, anxietate, halucinaţii, ameţeli,
vomă, dureri abdominale. Consumatorul dă deseori impresia de beţie, fără să fi ingerat
alcool. Toxicomania cu barbiturice apare după utilizarea unor doze ridicate şi poate cauza
chiar moartea, care survine prin blocarea centrului respirator.

Efectele consumului de solvenţi

Solvenţii sunt produse chimice volatile la temperatura ambiantă şi ai căror vapori,
odată inhalaţi, produc efecte analoage alcoolului şi anestezicelor.

20
 Vaporii solvenţilor inhalaţi trec prin plămâni şi ajung cu rapiditate în creier,
încetinind ritmul respirator. Inhalările repetate pot duce la pierderea sim ţului de orientare,
a controlului sau chiar a cunoştinţei.
Efectele vaporilor de solvenţi se manifestă imediat şi pot dispărea între câteva
minute şi jumătate de oră dacă se renunţă la inhalare, subiecţii însă vor resimţi dureri de
cap timp îndelungat, nu se pot concentra, sunt apatici, obosiţi.
Un consum repetat de solvenţi pe o perioadă îndelungată de timp poate leza
moderat (dar definitiv) funcţiile cerebrale, în principal controlul asupra mişcărilor.
În cazul drogurilor ce se administrează intravenos apar
riscuri suplimentare legate de folosirea în comun a seringilor
nesterile, şi anume transmiterea bolilor infecţioase, dintre care
o incidenţă crescută la consumatorii de droguri o au Hepatita C,
Hepatita B şi SIDA.

CAPITOLUL 5
CUM PUTEM RECUNOAŞTE UN CONSUMATOR DE DROGURI

Există o serie de semne care ne pot indica un posibil consum de droguri:

• este somnoros şi fără vlagă;
• se comportă bizar;
• nu se poate concentra;
• nu are poftă de mâncare;
• lipseşte de la şcoală;
• umblă neglijent;
• are deficienţe de memorie; uită ceea ce i se cere să facă;
• este dezinteresat de viaţă, muncă, anturaj;
• preferă singurătatea, păstrând secretul asupra a ceea ce face;
• prezintă o anumită stare de toropeala sau de beţie;
• este neliniştit, agitat;
• prezintă schimbări bruşte de comportament, iritabilitate sau agresivitate;
• scade potenţa (virilităţii);
• face afirmaţii mincinoase;
• are un miros neplăcut (miros specific);
• prezintă semne particulare pe corp, mâini, haine (urme pe corp datorită injectării);
• deţine capsule, tablete, pudră, prafuri, fiole, precum şi seringi, ace, garou de cauciuc,
linguriţe pentru
prafuri, cântare, vase inhalatoare etc.;
• poate face anumite gesturi, şi anume de a-şi freca braţul în care de obicei se injectează;
• este înconjurat de persoane dubioase, instabile.

Manifestările psihosociale obişnuite la consumatorii de droguri sunt:

21
• Psihologice/comportamentale: agitaţie, iritabilitate, disforie, dificultăţi de
adaptare, modificări bruşte de dispoziţie, ostilitate, agresivitate, simptome psihosomatice,
hiperventilaţie, anxietate generalizată, atacuri de panică, depresie, psihoză.
• Familie: disfuncţie familială cronică stabilă, probleme casnice, probleme de
comportament şi declin în performanţa şcolara a copiilor, anxietate şi depresie a
membrilor familiei, divorţ, abuz şi violenţă.
• Social:alienare şi pierderea prietenilor vechi, migrare către persoane cu stil de viaţă
similar.
• Legal: aresturi pentru tulburarea liniştii, condus sub influenţa substanţelor interzise,
furturi, deţinere şi comercializare de droguri.
• Financiar: împrumuturi, datorii, vânzare de obiecte personale sau ale familiei.

Se poate vorbi de o anumită simptomatologie în funcţie de substanţa

consumată, şi anume:
Semne imediate specifice consumului de marihuana sunt:
 Are pupilele mărite,
 Are ochii foarte roşii,
 Râde fără motiv,
 Este ameţit şi mersul este mai nesigur,
 Nu îşi aminteşte ceea ce tocmai s-a întâmplat,
 Are senzaţia permanentă de foame,
 După o perioadă variabilă de la consum, apare dorinţa irezistibilă de somn,
 Se pot găsi în preajma lui pipe, hârtii pentru ţigarete etc.

Semne imediate consumului de heroină sunt:

 Are o paloare specifică,
 Are pupilele contractate ca “acele de gămălie”,
 Are un apetit alimentar scăzut,
 Creşte nevoia de a fuma,
 Este detaşat, indiferent faţă de cei din jur,
 Are miros specific de oţet,
 Se pot găsi în jurul lui pliculeţe cu pudră albă, galbenă sau maro cu gust amar,
pipe, ace, seringi, folie de aluminiu, brichete, linguriţă, fiole cu apă distilată, sare
de lămâie etc.

Semne imediate consumului de amfetamine sunt:

 Are pupilele dilatate,
 Este mai vorbăreţ, confuz,
 Are un comportament agresiv,
 Se pot găsi asupra lui tablete, capsule cu diferite înscrisuri şi de diverse culori,
pliculeţe cu pulbere colorată de la maroniu la alb.

Semne imediate ale consumului de cocaină sunt:

22
  Are pupilele dilatate,
 Este foarte comunicativ,
 Adoptă atitudini de superioritate,
 Glandele lacrimale şi nazale devin foarte active,
 Se pot găsi asupra lui pliculeţe cu pudră albă cristalină, cu gust amar.

Semne imediate ale consumului de Ketamina (Special K) sunt:

 Are un limbaj neclar,
 Are o coordonare musculară deficitară,
 Are halucinaţii auditive şi vizuale,
 Consideră că ceea ce se întâmplă este real, expunându-se accidentelor şi rănirilor
grave.
 Mâncatul sau băutul înainte de administrare (ca şi a oricărui alt anestezic) poate
produce voma.

CAPITOLUL 6
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI

A preveni înseamnă a acţiona înaintea producerii crizei.

In prevenirea consumului de droguri se conturează programe în funcţie de

caracteristicile grupului ţintă. Şi anume se referă la faptul de-a fi sau nu expus
comportamentului de risc.
􀂃 PREVENIREA PRIMARĂ se referă la acţiuni de informare cu privire la efectele
nocive ale drogurilor, formarea de abilităţi de autoafirmare personală, având drept grup
ţintă persoane, în special tineri, ce nu au fost expuse consumului de droguri.
􀂃 PREVENIREA SECUNDARĂ se adresează grupurilor ce prezintă un risc crescut
pentru consumul de droguri, cei care, fie au experimentat deja, fie, datorită
particularităţilor socioeconomice şi culturale ale mediului, sunt mai expuşi fenomenului.
De exemplu, copiii consumatorilor de droguri.
􀂃 PREVENIREA TERŢIARĂ se adresează consumatorilor de droguri şi are ca scop
diminuarea riscurilor asociate consumului de droguri precum infectarea cu HIV, Hepatita
C B şi alte boli cu transmitere parenterală.
In funcţie de aceste particularităţi ale grupurilor ţintă se elaborează diferite tipuri
de programe de intervenţie:
􀂃 PROGRAME UNIVERSALE, adresate întregii populaţii în scopul prevenirii
primare a consumului de droguri.
􀂃 PROGRAME SELECTIVE, adresate unor grupuri/categorii de populaţie ce
prezintă
caracteristici similare şi un grad de vulnerabilitate crescut.
􀂃 PROGRAME INDICATE, adresate unor grupuri mici dar bine delimitate de
aceleaşi
caracteristici, de exemplu consumatorii de droguri, foştii consumatori de droguri, etc.

23
 Aceste programe se derulează în anumite medii sociale, în funcţie de tipul instan ţei
sau instanţelor sociale implicate.

Prevenirea în comunitate
Se realizează prin participarea tuturor instanţelor sociale care formează comunitatea
la elaborarea şi aplicarea unor programe de prevenire şi reducere a consumului de droguri,
având drept grup ţintă persoane susceptibile de a iniţia consumul de droguri sau care au
iniţiat deja acest consum.
Instanţele sociale implicate în programe de prevenire sunt , în genere, administra ţia
locală, şcoala, organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale, mass-media, asociaţii
profesionale şi de sprijin, reprezentanţi ai direcţiilor medicale, justiţiei şi politiei.
Un astfel de program de prevenire devine mai eficient odată cu implicarea unui
număr cât mai mare a acestor instituţii şi organizaţii.
Obiectivele generale ale unui astfel de program de prevenire în comunitate sunt:
- Promovarea participării comunităţii la dezvoltarea abilitaţilor sociale şi a atitudinilor
prosociale;
- Facilitarea accesului la alternative sănătoase de petrecere a timpului liber;
- Stabilirea de relaţii interpersonale în vederea reducerii presiunii sociale şi a
probabilităţii
manifestării unor comportamente de risc.
Care este problema?
Un astfel de program de prevenire în comunităţi pleacă de la evaluarea preliminar ă
a problemelor acelei comunităţi şi identificarea grupurilor expuse în mod predilect acelor
probleme.
Într-o comunitate, în funcţie de caracteristicile sale socio-demografice şi culturale,
problemele cu care se confruntă in privinţa comportamentelor adictive pot fi multiple:
consumul de tutun, alcool, canabis, cocaină, heroină, Internet, gambling, abuz de
medicamente, etc. La începerea unui astfel de program de prevenire se iau în considerare
date statistice şi demografice ale grupurilor, istoric, valori, norme, tradiţii, cutume, etc.

Vulnerabilitatea socio-economică
Copiii din mediile socio-economice defavorizate sunt mai expuşi fenomenului de
consum de droguri şi criminalităţii asociate acestuia. Exista riscul interioriz ării unor
norme, valori şi atitudini, aparţinând mediului respectiv.
De aici apare necesitatea elaborării unor programe selective derulate la nivelul
comunităţii menite să reducă presiunea socială, creşterea stimei de sine şi a nivelului de
autoafirmare individuală.
Aceste programe, implicând o serie de instanţe sociale, pot lua forma unor burse
sociale, tabere tematice, cursuri de vară pentru voluntari, concursuri şi întreceri sportive,
etc.
Instanţe sociale implicate: administraţia locală, şcoala, organizaţii
nonguvernamentale şi/sau guvernamentale, sponsori, poliţa comunitară, etc.

Ce s-a făcut pentru rezolvarea ei ?

24
 Odată identificată problema se analizează strategiile şi programele derulate anterior
menite să reducă sau să rezolve această problemă. Succesele sau eşecurile, efectele
produse în urma aplicării unui astfel de program se dovedesc a fi indicii utile în
proiectarea unui program de prevenire viitor.
Care sunt nevoile actuale în vederea rezolvării problemei?
Se studiază deopotrivă resursele materiale şi umane necesare derulării proiectului,
gradul de implicare a diferitelor instanţe sociale, în raport cu necesităţile comunităţii.
Ce rezultate s-au obţinut în urma implementării?
Se evaluează rezultatele şi se reproiecteaza programe viitoare.

25
Vulnerabilitatea culturală
In literatura de specialitate se întâlneşte tot mai des această sintagmă, ea desemnând
caracteristica unei generaţii de copii provenind din medii limitrofe mediilor defavorizate,
dar care resimt influenţa acestora din urmã. Aceşti copii cresc într-un mediu securizant
socio-economic dar lipsit de un sistem de valori, cu deficienţe de raportare la norme şi
reguli.
Vulnerabilitatea acestor copii nu constă în expunerea prelungită la modelele
negative din mediu ci la lipsa unor modele pozitive sau interiorizarea unor false modele din
mass media, acei aşa-zişi „idoli de lemn.”
Programele selective de prevenire ar trebui proiectate astfel încât să implice şcoala
şi familia în scopul formării unei educaţii pentru valori şi dezvoltarea unor abilit ăţi de
relaţionare, de rezolvare de probleme şi luarea deciziilor în mod asertiv.

Prevenirea în familie
Familia reprezintă principala instanţă de socializare şi prima în succesiunea
dezvoltării unui individ.
In mediul familial se achiziţionează şi se cristalizează credinţe, atitudini, se
internalizează normele, valorile şi obiceiurile societăţii.
In funcţie de modelul parental şi caracteristicile relaţiilor dintre membri, familia
poate deveni sursa pozitivă de adaptare sau, dimpotrivă, factor predispozant al consumului
de droguri.
! Este ştiut faptul că părinţii devin primele modele pentru copii,
astfel încât, comportamentele lor de consum de alcool, tutun
sau droguri pot fi preluate de către copii prin imitaţie şi
identificare cu modelul.

Şablonul familial împreună cu stilul educaţional al familiei generează o serie de

factori (vectori, condiţii ce facilitează sau determină, catalizatori) care la polul pozitiv îl
protejează pe individ, modelându-i personalitatea armonios, echilibrat, adaptativ, ferindu-l
de tentaţia drogului.
La polul negativ, o experienţă familială nefericită, relaţii părinti-copii
dezechilibrate afectiv pot crea premisa dezvoltării unei personalităţi dizarmonice, pot
genera conflicte intra-psihice, comportamente dezadaptative şi autodistructive.
Acestea din urmă se constituie în factori de risc pentru consumul de droguri.
Astfel, principalele comportamente şi atitudini parentale ce pot favoriza consumul de
droguri sunt:
 Lipsa de supraveghere a comportamentelor copiilor
 Deficienţe în definirea şi comunicarea normelor şi asteptărilor de comportament
 Relaţii sărace între părinţi şi copii: absenţa legăturilor familiale, ataşament sc ăzut
sau interacţiuni negative între părinţi şi copii
 Norme de disciplină inconsistente sau excesiv de severe
 Conflicte familiale frecvente
 Legături slabe între copii şi familie
 Atitudini şi comportamente favorabile consumului de droguri
26
  Izolarea familială şi absenţa unei reţele de suport familial
 Istoric familial cu probleme de comportament sau prezenţa problemelor de sănătate
la părinţi

Prin antiteză, factorii de protecţie familială previn consumul de droguri şi

apariţia unor comportamente dezadaptative. Aceştia sunt:
 Implicarea semnificativă a părinţilor în viaţa copiilor
 Existenţa unor norme familiale şi modele de comportament clare şi stabile
 Utilizarea modelelor disciplinare pozitive din parte părinţilor
 Supravegherea comportamentului copiilor (grupul de prieteni, activităţile şcolare
 şi extraşcolare, etc.)
 Perceperea de către copii a dezaprobării familiale în legătură cu consumul de
droguri
 Sprijinul părinţilor cu privire la participarea copiilor la activităţi de socializare

Literatura ştiinţifică poate oferi exemple de bună practică în domeniul prevenirii

consumului de droguri în familie. Obiectivele generale ale acestor programe iniţiate în
şcoli sunt:
- reunirea părinţilor elevilor;
- încurajarea unor comportamente parentale adecvate
- oferirea de informaţii cu privire la riscurile asociate consumului de droguri.

Sesiunile de instruire cuprinse în aceste programe îşi propun:

• Creşterea receptivităţii părinţilor în privinţa recunoaşterii consumului de droguri la
copii: comportamente ciudate, schimbarea grupului de prieteni, scăderea rezultatelor
la învăţătură, schimbări în aspectul fizic şi al stării de sănătate;
• Creşterea coeziunii familiale ,dezvoltarea unor modalităţi eficiente de comunicare
între membrii familiei.

Sfaturi pentru părinţi

Crearea unui cadru favorizant întăririi legăturilor familiale şi al discuţiilor „calitative”:

! Mâncaţi împreună cu toţi membri familiei cel puţin o masă pe zi – veţi avea ocazia să
discutaţi despre activităţile de peste zi, despre probleme şi griji; proiecte şi planuri
! Găsiţi-vă timp să faceţi ceva împreună cu copilul dumneavoastră – veţi crea
circumstanţele unor discuţii „de suflet” cu acesta
! Priviţi aceleaşi emisiuni pe care îi interesează şi pe copiii dumneavoastră – veţi
descoperi care sunt convingerile, atitudinile şi interesele specifice vârstei lor
! Oferiţi-le provocări, nu le rezolvaţi în locul lor - le veţi da ocazia să găsească
modalităţi de rezolvare a problemelor, de luare a deciziilor şi de asumare a
responsabilităţii
! Căutaţi să aveţi locuri comune în casă – veţi comunica mai uşor cu copiii
dumneavoastră

27
• Conştientizarea şi dezvoltarea în cadrul familiei de roluri şi relaţii de autoritate,
instituirea unui sistem clar şi stabil de norme, limite, sancţiuni şi recompense. Se poate
încheia un „contract” între părinţi şi copii, ce va stipula termenii înţelegerii lor negocia ţi
democratic şi rezonabil. Acest lucru crează premisele unei bune comunicări în cadrul
familiei, crescând, de asemenea, gradul de implicare, participare şi responsabilizare prin
asumarea rolurilor şi regulilor.

Prevenirea în şcoală
Şcoala este un mediu formativ prin excelenţă, educaţia formală fiind baza de
transmitere a valorilor , atitudinilor, modelelor de comportament dezirabile la nivel
societal. De asemenea , şcoala este un sistem social deschis, influenţând şi primind
influenţe de la celelalte sisteme sociale şi societate.
Din acest motiv, educaţia pentru sănătate, promovată în mediul şcolar a dobândit
importanţă, în ultimii ani, formând şi dezvoltând obişnuinţe sănătoase, atitudini de
valorizare a sănătăţii şi calităţii vieţii în general.
Obiectivele generale ale programelor de prevenire a consumului de droguri şi de
formare a atitudinilor pozitive pentru sănătate, pe lângă informarea în legătur ă cu
riscurile şi efectele consumului de droguri, pune un foarte mare accent pe formarea şi
dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, relaţionare şi autoafirmare:

Dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor sociale:

- creşterea stimei de sine – apare ca o apreciere pozitivă a ceea ce este, ce deţine şi ce este
capabil să facă.
- dezvoltarea capacităţii de empatizare, ca bază pentru dezvoltarea afectivă şi a
competenţei de relaţionare – permite câştigarea sensibilităţii sociale şi a competenţei de a
stabili relaţii sociale dar şi sesizarea intenţiilor de manipulare din partea altora.
- dezvoltarea capacităţii de autoexprimare emoţională – învăţarea asumării şi exprimării
propriilor emoţii şi sentimente.
- dezvoltarea autocontrolului – creşterea capacităţii de a acţiona raţional, alegând
răspunsul. Impulsivitatea reprezintă un factor de risc în măsura în care facilitează
căutarea de noi senzaţii.
- dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziilor – activităţi ce permit luarea unor decizii
responsabile în legătură cu consumul de droguri
- îmbunătăţirea autoafirmării – apărarea fermă a propriilor convingeri, opţiuni, drepturi.
Programe de prevenire a consumului de droguri integrate în programe mai ample de
educare a atitudinilor şi comportamentelor pentru sănătate, pot îmbrăca diverse forme: de
la activităţi izolate la abordări sistematizate, presupunând ore incluse în oferta curricular ă
a şcolilor.
Ca urmare a studierii caracteristicile programelor preventive mai eficace , acţiunile
şi activităţile de prevenire devin integrate în activitatea cotidiană a elevului.

Tipuri de intervenţii
Intervenţia în educaţia preşcolară se centrează pe formarea de
deprinderi şi obiceiuri sănătoase, dezvoltarea autocontrolului şi abilităţilor de
28
interacţionare cu ceilalţi. Intervenţia în educaţia primară, pune accentul pe
dezvoltarea capacităţilor ce vor servi drept bază pentru dezvoltarea afectivă ulterioar ă:
empatia, capacitatea de recunoaştere şi exprimare a emoţiilor, capacitatea de a controla
într-o manieră autonomă propriul comportament.
Intervenţia în educaţia secundară obligatorie - se dezvoltă abilităţile
abordate în etapele de şcolarizare anterioare dar se pune accentul variabilelor relaţionate
cu consumul de droguri: stima de sine, definirea formelor personale de relaţie în mediul
social dar şi pe sustragerea de la presiunea externă a grupului.

Prevenirea consumului de droguri prin intermediul mediilor de comunicare

Multe din informaţiile care contribuie sau menţin consumul de droguri provin din
mass media. Accesul nerestricţionat la informaţii din surse precum Internet-ul crează, pe
de-o parte, posibilitatea învăţării unor comportamente şi atitudini de consum, dar, pe de
altă parte, site-urile specializate, forum-urile, consultaţiile sau consilierea on line pot
determina o serie de avantaje în prevenirea consumului de droguri - accesul este permanent
şi pentru toată lumea;
- se păstrează anonimatul;
- actualizare continuă;
- informare, consilere, grupuri de suport non stop;
- discuţii ce facilitează comunicarea sinceră fără restricţii;
- educaţia între egali, tinerii comunicând mai uşor între ei , este o modalitate de prevenire
a
consumului de droguri mult mai uşor acceptată de tineri.

29
 CAPITOLUL 7
COMUNICAREA EFICIENTĂ.
TEHNICI DE INFLUENŢARE
ATITUDINALĂ

Pentru atingerea scopurilor şi obiectivelor pe care şi le propune o educaţie eficient ă

de prevenire a consumului de droguri se aplică o serie de tehnici şi metode de
comunicare:2
• Predarea unor ore de curs despre efectele drogurilor asupra creierului la lec ţiile de
biologie;
• Cursuri destinate părinţilor, având drept temă consumul de droguri în rândul
adolescenţilor;
• Grupuri de discuţii cu elevii, unde se pot aplica diferite tehnici de schimbare atitudinală;
• Discuţii-forum între diferiţi factori implicaţi în prevenirea şi combaterea consumului de
droguri şi adolescenţi, utilizând, de exemplu, Internet-ul;
• Expoziţii tematice;
• Distribuirea de materiale educaţionale: postere, fluturaşi, broşuri, ghiduri,etc.;
 Simpozioane şi conferinţe, vizând teme specifice prevenirii consumului de droguri;

Decizia asupra desemnării unei anumite metode sau tehnici educaţionale se

realizează în funcţie de scopurile propuse şi caracteristicile grupului asupra căruia se
intervine. Ca regulă generală se aplică tehnici de grup, acestea având un impact mai mare
asupra atitudinilor, normelor sociale, comportamentelor. De asemenea, se recomandă
intervenţia unor specialişti (psihologi, asistenţi sociali, psihiatri, consilieri şcolari,
profesori, medici de familie, poliţişti) formaţi în domeniul prevenirii consumului de
droguri. Aceştia au avantajul contactului zilnic cu diferitele grupuri-ţintă din cadrul
comunităţii.
In demersul de prevenire specialistul încearcă să influenţeze stima de sine,
competenţa, cunoştinţele şi preocuparea în privinţa consumului de droguri.

Calităţi personale ale specialistului în prevenirea consumului de

droguri
• Interes pentru oameni
• Cald şi comunicativ în relaţiile cu oamenii
• Sensibil la sentimentele celuilalt
• Toleranţă
• Analitic / sintetic
• Autocontrol
• Tolerează ambiguitatea
• Creativ
• Realist
• Flexibil
2
Apud Dan Prelipceanu, editor– „Ghid de tratament in abuzul de substante psiho-active”, editura Infomedica, 2002
30
• Umor

31
Principii ale comunicãrii eficiente
 Ascultarea reflexivã si exprimarea empatiei – presupune ascultarea celuilalt prin
reflectare, parafrazare, reformulare,, provocare, restructurare pozitiva. Îl ajută pe
interlocutor să vadă şi alte faţete ale problemei, să reformuleze şi să reflecteze
asupra celor spuse de membrii grupului.
 Dezvoltarea discrepanţelor între ţeluri, valori şi actualul comportament sau mediu .
Se pune accentul pe valorizarea persoanei, pe calităţile acesteia în ciuda
experienţelor negative legate de consumul de droguri.
 Evitarea confruntărilor, conflictelor. Pe toata durata discuţiei, specialistul trebuie să
facă dovada unui spirit necritic, şi a toleranţei în legătură cu afirmaţiile celor din
grup.
 Ajustarea rezistenţei la schimbare, mai degrabă decât opunerea directă.
Realizarea schimbării comportamentelor în etape pe măsură ce atitudinea faţă de
consumul de droguri se modifică.
 Susţinerea autoeficienţei comportamentului şi optimism. Oferirea de întăriri
pozitive, încurajări.

Ce comunicăm ?
 Informaţii cu privire la efectele drogurilor asupra
organismului, asupra relaţiilor cu ceilalţi, asupra vieţii
sociale în ansamblul ei (boală, izolare, eşec şcolar şi profesional,
comportamente infracţionale)
 Aspecte legate de influenţa grupului, comportamente de
grup: conformismul la normele grupului, presiunea grupului, obedienţa,
modalitatea prin care tinerii decid să consume diferite droguri doar din dorin ţa de a
fi acceptati de ceilalti membrii ai grupului, sau din teama de a nu fi marginalizaţi.
 Caracteristicile psihologice ale vârstei şi dezvoltarea stimei
de sine. Caracteristic perioadei adolescenţei este nevoia de afirmare în interiorul
grupului, stabilirea de relaţii de încredere şi loialitate cu ceilal ţi membri ai grupului
şi dezvoltarea respectului de sine. Discuţiile din timpul întâlnirilor interactive vor
pune accentul pe caracterul firesc al sentimentului de nesiguranţă şi stima de sine
scăzută, ca fiind atribute specifice perioadei adolescenţei; în paralel se vor
desfaşura activităţi menite să contribuie la creşterea abilităţilor de autoafirmare
personală, de luare a deciziilor şi de rezolvare de probleme, fără a fi nevoie s ă
recurgă la consumul de droguri.

Teoria identităţii sociale (Tajfel si Turner 1979)

Identitatea socială se construieşte pe baza unor fenomene sociale: comparaţia
socială, identificarea cu un grup social şi clasificarea socială, tendinţa de a
clasifica lucrurile şi oamenii în categorii sau grupuri. Comparaţia socială influenţează
măsura în care o persoană se identifică cu grupul întrucât oamenii doresc să aibă surse
potrivite de respect de sine. Aşadar dacă un tânăr considera ca face parte dintr-un grup ce
pare inferior prin comparaţie cu alte grupuri (*de exemplu grupul elevilor slabi la

32
învăţătură sau elevilor marginalizaţi dintr-o clasa) este posibil sa întreprindă una din
următoarele acţiuni:
• Poate încerca sa părăsească grupul
• Poate încerca sa modifice statutul grupului, prin valorizarea acelor comportamente
indezirabile dar care l-ar putea face sa obţină prestigiu, faima si implicit, stima de sine
crescuta. De exemplu ar putea sa comită acte infracţionale precum violenţa, consum de
droguri, etc.
Procesul învăţării observaţionale (Bandura - 1977). Adeseori un copil
sau un tânăr va învăţa un comportament sau îşi va asuma un rol complet , modelându-se
după o persoană. Acest tip de învăţare începe cu imitarea care interiorizează rapid
acel comportament sau rol iar apoi prin cristalizare se identifică cu un model de rol.
Astfel pot fi explicate şi o serie de comportamente de consum de droguri fie prin existen ţa
unui astfel de model parental fie preluarea şi identificarea cu un model din grup.

Cum comunicăm eficient informaţiile privind comportamentele

de risc în cazul copiilor şi adolescenţilor?
Comunicarea consecinţelor negative ale comportamentelor nesănătoase (denumite
comportamente de risc) a fost principala activitate în programele de educaţie pentru
sănătate. Astfel, a face prevenţia fumatului sau a consumului de alcool a însemnat în fapt
a oferi copiilor şi adolescenţilor informaţii despre consecinţele negative ale acestor
comportamente de risc. Experienţa specialiştilor şi mai ales a profesorilor a ar ătat că
aceste informaţii nu sunt suficiente pentru a determina schimbarea atitudinii copiilor şi
adolescenţilor faţă de aceste comportamente de risc.
Copiii învaţă comportamentele sănătoase (ex.: înotul) şi comportamentele de risc,
nesănătoase (ex.: fumatul) de la membri ai familiei, prieteni, persoane semnificative din
jurul lor şi din mass-media (reclame tv, articole din reviste, panouri publicitare, emisiuni
radio).
Atitudinea faţă de alcool se formează încă de la vârsta de 6-7 ani. De la vârsta de 6
ani copiii înţeleg normele sociale legate de consumul de alcool şi fumat (a consuma alcool
sau a fuma sunt „comportamente de adult”), dar încă nu au format ă o opinie despre
consumul de alcool. În consecinţă, o bună prevenire a comportamentelor de risc trebuie
să înceapă de timpuriu.
Multe programe educaţionale de prevenire a comportamentelor de risc au rezultate
scăzute pentru că pornesc de la convingerea că informarea copiilor despre comportamente
nesănătoase sau de risc îi determină pe aceştia să le respingă. Unele comportamente de
risc cum ar fi fumatul sau consumul de alcool sunt prezentate de companiile produc ătoare
ca fiind “numai pentru adulţi”, lucru care determină creşterea atractivităţii lor pentru
copii şi adolescenţi.
Copiii învaţă mai eficient când li se prezintă nu doar informaţii despre consecinţele
negative ale unui comportament de risc (ex.: fumatul), ci când sunt şi implica ţi în luarea
unei decizii proprii cu privire la acel comportament. Ei respectă regulile care au fost
negociate împreună cu ei şi nu cu cele impuse de adult.
Campaniile de prevenire care moralizează, provoacă frică sau accentuează
consecinţele negative pe termen lung ale unor comportamente de risc au în general efecte
33
opuse şi sunt foarte limitate în eficienţă. Mult mai eficiente sunt campaniile focalizate pe
dezvoltarea deprinderilor cognitive şi sociale care facilitează formarea unui stil de viaţă
sănătos, cum ar fi negocierea, asertivitatea, abilitatea de a face fa ţă presiunii grupului,
luarea de decizii.
Se recomandă ca programele de educaţie pentru sănătate să integreze perspectiva
copilului asupra sănătăţii şi să prezinte atât efectele comportamentelor de risc pe termen
scurt şi pe termen lung, cât şi consecinţele sociale relevante pentru copil.
Studiile de psihologie a sănătăţii arată că este semnificativ mai eficient ca
prevenirea să se focalizeze pe consecinţele pe termen scurt ale unui comportament de risc
şi mai puţin pe consecinţele pe termen lung. Copiii şi adolescenţii sunt interesaţi în
special de consecinţele unui comportament de risc asupra aspectului fizic (de exemplu,
fumatul produce un miros urât al gurii şi mâinilor şi îngălbenirea pielii) şi de rela ţiile
sociale care interferează cu fumatul, şi sunt mai puţin preocupaţi de faptul că pot dezvolta
peste câţiva ani cancer pulmonar.
Orice strategie de comunicare a riscului trebuie să fie însoţită de oferirea
oportunităţii dezvoltării de abilităţi de reducere a riscului respectiv (ex. Dezvoltarea
abilităţilor necesare pentru adoptarea şi menţinerea comportamentelor preventive).

Atitudinea poate fi definită drept o dispoziţie relativ

permanentă faţă de o persoană sau un eveniment din viaţa
noastră.

TEHNICI DE INFLUENŢARE ATITUDINALĂ

Cu alte cuvinte este o modalitate specifică de a aborda anumite situa ţii. La nivel
elementar poate reprezenta simpatia sau antipatia pentru ceva sau cineva, însa, la nivel
complex poate include o varietate de convingeri şi sentimente în legatură cu o anumită
problemă.3
Atitudinile sunt structurate pe trei componente:
 Componenta cognitivă, reprezentată de convingerile, motivele pe care le
formulăm pentru a justifica sentimentele
 Componenta afectivă, reprezentată de emoţiile, sentimentele care însoţesc
convingerile (ne place sau nu ne place, ne înfurie sau ne bucură)
 Componenta comportamentală, reprezentată de modul în care ne sunt
influenţate acţiunile.
Atitudinile nu sunt întotdeauna consecvente, convingerile noastre nu se reflectă
întotdeauna în modul în care ne comportăm (componenta cognitivă nu este în consonan ţă
cu componenta comportamentală).
De asemenea atitudinile sunt relativ stabile, ceea ce permite ajustarea sau modificarea
lor.

3
Nicky Hayes, Sue Orell – „Introducere in Psihologie”, editura ALL, 1997

34
 Programele de prevenire ce vizează modificări atitudinale faţă de consumul de
droguri, utilizează o serie de tehnici şi metode de schimbare a atitudinilor ce favorizeaz ă
consumul de droguri.

Modelarea

Modelarea constă în prezentarea unui eşantion de comportament

pentru a antrena pe subiect în producerea lui. Modelul, cel care emite acest
comportament poate fi real (ex.: un coleg, psihologul, profesorul, un prieten) sau simbolic
(ex.: un personaj de film, un caracter dintr-un roman etc.).

Exerciţiu participativ
Într-o pauză începeţi să vorbiţi şoptit cu colegii dumneavoastră.
Observaţi ce se întâmplă cu propriile lor emisii verbale.
Modelarea este o tehnică foarte frecvent utilizată în practica socială. Oamenii se
confruntă constant cu o serie de probleme pe care, fie nu ştiu să le rezolve, fie strategia
rezolutivă este greşită, costurile ei depăşind beneficiile. În aceste condiţii, în mod firesc,
începem să scanăm mediul în căutarea de modele, de strategii rezolutive mai eficiente
decât ale noastre, care sunt deja prezente în repertoriul altora. Nu întotdeauna această
căutare este deliberată, conştientă, şi nu întotdeauna modelul e conştient c ă a devenit
model. De aceea modelarea, modificarea unui comportament prin imitarea altcuiva este un
fenomen mult mai frecvent decât conştientizăm noi. Adesea suntem modelaţi de către
alţii sau modelăm, la rândul nostru, fără să ştim. Mijloacele de informare în mas ă, în
special televiziunea, exercită o influenţă considerabilă, în special prin oferta de modele.
Dacă comparăm această situaţie cu cea de acum 50-60 de ani, când singurele modele erau
în proximitatea socială a individului sau în puţinele producţii simbolice promovate de
instituţiile culturale locale, ne dăm seama de oportunităţile uriaşe de învăţare prin
modelare
oferite în timpurile noastre. Adesea suntem expuşi la modele diferite, chiar contradictorii
pentru acelaşi comportament. Tot mai multe modele, eterogene, intr ă în competi ţie pentru
a-şi pune amprenta asupra propriului nostru comportament.

Învăţarea observaţională

La baza modelării comportamentului se află mecanismul de învăţare

observaţională (Bandura, 1977). Această învăţare se bazează pe observarea faptului
că în anumite situaţii, cineva realizează un anumit comportament, care e urmat de anumite
întăriri / pedepse. Această observaţie poate avea următoarele efecte:
1) subiectul imită comportamentul respectiv, îmbogăţindu-şi repertoriul
comportamental; 2) creşte probabilitatea manifesătrii unui comportament deja existent
în repertoriul subiectului (ex.: observând cum utilizarea anumitor tipuri de droguri creste
gradul de acceptare in grup observatorul va fi tentat să utilizeze el însuşi, daca considera
ca acest lucru ii va fi de folos);

35
3) comportamentul modelului devine antecedent, pentru comportamentul subiectului,
adică tinde să-l declanşeze. Ori de câte ori observaţia unui comportament şi a
contingenţelor sale produce unul sau mai multe dintre efectele menţionate mai sus avem
de-a face cu o situaţie de învăţare observaţională.
A. Bandura face o distincţie între cele două faze ale învăţării observa ţionale: achizi ţia şi
performanţa. Achiziţia se referă la dobândirea sau asimilarea comportamentului
respectiv iar performanţa – la realizarea lui efectivă. Între cele două faze poate trece
mult timp, chiar de ordinul anilor. De pildă, o serie de cercet ări asupra violen ţei familiale
au pus în evidenţa faptul că violenţa fizică a părinţilor asupra copiilor, tinde să fie
reprodusă comportamental de către aceştia abia mai târziu, când sunt la rândul lor adul ţi
şi în postura de părinte, acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul consumului de tutun,
alcool sau alte droguri. Pe de altă parte, un model odată achiziţionat nu se manifestă
automat, ca performanţă. El poate rămâne doar ca o alternativă, pe care subiectul o
consideră cognitiv, dar nu o transformă în faptă.

Exerciţiu participativ:
Analizaţi diferenţa dintre modelele pe care le aveţi în minte despre fumat şi modul
în care efectiv vă manifestaţi faţă de acest gen de comportament.

Condiţiile modelării
Principalele condiţii care favorizează achiziţia unui model comportamental sunt
prezentate mai jos:
1. Similaritatea dintre observator şi model. Cu cât similaritatea e mai mare, cu
atât achiziţia este mai rapidă. De pildă, tindem să imităm personaje care apar ţin ca şi noi
aceluiaşi grup de vârstă, sex, statut social, convingere religioasă, etc. Cu cât deosebirile
sunt mai mari, cu atât achiziţia e mai dificilă.
2. Similaritatea activităţilor. Tindem să achiziţionăm, din mulţimea de modele pe
care le avem la dispoziţie doar pe cele care sunt consonante cu activitatea pe care o facem.
Reclamele la băuturi răcoritoare, de pildă, au mult mai mare impact vara, pentru c ă
prezintă activităţi care sunt similare cu ceea ce noi facem în acea perioadă a anului.
3. Atenţia. Cu cât observatorul este mai atent la model cu atât creşte probabilitatea
achiziţionării lui. Atenţia la rândul ei, poate face obiectul întăririi directe. De pild ă,
putem solicita pe observator să observe atent comportamentul modelului, apoi îl punem
să-l descrie şi-l întărim pentru acurateţea descrierii.
4. Comportamentul modelului e prezentat clar şi relevant pentru
observator. Un comportament ambiguu sau nerelevant are valoare informaţională
redusă pentru observator, ca atare scad şansele achiziţionării lui.
5. Comportamentul modelului se află în “zona proximei dezvoltări” a
observatorului. Dacă observatorul are disponibilităţi şi resurse capabile să-i permită
producerea unui comportament similar atunci achiziţia se face mai rapid. Dimpotrivă, cu
cât e mai mare “distanţa” dintre model şi observator (ex.: observatorul are resurse
intelectuale sau comportamentale scăzute în raport cu subiectul observat), cu atât impactul
modelului e mai redus.

36
6. Imitarea comportamentului modelului creşte dacă ea duce la obţinerea unor
recompense sau evitarea unor situaţii aversive pentru subiect.
7. Reacţiile emoţionale ale modelului faţă de propriul comportament
sunt pozitive. Observatorul e mai dispus să imite un comportament pentru care modelul
îşi exprimă satisfacţia, decât dacă acesta e neutru sau nemulţumit. De pildă, propria
noastră activitate e mai susceptibilă de imitaţie dacă o facem zâmbind, într-o “mină”
pozitivă, decât dacă o efectuăm posomorâţi, bombănind. Puţin probabil să-l faci pe
celălalt să muncească când tu nu exprimi bucuria lucrului bine făcut.
Pe de altă parte, achiziţia unui model este o condiţie necesară, dar nu suficient ă
pentru realizarea sau înfăptuirea lui efectivă. De regulă, experienţele proprii
prevalează asupra modelelor. Pe de altă parte, contextele de actualizare a unui
comportament sunt diferite. “Înjurăturile”, de pildă, sunt întărite de ga şca din care faci
parte, dar nu şi de părinţi. Ca atare, actualizarea modelului va fi ea însăşi contextuală.
Întăririle şi pedepsele actuale sunt cele care îl fac pe observator să imite un model
sau, dimpotrivă, să-l suprime.
Pe scurt, atât achiziţia cât şi actualizarea comportamentului modelului sunt mediate
de o serie de variabile. Numai cunoaşterea şi utilizarea lor adecvată pot garanta succesul
intervenţiei psihologice prin modelare.

Tehnici de modelare în cadrul programelor de prevenire a consumului de droguri

 Discutiile etice. De exemplu: „Este corect ca părinţii mei să-mi cear ă să nu fumez
când ei înşişi fumează?”
 Dezbateri pe tema influenţelor grupului şi a comportamentelor modelate în
interiorul grupului.
 Dezbateri – forum pe tema consumului de droguri de către anumite personalităţi
artistice, sportive, etc. Organizarea unor „procese”, o parte din elevi devenind
acuzatori şi o alta parte apărători.
 Jocul de rol. Dramatizarea

Exerciţiu participativ:
Robert este prietenul cel mai bun al lui Alexandru şi îi oferă într-
una din întâlniri un drog (ţigara, alcool sau alte tipuri de droguri).
Cum va reacţiona Alexandru?
Va găsi modalităţi de a refuza astfel încât să-i fie respectate decizia
şi convingerile? Va încerca să-şi convingă prietenul să nu
consume? Ceilalţi elevi sunt spectatori şi la sfârşit vor comenta
scena.
 Povestiri cu final creat de elevi

Insula misterioasă
Un grup de marinari împreună cu căpitanul lor naufragiază pe o
insula necunoscută

37
şi izolată de tot restul lumii. Aici întâlnesc o populaţie care se comportă
într-un mod foarte
ciudat dupa ce consumă fructele unei plante misterioase. Aceştia devin
fie foarte agitaţi fie
cad într-o stare de letargie, care îi face să nu se mai hrăneasă şi în final
să moară.
Căpitanul ar vrea să-i salveze pe aceşti oameni dar nu ştie ce
decizii să ia. Astfel îi
împarte pe marinarii lui în trei grupuri care au la dispoziţie o perioada
de timp să elaboreze o serie de legi şi reguli menite să-i facă pe
băstinaşi să nu mai consume planta misterioasă. (elevii vor fi împărţiţi
în trei grupe şi vor încerca să scrie finalul povestirii

 Modele de viaţă, literatură despre modele. Povestiri, nuvele, romane moralizatoare

pe care le vor analiza şi dezbate elevii.

În cele ce urmează vă propunem un exemplu de program de

prevenire a consumului de droguri :

Prevenirea consumului de substanţe (alcool, tutun , droguri)

Obiective
• Formarea unei reprezentări mentale corecte depre consumul de substanţe
• Motivarea participanţilor pentru menţinerea comportamentului sanogen
- Cunoaşterea riscurilor implicate de consumul de sustanţe
- Cunoaşterea consecinţelor pe tremen scurt/lung
- Resemnificarea beneficiilor consumului de substanţe

• Dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de comportamentul sanogen

- Modificarea miturilor legate de consumul de substanţe
- Modificarea miturilor legate de neconsumarea occazională sau permanentă a
substanţelor
nocive (alcool, tutun , droguri)

• Dezvoltarea de abilităţi de menţinere a comportamentului sanogen

- Dezvoltarea abilităţii de control a stimulilor care cresc probabilitatea consumului de
substanţe
- Dezvoltarea de abilităţi sociale şi comunicare asertivă
- Dezvoltarea autoeficacităţii legate de menţinerea comportamentului sanogen
- Construirea intenţiilor implementaţionale legate de menţinerea comportamentului
sonogen în diferite contexte specifice

38
• Dezvoltarea de abilităţi alternative de coping (abilităţi de a face faţă) la situaţii
suprasolicitante sau probleme emoţionale

• Prevenirea “recăderilor”
- Dezvoltarea şi implicare în activităţi incongruente cu consumul de substanţe (ex.:
practicarea exerciţiului fizic)
- Dezvoltarea suportului social şi facilitatea accesului la reţeaua de suport social
- Dezvoltarea unor strategii de a rezista tentaţiei (luarea de decizii şi managementul
situaţiei decizionale)

39
Glosar
Abuz de substanţe – utilizarea în exces a unui drog care a determinat afectarea
stării fizice şi/sau psihice şi/sau consecinţe sociale dăunătoare, în absenţa dependenţei,
constatate conform criteriilor medicale.
Alcaloid – orice substanţă organică azotată, cu caracter basic, extrasă din plante sau
obţinută prin sinteză, solidă sau lichidă, cu acţiune farmacodinamică variată. În funcţie
de tipul acestor substanţe şi de doza utilizată, alcaloizii pot fi utilizaţi în tratamentul
diverselor boli.. Pot avea acţiune toxică.
Adicţie – vezi dependenţă fizică
Anxietate – stare de aprehensiune, tensiune şi nelinişte.
Dependenţă fizică – se manifestă, de îndată, la reducerea marcată a dozelor, la
întreruperea completă a administrării sau la amânarea acesteia peste limitele suportabile
ale organismului, situaţie ce va genera o serie de tulburări fizice care, în ansamblul lor,
îmbraca aspectul sindromului specific consumatorilor de droguri, cunoscut sub numele de
sindrom de abstinenţă.
Dependenţa psihologică – constă dintr-o stare psihică, particulară, manifestată
prin dorinţa imperioasă şi irezistibilă a subiectului de a continua utilizarea drogului şi de
a înlătura disconfortul psihic. Se întâlneşte în toate cazurile de dependen ţă, cu anumite
particularităţi, putând fi sau nu însoţită de dependenţa fizică şi toleranţă.
Dezintoxicare – din punct de vedere fiziologic, este procesul de autoreglare sau «
întoarcere la normalitate » a organismului, după eliminarea unei substanţe toxice. Din
punct de vedere terapeutic, dezintoxicarea este un procedeu prin care se urmăreşte
eliminarea substanţei toxice sau se face inofensivă acţiunea acesteia.
Drog – se referă la substanţe psihic active cu potenţial de a da dependenţă, de origine
naturală sau de sinteză
Intoxicaţie acută – o stare tranzitorie ce apare la scurt timp de la utilizarea drogului
cu apariţia efectelor specifice, observabile clinic şi/sau paraclinic.
Metadonă – substanţă analgezică, asemănătoare morfinei care se administrează în
principal dependenţilor de heroină .
Politoxicomanie – utilizarea concomitentă a cel puţin două droguri diferite în
condiţii de dependenţă.
Recădere – reluarea consumului de drog după o anumită perioadă de abstinenţă..
Sevraj – reacţii psihologice şi fiziologice la întreruperea bruscă a unui drog care a
produs dependenţă
Sindrom de abstinenţă – se referă la reacţia organismului la întreruperea bruscă
a utilizării drogului, la administrarea de antagonist specific sau la scăderea cantităţii de
drog faţă de care s-a instalat dependenţa.
Supradoza – se referă la utilizarea acelei cantităţi de drog suficientă pentru a
determina efecte adverse acute care pun viaţa în pericol.
Toleranţă – se referă la necesitatea utilizării unor cantităţi crescânde de drog în scopul
obţinerii aceloraşi efecte sau apariţia simptomelor de abstinenţă în cazul menţinerii
aceleaşi cantităţi sau diminuării cantităţii consumate.
.

40
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului
şi consumului ilicit de
droguri, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004
dispune:

Art.2-(1)Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,

transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu,
trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind
circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art.3-(1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri
de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este
închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art.4-(1)Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,
transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, f ăr ă
drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 5 ani.
Art.5- Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuin ţe sau a
oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori
tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani
şi interzicerea unor drepturi.
Art.6-(1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie , de c ătre medic, f ăr ă ca
aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an
la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de
droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condi ţiile prev ăzute la alin.
(1) sau a unei reţete medicale falsificate.
Art.7-Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condi ţiilor legale, se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Art.8-Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Art.9-Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea
cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente
ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de
droguri de mare risc, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.

41
Art.10-Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la Art.2-9 se
pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale
acestora sporindu-se cu 3 ani.
Art.11-(1) Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat
de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani sau
amendă.
Art.12-Dacă faptele prevăzute la art. 2, 6-8 şi 11 au avut ca urmare moartea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art.13-(1) Tentativa la infracţiunile prevăzute la art.2-7, la art.9 şi 10 se pedepseşte.
(2) Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor,
precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1).
Art.14-(1) Cu privire la infracţiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lâng ă situa ţiile
prevăzute în Codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii:
a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerci ţiul autorit ăţii
publice, iar fapta a fost c omisă în exercitarea acestei funcţii;
b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii,
atribuţii în lupta împotriva drogurilor;
c) drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic,
unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activit ăţi
interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dac ă fapta a fost comis ă într-o
instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de
asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii,
studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea
acestora;
d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art.2-11;
e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru via ţa şi
integritatea persoanelor.
(2) În cazul circumstanţei agravante prevăzute la alin. (1) lit. c), referitoare la săvâr şirea
faptelor într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii
desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul
special prevăzut de lege se poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul
închisorii, sau maximul general, în cazul amenzii.

42