SET

 DE  INSTRUMENTE
pentru  prevenirea,  intervenția  în  caz  de  și  
intervenția  ulterioară    suicidului  în  școală

Eva  Dumon  &  Prof.  Dr.  Gwendolyn  Portzky  

Unitatea  pentru  Studierea  Suicidului,  Universitatea  din  
Ghent    

 
Proiectul  Euregenas  a  fost  finanţat  de  către  Uniunea  Europeană  prin  Programul  de  Sănătate  Publică  
2008  -­‐  2013.  Responsabilitatea  pentru  conţinutul  acestei  publicaţii  aparţine  în  totalitate  autorilor  şi  
Agenţia  Executivă  nu  este  responsabilă  pentru  orice  utilizare  a  informaţiei  conţinute  de  aceasta.  
SET  DE  INSTRUMENTE    

Pentru  prevenirea,  intervenţia  în  caz  de  şi  intervenţia  ulterioară  

suicidului  în  școală.    

Eva  Dumon  &  Prof.  dr.  Gwendolyn  Portzky

Unitatea pentru Cercetarea Suicidului, Universitatea din Ghent
Euregenas
2014

Mulţumiri
Acest  set  de  instrumente  a  fost  elaborat  de  Unitatea  pentru  Cercetarea  Suicidului  din  cadrul  
Univeristăţii  din  Ghent,  partenerul  principal  în  cadrul  Pachetului  de  activităţi  nr.6  al  proiectului  
Euregenas,  cu  sprijinul  guvernului  flamand  şi  pe  baza  feedback-­‐ului  și  comentariilor  următorilor  
parteneri  şi  factori  de  interes:
• Partenerii  asociaţi  Euregenas  (vezi  p.  45  pentru  lista  completă  a  partenerilor);
• Board-­‐ul  ştiintific  al  proiectului  Euregenas;
• Participanţii  la  întâlnirile  reţelei  regionale  Euregenas*,  cu  mulţumiri  speciale  pentru  
contribuţia    VIGeZ  la  elaborarea  acestui  set  de  instrumente.  
*Aceste  reţele  regionale  au  fost  create  în  cinci  regiuni  participante,  pentru  a  sprijini  
elaborarea  şi  implementarea  setului  de  instrumente  şi  a  implicat  factori  decizionali,  experţi  
în  sănătate  publică,  parteneri  sociali  din  comunitate  şi  factori  de  interes  din  domeniul  
prevenirii  suicidului.  

[Iconiţele  din  acest  set  de  instrumente  au  fost  create  de  Freepik  and  IcoMoon]  
Cuprins

REZUMAT                                                                    4

INTRODUCERE                     5

PART  1.    STRATEGII  DE  PREVENIRE  A    SUICIDULUI  ÎN  CADRUL  POLITICII  PENTRU  O  ŞCOALĂ  
SĂNĂTOASĂ                       7

STRATEGIA  1  –  Elaborarea  unui  cadru  de  politici  pentru  o  şcoală  sănătoasă     8

STRATEGIA  2  –  Elaborarea  programelor  de  prevenire           13
1.  Programe  psiho-­‐educaţionale             14
2.  Programe  de  formare  a  abilităţilor             18
3.  Programe  de  formare  a  “santinelelor”   21
4.  Programe  de  screening               22
STRATEGIA  3  –  Acordarea  unei  atenţii  speciale  personalului  şi  elevilor  vulnerabili  24
STRATEGIA  4  –  Restricţionarea  accesului  la  mijloace  letale         26  

PART  2.  INSTRUMENTE  PRACTICE                 27

INSTRUMENT  1  –  Date  cheie  privind  comportamentul  suicidar                                                               28

INSTRUMENT    2  –  Identificarea  şi  abordarea  elevilor  cu  potenţial  suicidar           32
INSTRUMENT  3  -­‐    Ce  se  poate  face  după  un  suicid  (tentativă)_?         36
INSTRUMENT  4  –  Ghid  pentru  conversaţie  în  clasă  după  un  suicid  (tentativă)   42

LISTA  DE  VERIFICARE                 43

DESPRE  PROIECTUL  EUREGENAS                                                                                                       44

BIBLIOGRAFIE                       47
Rezumat    
Acest  set  de  instrumente  este  menit  să  ofere  îndrumare  în  ceea  ce  priveşte  prevenirea,  intervenţia  în  
caz  de  şi  intervenţia  ulterioară  suicidului  în  şcoli.  Setul  cuprinde  două  secţiuni  principale:    

1.   Prima   parte   se   adresează   factorilor   de   decizie   din   domeniul   educaţiei.   Ea   oferă   un   CADRU   DE  
POLITICI  pentru  şcoli  sănătoase,  inclusiv  o  prezentare  generală  a  strategiilor  şi  programelor  care  şi-­‐
au  dovedit  eficacitatea  în  ceeea  ce  priveşte  promovarea  sănătăţii  mintale  şi  prevenirea  suicidului  în  
şcoli.    

2.   A  doua  parte  oferă  o  o  gamă  de  INSTRUMENTE  PRACTICE  pentru  personal,  în  special  directori  
de  şcoală,  profesori  şi  consilieri  şcolari,  inclusiv    :

• Date    cheie  privind  comportamentul  suicidar  ;

• Strategii   de   intervenţie,   care   descriu   modalităţile   prin   care   pot   fi   identificaţii   studenţii   cu  
comportament  suicidar    şi  prin  care  se  poate  interacţiona  cu  aceştia.    

• Strategii  de  intervenţie  post-­‐factum,  care  se  pot  folosi  după  suicidul  sau  tentativa  de  suicid  
a  unul  elev  (sau  membru  al  personalului),  inclusiv  o  schiţă  a  planului  de  criză.    

• Ghid  pentru  o  conversaţie  în  clasă,  după  un  suicid  sau  o  tentativă  de  suicid  (a  unui  elev  sau  
membru  al  personalului)  

• O   listă   finală   de   verificare,   care   face   un   rezumat   al   elementelor   principale   acoperite   de  

acest  set  de  instrumente.    

În  afară  de  acest  set  de  instrumente,  poate  fi  utilă  consultarea  altor  surse,  cum  sunt:
• Ghidul  general  pentru  prevenirea  suicidului,  elaborat  de  Euregenas  ,  care  poate  fi  gasit  la  
adresa  www.euregenas.eu
• Sunt   ţări   care   au   elaborat   resurse   şi   programe   specifice,   locale   şi   naţionale,   privind  
promovarea  sănătăţii  mentale  şi  prevenirea  suicidului  în  şcoli.      

Acest set este disponibil în mai multe limbi şi poate fi descărcat de pe

www.euregenas.eu
 INTRODUCERE    
Despre  Euregenas
În  cadrul  pachetului  6  al  proiectului  Euregenas  s-­‐au  elaborat  linii  directoare  si  seturi  de  instrumente  
pentru   prevenirea   suicidului.   Proiectul   Euregenas   doreşte   să   contribuie   la   prevenirea   ideaţiei   şi  
comportamentului   suicidar   în   Europa   prin   elaborarea   şi   implementarea   de   strategii   de   prevenire   a  
suicidului   la   nivel   regional   care   pot   fi   utilizate   de   către   Uniunea   Europeană   ca   exemple   de   bune  
practici.  Proiectul  aduce  împreună  15  parteneri  din  Europa  care  reprezintă  11  regiuni  europene  cu  
experienţe  diverse  în  prevenirea  suicidului  
Gasiţi  mai  multe  informaţii  despre  acest  proiect  la  finalul  acestui  set  de  instrumente,  precum  şi  pe  
pagina  de  web  www.euregenas.eu

Elaborarea  acestui  set  de  instrumente  

Liniile  îndrumătoare  din  setul  de  instrumente  se  bazează  pe  o  analiză  a  nevoilor  factorilor  principali  
de   interes,   realizată   la   nivel   regional,   precum   şi   pe   o   analiză   cuprinzătoare   a   literaturii   de  
specialitate  şi  a  bunelor  practici  din  domeniu,  incorporate  în  pachetul  4  al  proiectului  Euregenas.  
De   asemenea,   s-­‐a   realizat   o   analiză   a   literaturii   internaţionale   privind   eficacitatea   strategiilor   şi  
programelor  pentru  prevenirea  suicidului  în  şcoli,  folosind  Web  of  Science  (2000-­‐2014).  Mai  mult,    
s-­‐au   înfiinţat   reţele   regionale   în   cinci   regiuni   participante,   pentru   a   sprijini   elaborarea   şi  
implementarea   acestor   principii   îndrumătoare.   Reţelele   au   implicat   factori   decizionali,   eperţi   în  
 sănătate   publică,   parteneri   sociali   din   comunitate   şi   factori   de   interes   din   domeniul   prevenirii  
suicidului.  

De ce un set de instrumente pentru prevenirea

suicidului în şcoli?
• Suicidul   este   o   cauză   majoră   a   deceselor   în   rândul   tinerilor   din   Europa.   Incidenţa  variază   de   la  
ţară   la   ţară,   dar   gândurile   şi   tentativele   de   suicid   par   să   fie   probleme   comune   tinerilor   (Madge  
et   comp.,   2008).   Un   studiu   efectuat   în   rândul   elevilor   cu   vârste   între   15   şi   16   ani   în   17   ţări  
europene  a  arătate  o  prevalenţă  medie  a  gândurilor  de  auto-­‐vătămare  de  7,4%  (variaţie  între  
2,1%  şi  15,3%)  şi  o  prevalenţă  a  tentativelor  de  suicid  auto-­‐raportate  de  10,5%  (variaţie  între  
4,1%  şi  23,5%)  (Kokkvei  et  comp.,  2012)  

• Este   nevoie   de   strategii   prentru   prevenirea   suicidului,   pentru   intevenţie   şi   intervenţie  

ulterioară   în   caz   de   comportament   suicidar   în   şcoală,   pentru   că   tinerii   îşi   petrec   foarte   mult  
timp  la  şcoală.  

• Prevenirea  suicidului  necesită  o  abordare  multi-­‐sectorială  şi  poate  fi  un  subiect  important  nu  
doar  în  cadrul  sectorului  de  sănătate,  dar  şi  în  alte  sectoare,  cum  ar  fi  cel  educaţional.  
 

Aşadar,  a  fost  elaborat  un  set  de  instrumente  pentru  şcoli,  care  să  fie  folosit  de  factorii  de  
decizie  pe  de  o  parte  şi  “santinelele”  din  mediul  şcolar,  pe  de  alta,  cum  sunt  directorii  de  şcoală,  
profesorii  şi  consilierii  şcolari.  Scopul  acestuia  este  de  a  oferi  şcolilor  informaţii  privind  tipurile  de  
comportament  suicidar,  o  prezentare  generală  a  strategiilor  de  promovare  a  sănătăţii  mintale    şi  de  
prevenire   a   suicidului   în   şcoală,   exemple   de   bune   practici   şi   instrumente   practice.   În   felul   acesta,  
acestii   linii   îndrumătoare   oferă   o   imagine   generală   a   potenţialelor   contribuţii   la   prevenirea  
suicidului  în  mediul  şcolar.  

               

PARTEA  1    
STRATEGII  DE  PREVENIRE  A  
SUICIDULUI  ÎN  CADRUL  UNEI  
 Atunci  când  se  elaborează  o  strategie  cuprinzătoare  şi  eficientă  pentru  prevenirea  suicidului  în  şcoli,  
este   esenţial   ca   această   strategie   să   fie   parte   integrantă   a   unei   politici   de   sănătate   în   şcoală   şi   a  
întregii   abordări   privind   şcoala   şi   mediul   şcolar.   O   strategie   de   prevenire   a   suicidului   trebuie   să  
includă   o   gamă   largă   de   strategii   de   prevenire,   care   să   acţioneze   la   diferite   niveluri   în   contextul  
şcolar:

• Să   se   concentreze   pe   ELEVI   (în   special   cei   vulnerabili),   prin   educaţie   psihologică,   formarea  
abilităţilor  şi  monitorizarea  stării  lor  de  sănătate

• Să   aibă   în   vedere   PROFESORII   şi   PERSONALUL   ŞCOLII   ,   prin   formare   de   “santinele”,   prin  

sprijinirea  acestora  şi  prin  asigurarea  unui  loc  de  muncă  sănătos  şi  sigur.  

• Să   aibă   în   vedere   MEDIUL   ŞCOLAR   ,   prin   restricţionarea   accesului   la   mijloace   letale,   prin  
întărirea   cooperării   cu   serviciile   de   sănătate   mintală,   prin   îmbunătăţirea   culturii   şcolare   (prin  
implicarea  elevilor  şi  părinţilor).  

În  continuare  ne  vom  concentra  asupra  patru  strategii  de  prevenire  în  şcoli.  Pentru  a  avea  o  politică  
eficientă,  este  nevoie  de  o  combinaţie  a  tuturor  acestor  strategii.

• 1.  Elaborarea  unui  cadru  de  politici  pentru  o  şcoală  sănătoasă

• 2.  Elaborarea  de  programe  de  prevenire  pentru  şcoli.  
• 3.  Acordarea  unei  atenţii  speciale  elevilor  şi  membrilor  personalului  vulnerabili.  
• 4.  Restricţionarea  accesului  la  mijloace  letale.  

Mai   multe   informaţii   privind   strategiile   de   prevenire   a   suicidului   pot   fi   găsite   în   Ghidul   de   prevenire  
a  suicidului  elaborat  de  Euregena,  disponibil  la  www.euregenas.eu.

Strategia   1   –   Elaborarea   unui   cadru   de   politici  

pentru  o  şcoală  sănătoasă    

 
Fiecare   şcoală   ar   trebui   să   aibă   o   politică   de   sănătate,   care   să   includă   strategii   de   promovare   a   sănătăţii  
mintale   şi   care   să   asigure   asistenţă   suplimentară   elevilor   şi   profesorilor   care   sunt   supuşi   riscului   de   a   fi  
afectaţi  de  probleme  de  sănătate  mintală.  Deşi  nu  s-­‐au  făcut  multe  cercetări  privind  eficacitatea  promovării  
generale   a   sănătăţii   mintale   în   ceea   ce   priveşte   suicidul,   putem   să   spunem   că   o   politică   care   are   ca   scop  
sănătatea   în   şcoală   poate   contribui   la   prevenirea   suicidului,   pentru   că   are   ca   obiective   îmbunătăţirea   unor  
factori  cum  sunt  rezilienţa,  abilităţile  de  adaptare,  incluziunea  socială,  precum  şi  siguranța  în  şcoală,  care  pot  
fi  factori  de  protecţie  împotriva  comportamentului  suicidar  .  

În  continuare  abordăm  patru  puncte  cheie  pentru  o  politică  de  sănătate  mintală  în  şcoală,  precum  
şi  câteva  exemple  practice:  
1. Investiţia  în  sănătatea  mintală:  ce  înseamnă?
2. Asigurarea  securităţii  în  şcoală  şi  reducerea  fenomenului  de  agresiune/intimidare;
3. Sprijinirea  profesorilor;  
4. Implicarea  părinţilor  şi  a  serviciilor  de  sănătate  mintală;    

! Investiţia în sănătatea mintală

Conform  Organizaţiei  Mondiale  a  Sănătăţii  (2013)  A  INVESTI  ÎN  SĂNĂTATEA  MINTALĂ  INSEAMNĂ:  

1.   Creşterea   rezilienţei   emoţionale   şi   reducerea   vulnerabilităţii   faţă   de   problemele   de   sănătate  

mintală,  prin  dezvoltarea  de  abilităţi  personale,  a  respectului  de  sine,  a  strategiilor  de  adaptare,  a  
abilităţilor  de  rezolvare  a  problemelor  si  autoajutorării,  care  duc  la  o  creştere  a  capacităţii  de  a  face  
faţă  tranziţiilor  din  viaţă  şi  stresului.  (eg.  Prin  organizarea  de  cursuri  de  formare  pentru  elevi).  

2.   O   mai   bună   educare,   informare   și   conștientizare   a   problemelor   ce   privesc   sănatatea   şi   bolile  

mintale,  prin  organizarea  de  campanii  de  conştientizare,  cu  scopul  de  a  îmbunătăţi  atitudinile  şi  a  
facilita  dezvoltarea  comportamentelor  de  căutare  a  ajutorului.  Un   bun  punct  de  plecare  ar  fi  Ziua  
Mondială  a  Sănătăţii  Mintale  din  10  octombrie.  

3.  Creşterea  incluziunii  şi  coeziiunii  sociale.  Scopul  este  de  a  asigura  un  climat  primitor  şi  sigur  în  
şcoală,   prin   activităţi   de   conştientizare   si   de   reducere   a   stigmatizării   şi   discriminării   (de   exemplu  
faţă  de  grupurile  minoritare)  sau  prin  crearea  unor  medii  de  sprijin  (de  ex.  reţele  de  autoajutorare)  
4.   Asigurarea   unor   servicii   de   sănătate   şi   sociale   mai   bune   (şi   mai   multe),   în   special   pentru  
populaţiile   dezavantajate,   ale   căror   nevoi   nu   sunt   satisfăcute.   De   exemplu,   şcolile   ar   trebui   să  
investească   în   asigurarea   accesului   la   asistență   (de   exemplu   în   centre   de   sănătate   mintală)   şi  
consilieri  în  şcoli.    
5.  Asigurarea  unui  sprijin  social  şi  unei  protecţii  sociale  mai  bune,  în  special  pentru  persoanele  în  
pericol   sau   cele   afectate   de   boli   mintale,   şi   îndeosebi   pentru   cei   care   fac   parte   din   grupuri  
dezavantajate.   Acest   lucru   se   poate   face   prin   formarea   unor   persoane   (“santinele”)   care   să  
identifice  şi  să  abordeze  elevii  în  situaţii  de  risc,  oferind  sprijin  suplimentar  acestora.

Studiile au arătat că programele care s-au bazat pe o abordare cuprinzătoare a

tot ceea ce înseamnă şcoală şi mediu şcolar s-au dovedit eficace, programe
implementate continuu timp de peste un an, cu scopul de a promova sănătatea
mintală şi nu de a preveni bolile mintale (Wells, 2003).

EXEMPLU  

“INDRUMĂTORI  PE  PROBLEME  DE  PREVENIRE”  

În  cadrul  planului  flamand  de  acţiune  privind  prevenirea  suicidului,  guvernul  flamand,  împreună  cu  
reţelele  regionale  de  sănătate  au  elaborat  programul  de  coaching  pentru  prevenirea  suicidului.  În  
fiecare   provincie   a   Flandrei,   îndrumători   au   ajutat   şcolile   gimnaziale   să   stabilească   o   politică  
integrată  de  sănătate  mintală  şi  să  elaboreze  un  plan  de  acţiune  pentru  conducerea  şcolii,  profesori,  
părinţi  şi  elevi.  
 
Strategia  avea  şase  componente:  
1. Promovarea  sănătăţii  mIntale  şi  crearea  unei  atmosfere  pozitive  în  şcoală.  
2. Îmbunătăţirea   educaţiei   elevilor   în   ceea   ce   priveşte   abilităţile   sociale   şi   cele   de   rezolvare   a  
problemelor.  
3. Recunoaşterea   semnelor   ce   indică   ideaţie   şi   comportament   suicidar     şi   consilierea,   în   cadrul  
şcolii,  a  elevilor  în  situaţie  de  risc.  
4. Educarea  profesorilor,  consilierilor  şi  directorilor  de  şcoală;  
5. Elaborarea  unei  politici  privind  recomandarea  tratamentului  în  afara  şcolii.  
6. Asigurarea  implicării  active  a  tuturor  actorilor.  

Mai  mult  de  200  de  şcoli  s-­‐au  implicat  în  elaborarea  şi  implementarea  unui  plan  de  acţiune  privind  
sănătatea  mintală,  facilitat  şi  monitorizat  de  îndrumătorii  specializaţi  în  prevenire.  Au  fost  instruiţi  
peste   200   de   consilieri   şcolari,   pentru   a   folosi   o   abordare   de   tip   coaching   (îndrumare)   în   sprijinul  
şcolilor.

"   Sprijinirea securităţii în şcoală şi reducerea

fenomenului de intimidare
A  investi  în  sănătatea  mintală  înseamnă  şi  asigurarea  securităţii  în  şcoală,  precum  şi  a  unui  climat  în  
care  subiecte  ca  depresia,  teama  şi  stresul  să  poată  fi  discutate,  iar  cei  afectaţi  să  le  poată  face  faţă.  
Reducerea   fenomenului   de   intimidare   este   esenţial   pentru   asigurarea   unui   climat   securizant   în  
şcoală.  Cercetările  arată  că  intimidarea  (şi  intimidarea  cibernetică),  hărţuirea  şi  victimizarea  elevilor  
pot  duce  la  afecţiuni  mintale  şi  pot  creşte  riscul  suicidului.  Este  crucial  ca  şcolile  să  aibă  politici  anti-­‐
intimidare   şi   să   se   implice   în   programe   anti-­‐intimidare,   care   să   fie   adiţionale   sau   chiar   incluse   în  
aceste  politici  şcolare,  pentru  a  crea  o  cultură  şcolară  mult  mai  inclusivă  şi  prietenoasă.  

EXEMPLU

“KiVa”

OBIECTIVE  ŞI  COMPONENTE  

KiVa   este   un   program   anti-­‐intimidare   pentru   şcolile   primare,   elaborat   de   Universitatea   Turku   din  
Finlanda.  Programul  KiVa  include  atât  acţiuni  universale,  cât  şi  specifice,  pentru  prevenirea  cazurilor  
de   intimidare   şi   pentru   abordarea   cazurilor   existente.   Acţiunile   universale   sunt   destinate   tuturor  
elevilor   din   şcoală.   Acestea   reprezintă   eforturi   pentru   a   influenţa   normele   de   grup   şi   pentru   a  
 dezvolta   capacitatea   copiilor   de   a   se   comporta   într-­‐o   manieră   constructivă,   de   a-­‐şi   asuma  
responsabilitatea  și    a  descuraja  intimidarea,  precum    şi  de  a  sprijini    victimele.    

CERCETARE  
Programul  KiVa  a  fost  evaluat  într-­‐un  test  randomizat  care  a  inclus  117  şcoli  de  intervenţie  şi  117  
şcoli   de   control.   Concluziile   au   arătat   că   programul   reduce   în   mod   semnificativ   victimizarea   şi  
intimidarea,   atât   cea   raportată   de   victimă,   cât   şi   cea   raportată   de   colegi   (Kärnä   et   al.,   2011a).  
Influenţează   mai   multe   forme   de   agresiune,   inclusiv   cele   verbale,   fizice   şi   intimidarea  
cibernetică(Salmivalli   et   al.,   2011).   De   asemenea,   au   fost   raportate   efecte   pozitive   în   ceea   ce  
priveşte   percepţia   asupra   şcolii,   motivaţia   pentru   a   învăța   şi   rezultatele   şcolare(Salmivalli   et   al.,  
2012).  KiVa  reduce  anxietatea  şi  depresia  si  are  un  impact  pozitiv  asupra  percepţiei  asupra  mediului  
creat  de  colegi    (Williford  et  al.,  2011).  

De   asemenea,   date   din   peste   1000   de   şcoli   din   Finlanda   care   au   început   implementarea   programului  
KiVa   în   toamna   anului   2009   au   arătat   că   la   un   an   de   implementare,   intimidarea   şi   agresiunea   s-­‐au  
redus  semnificativ.  (Kärnä  et  al.,  2011b).  

IMPLEMENTARE
Informaţiile   şi   materialele   privind   implementarea   şi   folosirea   programului   KiVa   sunt   disponibile   în  
Marea  Britanie,  Statele  Unite,  Estonia,  Belgia  şi  Olanda.  Pentru  mai  multe  informaţii  consultaţi:

www.kivaprogram.net

#  Sprijinirea  profesorilor    
Sănătatea  mintală  a  profesorilor  şi  a  celorlalţi  angajaţi  trebuie  şi  ea  promovată  şi  monitorizată  în  
şcoală.   Aceştia   trebuie   să   aibă   acces   la   îngrijire   şi   sprijin.   Iniţiativele   pentru   prevenirea   şi  
gestionarea   comportamentului   suicidar     la   locul   de   muncă   pot   fi   găsite   în   “   Set   de   instrumente  
pentru   prevenirea   şi   gestionarea   suicidului   la   locul   de   muncă”.   Acest   material   este   disponibil   pe  
site-­‐ul  Euregenas  www.euregenas.eu
EXEMPLU

“MIND  MATTERS”

‘Mind  Matters’  este  un  program  australian,  care  a  fost  adaptat  pentru  Germania.  Scopul  său  este  de  
a   dezvolta   o   cultură   a   şcolii   în   care   toţi   membrii   personalului   didactic   să   se   simtă   în   siguranţă,  
valorizaţi,  implicaţi  şi  utili.  Programul  are  două  componente  şi  se  concentrează  pe:  
• îmbunătăţirea  condiţiilor  de  muncă  şi  sănătăţii  profesorilor,  prin  măsuri  menite  să  asigure  
egalitatea  relaţiilor  în  şcoală  şi  în  timpul  orelor  (  promovarea  respectului  şi  toleranţei);
• îmbunătăţirea   calităţii   mediului   de   învăţare   şi   sănătăţii   elevilor   prin   întărirea   rezilienţei   şi  
abilităţilor  de  viaţă  ale  acestora;  elevii  sunt  învăţaţi  cum  să  facă  faţă  stresului  şi  situaţiilor  
dificile.  

www.mindmatters-­‐schule.be

$ Implicarea părinţilor şi a serviciilor de sănătate

mintală
Este   foarte   important   ca   şcoala   să   stabilească   o   relaţie   bună   cu   comunitatea   şi   factorii   de   interes  
relevanţi  din  afara  şcolii.  Prin  implicarea  părinţilor  şcoala  poate  lua  măsuri  de  promovare  a  sănătăţii  
mintale   şi   de   prevenire   a   suicidului   şi   în   afara   contextului   şcolar   şi   poate   ajuta   societatea   să  
conştientizeze   pericolul   afecţiunilor   mintale.   Mai   mult,   întărirea   relaţiilor   cu   serviciile   de   sănătate  
mintală   din   afara   şcolii   este   esenţială   dacă   şcoala   doreşte   să   asigure   elevilor   şi   personalului   un  
mediu   prietenos   şi   în   care   să   se   simtă   în   siguranţă.   În   felul   acesta   şcoala   poate   apela   la   serviciile   pe  
care  le  cunoaşte  şi  în  care  are  încredere.  Împreună  pot  lucra  la  proiecte  sau  programe  de  sănătate  
mintală.  

Prin   implicarea   tututor   acestor   parteneri   relevanţi,   se   pot   întreprinde   acţiuni   colective   împotriva  
suicidului.    
Strategia   2:   Elaborarea   programelor   de  
prevenire    în  școală

Odată  politica  pentru  o  şcoală  sănătoasă    stabilită,  şcolile  pot  folosi  programele  de  prevenire  existente  
pentru  promovarea  sănăţii  mintale  şi  prevenirea  sucidului  în  şcoală.  Aici  sunt  prezentate  patru  tipuri  
de   programe   de   prevenire:   programele   psiho-­‐educaţionale,   de   formare   a   abilităţilor,   de   formare   a  
“santinelelor”    (gatekeeper  training)  şi  programe  de  screening.    

Toate  aceste  programe  au  fost  discutate  în  mod  frecvent  în  revistele  de  specialitate  (Cusimano  et  
al.,  2011;  Katz  et  al.,  2013;  Miller  et  al.,  2009;  Robinson  et  al.,  2013).  Studiile  arată  că  intervenţiile  
cele   mai   promiţătoare   sunt   cele   de   formare   a   “santinelelor”   şi   de   screening,   dar   este   nevoie   de   mai  
multă  cercetare  în  domeniu    (Robinson  et  al.,  2013).  

Toate   programele   din   acest   set   de   instrumente   sunt   ilustrate   prin   exemple   practice,   cele   mai   multe  
provin   din   Statele   Unite   şi   au   fost   incluse   în   registrul   de   bune   practici   al   Centrului   American   de  
resurse   pentru   preveirea   suicidului   (SPRC):   http://www.sprc.org/bpr/section-­‐i-­‐evidence-­‐based-­‐
programs
Aceste  programe  pot  fi  folosite  ca  model  şi  pot  fi  punctul  de  plecare  în  elaborarea  de  programe  de  
prevenire  locale,  regionale  sau  naţionale  în  Europa.  O  combinaţie  a  acestor  programe  va  fi  cea  mai  
eficientă  în  prevenirea  suicidului.  Nu  uitaţi  că  este  esenţial  ca  programele  să  fie  parte  integrantă  a  
unei  politici  ample,  care  să  acopere  toate  problemele  ce  ţin  de  şcoală.  

INSTRUMENTUL 1 din acest set de instrumente cuprinde informaţiile de bază

privind comportamentul suicidar. Recomandăm citirea integrală a acestui
material, pentru a dobândi informaţiile de bază, înainte de a începe elaborarea de
programe de prevenire a suicidului.
❶  Programe psiho-educaţionale  

Programele  psiho-­‐educaţionale  se  axează  pe  îmbunătăţirea  cunoştinţelor  şi  schimbarea  atitudinii  
elevilor  în  ceea  ce  priveşte  problemele  mintale  şi  comportamentul  suicidar  .  Acestea  pot  include  şi  
promovarea   serviciilor   de   sănătate   mintală   şi   asistenţă   telefonică   de   urgenţă,   pentru   că   acestea  
reprezintă  un  canal  bun  prin  care  se  poate  ajunge  la  adolescenţii  care  sunt  supuşi  riscului  de  a  se  
sinucide.  

ATENŢIE!  
Programele   care   se   concentrează   doar   pe   comportamentul   suicidar     (eg.   educaţie   privind  
epidemiologia,   miturile   associate   și   complexitatea   comportamentului   suicidar   )   au   rezultate   în   ceea  
ce  priveşte  schimbarea  atitudinilor,  cunoaşterii  şi  comportamentului,  asigurând  o  îmbunătăţire,  dar  
au   şi   efecte   negative,   cum   ar   fi   o   reducere   a   atitudinilor   potrivite,   scăderea   posibilităţii   ca   cineva   să  
îi  recomande  unui  prieten  cu  tendinţe  suicidare  o  evaluare  a  stării  sale  de  sănătate,  răspunsuri  de  
descurajare  şi  lipsă  de  adaptare  în  rândul  băieţilor  după  expunerea  la  programă,  precum  şi  reacţii  
negative  în  rândul  elevilor  cu  un  trecut  în  ceea  ce  priveşte  comportamentul  suicidar  (analizate  de  
Gould  et  al.,  2003).  
Un  studiu  realizat  în  Flandra  arată  că  aceste  programe  au  îmbunătăţit  cunoştinţele  despre  suicid  şi  
atitudinea   faţă   de   persoanele   cu   tendinţe   suicidare   ,   dar   nu   au   avut   niciun   efect   în   ceea   ce   priveşte  
adaptarea  sau  nivelurile  de  deznădejde  şi  descurajare.    (Portzky  &  van  Heeringen,  2006).  

Aşadar,  poate  fi  mai  sigur  şi  mai  eficient,  atunci  când  vorbim  despre  prevenire,  ca  accentul  să  se  
pună   pe   cunoştinţele   şi   atitudinile   elevilor   legate   de   depresie   şi   alte   probleme   de   sănătate  
mintală   în   general,   precum   şi   pe   folosirea   serviciilor   de   sănătate   mintală,   şi     nu   exclusiv   pe   psiho-­‐
educaţia  privind  comportamentul  suicidar  !  

În   continuare   sunt   descrise   două   programe   psiho-­‐educaţionale   care   se   concentrează   atât   pe  

depresie,  cât  şi  pe  suicid,  şi  care  sunt  două  exemple  de  bune  practici.    
 • Legătura   dintre   educaţie   şi   conştientizarea   depresiei   şi   sinuciderii (LEADS),   un   program  
care   se   axează   pe   îmbunătăţirea   cunoştinţelor   şi   atitudinilor   despre   şi   faţă   de   depresie   şi  
sinucidere.

• Semnele   Suicidului   (SOS),   un   program   care   se   axează   pe   îmbunătăţirea   abilităţilor   de  

identificare  a  semnelor  depresiei  şi  suicidului.  

Deşi  eficace,  este  recomandat  ca  acest  tip  de  programe  să  fie  integrate  în  programe  mai  generale  şi  
mai  cuprinzătoare.    

EXEMPLU 1

“LEADS For Youth”

OBIECTIVE ŞI COMPONENTE
“LEADS   For   Youth”   (Legătura   dintre   educaţie   şi   conştientizarea   depresiei   şi   sinuciderii   la   tineri)  
este   o   programă   pentru   elevii   de   gimnaziu,   al   cărei   scop   este   de   a   spori   cunoştinţele   privind  
depresia  şi  sinuciderea,  de  a  modifica  atitudinile  faţă  de  aceste  fenomene,  de  a  asigura  cunoştinţele  
necesare     privind   resursele   pentru   prevenirea   suicidului   şi   de   a   încuraja   comportamentele   de  
căutare   a   ajutorului.   Această   programă   acoperă   subiecte   cum   sunt   depresia   şi   simptomele   sale,  
legătura   dintre   depresie   şi   suicid,   factorii   de   risc   şi   de   protecţie   asociaţi   sinuciderii,   semnele   care  
indică   un   comportament   suicidar,   cum   se   cere   ajutor   şi   cum   pot   fi   depăşite   barierele   din   calea  
ajutorului,  resursele  de  prevenire  a  suicidului  în  şcoală  şi  comunitate.  

Educându-­‐i  pe  elevi  să  caute  ajutor  şi  informându-­‐i  cu  privire  la  resursele  disponibile  la  nivel  local,  
intervenţia   are   ca   scop   împuternicirea   elevilor,   astfel   încât   aceştia   să   ceară   şi   să   obţină   ajutor,  
pentru  ei  sau  pentru  alţii.  Profesorii  folosesc  această  programă  o  oră  pe  zi,  timp  de  3  zile.  Fiecare  
sesiune  include  cursuri  în  clasă,  activităţi  individuale  şi  de  grup,  precum  şi  discuţii  în  grupuri  mici,  
urmate  de  activităţi  şi  teme  în  afara  şcolii.  Intervenţia  incorporează  activităţi  cu  suport  tehnologic,  
cum  ar  fi  simularea  de  blog,  activităţi  de  e-­‐mailing  şi  mesagerie,  precum  şi  proiecte  inovatoare  de  
conştientizare.   Implementarea   LEADS   este   dorită   a   se   face   în   cadrul   unui   plan   de   management   al  
situaţiei  de  criză  generate  de  suicid  în  şcoală.  

CERCETARE  
Cercetarea  a    arătat  că  programul  a  fost  eficient  în  ceea  ce  priveşte  îmbunătăţirea  cunoştinţelor  şi  
atitudinilor   privind   depresia   şi   comportamentul   suicidar,   precum   şi   din   punct   de   vedere   al  
cunoaşterii  resurselor  (Leite  et  al.,  2011).

IMPLEMENTARE
Implementată   pentru   prima   dată   în   2008,   intervenţia   a   fost   folosită   în   peste   855   de   şcoli   şi   a  
implicat   aproximativ   21.000   de   elevi.   A   fost   implementată   în   peste   15   state,   precum   şi   în   Canada   şi  
Elveţia.  Pentru  mai  multe  informaţii  puteţi  consulta:  

www.save.org

EXEMPLU 2

“Signs of Suicide (SOS)”

OBIECTIVE ŞI COMPONENTE
Programul   de   prevenire   “Signs   of   Suicide”   (Semnele   suicidului)   este   un   program   cu   premii   pentru  
elevii  din  ciclul  gimnazial.  Prin  acest  program  copiii  învaţă  cum  să  identifice  simptomele  depresiei  şi  
comportamentului  suicidar  ,  atât  la  ei,  cât  şi  la  prietenii  lor.  De  asemenea,  ei  sunt  încurajaţi  să  caute  
ajutor   folosind   tehnica   ACT   (Acknowledge   -­‐   recunoaşte,   Care-­‐   arată   că   îţi   pasă,   Tell   –
povesteşte):Admite  că  există  o  problemă,  arată-­‐i  prietenului  tău  că  îţi  pasă  şi  apoi  povesteşte  unui  
adult   de   încredere.   Programul   este   menit   să   îmbunătăţească   cunoştinţele   despre   sinucidere   şi   să  
facă   un   screening   pentru   a   depista   semne   ale   depresiei   la   elevi.   Instrumentul   de   screening   folosit   a  
fost  Columbia  Depression  Scale  (CDS).

CERCETARE  
Acest   program   s-­‐a   dovedit   eficient   în   reducerea   numărului   de   tentative   de   suicid,   dobândirea   de  
cunoştinţe   cu   privire   la   suicid   şi   schimbarea   atitudinii   faţă   de   sinucidere,   depresie   şi   solicitarea  
ajutorului  (Aseltine  et  al.,  2004;  Aseltine  et  al.,  2007;  Schilling  et  al.,  2014).  

IMPLEMENTARE
Programul  este  disponibil  în  engleză.  Pentru  mai  multe  informaţii  şi  detalii  puteţi  accesa:  

http://www.mentalhealthscreening.org/programs/

ATENŢIE!
Uneori  se  folosesc  povestiri,  filme  sau  piese  de  teatru  pentru  a-­‐i  informa  pe  elevi  despre  probleme  
delicate  cum  este  sinuciderea.  Totuşi,  se  recomandă  grijă  atunci  când  se  folosesc  aceste  materiale.  
Studiile   au   arătat   că   istorisirile,   ştirile   şi   reportajele   despre   sinucideri   (cum   apar,   de   exemplu,   în  
ziare)   pot   avea   un   efect     imitativ,   ca   de   indigo,   (efectul   copycat)   şi   cresc   probabilitatea   ca  
persoanele  vulnerabile  să  dezvolte  ele  însele  un  comportament  suicidar  .  (Pirkis  and  Blood,  2001;  
Sisask  and  Värnik,  2012;  Stack,  2000;  Stack,  2005).  Tinerii  par  să  fie  cei  mai  vulnerabili  în  faţa  acestui  
fenomen.  (Huh  et  al.,  2009).  Nu  se  ştiu  foarte  multe  despre  capacitatea  personajelor  şi  poveştilor  
fictive   de   a   genera   un   astfel   de   comportament,   dar   se   recomandă   evitarea   lor   sau,   cel   puţin,   atunci  
când  sunt  folosite  să  se  aibă  în  considerare  următoarele:  

• Filmul,  povestea  sau  piesa  de  teatru  trebuie  văzute/citite  în  avans.  Nu  folosiţi  poveşti,  filme  
sau   piese   care   prezintă   sinuciderea   ca   o   manifestare   romantică,   un   act   de   eroism   sau  
soluţia  ideală  pentru  a  scăpa  de  probleme,    sau  care  prezintă  în  detaliu  actul  sinuciderii.  

• Este  important  să  se  ştie  că  riscul  apariţiei  unui  comportament  imitativ  este  la  fel  de  mare  
atunci  când  suicidul  nu  este  prezentat  explicit,  ci  doar  sugerat.  

• Organizaţi  o  discuţie  în  clasă  după  vizionarea  filmului  sau  piesei  de  teatru,  pentru  a  sublinia  
complexitatea  comportamentului  suicidar    şi  pentru  a  discuta  despre  strategiile  prin  care  se  
poate   face   faţă   unui   astfel   de   comportament.   Asiguraţi-­‐vă   că   vă   referiţi   la   (şi   promovaţi)  
serviciile  de  asistenţă  (cum  sunt  consilierii  şcolari,  liniile  de  asistenţă  telefonică  de  urgenţă  
şi  centrele  locale  de  asistenţă)  
❷  Programe  de  formare a abilităţilor
Aceste   programe   au   ca   scop   îmbunătăţirea   abilităţilor   elevilor,   de   exemplu:   îmbunătăţirea   factorilor  
de   protecţie,   abilităţilor   de   adaptare   şi   de   acomodare,   de   rezolvare   a   problemelor,   de   luare   a  
deciziilor  şi  de  deschidere  în  faţa  celorlalţi  elevi.  De  asemenea,  prin  aceste  programe  elevii  învaţă  să  
recunoască   semnele   unui   comportament   suicidar.   Jocul   numit   “Cine   se   comportă   bine”   este  
prezentat  în  continuare  ca  un  exemplu  unic  de  bună  practică  pentru  formarea  de  abilităţi  în  şcoala  
primară.

Un   alt   tip   de   program   de   formare   a   abilităţilor   se   axează   pe   formarea   liderilor   de   grup   .   Aceste  
programe  sunt  similare  celor  de  formare  a  abilităţilor,  doar  că  foloseşte  liderii  de  grup  pentru  a  livra  
programul.  Formarea  liderilor  de  grup  pentru  a-­‐i  ajuta  pe  ceilalţi  colegi  (cu  comportament  suicidar)  
poate  fi  o  strategie  eficientă,  pentru  că  de  foarte  multe  ori  tinerii  caută  ajutor  în  reţelele  sociale  din  
care   fac   parte.     (Michelmore   &   Hindley,   2012).   În   felul   acesta,   tinerii   îşi   pot   ajuta   colegii   pentru   că  
sunt   instruiţi   să   răspundă   în   mod   corespunzător   unui   comportament   suicidar   şi   să   solicite   ajutorul  
unui  adult  de  încredere.  De  asemenea,  această  abordare  asigură  adoptarea  de  norme  de  adaptare  în  
mediul  şcolar.    (Gould  et  al.,  2003).  Totuşi,  selectarea  acestor  colegi  trebuie  să  se  facă  cu  mare  grijă  şi  
ei  la  rândul  lor  să  fie  sprijiniţi  şi  monitorizaţi  permanent.    

“Sources  of  Strength”  a  fost  primul  program  de  acest  tip  va  fi  prezentat  puțin  mai  târziu  ca  exemplu  
de  bună  practică.    

EXAM PLE  

“The  Good  Behavior  Gam e  (GBG)”  

SCOPURI  ŞI  COMPONENTE  

“  The  Good  Behaviour  Game”  (Jocul  comportamentului  adecvat)  este  o  intervenţie  pentru  elevii  cu  
vârste   între   5   şi   11   ani.   Se   lucrează   în   clasă,   pe   echipe,   cu   scopul   de   a-­‐i   ajuta   pe   copii   să   îşi   dezvolte  
un  mecanism  intrinsec  de  auto-­‐reglementare,  prin  premierea  acelor  echipe  care  ating  standardele  
de  comportament  stabilite  de  fiecare  profesor.  Obiectivul  principal  este  crearea  unui  mediu  în  clasă  
în   care   copiii   să   fie   sprijiniţi   de   alţi   elevi,   un   mediu   în   care   să   poată   să   înveţe   fără   a   fi   afectaţi   de  
comportamente  agresive  sau  perturbatoare.  Elevii  sunt  grupaţi  pe  echipe,  cu  o  distribuţie  egală  a  
acelora  care  au  avut  în  trecut  manifestări  agresive  şi  disruptive.  Profesorul  afişează  regulile  jocului  
din   punct   de   vedere   al   comportamentului   elevilor   şi   echipele   care   acumulează   cel   mult   patru  
încălcări  ale  comportamentului  acceptabil  sunt  răsplătite.  

CERCETARE  
Cercetarea  a  arătat  rezultate  pozitive  ale  acestui  program,  atât  pe  termen  scurt,  cât  şi  pe  termen  
lung.   Prin   reducerea   comportamentelor   agresive   şi   disruptive,   acest   program   reduce   factorii   de   risc  
asociaţi   comportamentului   suicidar,   precum   şi   alte   consecinţe   ce   ţin   de   comportament,   cum   ar   fi  
problemele   legate   de   controlul   impulsurilor,   afecţiunile   cauzate   de   consumul   de   alcool   şi   droguri,  
precum  şi  comportamentul  anti-­‐social.  Probabilitatea  ca  elevii  care  au  beneficiat  de  intervenţie  să  
prezinte   ideaţie   suicidară     şi   tentative   de   suicid   a   fost   la   jumătate   în   comparaţie   cu   grupul   de  
control.   Programul   GBG   a   dus   la   o   întârziere   a   primei   tentative   de   suicid   la   femei   şi   o   reducere   a  
estimărilor  riscului  relativ  de  tentativă  de  suicid  cu  30%.    (Wilcox  et  al.,  2008).

IMPLEMENTARE
Programul  a  fost  testat  şi  implementat  în  VS  şi  în  Belgia.  Mai  multe  informaţii  găsiţi  în  baza  de  date    
‘Blueprints’.  

http://www.blueprintsprograms.com/

EXEMPLU

“Sources  of  Strenght”

OBIECTIVE  ŞI  COMPONENTE  

“Sources   of   Strenght”   (sursele   puterii)   este   un   exemplu   de   bună   practică,   un   proiect   de   prevenire   a  
suicidului   în   rândul   tinerilor   care   foloseşte   puterea   reţelelor   sociale   pentru   a   preveni   suicidul,  
intimidarea  şi  abuzul  de  substanţe.  Este  folosit  pentru  tinerii  cu  vârste  între  13  şi  25  de  ani.  Liderii  
grupurilor   de   tineri,   selectaţi   de   personalul   şcolii,   sunt   instruiţi   pentru   a-­‐şi   încuraja   prietenii   să  
identifice  şi  să  relaţioneze  cu  un  adult  de  încredere  şi  să  folosească  resursele  de  adaptare.  

Acesta  este  un  program  universal  menit  :  

• Să  stimuleze  legătura  şi  apropierea  dintre  adulţi  şi  tineri,  să  îi  încurajeze  pe  tineri  să  ceară  
ajutorul   adulţilor   de   încredere   şi   să   recomande   colegilor   cu   probleme   să   solicite   ajutorul  
adulţilor  de  încredere.  
• Să  dezvolte    abilităţile  de  adaptare  şi  să  promoveze  sănătatea.  
• Să   îi   ajute   pe   liderii   grupurilor   de   tineri   să   dobândească   mai   multe   cunoştinţe   despre  
prevenirea  suicidului  şi  felul  în  care  îşi  pot  ajuta  colegii  

În   acelaşi   timp,   programul   are   ca   scop   diminuarea   stigmei   asociate   suicidului   şi   bolilor   mintale,  
izolării   şi   lipsei   de   încredere   în   adulţi,   accidentelor   legate   de   suicid,   abuzului   de   substanţe   şi  
violenţei.   Programul   asigură   o   abordare   diferită   a   prevenirii   suicidului   în   rândul   tinerilor,   trecând  
dincolo   de   accentuarea   doar   a   factorilor   de   risc,   construind   surse   de   protecţie   multiple   în   jurul  
tinerilor,  astfel  încât  atunci  când  lucrurile  se  complică  pentru  ei,  să  aibă  pe  ce  să  se  bazeze.  

CERCETARE
Cercetarea  a  arătat  că  probabiliatea  ca  liderii  de  grup  instruiţi  pe  aceste  teme  să  implice  un  adult  
atunci   când   apare   un   caz   de   suicid   în   rândul   prietenilor   săi   este   de   patru   ori   mai   mare   (în  
comparaţie   cu   grupul   de   control),   probabil   datorită   percepţiei   diferite   față   de   sprijinul   pe   care   îl  
poate   oferi   un   adult   şi   un   grad   mai   ridicat   de   disponibilitate   pentru   a   cere   ajutor   (Wyman   et   al.,  
2010).  Acest  program  le  oferă  elevilor  posibilitatea  de    a-­‐şi  influenţa  în  mod  pozitiv  colegii  în  situaţii  
de  risc  şi  de  a  creşte  percepţia  în  rândul  tinerilor  conform  căreia  adulţii  le  pot  fi  de  ajutor.  

IMPLEMENTARE
Pentru   mai   multe   informaţii   accesaţi   pagina   de   web,   unde   puteţi   completa   un   chestionar   de  
început.

http://sourcesofstrength.org/
#  Programe  de  formare  a  “santinelelor”  
Profesorii  şi  consilierii  şcolari  pot  juca  un  rol  important  în  depistarea  persoanelor  în  situaţie  de  risc  
şi   pot   recomanda   asistenţă   medicală   elevilor   cu   tendinţe   suicidare.   Instruirea   profesorilor   şi  
consilierilor   şcolari   pentru   ca   aceştia   să   poată   recunoaşte   factorii   de   risc   şi   semnele  
comportamentului   suicidar,   să   poată   interveni   şi   să   facă   recomandări   în   situaţii   de   criză   s-­‐a   dovedit  
o  strategie  eficientă  de  prevenire  a  sinuciderilor.  Mai  mult,  profesorii  pot  juca  un  rol  în  consolidarea  
factorilor   de   protecţie,   prin   crearea   unui   mediu   de   sprijin,   şi   scăderea   probabilităţii   ca   elevii   să   aibă  
nevoie  de  asistenţă  medicală.  

Programele   de   formare   a   „santinelelor”   pentru   prevenirea   suicidului   trebuie   şi   ele   integrate   în  

formarea  şi  educarea  viitorului  profesori.    
 
În   continuare   vom   prezenta   un   exemplu   de   program   de   formare   a   “santinelelor”.   Un   alt   exemplu  
este   inclus   în   Proiectul   Trevor,   pe   care   îl   vom   prezenta   mai   târziu   în   acest   material.   Eficacitatea  
acestor  programe  nu  a  fost  încă  studiată  şi  testată,  dar  sunt  intervenţii  promiţătoare.    

EXEMPLU

“More  Than  Sad”  (“Mai  mult  decât  trist”)  

OBIECTIVE  ŞI  COMPONENTE

“Mai   mult   decât   trist:   educarea   profesorilor   şi   personalului   şcolar   în   prevenirea   suicidului”   a   fost  
elaborat  de  Fundaţia  americană  pentru  prevenirea  suicidului,  cu  scopul  de  a-­‐i  ajuta  pe  profesori  să  
înţeleagă  mai  bine  comportamentul  suicidar    la  adolescenţi,  inclusiv  cauzele  acestuia,  tratamentul  şi  
prevenirea.   Programul   este   construit   în   jurul   a   două   DVD   de   25   de   minute:   Mai   mult   decât   trist,  
prevenirea   suicidului   în   rândul   adolescenţilor   şi   Mai   mult   decât   trist:   depresia   la   adolescenţi.  
Acestea  arată  cum  se  poate  manifesta  la  adolescenţi  o  afecţiune  mintală  care  are  potenţialul  de  a  
pune  viaţa  în  pericol.  
De   asemenea,   programul   include   un   manual   de   42   de   pagini   pentru   participanţi   şi   diapozive   pentru  
formatorii   care   ţin   cursul   pentru   profesori.   Elaborarea   tuturor   materialelor   s-­‐a   făcut   cu   ajutorul  
unui  grup  de  consultanţi.  Programul  poate  fi  de  ajutor  şi  părinţilor  sau  altor  adulţi  care  au  în  grijă  
sau  lucrează  cu  adolescenţi.    
 
Programul  răspunde  la  următoarele  întrebări:  
 -­‐  Cât  de  mare  este  problema  suicidului  la  tineri?  Cum  ajung  adolescenţii  în  situaţia  în  care  riscă  să  
comită  suicid?  Ce  tratamente  sunt  disponibile?  
-­‐   Cum   pot   ajuta   profesorii   la   prevenirea   sinuciderilor   în   rândul   tinerilor?   Cum   pot   profesorii  
identifica  tinerii  în  pericol?  Ce  poate  face  şcoala  pentru  a  reduce  acest  risc?  

CERCETARE
Nu   s-­‐a   realizat   niciun   studiu   încă,   dar   instrumentul   este   promiţător   şi   a   fost   inclus   în   registrul   de  
bune  practici  al  Centrului  de  resurse  pentru  prevenirea  suicidului.    

IMPLEMENTARE
Instrumentul   este   disponibil   în   limba   engleză   şi   poate   fi   achiziţionat   de   pe   site-­‐ul   Fundaţiei  
americane  pentru  prevenirea  suicidului.    

www.morethansad.org
www.afsp.org

$  Programe  de  screening  

Profesorii  şi  consilierii  ar  trebui  să  fie  motivaţi  să  monitorizeze  sănătatea  studenţilor,  fiind  atenţi  la  
aspecte   cum   sunt   izolarea   socială,   dificultăţile   în   relaţionare   şi   performanţa   şcolară   pe   parcursul  
anului,  pentru  a  identifica  posibilele  anomalii,  ca  indicatori   ai  sănătății  mintale.  În  acest  cadru,  este  
posibilă  folosirea  programelor  de  screening  validate.  Aceste  programe  presupun  o  analiză  a  elevilor,  
în   special   prin   intermediul   chestionarelor   pe   care   le   completează   ei   înşişi   şi/sau   interviuri  
individuale,  cu  scopul  de  a  identifica  elevii  în  pericol  de  a  dezvolta  comportament  suicidar    şi  pentru  
a-­‐i  putea    trimite  către  serviciile  specializate  dacă  este  necesar.  

Atenţie!     Înainte   de   a   folosi   programe   de   screening,   este   esenţial   să   existe   un   sistem   clar   de  
asistenţă,   atât   în   şcoală   (o   echipă   de   consilieri   şcolari   trebue   să   fie   disponibilă),   cât   şi   în   afara  
acesteia  (suficiente  servicii  de  sănătate  mintală  la  care  să  se  apeleze,  o  bună  colaborare  cu  aceste  
servicii).  În  felul  acesta,  elevii  în  pericol  pot  primi  imedia  ajutorul  de  care  au  nevoie.    

EXAMPLU

“Teenscreen”

OBIECTIVE  ŞI  COMPONENTE  

Instrumentul   “TeenScreen”,   creat   de   Columbia   University,   este   un   instrument   universal   de   auto-­‐

raportare  care  evaluază  factorii  de  risc  pentru  sinucidere.  Instrumentul  se  bazează  pe  un  screening  
în   şcoală,   dar   se   foloseşte   şi   în   asistenţa   primară   sau   în   alte   contexte.   Toţi   copiii   din   şcoală   primesc,  
cu   acordul   părinţilor,   un   chestionar   pe   computer   pe   baza   căruia   se   stabileşte   dacă   suferă   de   boli  
mintale  sau  prezintă  risc  de  a  se  sinucide.  Chestionarele  includ  întrebări  legate  de  depresie,  gânduri  
sau   tentative   de   sinucidere,   anxietate   şi   abuz   de   substanţe,   iar   durata   completării   este   de  
aproximativ  zece  minute.  După  ce  se  face  analiza  răspunsurilor  la  chestionar,  tuturor  adolescenţilor  
care   sunt   identificaţi   ca   fiind   în   pericol   de   a   comite   suicid   sau   de   a   suferi   de   o   boală   mintală   li   se  
face   o   evaluare   suplimentară,   de   către   un   specialist   în   sănătate   sau   sănătate   mintală.   Rezultatul  
acestei  evaluări  stabileşte  dacă  adolescentul  trebuie  să  beneficieze  de  anumite  servicii  de  sănătate  
mintală.  Dacă  este  aşa,  părinţii  sunt  implicaţi  şi  li  se  oferă  sprijin  pentru  a  putea  localiza  sursa  cea  
mai  apropiată  de  astfel  de  servicii  de  specialitate.  

Programul   TeenScreen   al   Universităţii   Columbia   oferă   consultanţă,   materiale   de   screening,   soft,  

training  şi  asistenţă  tehnică  pentru  şcoli  şi  comunităţi.  În  schimb,  partenerii  TeenScreen  trebuie  să  
facă  evaluarea  a  cel  puţin  200  de  tineri  pe  ani  şi  să  se  asigure  că  în  unitatea  respectivă  se  află  un  
specialist  în  sănătate  mintală  care  să  ofere  consiliere  imediată  şi  să  facă  recomandări  pentru  tinerii  
în  pericol.    

CERCETARE
Instrumentul   TeenScreen   s-­‐a   dovedit   un   instrument   predictiv   eficient   în   identificarea   elevilor   în  
situaţii  de  risc(Shaffer  et  al.,  2004).  Un  studiu  realizat  de  Gould  et  comp  (2005)  a  arătat  că  nu  sunt  
efecte   adverse   ale   acestui   tip   de   screening,   care   poate   fi   considerată   o   componentă   sigură   a  
prevenirii   sinuciderii.   Un   studiu   ulterior   a   arătat   că   acest   tip   de   screening   creşte   şansele   ca  
adolescenţii  să  primească  ajutor  specializat  dacă  se  află  în  pericolul  de  a  dezvolta  tulburări  psihice  
sau  tendinţe  suicidare  .    (Gould  et  al.,  2009).  

IMPLEMENTARE

Acest   instrument   este   elaborat   şi   monitorizat   de  

Universitatea   Columbia   şi   nu   este   disponibil   în  
Europa,  dar  este  un  model  de  bună  practică  ce  poate  
fi  folosit  ca  sursă  de  inspiraţie.    
Strategie   3:   Acordarea   unei   atenţii   speciale  
personalului  şi  elevilor  vulnerabili  
Unii   elevi   se   află   în   pericol   mai   mare   de   a   dobândi   gânduri   şi   comportament   suicidare   .   Atunci   când  
se   abordează   sănătatea   mintală   în   şcoală,   este   foarte   important   să   se   aibă   în   vedere   aceste   grupuri  
vulnerabile,  să  li  se  monitorizeze  sănătatea  şi  să  li  se  asigure  asistenţă  suplimentară,  prin  intervenţii  
specifice,   adaptate   nevoilor   lor.   Aceste   iniţiative   se   pot   adresa   nu   doar   elevilor,   ci   şi   profesiorilor  
sau  altor  membri  ai  personalului.    

Care sunt persoanele expuse unui risc mai mare?

• Grupurile  cele  mai  vulnerabile  de  a  dezvolta  ideaţie  şi  planuri  suicidare  sunt  cei  care  au  mai  
încercat  (elevii  care  au  avut  o  tentativă  de  sinucidere  în  trecut)  şi  persoanele  care  suferă  de  
 o  tulburare  psihiatrică  (persoane  care  suferă  de  depresie,  anxietate,  schizofrenie,  tulburare  
pipolară,    alcoolism,  sunt  dependente  de  subtanţe,  au  tulburări  de  alimentaţie,  …)

• Persoanele  care  au  pierdut  pe  cineva  drag  prin  sinucidere  (cunoscute  şi  ca  “supravieţuitori  
ai   suicidului”)   sunt   de   asemenea   mult   mai   supuse   riscului   de   a   dezvolta   boli   psihologice,  
precum   şi   comportament   suicidal.   (Beautrais,   2004;   Qin   et   al.,   2002).   Este   esenţial   să   se  
acorde  atenţie  suplimentară  elevilor  sau  angajaţilor  care  au  suferit  o  astfel  de  pierdere.  În  
cadrul  proiectului  Euregenas  a  fost  realizat  un  catalog  de  resurse  pentru  “supravieţuitori”.  
Catalogul  este  disponibil  pe  www.euregenas.eu

• Elevii   care   aparţin   unor   grupuri   etnice   sau   sociale   minoritare   sunt   de   asemenea   vulnerabili.  
De   exemplu,   cei   cu   orientare   homo   sau   bisexuală   sunt   mai   predispuşi   să   dezvolte   o  
tulburare   psihologică   sau   ideaţie   suicidară,   să   facă   abuz   de   substanţe   sau   să   îşi   facă   rău  
singuri.  Studiile  au  indicat  rate  extreme  de  ridicate  ale  tentativelor  de  sinucidere,  între  20  şi  
53%   (Haas   et   al.,   2011;   McDaniel   et   al.,   2001;   Savin-­‐Williams,   2001;   van   Heeringen   and  
Vincke,   2000).   Acelaşi   lucru   este   valabil   pentru   elevii   trans-­‐sexuali   ,   în   cazul   cărora   s-­‐au  
înregistrat,  de  asemenea,  rate  ridicate  de  tentative  de  suicid.    (Dhejne  et  al.,  2011;  Mathy,  
2002).  

Ce intervenţii pot fi realizate?

• Pentru  a  şti  către  cine  să  fie  orientate  persoanele  cu  probleme,  este  bine  ca  şcolile  să  facă  
un  inventar  al  iniţiativelor  existente  (cum  ar  fi  grupuri  de  sprijin,  centre  de  asistenţă,  linii  
telefonice  de  asistenţă  sau  pagini  web)  pentru  toate  grupurile  vulnerabile  identificate.  Acest  
inventar  poate  fi  realizat  împreună  cu  consilierii  şcolari  şi  serviciile  de  sănătate  mintală  din  
regiune.  

• Conştientizarea  (şi  în  unele  cazuri  lupta  împotriva  stigmatizării)  grupurilor  vulnerabile,  prin  
educarea  elevilor,  profesorilor  şi  specialiştilor.  

• Asigurarea   sprijinului   specific   pentru   elevii   vulnerabili,   prin   înfiinţarea   de   grupuri   de   sprijin,  
promovarea  liniilor  de  asistenţă  telefonică,  formare  pentru  “santinele”  
Programe   psiho-­‐educaţionale,   pentru   elevii   vulnerabili,   care   să   îi   ajute   pe   aceştia   să   îşi  
crească  rezilienţa  şi  să  îşi  îmbunătăţească  abilităţile  de  adaptare.  
  EXAMPPLU

 “Trevor  Project  ”  

“Trevor  Project”    este  o  organizaţie  americană  care  asigură  intervenţii  în  situaţii  de  criză  şi  servicii  
de  prevenire  a  sinuciderii  pentru  tineri  homosexuali,  lesbiene,  transexuali  sau  cu  orientare  sexuală  
incertă   (identificaţi   prin   acronimul   LGBTQ),   cu   vârste   cuprinse   între   13   şi   24   de   ani.   Recent,   această  
organizaţie   a   realizat   o   intervenţie   numită   “   LGBTQ   în   campusuri   pentru   personal”,   o   intervenţie  
educaţională   interactivă   de   30   minute,   on-­‐line,   care   ajută   instituţiile   de   învăţământ   superior   să  
creeze   un   cadru   de   siguranţă   şi   sprijin   în   campusuri,   prin   creşterea   gradului   de   conştientizare   şi  
empatie   faţă   de   problemele   cu   care   se   confruntă   studenţii   LGBTQ   şi   prin   asigurarea   dezvoltării  
abilităţilor   profesorilor   de   a   modela   comportamente   respectuoase,   inclusiv   prin   discuţii   în   sala   de  
curs  sau  abordarea  unor  probleme  specific  LGBTQ.  

Profesorii  şi  membrii  personalului  care  trec  printr-­‐o  astfel  de  formare  vor  fi  mult  mai  conştienţi  de  
problemele  cu  care  se  confruntă  studenţii  LGBTQ  şi  vor  şti  cum  
-­‐ să  răspundă  atunci  când  cineva  face  un  comentariu  părtinitor  sau  exprimă  o  prejudecată    
-­‐ să  aibă  o  reacţie  de  încurajare    atunci  când  cineva  recunoaşte  că  face  parte  din  grupul  LGBTQ  
-­‐ să  recunoască  semnele  tulburărilor  psihologice,  inclusiv  ale  ideaţiei  suicidare  .
-­‐ să  faciliteze  legătura  dintre  studenţii  cu    astfel  de  probleme  şi  serviciile  de  asistenţă.  

În   timpul   sesiunii   de   formare,   utilizatorii   îşi   asumă   rolul   de   profesori   şi   membri   ai   personalului   şi  
poartă   conversaţii   animate   cu   studenţi   virtuali,   care   au   răspunsuri   emoţionale.   Prin   aceste  
conversaţii,  utilizatorii  învaţă  cum  să  creeze  un  mediu  inclusiv  în  care  studenţii  LGBTQ  beneficiază  
de  sprijin.

www.thetrevorproject.org
 Strategie   4:   Restricţionarea   accesului   la  
metode  letale  
Strategiile   de   restricţionare   a   accesului   la   mijloace   letale   ce   pot   fi   folosite   de   aceia   care   vor   să   se  
sinucidă    reprezintă  unele  dintre  cele  mai  eficiente  eforturi  de  prevenire  a  suicidului,  după  cum  arată  
cifrele.   Aceste   strategii   pot   fi   implementate   destul   de   repede   în   comparaţie   cu   alte   strategii   de  
prevenire   a   suicidului.   În   contextul   şcolii,   este   important   să   se   asigure   un   mediu   sigur,   limitând  
mijloacele  pe  care  elevii  le-­‐ar  putea  folosi  pentru  a  se  sinucide,  de  exemplu  prin:  

• Restricţionarea   accesului   la   acoperiş   şi   /   sau   instalarea   de   grilaje   de   protecţie   în   astfel   de  

zone;  

• Asigurarea  holurilor  şi  scărilor,  astfel  încât  acestea  să  fie  cât  mai  sigure  posibil;  

• Asigurarea  ferestrelor  (limitând  gradul  de  deschidere  sau  montând  încuietori  eficiente)  

• Reducerea   posibilităţății   ca   elevii   să   aibă   acces   la   substanţe   chimice   sau   medicamente   (în  
laboratoarele  şcolare  sau  în  farmacie)  

PARTEA  a  2-­‐a    
INSTRUMENTE  PRACTICE  

INSTRUMENT  1                   p.  29  
 
Date  cheie  privind  comportamentul  suicidar  
 INSTRUMENT    2                 p.  33  
Identificarea  şi  abordarea  elevilor  cu  potenţial  suicidar

     INSTRUMENT    3                                      p.  37

     Ce  se  poate  face  după  un  suicid  (tentativă)?

INSTRUMENT  4                 p.  43
 Ghid  pentru  conversaţie  în  clasă  după  un  suicid  (tentativă)  

INSTRUMENT   1.   DATE   CHEIE   PRIVIND  

COMPORTAMENTUL  SUICIDAR

Gândurile   şi   comportamentul   suicidar   pot   fi   definite   ca   un   proces  

complex   care   poate   varia   de   la   ideaţia   suicidară,   prin   planificarea   suicidului,   până   la   tentativa   de  
suicid   şi   decesul   prin   suicid.   Comportamentul   suicidar   este   consecinţa   interacţiunii   dintre   factorii  
biologici,  genetici,  psihologici,  sociali,  de  mediu  şi  situaţionali  (Hawton  şi  van  Heeringen,  2009).  
1.  Epidemiologie

Suicidul  este  o  problemă  majoră  de  sănătate  în  Europa,  rata  medie  de  cazuri  de  suicid  fiind  de  
11.8   la   100000   de   locuitori   (Eurostat,   2010).   Suicidul   afectează   oamenii   de   toate   vârstele,   din   toate  
culturile   şi   din   toate   grupurile   de   populaţie.   Persoanele   de   gen   masculin   prezintă   un   risc   de   5   ori  
mai   ridicat   de   a   comite   suicid   decât   femeile,   în   toate   ţările   membre   ale   Uniunii   Europene  
(Organizaţia  Mondială  a  Sănătăţii).    
 

Tentativele de suicid   sunt   mult   mai   frecvente   decât   sinuciderile.   Studiile   arată   că   acte  
suicidare  non-­‐fatale  se  produc  de  cel  puţin  10  ori  mai  frecvent  decât  sinuciderile.  Spre  deosebire  de  
sinucideri,   comportamentele   suicidare   non-­‐fatale   sunt   cel   mai   des   întâlnite   în   rândul   adolescenţilor  
şi  acestea  scad  pe  măsură  ce  vârsta  creşte  (Nock  et  al.,  2008).  
 
Fiecare   suicid   şi   tentativă   de   suicid   afectează   direct   şi   indirect   alte   persoane.   Moartea   prin   suicid  

are   un   impact   sever   asupra   supravieţuitorilor ,   adică   asupra   soţilor,   părinţilor,   copiilor,  

familiei,  prietenilor,  colegi  de  la  locul  de  muncă  şi  alte  persoane  care  rămân,  atât  imediat  cât  şi  pe  
termen  lung. Se  estimează  că  fiecare  sinucidere  afectează  direct  între  şase  şi  paisprezece  membri  ai  
familiei  şi  prieteni  (Clark  şi  Goldney,  2000;  Jordan  şi  McIntosh,  2011).  

2.  Mituri  frecvente  despre  sinucidere

Există  multe  concepții  greșite  despre  comportamentul  suicidar.  Mai  jos  sunt  abordate  doar  cele  
mai  frecvente.

Suicidul  nu  poate  fi  prevenit

Unul   dintre   cele   mai   des   întâlnite   mituri   referitor   la   comportamentul   suicidar   este   că   acesta   nu  
poate   fi   prevenit.   Cu   toate   acestea,   cei   mai   mulţi   oameni   cu   tendinţe   suicidare   au   sentimente  
amestecate   despre   moarte.   Chiar   şi   persoanele   aflate   într-­‐o   stare   de   depresie   severă   se   află   în  
îndoială,  până  în  ultimul  moment,  și  sunt  împărțiți  între  a  vrea  să  trăiască  și  a  vrea  să  pună  capăt  
durerii.  Mai  mult,  există  dovezi  ştiinţifice  despre  efectului  preventiv  al  unui  număr  semnificativ  de  
intervenții.

Dacă   discuţi   despre   suicid   cu   o   persoană   creşte   riscul   de  

comportament  suicidar
Când   o   persoană   exprimă   gânduri   suicidare,   acest   fapt   nu   trebuie   considerat   doar   ca   un   strigăt  
pentru   a   căpăta   atenție   ci   un   strigăt   de   durere,   care   indică   faptul   că   persoana   este   disperată   şi  
simte   o   durere   emoţională   puternică.   Discuțiile   față-­‐în-­‐față   despre   gândurile   și   planurile   suicidare  
nu   cresc   intenţiile   suicidare   sau   lipsa   de   speranţă.   Din   contră,   discuţia   deschisă   într-­‐un   cadru  
personal  despre  ideaţia  suicidară  poate  fi  o  metodă  preventivă  eficientă  şi  discuţiile  despre  suicid  
pot   salva   o   viaţă   prin   încurajarea   căutării   ajutorului.     Cu   toate   acestea,   pentru   a   discuta   despre  
suicid  în  media,  vă  rugăm  să  urmaţi  liniile  directoare  din  acest  instrument.

Suicidul  este  o  reacţie  normală  la  o  situaţie  anormală

Suicidul   nu   este   o   reacţie   normală   şi   adecvată   la,   de   exemplu,   stresuri   majore   din   viaţă.   Suicidul  
este  o  reacţie  neobişnuită  şi  inadecvată  la  o  situaţie  mai  degrabă  normală.  În  decursul  vieţii  fiecare  
trebuie   să   facă   faţă   unor   situaţii   stresante   sau   unor   evenimente   negative,   care   apar   adesea,   dar  
numai  câţiva  îşi  vor  forma  planuri  şi  gânduri  suicidare.

Oamenii   care   vorbesc   despre   suicid   nu   o   vor   face   şi   nici   nu   vor  

încerca
Majoritatea   celor   care   au   încercat   să   se   sinucidă   şi   a   victimelor   suicidului   şi-­‐au   comunicat   gândurile  
suicidare   înainte   de   actul   suicidar.   Este   prin   urmare   foarte   important   să   fie   luată   în   serios   orice  
exprimare  ale  gândurilor  suicidare  şi  să  se  încurajeze  căutarea  ajutorului.

3.  Înţelegerea  comportamentului  suicidar

Cercetările  au  arătat  clar  că  comportamentul  suicidar  constituie  o  problemă  complexă  aflată  sub  
influenţa  unei  multitudini  de  factori.  Comportamentul  suicidar  nu  are  niciodată  o  singură  cauză  şi  
întotdeauna   se   dezvoltă   datorită   interacţiunii   dintre   factorii   de   risc   în   combinaţie   cu   lipsa  
factorilor  de  protecţie.  

Factorii de risc   includ   caracteristici   care   cresc   probabilitatea   ca   un   individ   să   ia   în  

considerare,   să   încerce   sau   să   comită   suicidul.   Factorii   de   risc   includ:   o   boală   psihiatrică   (ex.  
tulburare   depresivă,   tulburare   datorită   abuzului   de   substanţe),   o   boală   somatică   (ex.   afecţiune  
medicală   care   provoacă   durere   cronică),   experienţe   de   viaţă   negative   în   copilărie   (ex.   pierderea  
unui  părinte  la  o  vârstă  mică,  abuz),  caracteristici  personale  (ex.  lipsa  de  speranţă,  impulsivitate)  şi  
comportament  suicidar  anterior.  Factorii  de  risc  nu  sunt  statici  pe  toată  durata  vieţii.

Factorii de protecţie   includ   caracteristici   care   reduc   probabilitatea   ca   indivizii   să   ia   în  

considerare,   să   încerce   sau   să   comită   suicidul.   Exemple   de   factori   de   protecţie   potenţiali   sunt:  
imagine  de  sine  pozitivă,  comportament  de  căutare  a  ajutorului  şi  suportul  social.

Modelul descris   în   figura   3   arată   un   model   integrat.   Se   bazează   pe   impactul   pe   care   factorii   de  

risc   biologici,   psihologici,   psihiatrici   şi   sociali   îl   pot   avea   asupra   dezvoltării   comportamentului  
suicidar.  Modelul  se  concentrează  pe  trei  factori  cheie:  

• Factori   care   depind   de   trăsături   cum   ar   fi   factorii   genetici,   biologici   şi   psihologici   (ex.  
serotonină,  disfuncţii  psihologice  de  personalitate  şi  cognitive);

• Caracteristici  care  depind  de  stare,  cum  ar  fi  depresia  şi  lipsa  de  speranţă,  influenţată  de  
factorii  de  stres  din  viață  (ex.  criza  economică,  problemele  sociale,  violenţa  domestică)  sau  
de  o  tulburare  psihiatrică;  

• Factori   de   prag,   care   pot   creşte   riscul   sau   pot   avea   un   efect   de   protecţie.   De   exemplu,  
anumite   reportaje   ale   media   referitoare   la   suicid   pot   reduce   pragul   comportamentului  
suicidar   în   timp   ce   alte   reportaje   ale   media   care   subliniază   factorii   de   protecţie   pot   să  
îndepărteze  persoanele  de  dezvoltarea  unui  comportament  suicidar.  
Figura  3:  Un  model  explicativ  al  comportamentului  suicidar  (van  Heeringen,  2001)  

Factori  genetici  
Experienţa  de  viaţă  timpurie  

Factori   Factori  
biologici   psihologici  

VULNERABILITATE

Probleme   Tulburări  
sociale psihiatrice

FACTORI  DE  STRESS  

Factori  care  cresc  sau  reduc  pragul  

Factori  care  cresc   Factori  protectori:  

riscul:   • Media   (relatări   despre  
• Media  (relatări  nocive)   rezistența  cu  succes)  
• Cunoştinţele   şi   atitudinile  
• Exemple  de  sinucideri   faţă  de  sistemul  de  sănătate  

• Acces  la  mijloace   • Accesibilitatea   îngrijirilor   de  

sănătate  mintală  
• Lipsa  suportului  social  
• Suportul  social  

• Diagnosticul  şi  tratamentul  

• Programele  de  prevenţie  

COMPORTAMENT  SUICIDAR
INSTRUMENT   2.   IDENTIFICAREA   ŞI   ABORDAREA  
ELEVILOR  CU  COMPORTAMENT  SUICIDAR    

Când  e  vorba  despre  prevenirea  suicidului,  e  important  ca  profesorii  și  alți  membri  ai  personalului  școlii  
să   cunoască   strategii   de   depistare   a   elevilor   în   situație   de   risc   și   să   intervină   pentru   a-­‐i   ajuta.   În  
continuare  vedem  care  sunt  semnele  unui  comportament  suicidar  și  ce  intervenții  se  pot  face.    

1.  Care  sunt  semnalele  de  alarmă?

În  INSTRUMENTUL  1  au  fost  scoşi  în  evidenţă  factorii    care  pot  creşte  riscul  pe  termen  lung  ca  un  
individ  să  dezvolte  comportament  suicidar,  cum  ar  fi  o  boală  mintală  sau  o  tentativă  anterioară  de  
suicid.   În   afară   de   aceşti   factori   de   risc,   experţii   în   prevenirea   suicidului   au   încercat   să   definească  
semnalele   de   alarmă,   directe   sau   indirecte,   care   pot   indica   un   comportament   suicidar   în   viitorul  
apropiat.    
 
Semnalele   cele   mai   directe   şi   mai   clare   sunt   acele   comportamente   care   indică   faptul   că   persoana  
respectivă  se  gândeşte  la  sau  chiar  plănuieşte  să  se  sinucidă,  sau  este  preocupată  sau  obsedată  de  
moarte.   Semnele   pot   fi   verbale,   pot   apărea   în   comunicarea   scrisă   (eseuri,   compuneri   școlare),   în  
reţelele  de  socializare  sau  pot  fi  semnalate  de  alţi  elevi  sau  profesori.    

SEMNALE  DIRECTE:  
• Vorbeşte   (sau   scrie)   despre   faptul   că   vrea   să   moară,   să   sufere   un   accident   sau   să   se  
sinucidă.  
• Vorbeşte  (sau  scrie)  despre  sentimentele  de  deznădejde  pe  care  le  are,  sau  că  nu  are  niciun  
motiv  să  trăiască.  
• Vorbeşte  (sau  scrie)  despre  faptul  că  se  simte  o  povară  pentru  ceilalţi.  
• Caută   modalităţi   prin   care   să   îşi   pună   capăt   zilelor,   cum   ar   fi   căutarea   pe   internet   a  
metodelor  de  sinucidere,  sau  încearcă  să  aibă  acces  la  arme  de  foc,  pastile  sau  alte  mijloace  
letale.    

Alte  semne  sunt  schimbările  indirecte  de  comportament,  care  pot  indica  faptul  că  o  persoană  se  
confruntă  cu  o  tulburare  mintală,  care  poate  genera  gânduri  sau  planuri  de  sinucidere.  Riscul  este  
 mai  ridicat  dacă  un  comportament  este  nou  sau  a  crescut  recent  în  intensitate  sau  frecvenţă  şi  dacă  
pare   legat   de   un   eveniment   dureros,   de   o   pierdere   sau   schimbare.   Este   mai   bine   să   reacţionaţi   mai  
mult  decât  este  cazul,  decât  mai  puţin,  atunci  când   vi  se  semnalează  faptul  că  un  elev  poate  fi   în  
pericol.    

SEMNALE  INDIRECTE    
• E  retras  și  se  izolează  de  familie,  prieteni  și  societate  (sau  se  simte  izolat).  
• Deterioarea  activității  și  a  funcțiilor  sociale;  
• Consum  de  alcool  și  droguri;  
• Schimbări   de   personalitate,   comportament   sau   stare   de   spirit;   schimbări   bruște   de   stare,  
comportament   agitat,   necontrolat;   Aici   includem   și   modificări   ale   obiceiurilor   alimentare  
sau  de  somn;  
• Manifestări  de  furie,  furie  necontrolată,  verbalizări  ale  dorinței  de  răzbunare.  
 

2.   Cum   răspundem   acestor   semnale   de  

alarmă?
Când  se  observă  aceste  lucruri,  este  bine  să  fie  contactat  un  coleg,  consilierul  școlar  sau  directorul  
(depinde   the   protocolul   valabil   în   școala   respectivă),   pentru   că   nu   este   responsabilitatea  
profesorului  să  consilieze  elevii  în  situație  de  risc.  Totuși,  în  anumite  situații,  profesorii  pot  juca  un  
rol,   în   sensul   că   pot   avea   o   primă   conversație   cu   elevul   și   pot   face   recomandări   pentru   ca   acesta   să  
beneficieze  de  resursele  de  asistență  existente.    
În   această   primă   conversație   trebuie   avute   în   vedere   trei   mesaje   principale,   prezentate   mai   jos.  
Înainte  de  această  discuție  trebuie  să  aveți  deja  datele  de  contact  ale  serviciilor  locale  sau  naționale  
la  care  se  poate  apela.    
1. Arată  că  îţi  pasă.    
2. Întreabă  despre  gândurile  de  sinucidere.    
3. Ajută  !  
1.  Arată  că  îţi  pasă      

• Vorbiţi   cu   elevul   între   patru   ochi.   Exprimați-­‐vă   îngrijorarea   şi   specificaţi   care   este   motivul  
îngrijorării,   menţionând   ce   aţi   observat   (de   exemplu   semne   specifice,   schimbări   de  
comportament  și  concentrare).

2.  Găseşte  cuvintele  potrivite  şi  întreabă  despre  gândurile  de  sinucidere  

• E  un  mit  faptul  că  a  întreba  despre  sinucidere  le  dă  oamenilor  idei  în  sensul  ăsta.  E  bine  să  
aflaţi  ce  se  petrece  în  mintea  elevului,  care  îi  sunt  sentimentele.  Dacă  elevul  recunoaşte  că  
are   o   problemă   (de   sănătate   mintală),   puneţi   întrebări   prudente,   începând   cu   întrebări  
generale  şi  ajungând  la  unele  specifice,  explicite,  despre  sinucidere:  
 

• ÎNTREBĂRI   GENERALE   despre   starea   de   spirit,   speranţe,   viitor,   viaţă   şi   sensul   ei.   Iată   câteva  
exemple:      
o “Cum  te  simţi  în  momentul  ăsta?”  
o “Cum  percepi  viitorul?”  “Ce  planuri  ai  pentru  viitor?”  
o “Simţi  că  viaţa  e  prea  grea  pentru  tine?”  
o “Ai  sentimentul  că  viaţa  nu  merită  trăită?”  
o “  Nutreşti  speranţe  că  o  să  fie  mai  bine?”    
 

• INTREBĂRI  SPECIFICE    despre  gânduri  şi  planuri  de  sinucidere.  Exemple:    

o “Te  gândeşti  vreodată  la  moarte  sau  că  ai  dori  să  îţi  pui  capăt  zilelor?  
o “  Ţi-­‐a  venit  vreodată  ideea  să  îţi  faci  rău  sau  să  te  sinucizi?”  
 o “Te   gândeşti   să   îţi   pui   capăt   zilelor   în   momentul   ăsta?”   “   Iei   în   considerare   ideea  
sinuciderii?”  
o “La  ce  anume  te  gândeşti?”    
o “  De  când  ai  aceste  gânduri?”  “  Te-­‐ai  gândit  mult  la  asta  în  ultimele  săptămâni?”  “  
Cât  de  des  ai  astfel  de  gânduri?”  “  Cât  de  des  te  gândeşti  la  asta  în  timpul  zilei?”    
o “  Ce  te  face  să  te  gândeşti  la  sinucidere?”    
o “  Ai  un  plan  anume  în  minte?”  “  Care  e  planul  tău?”  “  La  ce  metode  te-­‐ai  gândit?”  “  
Ce  pregătiri  ai  făcut  în  sensul  ăsta?”    
o  “   Ai   mai   avult   astfel   de   sentimente   şi   gânduri   înainte?   Din   ce   motive?   Cum   le-­‐ai  
făcut  faţă?”  “  Ai  încercat  vreodată  să  îţi  iei  viaţa?”    
 
3.  Ajută!

• În  primul  rând,  luaţi  în  serios  toate  amenințările  de  sinucidere.

• Păstraţi-­‐vă  calmul,  ascultaţi  activ  (fără  să  judecaţi),  exprimaţi-­‐vă  grija  şi  oferiţi  ajutor.  

• Nu  țineți  lecții  despre  „valoarea  vieții”  și  aveți  grijă  să  nu  induceți   sentimentul  de  vinovăție,  
asta  nu  îl  ajută    pe  elev.    

• Subliniaţi   posibilitatea   şi   disponibilitatea   ajutorului   profesional   (referiţi-­‐vă   la   resurse)   şi  

oferiţi   ajutor.   Puteţi   oferi   numărul   unei   linii   de   asistenţă   telefonică,   sau   adrese   web,   sau  
ajutaţi  persoana  respectivă  să  găsească  un  doctor  sau  un  specialist  în  tulburări  psihologice.  

• Asiguraţi-­‐vă  că  persoana  respectivă  e  în  siguranţă  (până  primeşte  ajutor).  Întrebaţi  pe  cine  
ar   putea   suna     sau   la   cine   ar   putea   apela.   Dacă   situaţia   este   deosebit   de   gravă,   solicitaţi  
ajutor   (puteţi   apela   un   serviciu   telefonic   de   asistență   sau   serviciile   de   urgenţă).   Nu  
promiteţi  să  păstraţi  confidenţialitaea  discuţiei.  Când  o  persoană  este  în  pericol,  trebuie  să  
găsiţi  ajutor  imediat.  Dacă  criza  este  acută,  trataţi-­‐o  ca  pe  o  urgenţă  şi  sunaţi  un  serviciu  de  
urgenţă,   o   line   telefonică   pentru   prevenirea   suicidului,   consilierul     sau   medicul   generalist,  
sau  pur  şi  simplu  duceţi  persoana  respectivă  la  cel  mai  apropiat  spital.  

Pentru  mai  multe  informaţii  legat  de  ceea  ce  trebuie  făcut  şi  ce  nu  (în  engleză  și  spaniolă)  puteţi  
accesa:  www.suicideispreventable.org
INSTRUMENT 3: CE TREBUIE FĂCUT DUPĂ
UN SUICID (TENTATIVĂ)

Necesitatea  unui  plan  de  criză

Când   școala   se   confruntă   cu   un   accident   tragic,   așa   cum   este   sinuciderea   sau   tentativa   de  
sinucidere   a   unui   elev,   echipa   școlii   trebuie   să   știe   cum   să   acționeze   în   mod   profesionist,   dar,   în  
același   timp,   cu   grijă.   Pentru   a   depăși   situația   de   criză,   a   menține   situația   sub   control   și   a   lua  
măsurile  cele  mai  potrivite  este  esențial  să  existe  un  plan  de  criză,  pregătit  și  gata  pentru  a  fi  folosit,  
care   să   includă   și   un   ghid   de   comuncare   cu   toți   cei   implicați:   părinți,   elevi,   personal,   presa.   Chiar  
școala  poate  elabora  un  plan  de  criză,  în  colaborare  cu  experții/consilierii  în  sănătate  mintală  sau  
serviciile  de  sănătate  din  regiune.    

Elaborarea  unui  plan  de  criză

 
Planurile   de   criză   diferă   de   la   școală   la   școală,   în   funcție   de   structura   școlii,   serviciile   de   sănătate  
mintală   disponibile,   abilitățile   profesorilor.   Cea   mai   bună   modalitate   de   elaborare   a   unui   plan   de  
criză   este   formarea   unei   echipe   care   să   includă   personaje   principale   din   școală:   directorul,  
profesori,  consilieri  școlari,  personal  administrativ.  Dacă  se  poate,  e  bine  să  fie  implicat  și  un  expert  
extern   în   prevenirea   suicidului   și/sau   un   specialist   în   tulburări   mintale.   Ajutorul   profesionist   în  
elaborarea  unui  plan  de  criză  este  esențial.  În  continuare  vedem  care  sunt  componentele  principale  
și  pașii  principali  ai  unui  plan  de  criză.  Acești  pași  pot  fi  adaptați  ușor  la  contextul  local  și  la  nevoile  
locale  ale  școlii.    

Planurile de criză trebuie adaptate frecvent, pentru a rămâne utile și eficace pe termen
lung !

1.  CE  TREBUIE  FĂCUT  DUPĂ  O  TENTATIVĂ  DE  SUICID  

Discutați  cu  părinții  și  elevul.  

• Exprimați-­‐vă  îngrijorarea  și  oferiți-­‐vă  ajutorul.    

• Întrebați  ce  informații  pot  fi  dezvăluite  profesorilor  și  elevilor  din  școală.  De  asemenea,  spuneți-­‐
le  părinților  și  elevului  ce  știu  profesorii  și  ceilalți  elevi,  dacă  sunt  zvonuri.  

• Întrebați   dacă   au   observat   comportamente   sau   situații   ieșite   din   comun   în   ultima   vreme.  
Întrebați   dacă   sunt   aspecte   în   contextul   școlii   care   au   provocat   probleme   și   ar   trebui   schimbate  
(legat  de  intimidare,  presiune,  sprijin  la  școală,  …)  

• Întrebați  dacă  elevul  respective  beneficiază  de  ajutor  profesionist.  

• Gândiți-­‐vă   cine   are   putea   consilia   (și   urmări   ulterior)   elevul   în   școală.   Întrebați-­‐i   pe   părinți   și  
elev  ce  așteaptă  din  partea  școlii  și  spuneți  clar  ce  se  poate  face  în  mod  real  în  contextul  școlii  și  
ce  nu.    

 Organizați  o  ședință  pentru  personalul  școlii

• Informați  personalul  despre  ce  s-­‐a  întâmplat  și  spuneți-­‐le  unde  pot  găsi  sprijin.  

Organizați  o  conversație  în  clasă  (optional)  

• Dacă elevul și părinții sunt de accord, vorbiți clasei despre incident. (dacă nu sunt de acord,
specificați doar unde pot găsi sprijin și cu cine pot vorbi, la nevoie).

• Nu dați niciodată detalii despre tentativa de sinucidere (despre metodă sau loc).

• Oferiți informații generale cu privire la comportamentul suicidal (vezi instrumental 1) și urmați

ghidul pentru conversații în clasă (vezi instrumental 4) din acest set.

• Luați  în  considerare  și  perspectiva  elevilor,  pentru  a  începe  de  la  convingerile  și  nevoile  lor.

• Întrebați-­‐l  pe  elev  dacă  dorește  să  participe  la  discuția  din  clasă  sau  nu.    

Pregătiți  revenirea  la  școală  

• Revenirea la școală trebuie discutată cu părinții, consilierii școlari, profesorul/profesorii și

elevul.

2.  CE  TREBUIE  FĂCUT  DUPĂ  SUICID      

 Sunt  7  paşi  care  trebuie  făcuţi  după  sinuciderea  unei  persoane,  pe  care  îi  vom  descrie  în  continuare.  
Paşii   marcaţi   cu   ‘*’   au   fost   selectaţi   din   resursa   “După   suicid.   Un   set   de   instrumente   pentru   şcoli”   a  
Fundaţiei   americane   pentru   prevenirea   suiciduui   şi   Centrului   de   resurse   pentru   prevenirea  
suicidului,  disponibilă  în  limba  engleză  la  www.sprc.org  

   IMEDIAT          ÎN  INTERVAL  DE  24H                    ÎN  INTERVAL  DE  O  SĂPTĂMÂNĂ     DUPĂ  ÎNMORMÂNTARE  

% PASUL 1: COORDONAREA CRIZEI

Directorul   sau   coordonatorul   şcolii   trebuie   să   acţioneze   imediat   pentru   a   coordona   criza   şi  
trebuie   să   stabilească   o   primă   întâlnire   cu   echipa   de   criză.   Asiguraţi-­‐vă   că   această   echipă   îi  
include  pe  director,  profesorii  elevului   în  cauză,  consilierul     şcolar   şi   personal   admnistrativ.  Este  
bine,   de   asemenea,   să   se   contacteze   şi   centrul   local   de   sănătate   mintală,   să   se   ceară   părerea  
specialiştilor  de  acolo  şi  să  se  stabilească  cum  se  va  proceda  în  continuare,  împreună  cu  aceştia.  
Dacă  nu  există  astfel  de  experţi  sau  servicii  disponibile,  este  esenţial  ca  membrii  personalului  să  
fie  instruiţi  cum  să  gestioneze  situaţiile  de  criză.  

% PASUL 2: VERIFICAREA FAPTELOR ŞI CONSULTAREA

FAMILIEI *
VERIFICAREA  FAPTELOR  
Directorul  sau  coordonatorul  şcolii  trebuie  mai  întâi  să  verifice  faptele  şi  să  fie  sigur  de  cauza  
oficială   a   decesului   (discuţie   cu   părinţii   sau   doctorul,   poliţia,   medicul   legist,   ...-­‐   în   funcţie   de  
legislaţia  naţională  în  vigoare).    
Dacă  faptele  nu  sunt  clare,  şcoala  trebuie  să  anunțe  că  situaţia  este  în  curs  de  analiză  şi  se  va  
face  o  comunicare  imediat  ce  informațiile  sunt  clare.  Aveţi  în  vedere  faptul  că  există  zvonuri  (de  
multe  ori  inexacte)  şi  reamintiţi-­‐le  elevilor  că  zvonurile  pot  face  rău  şi  pot  fi  nedrepte  faţă  de  
persoana  dată  dispărută/decedată,  familia  şi  prietenii  acesteia.    
 
CONSULTAREA  FAMILIEI  
Informaţiile   privind   cauza   morţii   nu   trebuie   aduse   la   cunoştinţa   elevilor   înainte   de   a   fi  
consultată  familia.  Discuţiile  cu  familia  pot  fi  dificile,  mai  ales  că  cel  mai  adesea  personalul  şcolii  
nu   este   pregătit   să   vorbească   despre   moarte   sau   sinucidere   cu   familia   celui   în   cauză,   sau  
subiectele   în   sine   sunt     tabu,   mai   ales   în   anumite   culturi   şi   religii.   Dacă   e   aşa,   încercaţi   să  
obţineţi  ajutorul  specialiştilor.  Dacă  decesul  a  fost  declarat  suicid,  dar  familia  nu  doreşte  să  se  
ştie  acest  lucru,  un  membru  al  personalului  care  are  o  relaţie  bună  cu  familia  trebuie  să  fie  cel  
care   stabileşte   contactul   cu   aceasta,   să   îi   explice   că   elevii   vorbesc   deja   între   ei,   iar   prezenţa  
unor  adulţi  în  şcoală  care  să  le  vorbească  acestora  despre  sinucidere  şi  cauzele  ei  îi  pot  ajuta  pe  
elevi  să  fie  în  siguranţă.  Şcoala  trebuie  să  îi  ofere  ajutor  familiei.  
 
Pe  termen  scurt,  aveţi  grijă  şi  de  problemele  administrative.  De  exemplu,  aveţi  grijă  ca  familia  
să   nu   mai   primească   de   la   şcoală   mesaje   cu   informații   practice   (excursii   cu   şcoala   sau,   şi   mai  
rău,  facturi).

% PASUL 3: AVEŢI GRIJĂ DE PERSONAL: COMUNICARE ŞI

SPRIJIN
Trebuie   organizată   cât   mai   repede   o   întâlnire   cu   întreg   personalul   şcolii,   pentru   a   comunica  
faptele  în  mod  clar,  a  se  stabili  paşii  următori  şi  pentru  ca  personalul  să  ştie  unde  poate  găsi  mai  
multe   informaţii.   Informaţiile   de   bază   privind   comportamentul   suicidar     sunt   listate   în  
INSTRUMENTUL  1  al  acestui  set.  
 
Este   important   ca   personalul   să   fie   informat   despre   modalităţile   prin   care   poate   beneficia   de  
sprijin  psihologic,  dacă  este  nevoie.  Dacă  în  cadrul  şcolii  nu  există  un  astfel  de  sprijin,  colaboraţi  
cu  servicii  externe.    

% PASUL 4: AVEŢI GRIJĂ DE ELEVI: COMUNICARE ŞI SPRIJIN

Şcolile   ar   trebui   să   le   asigure   elevilor   oportunităţi   de   a-­‐şi   exprima   emoţiile   şi   de   a   putea  
identifica  strategiile  prin  care  să  gestioneze  aceste  emoţii,  astfel  încât  şcoala  să  poată  reveni  la  
scopul   său   principal,   educaţia.   Elevii   trebuie   să   fie   informaţi   şi   să   ştie   unde   pot   găsi   ajutor   şi  
sprjin,  atât  în  şcoală,  cât  şi  în  afara  ei  (servicii  de  asistenţă).    
 
Cât   mai   repede   posibil   după   întâlnirea   de   personal,   profesorii   ar   trebui   să   organizeze   o   discuţie  
în  clasă.  Ghidul  pentru  acest  tip  de  activitate  se  găseşte  în  INSTRUMENTUL  4  al  acestui  set.    

Grija  faţă  de  elevi  este  cel  mai  important  aspect  al  prevenirii.  Acest  lucru  facilitează  procesul  de  
suferință   şi   reduce   riscul   de   imitație.   Mai   mult,   personalul   poate   vedea   cum   fac   faţă   elevii  
situaţiei,   cum   se   adaptează   şi   care   sunt   elevii   în   pericol.   Profesorii   ar   trebui   să   poată   depista  
semnalele  de  alarmă  ce  indică  un  comportament  suicidar    la  alţi  elevi.  Semnele    sunt  listate  în  
INSTRUMETUL  2  al  acestui  set.  Fiți  atenți  în  mod  special  la  elevii  vulnerabili,  cum  sunt  prietenii  
apropiați,  dar  și  la  colegii  cu  care  elevul  se  poate  să  fi  fost  în  conflict.  
 
Cum   părinţii   elevilor   sunt   personaje   cheie,   toţi   părinţii   ar   trebui   să   primească   o   scrisoare  
informativă,   prin   care   să   li   se   aducă   la   cunoştinţă   incidentul   şi   prin   care   să   fie   ajutaţi   să  
conştientizeze  riscurile  posibile  şi  să  ştie  care  sunt  opţiunile  de  sprijin.  

% PASUL 5: COMUNICAREA CU PRESA*

Sinuciderea unui elev poate atrage multă atenţie din partea presei. Aşadar, este important ca
şcoala să pregătească o declaraţie pentru presă şi să desemneze un purtător de cuvânt, care să
comunice cu presa în numele şcolii. Personalul trebuie să ştie că doar această persoană
desemnată este autorizată să vorbeacă cu presa, iar elevilor trebuie să li se spună să evite să dea
interviuri. Persoana de contact trebuie să cunoască efectele negative pe care relatările din presă
le pot avea şi să aibă grijă să urmeze liniile îndrumătoare în ceea ce priveşte prevenirea
suicidului pentru profesioniștii din media, cum ar fi, de exemplu, să evite să dramatizeze excesiv
situaţia, să nu menţioneze locul sau felul în care s-a produs suicidul, să facă recomandări pentru
folosirea liniilor de asistenţă telefonică. Un set complet de instrumente pentru relatarea
responsabilă în presă a cazurilor de suicid poate fi găsit pe pagina de web a proiectului
www.euregenas.eu

% PASUL 6: FUNERALIILE ŞI SERVICIILE DE COMEMORARE *

În funcţie de dorinţele familiei, informaţi elevii, părinţii şi personalul despre funeralii (locul,
ora, condiţiile pentru ca elevii să poată participa în timpul orelor). Colaboraţi cu consilierul
şcolar şi cu specialiştii în sănătate mintală din comunitate astfel încât consilierii să participe la
funeralii şi încurajaţi-i pe părinţi să îşi însoţească copilul la înmormântare.

Adesea,   comunităţile   şcolare   doresc   să   organizeze   un   serviciu   de   comemorare,     din   dorinţa  

firească   de   a   onora   memoria   celui   pierdut.   Poate   fi   greu   pentru   şcoală   să   păstreze   echilibrul  
între   compasiunea   firească   faţă   de   elevii   afectaţi   de   o   astfel   de   situaţie   şi   scopul   principal,   şi  
anume  cel  de  a  asigura  educaţia  elevilor.  În  cazul  unei  sinucideri,  şcoala  trebuie  să  facă  în  aşa  
fel  încât  să  celebreze  amintirea  celui  care  a  murit,  fără  a  genera  în  rândul  elevilor  care  pot  fi  şi  
ei,   la   rândul   lor,   în   pericol,   dorinţa   de   a   imita   gestul.   Se   pot   organiza   astfel   de   servicii   de  
comemorare  după  un  timp,  de  exemplu  la  un  an  de  la  incident.  Gesturi  mici,  cum  ar  fi  un  mesaj  
pentru  familie,  poate  însemna  foarte  mult  pentru  aceasta  din  urmă.  

REŢELELE  DE  SOCIALIZARE,  cum  sunt  Facebook,  Twitter  sau  serviciile  de  mesagerie  devin  rapid  
sursa   principală   de   comunicare,   în   special   în   rândul   tinerilor.   Deşi   acest   tip   de   comunicare   se  
realizează   în   general   în   afara   şcolii,   aceste   mijloace   pot   fi   folosite   şi   de   şcoală,   după   sinuciderea  
unui   elev.   Lucrând   în   parteneriat   cu   anumiţi   elevi   pentru   a   identifica   şi   monitoriza   reţelele  
relevante   de   socializare,   şcolile   pot   folosi   în   mod   strategic   aceste   reţele,   pentru   a   disemina  
mesaje   de   promovare   a   mijloacelor   de   prevenire,   pentru   a   oferi   ajutor   elevilor   care   au  
 probleme   de   adaptare   şi   pentru   a   identifica   şi   a   le   răspunde   acelor   elevi   care   se   află   şi   ei   în  
acelaşi   pericol.   Este   important   ca   şcoala   să   aibă   reguli   şi   un   ghid   privind   lucrurile   despre   care  
elevii    pot  (sau  nu  pot)  vorbi  în  legătură  cu  incidentul  pe  aceste  reţele  de  socializare.  

% PASUL 7: FOLLOW-UP ŞI EVALUARE

Este   important   ca   echipa   de   criză   să   evalueze   răspunsul   la   situaţia   de   criză,   să   înveţe   din  
obstacole  şi  să  adapteze  corespunzător  procedurile.    

INSTRUMENT   4:   GHID   PENTRU   CONVERSAȚIA   ÎN  

CLASĂ  DUPĂ  SUICID  (TENTATIVĂ)  
Atunci   când   un   elev   sau   un   membru   al   personalului   se   sinucide   sau   încearcă   să   se   sinucidă,   este  
important   să   se   organizeze   o   discuţie   în   clasă,   cât   mai   repede,   după   consultarea   în   prealabil   a  
familiei.  Conversaţia  trebuie  să  fie  pregătită  şi  monitorizată  de  un  profesor  pe  care  elevii  îl  cunosc  şi  
în   care   au   încredere,   asistat,   dacă   este   posibil,   de   un   consilier   şcolar   sau   un   specialist   în   sănătate  
mintală.  Sunt  patru  aspecte  principale  care  trebuie  abordate  într-­‐o  astfel  de  discuţie  în  clasă.    
DEMONTAŢI    ZVONURILE
• Zvonuri  vor  apărea.  Întrebaţi-­‐i  pe  elevi  ce  au  auzit  şi  încercaţi  să  demontaţi  zvonurile.  Daca  
se   poate,   cu   acordul   familiei,   (şi   cu   cel   al   elevului/profesorului   în   caz   de   tentativă   de   suicid)  
oferiţi  informaţiile  corecte  legate  de  incident.  Oricum,  subliniaţi  faptul  că  zvonurile  fac  rău.  

PLASAȚI  COMPORTAMENTUL  SUICIDAL  ÎNTR-­‐UN  CADRU  

• Subliniați   faptul   că   suicidul   este   un   act   complex,   care   nu   e   provocat   de   doar   un   singur  
factor.  
• Subliniați  că  sinuciderea  nu  este  o  „alegere”  ,  un  act  romantic  sau  eroic.  
• Subliniați  comorbiditatea  cu  tulburări  psihologice  cum  sunt  depresia,  consumul  de  alcool  și  
droguri  ....,  fără  a  stigmatiza  aceste  probleme.  
 • Subliniați  faptul  că  suicidul  poate  fi  prevenit  și  există  ajutor  în  acest  sens.  
 
INTERACȚIONAȚI  CU  ELEVII  
• Creați   un   climat   de   siguranță   pentru   elevi,   subliniați   importanța   confidențialității   și  
onestității.  
• Lăsați-­‐i   pe   elevi   să   vorbească   despre   sentimentele   pe   care   le   au.   Subliniați   faptul   că  
sentimentele  de  furie  și  vină  sunt  obișnuite  și  normale.  
• Dați-­‐le  posibilitatea  să  pună  întrebări.  
 
AJUTAȚI!  
• Vorbiți  cu  elevii  despre  ce  pot  face  atunci  când  se  simt  triști,  deprimați  sau  deznădăjduiți,  
sau  ce  pot  face  dacă  un  prieten  se  simte  așa.  
• Faceți   referire   la   serviciile   de   asistență   și   întrebați-­‐i   dacă   ar   fi   dispuși   să   apeleze   la   aceste  
servicii.    
 

LISTA  DE  VERIFICARE  

Felicitări,   aţi   ajuns   la   finalul   acestui   set   de   instrumente!   Acum   ştiţi   cum   poate   fi   îmbunătăţită   o  
şcoală   şi   transformată   într-­‐un   loc   sigur   şi   sănătos,   o   școală   care   are   strategii   de   prevenire   a  
sinuciderii.   În   continuare   se   face   un   rezumat   al   elementelor   principale   printr-­‐o   listă   de   verificare.  
Şcoala   dumneavoastră   poate   fi   un   exemplu   de   bună   practică   în   ceea   ce   priveşte   prevenirea  
sinuciderii  dacă:

❶     Are   o   politică   de   sănătate   clară   şi   cuprinzătoare,   care   include   strategii   de   promovare   a  

sănătăţii  mentale  şi  de  prevenire  a  suicidului            

 

❷   A  implementat  politici  şi  programe  anti-­‐intimidare  .        

 
 ❸   A   demarat   iniţiative   pentru   dezvoltarea   de   programe   de   prevenire,   axate   în   principal   pe  
prevenirea   suicidului   şi   promovarea   sănătăţii,   iniţiative   de   tipul   educaţiei   psihologice   sau  

formarea  de  abilităţi.      

 
❹   Atât   elevii,   cât   şi   personalul   şcolii,   au   acces   la   ajutor   psihologic,   inclusiv   programe   de  

screening  (opţional)  şi  o  bună  cooperare  cu  serviciile  externe  specializate  .      

❺   “  Santinelele”  ,  fie  ele  profesori  sau  consilieri  şcolari,  sunt  instruite  în  prevenirea  suicidului:  
ştiu   care   sunt   semnele   şi   cum   să   interacţioneze   cu   elevii   sau   colegii   cu   comportament  
suicidar   şi   ce   trebuie   să   facă   pentru   ca   aceştia   să   acceseze   serviiciile   de   asistenţă   medicală  

potrivite.      

❻   Acordă  o  atenţie  specială  elevilor  şi  membrilor  personalului  vulnerabili.        

 
❼   Şcoala  este  un  mediu  sigur,  în  loc  în  care  accesul  la  mijloace  letale  este  limitat.    
 

&   Are  un  plan  de  criză,  în  cazul  în  care  un  elev  sau  un  membru  al  personalului  se  sinucide  sau  

are  o  tentativă  de  a  se  sinucide        

DESPRE  EUREGENAS  

Proiectul  Euregenas  doreşte  să  contribuie  la  prevenirea  ideaţiei  şi  comportamentului  suicidar  în  
Europa  prin  elaborarea  şi  implementarea  de  strategii  de  prevenire  a  suicidului  la  nivel  regional  care  
pot  fi  utilizate  de  către  Uniunea  Europeană  ca  exemple  de  bune  practici.  Proiectul  aduce  împreună  
15   parteneri   din   Europa   care   reprezintă   11   regiuni   europene   cu   experienţe   diverse   în   prevenirea  
suicidului  (vezi  Figura  1).    
Figura  1:  Regiunile  în  care  se  desfăşoară  proiectul  Euregenas  

• Spitalul  Universitar  din  Verona  (AOUI-­‐VR)  –  Italia

• Agenţia  Flamandă  pentru  Îngrijire  şi  Sănătate  (VAZG)  –  Belgia

• Regiunea  Västra  Götaland  (VGR)  -­‐  Suedia

• Fundaţia  Romtens  (ROMTENS)  -­‐  România  

• Institutul  Naţional  pentru  Sănătate  şi  Asistenţă  Socială  (THL)  -­‐  Finlanda

• Unitatea  pentru  Cercetarea  Suicidului,  Universitatea  din  Ghent  (UGENT)  –  Belgia

• Fundaţia  Intras  (INTRAS)  –  Spania

Flandra
• Serviciul  Andaluz  de  Sănătate  (SAS)  –  Spania

• Fundaţia  Publică  Andaluză  Progres  şi  Sănătate  (FPS)  -­‐  Spania

• Universitatea  de  Ştiinţe  Aplicate  din  Mikkeli  (MAMK)  -­‐  Finlanda

• Universitatea  Tehnică  din  Dresda  (TUD)  –  Germania

• Institutul  Regional  de  Sănătate  Publică  Maribor  

(RPHI  MB)  –  Slovenia  

• Suedia  de  Vest  (WS)  –  Suedia

• Fondul  De  Leo  (DELEOFUND)  –  Italia

• Consiliul  Local  din  Cumbria  (CCC)  –  Marea  Britanie

Maribor  
În   conformitate   cu   Al   doilea   Program   de   Acţiune   Comunitară   în   domeniul   sănătăţii   publice  
(Comisia   Europeană,   2008-­‐2013,   vezi   http://ec.europa.eu/health/programme/policy/2008-­‐2013/)  
proiectul   promovează   utilizarea   managementul   cluster-­‐elor   regionale   ca   metodă   inovativă   pentru   a  
îmbunătăţi  serviciile  existente.  

Prin  încurajarea  intervenţiilor  regionale  şi  a  campaniilor  dedicate  atât  grupurilor  ţintă  cât  şi  părţilor  
interesate  din  afara  domeniului  sănătăţii,  proiectul  are  ca  scop  implementarea  Pactului  Sănătate  
Mintală  referitor  la:  
1)  Prevenirea  sinuciderii  
2)  De-­‐stigmatizarea  tulburărilor  de  sănătate  mintală  
 3)  Promovarea  sănătăţii  în  rândul  tinerilor

Obiectivele  specifice  ale  proiectului  Euregenas  sunt  următoarele:  

• Să   identifice   şi   catalogheze   bunele   practici   din   cadrul   acţiunilor   şi   strategiilor   existente   cu   privire   la  
prevenirea  sinuciderii  la  nivel  regional  şi  local;  

• Să  desfăşoare  o  analiză  a  nevoilor  părţilor  interesate;  

• Să   dezvolte   şi   disemineze   ghiduri   şi   seturi   de   instrumente   despre   strategiile   pentru   prevenirea  

sinuciderii  şi  pentru  creşterea  nivelului  de  conştientizare;  

• Să   dezvolte   specificaţii   tehnice   pentru   un   model   integrat   de   e-­‐asistenţă   medicală   mintală   orientat  
către  prevenirea  sinuciderii;  

• Să  îmbunătăţească  cunoştinţele  şi  capacităţile  profesioniştilor  locali  şi  regionali  (i.e.  psihologi,  psihiatri,  
medici  de  familie).  

Proiectul  Euregenas  şi-­‐a  propus  să-­‐şi  îndeplinească  obiectivele  specifice  prin  derularea  unei  serii  de  
Pachete   de   Activităţi   (PA).   Proiectul   cuprinde   8   pachete   de   activităţi:   3   pachete   de   activităţi  

orizontale,  şi  anume  coordonare,  diseminare  şi  evaluare  şi  5  pachete  de  activităţi  principale  
verticale  (vezi  Figura  2).

Figura  2:  Principalele  pachetele  de  activităţi  ale  proiectului  Euregenas  

 PA  4:  Bibliotecă  online  şi  evaluarea  nevoilor  
Scop:   înfiinţarea   unei   biblioteci   online   şi   oferirea   unei   "evaluări   de   nevoi"   a  
părţilor  interesate  cheie.  Aceste  activităţi  constituie  baza  pentru  PA  5,  6,  7  şi  
8.  

PA  5:  Elaborarea  e-­‐modelului  conceptual  

Scop:   să   ofere   toate   informaţiile   necesare   pentru   a   fi   capabil   să   creeze   un  
cadru   integrat   de   suport   şi   intervenţie   pentru   e-­‐sănătate   mintală,   îndreptat  
către   prevenirea   suicidului,   care   poate   fi   adaptat   nevoilor   locale   în   toate  
regiunile  europene  şi  organizaţiile  care  oferă  îngrijiri  de  sănătate.  

PA  6:  Elaborarea  ghidurilor  de  prevenire  şi  a  seturilor  de  instrumente

Scop:  să  ofere  ghiduri  generale  pentru  strategiile  de  prevenire  a  suicidului  şi  
pachete   de   prevenire   specifice   (seturi   de   instrumente)   pentru   creşterea  
nivelului  de  conştientizare  al  grupurilor  ţintă  identificate.

PA  7:  Pregătirea  şi  desfăşurarea  modulului  de  formare  pilot

Scop:   să   pregătească   un   pachet   de   formare   pentru   medicii   de   familie   şi  
desfăşurarea  sesiunilor  de  formare  pilot  în  5  regiuni.  Scopul  principal  este  de  
a   oferi   medicilor   de   familie   informaţii   relevante   cu   privire   la   detectarea  
timpurie  şi  îndrumare  în  caz  de  risc  de  suicid.

PA   8:   Creşterea   vizibilităţii   şi   promovarea   accesului   la   grupuri   de   suport  

pentru  supravieţuitori  (persoane  afectate  de  suicid)
Scop:   să   elaboreze   un   set   de   instrumente   pentru   facilitatorii   grupurilor   de  
suport   pentru   supravieţuitori.   Mai   mult,   se   va   elabora   un   catalog   care   va  
avea   ca   scop   să   ofere   informaţii   pentru   persoanele   afectate   de   suicid  
(inclusiv  o  listă  a  grupurilor/serviciilor  disponibile).

Bibliografie  
American   Foundation   for   Suicide   Prevention   (2009).   More   than   sad.   Suicide   prevention   education   for  
teachers  and  other  school  personnel.  www.morethansad.org

American   Foundation   for   Suicide   Prevention/Suicide   Prevention   Resource   Center   (2011).   After   a   Suicide:   a  
Toolkit  for  Schools. Newton,  MA:  Education  Development  Center,  Inc.
Aseltine,  R.H.Jr.,  DeMartino,  R.  (2004).  An  outcome  evaluation  of  the  SOS  Suicide  Prevention  Program.  AmJ  
Public  Health,  94(3),  446–451.

Aseltine,   R.H.Jr.,   James,   A.,   Schilling,   E.A.,   Glanovsky,   J.   (2007).   Evaluating   the   SOS   suicide   prevention  
program:  a  replication  and  extension.  BMC  Public  Health,  7,  161.

Beautrais,  A.  L.  (2004).  Suicide  postvention.  Support  for  families,  whanau  and  significant  others  after  a  
suicide.  A  literature  review  and  synthesis  of  evidence.  Wellington,  New  Zealand:  Ministry  of  Youth  Affairs.

Brunstein  Klomek,  A.,  Marrocco,  F.,  Kleinman,  M.,  Schonfeld,  I.S.,  &  Gould,  M.S.  (2007).  Bullying,  depression  
and   suicidiality   in   adolescents.   Journal   of   The   American   Academy   of   Child   and     Adolescent   Psychiatry,   46,   40-­‐
49.

Chagnon,  F.,  Houle,  J.,  Marcoux,  I.,  &  Renaud,  J.  (2007).  Control-­‐group  study  of  an  intervention  training  
program  for  youth  suicide  prevention.  Suicide  and  Life-­‐Threatening  Behavior,  37  (2),  135-­‐144.

Cimini,   M.D.,   Rivero,   E.M.,   Bernier,   J.E.,   Stanly,   J.A.,   Murray,   A.D.,   Anderson,   D.A.,   Wright,   H.R.,   Bapat,   M.  
(2014).  Implementing  an  Audience-­‐Specific  Small-­‐Group  Gatekeeper   Training  Program  to   Respond   to  Suicide  
Risk  Among  College  Students:  A  Case  Study.  Journal  of  American  College  Health,  62  (2),  92-­‐100.    

Clark,   S.   E.,   &   Goldney,   R.   D.   (2000).   The   impact   of   suicide   on   relatives   and   friends.   In   K.   Hawton   &   K.   van  
Heeringen   (Eds.),   International   handbook   of   suicide   and   attempted   suicide   (pp.   467–484).   Chichester,   UK:  
Wiley  &  Sons.  
Cusimano,   M.D.,   &   Sameem,   M.   (2011).   The   effectiveness   of   middle   and   high   school-­‐based   suicide  
prevention  programmes  for  adolescents:  a  systematic  review.  Inj  Prevent,  17(1):43–9.

Dhejne,C.,  Lichtenstein,  P.,Boman,M.,  Johansson,A.L.V.,  Langstrom,  N.,  &  Landen,  M.  (2011).  Long-­‐term  
follow-­‐up  of  transsexual  persons  undergoing  sex  reassignment  surgery:  Cohort  study  in
Sweden.  PLoS  ONE,  6,  ArtID:  e16885.

Eurostat,   statistics   ‘death   due   to   suicide’.   Available   on:  http://epp.eurostat.ec.europa.eu/  Accessed  February  
2014.
Gould,   M.S.,   Greenberg,   T.,   Velting,   D.M.,   &   Shaffer,   D.   (2003).   Youth   suicide   risk   and   preventive  
interventions:   a   review   of   the   past   10   years.   Journal   of   The   American   Academy   of   Child   and     Adolescent  
Psychiatry,  42(4),  386–405.

Gould,   M.S.,   Marrocco,   F.A.,   Kleinman,   M.,   Thomas,   J.G.,   Mostkoff,   K.,   Cote,   J.,   &   Davies,   M.   (2005).  
Evaluating  iatrogenic  risk  of  youth  suicide  screening  programs:  a  randomized  controlled  trial.  The  journal  of  
the  American  Medical  Association,  293(13),  1635-­‐43.

Gould,  M.S.,  Marrocco,  F.A.,  Hoagwood,  K.,  Kleinman,  M.,  Amakawa,  L.,  &  Altschuler,  E.  (2009).  Service  use  
by   at-­‐risk   youths   after   school-­‐based   suicide   screening.   Journal   of   the   American   Academy   of   Child   and  
Adolescent  Psychiatry,  48  (12),  1193–201.  

Haas,  A.  P.,  Eliason,  M.,  Mays,  V.  M.,  Mathy,  R.  M.,  Cochran,  S.  D.,  D’Augelli,  A.  R,  et  al.  (2011).  Suicide  and  
suicide  risk  in  lesbian,  gay,  bisexual,  and  transgender  populations:  Review  and  recommendations.  Journal  of  
Homosexuality,  58,  10–51.  

Hawton,  K.,  &  van  Heeringen,  K.  (2009).  Suicide.  Lancet,  373,  1372-­‐1381.  

Huh,  G.Y.,  Jo,  G.R.,  Kim,  K.H.,  Ahn,  Y.W.,  &  Lee,  S.Y.  (2009).  Imitative  suicide  by  burning  charcoal  in  the  
southeastern   region   of   Korea:   The   influence   of   mass   media   reporting.   Leg.   Med.   (Tokyo),   11(Suppl   1),  
S563-­‐S564.  
Jordan,   J.   R.,   &   McIntosh,   J.   L.   (2011).   Suicide   bereavement:   Why   study   survivors   of   suicide   loss?   In   J.   R.  
Jordan   &   J.   L.   McIntosh   (Eds.),   Grief   after   suicide.   Understanding   the   consequences   and   caring   for   the  
survivors  (pp.  3–17).  New  York,  NY:  Taylor  and  Francis.  

Kärnä,  A.,  Voeten,  M.,  Little,  T.,  Poskiparta,  E.,  Kaljonen,  A.,  &  Salmivalli,  C.  (2011a).  A  large-­‐scale  evaluation  
of  the  KiVa  anti-­‐bullying  program;  Grades  4-­‐6.  Child  Development,  82,  311-­‐330.

Kärnä,   A.,   Voeten,   M.,   Little,   T.,   Alanen,   E.,   Poskiparta,   E.,   &   Salmivalli,   C.   (2011b).   Going   to   Scale:   A  
nonrandomized   nationwide   trial   of   the   KiVa   antibullying   program   for   comprehensive   schools.   Journal   of  
Consulting  and  Clinical  Psychology.  doi:  10.1037/a0025740.
Katz,  C.,  Bolton,S.  Katz,  L.Y.,  Isaak,  C.,  Tilston-­‐Jones,  T.,  Sareen,  J.  &  Swampy  Cree  Suicide  Prevention  Team  
(2013).  A  systematic  review  of  school-­‐based  suicide  prevention  programs.  Depression  and  Anxiety,  30,  1030  –  
1045.  

Kokkevi,   A.,   Rotsika,   V.,   Arapaki,   A.,   &   Richardson,   C.   (2012).   Adolescents’   self-­‐reported   suicide   attempts,  
self-­‐harm   thoughts   and   their   correlates   across   17   European   countries.   Journal   of   Child   Psychology   and  
Psychiatry,  53(4),  381-­‐389.

Leite,   A.,   Idzelis,   M.,   Reidenberg,   D.,   Roggenbaum,   S.,   &   LeBlanc,   A.   (2011).   Linking   Education   and   Awareness  
of   Depression   and   Suicide   (LEADS):   An   evaluation   of   a   school-­‐based   suicide   prevention   curriculum   for   high  
school  youth.  St.  Paul,  MN:  Wilder  Research.

Madge,   N.,   Hewitt,   A.,   Hawton,   K.,   de   Wilde,   E.J.,   Corcoran,   P.,   Fekete,   S,   van   Heeringen,   K.,   De   Leo,   D.,   &  
Ystgaard,   M.   (2008).   Deliberate   self-­‐harm   within   an   international   community   sample   of   young   people:  
Comparative   findings   from   the   Child   and   Adolescent   Self-­‐Harm   in   Europe   (CASE)   Study.   Journal   of   Child  
Psychology  and  Psychiatry,  49,  667–677.

Mann,  J.J.,  Apter,  A.,  Bertolote,  J.,  Beautrais,  A.,  Currier,  D.,  Haas,  A.,  Hegerl,  U.,  Lonnqvist,  J.,  Malone,  K.,  
Marusic,  A.,  Mehlum,  L.,  Patton,  G.,  Phillips,  M.,  Rutz,  W.,  Rihmer,  Z.,  Schmidtke,  A.,  Shaffer,  D.,  Silverman,  
M.,  Takahashi,  Y.,  Varnik,  A.,  Wasserman,  D.,  Yip,  P.,  &  Hendin,  H.  (2005).  Suicide  Prevention  Strategies,  A  
systematic  review.  The  Journal  of  the  American  Medical  Association,  294  (16),  2064-­‐74.
Mathy,  R.M.  (2002).  Transgender  identity  and  suicidar  ity  in  a  nonclinical  sample:  Sexual  orientation,  
psychiatric  history,  and  compulsive  behaviors.  Journal  of  Psychology  &  Human  Sexuality,  14,  47–65.

McDaniel,  J.  S.,  Purcell,  D.,  &  D’Augelli,  A.R.  (2001).  The  relationship  between  sexual  orientation  and  risk  for  
suicide:  Research  findings  and  future  directions  for  research  and  prevention.  Suicide  and  Life-­‐Threatening  
Behavior,  31,  84–105.

Michelmore, L., & Hindley, P. (2012). Help-­‐Seeking   for   Suicidar     Thoughts   and   Self-­‐Harm   in   Young   People:   A  
Systematic  Review  .  Suicide  and  Life-­‐Threatening  Behavior,  42(5),  507-­‐524.
Miller,  D.N.,  Eckert,  T.L.,  &  Mazza,  J.J.  (2009).  Suicide  prevention  programs  in  the  schools:  a  review  and  public  
health  perspective.  School  Psychol  Rev,  38(2),  168–188.
 
Tal  Young    I,  Iglewicz    A,  Glorioso    D,    et  al.  (2012).  Suicide  bereavement  and  complicated  grief.  Dialogues  Clin  
Neurosci.,  14(2),  177-­‐186.

Nock,  M.K.,  Borges,  G.,    Bromet,  E.J.,  Alonso,  J.,  Angermeyer,  M.,  Beautrais,  A.,  Bruffaerts,  R.,  Chiu,  W.T.,  de  
Girolamo,  G.,  Gluzman,  S.,  de  Graaf,  R.,  Gureje,  O.,  Haro,  J.M.,  Huang,  Y.,  Karam,  E.,  Kessler,  R.C.,    Lepine,  J.P.,  
Levinson,  D.,  Medina-­‐Mora,  M.E.,  Ono,  Y.,  Posada-­‐Villa,  J.,  Williams,  D.,  et  al.  (2008).  Cross-­‐national  
prevalence  and  risk  factors  for  suicidar    ideation,  plans  and  attempts.  British  Journal  of  Psychiatry,  192  (2),    
98-­‐105.      

Pirkis,  J.,  &  Blood,  R.W.  (2001).  Suicide  and  the  media:  (1)  Reportage  in  nonfictional  media.  Crisis,  22(4),  146-­‐
154.

Portzky,   G.,   &   van   Heeringen,   K.   (2006).   Suicide   prevention   in   adolescents:   a   controlled   study   of   the  
effectiveness  of  a  school-­‐based  psycho-­‐educational  program.  Journal  of  Child  Psychology  and  Psychiatry,  47  
(9),  910–918.

Qin,  P.,  Agerbo,  E.,  &  Mortensen,  P.B.  (2002).  Suicide  risk  in  relation  to  family  history  of  completed  suicide  
and  psychiatric  disorders:  A  nested  case-­‐control  study  based  on  longitudinal  registers.  The  Lancet,  360  
(9340),  1126–1130.
Robinson,  J.,  Cox,  G.,  Malone,  A.,  Williamson,  M.,  Baldwin,  G.,  Fletcher,  K.,  O’Brien,  M.  (2013).  A  Systematic  
Review   of   School-­‐Based   Interventions   Aimed   at   Preventing,   Treating,   and   Responding   to   Suicide-­‐Related  
Behavior  in  Young  People. Crisis,  34(3),  164–182.

Salmivalli,   C.,   Garandeau,   C.,   &   Veenstra,   R.   (2012).   KiVa   Anti-­‐Bullying   Program:   Implications   for   School  
Adjustment.   To   be   published   in   G.   Ladd   &   A.   Ryan   (Eds.),   Peer   Relationships   and   Adjustment   at   School.  
Charlotte,  NC:  Information  Age  Publishing.

Salmivalli,  C.,  Kärnä,  A.,  &  Poskiparta,  E.  (2011)  Counteracting  bullying  in  Finland:  The  KiVa  program  and  its  
effects  on  different  forms  of  being  bullied.  International  Journal  of  Behavioral  Development,35,  405-­‐411.
Sarchiapone,  M.,  Mandelli,  L.,  Iosue,  M.,  Andrisano,  C.,  &  Roy,  A.  (2011).  Controlling  Access  to  Suicide  Means.  
International  Journal  of  Environmental  Res.  Public  Health,  8,  4550-­‐4562.

Savin-­‐Williams,  R.  C.  (2001).  Suicide  attempts  among  sexual  minority  youths:  Population  and  measurement  
issues.  Journal  of  Consulting  and  Clinical  Psychology,  69,  983–991.

Schilling,  E.A.,  Lawless,  M.,  Buchanan,  L.,  Aseltine,  R.H.Jr.  (2014).  “Signs  of  Suicide”  shows  promise  as  a  
Middle  School  Suicide  Prevention  Program.  Suicide  Life  Threat  Behav,  2014  May  2  [Epub  ahead  of  print].

Shaffer,  D.,  Scott,  M.,  Wilcox,  H.,  et  al.  (2004).  The  Columbia  Suicide  Screen:  validity  and  reliability  of  a  screen  
for  youth  suicide  and  depression.  J  Am  Acad  Child  Adolesc  Psychiatry,  43(1),  71–79.

Sisask,  M.,  &  Värnik,  A.  (2012).  Media  roles  in  suicide  prevention:  a  systematic  review.  International  Journal  
of  Environmental  Research  and  Public  Health;  9,  123-­‐138.

Stack,  S.  (2000).  Media  impacts  on  suicide:  A  quantitative  review  of  293  findings.  Social  Science  Quarterly,  
81(4),  957-­‐972.

Stack,  S.  (2005).  Suicide  in  the  media:  a  quantitative  review  of  studies  based  on  non-­‐fictional  stories.  Suicide  
and  Life  Threatening  Behaviour,  35(2),  121-­‐33.

Suïcidepreventiewerking   van   de   Centra   Geestelijke   Gezondheidszorg   Vlaanderen.   Draaiboek(en)  

suïcidepreventie  voor  secundaire  scholen.

van  Heeringen,  C.  (2001).  Suicide  in  adolescents.  International  Clinical  Psychopharmacology,  16  (2),  S1-­‐S6.

van  Heeringen,  C.,  &  Vincke,  J.  (2000).  Suicidar    acts  and  ideation  in  homosexual  and  bisexual  young  people:  a  
study  of  prevalence  and  risk  factors.  Social  Psychiatry  and  Psychiatric  Epidemiology,  35  (11),  494-­‐499.  

Wells,   J.,   Barlow,   J.,   &   Stewart-­‐Brown,   S.   (2003).   A   systematic   review   of   universal   approaches   to   mental  
health  promotion  in  schools.  Health  Education,  103  (4),  197  -­‐220.
Wilcox,   H.C.,   Kellam,   S.G.,   Brown   C.H.,   Poduska,   J.,   Ialongo,   N.S.,   Wang,   W.,   &   Anthony,   J.C.   (2008).   The  
impact  of  two  universal  randomized  first-­‐  and  second-­‐grade  classroom  interventions  on  young  adult  suicide  
ideation  and  attempts.  Drug  Alcohol  Depend,  95(Suppl  1),  S60–S73.

Williford,  A.,  Noland,  B.,  Little,  T.,  Kärnä,  A.,  &  Salmivalli,  C.  (2011).  Effects  of  the  KiVa  anti-­‐bullying  program  
on   adolescents'   perception   of   peers,   depression,   and   anxiety.   Journal   of   Abnormal   Child   Psychology.   doi:  
10.1007/s10802-­‐011-­‐9551-­‐1.

Wyman,   P.A.,   Brown,   C.H.,   LoMurray,   M.,   Schmeelk-­‐Cone,   K.,   Petrova,   M.,   Yu,   Q.,   Walsh,   E.,   Tu,   X.,   Wang,   W.  
(2010).   An   outcome   evaluation   of   the   Sources   of   Strength   suicide   prevention   program   delivered   by  
adolescent  peer  leaders  in  high  schools.  Am  J  Public  Health,  100(9),  1653–1661.

World  Health  Organization  (2013).  Investing  in  mental  health:  evidence  for  action.  Retrieved  December  2013  
from  http://www.who.int/mental_health/publications/financing/investing_in_mh_2013/en/

World  Health  Organization  (2014).  Preventing  suicide.  A  global  imperative.  Retrieved  September  2014  from  
http://www.who.int/mental_health/suicide-­‐prevention/world_report_2014/en/

Young,  I.T.,  Iglewicz,  A.,  Glorioso,  D.,  Lanouette,  N.,  Seay,  K.,  Ilapakurti,  M.,  Zisook,  S.  (2012).   Suicide  bereavement  and  
complicated  grief.  Dialogues  Clin  Neurosci,  14(2),  177–186.