Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cauze:
Cercetatorii cred ca aceasta tulburare este legata de stresul din mediul in care copilul traieste,
in famlie, putind fi genetica atunci cind familia are istoric de tulburari emotionale.
Comportamentul distructiv:
Copiii al caror comportament este distructiv intrunesc diagnosticul psihiatric de tulburare de
conduita. Acestia tachineaza pe altii, fura, distrug proprietati si arata cruzime fata de oameni
si animale. Cei mai multi copii cu tulburare de conduita intrunesc criteriile de diagnostic si pentru
sindromul copilului sfidator, totusi in aceste cazuri se aplica doar diagnosticul de tulburare de
conduita.
Semne si simptome:
Copiii care au tulburarea sunt frecvent neascultatori, se infurie usor si par mai tot timpul
nervosi. Copiii foarte mici vor deveni agitati si suparati pentru mai mult de 30 de minute,
adesea pentru motive obisnuite. In plus, copilul afectat va incepe certuri si nu va
renunta. Cistigarea luptei pare foarte importanta pentru un copil cu aceasta tulburare. Chiar daca
cel mic stie ca va pierde un privilegiu sau va fi pedepsit daca va continua cearta, nu se poate
opri. Incercarea de a discuta logic cu un astfel de copil il intarita si mai tare pentru ca percepe
discutia rationala ca o continuare a argumentarii.
Totusi cei mai multi copii afectati nu se percep a fi certareti sau dificili. Este normal pentru astfel
de copii sa dea vina pentru problemele lor pe altii. Pot fi de asemenea perfectionisti si cu un
puternic simt al justitiei fata de incalcarea a ceea ce ei considera comportament corect.
Sunt nerabdatori si intoleranti cu altii. Se vor certa verbal probabil cu alti copii si mai putin
vor incepe lupte fizice.
Alti copii sau adolescenti cu sindromul copilului sfidator pot incerca sa provoace alte persoane
enervindu-le sau criticindu-le intentionat. De exemplu, adolescentul poate critica modul de a
vorbi sau de a se imbraca ale adultului. Acest comportament opozitional este de obicei directionat
spre figura autoritara cum este un parinte, antrenor sau profesor. Isi pot folosi aptitudinile
verbale pentru a ostraciza si abuza alti copii.
Diagnostic:
Tulburarea devine aparenta in adolescenta timpurie, frecvent la virsta de 8 ani. Simptomele cresc
in intensitate odata cu virsta, ducind la tulburarea de conduita a adultului.
Un psiholog sau psihiatru poate diagnostica sindromul copilului sfidator folosind diferite metode.
Interviurile se fac alaturi de parinti si alti adulti, cum sunt bunicii sau profesorii. In functie de virsta
copilului, medicul il poate intervieva si pe acesta. Liste de manifestari comportamentale sunt
frecvent folosite pentru a determina frecventa si severitatea diferitelor probleme comportamentale.
In final, observarea interactiunii dintre parinte si copil in cadrul clinic poate ajuta medicul sa puna
diagnosticul.
Tratament:
Tratamentul sindromului copilului sfidator se adreseaza mai degraba parintilor si bunicilor decit
copiilor. Adultii sunt invatati cum sa dea instructiuni, sa rasplateasca complianta si
comportamentul bun si sa determine consecinte pentru noncomplianta si comportament
negativ. Tulburarea deriva frecvent prin rasplatirea inadecvata a copilului pentru
comportament negativ, de exemplu atunci cind i se acorda atentie cind lipseste de la scoala
lasindu-l sa mearga la joaca. In cadrul educatiei parentale, comportamentul pozitiv sustine
rasplatirea elevilor crescind astfel tendinta ca acestia sa caute atentie si recompense prin
comportamente bune.
Terapia cognitiva:
Terapia cognitiva este de asemenea eficienta pentru unii copii. In timpul acesteia copiii invata
cum sa perceapa si sa modifice procesele anormale de gindire si sa practice cai pozitive de
a rezolva problemele si de a interactiona social. De exemplu, un copil care se exteriorizeaza in
fiecare dimineata pentru a evita sa mearga la scoala poate invata cum sa gindeasca diferit despre
orele de invatatura si poate lucra cu un terapeut pentru a-si imbunatati relatiile cu colegii.
Parintii pot avea nevoie de ajutor cu problemele care ii distanteaza de copii. Astfel de probleme
cuprind alcoolismul sau dependenta de droguri, depresia sau dificultatile financiare. In unele
cazuri, asistenta legala sau economica poate fi necesara.
Tratamentul tulburarii este de obicei unul de termen lung. Poate fi necesar un an sau mai mult de
tratament pentru a observa ameliorari notabile. Este important pentru familii sa continue
tratamentul chiar daca rezultatele imediate nu sunt aparente. Daca nu este tratata sau tratamentul
este abandonat, copilul este predispus la dezvoltarea unei tulburari de conduita. Riscul este mai
mic la copiii putin sfidatori. Acesta creste la cei sever afectati si care prezinta ADHD. La adulti
tulburarea este denumita tulburarea de personalitate antisociala.
Copiii care au tulburarea opozitionala sfidatoare sunt de asemenea la risc de a dezvolta
comportamente pasiv-agresive ca adulti. Persoanele cu caracteristici pasiv-agresive tind sa se
vada ca fiind victimele si dau vina pe altii pentru propriile probleme. Identificarea precoce a
tulburarii si a ADHD este necesara pentru a obtine ajutor pentru copil si familie cit mai curind
posibil. Cu cit este identificata mai devreme si tratata, cu atit copilul va putea dezvolta
comportamente sanatoase in relatiile cu altii.