Deficitul de atenție.

Parintii si profesorii le amintesc in mod frecvent copiilor ca trebuie sa fie atenti. Atentia este o
abilitate ce se dezvolta in timp si este foarte vulnerabila la factori precum oboseala si starea de
sanatate fizica si psihica a copilului, echilibrul sau emotional, climatul familial si scolar, si multi
altii.

Desi capacitatea de concentrare a atentiei variaza in permanenta in functie de factorii mentionati,

exista totusi copii care par a fi in mod constant cu gandul “in alta parte”. In cazul lor, simplele
atentionari primite din partea celor din jur sau chiar pedepsele par a nu avea vreun efect.

Este cazul copiilor cu tulburare de deficit de atentie (ADD – Attention Deficit Disorder), care
adesea trec neobservati la scoala, uneori chiar pana in clasa a III-a sau a IV-a. Odată cu cresterea
complexitatii sarcinilor scolare, acesti copii – in ciuda unei inteligente normale – intampina
serioase dificultati de a invata.

Problema comuna a acestor copii nu este insa lipsa capacitatii de concentrare a atentiei, ci lipsa
capacitatii de selectie si prioritizare a stimulilor. De fapt, ei acorda prea multa atentie la mai
multe lucruri simultan (ex: zgomotul de afara, miscarile colegului de banca, tabloul de pe perete,
bazaitul unei insecte etc). Pentru ei toti stimulii sunt la fel de importanti, prin urmare atentia lor
se imparte egal in toate directiile.

Cauzele :

Ereditatea,Viața intrauterine, Mediul, Alimentația, stresul , folosirea excesivă a tehnologiilor,

lipsa de somn,

Care sunt cele mai frecvente caracteristici comportamentale ale copiilor cu deficit de atentie?
 Sunt dezorganizati, uituci si visatori

 Sunt usor de distras de orice stimul irelevant, prin urmare nu se pot concentra asupra unei
singure activitati

 Nu reusesc sa termine ceea ce au inceput

 Fac frecvent erori “din neglijenta”

 Au frecvent dificultati in a citi texte mai lungi sau a rezolva probleme matematice cu mai
multe operatii

 Nu retin reguli complexe, prin urmare nu fac fata jocurilor de grup care implica
respectarea unor astfel de reguli

 Intr-o conversatie sar repede de la un subiect la altul si nu isi termina ideile. Par a nu auzi
ce li se spune si culeg doar franturi de idei

 Par imaturi emotional in comparatie cu co-varstnicii

 Se plang frecvent de oboseala

 Evita orice activitate care implica un minim de efort sustinut

 Lipsa atentiei voluntare
Cand ar trebui sa se ingrijorere parintii?
Cat mai repede! Depistarea timpurie a acestei probleme este cruciala pentru a evita multitudinea
de efecte negative ale unei astfel de tulburari in viata personala, sociala, familiala si scolara a
copilului.

Un diagnostic corect este insa extrem de important intrucat exista un numar important de alte
afectiuni medicale si tulburari care genereaza comportamente similare cu cele descrise mai sus:
tulburarile anxioase, depresia, dizabilitatile de invatare (dislexia, discalculia, disgrafia),
tulburarea obsesiv-compulsiva etc. Pentru diagnostic este nevoie de evaluare psihologica clinica
si psihiatrica.

Tratamentul medical trebuie insotit de terapie psihologica de reeducare cognitiva si

comportamentala pentru a-l ajuta pe copil sa “invete” cum sa isi selecteze si prioritizeze
sarcinile, sa isi organizele timpul si activitatile, sa isi dezvolte abilitatie de comunicare si
relationare sociala si stima de sine.

Hiperactivitatea la copii
Copiii mici – in special baietii - au in general foarte multa energie pe care simt nevoia sa si-o
consume prin joaca si miscare libera. Pentru cei mai multi, energia pe care o manifesta nu
inseamna decat ca sunt sanatosi si cresc. Pana la 6 ani, copiii sunt in general lipsiti de rabdare si
un anumit nivel de hiperactivitate este normal, fiiind doar o trasatura temperamentala sau o
consecinta a unui stil educational incorect, in cele mai multe dintre cazuri. Daca insa copilul
trece de 6 ani si in continuare pare intr-o continua miscare si agitatie de parca ar merge in
permanenta cu “motorul turat la maxim”, este posibil sa vorbim despre o tulburare destul de
serioasa.

Atunci cand comportamentul copilului afecteaza abilitatile de zi cu zi ale acestuia - legate de

inceperea si mai ales finalizarea unor sarcini uzuale, activitatile de invatare, relationarea cu
ceilalti copii si adulti si respectarea regulilor de disciplina sau de grup – vorbim despre o
tulburare de comportament denumita generic hiperactivitate care poate face parte din tabloul
clinic al ADHD (tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate).

Copilul hiperactiv

Copiii hiperactivi sunt in mod frecvent nelinistiti si par a avea un comportament haotic, fara
legatura cu ce se intampla in acel moment sau cu comportamentul celorlalti. Au probleme sa stea
pe un scaun mai mult timp si isi misca in permanenta mainile, picioarele sau tot corpul. De multe
ori ii deranjeaza pe cei din jur din activitatile lor si ii intrerup atunci cand vorbesc. Aparent,
nimic nu este mai important decat ceea ce gandesc sau vor ei in acel moment, si sunt total lipsiti
de rabdare in a primi ceea ce isi doresc. Orice amanare a satisfacerii nevoilor lor sau a unei
recompense este de nesuportat. Mai mult, par ca nu asculta ce li se spune sau li se cere, acest
comportament fiind interpretat de ceilalti ca lipsa de respect.

Pentru parinti este extrem de stanjenitor atunci cand copilul lor hiperactiv ii deranjeaza pe ceilalti
sau face chiar o criza de afect intr-un magazin daca nu primeste ceea ce isi doreste. In astfel de
momente, este crucial sa isi pastreze calmul si sa nu recurga la pedepse fizice. Studiile
demonstreaza ca, oricum, acestea nu au niciun efect asupra copilului cu ADHD. Exista multe alte
optiuni mai eficiente pentru managementul unor astfel de comportamente.

Problema comuna a copiilor cu hiperactivitate este lipsa autocontrolului asupra propriului corp si
comportament, adica o insuficienta capacitate de inhibitie. Pur si simplu nimic nu sta in calea
impulsului de a spune sau a face ceva, indiferent de consecinte. Multi specialisti considera ca de
vina pentru aceasta problema este modul in care functioneaza creierul. Cauzele ADHD-ului sunt
atat genetice cat si ca urmare a unei afectari cerebrale (leziuni dobandite) sau factorii familiali si
sociali (mediul haotic de crestere, deprivarea afectiva si lipsa de stimulare din primii ani de
viata). Din aceasta perspectiva, este foarte important ca parintii care se confrunta cu problemele
generate de hiperactivitatea copilului lor sa consulte cat mai repede atat un psiholog clinician cat
si un medic psihiatru. Orice amanare nu face decat sa creasca problema, multi parinti aflati in
aceasta situatie fiind chiar ei insisi afectati: devin extrem de irascibili si nervosi, sunt foarte
obositi, isi pierd relatiile de familie si prietenii (care incep sa ii evite, deranjati fiind de
comportamentul copilului lor). In plus, se simt agasati de plangerile nesfarsite de la scoala, atat
ale invatatoarei cat si ale celorlalti copii si parinti. Copilul cu hiperactivitate are un lung istoric
de reclamatii inca de la gradinita.

Pe scurt, copilul hiperactiv:

 Este intr-o permanenta miscare

 Are dificultati in a ramane asezat

 Nu poate astepta in liniste, nu se poate juca singur o perioada mai lunga de timp

 Ii intrerupe pe ceilalti si vorbeste excesiv de mult

 Are probleme la scoala, atat de invatare cat mai ales de relationare

 Pare a nu reactiona la pedepse

Strategiile comportamentale care pot functiona includ:

 Recompensarea imediata a comportamentelor dezirabile

 Reformularea si “reinventarea” sarcinilor de invatare pentru a fi cat mai atractive si a-si

pastra caracterul de noutate

 Educarea comportamentului social adecvat prin modelare ( joc de rol)

 Educarea autocontrolului si dezvoltarea inhibitiei prin activitati si exercitii specifice de

terapie comportamentala

Pentru a avea rezultate, parintii copiilor hiperactivi trebuie sa isi pastreze calmul, sa aiba o
atitudine pozitiva, sa comunice cu acestia in propozitii scurte, la obiect, sa aiba cerinte clare si sa
aplice imediat si consecvent un sistem relevant de recompense si penalizari, adaptat profilului
copilului lor. Relevanta, claritatea si consecventa sunt ingrediente cheie in managementul
comportamentului copilului hiperactiv.