(P) Poveștile terapeutice pentru copii – cum se

nasc, cine le realizează și cum pot vindeca

temerile copiilor

Editura Diana
• 13 august 2020
• Citire în 6 minute
• Niciun comentariu
 2.094 de vizualizări
Copiii sunt într-o permanentă dezvoltare și descoperă zilnic lucruri noi în lumea din jurul lor.
Răspunsul emoțional este diferit la oricare dintre noi, iar la copii este într-o continuă
schimbare, deoarece aceștia experimentează și se confruntă frecvent cu noi provocări, astfel
încât este normal să se nască și anumite neliniști din când în când. Dar uneori situațiile nou
apărute în viața copiilor scot la iveală emoții, sentimente, gânduri ce riscă să rămână în
subconștient și să dezvolte mai târziu adevărate frici. Potrivit unui studiu, peste 40% din
copiii cu vârstele între 5 și 10 ani experimentează frici comune. Deci ce este de făcut pentru a-i
ajuta să depășească cu succes aceste situații?

Temerile unui copil prin ochii unui părinte

„Pentru ca un copil să-și accepte toate emoțiile, trebuie ca noi să-i acceptăm toate emoțiile. Înainte

de a putea face asta, trebuie să le acceptăm pe ale noastre.” – Lawrence J. Cohen.

Orice părinte observă temerile copilului său și le consideră ca fiind firești. Chiar sunt firești.

Oamenii de știință sunt de părere că aceaste temeri apar în scopul supraviețuirii și chiar dacă unele

frici vor fi vindecate de la sine, altele vor face parte din viața copilului mult timp.

De exemplu, unora dintre copii le poate fi frică de întuneric, de foc, de înălțime sau de furtună, iar

alții pot fi influențați de ce aud la televizor și pot dezvolta frici pentru diferite tipuri de boli sau

pentru războaie.

Printre primele temeri cu care se va confrunta un copil este teama de separare, care apare în jurul

vârstei de șase-nouă luni. Aceast tip de teamă este naturală și sănătoasă pentru dezvoltarea

emoțională a bebelușului, ea dezvoltându-se pentru a-l ține pe copil aproape de părinte în momentul

în care pornește de-a bușilea. Relația de atașament cu părintele se consolidează în primii doi ani de

viață ai copilului, iar dacă în această perioadă copilul a dezvoltat încredere în figura de atașament

(părintele), el poate transfera această încredere și în mediul din jurul său, iar apoi o poate
interioriza. Copiii autonomi sunt cei ce au o bază sigură de atașament, aceștia fiind și cei ce au o

încredere în sine mai ridicată.

Problemele apar când la o vârstă mai mare copilul manifestă o teamă severă de separare de unul

dintre părinți, nedorind să rămână la grădiniță sau într-un alt spațiu (la bunici) și mai târziu la

școală, chiar și după o perioadă de adaptare îndelungată. Dar uneori această teamă este alimentată și

de mesajele părintelui precum „Dacă nu vii, plec fără tine” sau „Te las aici dacă nu ești

cuminte” care deși par să funcționeze pe moment, nu fac decât să alimenteze o frică atât de adânc

înrădăcinată în sufletul copilului, încât uneori poate dura până la vârsta de doisprezece ani, sau chiar

mai târziu, ulterior transferându-se asupra altor figuri de atașament, precum prieteni și mai târziu

asupra soțului sau soției, ori asupra propriilor copii.

Ca părinte, ești într-o continuă căutare de răspunsuri și încerci să comunici și să îți asculți copilul

privind trăirile lui ca fiind ale tale. Sunt încercări prin care trecem fiecare și rolul nostru ca părinți

este să căutăm soluții.

Cum se nasc poveștile terapeutice? Rolul și beneficiile acestora

Nevoia părintelui de a-l sprijini și educa pe copil și nevoia copilului de a se simți conectat

emoțional pentru a învăța lucruri noi sau pentru a depăși anumite situații stau la baza poveștilor

teraputice.

Biblioterapia este o tehnică terapeutică creativă prin care se urmărește abordarea problemelor pe

care copilul le întâlnește la un moment dat, prin intermediul poveștilor. Ioana Omuț-Cherecheanu,

psiholog, dascăl și autor al poveștilor terapeutice, consideră biblioterapia o metodă potrivită pentru

orice vârstă: „În copil încerc să văd viitorul adult, iar în adult, copilul care a fost.”

Poveștile terapeutice se pot folosi în orice situație în care considerăm că subiectul este potrivit. Spre

exemplu, putem povesti despre Cum a devenit Louis un pirat neînfricat, copiilor care se tem de

nou și nu au încredere în forțele lor, sau putem atrage un somn liniștit din Țara lui Noapte Bună și

fabrica de vise, celor care se tem de întuneric și de apariția coșmarurilor.

Object 1

Autorul acestui tip de povești este, de obicei, psiholog, sau ele trec ulterior prin verificarea
unui astfel de specialist?

Este important ca autorul poveștilor să fie specialist în domeniu și să aibă experiența lucrului cu

copiii, pentru a înțelege nevoile, comportamentele și trăirile celor mici. Poveștile terapeutice au

rolul de a oferi celor mici valori importante precum încredere sau empatie și de a le arăta modele de

eroi cu care să se identifice. Ele sunt menite să transmită, pe baza celor relatate, o experiență de

viață și să ofere soluții problemelor prezentând modele de comportament. În povești pot fi abordate
probleme pshihologice precum teama de separare, fricile exagerate, accesele de furie, dar și

probleme legate de respectarea rutinelor cum ar fi pregătirea pentru somn sau mersul la grădiniță.

Rutinele sunt un bun aliat pentru reducerea temerilor, deoarece copiii se simt în siguranță atunci

când lucrurile se desfășoară într-un ritm care le este familiar.

Ce trebuie să știe părinții, înainte de a le citi copiilor povești terapeutice? Există greșeli pe
care le pot face în citirea, interpretarea, transmiterea acestor povești, care să deturneze sensul
și obiectivul cărții?

Prin puterea magică a cuvintelor, povestea terapeutică aduce alinare și vindecare, dacă este spusă

unde, de cine și cum trebuie, și-l face pe cel care o ascultă să-și spună la un moment dat propria

poveste, ca un început de descoperiri personale și de rezolvare a problemelor care îl preocupă.

Pentru ca povestea să aibă mai mult efect, părintele trebuie să știe dinainte obstacolele cu care se

confruntă copilul și să creeze pentru cel mic un cadru unde să se simtă în siguranță și care să

favorizeze primirea mesajului. Copilul poate să știe că urmează o poveste prin rutinele care

pregătesc acest moment, precum alegerea unui anumit moment din zi sau anunțarea poveștii printr-

un cântecel sau o zicală, astfel încât copilul să aibă timp să încheie activitatea în care era angrenat și

să se pregătească fizic și emoțional pentru ascultarea poveștii.

Este foarte important să îi oferim o siguranță când îi spunem povești, pentru că astfel

temperamentul lui va fi echilibrat. Indiferent de gravitatea momentului din poveste, părintele trebuie

să își păstreze același calm și echilibru din care copilul va culege mai târziu cea mai importantă

atitudine în situații reale din viață.

„Adeseori încercăm să le vorbim copiilor pe limba noastră, oferindu-le argumente și soluții bine

șlefuite de mintea adultă. Se întâmplă ca, de multe ori, aceste metode să nu funcționeze și ne găsim

în fața unor situații în care ne simțim lipsiți de resurse. Prin intermediul poveștilor și jocurilor

reușim să ne conectăm cu ei, iar mesajul ajunge cu mai multă ușurință la urechile și în sufletele

lor.” – Adriana Mitu, psiholog și terapeut specializat în psihoterapia copilului și adolescentului,

trainer și autor al poveștilor terapeutice.

La Editura Diana – locul unde cartea întâlnește jocul veți descoperi o serie de povești care

abordează cele mai comune subiecte întâlnite în rândul copiilor, adunate în colecția ABC-ul

poveștilor terapeutice. Pe lângă povestea propriu-zisă cărțile din această colecție cuprind întrebări,

sfaturi, jocuri și exerciții practice care vin în completarea și continuarea poveștii și a temelor

cunoscute în dezvoltarea emoțională și socială a copilului.