Sunteți pe pagina 1din 1

IUBESTE-ŢI CORPUL - ZIUA 10

LUCRUL CU OGLINDA, PENTRU STIMULAREA RESPECTULUI DE SINE,


ÎN 21 DE ZILE

Exerciţiu pentru jurnal


Când simţiţi suferinţă sau disconfort, luaţi o pauză de câteva clipe pentru a vă
recăpăta calmul. Aveţi încredere că Puterea Superioară din voi vă va spune ceea
ce trebuie să schimbaţi în viaţă ca să vă eliberaţi de această suferinţă. Imaginaţi-
vă că vă aflaţi într-un minunat cadru natural. Totul în jurul vostru înfloreşte şi
creşte. Imaginaţi-vă o uşoară şi caldă adiere care vă mângâie faţa şi încercaţi să
vă relaxaţi fiecare muşchi din corp.

Iar acum, întrebaţi-vă: în ce fel contribui eu însumi la această suferinţă? Ce


trebuie să ştiu? Ce aspecte din viaţa mea ar trebui să se schimbe? Vă rog să
reflectaţi la aceste întrebări şi să lăsaţi răspunsurile să iasă din voi, pur şi simplu.
Notaţi cele mai importante răspunsuri.

Acum, luaţi câte unul dintre aceste răspunsuri şi creaţi un plan de acţiune pentru
a elimina respectiva dificultate. Puteţi aplica acest plan chiar începând de astăzi.

Implementaţi schimbările încetul cu încetul, pas cu pas. Lao Tzu ştia asta: ”Chiar
şi cel mai lung marş începe cu primul pas.” Puteţi cu adevărat să faceţi schimbări
majore în viaţă, făcând mulţi paşi mici. Suferinţa rareori dispare de la o zi la alta.
Ea are nevoie de mult timp ca să iasă la suprafaţă, dar şi ca să dispară. Trebuie
doar să fiţi blânzi şi răbdători cu voi înşivă.

S-ar putea să vă placă și

  • 20 de Moduri Prin Care Poti Sa Iti Cresti Veniturile Valentin Nedelcu Stiintabanilor
    20 de Moduri Prin Care Poti Sa Iti Cresti Veniturile Valentin Nedelcu Stiintabanilor
    Document29 pagini
    20 de Moduri Prin Care Poti Sa Iti Cresti Veniturile Valentin Nedelcu Stiintabanilor
    drag0s
    Încă nu există evaluări
  • Rezolvarea Ecuaţiei de Gradul 1 Cu o Necunoscută
    Rezolvarea Ecuaţiei de Gradul 1 Cu o Necunoscută
    Document3 pagini
    Rezolvarea Ecuaţiei de Gradul 1 Cu o Necunoscută
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Masurarea Presiunii
    Masurarea Presiunii
    Document6 pagini
    Masurarea Presiunii
    Madalin Nita
    Încă nu există evaluări
  • Licee 2022
    Licee 2022
    Document60 pagini
    Licee 2022
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Achim
    Achim
    Document1 pagină
    Achim
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Anghel
    Anghel
    Document1 pagină
    Anghel
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • BĂLOI
    BĂLOI
    Document1 pagină
    BĂLOI
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • HAL RO Workbook 12
    HAL RO Workbook 12
    Document1 pagină
    HAL RO Workbook 12
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 87
    Testmat 87
    Document1 pagină
    Testmat 87
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 87
    Testmat 87
    Document1 pagină
    Testmat 87
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 89
    Testmat 89
    Document1 pagină
    Testmat 89
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • HAL RO Workbook 11
    HAL RO Workbook 11
    Document1 pagină
    HAL RO Workbook 11
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 85
    Testmat 85
    Document1 pagină
    Testmat 85
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 86
    Testmat 86
    Document1 pagină
    Testmat 86
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 80
    Testmat 80
    Document1 pagină
    Testmat 80
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 81
    Testmat 81
    Document1 pagină
    Testmat 81
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 81
    Testmat 81
    Document1 pagină
    Testmat 81
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 84
    Testmat 84
    Document1 pagină
    Testmat 84
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 83
    Testmat 83
    Document1 pagină
    Testmat 83
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 80
    Testmat 80
    Document1 pagină
    Testmat 80
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 80
    Testmat 80
    Document1 pagină
    Testmat 80
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 81
    Testmat 81
    Document1 pagină
    Testmat 81
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 80
    Testmat 80
    Document1 pagină
    Testmat 80
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 79
    Testmat 79
    Document1 pagină
    Testmat 79
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 77
    Testmat 77
    Document1 pagină
    Testmat 77
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 80
    Testmat 80
    Document1 pagină
    Testmat 80
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 78
    Testmat 78
    Document1 pagină
    Testmat 78
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 76
    Testmat 76
    Document1 pagină
    Testmat 76
    hermes
    Încă nu există evaluări
  • Testmat 75
    Testmat 75
    Document1 pagină
    Testmat 75
    hermes
    Încă nu există evaluări