APLICAȚII ALE PSIHOTERAPIEI

INTEGRATIVE ÎN TERAPIA COPILULUI.

PSIHOPATOLOGIA COPILULUI

CONF. UNIV. DR. FLORINDA GOLU

Provocările lucrului cu copiii

Momentele de vulnerabilitate în dezvoltarea copilului

Momente și surse de vulnerabilitate în dezvoltarea copilului

Influenţe prenatale
Depresia postnatală
Anxietatea și atașamentul
Influenţe ale mediului școlar – adaptare, integrare, solicitări
Influențe ale mediului familial – suport, stiluri, schimburi, nevoi, funcționalitate
vs. disfuncționalitate
Influenţe ale mediului social – suport, grup, acceptare vs. respingere, presiunea
egalilor, afirmare
 În demersul de evaluare clinică și intervenție terapeutică,
problemele copilului trebuie abordate în contextul reperelor de
dezvoltare, potrivit standardelor fiecărei vârste.
 PARTEA I

EVALUAREA PSIHOLOGICĂ
Evaluarea este un demers integrativ, prin corelarea rezultatelor furnizate la testele
psihologice cu datele obţinute în urma observației, interviului, analizei
produselor activităţii.

Componentele psihologice evaluate clinic pot include:

- aspecte afective;
- aspecte cognitive;
- aspecte comportamentale;
- aspecte psihofiziologice;
- aspecte de personalitate;
- aspecte relaţionale.
 REPERE ALE EVALUĂRII ŞI
PSIHODIAGNOZEI CLINICE
Modelul clasic de psihodiagnostic
și evaluare clinică -
încadrarea tabloului clinic
într-o anumită categorie de
tulburare psihică.
Modelul funcţional de
psihodiagnostic şi evaluare clinică -
urmăreşte identificarea factorilor
psihologici care să explice tabloul
clinic.
Există 2 tipuri de diagnostic clinic:
1. abordarea nosologică – permite încadrarea tabloului clinic într-o categorie.
(DSM IV, ICD 10).
2. abordarea dimensională – comportamentul este evaluat pe un continuum de
la normal la patologic, în care există variaţii de comportament – DSM V.
Obiectivele generale ale evaluării:
- să determine dacă există o problemă, diferenţiind între comportamentul normal
şi anormal
- să delimiteze între vulnerabilităţile şi resursele copilului
- să clasifice problemele
- să stabilească liniile generale ale intervenţiei.
Obiectivele specifice ale evaluării:
- identificarea problemei actuale şi a semnificaţiei ei patologice (natura, forma,
intensitatea)
- evaluarea modului în care problemele copilului sunt legate de
dezvoltarea/maturizarea/funcționarea sa, de contextul familial şi social
- conturarea cauzelor
- conturarea planului de intervenţie
Un prim pas în procesul de evaluare îl constituie evaluarea contextului social:
• cine este preocupat de copil?
• de ce?
• care este starea emoţională a părintelui când descrie problema? (copleşit,
anxios, deprimat, etc)
• evaluarea ariilor generale şi a ariilor specifice.

!!! Posibilitatea ca un copil cu probleme în aria comportamentală /

emoţională să aibă probleme şi în alte arii (cognitivă, socială).
 Evaluarea ariilor generale: Evaluarea ariilor
specifice:

- caracteristicile mediului de - persistenţa

dezvoltare (stil parental, tehnicile comportamentului
educaţionale, statut marital, - schimbările în
prezenţa unor patologii la părinţi, comportament
relaţiile cu fraţii, partenerul, etc) - severitatea problemei
- evenimentele de viaţă stresante - frecvenţa simptomelor
recente - tipul problemei
- modul în care clientul /părinţii
gestionează problema
• Diagnosticul familial - evaluarea tipurilor şi nivelurilor de funcţionalitate /
disfuncţionalitate din sistemul familial:
- patternurile implicate în declanşarea, întreţinerea sau agravarea problemelor
copilului
- deficienţele de comunicare
- schimburile emoţionale
- rolurile familiale (adecvarea / inadecvarea în asumarea şi exercitarea rolurilor
parentale, conjugale)
Stabilirea raportului cu părintele

• relaţie de cooperare
• utilizarea unui ton pozitiv al interviului
• evaluatorul să fie empatic, sensibil, noncritic, manifestând respect pentru
sentimentele celuilalt.
• abilităţile de ascultare: parafrazare şi reflectare.
• notiţe detaliate.
• evaluatorul trebuie să limiteze numărul comentariilor critice la adresa
copilului, pentru a-l proteja pe copil.
Obiective:
- culegerea de informaţii despre copil, familie, mediu
- obţinerea consimţământului informat
- stabilirea unei relaţii de colaborare
- evaluarea percepţiilor şi sentimentelor părintelui despre problema copilului
- stabilirea unor scopuri realiste pentru evaluare şi intervenţie
- informarea părintelui despre natura problemei, prevalenţă, prognoză
- evaluarea motivaţiei părintelui pentru schimbarea situaţiei.
Stabilirea raportului cu copilul / adolescentul

• evaluatorul să fie prietenos, activ, entuziast

• cu tact, căldură şi empatie
• să se prezinte copilului, să-i comunice motivul evaluării, să-l informeze asupra
a ceea ce urmează să facă, despre ce vor vorbi, dar şi asupra confidenţialităţii.
Recomandări pentru interviurile anamnestice

- stabilirea atmosferei prietenoase şi câştigarea încrederii („Cum preferi să ţi

se spună?”; discuţii libere pe teme neutre)
- abordarea problemei copilului în contextul vieţii lui, a dorinţelor şi
preferinţelor lui
- abordarea indirectă

Testele / scalele de evaluare se introduc treptat, sub formă de joc.

Recomandări pentru interviul cu copilul

 evitarea întrebării „de ce?”

 întrebări deschise, generale, la început, care descriu situaţii familiare copilului

 trecere graduală de la întrebările uşoare la cele grele

 abordarea subiectelor sensibile după cristalizarea relaţiei

 utilizarea reflectării - Pari trist / îngândurat...

 evitarea atitudinii critice.

• Examinatorul să se aşeze la nivelul copilului
• Limitarea lungimii şi complexităţii întrebărilor
• Utilizarea jucăriilor
• Utilizarea unui limbaj adecvat vârstei şi nivelului de înţelegere al copilului

• De evitat: controlul asupra interviului, întrebările de tip da/nu, succesiunea

prea rapidă a întrebărilor.
Etape de lucru
Etapa I – interviul
• stabilirea relaţiei de lucru
• datele de identificare
• stabilirea scopului evaluării (motivul şi scopul evaluării, solicitantul evaluării)
• descrierea tabloului clinic, debutul şi evoluţia
• prezenţa altor boli somatice sau psihice
• identificarea condiţiilor social-economice
• informaţii despre familie, situaţii stresante
• perspectiva generală asupra stării copilului.
Această etapă se finalizează cu:

- realizarea unui diagnostic nosologic ipotetic

- identificarea factorilor ipotetici declanşatori, favorizanţi şi de menţinere a
simptomatologiei.
- stabilirea obiectivelor evaluarii
- selecția variabilelor ce vor fi evaluate
Etapa II
investigarea detaliată a comportamentului şi funcţiilor psihice (aplicarea
instrumentelor de evaluare psihologică) – pentru clarificarea diagnosticului
nosologic ipotetic
+
observaţiile relevante în timpul examinării
+
interpretarea rezultatelor evaluării
Etapa III – consecinţele psihosociale ale tabloului clinic, prin analiza structurii
şi dinamicii individuale:

- Starea prezentă şi modul de adaptare la situaţiile concrete

- Situaţia somatică
- Comportamentul interpersonal
- Principiile morale şi atitudinile sociale
- Mecanismele de apărare şi mecanismele de coping
- Imaginea de sine şi identitatea
- Situaţiile curente de viaţă
- Controlul şi autocontrolul comportamentului şi emoţiilor
 Rezultatul procesului de evaluare reprezintă:

Realitatea adultului + realitatea copilului + realitatea familială

Cum comunicăm rezultatul evaluării?
Rezultatul evaluării:

- este comunicat într-un mod acceptabil pentru adult, non critic şi non judicativ.
- este imparţial și neutru (nu facem alianță)
- poate sau nu să fie urmat de intervenţie (consiliere, psihoterapie).
Metode de evaluare clinică

 interviul structurat / semistructurat

 observaţia clinică (atitudinile şi comportamentele în timpul evaluării, relaţia
verbală şi nonverbală)
 listele de verificare (check-list)
 simularea unor situaţii problematice
 jocuri de rol
 teste/exerciţii situaţionale bazate pe imagerie, metaforă, dramatizare
 tehnici expresive și proiective (modelaj, colaj, lucrul cu poveștile, marionete).
 Arii tematice pentru interviul semi-structurat cu copilul

• Activităţi şi interese: activităţile preferate, sporturi, hobby-uri, jocuri

„Cum îţi place să-ţi petreci timpul liber / să te distrezi, atunci când nu eşti la
grădiniţă / şcoală?”
„Faci vreun sport?”
„Care este emisiunea ta preferată / desenul tău animat / muzica ta preferată /
cântăreţul preferat?”
„Ce-ţi place la acesta / acestea?”
 Arii tematice pentru interviul semi-structurat cu copilul

• Grădiniţă / şcoală şi activităţi / teme: cele mai plăcute şi cele mai neplăcute
aspecte referitoare la grădiniţă / şcoală, calificative obţinute, atitudini faţă de
educatori şi profesori, îngrijorări cu privire la grădiniţă / şcoală, probleme
şcolare, activităţi şi teme
„Ce-ţi place cel mai mult să faci la grădiniţă / şcoală?”; „Ce nu-ţi place?”;
„Care dintre educatori/profesori îţi place mai mult? Ce-ţi place la aceştia?”; „Care dintre
educatori/profesori nu îţi place? Ce nu-ți place la aceştia?”;
„Îţi faci griji cu privire la şcoală?”; „Care sunt motivele tale de îngrijorare?”;
„Dacă ai putea schimba ceva cu privire la grădiniţă/şcoală, ce ai schimba?”;
„Ce simţi/ce gândeşti cu privire la teme?”; „Ţi le faci de obicei?”; „Când şi unde ţi le faci?”;
„Cât îţi ia să le faci?”; „Ce se întâmplă atunci când nu ţi le faci?”;
• Prieteni şi relaţiile cu covârstnicii: numărul de prieteni, activităţile desfăşurate cu
aceştia, covârstnici agreaţi şi neagreaţi, probleme sociale cu aceştia (certuri, izolare,
bătăi), strategii de coping
„Câţi prieteni ai? Sunt băieţi sau fete? Ce vârste au?”;
„Cum vă petreceţi timpul? Vin la tine acasă? Mergi tu la casele lor? Cât de des?”;
„Spune-mi despre o persoană pe care o placi. Ce-ţi place la această persoană?”;
„Spune-mi despre o persoană pe care nu o placi. Ce nu-ţi place la această
persoană?”;
„Te simţi uneori singur sau dat la o parte? Ce faci atunci când se întâmplă lucrul
acesta?”;
„Intri uneori în certuri sau bătăi cu ceilalţi copii? Se întâmplă lucrul acesta cu un
singur copil sau cu mai mulţi? Cine începe de obicei? Cum se termină de obicei
acestea?”;
„Cum ai putea rezolva aceste probleme, în afară de certuri sau bătăi?”;
„Îţi este greu sau uşor să te controlezi?”.
• Situaţia familială şi relaţiile intrafamiliale: membrii familiei, reguli şi pedepse,
relaţiile cu părinţii, relaţiile cu fraţii, relaţiile dintre părinţi.
„Hai să discutăm despre familia ta. Cine sunt membrii familiei tale? Cine locuieşte în casa
ta?”;
„Care sunt regulile din casa ta? Cine face aceste reguli? Ce se întâmplă atunci când copiii
încalcă regulile?”; „Ce simţi în legătură cu aceste reguli? Ţi se par corecte sau nedrepte?”;
„Ce fel de pedepse se aplică la tine acasă? Cine dă aceste pedepse? Ce simţi în legătură cu
acestea? Ţi se par corecte sau nedrepte?”;
„Primeşti sarcini acasă?”;
„Cum te înţelegi cu membrii familiei tale? Cu cine te înţelegi cel mai bine? Cu cine nu te
înţelegi deloc?”;
„Cum se înţeleg părinţii tăi?”
• Conştiinţa de sine şi trăiri: trei dorinţe; scopuri pentru viitor; dorinţa de a
schimba ceva acasă; trăiri (fericire, tristeţe, supărare şi furie, frică); griji;
gânduri neadecvate; ideaţie suicidală
„Dacă ţi-ai pune trei dorinţe, care ar fi acestea şi care ar fi motivele tale?”;
„Cum ţi-ai dori să fie lucrurile când vei fi mare?”;
„Dacă ai putea schimba ceva la tine, ce ai schimba?”;
„Vorbeşte-mi despre tine. Ce te face fericit? Ce te întristează? Ce te enervează/ce
te înfurie? Ce te înfricoşează? Ce faci atunci când eşti fericit/trist/enervat, furios/
înfricoşat?”;
„Ce te îngrijorează?”;
„Cum te simţi în cea mai mare parte a timpului?”;
„Ce nevoi ai în cea mai mare parte a timpului?”;
„Ţi s-au întâmplat lucruri pe care nu ai putut să le înţelegi?”;

Întrebări de screening pentru anxietate, depresie, risc suicidal:

„Te simţi neobişnuit de anxios sau îngrijorat?
Te-ai simţit vreodată extrem de trist pentru o perioadă mare de timp?
Ai fost vreodată atât de supărat încât ţi-ai dorit să nu mai trăieşti?
Te-ai gândit vreodată să-ţi faci rău sau să-ţi iei viaţa?
Ai încercat vreodată să-ţi faci rău sau să-ţi iei viaţa?”
RAPORTUL DE EVALUARE PSIHOLOGICĂ

Ce conține raportul?
Secțiuni generale în raport
- Titlul şi data: numele şi specialitatea evaluatorului, competenţe,
adresă, locaţia evaluării, data examinării.
- Informaţii despre client (date de identificare): numele şi
prenumele, adresă, telefon, data naşterii şi vârsta cronologică, genul,
şcoala/grădiniţa/instituția, diagnostice anterioare; mediul de viaţă
- Confidenţialitatea: menţionarea limitelor confidenţialităţii.
- Motivul evaluării: motivul solicitării.
- Informaţii de bază - de la client, părinţi, alte rude, cadre didactice, colegi,
dosare medicale, dosare de personal: inf. demografice, problemele curente,
istoria dezvoltării, familia de apartenenţă.
- Obiectivul psihodiagnosticului şi evaluării - se formulează obiective clare,
specifice, agreate atât de psiholog, cât si de pacient/ persoana care solicită
evaluarea;
- Descrierea instrumentelor de evaluare utilizate, în funcţie de componentele
psihologice evaluate (conform obiectivelor)
- Observaţii în timpul evaluării: conduita în timpul aplicării, aspect, reacţii,
stilul limbajului, dispoziţie, reacţia la încurajare, deprinderi, etc.
- Interpretarea datelor evaluării: corelând observaţiile din timpul evaluării cu
rezultatele la probe, pe domenii (psihofiziologic, cognitiv, afectiv,
comportamental, relaţional, personalitate şi mecanisme de apărare); factori
care ar fi putut influența rezultatele. Se notează scorurile și semnificațiile
acestora, precum și interrelațiile dintre rezultate.
- Concluziile evaluării: formularea de ipoteze diagnostice în urma interpretării
rezultatelor, rar ipoteze prognostice; sumarizarea informaţiilor.
- Recomandări: implicaţii ale concluziilor pentru obiectivul
psihodiagnosticului şi evaluării; recomandări privind intervenţiile.
- Semnătura: titlul, gradul, parafa.
Descrierea componentelor psihologice
• Nivel subiectiv/Emotional
• Nivel cognitiv
• Nivel comportamental
• Nivel psihofiziologic
• Nivel de personalitate si mecanisme defensive/adaptare
• Nivel de relationare interpersonala
Recomandările
- să vizeze modalităţi specifice de soluţionare a problemelor
- să fie graduale ca grad de complexitate, planificate şi organizate, pozitive,
practice, realizabile, adecvate vârstei şi posibilităţilor clientului.

!!! Centrarea pe soluții

PARTEA A II-A

INTERVENȚIA
Rezilienţa

Rezilienţa - un factor de protecţie în faţa evenimentelor traumatizante,

centrându-se pe:

• întărirea relaţiilor cu ceilalţi (compasiune, altruism),

• modificarea percepţiei asupra propriei persoane (toleranţă crescută,

înţelepciune),

• modificarea percepţiei asupra vieţii (preţuirea timpului, a valorilor, a

credinţelor).
Factorii constitutivi ai rezilienţei la copil:
•Părinţi cu bune calităţi parentale
•Alţi adulţi competenţi
•Deprinderi intelectuale
•Aptitudini, talente
•Sentimentul valorii personale, al încrederii
•Securitate socio-economică
•Un mediu şcolar pozitiv
•Momentul de dezvoltare
Resurse personale: Resurse sociale:
• A fi flexibil • O figură securizantă de ataşament
• A fi primul născut • Manifestarea de emoţii pozitive
• Genul feminin • Coeziune familială
• Autocontrol şi control al realităţii • Ataşament interfratern
• Eficienţă • Reţeaua de suport social a familiei
• Stimă de sine crescută • Climat şcolar apreciativ
• Competenţe sociale (empatie, sociabilitate, • Relaţii cu colegii şi prietenii
responsabilitate) • Modele prosociale
• Abilităţi de coping activ • Bătrânii familiei
• Ataşament securizant
Caracteristicile familiei reziliente:
• coeziune, stabilitate
• flexibilitate
• împărtăşirea emoţiilor
• devotament
• interacţiuni pozitive, de calitate cu copilul
• atitudine proactivă
• empatie şi toleranţă
• respect pentru nevoile individuale
Repere pentru intervenţie
• Obiectivele procesului de intervenţie:
- reducerea problemelor emoţionale sau de comportament
- îmbunătăţirea comportamentului adaptativ (la mediul familial, şcolar, social)
- creşterea stimei de sine
- punerea în contact cu propria persoană
- exprimarea emoţională şi validarea emoţiilor
- hrănirea şi întărirea Eului, prin antrenarea resurselor reziliente, stimularea
inteligenţei emoţionale, tehnici corporale şi senzoriale
Etape în intervenţia psihoterapeutică

Sesiuni introductive

Sesiuni mediene

Încheierea procesului
Sesiuni introductive

1. Construirea și dezvoltarea relaţiei terapeut – copil – stabilirea alianţei

terapeutice

- observarea relaţiilor dintre părinti şi copil (şi fraţi eventual) în timp ce ei sunt
în cabinet
- confidenţialitatea - în primul rând, copilul simte că ceea ce spune şi simte
primeşte un respect special şi se va raporta pozitiv la terapeut şi la terapie şi în
al doilea rând, copilul va avea libertatea de a fi deschis cu terapeutul său.
- mai importantă ca tehnica şi teoria terapeutului este realitatea copilului.
2. Evaluarea şi stabilirea contactului – date despre copil şi mediul său,
motivaţii, confidenţialitate
- Terapeutul este în contact cu clientul şi cu sine, este prezent total.
- Copiii cu dificultăţi în a rămâne în contact - copiii anxioşi, îngrijoraţi şi
perturbati – cei care-şi blochează sentimentele- nu pot susţine contactul şi evită
conştientizarea de sine precum şi cea a aspectelor mediului, pentru a se proteja.

Eul este diminuat, este blocată exprimarea deplină a Eului, nu-şi utilizează pe
deplin simţurile, corpul este restricţionat, iar mintea nu este disponibilă la
întregul ei potenţial.
3. Stabilirea obiectivelor
- Rezultă din evaluarea psihologică, anamneză, interviul preliminar cu părinţii
şi cu copilul.
- Iniţial se pot desprinde 3 tipuri de obiective: din perspectiva părinţilor, din
perspectiva copilului şi din cea a terapeutului, care se află în grade diferite de
apropiere sau de depărtare, însă odată cu progresul terapiei ele se apropie din
ce în ce mai mult, dând coerenţă procesului terapeutic.
- Obiectivele se pot ajusta pe măsura progresului terapeutic.
Sesiuni mediene
4. Eliminarea blocajelor emoţionale şi comportamentale – prin întărirea la
copil a simţului de sine şi a suportului de sine; crearea de experiențe care să
stimuleze și să intensifice stimularea simțurilor (tehnici senzoriale,
corporale);
• Tehnici senzoriale – pictura, vizualizarea de imagini, modelajul
• Tehnici corporale - jocuri de pantomimă, exerciţii de mişcare corporală pe
muzică, exerciţiile de relaxare şi exerciţiile de respiraţie.
5. Parcurgerea unor experienţe integratoare – definirea Eului; a învăța
copilul să discrimineze între sine și mediu; încurajarea exprimării
emoționale
Definirea Eului - exprimarea gândurilor, opiniilor şi ideilor definesc mai departe
Eul copilului.
A învăţa să discriminezi – a distinge între sine şi mediu / ceilalți.
Încurajarea exprimării emoţionale - în contextul jocului şi interacţiunii cu
terapeutul.
6. Abordarea copilului prin stimularea proiecţiilor – tehnici expresive, creative și
proiective; hrănirea Eului;
• Exprimarea trăirilor - tehnici expresive, creative şi proiective care ajută copilul să-şi
exprime emoţiile pe care le ţin ascunse, dar şi să experimenteze şi să-şi întărească aspectele
stagnante ale Eului. Ex: desenul, pictura, colajul, modelaj, povestirea, jocul cu păpuşi,
jocul în nisip, dramatizarea, metaforele, mişcările corporale.

• Sprijinirea copilului în a învăţa să-şi hrănească Eul - a-l ajuta pe copil să înveţe să-şi
accepte părţile pe care le urăşte şi să lucreze cu el înşuşi pentru a ajunge la sentimente de
integrare şi preţuire de sine.

• Ex: identificarea părților urâte ale Eului (introiecţii negative, mesaje despre sine care au
absorbite poate în copilăria timpurie), ilustrarea prin desen sau modelaj, dialogarea cu
aceste părți, joc de rol, imaginarea unui personaj bun, poate din poveşti, care să constituie o
instanţă hrănitoare pentru sine şi care să-l ajute să-şi accepte partea respinsă din sine.
Încheierea procesului – poate fi dificilă, trezind în copil teama
separării.

7. Evaluarea schimbărilor: comportamentale, cognitive, emoţionale

8. Consolidarea câştigurilor şi întărirea lor

Copilul poate promova sau menţine aceste câştiguri?
!!! Să privim dincolo de schimbările simptomatice şi să ne focalizăm pe
schimbările care au avut loc în funcţionarea emoţională a copilului.

Care este momentul potrivit?

- Platou în schimbare
- Comportamentului schimbat al copilului în raport cu şcoala, părinţii şi egalii
- Atingerea obiectivelor
- Răceală în relaţia cu terapeutul, iar materialul din sesiunea de terapie este din
ce în ce mai puţin productiv din punct de vedere terapeutic.
Recomandări bibliografice

American Psychiatric Association. (2013). DSM-5: Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Washington, DC:
Author.

Chell, E., & Athayde, R. (2009). The identification and measurement of innovative characteristics of young people. Development of
the Youth Innovation Skills Measurement Tool. London: NESTA.

Cicchetti, D., & Garmezy, N. (1993). Prospects and Promises in the Study of Resilience. Development and Psychopathology, 5(4),
497–502.

Clegg, S., & Bradley, S. (2006). Models of Personal Development Planning: practice and processes. British Educational Research
Journal, 32(1), 57-76.

Davis, N. (2007). Povești terapeutice - Partea VIII – Stres Posttraumatic. București: Editura Jucării Vorbărețe.

Erskine, R. G. (2018). Integrative psychotherapy in action. Routledge.

Gîrlaşu-Dimitriu, O. (2004). Empatia în psihoterapie. Bucureşti: Editura Victor.

Golu, F. (2015). Manual de psihologia dezvoltării. O abordare psihodinamică. Iaşi: Polirom.

Ionescu, S., Blanchet, A., Motreuil, M., & Doron, J. (2013). Tratat de psihologie clinica și psihopatologie. București: Editura Trei.
Hall, E., Hall, C., Stradling, P., & Young, D. (2006). Guided imagery: Creative interventions in counselling & psychotherapy. Sage.

Holder, M. (2012). Happiness in children: Measurement, correlates and enhancement of positive subjective well-being. New York,
NY: Springer.

Minuchin, S., Wai-Yung, L., & Simon, G. M. (2006). Mastering Family Therapy. Journeys of Growth and Transformation, Second
Edition. John Wiley & Sons.

Mitrofan, I. (2008). Psihoterapie - repere teoretice, metodologice și aplicative. București: Editura SPER.

Norcross, J. C., & Goldfried, M. R. (Eds.). (2005). Handbook of psychotherapy integration. Oxford University Press.

Oaklander, V. (1988). Windows to our children: A Gestalt Therapy Approach to Children and Adolescents. Highland NY: The Gestalt
Journal Press.

O'Brien, M., & Houston, G. (2007). Integrative therapy: A practitioner's guide. Sage.

O.M.S (2016). ICD 10 - Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament. Descrieri clinice şi îndreptare diagnostice. București:
Editura Trei.

Rogers, C. R. (2008). A deveni o persoană. București: Editura Trei

Salome, J. (2007). Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege. București: Editura Curtea Veche.