CURS

„INTERVENȚIE, ASISTENȚĂ ȘI CONSILIERE PERSONALĂ ȘI

PSIHOLOGICĂ”

Modul 1

TEHNICILE ȘI TESTELE CVASI-PROIECTIVE ȘI PROIECTIVE

IMPORTANȚA LOR ÎN EVALUAREA ȘI CONSILIEREA

CLIENTULUI

CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ ŞI PSIHODIAGNOSTICĂ

Evaluarea şi consilierea psihopedagogică şi psihodiagnostică este

de domeniul competenţei psihologului şcolar, psihologului în
psihopedagogie specială şi apoi: psihologului clinician,
consilierului şi psihoterapeutului.

În mare însă această muncă aparţine psihologului în general.

PSIHOLOGIE CLINICĂ / CONSILIERE- PSIHOTERAPIE/

PSIHODIAGNOZĂ
ASEMĂNĂRI sau PUNCTE COMUNE

1. PSIHOMETRIA

Psihometria domină munca psihologului din oricare din cele trei

subdomenii.

1
Psihometricianul dispune astăzi de instrumente numeroase,
extrem de variate şi riguros

validate; el cunoaşte bine valoarea şi limiteIe

testelor şi tehnicilor sale, semnificaţia investigării fiind trasată în

final de stilul de comunicare şi de relaţionare dintre psiholog şi
pacient

2. PSIHODIAGNOSTICUL

Tehnica psihodiagnosticului studiază diferenţele interindividuale cu

ajutorul unui model metric, utilizând un anumit număr de
dimensiuni de investigat, în timp ce diagnosticul nosografic
utilizează noţiunile de simptom şi sindrom.

Astfel,este recunoscută contribuţia psihologului în privinţa testării

şi evaluării, dar nu îi este permis actul diagnosticării, acesta fiind
considerat un "drept profesional şi legal" al medicului.

3. TERAPIA PSIHOLOGICĂ

Trecând de vechea şi actuala dispută legată de faptul că

“psihoterapiile sunt inerente activităţii psihologului” versus
“psihoterapia aparţine medicinei”- terapiile psihologice (fie ele
consilieri, fie psihoterapii) nu pot fi contestate din activitatea
generală a psihologului.

Astfel, aceştia utilizează nu numai mijloace de investigaţie variate,

ci şi metode terapeutice foarte diversificate, iar o bună selecţie a
acestora va avea drept criteriu, pe lângă problemele clinice care
trebuie tratate, şi caracteristicile sale de personalitate care îl fac să

2
fie mai eficient cu un anumit tip de terapie şi cu pacienţi dintr-o
anumită categorie.

4. CUNOAŞTEREA DE SINE ŞI AUTOPSIHODIAGNOZĂ

În fiecare dintre cele trei posturi, psihologul va fi nevoit să

manifeste disponibilităţi relaţionale faţă de cele mai variate
categorii profesionale şi grupuri de vârstă, nivel de instrucţie sau
de educație.

De asemenea, el trebuie să fie abilitat spre a face faţă abordării şi

examinării celor mai variate grupuri de persoane, chiar pacienţi
psihiatrici, cu deficienţe motorii sau suferinzi somatici, ilustrând
supleteţe, nuanţare în modul de adaptare a tehnicii de examinare,
cât şi de adecvare a conduitei sale.

În postura de psihometrician trebuie de asemenea să se cunoască

pe sine într-o cât mai mare măsură, având conştiinta
contradicţiilor, slăbiciunilor şi temerilor proprii; pentru aceasta, pe
lângă demersul autoanalitic, psihologul trebuie să-şi cunoască
propriile-i răspunsuri şi rezultate la probele şi testele pe care le
foloseşte, spre a nu se alia şi identifica în mod inconştient cu
persoanele ce au patternuri psihodiagnostice similare şi a nu
manifesta respingere faţă de cei care dau răspunsuri opuse faţă
de ale sale.

Psihodiagnosticul se referă la cunoaşterea factorilor psihologici ai

subiectului uman, cu relevanţă pentru diverse activităţi.

3
 Cunoaşterea acestor factori psihologici se realizează prin
procesul de evaluare (clinică/psihodiagnostică în cazul nostru), în
care se utilizează metode diverse precum:

- testarea psihologică,
- interviul clinic (liber, semistructurat, structurat) etc.

Modul in care se realizează (psiho)diagnosticul şi evaluarea clinică

face obiectul mai multor lucrări de referinţă ca :

¤ Manualul de diagnostic al tulburdrilor mentale si de

comportament (Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders - DSM) - DSM V

¤ Clasificarea internafionald a bolilor, secţiunea „Boli mentale",

(International Classification of Diseases - ICD) – ICD 10

¤ Interviul clinic structurat pentru DSM-IV-TR (SCID)

(Structured Clinical Interview for DSM-IV-TR; First et al., 2002)].

DEMERSUL TEHNIC AL
PSIHODIAGNOSTICULUI ŞI EVALUĂRII CLINICE

Pentru că acest subiect poate deveni extrem de amplu, ne vom

referi la ceea ce necesită o deosebită atenţie, şi anume:
corectitudinea psihodiagnozei şi prognozei, deoarece activitatea
psihică nu se poate decela direct ci doar prin intermediul exprimării
ei în comportamente, fapt ce solicită decodificarea acestora ca o
condiţie a înţelegerii lor.

4
Ca parte componenta a actului complex de investigaţie,
diagnosticul psihologic reprezintă el însuşi “un act de prima
importanta, care condiţionează tratamentul, evoluţia ulterioara a
subiectului si cere din partea psihologului stăpânirea perfecta a
tehnicilor, o mare experienţă, o vasta cultura si multa intuiţie”.

În psihodiagnoză se folosesc atât metode şi instrumente proprii –

teste standardizate, aparatura psihotehnica – cât şi alte modalităţi ,
clasice sau moderne, originale sau adaptate, ca: observaţia,
chestionarul, analiza produselor activităţii, analiza factorială.

• Astfel:
1. Vor prevala investigaţiile medicale în cazul acelor
persoanelor care întâmpină dificultăţi de adaptare, inclusiv
şcolară, datorită unor procese maladive în desfăşurare sau
datorita unor boli de lungă durată .

2. În cazul copiilor/persoanelor deficienţi, la care dificultăţile

de adaptare şi învăţare îşi au originea în tulburări ale
dezvoltării, consecutive unor stări maladive stabilizate,
prevalenta va aparţine diagnosticului psihologic, fără a
exclude totuşi, investigaţiile în plan medical şi socio-educativ.

3. În cazul tuturor celorlalţi copii/persoane, ale căror cerinţe

educative speciale îşi au originea nu în boli şi deficiente, ci în
carenţe de mediu şi ale sistemului educativ, prevalent este
diagnosticul pedagogic, sprijinit însa pe investigaţii în plan
psihologic, social şi medical.

5
 4. Evaluarea situaţiei sociale în care se află cel investigat.
• Evaluarea psihologică este de o importanţă critică în a
obţine informaţii despre tulburarea prezentă la
copii/adolescenţi/adulți, în a descrie traseul terapeutic ce
trebuie parcurs, şi nu în ultimul rând în a genera programul
terapeutic potrivit.

Psihodiagnoza copiilor oferă un ghid comprehensiv în evaluarea şi

diagnosticarea unui spectru larg al tulburărilor întâlnite în copilărie.

Modalităţile şi metodele utilizate în evaluarea copiilor de către

psihologii şcolari/clinicieni sunt foarte variate

TIPURI DE METODE ALE PSIHOPEDAGOGIEI ȘI

PSIHOLOGIE CLINICE

- Observaţia
- Experimentul: natural şi de laborator
- Testele: verbale şi nonverbale
- Conversaţia
- Analiza produselor activităţii
- Anamneza – studiul de caz

TEHNICILE PROIECTIVE

Tehnicile proiective, sunt în primul rând instrumente de evaluare

psihologică și constituie un domeniu fascinant şi controversat al
psihodiagnosticului. Printre altele, ele fac posibilă cunoaşterea

6
personalităţii omului la nivelul profund al fantasmelor şi tendinţelor
inconştiente care se reflectă în comportament.

Tehnicile proiective se disting de testele de aptitudine în principal

prin ambiguitatea materialului prezentat subiectului şi prin
libertatea pe care o are acesta în ceea ce priveşte răspunsurile pe
care le poate da.

Prin aceste două caracteristici, metoda proiectivă se situează la

granița psihologiei formei şi a psihanalizei.

Analiza figurilor ambigue şi a iluziilor optico-geometrice, făcută de

psiholog, a furnizat terenul privilegiat pentru descoperirea formelor
perceptive şi intelectuale şi, bineînţeles, a legilor acestora.

Ca urmare a importanţei cunoaşterii proiecţiilor individuale, în

psihologia aplicată au început să se utilizeze, începând cu anii
1930, o serie de metode de evaluare psihologică mai
neconvenţionale, constând în nişte sarcini nestructurate şi
ambigue, care îl fac pe individ să se trădeze proiectiv.

Ele sunt nişte instrumente care provoacă şi captează proiecţiile

individului, răspunzând la ele, el îşi dezvăluie anumite coordonate
ale personalităţii sale şi astfel oferă psihologului o serie de
informaţii greu sau imposibil de obţinut din alte surse.

Majoritatea tehnicilor s-au născut de altfel în strânsă relaţie cu

activitatea clinicianului în instituţiile de tulburări mentale, ca
instrumente utile în clarificarea diagnosticului şi mai ales în
evaluarea structurii şi dinamicii personalităţii clientului.

7
Ele pot fi folosite şi pentru aprecierea evoluţiei clientului în cursul
unei psihoterapii, prin aplicări repetate ale aceluiaşi test.

Sigmund Freud introduce termenul de proiecţie în 1894, iar doi ani

mai târziu dă următoarea definiţie asupra proiecţiei:

Proiecţia este un mecanism de apărare al cărui rezultat este

plasarea în exterior a surselor neplăcerii.

De asemenea, sunt utilizate în mediul școlar, organizațional.

Subiectul expulzează din sine şi localizează în altul calităţi,

sentimente, obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine
însuşi.

Din punct de vedere psihanalitic proiecţia este un mecanism de

apărare.

Este un tip de operaţie psihică realizată de Eu prin intermediul

căreia se realizează apărarea faţă de mişcarea ascensională a
refulatului.

Jung vorbeşte despre:

Proiecţia pasivă: forma patologică a proiecţiei şi care se manifestă

în multe proiecţii normale, neintenţionate, automate.

Persoana nu este conştientă de sine, neacceptând

responsabilitatea celor proiectate în altceva sau altcineva.

Proiecţia dă naştere la eroare în aprecierea celorlalţi (persoane,

relaţii, situaţii, evenimente) şi blochează adaptarea.

8
Proiecţia activă: este o componentă esenţială a actului creativ.

Pentru a empatiza, subiectul separă de sine un conţinut şi îl

transferă în obiect, atrăgându-l astfel în sfera sa  subiectivă.
Proiecţia activă participă la procesele creatoare, artistice, dar şi în
actul de judecată care separă subiectul de obiect.

O judecată subiectivă considerată valabilă este separată de

subiect şi transferată în obiect; astfel subiectul se detaşează de
obiect.

Fiecare tehnică proiectivă eveluază un anumit aspect al

personalităţii. De aceea, cea mai eficientă utilizare a tehnicilor
proiective este într-o baterie de teste.

În funcţie de scopurile evaluării pot fi utilizate mai multe tehnici

proiective în cadrul bateriei sau o anumită tehnică proiectivă poate
fi susţinută şi completată de tehnici psihometrice: scale,
chestionare, teste de personaliate, teste de aptitudini sau de
inteligenţă (MODUL 2).

Prin urmare, tehnicile proiective - ca instrumente de evaluare

psihologică, constituie un domeniu fascinant şi controversat al
psihodiagnosticului. Prin altele, ele fac posibilă cunoaşterea
personalităţii omului la nivelul profund al fantasmelor şi tendiţelor
inconştiente care se reflectă în comportament.

Clasificări ale testelor proiective

- Limbajul desenelor: “proiecţia grafică“ - Testul Persoanei, Testul
Arborelui, Testul Familiei (M 2)

9
- Limbajul percepţiei: “proiecţia structurală“- Testele Rorschach,
Holtzmann, testul petelor de cerneală;

- Limbajul poveştilor: “proiecţia tematică“ - Testul de Apercepţie

Tematică (T.A.T), Children Apperception Test (C.A.T), Fabulele
Duss (M 2)

- Limbajul culorilor: “proiecţia cromatică “ - Testul Luscher (M 2)

- Limbajul pulsiunilor: “proiecţie pulsională“ - Testul Szondi;

- Limbajul cuvintelor: “proiecţie asociativă“

Sunt niste sarcini mai ambigue ca cerinţe, sau mai slab structurate
ca natură, permiţând multiple răspunsuri din partea subiectului ;

Subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale şi de regulă

nu i se comunică modul în care răspunsurile sale vor fi codificate şi
interpretate;

Codificarea şi/sau interpretarea răspunsurilor conţin în grade

variabile o anumită implicare subiectivă din partea psihologului.

Caracteristici ale testelor proiective

Domeniile de aplicare a testelor proiective :

În psihologia clinică: multe dintre ele au luat formă în stransă
legatură cu activitatea clinicianului, ca instrumente în clarificarea
diagnosticului şi evaluarea personalităţii pacientului; pot fi folosite
şi pentru aprecierea evoluţiei pacientului în cursul unei psihoterapii
prin aplicări repetate ale aceluiaşi test;

10
 În psihologia şcolară: sunt de regulă aplicate pentru evaluarea
elevului privind un eşec şcolar sau probleme de conduită;

În psihologia organizaţională: folosite în selecţia de personal,

evaluarea grupului de muncă, satisfacţia muncii sau stresului
profesional; există critici vehemente în aplicarea testelor în acest
domeniu;

În psihologia militară şi în psihologia judiciară: pot oferi informaţii

valoroase despre personalitatea criminalului.

Avantajele aplicării testelor proiective

a) Necunoaşterea de către subiect a metodelor de interpretare
induce o dificultate a acestuia de a trişa, de a falsifica rezultatul în
sens pozitiv sau negativ;

b) Majoritatea probelor proiective pot fi aplicate pe subiecţi cu

aptitudini verbale reduse sau defavorizaţi cultural;

c) Pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii subiectului

(temeri, dorinte, conflicte inconştiente). Nivelul de proiecţie diferă
în funcţie de tehnica şi de rezonanţa subiectului la ea;

d) Metodele proiective distrag atenţia subiectului de la el însuşi,

reducând apărarea şi stânjeneala;

e) Consumarea unui timp minim de aplicare şi scorare şi obţinerea

rapidă a informaţiilor privind eventualele frustrări sau probleme
afective.

Dezavantaje
Slaba lor standardizare, din care decurge subiectivismul în

11
interpretare.Însă insuficiența standardizare nu reprezintă un
obstacol decisiv pentru aplicarea lor în psihologia personalității.

Majoritatea necesită un timp mai îndelungat de învățare și

perfecționare.

Pentru eficientizarea tehnicilor proiective este necesar ca

examinatorul să fie bine familiarizat cu principiile de funcţionare a
fiecărei tehnici în parte şi să o aplice pe cât mai mulţi subiecţi.
Interpretarea rezultatelor obţinute se bazează în mare parte pe
teoria autorului tehnicii, dar pot fi utilizate şi alte teorii ale
personalităţii şi psihopatologiei.

OBLIGATORIU, INFORMAȚIILE OBȚINUTE CU AJUTORUL LOR

SE CORELEAZĂ CU INFORMAȚII DESPRE SUBIECT
OBȚIUNTE DIN ALTE SURSE, TESTE CU INTERPRETARE
OBIECTIVĂ.

TEHNICA CVASI-PROIECTIVĂ sau PSEUDO-PROIECTIVĂ sau

APROAPE PROIECTIVĂ

Deși lucrează cu viața interioară a fiecărei persoane, într-un fel

anume aducând materie inconștientă la un nivel conștient, aceste
tehnici cvasi-proiective sau ”aproape proiective”, nu impun o
analiză amănunțită și laborioasă, după manuale de interpretare
sofisticate din punct de vedere al analizei cantitative și calitative, al
sensibilității, al validității și fidelității, al etalonării, adaptării pe o
populație dată sau al timpului de formare al specialistului în
utilizare.

12
Tehnicile pseudo-proiective adesea implică folosirea hârtiei și
creionului dar mai ales a creioanelor colorate, acuarelelor,
plastilinei etc.

Aceste tehnici sunt o cale de a curăți sistemul interior și de a oferi

oportunități de cunoaștere, evaluare psihologică și apoi de
creștere și de schimbare.

Sunt deosebit de utile în lucrul unu la unu cu clientul dar și în

activitățile de grup.

În timpul aplicării acestor tehnici ca și a celor de imagerie dirijată,

putem să avem cu adevarat şansa de a ne modifica amintirile şi de
a ne orienta chiar către o nouă învaţare pe masură ce aproape ca
experimentăm aducerea la lumină a multor lucruri din interiorul
nostru.

Convingerea autorilor de specialitate este că ceea ce apare în

timpul acestei stări în termeni de remodelare cerebrală este parţial
responsabil pentru potenţialul misterios de vindecare al tehnicilor
dacă sunt discutate și analizate cu specialistul.

Atunci când experimentam un eveniment traumatic, avem tendinţa

să ne blocăm. Când ne blocăm, creierele noastre nu funcţioneaza
normal.

Nu înţelegem, nu conştientizăm şi nu ne integrăm experienţa.

Ca urmare, când experienţa este reactivată, nu poate fi adusă la

lumină ca o întreagă amintire integrată; ceea ce se reactualizează
este situaţia nerezolvată a nevoilor blocate.

13
Deci este important în aceste tehnici ca mediul şi acţiunea să fie
securizante astfel încât când trauma emerge să poată

fi autentic experimentată, simţită, cunoscută, înţeleasă şi integrată.

UMBRA

Termenul de "umbră" a fost introdus în circuitul psihologiei şi

psihoterapiei de Carl Gustav Jung, un fost elev al lui Sigmund
Freud.

Inţeleg prin "umbră" ansamblul conţinuturilor psihice condamnate,

negate, evaluate ca inferioare sau inacceptabile şi respinse în
inconştient.

Prin "conţinuturi psihice" înţeleg pulsiuni, dorinţe, trăsături, gânduri

şi trăiri emoţionale. Altfel spus, umbra conţine toate acele aspecte
psihologice ale fiinţei noastre pe care le ascundem nu doar de
ceilalţi, ci şi de noi înşine.

Fizic vorbind, umbra este o porţiune de spaţiu întunecoasă, unde

nu ajung direct razele de lumină. Umbra este asociată cu
întunericul, obscuritatea, nuanţele închise, lipsa de lumină. Umbra
nu există însă fără soare şi nici umbra în

sens psihologic nu există fără soarele Eului conştient.

Fără umbră, omul este incomplet şi, câtă vreme îşi are reşedinţa
pe Pământ (adică în corpul fizic), umbra este inevitabilă.

Umbra conţine, e adevărat, toate acele aspecte din noi înşine pe

care le negăm, pe care nu le iubim, de care ne este ruşine sau

14
teamă, tendinţe, emoţii sau gânduri care ne par cumva de
neacceptat şi pentru care ne simţim vinovaţi.

Dar aceste aspecte sunt Ia fel de mult în noi înşine ca şi ideile,

sentimentele sau acţiunile pe care le exprimăm pe scena socială,
în marele spectacol al măştilor.

Putem funcţiona şi fără ele. într-o stare de divizare sau disociere,

dar într-un fel care, sper să se vadă din rândurile următoare, este
departe de a fi considerat sănătos sau generator de împliniri.

DESENUL

Pentru a interpreta cât mai corect, o să luăm în calcul: zona din

pagină unde a fost realizat desenul, culorile utilizate și, nu în
ultimul rând, complexitatea schiței.

DISPUNEREA DESENULUI PE FOAIE

Extrovertiții sunt cei care desenează în mijlocul unei foi de hârtie,

evidentă fiind nevoia lor de a fi în centrul atenției. Partea de sus a
paginii este preferată de oamenii cu o mare încredere în ei înșiși,
în timp cei care își așează desenele în partea dreaptă a foii, sunt
mai organizați și au viziuni mai ample despre planurile de viitor.
Atunci când desenele sunt orientate în partea stângă a paginii,
persoanele care desenează sunt, de cele mai multe ori, nostalgice
sau sunt încercate des de regret. O schiță desenată în partea de
jos a unei foi sugerează o natură practică și, în anumite
conjuncturi, chiar o stare de depresie.

15
Dispunerea desenului pe foaie urmează o lege interpretativă,
numită „simbolism spațial”, care atribuie fiecărei părți a foii o
semnificație clară.

Se poate face interpretarea după împărțirea foaii în 9 segmente,

atunci când spațiul este ocupat constant, corespunde unei
caracteristici a desenatorului și arată tendințele și abordarea sa
fața de viață și mediu.

PARTEA DREAPTĂ
PARTEA STÂNGĂ

EXTRAVERSIE, TATA,
INTROVERSIE - MAMA
principii bărbăteşti, tendinţe de domin
feminitate (·influenţe puternice  din pa are, subestimare a feminităţii
rtea mamei)
Dorinţe, aspiraţii, scopuri
Subordonare În relaţie

TRECUTUL
VIITORUL

Amintiri Fantezie Vis

Legatura cu originile Egocentrism Eul proiectat in viitor

Frica Nesiguranță
Dorință

16
PASIVITATE
ACTIVITATE

interes şi preocupare pentru 
trăirea evenimentelor 
REALIZAREA EVENIMENTELOR
prin CONTEMPLAŢIE

REGRESIE
TENDINŢE
LEZIUNI FOARTE VECHI
INSTINCTE, conflicte, nostalgie
fixaţii precoce

Pentru a deduce corect plasarea figurii pe foaie, trebuie să se

repete de la un desen la altul și să nu fie o alegere întâmplătoare,
eventual condiționată de interferențe externe,să se depisteze o
tendință de a ocupa constant acea parte a foii.

Alegerea plasării desenului în diferite zone ale foii,depinde dincolo

de caracteristicile psihologice, de vârsta și de starea emotiv-
afectivă prin care trece persoana în acel moment.

Exemplu – un desen plasat în stânga sus- „ zona trecutului”- poate

semnala tendința clientului de a se lega de amintiri, dar și
timiditate, inhibiție. Persoana își exprimă dorința de fugă de
repsonsabilitate a prezentului, prin întoarcerea la trecut.

Cine desenează în dreapta este mai mult orietat către viitor.

Atunci când schițăm desenele cu pixul și alegem să îngroșăm sau

să scoatem în evidență anumite părți ale desenului, dezvăluim, de

17
fapt, îngrijorare și chiar pesimism, iar atunci când alegem culori cât
mai discret, fară a da amploare, scoatem în evidență timiditatea și
nehotărârea.

Este bine de știut că, atunci când desenăm pe hârtie,

conștientizarea comportamentului nostru este limitată, ceea ce
înseamnă că pixul este ghidat mai mult de inconștient, iar acest
aspect ne ajută să găsim interpretări la starea de spirit pe care o
avem atunci când, pe langă notițele importante pe care le avem,
alegem să desenăm ceva.

Alegerea liberă a culorilor este fundamentală pentru înțelegerea

anumitor aspecte ale caracterului și temeperamentului clientului
din fața noastră, mai ales dacă le folosește mereu pe aceleași,
deoarece culoarea este proiecția externă a propriilor sentimente și
emoții.

CULORILE

Atunci când schițăm desenele cu pixul și alegem să îngroșăm sau

să scoatem în evidență anumite părți ale desenului, dezvăluim, de
fapt, îngrijorare și chiar pesimism, iar atunci când alegem culori cât
mai discret, fară a da amploare, scoatem în evidență timiditatea și
nehotărârea.

Este bine de știut că, atunci când desenăm pe hârtie,

conștientizarea comportamentului nostru este limitată, ceea ce
înseamnă că pixul este ghidat mai mult de inconștient, iar acest
aspect ne ajută să găsim interpretări la starea de spirit pe care o
avem atunci când, pe langă notițele importante pe care le avem,
alegem să desenăm ceva.

18
Alegerea liberă a culorilor este fundamentală pentru înțelegerea
anumitor aspecte ale caracterului și temeperamentului clientului
din fața noastră, mai ales dacă le folosește mereu pe aceleași,
deoarece culoarea este proiecția externă a propriilor sentimente și
emoții.

ROSU – Vitalitate, exuberanță, ambiție, emoție, pasiune, curaj.

Predilecția pentru roșu exprimă intoleranță față de propriile
activități, un caracter vesel, înclinația entuziastă de a-i implica și
pe alții și o puternică nevoie de a fi observat.

Puncte sensibile: agresivitate necanalizata care se poate

răsfrânge asupra comportamentului,făcându-l reacționar sau
dimpotriva, taciturn și reținut. Uneori exuberanța excesivă devine
ostilitate sau violența, persoana fiind ușor de enervat și având
posibile descărcări de furie.

GALBEN: – energie, dinamism, deschidere mentală, extrovertire,

libertate, nevoia de mișcare, ancorat în prezent. Persoana are un
caracter sensibil și expansiv, este în căutarea căldurii prietenilor și
se implcă în activități sociale.

Puncte sensibile: melancolie și teama de viitor.

VERDE: - liniște, relaxare, satisfacție, echilibru, pace interioară,

complacere, speranță, gândire, calm. Persoana care folosește
verdele este hipersensibilă și emotivă; iubește natura și animalele.
Este impresionabil.

Puncte sensibile: Verdele poate indica o tendință spre lene și

inhibiție.

19
ALBASTRU: - clam, seninătate, absența spiritului de competiție,
înțelegere, rezervare, nevoia de destindere.Preferința pentru
albastru indică un puternic autocontrol asupra emoțiilor și un
caracter calm și senin. Poate alterna momentele de socializare cu
cele de singurătate plăcută.

Puncte sensibile: - dacă este în exces, poate duce la sentimente

lipsite de căldură.

MOV: – dorința de realizare personală, intuiție, tristețe, neliniște,

dominație asupra pasiunilor, credință religioasă, pudoare,
spiritualitate, spirit de sacrificiu.Dacă domină movul, faptul acesta
poate indica exitența unor cerințe prea mari sau un simț al
responsabilității dus la extrem, care provoacă teama de a nu reuși
să fie la înălțimea așteptărior. Movul stimulează intuitia și
imaginația.

Puncte sensibile: Melancolia îl poate face să se închidă în sine,

să-i fie dificil să-și exprime emoțiile, dorințele, sentimentele.

MARO:- seriozitate, intoleranță față de contraste și contrarii,

prudența, comoditate, simț dezvoltat al realității. Folosirea acestei
culori în exces demonstrează o seriozitate excesivă, și faptul că a
fost și este o persoană încărcată cu responsabilități.

Puncte sensibile: - Dificultăți datorate unui sentiment de

insatisfacție interioară din cauza incapacității de a îndeplini
cerințele celor din jur.

20
NEGRU – bogăție interioară, temeri, anxietate, rezervare,
rigiditate. Persoana care preferă negrul își exprimă tensiunea sau
insatisfacția profundă.

Puncte sensibile: Poate trece de la o extremă la alta fără motive

aparente.

GRI:– teamă, timorare, docilitate. Această alegere evidențiază

teama de a înfrunta dificultățile, folosirea din plin a acestei culori
exprimă blocarea energiei, motiv pentru care persoana devine din
ce în ce mai închisă și reținută în propriile manifestări. Culoarea gri
este indicată celor care vor să găseasca forța de a înfrunta marile
dificultăți, penru a exprima docilitatea.

Puncte sensibile: - teama de eșecul luării deciziilor rapide și de

reproșurile celor din jur.

PORTRETUL ȘI/SAU AUTOPORTRETUL =EU CE ANIMAL

SUNT?! / TU CE ANIMAL TE VĂD?!

Acestea sunt teste care au la bază proiecţia de sine.

Orice imagine apărută în psihic se finalizează intr-o mişcare, care

va avea de cele mai multe ori un rezultat.

Rezultatul poate fi un desen - despre sine ca autoportret sau

portretul altcuiva, despre sine ca un animal sau despre celălalt ca
animal pe care îl considerăm că ise potrivește.

Desenul persoanei mele/alta pare să stimuleze sentimentele

conștiente privind imaginea personală și conceptul de sine atât
fizic cât și psihologic.

21
Poate de asemenea stârni emoții legate de relațiile interpersonale
și tinde să smulgă sentimente despre sinele ideal.

-Capul:

Cap mare indica de obicei prezenta revendicările mari sau

nemulţumirea intelectual cu intelectul său. Cap mic, de obicei,
transmite că o persoană are dificultăţi în asimilarea de informaţii,
sau probleme cu estimarea lumii.

-Ochii:

Ochii mari pe fata lui a sugerat o persoană suspectă, şi mai mult -

o manifestare de interes şi sensibilitate excesivă la opinia
societăţii.

Ochii mici sau închise, de obicei, implică aprofundarea a omului în

lumea lui interioară şi de faptul că această persoană este
predispus la căutarea sufletului.

-Gura:

Gura accentuate sugerează o tendinţe orale primitive umane sau

posibilele dificultăţi în vorbire. În cazul în care gura nu este
desenată, aceasta sugerează sau depresie, letargie sau în
comunicare.

-Urechile şi nasul:

Urechi mari sugerează sensibilitate la critici.

Un accent mai mare pe nas - indică prezenţa unor probleme

sexuale.

Nări dedicate sugereaza ca oamenii predispuse la agresiune.

22
-Mâinile:

Analiza de imagini de mâini pe auto-portret ne va permite să ştim

cum o persoană se află în contact cu lumea exterioară.

Mâinile cazute indica ineficienta.

Mâini fragile şi slabe - slăbiciune fizică sau psihică a omului.

Şi (sau) braţe puternice lungi reprezintă ambiţie şi implicare foarte

puternică în tot ce se întâmplă în lumea exterioară.

Mâini foarte scurte, la rândul său, presupune un sentiment de

inadecvare şi lipsă de ambiţie.

-Picioarele:

Picioare lungi sugerează nevoia umană de independenţă.

Lipsec picioarele - instabil,fricos, timid.

Urechile şi nasul:

Urechi mari sugerează sensibilitate la critici.

Un accent mai mare pe nas - indică prezenţa unor probleme

sexuale.

Nări dedicate sugereaza ca oamenii predispuse la agresiune.

-Mâinile:

Analiza de imagini de mâini pe auto-portret ne va permite să ştim

cum o persoană se află în contact cu lumea exterioară.

23
Mâinile cazute indica ineficienta.

Mâini fragile şi slabe - slăbiciune fizică sau psihică a omului.

Şi (sau) braţe puternice lungi reprezintă ambiţie şi implicare foarte

puternică în tot ce se întâmplă în lumea exterioară.

Mâini foarte scurte, la rândul său, presupune un sentiment de

inadecvare şi lipsă de ambiţie.

-Picioarele:

Picioare lungi sugerează nevoia umană de independenţă.

Lipsec picioarele - instabil,fricos, timid.

-Interpretarea Autoportretului:

În plus faţă de aceste criterii de analiză a auto-portret a testului,

există şi alte criterii:

-Fotografie estetică (linii de flexibilitate, luminozitate, concis,

caracteristici expresive) - omul are abilităţi artistice.

-Imaginea schematică (corp si fata sunt reprezentate schematic

faţă complet şi profil) - un om de

gândire intelectuală (gânditor), tinde să se generalizeze.

-O imagine realistă (detalii amănunţite de mai jos: fata trase, gât,

îmbrăcăminte, păr, etc.) - un

om distinge prin mare meticulozitate, tind să acorde o atenţie la

detalii, precum şi să analizeze cu atenţie fiecare situaţie.

24
-Imagine metaforică (Self-metaforă) - un om cu un dezvoltat
imaginaţie, creativitate, imaginaţie şi simţ al umorului.

-Autoportret în interior (înconjurat de obiecte pe fondul camerei,

peisajul) - omul a crescut atenţie la ceea ce-l înconjoară.

-Autoportret cu emoţie (zâmbet, lacrimi, etc.) - un om emoţional.

De altfel, oamenii se prezintă pe sine de multe

ori în figura din emoţia opusă celei pe care el o trăieşte.

-Imaginea în mişcare - un om pasionat de ceea ce este descris

(dans, sport, etc.).

-Auto-portret din spate - un om care nu este dispus să acţioneze în

conformitate cu instrucţiunile face exact opusul, atrage atenţia.

Varianta acestui test- EU CE ANIMAL SUNT?! / TU CE ANIMAL

TE VĂD?! are la bază următoarea explicație: este mult mai usor sa
depistam problemele sau defectele altor persoane sau vietuitoare,
decat sa le recunoastem pe cele personale. Sub forma de joc, intr-
o atmosfera relaxanta, acest exercitiu permite subiectului sa isi
duca in constient atat calitatile cat si defectele, acceptandu-si
imperfectiunea si avand astfel posibilitatea sa isi propuna anumite
schimbari comportamentale care ii pot diminua defectele si astfel
poate deveni mai eficient in viata sa.

DESENUL FAMILIEI / ATOMUL SOCIAL

25
 Prin acest act de creaţie, persoanele transmit mesaje şi
explicaţii pe care nu le pot exprima verbal. În acest fel, sunt
manifestate emoţiile, dorinţele, dar şi frustările sau stările de
nelinişte . Interpretarea simbolurilor care apar în desenele ne
poate ghida spre identificarea relaţiilor clientilorcu membrii grupului
familial şi a sentimentelor pe care le au faţă de aceştia.
În plus faţă de aceste aspecte, interpretarea probei mai poate
reliefa:

 Tipul de relaţii intra-familiale :

–    elementele de identificare cu membrii familiei;

–    tendinţele de valorizare/devalorizare;
– organizarea personalităţii şi în special a spaţiului psihic
(delimitarea Eu/non-Eu, interior/exterior);
–    angoasele, conflictele interne, fantasmele, introiecţiile
identificatoare;
–    aspectele nevrotice ale personalităţii cum ar fi sadismul,
agorafobia, nevroza obsesională;
–    trăsăturile psihotice precum ar fi tendinţele depresive sau cele
maniacale, schizofrenia.

Administrarea probei
Examinatorul îi oferă subiectului coala de hârtie în plan orizontal. Îi
pune la dispoziţie, de asemenea, creioane colorate şi simple.
Instructajul este: „Desenează familia ta”.
În timpul administrării probei trebuie notate:
–    ordinea în care sunt desenate elementele/personajele;
–    timpul executării acestora;
–    observaţii asupra mimicii, gesticii, verbalizărilor subiectului
precum şi faptele care sunt sau nu legate în mod manifest de

26
desen;
–    atitudinea generală a desenatorului.
După finalizarea desenului, subiectului îi este solicitat să dea un
nume familiei desenate şi să indice pentru fiecare personaj,
numele, vârsta, sexul, precum şi legătura acestuia cu restul
familiei. La sfârşit, examinatorul cere subiectului să arate cu ce
personaj se identifică. Pentru o mai complexă interpretare a
desenului, se mai pot adăuga întrebări de genul:
–    „Care este cea mai drăguţă persoană din familia ta?”, „De ce?”
–    „Care este cea mai puţin drăguţă persoană din familia ta?”, „De
ce?”
–    „Care este cel mai fericit din familia ta?”, „De ce?”
–    „Care este cel mai nefericit din familia ta?”, „De ce?”
–    „Tu pe cine preferi din toată familia?”
După clarificarea acestor aspecte, subiectul este întrebat dacă
este mulţumit de desen, apoi, cum ar face dacă ar trebui să mai
deseneze încă o dată.

Repere interpretative ale probei

Fiind o probă semi-structurată, Desenul Familiei lasă câmp liber
exprimării subiectului. Se consideră că testul oferă acces la
adevăratele sentimente pe care acesta le are faţă de familia sa şi
locul pe care el crede că îl ocupă în cadrul acesteia.
După unii autori, există trei planuri în care putem interpreta
schiţele familiei: adaptativ, proiectiv şi expresiv.
Planul adaptativ se referă la maniera în care subiectul se
adaptează la realitate, aspect evidenţiat şi de reacţiile la solicitările
testului. Planul proiectivreprezintă expresia trăirilor copilului, iar
planul expresiv este legat de grafismul subiectului.

27
Interpretarea presupune o oarecare rigurozitate, esenţiale fiind
patru elemente de analiză.

1)    Numărul personajelor desenului în comparaţie cu numărul de

personaje al familiei reale. În această relaţie sunt importante şi
personajele uitate sau respinse;
2)    Structura internă a desenului, după ordinea de realizare şi
legăturile dintre personaje;
3) Raportul figură-fond, adică analiza specifică a personajelor, cu
particularităţile lor;
4)    Aspectul dinamic al fiecărui personaj, analiza relaţiilor
interpersonale din cadrul familiei, dar şi analiza poziţiei pe care
subiectul şi-o atibuie în raport cu ceilalţi şi distanţa între el şi
fiecare dintre celelalte personaje.
Analiza propriu-zisă a probei poate fi realizată după următoarele
repere  şi vor fi notate în spaţii special construite în grila de cotare:

Structura desenului
Figurile desenate izolat care nu intră în contact unele cu altele sunt
desenate de către persoane raţionale. Personale sensibile
receptive au tendinţa să reprezinte familia cu o dinamică mai mare
de exemplu, aflându-se în mişcare, făcând un lucru.
Personajul cel mai atrăgător
Dacă un asemenea personaj este prezent pe desen el poate fi
identificat după următoarele indici:
– persoana cea mai semnificativă este desenată prima din partea
stângă, pe primul plan;
– este mai înaltă şi mai voluminoasă decât alte perosane;
– este efectuată cu mai multă dragoste, fiecare detaliu este finisat;
– restul figurilor sunt orientate spre ea, se uită la ea.

28
Persoana cea mai semnificativă poate fi cunoscută după
îmbrăcămintea care o deosebeşte de ceilaţi membrii ai familiei, dar
este asemănătoare cu îmbrăcămintea persoanei cu care se
identifică copilul. De obicei, aceasta este unul din fraţii sau surorile
cu care copilul a format relaţii bune.
Personajul cel mai puţin atrăgător
Este persoana mai puţin valoroasă. Pe desen este cea mai mică
dintre toţi, desenată ultima. Se află la distanţă de alte figurI şi este
parcă uitată de toţi. Poate fi tăiată cu creionul sau ştearsă cu
radiera.
Relaţiile dintre personaje

Trebuie avut în vedere dacă există o legătură între ceea ce a

desenat subiectul şi viaţa reală a familiei sale.

De exemplu;
–    dacă personajele se ţin de mâini, sau invers, stau cu spatele
unul la altul, aceasta poate să corespundă sau să contrazică
situaţii reale în familie;
–    dacă două personaje sunt desenate alături, aceasta ar
reprezinta o apropiere deosebită între persoane, apropiere care
este semnificativă pentru copil şi care poate corespunde sau nu
realităţii;

Daca testul se administreaza unui copil, atunci trebuie sa analizam

foarte strict dinamica relatiilor conturate in desen.

–    dacă un personaj valoros sau nu pentru copil este îndepărtat

pe desen de alte figure, aceasta poate semnifica o distanţă pe
care copilul o observă în viaţă şi o menţionează;
–    uneori copilul se desenează mai detaliat, mai viu colorat decât

29
pe părinţi; aceste desene proiectează atitudinea copilului faţă de
sine ca fiind o persoană unică şi importantă faţă de alţii ca
persoane mai puţin semnificative şi atrăgătoare;
–    dacă figura copilului este foarte mică, plăpândă, înconjurată de
părinţi, aceasta poate exprima neajutorarea sa, necesitatea de a
primi îngrijire; aspectul poate să aibe legătură cu faptul că copilul
s-a deprins cu atmosfera permanentă de supra-protecţie şi de
aceea se simte slab şi poate abuza de această situaţie,
manipulându-şi părinţii, cerându-le ajutor şi atenţie.
–    uneori copilul poate adăuga persoane şi animale pentru a
umple golul pe care-l simte în viaţa familială  reală. Astfel, copilul
unic deseori include în desenul său verişori, câini, pisici, ceea ce
poate exprima insuficienţa unei comunicări apropiate cu alţi copii şi
necesitatea de a avea un prieten de joacă cu care ar putea să
comunice de la egal la egal;
–    figura copilului desenată alături de figura tatălui indică
existenţa sentimentului puternic de rivalitate şi dorinţa acestuia de
a ocupa un loc la fel de sigur şi autoritar în familie ca şi tata;
–    motanul desenat lângă unul dintre membrii familiei (dacă în
casă nu există nici un motan) semnifică dorinţa de afecţiune faţă
de persoana desenată lângă motan.

Părinţii
De obicei părinţii sunt desenaţi în pereche: tata mai sus şi în
stânga, mama mai jos şi în dreapta, după care urmează alte figuri
în ordinea semnificaţiei acestora. Trebuie avute în vedere
următoarele aspecte:
–    reprezentarea perechii părinţilor poate avea semnificaţie
diferită dacă perechea este sau nu unică. Copilul care locuieşte

30
doar cu unul dintre părinţi, dar îi desenează împreună, exprimă
dorinţa ca unirea lor să se restabilească. Dacă copilul desenează
un singur părinte cu care locuieşte, aceasta înseamnă că el
acceptă situaţia reală la care copilul s-a adaptat mai mult sau mai
puţin;
–    prin desenarea izolată a figurilor părinţilor copilul exprimă
dorinţele sale inconştiente;
–    în cazul în care figura părintelui de acelaşi sex este desenată
la distanţă, acest aspect poate fi interpretat drept dorinţa copilului
de a se afla cu părintele de sex opus. Când figura copilului şi a
părintelui de sex opus este îndepărtată una de alta, aceasta poate
însemna dereglarea sentimentelor şi dorinţelor normale;
–    dacă copilul îşi vede unul dintre părinţi ca fiind o persoană
dominatoare, agresivă care îl sperie, el are tendinţa să îl deseneze
de dimensiuni mai mari comparativ cu alţi membri ai familiei, fără a
lua în considerare dimensiunile reale ale acestuia. Dacă părintele
este perceput ameninţător, imaginea lui este completată cu mâini
mari. În opoziţie, părintele perceput ca fiind slab, neluat în
consideraţie, este desenat cu mâini mici sau fără mâini;
–    copilul care se identifică cu personajele desenate izolat, neclar
sau şters, are dificultăţi mari, resimte tensiune în relaţiile cu familia
şi cu sine însuşi.
Existenţa sau absenţa unui membru al familiei, inclusiv a autorului
desenului
Absenţa membrilor familiei semnifică refuzul copilului de a-şi
aminti de aceştia deoarece imaginile despre ei sunt legate de trăiri
negative, sentimentul abandonului şi al insuficientei dragoste
manifestată, copilul evitând astfel evocarea figurii lor.
Dacă între personajul cu care se identifică copilul şi personajul

31
lângă care este desenat este o distanţă mare, sau copilul lipseşte
din desen, atunci interpretarea poate fi faptul că copilul suferă de
izolare şi singurătate în familie. Deseori însă, aceste sentimente
sunt refulate deoarece îl fac să sufere.
Absenţa propriei figuri poate apărea la copiii care resimt complexul
de inferioritate sau la cei care nu se simt ca aparţinând unui grup,
familiei, comunităţii din care fac parte. Copiii nemulţumiţi în
general, care primesc constant critici din partea părinţilor, care
sunt permanent comparaţi cu fraţii sau surorile lor, sunt adesea
copii cu o stimă de sine puţin valorizată, care îşi reprimă iniţiativa
şi voinţa de realizare.
Situaţia în care copilul se desenează ultimul nu exprimă modestia
acestuia, ci poate fi un semnal de alarmă pentru auto-percepţia sa
ca având un loc marginal în familie. Acest aspect este cu atât mai
important cu cât celelalte persoane sunt desenate în ordinea
cronologică după vârstă, iar autorul desenului nu este cel mai mic.
Interpretarea poate fi legată de o problemă de anxietate.
Anxietatea şi agresivitatea sunt astfel exprimate, copilul
desenându-se sub forma unui personaj puţin valoros, care se află
parcă înconjurat de animale mari, carnivore.
Asemenea tuturor probelor proiective, pentru o analiză cât mai
complexă şi exactă, şi Desenul Familiei trebuie utilizat în cadrul
examenului psihologic, alături de alte probe de evaluare. Există
trei principii esenţiale în interpretarea unei probe proiective:
1)  Interpretarea trebuie să se refere simultan la elementele
desenului şi la asociaţiile făcute de către subiect, necesare pentru
înţelegerea desenului;
2)    Fiecare element trebuie studiat în relaţie cu structura globală
a desenului;

32
3)  Rezultatele analizei trebuie raportate la datele istorice sau
anamnezice ale subiectului.

ATOMUL SOCIAL

Recurgând la simbolistică, metoda foarte folosită atât de către

testele proiective cât și în programarea neurolingvistică,
gestalterapie, psihodramă, terapia prin joc, terapia asistată cu
carduri psihologice s.a., subiectul este invitat să își aleagă un
simbol care îl reprezinta și să fie conștient ce anume are în comun
cu acel simbol. După ce îl desenează pe pagină, este provocat să
se gandească la persoanele cele mai importante din viața lui,
găsindu-le câte un simbol rerezentativ, și constientizând
asemanarea lor cu simbolul ales. După aceea este invitat să
deseneze pe aceeasi pagină simbolurile persoanelor foarte
importante, astfel intrând în contact cu dinamica relațiilor sale, cu
stima sa de sine și cu imaginea pe care o are în mod real față de
persoanele alese.( în funcție de așezarea lor în pagină cât și
mărimea desenelor).

În cadrul acestei probe ne putem referi atât la familia de origine cât

și la familia constituită.

Se explică clientului faptul că poate alege ca pe o foaie alăturată

să treacă membri familiei (nu se sugerează care familie, dar dacă
întreabă si se explică că poate alege fie una sau alta fie membri
din ambele), în ordine în care îi vin în minte și fără a se gândi prea
mult. Apoi, fiecărui membru ales i se cere ca să îi atribuie un
simbol. Momentan pe această foaie de hârtie alăturată ( dacă a
ales această variantă- deoarece poate lucra direct pe foaia de

33
hârtie pe care va executa reprezentarea spațială a acestor membri
) îi poate scrie doar numele-cuvânt al simbolului care îi vine pentru
prima dată în minte că ar fi potrivit acelui membru al familie. Apoi,
pe foaia de hârtie de bază va desena aceste simboluri așa cum
crede (fără a urmări execuția artistică/talentul). I se pun la
sispoziție culori și poate alege culorile semnificative pentru el
pentru execuția fiecărui simbol. După finalizare se va discuta cine
este ca persoană, fiecare simbol (se poate sugera să se srie
alături) și ce reprezintă (dacă execuția desenului simbolic nu este
clară, se poate de asemenea sugera să se scrie cuvântul care
reprezintă simbolul desenat).

Clientul este rugat apoi să privească în ansamblu desenul care a

rezultat și apoi să traseze linii (așa cum s-a explicat la curs) între
acești membri, care reprezintă gradele diferite de relație.

După ce a realizat și această parte, clientul este pus din nou să

privească ansamblul desenului realizat și se discută.

Modalitate de lucruprin adresare de întrebări:

- alege rudele cele mai importante din familia ta

- organizează-le într-un desen

- trasează linii care marchează legăturile

- privește-l când este gata

- care este povestea acestui ansamblu?

- este vreo persoană/rudă despre care vrei să spui ceva?

34
- ce observi?

- pentru fiecare persoană scrie alături un cuvânt care o

caracterizează

- pentru fiecare pereche scrie alături un cuvânt care o

caracterizează

- ce poți spune mai mult? Ce observi?

- ce elemente ale rudelor tale dorești să duci mai departe cu tine în

viitor?

- ce elemente dorești să prelucrezi pentru că le consideri

provocări?

- ce vrei să schimbi? Ce poți chiar acum schimba?

- ce observații finale aduci?

Tehnica atomului social în grup pornește de la ideea că

personajele pot fi aduse în acel moment al întâlnirii pe o scenă de
joc improvizată, pe care vor urca actorii desemnați de client din
cadrul grupului pentru fiecare membru ales în desenul său. Se va
impregna fiecare actor cu experienţe din viaţa membrului de
familie pe care îl va interpreta și se va discuta la final că această
alegere nu a fost întâmplătoare, ci are un sens care se cere aflat,
La finalul jocului propus se roagă să se găsească mesaje care se
cer transmise de la protagonist către persoanele din atomul obţinut
sau de la persoanele de acolo către ea.

35
În cadrul teoriei sociometrice unitatea de bază care cuprinde
sistemul relaţiilor interpersonale ale unui individ este atomul social.

Acesta este un mijloc de diagnoză a relaţiilor sociale şi totodată

punctul de pornire pentru analiza părţilor interesate. În funcţie de
sistemul din care face parte şi de context, atomul social poate fi
familial, profesional, organizaţional, cultural etc.

TESTUL – DESEN CCSSR

CCSSR este un test cvasi-proiectiv, simplu, incitant si fascinant.

Administrare: …” tot ce trebuie să faci este să desenezi un copac,

o casă, un soare, un șarpe și un râu. Testul CCSSR este un test
de personalitate pe care îl poți face ultrarapid.

Testul CCSSR este în același timp un test care te ajută să

descoperi mai multe lucruri despre personalitatea ta, dar și despre
personalitatea celor dragi, despre relațiile pe care le desfășori cu
aceștia.

Nu trebuie să vă grăbiți în timp ce le desenați, dar nici să vă

studiați prea mult desenele. Luați un pix sau un creion și desenați
pe foaia albă de hârtie toate cele 5 elemente menționate mai sus
(copac, casa, soare, rau, sarpe) în ordinea în care doriți.

Concentrați-vă asupra a ceea ce vreți să desenați și eliberați-vă

mintea de orice fel de gânduri. Nu vă lasați influențați de cei din
jur.

36
Sunteți liberi să le desenați după bunul plac, așezându-le în
pagină exact așa cum doriți și simtiți că trebuie să fie așezate în
pagină”.

Odată ce ati terminat de desenat, puteți citi și semnificațiile

testului:

Copacul

În cazul în care copacul desenat este cu mult mai înalt decât casa,
acest lucru înseamnă că relația cu mama ta este una bazată pe
respect. Atitudinea față de mama ta este una de admirație și
considerație.

În cazul în care copacul desenat se află la același nivel cu casa

desenată, acest lucru desemnează o relație frumoasă pe care o ai
cu mama ta, o relație ca de la egal la egal, în care o percepi pe
mama ta ca pe o prietenă apropiată.

În cazul în care ai desenat copacul mult mai scund decât casa,

acest lucru poate denotă faptul că relația cu mama ta nu este
tocmai cea ideală. Foarte probabil că nu ești prea apropiată de
mama ta și că nu îți deschizi sufletul față de ea.

Casa

Ei bine, casa este chiar… TU. Casa desenată te reprezintă pe tine

și relația ta cu lumea exterioară. De asemenea, aspectul casei
este și el relevant pentru modul tău de a fi în sensul în care el
simbolizează simplitatea/complexitatea caracterului tău.

37
Dacă desenul tău este unul simplu, schitțat în câteva linii, fără
turnulețe, țiglă pe casă, etc, însemnă că ai o fire simplă. Dacă
reprezentarea ta grafică a casei este complexă, înseamnă că ai o
personalitate complexă, complicată.

Dacă în desenul pe care l-ai efectuat, casa are ferestrele și ușile

deschise înseamnă că ești o persoană receptivă și deschisă către
tot ce înseamnă nou, schimbare, lumea exterioară. Dacă în
desenul tău casa dispune de ferestre și uși, însă acestea sunt
închise, înseamnă că ești o persoană care acceptă cu greu noul,
schimbarea, necunoscutul. Te simți confortabil mai ales atunci
când te afli în lumea ta, o lumea pe care o cunoști și cu care esti
familiară.

Soarele

Soarele reprezintă personalitatea masculină cea mai marcantă din

viața ta și anume TATĂL. Totodată, distanța dintre soare și casă
indică gradul de apropiere dintre tine și tatăl tău, cât de strânsă
este relația dintre voi doi.

Dacă ai desenat un soare care răsare sau un soare care este

parțial ascuns după niște nori înseamnă că relația voastră nu este
tocmai una apropiată. Dacă soarele este mare și frumos, vizibil,
amplasat deasupra casei sau cât mai aproape de ea înseamnă că
sunteți foarte apropiați și deschiși unul fața de celalalt. În cazul în
care soarele tău râde, zambește, are nas, gură, ochelari, acest
lucru poate denotă faptul că tatăl tău este o persoană jovială și
plină de viață. Dacă soarele are o expresie tristă înseamnă că tatăl
tău este o persoană serioasă sau melancolică.

38
Șarpele

În interpretarea desenului tău, șarpele are o semnificație aparte. El

reprezintă problemele, grijile și greutățile cu care te confrunți.

Dacă ai desenat șarpele izolat, într-un colț al foii de hârtie, cât mai
departe de celelalte desene de pe hârtie, înseamnă că nu te lași
acaparat de probleme și că știi să le ții la distanță. Dacă ai desenat
însă șarpele în interiorul, pe sau în preajma casei (CASA=TU)
înseamnă că sursa problemelor tale ești chiar tu. Dacă ai amplasat
șarpele în copac, înseamnă că problemele cu care te confrunți
sunt legate de mama ta. Dacă ai desenat șarpele agățat de soare
sau în preajma lui foarte probabil că problemele cu care te
confrunți au de-a face cu tatăl tau. În cazul în care șarpele se află
în râu, atunci îngrijorările cu care te confrunți vin dinspre prietenii
și cunoștințele tale.

Râul

Ultimul element, râul, nu reprezintă altceva decât pe relațiile tale

(prieteni, colegi, rude, cunoștințe de care ești înconjurat în acel
moment), iar distanța dintre râu (=prieteni) și casă (=TU) este
revelatoare pentru gradul de apropiere dintre tine și prietenii tăi.
Cu cât râul este mai aproape de casă, cu atât ești mai apropiată
de prietenii tăi. Cu cât râul este amplasat mai departe de casă, cu
atât ești mai departat de ei. Preferi să ții majoritatea cunoștințelor
și prietenilor la distanță.

Dacă râul tău ocupă o suprafață considerabilă din foaia de hartie,

este lung și lat, înseamnă că ești o fire sociabilă căreia îi place să
aibă o mulțime de prieteni în jurul său.

39
Dacă râul este îngust și nu foarte lung înseamnă că ești o fire mai
rezervată, selectivă cu cei pe care ii lași în jurul tău. Cercul tău de
prieteni este unul restrâns.

CARDURILE PSIHOLOGICE ȘI TERAPIA ASISTATĂTM

Conceptul cardurilor asociative a fost adus in prim plan de modelul

psihologiei umaniste prin metoda psihologiei gestalt si psihologiei
analitice. Munca lui Carl Jung, perspectiva miturilor si arhietipurilor
lui Joseph Campbell, abordarile psihoterapeutice orientate spre
soluție ne-au oferit noua astazi posibilitatea de a folosi aceasta
metoda.

Cele mai importante mecanisme psihologice care reprezinta

punctele centrale ale acestui adevarat tip de terapie psihologica
asistata cu cardurile psihologice sunt:

- mecanismul proiectiei psihologice care “implică o operatie prin

care subiectul expulzeaza din sine si localizeaza in afara sa
anumite calitati, sentimente, dorinte pe care nu le cunoaste sau pe
care refuza sa și le asume” (S.Freud),

- activarea partii drepte a creierului, a lobului cerebral drept, care

este responsabil de imaginatie, creativitate, intuitie, vise, emotii,
imagini,

- imaginile devin “punti” sau “chei” care ne vor permite sa

patrundem in lumi sechestrate de timpul, educatia, autoeducatia,
fricile, frustarile, delasarile, dezarmarile noastre,

40
- odata ajunsi acolo vom rentalni copilul interior, diferitele noatre
identitati interioare neexprimate, reprimate sau necunoscute,
precum: magicianul, regele/regina, bufonul, inteleptul, eroul,
nebunul, justitiarul, indragostitul, rebelul, zeul/zeita s.a.

- se va crea un dialog intre minte, suflet si corp prin activarea

atentiei constiente la imaginile pe care noi (nu altcineva) le-am
extras (a fi in atentie constienta inseamna a ajunge sa cunosti
experienta proprie si a o spune asa cum este, fara a minti sau a te
minti),

- se va realiza o echilibrare a emisferei drepte cu emisfera stanga

a creierului, responsabila de analiza si logica, foarte utile de altfel,
dar prea mult utilizate in viata de zi cu zi,

- echilibrarea celor doua emisfere se va produce cu ajutorul

terapiei psihologice asistate™ prin metoda activarii partii creative a
creierului privind imaginile si prin sustinerea pe “cale a clientului”
asistand tendinta de analiza a partii logice a creierului, cu ajutorul
cuvintelor, discursului verbal (verbalizarea este calea de a fi
constient, iar discursul asistat de specialist constituie un act de
calitate a structurarii constiintei),

- fiecare imagine reprezinta o poveste, un incident sau o

experienta semnificativa; imaginea ca imagine nu este mai mult
decat atat, dar alaturi de un psihoterapeut format va deveni pentru
client un declansator care va stimula investigatia interna
suplimentara si benefica.

Cardurile psihologice nu sunt un instrument de lucru validat

stiintific, inca, dar are un feedback dat de practica privata

41
incredibil. Astfel, nefiind un instrument de lucru doar al unei
metode psihoterapeutice consacrate, putem atentiona asupra
pregatirii si experientei pe care formatorul/utilizatorul o are in
domeniul psihologiei si psihoterapiilor. Cardurile psihologice nu
sunt o metoda de divinatie, nu ne vor da decat acele interpretari
care sunt pentru noi insine, alese de noi, cu mana noastra, in acel
moment. Experienta si profesionalismul formatorului sau
terapeutului care utilizeaza acest instrument vor fi marcate de
respectarea unor principii deontologice invatate in ani de studiu si
practica individuala autorizata. Acest “stil” al psihoterapeutului/
terapeutului va folosi acest instrument asemeni unui “stilet”: de
felul si indemanarea specialistului in a-l manui va depinde
interpretarea cu care pleaca clientul.

Experienta formatorului/terapeutului il va ajuta pe acesta sa

asculte cu o ureche sensibila povestea persoanei-client,
identificand avantajele/dezavantajele blocajelor acestuia,
aratandu-i calea pe care o urmeaza acum prin comportamentele
pe care le manifesta si impreuna, le vor determina ca fiindu-i de
folos sau nu. Identificarea si interpretarea sensibila poate ajunge
pana la o psihodiagnosticare realizata in putin timp, ceea ce va
putea aduce planuri de tratament mai bune si mai bine orientate.

TIPURI DE ÎNTREĂRI

1. Ce vezi? Ce se petrece?

2. Ce simți când te uiți la card?

42
3. Tu exiști în acest card? Cine/ce ești tu?

4. Cine mai este acolo?

5. Care este rolul tău în ceea ce se petrece?

6. Ce ai nevoie să faci?

7. Ce sfat, ce mesaj îți dă cardul?

Toate aceste întrebări duc la conștientizarea sau clarificarea

conflictului psihologic activat prin conținutul simbolic proiectiv, prin
imaginatie.

Scopul întrebărilor – identificarea și delimitarea conținutului

proiectiv – “ce este acolo…., unde este….”

-Identificarea rolurilor trăite sau netrăite sau a mecanismelor

psihologice specifice imaginii sau conținutului în general.

-Identifică resursele psihologice- ce poate face/ vs/ ce nu poate

face.

1.Restructurarea experienței prin activarea părții din umbra

utilizând dialogul, jocul de rol, toate acestea duc la adoptarea unei
alte perspective și dechiderea unor noi orizonturi.

2.Resemnificarea experienței – etapa predominant rațională – în

care clientul face un plan în care să își activeze și să își susțină
resursa. Acest plan se antrenează în spațiul terapeutic – prin
ghidaj meditativ, joc de rol.

43
3.Implementarea în realitate a resurselor activate în planul
terapeutic se va face în câteva ședințe ulterioare când lucrăm
asupra consolidării resurselor activate.

Pe parcursul evaluării cu astfel de metode este nevoie să

consemnăm rezultatele sau declarațiile clientului. Astfel, pentru
acest lucru propunem completarea unui r a p or t p s i h o l o g i c .

STRUCTURA RAPORTULUI PSIHOLOGIC

O r i c e r a p o r t p s i h o l o g i c r e a l i z a t pe n t r u o e v a l ua r e
p s i h o l o g i c a t r e b u i e s ă c u pr i n d ă ur m ăt o a r e le secvenţe
(Richard, 1998):

1.Date de identificare ale subiectului.

2 . Î n t r e b a r e a d e r e f e r i n ț ă p en t r u ca r e s e f a c e
evaluarea psihologica.
3.Testele administrate.
4 . I n f o r m a t i i ce   ţ i n d e i s t o r i a   pe r s o n a la   a c a z u l u i
5 . O b s e r v a t i i   r e l e va n t e   d i n   t i m p u l   e xa m i n ar i i .
6.Rezultatele la testele psihologice

44
7.Interpretarea rezultatelor
8.Sumarizarea.
9.Recomandari.

RAPORT PSIHOLOGIC

1. Date de identificare

Nume:
Prenume:
Vărsta:
Domiciliu:
Ocupație:
2. Scopul evaluarii:

3. Informații ce țin de istoria personală:

4. Probe aplicate/Rezultate/Interpretare

Nr. Proba Rezultatele la teste Interpretarea rezultatelor

Crt. administrata

45
5. Sumarizare:

6. Recomandări:

VĂ AȘTEPTAM CU DRAG LA......

MODULUL 2

46