UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

CHIȘINĂU 2016

LUCRUL INDIVIDUAL
Disciplina: Psihologia afectivității și proceselor reglatorii

Subiectul: Reglarea emoțională între dobîndit și înnăscut

Studenta: Ucear Francesca

Anul: Ciclul I licență

Specialitatea: Învățămînt primar și limbă engleză

Forma de învățămînt: Frecvență la zi

Profesor: Potâng Angela

 Reglarea emoțională a fost definită ca fiind încercarea indivizilor de a-și influența
emoțiile, atunci cînd acestea apar și modul de exprimare a acestora.

După Mauss (2007), reglarea emoțională poate fi definită ca “încercarea deliberată sau
automată a unui individ de a influența ce emoții să aibă, cînd și cum să le aibă și cum să le
exprime”. Acestă reglare emoțională nu este nici bună, nici rea, ea este pur și simplu un system
reglator integrat printre alte procese de autocontrol.

După Kopp și Neufeld (2003), procesul de reglare emoțională cuprinde trei aspecte:

 Conținutul, respective ceea ce trebuie reglat;

 Funcția de reglare, ce cuprinde activitățile care sunt implicate;
 Procesul de reglare, adică felul în care se produce reglarea emoțională.

Mulți autori consideră reglarea emoțională ca făcînd parte din conceptual umbrelă de autoreglare
individuală, prin care se înțelege capacitatea înnăscută a indivizilor de a-și controla sterile,
procesele și răspunsurile generate de ambianță. “Oamenii sunt capabili de a rezista impulsurilor
lor, de a-și adapta comportamentul la o varietate lară de standard, de a-și schimba
comportamentul curent în vederea atingerii scopurilor pe termen lung” (Baumaister, 1999).

James J. Gross este unul dintre cei mai influenți autori în literature crescîndă dedicate reglării
emoționale. El clasifică strategiile de reglare după cîteva criteria, în explicite/implicite (dacă se
desfășoară conștient sau nu), intrinseci/extrinseci (singur sau altcineva intervine pentru a realiza
reglarea emoțională), hedoniste/instrumentale, de diminuare a distresului/maximizare a plăcerii
sau de atinere a unor scopuri. Autorul presupune că strateiile de reglare implicite se desfășoară
continuu, în orice emoție, ele constituind regula.

Deși se consider că reglarea emoțională este în mare parte conștientă, se poate imagina că ea
poate fi la început un proces conștient, pentru ca apoi să se continue inconștient. Există un
continuu între reglarea conștientă, explicită (cu efort, strădanie, control) și cea inconștientă,
implicită (fără efort, automată).

Nu se poate spune că o formă de reglare emoțională este bună sau rea. Procesul de reglare
emoțională este folosit ca lucrurile să pară mai bune sau mai rele, în funcție de scopurile
individului sau de schemele lui emoționale.
Dezvoltarea oricărei competențe, inclusiv și dezvoltarea reglării emoționale se face treptat, în
funcție de etapa de vîrstă. Chiar dacă reglarea emoțională se realizează încă din primele luni de
viață, prin comportamente de genul suptul degetului sau căutarea suportului din partea adultului,
ceea ce ar însemna că este o competență înnăscută, multe dintre laturile ei pot fi dezvoltate sau
dobîndite pe parcursul vieții.

Cea mai eficientă bază în dezvoltarea abilităților de reglare emoțională o pun părinții. Webster-
Stratton oferă părinților chiar și unele sfaturi pe care ar fi benefic să le folosească.

Asigurarea stabilității și consistenței se numără printre primele, jucînd un rol major. Este
important să știi să accepți emoțiile copilului, dar și să vorbești cu el despre propriile tale emoții.
La rîndul său, copilul se va simți încurajat și va putea să vorbească despre despre ceea ce simte,
desigur dacă vei evita directivele/indicațiile în ceea ce privește emoțiile. Parintele este cel ce
trebuie să își învețe copilul să vorbească în termini pozitivi despre sine și să exprime într-un mod
adecvat emoțiile negative. Un impuls pozitiv pentru copil ar fi lauda pentru eforturile lui de a-și
regla emoțiile.

O tehnică eficientă, cu care trebuie să fie obișnuit copilul de mic este cea a broscuței țestoase. Ea
constă din 4 etape, și anume: retragerea în carapace (conștientizez că încep să mă enervez),
respirația adîncă de 3 ori (mă opresc), imi imaginez că aerul inspirit ajunge pînă în vîrful
picioarelor și în degetele de la mîini (mă gîndesc la altceva) și îmi spun “Sunt liniștit!” (caut
soluții).

Pentru ca cei mici să fie siguri că pot apela la părinți, ori de cîte ori sunt supărați, trebuie lăudată
inițiativa lor de a apela. Sunt binevenite mîngîierile, îmbrățișările, pentru a le arăta dragostea
necondiționată și căutarea soluțiilor optime pentru o anumită problemă, împreună cu ei.

În situațiile în care copiii sunt supărați pentru o faptă făcută de ei, părinții trebuie să blocheze
orice gînd moralizator sau critic și să îl laude pentru curajul de a spune adevărul.

Părinții sunt un exemplu pentru copii, referitor la ceea ce înseamnă reglarea propriilor emoții.
Astfel, ei nu trebuie să reacționeze într-o manieră negative sau agresivă. Copiii imită de multe ori
comportamentele pe care le observă la adulți, de aceea, controlîndu-și propriile emoții și
comportamente sau utilizînd o serie de strategii cognitive, părinții pot modela pentru copilul lor
modalități mai eficiente de a reacționa în situații dificile, stresante.

Părinții trebuie să-și încurajeze copiii să analizeze cît mai critic situația care i-a determinat să-și
piardă controlul. De multe ori situațiile cu care se confruntă nu sunt atît de “îngrozitoare” pe cît
le pare lor și le va fi mai ușor să le facă față dacă le analizează mai întîi.
Rolul părinților este atît de important, deoarece stilul parental este legat de dezvoltarea social și
emoțională a copiilor. Familia reprezintă primul și principalul context în care copiii învață cum
se exprimă emoțiile, ce mesaje transmit ele și diferite moduri de reglare emoțională. Mai mult,
climatul emotional din familie afectează reactivitatea emoțională a copilului și calitatea sau
securitatea relațiilor cu ceilalți membri ai familiei. Calitatea climatului emotional al familiei este
datorat în parte exprimării de către părinți a emoțiilor. Părinții care au emoții positive, sunt calzi
și manifestă puține expresii de dezaprobare, ostilitate sau alte emoții negative orientate spre copii
tind să aibp copii competenți social, adaptați care sunt pricepuți în înțelegerea situațiilor sociale.
În plus, părinții care sunt pozitivi și suportivi cu copiii îi ajută să manevreze stresul și să îi facă
față cu succes în diverse situații, ceea ce sporește abilitățile de reglare emoțională și accelerează
dezvoltarea abilităților sociale.

O serie de investigații arată că exprimarea emoțională și strategiile de reglare diferă în funcție de

implicarea active sau pasivă a părinților și disponibilitatea emoțională a mamei pentru a răspunde
copiilor. Lipsa disponibilității emoționale și efectele devastatoare asupra emoțiilor copiilor se
datorează și insensibilității mamei sau lipsei răspunsurilor la semnalele copiilor, nu doar absența
mamei.

Reglarea emoțională adecvată a copiilor prezice niveluri scăzute de agresivitatea și

comportament negative. Ea sporește abilitatea copiilor de a-și inhiba emoțiile negative, de a le
atenua, de a-și focalize atenția și regla propriile emoții.

Insecuritatea emoțională acumulată ca urmare a expunerii la emoții negative poate determina

apariția unui mod de reglare disfuncțional. Emoțiile negative, în special cele ostile, fie
îndreptatea spre copil, fie existente în familie în general, reduc sentimentele de securitate ale
copilului, ceea ce poate compromite atăt reglarea emoțională a copilului într-un context specific,
cît și dezvoltarea unor capacități de relare competente. Mai mult, emoțiile negative ale părinților,
orientate spre copii provoacă copiii, nu îi ajută să înțeleagă modul de reducere sau modelare a
emoțiilor.

În concluzie, aș putea afirma că reglarea emoțională este prezentă încă de la naștere. Însă, cele
mai pronunțate laturi ale ei se conturează pe parcurs, se dobîndesc cu ajutorul părinților și în
dependență de comportamentul pe care aceștia îl manifestă în prezența copilului și față de el.
Părinții sunt capabili să-i formeze copilului o reglare emoțională adecvată, întcît ei sunt cei care
îl înconjoară în perioada favorabilă pentru formarea ei. Devenind maturi, ei deja au acumulate
aceste deprinderi și nu se mai supun modificărilor, sau se supun cu greutate și mari eforturi.
Bibliorafie:
1. Cartea “Reglarea emoțională și importanța ei clinică” de Radu Vrasti
2. Cartea “Inteligența emoțională și reglarea emoțională” de Razvan Boagiu
3. Cartea “Despre dezvoltarea abilităților emoționale și sociale ale copiilor” de Adina Botiș,
Loredana Mihalca
4. http://www.la-psiholog.ro/info/dezvoltarea-abilitatilor-de-reglare-emotionala-la-copii
5. http://ultrapsihologie.ro/2015/03/11/strategii-eficiente-de-reglare-emotionala-
reevaluarea-cognitiva/