Țesutul popular decorativ

Originalitatea fiecărui popor se caracterizează prin potențialul creator, care

își găsește expresia în cultura materială și spirituală. Un loc aparte în această
cultură îl ocupă meșteșugurile populare. Din cele mai vechi timpuri în Moldova
alături de agricultură, păstorit populaţia sătească avea cu un şir de îndeletniciri
practice, care formează aşa-numita „industrie casnică”, bazată pe materia primă
locală, uneltele lucrate în gospodărie, braţele de muncă ale membrilor casei în
vederea satisfacerii necesităţilor funcţionale şi estetice ale familiei.

Una dintre marile descoperire a omenirii alături de obţinerea focului, arderea

vaselor de lut, confecţionarea uneltelor de muncă, împletitul din materiale
vegetale este ţesutul, care prezintă o modalitate tehnică complicată de a crea o
lume a pînzeturilor. De ţesături se foloseşte fiecare om, indiferent de starea lui
socială, ocupaţie, vîrstă sau credinţă. Ţesăturile sînt acele forme intermediare de
bază, care îl ajută pe om să-şi satisfacă anumite necesităţi vitale, estetice, sociale
etc: de a-şi acoperi corpul, împodobi locuinţa, aşi aşterne patul, organiza
sărbătorile şi ritualurile de familie.

Fiecare popor pe parcursul multor secole şi-a elaborat anumite ţesături, a folosit
materia primă, procedeele tehnice, ornamentele, culorile. De asemenea şi la
moldoveni, dacă urmărim ţesăturile lor confecţionate manual, descoperim
nenumărate feluri, care demonstrează măiestria artistică şi talentul popular.

Unele din ţesături sînt pentru îmbrăcăminte, altele – pentru decorul casei şi cu
totul altele – pentru gospodărie, pentru ritualurile de familie. Sînt înregistrate circa
60 de grupe de diferite ţesături groase şi subţiri, de o singură culoare şi
multicolore, ţesute din diferite fire groase şi subţiri de lînă, cînepă, in, bumbac,
mătase, vopsite cu coloranţi naturali şi chimici etc.
Datorită ţesutului manual sau a industriei casnice a textilelor întotdeauna s-au
rezolvat anumite probleme economice şi sociale ale familiei, satului, ocupînd
populaţia cu îndeletniciri artistice de creare în timpul liber a bunurilor materiale
utilitar-decorative, acumulînd anumite valori în zestrea familiei, marcînd prin
aceasta statutul ei social.

Ţesăturile lucrate manual în condiţii de casă alcătuiau o parte considerabilă din

averea familiei. După categoria ţesăturilor şi numărul lor, după hărnicia femeilor
se forma autoritatea şi opinia sătenilor despre familia dată. Conform tradiţiei
populare fiecare gospodină trebuia să ştie să ţese, să croşeteze şi să brodeze pentru
a-şi îmbrăca membrii familiei, a împodobi casa, a organiza gospodăria, a pregăti
zestrea copiilor, atributele ritualice pentru nuntă, înmormîntare.

Ţesăturile confecţionate manual se deosebesc prin originalitatea facturală şi

cromatică, prin ornamentica bogată, nivelul înalt al măiestriei tehnico-decorative,
prin multitudinea de grupe tipologice şi variante locale.

Toate aceste ţesături noi produse în stative erau folosite şi în ceremoniile de

familie în calitate de zestre, legători la nuntă. Însă pentru unele ritualuri şi
ceremonii se confecţionau special ţesături, care erau depozitate în casa mare în
stiva de zestre sau în lada de zestre. Acestea erau prosoapele de nuntă, pocrovăţul
pentru calul mirelui, covoare de nuntă, diferite pînzeturi vestimentare, de
gospodărie, de înmormînatre etc. Respectivele se ţineau noi, avînd destinaţii
speciale. Inclusiv la executarea lor se utilizau anumite semne sau motive
ornamentale simbolice, materie primă în corespundere cu funcţia lor.

Marele interes faţă de meşteşugurile populare este motivat nu numai de

aprecierea obiectivă a valorilor vitale, estetice şi etice, dar şi din cauza unei crize
ecologice legate de pierderea capacităţilor de creaţie, de valorificare a bunurilor
materiale, de slăbirea continuităţii între generaţii şi destrămarea patrimoniului
tehnico-cultural şi etnic al poporului. De faptul cum vom reveni la valorile
etnoculturale, depinde viitorul şi continuitatea neamului, destinul culturii etnice.