c
 










Contactul intim cu o natură rodnică şi darnică a prilejuit unui lung şir de generaţii de meşteri
ţărani, cunoaşterea în amănunt a marei şi nesecatei surse de materie primă "pădurea". Ţăranul
român a ştiut să vadă şi să descopere o lume prietenă, din care de atâtea ori aducea fragmente în
casa şi curtea lui, durate din acelaşi material nobil şi preţios "lemnul". Oamenii au avut un simţ
deosebit, şlefuit de-a lungul generaţiilor, de a alege lemnul în funcţie de nevoi, adaptând formele
"culese din natură" necesităţilor tehnice. Adeseori cu mijloace tehnice rudimentare, aplicate cu o
mare măiestrie la fasonarea unui simplu trunchi de copac, meşterii anonimi ai acestui popor,
înzestrat cu simţul formelor şi al proporţiilor au reuşit să creeze obiecte emoţionante prin
frumuseţea lor simplă, menite unor utilizări.

Documentele exitente atestă această ocupaţie din cele mai vechi timpuri şi în zona Neamţ. Având
la dispoziţie materia primă - lemnul de diferite esenţe stejar, brad, tei, plop, oamenii de aici,
meşteri "cu mâini de aur" au creat de-a lungul timpului adevărate obiecte de artă, reuşind să
îmbine în mod fericit utilul cu plăcutul la construcţia caselor, a lăcaşelor de cult, dar mai ales la
confecţionarea unor obiecte destinate vieţii de zi cu zi. S-au construit case şi anexe în
gospodărie, biserici, mobilier tradiţional, ustensile de uz casnic şi gospodăresc, justificând astfel
faptul că aici a existat ă adevărată "civilizaţie a lemnului".

Crecetările efectuate au scos în evidenţă adecvarea dimensiunilor şi ştiinţa asamblării diverselor

piese atât de diferite ca funcţie: mese, paturi, dulapuri, cuiere, poliţe, scaune, bănci, lăviţe,
colţare, blidare, lăzi de zestre, fiecare din acestea intr-o mulţime de variante. La aceste insuşiri
fundamentale ale mobilierului ţărănesc românesc se adaugă şi perfectarea coerentă dintre decor
şi formă. Principala categorie a decorului mobilierului românesc este alcătuită din crestături
practicate la suprafaţa lemnului.

Elementele ornamentale de bază prin a căror compunere

din ce în ce mai complexă ce constituie decorul sunt linia şi cercul, folosite în combinaţii din
cele mai complicate, dau o multitudine de motive decorative. Pe mobilele româneşti, motivele
decorative dominante sunt cele legate de imaginile străvechi ale soarelui, ale arborilor şi ale
omului. În decorul obiectelor de artă populară românească se simte prezenţa ideii de "fond" şi de
"câmp" pe care se desfăşoară ornamentaţia.
La toate acestea, inaginaţia, creativitatea meşterilor, dorinţa şi plăcerea de a prelucra lemnul, a
condus la realizarea de produse din cele mai diferite, păstrând caracteristica principală de
îmbinare a utilului cu frumosul. Viaţa a demonstrat şi o demonstrează că arta prelucrării
lemnului a fost şi este o ocupaţie ce poate fi practicată pe toată durata vieţii, ocupaţie din care se
poate asigura un minim venit.

4





 

Materia primă fiind lemnul de diferite esenţe ca: stejar, fag, brad, tei, plop, arin, a fost folosită la
construcţia caselor, bisericilor cât şi la confecţionarea ustensilelor de uz casnic. Meşterii din zona
Neamţ reuşeşsc să folosească lemnul cu pricepere şi talent, punând în evidenţă de fiecare dată
fibra naturală a lemnului, coloritul şi "căldura" sa. Aceste însuşiri sunt valorificate de către
meşteri, reuşind astfel să realizeze o diversitate de produse.

Tehnicile de lucru ale lemnului folosite de mesşteri, existente şi în zona Neamţ, sunt: tăierea,
cojirea, crestarea, sculptura şi pirogravura. Acestea sunt tehnici cunoscute din vechime şi cu
ajutorul lor s-au obţinut realizări deosebite în domeniul prelucrării lemnului în zona Neamţ. Ca
unelte se folosesc: ferăstrăul, toporul, securea, barda şi dălţi cu diferite forme şi mărimi. Dălţile
în majoritatea cazurilor erau şi sunt realizate chiar de meşteşugari.

Prelucrarea lemnului în zona Neamţ a creat de-a lungul timpului mai

multe specializări ale meşteşugului: tâmplăritul, dogăritul, dulgheritul, rotăritul, drănititul ş.a.
Pentru aceste meşteşuguri cu un pronunţat caracter practic erau meşteri în fiecare sat nemţean.
Paralel s-au dezvoltat meşteşuguri cu un pronunţat caracter artisitic, preocuparea meşterului către
obţinerea frumosului fiind evidentă. Aşa este cazul meşterilor care au traforat scândura folosita
la împodobirea casei, la pazii, cerdacuri, geamuri, stâlpi etc.

O preocupare serioasă şi care necesită şi un talent deosebit din partea meşterilor a fost
confecţionarea lăzilor de zestre în care latura estetică este evidentă, în cazul zonei Neamţ. Aşa
este cazul celor trei lăzi de zestre aflate în patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei din Iaşi,
provenite de la Pipirig, Ghindăuani şi Crăcăoani care au pe latura din faţă un frumos decor
alcătuit din motive simbolice: motivul soarelui şi cel al arborelui vieţii. Frumos ornamentate apar
şi lingurile şi linguroaile lucrate în zona Neamţ, ce au crestate cu măiestrie aceleaşi motive.

c

 

Valoare şi frumuseţe, talent şi imaginaţie, se află în tot ceea ce creează

meşterii care prelucrează lemnul în localitatea Ţolici. Mergând pe linia unei tradiţii existente în
fiecare familie, la Ţolici întâlneşti meşteri care ştiu să folosească fibra lemnului, să pună în
valoare culoarea oentrru ca în final să obţină adevărate opere de artă (linguri, linguroaie,
butoiaşe, vase etc.).

Vorbind despre prelucrarea artistică a lemnului din zona Neamţ trebuie

amintit şi numele altor meşteri care sculptează lemnul obţinând în final obiecte de mare valoare
artistică. Aşa este cazul creatorului popular Vasile Gaman, din satul Lunca, comuna Vânători, cel
care a organizat un muzeu sătesc apreciat pentru diversitatea produselor din lemn, pe care îl
recomandăm a fi vizitat.

La Pipirg, un alt creator popular Chirilă Gheorghe, crestează în lemn cu

măiestrie diferite piese de mobilier, rame de oglinzi dar şi diferite obiecte mici: tăvi, rame de
fotografii etc. Se impune o precizare: la ora actuală meşterii populari care mai prelucrează
lemnul în zona Neamţ s-au profilat pe confecţionarea mobilierului biserciesc şi catapetesmelor.