MESERII ȘI OCUPAȚII SPECIFICE JUDEȚULUI NEAMȚ

Ținutul Neamtului este un adevarat leagan al culturii populare romanesti, in care de-a
lungul timpului, talentul, frumusetea spirituala si harnicia localnicilor au dat nastere la
numeroase obiceiuri, traditii si mestesuguricare dainuie si astazi. Dintre cele mai cunoscute care
au adus faima acestui tinut putem enumera:

Arta prelucrarii lemnului – In tinutul Neamtului a existat o adevarata “civilizatie a

lemnului”. Din cele mai vechi timpuri mesterii populari datorita sursei nesecate de materie
prima, “padurea”, au reusit sa confectioneze numeroase obiecte necesare traiului de zi cu zi.
Avand diferite utilitati acest mestesug a imbracat forma mai multor specializari, cum ar fi:
tamplaritul, dogaritul, rotaritul, dranititul si dulgheritul. Esentele de lemn folosite erau: brad,
arin, stejar, fag, tei si plop, prelucrate apoi de catre mesteri folosind tehnici de lucru ca: taierea,
cojirea, sculptura, crestarea si pirogravura. Astfel, s-au construit case si anexe gospodaresti,
biserici, mobilier traditional, dar si obiecte de uz casnic si gospodaresc.

Arhitectura caselor de lemn – adevarate capodobere ale arhitecturii populare sunt casele
batranesti, specifice locuitorilor de la munte. Acestea impresioneaza prin armonia proportiilor si
volumelor, construite cu acoperis inalt si streasina larga pentru a apara prispa de ploi si zapada.
Remarcabile sunt si bogatia ornamentelor traforate care se potrivesc perfect cu frumusetea
naturala a lemnului si imbraca aceste casute, transformandu-le in adevarate bijuterii arhitecturale.

Plutaritul – curajul plutasilor de pe Valea Bistritei care duceau plutele de la Brosteni la

Galati si infruntau cu barbatiei apele involburate ale raului Bistrita este povestit si astazi cu
admiratie de batranii care au trait acele vremuri. Muzeele de etnografie din judet detin poze din
acea perioada si expun plute lucrate din lemn in miniatura, astfel incat aceasta straveche
ocupatie care a adus faima locuitorilor din acest tinut sa nu fie uitata.

Zona Neamţului a reprezentat o adevarată “civilizaţie a lemnului”, meşteşugarii locali

folosind lemnul în foarte multe îndeletniciri: de la construcţia caselor cu acoperiş înalt şi
streaşină largă pentru a apăra prispa de ploi şi zăpadă, la bisericile pe care le ridicau în vatra
satului, drept mărturie a credinței lor, apoi la obiectele de mobilier sau de uz casnic. Adevărate
mărturii sunt casele bătrâneşti care se mai păstrează și azi ca o dovadă a măiestriei
meșteșugarilor nemțeni.

O altă parte a meşteşugurilor tradiţionale este reprezentată cu cinste de arta ţesăturilor,

cusăturilor şi costumelor populare, domeniu în care judeţul Neamţ a excelat dintotdeauna prin
diversitate şi rafinament, dovadă fiind numeroasele opere de artă tradiţională realizate de-a
lungul timpului: covoare, carpete, ştergare, lăicere, traiste, iţari, brâie, ii, cămăşi, feţe de masă,
perdele, năfrămi şi câte şi mai câte…

Confecţionarea măştilor populare este reprezentativă pentru Neamț, meșteșugarii reușind

să dea naștere unor obiecte cu o bogată încărcătură emoţională, care de obicei reprezintă
transpunerea unor animale precum capre, cai, urşi, lupi, cerbi sau a unor personaje din mitologia
populară ori din folclor. Măști de tot felul pot fi admirate la sărbătorile de iarnă, care se petrec pe
aceste meleaguri după datina străbună.

Mestesugul mastilor traditionale este o indeletnicire veche in judetul Neamt, mestesug

considerat si un mesager al obiceiurilor si traditiilor populare. Aceste masti zoomorfe si
antropomorfe, deosebite prin expresivitatea lor, sunt confectionate din diferite materiale, cum ar
fi: blana de animale, piele, lemn cioplit, panza, coaja de tei, mesteaca si brad, sfoara, pene si
margele colorate, coarne de animal, oglinzi, etc. Localitati precum Tarpesti, Brusturi,
Ghindaoani, Timisesti, Pipirig, Vanatori, Boboiesti si Lunca sunt cunoscute pentru frumusetea
artistica a obiectelor lucrate manual, dar si pentru imaginatia, talentul si indemanarea mesterilor .

Un domeniu foarte dezvoltat în Neamţ, de la începutul secolului al XX-lea, îl

reprezintă arta lemnului, care a dus la apariţia unor sate specializate în anumite lucrări. Cele mai
interesante sunt satele din comuna Grumăzeşti, unde multe familii au dăltuit în lemnul tare de
stejar multe iconostase, strane bisericeşti şi troiţe, cu frumoase simboluri ale credinţei creştine,
dar şi porţi, uşi, ferestre, piese de mobilier. Şi în satele comunei Vînători-Neamţ sunt mulţi
meşteri lemnari, care realizează atât piese uzuale, cât şi lucrări bisericeşti.
Alt sat specializat în prelucrarea lemnului este Ţolici – Petricani, unde lucratul lingurilor
a devenit meşteşug de masă, numit chiar ”industria lingurii”. În prezent se lucrează şi vaze,
butoiaşe şi alte forme cioplite şi crestate, cu căutare în străinătate.
În satul Târpeşti sunt renumiţi creatori populari în obiecte de lemn, cu crestături mai adânci sau
sculpturi naive de personaje din basmele populare. Aceste lucrări deosebite îmbogăţesc
repertoriul artei lemnului, cu forme şi stiluri noi de reprezentare a talentului şi măiestriei
creatorilor.
 Mai la munte – în comunele Ceahlău, Grinţieş, Hangu, Poiana Teiului, Borca şi altele, au
existat mulţi lemnari, care au lucrat piese de mobilier cu decorul tradiţional, executat prin
crestături de rozete, dinţi de lup, frunze de brad, realizând frumoase lăzi de zestre, colţare
şi blidare, mese şi scaune, dintre care, unele exemplare de valoare deosebită, se pot vedea
la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamţ, la cel din Bicaz, la Muzeul Satului sau Muzeul
Ţăranului Român din Bucureşti sau la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi.

Sătenii s-au născut şi au trăit la umbra pădurii, care le-a oferit adăpost şi hrană în vremile
de restrişte, aerul curat, frumuseţea coroanelor verzi, bogăţia plantelor şi animalelor ce o
populează, dar mai ales, le-a dăruit cel mai preţios material – lemnul, folosit la realizarea
majorităţii lucrurilor necesare în gospodăria tradiţională. Arta lemnului este un domeniu foarte
dezvoltat în Neamţ; cu motive şi forme tradiţionale sau mai noi, lemnarii iscusiţi îşi arată şi acum
măiestria prin piesele de mobilier şi obiectele casnice pe care le realizează.

Lada cu zestre plină de comori frumos meşteşugite pe care sculptorul popular Vasile
Găman o lasă drept moştenire urmaşilor, împreună cu meşteşugul său, este Casa – muzeu Vasile
Găman. Meșter iscusit a dăltuit, cu migală și măiestrie, zeci de cruci și troițe, iconostase și
strane, pentru multe biserici din județul Neamț și din țară, dobândind un binemeritat renume. În
toată gospodăria sa, se găsesc dovezi ale talentului și îndemânării lui Vasile Găman, începând de
la poarta mare, pe care, așa cum spune el: ”am scris istoria neamului cu dalta, pentru știința
tuturor trecătorilor”. Este o creație unică, de complexă concepție, în care sunt redate momente și
scene istorice importante și figurile marilor domnitori, într-o manieră unitară, de o înaltă
realizare artistică.

Când mergi spre Mănăstirea Neamț, abate-te puțin pe un drumeag la dreapta, vreo 2 km și
intră la familia Găman. Vei găsi aici, alături de exemplele de hărnicie și talent, de valorile
culturale deosebite, adunate și expuse în muzeu, niște oameni primitori și bucuroși de oaspeți, iar
dacă te nimerești la sărbătoare, poți să guști din plăcintele ”poale’n brâu”, făcute cu pricepere de
nevastă și din păhărelul cu țuica de prune, preparată de meșterul însuși. Și totul se face aici cu
bună voie, într-o sfântă liniște și dragoste pentru frumos.

Împletitul de nuiele
Un meşteşug deosebit este cel al ”împletitului de nuiele”, din care se fac numeroase
obiecte utilitar-decorative: coşuri de mare diversitate şi folosinţă, garnituri de mobilă de grădină:
taburete, scaune, mese. Meşterii, numiţi ”coşărcari” sunt răspândiţi în zonele mai joase ale

judeţului Neamţ, unde se cultivă ”mlada” – arbust cu ramuri subţiri şi flexibile – materia primă
pentru împletituri. Standurile lor, cu bogate produse, pot fi văzute pe şoseaua ce duce de la
Roman spre Suceava, în satele Barticeşti şi Nisiporeşti, comuna Boteşti, dar coşărcari pricepuţi
sunt şi în satele Oglinzi – Tg.Neamţ, Groşi, Slobozia – Roznov, Dulceşti, Sagna.
Sculptura în piatră

Piatra este o resursă naturală, aflată din abundenţă pe teritoriul judeţului Neamţ, mai ales
în zonele de munte şi de deal şi, de-a lungul timpului, a avut multiple întrebuinţări: la construirea
cetăţilor şi curţilor domneşti, la clădirea bisericilor monumentale şi a temeliilor bisericilor de
lemn, a hanurilor şi a altor edificii. Din lespezi mari de gresie bine cimentată se lucrau pietrele de
moară, pietrele de tocilă, ghizdurile de fântână, lucrările funerare (cruci, lespezi).Câţiva pietrari
din satul Leghin, comuna Pipirig, mai lucrează şi în prezent cruci şi alte piese funerare, sculptate
cu simboluri creştine, folosind gresia dură extrasă din cariera din apropiere, de pe Muntele
Domesnic.

Timpul a demonstrat că piatra poate învinge timpul, pentru a dăinui peste veacuri şi
milenii. Aşa va dăinui şi sculptura în piatră a lui Neculai Popa din Târpeşti, care a cioplit în
gresie dură, zeci de chipuri din basmele populare, creând o adevărată artă contemporană a
pietrei. Create în stil naiv, aceste statuete, expuse în curte şi în sălile muzeului de la domiciliu,
animă atmosfera, făcând-o mai veselă şi mai atractivă.
 Când mergi la Muzeul Neculai Popa din Târpeşti, întâi faci cunoştinţă cu strămoşii
familiei, sculptaţi în poarta mare, din stejar masiv. Ea te impresionează prin mesajul transmis, dar
şi prin monumentalitatea şi expresivitatea chipurilor. Această creaţie originală te pregăteşte
pentru surprizele ce le vei întâlni în interiorul gospodăriei – o lume a tradiţiilor şi a creaţiilor
personale.

De la început, pe o coastă înverzită, se deschide o curte largă, cu mulţi pomi, printre care
sunt plantaţi multe personaje de basm, sculptate în lemn sau piatră, care însufleţesc toată
atmosfera. Întreaga curte este realizată ca un muzeu în aer liber, unde te încântă armonia dintre
natură şi arta naivă expusă, între casa bătrânească şi clădirea mai nouă a muzeului, construită în
stilul popular al locului.

Casa – muzeu este o mărturie a faptului că Neculai Popa şi soţia sa, Elena Popa au fost
buni colecţionari şi păstrători de valori, neîntrecuţi creatori de măşti, maeştri în sculptura
lemnului şi a pietrei, virtuoşi culegători şi interpreţi de folclor, şi toate astea le-au făcut din
pasiunea pentru tradiţiile neamului şi respectul pentru înaintaşi. Şi toate le-au pus la vedere ca
orice trecător să se bucure de ele.

Ţesăturile şi alte textile populare de casă

Tesaturile – prezente intr- o mare diversitate si bogatie de forme si culori sunt lucrate din
lana, canepa si in, cu decor geometric sau floral, realizat prin tehnica tesutului in stative. Aceste
tesaturi folosite pentru a decora interiorul caselor taranesti redau indemanarea, fantezia si forta
creatoare a femeilor. Ele sunt considerate compozitii decorative remarcabile prin varietatea si
rafinamentul de o mare perfectiune artistica, cum ar fi: covoare, carpete, laicere, stergare,
paretare, itari, barnete, braie, catrinte, traiste si scoarte.
Broderii si cusaturi – reprezinta mestesugul de impodobire a materialelor textile si peilor
utilizat in special la confectionarea pieselor de port si de uz casnic. Prin mestesugul cusutului
sunt confectionate ii, camasi, poale, itari, sumane, fete de masa, naframi, prostiri si perdele. In ce
priveste mestesugul brodatului, acesta reprezinta o completare de ordin estetic si decorativ al
unui produs care da caracteristica principala privind zona etnografica. Obiecte lucrate prin arta
broderiei care contin un bogat decor dupa anumite reguli sunt: piese componente ale costumului
popular, ii, poale, camasi, bundite.
Nici o altă ocupaţie nu a creat o mai mare comuniune socială şi spirituală, ca ţesutul
tradiţional din timpul iernii. Însuşi scriitorul Ion Creangă, care de copil a participat la astfel de
activităţi, amintea că ”… în Humuleşti vuiau vătălile în toate părţile”. În aceste condiţii
autonome de lucru s-a creat adevărata artă tradiţională a textilelor de casă, pentru că fiecare
ţesătoare a adăugat, la modelul răspândit în sat, detalii personale ornamentale şi cromatice.

Neamţul este renumit pentru scoarţa ”cu trandafiri” din Ghindăoani, scoarţa ”cu flori” din
Crăcăoani, scoarţa ”în nouri” din Bălţăteşti, scoarţa ”cu capăi” din Hlăpeşti, scoarţa ”cu brazi”
din Săvineşti, scoarţa ”în roate” din Borca, scoarţa cu ”luceferi” din Dobreni, scoarţa ”cu
coarnele berbecului” din Pipirig ori scoarţa ”cu păsări” din Gherăieşti.

Existenţa lânii, provenită de la oile care se cresc în gospodării, determină şi astăzi femeile
să mai folosească războaiele vechi de lemn, moştenite de la mama ori bunica şi să ţese piese
vechi, dar în forme şi tehnici noi: cerga miţoasă cu alesături, carpetele şi cuverturile cu decorul în
relief, cuverturile înflorate, ţesute în multe iţe, macaturile, feţele de masă, ştergarele.

Talentaţii meşteri populari din Neamţ continuă arta covoarelor, ţesând piese reuşite şi
apreciate, cu compoziţii geometrice, în culori naturale şi vegetale.
 Cusutul, împletitul şi croşetatul sunt şi astăzi îndeletniciri pentru timpul liber al
sătencelor. La fel ca şi în trecut, ţăranca harnică îşi realizează singură obiectele uzuale sau
pentru decorul casei, îşi alege singură formele şi modelele, păstrând tradiţia locului, dar
imprimându-şi mentalitatea, sensibilitatea şi măiestria sa proprie.

Costumul tradițional femeiesc a dat măsura potențialului creativ al femeii, prin

multitudinea valorilor artistice realizate. Privim cu toată admirația fiecare ștergar de cap, cămașă,
catrință, brâu, bârneațâ sau bondiță și ne minunăm de cât timp și răbdare, câtă pricepere și
muncă, câte gânduri și sentimente cuprind fiecare.Componentele destinate portului de sărbătoare
trebuiau să fie frumoase și să exprime personalitatea și sensibilitatea celor care le lucrau și le
purtau.

Confectionarea iilor
Realizarea cămașilor tradiționale a constituit o activitate majoră în viața femeilor de
odinioară, care erau preocupate permanent să asigure numărul mare de piese de port pentru toți
membrii familiei. Eforturile lor erau sporite la categoria cămășilor de sărbătoare, la care se
foloseau materiale scumpe și tehnici decorative dificile și care solicitau mai mult timp, talent și
măiestrie.

Clasificarea cămășilor se poate face ținând seama de mai multe criterii, dintre care cel al
funcționalității primează, deoarece condiționează calitatea materialelor, procedeele de lucru și
proporția decorului. Starea socială și vârsta purtătoarei sunt alți foctori de diversitate, dar cele
mai importante sunt preferințele individuale și comunitare, care au determinat apariția
particularităților locale sau personale, dezvoltate mai cu seamă în latura estetică. Variantele
tipologice s-au constituit și în funcție de gradulde influiență și de adaptare a caracteristicelor și a
elementelor din costumul orășenesc sau din zonele învecinate.

 Cămașa bătrânească de tip “poncho”

 Cămașa încrețită la gât, numită de tip carpatic
 Cămașa cu platcă
 Costumul popular bărbătesc din zonele județului Neamț dețione o serie de particularități dictate
de potențialul natural și uman specific. El se încadrează în trăsăturile generale ale portului
bărbătesc moldovenesc, fiind însă mai conservator în păstrarea unor vechi proprietăți structurale,
morfologice și estetice. Ca orice domeniu din creația noastră tradițional, și costumul popular
bărbătesc este expresia modului de viață al localnicilor, a mentalității și sensibilității lor.

Comparativ cu bogăția morfologică și decorativă a costumului popular femeiesc, portul

tradițional bărbătesc se distinge prin următoarele caracteristici: o mai mare simplitate și
uniformitate, o mai mare sobrietate, un mai puternic caracter conservator, etc.Cămașa este piesa
principală și definitorie a costumului tradițional. Ea se lucra dintr-o singură lățime de pânză
decupată la mijloc, printr-un oval și o tăietură în față, pentru a forma gura cămășii, cu diverse
adaosuri pe la subraț și cu mânecile prinse de umeri. Cămașa a jucat un important rol în
individualizarea costumului tradițional local și zonal. Ea a reprezentat piesa de bază, care a
concentrat toată atenția femeii, fiind cartea de viziță a talentului și măiestria ei.

În prezent în județul Neamț, specific acestuia avem principalele ramuri economice :

• industria metalurgică - 18,8
• industria producatoare de textile - 16,5%
• industria producatoare de substante chimice - 12,9%
• industria lemnului si de prelucrare a lemnului - 9,1%
• industria producatoare si de furnizare a energiei electrice si termice, gaze naturale si apa - 8,8%
• industria alimentara si a bauturilor - 7,8%
• industria producatoare a materialelor de constructii si altor produse din minerale nemetalice -
6,3%
• industria articolelor de imbracaminte - 4,8%
• industria de masini si echipamente - 4,6%
• alte ramuri ale industriei - 10,4%
• agricultura
Dintre cele mai reprezentative societăţi comerciale din judeţul Neamţ se remarcă:
• Societatea Comerciala Petrotub S.A. Roman
• Societatea Comerciala Moldocim S.A. Bicaz
• Societatea Comerciala Rifil S.A.
• Societatea Comerciala Umaro S.A. Roman
• Societatea Comerciala Mecanica Ceahlau S.A. Piatra Neamt
 • Societatea Comerciala Romanceram S.A. Roman
• Societatea Comerciala Ema S.A. Piatra Neamt
• Societatea Comerciala Petrocart S.A. Piatra Neamt
• Societatea Comerciala Kober S.R.L. Turturesti
• Societatea Comerciala Electrica S.A. Piatra Neamt
• Societatea Nationala a Petrolului Petrom S.A. - Sucursala Peco Neamt

BIBLIOGRAFIE:
1. Judeţul Neamţ. Monografie, Casa de Editură Panteon, Piatra-Neamţ, 1995;
2. www.muzeu-neamt.ro
3. http://www.viziteazaneamt.ro/