Sunteți pe pagina 1din 2

Ceramica Romaneasca

Ceramica, de la inceputurile ei, in spatiul romanesc, s-a manifestat nu numai


ca un mestesug menit sa raspunda unor necesitati (obtinerea vaselor de lut,
utilizate in traiul de zi cu zi), ci si ca o arta, parte a unei civilizatii foarte vechi,
prin care, dimensiunii utilitare, i s-a asociat un simt estetic deosebit. Din
perioada neolitica (cu 5000-6000 de ani in urma) si pana astazi, olaritul
a fost o ocupatie constanta, dezvoltandu-se, de-a lungul timpului, o cultura a
ceramicii, cu elemente specifice, legate de forma, culori, motive decorative, in
functie de zone si de destinatia obiectelor: vase ritualice (consacrate
sarbatorilor religioase sau evenimentelor importante din viata – nunta, nastere,
inmormantare), vase de decor pentru gospodaria taraneasca, vase folosite in
scopuri practice – urcioare, strachini, cani, oale, sfesnice, jucarii  etc.,
instrumente muzicale (ocarine, fluiere), componente arhitectonice s.a.m.d.

In secolele al IV-lea – al III-lea i.Hr., ceramica dacica impune alte elemente


de originalitate in decor, cum ar fi crucea celtica, inscrisa in cerc, fapt explicabil,
daca avem in vedere ca, in acea perioada, celtii sunt cei care aduc, in Dacia,
roata folosita in olarit. Aceasta roata, cum se poate vedea si astazi, este
formata din doua discuri plasate pe un ax, cel de sus avand un diametru mai
mic decat cel de jos. Pe cel de sus se asaza lutul framantat, iar miscarea de
rotatie este data de discul cel mare, impins cu piciorul.