T. IV.

CERAMICA ȘI STICLA ARTISTICĂ ÎN CADRUL ARTELOR

NAȚIONALE

IV. 1 CERAMICA NAȚIONALĂ ÎN PERIOADA MEDIEVALĂ

Ceramica autohtonă a parcurs un drum lung de dezvoltare de la obiectele utilitare la cele
decorative, de la forme simple la forme mai compuse, de la formal la organic.
În Republica Moldova arta olăritului este foarte puţin practicată comparativ cu secolele
trecute. Tradiţiile se mai păstrează datorită unor meşteri entuziaşti şi artişti plastici, susţinuţi prin
diferite forme de concursuri şi expoziţii organizate de Uniunea Meşterilor Populari, Muzeul
Naţional de Etnografie şi Istoria naturii, Ministerul Culturii.
Ceramica contemporană a suferit multiple influenţe prin elemente parvenite din cultura
altor etnii şi elemente inovaţionale, dar deseori străine tradiţiilor populare. În prezent fenomenul
tehnico-artistic al olăritului necesită o identificare şi cercetare ştiinţifică, o abordare instituţională
de valorificare, de dezvoltare şi promovare a bogatului tezaur de forme şi expresii culturale.
Toate acestea reprezintă obiective ale proiectului www.moldovenii.md.
Vasele de lut participa la procesele muncii si ale alimentatiei, la decorarea interiorului, la
activitatile gospodaresti, la implinirea riturilor de trecere, le definirea raporturilor sociale intre
indivizi. In Romania se produc in prezent trei categorii de ceramica. Ceramica neagra, a carei
culoare este data de o ardere reducatoare de oxigen si pe a carei suprafata se practica un decor
simplu, geometric (linii drepte, linii in zig-zag sau spirale) se produce in cateva centre
din Moldova si Transilvania. Ceramica rosie - nesmaltuita, decorata cu angoba alba sau bruna, cu
linii valurite sI cu spirale, ori prin aplicatii de lut in care s-au pracicat impresiuni cu degetul, este
o ceramica forte raspandita in Muntenia, Oltenia si Tranilvania si este folosita mai ales in
activitati casnice (conservarea carnii, a legumelor sI a cerealelor). Ceramica smaltuita este
produsa in numeroase centre de olarit din Oltenia, Muntenia, Moldova si Transilvania prin
utilizarea smaltului obtinut din oxizi metalici car dau culoarea verde, bruna sau galbena a
vaselor. La prima vedere, ceramica este eternă, iar percepţia ei utilitară şi estetică rămâne
neschimbată. Materialul argilos, valorifi cat de om încă de la răsăritul istoriei sale şi
„redescoperit” pentru arta contemporană, rămâne interesant şi imprevizibil.

IV. 2. CERAMICA NAȚIONALĂ ÎN PERIOADA SEC.XX. În prezent în Republica

Moldova, se remarcă un declin al olăritului. Tehnicile lui şi limbajul artistic inconfundabil, care-
şi au originea în culturile preistorice, antice şi-n olăritul tradiţional, îşi găsesc revalorifi care doar
în ceramica artistică profesionistă. Aceasta din urmă, începând cu anii ’50 ai secolului trecut şi
până astăzi, a cunoscut o evoluţie relativ rapidă, parcurgând trei etape semnifi cative: prima
etapă – 1950-1965; cea de-a doua etapă – 1965-1985; cea de-a treia etapă – 1985 şi până în
prezent. Pe parcursul lor, a apărut şi s-a dezvoltat ceramica artistică ca gen de artă. Ea s-a
diversifi cat sub aspect tipologic. S-a conturat şi s-a format şcoala de ceramică naţională.
Progresul informaţional a oferit artiştilor contemporani accesul la multe din mijloacele plastice
care nu au fost specifi ce ceramicii locale. În primii ani de constituire, arta decorativă din RSSM,
inclusiv ceramica artistică, s-a dezvoltat lent, cu puţin entuziasm. Iniţial, ceramica artistică a avut
în calitate de reper ceramica populară. Noile creaţii artistice, lucrate în ceramică, preluau unele
elemente din tradiţiile locale şi erau elaborate preponderent pe baza mostrelor din colecţia de
vase din secolele XVIII-XIX, păstrate în fondurile Muzeului Naţional de Etnografi e şi Istorie
Naturală. În acelaşi timp, se punea accent pe valorificarea potenţialului artistic şi material al
centrelor de olărit existente. Astfel, majoritatea acestor centre a servit la prima etapă de
dezvoltare a ceramicii drept bază fundamentală – spirituală, tehnică şi materială – pentru artiştii
care se deplasau periodic în sate şi lucrau împreună cu meşterii populari. Serghei Ciokolov şi
Ester Grecu au fost printre primii entuziaşti care au organizat o deplasare în satul Cinişeuţi, r.
Rezina (1959), iar mai târziu în satul Cobâlca (astăzi Codreanca), r. Orhei (1962), unde au creat
lucrări proprii, fi ind ghidaţi de meşteri populari. Mai târziu, ei au efectuat expediţii prin satele
româneşti din Bucovina, colectând material ilustrativ pentru un album de artă populară.
Deplasările au avut un impact pozitiv asupra creaţiei lor ulterioare.

IV. 3. CERAMICA NAȚIONALĂ ÎN CREAȚIA NOII GENERAȚII. Creația noii

generații de artiști ceramiști, ca sinteza subiectivă între simțire și cunoaștere, poartă amprenta
personală și este recognoscibilă, indiferent dacă demersul creator se inspiră din tradiție, din
curentele artistice ale vremii sau urmărește chemări interioare ce scapă înțelegerii obișnuite.
Creația lor acoperă întreaga zonă aflată între ceramica tradițională, artizanală, industrială și cea
mai filtrată expresie plastică, ce de obicei se atribuie așa numitelor „arte pure“. Prin ei se
restituie argilei statul de mediu de artă, așa cum l-a avut inițial. În același timp, se constată tot
mai mult tendința de preluare de către artiștii ceramiști a realizării ceramicii fine utilitare, care –
individualizată în viziunea fiecărui artist, devine o componentă tot mai căutată și apreciată în
interiorul rafinat contemporan.
Abordarea globală a creației ceramice solicită artistul atât la măiestrie artistică, cât și la
performanță tehnică. Puțini sunt creatorii care trebuie să posede un bagaj de cunoștințe tehnice
atât de vast și de complex cum se cere unui artist ceramist. Și olarului tradițional i se cereau
cunoștințe multiple, dar el avea menirea de a repeta în subtile variante ceea ce moștenea prin
tradiție și doar atunci când poseda o putere creatoare ieșită din comun sau se dovedea a avea
geniu tehnic contribuția sa individuală era novatoare.
Ceramica artistică contemporană acoperă o tematică practic nelimitată. Începând cu anii
’50, ea a parcurs o perioadă de redefinire a potențialului sau plastic printr-o investigare
aprofundată a mijloacelor specifice de expresie. Această investigare a fost puternic influențată de
succesul expresionismului abstract în pictură și de descoperirea faptului că tradițiile ceramicii
prezintă numeroase elemente comune cu arta abstractă, în ineditul formei, în neconformismul
culorii, în asimetria decorului, în valorificarea gestului spontan și a întâmplării. Ceramica
abstractă creată de artiștii contemporani este reprezentată de obiecte tridimensionale, fără
funcționalitate practică, purtătoare de mesaj artistic. Adesea ele sunt denumite sculpturi
ceramice, deși se deosebesc de sculpturile propriu-zise prin faptul că, pe lângă forma exterioară,
ele au și o formă interioară, vizibilă sau ascunsă. Unii artiști ceramiști continuă să se inspire din
repertoriul olarilor tradiționali, încercând prin intermediul vaselor ceramice să transmită
privitorului mesaje plastice cu valențe inedite. Un simplu vas, o formă ce pare cunoscută, aparent
epuizată în înțelesuri, de mii de ani de când se repetă în diverse variante, în mâinile artistului
ceramist devine un simbol ce își pierde utilitatea inițială, un univers comprimat într-un spațiu
redus, care – asemenea unui poem – e plin de înțelesuri care reflectă în limbaj plastic crezul de
valori al autorului.
Această abordare diversificată este facilitată de posibilitățile largi pe care le oferă în
exprimare materialele ceramice, procedeele de prelucrare și ardere. Cunoașterea materialelor, a
relației simbiotice în care acestea se află cu procedeele de prelucrare, fac ca viziunea plastică
plăsmuită de imaginația artistului să-și găsească modalități originale și totodată firești de
transpunere. Relația dintre materiale și procedeele de prelucrare este o relație vie, în permanentă
ajustare, materialele noi solicitând procedee noi și viceversa. Aprecierea obiectivă, corectă a
valorii unui obiect ceramic vechi sau nou nu se poate face decât prin observarea atentă a legăturii
existente dintre material, procedeele utilizate și impactul estetic obținut.

IV. 4. STICLA ÎN ARTA PLASTICĂ A REPUBLICII MOLDOVA SEC.XX

În Republica Moldova sticla artistică a apărut abia în a doua jumătate a deceniului al
șaptelea al secolului al XX-lea. Un rol important în procesul de constituire și dezvoltare a
ramurii l-au jucat plasticienii Filip Nutovici, Mihail Gratii, Alexandru Nutovici, Victor Savca și
Virgil Tecuci. La etapa inițială a evoluției sale, sticla artistică din republică se caracteriza prin
trăsături stilistice și particularități tehnologice asemănătoare celor din sticlăria artistică sovietică.
Inițial, în operele create de către artiștii-sticlari din RSSM prevalau formele tradiționale ale
vaselor utilitare, care erau transformate de către creatori în corespundere cu opțiunile plastice,
înclinațiile estetice individuale și particularitățile întreprinderilor la care se preconiza realizarea
acestora în material. Spre mijlocul decadei a opta arealul de utilizare a sticlei se lărgește. Unii
plasticieni utilizează sticla în crearea unor compoziții monumental-decorative chemate să
orchestreze artistic interiorul spațiilor de menire socială și infrastructura arhitectonică urbană. În
anumite opere se utilizează expresia artistică provenită în urma combinării sticlei cu șamota,
ceramica și metalul. Modificările ce s-au produs pe parcursul decadei a noua în artele decorative
din republică și de peste hotarele acesteia au influențat și sticla artistică. În creația plasticienilor
ce au practicat pe parcursul ultimelor două decenii arta sticlei se evidențiază o trecere lentă de la
expresia decorativă a obiectului spre o înzestrare mai complexă a informației acestuia. Tot mai
frecvent la expoziții se prezintă opere structura compozițională a cărora încorporează forme
adesea abstracte, capabile să genereze mesaje de ordin estetic și semantic pluridimensional.

Vitraliile din perioada respectivă, pot fi admirate până în prezent, acestea decorează
biserica Sfântul Pantelimon din Chișinău (înc. sec. XIX). Executate în tehnica clasică, ca o
soluţie arhitectonică, îndeplinind, tradiţional, funcţia de geam, aceste vitralii personalizează
spaţiul prin lumina dispersată a sticlei colorate transparente și prin aspectul lor festiv. Aceste
vitralii se înscriu fi resc în compoziţia spaţial-estetică ca parte integrantă a acesteia, dominând
spaţiul interior.

De o adevărată valoare artistică sunt și vitraliile executate în 1903-1905 pentru Muzeul

Zemstvei din Chișinău, actualmente Muzeul Naţional de Etnografi e și Istorie Naturală (arhitect
și inginer Vl. Ţâganko). Clădirea muzeului, construită în stil pseudo-mauritan, unica de acest tip
din sud-estul Europei, impresionează printr-o imensă informaţie cu privire la limbajul artistic (de
plafon, mural și paviment). Fiind cea mai veche mostră din Basarabia păstrată până în prezent,
această clădire însumează, alături de mozaic și pictura murală al secco, și lucrări de fi nisaj
artistic executate în tehnica vitraliului.

În perioada sovietică, odată cu popularitatea vitraliului lituanian (artiștii Аlighimantas Stoškus,

Кazys Моrкūnas ș.a.), în special, după expoziţia Vitraliul lituanian de la Moscova din toamna
anului 1961, în RSSM, în paleta tehnică, pe lângă ulei, tempera, relief, mozaic, sgraffi to etc., se
aplică o nouă modalitate de exprimare plastică – vitraliul. Primele lucrări executate în această
tehnică sunt: vitraliul Cosmosul (1965) – de Filip Nutovici și Vladimir Novikov, Chișinău;
vitraliul de pe faţada Halei din Bălţi (1966) – de Filip Nutovici și Vladimir Novikov;
vitraliul Ostașul (1968) – de Constantin Lodzeiski și Roadele Moldovei (1969) – de Antanas
Garbauskas, un artist lituanian invitat, care realizează vitraliul pentru Sala de degustaţie a
vinurilor, afl ată pe atunci în incinta actualei biserici Sfântul Pantelimon din Chișinău.
Deși tehnica vitraliului nu are o tradiţie în arta RSSM, ea se afi rmă tot mai mult în interioarele
clădirilor publice din republică. Au mai fost realizate lucrări în tehnica vitraliului atât sub
aspectul cantităţii cât și sub cel al calităţii, atingând apogeul spre anii ‘80.

Cel mai de vază reprezentat al vitraliului naţional a fost Filimon Hămuraru, care, începând cu
lucrarea Gustul vinului (1980), executată pentru AȘP Vieru, denotă maturitatea măiestriei sale
(Fig. 2). Compoziţia sus-numită relevă pregnant principiile vitraliului clasic și este realizată într-
o cheie narativă și simbolico-alegorică. Îndeplinind rolul de geam care marchează contactul între
două spaţii, lucrarea tratează, totodată, tema care este condiţionată de destinaţia spaţiului..

Un alt vitraliu creat de Filimon Hămuraru – Flacăra (1981), de la Casa Tineretului din Chișinău,
prezintă o compoziţie organizată după principiile rozetelor din catedralele gotice. Limbile de foc
simbolic prezentate în vitraliu se rotesc în jurul unui centru fi x, formând câteva cercuri
neregulate, care ocupă aproape integral suprafaţa compoziţiei. Din punct de vedere cromatic,
predomină culorile de roșu și galben ale fl ăcărilor pe un fundal albastru și verde.

IV. 5. ARTA STICLEI NAȚIONALE ÎN PERIOADA CONTEMPORANĂ

Explozia de interes din ultimele trei decenii a dus la dezvoltarea unor noi și imaginative forme
ale acestei arte. Conform ultimelor tendinţe, în amenajările urbane și de design interior, vitraliile
încep să-și facă loc printre termopane, decorând tavane, luminătoare, uși, ferestre, oglinzi,
vitrine, mobilier, băi, pereţi decorativi, pentru spaţii particulare, comerciale, publice și de cult.
Noile tehnologii și creșterea interesului în arta sticlei ca hobby sunt din ce în ce mai prezente
astăzi. La etapa actuală, putem vorbi și despre piaţa pseudo-vitraliilor care se dezvoltă cu
repeziciune, pe măsură ce crește numărul ansamblurilor rezidenţiale și în dependenţă de gusturile
comanditarilor.

În prezent, în Republica Moldova, un șir de companii practică arta vitraliului și pseudo-

vitraliului: ANCO, VITRAJ-MIRACOL S.R.L., VITRAJ-LUX, CRAZY GLASS S.R.L., IP
DESIGN S.R.L., STECLODESIGN, OBLIKAR, МИР СТЕКЛА etc.

IV. 6. MODIFICĂRI IMPORTANTE ÎN PRACTICAREA CERAMICII

ARTISTICE CONTEMPORANE.
Practicarea acestei îndeletniciri milenare a adus dezvoltarea cunoașterii, stimulată de
necesitățile producției industriale în permanentă creștere. Interpretările empirice, intuitive, ce
însoțeau multiplele fenomene cu care se confruntă practica ceramică și pe care se bazau
producțiile tradiționale, au fost înlocuite treptat cu explicații și interpretări științifice ce au dus la
o mai bună utilizare a materiilor prime și o mai eficientă prelucrare a lor.
Știința ceramicii este un instrument puternic de cunoaștere și un ajutor de neprețuit în
evaluarea corectă a obiectelor ceramice de importanță arheologică, istorică sau artistică. Ea
explică comportamentul materialelor ceramice cu ajutorul principiilor chimiei și fizicii. Evoluția
mai rapidă a cunoașterii a început cu mai bine de un secol în urmă, dar progresele au devenit
spectaculoase numai în ultimele decenii, odată cu răspândirea cercetării cu microscopul
electronic, care a permis să se pătrundă în intimitatea microstructurii ceramice și cu apariția unor
metode noi de analiză micro-chimică a constituenților compozițiilor ceramice, ce influențează
procesele și determină structura ciobului. Astfel, progresele înregistrate au dus la conturarea de
noi domenii de cercetare care dezvăluie tot mai mult tainele comportamentului materialelor
ceramice.
 Mult timp noțiunea de ceramică și-a păstrat sensul inițial dat de cuvântul „keramos“, care
în limba greacă veche desemna pământul olarului și oalele sale. În timp însă, această noțiune a
căpătat un înțeles lărgit, cuprinzând toate produsele obținute prin arderea maselor ceramice, atât
cu destinație domestică, utilitară sau decorativă, cât și industrială. Dezvoltări recente ale științei
ceramice au îmbogățit ceramica cu produse tehnice noi care se obțin printr-un proces asemănător
celui aplicat maselor argiloase, dar din care adesea lipsește substanța argiloasă. Astfel se
realizează mase ceramice ce după ardere prezintă cioburi cu proprietăți deosebite, de care nici nu
se putea visa în trecut. Aceste produse au o aplicare industrială în zonele de temperatură înaltă
din domeniul electric, nuclear, spațial etc. Cu ele se căptușesc navetele ce străbat spațiul cosmic,
se fac motoare de mașini, se forează măruntaiele pământului sau se înlocuiește osul uman în
dificile operații chirurgicale.
Practicarea ceramicii este și o valoroasă experiență general-umană, bogată în învățăminte.
Prin dialogul dintre om, materiale și procesele de devenire ceramică, ce sunt înrudite cu
procesele din natură, se realizează o acumulare de cunoștințe și experiența, se stimulează
gândirea independentă, căutarea și găsirea de soluții. Se solicită deopotrivă intelectul,
sensibilitatea artistică, creativitatea și cunoașterea, ceramica fiind în același timp artă, istorie,
filosofie, tehnică și știință. Prin ceramică se întrepătrund și se completează diferitele laturi ale
cunoașterii și experienței umane, iar studiul ceramicii dezvăluie simultan adevăruri despre lumea
materială, procese din natură și comportamentul uman. Ceramica ilustrează convingător cum
toate aceste cunoștințe, deși provin din domenii ce par diferite și îndepărtate, de fapt sunt
reflectări ale aceleiași lumi, dar văzute din unghiuri diferite. În acest proces, omul, prin
problemele pe care le întâmpină, și le pune și le rezolvă, se definește pe sine, iar interacțiunea ce
are loc între el și masa ceramică poate fi apreciată ca o „modelare“ reciprocă.