Ceramica în epoca bronzului. Motive și tehnici decorative.

Pentru o mai bună înțelegere a expunerii e necesar să precizăm de la început cronologia

pe care am adoptat-o. Atribuim epocii bronzului intervalul de timp dintre aproximativ 2000 și
1200/1100 î. e. n. divizat în: perioada timpurie 2000-1700, perioada mijlocie 1700-1350/1300
( prima parte a perioadei mijlocii 1700-1500 și a doua parte a perioadei mijlocii 1500-
1350/1300) și perioada târzie 1350/1300-1200/1100 î. e. n.

Pentru perioada Hallstatt cuprinsă între 1200/1100-450/300 ( în spațiul carpato-dunărean)

folosim următoarea periodizare: perioada timpurie, fazele Hallstatt A 1200/1100-1000, faza B
1000-800/750, perioada mijlocie 800/750-600 și perioada târzie 600-450/300.

Perioadele mijlocie și târzie ale epocii bronzului în regiunile dunărene dintre vărsarea Tisei
și vărsarea Oltului. ( Culturile: Vatina, Verbicioara, fazele I-III, Zuto Brdo-Gârla Mare,
Cruceni-Belegis)

Perioada mijlocie și până la sfârșitul epocii bronzului din spațiul cuprins între Carpații
Meridionali și valea Mariței.( Cultura Tei, fazele I-III, culturile Zimicea-Plovdiv,
Verbicioara, fazele IV-V, Tei, fazele IV-V)

Regiunile răsăritene ale României și din Podișul Transilvaniei. Perioada bronzului târziu
din aceste regiuni.(cultura Monteoru, cultura Costișa-Komariv-Billi-Potik, cultura
Wietenberg, culturile Sabatinovka, Coslogeni, Noua, cultura Pre-Babadag)

Regiunea de vest de Munții Apuseni și din Câmpia Tisei ( cultura Otomani, Suciu de Sus;
aspecte ale bronzului târziu din Câmpia Tisei).1

Ceramica, element principal de cultură în cadrul civilizațiilor vechi și străvechi, creație a

omului din neolitic. Ceramica avea ca tehnologie principală arderea, fiind o consecință
directă a folosirii focului (arderea avea loc în gropi, cuptoare etc.). Dintre toate categoriile
ceramicii, olăria este cea mai importantă, ea dând posibilitatea de a determina ariile culturale,
mișcările de triburi, relațiile de schimb și de a fixa date de cronologie relativă și absolută.
Pentru a stabili aceste date, ceramica este astăzi obiectul unor cercetări numeroase care
privesc lutul, degresantul (roci, scoici, cioburi, oase pisate, pleavă, nisip și pietriș), modelarea
( cu mâna, cu roata), decorarea (prin diferite tehnici, incizie, excizie, ștampilare, pictură,
incrustații, cu elemente plastice, aplicații de metal sau alte materiale) cu elemente geometrice
sau figuri; cu firnis și smalț.2

Cantitatea mare de caramică descoperită dovedește o considerabilă creștere a mesteșugului

olăritului. S-au putut determina chiar și anumite centre de producție, cum ar fi cel din Munții

1
Contribuții arheologice la istoria tracilor timpurii (I).
Epoca bronzului în spațiul carpato-balcanic.
Sebastian Morintz, Editura Academiei RSR, București, 1978
2
Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, volumul I, A-C, Coordonator științific Constantin Preda,
Editura enciclopedică, București, 1994
Sebeșului, care producea ceramică pictată cu motive zoo- și fitomorfe, sau cel de la Popești (
județul Argeș), specializat în ceramică cu motive în relief, la care se adaugă încă multe altele.
Ceramica lucratămla roată devine preponderentă. Numărul formelor a crescut considerabil,
printre acestea numărîndu-se: ceașca-opaiț, vasul-borcan, vasele mari, cănile cu o toartă,
vasele cu picior de fructiere, boluri de diferite dimensiuni, cu picior scurt, în genul unor cupe,
urcioare transpuse la roată, străchini, vase de provizii( chiupuri), strecurătorile etc.3

Este de la sine înțeles că nu există aproape nici o cultură din epoca bronzului, ca și din
epoca anterioară, dealtfel, a cărei ceramică să nu fi fost măcar în parte decorată și ca atare să
nu merite a fi cel puțin amintită într-o istorie a artelor decorative. Cu toate acestea, așa cum
am făcut și în partea întâi a acestei lucrări, socotim preferabil să stăruim în special asupra
ceramicii acelor culturi a căror ornamentarebse situează la un anumit nivel, ținând seama de
caracterul acestui volum. Ne vom mulțumi deci cu unele indicații de ordin general pentru
anumite culturi, spre a putea stărui mai mult asupra ornamentării ceramicii culturilor
Sighișoara-Wietenberg, Verbicioara, Suciu de Sus și, în special, Gârla Mare-Cârna. Despre
ceramica acestor ultime două culturi se poate spune într-adevăr că reprezintă un apogeu al
artei decorative ceramice din epoca bronzului.

Din punct de vedere al tehnicii de execuție, decorul este realizat cu ajutorul inciziilor,
impresiunilor și al reliefului. Ornamentarea pictată a dispărut cu totul, iar decorul excizat este
mai rar. Culoarea nu se mai folosește decît sub formă de pastă albă pentru încrustarea
ornamentelor incizate și imprimate, având menirea să le scoată în evidență, dar niciodată
pentru trasarea propriu-zisă a motivelor. Decorul în tehnica șirurilor de împunsături succesive
(„ Furchenstich„), făcute cu un vârf relativ ascuțit, este de fapt tot un ornament imprimat,
fiind obținut și el prin apăsarea, în pasta încă moale a vasului, a uneltei folosite pentru
decorare.

Ornamentarea ceramicii epocii bronzului este și ea aproape în întregime de natură abstract-

geometrică și spiralică, elementele de esență naturalistă fiind mult mai rare, întocmai ca în
epocile precedente.

După unii cercetători, la acestea ar trebui adăugat și motivul numit al „spiralei dinamice„,
derivat din brațele unei cruci răsucite spiralic.

Cultura Glina III-Schneckenberg. În această cultură am putea aminti șirurile orizontale de

butoni împunși dinspre interior spre afară.

Cultura Tei.

Cultura Monteoru. Aici predomină ornamentele incizate, motivele fiind benzile, zigzagurile,
triunghiurile umplute cu puncte, rețelele, cercurile concentrice secționate orizontal de un șir
de puncte ( ca o „ țintă de tir„).

În măsura în care se poate deduce de pe vasele întregi, decorul ceramicii Monteoru este
tectonic; zona de separare dintre gât și restul corpului este aproape întotdeauna subliniată prin

Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, Dacia înainte de Dromihete

două-trei linii incizate sau prin cîte unul sau mai multe șiruri de puncte împunse etc., care
astfel separă cele două părți componente ale vasului, decorate cu motive diferite. Pe de altă
parte, chiar atunci când corpul vasului este împărțit în mai multe zone orizontale, decorul se
desfășoară întotdeauna cursiv, rotindu-se în jurul vasului, nefiind niciodată despărțit în
metope.

Cultura Costișa

Realizată, se pare, aproape exclusiv în tehnica inciziei, ornamentarea ceramicii acestei

culturi poate fi numită tectonică, deoarece vasele pe care decorul se desfășoară
indpenpendent de părțile lor componente sunt rare. Dintre cele două forme predilecte- vasul
cu două torți (uneori supraînalțate) și amfora-, prima are baza gâtului aproape întotdeauna
separată de restul corpului prin două-trei linii orizontal-paralele și uneori printr-o bandă
compusă prin două linii paralele cu un șir de puncte în interior. Buza însăși este subliniată fie
de un șir orizontal de puncte împunse, fie de o bandă îngustă de felul aceleia de la baza
gâtului, sau de o linie și un șir de puncte, fie- în sfîrșit- de două linii orizontale. Jumătatea
superioară a corpului propriu-zis al vasului este, în general, decorată cu o succesiune
orizontală de triunghiuri cu vârful în jos, al căror bază este chiar ultima line ce subliniează
trecerea de la gât la umăr. Triunghiurile sunt mai întotdeauna hașurate pieziș și numai rareori
umplute cu alte triunghiuri concentrice; unele dintre ele au la vârf un fel de mustăți.

Cultura Sighișoara-Wietenberg

Motivele esențiale, cu ajutorul cărora s-a realizat cea mai mare parte a ornamentării
ceramicii acestei culturi, sunt spirala, triunghiului, rombul, banda în zigzag, cercurile simple
sau concentrice, crucile centrale și benzile orizontale( sau circulare pe străchini și farfurii),
hașurate simplu sau în cruciș, ca și nenumărate derivate ale acestora, precum și meandrul.

Diversele variante ale motivului spiralic au ca punct de plecare spirala în formă de S

culcat, cu ajutorul căreia se obțin diferite registre-frize decorative ce încing curgător corpul
vasului.

Același motiv al spiralei fugătoare este redat și în formă de bandă acoperită de puncte
imprimate.4

Caracteristic este și decorul spiralic realizat cu ajutorul unei caneluri ce se încolăcește ca

un melc pe un capac, spațiile lăsate între diferitele cercuri ale canelurii desenînd în fapt, la
rîndul lor, tot o spirală-melc, lată ca o bandă și crestată de liniuțe paralele, incizate pieziș
poate tocmai pentru a accentua impresia de vîrtej pe care o dă ornamentul.

Motivele care pot fi considerate benzi în formă de S culcat, dar cu traseul corpului drept
și cu cîrligele în unghiuri, obținute fie „pozitiv„, fie „negativ„, sînt frecvente.

Altă cultură din Transilvania, care se dezvoltă de-a lungul epocii bronzului, este cultura
Otomani.

4
Idem
 În prima fază, decorul ceramicii este destul de modest, limitându-se la striuri trasate cu
măturica, amprente textile aplicate uneori pe toată suprafața vasului, șiruri de puncte incizate,
care trasează uneori motive paralele, benzi formate din mici triunghiuri incizate, una pe buză
și alta pe umăr, striuri în grupe izolate, benzi reliefate, subțiri și crestate, aplicate fie la buza
vasului, fie imediat sub ea.

În faza a doua, aspectul vaselor se schimbă cu totul, trecîndu-se la o ornamentare

geometrică obținută aproape în întregime prin tehnica inciziei.

Dintre motivele incizate fac parte rozetele, ghirlandele, benzile înguste-hașurate cu

liniuțe verticale-, șirurile de puncte și chiar spiralele. Canelurile sunt oblice, verticale,
circulare sau semicirculare, trasînd cîteodată și motivul spiralic și fiind destul de des
combinate cu proeminențe.

În nord-vestul extrem al țării noastre s-a format o altă cultură a epocii bronzului, cultura
Suciu de Sus.

Ornamentarea ceramicii acestei culturi este de o calitate excepțională, tehnica preferată

fiind excizia.

Dintre motivele realizate în tehnica exciziei, trebuie amintite spiralele simple sau
combinate-așa-zisele spirale dinamice- zigzagurile, cercurile concentrice, dinții de lup,
semicercurile și unele motive vegetale; iar cu ajutorul inciziilor se trasează spirale cu cîrlig,
succesiuni de linii verticale, triunghiuri, unghiuri și chiar motivul în formă de brăduț.

În ceramica culturii Vatina predomină ornamentarea incizată și incrustată cu alb, tehnici

care se vor menține dealtfel și în etapele următoare. Decorul prin crestături, striuri și în relief
(în special brăuri alveolate sub buză) este mai puțin frecvent. Motivele principale executate în
tehnica inciziei sunt atît unghiulare (zigzaguri, triunghiuri hașurate), cît și curbe (ghirlande și
arcade).

Cultura Gîrla Mare-Cîrna este cunoscută și ea aproape exclusiv prin descoperirile făcute în
necropole și nu în așezări.

În ornamentarea ceramicii culturii Gîrla Mare-Cîrna, incizia și relieful (în special

canelura) sunt destul de puțin folosite, nefiind dealtfel cu adevărat caracteristice. Incizia este
chiar așa de rară.

În schimb, decorul realizat prin linii apăsate în pasta moale este ceva mai frecvent.
Excizia se întîlnește o singură dată, tehnica într-adevăr specifică ornamentării acestei culturi
fiind aceea a împunsăturilor și a impresiunilor- fie în varianta liniilor-șănțulețe împunse
continuu cu ajutorul unui vîrf („Stichkanaltecnik„), fie în aceea a impresiunilor individuale,
făcute cu diferite stanțe de lemn, de os sau de lut.

Motivele de bază, amintite oarecum de la simplu la compus, sunt următoarele: liniile în

zigzag, liniile ondulate, ghirlandele și arcadele, romburile, motivul solar (sau „rozeta„) cu
diferitele variante, spiralele în S, spiralele fulgerătoare și cîrligele spiralice (sau franjurile
spiralice), precum și derivatul lor principal, motivul în formă de M, cu capetele barelor
răsucite spiralic; în sfîrșit, un motiv mai complicat, compus din linii orizontale, cîrlige
spiralice etc., căruia nu i se poate da un anume precis.

Cele mai desăvîrșite realizări în domeniul ornamentări ceramicii Gîrla Mare-Cîrna se

întîlnesc pe străchinile-capace. Varietatea nu atît a motivelor, cît a felului cum sunt realizate
și dispuse, ca și combinarea lor excepțional de armonioasă pe acelașii vas justifică această
afirmație. Cu excepția cîtorva străchini cu picior-care dealtfel nu au fost și ele gîndite și
folosite drept capace, fiind decorate și pe supafața interioară-, pentru ornamentarea acestei
forme de vase s-a ținut de asemena seama de cele două (respectiv trei) părți constitutive,
fiecare dintre acestea- gît, corp și, eventual, picior- primind o ornamentare proprie și
constituind un registru deosebit.

Așa cum a reieșit din descrierile de mai sus, măiestria meșterilor olari ai culturii Gîrla
Mare-Cîrna s-a manifestat în chip magistral prin felul cum au reușit să combine diferitele
motive și să le organizeze pe suprafața vaselor și de aceea am stăruit mai mult asupra
decorului ceramicii acestei culturi, justificînd astfel și afirmația noastră cu privire la poziția ei
proeminentă în cadrul artei decorative a ceramicii epocii bronzului.

Cultura Verbicioara, s-a bucurat de un studiu relativ detaliat al descoperitorului, D. Berciu,

care a împărțit evoluția ei în cinci faze deosebite.

În faza I, ornamentarea-conținînd multe elemente de tradiție Coțofeni și Glina-este

sărăcăcioasă, mărginindu-se la unele brîuri sau dungi în relief, crestate și așezate orizontal
sub buză sau pe pîntecul vasului, la grupe de linii incizate paralele, străbătînd vertical
întreaga suprafață a vasului și mai rar la benzi incizate, hașurate în inyerior prin linii ce se
încrucișează. În faza următoare, decorul incizat este mai adînc, folosind motive în benzi
orizontale, combinate uneori cu șiruri de zigzaguri, la care se adaugă și deosebit de modestul
decor cu măturica cu care numai rareori se obțin adevărate motive.

În faza a III-a, decorul se îmbogățește din punctul de vedere al motivelor, iar

orînduirea lui pe suprafața vasului se înscrie într-o serie de registre orizontale, adeseori
secționate și vertical în metope; caneluri adînci secționează vertical întreaga suprafață a
vasului. Dintre motivele incizate ale acestei faze, unele-ca de exemplu triunghiurile și benzile
hașurate-se transmit și fazei următoare (a IV-a), a cărei ornamentare incizată este mult mai
bagată în ceea ce privește motivele folosite, fiind cîteodată mai complexe și mai variate din
punctul de vedere al combinării lor; cu atît mai mult cu cît acum se folosește tehnica
impresiunilor circulare și mai ales triunghiulare, alături de tehnica curentă a inciziei. Motivele
preferate-de caracter predominant liniar-geometric-sînt triunghiurile hașurate, ghirlandele,
realizate prin linii sau benzi incizate, sau prin mai multe linii paralele, trasate cu un obiect
dințat.5

5Vladimir, Dumitrescu, România, Mari epoci de artă, Arta preistorică în România, Editura Meridiane, București, 1974
 În ceea ce privește concepția care i-a călăuzit pe talentații și uneori chiar genialii artiști
decoratori ai epocii bronzului, s-a vorbit foarte mult pe vremuri despre două stiluri
ornamentale principale și oarecum antitetice: stilul „cadrelor„ și stilul „curgător„. Primul
(„Rhamenstil„) tratează suprafața ce urmează a fi decorată ca o succesiune-continuă sau
întreruptă-de cadre rectangulare, în interiorul cârora sunt așternute diferite motive sau
combinații de motive; în schimb pentru al doilea(„Laufenstil„), întreaga suprafață de decorat
este considerată un tot unitar în jurul căruia se defășoară, dând astfel impresia că aleargă
motivul sau motivele ce se desfășoară și se combină în chip organic, acoperind întreaga zonă
ce avea a fi decorată.6

Ornamentarea ceramicii preistorice constituie aproape tot ce ne-a rămas din arta decorativă
a epocii, chiar dacă ea nu are întotdeauna un ridicat nivel artistic. Realizată cu mijloace și
procedee diferite dar în chip necesar reduse la număr, ea constituie o gamă amplă și variată a
celor mai vechi căutări în domeniul artei decorative.

S-a stăruit de către unii cercetători în încercarea de a atribui un rol magic începuturilor
ornamentării ceramicii, interpretându-se diferitele motive drept simboluri și presupunându-li-
se astfel un sens și un scop care nu și-ar mai avea punctul de plecare numai în simpla dorință
de împodobire.7

6
Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea timpurilor îndepărtate
Coordonatori: Acad. Mircea Petrescu Dâmbovița, Al. Vulpe, Ed. Enciclopedică-Buc. 2001
7
Civilizațiile Europei vechi, vol. I, Guido A. Mansuelli, Ed. Meridiane, Buc., 1978
 Bibliografie

1) Morintz, Sebastian, Epoca bronzului în spațiul carpato-balcanic, editura Academiei

RSR, București, 1978.
2) Preda, Constantin, Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, vol. I, A-C,
editura Enciclopedică, București, 1994.

3-4) Dumitrescu, Vladimir, Vulpe Alexandru, Dacia înainte de Dromihete, editura

Științifică și Enciclopedică, București, 1988.

5) Dumitrescu, Vladimir, Arta preistorică în România, vol I, editura Meridiane, București,

1974.

6) Coordonatori: Academician Dîmbovița, Mircea-Petrescu, Vulpe Alexandru, Istoria

românilor - Moștenirea timpurilor îndepărtate, vol. I, editura Enciclopedică, București, 2001.

7) A., Mansuelli, Guido, Civilizațiile Europei vechi, vol. I, editura Meridiane, București,
1978.
 PREISTORIE GENERALĂ

LUCRARE DE SEMINAR

COORDONATOR: CS III DR. FLORICA MĂȚĂU

CERAMICA ÎN EPOCA BRONZULUI.

MOTIVE ȘI TEHNICI DECORATIVE

AMARIEI DRAGOȘ-GEORGE

FACULTATEA DE ISTORIE, ANUL I, GRUPA HIII

UNIVERSITATEA AL. I. CUZA

 PREISTORIE GENERALĂ

LUCRARE DE SEMINAR

COORDONATOR: CS III DR. FLORICA MĂȚĂU.

CERAMICA ÎN EPOCA BRONZULUI.

MOTIVE ȘI TEHNICI DECORATIVE

AMARIEI DRAGOȘ-GEORGE

FACULTATEA DE ISTORIE, ANUL I, GRUPA HIII

UNIVERSITATEA AL. I. CUZA