Universitatea “Al. I.

Cuza” Iaşi
Facultatea de Istorie

CULTURA
HAMANGIA
Civilizaţii preistorice şi protoistorice
pe teritoriul României

Airinei Alexandra
Anul I
Grupa A

2011-2012
Semestrul I
 Atât neoliticul, cât şi eneoliticul au însemnat pentru umanitate un
uriaş pas înainte, de la fabricarea uneltelor şi până la aceea a podoabelor, de
la schimbarea stilului de viaţă şi până la cele mai sublime forme de
manifestare artistică. În această perioadă se dezvoltă primele culturi, fiecare
având o spiritualitate proprie, spiritualitate ce se oglindeşte atât în rituri şi
ritualuri, cât şi în ceramica şi plastica specifice. Excepţie nu face nici cultura
Hamangia.
Primele cercetări care vizează identificarea şi analizarea ştiinţifică a
acestei culturi datează din 1952. Cu toate acestea, este necesar să menţionăm
faptul că descoperirea primelor materiale aparţinând culturii Hamangia i se
datorează lui Vasile Pârvan. În timpul săpăturilor arheologice din 1927 de la
Baia (vechea Hamangia – localitatea eponimă a culturii), acesta a avut
norocul de a găsi o statuetă-menhir (monument funerar megalitic, format
dintr-un bloc de piatră neprelucrat înălţat vertical), pe care a atribuit-o epocii
bronzului. Cercetările demarate de Dumitru Berciu în 1952 au fost
continuate asiduu de-a lungul următorilor ani, ceea ce a permis aprofundarea
analizei ştiinţifice, precum şi o reinterpretare globală a problemelor ridicate
de această cultură. (Puiu Haşotti, 1991, p. 250).
Originea purtătorilor culturii Hamangia pare a fi în nord-vestul Asiei
Mici, de unde au venit fie pe mare, fie de-a lungul litoralului vestic al Mării
Negre. În sinteza care a dus la naşterea culturii au fost antrenate şi grupuri de
populaţie locală, rezultând o structură rasială destul de eterogenă, aşa cum a
relevat analiza antrolopogică a celor peste cinci sute de morminte din
necropola de la Cernavodă sau a celor peste o mie de morminte din staţiunea
de la Durankulak (în nord-estul Bulgariei, chiar lângă graniţa cu România).
(Prof. univ. Dr. Nicolae Ursulescu, prof. univ. dr. Nelu Zugravu, 2008-2009,
p.33)
Arealul acestei culturi de origine meridională cuprinde Dobrogea,
malul stâng al Dunării în Muntenia, ajungând până în nord-estul Bulgariei.
(Adrian Bălăşescu, Radu Valentin, 2004, p.27) Pe teritoriul Dobrogei,
cultura Hamangia a avut o lungă evoluţie în a doua jumătate a mileniului al
cincilea a. Chr. şi începutul mileniului următor. (Coord. Acad. Mircea
Petrescu-Dîmboviţa, Alexandru Vulpe, 2001, p.153) Momentul declanşării
migraţiei purtătorilor culturii Hamangia ar putea fi pus în relaţie cu invazia
unei populaţii anatoliene care ar fi distrus civilizaţia de la Hacilar (Turcia),
aducând o ceramică monocromă şi o plastică stilizată. Această invazie ar fi
avut loc probabil în jurul anului 5500 (5000)-4000 BP sau, la fel de bine, în
5520, date care corespund (cu excepţia anului 4000) începutului
chalcoliticului anatolian. (P. Haşotti, 1991, p. 252)
 Descoperirile recente susţin convingerea că această cultură se
încadrează în marele complex neolitic din inima zonei balcano-carpatice,
alături de culturile Dudeşti, Vinča A, Karanovo III, sau Veselinovo. (ibidem,
p. 251)
În existenţa culturii Hamangia, cercetătorii constată mai multe faze.
După Dumitru Berciu, există cinci faze (Hamangia I, II, III, IV, V). Însă,
după cum nota cercetătorul, „nu ni se îngăduie încă să deosebim clar
perioada a IV-a de perioada a III-a şi nici de perioada a V-a.” (Dumitru
Berciu, Cultura Hamangia I, Bucureşti, 1966, p. 110, apud. Ion Pâslaru,
Sorin Colesniuc, p. 3)
T. Dimov, din Bulgaria, constată patru faze. A treia fază a dezvoltării
este faza Ceamurlia de Jos, iar a patra şi ultima fază (Hamangia IV şi V) este
faza Techirghiol. (Ion Pâslaru, Sorin Colesniuc, p.3)
Puiu Haşotti, în monografia sa, împarte cultura Hamangia în trei faze:
Hamangia I – Durankulak, Medgidia „Cocoaşă” şi Cernavodă; Hamangia II
– Baia Goloviţa, Grădiştea-Coslogeni, Medgidia-Satu Nou, Techirghiol;
Hamangia III – Ceamurlia de Jos, Târgşor „Urs” şi altele. În loc de
Hamangia IV (D. Berciu), Hamangia IV şi V (T. Dimov), „faza Mangalia”
(E. Comşa), P. Haşotti propune „etapa III c”. (Puiu Haşotti, Epoca neolitică
în Dobrogea, Biblioteca Tomitană, I, Constanţa, 1997, p. 25-28, apud. Ion
Pâslaru, Sorin Colesniuc, p.3)
Aceste faze de evoluţie au fost marcate atât la nivelul uneltelor
folosite, cât şi la nivelul interacţiunii cu celelalte culturi contemporane. De
exemplu, în faza Goloviţa, comunităţile culturii Hamangia au folosit puţine
microlite, dintre care acelea în formă de trapez amintesc tehnic de tranziţia
tardenoisiană, ceramica neagră cu lustru şi cu decor din linii de împunsături
succesive, executate cu un împungător, precum şi alte elemente, par să fie în
legătură cu cultura ceramicii liniare, a cărei arie de răspândire nu este exclus
să se fi extins până la Dunărea Inferioară şi chiar până la sud. De asemenea,
comunităţile acestei culturi s-au folosit şi de obţinerea de podoabe din
aramă.
În ultima fază (Mangalia), după ocuparea zonei dunărene de către
comunităţile Boian târzii, cultura Hamangia a continuat să se dezvolte in
sudul şi centrul Dobrogei, menţinându-se aici până la sfârşitul acestei faze,
când s-a transformat, în mod organic, într-o variantă dobrogeană a culturii
Gumelniţa. În afară de acestea, cultura Hamangia şi-a adus contribuţia nu
numai la geneza culturii Boian, ci şi a culturii Gumelniţa, aşa cum o atestă
unele specii ceramice şi plastica istro-pontică a acestei culturi. De asemenea,
a exercitat unele influenţe şi asupra culturii Precucuteni I, cum o dovedesc
unele elemente ale plasticii şi ceramicii. În schimb, prezenţa ceramicii de tip
Precucuteni III în aria culturii Hamangia constituie dovada pătrunderii unor
elemente precucuteniene în acest spaţiu. (Coord. Acad. Mircea Petrescu-
Dîmboviţa, Alexandru Vulpe, 2001, p. 153)
Purtătorii culturii Hamangia au vieţuit exclusiv în locuinţe deschise.
Acestea au un caracter dispersat (locuinţe cu o densitate scăzută – bordeie şi
locuinţe de suprafaţă), sunt amplasate pe terase sau pe pantele colinelor şi,
fapt inexplicabil, pe malul lacurilor situate de-a lungul litoralului.
Grotele, care au fost locuite ocazional, par a fi singurul tip de locuinţă
cunoscută la începutul culturii. Cele de suprafaţă apar pe parcursul celei de-a
doua etape a fazei II (Goloviţa). (P. Haşotti, 1991, p. 256)
Din punctul de vedere al caracteristicilor socio-economice, activitatea
de creştere a animalelor este predominantă. Bovinele şi într-o mai mică
măsură ovicaprinele sunt animalele ce deţin ponderea cea mai mare ca
număr de piese identificate. O altă caracteristică este faptul că suinele au o
pondere redusă în economic aşezărilor studiate; această observaţie este pusă
în legătură cu un oarecare grad de mobilitate a acestor comunităţi, fapt ce a
favorizat creşterea cu predilecţie a bovinelor şi a ovicaprinelor, mult mai
adaptate la un astfel de mod de viaţă.
Vânătoarea avea un rol secundar, de suplimentare şi completare a
hranei, dacă avem în vedere că se vânau specii de talie mare şi medie
precum mistreţul, urmat ca frecvenţă de resturi de cervide şi ecvidee.
Culesul şi pescuitul, prin prisma rezultatelor de până în prezent, par să
fi avut o pondere redusă in paleoeconomia culturii Hamangia. (Adrian
Bălăşescu, Radu Valentin, 2004, p. 230).
Purtătorii culturii Hamangia au practicat numai ritualul inhumaţiei;
până în prezent nu s-a descoperit niciun mormânt de incineraţie şi niciun fel
de indicatori care lasă deschisă problema acestui rit. Se cunosc până acum în
aria culturii Hamangia trei necropole: la Limanu, Mangalia şi la Cernavodă.
Morţii erau depuşi în gropi săpate în pământul viu. Erau aşezaţi pe
spate, cu ambele mâini de-a lungul corpului sau cu una ori ambele aduse pe
abdomen. Sunt cazuri foarte rare când picioarele au fost petrecute unul peste
altul (legate?). Au fost descoperite şi morminte cu scheletele chircite, ritual
care este destul de rar şi el şi aparţine perioadelor mai timpurii ale culturii
Hamangia. În general se îngroapă în poziţie chircită copiii. De obicei, mortul
era îngropat cu corpul spre sud-est şi privirea spre nord-vest.
Inventarul era, de regulă, foarte bogat. Rare sunt mormintele fără
niciun element inventaric. Ceea ce izbeşte de la început este prezenţa
toporului de piatră şlefuit aproape în fiecare mormânt, aşezat în apropierea
craniului sau lângă corp. Foarte frecvente sunt vasele de lut, care aparţin
celor două categorii ceramice, vase neornamentate şi lucrate într-o tehnică
primitivă şi arse insuficient (vasele propriu-zise de cult) şi vasele fine,
ornamentate, care nu în toate cazurile erau numai pentru cult.
Din grupa inventarului propriu-zis fac parte idolii, în majoritatea lor
zdrobitoare de lut ars şi mai rar de marmură. Aici trebuie numărate şi cele
câteva piese de forme geometrice (cercuri, semicercuri, romburi), lucrate
într-o rocă fină şi chiar în marmură.
A doua categorie de obiecte o reprezintă podoabele corporale, cu care
mortul a fost îngropat: brăţări de marmură sau de scoică mediteraneană,
perle din acelaşi material (excepţional de rar de cupru), pandantive, etc.
În apropierea craniului sau corpului se aşezau ofrande în hrană, de
obicei în carne de animale sălbatice sau domestice: cerb, porc, sălbatic,
ovicaprine, măgar sălbatic etc. În cadrul aceleiaşi practici erau aşezate în
mormânt scoici de apă dulce.
O practică rituală, întâlnită şi în alte culturi şi până târziu în epoca
clasică, era aceea de a sparge vasul în timpul înmormântării şi a aşeza lângă
mort doar un fragment sau numai câteva din acel vas. (Dumitru Berciu,
1966, p. 81-83)
De asemenea, printre descoperirile din necropola de la Cernavodă se
numără şi cranii lipsite de maxilarul inferior sau grămezi de cranii. Astfel de
practici au fost semnalate şi în Anatolia. (P. Haşotti, 1991, p.252).
Unul dintre elementele de inventar cele mai caracteristice şi care
diferenţiază cultura Hamangia de celelalte culturi neolitice este ceramica,
după care urmează plastica antropomorfă. Produsele din lut ars se deosebesc
de acelea ale altor culturi atât prin tehnica de preparare a pastei, cât şi prin
procedeul de modelare a vasului. Din punct de vedere tehnic, se deosebeşte
o categorie ceramică, în pasta căreia se întâlneşte un procent relativ mare de
cioburi pisate, care aveau rolul de degresant cu scopul de a opri vasul să se
crape în cursul expunerii la soare şi apoi la foc.
Dacă ceramica din această primă grupă prezintă analogii chiar din
punct de vedere tehnic, nu numai decorativ, cu ceramica altor culturi
neolitice vechi, a doua categorie, cea fină şi foarte fină, reprezintă seria
produselor ceramice specifice. Acestea se disting prin pregătirea îngrijită a
pastei, în al cărei amestec intră de data aceasta un procent chibzuit de nisip
foarte fin. (Dumitru Berciu, 1966, p. 63).
Ceramica pentru cultura Hamangia poate fi divizată în trei mari
secţiuni:
I.Ceramica de uz comun care, la rândul său, poate fi divizată în:
a) ceramica de uz comun acoperită prin barbotinare (aplicarea unui
strat de lut moale înainte de ardere) – mai puţin reprezentată în cea de-
a III-a fază;
 b) ceramica de uz comun cu un strat lustruit. Este mai puţin
reprezentată în prima fază decât în următoarele două.
II. Ceramica decorată cu benzi de triunghiuri excizate. Este mai puţin
reprezentată.
III. Ceramica fină. Pereţii vasului sunt acoperiţi cu un strat negru,
uneori brun deschis (în faza a II-a). În prima fază, ceramica fină
sugerează analogii cu alte culturi contemporane: Dudeşti, Vinča A,
Hotniţa, Karanovo III, Veselinovo şi, ulterior, Boian-Bolintineanu.
(Puiu Haşotti, 1991, p.257-259)
Elementele de decoraţie sunt: excizia fină, împunsătura (fig. 1), şi
incizia. După aceste operaţiuni, spaţiul rămas gol era umplut cu alb, având
un aspect făinos. În cea de-a doua fază, decoraţiile sunt mai simple şi mai
puţin abundente decăt cele din faza următoare, care oferă un repertoriu
decorativ foarte bogat, aplicat pe un inventar ceramic variat. Strachinele şi
paharele rămân formele fundamentale (fig. 2). (ibidem, p. 260)
Un alt element esenţial al culturii Hamangia îl reprezintă plastica. Ea
dovedeşte existenţa unei vechi tradiţii artistice, încă vie la întâlnirea cu o
tehnică de modelare de cel mai înalt nivel. Plastica antropomorfă prezintă o
serie de elemente de realism primitiv, care se asociază cu schematismul
tradiţional, fără a fi anulat. Cunoaştem trei serii tipologice:
A. idolii „în picioare” (fig. 3);
B. idolii „aşezaţi”;
C. statuete „realiste” cu capul modelat în maniera „Gânditorului” şi a
„femeii aşezate”.
După cum se pare, seriile A şi B au fost create în acelaşi timp. O dovadă în
acest sens o reprezintă descoperirile de la necropola din Cernavodă şi din
alte localităţi aparţinând diferitelor faze, unde s-a găsit un număr egal de
idoli din ambele categorii. (ibidem, p. 261)
În anul 1956, la Cernavodă, pe Dealul Sofiei, un grup de arheologi
conduşi de Dumitru Berciu au început săpăturile după ce s-a descoperit
faptul că lucrările care se desfăşurau la Canalul Dunăre-Marea Neagră
distrug urmele unor civilizaţii vechi.
Intr-o aşezare, cimitir de inhumaţie neolitică, aparţinând culturii
Hamangia au fost descoperite două figurine de lut ars, reprezentând un
bărbat şezând pe un scăunel într-o poziţie ce imită gestul gândirii, motiv
pentru care a fost numit Gânditorul şi o femeie şezând alături. Conform
datărilor realizate, statuetele au o vechime de 5500-6000 ani.
(www.2012en.ro)
Statueta Gânditorului de la Cernavodă constituie un unicum până
acum în cultura Hamangia şi o capodoperă a artei neolitice de pretutindeni.
Trebuie să se sublinieze puternicul realism, cunoaşterea anatomiei corpului
omenesc şi reala posibilitate de a reda, în trăsăturile sale esenţiale, tipul
omului pe gânduri. (fig. 4). (Dumitru Berciu, 1966, p.101)
Obiectele de podoabă, în majoritatea cazurilor, au fost descoperite în
morminte. Cele mai importante sunt brăţările făcute din Spondylus
Gaderopus şi care au fost răspândite pe o arie considerabilă, prin schimburi
intertribale. Ipoteza lui Eugen Comşa, conform căreia scoicile Spondylus
Gaederopus trăiau şi în Marea Neagră, pare a confirma faptele. Purtătorii
culturii Hamangia care locuiau în Dobrogea au avut posibilitatea de a ridica
şi modela aceste scoici, pentru a le schimba apoi în cadrul relaţiilor
intertribale. Astfel se poate explica şi marea difuziune a brăţărilor (găsite în
necropolele de la Cernavodă, Durankulak, Agigea, Mangalia, Liman şi în
locuinţele de la Ceamurlia de Jos şi Medgidia-Satu Nou).
Un alt grup de obiecte de podoabă îl reprezintă colierele de perle,
având cele mai diverse forme (cilindrice, trunchiate şi rotunde). Acestea au
fost găsite la Limanu, Cernavodă şi Durankulak.
Alte podoabe le constituie şi pandantivele de marmură, os şi colţi de
mistreţ, inelele de scoici Spondylus sau mărgelele din ceramică ori cupru.
(Puiu Haşotti, 1991, p. 265)

Pentru a conchide, putem afirma fără putinţă de eroare faptul că

purtătorii culturii Hamangia au reprezentat pentru spaţiul românesc o energie
inovatoare în domeniul artei, dar nu numai, fiind cu adevărat exponenţii
epocii neo-eneolitice, o perioadă înfloritoare în evoluţia umanităţii.
 Fig. 1: vas decorat utilizând împungătorul (www.culture.gouv.fr)

Fig. 2: pahar aparţinând culturii Hamangia, descoperit în Jud. Tulcea,

Com. Baia, Baia, Drumul Vacilor (www.clasate.cimec.ro)
 Fig. 3: idol „în picioare” aparţinând culturii Hamangia
(www.culture.gouv.fr)

Fig. 4: „Gânditorul de la Hamangia” (www.wikipedia.org)

 BIBLIOGRAFIE:

1.Bălăşescu, Adrian; Valentin, Radu (2004). Omul şi

animalele – strategii şi resurse la comunităţile Hamangia
şi Boian, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte
2.Berciu, Dumitru (1966). Cultura Hamangia, Ed.
Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti
3.Coordonatori: Acad. Mircea Petrescu-Dîmboviţa,
Alexandru Vulpe (2001). Istoria Românilor, vol. I
Moştenirea timpurilor îndepărtate, Ed. Enciclopedică,
Bucureşti
4.Haşotti, Puiu (1991). La culture neolithique Hamangia.
Quelques rémarques sur le stade actuel des recherches, în
Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, IV, Le
paléolithique et le néolithique de la Roumanie en
contexte européen, editori Vasile Chirica şi Dan Monah,
Iaşi
5.Pâslaru, Ion; Colesniuc, Sorin. Noi date despre
aşezarea culturii Hamangia din zona Mangaliei,
http://www.instarhparvan.ro/, consultat la 04.11.2011
6.UAIC IAŞI, Facultatea de Istorie, Învăţământ la
distanţă, curs Civilizaţii preistorice şi protoistorice pe
teritoriul României, autori: Partea I – Prof. univ. dr.
Nicolae Ursulescu, Partea a II-a – Prof. univ. dr. Nelu
Zugravu, Semestrul I, 2008-2009
7.http://www.2012en.ro/, consultat la 04.11.2011