2. Primele construcții permanente.

Mesopotamia, Egiptul antic

Mesopotamia, țara dintre văile Tigrului și Eufratului (dezvoltată în anii 3200 – 330 îHr), mai
are și denumirea de ”Leagănul civilizației omenirii”, întrucît aici s-au dezvoltat primele societăți
alfabetizate. În anii 3000 îHr se poate vorbi despre începuturile istoriei, în acea perioadă se
inventeză scrierea, care constituie o decisivă etapă in istoria umanității. Scrierea cuneiformă,
inventată de sumerieni, constă din adîncituri în formă de cuie, săpate în piatră sau imprimate pe
tăblițe de argilă. Este utilizată până în era creștină și răspândită în diferite ținuturi ale Orientului
Mijlociu. Această scriere a inspirat hieroglifele în est, în India și în China.
Civilizațiile dezvoltate pe teritoriul Mesopotamiei între mijlocul mileniului IV și mijlocul
mileniului I sunt produsul mai multor popoare: sumerieni, babilonieni și asirieni. Religia
popoarelor mesopotamiene, ca modalitate de explicare a lumii, consta în adorarea forțelor
naturii, și în primul rînd al aștrilor. Reflectînd puterea despotică a suveranilor și rolul religiei în
stat, arhitectura consta din palate și temple. Orașele erau alcătuite în principal din chirpici. Lutul
umed era turnat în forme de lemn și lăsat să se usuce la soare. Ulterior, sumerienii au început să
ardă cărămizile în cuptoare, rezultatul fiind materiale mai durabile. Cărămizilor li se adăugau
glazuri pigmentate pentru a crea culori strălucitoare. Orașele din Mesopotamia erau dominate de
piramide în trepte, numite ziggurate. Zigguratele erau considerate drept munți făcuți de mîna
omului, care să ajungă pînă la cer. Ziguratul din Ur (2113-2096 îHr) este cel mai bine păstrat
dintre ziguratele antice. Piramida în trepte are un centru din chirpici placat cu cărămidă arsă.
Zidurile se înclină spre interior pentru a accentua impresia de înălțime. Orașul care a sporit
admirația popoarelor alăturate a fost Ninive, reconstruit de regele Sennaherib în anul 705 îHr. El
a lărgit străzile și a plantat grădini, udate de primul sistem de irigații din lume. Palatul se
extindea pe o suprafață de 12.800 metri patrați și era decorat cu cărămidă glazurată colorată și cu
sculpturi monumentale din bronz. Poarta lui Negral din Ninive avea un zid lung de 12 km ce
înconjura întregul oraș. Un alt oraș care impresiona prin grandoare a fost Babilon. Poarta zeiței
Iștar (600 îHr) era cea mai mare și mai frumoasă dintre cele 8 intrări în Babilon. Poarta a fost
finisată cu cărămizi glazurate colorate în albastru închis, fiind decorată cu imagini în basorelief
ale unor dragoni și tauri.
Casele oamenilor bogați erau foarte mari. Aveau două sau trei etaje, cu un acoperiș locuibil.
Aveau o curte spațioasă în jurul casei. În casă existau cîteva dormitoare, o cameră de oaspeți, o
capelă, o bucătărie, o baie și un mormînt sub casă. Palatele regilor din Mesopotamia erau clădiri
uriașe, frumos decorate. Majoritatea zidurilor aveau basoreliefuri sculptate în fildeș, descriind
marile victorii ale mesopotamienilor. Aveau de asemenea mari sculpturi la intrări, pentru a-l
proteja pe rege de demoni și alte spirite rele. Mobila era de asemenea fabricată în principal din
fildeș, care era ușor de decorat și de cioplit. Palatele conțineau de asemenea mari cantități de
metale, precum bronzul și aurul. În Mesopotamia au fost găsite tăblițe din lut, olărit și diverse
obiecte de interior. Din păcate nu se pot spune multe despre interioare, întrucît se utiliza în mare
parte cărămida ne-arsă.
 Arhitecții din epoca modernă construiesc zgîrie-nori care au peste o sută de etaje, omul a pășit
pe Lună și a aterizat pe Marte, iar astăzi putem comunica ultrarapid cu cineva aflat în alt colț al
lumii. Însă realizările egiptenilor antici, piramidele și Marea Sală Hipostilă de la Karnak sunt de-
a dreptul impresionante. Într-una dintre primele scrieri de călătorie, geograful grec Herodot scria:
”Nicăieri nu sunt atît de multe lucruri minunate și în lumea toată nu se mai găsesc așa de multe
lucruri de nespusă măreție”. Și mai tulburător este că atunci cînd anticul Herodot a ajuns în fața
piramidelor, ele erau așa de vechi față de el, pe cît de vechi este el pentru noi astăzi. Simbolurile,
formele și misterele Egiptului s-au răspîndit în toată lumea. Motive faraonice au început să fie
reprezentate pe porțelanuri și mobilă. Verdi a compus Aida, operă inspirată din spectaculosul
Egipt Antic. Hollywoodul și-a dat seama că mumiile sunt ofertante pentru cinema, iar Las
Vegasul a hotărît că Luxorul e demn să fie reconstruit în Deșertul Nevada, deși în formă de
cazinou și complex hotelier. Simbolistica egipteană apare pînă și pe bancnota americană.
Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii, care s-a dezvoltat în zonele joase
de-a lungul fluviului Nil. Istoria Egiptului Antic se împarte într-o serie de regate stabile: Vechiul
Regat Egiptean (2686-2181 îHr), perioada în care Memphis a devenit capitala Egiptului, iar
faraonii care au înălțat piramide au căpătat putere absolută, Regatul Mijlociu Egiptean (2055-
1650 îHr) și Noul Regat Egiptean (1550-1069 îHr) - epoca de aur a faraonilor, cînd măreția
Egiptului ajunge la apogeu. Aceste perioade sunt separate prin perioade de instabilitate relativă
cunoscute sub numele de perioade intermediare. Pe la 3100 îHr, egiptenii dezvoltaseră trăsăturile
definitorii ale unei mari civilizații – limbă scrisă, religie și clasă conducătoare dinastică.
Societatea subordonată în exclusivitate autorității faraonului, considerat descendentul zeului-
soare Ra, a permis ca arhitectura Egiptului antic să cunoască puține programe de arhitectură, iar
informațiile despre locuire s-au rezumat la dovezi arheologice sau la machete ceramice găsite în
morminte. Avînd un caracter vremelnic, locuințele – palatul faraonului, abandonat după moartea
acestuia, sau casele comune – au fost construite făcînd uz de tehnici și materiale care să satisfacă
nevoile unei generații. Condițiile climaterice dificile, caracterizate de căldură excesivă și
precipitații reduse, au impus construirea volumelor compacte, cu goluri mici și puține, prezența
curțților interioare, acoperirea cu terasă. Locuințele reflectau statutul social al proprietarului și se
diferențiau după dimensiunile terenului și ale construcției, după gradul de funcționalitate și
nivelul de confort. În cazul unei case obișnuite, realizate din cărămidă arsă la soare, camerele
aveau următoarea succesiune: spațiul de primire, spațiul de zi cu nișă de cult, dormitor, curte
prevăzută cu cuptor, spații de depozitare, scară de acces pe terasă. Locuințele demnitarilor aveau
amplificate spațiile enumerate anterior și cuprindeau apartamente dotate cu băi ale membrilor de
familie, încăperi pentru personal, spații destinate activităților gospodărești, zona de agrement.
Palatele regale reprezentau reședința faraonului, a cărui existență se desfășura după ritualul
rezervat divinităților. Aceste construcții aveau spații ample, alcătuite din săli hipostile și curți
care precedau sala tronului, apartamente, încăperi destinate exercitării atribuțiiolor
administrative. Cele mai cunoscute palate se află la Teba și Karnak. Templul avea un rol
fundamental în viața egiptenilor și reprezenta componenta esențială a fiecărei așezări. Juca
simultan rolul de primărie, colegiu și centru medical, avînd și funcție religioasă. Deși casele,
încăperile de depozitare și anexele erau din cărămidă de lut, templele erau construite din piatră,
avînd imagini viu colorate și texte reprezentate pe fiecare suprafață. Scenele de război și urgie de
pe zidurile exterioare contrastau puternic cu scenele din interior, care înfățișau venerarea zeilor,
ilustrînd grafic ideea că în interiorul templului sălășuiește izvorul ordinii universale.
Stilul specific artei Egiptului Antic s-a format chiar la începutul epocii faraonilor, în jurul
anilor 3100 îHr, și a rămas aproape neschimbat mai mult de trei milenii. Neasemuita frumusețe a
artei egiptene este cu atît mai remarcabilă cu cît picturile, basoreliefurile și sculpturile aveau
scop religios și funerar. Departe de ochii lumii, erau ascunse în întunericul din interiorul
templelor sau îngropate cu morții, pentru a-i apăra în Viața de Apoi. Astfel se explică mai ales
specificul scenelor pictate sau reliefurilor. Dezamăgitoarea lor simplitate și lipsa perspectivei se
explică prin faptul că era de importanță vitală ca obiectul respectiv să fie reprezentat astfel încît
fiecare trăsătură relevantă să fie cît mai clară cu putință.
Unul dintre cei mai vechi arhitecți cunoscuți este considerat Imhotep, sub a cărui îndrumare a
fost ridicată piramida faraonului lui Djoser (2630 îHr) de la Saqqarah, fiind considerată prima
construcție monumentală din piatră.
Egiptenii credeau că sufletele faraonilor locuiesc împreună cu zeii, pe cînd cele ale nobililor
rămîn pentru eternitate în mormintele lor. (Mormîntul lui) Mereruka (2300 îHr), un nobil
egiptean care a trăit 300 ani după Zoser, a fost înmormîntat într-una dintre cele mai mari și mai
frumoase mastabe din necropola de la Saqqara. O statuie în mărime naturală a lui Mereruka este
așezată într-o nișă într-una din cele 32 de încăperi decorate cu picturi parietale. Aceasta
înfățișează scene din viața lui de familie și din viața cotidiană a Regatului Vechi.
Sneferu a fost primul care a atins adevărata perfecțiune cu piramida sa din Dahshur (2600
îHr), înlocuind treptele cu o pantă. Aceasta încă mai păstrează din stratul exterior de finisare.
Kheops (Khufu), fiul lui Sneferu, a construit Marea Piramidă de la Gizeh (2560 î Hr) care a
fost timp de 43 de secole cea mai înaltă construcție din lume.
O altă construcție monumentală îi aparține faraonului-femeie Hatshepsut care, cu ajutorul
consilierului său a proiectat templul ei funerar (1460 îHr) sub forma unor terase cu colonade
adiacente pantelor înconjurătoare.
Faraonul Amenhotep III a construit Templul din Luxor (1370 îHr, la Teba) pentru a găzdui
festivalul anual al lui Opet. O colonadă duce la o incintă cu basoreliefuri înfățișînd încoronarea
faraonului de către zei. Sala are șiruri duble de coloane decorate cu capiteluri și poartă denumirea
de Sala hipostilă.
Ramses II a adăugat templului din Luxor piloni de acces (1250 îHr) sculptați cu scene
reprezentînd victoriile sale militare. Tot Ramses II a fost cel care a finisat construcția de două
mii de ani a complexului de la Karnak.