ARHITECTURA IN EGIPTUL ANTIC

Pentru cel puțin zece mii de ani Valea Nilului a fost locul in care s-a dezvoltat una din
cele mai influente civilizații ale lumii, civilizație care a produs o mare varietate de structuri
cunoscute ca Arhitectura în Egiptul antic. Monumente precum Piramida lui Kheops și Marele
Sfinx de la Giza, sunt printre cele mai mari și mai faimoase ale lumii.
SCRIEREA HIEROGLIFICĂ
În Egiptul antic scrisul a fost inventat prin modalități diferite de cele din Mesopotamia,
mai ales din cauze istorico-politice. Egiptul, încă de la apariția sa, avea o monarhie capabilă să
unifice țara și să impună o unitate politică care a lipsit mult timp în Mesopotamia. Scrierea era
necesară monarhiei egiptene pentru a înregistra acțiunile faraonului și astfel să-și consolideze
puterea. Apariția scrierii a fost o consecință a atenției deosebite pe care o manifestau [preoții]
egipteni ceremoniilor funerare; conservarea cadavrelor având o însemnătate nemaiîntâlnită la alte
civilizații și ducând la un sistem elaborat de mumificare. Textele scrise, care erau considerate
magice, îi însoțeau pe morți în mormânt, devenind astfel un element principal al ritualului
funerar. Apariția scrierii în Egipt poate fi considerată bruscă, etapele anterioare ale prescrierii
nefiind documentate ca în Mesopotamia. Hieroglifele sunt structurate încă de la apariția lor într-
un sistem lingvistic ce alătură ideograma (semn-cuvânt) și semnul fonetic (semn-sunet). Chiar
dacă au existat un număr mic de semne alfabetice suficiente pentru a scrie orice, nu au fost
folosite pentru crearea unui alfabet propriu-zis.
Cele mai vechi documente care au fost găsite sunt datate în perioada 3100 î.Hr., la puțin
timp după apariția scrierii în Mesopotamia. Deși unii cercetători au avansat ideea că egiptenii au
copiat scrierea de la mesopotamieni, ideea este improbabilă datorită originalității sistemului
egiptean.
Scrierea hieroglifică era destinată obiectelor funerare și operelor cu caracter monumental,
acestea fiind destinate să dureze etern. Datorită grijii deosebite și deci a încetinelii cu
care scribii realizau și aranjau semnele, acest tip de scriere era deosebit de incomod pentru
comunicările cotidiene. Prin urmare, încă din perioada primelor dinastii, a apărut o formă de
scriere cursivă mult mai rapidă, în care semnele și-au pierdut caracterul de imagini, păstrând
totuși principiile de bază ale scrierii: grecii au numit noua scriere „hieratică”, iar în momentul
final al evoluției sale se folosea doar în textele religioase.
De-a lungul întregii civilizații faraonice, cele două forme de scriere (hieroglifică și
hieratică) coexistă, fiind folosit ca suport diferite materiale: piatră pe care scribii-dăltuitori
scluptau inscripții oficiale, fragmente de ceramică sau calcar (ostraca) folosite pentru notări
scurte cu penelul, tăblițe din lemn, uneori acoperite cu un strat de ceară, folosite de obicei pentru
exercițiile din școli. În hieratică se foloseau și fâșii din in folosite de obicei la îmbălsămarea
mumiilor. Nu a existat niciun obiect sacru sau profan care să nu conțină scriere, există statui
acoperite complet de inscripții.
În ultimele secole ale civilizației faraonice, scrierea hieratică a fost înlocuită cu o scriere
mult mai rapidă, cursivă, numită „demotică”. Aceasta era folosită doar în documente particulare
dar în cele din urmă s-a impus în scrierea oficială și în toate domeniile vieții civile, fiind forma
obișnuită de scriere în perioada ptolemaică șiromană. Piatra din Rosetta care a fost folosită la
descifrarea hieroglifelor conține același text în demotică, hieroglifică și în greacă.
Din cauza posibilităților pe care le oferea papirusul, plantă care creștea din belșug în
mlaștinile Nilului, egiptenii nu au fost nevoiți să realizeze o schematizare mai accentuată a
hieroglifelor așa cum s-a întâmplat cu cuneiformele mesopotamiene care erau zgâriate pe
tăblițele din argilă. Folosirea ușoară a scrierii cu cerneală pe sulurile de papirus a dus la folosirea
complicatelor hieroglife pe toată durata civilizației egiptene antice, hieroglife uneori
asemănătoare cu benzile desenate din zilele noastre.
Plinius cel Bătrân, în opera sa Naturalis Historia, a descris prelucrarea papirusului de
către egipteni: pentru a se obține hârtia, măduva plantei era extrasă și împărțită în mai multe fâșii
foarte subțiri. Aceste fâșii se suprapuneau în două straturi, unul orizontal și celălalt vertical. Se
obținea astfel un fel de împletitură care era apoi presată și uscată la soare. După aceste prelucrări
rezulta o hârtie suficient de netedă, eventualele asperități erau nivelate cu ciocanul. Fragmentele,
odată lipite împreună, alcătuiau o fâșie lungă din care se obțineau foi cu diferite lungimi. Foile,
în funcție de necesități și pentru a putea fi folosite, erau rulate.
Scribii egipteni (sau sesh) obișnuiau să refolosească papirusurile, conștienți de valoarea
acestora. Ei ștergeau unele texte mai mult sau mai puțin bine, așa ziselepalimpseste. Cele mai
multe texte care au supraviețuit din antichitate sunt astfel de manuscrise șterse și rescrise. Scribul
punea pe genunchi papirusul desfăcându-l din sulurile legate și aranjate cu grijă, apoi își înmuia
penelul (o tulpină de trestie macerată la vârf) într-un mic vas cu apă pentru a dilua cerneala sau
culorea preparată din elemente naturale prin adăugarea gumei de lipit: negrul de fum era folosit
pentru obținerea cernelii negre (folosită la majoritatea textelor), dinocru (oxid de fier extras din
argila din Egipt) se obținea cerneală roșie (folosită la sublinierea și încadrarea unor părți ale
textului – din latinescul ruber „roșu” derivă termenul modern rubrică)

PIRAMIDELE-MORMINTELE MONARHILOR

Alături de faraoni și hieroglife, piramidele constituie un adevărat simbol al Egiptului

antic.
Egiptenii antici au fost niște arhitecți deosebiți, având în vedere că în Egipt se află, astăzi,
cel mai mare monument de piatră de pe Terra, și singura minune a lumii antice păstrate până
azi, Piramida lui Keops. Studiile au relevat modul de construire: pe măsură ce piramida se înălța,
în jurul ei, muncitorii făceau o rampă, pe care ridicau blocurile de piatră pe niște sănii de lemn.
În felul acesta, ei puneau bloc după bloc, până ce piramida era terminată, apoi rampa era
înlăturată, lăsând piramida singură, în toată splendoarea ei.Vârful piramidei este acoperit cu aur.
Azi, în Egipt, doar puține piramide mai sunt întregi, din păcate.
 Donald Redford, profesor de studii clasice, sustine ca desi complicat, procesul construirii
unor astfel de monumente nu este imposibil, chiar si pentru vremurile in care acestea au fost
ridicate.. Conform spuselor lui Redford, faraonii incepeau constructia unei piramide in momentul
urcarii pe tron. Acesta stabilea inca de la inceput membrii de baza ai echipei care aveau sa ii
ridice mormantul, formata dintr-un architect, un inginer si un sef-constructor. Felul in care
muncitorii egipteni taiau pietrele pentru a le folosi in constructii este inca subiect de studiu
pentru cercetatori. Instrumentele folosite pentru modelarea materialelor mai putin dure au fost
identificate, dar inca se mai incearca identificarea instrumentelor folosite pentru pietre dure, cum
ar fi granitul sau dioritul. Forța oamenilor era de ajuns pentru a misca pietrele foarte grele, in
proces intervenind si inventivitatea inginerilor, creatorii unor mini-sisteme menite sa usureze
munca fizica a muncitorilor. Pe măsură ce piramida se înălța, în jurul ei, muncitorii făceau o
rampă, pe care ridicau blocurile de piatră pe niste sănii de lemn. În felul acesta, ei puneau bloc
după bloc, până ce piramida era terminată, apoi rampa era înlăturată, lăsând piramida singură, în
toată splendoarea ei.
De asemenea, blocurile de piatră (unele având și 2,5 tone) erau transportate prin deșert tot
cu ajutorul unor sănii de lemn. Potrivit unor savanți olandezi, nisipul era udat în prealabil pentru
a înlesni transportul.
Egiptenii aveau puternice cunoștințe astronomice. S-a descoperit că toate piramidele de
pe platoul Gizeh sunt aranjate exact ca o oglindă pe Pământ a constelației Orion. Egiptenii
credeau că acolo este casa lui Osiris, zeul morților și al lumii de dincolo.
Egiptenii au creat standardele unei piramide clasice: un monument masiv cu o baza
patrata si patru laturi care se unesc intr-un punct.

Piramidele de la Giza(Gizeh)
Motivele pentru care egiptenii au ales sa isi construiasca piramide cu varful ascutit sunt
de natura religioasa. Zeul egiptean al soarelui, Ra, era considerat tatăl tuturor faraonilor. Despre
acesta se spune ca s-a autocreat dintr-o movilă de pamant care avea forma unei piramide, dupa
care i-a creat și pe ceilalți zei.
Timp de secole, misterul care înconjoară piramidele a înfierbântat spiritele în rândul
oamenilor de știință, dând naștere unor puternice controverse.Scopul acestor piramide era de a
ingropa regii pentru a-i ajuta sa treaca în lumea de dincolo. Aceste piramide erau aranjate intr-un
anumit mod astfel incat sa se reflecte Luna in acestea. Dar inainte de a fi ingropati in aceste
morminte,erau imbodobiti cu bunuri de pret pentru ca Faraonii credeau ca vor invia in lumea de
dincolo si trebuia sa aiba tot ce le trebuie. Egiptenii munceau din greu pentru a putea construi
aceste piramide.
Pietrele din cariere erau transportate cu plutele pe Nil, apoi inălțate pe țărm cu ajutorul
unor frânghii și pârghii.De aici erau târâte pe o rampă de sute de muncitori.În fața blocurilor se
turna apă sau ulei, pentru a aluneca mai ușor.Un supraveghetor bătea din două plăci de lemn
pentru a ritma efortul muncitorilor.
EGIPTUL ANTIC
Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii, concentrată de-a lungul
cursului inferior al fluviuluiNil, ceea ce este acum statul modern Egipt. Civilizația egipteană a
prins viață în jurul aniilor 3150 î.en. (în conformitate cu cronologia egipteană convențională ), cu
unificarea politică a Egiptului de Sus și Egiptului de Jos sub conducerea primului faraon. Istoria
Egiptului antic se împarte într-o serie de regate stabile, separate prin perioade de instabilitate
relativ cunoscute sub numele de perioade intermediare:Vechiul Regat Egiptean, Regatul Mijlociu
Egiptean și Noul Regat Egiptean. Egiptul a ajuns la apogeul puterii sale în timpul Noului Regat,
în perioada Ramesside care rivaliza cu Imperiul Hitit, Imperiul Asirian și Imperiul Mitanni, după
care a intrat într-o perioadă de declin lent. Egiptul a fost invadat și cucerit de o succesiune de
puteri străine ( canaaniții / hyksoșii, libienii, nubieni, asirienii,babilonienii, perșii, macedonenii și
romanii ), în a treia perioadă intermediară și Perioada târzie. În urma morții lui Alexandru cel
Mare, unul din generalii lui, Ptolemeu I Soter, s-a stabilit ca noul conducător al Egiptului.
Dinastia Ptolemeică a condus Egiptul până în anul 30 î.en., când, sub domnia Cleopatrei, Egiptul
a fost cucerit de romani și a devenit o provincie romană. Succesul civilizației egiptene antice a
provenit de pe urma capacității sale de a se adapta la condițiile văii fluviului Nil. Inundațiile
previzibile și irigarea a produs recolte excedente, care a alimentat dezvoltarea socială și
culturală. Cu resurse la schimb, administrația a exploatat mineralele din vale și din jurul
regiunilor deșertice, dezvoltându-se un sistem de scriere timpuriu, ce a condus la organizarea
construcțiilor colective și proiectelor agricole, ce a deschis comerțul cu regiunile din jur, și la
dezvoltarea forțelor militare pentru a învinge dușmanii străini și afirma dominația egipteană.
Motivarea și organizarea acestor activități a fost o birocrație de elită formată din cărturari, preoți
și administratori sub controlul unui faraon care a asigurat colaborarea și unitatea poporului
egiptean în contextul unui sistem elaborat din convingeri religioase. Cele mai multe realizări ale
vechilor egipteni includ tehnicile de extracție, topografie și tehnici de construcție care au facilitat
construirea unor monumente grandioase ca piramidele, templele și obeliscurile, un sistem de
matematică și de medicină, sisteme de irigații și tehnici de producție agricolă, producție navală,
tehnici de producere a faianței și sticlei, noi forme de literatură și primul trata de pace cunoscut.
Egiptul a lăsat o moștenire durabilă. Arta și arhitectura i-au fost preluate pe scară largă de către
greci și romani. Ruinele sale monumentale au inspirat și îmbogățit imaginația multor călători și
scriitori timp de multe veacuri. Călătorii veneau să găsească mai cu seamă “înțelepciunea
egipteană” pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot,Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.
Lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi
și romanii care se minunau precum fac azi mulțimile de turiști, să contemple templele,
piramidele sau obeliscurile înălțate de faraoni și supușii lor. Pasiunea pentru antichități și
săpăturile în perioada modernă timpurie a dus la investigarea științifică a civilizației egiptene și o
apreciere mai mare a moștenirii sale culturale, punându-se bazele unei noii științe: Egiptologie.