Introducere

Arhitectura greaca s-a constituit si s-a dezvoltat conditionata de anumiti factori cu

actiune larga care i-au determinat tendintele majore, definitorii:
- o configuratie geografica particulara care a situat teritoriul grec la confluenta unor
vechi si prestigioase culturi; contactele realizate cu alte civilizatii au permis omului grec o
deschidere a orizonturilor; arhitectura s-a imbogatit prin cunoasterea si asimilarea ,cu un acut
simt selectiv, a unor experiente si idei constructive;
- existenta, pe acelasi teritoriu a unor traditii prehelenice care au furnizat modele si
experiente arhitecturale elaborate intr-un spirit nou, marcand insa un proces de continuitate;
- o comanda sociala specifica; arhitectura greaca s-a constituit ca un instrument al
comunitatii umane libere careia trebuia sa-i asigure cadrul material al existentei si sa-I afirme
presigiul;
- o inclinatie proprie lumii elene carte armonie, echilibru, simtul masurii, evitarea
exceselor; evolutia arhitecturii a stat sub semnul perfectionarilor lente nu al modificarilor
spectaculoase iar in geneza formelor sale a interevenit in mod constant raportatrea la scara
umana in detrimentul monumentalizarii abstracte;
- un simt al naturii profund ancorat in mentalitatile lumii grecesti care a condus
catre o consecventa raportare a arhitecturii la mediul inconjurator, la stabilirea unei
relatii intime, neantagonizarea intre creatia omului si cea naturala;
- un pronuntat individualism al omului grec sursa a varietatii formelor, a refuzului
uniformizarii rezolvarilor, in conditiile mentinerii unui caracter unitar al arhitecturii.
Constructorii Greciei antice nu s-a manifestat ca inovatori, nu au creat noi sisteme de
acoperire a spatiilor si au utilizat materialele pe care le oferea solul grec: piatra si marmora.
Au folosit aceste materiale conform unor tehnici cunoscute si in special sistemul trilitic ca
trditie megalitica: arhitrave rezemate pe coloane. Ceea ce caracterizeaza tehnica de
constructie greaca si reprezinta un aport incontestabil in evolutia civilizatiei este efortul
constant de a conferi sistemului constructiv primar calitatea expresivitatii, printr-un proces de
elaborare estetica a formelor. Acest efort a condus catre elaborarea ordinelor de
arhitectura.Dupa o prima perioada in care materialul principal de constructie a fost lemnul, s-
a trecut la folosirea pe scara larga a pietrei: diferite calcare, marmura de Paros, de Pentelic
etc. Zidaria era realizata di blocuri cioplite regulat, nelegate cu mortar. Asamblarea diferitelor
elemente se facea cu ajutorul unor piese metalice (scoabe, crampoane, etc.). Sistemul
costructiv, traspunerea in piatra a strcturii de lemn, se baza pe principiul trilitului: doua
elemente verticale care sustineau un element orizontal. Acoperirea spatiilor se facea cu grinzi
de piatra. Invelitorile in doua ape, generand in cazul templelor frontoane pe fatadele mici,
erau realizate din solzi de piatra, material ceramic etc.

1. URBANISMUL
 Constructiile publice mai importante erau grupate de obicei in jurul agorei, piata in
care se desfasura viata politica si comerciala a orasului.
Constructiile pentru educatie fizica erau nelipsite in cadrul cetatilor sau in zona
sanctoarelor.
Printre aceste se numara: stadionul pentru intreceri atletice, hipodromul pentru curse de cai.
Locuintele erau de obicei modeste, inchise catre exterior, cu incaperile grupate in jurul
unor curti inerioare cu coloane (peristil). Partea rezervata barbatilor (andronitis) era de obicei
separata de cea destinata femeilor (gynekonitis).In timpurile cele mai vechi, polisurile se
dezvoltau relativ intamplator, cu cartierele de locuinte grupate in jurul sanctuarului cetatii,
ridicat de obicei pe o inaltime fortificata: acropola. Inunele cazuri, intregul oras era protejat cu
ziduri puternice de piatra (Atena). In secolul al V-lea i.e.n. au aparut germanii unui urbanism
ratinal, bazat pe o trama rectangulara de strazi.
Epoca elenistica si-a insusit principiile hippodamice, concretizate in centrele urbane
Alexandria, Milet, Priene; pietele comerciale-agorele- si constructiile publice inscrise in textura
ordonata a strazilor alcatuiau compozitii complexe, cu axe de simetrie.
Sub conducerea abila si inteleapta a lui Pericles (450-430 i.e.n.) cetatea Atenei a
devenit un adevarat model de organizare democratica pentru toate celelalte orase grecesti.
In epoca lui Pericles au fost create conditiile unei maxime infloriri a artei, stiintelor
si gandirii filozofice, fiind socotita, impreuna cu deceniile ce I-au urmat, epoca de aur a culturii
grecesti.
Acropolis inseamna "orasul de sus " si fiecare oras grec isi avea o acropole a sa .
Pentru lumea moderna Acropola Atenei este cea spre care se indreapta interesul si
admiratia tuturor . Din initiativa lui Pericle , in jurul anului 447 i.Hr. Fidias , marele
sculptor , a fost insarcinat , ca arhitect sef , sa coordoneze activitatea de construire a
Acropolei .

In 40 de ani au fost construite : templul Parthenon (447-432) , in partea de sud a

platoului , Propileele (437-432) - constructie inaltata de Mnesicles si care inlocuia vechea
poarta - si templul Erehteion (430-418-410) , care adapostea noua culte diferite . In afara
edificiilor de pe platou , pe aripa masivului de zidarie , care flanca in dreapta intrarea
monumentala , s-a construit un mic templu ionic , ridicat in cinstea zeitei Athena - Nike -
Apteros , la 428 i.Hr. celebru pentru relieful cunoscut . Pe aripa masivului din stanga intrarii
pe Acropole se afla Pinacoteca , galeria de picturi .
Langa Erehteion , sculptata de Fidias , se afla Statuia Zeitei Athena Parthenos (cea de 15 m.)
, a carei lance putea fi vazuta din departare de corabieri .
Ansamblul armonios al Acropolei a devenit nu numai platoul sacru , loc al sarbatorii
Panateneelor , ci si expresia idealului de civilizatie al epocii , a aspiratiei spre frumos al
grecilor .Pericle a fost marea personalitate a momentului care a hotarat realizarea ansamblului
reprezentativ.Sculptorul Fidias a fost cel care a realizat capodopera ansamblului ,cel care a
gandit si a infaptuit artistic proiectul.Marele Fidias a creat Parthenonul, ca o uriasa bijuterie a
ansamblului. Marmura de Pentelic, din care a construit templul, avea stralucirea si
incandescenta diamantina a pietrei pretioase. Stilul doric, combinat cu stilul ionic, fac din
Parthenon unul dintre miraculoasele monumente ca frumusete din lume si unul dintre cele
mai pure exemplare de perfectiune. Dedicat zeitei Athena, Parthenonul este capodopera
arhitecturii clasice . Deasupra coloanei erau 92 de metope prezentand scene mitologice
(Gigantomahia , la est , Lupta centaurilor cu lapitii , la sud , Lupta atenienilor cu amazoanele
, la vest , Caderea Troiei , la nordc ) ; frontoanele (estic si vestic ) se refereau la Nasterea
zeitei Athena si la Luptele pentru cucerirea Aticii. In interiorul colonadei ornand partea
superioara a fatadei , friza se desfasura pe 159 m avand 1m inaltime . Friza ionica , celebra ca
frumusete, evoca Sarbatoarea Panateneelor , marcand apogeul sculpturii clasice.
Alaturi de Parthenon, Erehteionul isi defineste incinta, ca unul dintre sanctuarele cele mai
elegante ale arhitecturii ionice.
Cele sase cariatide care antablamentul loggiei (devenita celebra datorita originalitatii si
gratiei) inlocuiesc coloanele obisnuite.Atitudinea relaxata ,chipul senin ,usoara flexiunii
a piciorului lasa draperia sa vibreze in lumina .

La poalele Acropolei , Templul lui Hefaistos numit Theseion , construit prin anii 449 - 444
i.Hr . pastreaza expresia severa a spiritului doric .
Arhitectura profana continua vechile traditii . Agora , locul intalnirilor publice , primeste un
aspect impunator marginii de porticuri . Palestrele , locul de antrenamente ,capata o infatisare
monumentala.
 Teatrele , la sfarsitul sec al 5-lea i.Hr. incep sa aiba gradenele din piatra si sa primeasca o
compartimentare ampla , ele asigurand desfasurarea spectacolelor de teatru atat de pretuite de
grecii timpului
Arta greaca veche exprima cele mai inalte sentimente, cele mai nobile nazuinte ale
cetateanului grec din antichitate. Operele clasice sunt de mare valuare si sunt renumite in
lumea intreaga; ele au dat idealul perfectiunii artei europene din primul ev mediu si de la
Renastere incoace.
 2. TEATRELE

Constructiile pentru spectacol, legate si de unele practici religioase, au detinut un loc

insemnat in arhitectura greaca. Teatrul, la inceput din lemn, apoi, din secolul al V-lea din piatra,
era o constructie descoperita alcatuita dintr-un teatron cu gradenele asezate pe panta naturala a
trenului, avand un plan a carui forma depasea un semicerc si imbratisa orchestra-locul corului-
o platforma circulara de dale. In perioada tarzie, ca urmare a evolutiei artei dramatice, scena s-a
dezvoltat mult devenind un organism complex (skene). Este caracteristica pentru teatrele
grecesti rezolvarea impecabila a problemelor de acustica. Adaptarea pentru desfasurarea
spectacolelor muzicale, teatrul, in acest caz acoperit, se numea odeon.

 Teatrul a fost creat de greci în secolul V î.Hr. S-a nă scut din serbările organizate în cinstea
zeului Dionis, zeul viţei-de-vie, al vinului şi al veseliei. Un grup de bă rbaţ i îl reprezentau
pe zeu şi pe
 însoţi torii săi, satirii, costumaţi cu blănuri şi coarne de ţap („tragos”), cântând şi dansând în
jurul unui altar. Treptat, din grupul respectiv, numit cor,  s-a desprins o persoană, ă apoi dou ,
mai multe - actorii -  care schimbau replici cu corul.

 În timp s-au amenajat locuri speciale pentru reprezentaţiile teatrale (amfiteatre) şi s-au
scris  texte speciale interpretate de actori şi cor. Autorii greci au scris tragedii şi comedii. Cei
mai de seamă autori de tragedii au fost Eschil, Sofocle şi Euripide, iar cel mai important
autor de comedii a fost Aristofan. In Grecia Antica,numai baietii si barbatii erau actori.ei
purtau masti pentru ca publicul sa stie
ce rol joaca-de barbat sau de femeia,de intelept sau de nebun.Teatrele grecesti erau
imensa,cu pana la 17.000 de locuri.Fetele actorilor reau greu de vazut din ultimele
randuri,dar mastile mari si colorate erau usor de recunoscut.
Teatrele grecesti erau construite pe coastele dealurilor.Datorita formei lor
semicirculare,vocile actorilor se auzeau pane in ultimul rand,chiar daca acestia vorbeau in
soapta!
Unele reprezentatii durau o zi intrega.Spectatorii isi aduceau perne si covorase pe care le
puneau pe scaunele tari de piatra ,iar cand li se facea foame sau sete isi cumparau gustari si
vin. Personalul teatrului era inarmat cu niste bete mari,ca sa nu aiba necazuri.Uneori,
publicul numeros era atat de impresionat de o piesa,incat incepea sa se revolte.Cateva lovituri
viguroase linisteau indata spectatorii!
 3. FORMEARHITECTURă SPECIFICE.

Capacitatea creatoare a arhitectilor greci s-a concentrat in realizarea unor volume cu

caracter scuptoral, urmarind stabilirea unor raporturi expresive intre cladirile ce alcatuiau
ansamblul. Efecte speciale erau obtinute prin compizitii bazate pe o asimetrie plina de
rafinament. Ca o reflectare a umanismului, arhitectura greaca nu s-a indepartat de scara
omului, nici chiar in edificiile reprezentative. Caracterul monumental al constructiilor acestei
epoci rezida in rigoarea si simplitatea formelor.
Plastica arhitecturala se baza pe folosirea porticului de coloane, atat la cladirile laice,
cat si la temple.
De-a lungul istoriei arhitecturii grecesti s-au constituit cele trei tipuri principale
de lonade apartinand ordinelor doric, ionic si corintic.
Ordinul doric a fost folosit cu precadere in Grecia continentala. Formele sale sunt simple,
severe, dand impresia de soliditate si forta. Principalele caracteristici sunt:
Lipsa bazei, coloana rezemand direct pe stilobat partea superioara a platformei deasupra
careia se ridica templul;
• Fusul coloanei are caneluri verticale cu muchii vii
• Captelul alcatuit dintr-o echina rotunjita si o abaca prismatica; Friza decorativa cu metope
sculptate si triglifi;

Ordinul doric este cel mai simplu dintre toate celelalte ordine greceşti.Soclul (fundaţia) este
alcătuit din: stereobat (baza), krepis (treptele). Solul pe care se întinde fundaţ ia are o parte
vizibilă, numită euthynerie. Treapta superioară se numeşte stylobat şi reprezintă
fundamentul pe care stau coloanele.  Spre deosebire de coloana ionică şi cea corintică ,
coloana dorică stă direct pe stylobat, neexistând
 între acestea nicio treaptă intermediară .Coloana se subţ iază în sens ascendent şi este
prevă zută , în  secţi une t ansversală, cu nişte adâncituri concave semirotunde, numite
caneluri.Grinda are două trepte: arhitravă ăşi friz .
 Ordinul ionic a aparut in Asia Mica si in insulele marii egee, patrunzand apoi, cu unele
modificari,
in Grecia continentala, in special in Attica. Se resimte preferinta specific orientala pentru o
decoratie mai bogata, ionica remarcandu-se prin suplete si eleganta. Ordinul iomic se
caracterizeaza prin:
• Coloana rezemata pe stilobat prin intermediul unui baze;
• Fusul coloanei zvelt, avand caneluri cu muchi
tesite; Capitelul decorat cu volute;
Friza in varianta attica, decorata cu basoreliefuri in camp continu.

Acest stil arhitectonic oferă un aspect suplu, punând accent pe elementele

decorative.Soclul este alcătuit din stereobat (fundamentul coloanei) şi krepis (treptele).
Partea vizibilă a fundaţiei pe care se  află soclul se numeşte euthynerie.Trepta superioară
a krepis-ului este stylobat-ul (platforma).Spre deosebire de ordinul doric, la cel ionic
coloana este susţ inută ăd eă baz , care separ fusul coloanei de  stylobat.

Coloana şi secţi unea transversală

De asemenea şi sistemul de caneluri al coloanei ionice diferă de cel doric. Dacă stilul doric
prevede canelurile de forma unor muchii ascuţite, în cadrul celui ionic muchiile sunt teşite
având, în secţ iune transversală, forma unui trapez isoscel.Abaca ionică este mai
redusă faţă de cea dorică. Grinda are două ăp rţi:
 Ordinul corintic mai putin folosit de greci decat celelalte doua, difera de ionic prin
aceea ca are coloana usor mai inalta si capitelul imbracat in frnze de acant.
Uneori coloana era inlocuit cu reprezentari sculpturale ale corpului uman. Pentru
accentuarea unor anumite efecte s-a folosit culoarea: straturi de pictura in tonuri vii care
subliniau antablamentul si
capitelurile, sau elemente ceramice. Ordinul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine de
arhitectură al antichităţii greceşti. Evoluţia sa începe în jurul anului 400 î.Hr. dar abia peste vreo
trei secole ajunge la forma sa canonică. Cea mai vechi edificiu care prezintă capitel corintic
este Templul lui Apollo din Bassai (c. 400 î.Hr.). Alte edificii construite ulterior conţin
elemente corintice fie în arh tectura interioară (Tholos
Arhiectura greciei antice a parcurs o intreaga evolutie, de-a lungul careia s-au constituit
formele sale carcteristice.

PERIOADA ARHAICA (1100-450 i.e.n.). Arhitectura perioadei arhaice a urmat o

linie evolutiva marcata de acumulari succesive, de o continua perfectionare a formelor si
proportiilor, punandu-se trptat bazele maturitatii artistice a epocii clasice.
In plastica arhitecturala, formele greoaie sunt caracteristice primelor monumente dorice:
coloane robuste (6-8 moduli), puternic galbate, echina capitelului foarte evazata, antablamentul
masiv. Parcurgand diferite etape inermediare, spre sfarsitul epocei arhaice s-a ajuns la asa
numitul arhaic avansat, in cadrul caruia formele ordinulu doric se apropie de cele clasice,
exemplul cel mai caracteristic fiind templul Atenei Aphaia din insula Aegina (495- 485 i.e.n.).
Coloana a devenit mai ingusta, ajungand la o inaltime de 10-11 moduli, raportul ei fata de
latimea antablamentului fiind de 2,5: 1, iar inclinarea echinei apropiata de 45o .
 Daca ordinul doric a fost folosit cu precadere in Grecia continentala si in coloniile din
Magna Grecia, in Asia Mica a aparut si s-a dezvoltat ordinul ionic. O imagine a primelor forme
o ofera capitelul gasit la Neandria. Monumentele ionice cele mai cunoscute din vremurile
arhaice sunt cele doua temple diptere de mari dimensiuni: Heraionul din Samos (secolul VI
i.e.n.) si Arthemisionul din Ephes (550-500 i.e.n.) care au suferit ulterior transformari.
Patrunzand in Grecia, ordinul ionic a imbracat si unele forme particulare. La tezaurul
Siphnienilor din sanctuarul de la Delphi (535—530 i.e.n.), in locul coloanele au fost folosite ca
puncte de sprijuin,cariatide: elemente scupturale reprezentand femei.
PERIOADA CLASICA (450-306 i.e.n.). In epoca de aur si in deceniile ce i-au urmat,
arhitectura greceasca a atins deplinul ei maturitate.
Democratia sclavagista a favorizat edificarea constructiilor publice: agore, gimnasioane,
sali pentru reuniuni politice, teatre, monumente comemorative si funerare.
Cel mai celebru ansamblu al perioadei clasice, acropola cetatii Atena este
reprezentativa pentru intreaga arhitectura greceasca. Dupa distrugerea sanctoarului de catre
persi, in anul 447 i.e.n., Pericles a initiat refacerea tuturor constructiilor acropolei,
incredintand conducerea lucrarilor marelui sculptor Phidias.
Primul edificiu ridicat, cel mai prestigios monument al cetatii, Partenonul, templul
Atenei, protectoarea orasului construit intre anii 447-439 i.e.n. de arhitectii Ictinos si Calictras,
a ramas pana in zilele noastre.
Ionicul si-a gasit insa expresia desavarsita intr-un alt edificiu construit de arhitectul
Philokles in anii imediat urmatoari, 421-405 i.e.n. Erechteionul dedicat Atenei polais si lui
Poseidon Erechteu. Templul trebuia sa cuprinda cateva locuri cu semnificatie scara: maslinul
plantat de Atena, izvorul de apa sarata si urmele tridentului lui Poseidon, semn al luptei celor
doi zei pentru suprematia orasului.

In intreaga perioada clasica, in Grecia continentala ca si in Magna Grecia, ordinul doric a

fost cel preferat de arhitecti, in forme apropiate de cele ale Parthenonului.
In Asia Mica, ponderea principala a detinut-o in continuarea ordinul ionic, in edificii de
mari proportii cum ar fi Arthemisionul din Ephes refacut integral dupa anul 356 i.e.n.
 PERIOADA ELENISTICA (306-30 i.e.n.). Ultima forma de dezvoltare a culturii
grecesti, cea elenistica, a fost rodul contactului direct stabilit intre vechea Grecie si regiunile
inglobate in imperiul macedonean. Cultura elenistica s-a constituit in secolul al III-lea i.e.n.,
centrulau de greutate gasindu-se in marile orase orientale: Alexandria, Pergam, Priene, Milet.
In urbanism, principiile dipodamice, intarite de o legislatie autoritara, au capatat o larga
utilizare. Orasele elenistice –Alexandria, Priene, Milet- erau alcatuite conform unor structuri
ordonate cu parcelari dreptunghiulare, intre care se inserau constructiile publice. O gandire
rationala a stat la baza amenajarilor edilitare, a orientarii optime in raport cu punctele cardinale
etc.
Teatrele si-au cucerit un rol din ce in ce mai insemnat in viata orasului elenistic. Forma lor
a devenit mai complexa. Deplasarea spatiului de joc de pe orchestra pe avanscena a implicat o
dezvoltare a intregii structuri scenice. Sant celebre teatrele de la Priene (secolele IV-III i.e.n.) si
Pergam (secolul III i.e.n.), care prin formele lor, fac trecerea intre teatrele grecesti si cele
romane.
In constructia cladirilor de cult elenistice, traditia clasica a fost amplificata printr-o vadita
tendinta catre forme monumentale, grandioase: refacerea templului lui Apollo Didymaeionul
din Milet (313 i.e.n.), completat cu alte spatii de cult, altarul lui Zeus din Pergam (180 i.e.n.),
dominat de plastica dinamica a altoreliefurilor ce decorau soclul etc.
 4. TEMPLELE

 Templul a fost cea mai importanta tema a arhitecturii Greciei antice. Construit pe o
inaltime, in cadrul incintei sacre a cetatii sau facand parte din ansamblul marilor sanctuare
panelenice, templul indeplinea rolul de locuinta a zeului caruia ii era dedicat, personificat printr-
o statuia simbolica.
Cel mai simplu tip de templu era alcatuit dintr-un naos si un vestibul deschis, cu doua
coloane intre prelungirile zidurilor, purtand denumirea de “in antis”.
La templele clasice, rapotul dintre numarul de coloane ale laturilor scurte si ale celor
lungi era fix, dictat de formula 2n+1 care stabilea numarul de coloane laterale fata de cele
frontale (n). In varianta circulara, templul se numeste tolos.
Sanctuarul, ansamblul de mari dimensiuni., folosite de intregul popor grec, era ridicat in
locuri cu semnificatie religioasa sau in legatura cu existenta unor izvoare tamaduitoare: Delphi,
Olimpia, Eleusis, unde se desfasurau mistere, oracole si alte forme de cult. Sanctoarele
cuprindeau temple, altare, teatre, statui, monumente votive, in raza lor ridicandu-se diferite
edificii destinate gazduirii vizitatorilor (un fel de hanuri).

 Templul a fost un edificiu sacru in care se oficia serviciul religios, inchinat zeului ce
era divinizat si adorat de anumite popoare antice, printre care si grecii.La inceput sacrificiile
si ritualurile in cinstea zeilor respective aveau loc in afara templului. Templul de asemenea
putea fi un depozit votiv. Pana prin secolul IX I.Hr.grecii construiau temple din caramizi
suprapuse din lut, apoi, odata patrunse in arta
elena, ordinele dorice, corintice si ionice au revolutionat arhitectura greaca. Sanctuarul
reprezinta partea sacra a templului, fiind cunoscut si sub numele de altar si fiind interzis
profanilor. Sanctuarul este un loc de cult, in limba greaca fiind numit naos sau sanctuarium
in latina.

O sa incepem cu templul zeitei Aphaia / Ἀφαία construit special pentru aceasta

divinitate, aflat pe insula Aegina, la 30 de km de Atena, in Attica.
Sub hegemonia ateniana, zeita Aphaia a fost identificata cu Pallas Atena, Artemis sau
Britomartis.
 Templul a fost construit in secolul VI i.Hr.pe locul unui alt templu vechi, fiind distrus la
finalul aceluiasi veac, ramasitele fiind ingropate in pamant pentru conservare. Pausanias a
fost cel care a mentionat pentru prima data in operele sale despre templul zeitei Aphaia, in
secolul II d.Hr. Sanctuarul dedicate zeitei Aphaia a fost ridicat in varful unei coline de
aproximativ 160 m in partea de nord-est a insulei
Aegina

 Templul de la Didyma / Δίδυμα a fost un templu ionian inchinat zeului Apollo, situat
in orasul  din zilele noastre numit Didim, in vestul Turciei, pe coasta marii Egee.

In fosta Ionie a fost intrecut ca marime si splendoare doar de templul Heraion de pe insula
Samos si templul Artemisei din Efes. In prezent acest templu se afla printre cele mai bine
conservate temple apartinand antichitatii, fiind vizitat de zeci de mii de turisti annual.
Templul a fost contruit in jurul anului 300 i.Hr pe locul unui alt templu vechi, de secolul VI
i.Hr,numit se pare Didymaion, fiind inconjurat de doua siruri de coloane, care pornesc ca
doua aripi spre dreapta si stanga lui. Aceste coloane inconjurau o camera sacra, care
adapostea statuia marelui zeu Apollo. Aceste coloane sunt in stilul ionic si au 19.5 m
inaltime constituind o mare impresie din grandoare pe care acest templu sfant o avea acum
mai bine de doua mii de ani. Pausanias de asemenea a vizitat acest templu iar Pliniu cel
Batran a scris despre acest templu inchinat lui Apollo.
 Un alt templu al lui Apollo se afla la Delphi (sau Delfi) fiind localizat in partea
centrala a Greciei, la nord de Golful Corintului.

Numele de Delphois / δελφύς-delphus inseamna “uter” si reprezinta un vechi epitet al Mamei

Mari
 Terra Mater sau Gaia, simbolizand femininul Pamant. In aceasta locatie se afla un intreg
complex spiritual, originile acestui complex fiind pre-elene. Mnaseas din Patras, discipolul
lui Eratosthene ne spune ca locuitorii din Delphi erau de nationalitate Hyperborei (fragment
facand parte din Istoria
Grecilor III pag. 153 frag. 24.). Clearch din Soli,discipolul lui Aristotel, ne spune ca Leto
(Latona) dup ace a nascut pe Apollo si Artemis (Diana) a venit la Delphi istoria grecilor
Ed.Didot II pag. 318, frag. 46). Locuitorii din Delphi adresau in fiecare an rugaciuni lui
Apollo, ca zeul sa vina in timpul verii de la hyperborei la ei. (Preller, Griech Myth I 1854
pag. 157-158). O alta legenda spune ca Apollo, dorind sa se razbune pe odiosul Python
pentru raul pricinuit de acesta mamei sale Leto, il cauta pe Python, il gaseste, apoi il ucide
cu sagetile lui care nu ratau niciodata tinta. Apoi Apollo ingropa cadavrul lui Python in locul
unde se afla orasul sfant Delfi, punand acolo temelia unui altar si al unui oracol, pentru a
profeti oamenilor dorintele tatalui sau, Zeus. Cum zari pe mare niste marinari cretani,
Apollo pune acesti marinari sa aibe grija de oracolul din Delfi. Acestia au fost primii preoti
ai oracolului.

Un alt mare templu dedicate zeului Apollo se afla in Arcadia, la Bassae, fiind cunoscut
si sub numele de “Templu lui Apollo Epicurius”.
Constructia lui se situeaza la jumatatea secolului 5 i.Hr. Templu a fost dedicate lui Apollo
Epikourios (Apollo Ajutatorul) si a fost construit de arhitectul Iktinos. Pausanias a mentionat
acest templu in scrierile sale. In prezent face parte din patrimonial mondial UNESCO.

 Templul lui Zeus din Olympia, partea de vest din Peloponez, locul unde aveau loc
jocurile olimpice in perioada clasica, comparabile cu jocurile Pitiene tinute la Delphi.

Aici se afla o statuie imensa ce reprezenta pe Zeus, construita din fildes si aur si facand parte
din Cele Sapte Minuni ale Lumii, opera a marelui mester Phidias. Se spune ca statuia a fost
gazduita la inceput in atelierul lui Phidias unde a fost creata statuia, urmand ca acel atelier sa
fie transformat in templu. Sapaturile din jurul templului de catre arheologii germani la
sfarsitul secolului XIX au ajutat si la descoperirea statuii lui Hermes de Praxiteles si a
stadionului, unde se desfasurau intrecerile sportive. Acest sit a fost inscris in 1989 pe lista
patrimoniului cultural mondial UNESCO.

 Templul zeitei dragostei Afrodita (Venus la romani) se afla in orasul antic Aphrodisias in
Asia Minor, vestul Turciei de azi.
Marele Templu Olimpian (Olympieion) al lui Zeus (Ν αός του Ολυμ πίου Διός or Naos tou
Olimpiou Dios) se afla in centrul orasului Atena.

Constructia acestui templu incepe in secolul VI i.Hr. in timpul tiraniei ateniene fiind terminat
in timpul imparatului roman Adrian in secolul II d.Hr. Durata lui nu a fost foarte mare,in
urmatorul secol fiind distrus de o invazie barbara, lasand doar ruine. Templul este localizat la
aproximativ 500 m sud-est de Acropolis fiind construit in stilul corintic.

Un alt mare templu al antichitatii a fost dedicate zeitei Artemis, sora zeului Apollo
(Artemision, latina Artemisium, Diana la romani, Artume la etrusci, probabil Bendis la
traci) care se afla in faimosul oras Efes, vestul Turciei, la 50 km sud de orasul Izmir.
Acest templu a fost ridicat in anul 550 i.Hr perioada cand orasul Efes se afla sub Imperiul
Ahemenid, facand parte din Cele Sapte Minuni ale Lumii.

Se spune ca durata constructiei acestui templu a fost de 120 de ani. Cladirea avea 51 m
latime si 105 m lungime. Acoperisul era sustinut de 127 coloane fiecare masurand 18 m
inaltime. In interiorul acestui templu se afla statuia zeitei Artemis, inalta de 2 m, fiind
acoperita cu aur masiv si argint.
Philon,un mare architect atenian, a spus despre templu: “Am vazut zidurile din Babilon, am
văzut gradinile din Semiramis, am vazut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos,
piramidele. Dar cand am vazut templul din Efes, celelalte minuni au disparut ca in ceata.” La
22 iulie 356 i.Hr., templul a ars intr-un incediu. Se spune ca un om numit Herostratus a
aprins focul, si ca si el a murit in foc. Istoria acestui om este una din cele mai dramatice si
pline de invataminte din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii sai,insa,in
dorinta de a se mentine in constiinta oamenilor si in istorie comite
aceasta crima. De aici a luat nastere expresia “Slava lui Herostrate”. Legenda spune ca in
noaptea in care templul a ars, s-a nascut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupata
cu nasterea lui si nu a avut grija de templu. In 356 templul a fost reconstruit de catre
cetatenii orasului Efes, dar a fost darmat odata cu aparitia crestinismului.

Ne intoarcem din nou in Atena unde avem Templul Atenei Nike, aflat pe
Acropolis,fiind cel mai vechi templu ionic de pe Acropolis.
 Templul zeitei se afla la in partea dreapta de Propylaea, intrarea sacra in Acropolis. Templul
mai purta numele si de “Templul Victoriei neinaripate”. Constructia templului a fost
terminate in 410 i.Hr. si avea ca scop comemorarea victoriei grecilor asupra persilor, fiind
decorat cu ilustratii ce reprezentau scene de lupta de la razboaiele medice. In vremuri
vechi,atenienii aduceau omagii “fara aripi” zeitei Atena
Nike astfel incat zeita sa nu poata zbura dintre ei. Hefaistos (Ἀφαιστος Hêphaistos) la
romani Vulcan,era zeul metalurgiei,metalelor,focului si era protectorul fierarilor.

 Templul lui numit Hephaisteion (Ηφαιστείον) sau Theseion (Θησείον) se afla in partea de
nord- vest fata de Agora din Atena.
A fost construit in stilul Doric,in perioada 449-415 i.Hr fiind inaugurat oficial in 416 sau
415 i.Hr. Nu se cunoaste numele arhitectului,dar putem spune despre acest templu ca a fost
construit din marmura masiva si bucati de calcar. Dimensiunile templului sunt de 13.708 m
(nord spre sud) si 31.776 m (est spre vest). Contine sase coloane scurte in partea de est si
vest si treisprezece coloane lungi in partea de nord si sud, cele patru coloane din colt fiind
numerate de doua ori.

Hera (Juno la romani) avea si ea un sanctuar, in Corint, numit “Heraion de Perachora”.

Acest sanctuar se afla in golful Corint, la capatul peninsulei Perachora. O legenda relatata de
Euripide ne spune ca Medea si-a ingropat copii ucisi la sanctuarul Hera Akraia, apoi a parasit
Corintul. Strabo, in secolul I d.Hr. scria ca aici se afla si un oracol asociat cu acest sanctuar.
 Concluzie
In arta greaca, in perioada arhaica (sec. al VII-lea – incep. sec. al V-lea i.Hr.) apare ca element
tipic in arhitectura templul. Templul adapostea statuia de cult a zeului protector, cat si tezaurul, iar
accesul in templu era liber.
Planul templului era simplu: pronaosul(vestibul), naosul sau cella(incaperea unde se afla statuia
zeului) si opistodomul(incaperea unde se pastra tezaurul). Intrarea in opistodom se facea pe partea
opusa intrarii principale. Tezaurul era format din ex-voto-uri, adica diferite obiecte oferite
divinitatii, constand in mici sculpturi, tablouri, bijuterii etc. cu drept de vizitare. Astfel s-au format
primele colectii de arta.
Dupa plasarea coloanelor in exterior, templul putea fi prostil(cu patru coloane la
intrarea principala), amfiprostil(patru coloane la ambele intrari) si peripter(inconjurat de coloane).
Privita in sectiune verticala, constructia unui templu se compune din trei parti: un piedestral
numit stilobat, o colonada deasupra careia se afla antablamentul. Acoperisul e format din doua
pante, care formeaza pe laturile mici ale templului un triunghi numit fronton.
S-au elaborat doua oridine insemnate: doric si ionic, urmate de aparitia ordinului corintic.
Diferenta intre cele trei este vizibila mai ales la forma capitelurilor coloanelor.
Ordinul doric era raspandit mai ales in Pelopones si in coloniile grecesti din Italia de sud si
Sicilia. Templele dorice sunt puternice si greoaie.
 Bibliografie
1. Teorii discutate în Robin Hagg; Nanno Marinatos, ed. (2002). Greek Sanctuaries: New
Approaches. Routledge. chapter  1. ISBN 9781134801671 – via Google Books.ISBN:
113480167X
2. E. Becker (ed.). „Art History”. Arhivat din original la 2 aprilie 2015..
3. Mueller, Cain. „Minoan and Mycenaean civilization comparison” (PDF). lesson.
4.  „Archaic temple”. U. Chicago.
5.  Drerup, Heinrich (1969).  Griechische Baukunst in geometrischer Zeit. Göttingen.
6.  Drerup, Heinrich (1962). „Zur Entstehung der griechischen Ringhalle”. În Himmelmann-
Wildschütz, Nikolaus; Biesantz, Hagen. Festschrift für Friedrich Matz. Mainz. pp. 32–38.
7.  Schenk, Ralf (1997). „Der korinthische Tempel bis zum Ende des Prinzipats des
Augustus”. Internationale Archäologie.  45: 41–47.