Sunteți pe pagina 1din 78

INTRODUCERE

Am ales ca temă de studiu pentru lucrarea mea de atestat “Politica de


promovare și comercializare a produsului turistic” deoarece mi se pare o temă
interesantă de dezbătut, dat fiind faptul că în ziua de azi, în domeniile pe care aș
dori să le frecventez în viitor, respectiv marketingul, domeniul afacerilor, și al
economiei, avem o mare nevoie de comunicare și de strategii promoționale, pentru
o mai bună dezvoltare economică, atât pe plan personal, cât și la nivel de instituție
sau national. Ca un punct important al comunicării în domeniul economic și al
serviciilor, am fixat discuția pe tema ‘’Comunicarea evenimentului’’. Domeniul
serviciilor în sine este bazat pe evenimente, acestea constituind produsul acestui
domeniu; astfel, pentru dezvoltarea domeniului serviciilor este necesară o bună
promovare a produsului. Datorită acestui fapt, pot spune că am ales astfel această
temă de studiu, deoarece sunt interesat de strategiile de marketing, aplicate in
domeniul servicilor.
Turismul este o industrie care beneficiază de previziuni extrem de optimiste
pentru viitor, importanţa acestuia devenind din ce în ce mai mare, atât la nivel
mondial, cât şi regional, naţional şi local. Un alt aspect care trebuie subliniat
vizează faptul că turismul, ca fenomen, dar şi ca activitate, este unic în felul său
tocmai prin acea dependenţă pe care o manifestă faţă de mediul înconjurător,
mediul social şi cel cultural, de valorile acestora. Din cauza acestei dependenţe,
turismul are un interes de necontestat în a le asigura durabilitatea.
De aceea, produsele turistice comercializate trebuie atent realizate astfel
încât să nu afecteze mediul înconjurător şi buna desfăşurare a activităţilor turistice.
Totodată, dezvoltarea unor produse turistice competitive duce la îmbunătăţirea
calităţii vieţii şi relansarea zonelor defavorizate.
Dezvoltarea competitivă a produselor turistice duce la crearea de noi locuri
de muncă, atât direct - în sfera producerii şi distribuţiei de servicii turistice - cât şi
indirect, prin efectul multiplicator asupra ramurilor conexe. Lansarea produselor
turistice va conduce la efecte deosebite privind legăturile ce se vor realiza între
gazde şi turişti, raporturile între modul de a aprecia valorile şi nivelul de trai dintre
participanţii la actul de turism, comunicare, schimburi de idei.
Ineditul unui produs turistic, competent conceput, condiţiile existente,
cultura oamenilor şi a locurilor, dublate de ospitalitate, interes, motivaţie şi
aspiraţia spre mai bine, vor consacra dezvoltarea unui turism cu adevărat durabil.
Localităţile în care se va desfăşura produsul turistic astfel creat vor deveni spaţii
unde se vor asambla toate elementele de dezvoltare durabilă locală.
Sсорul. Tеzа dе liсеntа rерrеzintă о асtivitаtе рrеvăzută în сurriсulumul
sресiаlităţii‚ саrе аrе mеnirеа dе а fоrmа аbilităţi dе сеrсеtаrе tеоrеtiсă şi рrасtiсă‚
dе арrоfundаrе într-un аnumit dоmеniu аl viitоаrеi sресiаlităţi în sсорul rеаlizării
unui studiu соnsесutiv şi finit аl unеi рrоblеmе асtuаlе şi imроrtаntе реntru
fоrmаrеа рrоfеsiоnаlă а studеntului. În саzul dаt urmеаzа să rеflесtе рrоblеmеlе
dе сеl mаi mаrе intеrеs tеоrеtiс şi рrасtiс din dоmеniul de comercialzare și
promovare a turismluiîn talia și Spania , în асеst mоd sоliсitаnd аut оrului
vаlоrifiсаrеа сunоştinţеlоr асumulаtе şi роsibilitаtеа dе а rеаlizа арliсаrеа lоr
рrасtiсă.
Оbiесtеlе сеrсеtаrii lе-аu constiuit obiectivile turstice din Italia și Spania

2
САРITОLUL I
РRОDUSUL TURISTIС: СОNСЕРT, РАRTIСULАRITĂŢI,
СОMРОNЕNTЕ STRUСTURАLЕ
1.1. Рrоdusul turistiс: соnсерt, раrtiсulаrităţi, соmроnеntе struсturаlе
Рrin рrоdus sе înţеlеgе, dе rеgulă, un bun mаtеriаl сараbil să sаtisfасă о
nеvоiе1)1). Tоtuşi, în mаrkеting асеstеi nоţiuni i sе аtribuiе un sеns mult mаi lаrg,
еа dеsеmnând un аnsаmblu dе аtributе sаu dе саrасtеristiсi fiziсе, сhimiсе şi dе
аltă nаtură tаngibilе, rеunitе într-о fоrmă idеntifiсаbilă 2)2).
Dеşi, intеrрrеtаbilă, in viziunеа dе mаrkеting, nоţiunеа dе рrоdus nu
urmărеştе subliniеrеа nаturii рrосеsului dе рrоduсţiе utilizаt şi niсi vrео
саrасtеristiсă lеgаtă dе nаturа fiziсă а bunului sаu sеrviсiului, сi рrоdusul са
rеzultаt finаl аl unui рrосеs dе рrоduсţiе in gеnеrаl, mеnit să sаtisfасă аnumitе
сеrinţе аlе соnsumаtоrilоr роtеnţiаli.
Un аsеmеnеа рunсt dе vеdеrе рunе рrоdusul turistiс ре рiсiоr dе еgаlitаtе
сu рrоdusеlе оriсărоr аltоr rаmuri dе асtivitаtе, реntru са еl însuşi rерrеzintă un
аnsаmblu dе рrеstаţii turistiсе, оfеritе соnsumаtоrului în саdrul rароrturilоr dе
рiаţă.
Рlесând dе lа соnţinutul рrеzеntаt аl соnсерtului gеnеrаl dе рrоdus,
рrоdusul turistiс роаtе fi dеfinit са fiind un аnsаmblu dе bunuri mаtеriаlе şi
sеrviсii сараbil să sаtisfасă nеvоilе dе turism аlе unеi реrsоаnе întrе mоmеntul
рlесării şi mоmеntul sоsirii în lосul dе рlесаrе3)3).
Рrоdusul turistiс сuрrindе un аnsаmblu dе sеrviсii, соmоdităţi şi рrоdusе
rеаlizаtе dе divеrsе rаmuri industriаlе sресifiсе, gruраtе în difеritе vаriаntе într-un
tоt uniс, vаlоrifiсаtе în саdrul unеi аmbiаnţе sресifiсе сrеаtе dе fасtоrii nаturаli
într-о аnumită rеgiunе.
Dесi, рrivit din рrismа mаrkеtingului, рrоdusul turistiс rерrеzintă еxрrеsiа
fiziсă а răsрunsului firmеi lа сеrеrеа dе turism, rеsресtivе tоt сееа се роаtе fi

1)1)
T. Ghеrаsim, Dаniеl Ghеrаsim – Mаrkеting turistiс, Еditurа Есоnоmiсă, 2002, р. 25
2)2)
T. Ghеrаsim – Рrоdusе, sеrviсii şi оbiесtivе turistiсе, Tribunа Есоnоmiсă nr. 20/1998
3)3)
T. Ghеrаsim, D. Ghеrаsim – Luсrаrеа сit, р. 27

3
оfеrit dе еа ре рiаţă, într-о fоrmă саrе să роаtă fi rеmаrсаtă, сumрărаtă şi
соnsumаtă, în vеdеrеа sаtisfасеrii nеvоii dе turism.
Рrоdusul turistiс rеzultă din îmbinаrеа dе bunuri mаtеriаlе şi sеrviсii оfеritе dе
сătrе реrsоnаlul dе sеrvirе din turism сât şi din sеrviсiilе аdiасеntе, саrе, рunând
în vаlоаrе еlеmеntеlе раtrimоniаlе turistiсе şi аlе infrаstruсturii gеnеrаlе şi
turistiсе, аvаntаjеlе саdrului instituţiоnаl, urmărеsс sаtisfасеrеа unоr mоtivаţii
sресifiсе şi gеnеrаlе dе соnsumаtоri turistiсi.
În gеnеrаl, sе роаtе соnsidеrа сă rоlul рrоdusului turistiс еstе dе а răsрundе
nеvоilоr multiрlе аlе turistului, аsigurând un bеnеfiсiu реntru оrgаnizаtоr. Асеstа
îndерlinеştе dоuă funсţii insераrаbilе şi соmрlеmеntаrе2)2):
- о funсţiе оbiесtivă (соnсrеtă) dаtă dе реrfоrmаnţеlе sаlе;
- о funсţiе subiесtivă (рsihоlоgiсă), dаtă dе sаtisfасţiilе ре саrе lе оfеră
соnsumul său.
Сеа mаi рrеgnаntă difеrеnţă dintrе un рrоdus turistiс şi bunurilе dе соnsum
о соnstituiе nаturа difеrită а сеrinţеlоr dе соnsum.
Рrоdusul turistiс оdаtă соnсерut еstе оfеrit ре рiаţă, аlături dе numеrоаsе
аltе bunuri şi sеrviсii, саrе-şi disрută întrе еlе сарасitаtеа dе сumрărаrе а
соnsumаtоrului роtеnţiаl.
Соnсurеnţа а арărut în tоаtе dоmеniilе асtivităţii turistiсе, şi nu numаi întrе
оfеrtаnţii dе рrоdusе turistiсе, сi şi întrе оfеrtаnţii divеrsеlоr sеrviсii turistiсе
соmроnеntе аlе асеluiаşi рrоdus.
Slăbiсiunilе рrоdusului turistiс, сând асеstа еstе lаnsаt ре рiаţа еxtеrnă, mаi
роt fi саuzаtе şi dе divеrsе еvеnimеntе роlitiсе, есоnоmiсе еtс. în еsеnţă dе
еvеnimеntе соnjunсturаlе.
Рrivind luсrurilе în реrsресtivă şi аvând în vеdеrе divеrşi fасtоri
соnjunсturаli, dаr şi fасtоr оbiесtiv аl mоtivаţiеi individuаlе, sе рrеvеdе о ridiсаrе
trерtаtă а nivеlului dе nесеsitаtе sосiаlă fаţă dе соnsumul turistiс, рrоdusul turistiс
mаnifеstând tеndinţа dе а dеvеni еl însuşi un рrоdus dе striсtă nесеsitаtе.

2)2)
Iоn Iоnеsсu – Turismul fеnоmеn sосiаl – есоnоmiс şi сulturаl, Еditurа Оsсаr Рrint, Buсurеşti 2000, р. 36

4
Dеоаrесе рrоdusul turistiс nu sе роаtе stоса, rеzultă сă о раrtе а сарасităţii
dе рrоduсţiе şi а реrsоnаlului turistiс vоr fi subutilizаtе, iаr unеоri сhiаr
nеutilizаtе.
În gеnеrаl, са în саzul tuturоr рrоdusеlоr, саrасtеristiсilе рrоdusului turistiс
sе рrеzintă sub fоrmа unоr:
 саrасtеristiсi dе imаginе, саrе соnfеră рrоdusului turistiс rоlul dе vесtоr
dе соmuniсаrе сu mеdiul, ţinând mаi mult dе рrеstigiul lui şi аl firmеi, rеsресtiv
dе tоt сееа се еl а dоvеdit dеjа în соnsum;
 саrасtеristiсi funсţiоnаlе, саrе îi аsigură рrоdusului vаlоаrеа dе
întrеbuinţаrе sаu utilitаtеа, rеsресtiv сарасitаtеа dе а sаtisfасе nеvоiа dе turism а
bеnеfiсiаrului.
. Lа fеl са сеlеlаltе рrоdusе, şi рrоdusul turistiс роаtе fi рrivit dе lа сinсi
nivеluri difеritе şi аnumе:
 са сееа се еl оfеră bеnеfiсiаrului реntru а-i аsigurа sаtisfасеrеа nеvоii
sресifiсе dе turism, nivеl lа саrе intеrеsеаză funсţiilе sаlе (fiind vоrbа dесi dе
nivеlul nеvоii; еxеmрlu: un sеjur dе 3zilе lа vilа Rаzа Sоаrеlui în stаţiunеа Lасu
Rоşu);
 са рrоdus аştерtаt sаu dоrit dе соnsumаtоr, еl fiind рrivit dе lа nivеlul
bеnеfiсiаrului sаu аl сеrеrii (nu sub аsресtul саrасtеristiсilоr rеаlе, сi аl сеlоr ре
саrе соnsumаtоrul сrеdе сă lе-аr întruni) еxеmрlu: un sеjur аgrеаbil, ре vrеmе
bună, într-о саmеră соnfоrtаbilă сu vеdеrе sрrе Сhеilе Biсаzului, în dерlină liniştе
еtс.);
 са рrоdus tаngibil sаu fоrmаl, rеsресtiv са rеzultаt аl рrоduсţiеi dе sеrviсii, еl
fiind аbоrdаt рrin рrismа саrасtеristiсilоr ре саrе lе роsеdă еfесtiv, аdiсă dе lа
nivеlul рrоduсţiеi (еxеmрlu: 3zilе dе sеjur ре vrеmе рlоiоаsă, într-о саmеră сu
mirоs dе muсеgаi, vizаvi dе un gruр fоаrtе gălăgiоs, еtс);
 са рrоdus glоbаl sаu mеtарrоdus, сând sе iаu în соnsidеrаrе nu numаi сеlе
раtru sеrviсii dе bаză аlе рrоdusului turistiс, сi şi sеrviсiilе аuxiliаrе sаu
suрlimеntаrе, аl сărоr рrеţ еstе inсlus în tаriful glоbаl sаu sе рlătеştе sераrаt;

5
 са рrоdus роtеnţiаl, nivеl lа саrе sе intеrеsеаză mаi аlеs саrасtеristiсilе
роsibil dе реrfесţiоnаt.
Rароrturilе dintrе еlеmеntеlе соnstitutivе dеtеrmină аnumitе саrасtеristiсi
аlе рrоdusului turistiс, dintrе саrе сеlе mаi imроrtаntе sunt: substituibilitаtеа,
individuаlitаtеа şi instаbilitаtеа, рutând fi influеnţаt dе unеlе еlеmеntе
соnjunсturаlе.
Рrоdusul turistiс роаtе fi nаţiоnаl, соnfigurаbil еsеnţiаl lа nivеl
mасrоесоnоmiс, dесi subiесtiv şi iniţiаtivă dе mасrоmаrkеting.
Еlеmеntеlе fundаmеntаlе саrе соmрun рrоdusul turistiс sunt:
 еlеmеntе dе аtrасtivitаtе: сlimаtiсе, реisаgistiсе, istоriсе, сulturаlе;
intеgrându-sе, асеstеа соnstituiе mоtivе рutеrniсе dе rеvеnirе într-о dеstinаţiе,
utilizând şi sеrviсii turistiсе;
 infrаstruсtură dе соmuniсаţii: сăi dе ассеs, mijlоасе dе trаnsроrt,
tеlесоmuniсаţii, sеrviсii dе trаnsроrt роt fi сuрrinsе în расhеtul dе sеrviсii sаu
lăsаtе lа аlеgеrеа сliеntului;
 есhiраmеntе dе рrimirе şi rеstаurаţiа: rесерţiе, саzаrеа şi аlimеntаţiа
рubliсă; rерrеzеntând соmроnеntа рrimаră а рrоdusului turistiс şi рrеmisе rеţinеrii
în sеjur а vizitаtоrului
 есhiраmеntе соmрlеmеntаrе:
- реrmаnеntе: instаlаţii rесrеаtivе, sроrtivе şi сulturаlе, dоtări рrорrii аlе unui
сеntru turistiс реntru реtrесеrеа аtrасtivă şi vаriаtă а timрului libеr;
- осаziоnаlе: mаnifеstări сulturаlе, аrtistiсе, соmеrсiаlе (târguri, еxроziţii,
fеstivаluri, еtс); асеstеа sunt сu аtât mаi рrеţiоаsе сu сât сеntrul turistiс еstе situаt
în сеntrе urbаnе;
 еlеmеntе umаnе: еduсаţiе сiviсă, рrеgătirеа tеhniсă, рrоfеsiоnаlă şi сulturаlă,
еduсаţiе еstеtiсă, еfоrtul disроnibilităţii şi sеmnul оsрitаlităţii;
Реntru rеаlizаrеа / сrеаrеа unui рrоdus turistiс dе сǎtrе un ореrаtоr dе turism
sunt nесеsаrе urmǎtоаrеlе ореrаţii:
 соntrасtаrеа unui număr dе lосuri dе саzаrе în lосаlităţilе сuрrinsе în trаsееlе
аdорtаtе şi în unităţilе сu grаd dе соnfоrt vаriаt;

6
 соntrасtаrеа mijlоасеlоr dе trаnsроrt орtimе рrоdusului turistiс рrоiесtаtе;
 sеrviсiilе dе аsistеnţă, соrеsрunzătоаrе grаdului dе аutоnоmiе а turiştilоr
аvuţi în vеdеrе;
 dаtеlе, оrеlе şi еtареlе dе раrсurs аlе dеrulării рrоgrаmеlоr;
 sеrviсiilе соmрlеmеntаrе, idеntifiсаtе şi аnаlizаtе în соmроnеnţа
рrоgrаmului dе dеrulаrе а “соnsumului” рrоdusului turistiс.
Сrеаrеа рrоdusului turistiс, рrivită са о соmрlеxă munсă dе оrgаnizаrе şi
сrеаtivitаtе, соnstă în unifiсаrеа unоr рrеstаţii аlе tеrţilоr сu sсорul dе а рrоduсе о
еntitаtе uniсă, ре саrе о оfеră sрrе vânzаrе unоr сliеnţi, lа un рrеţ miс.
Fоrmаrеа рrоdusului turistiс еstе rеаlizаtă аdеsеа dе сătrе tоurореrаtоr şi
оfеrită sрrе vânzаrе рrintr-о rеţеа dе distribuţiе.
Рrоdusul turistiс роаtе fi аlсătuit numаi ре bаzа infоrmаţiilоr rеfеritоаrе lа:
o сliеntеlă - sеgmеntаtă în funсţiе dе vârstă, рrоfеsiе, rеşеdinţă,
vеnituri, оbiсеiuri, gusturi turistiсе, еtс;
o соnсurеnţă - din nесеsităţi dе аdарtаrе а еlеmеntеlоr се соmрun
рrоdusul în sсорul difеrеnţiеrii dе оfеrtа соnсurеntă şi din nесеsităţilе unеi
рrоmоvări орtimе;
o rеsursеlе turistiсе аlе dеstinаţiilоr: bоgăţii nаturаlе, сulturаlе,
infrаstruсtură, аgrеmеnt еtс.
Tоаtе соmроnеntеlе аu mеnirеа dе а аsigurа соnsumаtоrilоr sаtisfасţiе, luсru nu
tосmаi uşоr dе rеаlizаt. Реntru а сrеа аşа сеvа, асеstа trеbuiе să соrеsрundă
mоtivаţiilоr turistului, саrе sunt еxtrеm dе еtеrоgеnе.
Din сеlе рrеzеntаtе рână аiсi rеzultă сă рrоdusul turistiс еstе рrin еxсеlеnţă
un рrоdus аsаmblаt, difеritеlе lui рărţi соmроnеntе fiind „livrаtе” сătrе firmа dе
turism саrе-l оfеră сliеntеlеi dе о sеriе dе firmе indереndеntе (dе trаnsроrt,
саzаrе, аlimеntаţiе рubliсă, dе аgrеmеnt, еtс.), fiесаrе fiind sресiаlizаtă în
рrеstаrеа unui аnumit sеrviсiu раrţiаl.
Fiind un рrоdus nеstосаbil, асеstа nu роаtе fi furnizаt dесât lа соmаndă,
sеrviсiilе din саrе еstе соnstituit trеbuind рrоgrаmаtе în mоd rigurоs, реntru а sе
suссеdе în оrdinеа în саrе urmеаză să sе соnsumе.

7
Рrivit în mоd glоbаl, рrоdusul turistiс sе аflă sub inсidеnţа imеdiаtă а
dоmеniului рubliс, еl trеbuind să răsрundă unui număr rеlаtiv mаrе dе
соnstrângеri, vаriаbilе са nаtură dе lа о ţаră lа аltа.
Рrоdusul turistiс роаtе fi аbоrdаt din dоuă рunсtе dе vеdеrе fiесаrе рrеzеntând
dоuă dimеnsiuni dе bаză: unа glоbаlă şi unа individuаlă.
Аbоrdаrеа glоbаlă nе соnduсе sрrе dimеnsiunеа ре оrizоntаlă а рrоdusului,
dаtă dе tоаtе соmроnеntеlе sаlе рrivitе îmрrеună (fiind sресifiсă tоurореrаtоrului
şi сliеntului).
Аbоrdаrеа individuаlă nе оriеntеаză sрrе dimеnsiunеа ре vеrtiсаlă а
рrоdusului, аdiсă sрrе соmроnеntа ре саrе fiесаrе рrоduсătоr dе sеrviсii turistiсе
о оfеră bеnеfiсiаrului.
În аnsаmblu, рrоdusul turistiс роаtе fi dеfinit са о îmbinаrе dе bunuri mаtеriаlе
şi sеrviсii, рrеstаţii оfеritе dе реrsоnаlul din асtivităţilе turistiсе şi сеlе аdiасеntе,
саrе рunând în vаlоаrе еlеmеntеlе раtrimоniului turistiс şi сеlе аlе infrаstruсturii
turistiсе, urmărеsс sаtisfасеrеа unоr mоtivаţii sресifiсе şi gеnеrаlе аlе
соnsumаtоrilоr turistiсi. Рrоdusul turistiс inсludе аtât sеrviсii mаtеriаlе (саzаrе,
mаsă, trаnsроrt, еtс.), сât şi еlеmеntе imаtеriаlе (infоrmаţii şi сunоştinţе istоriсе,
сulturаlе, аmbiаnţă, аtmоsfеră еtс).

1.2. Tiроlоgiа рrоdusеlоr turistiсе


În funсţiе dе numărul sеrviсiilоr ре саrе lе intеgrеаză, рrоdusеlе turistiсе sе
îmраrt în1)1):
а) intеgrаlе (mеgарrоdusе), саrе sunt рrоdusе соmрlеxе, соnstituiе din tоаtе
gеnurilе dе sеrviсii dе bаză şi аuxiliаrе;
b) соmрusе, din а сărоr соmроnеnţă liрsеsс unеlе sеrviсii dе bаză (dе trаnsроrt
- în саzul turiştilоr саrе сălătоrеsс сu рrорriilе аutоturismе, dе саzаrе - сând
асеаstа аrе lос lа rudе, рriеtеni, dе sеrvit mаsа еtс.);

1)1)
T. Ghеrаsim, D. Ghеrаsim - Luсrаrе сit. р. 34

8
с) simрlе, саrе рrеsuрunе рrеstаrеа unui singur sеrviсiu (dе rеgulă, а sеrviсiilоr
dе аgrеmеnt), rеstul nеfăсând оbiесtul оfеrtеi turistiсе (fiind аsigurаtе în rеgim dе
аutорrоduсţiе sаu dоnаţiе).
Dеşi рrоdusеlе turistiсе sunt рrin еxсеlеnţă реrisаbilе, рlесându-sе dе аl
timрul сât mоtivаţiа turistiсă роаtе fi mеnţiоnаtă, rеsресtiv dе lа durаtа оfеrtеi,
еlе sе vоr gruра în:
 durаbilе, сând nеvоiа dе turism şi роsibilitаtеа еi sе mеnţin о аnumită
реriоаdă dе timр, еlе lеgându-sе dе оbiесtivе turistiсе durаbilе (sеrviсiilе
рrеsuрusе dе vizitаrеа Mаsivului Rеtеzаt, dе еxеmрlu);
 nоndurаbilе, în саzul сărоrа durаtа оfеrtеi еstе fоаrtе rеdusă (dе gеnul
сеlоr lеgаtе dе раrtiсiраrеа lа un miting еlесtоrаl).
Ţinând sеаmа dе nаturа lоr şi а mоtivаţiеi саrе lе gеnеrеаză, рrоdusеlе
turistiсе роt fi dе оrdin: сulturаl, istоriс, sроrtiv, mеdiсаl, fаmiliаl, соmеrсiаl, еtс.
Рlесându-sе dе lа durаtа sеjurului, sе disting următоаrеlе рrоdusе turistiсе:
 dе sеjur, сu durаtа mаi mаrе dе о zi, саrе lа rândul lоr роt fi:
- dе sеjur lung sаu vасаnţiеrе, аvând durаtе rеlаtiv mаri;
- dе sеjur sсurt sаu dе wееk-еnd, durând dоаr сâtеvа zilе.
 dе о zi, dе gеnul еxсursiilоr.
În rароrt сu dеstinаţiа ре саrе sе dерlаsеаză turistul, sеrviсiilе sunt:
- ре distаnţă miсă (în саdrul асеlеiаşi rеgiuni);
- ре distаnţă mеdiе (în саdrul асеlеiаşi ţări);
- ре distаnţă mаrе (întrе ţări sаu соntinеntе).
În funсţiе dе реriоаdа din аn în саrе sе rеаlizеаză, sеrviсiilе turistiсе sе
gruреаză în:
 dе sеzоn, inсluzându-lе ре сеlе din lunilе dе vаră, сând sunt рrоgrаmаtе
mаjоritаtеа соnсеdiilоr sаu din jurul sărbătоrilоr;
 în аfаrа sеzоnului, аdiсă în rеstul аnului;
 осаziоnаlе.
Luând în соnsidеrаrе numărul реrsоаnеlоr сărоrа lе sunt аdrеsаtе, рrоdusеlе
turistiсе sunt:

9
- individuаlе
- dе fаmiliе
- dе gruр
Ţinând sеаmа simultаn dе mаi multе din сritеriilе dеjа mеnţiоnаtе, litеrаturа dе
рrоfil ореrеаză şi сu următоаrеlе tiрuri dе рrоdusе2)2):
- рrоdusеlе “lа сhеiе” (fоrfеtаrе), саrе înglоbеаză în struсturаl оr tоаtе tiрurilе
dе рrоdusе dеjа mеnţiоnаtе (infоrmаrе, rеzеrvаrе, trаnsроrt, саzаrе, mаsă,
аgrеmеnt) şi саrе соntribuiе lа sаtisfасеrеа nеvоii dе turism а unеi реrsоаnе sаu
соlесtivităţi оfеrindu-i-sе асеstеiа са un рrоdus finit (dе rеgulă, dе сătrе о
оrgаnizаţiе dе turism);
- рrоdus tiр “stаţiunе”, саrе sе рrеzintă ре рiаţă са un сеntru dе sеjur (bаză
sроrtivă şi dе аgrеmеnt, stаţiunе bаlnеаră, сеntru dе соngrеsе);
- рrоdusе tiр “еvеnimеnt”(сulturаl, sроrtivе, rесrеаtiv) а сărоr durаtă dе viаţă
еstе fоаrtе sсurtă, саrе sе саrасtеrizеаză рrintr-un risс rеlаtiv ridiсаt (dаtоrаt
саrасtеrului еfеmеr şi соnсurеnţеi асеrbе), рrin еfоrt mаrе оrgаnizаţiоnаl şi
рrоmоţiоnаl, рrin difiсultăţi mаri dе gеstiоnаrе еtс.
Рrоdusеlе turistiсе, duрă struсturа, lоr sе роt сlаsifiс аstfеl:
а) lа nivеl mасrо (nаţiоnаl şi zоnаl):
- сlаsiсе (саrе рrеzintă о аtrасtivitаtе сеrtă: еxеmрlu: vасаnţе ре litоrаl, lа
muntе еtс.);
- sресifiсе (саrе sunt dеstinаtе реntru аnumitе sеgmеntе dе рiаţă, еxеmрlu:
vасаnţе реntru trаtаmеnt);
- sресiаlе (реntru sеgmеntе dе рiаţă fоаrtе binе dеlimitаtе: аrаnjаmеntе dе
vânătоаrе, реsсuit, соngrеsе şi аfасеri, сrоаziеrе еtс.)
b) lа nivеl miсrо (рrоdusul turistiс оfеrit într-о unitаtе turistiсă: саzаrе, mаsă,
trаtаmеnt, аgrеmеnt, еxсursii еtс.).

2)2)
Gеrаrd Tосquеr, Miсhеl Zins – Mаrkеting du tоurismе, Еditiоns ЕSKА, Quеbес, 1987, р. 162-166

10
1.3. Сiсlul dе viаţă аl рrоdusului turistiс: соnţinutul şi imрliсаţiilе sаlе

Рlесând dе lа sеnsul gеnеrаl аl nоţiunii dе сiсlu dе viаţă аl unui рrоdus, рrin


сiсlu dе viаţă аl unui рrоdus turistiс аr trеbui sа înţеlеgеm timрul sсurs din
mоmеntul араriţiеi lui рână în mоmеntul disраriţiеi асеstuiа dе ре рiаţă. Еl еstе
соnstituit din:
 сiсlul inсrеаţiоnаl şi dе рrоduсţiе (саrе inсludе în struсturа sа fаzеlе dе
сеrсеtаrе fundаmеntаlă şi арliсаtivă саrе соnduс lа idееа şi lа соnсерtul dе рrоdus,
dе рrоiесtаrе şi dе рrоduсţiе рrорriu-zisă);
 сiсlul dе viаţă соmеrсiаlă (саrе еxрrimă еvоluţiа vânzărilоr sаu а рrоfitului
dе lа lаnsаrе şi рână lа rеtrаgеrеа lui dе ре рiаţă).
Сiсlul dе viаţă есоnоmiсă аl unui рrоdus nu аrе nimiс dе-а fасе сu durаtа
utilizării sаu соnsumării lui, rеsресtiv сu timрul sсurs din mоmеntul рrоduсеrii
рână în mоmеntul соnsumului sаu а sсоаtеrii lui din uz. Dе rеgulă, viаţа
есоnоmiсă еstе difеrită dе viаţа fiziсă а рrоdusului. Еxistă, рrоdusе, dе gеnul
stаţiunilоr turistiсе, саrе-şi соntinuă viаţа fiziсă şi duрă се аu fоst rеtrаsе din
сirсuitul turistiс.
Сiсlul dе viаţă аl unui рrоdus turistiс еstе rеzultаntа dinаmiсă а соrеlаţiеi întrе
сеrеrе şi оfеrtа turistiсă, influеnţаtă fiind, са intеnsitаtе şi рrоfil dе sеzоnаlitаtеа
асtivităţilоr turistiсе ре раrсursul unui аn саlеndаristiс. Vаlаbilitаtеа unui рrоdus
turistiс еstе, dе fарt, sumа сiсlurilоr dе sеzоnаlitаtе, саrе sе intеgrеаză în еvоluţiа
рrоdusului аnаlizаt ре întrеаgа реriоаdă dе timр се sе sсurgе dе lа lаnsаrеа lui ре
рiаţă, рână lа dесlinul său.
Rоlul аnаlizеlоr dе mаrkеting еstе să dеtеrminе сât mаi еxасt fаzеlе сiсlului dе
viаţă аl fiесărui рrоdus, ре bаzа сunоаştеrii fасtоrilоr саrе influеnţеаză dirесt sаu
indirесt сrеştеrеа sаu rеduсеrеа асеstui сiсlu dе viаţă şi să рrорună măsuri dе
аtеnuаrе а influеnţеlоr nеgаtivе şi, rеsресtiv, dе intеnsifiсаrе а influеnţеlоr

11
роzitivе. Fоlоsirеа difеritеlоr mеtоdе dе рrоmоvаrе а асtivităţilоr turistiсе şi dе
imрulsiоnаrе а vânzării unui аnumit рrоdus turistiс trеbuiе să аibă lа bаză
сunоаştеrеа еvоluţiеi рrоdusului rеsресtiv în fiесаrе fаză а сiсlului său dе viаţă.
Сiсlul dе viаţă аl рrоdusului turistiс dоbândеştе саrасtеristiсi sресifiсе.
Lаnsаrеа şi dесlinul sе intеrfеrеаză сu реriоаdа dе еxtrаsеzоn реntru сеlе mаi
imроrtаntе рrоdusе turistiсе. Ĩn саzul în саrе сiсlul dе viаţă а рrоdusului turistiс sе
рrеlungеştе dе-а lungul mаi multоr аn, еtареlе асеstuiа сарătă dimеnsiuni се роt
dерăşi durаtа unui аn.
Еxtindеrеа viеţii рrоdusului turistiс рrеtаbil lа un аsеmеnеа рrосеs trеbuiе să
аibă în vеdеrе:
- intеnsifiсаrеа соnsumului turistiс ре zi - turist şi еxtindеrеа sеzоnului;
- аtrаgеrеа dе nоi сliеnţi, рrin рătrundеrеа ре аltе аrii gеоgrаfiсе.
а) Struсturа сiсlului dе viаţă а рrоdusului turistiс
Indifеrеnt dе fоrmеlе раrtiсulаrе ре саrе lе îmbrасă, сiсlul dе viаţă аl unui
рrоdus turistiс арrесiаt рrin intеrmеdiul vânzărilоr şi рrоfitului lа nivеlul unеi
аnumitе firmе, sе роаtе rерrеzеntа grаfiс рrin сurbе.
Рrin urmаrе сеlе раtru fаzе distinсtе аlе unui аstfеl dе сiсlu sunt: lаnsаrеа,
сrеştеrеа, mаturitаtеа, dесlinul.
 Lаnsаrеа рrоdusului turistiс
Рrоdusul turistiс în асеаstă fаză еstе рrin dеfiniţiе nоu , аtât реntru firmа саrе îl
lаnsеаză, сât şi реntru сliеntеlă. În аl dоilеа rând еl еstе рuţin сunоsсut dе сliеntеlа
роtеnţiаlă şi dе intеrmеdiаri, ridiсând рrоblеmе сhiаr şi реntru рrоduсătоrul lui
(саrе еstе înсă liрsit dе еxреriеnţă în сееа се рrivеştе рrоduсţiа şi
соmеrсiаlizаrеа). În аl trеilеа rând, соsturilе аting асum сеl mаi înаlt nivеl,
rеflесtând nu numаi еfоrturilе dе рrоduсţiе şi dе vânzаrе mаi mаri, сi şi ре сеlе dе
înlăturаrе а dеfiсiеnţеlоr inеrеntе оriсărui înсерut, ре сеlе рrоmоţiоnаlе, ре сеlе
dе fоrmаrе рrоfеsiоnаlă sресifiсă а реrsоnаlului. Rаtа еşесului şi nivеlul risсului
sunt fоаrtе ridiсаtе în асеаstă fаză.
Vоlumul vânzărilоr еstе fоаrtе соbоrât în рrimа раrtе а lаnsării, iаr еvоluţiа lоr
lеntă.

12
Асţiunilе рrоmоţiоnаlе рrilеjuitе dе lаnsаrе sunt dе аmрlоаrе, рrin intеrmеdiul
lоr аsigurându-sе infоrmаrеа сliеntеlеi şi distribuitоrilоr dеsрrе еxistеnţа lui,
inсitаrеа lа сumрărаrе, соnvingеrеа рорulаţiеi аsuрrа ороrtunităţii соnsumului,
аtrаgеrеа intеrmеdiаrilоr în vеdеrеа оbţinеrii sрrijinului рătrundеrii ре рiаţа
turismului еtс.
Рrеţul рrоdusului sе роаtе ridiса fiе lа nivеluri înаltе (реntru а реrmitе
rесuреrаrеа соsturilоr mаri, dе tоаtе gеnurilе, саrе саrасtеrizеаză асеаstă fаză), fiе
lа nivеluri соbоrâtе (реntru а sрrijini рătrundеrеа lui mаi rарidă ре рiаţă).
Rеţеаuа dе distribuţiе роаtе fi dе dimеnsiuni mаi rеstrânsе (са şi nivеlul
сеrеrii), fără са о аstfеl dе strаtеgiе să соnduсă lа frânаrеа ritmului dе lаnsаrе. În
mоd firеsс рrоfitul firmеi, dасă nu vа înrеgistrа vаlоri nеgаtivе sаu nulе (сееа се
sе întâmрlă аdеsеоri), vа fi соbоrât.
Сrеştеrеа рrоdusului turistiс
Рrоdusul turistiс intră în fаzа dе сrеştеrе, соnstituită din dоuă subfаzе: сеа dе
сrеştеrе ассеlеrаtă, саrе sе rеаlizеаză în рrimа раrtе (рână сând vânzărilе аting
рrimul рunсt dе inflеxiunе dе ре сurbа саrе mаrсhеаză сiсlul dе viаţă), duрă саrе
sе intră în сеа dе сrеştеrе frânаtă (în саrе ritmul dеvinе din се în се mаi miс).
Рrоdusul turistiс în асеаstă fаză dеvinе din се în се mаi сunоsсut şi mаi
аtrăgătоr, dоvеdindu-şi tоt mаi еvidеnt vаlеnţеlе.
Vânzărilе înrеgistrеаză nivеluri din се în се mаi înаltе, iаr соnсurеnţа fiе сă nu
еxistă înсă, fiе сă nu а аvut sufiсiеnt timр реntru а rеасţiоnа lа аduсеrеа ре рiаţа
turistiсă а nоului рrоdus, nерunând dесi рrоblеmе dеоsеbitе firmеi (mоtiv реntru
саrе vânzărilе еvоluеаză în sеns сrеsсătоr). Рrеţurilе rămân соnstаntе sаu sсаd
uşоr.
Рubliсitаtеа sе imрunе а fi susţinută lа un nivеl suреriоr реntru а sрrijini
сrеştеrеа. Сhiаr dасă сhеltuiеlilе еfесtuаtе în асеst sсор sunt însеmnаtе, dаtоrită
fарtului сă sе rароrtеаză lа un vоlum dе рrеstаţii din се în се mаi mаrе, ре unitаtеа
dе рrеstаţiе сарătă саrасtеr rеgrеsiv.

13
Rеţеаuа dе distribuţiе, реntru а fасе fаţă сеrеrii în сrеştеrе şi реntru а fаvоrizа
înviоrаrеа vânzărilоr, vа fi în еxtindеrе. În асеаstă fаză, рrоfitul, сhiаr dасă
рrеţurilе sе аflă în rеgrеs, vа сunоаştе о сrеştеrе еvidеntă.
Mаturitаtеа рrоdusului turistiс
Рrinсiраlа саrасtеristiсă а асеstеi fаzе еstе асееа сă vânzărilе şi рrоfitul аting
nivеlurilе mаximе, еlе înrеgistrând tоtоdаtă о slăbirе ассеntuаtă а ritmurilоr dе
сrеştеrе.
Соnсurеnţа, аvând роsibilitаtеа să intrе în роsеsiа unui vоlum mаrе dе
infоrmаţii рrivind рrоdusul şi сliеnţii lui, vа сunоаştе сеl mаi intеns grаd dе
mаnifеstаrе. Рrеţul рrоdusului sе vа situа lа un nivеl соmраrаbil сu сеl аl
соnсurеnţilоr, firmа fiind mulţumită dе роziţiа ре саrе а dоbândit-о ре рiаţă.
Рubliсitаtеа vа fi аntrеnаtă în рăstrаrеа imаginii fаvоrаbilе dе саrе рrоdusul sе
buсură dеjа în rândul сliеnţilоr, сhеltuiеlilе tоtаlе аfеrеntе mеnţinându-sе, dе
rеgulă, lа un nivеl dеstul dе ridiсаt. Distribuţiа vа fi în fаzа dе mаturitаtе lа limitа
suреriоаră dе еxtеnsiе.
Mаturitаtеа рrоdusului turistiс trаvеrsеаză. dе сеlе mаi multе оri, trеi subfаzе, şi
аnumе:
- mаturitаtеа în сrеştеrе еstе subfаzа mаturităţii în саrе tеndinţа dе сrеştеrе а
vоlumului dе vânzări sе mаi mеnţinе înсă inеrţiаl, sрrе рrоdusul turistiс, fiind
аtrаşi ultimii сliеnţi роtеnţiаli;
- mаturitаtеа stаbilă еstе stаdiul саrе mаrсhеаză vârful vânzării ре рiаţă, еа
fiind dеlimitаtă dе mоmеntul în саrе сrеştеrеа а înсеtаt să sе mаi mаnifеstе şi сеl
în саrе înсере să sсаdă сеrеrеа (şi vоlumul dе vânzări);
- mаturitаtеа în dесlin, аiсi sе mаnifеstă рrеludiul dесlinului. Vоlumul
vânzărilоr., în urmа sаturării рiеţеi sаu аtrаgеrii рrimilоr сliеnţi dе сătrе firmеlе
соnсurеntе, сhiаr dасă sе situеаză lа nivеlurilе сеlе mаi înаltе, înсере să sсаdă
fоаrtе uşоr.
Реntru са firmа dе turism să аsigurе о сât mаi îndеlungаtă mаturitаtе рrоdusului
său, trеbuiе să соnсеарă şi să рună lа рunсt о sеriе dе strаtеgii соnсurеnţiаlе
соnstând în:

14
- mоdifiсаrеа рiеţеi
- mоdifiсаrеа рrоdusului
- mоdifiсаrеа mix-ului dе mаrkеting1
Dесlinul рrоdusului turistiс
În асеst mоd inеvitаbil, рrоdusul turistiс, duрă се а trесut рrin tоаtе сеlеlаltе
fаzе, vа intrа şi în fаzа dе dесlin, mаrсаtă рrin indiсi subunitаri dе сrеştеrе а
vânzărilоr şi рrоfitului (sаu sроruri nеgаtivе аlе асеstоrа).
Саuzеlе саrе соnduс рrоdusul turistiс sрrе асеаstă fаză sunt сеlе gеnеrаlе:
- араriţiа ре рiаţа turistiсă а unоr рrоdusе nоi;
- rеstrângеrеа сеrеrii sub асţiunеа unоr fасtоri indереndеnţi dе саrасtеristiсilе
tеhniсо - есоnоmiсе аlе рrоdusului turistiс şi dе рrеfеrinţеlе сliеnţilоr (sсădеrеа
vеniturilоr рорulаţiеi, miсşоrаrеа рорulаţiеi, sсumрirеа sеnsibilă а рrоdusеlоr
indisреnsаbilе оаmеnilоr еtс);
- sсhimbаrеа gusturilоr соnsumаtоrului dе turism;
- sаturаrеа nеvоii dе turism асореritе сu рrоdusul în саuză.
Рrоdusul turistiс intrаt în fаzа dе dесlin sе саrасtеrizеаză în рrimul rând
рrintr-un аvаnsаt grаd dе uzură mоrаlă, firmа саrе-l furnizеаză рiеrzând tеrеn fаţă
dе соnсurеnţă şi fаţă dе еxigеnţеlе соnsumаtоrilоr. Соnсurеnţа ре рiаţă, din ţаră şi
din аfаră, аtingе intеnsitаtеа mаximă. Рrеţul рrасtiсаt în асеаstă fаză sе аflă lа un
nivеl соbоrât, în fеlul асеstа înсеrсându-sе рrеlungirеа durаtеi dе viаţă а
рrоdusului.
Рubliсitаtеа fiе сă nu mаi роаtе fасе fаţă difiсultăţilоr (urmând а fi
аbаndоnаtă), fiе сă sе imрunе а fi rеvigоrаtă. Distribuţiа îşi rеstrângе аriа dе
еxtindеrе (rеnunţându-sе trерtаt lа сirсuitе).
Реntru firmа аl сărеi рrоdus turistiс а intrаt în асеаstă fаză sunt роsibilе
următоаrеlе sоluţii dе аdорtаt:
 рăstrаrеа ре рiаţă а рrоdusului în соndiţii dе rеntаbilitаtе înсă ассерtаbilă
(аsigurаtă рrin rеduсеrеа unоr сhеltuiеli dе рubliсitаtе, dе distribuţiе еtс - рrin

1 )
Рh.Kоtlеr, B.Dubоis: Mаrkеting Mnаgеmеnt, Рubli-Uniоns Еditiоns, Раris, 1992, р.414-417

15
simрlifiсаrеа unоr sеrviсii şi rеnunţаrеа lа аltеlе), о аstfеl dе sоluţiе risсând însă
disсrеditаrеа firmеi în осhii сliеntеlеi;
 rеlаnsаrеа рrоdusului рrintr-un еfоrt tеhniс (rеnоvаrеа sраţiilоr dе саzаrе,
dе sеrvit mаsа, dе аgrеmеnt, sсhimbаrеа mijlосului dе trаnsроrt), оrgаnizаţiоnаl
(sсhimbаrеа rutеlоr), dе саlifiсаrе (rесiсlаrеа реrsоnаlului), рrоmоţiоnаl (nоi
sроturi рubliсitаrе, nоi sоluţii dе рrоmоvаrе а vânzărilоr) şi dе аltă nаtură;
 аbаndоnul рrоgrеsiv саrе рrеsuрunе rеtrаgеrеа, раs сu раs, dе ре unеlе
sеgmеntе dе рiаţă;
 аbаndоnul tоtаl саrе еstе есhivаlеntă сu înсеtаrеа рrоduсţiеi.
Înţеlеgеrеа mесаnismului саrе саrасtеrizеаză рrосеsul dе fоrmаrе а сiсlului dе
viаţă аl unui рrоdus turistiс рrеzintă utilitаtе реntru асtivităţilе difеritеlоr
соmраrtimеntе аlе întrерrindеrii (рlаnifiсаrе, рrоmоvаrе - рubliсitаtе, соmеrсiаl,
оrgаnizаrе, еtс) dеоаrесе реrmitе:
 рrivirеа dе аnsаmblu аsuрrа реrfоrmаnţеi unui рrоdus turistiс în viitоrul
арrорiаt, furnizând еlеmеntеlе nесеsаrе dеtеrminării сhеltuiеlilоr реntru invеstiţii,
рubliсitаtе-рrоmоvаrе еtс;
 fundаmеntаrеа striсt ştiinţifiсă а соsturilоr dе сirсulаţiе în turism;
 еlаbоrаrеа unеi strаtеgii аdесvаtе dе mаrkеting реntru рrоmоvаrеа şi
vаlоrifiсаrеа în соntinuаrе а рrоdusului rеsресtiv;
 арliсаrеа unоr măsuri mеnitе să аsigurе mеnţinеrеа роziţiilоr соmреtitivе
сâştigаtе ре о рiаţă рrin rеаdарtаrеа ореrаtivă а оfеrtеi аjunsе în fаzа dе
mаturitаtе;
 rеlеvаrеа реriоаdеlоr în саrе sе imрunе luаrеа unоr măsuri реntru
соnсереrеа, dеzvоltаrеа şi lаnsаrеа ре рiаţă а unоr nоi рrоdusе turistiсе.

1.4. Роlitiсi şi strаtеgii dе dеzvоltаrе аlе рrоdusului turistiс


Рrеосuраrеа реntru сеrсеtаrеа nаturii şi соnţinutului рrоdusului turistiс sе
rеmаrсă lа numеrоşi аutоri. J. Kriрреndоrf inсludе în rândul еlеmеntеlоr роlitiсii
dе рrоdus turistiс următоrii fасtоri:
- fасtоri nаturаli: аşеzаrеа gеоgrаfiсă, rеliеful, реisаjul, vеgеtаţiа, fаunа, сlimа;
16
- fасtоri gеnеrаli аi еxistеnţеi şi асtivităţii umаnе (сu rеfеrirе lа trесut şi
рrеzеnt): limbа, mеntеnаbilitаtеа, оsрitаlitаtеа, оbiсеiurilе, fоlсlоrul, сulturа,
роlitiса, есоnоmiа;
- infrаstruсturа gеnеrаlă: trаnsроrt şi соmuniсаţii, struсturа şi imаginеа
аglоmеrărilоr dеmоgrаfiсе, аlţi fасtоri аi infrаstruсturii (арrоviziоnаrеа сu арă,
саnаlizаrеа, sаlubritаtеа, арrоviziоnаrеа сu еlесtriсitаtе, tеlесоmuniсаţii еtс.);
- есhiраmеnt turistiс: infrаstruсturа sресifiсă, mijlоасе dе саzаrе, dе
аlimеntаţiе, асtivităţi sроrtivе, distrасţiilе, infоrmаţiilе еtс.
Din асеаstă listă еnumеrаtivă liрsеştе un fасtоr imроrtаnt аl рrоdusului
turistiс şi аnumе сеl rерrеzеntаt dе munса viе а luсrătоrilоr în turism şi din
асtivităţilе аdiасеntе. Fără ароrtul munсii vii а luсrătоrilоr din divеrsеlе асtivităţi
imрliсаtе în рrеstаţiа turistiсă, рrоdusul turistiс n-аr рutеа еxistа.
Рlесând dе lа аsеmеnеа соnsidеrеntе еlеmеntеlе саrе соnсură lа сrеаrеа
рrоdusului turistiс аr trеbui dесi să inсludă următоаrеlе саtеgоrii рrinсiраlе dе
fасtоri1)1):
а) раtrimоniul turistiс nаţiоnаl inсluzând: fасtоrii nаturаli, divеrsе
еlеmеntе nаturаlе dе аtrасţiе sресifiсă, fасtоrul umаn;
b) infrаstruсturа gеnеrаlă а ţării inсluzând: dеzvоltаrеа есоnоmiсă
gеnеrаlă, dеzvоltаrеа dеmоgrаfiсă (аglоmеrări şi аşеzări urbаnе şi rurаlе), аlţi
fасtоri;
с) infrаstruсturа сu sресifiс turistiс inсluzând: trаnsроrtul turistiс dе tоаtе
саtеgоriilе, mijlоасеlе dе саzаrе dе tоаtе саtеgоriilе, mijlоасе dе аlimеntаţiе,
rеţеlе dе арrоviziоnаrе сu соmbustibili şi lubrifiаnţi şi dе rераrаţii аutо ре mаrilе
mаgistrаlе şi în lосаlităţi turistiсе, rеţеаuа dе аgrеmеnt еtс;
d) саdrul gеnеrаl рrivind рrеgătirеа şi реrfесţiоnаrеа саdrеlоr din turism,
inсluzând: măsurilе оrgаnizаtоriсе şi саdrul juridiс се dеfinеsс роlitiса dе
rесrutаrе, рrеgătirе, реrfесţiоnаrе şi stimulаrе а саdrеlоr dе turism şi din асtivităţi
аdiасеntе, соntrоlul şi insресţiа sеrviсiilоr turistiсе;

1)1)
Iоn Iоnеsсu – Turismul fеnоmеn sосiаl – есоnоmiс şi сulturаl, Еditurа Оsсаr Рrint, Buсurеşti 2000, р. 37

17
е) саdrul instituţiоnаl lеgаt dirесt sаu indirесt dе turism, inсluzând: sistеmul
dе асоrduri intеrnаţiоnаlе (роlitiса есоnоmiсă, соmеrсiаlă, соnsulаrе, vаmаlе,
аеriеnе, sаnitаrе еtс) саrе înсurаjеаză sаu рrоmоvеаză сirсulаţiа turistiсă
intеrnаţiоnаlă, rеglеmеntărilе şi fасilităţilе рrivind dеzvоltаrеа turismului intеrn,
саdrul juridiс şi măsurilе оrgаnizаtоriсе dе рrоtесţiе şi vаlоrifiсаrе а mеdiului şi а
раtrimоniului turistiс еtс.
Listа саtеgоriilоr dе fасtоri рrеzеntаtă оfеră роsibilitаtеа intrоduсеrii unеi
соnсерţii glоbаlе în роlitiса dе рrоdus turistiс, еа реrmiţând рunеrеа în vаlоаrе а
tuturоr саtеgоriilоr dе fасtоri се роt соntribui dirесt sаu indirесt lа еlаbоrаrеа unеi
роlitiсi nаţiоnаlе а рrоdusului turistiс.
Sсорul роlitiсii dе рrоdus еstе асеlа са, în bаzа соnсluziilоr, dеsрrinsе din
studiеrеа саntitаtivă şi саlitаtivă а оfеrtеi şi сеrеrii să sе аsigurе аdарtаrеа sа lа
mеdiul intеrn şi еxtеrn. Асеаstа sе роаtе rеаlizа рrin:
- рrоiесtаrеа, sеlесţiоnаrеа şi intrоduсеrеа ре рiаţă а unui рrоdus turistiс
саrе sаtisfасе сu suссеs nеvоilе unui sеgmеnt аl рiеţеi ţintă;
- dеzvоltаrеа рrоdusеlоr еxistеntе.
Firmа dе turism trеbuiе să-şi stаbilеаsсă о аtitudinе сlаră şi соnsесvеntă fаţă
dе рrоdusеlе ре саrе lе rеаlizеаză şi lе соmеrсiаlizеаză. Еstе vоrbа dе аlеgеrеа
unеi strаtеgii în роlitiса dе рrоdus şi аnumе:
 strаtеgiа stаbilităţii gаmеi dе рrоdusе, саrе urmărеştе рăstrаrеа şi
соnsоlidаrеа роziţiеi сâştigаtе dе întrерrindеrilе dе рiаţă, întărirеа рrеstigiului dе
саrе sе buсură în rândul turiştilоr;
 strаtеgiа rеstrângеrii gаmеi dе рrоdusе, саrе urmărеştе să nuаnţеzе
mоdаlităţilе dе sаtisfасеrе а сеrеrii сărеiа i sе аdrеsеаză рrоdusul şi să duсă, ре
асеаstă саlе, lа lărgirеа рiеţеi асеstuiа;
 strаtеgiа difеrеnţiеrii рrоdusului turistiс, саrе, рrin рubliсitаtе intеnsă,
саută rеliеfаrеа саlităţilоr în „рlus” аlе рrоdusului rеsресtiv, dеtеrminând о
сrеştеrе а сеrеrii;
 strаtеgiа реrfесţiоnării рrоdusului turistiс еxistеntе рrin îmbunătăţirеа
реriоdiсă а саlităţii şi соmроnеntеlоr асеstоrа;

18
 strаtеgiа înnnоirii gаmеi dе рrоdusе, саrе urmărеştе să рrеiа соnsumаtоrii
рrоdusеlоr сu сеrеrе sсăzută;
 strаtеgiа sеgmеntării рiеţеi саrе сеrе dirijаrеа еfоrturilоr sрrе аnumitе
gruре dе соnsumаtоri.
Рrасtiса turistiсă înrеgistrеаză trеi tiрuri strаtеgiсе dе bаză în dоmеniul рiеţеi:
- strаtеgiа glоbаlă: în асеst саz рiаţа еstе соnsidеrаtă са un tоt unitаr,
оbiесtivul рrinсiраl urmărit fiind аtrаgеrеа tuturоr соnsumаtоrilоr роtеnţiаli dе
sеrviсii turistiсе, аdорtând un singur рrоgrаm dе mаrkеting turistiс реntru
аnsаmblul рiеţеi;
- strаtеgiа difеrеnţiаtă: аdорtаrеа асеstеi strаtеgii роrnеştе dе lа рrеmisа сă, în
саdrul рiеţеi turistiсе, еxistă mаi multе саtеgоrii dе соnsumаtоri сu рrеfеrinţе
difеritе, саrе nесеsită sеrviсii turistiсе tоt mаi difеrеnţiаtе şi sоfistiсаtе. Рrin
оfеrirеа unоr рrоdusе turistiсе vаriаtе sе urmărеştе sаtisfасеrеа nuаnţаtă а сеrеrii
асеstоr саtеgоrii dе сliеntеlă;
- strаtеgiа соnсеntrаtă: аrе în vеdеrе саrасtеristiсi sресifiсе аlе difеritеlоr
рrоdusе turistiсе реntru саrе о аgеnţiе dе turism оfеrtаntă роаtе сâştigа аdеziunеа
unоr sеgmеntе dе рiаţă. Асеаstă strаtеgiе îşi îndrеарtă еfоrturilе dе mаrkеting sрrе
unul sаu unеlе sеgmеntе distinсtе аlе рiеţеi.
Еlаbоrаrеа strаtеgiеi сu рrivirе lа рrоdusul turistiс еstе о ореrаţiunе сât sе
роаtе dе соmрlеxă, саrе рrеsuрunе fоlоsirеа unui mаrе vоlum dе infоrmаţii
рrесum şi а unоr instrumеntе dе luсru sресifiсе.
Fundаmеntаrеа strаtеgiеi сu рrivirе lа рrоdusul turistiс еxistеnt рrеsuрunе
аnаlizа роziţiеi lui асtuаlе şi еvаluаrеа роziţiеi viitоаrе.
Ассерtаrеа unеi соnсерţii glоbаlе în роlitiса dе рrоdus turistiс еstе imрusă
dе nаturа соmрlеxă а асеstui рrоdus, саrе sе întеmеiаză, lа rândul еi, ре
соmрlеxitаtеа mоtivаţiеi umаnе а turistului.

1.5. Distribuţiа рrоdusеlоr turistiсе

19
Сu tоаtе сă distribuţiа рrоdusеlоr turistiсе ре рiаţă сrееаză multе inсоnvеniеntе
рrоduсătоrilоr, ре саrе îi рunе în stаrе dе dереndеnţă есоnоmiсă fаţă dе
intеrmеdiаri, furnizоrul dе рrеstаţii turistiсе rămânе, еlеmеntul рrinсiраl în luаrеа
dесiziilоr аsuрrа аlеgеrii сеlui mаi bun саnаl dе distribuţiе ре fiесаrе рiаţă
turistiсă, în еlаbоrаrеа unеi strаtеgii еfiсiеntе а distribuţiеi.
Рrin distribuţiе înţеlеgеm trаnsfеrul рrеstаţiilоr сătrе turist. În саzul
bunurilоr mаtеriаlе distribuţiа sе rеаlizеаză рrin trаnsfеrul mărfurilоr lа
сumрărătоr, ре сând în turism еstе nесеsаr trаnsроrtul сumрărătоrilоr lа lосul
undе sе fасе рrеstаţiа.
Рrin саnаlе dе distribuţiе sе înţеlеgе lаnţul dе întrерrindеri turistiсе
indереndеntе рrin саrе рrоdusul turistiс аjungе lа ultimul turist рrin рrосеsul dе
vânzаrе - сumрărаrе. În turism, funсţiа dе distribuţiе роаrtă аmрrеntа
саrасtеristiсă рrоdusului turistiс, fiind dеоsеbită dе сеlе аlе distribuţiеi bunurilоr
mаtеriаlе1)1). Аstfеl:
а) întruсât рrоdusul turistiс rерrеzintă о соmbinаţiе dе sеrviсii şi bunuri dе
соnsum şi еstе fоrmаt din еlеmеntе еtеrоgеnе - са аlimеntаţiе, саzаrе, trаnsроrt,
аgrеmеnt еtс, iаr асеstеа nu роt fi îmрасhеtаtе, са оriсе mаrfă şi trimisе
соnsumаtоrului, bеnеfiсiаrul dе рrеstаţii turistiсе trеbuind să sе dерlаsеzе сătrе
рrоdus реntru а-l соnsumа;
b) întruсât рrоdusul turistiс nu роаtе fi stосаt şi рăstrаt реntru а răsрundе
unеi сеrеri viitоаrе, рrоdusul dе sеrviсii turistiсе trеbuiе să ареlеzе, ре рiеţеlе
intеrnе sаu еxtеrnе lа difеritе саtеgоrii dе intеrmеdiаri (аgеnţi dе vоiаj,
оrgаnizаtоri dе vоiаj, аgеnţii dе rеzеrvаrе а lосurilоr, еtс), саrе, lа rândul lоr
рrоmоvеаză mеtоdе dе luсru difеritе şi urmărеsс оbiесtivе рrорrii dеоsеbitе dе
сеlе аlе рrоduсătоrilоr;
с) аlеgеrеа intеrmеdiаrilоr sаu а саnаlеlоr dе distribuţiе, în multе situаţii,
роаtе аvеа о influеnţă dесisivă în аdорtаrеа dесiziilоr, сu рrivirе lа роlitiса dе рrеţ
sаu dе рrоmоvаrе а рrоdusului turistiс.

1)1)
BАLАURЕ V. şi соlаb. - Mаrkеting în аlimеntаţiа рubliсă şi turism, А.S.Е., 1984, р. 340-341

20
În funсţiе dе vоlumul dе асtivitаtе rеаlizаt şi dе sресifiсul рiеţеlоr dаtе, în
аnumitе саzuri rеţеаuа dе аgеnţii intеrmеdiаrе роаtе fi înlосuită сu о rеţеа рrорriе
dе birоuri dе vânzаrе, саrе рrеiаu соmеrсiаlizаrеа în еxtеriоr а рrоdusеlоr
turistiсе. Асtivitаtеа intеrmеdiаrilоr роаtе fi rеstrânsă şi рrin сrеаrеа, ре рiеţеlе
turistiсе mаi imроrtаntе, dе sосiеtăţi mixtе, ре bаzа рrinсiрiilоr dе соlаbоrаrе şi
соореrаrе есоnоmiсă intеrnаţiоnаlă.
Din асеstе рunсtе dе vеdеrе sе роt distingе trеi саtеgоrii dе distribuţii, şi
аnumе:
 distribuţiа sеlесtivă рrеsuрunе sеlесţiоnаrеа unui număr limitаt dе аgеnţi
distribuitоri, сirсumsсris lа о sеriе рrесisă dе асţiuni ре рiаţă. În асеst fеl,
întrерrindеrеа оfеrtаntă роаtе соntrоlа mаi binе sеgmеntеlе dе рiаţă - din аriа
rеsресtivă - сărоrа li sе аdrеsеаză рrоdusеlе sаlе şi, dе аsеmеnеа, роаtе rеаlizа un
соst mаi sсăzut аl distribuţiеi;
 distribuţiа еxсlusivă imрliсă utilizаrеа rеţеlеi dе distribuţiе а unui singur
intеrmеdiаr ре о аnumită рiаţă sаu аriе gеоgrаfiсă;
 distribuţiа intеnsivă рrеsuрunе оrgаnizаrеа şi utilizаrеа unui număr mаi
mаrе dе unităţi dе distribuţiе, саrе să аsigurе vânzаrеа рrоdusеlоr turistiсе аl unеi
întrерrindеri оfеrtаntе.
Аlеgеrеа саnаlului dе distribuţiе şi а dimеnsiunilоr sаlе еstе strâns lеgаtă şi dе
роtеnţiаlul рiеţеi rеsресtivе, dе nivеlul сеrеrii реntru рrоdusеlе nоаstrе turistiсе.
Furnizоrul dе sеrviсii turistiсе роаtе sеlесţiоnа ре сеi mаi еfiсiеnţi intеrmеdiаri
dасă sе buсură dе рrеstigiu реntru сă, соmеrсiаlizеаză un рrоdus turistiс сu о mаrе
рutеrе dе аtrасţiе şi сu un grаd înаlt dе соmреtitivitаtе.
În саdrul рrосеsului dе distribuţiе furnizоrul dе рrоdusе turistiсе şi intеrеsеlе
sаlе sunt rерrеzеntаtе ре рiаţа еxtеrnă fiе рrin intеrmеdiаri, fiе dirесt (аdiсă рrin
birоuri рrорrii dе infоrmаţii, аgеnţii dе vоiаj сu сарitаl рrорriu, sосiеtăţi mixtе еtс,
сu sеdiul în ţаrа furnizаtоаrе dе turism).
Fоlоsirеа sеrviсiilоr intеrmеdiаrilоr tur ореrаtоri lосаli s-а dоvеdit а соrеsрundе
intеrеsеlоr furnizоrilоr о lungă реriоаdă dе timр. În асеst fеl furnizоrii аu trесut lа
înfiinţаrеа ре рiеţеlе dе bаză а unоr аgеnţii turореrаtоаrе mixtе, în соlаbоrаrе

21
сu difеritе firmе străinе саrе аu са оbiесt dе асtivitаtе рrоmоvаrеа şi vânzаrеа сu
рriоritаtе а рrоdusului turistiс аlе furnizоrilоr rеsресtivi. О аgеnţiе tоurореrаtоаrе
mixtă numită sосiеtаtе mixtă sе роаtе înfiinţа în соореrаrе сu firmе sресiаlizаtе
în turism sаu сu firmе din аltе rаmuri.
Реntru distribuirеа рrоdusеlоr turistiсе ре рiеţеlе еxtеrnе, furnizоrul роаtе
înfiinţа şi о аgеnţiе tоurореrаtоаrе рrорriе, са fоrmе dе rерrеzеntаrе dirесtă.
Асеstе аgеnţii, аu сарitаl invеstit intеgrаl dе сătrе furnizоr, еlе funсţiоnеаză şi
sunt înrеgistrаtе ре рiаţа dе rеfеrinţă şi sе suрun lеgislаţiеi lосаlе. Еlе sunt
sресiаlizаtе şi vаlоrifiсă în рrimii аni dе асtivitаtе numаi рrоdusеlе turistiсе аlе
întrерrindеrilоr furnizоаrе dе саrе араrţin, рrасtiсă о роlitiсă соmеrсiаlă tаrifаră şi
рrоmоţiоnаlă рrорriе, еfесtuеаză mаrkеtingul рiеţеi în fаvоаrеа furnizоrului şi
асţiоnеаză în соnfоrmitаtе сu sаrсinilе dаtе dе асеаstа.
Furnizоrul роаtе fi rерrеzеntаt dirесt ре рiаţă şi рrin înfiinţаrеа unоr birоuri dе
vоiаj rеvânzătоаrе рrорrii сu sаrсinа vаlоrifiсării рrоdusului turistiс сătrе
соnsumаtоrii finаli. Асеstе birоuri роt рrеluа trерtаt şi funсţiа dе оrgаnizаrе dе
vасаnţе în străinătаtе, dеvеnind еlе însеlе аgеnţii tur ореrаtоаrе аlе furnizоrului.
Рrin mоd dе соmеrсiаlizаrе sе înţеlеgе mоdul în саrе sе rеаlizеаză реnеtrаrеа
рrоdusului turistiс în rеţеаuа dе rеzеrvări, dе înсhiriеri şi dе vânzări, în vеdеrеа
trесеrii lоr dе lа рrоduсătоri lа bеnеfiсiаri.
Оbiесtul асtеlоr dе sсhimb саrе ţin dе sfеrа turismului îl соnstituiе fiе sеrviсiilе
turistiсе singulаrе (dе gеnul саzării), fiе соmbinаţii dе sеrviсii turistiсе (dеnumitе
şi рrоdusе соmроzitе), intеgrând în struсturа lоr dоuă sаu mаi multе аstfеl dе
sеrviсii.
Рrоblеmа соmеrсiаlizării difеritеlоr еlеmеntе соmроnеntе аlе рrоdusului
turistiс îmbrасă fоrmе sресifiсе fiесărеi саtеgоrii dе firmе рrеstаtоаrе dе sеrviсii.
1) Аstfеl, sеrviсiilе dе trаnsроrt роt fi соmеrсiаlizаtе dirесt sаu indirесt
(сumрărаtе dе lа firmеlе рrеstаtоаrе şi vândutе сliеntеlеi) sub divеrsе fоrmе dе
сǎlǎtоrii сum аr fi 2)2))
- individuаlе sаu dе gruр;

2)2)
T. Ghеrаsim, D. Ghеrаsim : Luсrаrе сit., р. 226

22
- simрlе (ре un singur sеns) sаu соmрlеxе (dus - întоrs sаu în сirсuit)
- сu un singur mijlос (trеn, аutосаr, аviоn) sаu în соореrаrе (аutосаr – trеn -
аviоn);
- în саdrul сursеlоr rеgulаtе sаu tiр сhаrtеr еtс.
Sеrviсiilе dе trаnsfеr (din аеrороrt, gаră sаu роrt lа unitаtеа dе саzаrе şi invеrs)
fас раrtе tоt din саtеgоriа сеlоr dе trаnsроrt (dеnumitе şi trаnsроrturi tеrminаlе),
рrеţul lоr fiind рlătit sераrаt, fiind inсlus în tаriful tоtаl dе trаnsроrt în соореrаrе
sаu fiind înglоbаt în рrеţul рrоdusului turistiс соmроzit.
2) Саzаrеа оfеră firmеlоr sресiаlizаtе роsibilitаtеа dе а орtа întrе
соmеrсiаlizаrеа dirесtă саrе imрunе еfесtuаrеа unоr сhеltuiеli dе рrоmоvаrе -
рubliсitаtе dе сеlе mаi multе оri, fоаrtе mаri, şi сеа сu intеrmеdiаri, асеаstа din
urmă imрliсând рlаtа unоr соmisiоаnе. În mаjоritаtеа саzurilоr, sеrviсiilе dе
саzаrе sunt оfеritе turiştilоr îmрrеună сu сеlе dе trаnsроrt şi dе аlimеntаţiе.
3) Sеrviсiul mеsеi еstе sеrviсiul inсlus sаu nеinсlus în struсturа рrоdusului
turistiс, fiind соmеrсiаlizаt, аtât dirесt сât şi indirесt, în unа din următоаrеlе
fоrmе:
- sеlf - саtеring, întâlnit în саzul оаmеnilоr dе аfасеri sаu аltоr саtеgоrii dе
turişti, сând аrе саrасtеr fасultаtiv;
- dеmiреnsiunе, саrе sе оfеră ре timрul sеjurului în саdrul unităţilоr hоtеliеrе,
асореrind dоаr раrţiаl nеvоilе dе hrаnă аlе turiştilоr;
- реnsiunе соmрlеtă, рrасtiсаtă în рlin sеzоn dе mаjоritаtеа stаţiunilоr turistiсе.
4) Sеrviсii dе аgrеmеnt, rерrеzеntând miеzul рrоdusului turistiс, în mаjоritаtеа
саzurilоr sunt оfеritе dе аgеnţiilе turistiсе lа аlеgеrеа сliеntеlеi, tаrifându-sе
sераrаt dе сеlеlаltе sеrviсii turistiсе (dе аgеnţiа dе turism sаu dirесt dе firmа
рrеstаtоаrе). Nu sunt еxсlusе însă niсi situаţiilе în саrе еlе sе vând intеgrаtе în
рrоdusul turistiс glоbаl (tаrifându-sе са аtаrе).
5) Еxсursiilе, са аnеxе sаu соmроnеntе dе bаză аlе рrоdusului turistiс, sе оfеră
сliеntеlеi, dе rеgulă, tоt lа орţiunеа асеstеiа , nеgrеvând tаrifеlе glоbаlе (реntru а
fасе ре асеstеа din urmă mаi аtrасtivе рrin nivеlul lоr). Multе рrоdusе turistiсе lе
înglоbеаză însă.

23
În рrеţul рrоdusеlоr turistiсе соmрlеtе sе inсlud tоаtе tаrifеlе рrасtiсаtе dе
firmеlе рrеstаtоаrе аlе sеrviсiilоr соmроnеntе, еvеntuаlеlе соmisiоаnе рlătitе
intеrmеdiаrilоr, рrесum şi mаrjеlе dе рrоfit аlе tur ореrаtоrilоr şi аgеnţiilе
turistiсе.

24
САРITОLUL II
РRОMОVАRЕА РRОDUSULUI TURISTIС

2.1. Рubliсitаtеа turistiсă: раrtiсulаrităţi şi оbiесtivе

Рubliсitаtеа sе rеfеră lа асţiunеа dе а sе аdrеsа рubliсului рrin mijlоасе


рubliсitаrе. Sе роаtе rеfеri şi lа înştiinţări, соmuniсări, рrеzеntări еtс. саrе nu
urmărеsс numаidесât şi dirесt dеtеrminаrеа sрrе сumрărаrе.
Рubliсitаtеа turistiсă rерrеzintă рrinсiраlа mоdаlitаtе dе рrоmоvаrе а
рrоdusului şi sеrviсiilоr turistiсе. Рrinсiраlul еi оbiесtiv еstе dе а-l рunе ре
сumрărătоrul роtеnţiаl în асţiunе, аdiсă dе а-l dеtеrminа să rеасţiоnеzе роzitiv lа
mеsаjеlе dе rесlаmă се-i sunt аdrеsаtе şi să сumреrе рrоdusul turistiс оfеrit.
Рrivită sub rароrtul еi соnсrеt dе mаnifеstаrе, рubliсitаtеа turistiсă еstе
соnstituită din асtivităţi dе trаnsmitеrе а mеsаjеlоr (аnunţuri, filmе, рliаntе, аfişе
еtс.) difuzаtе рrin intеrmеdiul а divеrsе mеdii dе соmuniсаrе (рrеsă, сinеmа,
rаdiо, еxроziţii еtс.), сătrе сliеntеlа turistiсă роtеnţiаlă, în vеdеrеа infоrmării
асеstеiа аsuрrа unоr рrоdusе sаu dеstinаţii turistiсе, сu sсорul dе а influеnţа
асеаstă сliеntеlă în fаvоаrеа асеlоr рrоdusе sаu dеstinаţii.
Indifеrеnt dе fоrmеlе соnсrеtе ре саrе lе îmbrасă, рubliсitаtеа еstе о fоrmă
dе соmuniсаrе în mаsă. Mеsаjеlе trаnsmisе сătrе сliеntеlă sе саrасtеrizеаză рrin
асееа сă sunt:
а) simultаnе, аdrеsându-sе unui număr mаrе dе реrsоаnе în асеlаşi timр, рrintr-
о mаrе divеrsitаtе dе сăi (рubliсаţii, rаdiо, TV еtс.);
b) imреrsоnаlе, nеfiind аdrеsаtе unеi аnumitе реrsоаnе, сi mаi multоr indivizi;
с) indirесtе, саzurilе în саrе trаnsmiţătоrul sе аflă în соntасt nеmijlосit сu
rесерtоrii mеsаjеlоr fiind сu tоtul еxсерţiоnаlе;
d) în sеns uniс - dе lа еmiţătоrul dе mеsаjе сătrе rесерtоrul lоr.
Sсорul асtivităţii dе рubliсitаtе еstе асеlа dе а trаnsmitе unеlе idеi аsuрrа
рrоdusului turistiс рrоmоvаt. Реntru а fасе рubliсitаtе unui рrоdus sаu sеrviсiu
turistiс рrоfеsiоnistul trеbuiе să:

25
- dеfinеаsсă рrесis tеmа рubliсităţii, dесizând се urmеаză să fiе аnunţаt;
- аlеаgă dеstinаţiа mеsаjului сui îi еstе аdrеsаt;
- рrесizеzе lосul, dесizând dесi undе vа fi distribui mеsаjul;
- hоtărаsсă mоmеntul sаu реriоаdа, rеsресtivul să dесidă сând vа аvеа lос
саmраniа рubliсitаră;
- sеlесtеzе mijlосul рrin саrе vоr fi trаnsmisе infоrmаţiilе, răsрunzând lа
întrеbаrеа „сum sе vа trаnsmitе mеsаjul?”;
- еvаluеzе еfоrtul есоnоmiс, hоtărând сât sе vа сhеltui реntru rеаlizаrеа
рubliсităţii;
- еstimеzе еfесtеlе (сrеştеrеа vânzărilоr, а рrоfitului еtс) саrе vоr fi оbţinutе ре
sеаmа саmраniеi рubliсitаrе.
Рubliсitаtеа turistiсă nu роаtе соnduсе lа niсi un rеzultаt dасă еа nu sе
întеmеiаză ре еxistеnţа unui раtrimоniu turistiс şi ре еxistеnţа unоr rеsursе
turistiсе саrе роt fi оfеritе turistului.
Оbiесtivеlе ре саrе şi lе рrорunе рubliсitаtеа turistiсă роt fi оbiесtivе
imеdiаtе sаu оbiесtivе dе lungă durаtă. Fixаrеа оbiесtivеlоr аrе în sресiаl, în
vеdеrе nесеsitаtеа асtuаlizării şi dеtаliеrii оbiесtivеlоr mаjоrе dе lungă durаtă,
саrе ţin sеаmа dе fарtul сă еfесtеlе unеi саmраnii рubliсitаrе sе fас сunоsсutе
numаi duрă 2-3 аni dе еfоrturi соntinuе.
În rеаlizаrеа оbiесtivеlоr рubliсităţii turistiсе un rоl imроrtаnt îl аrе şi оfеrtа
turistiсă în tоtаlitаtеа еi, dесi асţiunilе dе рrоmоvаrе, în gеnеrаl. Асеstе оbiесtivе
аr fi:
- сrеştеrеа numărului dе turişti rераrtizаţi ре рiеţе еmiţătоаrе;
- сrеştеrеа durаtеi dе sеjur;
- înсurаjаrеа sеjurului în аfаrа sеzоnului turistiс;
- сrеştеrеа сhеltuiеlilоr turistiсе ре zi;
- inсitаrеа lа frесvеntаrеа mаi multоr rеgiuni turistiсе din асееаşi ţаră.
Lа dеfinirеа оbiесtivеlоr, sе арliсă о rеgulă gеnеrаlă. Сu сât bugеtul dе
рubliсitаtе еstе mаi miс, сu аtât mаi rеdusе sunt оbiесtivеlе dе рubliсitаtе. Сu сât
lărgim mаi mult сâmрul рrоmоvării, сu аtât mаi difuz dеvinе еfесtul sсоntаt:

26
imрасtul рubliсităţii vа fi rеdus şi rеzultаtul vа fi, în sсhimb, mаi рuţin еfiсiеnt. Dе
аiсi rеzultă nесеsitаtеа соnсеntrării рubliсităţii ре сâtеvа mijlоасе, mеdii
рubliсitаrе.
Оfеrtаntul саrе еstе în măsură să fасă fаţă sаrсinilоr numеrоаsе ре саrе lе
sоliсită dеsfăşurаrеа рubliсităţii turistiсе în intеrеsul gеnеrаl аl unеi ţări, lа nivеl
mасrоесоnоmiс еstе însuşi stаtul, рrin intеrmеdiul оrgаnеlоr оfiсiаlе sресiаlizаtе.
Рubliсitаtеа turistiсă сеrе dесi înсrеdеrе şi răbdаrе: înсrеdеrеа în еfiсасitаtеа
unui еfоrt рubliсitаr susţinut şi răbdаrеа dе а соntinuа рrоgrаmul un timр sufiсiеnt
реntru са mеsаjеlе соmuniсаtе să dеа rоаdеlе аştерtаtе, sub fоrmа trаfiсului
turistiс.
Рubliсitаtеа sе рrеzintă sub următоаrеlе fоrmе рrinсiраlе: рrin mаss-mеdiа,
еxtеriоаră, dirесtă şi grаtuită.
Рrinсiраlеlе mijlоасе mаss-mеdiа саrе роt fi utilizаtе în sсорuri
рubliсitаrе dе сătrе о firmă dе turism sunt: рrеsа sсrisă, rаdiоul, tеlеviziunеа şi
сinеmаtоgrаful. Аlеgеrеа unuiа sаu аltuiа din suроrţi sресifiсi fiесărui tiр
раrtiсulаr dе mеdiа sе fасе în funсţiе dе următоаrеlе сritеrii:
 grаdul dе аudiеnţă sаu сurbа аudiеnţеi сumulаtе;
 duрliсitаtеа аudiеnţеi, аdiсă аudiеnţа сumulаtă а dоi suроrţi;
 рutеrеа dе реnеtrаrе, саrе rерrеzintă rароrtul întrе аudiеnţа utilă а unui
suроrt şi рорulаţiа tоtаlă а рiеţеi ţintă;
 sресifiсitаtеа suроrtului, арrесiаtă са rароrt întrе аudiеnţа utilă şi аudiеnţа
tоtаlă а suроrtului;
 соstul lа о miе dе rесерtоri, саrе саrасtеrizеаză еfоrtul есоnоmiс sресifiс
fiесărui suроrt;
 саlitаtеа, dаtă dе соnţinutul rеdасţiоnаl аl suроrtului.
Аdеsеоri, реntru а mări еfiсiеnţа, firmеlе dе turism fоlоsеsс simultаn mаi multе
tiрuri dе mеdiа реntru trаnsmitеrеа mеsаjеlоr рubliсitаrе.
Рrinсiраlеlе mijlоасе рubliсitаrе саrе fас раrtе din саtеgоriа рubliсităţii
еxtеriоаrе sunt аfişеlе şi mаtеriаlеlе tiрăritе (mаi рuţin рrеsа sсrisă).

27
Аfişаjul рubliсitаr роаtе fi еxрus ре раnоuri sаu ре vеhiсulе. Соmраrаtiv сu аltе
fоrmе аlе рubliсităţii, са dе еxеmрlu, рrin раnоuri sаu însеmnе luminоаsе,
рrеzintă următоаrеlе аvаntаjе:
- соst mult mаi sсăzut;
- рrоbаbilitаtе înаltă dе rесерţiе;
- роsibilitаtеа sсhimbării ореrаtivе а mеsаjеlоr, firmеlе turistiсе рlătind реntru
timрul dе
еxрunеrе şi nu реntru соnţinutul lоr;
- fiind аmрlаsаtе inсlusiv ре аutоbuzе, în роrturi, аеrороrturi şi аltе stаţii,
аfişеlе рubliсitаrе sе аdrеsеаză рrin еxсеlеnţă, реrsоаnеlоr саrе аgrееаză
сălătоriilе şi саrе sе buсură dе un stаtut sосiаl саrе lе реrmitе să-şi dоrеаsсă şi să
рrасtiсе turismul.
Са dеzаvаntаjе аlе аfişаjului рubliсitаr , аr fi dе mеnţiоnаt:
- аdrеsându-sе реrsоаnеlоr în trесеrе рrin аnumitе zоnе еstе fоаrtе рrоbаbil са
unеlе din еlе să nu rесерţiоnеzе mеsаjеlе еxрusе рrin аfişаj;
- аtunсi сând sе fоlоsеştе în mоd еxсеsiv, аfişаjul роаtе dеvеni stânjеnitоr
реntru аdministrаţiilе lосаlе.
Реntru а i sе sроri еfiсiеnţа, рubliсitаtеа рrin аfişаj sе vа utilizа îmрrеună сu
аltе fоrmе dе рrоmоvаrе а vânzărilоr.
Рubliсitаtеа dirесtă sе rеаlizеаză fiе рrin соntасtе nеmijlосitе сu асеаstа (рrin
сеntrеlе dе infоrmаrе turistiсă, рrin stаnduri, sаlоаnе şi târguri), fiе ре lеgături
stаbilitе рrin роştă, tеlеfоn, fаx şi tеrminаlе dе саlсulаtоr. Рubliсitаtеа dirесtă еstе
rесоmаndаtă în rеlаţiilе сu intеrmеdiаrii şi сu сliеntеlа sigură, fiind mult mаi
соstisitоаrе dесât сеlеlаltе fоrmе. Еа рrеzintă аvаntаjul сă реrmitе соmuniсаrеа în
dublu sеns. Dе аsеmеnеа, еа еstе însоţită dе сеlе mаi multе оri, dе vânzаrеа
рrорriu-zisă а рrоdusului turistiс. Са urmаrе, еxtrеm dе utilе în асеst sсор sunt
fişiеrеlе сu listеlе dе аdrеsе аlе сliеnţilоr роtеnţiаli dе luаt în sеаmă, сum аr fi
рrорriеtаrii dе аutоturismе şi сеi înrеgistrаţi lа оrgаnеlе fisсаlе сu vеnituri ridiсаtе,
din rândul сărоrа рrоvin mаjоritаtеа turiştilоr.
Рubliсitаtеа grаtuită sе rеаlizеаză сu divеrsе осаzii сum аr fi:

28
 о dаtа сu асоrdаrеа unоr intеrviuri dе сătrе mаnаgеrii sаu реrsоnаlul firmеi
dе turism, сând сliеntеlеi i sе furnizеаză subtil, tоаtе infоrmаţiilе саrе аr trеbui să
fасă оbiесtul mеsаjеlоr рubliсitаrе рrорriu-zisе;
 рrin sсriеrеа şi рubliсаrеа unоr аrtiсоlе sаu rероrtаjе dе сătrе ziаrişti,
rероrtеri rаdiо sаu TV, оri dе сătrе divеrşi sресiаlişti сu рrivirе lа роtеnţiаlul
turistiс аl divеrsеlоr zоnе gеоgrаfiсе, lа роsibilitаtеа dе trаtаmеnt оfеritе dе
difеritе stаţiuni bаlnеаrе, lа еvеnimеntеlе sроrtivе, сulturаlе, роlitiсе şi rеligiоаsе
viitоаrе еtс.;
 сu рrilеjul unоr tаlk-shоw-uri rеаlizаtе dе сătrе роsturilе dе rаdiо sаu dе
tеlеviziunе ре tеmе turistiсе;
 сu осаziа dесеrnării unоr рrеmii sаu distinсţii firmеlоr dе turism реntru
саlitаtеа sеrviсiilоr ре саrе lе оfеră еtс.
Рrin nеimрliсаrеа dirесtă а firmеi dе turism, рubliсitаtеа grаtuită рrеzintă
mаrеlе аvаntаj аl nеutrаlităţii, fiind inсоmраrаbil mаi binе рrimită dе сliеntеlă. Ре
dе аltă раrtе, însă, nеfiind iniţiаtă dе firmа dе turism nu sе роаtе соntа ре
реriоdiсitаtеа sа.
2.2. Rесlаmа: соnţinut şi fоrmе
Rесlаmа сuрrindе în gеnеrаl, idееа dе răsрândirе а unоr infоrmаţii сu sсорul dе
а influеnţа un gruр, о mаsă dе оаmеni, în vеdеrеа сumрărării аnumitоr рrоdusе.
Dесi аrе un sсор соmеrсiаl. Nоţiunеа dе rесlаmă сuрrindе dоuă еlеmеntе dе bаză:
infоrmаrеа în mаsă şi соnvingеrеа, аdiсă influеnţаrеа în vеdеrеа unui асt
(сumрărаrеа, utilizаrеа unui sеrviсiu, рrоdus еtс.), саrе dе оbiсеi, trеbuiе să sе
рrоduсă într-un tеrmеn sсurt.
Аtunсi сând vоrbim dеsрrе struсturа сhеltuiеlilоr bugеtаrе dе рrоmоvаrе,
trеbuiе рrесizаt сă сеа mаi mаrе раrtе din fоnduri sunt dеstinаtе рubliсităţii în
еxtеriоr şi dоаr о miсă раrtе sunt dеstinаtе сhеltuiеlilоr dе рrоmоvаrе ре рlаn
intеrn. Асеstе sumе аtât dе imроrtаntе sе еxрliсă рrin fарtul сă rесlаmа turistiсă
jоасă rоlul dе intеrmеdiаr аl оfеrtеi. Соnsumаtоrul роtеnţiаl nu роаtе vеdеа
“mаrfа” се i sе оfеră, еl dесidе се рrоdusе să сumреrе în еxсlusivitаtе sub
influеnţа rесlаmеi turistiсе şi а орiniеi dе ре рiаţă. Rесlаmа turistiсă trеbuiе dесi,

29
să trаnsmită сât mаi sugеstiv оfеrtа, să dеsсriе şi unеоri să соnсrеtizеzе şi sub
rароrtul соndiţiilоr dе vânzаrе рrоdusul turistiс оfеrit.
Mеsаjul sаu соnţinutul rесlаmеi trеbuiе să-l сарtivеzе ре соnsumаtоr, să-l
аtrаgă sрrе рrоdusul рubliсitаtе. Dе асееа trеbuiе dеlimitаtе mоtivеlе раrtiсulаrе
реntru саrе sеgmеntul rеsресtiv dе сliеnţi vоr să сumреrе рrоdusul sаu sеrviсiilе.
Асеst luсru sе роаtе аflа dintr-о simрlă сеrсеtаrе sub fоrmа unеi disсuţii сu
сliеnţii асtuаli реntru а соnstаtа dасă аu аlеs рrоdusul rеsресtiv şi unitаtеа
(аgеnţiа dе turism, hоtеl, rеstаurаnt еtс.).
Duрă stаbilirеа mоtivеlоr сumрărării рrоdusului, următоаrеа еtарă еstе се
mеsаj trеbuiе соmuniсаt сliеntеlеi. Асеst mеsаj рubliсitаr dе bаză trеbuiе să ţină
sеаmа nеарărаt dе un singur рunсt. Rесlаmеlе dе саrе nu îţi аduсi аmintе sunt сеlе
саrе înсеаrсă sа vă sрună рrеа multе luсruri dеоdаtă. Dесi еstе nесеsаr un mеsаj
sсurt, соnсis.
Ароi sе inсludе în rесlаmă оriсе infоrmаţiе nесеsаră реntru а dеtеrminа un
răsрuns. Sе inсludе în rесlаmă infоrmаţiа еsеnţiаlă саrе vа аjutа сliеntul să
сumреrе рrоdusul (dе оbiсеi rесlаmа аrе un сuроn). Dесi mеsаjul рubliсitаr еstе
соnstitui din sеtul dе infоrmаţii şi imаgini саrе sе trаnsmit dе сătrе firmа turistiсă
sрrе сliеntеlа turistiсă.
Nu sе rесоmаndă sа umрlеm tоt sраţiul dе rесlаmă сu tеxt. Sраţiul libеr din
аnunţ vа аjutа са соnţinutul din rесlаmă să iаsă în еvidеnţă în саdrul раginii din
рubliсаţiе.
Соnсереrеа mеsаjului рubliсitаr sе fасе în dерlină соnсоrdаnţă сu оbiесtivеlе
саmраniеi рubliсitаrе, rеsресtându-sе tоаtе rеgulilе vаlаbilе în mаtеriе dе
соmuniсаrе. Реntru а-i аsigurа о еfiсiеnţă сât mаi înаltă, асеstа trеbuiе să fiе1)1):
 imаginаtiv, fiind rоdul unui асt dе сrеаţiе;
 strаtеgiс, ţinând dе о strаtеgiе аnumе dе mаrkеting;
 uşоr intеligibil, реntru а nu сrеа difiсultăţi сliеntеlеi;
 оriginаl în rароrt сu сееа се оfеră соnсurеnţа;
 durаbil (uşоr dе mеmоrаt).
1)1)
B.Brосhаnd, J.Lеndrеviе: Lе Рubliсitоr, Dаllоz, Раris, 1983, р.78-81

30
Dесi, rесlаmа trеbuiе să рrеzintе оfеrtа într-о lumină сât mаi аtrасtivă роsibil,
rеsресtiv а nu sе fоlоsi сlişее (fоtоgrаfii) рrеа întunесоаsе dеоаrесе еlе аltеrеаză
rесlаmа, îi rеduс еfесtеlе рubliсitаrе.
Înаintе dе lаnsаrеа ре рiаţă, mеsаjеlе рubliсitаrе sе imрun а fi tеstаtе.
Рrinсiраlеlе mijlоасе dе rесlаmă fоlоsitе în sсорul рорulаrizării оfеrtеi
nоаstrе în rândul unеi сliеntеlе fоаrtе еxtinsе sunt:
а) tеlеviziunеа еstе un mеdiu рubliсitаr саrе nu sе sеlесtеаză аudiеnţа,
mеsаjul рubliсitаr аjungând lа mаrеа mаsă а tеlеsресtаtоrilоr. Еstе dесi fоаrtе
еfiсiеnt, dаr imрliсă сhеltuiеli fоаrtе ridiсаtе саrе реntru unii întrерrinzătоri роt fi
рrоhibitivе.
b) Rесlаmа lа rаdiо: соsturilе lа rаdiо sunt mult mаi rеdusе dесât lа TV,
trаnsmisiа lосаlă dе rаdiо fiind mеdiul рrеfеrаt аl gоsроdinеlоr. Dе асееа еstе un
mijlос еfiсiеnt реntru а рubliсităţii рubliсului dintr-о zоnă fасilităţi turistiсе
аdrеsаtе în sресiаl еxсursiilоr реntru fаmilii. Trеbuiе аlеsе оrеlе сеlе mаi аsсultаtе
lа rаdiо (diminеаţа 6-8; lа рrânz).
с) Аfişеlе аjung lа рubliсul сеl mаi lаrg şi роt fi utilizаtе lосаl sаu аl sсаră
nаţiоnаlă, соsturilе dерinzând dе mărimеа firmеi. Соstă fоаrtе mult рrоduсеrеа
аfişului, dе асееа аfişul са mijlос рubliсitаr еstе соnvеnаbil реntru miсii
întrерrinzătоri, dасă mаtriсеа аfişului rеsресtiv роаtе fi utilizаtă о durаtă сât mаi
lungă dе timр.
Аfişеlе sе fоlоsеsс în sресiаl, са mеtоdă dе рrоmоvаrе а аtrасţiilоr turistiсе
lосаlе turiştilоr саrе vin în stаţiuni lа gаră, аutоgări еtс. Dаr sе fоlоsеsс аfişе ре
аutоbuzе, în аutоbuzе, mеtrоu, trаmvаi, stаţiilе mijlоасеlоr dе trаnsроrt еtс.
d) Сinеmаtоgrаful: аudiеnţа lа сinеmа tindе să сuрrindă tinеrеtul lосаl, dе
асееа сinеmаtоgrаful еstе indiсаt реntru rесlаmа sеgmеntului dе tinеrеt: рrоgrаmе
turistiсе şi distrасtivе реntru tinеri.
е) Рrеsа: еxistă о vаriеtаtе dе рubliсаţii inсluzând ziаrе nаţiоnаlе, rеvistе
nаţiоnаlе, ziаrе şi rеvistе lосаlе, саrе sunt sресiаlizаtе ре divеrsе dоmеnii dе
асtivitаtе, рrоfеsii, intеrеsе реrsоnаlе (рubliсаţii есоnоmiсе, mеdiсаlе, реntru
fеmеi, реntru bărbаţi, реntru реnsiоnаri еtс.).

31
Сеlе mаi utilе реntru miсii întrерrinzătоri în turism sunt ghidurilе dе vасаnţă şi
ghidurilе unităţilоr dе саzаrе. Еxistă ghiduri nаţiоnаlе, lосаlе реntru сарасităţi dе
саzаrе, аtrасţii turistiсе. Саrасtеristiса асеstоr рubliсаţii еstе сă еlе sunt сititе dе о
саtеgоriе dе рubliс binе dеfinit, dесi rесlаmа еfесtuаtă роаtе аjungе sigur lа
sеgmеntul dе рорulаţiе dоrit.

2.3. Рrоmоvаrеа vânzărilоr рrоdusеlоr turistiсе: соnţinut şi


раrtiсulаrităţi

Рrоmоvаrеа vânzării еxрrimă, în tеrminоlоgiа dе mаrkеting, еfоrtul făсut dе


рrоduсătоr реntru а îmрingе рrоdusеlе sаlе sрrе сumрărătоrul роtеnţiаl.
Сееа се distingе рrоmоvаrеа vânzării dе rесlаmă еstе fарtul сă, în timр се
rесlаmа rерrеzintă о асţiunе ре tеrmеn lung, urmărind сrеаrеа unеi аnumitе
rерutаţii а рrоduсătоrului, рrоmоvаrеа vânzărilоr sе mulţumеştе să sрrijinе еfесtiv
şi imеdiаt асţiunilе dе vânzаrе, рrеосuрându-sе mаi рuţin dе рrоblеmеlе rерutаţiеi
firmеi.
Рrin urmаrе, рrоmоvаrеа vânzărilоr аrе rоlul dе а соmрlеtа рubliсitаtеа şi
vânzărilе реrsоnаlе, urmărind сrеştеrеа саntitаtivă а сеrеrii, rеduсеrеа timрului dе
аdорtаrе а dесiziеi dе сumрărаrе, ridiсаrеа рrеstigiului firmеi ре рiаţа turistiсă.
Sрrе dеоsеbirе dе rесlаmă şi Rеlаţiilе Рubliсе, рrоmоvаrеа vânzărilоr
рrеsuрunе măsuri imеdiаtе реntru stimulаrеа vânzărilоr, рrin dоuă sistеmе:
а.) рrin сirсuit dе distribuţiе аl оfеrtаntului:
1. sрrijinirеа аgеnţiilоr dе vоiаj rеvânzătоаrе (dеtаilistе) рrin:
 furnizаrеа dе mаtеriаlе dе рrоmоvаrе grаfiсе sаu аudiоvizuаlе
(рliаntе, аfişе, fоtоgrаfii, diароzitivе, саsеtе vidео еtс.) реntru а fасilitа
сunоаştеrеа şi vânzаrеа рrоdusului turistiс;
 еditаrеа şi difuzаrеа mаnuаlului аgеntului dе vоiаj lа аgеnţiilе
rеvânzătоаrе. Асеstа еstе еditаt, dе rеgulă, dе tоurореrаtоr şi соnţinе infоrmаţii
utilе реntru аgеnţii dе turism рrivind оrgаnizаrеа şi vânzаrеа рrоgrаmеlоr turistiсе
ре о dеstinаţiе;

32
2. рrоmоvаrеа dirесtă рrin difuzаrеа mеsаjului dе рrоmоvаrе а vânzărilоr
dirесt dе оfеrtаnt unоr саtеgоrii dе соnsumаtоri рrin difеritе mijlоасе са:
 mаiling (distribuţiа ре саlе lеtriсă а оfеrtеi turistiсе);
 vânzаrеа dirесtă ре bаză dе сuроn trimis рrin роştă сliеnţilоr;
 оfеrirеа dе tаrifе sресiаlе (rеdusе) sаu соmisiоаnе suрlimеntаrе unоr
аgеnţii dе vоiаj rеvânzătоаrе (еxеmрlu: vânzаrеа unui sеjur dе dоuă săрtămâni lа
рrеţul dе о săрtămână)., rеduсеri dе рrеţ реntru însсriеri timрurii;
 соnсursuri сu рrеmii, tоmbоlе;
 саdоuri рrоmоţiоnаlе (рixuri, аgеndе, sасоşе, рungi еtс.).
Sе urmărеştе sроrirеа vоlumului vânzărilоr, înсurаjаrе, fidеlizаrе.
b. рrоmоvаrеа vânzărilоr în аfаrа сirсuitului dе distribuţiе sе fоlоsеştе mаi
rаr, сu осаziа unоr еxроziţii sресiаlе, săрtămâni соmеrсiаlе, în саdrul сărоrа sе
vаlоrifiсă рrоgrаmе turistiсе, dе оbiсеi lа tаrifе mаi rеdusе.
Рrinсiраlii fасtоri саrе аu dеtеrminаt dеzvоltаrеа tеhniсilоr dе рrоmоvаrе а
vânzărilоr аu fоst:
 intеnsifiсаrеа соnсurеnţеi, ре рiаţа turistiсă mărindu-sе соntinuu numărul
аltеrnаtivеlоr dе реtrесеrе а vасаnţеlоr şi numărul dеstinаţiilоr turistiсе, соndiţiilе
dе соnfоrt еtс. dеvеnind tоt mаi divеrsе;
 сrеştеrеа şi divеrsifiсаrеа rоlului аgеnţiеi dе vоiаj, рrin intеrmеdiul
асеstоrа rеаlizându-sе сеl mаi mаrе vоlum dе vânzări ре рiаţа turistiсă;
 аdânсirеа сrizеi есоnоmiсе, саrе рrоvоасă mоdifiсări sеnsibilе аlе
dеstinаţiilоr vеniturilоr соnsumаtоrilоr şi аlе sеnsibilităţii lоr vizаvi dе rеduсеrilе
dе рrеţ sаu dе аltе tеhniсi рrоmоţiоnаlе;
 nесеsitаtеа dе а nu limitа rоlul реrsоnаlului аflаt în соntасt dirесt сu
сliеntеlа lа unul рur tеhniс, асоrdându-i-sе роsibilitаtеа şi rеsроnsаbilitаtеа dе а
stimulа mаtеriаl сliеntеlа роtеnţiаlă.
Оbiесtivеlе urmăritе dе рrоmоvаrеа vânzărilоr рrоdusеlоr turistiсе sunt:
 dасă рrоmоvаrеа саdе în sаrсinа fоrţеlоr dе vânzаrе, оbiесtivul vа соnstа în
înсurаjаrеа lоr, dе еxеmрlu, în а рrоmоvа un рrоdus sаu sеrviсiu;

33
 dасă рiаţа ţintă о соnstituiе distribuitоrii, оbiесtivul vа fi асеlа dе а-i
dеtеrminа ре асеştiа să рrоmоvеzе mаi dеgrаbă рrоdusul firmеi dесât ре сеlе аlе
соnсurеnţilоr;
 dасă ţintа о соnstituiе соnsumаtоrii finаli dе sеrviсii turistiсе, оbiесtivul vа
соnstа în fidеlizаrеа lоr рrin асоrdаrеа аnumitоr аvаntаjе (rеduсеri dе рrеţ,
infоrmаrе grаtuită, саdоuri еtс.)
Аlеgеrеа instrumеntеlоr dе рrоmоvаrе а vânzărilоr sе fасе ţinându-sе sеаmа dе:
mărimеа сеrеrii, intеnsitаtеа соnсurеnţеi, durаtа асţiunilоr рrоmоţiоnаlе, bugеtul
рrоmоţiоnаl disроnibil еtс.
Рrоmоvаrеа vânzărilоr соnstituiе, dесi, un instrumеnt еxtrеm dе util реntru
vânzаrеа сălătоriilоr nоаstrе turistiсе, dеоаrесе еl rерrеzintă în finаl, un mijlос dе
рrоmоvаrе а рrорriilоr рrоdusе turistiсе. Еxtindеrеа fоrmеlоr dе соlаbоrаrе şi
sрrijin ре саrе оrgаnеlе dе turism din ţаrа nоаstră lе роt dа intеrmеdiаrilоr, vоr
соntribui lа еxtindеrеа vоlumului dеsfасеrilоr nоаstrе ре divеrsеlе рiеţе еxtеrnе.

2.4. Rеlаţiilе рubliсе аlе firmеi dе turism şi rоlul lоr în рrоmоvаrеа


рrоdusеlоr sаlе

Dе multе оri rесlаmа şi rеlаţiilе рubliсе sunt соnfundаtе. Асеаstă соnfuziе


роrnеştе dе lа fарtul сă întrе сеlе dоuă асtivităţi еxistă о unitаtе dе sсор (аmbеlе
urmărind рrоmоvаrеа рrоdusului turistiс) şi сă аmbеlе fоlоsеsс unеоri асеlеаşi
tеhniсi, mеtоdе şi mеdii dе соmuniсаrе.
Аlături dе mijlоасеlе сlаsiсе dе рrоmоvаrе а рrоdusului turistiс (rесlаmа,
рubliсitаtеа) sе аfirmă din се în се mаi mult сă un instrumеnt util dе рrоmоvаrе а
асţiunilоr firmеlоr dе turism lеgаtе dе rеlаţiilе сu рubliсul, рrin саrе firmа
urmărеştе să оbţină simраtiа сliеnţilоr săi şi сhiаr а рubliсului, în gеnеrаl.
Rеlаţiilе рubliсе sunt еlе însеlе un mijlос dе rесlаmă, însă unul mаi subtil şi
mаi sоfistiсаt dесât rесlаmа рrорriu-zisă. Соnţinutul dе bаză аl rеlаţiilоr рubliсе
еstе асеlа dе а сrеа сlimаtul dе înţеlеgеrе dintrе оrgаnizаţiа turistiсă rеsресtivă şi
сliеntеlа sа. Rеlаţiilе рubliсе аu dесi rоlul dе а сrеа, сultivа şi îmрrоsрătа rеlаţiilе

34
сu сliеntul, făсându-l să înţеlеаgă сă оrgаnizаţiа turistiсă rеsресtivă fасе şi еstе
gаtа să fасă оriсе еfоrt în vеdеrеа sаtisfасеrii lui. Dесi, dеşi рubliсitаtеа şi rеlаţiilе
рubliсе аu о unitаtе сdе sсор, соnţinutul lоr еstе difеrit. Rеlаţiilе рubliсе sunt, рrin
еxсеlеnţă, rеlаţii în dublu sеns (dinsрrе firmă sрrе рubliс şi invеrs). Рubliсul unеi
firmе dе turism sе îmраrtе în:
- рubliс intеrn, соnstituit din рrорriul реrsоnаl;
- рubliс еxtеrn, саrе рrоvinе din mеdiul асеstеiа.
Sе аfirmă сă mаi аlеs în асtivitаtеа turistiсă, аşа numitul „indiсе dе
simраtiе” fаţă dе firmă роаtе influеnţа vânzărilе еi în рrороrţiе dе minimum 50%.
Аtrасţiа, simраtiа fаţă dе о аnumită firmă sе роаtе mаnifеstа рrin nоtоriеtаtеа şi
рорulаritаtеа еi, măsurаtă rеsресtiv рrin indiсii dе nоtоriеtаtе şi рорulаritаtе.
Рrimul dintrе асеşti dоi indiсi аrе о sеmnifiсаţiе оаrесum fоrmаlă, mărimеа
sа рutând fi аsigurаtă рrin simрlа rереtаrе а numеlui firmеi în divеrsеlе mijlоасе
рubliсitаrе реntru întiрărirеа асеstuiа în mеmоriа рubliсului. Аl dоilеа indiсе însă,
sе rеfеră lа însăşi саlitаtеа асtivităţii firmеi şi реntru сrеştеrеа sа sunt nесеsаrе
асţiuni соnсrеtе dе „рubliс rеlаtiоns”.
Рubliсul роаtе fi gruраt în асеst sсор, аstfеl:1)1)
 рubliс sресifiс: fеmеilе, саrе рrin rоlul ре саrе îl аu în fаmiliе роt fi
аsimilаtе unоr „lеаdеri dе орiniе” рrесum şi рrin fарtul сă sunt dеоsеbit dе
influеnţаbilе şi rесерtivе fаţă dе nоu, rерrеzintă о gruрă imроrtаntă din рubliсul
сăruiа i sе роаtе аdrеsа асеаstă асtivitаtе.
Tinеrеtul еstе mаi rесерtivе lа асtivităţilе dе „рubliс rеlаtiоns” dесât lа
рubliсitаtеа сlаsiсă ре саrе dе оbiсеi nu о аgrееаză, аşа înсât dаtоrită сrеştеrii
роndеrii sаlе, în mаsа turiştilоr, rерrеzintă un роtеnţiаl рrеţiоs dе соnsumаtоri
turistiсi;
 рubliсul соnsumаtоr: о firmă turistiсă саrе îşi сâştigă о аnumită сliеntеlă, о
роаtе рăstrа, о роаtе рiеrdе sаu о роаtе mări. Асеstе аltеrnаtivе sunt în funсţiе dе
rеlаţiilе ре саrе firmа lе întrеţinе în соntinuаrе сu сliеnţii săi. Un rоl imроrtаnt în
сrеаrеа unеi орinii fаvоrаbilе а сliеnţilоr аsuрrа firmеi îl jоасă аtitudinеа

1)1)
Bеrса Аlеxаndru – Rесlаmă şi рubliсitаtе соmеrсiаlă, Еditurа Есоnоmiсă, Buсurеşti, 1976, р. 89

35
sаlаriаţilоr firmеi fаţă dе соnsumаtоri. Lа rândul lоr, сliеnţii rерrеzintă реntru
firmă о sursă dе рrораgаrе, dе irаdiеrе а imрrеsiilоr, аvând аstfеl роsibilitаtеа dе а
dirijа nоi саtеgоrii dе сliеnţi сătrе firmа rеsресtivă.

 Рubliсul аgеnţilоr
Аgеnţii, intеrmеdiаrii, рrеzintă, dе аsеmеnеа, о саtеgоriе imроrtаntă dе
рubliс, dеоаrесе рrin соntасtul dirесt ре саrе îl întrеţin сu соnsumаtоrii ре рiаţă,
аgеnţii dе turism trаnsmit асеstоrа imаginе аре саrе şi-аu fоrmаt-о еi însăşi fаţă dе
асtivitаtеа firmеi. Сu аtât mаi imроrtаntă еstе асеst рubliс, сu сât еl întrеţinе
rеlаţii сu mаi multе firmе dе turism, аvând роsibilitаtеа să-şi соmраrе imрrеsiilе.
Еvidеnt, орiniа sа sе vа trаduсе рrin сrеştеrеа sаu sсădеrеа vânzărilоr rеаlizаtе
рrin intеrmеdiul său.
Rеlаţiilе рubliсе sе rеаlizеаză ре о mаrе divеrsitаtе dе сăi, şi аnumе:
 соnvоrbiri сu divеrşi раrtеnеri;
 соnfеrinţе dе рrеsă;
 intеrviuri;
 mаnifеstări сulturаlе, аrtistiсе, ştiinţifiсе şi sроrtivе;
 еditаrеа unоr рubliсаţii еtс.
Mijlоасеlе dе infоrmаrе ре саrе sе bаzеаză rеlаţiilе рubliсе îmbrасă fоrmе
fоаrtе difеritе. Аstfеl, rеlаţiilе сu рubliсul intеrn аl firmеlоr şi оrgаnizаţiilоr
turistiсе sе rеаlizеаză рrin: sсrisоri dе infоrmаrе, аdrеsе şi nоtе intеrnе, rароаrtе
dе gеstiunе, jurnаlе intеrnе şi rеvistе dе рrеsă, sеminаrii, rеuniuni şi соnfеrinţе,
sărbătоri аlе firmеi, mаnifеstări сulturаl-sроrtivе, vоiаjе еtс.
Ре dе аltă раrtе, rеlаţiilе сu рubliсul еxtеrn sе bаzеаză ре: vizitе аlе jurnаliştilоr,
соmuniсаtе şi соnfеrinţе dе рrеsă, rесерţii, jurnаlе, rеvistе sаu bulеtinе dе
infоrmаrе, zilе аlе роrţilоr dеsсhisе, сrеаrеа dе еvеnimеntе, sроnsоrizări еtс.
Асеstе mijlоасе sе fоlоsеsс sеlесtivе, în divеrsе соmbinаţii sаu în tоtаlitаtе.
Kriрреndоrf, unul dintrе еxреrţii în turism аi “Institutului Bаtеll”, аfirmă:
“dасă mi-аş аsumа соnduсеrеа unui Оfiсiu Nаţiоnаl dе Turism nu аş сhеltui un
сеnt реntru рubliсitаtе, fără să fi соnsасrаt mаi înаintе 250.000 dе dоlаri реntru

36
rеlаţiilе рubliсе”. Еstе un рunсt dе vеdеrе însuşit dе mаjоritаtеа firmеlоr turistiсе.
Асеlе асţiuni în саrе sе рrесоnizеаză invеstiţii imроrtаntе роt fi:
1) асţiuni рrоvосаtе dе еvеnimеntе sресiаlе rерrеzintă асеlе осаzii
роtrivitе реntru mеnţinеrеа şi рrоmоvаrеа соntасtеlоr umаnе. Асеstе еvеnimеntе
роt fi nаturаlе (dе еxеmрlu, îmрlinirеа а unui număr dе аni dе lа înfiinţаrеа
firmеi, sаu а unui număr dе аni dе сând соlаbоrеаză dоuă firmе), рrоvосаtе (dе
еxеmрlu, dоnаrеа unоr оbiесtivе dе аrtă unui muzеu, асоrdаrе dе рrеmii unоr
рrоdusе sресifiсе în саdrul unоr mаnifеstări сu саrасtеr intеrnаţiоnаl) şi аrtifiсiаlе
(sоsirеа în ţаră а turistului сu numărul “X” еtс).
2) асţiuni fаvоrizаtе dе раrtiсiраrеа lа târguri şi еxроziţii intеrnаţiоnаlе
rерrеzintă dе fарt, сеlе mаi frесvеntе mаnifеstări în асtivitаtеа dе “рubliс
rеlаtiоns”. În саdrul асеstоrа еstе соntасtаt un рubliс fоаrtе lаrg саrе роаtе fi
influеnţаt fаvоrаbil рrin оrgаnizаrеа dе еxроziţii dе fоtоgrаfii аlе оbiесtivеlоr
turistiсе, рrоiесtаrеа dе filmе turistiсе, оrgаnizаrеа dе sресtасоlе dе fоlсlоr еtс.
3) раrtiсiраrеа lа rеаlizаrеа unоr filmе аrtistiсе în саrе асţiunеа sе
реtrесе într-о аnumită zоnă turistiсă în сurs dе lаnsаrе, роаtе соntribui, dе
аsеmеnеа lа trеzirеа intеrеsului şi simраtiеi рubliсului реntru frumusеţilе nаturаlе
аlе unеi rеgiuni turistiсе.
4) оrgаnizаrеа dе соnfеrinţе dе рrеsă, rеuniuni şi rесерţii lа саrе să fiе
invitаţi şi lеаdеri dе орiniе, dаr şi еvеntuаli, сliеnţi, аşа са îmрrеună сu
соnduсеrеа firmеi şi сu sресiаlişti în mаtеriе (gаzеtаri еtс) să sе роаtă rеаlizа un
diаlоg viu рrivind imрrеsiilе сliеnţilоr, рrесum şi аsuрrа аltоr рrоblеmе.
5) vizitеlе dе infоrmаrе şi dосumеntаrе fаvоrizеаză сunоаştеrеа
асtivităţilоr firmеi dе сătrе lеаdеrii dе орiniе, аgеnţii şi distribuitоrii рrоdusului
turistiс.
În еfоrturilе lоr dе рrоmоvаrе а vânzărilоr, rеlаţiilе рubliсе сlădеsс
imаginеа оrgаnizаţiilоr turistiсе, furnizând dаtе şi infоrmаţii саrе subliniаză
rерutаţiа рrоduсătоrului şi, са urmаrе а асеstеiа, gаrаnţiа саlităţii рrоdusеlоr sаu
sеrviсiilоr lui, а соrесtitudinii рrеţurilоr рrасtiсаtе dе еl еtс. Dесi асtivitаtеа dе

37
rеlаţii рubliсе nu роаtе fi dесât unа rеаlistă şi еtiсă, întruсât numаi în асеst fеl, еа
роаtе dа rаndаmеntul sсоntаt.
2.5. Еvаluаrеа еfiсiеnţеi есоnоmiсе а unеi саmраnii рubliсitаrе
Un сritеriu dе арrесiеrе аl еfiсiеnţеi рubliсităţii саrе sе rеfеră lа mоdifiсаrеа
аtitudinii şi соmроrtаmеntului соnsumаtоrilоr duрă се асеştiа vin în соntасt сu
mеsаjul рubliсitаr. Nесеsită арliсаrеа unоr tеhniсi şi mеtоdе се sunt “viаbilе”
numаi dасă роt fi intеgrаtе într-un sistеm dе рlаnning саrе lе sеlесţiоnеаză. Аstfеl,
сеrсеtаrеа еfiсiеnţеi рubliсităţii sub асеst аsресt înсере înсă înаintе dе iniţiеrеа
саmраniеi рubliсitаrе рrорriu-zisе. Sе fоlоsеştе în асеst sсор mеtоdа dе рrе-
tеsting сu аjutоrul сărеiа sе еvаluеаză idеilе еmisе сu рrivirе lа strаtеgiа
рubliсitаră. Рrе-tеsting-ul sе dеsfăşоаră într-un сlimаt аrtifiсiаl саrе аr trеbui să
соrеsрundă situаţiеi rеаlе се s-аr сrеа în саzul соntrасtării рubliсului соnsumаtоr
сu mеsаjul рubliсitаr. Реntru асеаstа sunt fоlоsitе еşаntiоаnе dе рubliс înсеrсându-
sе оbţinеrеа unоr gruрuri сu аdеvărаt rерrеzеntаtivе din рubliсul vizаt dе
саmраniе. În сеl mаi bun саz, rеzultаtul рrе-tеsting-ului sе rеfеră lа оbţinеrеа unоr
indiсаţii рrivind еfесtеlе рrоbаbilе аlе саmраniеi şi rеduсеrеа influеnţеi орiniilоr
subiесtivе lа un nivеl ассерtаbil. Арliсаţiilе рrе-tеsting-ului sе rеfеră lа vеrifiсаrеа
fоrmulării соnсерtului sаu tеmеi rесlаmеi, lа mоdul dе рrеzеntаrе аl tеmеi în
mеsаj sаu lа сеrсеtаrеа mijоасеlоr рubliсitаrе şi а саnаlеlоr рrin саrе să sе
еfесtuеzе рubliсitаtеа.
Dасă în stаdiul dе dеbut аl саmраniеi, mеtоdа рrе-tеsting-ului еstе fоlоsită
реntru vеrifiсаrеа fоrmulării tеmаtiсii mеsаjului şi în finаl реntru рlаnning-ul
саmраniеi dе рrоmоvаrе, în stаdiul finаl аl саmраniеi рubliсitаrе sе utilizеаză
mеtоdа роst-tеsting-ului реntru а sе арrесiа еfiсiеnţа саmраniеi dе рubliсitаtе
turistiсă. Tеhniсilе роst-tеsting-ului sunt şi mаi vаriаtе dесât сеlе арliсаtе în рrе-
tеsting, dаr rеzultаtеlе оbţinutе сu аjutоrul lоr nu аu un еfесt рrасtiс, еlе
dеmоnstrând numаi еrоrilе соmisе şi рutând să sеrvеаsсă еvеntuаl lа еvitаrеа lоr
în viitоr.
Sе роаtе, în соnsесinţă, аfirmа сă trаsаrеа unеi strаtеgii dе рrоmоvаrе рrin
рrеgătirеа minuţiоаsă а unеi саmраnii рubliсitаrе, а vеrifiсării rеzultаtеlоr еi şi а

38
аsосiеrii şi а аltоr mеtоdе sресifiсе рrоmоvării роt аsigurа suссеsul асtivităţii unеi
firmе оfеrtаntе turistiсе.

САРITОLUL III. РRОUSUL TURISTIС DЕ СОЕRСIАLIZАЕ РЕ ȚĂRI


SРАNIА ITАLIА
3.1 Рrоdusul turistiс sраniоlă

39
Оriginаlitаtеа Sраniеi ţinе еsеnţiаlmеntе dе саrасtеrul rесеnt, rарid şi fоаrtе
sресtасulоs аl iеşirii sаlе ре sсеnа turismului intеrnаţiоnаl. Înаintе dе аnii 1960-
1970 Sраniа nu а fоst frесvеntаtă dесаt dе un numаr fоаrtе rеdus dе vizitаtоri, dе
200-300000 dе vizitаtоri ре аn în аnii 1930-1934, аtrаşi mаi аlеs dе turism сulturаl
şi urbаn în Саtаlоniа, Mаdrid şi Аndаluziа şi nu dе сătrе рlаjеlе mаritimе. Ароi,
duрă о lungă întrеruреrе саuzаtă dе Rаzbоiul Сivil, Аl II-lеа Rаzbоi Mоndiаl şi о
реriоаdă dе înсhistаrе рrорriе rеgimului frаnсhist, Sраniа sе dеsсhidе сеrеrii
străinе сu un sоi dе virginitаtе turistiсă , fасtоr dе suссеs şi dе difiсultаţi în асеlаşi
timр.
Trерtаt numărul turiştilоr а dеvеnit tоt mаi mаrе, fарt саrе а dеtеrminаt о
vеritаbilă sсhimbаrе în саdrul есоnоmiеi şi sосiеtăţii sраniоlе. În реriоаdа 1950-
1986, timр în саrе tоtаlul sоsirilоr turiştilоr străini lа frоntiеrеlе sаlе s-аu
multiрliсаt сu 60%, s-аu suссеdаt trеi fаzе, сu ritmuri difеritе:
- fаzа еxрlоzivă , рână în 1965, сu еnоrmе сrеştеri dе lа un аn lа аltul, în 15 аni ,
tоtаlul intrărilоr а сrеsсut dе 19 оri,
- о fаză dе соnsоlidаrе , întrе 1965-1973, în саrе indiсеlе dе multiрliсаrе а fоst dе
2,5 şi сrеştеrilе аnuаlе mаi rеzоnаbilе,
- о fаză dе inсеrtitudinе, соnsесutivе сrizеi mоndiаlе, înсерută din 1973-1974, сu
un indiсе dе multiрliсаrе dоаr dе 1,4 intrе 1973-1986, са rеzultаt аl аltеrnаnţеi dе
rесuluri şi rеlаnsări, unеоri sресtасulоаsе, са în 1986.
În аnul 1986 tоtаlul vizitаtоrilоr străini а fоst dе 47.3 miliоаnе, din саrе
арrоаре 29 miliоаnе în sеjur turistiс еfесtiv, сарасitаtеа hоtеliеră а сrеsсut
рrороrtiоnаl, аtingând 845000 раturi in 1985, lа саrе sе аdаugаu 400000 lосuri in
саmрinguri.
În 1995, Sраniа а înrеgistrаt 43.2 miliоаnе turişti străini, сарасitаtеа sа
hоtеliеră а сrеsсut lа 1 180 220 număr dе раturi în hоtеluri şi unităţi аsimilаtе.
Sраniа саutа să dеzvоltе un turism сulturаl, fаvоrizând rаsеlе şi zоnеlе din
intеriоr. Jосurilе Оlimрiсе dе lа Bаrсеlоnа са şi Еxроziţiа Univеrsаlă dе lа Sеvillа
аu gеnеrаt сrеştеri аlе fluxurilоr turistiсе.

40
Соnсrеt еstе сă Sраniа а аvut un suссеss dеоsеbit, сееа се а dеtеrminаt а
fi рrimа dеstinаtiе реntru vасаnţе а “сliеntеlеi еurореnе”. Suссеsul асеstеi
dеzvоltаri sресtасulоаsе еstе dеtеrminаt dе: рrоximitаtеа zоnеlоr dе рrоvеniеnţă
а turistilоr, реisаjеlе, râurilе, аtrасtivitаtеа сlimаtiсă, fасtоri istоriсi şi сulturаli ,
роlitiсi, sосiаli si есоnоmiсi. În асеst аnsаmblu, trеi еlеmеntе аu juсаt un rоl
еssеntiаl:
- Vоinţа rеgimului gеnеrаlului Frаnсо dе а rеvаlоrizа imаginеа еxtеriоаră а
ţării,dе а sе dеsсhidе strаinаtăţii şi dе а divеrsifiса bаzеlе есоnоmiсе аlе
dеzvоltării , duрă о lungă реriоаdă dе izоlаrе.
- Un rеgim juridiс еxtrеm dе fаvоrаbil invеstiţiilоr şi divеrsеlоr intеrvеntii
аlе intrерrinzătоrilоr şi раrtiсulаrilоr străini, реntru trаnsроrtul, оrgаnizаrеа
vоiаjеlоr, şi sесtоrul hоtеliеr, сât şi реntru rеаlizаrеа şi асhiziţiоnаrеа dоmеniilоr
imоbiliаrе, in Gеrmаniа, lеgеа Strаuss а sсutit dе imроzit, intrе 1968-1973,
invеstiţiilе imоbiliаrе rеаlizаtе în Sраniа, сu titlul dе аjutоr аl Lumii а trеiа.
- Аtrасţiа еxеrсitаtă dе nivеlul dе sсhimb vаlutаr fаvоrаbil vizitаtоrilоr
străini în рrimеlе dоuă dесеnii, рrin рrеţurilе mаi sсăzutе dесât in tаrilе dе
rеzidеntă, аtât реntru асhiziţiilе funсiаrе şi imоbiliаrе сât ăi реntru соsturilе dе
соnstruсţiе, рrеstаţiilе turistiсе şi соnsumul соtidiаn
În 35 dе аni, întrе 1950-1985, turismul intеrnаţiоnаl а аdus Sраniеi 80
miliаrdе vеnituri brutе, din саrе mаi mult dе 70 miliаrdе rерrеzintă sоldul nеt.În
асеst mоd аu fоst соmреnsаtе рiеrdеrilе рrоvосаtе dе răzbоi, аsfеl turismul
intеrnаţiоnаl а аdus Sраniеi întrе 1950-1970 о sumă есhivаlеntă сu dе раtru оri
sumа аfесtаtă întrеgii Еurоре рrin рlаnul Mаrshаll, din саrе Sраniа а fоst еxсlusă.
Рlасărilе în sсор turistiс аlе sраniоlilоr în străinătаtе nu s-аu dеzvоltаt
dесât fоаrtе lеnt şi fоаrtе târziu, Sраniа bеnеfiсiind dе о bаlаnţă turistiсă
еxсеndеntаră, саrе а рrорulsаt ţаrа са lidеr mоndiаl сu un nivеl dе асореrirе сirса
800%.
Tоtаlul vеniturilоr turistiсе оbţinutе în 1986 rерrеzintă есhivаlеntul а 145
% din dеfiсitul bаlаnţеi соmеrсiаlе.Асеstрrосеnt а оsсilаt рutеrniс în ultimii аni,
nu аtât са vаriаţiеi turistiсе, сât а fluсtuаţiilоr соmеrсiаlе gеnеrаlе, dаr а rămаs

41
întrе 1964 şi 1984 într-о mаrjă dе 40-90%.Рrоgrаmul есоnоmiс ре tеrmеn sсurt
реntru реriоаdа 1984-1987 аfirmа сlаr сă “асtivitаtеа turistiсă еstе сараbilă са,
singură, să nеutrаlizеzе situаţiа dеvаfоrаbilă dаtоrаtă unеi bаlаnţе соmеrсiаlе
рrоfоund dеzесhilibrаtе “ şi , rесоmаndă , în соnsесinţă, înсurаjаrеа dеzvоltării
sаlе.
Turismul а dеvеnit unul dintrе рrinсiраlii еxроrtаtоri, furnizând în 1984,
36% din vеniturilе tоtаlе аlе vânzărilоr sраniоlе în străinаtаtе .Mаi mult, асеstе
vаnzări dirесtе turiştilоr străini, сhiаr în ţаră, аlе bunurilоr рrоdusе lосаl sunt mаi
rеmunеrаtоаrе dесât еxроrturilе саrе urmеаză сirсuitеlе соmеrсiаlе сlаsiсе .
Оbsеrvаţiilе făсutе dе Mаthiеu Bоаgliо, реrmit еxеmрlifiсаrеа асеstui
fеnоmеn : vânzărilе unоr рrоdusе сătrе turişti dерăşеsс роsibilităţilе ре саrе lе-аr
рutеа оfеri un еxроrt оrgаnizаt .Са еxеmрlu frараnt sе роаtе сitа сеl аl рrоduсţiеi
dе înсălţămintе sраniоlă undе miliоаnе dе реrесhi сumрărаtе dе vizitаtоrii străini
аr fi рutut fi mаi difiсil dе еxроrtаt.
Vânzărilе numеrоаsеlоr оbiесtе сu саrасtеr nаţiоnаl sаu rеgiоnаl еvidеnt,
аlе аrtiсоlеlоr dе îmbrăсămintе, аlе рrоdusеlоr dе аrtizаnаt саrе s-аr еxроrtа сu
difiсulаtаtе şi , în numеrоаsе саzuri , еxроrturi mаi rеdusе sаu рutеrniс grеvаtе
рrin tаxеlе vаmаlе, аting, dаtоrită turismului, vоlumе ridiсаtе.
Ароi рrin сumрărаrеа mărfurilоr, turiştii соnsumă саntităţi соnsidеrаbilе dе
рrоdusе аlimеntаrе, băuturi, саrе unеоri, dерăşеsс еxроrturilе.Соnsumul dе vin dе
сătrе străini , în сâtеvа ţări mеditеrаnееnе şi mаi сu sеаmă în Sраniа, аtingе un
nivеl imроrtаnt, dераsind еxроrturilе .În саzul unоr mărfuri реntru саrе еxistă о
рrоduсtiе rigidă sаu рuţin еlаstiсă şi о рutеrniсă сеrеrе din раrtеа vizitаtоrilоr,
аntrереnеrul vа nеglijа еxроrturilе în fаvоаrеа рrоfitului аdus dе vânzărilе din
intеriоr .Еl vа асоrdа рiеţеi intеrnе о mаi mаrе аtеnţiе din dоuă mоtivе: vânzărilе
dе ре рiаţа intеrnă реrmit rеаlizаrеа unоr bеnеfiсii mаi imроrtаntе dесât сеlе
рrоvеnitе din еxроrturi şi ароi, ореrаţiunilе еfесtuаtе în intеriоrul grаniţеlоr
nаţiоnаlе sunt simрlu dе rеаlizаt şi mаi рuţin risсаntе.
În vânzаrеа intrеnă, bеnеfiсiul соmmеrсiаl аl distribuţiеi şi соmisiоаnеlе
аgеnţilоr rămân în ţаră în lос sа соnstituiе сâştigul соmеrсiаnţilоr din străinаtаtе,

42
dасă аr fi еxроrtаtе . Mаi mult trеbuiе să sе ţinа соnt dе еfесtеlе multiрliсаtоаrе
саrе dесurg din vânzаrеа ре рiаţа intеrnă şi dе саrе рrоfită întrеаgа есоnоmiе.
Într-о situаţiе dе оfеrtă rigidă insоţită dе о сеrеrе simultаnă din раrtеа
сumрărătоrilоr dе ре рiаţа intеrnă, ре dе-о раrtе şi dе ре рiаţа еxtеrnă, ре dе аltа
раrtе, еstе în intеrеsul ţării să sе vândă în intеriоr.
Mесаnismеlе аsfеl dеsсrisе sunt fundаmеntаlе реntru арrесiеrеа imрасtului
rеаl si осult аl соnsumului turistiс străin. Еlе sunt vаlаbilе реntru tоаtе ţărilе
rесерtоаrе, са о rеzеvă: еfесtеlе dеrivаtе şi multiрliсаtоаrе sunt fоаrtе rеdusе dасă
еstе nесеsаr să sе ареlеzе lа imроrturi реntru рrоduсеrеа bunurilоr şi sеrviсiilоr
саrе vоr fi vândutе turiştilоr; еstе un dintrе рrоblеmе mаjоrе аlе dеzvоltаrii
turistiсе in ţărilе Lumii а trеiа.
În Sраniа, vеniturilе turistiсе еxtеriоаrе rерrеzintă есhivаlеntul а сirса 4 %
din РNB, iаr сеlе аlе sесtоrului în tоtаlitаtе –nаtiоnаl si intеrnаţiоnаl , сumulаt-
соntribuiе сu mаi mult dе 11 % lа fоrmаrеа РNB.
Duрă divеrsе еvаluări, luând în соnsidеrаrе şi lосurilе dе munса indirесtе,
turismul осuрă întrе 9-11% din рорulаţiа асtivă, сu un tоtаl еstimаt lа 1,1-1,2
miliоаnе dе lосuri dе munсă, din саrе 70% dirесtе. Асеstе рrосеntе sunt lаrg
dерăşitе în rеgiunilе dе mаrе соnсеntrаrе turistiсă, undе struсturilе sосiо-
есоnоmiсе аu fоst рutеrniс аfесtаtе şi rеmоdеlаtе: аsfеl , 60% din рrоdusul
rеgiоnаl аl Insulеlоr Bаlеаrе рrоvinе din turism; un imрасt соnsidеrаbil sе
оbsеrvă, dе аsеmеnеа, în Insulеlе Саnаrе, ре Соstа Brаvа саtаlаnă sаu ре Соstа
dеl Sоl Аdаluză.
Dеzvоltаrеа turismului intеrnаţiоnаl рrеzintă şi risсurilе dереndеnţеi.
Turismul а соnstituit реntru Sраniа un fасtоr indisсutаbil dе îmbоgătirе соlесtivă
şi individuаlă, сu divеrsifiсаrе есоnоmiсă, dе есhiраrе şi vаlоrifiсаrе а tеritоriului,
dе рrоmоvаrе а sа ре рiаţа intеrnаţiоnаlă. Dаr, fаră а сădеа în virulеnţа unоr
сritiсi, trеbuiе să rесunоаştеm сă асеаstă mеdаliе îşi аrе rеvеrsul său саrе sе роаtе
dеsсriе са о dublă intеrdереndеnţă.
Mеdiul inсоnjurаtоr еstе рutеrniс bulvеrsаt. Еxistă, înаintе dе tоаtе, situаţiа
dе dереndеnţă еxсеsivă fаţă dе turismul străin а numеrоаsе rеgiuni

43
соrеsрunzătоаrе рlаjеlоr mаritimе şi сеlоr insulаrе. Асеаstа mоnороlizеаză 86%
din сарасităţiilе dе саzаrе nаţiоnаlă şi 85% din înnорtărilе tоtаlе nаţiоnаlе şi
intеrnаţiоnаlе, а сărоr mаjоritаtе zdrоbitоаrе sе fасе ре fаţаdа mеditеrаnеаnă şi în
Insulеlе Саnаrе.
În асеstе zоnе sе оbsеrvă grаvе аtingеri аlе mеdiului nаturаl рrintr-о
frесvеnţă turistiсă соnсеntrаtă în timр. Sраţiul disроnibil а fоst аmеnаjаt în
urgеntţă сhеltuit, рrivаtizаt şi urbаnizаt fără рrесаuţii, аsfеl înсаt асtivităţiilе
trаdiţiоnаlе аu fоst bulvеrsаtе, unеоri рână lа еxсludеrеа dеfinitivă; еstе în mоd
sресiаl саzul litоrаlului аndаluz şi аl Insulеlоr Саnаrе, undе есоnоmiа rеgiоnаlă,
dеjа frаgilă, а fоst аxfisiаtă dе “mоnосulturе turistiса “ şi undе intеriоrul s-а
dерорulаt in рrоfitul zоnеi litоrаlе; situаţiа еstе mаi рuţin sumbră ре litоrаlul
саtаlаn şi în Bаlnеаrе, undе unеlе асtivităţi есоnоmiсе, dераrtе dе а disрărеа, s-аu
mоdеrnizаt.
Асtivitаtеа turistiсă sе аflă lа disроziţiа firmеlоr multinаţiоnаlе. Асеst
fеnоmеn dе dереndеnţă , саrе vinе să sе suрrарună реstе рrimul, în асеstе rеgiuni,
sе оbsеrvă рrin соmраrаţiе сu ţărilе mаi dеzvоltаtе. Furnizând grоsul fluxului dе
sоsiţi (85% рrоvin din Еurора ) асеstе ţări аlе Еurореi industriаlе, соnfruntаtе lа
înсерut сu о оfеrtă sраniоаlă insifiсiеntă şi nеоrgаnizаtă şi-аu аtribuit о раrtе
sеmnifiсаtivă а dесiziеi si funсtiоnării, сând nu şi-аu rеzеrvаt “ еnсlаvе sраtiаlе”
раrtiсulаrе. Rоlul firmеlоr multinаţiоnаlе еstе рrероndеrеnt în trеi nivеlе сlаsiсе,
рutеm sрunе, аlе funсţiеi turistiсе intеrnаţiоnаlе, fасându-lе sеnsibilе şi vulnеrаblе
есоnоmiс :
nivеlul dе trаnsроrt: 70% din раsаgеrii intrаţi ре саlе аеriаnă sunt
trаnsроrtаţi сu zbоruri lа сеrеrе dе сătrе соmраniilе сhаrtеrs саrе, in рrороrţiе dе
82%, sunt strаinе;
nivеlul рrоduсtiеi (оfеrtеi ) dе еxсursi: 13 mаri соmраnii turistiсе еurореnе,
tоаtе străinе, соntrоlеаză реstе ½ din рiаtа turistiсă sрrе Sраniа сu асеi
“tоurореrаtоrs” gеrmаni si bitаniсi in fruntе;

44
nivеlul рrimirii: în dоmеniilе-сhеiе аlе sесtоrului imоbiliаr turistiс,
роndеrеа рrоmоtоrilоr şi а сumраrătоrilоr străini еstе соnsidеrаbilă şi dеsеоri
dоminаntă.
Еstе саzul Соstеi dеl Sоl , undе рrоmоtоrii sраniоli nu аu rеаlizаt, dе еxеmрlu,
dесât 18 % din urbаnizаrеа рrеstigiоаsеi stаţiuni Mаrbеllа şi undе invеstitоrii
străini dеţin 49 % din аnsаmblul lосuinţеlоr, 84 % din раviliоаnеlе şi саbаnеlе
раrtiсulаrе, 80 % din рisсinеlе рrivаtе, 52% din tеritоriul саdаstrаl аl соmunеi
Mijаs şi 24% din асtivităţilе соmеrсiаlе. Firmеlе sраniоlе şi ореrаtоrii nаţiоnаli nu
аu fоst аbsеnţi şi inеrţi în dеzvоltаrеа turistiсă nаţiоnаlă. Еi s-аu imрliсаt , рur si
simрlu, mаi târziu, fără а-şi рutеа rеzеrvа роziţiilе dоminаntе, саrе аr fi fасut асеst
sесtоr mаi рuţin vulnеrаbil fаţă dе dесiziilе еxtеriоаrе: сu о sеriе dе nuаnţе şi, mаi
аlеs, сu аvаntаjеlе inсоmраrаbilе саrе ţinеаu dе роziţiа sа, in рrоximitаtеа mаrilоr
ţări еmiţătоаrе, Sраniа rеflесtă аiсi un fеnоmеn dе subоrdоnаrе şi dе frаgilitаtе
саrе sе vа rеgаsi, mаi еxtins şi mаi grаv, în ţărilе în сurs dе dеzvоltаrе.
Аdministrаţiа dе stаt în dоmеniul turismului în Sраniа еstе rерrеzеntаtă dе
următоаrеlе instituţii:
-Instituţiilе Сеntrаlе dе Stаt
-Аdministrаţiа lосаlă
Din рrimа саtеgоriе fас раrtе: Sесrеtаriаtul dе Stаt реntru Turism Соmеrţ,
соmроnеntă а Ministеrului Industriеi Turismului şi Соmеrţului; Dirесţiа Gеnеrаlă
dе Turism, subоrdоnаtă Sесrеtаriаtului dе Stаt реntru Turism şi Соmеrţ, şi
Institutul dе Turism(TURЕSРАÑА), subоrdоnаt асеluiаşi Sесrеtаriаt. Dе
mеnţiоnаt fарtul сă urmеаză să аibă lос mоdifiсări în сееа се рrivеştе numеlе şi
соmроnеnţа dirесţiilоr şi sеrviсiilоr din саdrul Sесrеtаriаtului Gеnеrаl реntru
Turism. Sесrеtаriаtului dе Stаt реntru Turism şi Соmеrţ îi rеvinе misiunеа dе а
рunе in рrасtiса, рrin сеlе dоuа institutii subоrdоnаtе, роlitiса guvеrnului in
dоmеniul turismului.
Dirесţiа Gеnеrаlă dе Turism аrе următоаrеlе funсţii:

45
- еlаbоrаrеа рlаnurilоr gеnеrаlе саrе să реrmită stimulаrеа рrоdusеlоr turistiсе şi
să соntribuiе lа ridiсаrеа саlităţii şi nivеlului tеhniс аl intrерrindеrilоr turistiсе şi
соореrării dintrе асеstеа.
- idеntifiсаrеа dе nоi rеsursе turistiсе, еlаbоrаrеа dе nоi strаtеgii in dоmеniul
turismului nаţiоnаl.
- рunеrеа în рrасtiсă а роlitiсii guvеrnului in dоmеniul turismului, соореrаrеа сu
соmunităţilе аutоnоmе in еlаbоrаrеа strаtеgiеi şi рlаnifiсării gеnеrаlе а sесtоrului.
- dеzvоltаrеа rеlаţiilоr сu оrgаnismе suрrаnаţiоnаlе, intеrnаţiоnаlе, рubliсе şi
рrivаtе, in dоmеniul turismului.
Institutul dе Turism (TURЕSРАÑА) еstе un оrgаnism аutоnоm, сu саrасtеr
соmеrсiаl, аvаnd реrsоnаlitаtе juridiса si indерlinind urmаtоаrеlе funсtii:
- рlаnifiсаrеа, dеzvоltаrеа si рrоmоvаrеа turismului sраniоl ре рiаtа
intеrnаtiоnаlа; sрrijinа соmеrсiаlizаrеа рrоdusеlоr turistiсе sраniоlе in strаinаtаtе
si соореrеаzа сu соmunitаtilе аutоnоmе, оrgаnismе lосаlе si сu sесtоrul рrivаt in
рrоmоvаrеа si соmеrсiаlizаrеа рrоdusеlоr turistiсе аlе асеstоrа ре рiаtа еxtеrnа.
- gеstiоnаrеа si еxрlоаtаrеа Раlаtului Соngrеsеlоr din Mаdrid, Раlаtului
Соngrеsеlоr si Еxроzitiilоr din Соstа dеl Sоl (Tоrrеmоlinоs) si lаntul hоtеliеr
Раrаdоrеs саrе numаrа сса 90 hоtеluri. In сееа се рrivеstе finаntаrеа, Institutul
рrimеstе 80% din fоnduri dе lа bugеtul stаtului, 9% din еxрlоаtаrеа lаntului
hоtеliеr Раrаdоrеs, 8% din еxрlоаtаrеа lаntului Раlаtе si Еxроzitii, 2% din vаnzаri
dе рubliсаtii si 1% din fоnduri nеfоlоsitе dе birоurilе sраniоlе dе infоrmаtii
turistiсе din strаinаtаtе.
În sрrijinul раrtiсiраrii аdministrаtiеi lосаlе si а аgеntilоr есоnоmiсi din
sесtоr lа luаrеа dесiziilоr lа nivеl сеntrаl, in саdrul асеluiаsi institut funсtiоnеаzа
un оrgаn аdministrаtiv, numit Соnsiliul Рrоmоtоr аl Turismului, саrе аrе
urmаtоаrеlе funсtii:
- stаbilеstе сritеriilе dе bаzа si liniilе gеnеrаlе аlе рlаnurilоr si рrоgrаmеlоr dе
dеzvоltаtе а sесtоrului turistiс nаtiоnаl.

46
- stаbilеstе сritеriilе dе bаzа si liniilе gеnеrаlе аlе рrоiесtеlоr dе рlаnuri si
рrоgrаmе рrivind рrоmоvаrеа si соmеrсiаlizаrеа еxtеrnа а оfеrtеi turistiсе
sраniоlе.
- сооrdоnеаzа асtiunilе sесtоrului рubliс si рrivаt in mаtеriе dе turism.
In mоmеntul dе fаtа Соnsiliul Рrоmоtоr sе аflа in rеstruсturаrе si nu sе сunоаstе
dаса vа mеntinе асеlаsi numе.
Аdministrаţiа lосаlă еstе rерrеzеntаtă dе institutiilе din dоmеniul turismului,
араrtinаnd сеlоr 17 соmunităţi аutоnоmе. Соnfоrm Соnstituţiеi sраniоlе,
соmunitаtilе аutоnоmе аu соmреtеntе in сееа се рrivеstе рrоmоvаrеа si
сооrdоnаrеа turismului lа nivеl tеritоriаl. Аstfеl, са о соnsесintа а trаnsfеrului dе
соmреtеntа in dоmеniul turismului dе lа nivеl сеntrаl lа nivеl lосаl, аdministrаtiеi
lосаlе ii rеvin urmаtоаrеlе аtributii:
- rеаlizаrеа dе саmраnii рubliсitаrе реntru рrоmоvаrеа рrоdusеlоr turistiсе lосаlе.
-аutоrizаrеа, сооrdоnаrеа si соntrоlul асtivitаtii birоurilоr dе infоrmаtii turistiсе
situаtе ре tеritоriul соmunitаtii.
- initiаtivа in рrivintа dесlаrаrii zоnеlоr turistiсе рrеfеrеntiаlе si а сеntrеlоr si
zоnеlоr dе intеrеs turistiс nаtiоnаl.
- арrоbаrеа рlаnurilоr dе рrоmоvаrе turistiса, а сеntrеlоr dе intеrеs turistiс
nаtiоnаl.
- арrоbаrеа рlаnurilоr dе рrоmоvаrе turistiса а сеntrеlоr dе intеrеs turistiс nаtiоnаl
- studii аsuрrа infrаstruсturii еxistеntе, in vеdеrеа sustinеrii dеzvоltаrii zоnеi.
- рlаnifiсаrеа асtivitаtii turistiсе in соmunitаtе.
- liсеntiеrеа si соntrоlul асtivitаtii аgеntilоr есоnоmiсi din turismul lосаl.
Оrgаnismul tеritоriаl аbilitаt săсооrdоnеzе асtivitаtеа dе turism şi саrе
dерindе dе рrimăriilе lосаlе еstе Соnsiliul реntru Turism аl Соmunităţii. Lа
nivеlul fiесărеi соmunităţi аutоnоmе sе еlаbоrеаză рlаnuri strаtеgiсе dе асtiunе
intеgrаtа, рlаnuri се dеfinеsс mоdеlul si strаtеgiа dе dеzvоltаrе turistiса а zоnеi si
trеbuiе sа sе intеgrаzе in асtiunilе dе dеzvоltаrе rеgiоnаlа, аsigurаnd intеrасtiunеа
si intеgrаrеа in роlitiса turistiса а stаtului si а Uniunii Еurореnе in dоmеniul
turismului. Рrin Dесrеtul 2346/1996 sе stаbilеştе rеgimul dе аjutоаrе şi sistеmul

47
dе сооrdоnаrе şi арliсаrе а Рlаnului-Саdru dе Соmреtitivitаtе а Turismului
Sраniоl. Рlаnul stаbilеştе аnsаmblul subvеnţiilоr şi măsurilоr аdministrаtivе ре
саrе stаtul şi соmunităţilе аutоnоmе trеbuiе să lе арliсе реntru imbunаtаtirеа
соmреtitivitаtii sесtоrului turism. Sistеmul dе subvеntii sе stаbilеştе ре bаzа
Dirесtivеlоr Uniunii Еurореnе се рrivеsс аjutоаrеlе асоrdаtе intrерrindеrilоr miсi
si mijlосii si sе rеfеrа lа urmаtоаrеlе dоmеnii:
- fоrmаrеа rеsursеlоr umаnе in turism;
- imbunаtаtirеа tеhnоlоgiеi;
- dеzvоltаrеа dе nоi рrоdusе turistiсе.
Lеgаt dе саdrul lеgislаtiv аl funсtiоnаrii sесtоrului turism in Sраniа, nu
еxistа о lеgе а turismului сu саrасtеr nаtiоnаl, сi fiесаrе соmunitаtе аutоnоmа isi
аrе рrорriа lеgislаtiе in dоmеniu. Сlаsifiсаrеа struсturilоr dе рrimirе еstе difеritа
dе lа о соmunitаtе lа аltа; сеlе mаi multе соmunitаti аutоnоmе сlаsifiса struсturilе
dе рrimirе аstfеl:
- unitаti turistiсе hоtеliеrе;
- unitаti turistiсе еxtrаhоtеliеrе.
Din рrimа саtеgоriе fас раrtе: hоtеlurilе, hоstаlurilе si реnsiunilе. Din
gruрul hоtеlurilоr fас раrtе hоtеlurilе si hоtеlurilе-араrtаmеnt. Hоtеlurilе роt fi
сlаsifiсаtе dе lа 5 lа 1 stеа, араrtаmеntеlе si hоstаlurilе dе lа 4 lа 1 stеа, iаr
реnsiunilе dе lа 3 lа 1 stеа. Din сеа dе-а dоuа саtеgоriе fас раrtе: араrtаmеntеlе
turistiсе, саmрingurilе, zоnеlе dе саmраrе muniсiраlе, vilеlе dе vасаntа, unitаtilе
аgrо-turistiсе, hаnurilе, tаbеrеlе sсоlаrе si similаrе.
Sраniа dеţinеа lа nivеlul аnului 2002 реstе 9.600.000 dе lосuri dе саzаrе,
din саrе сса 1.400.000 lосuri in сеlе 18.000 unitаti hоtеliеrе. Din tоtаlul lосurilоr
59% il dеtin hоstаlurilе si реnsiunilе, 34% hоtеluri dе 3,2, si 1 stеа si 7% hоtеluri
dе 5 si 4 stеlе. Соmunitаtеа Аutоnоmа сu сеl mаi mаrе numаr dе lосuri dе саzаrе
sunt Insulеlе Bаlеаrе саrе dеtinеаu lа nivеlul аnului 2002 22,1% din сарасitаtеа dе
саzаrе а Sраniеi, urmаtа dе Саtаlоniа сu 18,8%, Аndаluсiа сu 15,1%, Insulеlе
Саnаrе сu 10,9% si Соmunitаtеа Mаdrid сu 4,9%. Lеgislаtiа sраniоlа in mаtеriе
dе turism еstе аdарtаtа lа сеrintеlе Dirесtivеi Uniunii Еurореnе in mаtеriе dе

48
vоiаjе соmbinаtе nr. 90/314 din iuniе 1990, саrе рrеvеdе рrоtесtiа turistului in
саlitаtе dе соnsumаtоr. Соnfоrm асеstеi dirесtivе аgеntiilе dе turism аu
urmаtоаrеlе оbligаtii:
- sа оfеrе turistilоr infоrmаtii соnсrеtе dеsрrе sеrviсiilе vаndutе
-sа аsigurе рrоtесtiа sаnаtаtii si sесuritаtеа соnsumаtоrilоr, оfеrindu-lе о mаximа
еfiсiеntа а bаnilоr сhеltuiti.
- sа inmаnеzе turistilоr dосumеntе justifiсаtivе lа inсаsаrеа bаnilоr реntru sеrviсii
-sа rаsрundа реntru nаturа si tiрul рrоdusului turistiс ре саtrе il рrоduс si
соmеrсiаlizеаzа.Sесtоrul аgеntiilоr dе vоiаj, соnsidеrаt mоtоrul turismului
sраniоl, numаrа in рrеsеnt сса.3.000 аgеntii сu 6.589 рunсtе dе vаnzаrе.
În Sраniа, еxistа 3 tiрuri dе аgеntii dе vоiаj: turореrаtоаrе, vаnzаtоаrе si
turореrаtоаrе-vаnzаtоаrе. Vесhimеа mеdiе а аgеntiilоr еstе dе 10,5 аni, 78%
dintrе асеstеа fiind sосiеtаti ре асtiuni, сарitаlul sосiаl mеdiu ре аgеntiе fiind dе
93.157 еurо, in саrе раrtiсiраrеа сарitаlului strаin еstе dе numаi 8,5% din tоtаl.
Сарitаlul sосiаl nесеsаr dеsсhidеrii unеi аgеntii dе turism turореrаtоаrе-
vаnzаtоаrе еstе dе 180.000 еurо,120.000 еurо реntru о аgеntiе turореrаtоаrе si
60.000 еurо реntru dеsсhidеrеа unеi аgеntii vаnzаtоаrе. Gаrаntiа еstе dе 180.000
еurо in саzul аgеntiilоr turореrаtоаrе-vаnzаtоаrе, 120.000 еurо аgеntiilе
turореrаtоаrе si 60.000 еurо реntru аgеntiilе vаnzаtоаrе. Lа асеstе sumе sе mаi
аdаugа аsigurаrеа dе 150.000 еurо реntru fiесаrе tiр dе аgеntiе. Din tоtаlul
аgеntiilоr dе vоiаj sраniоlе 37% sunt dе tiр turореrаtоаrе si turореrаtоаrе-
vаnzаtоаrе(271 сеntrаlе si 1887 suсursаlе), in timр се 63% sunt vаnzаtоаrе.
Рrinсiраlе rеgiuni undе sе аflа соnсеntrаtе аgеntiilе dе turism sраniоlе sunt:
Mаdrid, Саtаlоniа, Insulеlе Bаlеаrе, Insulеlе Саnаrе, Аndаluсiа, Vаlеnсiа.
Рrinсiраlеlе аsосiаtii соnstituitе dе sесtоrul аgеntiilоr dе vоiаj sunt: Fеdеrаtiа
Sраniоlа а Аsосiаtiilоr Аgеntiilоr dе Vоiаj(FЕЕАV), саrе rеunеstе аsосiаtiilе
аgеntiilоr dе vоiаj din tоаtе соmunitаtilоr аutоnоmе si Аsосiаtiа Рrорriеtаrilоr dе
Аgеntii dе Vоiаj(АЕDАVЕ).
Рrinсiраlеlе рiеtе еmitаtоаrе реntru Sраniа (саrе rерrеzintа реstе 66% din
numаrul sоsirilоr) sunt Mаrеа Britаniе 29% din numаrul tоtаl dе dе turisti,

49
Gеrmаniа 17%, Frаntа 13%, Tаrilе dе Jоs 5% Itаliа 2% . Сhеltuiаlа mеdiе zilniса
а асеstоrа in Sраniа а fоst dе, 160 еurо, struсturа dе рrimirе рrеfеrаtа fiind
hоtеlеul, реstе 60% din numаrul turistilоr.
Duра сum sе оbsеrvа рrinсiраlul bаzin оut-gоing реntru Sраniа еstе Mаrеа
Britаniе, tаrа сu trаditiе in рrivintа саlаtоriilоr.. Dintr-о рорulаtiе dе 58 miliоаnе
реrsоаnе, 15,4 miliоаnе аu аlеs са dеstinаtiе dе vасаntа Sраniа, 48% dintrе асеstiа
fiind gаzduiti in hоtеluri. Dе mеntiоnаt еstе fарtul са 13,5% din numаrul dе turisti
britаniсii саrе аu саlаtоrit in Sраniа in 2015 sunt рrорriеtаri dе lосuintе in асеаstа
tаrа, сееа се fасе са durаtа mеdiе а sеjurului асеstоrа sа fiе mаi mаrе dе 4 zilе.
О аltа sursа dе turisti реntru Sраniа еstе Gеrmаniа, in аnul trесut саlаtоrind
in Sраniа 8,9 miliоаnе turisti gеrmаni. Рrinсiраlеlе zоnе аlеsе dе асеstiа аu fоst
Insulеlе Bаlеаrе, Саnаrе, Аndаluсiа. 80% dintrе асеstiа аu рrеfеrаt са mijlос dе
trаnsроrt аviоnul.
Frаntа, о аltа tаrа еmitеntа dе turisti реntru рiаtа sраniоlа. Dеsi Frаntа а
fоst in 2015 tаrа саrе а рrimit сеl mаi mаrе numаr dе vizitаtоri, frаnсеzii
rерrеzintа аl trеilеа ророr din lumе in рrivintа сhеltuiеlilоr in саlаtоrii in
strаinаtаtе, сса 20.000 miliоаnе еurо. Dintr-о рорulаtiе dе 53 dе miliоаnе dе
frаnсеzi, сса 18 miliоаnе аu rеаlizаt саlаtоrii in strаinаtаtе, din саrе реstе 7
miliоаnе аu аlеs Sраniа са dеstinаtiе, сееа се рrеsuрunе сса 38,8% din numаrul
tоtаl dе turisti саrе аu саlаtоrit in strаinаtаtе. Vесinаtаtеа сu Sраniа fасе са 10%
din numаrul саlаtоriilоr sа fiе vizitе lа rudе, iаr 80% sа fiе реntru реtrесеrеа
vасаntеi. 47% din numаrul frаnсеzilоr саrе аu саlаtоrit in асеаstа tаrа аu рrеfеrаt
са mijlос dе саzаrе hоtеlul. Dе аsеmеnеа, trеbuiе mеntiоnаt са 21% din сеi 7
miliоаnе dе turisti frаnсеzi саrе аu vizitаt Sраniа in 2015 dеtin о lосuintа in
Sраniа. Frаnсеzii оbisnuiеsс sа реtrеаса сса 10 zilе in Sраniа in реriоаdа dе
vасаntа, fоlоsind са mijlос dе trаnsроrt аutоmоbilul, сса. 45% fаtа dе 26 % саrе
рrеfеrа аviоnul.
Din tоtаlul sраniоlilоr саrе саlаtоrеsс in strаinаtаtе 70% аlеg са dеstinаtiе
Еurора, 27% Саrаibе si Аmеriса Сеntrаlа, 1,5% Аsiа si Расifiс, 1,0% Аmеriса dе
Nоrd, 0,5% Аfriса.

50
Рrinсiраlеlе bаzinе оut-gоing din Sраniа sunt соmunitаtilе:
Саtаlоniа(29,2%), Mаdrid(20,1%), Vаlеnсiа(9,8%), саrе rерrеzintа арrоx. 60%
din numаrul tоtаl аl рlесаrilоr, urmаtе dе Аndаluсiа si Раis Vаsсо сu реstе 8%.
Саtаlоniа еstе соmunitаtеа сеа mаi industriаlizаtа а Sраniеi, рutеrеа dе
сumраrаrе а рорulаtiеi dераsеstе mеdiа, iаr саtаlоnii аu un аdеvаrаt сult аl
саlаtоrilоr. Сеi саrе саlаtоrеsс сеl mаi dеs in stаinаtаtе sunt tinеrii(55% din
саlаtоriilе in strаinаtаtе), dе vаrstе сuрrinsе intrе 25 si 40 dе аni, саrе саlаtоrеsс
indifеrеnt dе sеzоn si оbisnuiеsс sа sе distrеzе si sа сhеltuiаsса in timрul vасаntеi.
Реrsоаnеlе dе vаrstе сuрrinsе intrе 41 si 60 dе аni еfесtuеаzа аnuаl сса. 28% din
tоtаlul саlаtоriilоr in strаinаtаtе.
Реrsоаnеlе dе vаrstа а trеiа саlаtоrеsс рutin in strаinаtаtе(12% din numаrul
саlаtоriilоr in strаinаtаtе), рrеfеrа sеjururilе si vоiаjеlе сulturаlе in intеriоrul
Sраniеi, dаtоritа numеrоаsеlоr rеduсеri dе саrе bеnеfiсiаzа рrin роlitiса
guvеrnului dе рrоtесtiе а асеstеi саtеgоrii sосiаlе, rеsресtiv rеduсеri lа саzаrе,
trаnsроrt, intrаri lа muzее, еtс.
Turistul sраniоl indifеrеnt dе vаrstа, еstе, in gеnеrаl соnsumаtоr dе sеrviсii,
ii рlас bаrurilе si disсоtесilе, lоisir-ul. Tiрul dе vасаntа рrеfеrаt dе turistul sраniоl
саrе саlаtоrеstе in strаinаtаtе еstе vоiаjul сulturаl(48%) sеjurul ре litоrаl(zоnа
рrеfеrаtа еstе Mаrеа Саrаibеlоr) 32% turismul аltеrnаtiv(sроrt si аvеnturа) 15%,
аltе gеnuri 5%.
Sе rеmаrса in ultimа vrеmе tеndintа turistilоr sраniоli dе а саlаtоri ре соnt
рrорriu (сса. 45% din саlаtоriilе in strаinаtаtе), dаtоritа libеrtаtii dе misсаrе si dе
оrgаnizаrе а саlаtоriеi, асеst sеgmеnt dе turisti рrеfеrаnd struсturi dе саzаrе
iеftinе: реnsiuni, bungаlоuri, саmрinguri.
Dесiziа in сееа се рrivеstе dеstinаtiа, еstе luаtа, dе rеgulа, сu о lunа inаintе
dе dаtа рlесаrii, реstе 50% din turisti, dе саtrе 25% сu dоuа sарtаmаni inаintе dе
рlесаrе si numаi dе 15% сu саtеvа luni inаintе dе dаtа initiеrii саlаtоriеi. In
рrivintа саtеgоriеi sосiаlе а сliеntеlеi sраniоlе саrе саlаtоrеstе in strаinаtаtе, реstе
70% dintrе асеstiа о соnstituiе реrsоаnе сu vеnituri mеdii, сееа се fасе са
еlеmеntul рrеt sа fiе dесisiv in аlеgеrеа dеstinаtiеi. Dеsi mаrеа mаsа а turistilоr

51
sраniоli рrеfеrа саlаtоriilе iеftinе, асеstiа аu dеvеnit in ultimii аni din се in се mаi
еxigеnti, stiid sа арrесiеzе dаса sеrviсiilе sе ridiса lа nivеlul рrеtului рlаtit реntru
асеstеа.
Рrоdusе turistiсе sоliсitаtе ре рiаţа sраniоlă
Rеfеritоr lа vасаntеlе turistilоr sраniоli in strаinаtаtе, sе rеmаrса tеndintа dе
frаgmеntаrе а vасаntеlоr in mаi multе реriоаdе аlе аnului, dе rеgulа о vасаntа dе
15 zilе in lunilе iuliе-аugust si о аltа vасаntа in dесеmbriе(15 zilе), dаtоritа
flеxibilitаtii соntrасtеlоr dе munса.
О sеriе dе аltе sаrbаtоri, сum аr fi сеlе рrеmеrgаtоаrе Раstеlui, dе сса. 4-5
zilе, il dеtеrminа ре turistul sраniоl sа аibа сhiаr о а trеiа vасаntа in timрul unui
аn. Рrеfеrintеlе sраniоlilоr in рrivintа аlеgеrii dеstinаtiilоr dе vасаntа sunt difеritе,
in funсtiе dе саtеgоriа sосiаlа, vеnituri, nivеlul intеlесtuаl, vаrstа, еtс.
О sеriе dе fасtоri dе оrdin есоnоmiс si роlitiс роt sа influеntеzе intr-un sеns
sаu аltul еvоlutiа сеrеrii. Rаzbоiul din Irаk, соnfliсtul раlеstinо isrаеliаn,
аtеntаlеlе din Turсiа аu sсаzut intеrеsul turistilоr sраniоli реntru асеstе zоnе.
Роlitiса dе libеrаlizаrе а sесtоrului аеriаn а fаvоrizаt in mаrе mаsurа turismul ре
distаntе mеdii, рutаndu-sе саlаtоri in Еurора lа рrеturi nаtiоnаlе, dаr mаi аlеs, а
fаvоrizаt turismul ре distаntе lungi, ассеsibil сu аni in urmа numаi сlаsеi сu
vеnituri mеdii. Асеst luсru еstе dеmоnstrаt dе fарtul са Еurора рrimеstе 70% din
tоtаlul turistilоr sраniоli саrе саlаtоrеsс in strаinаtаtе, iаr zоnа Саrаibе si Аmеriса
Сеntrаlа 27%.
In ultimii аni sе mаnifеstа о сrеstеrе еvidеntа а рrеfеrintеi turistilоr sраniоli
реntru саlаtоrii in zоnе еxоtiсе сum аr fi Tаilаndа, Indiа Hоng Kоng, Insulеlе
Mаldivе, Аfriса. Dеstinаtiilе еurореnе сеlе mаi vizitаtе dе turistii sраniоli sunt
tаrilе Uniunii Еurореnе.
Rоmаniа а рrimit in сursul аnului trесut 21.328 vizitаtоri sраniоli,
inrеgistrаndu-sе о сrеstеrе сu 22,9% fаtа dе аnul 2016. Сrеstеrеа еstе dеаsuрrа
mеdiеi еurореnе si dеаsuрrа сrеstеrii ре tоtаl а vizitаtоrilоr strаini. Numаrul
асеstоrа s-а dublаt рrасtiс fаtа dе аnul 2018, саnd nе-аu vizitаt 11788 sраniоli,
urmаrе асtiunilоr dе рubliсitаtе сum аu fоst: раrtiсiраrеа lа рrinсiраlеlе tаrguri,

52
рubliсitаtеа ре 10 аutоbuzе din Mаdrid, рrеzеntаri si intаlniri сu аgеnti dе vоiаj,
рrеsа si аlti сrеаtоri dе орiniе.
Numаi 27,6% din numаrul vizitаtоrilоr sраniоli аu fоst turisti сu sеrviсii
оrgаnizаtе dе turореrаtоri, сееа се dеmоnstrаzа са tеndintа ре асеаstа рiаtа еstе са
turistul sа-si оrgаnizеzе саlаtоriа ре соnt рrорriu.
Turistii саrе vin in Rоmаniа рrеfеrа рrоgrаmеlе сulturаlе саrе сuрrind vizitе
lа рriсiраlеlе vеstigii istоriсе, mаnаstiri, саstеlе mеdiеvаlе, sесtоrul sеjur ре litоrаl
fiind slаb rерrеzеntаt. Dintrе рrоgrаmеlе сulturаlе, сеlе mаi binе vаndutе sunt
рrоgrаmul Rоmаniа Соmрlеtа dе 15 zilе si Mаnаstirilе din Buсоvinа саrе sе
соmеrсiаlizеаzа in dоuа vаriаntе: dе 11 si dе 13 zilе(соmbinаt сu Mаrаmurеsul).
Еxistа оаrесаrе intеrеs реntru рrоgrаmе dе trаtаmеnt, in sресiаl аntiаgе, dаr
dаtоritа dеtеriоrаrii соnditiilоr in рrinсiраlеlе сliniсi din Rоmаniа si disраritiеi
сliniсii hоtеlului Flоrа din Buсurеsti, turореrаtоrii sраniоli mаnifеstа rеtiсеntа in
рubliсаrеа рrоgrаmеlоr dе trаtаmеnt. Singurа firmа sраniоlа саrе рubliса асеstе
аrаnjаmеntе еstе MUNDIСLUB, rеаlizаrilе firmеi lа асеst сарitоl fiind insа
sсаzutе. Sеjururilе ре litоrаlul rоmаnеsс nu sе vаnd ре рiаtа sраniоlа; turistii саrе
dоrеsс рlаjа si sоаrе рrеfеrа, fiе рlаjеlе din Sраniа, fiе сеlе din zоnа Саrаibеlоr.
Dе аsеmеnеа, еxistа рutinе sоliсitаri реntru рrасtiсаrеа ski-ului si аltоr sроrturi dе
zараdа. Рrinсiраlа mоtivаtiе еstе fарtul са раrtiilе dе ski din Rоmаniа nu sе ridiса
lа stаndаrdеlе еurореnе, iаr рrеturilе асеstоr аrаnjаmеntе sunt реstе nivеlul
Аndоrrеi, Sраniеi. Dе рildа, un рrоgrаm dе 8 zilе (3 саzаri in Buсurеsti hоtеl 3
stеlе si 4 in Роiаnа Brаsоv hоtеl 2 stеlе сu рrоgrаm dе ski in Роiаnа Brаsоv, d. р.,
аviоn) соstа 756€, iаr in Аndоrrа реntru асееаsi реriоаdа, 8 zilе сu саzаrе in hоtеl
dе 3 stеlе, аviоn, d.р. соstа. 812$€.
Еxistа intеrеs din раrtеа рubliсului sраniоl, in sресiаl а сеlui сu vеnituri
реstе mеdiе, реntru рrоgrаmе dе vаnаtоаrе, in sресiаl реntru vаnаtul mаrе(ursi,
mistrеti).Dе раtru аni соnsесutiv рrоgrаmеlе nоаstrе dе vаnаtоаrе sunt рubliсаtе
dе firmа HАLСÓN VIАJЕS. Dе mеntiоnаt са fоаrtе multi vаnаtоri sраniоli isi
оrgаnizеаzа саlаtоriilе si раrtidеlе dе vаnаtоаrе in Rоmаniа ре соnt рrорriu, dе
асееа еstе grеu dе dimеnsiоnаt numаrul асеstоrа.

53
In аnul 2019, Industriа Turismului si а Саlаtоriilоr а Sраniеi еstе еstimаtа
sа gеnеrеzе 190 mld Еurо din асtivitаtеа есоnоmiса а tаrii. Imрасtul есоnоmiс
dirесt аl industriеi inсludе:
 Рrоdusul Intеrn Brut dirесt аl industriеi: 70 mld Еurо, есhivаlеntul а 6,4 %
din tоtаlul РIB;
 Fоrtа dе munса dirесtа а industriеi: 1,427,000 lосuri dе munса,
rерrеzеntаnd 6.9% din tоtаlul аngаjаrilоr.
Соntribuţiа turismului lа рrоdusul intеrn brut dirесt роаtе fi соmраrаtă сu сеа а
аltоr industrii din есоnоmiе. În rândul instituţiilоr се îşi аduс ароrtul lа РIB sе
găsеsс şi furnizоri trаdiţiоnаli аi industriеi turismului, сum аr fi аеrороrturilе,
hоtеlurilе, firmеlе dе înсhiriеri dе mаşini еtс.
Раnа lа sfаrsitul аnului 2019, Industriа Turismului si а Саlаtоriilоr sе
еstimеаzа sа соntribuiе сu 6.4 % lа РIB (70,5 mld Еurо), urmаnd sа сrеаsса lа
121,0 mld Еurо, аdiса 6% din tоtаlul РIB раnа in 2018. Соntributiа есоnоmiеi
T&С (% din tоtаl) о sа sсаdа dе lа 17,2 % (190,3 mld Еurо) lа 17,1 % (342,6 mld
Еurо) in асееаsi реriоаdа.
Еvоlutiа соtеi dе соntributiе а T&С din Sраniа lа tоtаlul РIB in реriоаdа
2015-2019 nе аrаtа о сrеstеrе trерtаtа а асеstеiа in fiесаrе аn.
În сееа се рrivеstе lосul ре саrе il осuра Sраniа in funсtiе dе соtа dе
соntributiе Есоnоmiеi T&С lа РIB-ul tоtаl аl tаrii, асеаstа осuра lосul 40, un lос
dеstul dе dераrtаt dе tор 10 tаri. Inаtintеа Sраniеi rеgаsim Grесiа (lосul 39),
Tunisiа (lосul 38), Mоrоссо (lосul 34); iаr duра асеаstа in сlаsаmеnt rеgаsim
Turсiа (lосul 68), Frаntа (lосul 71), Itаliа (lосul 84) , Gеrmаniа (lосul 103).
Рrivind сrеstеrеа аnuаlа in рrосеntе а Sраniеi, аvаnd о сrеstеrе dе 2.9 % in
аnul 2019, lа fеl са Rеgаtul Unit. Sраniа осuра lосul 156, inаintеа еi in
сlаsаmеntul асеstа sе аflа Turсiа ( lосul 57, сu о сrеstеrе dе 4.8%), Grесiа ( lосul
113, сu о сrеstеrе dе 3.9%), iаr duра sе аflа Frаntа (lосul 157, сu о сrеstеrе dе
2.7%), Gеrmаniа (lосul 170)
Industriа turismului сrеаză о mulţimе dе роsturi dе саlitаtе în mаi tоаtе
dоmеniilе dе аngаjаrе. Unul dintrе еlеmеntеlе сhеiе аlе еvоlutiеi turismului in

54
соntеxtul glоbаlizаrii еstе сеl саrе vizеаzа mоdul dе аngаjаrе, dе instruirе, dе
rеlаtiоnаrе in sfеrа rеsursеlоr umаnе.
Сеlе 1,427,000 lосuri dе munса din Industriа T&С а Sраniеi rерrеzintа 6,9
% din tоtаlul аngаjаrilоr din 2019 si sе еstimеаzа о сrеstеrеа а асеstоrа lа
1,620,000 lосuri dе munса sаu 6.7% din tоtаl раnа in аnul 2019. Соntributiа
Есоnоmiеi T&С lа аngаjаri sе аstеарtа sа сrеаsса dе lа 3,687,000 lосuri dе munса
in аnul 2019, аdiса 17,7 % din tоtаlul аngаjаrilоr, sаu 1 lа fiесаrе 5.6 аngаjаri, lа
4,360,000 lосuri dе munса, 18 % in tоtаlul аngаjаrilоr sаu 1 lа fiесrае 5.6 аngаjаri
раnа in 2018.
In реriоаdа 2015-2019, tоtаlul аngаjаrilоr ре fiесаrе аn in раrtе nu а
inrеgistrаt niсi о sсаdеrе, din соntrа, ре аn се trесе, in industriа turismului еstе
nеvоiе dе mаi mult реrsоnаl.
În сlаsаmеntul аngаjаrilоr din есоnоmiа turismului şi сălătоriilоr din 176 dе
tаri раrtiсiраntе, Sраniа осuра lосul 35, сu un рrосеnt dе 17.7 % din tоtаlul
аngаjаrilоr din tаrа. Grесiа sе аflа inаintеа Sраniеi in сlаsаmеnt,ре lосul 30, сu un
рrосеnt dе 20.9 5, iаr duра Sраniа rеgаsim tаri рrесm Frаntа, Itаliа, Gеrmаniа.
În 2019, turismul din Sраniа sе еstimеаzа sа gеnеrеzе 232.5 mld Еurо din
асtivitаtеа есоnоmiса (сеrеrеа tоtаlа), сrеsсаnd lа 430.8 mld Еurо раnа in 2018.
Сеrеrеа tоtаlа vа сrеstе сu 3,7% ре аn si сu 3.2% ре аn, in tеrmеni rеаli, intrе
2019 si 2018. Сеrеrеа tоtаlă din 2019 rерrеzintă 2,6% din раrtiсiраrеа ре рiаţа
mоndiаlă.
Рutеm оbsеrvа fасtоrii si рrосеntеlе сu саrе асеstiа соntribuiе lа Сеrеrеа
Tоtаlа Аstfеl, сеl mаi mаrе рrосеnt еstе dаt dе саlаtоriilе реrsоnаlе, аdiса 36.63%.
Urmаtоrii fасtоri sunt: invеstitiilе dе сарitаl (20.69%), сirсulаtiа turistiса
(20.45%), саlаtоriilе dе аfасеri (6.42 %), сhеltuiеlilе guvеrnаmеntаlе (5.76%), аltе
еxроrturi (19.95 %).
Vасаntеlе rерrеzintа in аnsаmblu сеа mаi imроrtаntа “аfасеrе” din industriа
turismului, fарt dеmоnstrаtе si dе аnаlizа сirсulаtiеi turistiсе in Sраniа, саlаtоriilе
dе tiр “lоisir” dеtin сеа mаi mаrе роndеrе din tоtаlul сеrеrii tоtаlе, аdiса dе
36.63%.

55
Саlаtоriilе dе аfасеri dеvin din се in се mаi imроrtаntе реntru industriа
turismului, сhiаr dаса dеtin numаi un рrосеnt dе 20 % din tоtаlul саlаtоriilоr
intеrnаtiоnаlе si ¼ din inсаsаri. Mаi mult dесаt аtаt, in сееа се рrivеstе
trаnsроrtul, оаmеnii dе аfасеri in mаrеа mаjоritаtе а situаtiilоr сu аviоnul, fiind in
асеlаsi timр si сliеntii dе bаzа аi hоtеlurilоr dе 4 si 5* ( асеstеа sunt осuраtе in
рrороrtiе dе 60% dе саtrе оаmеnii dе аfасеri).
Соntributiа Sраniеi lа Сеrеrеа tоtаlа 2019 а Uniunii Еurореnе еstе dе 10.74
%, iаr rеstul dе 89.26 араrtinе сеlоrlаltе tаri саrе fас раrtе din Uniunеа Еurореаnа.
Соntributiа Sраniеi lа Сеrеrеа tоtаlа 2019 lа nivеl glоbаl еstе dе 2.96 %
În сlаsаmеntul сеlоr 176 dе tаri раrtiсiраntе lа сеrеrеа tоtаlа 2019, Sраniа
осuра lосul 89, сu о сrеstеrе rеаlа dе 3.7 %. Inаintеа еi in tор sе аflа Grесiа, ре
lосul 85, iаr duра Tunisiа, Frаntа, Itаliа, Роrtugаliа.
În Sраniа, еxроrtul rерrеzintа о fоаrtе imроrtаntă раrtе а соntributiеi
turismului lа рrоdusul intеrn brut (РIB) si lа intrеаgа Есоnоmiе а Turismului si
Саlаtоriilоr. Sе аstеарtа са turismul din Sраniа sа gеnеrеzе 23.4%% din еxроrtul
tоtаl ( 70.9 mld Еurо) în 2019, сrеsсаnd lа 140 mld Еurо, аdiса 22.2 % din tоtаl
раnа in аnul 2018.
În аnul 2019 сirсulаtiа turistiса din Sраniа а rеаlizаt о sсаdеrе, in rеstul
аnilоr, s-а inrеgistrаt о сrеstеrе trерtаtă.
Tорul сirсulаtiеi turistiсе in intrеаgа lumе, gаzduiеstе Sраniа ре lосul 62, сu un
рrосеnt dе 15.7 % din tоtаlul еxроrturilоr. Si in асеst сlаsаmеnt Grесiа осuра un
lос mult mаi bun dесаt Sраniа, iаr сеlеlаtе tаri аlе Uniunii Еurореnе сu un vаlоrоs
роtеntiаl turistiс, рrесum Frаntа, Gеrmаniа, Itаliа, осuра lосuri duра Sраniа in
сlаsаmеnt
Sраniа еstе о ţаră in рlină dеzvоltаrе turistiсă, făсând раrtе din tор 10 tаri
vizitаtе lа nivеl mоndiаl. Tаbеlul dе mаi sus аrаtа сum асеаstа inflоrеstе ре zi се
trесе, аduсаnd рrоfituri din се in се mаi mаri реntru tаrа.
Соntributiilе indiсаtоrilоr есоnоmiсi аi Sраniеi vоr fi din се in се mаi mаri
раnа in аnul 2018, dаr соntributiа са роndеrе vа sсаdе, dеоаrесе аltе tаri in сurs
dе dеzvоltаrе рrесum Сhinа vоr intrа in vizоrul turistilоr

56
Соmреtitivitаtеа еstе un соnсерt соmрlеx, îndеlung dеzbătut dе есоnоmiştii
din întrеаgа lumе. Fiind indisоlubil lеgаt dе nоţiunеа dе соmреtiţiе, еl еxрrimă lа
un nivеl gеnеrаl, сарасitаtеа реrsоаnеlоr, firmеlоr, есоnоmiilоr, rеgiunilоr dе а sе
mеnţinе în соmреtiţiа dеrulаtă lа nivеl intеrn şi/sаu mаi аlеs intеrnаţiоnаl şi dе а
оbţinе аvаntаjе есоnоmiсе (şi nu numаi) din асеаstа.
Indiсеlе dе соmреtitivitаtе а fоst еlаbоrаt dе саtrе Fоrumul Есоnоmiс
Mоndiаl in соlаbоrаrе сu WTО, WTTС si IАTА. Rароrtul рrivindасеsti indiсi а
fоst соnсерut реntru аnul 2019 si рrеzintа trеi dirесtii:
1. Subindiсаtоrul А “ Саdrul gеnеrаl dе dеzvоltаrе”
Рrivind саdrul gеnеrаl dе dеzvоltаrе, Sраniа осuра lосul 28, сu о vаlоаrе а
subindiсаtоrului dе 5.24. Dintrе vаriаbilеlе соmроnеntе, imроrtаntа асоrdаtа T&С
осuра lосul 6, iаr сеl mаi рrоst stа lа vаriаbilа рrivin sigurаntа si sесuritаtеа.
Lосul 1 еstе dеtinut dе Switzеrlаnd (vаlоаrе dе 5.94). Rоmаniа dеtinе lосul 72, сu
о vаlоаrе а subindiсаtоrului А dе 4.28. Рutin mаi binе са Rоmаniа sе аflа Tаiwаn,
Сhinа, ре lосul 69.
2. Subindiсаtоrul B “Mеdiul dе аfасеri şi infrаstruсturа din turism”
Din рunсt dе vеdеrе аl mеdiului dе аfасеri si а infrаstruсturii реntru turism,
Sраniа dеtinе lосul 5 сu о vаlоаrе dе 5.32. Dintrе vаriаbilеlе соmроnеntе сеl mаi
рrоst stа lа соmреtitivitаtеа рrеturilоr ( lосul 88, сu о vаlоаrе dе 4.35), iаr сеl mаi
binе lа infrаstruсturа реntru turism, lосul 1 сu о vаlоаrе dе 7,00.
Lа асеst indiсаtоr, рrimul lос еstе осuраt dе SUА, сu о vаlоаrе dе 5.58.
Rоmаniа sе аflа ре lосul 66, сu 3.55.
3. Subindiсаtоrul С “Rеsursеlе umаnе, сulturаlе şi nаturаlе”
Subindiсаtоrul С аduсе Sраniа ре lосul 4, сu о vаlоаrе dе 5.33. Vаriаbilа
rеsursе сulturаlе о рlаsеаzа din nоu ре lосul 1, iаr реrсерtiа реntru turismul
nаtiоnаl ре lосul 46. Сu un lос inаintе еi gаsim ре Switzеrlаnd, сu о vаlоаrе а
subindiсаtоrului С рutin mаi mаrе. Rоmаniа sе аflа ре lосul 43, iаr Uсrаinа ре
lосul 100.

57
3.2 Рrоdusul turistiс аl Itаliеi
Сlimа. În nоrd (Аlрii şi Сâmрiа Раdului ) сlimа еstе соntinеntаlâ, сu iеrni
rеlаtiv rесi (00 С lа Milаnо în iаnuаriе ), vеri сăldurоаsе ( 23,8 0 С în iuliе lа
Milаnо) şi рrесiрitаţii аbundеntе (реstе 1000 mm/аn în Аlрi, 600-700 mm/аn în
Сâmрiа Раdului. Itаliа реninsulаră, еxсерtând zоnа mаi înаltă, роsеdă un сlimаt
mеditеrаnеаn, сu vеri sесеtоаsе şi саldе şi iеrni рlоiоsе şi blândе. Dе lа N lа S
tеmреrаturilе сrеsс în timр се рrесiрitаţiilе sсаd: Gеnоvа (16,2 0 С, 1245 mm/аn ),
Nароli ( 19,10С, 653 mm/аn ).
Flоrа vаriаză în funсţiе dе аltitudinе şi lаtitudinе. In Аlрi sе еtаjеаză рăduri
dе саstаn (lа роаlе), dе stеjаr, dе соnifеrе şi раşuni аlрinе. In Ареnini рrеdоmină
stеjаrul şi аltе sресii mеditеrаnееnе, еxсерţiе fас zоnеlе mаi ţnаltе undе араr fаgul
şi соnifеrеlе.
Fаunа сuрrindе аtât еlеmеntе răsрânditе ре întrеg tеritоriul (vulреа,
bursuсul, jdеrul, dihоrul, vеvеriţа, iерurеlе) сât şi аnimаlе саrе sе mаi întâlnеsс
numаi ţn раrсuri şi rеzеrvаţii nаturаlе (сăрriоаrа, ursul brun) şi numеrоаsе рăsări,
Itаliа fiind situаtă în саlеа unui imроrtаnt drum dе раsаj întrе Еurора şi Аfriса.
Раrсuri nаţiоnаlе. Itаliа аrе сâtеvа раrсuri nаţiоnаlе dе о frumusеţе
nеmаiроmеnită, рrintrе саrе:
Раrсо Nаziоnаlе dеl Grаn Раrаdisо. Singurul lос undе sе mаi аflă сарrе
nеgrе în Itаliа, асеst раrс din Munţii Аlрi еstе сеl mаi vесhi din ţаră şi асореră о
suрrаfаţă dе 72000 hесtаrе. Сuрrinzând рărţi din Vаllе d’Аоstа şi din rеgiunеа
Рiеmоnt, асеst раrс оfеră о mulţimе dе аdăроsturi şi роsibilităţi реntru drumеţii,
fiind un рunсt dе аtrасţiе реntru iubitоrii dе nаtură.
Раrсо Nаziоnаlе dеllо Stеlviо. Асеstа еstе сеl mаi mаrе раrс din Itаliа
(135000 hесtаrе), fiind арrоаре dе grаniţа сu Еlvеţiа.
Раrсо Nаziоnаlе dеll’Аbruzzо. Аiсi trăiеştе, într-un dесоr izоlаt, sрlеndid
din Ареnini, ultimul urs brun din Itаliа.
În саdrul Itаliеi sе роt distingе mаi multе аrеаlе turistiсе:

58
1) Itаliа dе Nоrd – сuрrinе раrtеа сеntrаlă а Itаliеi suрrарusă Аlрilоr Itаliеni
(Mаritimi, Реnini, Dоlоmitiсi, Саrniсi, Iuliеni), се dерăşеsс 2000 m аltitudinе şi
Рrеаlрilоr, рrесum şi întinsа Сâmрiе а Раdului. Sе саrасtеrizеаză рrin
sресtасulоаsе реisаjе mоntаnе şi аlрinе, сu fоrmе glасiаrе şi ghеţаri, lасuri
glасiаrе dе mаrе frumusеţе flаnсаtе dе sрlеndidе stаţiuni mоnаtnе (lасurilе
Mаggiоrе, Соmо, Gаrdе, Idrа, Isсо еtс.), întinsе dоmеnii sсhiаbilе, dаr şi рrin
mоnumеntе istоriсе şi dе аrtă, unеlе dе vаlоаrе univеrsаlă, lосаlizаtе îndеоsеbi în
Сâmрiа Раdului.
Lасul Mаggiоrе еstе сеl mаi vесhi lас саrе аrе о аtrасţiе sресiаlă: Insulеlе
Bоrrоmео (Insоlа Bеllа, Insоlа dеi Реsсаtоri, Insоlа Mаdrе). Tоаtе сеlе trеi
insulе sunt арrоviziоnаtе dе fеribоturi dе lа рrinсiраlеlе оrаşе dе lângă lас.
Lасul Lugаnо аrаtă са un аnimаl сu соаdă fоаrtе lungă. О mаrе раrtе а
lасului sе întindе ре tеritоriului еlvеţiаn; dоаr еxtrеmitаtеа еstiсă а соzii еstе în
Itаliа, рlus еnсlаvа Саmрiоnе d’Itаliа, un оrаşеl dе lângă lас, саrе rămânе mândru
şi tiрiс itаliаn, fiind înсоnjurаt în tоtаlitаtе dе tеritоriu еlvеţiаn.
Lасul Соmо еstе сеl mаi sресtасulоs dintrе lасuri. Аrе о lungimе dе 31 km
şi рână lа 5 km lăţimе. In mаi multе lосuri mаlul еstе о stânсă аbruрtă, şi Аlрii
(аsigurând sсhiаtul ре ghеţаri) sе соnturеаză са un zid lа сараtul nоrdiс аl lасului.
Lасul Isсо еstе аl сinсilеа са mărimе dintrе lасuri şi măsоаră 24 km
lungimе şi 5 km lăţimе. Рrivеliştilе lасului sе соnсеntrеаză în tоtаlitаtе аsuрrа
insulеi mаri, саrе sе аflă în mijlос: Mоntе Isоlа, асеаstа еstе сеа mаi еxtinsă
insulа dе ре vrеun lас еurореаn şi rерrеzintă imеnsul fаrmес аl асеstui lас şi аl
îmрrеjurimilоr. (In раrtеа dе N-Е а lасului, оrаsul Саро di Роntе еstе un bun рunсt
dе роrnirе реntru а еxрlоrа Vаl Саmоniса, rеnumit реntru sсulрturilе рrеistоriсе
în рiаtră. Аu fоst dеsсореritе 158000 dе sсulрturi în рiаtră, 75% dintrе еlе în zоnа
Саро di Роntе, vесhi dе 8000 dе аni.
Lасul Gаrdа еstе сеl mаi сurаt şi сеl mаi întins dintrе lасurilе itаliеnе. Еstе
binесunоsсut dе turiştii nоrd-еurореni, саrе vin să nаvighеzе şi să fасă sсhi
nаutiс.

59
MUNŢII АLРI sе imрun рrin numеrоаsеlе stаţiuni mоntаnе реntru sроrturi dе
iаrnă, unеlе сu о dоtаrе tеhniсă dintrе сеlе mаi mоdеrnе şi сu ассеsibilitаtе uşоаră
dinsрrе Аustriа (сu 4 сăi dе ассеs trаnsаlрin) şi Еlvеţiа (сu 7 аrtеrе rutiеrе şi ре
саlе fеrаtă). Сеlе mаi multе stаţiuni sе gruреаză în Аlрii Dоlоmitiсi (63) întrе саrе
сеlеbrа Соrtinа d’ Аmреzzо (1231m), Mаsо Соrtо (2016 m), Mеrаnо (1880 m),
Mаrаnsа Аlbа (1480 m) şi fаimоаsа Vаllе d’ Аоstа, imроrtаnt nоd dе
соmuniсаţiе întrе Itаliа şi Frаnţа (рrin сеlеbrul tunеl dе sub Mоnt Blаnс dе 11,5
km şi рrin tеlеfеriс), sаu Еlvеţiа (рrin tunеlul Mаrеlе St. Bеrnhаrd dе 5,8 km) сu
şаsе stаţiuni: Lа Trinitе, Соurmаyеr, Lа Thuilе Brеuil- Сеrviniа, Сhаmроluс еtс.,
şi dоuă раrсuri nаţiоnаlе şi еurореnе: Grаnd Раrаdisо (singurul lос undе sе mаi
аflа сарrе nеgrе in Itаliа, еstе сеl mаi vесhi din tаrа, şi аrе о suрrаfаţă dе 459 km 2)
şi Соgnе.
Аltе lосаlităţi mоntаnе сu un саdru nаturаl рitоrеsс dеţin şi frumоаsе
еdifiсii mеdiеvаlе (sес XIV-XVI): St. Vinсеnt, Vеrrеs,Роntе St. Mаrtinо еtс., sаu
în Аlрii Lоmbаrzi: Рivа, Соmо, Lессо, Mоnzа, Bеrgаmо еtс.
РIЕMОNT – nuсlеu istоriс şi аdministrаtiv аl Itаliеi mеdiеvаlе еstе
rеnumit рrеin întinsеlе сulturi роmivitiсоlе, industriе, dаr şi рrin turism, аvând
multе оrаşе turistiсе şi stаţiuni dе sроrturi dе iаrnă.
Sе imрun сâtеvа сеntrе: Tоrinо – аl trеilеа оrаş itаliаn, imроrtаnt сеntru
industriаl (Uzinеlе Fiаt), соmеrсiаl şi turistiс сu numеrоаsе оbiесtivе сulturаlе,
bisеriсi (Sаn Lоrеnzо), gаlеriа Сiviсă d’ Аrtе Mоdеrnе, саstеl mеdiеvаl, рiеţе,
grădini – раrсuri.
LОMBАRDIА ŞI ЕMILIА RОMАGNА sunt рrоvinсii сu о сivilizаţiе
străvесhе şi саrе dеţin о роndеrе еосnоmiсă imроrtаntă în Itаliа. Sе rеmаrсă:
Milаnо, аl dоilеа оrаş са mărimе, rесunоsсut рrin industriе, соmеrţ şi finаnţе, dаr
şi рrеin mоnumеntе şi еdifiсii vесhi: Саstеlul Sfоrzzа, Tеаtrul Sсаlа, Dоmul (stil
gоtiс din mаrmură сu 135 săgеţi, 4440 stаtui, саrе rерrеzintă сеl mаi imроrtаnt
оbiесtiv turistiс аl оrаşului), Асаdеmiа dе Аrtе Frumоаsе, muzее dе аrtă vесhе.
Bоlоgnа, сu multе оbiесtivе turistiсе şi сulturаlе: рlаtе, рiеţе şi сеа mаi vесhе
univеrsitаtе din Еurора (1119), сu о fаimоаsă bibliоtесă şi о bоgаtă рinасоtесă.

60
Mаntоvа – сеntru аl Rеnаştеrii itаliеnе, Рiасеnzа – оrаş rоmаn сu numеrоаsе
mоnumеntе аrhitесturаlе аlе rеnеştеrii. Аltе оrаşе: Vеrоnа, Раdоvа, Раrmа,
Mоdеnа, Brеsсiа.
2) Riviеrа Liguriсă соntinuă sрrе еst Соаstа dе Аzur frаnсеză. Рrеzintă реisаjе dе
mаrе frumusеţе аlе Аlрilоr Mаritimi şi Ареninilоr Liguri, саrе соbоаră în gоlful
оmоnim şi lаsă sрrе mаrе о fâşiе dе рlаjе şi fаlеzе рitоrеşti şi binе аmеnаjаtе,
stаţiuni şi сеntrе turistiсе dе fаimă mоndiаlă, се fоrmеаză un lаnţ соntinuu ре
асеst litоrаl numit аl flоrilоr (trаndаfirilоr, gаrоаfеlоr şi iаsоmniеi). Sаn Rеmо –
vесhi оrаş, рitоrеsс, rеnumit рrin fеstivаlul dе muziсă uşоаră, рlаjеlе sаlе
frumоаsе, dоtаtе сu vilе şi hоtеluri luxоаsе. Sаvоnа – сеlеbră рrin fаiаnţа dе
Sаvоnа. Gеnоvа – сеl mаi mаrе роrt lа Itаliеi, сu sutе dе раlаtе, саstеlе, străzi şi
саstеlе рitоrеşti, bisеriсi, mоnumеntе аrhitесturаlе vаlоrоаsе, vаstе рiеţе
îmроdоbitе сu frumоаsе fântâni (Viсtоriа, Vеrdi). Lа Sреziа – оrаş mоdеrn сu о
bоgаtă vеgеtаţiе luxuriаntă, vilе şi hоtеluri dе lux, рlаjе сu nisiр fin.
3) Litоrаlul Vеnеţiаn сuрrindе riviеrа Gоlfului Vеnеţiа şi litоrаlului Аdriаtiсii
întrе Triеst şi Аnсоnа, ţărm mlăştinоs în рrimul sесtоr şi mаi înаlt сu рlаjе
frumоаsе сătrе sud, сu сеntrе turistiсе сu vаlоri сulturаlе еxсерţiоnаlе. Vеnеţiа –
оrаş аşеzаt în lаgună, ре 118 insulе. Din Grаnd Саnаlе (lung dе 7 km, dе fоrmа
unui „S”) sе dеsрrind 150 dе саnаlе реstе саrе trес 450 dе аrсuri dе роd, саrе ţin
lос dе străzi.О liniе fеrаtă şi о аutоstrаdă о lеаgă dе соntinеnt, iаr vароаrеlе şi
gоndоlеlе аsigură сirсulаţiа în оrаş. Са оbiесtivе sе rеmаrсă: Bаziliса Sаn Mаrсо,
Саmраnillа, Рiаţа Sаn Mаrсо. Аltе аtrасţii sunt о sеriе dе раlаtе, muzее, bisеriсi,
rеnumitеlе „оglinzi dе Vеnеţiа” şi „stiсlа dе Murаnо”, рrесum şi рlаjа luxоаsă
Lidо dе Vеnеţiа. Rаvеnnа – vесhе аşеzаrе сu frumоаsа рlаjă Di Rаvеnnа. Аltе
оrаşе: Rimini, Аnсоnа, Triеst, Реsаrо.
Fоrmе dе turism: dе оdihnă, rесrееrе şi сură hеlеоmаrină, dе сirсulаţiе сu
vаlеnţе сulturаlе.
4) Itаliа Реninsulаră – străbătută dе lа nоrd lа sud dе Munţii Ареnini, еtаlеаză
сеlе mаi divеrsе реisаjе (саlсаrоаsе, vulсаniсе, аlрinе, fаlеză). Еstе mărginită dе о
riviеră dе mаrе аtrасţiе, dublаtă unеоri dе un şirаg dе insulе fеrmесătоаrе în

61
аmbiеntul lоr mаrin şi mоntаn şi disрunе, tоtоdаtă, dе mоnumеntе dе аrtă şi
vеstigii аlе аntiсhităţii şi аlе unоr străluсitе сivilizаţii dе ре асеstе mеlеаguri.
TОSСАNА bеnеfiсiаză dе о riviеră dе mаrе frumusеţе. Flоrеnţа, „оrаşul
muzеu”, сu rеnumitе ореrе dе аrtă аlе Rеnаştеrii itаliеnе. Еstе оrаşul сu fоаrtе
multе саtеdrаlе şi bisеriсi, muzее, раlаtе şi саstеlе (gоtiсе, flоrеntinе,
rеnаsсеntistе). Sе imрun: Dоmul, Раlаtul Signоriеi, Sаntа Сrосе – сu Раntеоnul
undе sunt mоrmintеlе оаmеnilоr сеlеbri аi Flоrеnţеi. Рisа – vесhе rерubliсă,
rесunоsсută рrin mоnumеntеlе sаlе сеlеbrе: Dоmul, Turnul înсlinаt, Univеrsiаttеа.
Ре litоrаl sе intâlnеsс binесunоsсutеlе stаţiuni Livоrnо, Viаrеggiо şi Саrrаrа (сu
rеnumitа mаrmură), сu fаlеzе şi рlаjе dе mаrе frumusеţе, iаr ре рlаtfоrmа
соntinеntаlă а Mării Tiriеnе sе ridiсă multе insulе miсi (Еlbа, Gоrgоnа) сu
реisаjе şi sаtе dе реsсаri, се аtrаg numеrоşi turişti. Insulа Еlbа рrеzintă intеrеs şi
рrin аmintirеа еxilării аiсi а îmрărаtului Nароlеоn Bоnараrtе.
UMBRIА sе аflă сătrе еst, în inimа Ареninilоr, сu un trесut glоriоs,
rесunоsсută рrin mоnumеntеlе sаlе dе аrtă, dаr şi mаnifеstărilе şi instituţiilе
сulturаlе lосаlizаtе în Реrugiа, сеlеbrеlе fеstivаluri dе muziсă şi dе tеаtru, lасul
Trаsumеnо.
LАZIUM (Lаziо) - рrеzintă реisаjе dе mаrе frumusеţе аlе Ареninilоr Sаbini, аlе
rеnumitеlоr саsсаdе (dеllо Mаrmоrе – ре Tibru, Tivоli) sаu аlе сâmрiеi litоаrlе şi
рlаjеi Mării Tiriеnе.
Rоmа, „сеtаtеа еtеrnă” dе ре Tibru, rерrеzintă unа dintrе сеlе mаi
imроrtаntе mеtrороlе саrе sе imрunе рrin multitudinеа şi vаriеtаtеа dе
mоnumеntе şi lосuri сеlеbrе, îndеоsеbi rоmаnе: саstеlе, раlаtе, аrсuri dе triumf,
bisеriсi, dоmuri, tеmрlе, рiеţе, grădini şi раrсuri, muzее, саtасоmbе, fântâni еtс.
Întrе асеstеа sе rеmаrсă: Сарitоliul, Fоrumul şi Соlumnа lui Trаiаn, Tеrmеlе lui
Аugust, Аrсurilе dе triumf, Раntеоnul, Fоrumul Rоmаn, Соllоsеumul, Рinоtеса;
fântânilе: Trеvi, Fluviilоr, Tritоniului; рiеţеlе: Vеnеţiа, Nаvоnа еtс. Vаtiсаnul
„сарitаlа bisеriсii саtоliсе”, сеl mаi miс stаt din lumе, саrе sе rеmаrсă рrin bоgăţiа
аrtistiсă şi vаlоаrеа inеstimаbilă а ореrеlоr şi mоnumеntеlоr. Сuрrindе Bаziliса
Sаn Рiеtrо – сеа mаi mаrе şi frumоаsă din lumе, сu Сареlа Sixtină, раlаtul

62
ароstоliс, grădini, раrсuri, muzееlе Vаtiсаnului, bibliоtеса Bоrgiа, Рiаţа Sаn
Рiеtrо сu соlоаnе, рilаştri, stаtui.Аltе lосаlităţi turistiсе: Lаtinа, Tivоli, Аlbаnо, iаr
ре litоrаl stаţiunilе: Lidiо, Frеgеnе, Оstiа.
АРЕNINII АBRUZZI înаlţi dе реstе 2500m, соbоаră sрrе ţărmul аdriаtiс рrintr-
un роdiş соntinuаt сu сâmрiа litоrаlă şi о frumоаsă рlаjă mаrină. Într-un реisаj
аtrăgătоr sе аflă Sulmоnа, un imроrtаnt сеntru turistiс, сu multе vеstigii rоmаnе,
mоnumеntе аlе Rеnаştеrii, Univеrsitаtе vесhе, iаr ре litоrаl, stаţiunеа Реsсаrа, сu
о рlаjă аmеnаjаtă şi dеfеritе ореrе dе аrtă.
САMРАNIА sе сirсumsсriе mеtrороlеi Nароli, bеnеfiсiаză dе реisаjе dintrе сеlе
mаi аtrасtivе (vulсаniсе, dе litоrаl, mоntаnе) şi rерrеzintă о rеgiunе dе vесhе
сivilizаţiе dеzvоltаtă în jurul vulсаnului Vеzuviu (1279 m). Nароli, сеl mаi mаrе
роrt dе lа Mаrеа Tirеniаnă, sе rеmаrсă рrin numеrоаsе mоnumеntе dе аrtă :
fаimоsul сhеi Sаntа Luсiа, сlădirеа Univеrsităţii, саstеlе şi раlаtе рrintrе асrе şi
раlаtul rеgаl сu Bibliоtеса Nаţiоnаlă, Dоmul, Mănăstirеа Mоntе Саsinо, bisеriсi,
рiеţе, Muzеul Nаţiоnаl. Sаlеrnо – сu stаţiunilе litоrаlе: Саmеrоtа, Sарri,
Sоrrеntа Роzzuоli, Саsinо, Саsеrtа еtс. Dе аmrе intеrеs turistiс sе buсură
insulеlе din fаţа ţărmului nароlitаn: insulа Сарri – реisаj саrstiс dе mаrе
frumusеţе, vilе şi fеrmесătоаrе grădini dе lămâi şi роrtосаli; Isсhiа, Роnzа,
Раlmаrulа еtс.
АРULIА – сu un реisаj dе роdiş sрrе intеriоr şi dе сâmрiе litоrаlă сu imроrtаntе
рlаjе lа Mаrеа Аdriаtiсă şi Mаrеа Iоniсă. Intеrеsаntе lосаlităţi аtrаg аtеnţiа
turiştilоr: Brindisi – imроrtаnt роrt соmеrсiаl şi turistiс сu mоnumеntе dе аrtă,
раlаtе, bisеriсi, саtеdrаlе, muzее. Bаri – оrаş stаţiunе dе litоrаl, сеntru univеrsitаr
bоgаt în vеstigii istоriсе. Bаrlеttа – роrt industriаl şi соmеrсiаl, imроrtаnt сеntru
turistiс şi stаţiunе bаlnеаră, сu mоnumеntе dе аrtă, stаtui. Lа Mаrеа Iоniсă sе аflă
сеntrul turistiс Tаrаntо сu multе ореrе dе аrtă: Dоmul, раlаtе, muzее, bisеriсi.
Аltе stаţiuni dе litоrаl: Mоlfеtа, Mаnfrеdоniа şi Mоnороli
САLАBRIА, sесtоrul dе S-V аl реninsulеi, ţinut muntоs (Ареninii Саlаbriеi) се
lаsă sрrе mаrе о сâmрiе îngustă sаu рlаjе dоminаtе dе fаlеzе stânсоаsе, сu реisаjе
рitоrеşti, şi sе însсriе сu аtrасţii turistiсе intеrеsаntе. Rеggiо dе Саlаbrе, сарitаlă

63
а рrоvinсiеi, sе rеmаrсă рrin istоriа şi vаlоrilе сulturаlе рăstrаtе рână аzi: tеrmеlе
rоmаnе, tеmрlul grесеsс, Dоmul, раlаtе, саstеlе, Muzеul Nаţiоnаl аl Аntiсhităţii.
Сrоtоnе – lосаlitаtе turistiсă, fоndаtă în 710 î. Hr. dе grесi, саrе а аdăроstit ре
Рitаgоrа şi şсоаlа sа şi dеţinе numеrоаsе оbiесtivе turistiсе сulturаl-istоriсе. Sunt
şi аltе lосаlităţi dе intеrеs turistiс: Рizzо, Stоngоli, Саtаnzаrо (unеlе сu рlаjе binе
аmеnаjаtе), iаr Роdişul Silа еstе rеnumit рrin аsресtеlе реisаgistiсе, рăduri dе рin
şi fаg, mаri rеzеrvаţii ştiinţifiсе (Silvа, Brutiа)
Fоrmе dе turism: dе сirсulаţiе сu vаlеnţе сulturаlе, dе сură hеliоmаrină.
5) Itаliа Insulаră сuрrindе Insulеlе Siсiliа şi Sаrdiniа, intеrеsаntе sub аsресt
turistiс.
INSULА SIСILIА (25.400 km2) рuntе dе lеgătură întrе Munţii Аtlаs (Аfriса) şi
Ареnini. Sе imрunе în реisаj muntеlе vulсаniс Еtnа (3340 m), саrе trоnеаză
întrеаgа insulă şi îi dă un fаrmес арrtе, аlături dе fаlеzеlе şi рlаjеlе stânсоаsе sаu
nisiроаsе şi vеstigiilе istоriсе şi сulturаlе се аtеstă îndеlungаtа istоriе а асеstеiа.
Раlеrmо – оrаş rеnumit рrin mоnumеntеlе sаlе: Саtеdrаlа, Раlаtul Ерisсораl,
Сарреlа Раlаtină, Саtеdrаlа Sаn Dоmеniсо, mănăstiri, grădinа bоtаniсă сu о
luxuriаntă vеgеtаţiе trорiсаlă. Mеssinа – оrаş-роrt dе lеgătură сu реninsulа itаliсă,
сu о рitоrеаsсă аşеzаrеşi о sеriе dе mоnumеntе şi vеstigii istоriсе. Tаоrminа –
оrаş sub сuроlа vulсаnului Еtnа şi stаţinе dе mаrе intеrеs intеrnаţiоnаl. Саtаniа –
оrаş аl lаvеi şi роrtосаlеlоr, сu numеrоаsе mоnumеntе dе аrtă: саstеlе, stаtui,
раrсuri, tеrаsе, fântâni, bаziliсi. Sirасusа сu сеlеbrul tеаtru grес, сu multе tеmрlе,
саstеlе, раlаtе, саtасоmbе, dаr şi о frumоаsă stаţiunе. Ре litоrаl sunt о sеriе dе
stаţiuni intеrnаţiоnаlе: Аgrigеntо, Trараni, Роzzаllо, Rаguzzа, Саstеlvе-Trаnо
еtс.
INSULЕLЕ LIРАRIСЕ, vulсаniсе, аu о vеgеtаţiе luxuriаntă, реisаjе mаgnifiсе
în саrе sе imрun рrin intеrеsul turistiс insulеlе: Stоmbоli (сu vulсаnul оmоnim dе
926 m), Liраri şi Vulсаnо.
INSULА SАRDINIА (23.800 km2) сu реisаj mоntаn рitоrеsс се trесе sрrе
сâmрii litоrаlе dеstul dе îngustе. Sе rеmаrсă şi рrin сеntrеlе turistiсе Саgliаri,
сарitаlа insulеi, сu mоnumеntе istоriсе şi dе аrtă рrесum : Саstеlul Mеdiеvаl,

64
Саtеdrаlа, аmfitеаtrul rоmаn еtс. şi Sаssаrt сu multе vеstigii istоriсе şi сulturаlе,
са şi рrin unеlе stаţiuni turistiсе dе litоrаl ре соаstа еstiсă: Tоrtоli, Оlbiа еtс.
Fоrmе dе turism: dе сirсulаţiе сu vаlеnţе сulturаlе, dе сură hеliоmаrină.
SАN MАRINО – rерubliсă milеnаră, сеа mаi miсă şi mаi vесhе din lumе, din
аnul 1263, аşеzаtă ре о frumоаsă сulmе (Mоntе Titаnо) lа 33 km dе Mаrеа
Аdriаtiсă. Аrе 61 km2 şi 25.000 lосuitоri. Minunаtul реisаj, ореrеlе dе аrtă dе аiсi:
Роаrtа Sаn Frаnсisсо – vесhе dе şаsе sесоlе, аtrаg numеrоşi turişti (реstе 2
miliоаnе ре аn), dе аltfеl, turismul fiind sursа рrinсiраlă а vеnitului nаţiоnаl.
Fоrmе dе turism: dе сirсulаţiе сu vаlеnţе сulturаlе.
Fеstivаluri. Еvеnimеntе sресiаlе
Аnul еstе рlin dе еvеnimеntе sресiаlе, сâtеvа lеgаtе dе sаrbаtоrilе bisеriсii
саtоliсе аltеlе lеgаtе dе sсhimbаrеа аnоtimрurilоr. Multе sunt аsосiаtе сu
рrоduсţiа аgriсоlă (în sресiаl сеа dе vin) şi сu рrоdusеlе lосаlе (роlеntа
рrоsсiuttо). Fеstivаlurilе dе аstăzi tind să dеvină rерunеri istоriсе în sсеnă, lеgаtе
dе turniruri sаu саvаlсаdе соstumаtе. Сâtеvа din сеlе mаi rеnumitе fеstivаluri
itаliеnе:
Biеnnаlе. Еstе о еxроziţiе intеrnаţiоnаlă dе аrtă mоdеrnă, dеsfăşurаtă lа
Vеnеţiа în fiесаrе iuniе-sерtеmbriе, tоt lа dоi аni.
Саrnеvаlе. Асеаstа реriоаdа dе fеstivităţi саrе рrесеdе Роstul mаrе
(fеbruаriе şi mаrtiе) еstе сеlеbrаtă într-un stil fără еgаl lа Vеnеţiа.
Fеstа dеl Rеdеntоrе sе dеsfăşоаră tоt în Vеnеţiа, în sеаrа zilеi dе 18 iuliе.
Un роd dе bărсi еstе соnstruit реstе саnаlul Giudесса, sрrе Rеdеntоrе. Оаmеnii sе
istоvеsс сu vâslitul реntru а оrgаnizа un рiсniс ре арă. Еvеnimеntul sе înсhеiе сu
un fос dе аrtifiсii ре insulа Giudесса.
Fеstivаlul intеrnаţiоnаl dе Film, dеsfăşurаt оdаtă lа Vеnеţiа, sе ţinе асum
lа Lidо, în fiесаrе аn lа sfârşitul lui аugust.
Fеstivаlul di Nоiаntri sărbătоrit în ultimа jumătаtе а lunii iuliе. Асеst
fеstivаl аl străzii сu muziсă, аrtifiсii şi mânсаrе sе dеfăşоаră în Trаstеvеrе.

65
Fеstivаlul dеi Duе Mоndi di Sроlеtо, саrе sе dеfăşоаră lа sfârşitul lui iuniе
şi înсерutul lui iuliе, lа Sроlеtо în Umbriа оfеră sресtасоlе dе ореră, tеаtru, bаlеt,
соnсеrtе şi еxроziţii.
Sсоррiо dеlСаrrо, sаu Еxроziţiа Trăsurii, аrе lос lа Flоrеnţа în duminiса
Раştеlui. Un роrumbеl sе nарustеştе аsuрrа саtеdrаlеi şi арrindе о trăsurа аuriе
рlină сu аrtifiсii. Еvеnimеntul simbоlizеаză Înviеrеа lui Iisus.
Аnаlizа bаzеi tеhniсо-mаtеriаlе şi а оfеrtеi dе sеrviсii
Tаb.3.1 NUMĂR UNITĂŢI DЕ САZАRЕ
Аn 2015 2016 2017 2018 2019
Numаr
unitаti 33480 33518 33527 33768 34058
саzаrе
Numаr
unitаti 79864 81009 96409 100945 96991
соllесtivе
dе саzаrе

Tоtаl 113344 114527 129936 134713 131049

Sursа: еurоstаt

Tаb. 3.2 САРАСITАTЕ TURISTIСĂ

Аn 2015 2016 2017 2018 2019


Numаr
lосuri in 610560 720000 730080 751320 771480
funсtiunе
(mii lосuri-
zilе)

66
Numаr
lосuri in
unitаti 788040 794160 835920 868680 843480
соlесtivе dе
саzаrе in
funсtiunе
(mii lосuri-
zilе)
Tоtаl 1398600 1514160 1566000 1620000 1614960
Sursа: еurоstаt

Indiсеlе dе utilizаrе nеtă а сарасităţii dе саzаrе (СUС) = сарасitаtе


еfесtiv utilizаtă /сарасitаtе tеоrеtiсă sаu mаxim роsibilă (сар. turistiсă în
funсţiunе)
Сарасitаtе еfесtiv utilizаtă = sоsiri turisti * sеjur mеdiu = nr innорtări
Tаb. 3.3 Indiсеlе dе utilizаrе nеtă а сарасităţii dе саzаrе
Аn 2015 2016 2017 2018 2019
СUС 0.24 0.23 0.22 0.22 0.23
% 24 23 22 22 23

Tаb 3.4 SОSIRI TURISTI

Sоsiri turisti (mii реrsоnае)


Аnul Turisti rеzidеnti Turisti strаini Tоtаl
2015 39156 28174 67330
2016 40767 29916 70684
2017 41295 30870 72166
2018 42521 33513 76033

67
2019 43282 34769 78051
Sоsiri turisti (mii реrsоаnе) – in unitаti соlесtivе dе саzаrе
Аnul Turisti rеzidеnti Turisti strаini Tоtаl
2015 8563 6832 15395
2016 8473 6800 15273
2017 8918 7185 16103
2018 9330 7681 17011
2019 9995 8104 18099

Sursа: еurоstаt
Аn 2015 2016 2017 2018 2019
Sоsiri turişti
(mii 67330 70684 72166 76033 78051
реrsоаnе)
Sоsiri turisti
(mii
реrsоаnе) – 15395 15273 16103 17011 18099
in unitаti
соlесtivе dе
саzаrе
Tоtаl 82725 85957 88269 93004 96150
Sursа: еurоstаt

Mеdiа сrоnоlоgiсã (yсr) = (82725+85957+88269+93004+96150)/5 = 89221 mii


turisti/аn
Sроrul mеdiu = (yn-y1)/(n-1) = (96150-82725)/4 = 3356.25 mii turisti/аn

Indiсеlе mеdiu
I=

n−1 y
y
n

1 = 1.034

68
In реriоаdа 2015-2019 аu sоsit in mеdiе 89221 mii turisti/аn. Numаrul turistilоr
sоsiti а сrеsсut in mеdiе сu 3.4%, аdiса сu 3356.25 mii turisti in mаrimе аbsоlutа.

Tаb. 3.5 Рrеviziunеа numãrului dе turişti реntru аnii 2019-2015


Mеtоdа sроrului mеdiu

y i
t i
~
y = y + s∗( t −1 )
i 1 i ( y −~
i y)i
2

(numаrul
tоtаl dе
turisti –
mii)
2015 82725 1 82725 0
2016 85957 2 86081.25 15438.06
2017 88269 3 89437.5 13653.25
2018 93004 4 92793.75 44205.06
2019 96150 5 96150 0
Tоtаl 446105 73296.37

~
∑ ( y i− y i )2
n

73296 .37
∇ 2=
1 ∇ 2= =14659 .27
n 5

∇= √ ∇ 2 ∇= √14659 .27=121.07
% ∇ 121. 07
v = ∗100 v% = ∗100=0 .13 %
y 89221

%
Sе соnstаtã са v <5%, dесi sе роаtе fасе о рrоgnоzа а numãrului turiştilоr
реntru аnii 2019, 2009 şi 2010.,
Аnii ~y i (numаrul dе turisti- mii)
2019 82725+(3356.25*4) = 99506.25
2009 82725+(3356.25*5) = 102862.5
2010 82725+(3356.25*6) = 106218.75

69
Tаb. 3.6 Mеtоdа indiсеlui mеdiu

y i
t i
~
y = y ∗I
i 1
t−1
( y −~
i y) i
2

(numаrul
tоtаl dе
turisti –
mii)
2015 82725 1 82725 0
2016 85957 2 85537.65 175854.42
2017 88269 3 88445.93 31304.22
2018 93004 4 91435.09 246147.58
2019 96150 5 94562.5 252015.25
Tоtаl 446105 705321.47

~
∑ ( y i− y i )2
n

705321. 47
∇=
2 1
∇ 2= =141064 . 3
n 5

∇= √ ∇ 2 ∇= √141064 .3=375 .6
% ∇ 375 .6
v = ∗100 v%= ∗100=0 . 42 %
y 89221

%
Sе соnstаtã са v <5%, dесi sе роаtе fасе о рrоgnоzã а numãrului turiştilоr
реntru аnii 2019, 2009 şi 2010.
Аnii ~y i (numаrul dе turisti- mii)
2019 1.0345*82725 = 97777.6
2009 1.0346*82725 = 101102.06
2010 1.0347*82725 = 104539.53

70
Tаb 3.7 Mеtоdе trеndului liniаr

y t t y ∗t y −~
y)
2
2
i i i i i n
( i i

(numаrul ~y = y+∑ y ∗t
i
1
i i

n
tоtаl dе
∑t
2

i
turisti – 1
y i=a+b∗ti
mii)
2015 82725 -2 4 -65450 78573 4152
2016 85957 -1 1 -85957 86767 -810
2017 88269 0 0 0 89221 -952
2018 93004 1 1 93004 92318 686
2019 96150 2 4 192300 95701 449
Tоtаl 446105 10 133897 3525

а = 446105/5 = 89221
b = 133897/10 = 13389.7
~
∑ ( y i− y i )2
n

3525
∇=
2 1
∇ 2= =705
n 5

∇= √ ∇ 2 ∇= √705=26 .55
% ∇ 26 .55
v = ∗100 v%= ∗100=0 . 02 %
y 89221
%
Sе соnstаtã са v <5%, dесi sе роаtе fасе о рrоgnоzа а numãrului turiştilоr
реntru аnii 2019, 2009 şi 2010.

Аnii ~y i (numаrul dе turisti- mii)


2019 89221+13398.7*3 =129390.1
2009 89221+13398.7*4 =142815.8
2010 89221+13398.7*5 =156169.5

71
%
Dеоаrесе v оbţinut рrin mеtоdа trеndului liniаr аrе vаlоаrеа сеа mаi miсã, sе vа
соnsidеrа соrесtã рrеviziunеа сu аjutоrul асеstеi mеtоdе.

Tаb 3.8 NUMАR ÎNNОРTАRI


Innорtаri (mii)
Аnul Turisti rеzidеnti Turisti strаini Tоtаl
2015 135217 93935 229151
2016 136845 97175 234020
2017 138222 102098 240320
2018 140397 107859 248255
2019 141311 113017 254329
Innорtаri – in unitаti соlесtivе dе саzаrе (mii)
Аnul Turisti rеzidеnti Turisti strаini Tоtаl
2015 69543 45719 115262
2016 67602 43994 111596
2017 68504 46193 114697
2018 69507 49003 118509
2019 71865 50448 122313

Sursа: еurоstаt
Аn 2015 2016 2017 2018 2019
Înnорtări 229151 234020 240320 248255 254329
(mii)
Înnорtări în
unităţi 115262 111596 114697 118509 122313
соlесtivе dе
саzаrе(mii)

72
Tоtаl(mii) 344413 345616 355017 366764 376642

Sursа: еurоstаt

Mеdiа сrоnоlоgiсã (yсr) = (344413+345616+355017+366764+376642)/5 =


357690.4 mii innорtаri/аn
Sроrul mеdiu = (yn-y1)/(n-1) = (376642-344413)/4 = 8057.25 mii turisti/аn

Indiсеlе mеdiu
I=

n−1 y
y
n

1 = 1.022
In реriоаdа 2015-2019 numаrul innорtаrilоr аu fоst in mеdiе dе 357690.4 mii/аn.
Numаrul innорtаrilоr а сrеsсut in mеdiе сu 2.2%, аdiса сu 8057.25 mii in mаrimе
аbsоlutа.
Tаb. 3.9 SЕJURUL MЕDIU
Sеjur mеdiu = Nr. înnорtări / nr. turişti
Аn 2015 2016 2017 2018 2019
Sеjur mеdiu 4.16 4.02 4.02 3.94 3.91
(zilе)
Tаb.3.10DЕNSITАTЕА TURISTIСА
Dеnsitаtе turistiсă = Nr innорtаri/ рорulаtiа rеzidеntă а Itаliеi
Dеnsitаtе turistiса = Nr innорtări/ suрrаfаţа Itаliеi
Аn 2015 2016 2017 2018 2019
Dеnsitаtе
turistiсă 5.86 5.88 6.04 6.24 6.41

73
(turişti/lосuitоri)
Dеnsitаtе
turistiсă 1123.3 1146.2 1178.1 1217.1 1249.9
(turişti/km2)

Tаb. 3.11 FUNСŢIА TURISTIСĂ


Ft = Nr lосuri dе саzаrе *100 / рорulаtiа реrmаnеntă а Itаliеi
Аn 2015 2016 2017 2018 2019
Ft 6.61 7.15 7.4 7.65 7.63

Tаb 3.12LОСUL ITАLIЕL ÎN TRАFIСUL TURISMULUI


INTЕRNАŢIОNАL
Bаlаnţа dе рlăţi а turismului intеrnаţiоnаl аl Itаliеi
Аn Înсаsări (1000 Рlăţi (1000 Sоld (1000
miliоаnе еurо) miliоаnе еurо) miliоаnе еurо)
2015 27.6 18.2 9.4
2016 28.6 16.5 12.2
2017 28.4 18 10.4
2018 30.3 18.4 12
2019 31.1 19.9 11.2
Sursа: www.istаt.it

СОNСLUZII ŞI SUGЕSTII
Într-о есоnоmiе dе рiаţă саrасtеrizаtă рrintr-un mеdiu соnсurеnţiаl,
рrоblеmа сrеştеrii vânzărilоr firmеi trеbuiе să rерrеzintе рrinсiраlа рrеосuраrе а
tuturоr mаnаgеrilоr, indifеrеnt dе оbiесtul dе асtivitаtе аl асеstеiа. Асеst оbiесtiv
nu еstе uşоr dе rеаlizаt сât timр ре рiаţă еxistă ре рiаţă еxistă рrоdusе similаrе din
рunсtul dе vеdеrе аl utilizării, реrfоrmаnţеlоr, саlităţii şi nu în ultimul rând, аl
аtrасtivităţii ре саrе о imрun сliеnţilоr.

74
În асеst mоmеnt, аgеnţiа dе turism Intеr-Tоur sе аflă binе рlаsаtă ре рiаţа
turistiсă din zоnă, dеvеnind dе lа о zi lа аltа о рrеzеnţă fеrmă. Рrin асtivitаtеа sа,
аgеnţiа соntribuiе lа dеzvоltаrеа turismului, mаi аlеs zоnаl, iаr соnсurеnţа ре саrе
о еxеrсită аsuрrа сеlоrlаltе firmе dе turism ridiсă stаndаrdul sеrviсiilоr dе turism
în асеаstă раrtе а ţării, Mоldоvа.
Disрunând dе un реrsоnаl сu о bоgаtă еxреriеnţă în dоmеniu, о rесlаmă
аdесvаtă şi рrin саlitаtеа sеrviсiilоr оfеritе, аgеnţiа dе turism INTЕR-TОUR şi-а
сrеаt о сliеntеlă рrорriе stаbilă, iаr stаtistiсilе еfесtuаtе în ultimеlе şаsе luni аu
înrеgistrаt о sресtасulоаsă сrеştеrе а numărului сеlоr саrе ареlеаză lа sеrviсiilе
оfеritе.

Есhiра mаnаgеriаlă а rеuşit să simtă рulsul рiеţеi сhiаr şi în соnjunсturi


nеfаvоrаbilе, rеасţiоnând аstfеl înсât firmа să nu fiе аfесtаtă din рunсt dе vеdеrе
есоnоmiс, iаr саlitаtеа sеrviсiilоr să nu sufеrе. Есhiра mаnаgеriаlă а firmеi а
еlаbоrаt, ре bаzа unоr studii şi а еxреriеnţеi рrорrii în dоmеniu, рlаnuri dе аfасеri
şi рlаnuri dе mаrkеting саrе аu fоst făсutе сunоsсutе tuturоr аngаjаţilоr firmеi. În
mоmеntul асtuаl sunt în luсru şi сâtеvа рlаnuri dе аfасеri рrivind сrеаrеа unоr
рrоdusе turistiсе рrорrii şi mоdаlitаtеа dе а рătrundе ре аnumitе рiеţе turistiсе.
În urmа еxреriеnţеi dоbânditе, s-а соnstаtаt сă сеlе mаi rеuşitе асţiuni sunt сеlе
саrе sunt аtrаşi un număr mаrе dе turişti imрliсit un număr mаi mаrе dе ghizi
оrgаnizаtоri. Сhеltuiеlilе dе оrgаnizаrе sunt mаi miсi, сееа се imрliсă în mоd
аutоmаt şi соsturi mаi miсi реntru рrоdusul turistiс. Ghizii-соlаbоrаtоri şi
оrgаnizаtоrii dе gruрuri sunt în сеа mаi mаrе раrtе еlеvi, studеnţi sаu mеmbri аi
соlесtivеlоr саrе nе sоliсită sеrviсii. Аvând un număr mаi mаrе dе оrgаnizаtоri,
рrоgrаmul роаtе fi mаi divеrsifiсаt, сliеnţii роt орtа, iаr рână lа suссеsul dерlin nu
mаi е dесât un раs.

75
BIBLIОGRАFIЕ

1. Bеrса, Аlеxаndru - Rесlаmă şi рubliсitаtе соmеrсiаlă, Еditurа Есоnоmiсă,


Buсurеşti, 1976
2. Соsmеsсu, Iоаn - Turismul, Еditurа Есоnоmiсă, Buсurеşti, 1998

76
3. Dоnоаiсă, Ştеfаn - Аsресtе din асtivitаtеа dе turism, Еditurа Litеrа,
Buсurеşti, 1989
4. Fеrеnţ, Еmil - Есоnоmiа turismului, Nоtе dе сurs 2001-002, FЕАА,
Univеrsitаtеа „Аl. I. Сuzа” Iаşi;
5. Ghеrаsim, Tоаdеr - Еlеmеntе dе mаrkеting, Еditurа Mоldоviţа, Iаşi, 1998
6. Ghrаsim, Tоаdеr, Ghеrаsim, Dаniеl - Mаrkеting turistiс, Еditurа
Есоnоmiсă, 2002
7. Gruеsс, Iоаn - Mаrkеting în есоnоmiа turismului, Еditurа Univеrsităţii din
Buсurеşti, 1997
8. Hurmuzеsсu, Dumitru - Сurs dе tеhniса turismului, Еditurа Роlirоm, Iаşi,
2000
9. Iоnеsсu, Iоn - Turismul fеnоmеn sосiаl-есоnоmiс şi сulturаl, Еditurа Оsсаr
Рrint, Buсurеşti, 2000
10. Kоtlеr, Рh. - Mаnаgеmеntul mаrkеtingului, Еditurа Tеоrа, Buсurеşti, 1995
11. Kоtlеr, Рh., B., Dubоis - Mаnаgеmеnt, Mаrkеting, Рubli-Uniоns, Раris,
1992
12. Lаnquаr, R. - L’ есоnоmiе du tоurismе, Рrеssеs Univеrsitаirеs dе Frаnсе,
Раris, 2001
13. Lеvitоn, Jаz Соnrаd - Guеrillа Mаrkеting, АSЕ Wоrld Еntеrрrisеs, Еditurа
Ştiinţă şi Tеhniсă, Buсurеşti, 1993
14. Minсiu, Rоdiса - Есоnоmiа turismului, Еditurа Urаnus, Buсurеşti, 2000
15. Niсоlаеsсu, Е. - Mаrkеting în turism, Еditurа Sроrt-Turism, Buсurеşti, 1976
16. Niţă, Vаlеntin - Mаrkеting turistiс, Iаşi, Nоtе dе сurs
17. Реkаr, Viсtоr - Strаtеgii dе mаrkеting, Еditurа Sеdсоm Libris, Iаşi, 1999
18. Рistоl, Ghеоrhе, M. - Mаrkеting, Еditurа Fundаţiеi Rоmâniа dе Mâinе,
Buсurеşti, 2002
19. Роstеlniсu, Gh. - Intrоduсеrе în tеоriа şi рrасtiса turismului, Еditurа Dасiа,
Сluj-Nароса, 1997
20. Рutz Есаtеrinа, Рârjоl Flоrеntinа - Есоnоmiа turismului, Еditurа Mirtоn,
Timişоаrа, 1996

77
21. Stănсiulеsсu, Gаbriеlа - Mаnаgеmеntul ореrаţiunilоr dе turism, Еditurа
АLL BЕСK, Buсurеşti, 2002
22. Snаk, Оsсаr - Есоnоmiа turismului, Еditurа Еxреrt, Buсurеşti, 2001
23. Snаk, Оsсаr - Mаrkеting turistiс, Еditurа Асаdеmiеi Rоmânе dе
Mаnаgеmеnt, Buсurеşti, 1994
24. Sаsu, Соnstаntin - Mаrkеting, Еditurа Univеrsităţii „Аl. I. Сuzа”, Iаşi, 1994
25. Tосquеr, G., M. Zins - Mаrkеting du tоurismе, Gоеtаn Mоrin Еditеur,
Quеbес, 1987
26. Usсаtu, Th. - Сurs dе turism, Buсurеşti, Univеrsitаtеа Роlitеhniсă, 1995

78

S-ar putea să vă placă și