MANAGEMENT HOTELIER

DEFINITII SI FUNCTIILE MANAGEMENTULUI TURISTIC

Industria cazarii are o importanta sociala si economica deosebita in societatea

contemporana. In multe din tarile dezvoltate si cele mari, receptoare de turisti, numarul celor
care au beneficiat de servicii de cazare pe parcursul unui an depaseste populatia totala a tarii.

In cadrul sectorului terţiar putem localiza turismul şi industria ospitalităţii prin însăşi
conţinutului activităţilor pe care le desfăşoară, respectiv prin complexul de prestaţii pe care le
furnizează în piaţă. Intr-o economie naţională, importanţa turismului şi a ospitalităţii creşte de la
an la an.

Mutaţiile social-economice din prezent au creat şi dezvoltat turismul ca ramură distinctă a

economiei naţionale. Prima definiţie a turismului, acceptată pe plan mondial, este a lui W.
Hunziker, din 1940: “Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din
deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea
nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare.” Aşadar, prin
turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber,
călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru
a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament
etc, iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti
la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor
turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.

Turismul poate fi definit ca o industrie bazată pe servicii, care înglobează o serie de

componente tangibile şi intangibile. Din categoria elementelor tangibile fac parte:

 Serviciile de transport;
 Serviciile de ospitalitate - cazare şi alimentaţie;
 Serviciile conexe (complementare) - bancare, asigurare şi securitate.

Elementele intangibile sunt: odihnă şi relaxare, cultură, aventură, experienţe noi.

 Potrivit definiţiei, putem identifica în cadrul industriei turistice 5 mari grupe de servicii,
fiecare dintre ele având câteva componente de produse şi servicii.
1. Servicii de cazare : hoteluri, moteluri, cabane, sate de vacant, campinguri, parcuri,
cazinouri, vase de croaziera;
2. Servicii de transport: navale, aeriene, autorutiere, feroviare;
3. Servicii de alimentatie: restaurante, catering, baruri, tavern;
4. Vanzare cu amanuntul: magazine de cadouri, magazine de suveniruri, magazine
de obiecte de arta si artizanat;
5. Servicii complementare: recreative, de afaceri, cultural – artistice, sportive, etnice,
sezoniere si de tratament.
WTO defineşte turismul şi industria turistică astfel: în domeniul turismului trebuie
incluse toate activităţile pe care o persoană le poate realiza într-o călătorie, în diverse scopuri:
vacanţă, business etc, într-o zonă diferită de locaţia uzuală, pentru o perioadă nu mai
îndelungată de 1 an consecutiv. în concluzie, pentru ca o călătorie să aparţină domeniului
turistic trebuie să fie caracterizată prin aceste 3 aspecte în mod simultan.
Funcţiile turismului
Privit în corelaţie cu ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un element
dinamizator al sistemului economic global. Astfel, se pot identifica următoarele funcţii pe care le
îndeplineşte turismul în cadrul unei economii naţionale:
1. Funcţia economică - presupune contribuţia turismului la:
Dezvoltarea economică a zonelor turistice - resursele naturale ale zonelor respective
(formele de relief, climatul, fondul forestier, de floră şi de faună) şi antropice (monumente
istorice, culturale, muzee, edificii religioase etc.) reprezintă „materia primă" pentru turism şi ca
atare, zonele sau localităţile care dispun de acestea atrag fluxuri turistice, chiar dacă sunt sărace
în alte resurse. Pentru ele turismul reprezintă o alternativă pentru dezvoltarea economico-socială
şi contribuie la atenuarea dezechilibrelor intra-regionale.
Dezvoltarea altor ramuri ale economiei naţionale - turismul stimulează dezvoltarea
agriculturii, construcţiilor, transportului, comerţului etc, deoarece unele ramuri ale economiei
naţionale participă la crearea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale a turismului, iar altele
reprezintă părţi ale produsului turistic, contribuind la satisfacerea cererii turiştilor.
 Orice unitate monetară ce intră în economia unei ţări, a unei regiuni sau a unei zone cu
destinaţie turistică, indiferent sub ce formă a fost înregistrată - investiţii, alocaţii bugetare,
transferuri de bani, sponsorizări sau cheltuieli turistice - are impact stimulativ asupra economiei
şi nu o singură dată.
Particularizate la specificul economiei turismului, intrările de valori, de acest gen,
generează efectul multiplicator al cheltuielilor turiştilor. Dezvoltarea şi diversificarea activităţii
de turism se va resimţi şi în activităţile desfăşurate de aceste ramuri economice, contribuind la
creşterea volumului de activitate, crearea de noi locuri de muncă, creşterea veniturilor pe ramura.
Crearea de noi locuri de muncă - turismul are un rol important în atragerea
excedentului de forţă de muncă din alte sectoare şi, implicit, la atenuarea şomajului. în corelaţie
cu diversificarea cererii în piaţa turistică şi dezvoltarea dorinţelor clienţilor s-au înregistrat
creşteri semnificative ale numărului celor care lucrează în hoteluri, restaurante, transporturi,
agenţii de turism, prestaţii de agrement, conducerea administrativă a aparatului turistic. Aceste
activităţi se regăsesc total sau parţial, în structura industriei turistice, ceea ce face dificilă
evaluarea cu rigurozitate a numărului celor ocupaţi în turism. De asemenea, trebuie menţionat
faptul că aria de cuprindere a industriei turistice este sensibil diferită de la o ţară la alta,
accentuând greutăţile de comensurare din acest sector. Din punct de vedere calitativ, relaţia
turism-forţă de muncă poate fi exprimată printr-o multitudine de aspecte, între care: nivelul de
calificare al celor ocupaţi în turism şi structura forţei de muncă pe trepte de pregătire, raportul
dintre cei angajaţi cu program normal şi cei cu timp parţial de muncă, proporţia angajaţilor
sezonieri şi fluctuaţia personalului, costul formării profesionale etc.
Echilibrarea balanţei de plăţi externe - încasările obţinute de la turiştii străini sunt, din
punct de vedere economic, exporturi pentru ţările beneficiare ale fluxurilor turistice. Aceste
exporturi, asociate cheltuielilor turistice pentru diverse servicii sau consumului de bunuri
materiale, au fost denumite „injectări" pentru economie, pe considerentul că ele produc cheltuieli
interne. Pe de altă parte, dacă economiile populaţiei au destinaţia de a fi cheltuite în afara ţării,
sau dacă o parte din banii proveniţi din turismul receptor sunt cheltuiţi pentru importuri, plata
impozitelor, denumite „scurgeri", atunci se reduce efectul multiplicator şi nu mai este stimulată
economia internă. în acest
context, creşterea economică este posibilă numai atunci când „injectările" sunt mai mari decât
„scurgerile". Aşa cum am prezentat mai sus influenţa turismului poate fi redată sintetic prin
intermediul soldului balanţei valutare a turismului. Avantajul economic pe care îl reprezintă
turismul internaţional a determinat multe ţări în curs de dezvoltare să îşi sporească eforturile
pentru dezvoltarea industriei lor turistice, ca activitate potenţială de a le furniza o parte din
devizele necesare pentru a-şi echilibra balanţa de plăţi externe şi, implicit, pentru a-şi dezvolta
economia naţională.
Stimularea investiţiilor - prin faptul că cererea viitoare pentru produsele turistice este
influenţată de îmbunătăţirile care li se aduc în mod constant sau de confortul asigurat prin
investiţiile iniţiale în domeniul turistic. De asemenea, investiţiile din alte ramuri ale economiei
naţionale, infrastructura de transport de exemplu, influenţează dezvoltarea turistică a unei zone,
dar aceasta, prin veniturile generate în timp, poate conduce la consolidarea altor ramuri
economice.
2. Funcţia socio-culturală - presupune că turismul poate contribui la:
Refacerea capacităţii de muncă a populaţiei - determinată de dorinţa şi nevoia umană
de odihnă, recreere, cunoaştere, refacere fizică şi mentală, foarte necesare în condiţiile civilizaţiei
actuale. Astfel, se pot identifica, pe de o parte, turismul de odihnă care îi priveşte pe cei care au
nevoie de repaus fizic sau intelectual de lungă durată şi care îşi petrec concediul de odihnă în
diferite zone turistice. Iar, pe de altă parte, este turismul de tratament care vizează persoanele
care îşi petrec o perioadă de timp, concediul, cu scopul de a-şi trata diversele afecţiuni sau cu
scop profilactic, folosind unele resurse naturale: ape termale, minerale, climă, nămol etc.
Utilizarea corespunzătoare a timpului liber - în etapa actuală de dezvoltare a
economiei mondiale, se manifestă tot mai pregnant tendinţa de creştere a timpului liber, fapt ce
ridică problem privind organizarea şi utilizarea eficientă a acestuia. Turismul, prin activităţile pe
care le asigură călătorilor şi prin paleta largă de servicii pe care le pune la dispoziţia acestora
reprezintă una dintre modalităţile cele mai potrivite de utilizare a timpului liber.
Ridicarea nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie a oamenilor - prin sistemul de
valori, turismul favorizează şi facilitează o îmbogăţire a orizontului cultural, informaţional, atât
pentru turişti, cât şi pentru populaţia din zona respectivă, contribuind la formarea lor intelectuală.
Turismul se caracterizează prin larga penetrare în rândul tinerilor, această categorie
socială fiind foarte receptivă la cunoaşterea prin turism.
Intensificarea legăturilor între naţiuni - în condiţiile actuale ale circulaţiei turistice se
poate aprecia că turismul tinde să devină tot mai mult una dintre formele principale de legătură
directă între oameni, pe plan intern şi, mai ales, pe plan internaţional. Deplasările turistice
internaţionale constituie un mijloc eficient de contact cu realităţile şi popoarele altor naţiuni.
Această funcţie este cu atât mai evidentă, cu cât pe plan mondial se observă tendinţa de
dezvoltare a turismului de vizitare, care presupune fragmentarea sejurului turistic la mai multe
destinaţii din ţări diferite sau vizitarea mai multor ţări în aceeaşi vacanţă.
3. Funcţia ecologică - se concretizează în menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului.
In procesul consumului turistic, mediul, de regulă, se deteriorează, motiv pentru care este absolut
necesară identificarea unor soluţii care să vizeze diminuarea sau chiar eliminarea impactului
negative al turismului asupra mediului. Acest nou concept de economie durabilă, respectiv în
cazul nostru de turism durabil se referă la dezvoltarea activităţilor specifice turismului cu o
micşorare a prejudiciilor aduse mediului. în acest context, turismul se va menţine durabil dacă va
răspunde la câteva cerinţe:
• Dezvoltarea sa va fi planificată raţional, pe criterii economico-sociale riguros fundamentate;
• Politicile şi criteriile de dezvoltare vor respecta principiile durabilităţii;
• Dezvoltarea se va realiza cu angajarea şi cooperarea puterilor publice şi a sectorului privat;
• La această dezvoltare vor participa societatea civilă şi comunităţile locale.
Vocaţia ecologică a turismului poate fi susţinută prin: controlul dezvoltării unor zone
turistice, orientarea fluxurilor turistice, organizarea de parcuri şi rezervaţii, refacerea unor trasee
turistice, precum şi promovarea unor forme de turism mai puţin agresive cum sunt: turismul
verde, turismul rural, turismul de tip foto-sqfari etc.