UNIVERSITATEA OVIDIUS

FACULTATEA DE TEOLOGIE
− MANAGEMENTUL TURISMULUI RELIGIOS -

ECONOMIA TURISMULUI

Masterand: Chivu Corneliu

Anul I
Semestrul II

- Constanta 2011 -
 1. Continutul, caracteristicile si sfera de cuprinderea economiei turismului.

1.1 Notiuni si categorii fundamentale in economia turismului.

Etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), sau „to tour”, „to
make a tour” (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a
desemna acţiunea de voiaj în Europa – în general şi în Franţa – în special. La rândul său, acest
termen englez derivă din cuvântul francez „tour“ (călătorie, plimbare, mişcare), fiind preluat de
majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini
şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos“ şi, respectiv, din cel latin „turnus“ şi
înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism“ a derivat şi cel de „turist“, adică persoana
care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie. Prin turism se înţelege:
• în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în
altă localitate sau ţară, pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi
îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau
tratament;
• în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor
solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile protecţiei şi
conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.
Astfel sunt consideraţi turişti persoanele care:
• efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);
• se deplasează în staţiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii stării de
sănătate;
• se deplasează în alte localitaţi în scopul de a participa sau de a asista la competiţii sportive;
• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale, reuniuni
ştiinţifice sau misiuni religioase etc.;
• se deplasează în scopuri culturale.

1.2 Forme de organizare, tipuri si diversitatea turismului.

În cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme:
• turismul intern (domestic tourism) – rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară;
 • turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) – vizitarea unei
ţări date de către non-rezidenţi;
• turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) – rezidenţii unei ţări date
care vizitează alte ţări.
Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:
• turism interior – incluzând turismul intern şi turismul receptor;
• turism naţional – incluzând turismul intern şi turismul emiţător;
• turism internaţional – incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător
(outgoing).
În ţara noastră sunt prezente aceste forme de turism şi sunt intrate de mai multe decenii atât în
teoria turismului, cât şi în activităţile turistice desfăşurate de către unităţile prestatoare de servicii
turistice.
Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le suportă, se mai poate
clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:
a) după motivele călătoriei:
• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);
• vizite la rude şi prieteni;
• afaceri şi motive profesionale;
• tratament medical;
• religie/pelerinaje;
• alte motive.

b) după gradul de mobilitate al turistului distingem:

• turismul de sejur:
lung/rezidenţial;
mediu;
scurt.
• turismul itinerant (de circulaţie);
• turismul de tranzit.
 c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:
• turismul particular;
• turismul social;
• turismul de masă.

d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:

• turismul organizat;
• turismul neorganizat;
• turismul mixt.

e) după vârsta participanţilor:

• turismul pentru preşcolari;
• turismul pentru elevi;
• turismul pentru tineret (18-31 ani);
• turismul pentru adulţi (31-60 ani);
• turismul pentru vârsta a III-a.
Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin anumite
caracteristici comune.

1.3 Factorii ce determina cererea in turism

Pe lângă previziuni de natură pur economică sunt necesare şi anumite previziuni de natură social-
psihologică pentru a putea înţelege nevoile/dorinţele turiştilor şi a veni în întâmpinarea lor cu
produse şi servicii care să satisfacă întocmai aşteptările acestora. OMT identifică careva factori
in acest sens:
• Turismul este promovat de către guverne mai mult pentru profiturile economice obţinute decât
pentru beneficiile sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
• Creşterea concurenţei între destinaţiile de vacanţă şi alte forme de petrecere a timpului liber.
• Creşterea importanţei internetului ca mijloc de promovare şi vânzare.
• Parcurile de distracţii tematice vor deveni din ce în ce mai populare prin oferirea unei game
largi de atracţii şi facilităţi într-o zonă relativ compactă.
• Introducerea monedei unice EURO are ca principal rezultat creşterea numărului de călătorii
intraregionale.
• Creşterea rapidă a numărului de „low cost airlines” va avea ca efect creşterea călătoriilor
intraregionale.
• Consolidarea tour-operatorilor europeni va continua prin „înghiţirea” operatorilor de
dimensiuni medii lăsând marii operatori şi micii operatori specializaţi să deservească piaţa.
• În societăţile vestice se manifestă o tendinţă de creştere a numărului persoanelor în vârstă, a
ratei divorţurilor, a familiilor monoparentale şi a căsătoriilor la vârste mai înaintate şi a
respectului faţă de natură.
• Cultura reprezintă o componentă a călătoriei la peste 60% dintre turiştii europeni.
Aceste previziuni, atât cele de natură economică, cât şi cele psiho-sociologice sunt necesare
pentru crearea unei oferte turistice corespunzătoare evoluţiei şi cerinţelor pieţei. Aceasta este o
abordare la nivel macro-economic care va trebui aprofundată prin analize pe termen scurt ale
pieţei.

1.4 Importanta economico-sociala a turismului

Pentru a deveni cu adevărat un motor de creştere economică, activităţii turistice trebuie să i se
acorde importanţa cuvenită în sensul considerării ca sector prioritar al economiei naţionale.
Odată îndeplinit acest deziderat se poate realiza o strategie pe termen lung pentru dezvoltarea
turismului, concomitent cu dezvoltarea întregii economii naţionale. Cu toate că are un aport
semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o contribuţie aparte la realizarea valorii adăugate.
Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligenţă şi creativitate, turismul participă
la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de
vedere al nivelului de dezvoltare. De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din
alte domenii. Studiile de specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este
determinată în mare parte de nevoile turismului. Turismul reprezintă totodată un mijloc de
diversificare a structurii economiei unei ţări. Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii
turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe ale turiştilor determină apariţia unor
activităţi specifice de agrement, transport pe cablu. Pe lânga toate acestea, turismul reprezintă şi
o cale (în unele cazuri chiar singura) de valorificare superioară a tuturor categoriilor de
resurse şi în special a celor naturale: frumuseţea peisajelor, calităţile curative ale apelor minerale
sau termale, condiţiile de climă. Pentru ţara noastră – în etapa actuală, ca urmare a prezenţei unor
resurse turistice neexploatate şi insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu
posibilităţi însemnate de creştere şi deci rămâne o sferă de activitate care poate absorbi o parte
din forţa de muncă rămasă disponibilă prin restructurarea economică. Turismul, prin faptul că
este un mare consumator de muncă vie, joacă un important rol în economie. El creează noi locuri
de muncă, participând astfel la atragerea excedentului de forţă de muncă din alte sectoare,
contribuind astfel la atenuarea şomajului. Numărul mare al celor care lucrează în domeniul
turismului are ca explicaţie faptul că posibilitaţile de mecanizare-automatizare a operaţiunilor
turistice sunt limitate. Efectele turismului se răsfrâng şi asupra calităţii mediului, a utilizării
timpului liber şi nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre naţiuni. Răspunzând unor cerinţe de
ordin social, turismul se afirmă şi ca un important mijloc de utilizare a timpului liber. Evoluţia
contemporană a economiei mondiale este caracterizată de tendinţa de creştere a timpului liber,
fapt ce ridică probleme privind organizarea şi utilizarea eficientă a acestuia.

2. Bazele economice ale activitatii turistice.

2.1 Indicatorii economici de dezvoltare a turismului

Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel mondial,
printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici, politici, sociali.
Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere datorită dorinţei
oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi datorită progresului
tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide şi mai
confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.

2.2 Eficienta economica in turism

O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă contribuţia sa la
asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern
şi internaţional. Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său
reconfortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a populaţiei, atât
prin formele de odihnă, cât şi prin formele de tratamente balneo-medicale.
2.3 Indicatorii ce caracterizeaza starea si dezvoltarea turismului intern
Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori: sosirile/plecările
de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional. Indicatorul „încasări” prezintă o
creştere mult mai accentuată, care se datorează şi fenomenului inflaţionist, pe lângă ceilalţi
factori de influenţă (creşterea numărului de sosiri, a duratei sejurului, a cheltuielilor ocazionate
de activitatea turistică, a distanţei de deplasare). Previziunile WTO se referă la o încetinire a
ritmului de creştere atât a sosirilor, cât şi a încasărilor. Sunt luate în considerare ritmuri medii
anuale de creştere situate în jur de 4% (echivalentul unei dublări la un interval de 18 ani) pentru
ambii indicatori de măsurare a circulaţiei turistice internaţionale.
2.4 Rolul turismului in economia nationala
În ansamblul unei economii naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al
sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care
antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. De asemenea, cererea turistică determină o
adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice şi indirect în
stimularea producţiei ramurilor participante la: construirea şi realizarea de noi mijloace de
transport, instalaţii de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice ş.a. Dezvoltarea turismului
conduce la un semnificativ spor de producţie. Cu toate că are un aport semnificativ la crearea
PIB, turismul are şi o contribuţie aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific
consumul mare de muncă vie, de inteligenţă şi creativitate, turismul participă la crearea valorii
adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de
dezvoltare. De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii. Studiile
de specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de
nevoile turismului. Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii
economiei unei ţări. Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii turistice la nevoile tot mai
diversificate, mai complexe ale turiştilor determină apariţia unor activităţi specifice de agrement,
transport pe cablu. Trebuie menţionat şi faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea
unor zone defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin
dezvoltarea unor zone mai puţin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu importante
şi atractive resurse turistice naturale şi antropice. Datorită acestui fapt el este considerat o
pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.
Totodată, turismul reprezintă un mijloc de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de
cultură şi civilizaţie a oamenilor.

3. Piața turistcă

3.1 Natura şi conţinutul pieţei turistice.

Piaţa turistică reprez ansamblu actelor de vânzare-cumpărare ale căror obiect îl reprez produsele
turistice. Produsul turistic este rezultatul îmbinării între bunuri materiale şi servicii, res naturale
şi antropice, baza materială şi resurse umane. Particularităţile produsului turistic: prod turistic
este complex şi multistructural, turistul cumpără o întreagă experienţă, turistul este parte a
procesului de prod în turism, experienţa turistică este infl de fact externi.
Notiunea de “piata turistica” este una foarte generala si destul de vaga; daca privim cu atentie la
realitatea din practica, vom constata ca avem de-a face cu urmatoarele categorii de piete:
• piata prestatarilor individuali din turism (hoteluri, restaurante, transportatori, atractii etc.).
Uneori, la delimitarea pietei turistice trebuie avut in vedere faptul ca o parte din serviciile
acestora nu sunt prestate turistilor, ci localnicilor;
• piata operatorilor turistici (organizatori de voiaje), formata din totalitatea persoanelor
care achizitioneaza voiaje si sejururi organizate, la pret forfetar;
• piata unei destinatii turistice, formata din vizitatorii (sau potentialii vizitatori) ai
destinatiei respective;
• piata unei forme sau tip de turism, ca de exemplu piata turismului cultural, piata
turismului montan, piata turismului urban, piata turismului rural, piata turismului de
litoral etc. Aici sunt inclusi consumatorii care prefera un tip sau altul de turism;
• piata produsului turistic. Un turoperator care ofera produse integrate poate fi interesat de
definirea si evaluarea pietei fiecareia din formulele de voiaj sau sejur aflate in oferta sa.
Aceasta piata este data de numarul potentialilor cumparatori ai fiecarui voiaj sau sejur.
Pentru a-i mări consistenţa, specialistii în marketing pleacă în definirea pieţei de la un număr
mult mai mare de elemente¸ concretizate în:
a) produsul turistic, respectiv ansamblul serviciilor care-i dau conținut acestuia;
b) firmele care asigură pretarea tuturor categoriilor de servicii care intră în sfera de
cuprindere a turismului, ele fiind purtătorii oferei;
 c) purtătorii cereri, adică beneficiarii sau consumatorii de turism;
d) spaţiul (economico-geografic) bine delimitat în care au loc actele de vânzare-
cumapărare a serviciilor de turism, în care îşi exercită influenţa toate categoriile de
factori care privesc cererea, oferta , concurenţa etc.;
e) intervalul de timp vizat , în funcţie de care se poate vorbi de piaţa turistica a unei zile, a
unei luni, a unui sezon etc.
Particularităţile pieței turistice:
1.Piaţa turistică are o finalitate specifică, decurgând din faptul că turistul nu achiziţionează şi nu
consumă doar bunuri obişnuite, ci urmăreşte anumite satisfacţii.
2.Piaţa turistică este o piaţă fragmentată, ceea ce înseamnă că satisfacţiile se individualizează atât
pe plan obiectiv, prin ofertă, cât şi pe plan subiectiv, prin cerere.
3.Caracterul complex al acestei pieţe, rezultă din faptul că perceperea ofertei turistice se
realizează sub forma unei imagini în rândul fiecărui consumator potenţial, cu o încărcătură
subiectivă accentuată. Decizia de consum turistic se adoptă în raport cu imaginea ofertei şi nu cu
oferta însăşi, ea urmând să fie cunoscută ulterior.
4.Piaţa turistică este multidimensională, adică nu întotdeauna clientul singur alege produsul, la
alegerea lui participând şi persoane care-i influențează alegerea.
5.Piaţa turistică este cu grad mare de risc, ofertanţii confruntându-se de mai multe incertitudini
decât în cazul pieţei de bunuri.

3.2 Functiile pietei turistice:

Pe parcursul maturizării sale, piaţa şi-a autonomizat cîzeva funcţii specifice, respectiv:
— de determinare a preţului, deoarece, prin confruntarea cererii şi ofertei anumitor
bunuri substanţiale sau servicii, se stabileşte preţul acestor mărfuri, cît şi cantitatea
ce urmează a fi shimbată;
— de coordonare , întrucît unităţile economice se orientează pe piaţa potrivit datelor
referitoare la cerere ş ofertă. Analiza acestor date face posibilă adoptarea sau
revizuirea planuriolr economice întocmite individual si eautonom de agenţii
economici, vînzători şi cumpărători, ce se întîlnesc pe piaţă;
 — de organizare socio- economică a unităţilor, pentru că prin piaţă se realizează
legătura între ofertanţi şi cumpărători, înfăptuindu-se astfel o comunicare
economică;
— de raţionalitate economică, deoarece piaşa îi obligă pe cei ce participă la schimb să
realizeze o activitate economică rentabilă, numai în acest mod putînd rezista pe
piaţă;
Toate aceste patru funcţii specifice pieţei asigură realizarea rolului de bază al ei, şi anume
de a face posibil, în mod optim, schimblul diferitelor produse. Ar fi însă utopic să se afirme că
pirţele ar mijloci rolul şi funcţiile menţionate într-un mod ideal. Situaţii extreme, perioade de
sub- şi supraproducţie sau descoperiri tehnice majore, demonstrează faptul că pieţele nu-şi mai
pot îndeplini în mod automat rolul de regulator al echilibrului economic. Dar, exceptând aceste
situaţii limită, economia politică a ajuns la concluzia că , şi în asa- numitele „perioade normale”,
echilibrul pe unele pieţe nu poate fi apreciat ca optim. De aceea , astăzi este de la sine înţeles că
statul să intervină pe o serie de pieţe mai mult sau mai puţin intensiv.
Turismul, ca domeniu socio- economic, face pare din categoria celor ce oferă produse
„invizibile”, abstracte, ce nu pot fi definite cantitativ şi calitativ decît parţial şi indirect. Totuşi ,
ca şi celelalte activităţi producătoare de bunuri economice utile, turismul şi-a constituit în timp o
piaţă proprie a serviciilor pe care le furnizează, definită prin factori cu manifestare specifică şi
determinanţi de natură motivaţională, geografică, social economică şi poitică.

3.3Capacitatea pieţei turistice.

Capacitatea pieței exprimă mărimea acesteia prin intermediul numărului total de produse sau
prestații care se pot vinde, în unități fizice. În cazul pieței turistice, capacitatea s-ar putea
exprima în număr de înnoptări la hotel, număr de mese la restaurant, număr de vizite la muzeu,
număr de sejururi sau voiaje achiziționate și altele. Capacitatea pieței se calculeaza cu formula:

Cp = Nc ∙ f ∙ q

,unde Nc este numarul de consumatori (clienti), f este frecvența cumpărării, iar q este cantitatea
achiziționată la o cumparare (denumită și cumpărătură specifică).
3.4Segmentarea pieței turistice.
Piața turistică poate fi abordată, la fel ca orice altă piață, sub trei aspecte: global, individualizat și
pe segmente.
1) Abordarea globala este specifică operatorilor turistici care oferă servicii nediferențiate
pentru toate categoriile de clientelș. Studiile de piață sunt în acest caz ușor de realizat,
costurile implicate fiind deci mai scăzute. De asemenea, costurile de “fabricare” a
produselor sunt în general mai reduse.
2) Abordarea individualizată este cealaltă formă extremă de abordare, fiind concretizată
prin faptul că cererea este analizată la nivelul fiecărui client sau grup restrâns de clienți,
produsul fiind adaptat necesitatilor acestuia. Aceasta varianta de abordare este intalnita in
turism (desigur, cu unele limite) in cateva situatii particulare. Un prim exemplu ar fi
agroturismul (turismul rural), unde gazda poate trata fiecare client intr-un mod
diferentiat, in functie de dorintele acestuia. Un alt exemplu este cel al prestatarilor de lux
(un hotel de patru sau cinci stele) care ofera clientilor servicii personalizate. In sfarsit, se
poate da exemplul unor turoperatori care permit clientilor sa “confectioneze” ei insisi
sejurul sau voiajul, alegand itinerariile, mijloacele de transport, locurile de cazare si de
servire a mesei, modalitatile de agrement etc. Detalii cu privire la acest tip de produse
turistice forfetare (denumite produse personalizate) vor fi date in capitolul al zecelea.
3) Abordarea pe segmente consta din impartirea pietei in subpiete omogene din punct de
vedere al unor caracteristici relevante pentru oamenii de marketing. Ideea care sta la baza
segmentarii este aceea ca persoanele asemanatoare din punctul de vedere al unor
caracteristici precum varsta, educatie, venit, personalitate, stil de viata etc. vor avea nevoi
si dorinte asemanatoare. Odata realizata segmentarea, pot fi alese unul sau mai multe
segmente-tinta, pe care vor fi concentrate eforturile de marketing.
Daca segmentele de piata au fost definite si descrise in mod corespunzator, segmentarea va
oferi informatii pertinente cu privire la:
 motivatia pentru care un anumit grup de oameni cumpara un produs turistic sau
viziteaza o destinatie;
 cat de mare este acest grup;
 cat cheltuiesc membrii acestui grup;
 loialitatea lor fata de un nume de marca sau fata de o destinatie ;
  sensibilitatea lor la schimbarile de pret;
 cum raspund ei la diversele strategii de marketing-mix;
 cum trebuie elaborat un produs sau o campanie publicitara pentru a genera vanzari in
cadrul acestui segment de piata.
Sarcina marketerilor este de a identifica, pentru fiecare segment-tinta, produsele si serviciile care
satisfac dorintele si nevoile clientilor din acel segment. In practica exista adesea un conflict intre
viziunea marketerilor si cea a managerilor operationali in ceea ce priveste conceperea produsului
turistic. Din punctul de vedere al managementului operational, este mult mai simplu si mai
eficient sa oferi tuturor clientilor un produs serviciu standardizat (un pat de hotel, un loc intr-un
avion, un meniu la un restaurant etc.) decat sa adaptezi oferta pentru fiecare grup de clienti in
parte. Cu toate acestea, in conditiile in care pe piata turistica multe firme isi disputa aceleasi
portiuni de piata si isi adreseaza produsele mai multor categorii de turisti potentiali, crearea unor
produse diferentiate, adaptate fiecarei categorii de clienti, devine foarte importanta.
Rolul si importanta segmentarii difera de la un sector la altul al industriei turistice. Astfel, in
sectoarele „cazare” si „transport” segmentarea este un pas esential in procesul de creare a
produsului turistic; segmentarea si formularea produsului sunt aici doua fete ale aceleiasi
monede. Totusi, chiar si organizatiile din aceste sectoare se pot confrunta cu dificultati atunci
cand este vorba sa satisfaca nevoi diferite cu aceleasi facilitati si resurse. (Sa ne gandim de
exemplu la cazul unui hotel in al carui restaurant se intalnesc oameni de afaceri doritori de liniste
si intimitate cu grupuri galagioase de turisti tineri aflati in excursie cu autocarul.) Segmentarea
este de asemenea o etapa indispensabila in procesul de concepere a produselor unui organizator
de voiaje sau de sejururi.
In ceea ce priveste sectorul „atractii”, aici importanta segmentarii se vadeste a fi importanta nu
atat pentru formularea produsului, cat mai ales elaborarea strategiei promotionale si de distributie
pentru fiecare segment in parte. Un muzeu, un castel sau o gradina botanica vor oferi practic
acelasi “produs” tuturor vizitatorilor, indiferent de caracteristicile acestora, dar isi va adapta
campania promotionala in functie de varsta vizitatorilor sau de aria lor de provenienta, de
exemplu.
Pentru ca segmentarea sa fie eficienta, este necesar ca fiecare segment sa fie utilizabil sau
operational. Aceasta inseamna ca un segment de piata trebuie sa fie:
- discret, in sensul ca membrii sai sunt usor identificabili sub aspectul scopului in care
calatoresc, al motivatiilor, ariei de provenienta, venitului etc.;
- masurabil, ceea ce inseamna ca dimensiunea segmentului fie este cunoscuta din
studiile de piata anterioare, fie poate fi masurata cu cheltuieli rezonabile. Unii
marketeri spun ca daca un segment nu este masurabil, el practic nu exista;
- substantial, astfel incat sa poata asigura profitabilitatea firmei. Uneori, un segment de
piata redus, neluat in considerare de firmele mari, se poate dovedi foarte profitabil
pentru o firma mica;
- viabil, in sensul ca veniturile asigurate de acest segment trebuie sa fie mai mare decat
cheltuielile de marketing necesare pentru cucerirea consumatorilor din segment;
- compatibil cu imaginea sau cu pozitia pe piata vizate sau detinute de firma. Asa cum
aparitia pe piata a unei masini economice cu marca Rolls Royce ar fi greu de inteles,
in acelasi mod cazarea unui autocar cu turisti de conditie medie la hotelul Ritz din
Paris sau Crowne Plaza din Londra ar dauna imaginii acestor firme, recunoscute
pentru serviciile de lux pe care le practica, la preturile corespunzatoare acestui
standard.
 BIBLIOGRAFIE

1.Economia turismului, Ecaterina Pretz, Florentina Pârjol, Ed. Mirton, Timişoara, 1996.

2.Economia Turismului, O. Snak, N. Neacşu, P. Baron, Ed. Expert, Bucureşti, 2001.

3.Economia turismului şi mediul înconjurător, Florina Bran, Dinu Marin, Tamara Simon, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999.

4.Economia Turismului, Rodica Minciu, Ed. Uranus, Bucureşti, 2000.

5.Turismul în România, Vasile Glăvan, Ed. Economică, Bucureşti, 2000

6.Turismul - fenomen complex contemporan, Ioan Cozmescu, Ed. Economică, Bucureşti,

1998.