UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL

TIMIŞOARA
MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL

Coordonator ştiinţific:
LECTOR DRD. SAVA CIPRIANA

Absolvent:
PETRARU DORINA-PAULA
 TIMIŞOARA
2009

C U P R I N S

Introducere ...........................................................................................3
1. Diversitatea turismului modern.............................................................4
1.1. Abordări actuale ale noţiunilor fundamentale din turism......................4
1.2. Turismul şi dezvoltarea economico-socială..........................................8
1.2.1. Impactul economic al turismului..........................................................9
1.2.2. Semnificaţii socio-culturale ale turismului.......................................10
1.3. Forme de turism..................................................................................13
2. Hotelul, unitatea de cazare principalǎ.................................................28
2.1. Consideraţii şi clasificări privind unităţile de cazare ale Organizaţiei
Mondiale a Turismului..................................................................................28
2.2. Hotelurile tip exploatare individuală...................................................31
2.3. Lanturile hoteliere...............................................................................33
2.4. Servicii hoteliere.................................................................................34
3. Atractii turistice in Timisoara..............................................................37
4. Prezentarea generală a unităţii de turism Dominique Nathalie....... ..41
4.1. Hotel DOMINIQUE NATHALIE – prezentare generala.....................41
4.2. Personalul hotelului DOMINIQUE NATHALIE................................45
4.3. Furnizorii unitatii de cazare DOMINIQUE NATHALIE....................47
4.4. Evolutia principalilor indicatori ai activitatii de cazare la hotelul
DOMINIQUE NATHALIE..........................................................................48
5. Concluzii şi propuneri..........................................................................53
5. 1. Propuneri..............................................................................................54
Bibliografie.........................................................................................55
Anexa Nr.1.........................................................................................56
Anexa Nr.2.........................................................................................57

2
 Introducere

Turismul urban, în special cel de afaceri a cunoscut în România, în ultimii ani, o

puternică dezvoltare.
Timişoara este cel mai mare oraş al regiunii de vest, regiune care are în alcătuirea
sa judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. De aceea este un important centru
economic de afaceri.
Municipiul Timişoara este situat in partea vestică a ţarii, la aproximativ 60 Km de
graniţa cu Serbia şi Ungaria, fapt care face ca o serie de investitori străini să fie interesaţi
de acest oraş.
Pe teritoriul oraşului potenţialii turişti au posibilitatea de a admira o serie de resurse
turistice antropice şi de a participa la diverse manifestări culturale şi sportive. Dintre
acestea amintim: Complexul Baroc din Piaţa Unirii, zona P-ţa Victoria în care se află
Catedrala Mitropolitană, clădirea Operei şi Teatrului Naţional, monumentul Lupoaica,
aşezările religioase ortodoxe, catolice, mozaice, Muzeul Banatului, Muzeul Satului, etc.,
locuri de recreere şi petrecerea timpului liber, Festivaluri, etc.
Pentru a face faţă cererilor crescânde de cazare în ultimii ani s-au construit mai
multe unităţi de cazare. Oamenii de afaceri preferă în general hotelurile moderne,
amplasate în zone centrale sau liniştite, dotate cu utilităţi de ultimă generaţie.
Una dintre unităţile care îndeplinesc aceste cerinţe am considerat a fi Hotelul Dominique
Nathalie, situat în Timişoara Str. Daliei nr. 7. Pentru acest hotel am încercat calcularea
unor indicatori ai eficienţei activităţii de cazare, precum şi aflarea sumei la care hotelul se
poate asigura. Asigurările sunt necesare pentru calamităţi naturale, incendii, împotriva
furturilor şi dau o garanţie atât proprietarilor cât şi turiştilor cazaţi.

3
 1. DIVERSITATEA TURISMULUI MODERN

Complexitatea turismului şi caracterul tipic de serviciu îi asigură variabilitatea şi

multitudinea formelor în care poate fi realizat, oferit şi vândut produsul turistic, şi de la
un caz la altul, ţinând seama de numeroasele sale dimensiuni şi componente, în funcţie de
o serie de factori, legaţi de ofertanţi, de clientelă, de condiţiile concrete de desfăşurare, de
obiceiuri şi evoluţii istorice, de situaţii economice efective.
În această diversitate de prestaţii se poate totuşi urmări o anumită tipologie, teoria
economică concepând unele clasificări, unele cu caracteristici foarte specifice şi
delimitări clare.
Sistemul criterial are în vedere îndeosebi natura mobilurilor, preponderenţa unor
componente ale ofertei turistice, forme de ofertă şi comercializare, de tipologia clientelei,
de mobilitatea însăşi (locuri şi distanţe) etc., precum şi de criterii combinate, care descriu
delimitări şi forme mai complexe de turism. Multe din aceste categorii sunt dificil de
delimitat riguros, separaţiile făcute fiind doar de principiu, pentru evidenţierea unor
aspecte preponderente ale unor grupe de cazuri – altfel având, fiecare situaţie particulară
în parte, un specific al ei (ceea ce nu exclude găsirea unor criterii de grupare).

1.1. Abordări actuale ale noţiunilor fundamentale din turism

Schimbările majore din economia mondială, concretizate în creşteri

semnificative ale producţiei în fiecare ţară, dar şi în reducerea barierelor politice şi
comerciale dintre ţări, au condus, după 1970, la o evoluţie explozivă a numărului
călătoriilor şi a ţărilor participante la circulaţia turistică, intensificând comunicarea în
acest domeniu şi sporind nevoia de informaţii având caracter turistic.
Pe de altă parte, creşterea numărului şi diversificarea tipologică a celor implicaţi în
organizarea şi gestionarea călătoriilor - administraţii naţionale de turism, organisme
profesionale, colectivităţi locale, institute de cercetare, precum şi realizarea obiectivelor
lor vizând evaluarea pieţelor, determinarea eficienţei campaniilor comerciale, orientarea
investiţiilor, valorificarea resurselor umane şi altele, au accentuat cererea de informaţii
turistice.
A avut loc, în acest context, o lărgire a surselor de date, dar care utilizau

4
concepte diferite; ca urmare, au apărut dificultăţi în cunoaşterea şi evaluarea cu
rigurozitate a fenomenului turistic, s-au diminuat sensibil posibilităţile realizării unor
comparaţii internaţionale relevante. Se impunea, în aceste condiţii, adoptarea unui sistem
statistic unitar al turismului şi dezvoltarea unei terminologii comune. Aceste obiective şi-
au găsit rezolvarea în recomandările Conferinţei internaţionale asupra statisticii voiajelor
şi turismului, Ottawa, 1991, recomandări adoptate în 1993 la Sesiunea a XXVII-a a
Comisiei de Statistică a Naţiunilor Unite.
La baza propunerilor formulate cu prilejul reuniunii de la Ottawa au stat o serie de
principii între care:
- valorificarea experienţei acumulate de-a lungul timpului în definirea conceptelor;
- caracterul simplu şi clar al definiţiilor;
- urmărirea, cu prioritate, a unor scopuri statistice;
- compatibilitatea cu normele şi clasificările internaţionale în alte domenii, în special
cu cele de interferenţă ale turismului (demografie, transport, comerţ şi industrie, migraţie,
balanţa de plaţi, etc.).
Clarificările propuse şi adoptate au vizat o gamă largă de aspecte, ce ar putea fi
grupate pe mai multe planuri:
- conţinutul noţiunii de turism şi formele turismului;
- conceptul de vizitator şi, corespunzător, locul, durata si motivul călătoriei;
- industria turistică: conţinutul şi clasificarea elementelor componente;
- clasificarea activităţilor turistice, pornind de la oferta, în conexiune cu
structurile fundamentale ale produselor şi serviciilor CITI (Clasificarea Internaţională Tip
Industrii a activităţilor), NACE (Clasificarea industrială generală a activităţilor
economice în Comunitatea Europeană).
În privinţa turismului, potrivit noilor precizări, acesta se referă la activităţile
desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara
reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu
scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.
Se apreciază că această definiţie este suficient de largă pentru a acoperi
călătoriile între diferite ţări, dar şi în interiorul acestora şi, de asemenea, pentru a include
activităţile vizitatorilor de o zi (excursionişti) şi ale celor care rămân, în zona vizitată, cel
puţin 24 de ore (turişti).
Corespunzător accepţiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale
turismului, şi anume:
a) turism intern (domestic tourism): rezidenţii unei ţări date, care călătoresc numai în

5
interiorul acesteia;
b) turism receptor (inbound tourism); non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată;
c) turism emiţător (outbound tourism): rezidenţii ţării date care călătoresc în alte ţări.
Aceste trei forme de bază pot fi asociate în modaliţăti diferite, dând naştere altor
categorii ale turismului, şi anume:
- turism interior , formă ce regrupează turismul intern şi turismul receptor;
- turism naţional, constituit din turismul intern şi turismul emiţător;
- turism internaţional, alcătuit din turismul receptor şi turismul emiţător (vezi fig. 1.)

Fig. 1.1. Formele fundamentale ale turismului

În ce priveşte turistul, acesta este reprezentat de „ orice persoană care se deplasează

spre un loc situat în afara reşedinţei sale obişnuite, pentru o perioadă mai mică de 12 luni
şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi
remunerate în locul vizitat" .
Sunt menţionate, în acest context, trei criterii considerate esenţiale pentru a distinge
vizitatorii (în sensul de turişti) de alte categorii de călători şi pentru a elimina
ambiguităţile generate de unii termeni. Potrivit acestor criterii:
- voiajul trebuie efectuat într-un loc situat în afara reşedinţei obişnuite, ceea ce
exclude călătoriile mai mult sau mai puţin regulate între domiciliu şi locul de muncă sau
de studii;

6
 - sejurul nu poate depăşi 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul
având, din punct de vedere statistic, statutul de rezident;
- motivul principal al călătoriei trebuie să fie altul decât exercitarea unei
activităţi remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migraţia legată de locul de
muncă.
Vizitatorii sunt grupaţi, după rezidenţă, în vizitatori internaţionali şi vizitatori
interni, iar fiecare categorie este, la rândul ei, subdivizată în turişti (cei care petrec cel
puţin o noapte în locul vizitat) şi excursionişti (vizitatori de o zi).
Legat de durata voiajului, se sugerează posibilitatea înregistrării şi evidenţierea
călătoriilor pe diverse lungimi de intervale, în funcţie de necesităţile analizei.
Corespunzător acestei fragmentări a duratei călătoriei, unii autori propun şi noţiunea de
vacanţier - pentru cei care realizează o călătorie de cel puţin 4 zile, face, în acest fel, o
demarcaţie între turismul de week-end (1-3 zile) şi turismul de vacanţă.
În privinţa motivelor călătoriei, se recunoaşte necesitatea identificării acestora în
scopul evaluării comportamentului de consum şi cheltuielilor vizitatorilor. Sunt precizate
şi structurate pe grupe şi subgrupe principalele mobiluri ale călătoriilor turistice, şi
anume:
- loisir, recreere şi vacanţa (odihnă): vizitarea oraşelor, participarea la diverse
manifestări culturale şi sportive, efectuarea cumpărăturilor, plaja (cura helio-marină),
practicarea diferitelor sporturi (de amatori), croaziere, jocuri de noroc, odihnă, voiaje de
nuntă, etc;
- vizite la rude şi prieteni: vizitarea părinţilor, concedii în cămin (familie),
participarea la funeralii, participarea la programe de îngrijire a invalizilor, etc.;
- afaceri şi motive profesionale: instalarea de echipamente, inspecţii, vânzări şi
cumpărări în contul întreprinderilor străine, participarea la reuniuni, conferinţe şi
congrese, târguri şi expoziţii, participarea la activităţi sportive, profesionale, misiuni
guvernamentale, studii, cursuri de limbi străine sau de pregătire profesională etc.;
• tratament medical: staţiuni balneare, fitness, talazoterapie, kinetoterapie,
staţiuni termale şi alte tipuri de cure şi tratamente (slăbire, înfrumuseţare);
• religie/pelerinaje: participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje;
• alte motive: echipajele aeronavelor şi vaselor destinate transportului public
(personalul însoţitor de bord), tranzit, alte activităţi.
Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de
activităţi sau mai multe ramuri a căror funcţie comună este satisfacerea nevoilor
turiştilor. Din industria turistică fac parte sectoarele:

7
 • locuinţă şi alimentaţie (în conformitate cu structurile consacrate, grupa
,,Hoteluri şi restaurante"): hoteluri, moteluri, case de oaspeţi, ferme, vase de croazieră,
vile, castele, camping-uri, proprietăţi time-share, reşedinţe secundare, restaurante
(clasice, cu specific, fast-food), baruri, cafenele;
• transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate,
autocare, firme de închirieri de automobile, operatori de taximetre şi sectorul
noncomercial constituit din automobile proprietate personală, aeronave proprii, iahturi;
• organizatorii de călătorii: agenţii de voiaj şi touroperatori;
• atracţii-agrement: elemente naturale (forme de relief, grădini, parcuri, lacuri etc.) şi
construite - catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de artă, teatre, parcuri de
distracţie, facilităţi sportive, cazinouri precum şi festivaluri şi evenimente cultural-
artistice;
• organizatorii/administratorii destinaţiilor: oficii de turism naţionale, regionale,
locale.

1.2. Turismul şi dezvoltarea economico-socială

În concordanţă cu aspectele mai sus prezentate, privind conţinutul şi

trăsăturile sale definitorii, turismul - înţeles ca ansamblul relaţiilor şi fenomenelor
generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătorilor - răspunde cerinţelor unui
domeniu distinct de activitate, reprezentând, în tot mai multe ţari, o ramură importantă a
economiei.
Diversitatea activităţilor încorporate în conţinutul prestaţiei/industriei turistice ca şi
prezenţa unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului
caracterul unei ramuri de interferenţă şi sinteză. De aici decurge amploarea şi
complexitatea legăturilor dintre turism şi celelalte componente ale economiei.
Aceste relaţii îmbracă forme diferite, manifestându-se direct sau indirect, permanent
sau periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru desfăşurarea activităţii
turistice sunt necesare intrări din alte ramuri, ca: agricultură, industrie alimentară,
industria construcţiilor şi indirect a materialelor de construcţii, energetică, construcţii de
maşini etc.; de asemenea, turismul întreţine legături directe cu transporturile,
telecomunicaţiile, cultura şi arta. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, turismul
contribuie nemijlocit la asigurarea consumului populaţiei, împărţind această sarcină cu
educaţia şi învăţământul, ocrotirea sănătăţii, comerţul şi altele.

8
 1.2.1. Impactul economic al turismului

Privit prin prisma conţinutului său şi în corelaţie cu ansamblul economiei

naţionale, turismul acţionează ca un factor simulator al sistemului economic global.
Desfăşurarea călătoriei turistice presupune o cerere şi, respectiv, un consum de
bunuri şi servicii specifice, ceea ce antrenează o creştere în sfera producerii acestora.
Totodată, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează, între
altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector şi, indirect, în stimularea
producţiei ramurilor participante la construirea şi echiparea spaţiilor de cazare şi
alimentaţie, modernizarea reţelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de
instalaţii pentru agrement.
Turismul este nu numai creator de PIB, ci are şi o contribuţie importantă la
realizarea valorii adăugate. Prin specificul său - activitate de servicii, consum mare de
muncă vie, de inteligenţă şi creativitate - turismul participă la crearea VA într-o
proporţie superioară ramurilor apropiate din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare.
Turismul are, totodată, şi un important efect de antrenare, de stimulare a
producţiei în alte domenii, rezultat al caracterului său de ramuri de interferenţă şi sinteză.
Studii elaborate în acest sens au evidenţiat că activitatea unor ramuri este determinată în
mare parte de nevoile turismului.
În conexiune cu dezvoltarea şi modernizarea economiei unei ţări, turismul se
manifestă şi ca un mijloc de diversificare a structurii acesteia. Astfel, nevoia de adaptare
la cerinţele turiştilor favorizează, pe de o parte, apariţia unor ramuri
(activity) specifice: industria agrementului, transportul pe cablu, agenţiile de voiaj,
producţia de artizanat şi, pe de alta parte, imprimă dimensiuni noi unora dintre ramurile
existente: agricultură, industrie alimentară, construcţii, transporturi, servicii culturale.

Turismul reprezintă, totodată, o cale de valorificare superioară a tuturor

categoriilor de resurse şi, în mod deosebit, a celor naturale - altele decât cele
tradiţionale - şi/sau a celor de mici dimensiuni. Elemente cum sunt: frumuseţea
peisajului, calităţile curative ale apelor minerale sau termale, condiţiile de climă,
evenimente cultural-artistice, monumente de artă, vestigii istorice, tradiţia populară îşi
găsesc cea mai bună valorificare, în unele situaţii chiar singură, prin intermediul
turismului. Mai mult, în cazul comercializării acestor resurse în turismul internaţional se

9
asigură un spor de venit, rezultat al costurilor comparative (de producţie) mai mici pe
piaţa internă faţă de cea internaţională. De asemenea, faţă de alte ramuri dominate de
economiile de scală, turismul se poate dezvolta şi prin exploatarea resurselor de mici
dimensiuni, dispersate, fiind, din acest punct de vedere, o componenţă importantă a
economiilor locale.
Consecinţa firească a acestor efecte, turismul este capabil să provoace mutaţii în
dezvoltarea în profil teritorial; din acest unghi, el este considerat o pârghie de atenuare a
dezechilibrelor interregionale, privite la scară naţională sau mondială, ,,o soluţie pentru
prosperitatea zonelor defavorizate, un remediu pentru localităţile dezindustrializate".
Pe lângă incidentele asupra economiei regiunilor şi zonelor receptoare de
turişti, rezultate din atragerea lor în circuitul de valori, dezvoltarea turismului are
consecinţe asupra geografiei acestora, asupra urbanizării şi construcţiei de locuinţe,
amenajării de drumuri, realizării de servicii publice. El favorizează, de asemenea,
utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităţilor de forţă de muncă.
Efectele economice ale turismului îmbracă şi alte forme de manifestare; dintre acestea,
se impune a fi menţionată contribuţia sa la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate,
realizată deopotrivă pe seama turismului intern şi internaţional. Astfel, în cazul
turismului intern, prin cheltuielile făcute de turişti pentru procurarea de bunuri şi servicii
specifice, este redată circulaţiei o parte din veniturile obţinute de aceştia; se realizează,
în acest fel, o echilibrare a cererii solvabile cu oferta (producţia), atenuându-se presiunile
inflaţioniste. Pe de altă parte, produsele turistice mai rafinate, mai complexe, presupun,
din partea turiştilor, cheltuieli mai mari faţă de consumurile casnice; cu alte cuvinte,
preluarea unei părţi din veniturile populaţiei sub forma cheltuielilor pentru turism nu
înseamnă sporirea, în aceeaşi măsură, a consumului intern de resurse regenerabile. În
privinţa turismului internaţional, încasările valutare contribuie la atenuarea deficitului
balanţei de plaţi, la consolidarea monedei naţionale şi a liberei convertibilităţi.

1.2.2. Semnificaţii socio-culturale ale turismului

Turismul are, pe lângă consecinţele economice, şi o profundă semnificaţie

socio-umană. Acţiunea sa se exercită atât asupra turiştilor, cât şi asupra populaţiei
zonelor vizitate şi se resimte în planul consumului, instruirii şi educaţiei, utilizării
timpului liber, calităţii mediului, legăturilor dintre naţiuni. În general, efectele sale sunt
pozitive, benefice, dar, dată fiind complexitatea sa, nu sunt excluse nici incidentele

10
negative.
Prin conţinutul său, turismul are un rol reconfortant, reparator, contribuind la
refacerea capacităţii fizice a organismului, atât prin formele generale de odihnă, recreere,
mişcare, cât şi prin cele specifice, de tratament balneo-medical. Totodată, el se manifestă
ca un mijloc activ de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie
al oamenilor; turismul facilitează accesul la valorile culturale, favorizează schimbul de
idei, de informaţii, stimulând lărgirea orizontului cultural, de cunoaştere a turiştilor şi
populaţiei locale, cu efect asupra formării intelectuale. În consecinţă, turismul are o
importanţă deosebită în satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale oamenilor,
influenţând pozitiv dimensiunile şi structura consumului.
Consumul turistic are o alcătuire eterogenă, fiind reprezentat, în termeni
financiari, de cheltuielile făcute de turişti pentru cumpărarea de bunuri şi servicii
specifice. Deşi determinat de o gamă largă de factori, de natură obiectivă şi subiectivă,
specifică şi nespecifică, cât şi de particularităţile economiilor locale, consumul turistic a
înregistrat, de-a lungul timpului, o creştere semnificativă argumentând integrarea
turismului în modul obişnuit de existenţă al unor categorii sociale tot mai largi.
Consumul turistic poate fi structurat pe două mari componente: consumul intern,
efectuat de turiştii autohtoni în propria ţară, şi consumul internaţional sau exterior, cel
efectuat într-o altă ţară decât cea de reşedinţă.
Determinarea cu exactitate a consumului turistic, mai ales a celui intern, este dificil
de realizat, datorită numeroaselor interferenţe între acesta şi consumul curent de bunuri
şi servicii. Cu toate acestea, există mai multe modalităţi de evaluare a acestuia, utilizate
în practica turistică internaţională. Astfel, pentru caracterizarea consumului turistic
general, unele studii operează cu raportul dintre consumul intern şi cel internaţional,
raport ce ia valori de la circa 2 (pentru Spania sau Anglia) la 5 (în cazul Franţei sau
Austriei). În privinţa consumului turistic internaţional, acesta este, cel mai adesea,
apreciat prin prisma ponderii cheltuielilor turistice efectuate în afara ţării (cheltuielile
pentru călătoriile internaţionale reflectate în balanţa de plăţi faţă de consumul total
privat. Acest indicator înregistrează variaţii mari de la o ţară la alta, în funcţie de
amploarea turismului, dar manifestă multă stabilitate în timp, reflectând interconexiunile
dintre dezvoltarea turistică şi cea economică.
Pentru caracterizarea consumului intern se utilizează, de regulă, ponderea
cheltuielilor pentru servicii în ,,hoteluri şi restaurante" în totalul consumului final.
Sunt ţări cu mai multă experienţă în domeniu şi care operează cu o gamă mai largă de
indicatori (consumuri legate de sejur, consumuri turistice şi paraturistice etc.), în funcţie

11
de informaţiile de care dispun sau care folosesc o metodologie mai elaborată de calcul a
consumului turistic.
Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important
mijloc de utilizare a timpului liber.
Tendinţa de creştere a dimensiunilor timpului liber, ce caracterizează evoluţia
contemporană a economiei mondiale, ridică probleme legate de organizarea şi
exploatarea eficientă a acestuia; structura timpului liber trebuie, astfel, sa asigure atât
satisfacerea nevoilor privind refacerea capacităţii fizice şi psihice a organismului în
vederea reluării muncii, cât şi a cerinţelor dezvoltării fiecărui individ. În aceste condiţii,
turismul reprezintă una dintre modalităţile cele mai complexe şi benefice de utilizare a
timpului liber .
Prin formele sale, turismul contribuie deopotrivă la recuperarea capacităţii fizice a
organismului şi la lărgirea orizontului de cunoaştere, de informare a călătorului.
Corespunzător acestor avantaje, turismul se regăseşte ca principală destinaţie a timpului
liber, atât pentru cel localizat la sfârşitul săptămânii, cât şi pentru cel al vacanţelor sau
concediilor de odihnă.
Activitatea turistică, înţeleasă ca proces de producţie, cu intrări şi ieşiri,
presupune şi exploatarea unei game variate de resurse, între care cele naturale au un rol
fundamental. În consecinţă, turismul exercită influenţă asupra mediului şi componentelor
sale. Datorită complexităţii fenomenului turistic, relaţia dintre acesta şi mediu prezintă
numeroase faţete, se manifestă pozitiv şi/sau negativ.
Mediul, ca totalitate a factorilor naturali si a celor creaţi prin activităţile
umane şi, mai ales, calitatea lui reprezintă motivaţia esenţială a călătoriilor, alcătuind
,,materia primă" a turismului - în procesul consumului turistic, această materie primă
suferă o serie de transformări; de regulă, se deteriorează. Sunt afectate deopotrivă
componentele sale naturale şi cele socio-culturale. Se impune, în aceste condiţii, găsirea
unor soluţii de atenuare sau chiar de eliminare a impactului negativ al turismului asupra
mediului; şi acestea există în însuşi modelul lui de dezvoltare contemporană. Vocaţia
ecologică a turismului poate fi susţinută prin: sporul de frumuseţe peisagistică obţinut, în
unele zone, ca urmare a amenajărilor destinate recreerii; controlul dezvoltării staţiunilor;
orientarea fluxurilor turistice; organizarea de parcuri şi rezervaţii; promovarea formelor
de vacanţă, mai puţin agresive - turismul verde, turismul rural, turismul de foto-safari sau
bird-watching etc.
Conservându-şi, în fapt, propria materie primă, turismul are o contribuţie
însemnată la menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului, se manifestă ca un factor

12
activ al dezvoltării durabile.
Tot pe plan socio-cultural, dar şi politic, turismul acţionează în direcţia
intensificării şi diversificării legăturilor dintre naţiuni. Călătoriile, şi în mod deosebit cele
internaţionale, reprezintă o cale eficientă de contact cu realizările şi popoarele altor
locuri, iar rolul lor devine tot mai important pe măsura creşterii circulaţiei turistice,
respectiv a numărului persoanelor şi ţărilor participante la trafic. Turismul contribuie,
astfel, la promovarea unei mai bune înţelegeri între popoare aparţinând diferitelor culturi
şi naţionalităţi, la reînvierea tradiţiilor, la valorificarea preţioasei moşteniri a culturii
universale.
Prin ansamblul posibilităţilor pe care le oferă şi condiţiilor pe care le reclamă pentru
buna sa desfăşurare, turismul constituie, de asemenea, un instrument eficient al
destinderii internaţionale, de consolidare şi menţinere a păcii în lume.

1.3 Forme de turism

Turismul de odihnă şi agrement

Turismul de odihnă şi agrement este forma cea mai răspândită şi mai diversificată
sub aspectul duratelor, atracţiilor, animaţiei, naturii activităţilor recreative şi serviciilor
anexe.
Din cadrul acestei categorii de forme diverse, se detaşează în funcţie de ponderea
majoră (dominantă) a anumitor atracţii, turismul sportiv (destinat practicării a diverse
activităţi sportive, inclusiv a vânătorii), turismul cultural (cu accent funcţia formativă a
manifestărilor cultural-artistice, dar abordate ca activităţi în timpul liber).
Tot ca o detaliere mai aprofundată, turismul de agrement (urmărind în mod deosebit
ieşirea în natură, vizitarea unor locuri şi oameni noi, cu interes pentru obiceiurile şi istoria
acelor locuri etc.) poate fi separat de turismul de odihnă şi recreere (axat pe contracararea
surmenajului şi bolilor ce pot fi cauzate de viaţa modernă din mediul urban puternic
industrializat, îndeosebi prin liniştea staţiunilor turistice, cure balneo-climaterice,
tratamente).

Turismul balneoclimateric

Atunci când ponderea odihnei este majoră şi ea se completează îndeosebi cu un

anumit tip de servicii paramedicale, în anumite modalităţi, avem alte forme de turism. În

13
cadrul acestora, turismul balneoclimateric este propriu staţiunilor specializate.
Serviciile paramedicale pot fi incluse în produsul turistic şi în alte contexte, dar în
cazul staţiunilor balneo-climaterice, ele sunt preponderente în cadrul acestuia. Este un
turism fără evoluţii spectaculoase, dar vechi şi cu o anumită constantă şi stabilitate (legată
şi de stabilitatea relativă a clientelei, legată de funcţionalitatea relativ constantă a
staţiunilor de profil, iar în unele cazuri, şi de posibilitatea "eludării" sezonalităţii.
Turismul de sănătate presupune, ca tratamentele, curele etc. sunt mobilul central şi
serviciile de bază.

Turismul profesional

Turismul profesional este cel legat de nevoi şi obligaţii privind profesiunea, precum
deplasările necesitate pentru contacte şi aranjamente comerciale (turism de afaceri),
organizarea unor reuniuni, parada modei, simpozioane sau expoziţii ştiinţifice, schimburi
de experienţă didactică şi de cercetare etc. (turism ştiinţific sau tehnico-ştiinţific),
participarea la cursuri şi perfecţionări profesionale (turism de studii - cu caracter divers,
de diferite niveluri de pregătire, forme de desfăşurare şi durate), turism misionar s.a. În
toate aceste cazuri, persoanele în cauză au nevoie, pe lângă transport la locul de
destinaţie, de o serie de facilitaţi şi servicii, pe toată durata desfăşurării manifestării (cât
lipsesc de la reşedinţa cotidiană).

Turismul urban

Oraşele continuă să reprezinte o atracţie principală pentru turism, existând veritabile

oraşe turistice, de mare importanţă pentru turismul intern şi internaţional. Dar turismul
urban este un tip de turism bine delimitat.
Turismul urban are în vedere valorificarea ansamblului resurselor existente pentru
asemenea servicii (turistice), în oraşe, altele decât staţiunile turistice. El reprezintă, deci,
acele activităţi turistice oferite vizitatorilor străini de localitatea respectivă, pe baza
tuturor resurselor ce se pot constitui ca puncte de atractivitate şi facilităţi, şi anume:
parcuri, muzee, aspecte de arhitectură, monumente, pieţe, dar şi hoteluri, restaurante,
posibilităţi de transport etc.
Se exclud din acest concept activităţile de petrecere a timpului liber create pentru
populaţia locală şi formele specifice reprezentate de activităţi balneare, termale, aferente
sporturilor de iarnă.

14
 Ca o particularitate a turismului urban, organizatorii de turism trebuie să găsească
(eventual să creeze) şi să pună în valoare originalitatea şi specificităţile pe care le are
orice localitate.
Pe lângă punctele de atracţie speciale, aşa cum am amintit, turismul urban trebuie să
aibă în vedere resursele aferente, capacităţile turistice disponibile pentru turism (hoteluri,
restaurante, cât şi mijloace de transport), care există sau care se creează pentru activitatea
de turism respectivă. Când există capacităţi de cazare, alimentaţie publică etc., se
procedează la modernizarea, mărirea lor în funcţie de nevoile existente. Alimentaţia
publică poate fi axată pe restaurante reţea şi pe alimentaţie rapidă sau restaurante cu
specific local. Atunci când se construiesc noi asemenea obiective, ele trebuie realizate
într-o optică de amenajare a localităţii, având în vedere păstrarea specificului local,
îmbunătăţirea aspectului general, posibilităţi de exploatare la capacitate, care să ţină
seama şi de populaţia locală (aceasta trebuie avută în vedere în toate deciziile legate de
asemenea dezvoltări).
Aspectele de urbanism, de dezvoltare a localităţii vor urma trasee ce ţin cont şi de
turismul urban ce se dezvoltă. În ţările occidentale, oraşele au evoluat în direcţia punerii
în valoare, prin turism, a unor vestigii arhitectonice, mai ales după 1960, punând în
aplicare programe de refacere şi întreţinere a clădirilor, dezvoltare a parcărilor, căilor de
acces, amenajarea spaţiilor pietonale, cu o preocupare deosebită pentru îmbunătăţirea
imaginii oraşului. Toate acestea au făcut zona turistică urbană mai atractivă, contribuind
şi cu noi realizări arhitecturale deosebite, înnoirea localităţilor făcându-se în spirit
ştiinţific, integrat arhitectonic dar, polivalent şi ţinând seama de dezvoltarea turistică şi de
cele mai noi cuceriri în tehnica construcţiilor şi confortului spaţiilor de locuit, publice etc.
Strategiile de dezvoltare a turismului urban trebuie să aibă în vedere scopurile
finale, legate de crearea în rândul clientelei a tendinţei de a reveni şi a locui în zonele de
atracţie turistică şi în localităţi care până nu demult nu prezentau un interes deosebit
pentru turism. Readaptarea utilităţilor, a străzilor, a zonelor pietonale şi spaţiilor verzi,
reprezintă aspecte importante nu numai pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru atragerea
turiştilor care, de regulă, se feresc de aspectele de insalubritate, de aglomeraţie excesivă.
Turismul urban se poate transforma, prin adaptare, de la un turism de trecere prin
localitatea respectivă, într-unul de sejur.
Prin turismul urban trebuie pus în valoare caracterul particular al unor aspecte
istorice ale oraşelor şi cu atât mai mult al unor oraşe istorice, specificul unor ansambluri
şi monumente arhitectonice şi a altor creaţii de interes; însă pot deveni oraşe turistice şi
localităţi fără asemenea atracţii deja existente, dar în care se organizează festivaluri,

15
expoziţii, manifestări culturale, ştiinţifice, economice. Astfel, în funcţie de oferta turistică
(pentru turismul urban), oraşele pot fi grupate în felul următor:
- capitalele sunt cazuri aparte, prezentând întotdeauna un interes particular: capitala
e considerată reprezentativă pentru ţara respectivă; ea este de regulă un oraş mare, cu
clădiri administrative deosebite, cu săli de conferinţe şi spectacole, cu muzee şi
monumente-simbol pentru ţara respectivă şi cu o viaţă economică mai intensă (atractivă
din punct de vedere comercial);
- metropolele regionale - au importanţă fie sub aspectul mărimii şi vieţii
economice, fie sub aspectul vechimii, eventual al calităţii de foste capitale;
- oraşele obişnuite - care sunt foarte diferite. Sunt localităţi care, chiar dacă s-ar
putea găsi în cadrul lor puncte turistice interesante, nu au nici un renume, deci nu se pot
baza pe ele însele pentru dezvoltarea turismului şi mai ales a turismului internaţional.
Printr-o politică adecvată, integrând rezolvarea problemelor de cazare, masă, transport, şi
asemenea oraşe se pot face cunoscute (eventual, aşa cum am amintit, în primul rând prin
existenţa - şi înfiinţarea - unor organizaţii şi mai ales prin organizări de congrese,
expoziţii, festivaluri etc.). Ele pot să şi-l creeze (renumele în turism) printr-o politică
economică adecvată.
Pe lângă categoriile de mai sus, mai sunt şi:
- oraşe specializate pe turism, ca o funcţie majoră (precum Versailles);
- oraşe de agrement şi sejur turistic, legate de anotimp, zone geografice, centre
culturale etc.
Turismul urban trebuie privit ca o componentă şi o rezultantă a întregii
activităţi economice locale, pentru a vedea în ce măsură aceasta poate fi favorabilă
dezvoltării activităţii turistice, precum şi maura în care turismul, după caz şi cel
internaţional, în localitatea respectivă, poate influenţa pozitiv activitatea economică
locală.

Turismul de proximitate

Înainte de noţiunea de turism sătesc apăruse pentru marile concentrări

urbane, turismul de proximitate. Noţiunea de turism de proximitate a evoluat de la
conceperea lui ca un drept de odihnă al lucrătorilor oraşelor (deci cu accente sociale ale
problemei), la un turism de week-end sau chiar de concediu (ţinând cont de schimbarea
de atmosferă, dar cu deplasări mai reduse în timp şi spaţiu).
Având în vedere iniţial categoriile de populaţie cu resurse băneşti pentru turism mai

16
mici, nu totdeauna suficiente pentru deplasări la distanţe mai mari şi persoanele mai
ocupate, pentru care putea fi benefică, recreativă, valorificarea oricărui timp, cât de scurt,
pentru petrecerea lui prin activităţi de turism, turismul de proximitate s-a dezvoltat în
preajma marilor aglomerări urbane, dar el nu interesează numai turismul local, ci şi
turismul internaţional, în măsura în care a generat puncte de atracţie deosebite, legându-şi
numele de oraşele mari respective, aceste puncte de atracţie fiind incluse în programele
produsului turistic internaţional, de regulă alături de vizitarea localităţii respective.
Factorul principal ce a dus la dezvoltarea turismului de proximitate este creşterea
timpului liber pe măsura dezvoltării economice, în situaţia unor venituri suficiente care să
permită o cerere adecvată de activităţi turistice de scurtă durată, apropiate şi nu foarte
scumpe.
Dezvoltarea acestei forme de turism urmarea căutarea de noi aspecte de viaţă
socială, în sensul ieşirilor din zonele de urbanizare accentuată, cu transport aglomerat,
marcate de muncă, de stres psihologic, ieşiri într-o atmosferă de destindere care să
permită persoanei în cauză să se simtă ea însăşi eliberată de convenienţele cotidiene.
Turistul caută în proximitatea marilor aglomeraţii şi sănătatea şi vitalitatea necesare
repunerii în formă, prevenind îmbolnăvirea.
Acest turism s-a dezvoltat, uneori (şi în mod organizat) la nivel de întreprinderi
economice, de exemplu pe linie sindicală prin propunerea unor activităţi comune de acest
gen în timpul liber, dar şi acestea au început a fi tot mai mult percepute ca obligaţii
sociale, ca nişte constrângeri, ce amestecau atmosfera de lucru cu timpul liber. Tot mai
mult, psihologia turistului, se îndepărtează, în ultimul timp, de noţiunea de colectivitate -
comună cu colectivitatea de la locul de munca sau care le aminteşte de acesta - spre cea la
nivel familial, sau spre individualitate. Cu toate acestea, aşa cum altă dată în
colectivitatea sătească se organizau şi momentele de sărbătoare şi petrecerile împreună a
timpului liber, tot aşa şi azi, o reuniune de specialitate, un seminar ştiinţific sau alte
întruniri pe linia activităţii profesionale şi de muncă pot fi urmate de activităţi sportive,
culturale, de alimentaţie publică, în cadrul acelei activităţi (legate de turismul de
conferinţe, congrese, de afaceri sau sportiv).
Turismul de proximitate presupune dotări, echipamente şi investiţii uneori
deosebite sau foarte mari. Vorbind despre turismul care a fost dezvoltat în preajma
marilor oraşe în mod expres (nu sub forma simplei valorificări a unor puncte de atracţie
pre-existente), acestea au presupus asemenea investiţii mari. Pentru turismul internaţional
ne interesează acele amenajări care au rămas în mod permanent în zona de atractivitate a
localităţii urbane apropiate, cum este cazul parcurilor de distracţii - forma derivată şi

17
foarte amplă a turismului de proximitate.
Aceasta este un produs turistic ce a preluat şi valorificat idei din mai multe tipuri
de parcuri.
Este vorba în primul rând de parcul peisajer - care este cel mai vechi, derivat din
arta grădinăritului, întreţinut ca un spaţiu natural amenajat cu flori, arbori, drumuri, alei,
pentru frumuseţea estetică. Având origini în antichitate şi apoi la curţile regale şi unele
domenii senioriale, el s-a dezvoltat în sec. al XIX-lea în mod deosebit, ca o contrapondere
a urbanizării. Astfel de parcuri s-au organizat şi în zone unde spaţiul natural nu prezintă
estetică şi atractivitate deosebită, prin (doar) retuşarea unor zone de vegetaţie şi peisaje
atrăgătoare.
Parcul zoologic - derivat din cel peisajer, îşi are rădăcinile în organizarea unor
puncte de atracţie constând din animale sălbatice, păsări din teritoriile de peste mări, din
coloniile metropolelor respective, plante exotice, pe unele domenii senioriale. Acum ele
au evoluat spre forme mai ample, ideea fiind de a lăsa pe cât posibil animalele libere,
reconstituind linii de vegetaţie, ape şi roci, eventual cu punerea în valoare şi prin sisteme
de iluminare speciale, chiar prin jocuri de lumină, a animalelor respective.
O a treia categorie sunt parcurile de atracţii - care combină cele două categorii
anterioare de parcuri şi cu noţiunea de sărbătoare a ieşirii în natură. Pentru amuzarea
vizitatorilor şi creşterea interesului, s-au introdus (pe lângă cele arătate mai sus) atracţii
diverse: spectacole, chioşcuri.
În mod asemănător, târgurile şi bâlciurile, periodice ori temporare, pentru produse
artizanal-meşteşugăreşti, cu specific local sau cu specific exotic puteau fi organizate cu
includerea unei importante componente de atracţii. Se puteau organiza aici spectacole cu
caracter educativ, expoziţii de popularizare tehnică, ştiinţifică, în general în marile pieţe
ale marilor oraşe se organizau carnavaluri, defilări.
O altă categorie sunt expoziţii universale: de descoperiri tehnice, de realizări
economice etc. Ele au fost dezvoltate şi prin introducerea unor atracţii şi distracţii.
Muzeele ştiinţifice sunt un tip special de expoziţii universale; ele reprezintă o idee
revoluţionară, în sensul că schimbă vechea concepere a muzeelor (cu etalarea obiectelor),
introducând prezentarea ştiinţei în mişcare, sub forma demonstrativă, a performanţelor
diverselor realizări tehnice, a efectuării cu public a unor experienţe Este o modalitate de
popularizare a ştiinţei prin contactul direct cu vizitatorul, realizat prin interacţiune, o
atitudine specială a acestuia. Astfel de locuri devin mijloace cumulative de informare,
educaţie, comunicare şi petrecere plăcută a timpului liber.
Parcurile de distracţii, ca formă concepută de turism, complexă, rezultă din

18
rezolvarea a trei categorii de probleme:
- investiţiile de amenajare (parcul fiind un ansamblu ce se întinde pe suprafeţe mari,
înscris în dezvoltarea unor zone, deci legat de problemele de urbanizare, industrializare,
transport în comun, fiindu-i necesare spaţii administrative, zona de cazare şi restaurante,
în vecinătatea imediată sau în incinta parcului);
- investiţiile aferente funcţiilor turistice, de comunicaţii şi culturale şi pentru
echipamentele de distracţii şi petrecere propriu-zisă a timpului liber;
- politica de raţionalizare pentru un turism de masă ş completarea atracţiilor de bază
ale parcului (e vorba de anumite echipamente de petrecere a timpului liber sau turistice
periurbane, zone pentru golf, care existau, dar care au fost astfel reorientate spre un
turism de masă).
Parcurile de distracţii sunt organizate pe anumite teme dominante (exemplu: lumea
poveştilor, precum cea din desenele lui Walt Disney, lumea tehnologiei (îndeosebi cea de
avangardă) şi a universului tehnico-ştiinţific şi de science- fiction, îmbinând realitatea şi
raţionalitatea cu imaginarul, emoţionalul şi, concomitent, cu cele comerciale, de ocupare
a timpului liber, fiind necesare o serie de dotări şi servicii pentru aspectele de siguranţa şi
satisfacere a unor nevoi (de exemplu căi de acces pentru handicapaţi); aceste dotări şi
serviciile care le asigură sunt organizate în jurul unui concept, a unei teme centrale
dominante.
Parcurile orientate pe o anumită temă sunt spaţii urbane cu vocaţie comercială, în
care resursele arhitecturale, de artă şi tehnologie sunt mize importante pentru realizarea
unui proiect cultural coerent, unind atracţii susceptibile să satisfacă un larg public, creând
plăceri, generând emoţii şi ducând totodată la îmbogăţirea cunoştinţelor generale.
Relativa izolare a parcului îl defineşte, individualizează (şi evidenţiază mai
pregnant); ea este o trăsătură caracteristică, creând impresia că parcul în cauză este ca o
insulă (chiar refugiu) în cadrul care-1 înconjoară, deşi dificultăţile de acces nu sunt reale,
fiind rezolvate prin căi autorutiere ori ferate, inclusiv, adesea, căi rulante în apropiere, dar
totuşi aceasta asigură ideea de voiaj, de deplasare în spaţiu, de relaţii speciale între parc şi
ceea ce îl înconjoară.
Parcul de distracţii este un spaţiu închis, împrejmuit, (eventual cu o singură intrare),
ceea ce sugerează, şi concretizează izolarea respectiva. În cadrul apropierii de parc, se
asigură, cu grijă, o percepere progresivă a "lumii atracţiilor" pe care o reprezintă parcul,
ca scop şi împlinire a deplasării (voiajului) în cauză, în sensul că el este vizibil de
departe, perceput ca o chemare mirifică, sau deosebită şi amplă, de care te apropii treptat,
tot mai mult. În acest mod se încearcă a se crea imaginea unui teritoriu de sărbătoare, de

19
feerie, opus noţiunii de banal ori imediat accesibil. Împrejmuirea reprezint departajarea,
faţă de lumea de zi cu zi - cea a muncii şi activităţii cotidiene -, a unei lumi de vacanţă, de
reverie şi imaginar, o cetate ideală, utopică, care te atrage şi sub ale cărei porţi eşti incitat
să intri şi să te debarasezi de obişnuit. Inclusiv intrarea se realizează progresiv, printr-o
zonă tampon, de tranziţie între cele doua lumi. Lumea parcului trebuie descoperită de
vizitator, plăcerea vizitei fiind obţinuta dintr-o interactivitate între acesta şi componentele
spaţiului înconjurător al parcului. Clientul nu este numai un simplu spectator, ci şi actor
ce se integrează în atmosfera parcului, iar spaţiul din parc reacţionează, nu este pasiv.
Parcul nu este pentru a fi observat, ci pentru a fi parcurs, implicând o
permanentă mobilitate între diferitele ansambluri. În acest context se dă o mare atenţie
orientării. Este o strategie de seducţie comercială; clientul a plătit şi trebuie să fie
satisfăcut.
Toate acestea creează probleme de gestiune, de conducere. Atitudinea vizitatorilor
este aleatoare, ea trebuie anticipată pe cât posibil şi orientată, coordonată, asigurându-se
concomitent fluiditatea circulaţiei în parc, optimizarea fluxurilor pentru maximum de
vizitatori în minimum de spaţiu şi timp. Se îmbină atracţia şi buna primire a clientului cu
desfăşurarea operativă a activităţilor în parc şi curgerea relativ rapidă a fluxului de
vizitatori Atracţiile parcului sunt diverse: ele îmbina spectacolul cu momentul şi locul în
care fluxul vizitatorilor e captat înainte de trecerea mai departe, înscrise într-o dinamică
globală. Sunt atracţii mobile (bazate pe mişcare- deplasare, amenajări şi aranjamente
speciale, trenuleţe, vapoare) şi locuri imobile (săli de spectacole, diverse ş.a.).
Fiecare din ele este, în esenţa sa, un spectacol (particular), într-un fel de sine
stătător, existând un public care "consuma" atracţia, dar care este în acelaşi timp şi actor
pentru ceilalţi privitori, activând, acţionând, îndeplinind o părticica de rol în ansamblul
manifestării distracţiilor parcului, totul într-o coerenţa ce include arhitectura, decorurile,
serviciile auxiliare. Se pune şi problema localizării în spaţiu, complementarităţii cu
multiple servicii, inclusiv comerciale (suveniruri, dulciuri, boutique-uri, tonete etc.)
Spectacolul trebuie sa determine diverse emoţii şi memorabile.
Fiecare parc trebuie să-şi definească prin strategie o cultura proprie constând şi
emanând din chiar această modalitate specifică de îmbinare a atracţiilor, pe temele alese,
de exemplu din alăturarea realităţilor epocilor istorice, a monumentelor, imaginilor,
poveştilor etc. evocate de diferite segmente de atracţie din parc. Prin sine însăşi, prin
amploare, noutate, complexitate, prin captarea atenţiei, prin modul copleşitor în care
parcul asigură atragerea şi petrecerea timpului liber al clientului, el contribuie la o
anumită cultura, aducând elemente de cunoaştere şi informaţie. Totuşi parcul nu e un

20
muzeu, ci emană alt tip de cunoaştere (mai comercială), e un spectacol ce amestecă în
timp şi spaţiu, elemente de real şi de imaginar, cu sugestia, atrăgând şi participarea
clientului, graţie unor tehnologii sofisticate, înrudite cu tehnicile de TV, optice, mecanice,
cinematografice. Parcul de distracţii are deci un tip de cultura atractiv-comercială. Parcul
de distracţii este un veritabil oraş cu străzi, cu locuri mai largi (pieţe), cu clădiri, care
constituie prin ele insele puncte de atracţie, restaurante, farmacii şi puncte medicale, de
igiena, cu servicii şi dotări diverse; parcurile sunt deci organizate polifuncţional, cu
serviciile prestate de reţele profesionale specializate, sau de angajaţi, dar - ceea ce este
esenţial -, modul de funcţionare a lor trebuie să păstreze atmosfera de vacanţa, mascând
volumul deosebit de mare de muncă depusă de prestatori. Pentru a păstra această
atmosfera de vacanţa, efortul este ascuns de ochii vizitatorilor.
Există, astfel, un întreg personal, care asigură coordonarea, organizarea şi
funcţionarea aparatului funcţional, a parcului însuşi, din umbră (el nu intra în contact
direct cu vizitatorii), pe lângă angajaţii ce intră direct în contact cu clienţii (animatori,
îndrumători, lucrătorii, identificaţi prin îmbrăcăminte). Chiar şi elementul de ordine
(poliţia) trebuie să fie prezent, dar totuşi cu suficienta discreţie, menită să asigure în
primul rând sentimentul de siguranţă.
Parcul de distracţii este un oraş efemer, artificial, cu o cetăţenie proprie, lumea fiind
formată din numai două "clase": cei ce primesc (gazdele) şi cei ce vizitează (trataţi toţi ca
musafiri, ca persoane importante).

Turismul rural

Un loc aparte între formele de turism ocupă turismul rural sau sătesc , menit să
valorifice atracţiile - mai numeroase decât s-ar crede la prima vedere - din spaţiul aferent
acestuia, mizând tocmai pe opoziţia cu mediul ultraurbanizat al civilizaţiei moderne, prin
descoperirea valenţelor recreative ale cadrului de la ţara. Turism rural înseamnă aşadar
turism efectuat la sat (nu neapărat rustic, dar o asemenea caracteristică poate prezenta
importanţa, atractivitate, chiar hotărâtoare). Satul devine astfel o sursa de reconfortare şi
echilibrare în lumea de azi, din ce în ce mai concentrată şi urbanizată, în această societate
artificială din multe puncte de vedere. O politică de dezvoltare rurală şi ecologică reuşită
este mai mult decât o opţiune politică, este un imperativ al zilelor noastre.
Turismul rural (a se vedea infra, mai departe, şi referirile separate la agroturism,
turism verde, turism ecologic) include o gamă de activităţi bazate pe servicii prestate de
ţărani şi de populaţia rurală în general, oferite turiştilor pentru obţinerea unor venituri.

21
Având ca scop dezvoltarea locală durabilă şi un răspuns, adecvat nevoilor societăţii
moderne, privind petrecerea timpului liber, într-o nouă solidaritate socială sat-oraş,
turismul rural se defineşte, în economia globală a turismului, ca fiind valorificarea
turistică a spaţiilor rurale, a resurselor naturale, a patrimoniului cultural din mediul sătesc,
a construcţiilor existente la ţara, a produselor din teritoriu, a tradiţiilor populare ţărăneşti,
prin activităţi turistice înregistrate, ilustrative pentru identităţile din zonă, acoperind
necesităţile vizitatorilor găzduiţi, modalităţi de animaţie, forme specifice de petrecere a
timpului liber şi servicii diverse.
În esenţa (în coordonatele principale), turism rural înseamnă vacanţa la
ţară şi odihna în spaţiul oferit de sate (mai natural decât la oraş), cu găzduire la săteni.
Dar, potrivit conceptului general acceptat în ţările Uniunii Europene, turismul rural nu se
reduce la găzduirea la fermă sau cazarea în gospodăria ţărănească, ci cuprinde şi toate
activităţile turistice aferente spaţiului sătesc şi agricol desfăşurate, cu cazare şi în alte
structuri de primire, cum ar fi: pensiuni turistice, sate de vacanţa, campinguri localizate
însa în (şi orientate pentru) zonele rurale.
Turismul rural cuprinde:
- cazarea (de care am amintit mai sus, de regulă în regim de pensiune);
- prestarea altor servicii de bază şi suplimentare, inclusiv circulaţia în spaţiul sătesc
(zone agricole, curate, de regulă, în sensul de a se fi păstrat mai naturale, mai puţin
urbanizate; dar agricultura presupune astăzi, la rândul ei, o serie de aspecte distructive
pentru natură sau poluante); pentru acest din urmă criteriu;
- valorificarea prin vânzare a unor produse meşteşugăreşti (ceramică, împletituri,
ţesături tradiţionale etc.);
- petrecerea timpului liber în cadrul pitoresc şi specific al culturii şi obiceiurilor
populare ţărăneşti.
Clientela acestei forme de turism e reprezentata în mod definitoriu de persoane cu
reşedinţe în alte zone, de regulă urbanizate. Considerăm că şi persoanele care au rude sau
chiar reşedinţe secundare la ţara, precum şi cei ce au alte interese (de exemplu
economice) în mediul rural - în agricultura sau în alte activităţi -, sunt beneficiari tot ai
acestei forme de turism, chiar daca în modalităţi specifice.
Turismul rural poate fi montan şi de deal, dar şi de şes. El poate fi organizat de către
gospodăriile individuale locale (autorizate şi certificate) sau la nivel de localitate - cu
subcontractarea spaţiilor de cazare. Pe lângă formele amintite mai sus, există şi se pot
concepe şi altele, într-o varietate de modalităţi, rezerva constituind-o complexitatea
turismului.

22
 Potenţialul este de altfel bogat şi promiţător şi în ţara noastră (poate în mod
deosebit, având în vedere mutarea accentului după 1989, din nou, pe spaţiul rural. În
urma dezafectării celor mai multe activităţi productive din spaţiile urbanizate ăi mutarea
masivă a populaţiei la ţara, ca spaţiu care mai oferă resurse pentru supravieţuire); o serie
de zone agricole, silvice, miniere (dezafectate) şi altele sunt prea puţin valorificate prin
turism, necesitând în acest sens politici guvernamentale şi locale adecvate.
Turismul rural este în Europa mai mult decât o modă sau o opţiune singulara
orizontala. Este un fenomen destul de amplu, este o mişcare, reprezentând nu numai o
alternativă pentru petrecerea timpului liber de către locuitorii din oraşe (în general
aglomerate, cu un nivel sporit de poluare), dar şi o posibilitate concretă de a contribui
efectiv la dezvoltarea zonelor rurale şi ridicarea nivelului de trai al sătenilor.
Turismul rural nu trebuie perceput ca opus turismului urban, ci doar ca o altă
variantă de turism decât acesta, şi anume după criteriul destinaţiei (sat, respectiv oraş).
Atât turismul sătesc cât şi cel orăşenesc sunt practicate şi de populaţia provenind din
aglomerări urbane şi de cea provenind din localităţi rurale. În ţările industrializate, în care
cea mai mare parte a populaţiei locuieşte la oraşe, sigur că ponderea acestor turişti e mai
mare, atât în turismul rural cât şi în cel urban. Problema se pune însa diferit, în funcţie de
dominantă în ceea ce priveşte rezidenţa, în diferite ţări.
Turismul rural se dezvoltă de câteva zeci de ani in ţări occidentale ca Franţa,
Elveţia, Germania, Belgia, Olanda, Italia etc. Rezultatele sunt spectaculoase atât în sensul
satisfacerii clientelei cât şi al prosperităţii localnicilor: populaţia satelor şi-a asigurat un
loc de muncă chiar în propria locuinţă, s-a redus exodul către oraşe, a crescut standardul
individual de viaţă şi s-au înregistrat evoluţii pozitive în privinţa dezvoltării economice la
nivel de comune şi sate.
Pentru dezvoltarea turismului rural şi în România, Legea 145 din 1994 acordase de
pe atunci multe facilităţi celor ce prestează asemenea servicii.
Turismul rural reprezintă o puternică orientare a turismului mondial (îndeosebi a
celui european) în ultima vreme.

Agroturismul

Ca o nuanţare la cele de mai sus, trebuie precizat că turism agricol sau agroturism
înseamnă turism în agricultură sau legat de agricultură, adică bazat pe agricultură şi pe
baza căruia agricultura se poate dezvolta mai bine.
Se poate în acest sens realiza un fel de "simbioză", în care, practic, turismul

23
respectiv este inclus printre activităţile legate de agricultură şi dominate de ea,
beneficiind de o serie de facilitări (din partea acestei ramuri productive, ca activitate de
bază); dar oferindu-i, la rândul lui, nişte avantaje pe termen lung, începând cu reclama pe
care o poate face respectivelor producţii şi o mai bună includere a acelor activităţi într-un
circuit mai larg (inclusiv prin export, dacă se primesc turişti străini). Este, pe scurt vorba
de diversificarea ofertei, cu toate avantajele ce derivă de aici, atât pentru ofertant, cât şi
pentru clientela, pentru piaţă în general. Sistematizând puţin trăsăturile acestuia din punct
de vedere economic, trebuie subliniat că agricultura furnizează acestei forme de turism
principalele resurse; factorul muncă, unele produse agricole, spaţiile locuite de agricultori
constituie spaţii de cazare, diverse alte construcţii (sau alte mijloace tehnice) aferente
activităţilor agricole pot constitui componente ale animaţiei turistice, chiar puncte de
atracţie prin ele însele, de pitoresc specific acestei forme de turism.
Agricultorii pot munci în domeniul turismului legat de ocupaţia lor de bază, în
perioadele din an sau orele (din zi) de neocupare în producţia agricolă sau în felurite
(alte) activităţi legate de aceasta.
Produsele agricole sunt de cele mai multe ori "alimente de la sursa directă", dar ele
vizează şi alte scopuri, alte servicii decât cele de alimentaţie, incluzând şi anumite
articole confecţionate sau vândute pe post de suveniruri ori alte mărfuri.
Pentru serviciile de agrement, producţia agricolă poate oferi obiective specifice de
vizitat: tarlaua însăşi, cu pitorescul specific fiecărei culturi, cu particularităţile muncilor
desfăşurate, din punct de vedere al cronologiei, al perioadei legate de anotimpuri, al
naturii tehnice deosebite etc., diverse spaţii de producţie agro-zootehnică, avicolă,
apicolă, păduri şi exploataţii forestiere, forme tradiţionale de valorificare a lemnului,
tehnologii speciale etc.
În al doilea rând, turismul agricol e menit să contribuie la completarea şi punerea
mai bună în valoare a activităţilor din agricultură şi altele legate de aceasta.
Particularităţile agroturismului faţă de alte forme de turism, rezultate din cele de mai
sus, constau aşadar în:
- natura personalului de servire: aceştia sunt oameni obişnuiţi, nu profesionişti ai
turismului, în speţă agricultori, persoane cu tipuri şi niveluri de pregătire foarte
eterogenă;
- locul de amplasament al spaţiilor de cazare: locuinţa agricultorilor; deci nici
spaţiile de cazare nu sunt "profesioniste", deşi, odată afectate agroturismului, este de
preferat ca ele să rămână în afara utilizării de către membrii gospodarei agricole (fermei),
familiei de ţărani (din motive ce ţin în primul rând de păstrarea finisajelor şi

24
disponibilităţii acestora pentru turişti);
- alimentaţia este "direct de la sursă", adică pe bază de produse rezultate din producţia
agricolă imediată (neimediată), cât mai naturale şi mai proaspete;
- punctele de atracţie - şi în general, elementele de animaţie - sunt tot legate
de ocupaţiile agricole; în general vorbind, spaţiul în care se desfăşoară turismul agricol e
un mediu turistic aparte: cel în care se desfăşoară activităţile agricole, de regulă cu un
caracter rural, dar putând include şi atracţii apropiate sau conectate acestora; la serviciile
de agrement (şi, iată, nu la cele de transport - care, în epoca modernă sunt totuşi cele
obişnuite, proprii începutului de mileniu al treilea), putem aminti că şi pentru transport se
pot folosi şi mijloace proprii producţiei agricole – ori chiar căruţa, rustică, pitoreasca,
reprezentând un element de particularitate deosebită (să nu mai vorbim de pitorescul pe
care îl poate reprezenta organizarea unor rute de deplasare în vârful carului cu fân, mai
ales dacă acesta e tras de boi). Din toate acestea rezultă un produs turistic specific.

Ecoturismul

Am amintit în cele de mai sus, de multe ori despre aspectele de ,,curăţenie" şi

limitare a poluării. Dar asemenea trăsături nu se referă obligatoriu la spaţiul rural şi nici
numai la domeniul curăţeniei fizice, în sens strict şi exclusiv. În legătură cu aceste
chestiuni facem şi precizările de mai jos.
Tot ca detaliere şi nuanţare, precizăm, pentru rigurozitate, că turism verde înseamnă,
logic, acela desfăşurat în zone ,,verzi", adică în natură, în locuri cât mai puţin afectate de
construcţii, de alte aspecte tehnice, urbane şi civilizate (e vorba de civilizaţia modernă, în
sensul atribuit de Mircea Maliţa cuvântului civilizaţie), adică afectat de civilizaţie (fără a
înţelege neapărat prin aceasta ceva rău: dar în vacanţă, este adesea de dorit o schimbare
de ambianţă; adesea chiar se preferă condiţii mai puţin comode, din dorinţa de a împărtăşi
un trai mai natural, nu numai aproape de natură) - şi poate chiar de activităţi umane în
general (în maura în care urmele lăsate de om au distrus natura, prospeţimea peisajului şi
sănătatea locurilor).

Turismul de afaceri – definirea conceptului si particularitati

Turismul de afaceri este una dintre componentele cele mai dinamice ale activitatii
turistice, iar intensificarea relatiilor internationale si, în deosebi, a celor economice
reflecta în cresterea cererilor pentru calatoriile de afaceri.

25
 Turismul de afaceri (business) reprezinta o forma de turism cu scopuri comerciale,
guvernamentale sau educationale, având partea de agrement (leisure) ca motivatie
secundara. Turismul de afaceri presupune, în general, deplasarea într-o alta localitate, la o
distanta mai mare de 50 de km de localitatea de origine a turistului de afaceri, deplasare
determinata strict de o afacere, de un eveniment sau de un scop educational.
Turismul de afaceri se refera, în sens larg, la calatoriile oamenilor pentru scopuri
legate de munca lor, mai exact, de deplasarile în interes oficial, comercial sau de alta
natura, participarile la diverse manifestari organizate de întreprinderile economice sau
organisme administrative pentru reprezentanti lor.
Desi aceste actiuni presupun desfasurarea unei activitati remunerate, ele sunt
asimilate turismului deoarece organizarea si realizarea lor implica utilizarea dotarilor
turistice de cazare, alimentare, agrement cât si consumul unor servicii specifice furnizate
de organizatori de calatorii.
Turismul de afaceri are motivatii si forme de manifestare proprii, inconfundabile. Ca
principala motivatie a turismului de afaceri se poate considera si întalnirea cererii cu
oferta în cadrul târgurilor si expozitiilor, al întalnirilor de afaceri, a tranzactiilor si
negocierilor, în desfasurarea programelor unor misiuni economice, dar si a unor ample
actiuni de promovare a unei firme, a unor produse, a unor noutati în diferite domenii cu
caracter periodic sau conjugal. Principalele demersuri ale acestei manifestari se
finalizeaza cu încheierea unor contracte economice, reciproc avantajoase în cadrul
diviziunii internatoionale a muncii, a pietei bunurilor si serviciilor, ca forme ale
schimbului de valori si valori de întrebuintare.
Turismul de afaceri se desfasoara în tot timpul anului, în spatii special amenajate,
antrenând servicii specifice de expunere, de tranzactionare, cazare, securitate, amenajari
estetice, mijloace de telecomunicatii, video-tv, multiplicare, transfer, alimentatie publica,
servicii de presa, grafica etc.
Principalele caracteristici ale turismului de afaceri sunt urmatoarele:
-reprezinta domeniul cu cea mai mare calitate;
- atinge cote maxime primavara si toamna dar înregistreaza activitati si în lunile de
vara si iarna;
- completeaza sectorul turismului liber;
- investitiile în turismul de afaceri conduc la regenerarea urbana;
- multe din investitiile destinate infrastructurii sunt concepute în special pentru
turismul de afaceri ( hoteluri, restaurante, facilitati în transport si comunicatii ) si furnizeaza
beneficii care pot fi utilizate de turistii clasici si de populatia indigena;

26
 - calitatea superioara a personalului de servire ceruta de turistii de afaceri se regaseste
în serviciile prestate de acestia;
- cercetarile sugereaza ca aproximativ 40 % din turisti de afaceri care se reîntorc cu
familiile in aceleasi destinatii însa de data aceasta pentru calatorii în scopuri personale;
- turismul de afacerii are mai putine consecinte negative asupra mediului decât turismul
clasic;
Formele turismului de afaceri
Calatoriile de afaceri pot avea caracter intern sau extern în functie de beneficiarul
nemijlocit si rezultatele acestora.
Formele turismului se afaceri având caracter intern se adreseaza salariatilor unei
întreprinderi si au ca obiectiv motivarea personalului în scopul cresterii productivitatii
muncii si îmbunatatirii performantelor.
Ele se concretizeaza în :
- seminarii sau întruniri ale conducerii firmei cu salariatii (pentru cunoastere,
rezolvarea unor probleme, pentru împartasirea experientei.);
- actiuni de formare a personalului si actualizarea pregatirii;
- calatorii recompensa (incentive);
Actiunile avand caracter extern au ca obiectiv buna desfasurare a activitatilor si
prosperitatea firmelor în ansamblul lor si consta în deplasari cu caracter profesional
(lucru pe santier, acordarea de asistenta) si participarea la târguri, expozitii, congrese,
colocvii;
De asemenea, turismul de afaceri poate fi clasificat si în urmatoarele forme:
a) Turismul general de afaceri se refera, în principal, la activitatile persoanelor care
lucreaza, pentru o scurta perioada de timp, în afara locului de resedinta (de exemplu
ziaristii).
b) Turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul
întâlnirilor, conferintelor, colocviilor, simpozioanelor, congreselor si este considerat una
dintre cele mai obisnuite forme ale turismului de afaceri.
Principalele destinatii pentru turismul de reuniuni sunt: SUA cu 894 actiuni, Franta
(757), M. Britanie (722), Germania (505), Olanda (385) si orasele Paris (361), Londra
(268), Bruxelles (194), Viena (177), Geneva (166).
c) Târguri si expozitii care se definesc prin „prestari de produse si servicii destinate unui
public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul” Ca forma de
turism ele stimuleaza calatoria a doua categorii de persoane: expozantii si
vizitatorii.Turismul de afaceri, cea mai profitabila componenta a industriei ospitalitatii

27
din Romania

2. HOTELUL, UNITATEA DE CAZARE PRINCIPALĂ

2.1. Consideraţii şi clasificări privind unităţile de cazare ale

Organizaţiei Mondiale a Turismului

Dintre criteriile posibile de clasificare a unităţilor cu activitate hotelieră - practic

formele de cazare comercială- Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) le ia în
consideraţie pe cele care urmează, cu identificarea categoriilor respective.

a) După caracteristicile fundamentale:

- unităţi hoteliere şi asimilate acestora (hotel, motel, pensiune etc.);
- unităţi extrahoteliere/complementare (camping, camere de închiriat în locuinţe
familiale etc.).

b) După serviciile oferite şi modalităţile de prestare:

- hotel;
- hotel fără restaurant;
- hotel-apartament;
- pensiune;
- motel;
- hotel plutitor;
- han pentru tineret;
- acvatel;
- hotel rulant;
- refugiu montan;
- apartamente mobilate;
- camping;
- bungalou
- vilă;
- castel;
- sat de vacanţă;
- rulotă.

28
 Fiecare tip de unitate are caracteristici exact definite. Pentru motel, de pildă,
termenul este rezultatul asocierii între "motor car" şi "hotel". Motelurile americane
-primele apărute - se caracterizau prin simplificarea formalităţilor: fără sa coboare,
automobiliştii) plătea şi primea de la ghişeul recepţiei cheia uşii spaţiului de cazare
atribuit, în vecinătatea căruia putea să-şi parcheze maşina, ţinând-o sub supravegherea sa.
Motelurile europene tind spre un compromis între motelul american şi hotelul clasic.
Specifică motelurilor este construcţia pe orizontală, numai cu parter sau P + 1.
Plecând de la specificul naţional, tipurile de unităţi cu activitate hotelieră statuate în
fiecare ţară în parte nu respectă fidel tipologia O.M.T.

c) După nivelul de confort:

- de lux (4 si 5stele);
- de nivel mediu;
- de categorie modestă.
Poate fi determinat un coeficient al nivelului de confort al capacităţii de cazare, după
cum urmează:
nr. camere categoria 3 stele şi peste
nr. camere total

În România, pentru hoteluri, valoarea acestui indicator este de aproximativ 0,14 sau,
în procente, de 14%.
- Ai dreptul la un m2 pe oră... Pentru 6 ore înseamnă 6 m2 !

d) După amplasarea în teritoriu:

- de litoral;
- de munte;
- în staţiuni balneoclimatice;
- în oraşe (centru sau periferie, eventual înspre aeroport);
- în lungul căilor rutiere.
În Spania, hotelurile pot obţine recunoaşterea unei anumite specializări, în unele
cazuri aceasta fiind determinată de amplasament (hotel de plajă, de munte, motel - care,
într-adevăr, este un caz particular de hotel -, monument, tipic, de congrese, familial).

e) După durata şederii:

- de tranzit;

29
 - pentru sejur prelungit (de vacanţa şi rezidenţiale).
Restrângând analiza la hoteluri, între unităţile de tranzit, un tip aparte îl reprezintă
hotelul de zi, situat în centrul oraşului, în apropierea gării sau în subsolul aeroportului şi
oferind condiţii pentru o şedere diurnă, de câteva ore.
Un concept interesant se dovedeşte şi "boardinghouse" sau "all-suite hotel", ca
expresie a adaptării produsului hotelier la petrecerea de către oamenii de afaceri a unui
sejur de durată. Adesea, în cadrul grupurilor multinaţionale, cadrele de conducere sunt
transferate după necesităţi, iar consilierii de întreprindere pot fi angajaţi pentru un singur
sezon. Adaptat cerinţelor cadrelor de conducere şi clienţilor V.I.P., spaţiul de cazare este
o combinaţie între o cameră de hotel şi un apartament cu chirie; el cuprinde dormitorul şi
camera de lucru (biroul). Acest gen de produs hotelier reprezintă deja 5% din piaţa SUA.
Un concept asemănător este hotelul-apartament (în sensul de hotelul cu apartamente),
recomandat de O.M.T., adoptat şi în România. Deşi prin suplimentul de amenajare
aminteşte de rezidenţa de turism, clientela-ţinta este diferită. În aceeaşi direcţie, hotelurile
MARRIOTT promovează conceptul: "The Room That Works".

f) După regimul de funcţionare:

- deschise permanent;
- sezoniere.
În România, numai 57,1% din numărul de camere din unităţile cu activitate
hotelieră au funcţionare permanentă. 42,6% din totalul locurilor existente în unităţile cu
activitate hotelieră se află în staţiunile de pe litoral, dar dintre acestea doar aproximativ
6% au funcţionare permanentă, ceea ce face ca ponderea litoralului în totalul locurilor în
funcţiune (disponibile) să scadă la 17%. Din numărul total de camere din hotelurile din
România, 56,0% au funcţionare permanentă.
În Franţa, regimul de funcţionare sezonier al hotelurilor caracterizează o activitate
care nu depăşeşte 9 luni într-un an. 91% dintre hotelurile turistice sunt deschise
permanent (cel puţin 9 luni).

g) După forma de exploatare (operare):

- exploatare individuală;
- asociere (lanţuri hoteliere voluntare);
- societăţi sau grupuri (lanţuri hoteliere integrate).

h) După forma de proprietate:

30
 - proprietate personală;
- coproprietate privată (parţi sociale, acţiuni);
- proprietate de stat;
- proprietate cooperatistă;
- proprietate obştească;
- proprietate publică de interes naţional;
- proprietate mixtă.

i) După capacitatea de cazare (a hotelurilor):

- exploatare familială (până la 49 de camere);
- capacitate medie (50-150 de camere);
- exploatare tip "industrie hotelieră" (peste 150 de camere).
Numărul de 50 de camere este şi limita minimă acceptată de lanţurile hoteliere ca şi
garanţie a desfăşurării unei activităţi rentabile.
Sursa statistică menţionată anterior grupează hotelurile turistice din Franţa în cinci
categorii :
- cu mai puţin de 10 camere - 10% dintre hoteluri;
- cu 10-19 camere - 34%;
- cu 20-49 de camere - 43%;
- cu 50-99 de camere - 10%;
- cu peste 100 de camere - 3%.
Şi în Marea Britanie, nu mai puţin de 62% dintre cele 28.425 de hoteluri au până la
10 camere, 25% au între 11 şi 25 de camere, 11% între 26 şi 100 de camere şi sub 2% din
totalul hotelurilor au peste 100 de camere - cu exactitate, 583 hoteluri.
În România, capacitatea medie de cazare a unui hotel este de 97 de camere, în
Franţa, pentru hotelurile turistice, capacitatea medie este de 28 de camere într-o altă ţară
cu vocaţie receptoare recunoscută - Spania - capacitatea medie a unui hotel este de 83 de
camere (975,6 mii de camere, în 6.092 de hoteluri), în Israel, capacitatea medie este de
132 camere (în anul 2000, 44.715 camere, pentru 338 hoteluri).

2.2. Hotelul tip exploatare individuala

În lume, marea majoritate a hotelurilor care nu fac parte dintr-o structură de lanţ
hotelier - voluntar sau integral - se înscriu în categoria hotelurilor tip exploatare

31
individuală. Cu acelaşi sens se folosesc şi alţi termeni: hoteluri solitare (D. PERRIN),
hoteluri tradiţionale (C. STRUGALA), hoteluri independente izolate.
Cazul tipic este reprezentat de hotelurile exploatare familială, de 1,2 chiar 3 stele, cu
capacitate relativ redusă.
Hotelurile tip exploatare individuală sunt amplasate în toate zonele.
Rentabilitatea lor depinde tocmai de amplasament, precum şi de priceperea cu care sunt
gestionate. Cele mai bune rezultate le înregistrează hotelurile amplasate în zonele cu
afluenţă turistică ridicată în tot cursul anului (de exemplu, centrul marilor oraşe). În ţările
cu tradiţie, un spaţiu predilect îl constituie şi localităţile mici, mediul rural chiar,
hotelurile amplasate aici beneficiind, cel mai adesea, de o clientela familiala, în
perioadele tradiţionale de vacanţă. De altfel, clientela de agrement, în sens larg, se
dovedeşte segmentul cel mai sensibil la atuurile hotelurilor tip exploatare individuală,
anume diversitatea ofertei şi respectul pentru tradiţie.
Cu reale dificultăţi se confruntă hotelurile — numeroase - amplasate în zonele de
litoral şi chiar de munte, unde fenomenul sezonalităţii circulaţiei turistice se manifestă cu
intensitate. Dacă un astfel de hotel nu dispune de notorietate suficientă şi de o imagine
favorabilă, pentru a capta în perioada de extrasezon clienţii în tranzit, dificultăţile pot fi
insurmontabile. O soluţie, mai mult ipotetică, este aceea a exploatării de hoteluri în zone
complementare (mare - munte), ceea ce însă presupune un volum dublu al investiţiilor.
Neplăcerilor cauzate de sezonalitatea activităţii turistice li se adaugă, într-un plan
mai general, concurenţa acerbă a lanţurilor hoteliere, care captează interesul clientelei de
afaceri şi a celei aflate în tranzit. Mulţi hotelieri independenţi cedează, afiliindu-se la un
lanţ hotelier voluntar sau încheind un contract de franciză sau de management cu un lanţ
integral, fără însă ca pe aceste căi să se asigure întotdeauna rezolvarea miraculoasă a
problemelor specifice.
Soluţia ar consta, mai degrabă, în adaptarea prestaţiilor la exigenţele clientelei,
valorificarea atuului diversităţii - rezultat al integrării fiecărui hotel în mediul ambiant al
zonei de amplasament - şi asigurarea unei calităţi care să diminueze doza de risc perceput
ca atare de către clienţi.
Adaptarea prestaţiilor şi modificarea structurii produsului hotelier trebuie să plece
de la înţelegerea şi valorificarea specificităţii zonei, astfel încât cazarea şi masa, prin ele
însele, să aducă un plus de experienţa turistică. În condiţiile unui amplasament într-un
cadru natural, cu o arhitectură tradiţională, clientul va căuta să descopere şi în camera sa
liniştea şi decoraţiunile specifice. Produsul hotelier va fi îmbogăţit şi diversificat prin
crearea unor activităţi complementare: pescuit, golf etc.", pentru a depăşi stadiul limitării

32
prestaţiilor la minimum necesar ("sindromul mănânci, bei, te culci").
Valorificarea diversităţii, inclusiv printr-o politică de comunicaţie promoţională
adecvată, poate să readucă în lumină hotelurile tip exploatare individuală, atâta timp cât
conceptul de hotel de lanţ se sprijină tocmai pe opusul diversităţii – pe standardizare. În
ciuda preocupărilor mai noi ale lanţurilor hoteliere, orientate însa, mai degrabă, spre
componentele materiale ale serviciului, cheia diferenţierii hotelurilor se afla la nivelul
primirii - după regulile ospitalităţii naturale, fireşti - şi stabilirii unei relaţii personalizate
cu clientul.
În ceea ce priveşte calitatea şi nivelul constant al acesteia, prescripţiile se
dovedesc indispensabile chiar şi în rândul hotelurilor tip exploatare individuală. Pentru
ca, încă, acolo unde lanţurile prescriu fiecare detaliu (repartizarea atribuţiilor prin fişele
posturilor, utilizarea fişelor tehnice de preparat - reţete de bucătărie etc.), hotelierii
independenţi se mulţumesc cu transmiterea orală a "savoir-faire"-lui (cunoştinţele
practice).
Hotelurile cu caracter familial nu exclud existenţa unor hoteluri tip exploatare
individuală cu o bună notorietate proprie, hoteluri de clasă, cu tradiţie, a căror firma poate
fi înregistrată ca marcă. Aceste hoteluri sunt însa mai degrabă excepţia de la regulă.

2.3 Lanţuri hoteliere

Fenomenul lanţurilor hoteliere voluntare (asociaţii de hoteluri independente) a luat

avânt o dată cu intrarea în deceniul 8, ca reacţie de apărare la extinderea lanţurilor
hoteliere integrate.
Un lanţ hotelier voluntar este o uniune benevolă de hotelieri independenţi,
care - oferind un produs hotelier relativ omogen din punct de vedere al confortului şi al
serviciului, deşi diferenţiat din punct de vedere al arhitecturii şi al amenajării -
promovează şi dezvoltă o marcă unică, colectivă. Hotelurile aderente nu sunt proiectate
de la început pentru a respecta anumite norme.
De regulă, un lanţ voluntar se creează la iniţiativa unui grup de hotelieri, pe care îi
leagă apartenenţa la o anume regiune şi care - propunându-şi sa ofere un produs relativ
tipizat - definesc un număr de criterii obligatorii, mai mult sau mai puţin restrictive.
Multe dintre lanţuri reuşesc să definească un produs-tip, suficient de diferenţiat prin
tematica, ceea ce le conferă o poziţionare comercială distinctă.
Lanţurile hoteliere integrate oferă un produs coerent şi omogen sub direcţia unui

33
singur stat major. Aceste lanţuri adoptă strategii comune impuse de centrul unic de
decizie de la nivelul grupului. Statul major al lanţurilor integrate planifică extinderea
lanţului hotelier, determină structura organizatorică, angajează personalul şi pregătirea
profesională, asigură un sistem comun de gestiune şi îşi alege politica de înfiinţare de noi
hoteluri. În cazul lanţurilor integrate în cea mai mare parte hotelurile de categorie
economică au avut o arhitectură şi un concept de amenajare interioară unic. Pentru
hotelurile de categorie superioară s-au eliminat aceste state rigide.

2.4 Servicii hoteliere

Marile lanturi hoteliere se lupta pentru pastrarea clientilor. In contextul economic

dificil cu care se confrunta in ultimul timp industria turistica, marile grupuri hoteliere se
dovedesc mai interesate sa-si pastreze actualii clienti decat sa atraga noi oaspeti.
Similitudinile dintre diversele programele de fidelizare a clientilor scot la lumina
concurenta acerba din industria hoteliera. Fiecare din lanturile hoteliere importante si-a
dezvoltat propria schema de fidelizare a clientilor care prevede, pe langa servicii
personalizate, un sistem de acordare de puncte si oferte speciale pentru obisnuitii casei.
Programul de fidelizare al hotelului Athenee Palace Hilton, numit Diamond Club,
intra in concurenta directa cu cel al Grand Hotel Marriott, intitulat Marriott Exclusive.
Motivul? Cele doua programe au foarte multe puncte comune, ofera beneficii similare
membrilor si se adreseaza aceluiasi segment de piata. Chiar si taxele de inscriere sunt
apropiate: 240 USD la Marriott si 250 USD la Hilton.
Bineinteles, din cauza concurentei directe, numarul membrilor fiecarui club este
confidential. In ceea ce priveste rata de crestere anuala a membrilor, cifrele sunt si de
aceasta data apropiate. "Din 1999 pana in 2002, numarul membrilor nostri a crescut cu
50-60% in fiecare an", sustine Maaike Hoeks, manager de program la Hilton Diamond
Club. La randul sau, Duncan McGinley, manager de program la Marriott Exclusive,
afirma ca "De la lansarea programului in iunie anul trecut, numarul celor care au aderat la
clubul nostru s-a marit cu 60%. O parte din actualii membri au parasit clubul de la Hilton
in favoarea noastra". Celor care au facut acest lucru s-ar putea sa le para rau, intrucat in
scurt timp Diamond Club Hilton va oferi un card de companie, care va da posibilitatea
asociatilor sau persoanelor cu functii de conducere in firma sa beneficieze de un singur
card. "Vom introduce acest tip de card pentru ca multi dintre clientii fideli l-au solicitat.
Deocamdata avem doar o reducere de 50% pentru sotul/sotia unei persoane deja

34
inscrise", explica Maaike Hoeks. Pentru a deveni membru in programul Gold Crown
Club din cadrul lantului Best Western nu trebuie sa platiti nici o taxa. Cum functioneaza
sistemul de recompensare a clientilor fideli? Pentru fiecare dolar cheltuit in hotelurile
lantului primiti un punct, iar punctele pot fi transformate in diverse reduceri.
"Aproximativ 23% din totalul clientilor sositi prin intermediul sistemului nostru
centralizat de rezervari sunt posesori de card Gold Crown Club. Acest procentaj situeaza
Romania inaintea majoritatii tarilor din sud-estul Europei", precizeaza Lorena Preda,
director de marketing si vanzari la Best Western. In ultimele trei luni 25 de noi membri s-
au inscris in Gold Crown Club, beneficiind de reduceri la toate cele cinci hoteluri din tara
– BW Parc Bucuresti, BW Balvanyos, BW Savoy Mamaia, BW Central Arad si BW
Bucovina Gura Humorului. Gradul de ocupare la nivelul intregului lant a crescut cu
aproape 10%. Spre deosebire de celelalte lanturi hoteliere, reducerile nu difera de la o
tara la alta.
In premiera, lantul Continental, care cuprinde un motel, o vila si opt hoteluri in
tara, insumand peste 1.200 de camere, va lansa in curand un program de fidelizare a
clientilor. "In urma acestui program, se spera ca gradul de ocupare sa creasca cu 7-8%",
declara Roxana Paun, de la departamentul de marketing al societatii Continental. In mare,
programul presupune crearea unei baze de date cu clientii fideli, care va contine
informatii legate de preferintele acestora in ceea ce priveste cazarea, serviciile de
alimentatie etc. De asemenea, clientii fideli vor primi un card de fidelitate, cu ajutorul
caruia va fi desemnat "clientul lunii", iar acesta va beneficia de un voucher de 300.000
lei.
Pe plan international, concurenta a impins hotelierii la sisteme de reduceri din ce
in ce mai avantajoase pentru clienti. De exemplu, lantul Six Continents a anuntat ca
renunta la termenul de expirare a punctelor acumulate de clientii sai, permitand totodata
transferul lor catre o alta persoana. Programului grupului britanic Millenium Hotels
Resorts este si mai avantajos. El ofera clientului un cont personal in care este varsat un
procentaj de 3% din suma cheltuita in timpul unei sederi, iar cu banii adunati
in cont clientul poate face exact ce-si doreste.

Ce au in comun majoritatea programelor:

• voucherele cu cele mai importante reduceri nu sunt transferabile
• cardul de membru este valabil un an, numai cu semnatura personala pe verso
• reducerile acordate prin card nu se pot suprapune cu alte reduceri
• reducerile nu sunt valabile de sarbatori (Craciun, Revelion)

35
• de obicei, reducerile la restaurant se aplica numai la mancare, nu si la bauturile
consumate
• la cazare trebuie sa prezentati cardul si un act de identitate
• deocamdata nu se pot face inscrieri decat ca persoana fizica, nu si ca persoana juridica
• la inscriere, vi se vor cere informatii despre locul de munca, hobby-uri, data nasterii si a
casatoriei, preferintele culinare, tarile in care calatoriti. Toate acestea servesc la
elaborarea unei oferte personalizate.

36
 3.ATRACTII TURISTICE IN TIMISOARA

Timisoara detine cel mai amplu ansamblu de cladiri istorice din Romania,
constituit din ansamblele urbane ale cartierelor Cetate, Iosefin si Fabric. Arhitectura
variata, influentele barocului Vienez si multitudinea de parcuri au adus Timisoarei
renumele de ""Mica Viena"" si de ""Orasul parcurilor"". Cateva obiective turistice
importante sunt: Piata Unirii, Piata Victoriei, Piata Maria (locul de unde a pornit
Revolutia romana din 1989), Piata Traian (centru al cartierului istoric Fabric), Catedrala
Mitropolitana, Domul romano-catolic, Biserica episcopala sarba, Sinagoga din Cetate,
Sinagoga din Fabric, Castelul Huniade, Palatul Dicasterial, Palatul Baroc, Teatrul
National din Timisoara, Baia Publica Neptun, Palatul Lloyd.
Obiective turistice in Timisoara
Catedrala Ortodoxa din Timisoara
Domul Romano-Catolic din Timisoara
Palatul Baroc
Castelul Huniazilor
Palatul Dicasterian
Sinagoga din Cetate
Piata Victoriei
Fabrica de bere Timisoareana
Catedrala Ortodoxa din Timisoara
Fata in fata cu cladirea Operei, se inalta edificiul Catedralei Metropolitane a
Banatului. Terenul pe care se inalta acest edificiu, a fost mlastinos si in vederea realizarii
fundatiei sale, placa de beton, in grosime de citiva metri, a fost turnata avind ca suport
1186 de piloti. Constructia are o lungime de 63 de metri, o latime de 32 de metri, iar
turnul principal se inalta la 83, 7 metri, arhitectura sa fiind o combinatie reusita intre stilul
bizantin, elemente decorative asemanatoare cu cele ale moscheii Sfinta Sofia din
Constantinopole (azi Istambul) si elemente caracteristice bisericilor moldovenesti(Sfintul
Gheorghe din Harlau), acoperisurile turnurilor fiind acoperite cu placi ceramice colorate;
treptele, soclul edificiului, coloanele pilonii si elementele decorative de la usi si ferestre
sunt cioplite din piatra naturala provenind de la Banpotoc. Iconostasul are o suprafata de
135 de metri patrati, este suflat in aur de 22 de carate, si este decorat cu elemente
specifice stilului brancovenesc. In cupola centrala, cu o inaltime de 16 metri, se gasesc

37
trei candelabre, sculptate in lemn de tei. Ornamentele capitelurilor si a soclurilor,
pilonilor si colonadelor, sint caracteristice pentru arhitectura romaneasca in stil
moldovenesc, peretii fiind placati cu marmura pina la inaltimea coloanelor. Mobilierul a
fost confectionat de sculptorul timisorean St. I. Gajo, sotia sa Ileana si fratele sau
Ferdinand executind operatia de aurire a iconostasului. Picturile in fresca, tempera si ulei,
ocupand o suprafata de 6.300 de metri patrati, au fost executate de un grup de pictori sub
conducerea iconografului Atanasie Demian (1899-1978), clopotele, in greutate de 8.000
de kilograme, fiind acordate de cunoscutul compozitor Sabin Dragoi (1894-1968), dupa o
compozitie proprie. In subsolul Catedralei a fost deschis un muzeu, unde pot fi admirate
icoane pe sticla si lemn din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, diferite obiecte de cult
ortodox (cruci din lemn aurit sau impodobite cu argint si pietre pretioase, cadelnite din
atelierele aurarilor si argintarilor lugojeni sau cadelnite filigranate din argint, produse ale
mesterilor macedonieni din 1658).
Domul Romano-Catolic din Timisoara
Se presupunea, ca domul a fost construit, avind drept baza, planurile renumitului
arhitect vienez Josef Emanuel Fischer von Erlach (1693-1742), fiul nu mai putin
renumitului, la acea vreme, Johan Bernhard Fischer von Erlach. Intr-un document din
secolul al XVIII-lea, si anume, "Wienerische Diarium" se aminteste de asezarea pietrei de
temelie a Domului din Timisoara si totodata, se mentioneaza ca planul de arhitectura si
constructie a fost intocmit de H. Joh. Jacob Schelblauer - Consilier al orasului Viena -
(Innere - Stadt - Rath in Wien). Sediul episcopului diocezei romano-catolice a fost initial
la Cenad, acesta fiind devastat de turci, s-a mutat la Szeghedin. In anul 1733, imparatul
Carol al VI-lea, a mutat sediul la Timisoara episcop fiind in acel timp, Adalbert baron de
Falkenstein. Datorita acestui fapt s-a hotarit construirea unei catedrale, a unui palat
episcopal si a unor case pentru canonici, ceea ce a dus la punerea pietrei de temelie a
Domului la data de 6 august 1736. In 1773, Domul a fost terminat sub conducerea
inginerilor Carl Alexander Steinlein si Johann Theodor Kostka. In interiorul Domului,
iese in evidenta altarul principal, sculptorul vienez Johann Joseph Rossler creand doua
statui de mari dimensiuni, cea a Sfintului Carol Boromeus (in stinga) si a Sfintei Theresia
(in dreapta), cat si perechea de heruvini care domina ornamentatia din partea centrala a
altarului. Tabloul altarului principal il reprezinta pe Sfintul Gheorghe calare in lupta cu
balaurul. Creatorul acestei opere de arta, Sfintul Gheorghe in lupta cu balaurul, a fost
renumitul pictor si director al academiei artelor frumoase din Viena, Michael Angelo
Unterberger (1695-1758), lucrarea fiind considerata ca o opera de maturitate deplina a
pictorului (1755). rima orga in stil baroc, frumos ornamentata, a construit-o mesterul

38
vienez Paul Hanke, in anul 1757, ea fiind inlocuita la sfirsitul secolului al XIX-lea cu
actuala orga, produs al atelierului mesterului timisorean Leopod Wegenstein. In timpul
luptelor cu turcii (1788-1790), Domul a servit ca depozit de sare, in anul 1849, fiind grav
avariat, in timpul asediului, populatia care se afla intr-o stare critica, si-a cautat refugiul
in cripta Domului, in aceasta fiind inmormintati episcopii, demnitarii si multe
personalitati de vaza ale Banatului.Ultima restaurare a Domului, ca si a celorlalte
constructii din jurul sau a avut loc intre anii 1981 - 1982.
Palatul Baroc
Palatul Baroc, fosta cladire guvernamentala, construita in 1754, denumita Casa
Comitatului, are doua etaje si o mansarda, de o deosebita frumusete fiind si cele doua
porti de intrare, avind amprenta stilului baroc vienez. Dupa restaurare, aici, va functiona
sectia de arta a Muzeului Banatului. Mai demult, intre anii 1779-1848, in calitate de Casa
a Comitatului, palatul a servit ca resedinta comitelui teritoriilor banatene. Intre 1849 si
1860, a servit drept cladire guvernamentala a Voivodinei sarbesti, fiind si resedinta
guvernului si a administratiei Banatului Timisan, iar din 1861 a reindeplinit functia de
Casa a Comitatului. 1767, este anul in care, dupa mai mult de 300 de ani, poposeste
primul monarh in Timisoara, in persoana imparatului Josif al II-lea, iar intre 7 si 8 mai
1872 aceasta cladire l-a gazduit pe regele si imparatul Franz Josef I, pentru ca in 1923,
Majestatea Sa Regele Ferdinand I si Majestatea Sa Regina Maria sa locuiasca 3 zile,
timpul vizitei la Timisoara.
Castelul Huniazilor
Castelul Huniazilor a fost ridicat de regele Carol Robert de Anjou, care in urma
vizitei facute in Timisoara, in 1307, a hotarit sa-si stabileasca aici resdinta. Probabil,
constructia a fost realizata de catre constructori italieni, terminindu-se in 1315, deoarece
in 1316, regele era deja stabilit in noul sau castel, in care a locuit aproape opt ani, ultimul
act semnat de el in Timisoara datand din 15 iunie 1323. Despre forma si intinderea sa nu
se cunosc prea multe lucruri, presupunindu-se ca era amplasat in locul actualului castel
Huniade, avand o forma dreptunghiulara, in partea de nord existand o cetate, tot de forma
dreptunghiulara, in jurul careia s-a dezvoltat mai tirziu orasul medieval.In 1849, cladirea
a fost distrusa pina in temelii si a trebuit sa fie complet refacuta, forma sa actuala, datind
din 1856. Are un turn in stil romanic si fatada din caramida arsa, azi adapostand "Muzeul
Banatului". In fata sa azi se afla doua felinare, pe care este inscriptionat, in mai multe
limbi, faptul ca Timisoara a fost primul oras al Europei continentale, care in 1884, a
introdus iluminatul public electric.
Palatul Dicasterian

39
 Aceasta cladire figureaza printre contributiile perioadei eclectice în arhitectura
Timisoarei. A fost ridicat între anii 1855-1860 pentru a servi drept cladire administrativa.
Constructia este impunatoare prin volum si sobrietatea fatadelor realizate într-o maniera
inspirata de stilul renasterii italiene timpurii. De dimensiuni uriase pentru vremea
respectiva, Palatul Dicasterial a fost realizat în jurul a trei curti interioare cu sase porti,
are patru etaje si numara, exceptând spatiile de la subsol, 273 de încaperi pentru birouri.
Se spune ca acesta cladire are atâtea ferestre cate zile sunt într-un an.
Numele de "Dicasterial" provine de la grecescul "dikasterion", care denumea în
antichitate curtea cu juri, monumentul gazduind chiar si în prezent institutii juridice.
Sinagoga din Cetate
Sinagoga din Cetate constituie o contributie a curentului romantic în arhitectura
orasului. Ridicata între anii 1863-1865 dupa proiectul arhitectului vienez Ignatz
Schuhmann, cladirea apartine unui stil eclectic, ce evoca prin aluziile la stilul maur,
vechea comunitate a evreilor spanioli.
Piata Victoriei
Se afla in centrul Timisoarei.I se mai spune si Piata Operei, pentru ca acolo se afla
Opera din Timisoara.Este decorata cu flori decorative.Este un loc linistit.Acolo se mai
afla si o fantana arteziana.Sunt foarte multi porumbei.
Fabrica de bere Timisoareana
Fabrica acesta dateaza din anul 1718.Mai functiioneaza si acum.Este o fabrica de
calitate.Sa beti berea linistiti.Nu fiti ingrijorati!

40
 4. PREZENTAREA UNITĂŢII DE TURISM
DOMINIQUE NATHALIE

4.1 Hotel DOMINIQUE NATHALIE – prezentare generala

Pe piata turistica timisoreana exista o multitudine de unitati de cazare.In ultimii
ani si-au inceput activitatea tot mai multe unitati de cazare. Printre acestea se numara si
hotelul Dominique Nathalie, acesta facand parte din categoria hotelurilor de 3 stele. Alte
hoteluri pe care le intalnim in Timisoara din aceasta categorie,sunt:Hotel Central
(str.Lenau nr.6);Hotel Pacific(str.Mihail Kogalniceanu nr.8);Hotel Reghina (str.Cozia
nr.91);Hotel Royal Plaza (str.Lorena nr.91);Hotel Strelitia (str.Simion Barnutiu
nr.44);Hotel Sydney (str.Horia nr.110).
Forma juridică de organizare şi cadrul legal:
Nume : S.C.MILLENIUM BET DOMINIQUE & NATALIE SRL
Sediul : Str.Mures nr.75 Timisoara
Judet: Timis
Cod Unic de Inregistrare: RO 12514153
Nr.Inmatriculare Registrul Comerţului Timişoara : J35/1187/1999
Forma juridică: societate cu răspundere limitată
Administrator:Plavosin Dorin
Asociati:Mundruc Lavinel si Savic Milorad
Telefon: 0256-221.084

Societatea MILLENIUM BET DOMINIQUE & NATALIE a fost infiintata in anul

2004 avand ca obiect de activitate, activitati legate de jocuri si pariuri ca apoi sa se
transforme in unitate de cazare sub denumirea de HOTEL DOMINIQUE NATHALIE
fiind clasificat la categoria 3 stele . Unitatea dispune de 8 camere şi un apartament, pentru
activitatea de cazare; o sala de restaurant cu 8 mese cu 40 de locuri, pentru activitatea de
alimentaţie publică, bucătărie, spălătorie, terasă pe timpul verii şi 10 locuri de parcare
pentru clienţii hotelului. Unitatea pune la dispoziţia clienţilor transportul la şi de la
aeroport, gară şi în oraş.
Hotelul DOMINIQUE & NATHALIE este situat în Timişoara pe str. Mures nr.75,
într-o clădire cu 2 etaje şi subsol. La subsol se află bucătăria, spălătoria, biroul

41
contabilitate şi barul. Parterul este alcătuit dintr-o sală de restaurant cu: 8 mese pentru
activitatea de alimentaţie publică, recepţia, o mică magazie, 2 grupuri sanitare şi 2 camere
double. (1şi 2). La etajul -I- se află 4 camere (3,4,5 si 6), iar la etajul al -II-lea 3 camere şi
un apartament (7,8,9,10). Camerele sunt double, cu paturi matrimoniale, fiind în total 20
de locuri.

Tabel nr.4.1 Structura locurilor de cazare la Hotelul Dominique Nathalie

Nr.crt Tipul camerei Numar camere Numar locuri

1 SINGLE 3 3
2 DOUBLE 5 10
3 APARTAMENT 1 3
4 TOTAL 9 16

Fiind catalogat cu 3 stele, hotelul DOMINIQUE & NATHALIE oferă clienţilor

camere cu pat matrimonial, ce pot fi oferite la preţ de camera single sau double. Camerele
sunt dotate cu telefon, internet, aer condiţionat, minibar, TV.
Hotelul Dominique Nathalie se distinge prin stilul mediteranean, aerul boem se
remarca inca de la intrarea in gradina frumos amenajata cu terasa .Aici putem gasi un
ambient confortabil si linistit,fiind locul ideal pentru iubitorii de frumos. Coltul de lectura
si galeria de arta stau la dispozitia oaspetilor. Cele 9 spatii de cazare dispun de camere cu
paturi matrimoniale,in regim de single sau double, dotate cu grupuri sanitare, cabine de
dus, tv, minibar, internet wireless, aer conditionat. Parcarea privata si inchisa ,micul-
dejun, serviciul de spalatorie-calcatorie al hainelor personale si internet wireless in
camera clientului sunt incluse in pret. Este permis accesul cu animale de companie, dupa
regulile casei. Pentru amatori ,serviciile de recuperare medicala –masaj terapeutic si
terapie manuala-sunt asigurate de personal specializat. Cei care sosesc cu masina la
Hotelul Dominique Nathalie au loc de parcare sigur si in curtea unitatii iar pentru ca
turistii sa nu duca grija valorilor importante ce le au asupra lor, unitatea pune la dispozitia
clientilor un seif pentru valori.
Unitatea de cazare isi desfasoara activitatea tot anul si practica urmatoarele tarife
(pentru fiecare tip de camera-tarife 2009):
Camera single 140 RON / zi
Camera dubla matrimoniala) 160 RON / zi
Apartament 240 RON / zi

42
 Pentru aer conditionat se percepe un tarif suplimentar de 20ron
In zilele de vineri,sambata,duminica preturile se reduc cu 10-15 % in functie de
numarul de camere si de zile / turist.
Hotelul acceptă toate modalităţile de plată: cash, CEC, Card.
În tarifele cazării este inclus micul dejun care poate fi servit între orele 7-10;sub
forma de bufet suedez si cuprinde:ceai mai multe sortimente,cafea filtru si expresso,
lapte, apa minerala si plata, suc natural, mezeluri,sunca,salam,cremwursti,branzeturi mai
multe feluri,oua,unt,gem,miere,fursecuri,cereale,cozonac,iaurt de fructe,naturale. La
cererea clienţilor se poate servi prânzul şi cina. La pachetul de 5 nopti cazare,clientul
beneficiaza de 10 % reducere.
Pe lângă serviciile de cazare şi alimentaţie publică, unitatea pune la dispoziţia
clienţilor o serie de servicii suplimentare:transport la aeroport, gară ,în oraş cu maşina
unităţii , salon masaj. Pentru confortul si siguranta clientilor serviciile de asistenta de
urgenta in domeniul de recuperare medicala si medicina dentara sunt accesibile.
Activitatea unităţii este neîntreruptă, deci clienţii sunt serviţi la orice oră din zi sau
din noapte. Procesele operative ce se desfăşoară în cadrul serviciilor de cazare a hotelului
Dominique Nathalie sunt înregistrarea clientului în FIŞA TURIST, ce cuprinde numele,
prenumele, adresa clientului, informaţii despre călătoria sa, seria şi nr. buletinului de
identitate sau a paşaportului, semnătura turistului şi a recepţionerului. FIŞA TURIST este
în dublu exemplar, un exemplar rămâne la unitate, iar celalalt exemplar mergând la
Poliţie. După ce se întocmeşte FIŞA TURIST, clientul se înregistrează în registrul
hotelului, care cuprinde numele turistului, ţara, tariful de cazare, alte servicii plătite de
care beneficiază turistul. Registrul se închide la sfârşitul fiecărei zi hoteliere, făcându-se
totalul plăţilor unui client, dar şi totalul încasărilor pe ziua respectivă.
La sfârşitul sejurului unui client se întocmeşte factura fiscală pe suma totală
datorată unităţii. Dacă turistul plăteşte numerar i se eliberează bonul fiscal cum că a
achitat suma consemnată ; dacă turistul plăteşte cu card i se eliberează acestuia factura
fiscală şi bonul cum că a plătit suma datorată prin card.
Procesele operative ce se desfăşoară în cadrul serviciului de alimentaţie publică
sunt: tichete pentru micul dejun, tăiate de recepţie şi date la bucătărie, bonurile pe care se
preia comanda, factura fiscală, bon fiscal, numerar, bon pentru plata cu card. La cerea
clientului, se poate cumula suma cazării cu suma restaurantului pe o singură factură.
Toate documentele se întocmesc în dublu exemplar (bonuri fiscale), şi în trei exemplare
(factura fiscală), un exemplar se dă clientului şi unul merge la biroul contabilitate.
Aprovizionarea unităţii se face prin agenţii comerciali ai furnizorilor unităţii. Plata

43
se face la 30 de zile sau pe loc.
Comenzile se fac săptămânal, în funcţie de stocurile existente, telefonic sau prin
intermediul faxului.
Responsabilitatea aprovizionării cade în sarcina şefilor de servicii ai hotelului şi se
aprobă de către directorul general. Aceştia trebuie să urmărească următoarele :
- elaborează documentele de aprovizionare în funcţie de cerinţele şi stocurile
existente
- transmite spre aprobare directorului general documentele de aprovizionare
verificate şi avizate.
- planifică şi controlează desfăşurarea conform planificării activităţii de
aprovizionare cu produse de la subcontractanţi.
- asigură stabilirea cu subcontractanţii a unor relaţii strânse de lucru şi a unui mod
de circulaţie rapidă a informaţiilor înspre şi dinspre aceştia.
- la recepţia mărfurilor, verifică conformitatea datelor din documentele care atestă
calitatea şi cantitatea produselor.
Deoarece locul de consum al produsului turistic coincide cu locul de ofertă, clienţii
trebuie atraşi spre unitate. Acest lucru se face prin promovarea unităţii. Mijloace de
promovare a serviciilor hotelului Dominique Nathalie sunt prin mass-media, mai exact în
revista TIMISOARA, săptămânalul AGENDA, broşuri, pliante, calendare. Altă formă de
promovare folosită de unitatea turistică Dominique Nathalie sunt faxurile către diferite
agenţii de turism din România. Unul din contractele încheiate cu acestea fiind cu firma
QUAL TOURS din Timişoara, care beneficiază de 6% discount din preţurile practicate de
unitate.
O altă metodă de promovare a unităţii şi a serviciilor sale este participarea la
târgurile de turism organizate pe plan local şi naţional, precum şi conferinţe şi alte
activităţi organizate de către CCIAT.
Pentru promovare se mai folosesc şi o serie de alte metode, cum ar fi publicitatea la
radio, televiziune, prin intermediul taximetriei, plasarea de broşuri la aeroport,
contactarea unor firme care au delegaţii din ţară sau străinătate : Frigorex, Timişoreana,
Kromberg & Schubert, Commercial Union, Cosmorom, Alcatel, cărora se acordă un
discount de 10% din valoarea serviciilor prestate.
Datorită zonei în care este amplasat, o zonă foarte circulată, se folosesc panouri
publicitare executate de către firma WESTSIDE MEDIA.
Periodic se fac sondaje de piaţa cu chestionare date pentru completare la clienţi sau
potenţiali clienţi.

44
 Unitatea beneficiază de un site pe internet -www.hotelul-Dominique Nathalie.ro-
din care se pot obţine informaţii despre pensiune : amplasare, număr de stele, tarife,
număr şi imagini cu camerele şi restaurantul hotelului, servicii suplimentare oferite
clientului.
În procesul de comercializare a produsului turistic în cadrul unităţii de turism sunt
cuprinse echipamentele şi materialele necesare desfăşurării acestuia, împreună cu
personalul de execuţie. Fiecare serviciu oferit are propriul său proces de producţie şi
comercializare. Conducerea proceselor de producţie şi comercializare este asigurată de
către şefii de compartimente : cazare şi restaurant.
Prin comercializarea serviciilor se înţelege vânzarea acestora în urma căreia se
recuperează cheltuielile şi se obţine un profit.
În general această activitate se realizează direct între unitatea prestatoare şi client,
dar de cele mai multe ori are loc prin intermediari, anticipat şi la distanţe de locul
sejurului.
Comercializarea serviciilor prestate de către unitatea turistică Dominique Nathalie,
se desfăşoară în perimetrul construit al hotelului care constituie o parte a capitalului fix al
unităţii. Alte mijloace fixe din patrimoniul societăţii sunt : autoturismul firmei pentru
transport persoane, centrala termică, utilaje pentru prepararea hranei şi a băuturilor,
echipamente de calcul şi telecomunicaţii.
Capitalul circulant al societăţii cuprinde materiile prime, materialele care se
consumă şi trebuie înlocuite la fiecare proces de producţie. Acestea se asigură prin
procesul de aprovizionare curentă de la producătorii siguri, stabili.
Capitalul fix şi circulant constituie capitalul real al societăţii, adică resursele
materiale.
Documentele de evidenţă a resurselor materiale sunt acte contabile care atestă
existenţa şi mişcarea resurselor materiale în procesul de producţie a produsului turistic.

45
 4.2 PERSONALUL HOTELULUI DOMINIQUE NATHALIE
Produsul turistic de înaltă calitate implică personal calificat. Calificarea
personalului ţine de studii, instruire, abilităţi, experienţă.
Personalul hotelului Dominique Nathalie a fost selectat pentru obţinerea calităţii în
execuţia serviciilor turistice.
Personalul unităţii este format din :
- Director General
- Şef Recepţie - Şef Restaurant
- Recepţioneri - Ospătari
- Cameriste - Barmani
- Femeie de serviciu - Bucătar
În acest hotel timişorean îşi desfăşoară activitatea 14 persoane. Repartiţia acestora
pe posturi se poate vedea în tabelul nr.4.2

Tabelul. nr. 4.2.- Repartiţia personalului pe posturi la Hotelul DOMINIQUE NATHALIE

Nr.
Postul Nr. persoane
crt.
1 Manager general 1
2 Şef recepţie 1
3 Recepţioner 3
4 Cameristă 2
5 Şef restaurant 1
6 Ospătar 2
7 Barman 2
8 Bucătar 1
9 Femeie de serviciu 1
Din tabelul prezentat, observăm că în sectorul de cazare lucrează 6 persoane şi 7
persoane în cel de alimentaţie publică.
Salarizarea personalului se face în funcţie de pregătire, postul ocupat şi
disponibilitatea fiecărui angajat, şi este confidenţială.
Structura organizatorică a unităţii este un instrument de organizare, cuprinzând
regulamentul de organizare şi funcţionare, fişa postului şi organigrama. Structura
organizatorică a unităţii de turism Dominique Nathalie este de tip ierarhic-funcţională,
DIRECTOR GENERAL
organigrama fiind piramidală organizată pe două nivele ierarhice : primul nivel
ierarhic fiind reprezentat de şefii de compartiment, iar al doilea de directorul general, si
poate fi observat in figura 4.2.2
RECEPTIONER RECEPTIONER

FEMEIE DE
RECEPŢIONER OSPĂTAR BARMAN SERVICI BUCĂTAR
46

CAMERISTĂ
 serSESSER
VICI

Fig. nr.4.2.2 - ORGANIGRAMA-Hotelului Dominique Nathalie Timişoara

Personalul hotelului, putem spune că, este bine pregătit, şi anume:
- studii superioare - 3 persoane ;
- studii medii - 3 persoane ;
- şcoală profesională - 5 persoane ;
- 10 clase - 3 persoane .
Dintre aceştia, 8 persoane cunosc cel puţin o limbă de circulaţie internaţionala:
- engleză 6 persoane
- franceză 2 persoane
- germană 1 persoana
- italiană 1 persoana
Vârsta medie a angajaţilor Hotelului DOMINIQUE NATHALIE din Timişoara
este de 32 de ani, ceea ce înseamnă că personalul este tânăr, dar calificat.

4.3 FURNIZORII UNITATII DE CAZARE DOMINIQUE NATHALIE

-pentru serviciul de cazare al Hotelului Dominique Nathalie, furnizorii sunt :

-S.C. MODA TIM S.A. – lenjerie, prosoape etc.
-S.C FARMEC CLUJ S.A. – produse de igienizare
-S.C. ALEXA TOTAL INSTAL S.R.L. – întreţinere centrala termică şi instalaţii de
încălzire
-S.C. LUMILUX S.R.L. – echipamente electrice
-S.C. ELVILA S.A. - mobilier
-pentru serviciul de alimentaţie publică al hotelului Dominique Nathalie, furnizorii sunt:
- S.C. BEGA PAM S.A. – produse de panificaţie
- S.C. AVICOLA BUZIAŞ – ouă şi produse din carne de pasăre
- S.C. AGIL S.R.L. – carne şi mezeluri
- S.C. HANOVER S.R.L. – băuturi alcoolice

47
 - S.C. COCA COLA S.A. – băuturi răcoritoare
Relaţiile financiare ale unităţii de turism Dominique Nathalie sunt relaţii ce apar
între unitate şi furnizori (evidenţa contractelor încheiate, facturilor şi chitanţelor fiscale
primite pe marfa comandată), unitate şi prestatori, beneficiari, bănci, organismele
financiare ale statului.
Relaţii financiare între Dominique Nathalie şi cei menţionaţi mai sus pot fi :
• planificarea microeconomică financiară
• decontarea
• retribuirea muncii
• operaţiuni de casă
• controlul financiar intern
• analizele economice.
De aceste relaţii financiare se ocupă biroul financiar contabil al unităţii turistice
Dominique Nathalie

4.4 EVOLUTIA PRINCIPALILOR INDICATORI AI ACTIVITATII DE

CAZARE LA HOTELUL DOMINIQUE NATHALIE

Eficienţa economică a unităţii turistice Dominique Nathalie, ca la orice

întreprindere, reprezintă legătura dintre resursele folosite şi rezultatele obţinute. Eficienţa
economică se determină pe baza unor indicatori din fiecare compartiment al unităţii.
Pentru compartimentul de cazare avem :
• încasarea medie pe loc cazare
• rata profitului
• productivitatea muncii
• coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare
• profit.
Profitul se calculeaza ca diferenta intre venit si cheltuieli conform formulei:
P=Vt-Cht
Ch t=cheltuieli totale
V t= venituri(incasari) totale
2006 2007 2008
Vt=97.500 Lei Vt=149.000 Vt=176.000
Cht=78.952,5 Lei Cht=115.028 Cht=135.484,8Lei

48
P=21.5457,5 Lei P=33.972 P=40.515,2Lei
r’=P/ Vt * 100 r’=P/Vt*100 r’=P/Vt*100
r’=22,1 % r’=22,8% r’=23,02%
G=(Nzt /Nloc*365)*100 G=(Nzt /Nloc*365)*100 G=(Nzt /Nloc*365)*100

G = grad de ocupare G=grad ocupare G=grad ocupare

N l =nr.locuri
S = sejur mediu
G = 38,5 %
I/t = I t / N t
It =incasari / turist
It = incasari totale
N t= numar turisti
I /t = 65 Lei/pers
Ch / t = Ch t / N t
Ch t = Chelt.medie /turist
Ch t = Cheltuieli totale
Nt = Numar turisti
Ch / t = 50,63 Lei/pers.
W=It/Np
W = productivitatea muncii W = productivitatea muncii W = productivitatea muncii
I t = incasari totale
N p = nr.personal
W= 12.187,5 Lei
Nl=nr.locuri
S=sejur mediu
G=47,95 %
I/t = I t / N t
It = incasari / turist
It = incasari totale
N t= numar turisti
I /t = 74,5 Lei/pers
Ch / t = Ch t / N t
Ch t =Chelt.medie /turist
Ch t = Cheltuieli totale
Nt = Numar turisti
Ch / t = 57,51 Lei/pers
W=It/Np
I t = incasari totale
N p = nr.personal
W= 18.625 Lei
Nl=nr.locuri
S=sejur mediu
G=67,8 %
I/t = I t / N t
It = incasari/ turist
It = incasari totale
N t= numar turisti
I /t = 80 Lei/pers
Ch / t = Ch t / N t
Ch t = Chelt.medie /turist
Ch t = Cheltuieli totale
Nt = Numar turisti
Ch /t =61,58Lei/pers
W=It/Np
I t = incasari totale
N p = nr.personal
W= 22.000 Lei

Fig. nr. 4.4.1 - Principalii indicatori ai activităţii de cazare la hotelul Dominique Nathalie

Nr.
Indicator U.M. 2006 2007 2008
Crt.

1 Nr. Locuri Locuri 16 16 16

2 Nr. Personal Persoane 8 8 8

49
 3 Nr. Turişti Persoane 1500 2000 2200
4 Zile turist --- 2250 2800 3960
5 Sejur mediu Zile 1,5 1,4 1,8
6 Grad de ocupare % 38,5 47,95 67,8
7 Încasări totale Lei 97.500 149.000 176.000
8 Cheltuieli totale Lei 75.952,5 115.028 135.484,8
9 Rata profitului % 22,1 22,8 23,02
10 Încasarea medie/turist Lei/pers 65 74,5 80
Cheltuiala 50,63
11 Lei 57,51 61,58
medie/turist
12 Productivitatea muncii Lei 12.187,5 18.625 22.000
13 Profit Lei 21.547,5 33.972 40515,2
Se observa ca numarul de locuri dar si personalul unitatii de cazare au ramas
neschimbate.Referitor la numarul de turisti cazati,putem spune ca au avut o evolutie
crescatoare , ajungand la 2200 persoane in anul 2008 , cu 700 turisti mai multi decat in
anul 2006.

2500
2200
2000
2000

1500
1500

1000 Nr. Turisti

Linear (Nr. Turisti)
500

0
2006 2007 2008

Fig. nr. 4.2 - Evoluţia numărului de turişti

50
 200000
176000
180000
160000 149000
140000
120000
97500
100000 Sume incasate
80000 Linear (Sume incasate)
60000
40000
20000
0
2006 2007 2008

Fig. nr. 4.3. - Evoluţia încasărilor totale

Incasarile au crescut anual fiind influentate de cresterea numarului de turisti

ajungand in 2008 la 204.403 RON.

160000

140000
135484,8

120000
115028

100000
75952,5
80000 Sume cheltuite

60000 Linear (Sume cheltuite)

40000

20000

0
2006 2007 2008

Fig. nr. 4.4 – Evolutia cheltuielilor

Se observa si o crestere a cheltuielilor datorata cresterii numarului de turisti

51
 45000
40515,2
40000
33972
35000

30000

25000 21547,5
Sume profit
20000
Linear (Sume profit)
15000

10000

5000

0
2006 2007 2008

Fig. nr.4.5 - Evolutia profitului

Profitul înregistrat a crescut datorită creşterii numărului de turişti, a sejurului mediu,
dar în special a creşterii tarifelor practicate.

Dupa cum se observa din situatia prezentata mai sus,gradul de ocupare in primii 2
ani a fost mai scazut iar in ultimul an a crescut datorita cresterii numarului de turisti.
În aceste condiţii numărul turiştilor a crescut cu 200 persoane în ultimul an analizat.
Totodată a crescut şi sejurul mediu de la 2800 la 3960 numărul de zile / turist, precum şi
gradul de ocupare. Putem spune că hotelul Dominique Nathalie din Timişoara este
apreciat de turişti. Din calculul acestor indicatori, se poate spune că hotelul Dominique
Nathalie este unitate de turism profitabilă.
Profilul turiştilor este cel al oamenilor de afaceri cu venituri peste medie.
Din totalul de turişti cazaţi o parte (64%) sunt străini, aceştia fiind de naţionalitate
italieni (30%), germani (20%), englezi (5%), moldoveni (4%), alte naţionalităţi (5%).

52
 30 %

20 %
ITALIENI GERMANI
ROMANI

ENGLEZI 5%

ALTE MOLDOVENI
36 % NATIONALI 4%
TATI
5%

Fig.4.6 - Structura turiştilor pe nationalitati în hotelul Dominique Nathalie

Ca în orice altă unitate, şi la hotelul Dominique Nathalie se urmăreşte creşterea
eficienţei economice. Căile de sporire a eficienţei economice sunt reducerea costurilor de
producţie, mărirea productivităţii factorilor de producţie utilizaţi sau îmbunătăţirea
calităţii produsului turistic.
După trei ani de activitate, în baza rezultatelor înregistrate şi a previziunilor
contabile, unitatea turistică Dominique Nathalie a adus un profit satisfăcător, care se va
dubla în următorii doi ani. Pentru a proteja afacerea, conducerea unităţii a decis
asigurarea acesteia. Acest lucru înseamnă evaluarea întregii activităţi, din punct de vedere
financiar a mijloacelor fixe, mijloacelor corporale, mijloacelor necorporale, stocuri de
produse finite, materiale, mijloace de producţie, amortizări, datorii, disponibilităţi băneşti.

53
 5. CONCLUZII ŞI PROPUNERI
5.1CONCLUZII

În prezent turismul este considerat ramură a economiei naţionale, dezvoltarea sa a

luat amploare datorită impactului economico-social pe care îl are asupra regiunilor.
Formele cele mai cunoscute de turism sunt: turismul balnear, de odihnă şi agrement,
profesional urban, de proximitate, rural, agroturismul şi ecoturismul. Turismul presupune
existenţa resurselor în turism cu structuri generale dezvoltate şi infrastructuri specifice. În
cadrul acesteia din urmă sunt incluse unităţi de cazare, alimentaţie publică şi bazele de
agrement.
Unităţile de cazare turistică pot să fie principale sau complementare. Dintre
unităţile de cazare principale cea mai importanta este hotelul.
Hotelurile funcţionează în urma clasificărilor pe stele, ţinând cont de mai multe
criterii.
După forma de exploatare, hotelul poate fi exploatat individual în cadrul lanţurilor
de hoteluri individuale sau integrate.
Forma de proprietate poate fi de stat, privată sau mixtă. La noi în ţară majoritatea
hotelurilor sunt de tip exploataţie individuală. In vederea cumpărării, vinderii sau
asigurării unei unităţi de cazare se utilizează o serie de metode si tehnici de evaluare.
Aceste evaluări se fac de către specialişti.
Pentru realizarea unei evaluări corecte sunt necesare o serie de informaţii care se
obţin din documentele firmei, reviste de specialitate, prin discuţii cu oameni cheie din
unitate şi bănci de date. Cele mai utilizate metode sunt: metoda activului net corectat,
metoda valorii de rentabilitate, metoda valorii de randament, metoda comparaţiei cu o
alta unitate asemănătoare si metoda capitalizării cash-flow-ului brut.
Hotelul Dominique Nathalie situat în Timişoara este o unitate de cazare turistică
clasificată la categoria de 3 stele, este o unitate nou construită, deschisă în octombrie
2004, cu număr mic de locuri de cazare (16) dispus în 9 camere.
Personalul acestei unităţi este calificat, turiştii care îl frecventează sunt oameni de
afaceri străini (64%). Aceasta unitate are o activitate permanentă profitabilă.

54
 5.2.Propuneri.

În vederea atragerii unui număr de turişti mai mare în week-end, a creşterii

calităţii serviciilor oferite am propune:
- tarife reduse în week-end;
- expoziţii de fotografie ;
- acces cu cartele în camere ;
- amenajarea unei săli de conferinţe ;
- crearea unei săli pentru divrtisment, agrement ;
- mărirea capacităţii de cazare ;
- deschiderea unui minimagazin de suveniruri în holul hotelului ;
- personalul să participe la cursuri periodice de perfecţionare ;
- introducerea unei uniforme pentru personalul ce intră în contact direct cu turiştii.
Toate acestea nu necesită cheltuieli foarte mari şi se pot realiza din profit, mai puţin
extinderea, care se poate realiza prin obţinerea unui credit

55
 B I B L I O G R A F I E

1. Cosmescu I., Turismul – fenomen complex contemporan, Editura economică,

Bucureşti 1998
2. Jivan Al., Economia serviciilor de turism, Editura Mirton, Timişoara, 2004
3. Lupu N., Hotelul – Economie şi management, Editura All-Beck, Bucureşti, 1999
4. Morariu Daniela, Weisz Janeta, Economia turismului, Editura Eurostampa, Timişoara,
2003
5. Snak O., Neacşu N., Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001
6. Stănciulescu Gabriela, Managementul operaţiunilor de turism, Editura All-Beck,
Bucureşti, 2002
7. Turcu V., Economia întreprinderii de turism, Editura Eurostampa, Timişoara, 2003

56
ANEXA Nr.1

Vedere hotel Dominique Nathalie

57
ANEXA Nr. 2

Interioare hotel
Dominique Nathalie

Cameră de cazare

Baia

58