PAUL VERONA (1897-1966) – PICTOR ROMÂN MODERN de o mare

sensibilitate artistică, maestru al armoniilor cromatice, bine cunoscut

în spaţiul românesc şi european, s-a născut, a trăit şi a creat în Târgul
Herţei timp de aproape 20 de ani (1921-1940).

Paul Verona s-a născut în conacul (clădire în care ocupanţii sovietici au instalat fosta
terapie a spitalului din or.Herţa, în prezent semipărăsită) tatălui său, Nicolae H. Verona,
în primăvara anului 1897. Copilăria şi-a petrecut-o cutreierând aleile frumosului parc (din
care se păstrează o mică fâşie neîngrijită cu câţiva copaci bătrâni, martori ai
evenimentelor artistice de acum 80-90 de ani, aflaţi imediat la sud de clădirea fostului
conac) sau scăldându-se în unul din cele trei iazuri (unul se păstrează şi acum, fiind
administrat de asociaţia pescarilor din Herţa) - parte a terenului în suprafaţă de circa 500
ha, moştenit de părinţii săi Nicolae şi Ecaterina Verona (n.Cazimir) de la bunicul dinspre
mamă al pictorului, Panaite Cazimir, fost stăpân al moşiei Herţa (Tg. Herţa, Movila,
Fundul Herţei şi Ţinteni) până pe la sfârşitul sec. XIX. Între anii 1904-1907 a urmat
cursurile şcolii primare confesionale din Târgul Herţa, perioadă în care s-a născut
dragostea sa pentru pictură, sub influenţa tatălui – Nicolae Henri Verona – şi, mai ales, a
unchiului său după tată, Artur Verona, al cărui atelier de pictură, aflat în acelaşi conac,
era frecventat adesea de talentatul şi sensibilul nepoţel. Încă de pe atunci s-a născut
acea puternică legătură afectivă a pictorului cu Ţinutul natal al Herţei, legătură care a
devenit mai profundă după întoarcerea de pe front (după primul război mondial), când
reuşeşte să picteze minunatele sale peisaje herţene de toamnă şi iarnă (în aceiaşi zonă
feerică unde picta şi unchiul lui Artur: Pilipăuţi – Movila – Herţa – Târnauca), expuse
ulterior în Saloanele oficiale. După absolvirea Liceului Internat la Iaşi, în 1914, se înscrie
la Facultatea de Drept, de unde se retrage după 2 ani, din cauza declanşării primului
război mondial, dar şi

pentru a-şi valorifica pe deplin harul şi talentul artistic. În paralel urmează şi cursurile
Şcolii de Belle Arte Iaşi, pe care le încheie în 1916 pentru a se înrola ca ofiţer în Armata
Regală Română (luptă cu bravură în primul război mondial ca ofiţer de artilerie şi geniu,
fiind decorat, în 1918, cu „Crucea de război” cu barete şi ordinul „Mihai Viteazul”). După
război se dedică total pasiunii pentru pictură şi îşi desăvârşeşte studiile ca pictor
consacrat, urmând exemplul unchiului Artur Verona, în Franţa la Academiile de
Artă Julien şi Grande Chomiere, Paris, sub îndrumarea cunoscutului pictor Jean Paul
Laurens, studii pe care le încheie cu brio în 1921.
Revenit în ţară, lucrează, în anii 1921-1925, în atelierele (din Herţa şi Bucureşti) unchiului
său Artur Verona, iar între anii 1924-1948 expune numeroase picturi, de mare succes, la
Salonul Oficial Bucureşti, dintre care amintim: „Biserica din Pilipăuţi, iarna”, „Flori”, „O
casă din Dalmaţia”, „Biserică din Cernăuţi”, „Vânat”, „Peisaj”, „Natură moartă”, „Două
vreascuri în codru” ş.a.
După anul 1925 se implică, dând dovadă de simţ civic deosebit, ca organizator şi lider,
pentru apărarea drepturilor şi promovarea tinerilor pictori şi sculptori din România
devenind, pe rând, membru al societăţii „Tinerimea artistică” (înfiinţată de Artur Verona) –
în 1926, membru în conducerea Sindicatului artelor plastice, în anii 1930-1931, iar în
perioada 1931-1934 organizează şi conduce Societatea de Arte Plastice din Bucovina, ai
căror membrii erau invitaţi în fiecare vară la Conacul familiei Verona, de pe malul iazului
din Herţa – adevărată Casă de creaţie, unde parcul, iazul şi pădurile din apropiere
prezentau minunate surse de inspiraţie pentru tinerii pictori bucovineni.
În 1936 se căsătoreşte cu Carmen - fiica profesorului univ.dr. acad. în istorie Teofil
Sauciuc-Săveanu (fost Ministru al Bucovinei, după 1927, din partea PNŢ), iar în 1939 se
naşte fiul pictorului, Tudor Verona.
În 2009, cu ajutorul lui Dumnezeu, Fundaţia „Gheorghe Asachi” Herţa reuşeşte, după
multe căutări – în arhive şi pe teren – să reunească în Bucureşti pe urmaşii nobilelor
familii de români herţeni Verona şi Holban. Astfel, cu mari emoţii şi multă bucurie, s-au
întâlnit în saloanele Jockey Club, Tania Holban - nepoata lui Michel Holban şi Tudor
Verona – fiul lui Paul Verona (fost coleg şi prieten cu Michel Holban, bunicul Taniei).
După ocuparea samavolnică, în iunie 1940, a nordului Moldovei (nordul Bucovinei,
Ţinutul Herţa şi jud.Hotin) de către sovietici, Paul Verona „pierde întreaga proprietate de
la Herţa şi întreaga avere” şi se refugiază la Bucureşti împreună cu familia, dar dorul de
Herţa şi de casa părintească nu l-a părăsit până la moartea intervenită în anul 1966.
Toată această durere a înstrăinării o regăsim în aceste versuri duioase păstrate în arhiva
fiului său Tudor Verona:

DOR DE HERŢA

De Paul Verona
Mi-e trupul greu şi obosit,
Aş vrea să zac la mine-n cimitir,
S-opresc colindul meu prea prelungit
Înconjurat de-un lung şirag de amintiri,
Să dorm alăturea de cei ce m-au creat.
Grăbeşte-te, destin neînduplecat,
Aş vrea să mor acolo, unde toate-mi par
Că le-am sorbit voios şi cu amar.
Şi lanul şi copacii se legănau duios,
Şoptindu-mi numai mie
Un suflu viu, melodios
Şi dulce plin de armonie.
Măcar o clipă să-ntrevăd cel plai,
Grăbeşte-te dar ca să mi-l redai
Şi-apoi în iad sau de-ai să vrei
Mă du în mult doritul Rai.
Trupul aş vrea să-mi odihnesc
Pe-al Herţei mândru plai.
(Scrisă, probabil, la Bucureşti în 1966, în ultimile clipe de viaţă)