Arthur Verona 

(n. 1867 Brăila – d. 1946 Bucureşti), una din figurile importante ale
picturii româneşti din generaţia postclasică, a absolvit, în 1888, Academia militară din
Viena. De asemenea, pictorul a urmat studii de pictură la Viena şi în Italia, dar şi la
München cu Fritz von Uhde şi Simon Hollósy. Şi-a continuat educaţia la Paris, în cadrul
Academiei Julian, iar în 1896 şi 1897 a participat la primele colonii în cadrul Şcolii de
pictură de la Baia Mare. Referinţe despre activitatea artistică şi profesională aici:
ARTHUR VERONA-DATE BIOGRAFICE

Blazonul familiei Verona cu deviza  Honor ante Gloriam

Familia Verona a fost înnobilată în 1478, vechime semnalată în oraşul Scutari din
Albania, stăpânită de veneţieni. Titlul de nobleţe a fost câştigat cu sabia datorită vitejiei
prin care s-au distins câţiva dintre membrii acesteia în cadrul armatei veneţiene din
Verona. Cei doi fraţi, Nicolae Henri şi Arthur Verona, s-au născut la Brăila, loc unde se
stabilise mama, Contesa Amalia di Lucovich, născută în Prcanj, Cattaro, soră a
vestitului Conte Antonio di Lucovich, stabilit la Cardiff, UK, descendenţi ai lui Triffone di
Lucovich, amiral al flotei în 1652. Tătăl fraţilor Verona, Francesco Spiridon Verona,
descendent al familiei Verona, a fost de asemenea căpitan de marină civilă şi armator
de corăbii, a venit din golful Cattaro, aflat pe coasta Dalmaţiei, azi Kotor, Muntenegru,
fiind însărcinat de Principele Munteniei, Gheorghe Bibescu, cu organizarea unei flote
comerciale şi a unei case de comerţ cu cereale la Brăila, loc unde s-au stabilit la venirea
în România.

Arthur Verona (n.1867 Brăila – d.1946 Bucureşti), una din figurile importante ale
picturii româneşti din generaţia postclasică, a absolvit, în 1888, Academia militară din
Viena. De asemenea, pictorul a efectuat studii de pictură la Viena şi în Italia, dar şi la
München cu Fritz von Uhde şi Simon Hollósy. Şi-a continuat educaţia la Paris, în cadrul
Academiei Julian, iar în 1896 şi 1897 a participat la primele colonii în cadrul Şcolii de
pictură de la Baia Mare. Referinţe despre activitatea artistică şi profesională
aici: ARTHUR VERONA-DATE BIOGRAFICE

Ida Verona (n.1861 Brăila – d.1926 Prčanj, Kotor, Muntenegru), una dintre surorile
pictorului Arthur Verona, a fost o foarte talentată scriitoare în limba franceză. A scris
romane, piese de teatru şi poezii, primul volum publicat in 1882 „Quelques fleurs
poétiques”. Cel de-al doilea volum de poezii „Mimosas” a fost publicat în 1885, la Paris,
iar manuscrisul se regăseşte la Biblilioteca naţională a Franţei. A avut o interesantă
corespondenţă cu scriitori ai vremii precum Anatole France sau Paul Bourget.

Talentat autor de miniaturi, Nicolae Henri Verona (n.1862 Brăila – d.1938 Bucureşti) a

absolvit o şcoala de arte plastice la Paris, s-a stabilit la Herţa, unde s-a căsătorit, la 29
iunie 1892, cu Ecaterina Kazimir, fiica lui Panait Kazimir, prefect de Dorohoi, deputat,
senator şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în perioada 1858 – 1887. Henri
Verona, la rândul său, s-a dedicat activităţii politice, fiind consilier comunal de opoziţie
în 1903, deputat de Dorohoi 1904 – 1907, senator 1910 – 1912 şi prefect de Dorohoi
din partea Partidului Conservator, în perioada 1912-1913. După încheierea armistiţiului
din 1918, a fost, din nou, senator, în timpul guvernului Marghiloman.

Paul Verona (n.1897 Herţa – d.1966 Bucureşti) a fost educat în ambianţa plină de

rafinament a conacului de la Herţa, iar copilăria i-a fost inspirată atât de lucrările de
artă ale tatălui sau, Nicolae Henri Verona, cât şi de cele ale lui Arthur Verona. Paul
Verona s-a înscris la Facultatea de Drept şi Istorie din Iaşi, urmând şi cursurile Şcolii de
Belle Arte. A renunţat la drept şi s-a dedicat în exclusivitate picturii, în 1921 întorcându-
se în ţară ca absolvent a două înalte şcoli de artă: Academia Julian şi La Grande
Chaumière. A fost deputat în timpul guvernului Iorga – Argetoianu. În 1938, s-a
căsătorit cu Carmen Sauciuc-Săveanu, fiica lui Teofil Sauciuc-Săveanu, profesor
universitar de istorie veche, arheolog şi şef de săpături pe şantierul de la Callatis,
membru marcant al Partidului Naţional-Ţărănesc, ministru al Bucovinei şi membru
corespondent al Academiei Române. În 1939, s-a născut Tudor Nicolai Verona, fiul
pictorului, iar 3 ani mai târziu şi fiica, Irinel Verona. La 15 ianuarie 1966, la Bucureşti,
pictorul a trecut la cele veşnice. Lucrările sale au fost achizţionate de Ministerul Artelor
şi Cultelor, Muzeul Toma Stelian şi de Pinacoteca Municipiului Bucureşti şi au figurat la
expoziţii de artă românească deschise în ţară şi străinătate.

Astăzi, tradiţia pictorilor familei Verona este dusă mai departe de Cristina Verona
Tobi (n.1988 Bucureşti), fiica lui Tudor Verona. În timpul studiilor de licenţă şi master în
cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, aceasta a urmat,
timp de trei ani, şi cursurile Şcolii de Artă a Municipiului Bucureşti, Secţia pictură. A
expus în expoziţii de grup, dar şi individuale, lucrările reflectând dragostea acesteia
pentru cai şi peisaje. Totodată, şi-a dezvoltat cunoştinţele în domeniul comunicării şi în
cel al managementului cultural, printr-o serie de studii atât în ţară, cât şi în străinătate.
Cristina Verona s-a implicat activ în realizarea şi promovarea de programe culturale în
cadrul instituţiilor publice, precum Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe sau
Administraţia Prezidenţială, dar şi ca manager al Muzeului Naţional Cotroceni. Este
fondatoarea MUSEO „Arthur Verona” şi a ACADEMIEI DE BELLE ARTE „Arthur Verona”.

„Pictura celor care au purtat acest nume de adâncă rezonanţă istorică pare a fi plasată
sub o zodie prea puţin favorabilă. În epoci diferite, reflectând mentalităţi artistice
diferite, ei au trăit din plin drama înstrăinării, a îndepărtării forţate de tărâmul atât de
drag al Herţei, despărţirea de colecţii adunate cu migală şi pasiune, pierderea repetată
şi la fel de dureroasă a unei importante părţi din creaţia lor. Azi, după mai bine de o
jumătate de secol de la trecerea în nefiinţă a lui Artur Garguromin Verona şi după
aproximativ patru decenii de la moartea lui Paul Verona, lectura lucrărilor semnate de
ei este în măsură să pună în valoare prezenţa a două persoalităţi distincte, aflate mereu
în căutarea autenticităţii pe calea exprimării de sine.”[Pictorii familiei Verona/Mariana
Preutu,Branduşa Răileanu-Bucureşti:Humanitas,2002]

Detalii despre operele celor trei mari pictori români: Nicolae Henri Verona, Arthur
Verona şi Paul Verona se găsesc în „Pictorii familiei Verona/Marina Preutu,Brandusa
Raileanu.-Bucuresti:Humanitas,2002”. De asemenea, detalii despre întreaga istorie a
familiei Verona se găsesc în „Monografia familiilor Verona şi Kazimir”.

VERONA LUCOVICH FAMILY Tree 2017

Arbore Familia Verona 1929

 Lucovich Family tree

Blazon familia Verona 1929

Blazon familia Verona, piatră mortuară Nicolae Henri Verona, cimitir Movila
Herţa, aprox 1940
 Blazon faţada Conacului Arthur Verona, Herţa aprox.1890

Blazon faţadă Palata Verona, Kotor, Muntenegru, aprox. 1800

Blazon Familia Kazimir

Blazon familia Lucovich

Arthur Garguromin Verona (nume la naștere Arthur Petre Anton Bartolomeu Francisc Maria
Verona, n. 24 august/5 septembrie 1867, Brăila, Regatul României – d. 26 martie 1946,
[1]
 București, România[2]) a fost un pictor român de origine aromână. A făcut studii militare în
cadrul Academiei Militare Tereziene de la Wiener Neustadt pe care a absolvit-o în anul 1891,
devenind ofițer în Armata Comună. Datorită vocației sale artistice manifestate încă din copilărie și-a
continuat studiile, de această dată în domeniu artelor plastice, începând din anul 1895 la Academia
de Arte Frumoase din München ca elev al lui Fritz von Uhde. Acolo s-a dedicat exclusiv picturii și a
intrat sub influența mișcării seccesioniste, apropiindu-se mai ales de maniera pictorilor Fritz von
Uhde și Simon Hollósy. Pentru Arthur Verona, vizita din capitala Bavariei din anul 1895, a avut ca
rezultat o confruntare a propriilor calități de exprimare plastică cu noile modalități de primenire și de
înnoire a limbajului. La München nu l-a atras rigiditatea academismului de sorginte istorică care
promova portretistica monumentală și scenele eroice, ci noile concepte ale plein - airismului,
promovat de Fritz von Uhde și Simon Hollósy. Conform unor mărturii documentare destul de
lacunare și disparate se pare că Arthur Verona ar fi participat la primele două tabere de creație
organizate de Simon Hollósy, cu Școala de pictură de la Baia Mare. La îndemnul lui von Uhde,
artistul a studiat la Academia Julian începând din anul 1889. Aici s-a aflat sub influența lui Jean-Paul
Laurens. Parisul i-a adus lui Arthur Verona un plus de libertate și o mai bună tradiție a picturii de
tip plein-air.
Arthur Garguromin Verona s-a afirmat ca pictor în România începând cu ultimul deceniu al secolului
al XIX-lea, în momentul în care realizările lui Nicolae Grigorescu au început să se impună în pictura
românească. Absolvent al marilor Academii de la München și din Paris, el s-a dovedit a fi un bun
cunoscător al artelor occidentale. A fost un mare admirator al Renașterii și a fost atras prin educație
și structură de pictura clasică. Pictorul a fost de asemenea atras și de farmecul operei lui
Grigorescu, dar s-a străduit pe parcursul celor cincizeci de ani de activitate să găsească o formulă
care să împace viziunea academică a unor mari compoziții pe care le-a făcut cu spontaneitatea de
care a dat dovadă pictura de plein-air. A reținut de altfel, tematica grigoresciană, dar nu a putut
renunța niciodată la apetența sa spre compoziția de atelier. El a fost considerat la un moment dat ca
fiind un continuator al operei lui Nicolae Grigorescu, dar opera sa apare astăzi într-o imagine
eclectică revendicată de către istoria picturii românești, datorită modului entuziast și plin de
conștiinciozitate cu care s-a manifestat Arthur Verona ca organizator și ca dascăl.
Verona nu a renunțat nici la formă nici la linie și a fost incapabil să picteze altceva decât ceea ce a
văzut, astfel el nu și-a putut însuși o rețetă anume. Ca urmare, chiar dacă în lucrările pe care le-a
realizat se poate vedea o puternică influență impresionistă prin strălucirea luminii redate, prin
cromatica desfășurată sau prin folosirea tuturor elementelor derivate din avantajele picturii de plein-
air pe care a agreat-o cu predilecție, el nu a rămas istoriei ca un impresionist. Realizările sale
artistice se pot cataloga a fi clasicizante în compoziție și portret, iar peisajele lui au păstrat o armonie
a culorilor și o consistență a formelor care le apropie mai mult de tendințele realiste
ale postimpresionismului, mai mult decât de o orice altă viziune. A fost mândru de legătura pe care a
găsit-o cu arta italiană și a fost animat de poezia senină a lui Nicolae Grigorescu. A fost atras prin
aspirațiile sale către pictura monumentală și a iubit pitorescul peisajului românesc și a ceea ce are
țăranul român mai prețios în tradiția sa seculară. A învățat permanent și a dovedit că era posesorul
unui meșteșug plin de virtuozitate cu care s-a îndreptat spre mari compoziții murale laice sau
bisericești. A pictat portrete scânteietoare prin eleganță, sau sobre cu amprente melancolice ori
triste și a fost fără îndoială pictorul peisajelor calde, iluminate de prezența oamenilor veseli, frumoși
și sănătoși.
Celebre au rămas lucrările în frescă pe care le-a realizat la Palatul Regal (Apoteoză), la Palatul lui
Gheorghe Cantacuzino, la Palatul lui Ioan Kalinderu, la Capela Cimitirului Bellu, la Capela Castelului
Bran, la Turnul lui Țepeș și picturile monumentale Valea Oltului de la Ministerul Lucrărilor Publice din
București (frescă) și Cosașii (pe pânză) aflat la Muzeul de Artă din Botoșani. Ca un demn urmaș al
lui Nicolae Grigorescu, tematica idilic rurală a rămas istoriei prin picturile În codrii Herței, Între nalbe,
Floarea soarelui, Petrecere câmpenească, Culesul merelor, Fete în Bucovina, Două fete, Spartul
horei, Pâinea cea de toate zilele, Țăran prânzind, La vatră, Secerători, Ciobănaș, Drum de țară, Fii
pădurii, Nuntă în Moldova, La iarbă verde, Zi de sărbătoare, Ursarii și o serie lungă de peisaje
din Bucovina intitulate Toamna sau Hore. În pictura religioasă a executat în plus față de cele
enumerate, pictura murală din Capela de la Olmutz și de la Biserica Preany Kattor din Iugoslavia. În
pictura de șevalet a rămas din creația sa Isus și samariteana, Isus potolind valurile, Sfântul
Gheorghe. Din tematica istorică pot fi enumerate Judecata boierilor înainte de moartea lui Ștefan cel
Mare, Portretul lui Mihai Viteazul și studii pentru portretele lui Bogdan I, Carol I și Neagoe Basarab.
A fost inițiatorul înființării unei Academii Libere de Pictură în anul 1919, ca o ripostă
la academismul lui G.D. Mirea de la Școala de Belle Arte din București și în anul 1940 a devenit
profesor la Școala superioară de pictură și sculptură bisericească aflată pe lângă Arhiepiscopia
Bucureștilor, care a fost înființată de către Patriarhul Nicodim. Aici a predat cursuri tehnice de pictură
de icoane și a condus atelierul de lucrări practice. A fost medaliat de către statul român cu o mulțime
de decorații în plan profesional și militar, ca urmare a participării sale ca voluntar la primul război
mondial. Nu în ultimul rând, este de menționat că Arthur Verona a îndeplinit funcția de președinte al
Societății Tinerimii artistice în perioada 1910 - 1921.
Format mai întâi la școala germană, apoi la cea franceză, Artur Verona și-a pus și știința și talentul,
în interpretarea motivelor românești. Țăranii moldoveni, cu obiceiurile și portul lor pitoresc, au fost
subiectele lui de predilecție. Cu lucrările intitulate „Codrii Herței”, „Pâinea cea de toate zilele”, „În
bălțile Brăilei”, „Secerișul”, „Drum lung”, „Floarea Soarelui”, „Toamna în pădure”, „Ursarii”, „Nunta la
țară”, și altele, a știut sa dea un caracter idilic operei sale, reușind să creeze un curent și să-și
formeze elevi. Dintre portrete — căci Artur Verona a fost și un excelent portretist — vom aminti de
acela al lui Emil Mihail Brancovici, al d-lui Nicolae Henri Verona, al Patriarhului Miron Cristea, un
autoportret și altele, valoroase piese de muzeu. Vom aminti de asemenea de compozițiile sale
„Moartea lui Ștefan cel Mare”, plafonul de la muzeul Kalinderu și cel de la Palatul Regal, lucrări
caracteristice prin mișcare, echilibru și armonie de culoare. Ca pictor, Artur Verona a trăit în spiritul
vremii sale, pe care a cinstit-o prin opera lăsată. Ca profesor, el a ținut cursuri la Academia liberă de
pictură, și mulți din pictorii cari contează astăzi în arta românească, se pot număra cu mândrie
printre elevii lui. Verona a publicat și o carte despre tehnica picturii, un adevărat îndreptar pentru
tineretul artistic.[3]
Vocația[modificare | modificare sursă]
Arthur Verona s-a născut la Brăila în ziua de 24 august 1867 (vezi secțiunea Controverse,
incertitudini) în familia de origine dalmată a lui Francesco Spiridon-Verona și al Amaliei Lukovici.
Între anii 1896 - 1902, Arthur a folosit și numele de Garguromin cu care-și completa semnătura,
nume care provenea de la familia tatălui care avea filiații macedoromâne,[4] după adnotările lui Ary
Murnu.[5]
Înclinația spre pictură s-a manifestat încă din copilărie, talentul său fiind descoperit de către Nicolae
Henri, fratele lui mai mare care l-a încurajat să urmeze o carieră pe acest drum.[5] Nicolae Henri a
fost și el un pictor talentat care a absolvit o școală de arte aplicate la Paris.[5] Cu toate că au crescut
într-o familie care avea în casă o mulțime de tablouri valoroase, părinții acestora au fost
neînțelegători și chiar potrivnici manifestărilor artistice pe care fiii lor le aveau.[5] Ca urmare, tatăl lui
Arthur l-a îndemnat să urmeze o școală militară.[5] După ce a absolvit șase clase la cursurile liceale
din Cernăuți, Arthur a fost trimis de părinți în anul 1888 la Academia din Viena, pentru a studia artele
militare.[6] De la Viena, în timpul vacanțelor, pictorul a făcut adesea scurte vizite în Italia pentru a
studia operele marilor maeștri.[6] În acestă perioadă a realizat lucrări a căror tematică predominată a
fost viața militară.[6] Din acești ani a rămas un Autoportret în care s-a înfățișat în uniforma unității sale
și o reproducere sub care scrie Nachrichten-Patrouille - Arthur Verona—în limba română Patrula
mesageră.[6] Cea din urmă, a fost prima lucrare a viitorului pictor care a fost expusă la Viena în
anul 1889.[7] În aceasta apare figurată o patrulă de ulani într-un peisaj definit de un dâmb verde
mărginit stânga - dreapta de câte un arbore.[6] Se poate observa în acest tablou meticulozitatea
aproape naturalistă de execuție, în care atenția este reținută de siguranța cu care sunt desenați caii
precum și prospețimea realizării care apropie tematica de canoanele peisajului.[6]
Artistul a absolvit Academia Militară Tereziană de la Wiener Neustadt în anul 1891 și a devenit ofițer
de dragoni în Armata Comună. Ca urmare a succesului pe care l-a avut cu pictura Patrula
mesageră, el participă în anul 1893 la salonul Seccesioniștilor de la München cu o nouă lucrare.
[6]
 După trei ani de serviciu militar, în anul 1894, dându-și seama că înclinația sa pentru pictură este
o certitudine, Arthur Verona și-a dat demisia și s-a întors în România unde Nicolae Henri l-a invitat în
locuința sa din Herța pentru a-și amenaja un atelier.[6] Aici, în ținutul Herței, artistul a realizat o
mulțime de tablouri cu care a participat în același an la expoziția Salonului Oficial din București.[6]

Studiile[modificare | modificare sursă]
Ca urmare a revenirii în România, după ce și-a dat demisia din armată în anul 1894, Arthur Verona a
lucrat intens în atelierul din Herța al fratelui său Nicolae Henri Verona.[7] Picturile pe care le-a realizat
în acel an i-au întărit convingerea că trebuie să se dedice mai atent studiului.[7] Acesta a fost motivul
pentru care în anul 1895 a plecat din nou la München, care era în acele vremuri unul din cele mai
importante centre artistice din Europa.[7] Pentru toți artiștii acelor timpuri, vizitarea Münchenului era
un deziderat obligatoriu, deoarece doar acolo se putea întâlni o atmosferă impregnată de valorile
clasice dominate de niște principii pedagogice care în final adunau prin ele însele tineri artiști de pe
întreg mapamondul.[7] Din România se pot enumera pictori importanți așa cum au fost Ipolit
Strâmbu, Kimon Loghi, Ștefan Luchian, Octav Băncilă, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Lascăr
Vorel, Ștefan Popescu, Cecilia Cuțescu Storck și mulți alții.[6] Acolo s-a dedicat exclusiv picturii și a
intrat sub influența mișcării seccesioniste apropiindu-se mai ales de maniera pictorilor Fritz von
Uhde și Simon Hollósy.[6][7]
Fritz von Uhde (foto.1880)

Simon Hollósy (foto.~1880)

Pentru Arthur Verona, vizita din capitala Bavariei din anul 1895 a avut ca rezultat o confruntare a
propriilor calități de exprimare plastică cu noile modalități pe care le-a găsit în primenirea și înnoirea
limbajului.[7] La München nu l-a atras rigiditatea academismului de sorginte istorică care promova
portretistica monumentală și scenele eroice, ci noile concepte ale plein - airismului promovat de Fritz
von Uhde și Simon Hollósy.[7] Pictorul român, ca orice artist autodidact a debutat în pictură cu o
abordare realistă, astfel încât un contact ca cel pe care l-a avut cu Simon Hollósy a fost unul
important.[7] Ca un scurt istoric se poate menționa că în Germania s-a instalat un impresionism de tip
local doar după anul 1880 prin picturile realizate de Max Liebermann și Fritz von Uhde.[7] Simon
Hollósy, mai modern decât predecesorii săi, a afirmat o cale a căutării realului folosind mijloacele
picturii luminoase.[7] El a ajuns în scurt timp un stindard al antiacademismului münchenez.[7] Mai
mare ca vârstă cu zece ani ca Verona, Hollósy era adeptul emanicipării artistului printr-o atitudine de
frondă față de arta oficială, totul fiind centrat pe îndreptarea atenției asupra naturii.[7]
Hollósy a fost după cum se știe fondatorul Școlii de Pictură de la Baia Mare și el era un modovean
de origine armeană poreclit Corbul.[6] Károly Lyka a afirmat că Simon Hollósy, precum și discipolii săi
de la Baia Mare, nu aveau nimic în comun cu școala müncheneză.[6] Ca mulți elevi de-ai săi, Hollósy
s-a pronunțat pentru abolirea oricăror norme și pentru creație artistică în numele naturii.[8] Prin
atitudinea sa față de artă, el nu încerca la rândul lui să stabilească noi norme care să le înlocuiască
pe cele de dorit a fi abolite.[8] Simon Hollósy a pornit de fapt un proces de primenire a limbajului
artistic încă din anul 1890 în propria-i pictură.[8] Arthur Verona a spus de altfel, că ... tot ce este nou
și promițător se află la Paris.[9] A studiat, începând cu 1895 la Academia de Arte Frumoase din
München, ca elev al lui Fritz von Uhde.[7] După câteva luni de la venirea sa la München, Verona l-a
întrebat pe von Uhde care ar fi drumul pe care trebuie să meargă.[9] Acesta l-a sfătuit să-și întrerupă
studiile prin atelierele din München sau Paris și l-a îndemnat ... să facă o lucrare în plin aer, de
mărime naturală, cu două-trei figuri, indiferent de subiect.[9] Artistul român și-a dat seama de riscurile
care decurgeau din urmarea sfatului lui Uhde de către un începător ca el într-ale picturii și, totuși, s-a
întors în România.[9] Aici, a realizat peisajul intitulat Codrul Herței unde a figurat un grup de nouă
plugari care ascultă povestea unui chihaia. Anul 1897 îl găsește alături de Simon Hollósy, la Baia
Mare - devenită în acele vremuri Barbizonul Ungariei,[10] iar în același an a participat la Paris la
Salonul Oficial cu lucrarea „În codrii Herței”, care a apărut în catalogul oficial al salonului la poziția
701 și pentru care a obținut Mențiunea juriului.[7] Conform unor mărturii documentare destul de
lacunare și disparate se precizează că Arthur Verona ar fi participat la primele două tabere de
creație organizate de Simon Hollósy cu Școala de pictură de la Baia Mare.[11] Există și o confesiune
a artistului despre acea perioadă prin care a spus:

Jean-Paul Laurens (foto. 1878)

„Hollósy a purtat de grijă lecturilor mele, mi-a atras atenția asupra lui  Zola  și  Tolstoi, îmi împrumuta cărți
și îmi cerea să-i vorbesc despre cele citite. M-a avertizat asupra inutilității dexterității în sine, care îi părea
o primejdie. Mi-a atras atenția asupra acumulărilor de observații la anumiți scriitori și mi-a îndreptat
privirea asupra naturii și oamenilor. Datorită lui mi s-au deschis ochii să văd realitățile lumii, și datorită lui
am investit totdeauna simțire în ce făceam: compoziție, peisaj, figuri umane... Tot el m-a îndemnat să
încerc a înțelege interiorul oamenilor...[4]”
—Raoul Șorban: O viață de artist. Între München și Maramureș, București, 1986, p. 63
La Paris, artistul a studiat la Academia Julian începând din anul 1889.[9] Cu toate că Verona apare în
catalogul expozanților la Salonul din Champs Elisées ca elev al lui William Bouguereau și Gabriel
Ferrier, el a povestit în amintirile publicate într-un interviu, mai ales de Jean-Paul Laurens.[9] Acesta
din urmă era în opinia pictorului român un artist puțin desuet ca viziune plastică și chiar rece ca
realizare, dar era un deținător absolut al tainelor meșteșugului.[9] Cu toate acestea Jean Paul-
Laurens prin autoritatea pe care o avea la Academie a fost unul din artiștii de mare succes ai
secolului al XIX-lea, era ofițer al Legiunii de Onoare, autor al multor decorațiuni murale
monumentale și autor de compoziții istorice.[8] Peste toate acestea el s-a dovedit a fi un bun pedagog
care avea la baza concepțiilor sale artistice un desen impecabil, gândit într-o bună tradiție a școlii
neoclasice.[8] Parisul i-a adus lui Arthur Verona un plus de libertate și o mai bună tradiție a picturii de
tip plein-air.[8] A participat la tabere organizate unde motivele alese nu erau impuse.[8] Practic,
Verona a asistat la Paris la o perioadă în care impresionismul, vechi deja de un sfert de secol,
începea să-și impună propriile reguli.[8] După un an de cursuri la Paris, timp în care Codrul Herței a
fost reprodus în Revista L'Illustration, Arthur Verona s-a întors din nou acasă.[9] În România se
declanșase deja - din anul 1896, momentul zero de reformare a artei plastice românești prin inițiativa
lui Ștefan Luchian care a fondat Societatea Ileana și care, a organizat în acel an prima Expoziție a
artiștilor independenți.[12] Cu toate că Arthur Verona a revenit în România în anul 1898 și nu era
membru al Ilenei, el a împărtășit năzuințele generoase ale acesteia.[12] El s-a simțit puternic atras de
opera lui Nicolae Grigorescu, cu toate că era tributar prin prisma educației sale, de linia impusă de
către clasicismul academic.[12] De asemenea, atenția i-a fost atrasă de tendința unei exprimări cât
mai sincere și mai realiste, astfel că pendularea sa între academism și impresionism a determinat ca
opera sa să fie caracterizată de un eclectism vizibil.[12]

Cariera artistică[modificare | modificare sursă]

În anul 1898, Verona a participat la Salonul Oficial (Expoziția artiștilor în viață) unde a expus Codrul
Herței și un Portret de femeie.[12] În anul 1899 a participat din nou la Salonul Oficial cu peisajul Portul
Brăilei noaptea, Portretul d-ului L. C. și compoziția Speranța omenirii.[13] Speranța a fost înfățișată
sub chipul unei tinere fermecătoare drapată în alb și înconjurată de chipurile și brațele oamenilor
care par că se îndreaptă spre lumina pe care ea o reprezintă.[13] Se poate vedea în lucrările pe care
le-a expus, că tendința pictorului pentru depășirea tematicii religioase sau istorice și evitarea
abordării subiectelor sociale poate fi amendată de un public educat în spiritul academismului sau al
lirismului artificial reprezentat.[13] Pictorul nu s-a lăsat impresionat de critica fantezistă și nici de
elogiile de natură superficială care i s-au adus, ci el a căutat cu înfocare apropierea de natură și
aprofundarea compoziției monumentale.[13] Datorită acestor preocupări a realizat o mulțime de
peisaje din Herța sau din Bălțile Brăilei. Tot în această perioadă de creație a fost făcută și lucrarea
monumentală intitulată Amza Pașa.[13]

Speranța omenirii

În anul 1900 a expus pictura Pâinea cea de toate zilele în care a înfățișat un plugar așezat șă-și
consume merindele sărăcăcioase în nemărginitul câmpului pârjolit de soare.[13] În
peisajul Înmormântarea unui grănicer subliniază prin contrast, drama umană într-o natură răvășită
de furtună.[13] Prin simplitatea cu care a reprezentat elementele de compoziție a reușit să pună în
valoare măreția momentului de tipică tristesțe, printr-o luminozitate și o cromatică caldă dublată de o
tușă liberă care aduce un plus de elocvență fără a deveni ostentativă.[14] În această lucrare, pictorul
s-a dovedit a fi un bun realist însă el a dat naștere unui lirism grav prin discreția cu care a înfățișat
scena pe care criticii acelor vremuri au considerat-o una a picturii sociale.[14]
Arthur Verona a fost deranjat de diferențele de organizare ale Salonului Oficial din București prin
comparație cu manifestarea similiară pariziană din anii 1899 și 1900.[14] Astfel în anul 1899 la
București au lipsit Ion Andreescu și Nicolae Grigorescu, cu toate că ultimul se afla la Paris cu
patruzeci de lucrări.[14] La manifestarea din anul 1900 când pictura românească era reprezentată de
doar trei nume consacrate și alte opt-nouă tinere speranțe, la Salonul Oficial au fost selectați treizeci
și opt de pictori mediocri aleși pe favoritisme clientelare.[14] Premiile și medaliile acordate de către
oficialii români cu o mare larghețe comercială, au determinat înființarea Societății Tinerimea
artistică în anul 1901 de către un grup de membri fondatori din care făcea parte și Arthur Verona.
[14]
 La prima expoziție a Tinerimii artistice din 1902 cronica plastică a menționat că: ... deși făcută
fără pregătiri îndestulate, prima expoziție a Tinerimii artistice se prezintă bine și e aranjată cu mai
mult gust decât toate expozițiile anterioare: ea aduce în același timp un mare serviciu publicului
nostru... Cel dintâi pas serios este că, de la un capăt la altul, nu mai întâlnești ca altădată erudități
de culori și greșeli elementare de linii care răneau ochii privitorului și dovedeau că cei ce le făceau
n-aveau decât veleități de artiști.[15]
Pictorul a fost stimulat de aprecierile pozitive pe care le-a obținut în cadrul expoziției Tinerimii
artistice din anul 1902 și, ca urmare, a început să lucreze la o mare compoziție intitulată Judecata
boierilor înainte de moartea lui Ștefan cel Mare.[15] Pentru realizarea tabloului, artistul s-a
documentat pe teren, făcând o călătorie de la Cazane (Turnu Severin, n.r.) până în codrul Herței,
pentru a vedea peisajele României și pentru a putea surprinde elementele necesare realizării unei
compoziții monumentale.[15] Fiind convins că ceea ce a realizat a fost rezultatul unui moment de
inspirație, dublat de avantajele întregii sale capacități tehnice pe care o câștigase ca experiență de
necontestat, pictorul a căutat mereu să-și adâncească cunoștințele într-ale picturii și a fost
permanent atent la adaptarea compozițiilor pe care le-a creat.[15] Artistul a expus mai mereu în
expoziții personale sau de grup, fiind mai receptiv la observațiile consumatorilor de artă decât la cele
ale criticii de artă din acele vremuri care era făcută de multe ori de veleitari în domeniu.[15]

Pâinea cea de toate zilele

 

Toamna (1)
 

Toamna (2)
  

Hora
A expus din nou la Viena, la Salonul Oficial.[15] În 1902, și-a organizat prima expoziție personală.
Lucrările sale au fost remarcate de către Nicolae Grigorescu, care i-a adus aprecieri laudative și din
motivul că în lucrările Toamna, Hora, Pâinea cea de toate zilele sau Între nalbe a văzut influența sa
asupra lui.[15] În toate aceste tablouri, Verona a fost atras de tematica lui Grigorescu, dar el nu a
renunțat la obișnuința de a-și plasa compoziția de atelier în peisaj. El era conștient că subiectele
grigoresciene au în ele un lirism rustic specific și autentic românesc, care duce în final la o creștere
a prestigiului său în fața privitorului din acele vremuri.[15]

Între nalbe

În anul 1903 - 1904 (vezi capitolul Controverse, incertitudini) s-a căsătorit cu Maria Zerman și s-a

hotărât să se stabilească la București.[16] În acest an, atelierul lui din Piața Victoriei a fost mistuit de
un incediu și o mare parte a lucrărilor au fost distruse.[16] Familia nu a putut să-l ajute și pentru
acoperirea cheltuielilor a fost nevoit să se împrumute de la un cămătar cu o sumă mare de bani,
oferindu-i în contrapartidă disponibilitatea ca până la sfârșitul anului 1903 să-i furnizeze creditorului
contravaloarea tuturor lucrărilor pe care le va picta.[16] Acest episod a fost menționat de familia și
soția sa. Salvarea financiară a fost datorată unui „binevoitor” discret și iubitor de artă. Ion Zurescu a
fost de părere că așa s-ar explica faptul că Verona a fost prezent cu peste douăsprezece lucrări
numai la Expozitia „Tinerimii artistice” din acel an.[16]
Momentul 1903 este cel în care pictorul s-a considerat a fi un impresionist.[16] A realizat mai multe
peisaje, în special din Moldova, Brăila și Herța.[17] A făcut și desene. Impresionismul picturii lui a
dobândit o notă particulară, lipsită de spontaneitate. În paralel, Verona a fost preocupat de pictura
monumentală și a studiat tehnica frescei, o primă lucrare fiindu-i atribuită la decorarea Culei
românești în anul 1905.[18] A participat în 1903 la expozițiile Tinerimii artistice organizate la București,
dar și la Atena și mai apoi (1905) la München.[18] În anul 1906 a deschis o Expoziție Jubiliară, a
participat la Salonul Oficial și la Tinerimea artistică. În anul 1906 a realizat lucrarea de artă
monumentală Cosașii, iar în 1907 a participat la a V-a expoziție a societății „Tinerimea artistică”.[18]
 Spartul horei

Criticul de artă Apcar Baltazar l-a considerat pe Verona alături de George Demetrescu Mirea, ca

fiind unul dintre cei mai buni portretiști români.[19] Conștient de înclinația sa academică, Apcar
Baltazar (sub pseudonimul Spiridon Antonescu) s-a indignat împotriva celor care s-au opus ca
Arthur Verona să ocupe o catedră la Școala de Belle Arte,[20] concurs desfășurat în perioada 10-18
septembrie 1908 și câștigat în final de Costin Petrescu.[21] Această poziție pe care Baltazar a luat-o
în mod oficial în presa vremii, nu a fost una izolată. Admiratorii lui Verona, care nu erau puțini, îl
considerau pe acesta ca un demn urmaș al lui Nicolae Grigorescu.[19] Așa se explică, a fost de
părere Ion Zurescu, că Gheorghe Cantacuzino al cărui palat este astăzi Muzeul Enescu și
colecționarul Ioan Kalinderu i-au încredințat pentru decorare plafoanele palatelor lor.[19]
La 7 iulie 1909 a fost distins prin decretul regal nr. 1794 cu Medalia Bene Merenti Clasa I.[22] În urma
participării la Salonul de pictură de la München din anul 1910 a fost distins cu Medalia de Aur.[23] Tot
în acest an a fost ales ca președinte al Tinerimii artistice, funcție pe care a deținut-o până în anul
1921.[24]
„... Înainte de primul război mondial, vernisajele Tinerimii artistice deveniseră un eveniment
monden de importanța Derby-ului român sau a balului Societății aristocratice „Obolul”.
Verona, Ștefan Popescu, Sathmary, Steriadi, Späthe și alții, toți înalți și bine legați, îți făceau
impresia unor heralzi, dar în special președintele societății era remarcabil. Voinic, înalt și
frumos, cu figura sa energică, acest dalmatin de origină, fost ofițer de cavalerie în armata
austriacă, cu înfățișarea unui patrician din portretele lui Moroni, cu numele Arthur
Garguromin Verona, ce suna ca un fel de Paolo Calian Véronèse, impunea tuturor.”
--- Krikor Zambaccian: Însemnările unui amator de artă, Editura LiterNet, 2004
Cu ocazia expoziției Tinerimii din anul 1910, artistul a avut parte de o critică elogioasă din partea
lui Alexandru Tzigara-Samurcaș,[25] O. Zimbru[26] și mai apoi în 1912 a lui A. Jeanjaquet.[27] Între
1911-1912, a participat la diverse expoziții cu peste 25 de lucrări și a obținut la München pentru
lucrarea Spartul horei a doua Medalie de Aur.[28] Un an mai tîrziu în iunie 1913, la Expoziția
internațională din München a obținut cea de a treia Medalie de Aur[29] și a fost considerat de
către critică, ca fiind urmașul lui Nicolae Grigorescu.
În cei patru ani premergători primului război mondial, Arthur Verona a pictat mai multe portrete
dintre care se remarcă Portretul doamnei V, Fete din Bucovina și Cobzarul care aparține
astăzi Muzeului Național de Artă al României.[28] A făcut o mulțime de studii de flori precum și
picturi în care a reprezentat momente din viața rurală, elocvente în acest sens fiind Petrecerea
câmpenească, La fântână, Culesul merelor sau La vatră.[28]
 

Iarna
 

La vatră
 

Două fete
 

Cu cobilița la râu
A reluat de asemenea peisaje de iarnă, reprezentativă fiind Iarnă în Herța.[28] O dată cu
începerea războiului, a pictat scene specifice cum ar fi Cazaci în Bucovina și Manevre de iarnă,
în care folosește negrul și cenușiul pe fondul imaculat de alb al zăpezii.[28] Fiind locotenent în
rezervă al Regimentului IX Roșiori, el a cerut să lupte ca voluntar în armata română.[30] A fost
reactivat în cadrul aceluiași regiment care făcea parte din divizia de la Cerna a generalului Ion
Dragalina.[30] Cum România a intrat în război, Verona în calitate de ofițer de cavalerie, a luat
parte la luptele care s-au dat din Munții Carpați până la vărsarea Râului Olt în Dunăre.[28] A fost
luat prizonier și cu restul unității sale a fost deportat la lagărul din Sopronek din Ungaria.[28] În
lagăr, artistul a realizat schițe și picturi din viața cotidiană a taberei de detenție.[31] Toate lucrările
făcute în această perioadă diferă total de creația sa anterioară.[31] Dacă până atunci realiza o
contemplare a peisajului românesc într-o manieră lirică și în spiritul semănătorismului, acum prin
faptul că a luat el însuși parte la mizeria prizonieratului, lucrările sale sunt caraterizate de un
realism crud.[31] Deși majoritatea lor au fost distruse de un incendiu în anul 1935[32], în cele
rămase posterității se poate vedea că acest realism nu s-a datorat numai unei corectitudini care
s-ar fi ivit în interiorul artistului, ci mai ales al transformărilor pe care viața de lagăr le-a produs
asupra personalității sale.[31] Tot în această perioadă, fiind cunoscut ca pictor, Verona a executat
pictura murală a capelei din Olmütz.[31]

Petrecere câmpenească

Culesul merelor - carte poștală (foto a/n)

Un număr neprecizat de lucrări realizate de Verona au plecat împreună cu Tezaurul

României în Rusia în anul 1917. Din mărturiile familiei unele din ele au fost restituite în anul
1956,[29] restituire menționată și de articolul artistului emerit Marius Bunescu aflat în numărul
din 16 septembrie 1956 al ziarului Scînteia. Astfel, într-unul din articolele ziarului – dedicate
reîntoarcerii unei părți din Tezaur de la Moscova, acesta a precizat că alături de alte materiale
de artă plastică, respectivele lucrări ale lui Verona au fost repartizate Galeriei Naționale
a Muzeului de artă al R.P.R.[33]
Reîntors în București în anul 1918, Arthur Verona a constatat o schimbare care avea să devină
fundamentală în viața artistică românească.[32] Așa cum s-a întâmplat în anul 1898
când Societatea Ileana se afirma în confruntarea cu Salonul Oficial privind primenirea și înnoirea
conceptelor artistice, așa se repeta istoria cu Societatea Arta Română (înființată la Iași în iarna
anului 1917) care se dorea o opoziție activă față de corifeii Tinerimii artistice.[32] Apăruse o nouă
generație de artiști care aveau o mentalitate diferită în creația și aprecierea lucrărilor de artă.
[32]
 Cum spiritul polemic era la ordinea zilei, critica nu l-a ocolit nici pe Verona care era perceput
în acele timpuri ca un oficial cu tradiție în ale picturii.[32] Ca urmare, pictorul Arthur Verona a
înființat în anul 1919 Academia Liberă de Pictură pe care a dorit-o a fi o nouă opoziție față
de G.D. Mirea care promova, încă, academismul la Școala de Belle Arte.[31] La această
academie au predat Arthur Verona, Jean Alexandru Steriadi și Gheorghe Petrașcu.[34] Din
păcate, acestă acțiune nu a reprezentat o opțiune suficientă pentru tinerii artiști care doreau să-
și definească o poziție plastică și teoretică în conformitate cu tendințele acelor vremuri.[31] Ca
rezultat membrii ponderați ai Tinerimii artistice precum și noii adepți extremiști ai curentelor
occidentale au contestat puternic tradiția semănătoristă și grigoresciană.[35] Toți aceștia s-au
grupat în spatele Societății Arta Română cu prilejul expoziției din anul 1920.[35] Erau nume care
avea să devină celebre în arta plastică din România: Theodor Pallady, Camil Ressu, Francisc
Șirato, Dimitrie Paciurea, Marius Bunescu, Iosif Iser sau Cornel Medrea.[35] Tudor Arghezi avea
să menționeze că aceștia:
„... neașteptând să-i cotropească anchiloza reumatismelor sentimentale și diabetul psihologic
de care suferă, sub pretext de rafinament și cumințenie obeză... Tinerimea, ei s-au desprins
din marele partid economic și de bursă al turmei oficiale de pictori și, înlăturând cadavrele
din drumul lor... s-au asociat cu un mort, cu cel mai tânăr, mai viu și mai revoluționar dintre
morți, cu Ștefan Luchian”
—Tudor Arghezi, citat preluat din Ion Zurescu: Arthur Verona, 1957, pag. 24

Șatra de țigani

Surugiul - carte poștală

Această rupere a unei importante fracțiuni a Tinerimii artistice a marcat un moment deosebit de
important în evoluția artei românești din prima jumătate a secolului al XX-lea.[35] Verona a
considerat că manifestările la care a luat parte nu erau decât niște curente sezoniere.[35] El nu a
înțeles ce anume însemna nou și vechi în artă și argumenta faptul că arta dacă este adevărată,
ea aparține tuturor timpurilor.[35] Teoriile moderniste i s-au părut cuvinte și formule goale ale
neputincioșilor și a declarat că el ...regretă că avem maimuțoi la noi în țară care imită pe acești
neputincioși.[35] Declașând astfel de polemici acide, Arthur Verona s-a văzut pus în fața tirului
considerațiunilor tehnico-estetice făcute de Francisc Șirato, a criticii pamfletare a lui Nicolae
Tonitza sau a comentariilor critice ale lui Ion Minulescu.[35]
În anul 1921, Verona a organizat o mare expoziție personală,[36] iar în 1922 a participat la
Salonul Tinerimii precum și la prima manifestare publică a Academiei libere.[36] Cu aceste ocazii
a constatat că are mulți admiratori care i-au apreciat o serie de tablouri cu flori,
pesiajele Toamna, Joc în pădure și Lupta de la Podul Jiului care poartă în ea marca realismului
dobândit în timpul prizonieratului său din război.[36] Admiratorii s-au declarat a fi persoane care
iubesc idilicul și o tematică de natură națională, mai mult decât una populară.[36] Printre
admiratori s-au numărat și reprezentanți ai oficialităților care l-au identificat pe Verona ca un
apărător al tradiției grigoresciene.[36] La zece ani de vremea când era acuzat de excentricitate și
refuza să expună la manifestările Salonului Oficial, arta românească se schimbase într-o
asemenea măsură încât artistul putea fi acuzat de pompierism și Tinerimea artistică era deja
considerată ca o organizație care menținea o artă plastică deja stabilită.[36] Ea care înainte se
erijase în susținerea artiștilor de avangardă a devenit o societate de susținere a artei ajunsă
„tradițională”.[36]

Maica Domnului - frescă în Biserica Preany Kattor din Iugoslavia

În acest moment arta oficială l-a considerat pe Arthur Verona unul dintre cei mai buni pictori și
ca urmare l-a desemnat ca membru al juriului care tria lucrările românești pentru participarea la
Bienala din anul 1924 de la Veneția.[36][B] Verona s-a comportat cu combativitate, fără a se
considera vindicativ, și nu a folosit această oportunitate pentru a se răzbuna contra oponenților
săi.[36] Alegerea lucrărilor s-a făcut cu obiectivitate, dovadă stând faptul că cel mai incisiv
adversar al lui, Nicolae Tonitza, a participat cu lucrări la această mare expoziție.[36] Pe primul loc
s-a aflat Verona cu tabloul Nuntă în Moldova care a fost cumpărat de regele Umberto al II-lea al
Italiei, locul al doilea revenindu-i lui Tonitza.[36]

Luminiș în codrii Herței

A continuat să facă parte din jurii și a participat în anul 1925 la Expoziția internațională de
la Paris cu patru lucrări, dar organizatorii au expus doar tabloul Surugiul, dar nu în condiții
favorabile.[37] Verona a fost foarte afectat de critica plastică din România care a ajuns să-i
conteste nu numai vocația de pictor ci și cunoștințele tehnice acumulate de-a lungul anilor.[37] El
era convins că numai rezultatul și nu intenția contează în artă și că meșteșugul este condiția și
temeiul ei.[37] Deasemenea, el era afectat și din cauză că nu numai tineretul artistic îl contesta ci
și unii colegi mai vechi de ai săi.[37] Toate aceste necazuri au fost oarecum compensate de
numirea sa în anul 1926 în Secția Artistică a Ateneului Român și de numirea în juriul Salonului
Oficial precum și în Comisia Monumentelor Istorice.[37] În același an a primit și comanda pentru
realizarea picturilor murale de la Capela Castelului Bran.[37]
În 1927 a pictat fresca „Maica Domnului” pentru biserica de la Preany Kattor din Iugoslavia. A
devenit membru al ordinului Steaua Roșie și a fost numit cavaler onorific „Pentru Merit”, i s-a
conferit de asemenea ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler Clasa I. În 1934, bolnav de
reumatism, a fost amenințat cu paralizia.[38] Anul 1935 a adus nenorocirea asupra lui, un incediu
i-a distrus pentru a doua oară atelierul, împreună cu peste 100 de lucrări. Totuși a participat la
Expozitia de la Bruxelles, la reîntoarcerea în țară, Casa regală i-a oferit o nouă comandă: pictura
tavanului deasupra Scării Voievozilor din Palatul Regal și a realizat fresca intitulată „Apoteoză”.
[38]
 În 1940 a devenit profesor la Școala superioară de pictură și sculptură bisericească de pe
lângă Arhiepiscopia București.[39]
În 1941 i s-a fixat o pensie lunară și printr-un decret semnat de generalul Ion Antonescu i s-a
acordat naturalizarea.[40] A participat la Salonul Oficial de toamnă din 1942, în anul următor, prin
decizie ministerială a devenit Membru al Corpului Artiștilor Plastici.[40] S-a stins din viață la 29
martie 1946, suferind și uitat, la București.[41]

Opera[modificare | modificare sursă]
Arthur Garguromin Verona s-a afirmat ca pictor în România începând cu ultimul deceniu
al secolului al XIX-lea, în momentul în care realizările lui Nicolae Grigorescu au început să se
impună în pictura românească.[42] Absolvent al marilor Academii de la München și din Paris, el s-
a dovedit a fi un bun cunoscător al artelor occidentale.[42] A fost un mare admirator
al Renașterii și a fost atras prin educație și structură de pictura clasică.[42] Pictorul a fost de
asemenea atras și de farmecul operei lui Grigorescu, dar s-a străduit pe parcursul celor cincizeci
de ani de activitate să găsească o formulă care să împace viziunea academică a unor mari
compoziții pe care le-a făcut cu spontaneitatea de care a dat dovadă pictura de plein-air.[42] A
reținut de altfel, tematica grigoresciană, dar nu a putut renunța niciodată la apetența sa spre
compoziția de atelier.[42]

Pentru Patrie - schiță - laviu, pentru basorelief (1922) ars în incendiul din 1937.[43]
Pictorul a fost considerat la un moment dat ca fiind un continuator al operei lui Nicolae
Grigorescu,[19] dar opera sa apare astăzi într-o imagine eclectică revendicată de către istoria
picturii românești datorită modului entuziast și plin de conștiinciozitate cu care s-a manifestat
Arthur Verona ca organizator și ca dascăl.[42] Aflat la studii în capitala Bavariei în anul 1895,
artistul s-a apropiat de operele lui Fritz von Uhde și Simon Hollósy. A înțeles pictura de plein-
air de la von Uhde și a adoptat realismul practicat de către Hollosy.[6]
Autoportret (peniță)

Arthur Verona a fost convins că numai cine desenează bine poate picta.[17] El nu a renunțat nici
la formă, nici la linie și a fost incapabil să picteze altceva decât ceea ce a văzut, astfel el nu și-a
putut însuși o rețetă anume.[17] Ca urmare, chiar dacă în lucrările pe care le-a realizat se poate
vedea o puternică influență impresionistă prin strălucirea luminii redate, prin cromatica
desfășurată sau prin folosirea tuturor elementelor derivate din avantajele picturii de plein-air pe
care a agreat-o cu predilecție, el nu a rămas istoriei ca un impresionist.[17] Realizările sale
artistice se pot cataloga a fi clasicizante în compoziție și portret, iar peisajele lui au păstrat o
armonie a culorilor și o consistență a formelor care le apropie mai mult de tendințele realiste
ale postimpresionismului, mai mult decât de o orice altă viziune.[17] Printr-o analiză sumară sau
uneori aprofundată, se poate observa că tușa pe care a practicat-o chiar în cadrul aceluiași
tablou, este caracterizată de o consistență unitară, chiar și în cazul în care pasta pare a fi
stropită.[17]

Floarea soarelui

Critica de artă a vorbit foarte mult despre peisajele sale, uneori nejustificat.[17] Conform
curentelor artistice ale vremii sale, oamenii erau atrași mai mult de literatura semănătoristă și
astfel aveau tendința de a aprecia mai ales melancolia unor lucrări intitulate Toamna, lirismul
fetelor pierdute Între nalbe sau optimismul debordant al Horelor pe care le-a pictat.[18] Verona a
rămas însă inflexibil la succesul de public sau al criticii de artă și și-a urmărit pasiunea în direcția
picturii monumentale.[18]
Posesorul unei firi active și entuziaste, dublate de un entuziasm exuberant, muncitor și adeseori
tenace, Arthur Verona a fost atras de către artă de un puternic sentiment de dragoste spre
frumos.[41] El s-a afirmat în arta plastică românească într-un moment în care aceasta se afla la o
răscruce de drumuri și a contribuit la propășirea ei nu numai prin creația sa ci și prin activitatea
didactică pe care a desfășurat-o în cadrul Academiei Libere de Pictură și mai apoi la Școala
superioară de pictură și sculptură bisericească.[41] A fost mândru de legătura pe care a găsit-o cu
arta italiană și a fost animat de poezia senină a lui Nicolae Grigorescu.[41] A fost atras prin
aspirațiile sale către pictura monumentală și a iubit pitorescul peisajului românesc și a ceea ce
are țăranul român mai prețios în tradiția sa seculară.[41] A învățat permanent și a dovedit că era
posesorul unui meșteșug plin de virtuozitate cu care s-a îndreptat spre mari compoziții murale
laice sau bisericești.[41] A pictat portrete scânteietoare prin eleganță sau sobre cu amprente
melancolice sau triste și a fost fără îndoială pictorul peisajelor calde, iluminate de prezența
oamenilor veseli, frumoși și sănătoși.[41]
În compozițiile lui Verona transpare tendința sa spre monumental și sculptural, lucru care l-a dus
câteodată spre unele atitudini artificiale.[41] În peisaje, sensibilitatea l-a dus spre lirism și
dragostea spre frumos. În compozițiile cu tematică din viața oamenilor a ales îndeosebi
momentele luminoase care l-a împins adesea spre idilic.[41] Datorită îndrăznelii cu care a abordat
problemele picturii murale, el a contribuit la modernizarea acestei arte în România prin
urmărirea reprezentării umanului în pictura bisericească, apropiind-o în acest mod de veacul său
prin pasiunea de care a dat dovadă în reprezentarea țării și a oamenilor simpli.[41]

La seceriș
 

Țăran prânzind
 
 

Secerători
 

Ciobănaș
 

Drum de țară
Din cauza dorinței de afirmare în cât mai multe direcții, creația sa arată neputința lui de a se
concentra asupra unui singur drum.[44] A încercat soluții tehnice diferite și nu întotdeauna le-a
găsit pe cele mai fericite.[44] Nu s-a lăsat influențat de către cei care îl chemau spre orientări
teoretice, dar nici de cei care-i atrăgeau atenția că aspirațiile lui erau prea ample în dauna
căutării unei unități plastice.[44] De fapt, Arthur Verona a trăit vremea în care Nicolae Grigorescu
era descoperit la adevărata lui valoare și el, Verona, s-a încăpățânat să rămână ultimul artist
care sa folosească tehnica și subiectele grigoresciene.[44]

 Alte lucrări cu tematică religioasă

 

Isus și Samariteana
 

Isus potolind valurile

 

Arhanghel
 

Sfântul Gheorghe
 
 

Neagoe Basarab
Celebre au rămas lucrările în frescă pe care le-a realizat la Palatul Regal (Apoteoză), la Palatul
lui Gheorghe Cantacuzino, la Palatul lui Ioan Kalinderu, la Capela Cimitirului Bellu, la
Capela Castelului Bran, la Turnul lui Țepeș și picturile monumentale Valea Oltului de la
Ministerul Lucrărilor Publice din București (frescă) și Cosașii (pe pânză) aflat la Muzeul de Artă
din Botoșani. Ca un demn urmaș al lui Nicolae Grigorescu, tematica idilic rurală a rămas istoriei
prin picturile În codrii Herței, Între nalbe, Floarea soarelui, Petrecere câmpenească, Culesul
merelor, Fete în Bucovina, Două fete, Spartul horei, Pâinea cea de toate zilele, Țăran prânzind,
La vatră, Secerători, Ciobănaș, Drum de țară, Fii pădurii, Nuntă în Moldova, La iarbă verde, Zi
de sărbătoare, Ursarii și o serie lungă de peisaje din Bucovina intitulate Toamna sau Hore. În
pictura religioasă a executat în plus față de cele enumerate pictura murală din Capela de la
Olmutz și de la Biserica Preany Kattor din Iugoslavia. În pictura de șevalet a rămas din creația
sa Isus și samariteana, Isus potolind valurile, Sfântul Gheorghe. Din tematica istorică pot fi
enumerate Judecata boierilor înainte de moartea lui Ștefan cel Mare, Portretul lui Mihai
Viteazul și studii pentru portretele lui Bogdan I, Carol I și Neagoe Basarab. A pictat flori, naturi
statice și moarte (vezi Sitari) precum și nuduri.

 Florile în pictura lui Arthur Verona



Poenies
 

Căldare cu flori
 
 

Vas cu flori
 

Vas cu crizanteme
 

Zinnias
 

Trandafiri
Dintre portrete se remarcă Autoportret, portretul lui Nicolae Henri Verona, Emil Mihail
Brancovici, Portretul d-ului L. C, Portretul doamnei V, Portretul Patriarhului Miron Cristea și cel
al Ecaterinei Verona. Verona a mai pictat peisaje de iarnă și peisaje din zona Brăilei.


Autoportret
 

Ecaterina Verona
 

Nicolae Henri Verona

 

Paul Verona
 
 

Emil Mihail Brancovici

 

Studiu de copil
 

Muzica
Pictură[modificare | modificare sursă]
În atmosfera artistică bucureșteană a acelor vremuri, sprijinul pentru încurajarea unei tendințe
naționale era fără discuție o realitate de netăgăduit.[17] În paralel cu evenimentele organizate
de Tinerimea artistică, exista o efervescență datorată revistei Semănătorul care a apărut pentru
prima oară în data de 2 decembrie 1901, cu o zi înaintea constituirii Societății Tinerimea
artistică.[17] Critica de specialitate a afirmat faptul că Semănătorul s-a manifestat în literatură
asemenea Tinerimii în arta plastică.[17] Cele două au umplut golul prin afirmarea unei imagini a
realității rurale din România. Acest lucru s-a datorat identificării problematicii dramei și vieții
acesteia.[17] Arthur Verona cunoștea această tendință de redescoperire a tradițiilor artistice și
istorice care se aflau în lumea satelor precum și tendințele de reprezentare a acestora printr-un
limbaj cât mai simplu, direct și pe înțelesul tuturor.[17] Desigur că toate aceste mișcări se aflau și
oarecum în opoziție cu propriile afinități mai vechi și a propriilor descoperiri pe care el însuși le
făcuse în Bucovina cu mult înaintea altora.[17]
 Zi de sărbătoare - (Muzeul Național de Artă al României)
În primul deceniu al secolului al XX-lea, Arthur Verona a făcut eforturi considerabile pentru a-și
fixa conceptele picturii de plein-air.[16] Așa cum a menționat și Paul Verona, picturile unchiului
său din această perioadă oricât de multe personaje aveau sau oricât de mari erau, au fost
realizate în stilul plei-airismului în maxim două sau trei ședințe de lucru.[16] Paul Verona a evocat
de altfel și un anumit stil de lucru cu privire la pregătirea ședințelor de pictură, care semănau cel
mai bine cu secvențele ce apar într-o superproducție cinematografică.

În codrii Herței - 1897

 În pădure

Pictorul Verona era însoțit de adevărate caravane organizate cu ajutoare care cărau materialele
necesare (pânze, umbrele de soare, vopsele, acareturi, șevalete, etc.) pe mai mulți kilometri
spre locul ales cu mare atenție dinainte.[16] Alături de caravană mergeau și o liotă imensă de
oameni - modele ale horelor pe care urma să le realizeze.[16] Anterior acestor deplasări Verona
făcea numeroase studii pregătitoare precum și observații necesare la locul din natură care urma
să fie imortalizat pe pânze. Cu toate acestea, pentru a enumera câteva exemple, nici Plein-
air sau Impresie din 1904 și nici Fete la Prut din anul 1905, nu sunt niște lucrări care pot fi
asimilate cu ușurință impresionismului.[16]
Deși, Arthur Verona se considera un adept și un integrat al impresionismului, adeziunea sa la
acest curent nu a fost completă.[16] Criticii spun asta ținând cont că prin impresionism se
recunoaște îndeobște mișcarea artistică care a readus lumina și culoarea în pictura franceză
a secolului al XIX-lea.[17] Pentru artistul român, preocuparea pentru a mări substanțial lumina din
lucrările sale era deosebit de acută și în același timp foarte reală.[17] Pe de altă parte,
compozițiile lui Verona suferă de un grad de realism cel puțin egal dacă nu mai mare decât
preocuparea reprezentării luminii în operele sale.[17] Ca atare, imaginile realizate nu sunt
dizolvate într-o cromatică feerică (cromatica reprezentând unul din conceptele principale pe care
le susțineau impresioniștii) și ca urmare nici într-o atmosferă luminoasă care să învăluie
personajele sau obiectele din natură.[17] Astfel, pictura pe care realizat-o a devenit mai
luminoasă, dar artistul a fost mai puțin preocupat de aspectul schimbător al lucrurilor și mult mai
atent la statornicia lor. Formele care au rezultat nu s-au topit sub influența anvelopei
atmosferice, ci dimpotrivă, ele și-au etalat structurile.[17]

Vara
 
 

Ursarii
 

Fii pădurii
 

Toamna în pădure
 

Fete la Prut
Printr-o analiză detaliată a lucrărilor lui Arthur Verona se poate observa exprimarea
concomitentă a două tendințe contradictorii.[17] Pe de o parte se poate vedea dorința sa de a-și
transpune pe pânză senzațiile în toată prospețimea și intesitatea lor și pe de altă parte năzuința
de a le ordona cu ajutorul rațiunii prin eliminarea a oricărui obstacol care ar putea da viață
existenței efemere.[17]
 Nuntă în Moldova - carte poștală (foto a/n)

Desenele realizate de Verona care s-au păstrat pun în evidență, mai mult decât în pictura sa,
studiul scrupulos al naturii epuizate în muncă și în singurătate.[17] Analizând comparativ
crochiurile realizate de către Nicolae Grigorescu cu cele ale lui Verona privind transpunerea de
vibrații atmosferice, la Grigorescu totul pare a fi relativ simplu prin comparație cu exigențele pe
care Verona și le impunea în infinita luptă dintre spirit și materie.[17] Revenind la pictură, în
lucrările Fete din Moldova (1900) sau Fecior boieresc, în Vara (1926) sau în Ursarii (1928),
Verona a subliniat preocuparea sa pentru consistența volumelor care pun în evidență formele cu
o deosebită pregnanță.[17] Pictorul a adaptat natura conform propriei gândiri și a impus
efemerității lucrurilor o logică, un sistem, o armonie și o disciplină care făceau parte din propria-i
simțire.[17] La Verona, contrar impresioniștilor care au recurs la aluzii și abrevieri care duc la
uitarea suprafeței în favoarea iluziei urmărite, accentul cade asupra suprafeței, asupra rigorii
compoziției, efect care duce la impresia dominantă a monumentalului.[17]
În anul 1924, artistul a participat la Bienala de la Veneția împreună cu alți artiști
din Spania, Franța și Italia.[36] Dintre cele șase picturi în ulei și o frescă pe un suport de lemn,
oficialitatea italiană prin regele Umberto al II-lea al Italiei a cumpărat lucrarea intitulată Nunta
țărănească iarna sau așa cum a fost denumită mai târziu în unele reproduceri Nuntă în Moldova.
[36]
 Compoziția prezintă în două planuri două sănii acoperite cu covoare multicolore și țărani în
costume tradiționale.[36] Cromatica aleasă în reprezentarea costumelor și a covoarelor a fost
identificată de către critica plastică ca fiind o adevărată simfonie a culorilor proiectate pe fundalul
omogen al unei nesfârșite câmpii pe care s-a așternut zăpada.[36] Comentariile critice au
observat că pictorul a folosit în execuția imaginii, în mod similar lucrării Sosirea invitaților, două
tehnici și viziuni la care a apelat în Iernile sale cenușii, caracterizate printr-o inconsistență a
pastei.[36] Elementele rustice, puternic colorate, duc în pictura Nuntă în Moldova la un contrast
puternic care iese în evidență cu atât mai mult cu cât luminozitatea albului zăpezii nu apare atât
de strălucitor.[36]

Pictură monumentală[modificare | modificare sursă]

Arthur Verona a realizat pe lângă pictura de șevalet o mulțime de picturi care prin dimensiunea
lor și prin pasiunea artistului către monumental, au devenit de-a lungul timpului o marcă prin
care posteritatea a recunoscut și a apreciat opera sa. Artistul a realizat pe parcursul vieții lui o
serie de picturi monumentale pe pânză, dintre care se remarcă cele cu tematică
istorică Judecata boierilor înainte de moartea lui Ștefan cel Mare și Portretul lui Mihai Viteazul,
[15]
 peisajul Valea Oltului[45] și lucrarea din tematica rurală intitulată Cosașii.[46] Cum singur a
declarat că monumentalul se realizează cel mai bine în frescă, Verona a executat o serie de
lucrări de pictură murală care au devenit celebre.[18] Aspirația lui către monumental s-a
concretizat în final și în realizarea Monumentului eroilor corpului didactic în colaborare cu
sculptorul Cornel Medrea. Aceasta a fost ultima lui lucrare de mari dimensiuni și singura în
domeniul sculpturii.[39].
Arthur Verona înconjurat de lucrările sale din atelier (foto ~ 1910-1915) - se vede în spate Masa lui Traian

Cosașii[46] - 1906

În anul 1906 a realizat lucrarea de artă monumentală Cosașii care a ocupat un întreg perete al

Prefecturii din Botoșani construită în onoarea Regelui Carol I de celebrul arhitect Petre
Antonescu.[47] În anul 1957 când Ion Zurescu și-a publicat biografia referitoare la artist, acesta a
menționat că lucrarea Cosașii era încă prezentă pe peretele Sfatului Raional Botoșani, noua
titulatură comunistă dată clădirii vechii prefecturi. Astăzi monumentala pictură este expusă
la Muzeul Județean Botoșani care ființează în aceeași clădire a prefecturii.[46] Lucrarea Cosașii a
fost făcută la Botoșani și a rămas istoriei ca una din cele mai ample picturi monumentale pe care
artistul a realizat-o.[48] Aruncând o simplă privire asupra lucrării se relevă multiplele resurse ale
talentului celui care a executat-o.[48] Compoziția a fost organizată în ritmuri ample ce sunt
întregite de armonia pe care a reușit s-o etaleze asupra întregului ansamblu.[48] Dincolo de
echilibrul și de proporția formelor, predominant transpare sentimentul apartenenței dinamice
dintre registrele întregii compoziții.[48]
Așa cum obișnuia, pictorul făcea mai multe schițe și desene premergătoare pentru fiecare
lucrare pe care o aborda.[48] Astfel, există mențiuni cum că ar exista o fotografie de atelier din
anul 1906 în care Arthur Verona apare înconjurat de o mulțime de desene în cărbune.[48] Prin
călătoriile sale de documentare, el realiza schițe și desene pe viu asupra motivelor dorite, acest
obicei fiind practic un exercițiu pentru dobândirea stilului.[48] În acest fel folosea laviul, tușul,
acuarela și adesea creionul pentru fixarea elementelor de compoziție și a modelelor umane.
[48]
 Reluate cu o disciplină de invidiat, zi de zi, ele au ajuns un ritual.[48] După ce studiile erau
definitivate urma execuția și mai apoi grija deosebită pentru finisarea lucrărilor, adică acuratețea
la care ajungea cu o perfecțiune surprinzătoare a limbajului.[48]
 Masa lui Traian

Valea Oltului - 1910

Ca o concluzie se poate spune că perfecțiunea limbajului corespundea pe deplin stilului și totul

își avea izvorul în etapele preliminare ale marilor compoziții ce au fost transpuse pe pânză sau
frescă.[30] Ca o dovadă a celor afirmate, este suficient a vedea desenele păstrate la Cabinetul de
grafică a Muzeului Național de Artă al României.[30] În ele se poate descifra limpezimea și
coerența exprimării artistice.[30] Spațiul desenelor lui Verona, era un spațiu spiritual expansiv în
care pot fi recunoscute studii făcute după Rembrandt, Michelangelo, proiecte de frescă sau
studii pentru portretele lui Carol I sau Bogdan I.[30] Existența acestora semnalează un înalt grad
de profesionalism și valorile la care s-a raportat.[30] Se regăsesc printre ele unele desene
dramatic tensionate de gravitate, imagini dezolante despre mizeria umană și desene din timpul
războiului.[30]
În anul 1910 a realizat la comanda Ministerului Lucrărilor Publice o lucrare de mari dimensiuni
pe un perete de interior al edificiului administrativ.[48] A ales să picteze un imens peisaj
intitulat Valea Oltului, pe care îl pictase de altfel cu ceva timp în urmă.[48] Pictura a dispărut în
timpul celui de al doilea război mondial din cauza bombardamentelor la care a fost
supus Bucureștiul în anul 1944.[48] Peisajul a fost unul dramatic, realizat pe o suprafață de
douăzeci de metri pătrați cu grund de tempera în tehnica uleiului.[45] Artistul a reluat peisajul în
care a reprezentat pereți stâncoși și tufe de brădet care străjuiau o albie joasă.[45] Brădetul
deschide o perspectivă adâncă, conturată pe baza unui desen clar, dar și de un degrade al
verdelui care umple primul plan, pentru a se pierde în final în albastrul cerului de fundal.
[45]
 Există, de altfel, un studiu preliminar făcut de Verona care a fixat atitudinile țăranilor pietrari
plasați mai apoi de artist pe stâncile aflate în dreapta peisajului în jurul unui bloc de piatră, motiv
care a făcut ulterior ca lucrarea să fie intitulată Masa lui Traian.[45] Lucrarea poartă în sine o
marcă a sobrietății academice, ea fiind inspirată din clasicii mult admirați de către artist.
[45]
 Întreaga compoziție, suferă mai puțin decât alte picturi ale sale, de o prea contrastantă
proiectare a personajelor pe fundalul peisajului.[45] Prin dimensiunile picturii și a modului în care
se integrează arhitectura compoziției, Masa lui Traian a reprezentat un moment important în
pictura românească.[45]

Pictură murală[modificare | modificare sursă]

 Frescă pe plafonul Scării Voievozilor din Palatul Regal din București

Chiar dacă pictura de plein-air i-a adus o faimă demnă de luat în seamă în arta plastică
românească prin peisajele pe care le-a realizat, el a considerat permanent că monumentalul nu
poate fi obținut la șevalet și că o astfel de abordare poate fi mai bine pusă în valoare doar în
pictura murală.[18] Ca urmare, artistul a studiat intens tehnica frescei și ca rezultat, în anul 1905
pe vremea când se pregătea pentru deschiderea Expoziției Jubiliare din 1906, i s-a încredințat
proiectul pentru decorarea cu motive istorice a Culei românești.[18] Cu această ocazie, pictorul și-
a dat seama că nici varul românesc și nici diferențele de temperatură specifice climatului din
România nu sunt elemente favorabile frescei propriu-zise, cu toate că el a executat lucrarea pe
tencuială udă proaspăt aplicată.[18] Deși la acea vreme nu stăpânea pe deplin toate secretele
acestei tehnici, dovadă stând faptul că după circa cinci decenii această lucrare era grav
avariată, el a fost conștient de valoarea ei și de aceea a afirmat toată viața că pictura
monumentală își are locul în frescă.[18] Arthur Verona a pictat fresca din Turnul lui Țepeș din
București imediat după finalizarea lucrărilor de construcție ale acestuia.[19]

Fresca din Turnul lui Țepeș - 1906 - (ajutați Wikipedia și găsiți imaginea)

Arthur Verona a realizat pictura murală a plafoanelor palatului lui Gheorghe Cantacuzino care

este astăzi Muzeul Enescu și cele ale colecționarului Ioan Kalinderu.[19] La palatul lui Gheorghe
Cantacuzino, plafoanele sunt boltite și pictorul a ales să execute comanda în tempera direct pe
perete.[19] La Kalinderu unde plafoanele erau plane, artistul a făcut patru lucrări pe pânză pe care
le-a aplicat pe suprafețele de decorat.[19] Tematica lucrărilor de la Kalinderu este lipsită de
claritate și anecdotica destul de confuză.[19] Afirmația poate fi argumentată prin faptul că în
mijlocul unor nuduri care aparțin unei concepții bahice, apare o țărancă îmbrobodită care are o
vestimentație specifică satelor rurale românești. Ion Zurescu a fost de părere că o astfel de
compoziție nu pare a fi justificată de niciun considerent estetic.[19]
Lucrările murale pe care Verona le-a realizat atât în palatul Kalinderu cât și la Cantacuzino au o
anecdotică folosită ca un pretext pentru a înălța boltele prin ceruri transparente și pentru a crea
impresia de volum utilizând armonii luminoase.[19] Folosind o astfel de abordare, combătută de
majoritatea pictorilor români de marcă, dar susținută de cele mai mari reușite ale artei
occidentale, artistul nu s-a ferit de toate greutățile pe care realizarea unor astfel de compoziții le
impun, ba din potrivă pare că le-a căutat.[19] Deși racursiurile utilizate, compozițiile dificile și
pozițiile teatrale cu grandoarea căutată a personajelor înfățișate, par să aducă pictorului
satisfacție Totul contrastează cu lirismul peisajelor pictate cu o reală efuziune la Brăila, pe Olt
sau la Herța.[23]
Admirator al Renașterii, al clasicismului și chiar al barocului, Arthur Verona spre deosebire de
pictorii educați în spiritul artei bizantine, a considerat că pictura decorativă este inevitabil
subordonată arhitecturii.[19] El a fost convins că pictura murală trebuie să se ridice la nivelul
arhitecturii pentru simplul fapt că ea trebuie să o întregească și uneori să estompeze elementele
deficitare care pot apărea printr-o proiectare neglijentă a edificiului.[19] Astfel, pentru a crea
cavitățile aparente în construcție, bizantinii s-au folosit de o decorație plană și o cromatică
adaptată unei iluminări reduse a interiorului.[19] Arta renascentistă și mai apoi barocul au folosit
pictura murală tocmai pentru a amplifica luminozitatea și spațiul interior al unei clădiri
arhitecturale.[19]
În anul 1926, Comisia Monumentelor Istorice i-a dat comanda să picteze capela de la Castelul
Bran.[37] Ion D. Ștefănescu a menționat că Arthur Verona care era membru al comisiei, apăra
așa zisa poezie a artei românești și patina vremii, opunându-se cu vehemență restaurărilor
deficitare care au dus adesea la distrugeri iremediabile ale celor mai valoroase picturi
bisericești.[37] În pictura murală de la Bran, pictorul a încercat o conciliere a valorilor ortodoxiei cu
viziunea sa italiană.[37] A obținut astfel, efecte monumentale plane cu tonalități sobre prin
renunțarea la aerul, sobrietatea, culoarea și perspectiva cu care stilul baroc a reușit produse
estetice dar mai puțin impozante.[37] Artistul a respectat iconografia impusă de canoanele
dogmatice religioase și a invocat tradiția pentru înfățișarea figurilor de ctitori și a familiilor lor.[37]
Reușita și temeinicia lucrării pe care a făcut-o la Bran, a dus după un timp să i se încredințeze
decorarea Capelei Cimitirului Bellu din București.[49] Realizarea acestei lucrări a fost executată în
același spirit, dar critica de artă i-a imputat nerespectarea strictă a iconografiei de rigoare.[49]
 Apoteoză - Frescă pentru Palatul Regal (Muzeul Național de Artă al României)
În anul 1934 a primit de la Casa Regală a României comanda pentru realizarea unei fresce
monumentale situată deasupra Scării Voievozilor din Palatul Regal.[38] Lucrarea poartă
numele Apoteoza ca metaforă a țării reîntregită și învingătoare în luptă. Ea ilustrează concepția
artistului despre pictura murală și despre sensul alegoriei.[38] În ea apar doi flăcăi, un cap de dac
și unul de roman, care susțin în mâini o stemă, întreaga compoziție fiind proiectată pe un fundal
de marmură.[38] Ei sunt centrați de o ghirlandă de personaje rustice care par a se manifesta
entuziast. Totul are un fundal oferit de trupe care mărșăluiesc biruitoare.[38] Picturii i se poate
imputa faptul că personajele sunt îmbrăcate doar țărănește, ele nefiind autentice, că atitudinile
lor sunt prea căutate și că intenția compoziției fiind prea bogată ea a devenit oarecum confuză.
[38]
 Pe de altă parte se poate vedea că artistul a împărțit apoteoza între ostași și „talpa țării” și a
lăsat soldații să poarte cununa spre stema care simbolizează întreaga istorie zbuciumată a
provinciilor românești.[39] Privind realizarea plastică a frescei se poate deduce cu ușurință
admirația pe care Verona a avut-o pentru Renașterea italiană, argumente sigure fiind cromatica
vie a lucrării și desenul viguros.[39]
În anul 1940, Arthur Verona preda ca dascăl la Școala superioară de pictură și sculptură
bisericească aflată pe lângă Arhiepiscopia Bucureștilor și care a fost înființată de către Patriarhul
Nicodim. Aici a predat cursuri tehnice de pictură de icoane și a condus atelierul de lucrări
practice.[50]

Varia[modificare | modificare sursă]
Familia[modificare | modificare sursă]
Arthur Verona s-a născut în familia lui Francesco Spiridon Verona și al contesei Amalia de
Lukovici, amândoi de origine romano-catolică, originari din Cattaro - Dalmația, de
cetățenie austriacă. Al doilea nume al lui Arthur, Garguromin, aparținea familiei tatălui său și l-a
adăugat el însuși la începutul carierei sale artistice. Giovanni Dolcetti a menționat că în anul
1474 în orașul Scutari din Albania ocupată de venețieni ar fi existat o familie cu numele Verona.
[51]
 După mențiunile pe care Ary Murnu le-a făcut, familia tatălui era de origine mavro-vlahă.
[5]
 Numele de Garguromin, Gargurovici sau Garguroyici, legenda spune că familia l-a câștigat ca
titlu de noblețe în secolul al XV-lea ca urmare a vitejiei strămoșilor săi pe câmpul de luptă în
cadrul armatei venețiene din Verona. Familia Verona are o vechime remarcabilă, ea fiind
atestată documentar încă din anul 1474 în orașul Scutari din Albania, stăpânită de către
venețieni. Ea a fost înnobilată în anul 1478.[52]
Stema familiei Lukovici - Concordia fratum

Stema familiei Verona - Honor ante gloriam

Francesco Spiridon Verona a fost armator de corăbii și căpitan de marină civilă.[5] El a făcut
călătorii în Australia și a navigat adeseori între porturile Adriaticii, pe Dunăre sau pe Marea
Neagră.[5] Arthur și fratele său Nicolae Henri s-au născut la Brăila, localitate în care s-a stabilit
Francesco Spiridon Verona în jurul anului 1850[5] ca urmare a dorinței lui Vodă Bibescu care l-a
angajat să coordoneze transportul și comerțul cu grâu al Țării Românești.[5][52]
Nicolae Henri s-a stabilit la Herța unde s-a căsătorit cu Ecaterina Kazimir, fiica boierului local,
Panait Kazimir. Nicolae a fost un talentat autor de miniaturi și a absolvit Școala de arte plastice
din Paris. Mai târziu s-a dedicat politicii, îndeplinind în perioada 1904 - 1918, pe rând funcția de
deputat, senator și prefect de Dorohoi din partea Partidului Conservator.[52]
Nicolae a avut un fiu pe nume Paul Verona care a făcut studiile liceale la Liceul internat
din Iași după care a urmat cursurile Facultății de Drept din Iași, făcând în paralel și Școala de
Belle Arte. Renunță după un an la Facultatea de Drept și se dedică picturii. În 1921 se înscrie ca
student la Academia Julian din Paris și la La Grande Chaumière. În 1938 se căsătorește cu fiica
profesorului universitar Teofil Sauciuc-Saveanu, Carmen Sauciuc-Saveanu. Teofil Sauciuc-
Saveanu era membru marcat al Partidului Național Țărănesc, corespondent al Academiei
Române și Ministru al Bucovinei. Paul Verona a avut doi copii, un băiat Tudor Nicolai Verona și
o fiică Irinel Verona. Paul se stinge din viață în anul 1966 la București. Picturile sale au fost
achiziționate de către Ministerul Artelor și Cultelor, Pinacoteca Bucureștiului și de către Muzeul
Toma Stelian.[52] Tudor Verona le aduce în cartea sa „Monografia familiilor Verona și Kazimir” un
pios omagiu:
„Încerc, în acest moment ,două sentimente contradictorii, unul de mulțumire că am putut
reînvia în mintea oamenilor contribuția pictorilor Verona la patrimoniul cultural al poporului
român și altul de insatisfacție că nu pot face mai mult pentru acești înaintași ai mei, oameni
de o verticalitate morală, curățenie sufletească și bunătate care ar trebui să constituie
modele în acești ani de zbucium și debusolare.
Mă voi mândri totdeauna cu strămoșii mei și voi căuta să nu le mânjesc moștenirea sau să le
pătez memoria. După ce am strâns și publicat memoriile și gândurile tatălui meu Paul
Verona, am constrângerea că fiecare efort mic sau mare de a face să nu se uite trecutul,
ajută la normalizarea situației României după 60 de ani de lipsă de preocupare pentru scara
valorilor.”
—Tudor Verona - „Monografia familiilor Verona și Kazimir”

Controverse, incertitudini[modificare | modificare sursă]

Certificatul de naștere al lui Arthur Verona

 Au existat în perioada 1957 - 2011 controverse legate de data nașterii lui Arthur Verona. Ion
Zurescu, primul monograf al artistului, a menționat fără să aducă surse documentare, că
acesta s-ar fi născut în ziua de 25 august 1868[5]. Afirmația lui a fost infirmată de către
monografia Marinei Preutu și a Brândușei Răileanu care au evidențiat faptul că Arthur
Verona s-a născut în 24 august 1867.[53] Acestea din urmă au adus în susținerea relatării
actul original de botez al pictorului.[53] Ele au specificat că informația pe care Ion Zurescu a
adus-o în monografia sa din 1957 a proliferat eronat și în alte studii și articole care au
analizat activitatea artistului.[53] În continuare, autoarele monografiei familiei de pictori
Verona au amintit și faptul că în anul 1968 s-au comemorat o sută de ani de la nașterea
artistului în mod eronat.[53]
 Referitor la anul căsătoriei artistului există diferențe de opinii. Astfel, Ion Zurescu a specificat
că Arthur Verona s-a căsătorit în anul 1903,[16] fără a menționa cu cine, iar Marina Preutu și
Brândușa Răileanu aduc o corectură în anul 2011, amintind în monografia familiei de pictori
Verona, faptul că Zurescu a greșit anul și că de fapt căsătoria a avut loc în data de 18
septembrie 1904, consoarta sa numindu-se Maria Zerman.[54]
 Începând din anul 1995 au demarat lucrările de restaurare a Capelei de la Castelul Bran la
inițiativa istoricului Nicolae Pepene, a președintelui „Asociației Fiii și Prietenii Branului” și a
Parohiei Bran. Capela de la Bran a fost resfințită în anul 2005.[55] Cu ocazia întocmirii acestui
 articol, editorii nu au găsit - deocamdată, surse care să ateste dacă pictura actuală este
pictura murală realizată de către Arthur Verona sau este rezultatul repictării de către un alt
pictor contemporan.
 Informațiile privitoare la Monumentul eroilor corpului didactic pe care Arthur Verona l-a
realizat împreună cu Cornel Medrea suferă de o ambiguitate care a survenit în publicațiile
apărute de după anul 2000. Astfel, în timp ce Ion Zurescu (1957),[44] Marina Preutu și
Brândușa Răileanu (2011)[56] au susținut că monumentul în cauză ar fi fost realizat de
Verona cu Cornel Medrea în anul 1935 - 1936, Serban Caloianu, Paul Filip (2009)[57] și Silviu
N. Dragomir (2008)[58] au susținut că monumentul a fost făcut de Verona în colaborare
cu Ion Jalea până în anul 1930 când a fost inaugurat în Piața Victoriei. Mai mult, ultima
versiune a fost susținută și de Lucia Hossu Longin (2014) în Memorialul durerii,[59] în timp
ce Dan C. Mihăilescu (2012) a susținut că monumentul controversat ar fi fost realizat în trei -
Ion Jalea, Cornel Medrea și Arthur Verona tot în anul 1930.[60]
Opera lui Verona versus piața de artă[modificare | modificare sursă]
Picturile realizate de Arthur Verona se regăsesc în colecții private și o mare parte prin muzeele
din România. După anul 1990, când s-au reînființat casele de licitații de artă, lucrările sale au
făcut obiectul vânzării - cumpărării. Valoarea lor a crescut constant, astfel încât în anul 2010 ele
s-au aflat împreună cu cele ale lui Samuel Mützner în topul vânzărilor de artă; cel mai scump
tablou fiind Odihnă în iarbă.[61] De-a lungul timpului s-au mai vândut De la vie, Prin
pădure, Frumusețe antică, Studiu de panou decorativ pentru Serviciul Maritim
Român, Ursari, Serbare câmpenească și multe altele.[62]

Cronologie[modificare | modificare sursă]
 1867 -- în data de 24 august s-a născut la Brăila, Arthur Petre Anton Bartolomeu Francisc
Maria Verona. Certificatul de naștere atestă faptul că tatăl pictorului se numea Francisc
Verona și mama Amalia de Lukovici. Mama era de religie romano-catolică și avea cetățenie
austriacă. Locul de origine era menționat a fi Cattaro (din Dalmația).[63]

În portul Brăila - La Ghecet

 1888 -- în acest an Arthur Verona a absolvit Liceul real din Cernăuți cu o diplomă de merit și
s-a înscris la Academia Militară Tereziană din Viena.[63]
 1889 -- a expus la Viena prima lucrare a sa intitulată Patrula de noapte. A făcut o călătorie
în Italia unde și-a format o cultură solidă în domeniul artelor.[63]
 1891 -- este anul în care a absolvit Academia Militară din Viena și a devenit ofițer.[63]
 1893 -- a expus din nou la Salonul Secesioniștilor din München.[63]
 1895 -- a plecat la München pentru studii de pictură și a lucrat sub îndrumarea
profesorilor Fritz von Uhde și Simon Hollósy. Ultimul dintre ei era un bun cunoscător al limbii
române și a fost întemeietorul cunoscutei Școli de pictură de la Baia Mare. Simon Hollósy
avea porecla de Corbul.[63]
 1896 -- a studiat la München și Baia Mare sub îndrumarea lui Simon Hollósy.[63]
 1897 -- a studiat la München și vara la Baia Mare. În acest an pictura În codrii Herței a fost
înscrisă în catalogul Salonului Oficial francez sub numărul 701 și a fost reprodusă în revista
L'Illustration. A obținut mențiunea juriului francez.[63]
 1898—lucrarea În codrii Herței a fost expusă la București în cadrul Expoziției artiștilor în
viață (Salonul Oficial).[22]
 1899—a plecat la Paris pentru a studia la Academia Julian. Aici i-a avut ca profesori
pe Jean-Paul Laurens, William-Adolphe Bouguereau și Gabriel Ferrier. A participat
la Expoziția internațională de la Paris (Secția românească).[22]

La Sulina

 1900—a participat din nou la Expoziția internațională de la Paris.[22]

 1901—împreună cu Constantin Artachino, Ștefan Luchian, Kimon Loghi, G.D.
Mirea, Gheorghe Petrașcu, Oscar Spaethe, Ștefan Popescu și Nicolae Vermont a fondat
societatea Tinerimea artistică în data de 3 decembrie. A participat la Salonul Oficial de
la Viena.[22]
 1902—a participat la prima expoziție organizată de către Tinerimea artistică în data de 1
martie în spațiile expoziționale ale Ateneului Român. Tot în acest an și-a organizat prima
expoziție personală la Ateneul Român, ocazie cu care a fost apreciat de către
pictorul Nicolae Grigorescu.[22]
 1903—atelierul său din Palatul funcționarilor din Piața Victoriei a fost mistuit de un incendiu.
În acest an a expus 12 lucrări la Expoziția Tinerimii artistice și a participat la Expoziția de
la Atena organizată de Tinerimea artistică.[22]
 1904—la 18 septembrie s-a căsătorit cu Maria Zerman și s-a stabilit la București. A pictat
în Herța și în București și a participat la ce de-a III-a expoziție a Tinerimii artistice.[22]
 1905—primește comanda realizării unei fresce cu subiecte din istoria neamului românesc
pentru unul din pavilioanele Expoziției generale care urma să aibă loc în anul 1906 la
București în Parcul Carol (Turnul lui Țepeș). A participat la Expoziția Tinerimii artistice de
la München. La expoziția Tinerimii de la București a prezentat compoziția Pâinea cea de
toate zilele.[22]

Plecarea la pescuit

 1906—în primăvară a expus la Tinerimea artistică și a obținut premii la Salonul Oficial. A

participat la Expoziția Jubiliară.[22]
 1907—a participat la cea de-a V-a expoziție organizată de Tinerimea artistică și a realizat
pictura monumentală intitulată Cosașii. În data de 4 iulie a devenit membru al Ordinului
Coroana României în grad de ofițer. A pictat la Brăila.[22]
 1908—a deschis o expoziție personală la București. A primit critici laudative din partea
lui Nicolae Iorga, G.M. Cantacuzino, Eugen Crăciun și Apcar Baltazar. Arthur Verona a fost
 respins ca fiind neeligibil pentru a ocupa o catedra a Școlii de Belle Arte din București. A
pictat pe Valea Oltului și Herța. A participat la expoziția organizată de Tinerimea artistică.[22]
 1909—în data de 7 iulie a fost decorat cu Medalia Bene Merenti clasa I-a. A pictat plafoanele
palatului colecționarului Ioan Kalinderu.[22]
 1910—a participat la Expoziția Salonului de la München unde a fost distins cu Medalia de
aur și a realizat pictura tavanelor la Palatul Gheorghe Cantacuzino. Ministerul lucrărilor
publice i-a dat comanda de execuție a unui perete al palatului ministerului. În acest an a
realizat și peisajul monumental Valea Oltului, de circa 20 mp. Această lucrare nu a rezistat
timpului deoarece a fost distrusă în timpul bombardamentelor din anul 1944. În 1910 Arthur
Verona a fost ales președinte al Societății Tinerimea artistică.[22]

Panou decorativ

 1911—a expus la expoziția Tinerimii artistice lucrarea monumentală intitulată Portretul lui

Mihai Viteazul, făcut pentru Casa Școalelor, împreună cu alte picturi din Herța.[29]
 1912—a participat cu 25 de picturi (studii, flori, peisaje și tripticul Belșug) la Tinerimea
artistică și a obținut o nouă medalie de aur la München cu tabloul intitulat Spartul horei. În
acest an a fost considerat de către critică ca fiind un urmaș al lui Nicolae Grigorescu.[29]
 1913—a expus la Expoziția internațională de la Munchen unde a obținut o nouă medalie de
aur. A expus la Tinerimea artistică și o dată cu decretarea mobilizării generale a intrat ca
voluntar în armata română în cadrul regimentului de Roșiori, el fiind până la acea dată
locotenent în rezervă în Regimentul XII Ulani.[29]
 1916 - 1918—pe timpul primului război mondial, Arthur Verona a făcut parte din divizia
generalului Ioan Dragalina. S-a distins cu acte de bravură și a fost decorat cu Ordinul
național „Steaua României” cu Spade și gradul de Cavaler cu panglică, cu Virtutea militară
si cu Crucea comemorativă a războiului din 1916 - 1918 cu baretă. A fost luat prizonier și a
fost trimis în lagărul de la Sopronek, Ungaria. Cu această ocazie a restaurat capela Olmutz.
[29]

 1917—un număr de lucrări realizate de Verona au plecat împreună cu Tezaurul

României în Rusia. Din mărturiile familiei, unele din ele au fost restituite în anul 1956,
[29]
 restituire menționată și de articolul artistului emerit Marius Bunescu aflat în numărul
din 16 septembrie 1956 al ziarului Scînteia. Astfel, într-unul dintre articolele ziarului –
dedicate reîntoarcerii unei părți din Tezaur de la Moscova, acesta a precizat că alături de
alte materiale de artă plastică, respectivele lucrări ale lui Verona au fost repartizate Galeriei
Naționale a Muzeului de artă al R.P.R.[33]
 1918—s-a întors în România și lucrările sale au participat la expoziție retrospectivă
a Tinerimii artistice de la Ateneul Român, alături de cele ale lui Theodor Aman, Ștefan
Luchian, Nicolae Grigorescu, Apcar Baltazar, G.D. Mirea precum și a altor artiști dispăruți
 sau absenți din ultimii zece ani, dar care aveau lucrări în colecții particulare sau în galeriile
statului.[29]
 1919—a fost inițiatorului înființării unei Academii Libere ca o ripostă la academismul lui G.D.
Mirea de la Școala de Belle Arte din București.[29]
 1920—în data de 10 iulie a primit ordinul Steaua României cu spade în grad de Cavaler cu
panglică de Virtutea militară.[29]

Odihnă la câmp

 1921—a deschis o mare expoziție personală la București.[29]

 1922—a participat la Salonul Tinerimii artistice și la prima expoziție a Academiei libere. În
data de 30 decembrie a devenit membru al Ordinului Coroana României în grad de
Comandor.[29]
 1923—a devenit membru în comisia de achiziționare și evaluare a pieselor de artă din cadrul
Ministerului Cultelor și Artelor.[29]
 1924—a făcut parte din juriul care a selecționat lucrările care au participat la bienala de
la Veneția. Șase lucrări executate în ulei, din care una era o frescă aplicată pe lemn, au fost
realizate de Arthur Verona. Cu acestă ocazie, regele Italiei i-a cumpărat tabloul
intitulat Nuntă în Moldova. În data de 30 mai a devenit membru al Ordinului Steaua
României. În același an a făcut parte din juriul Salonului Oficial din București.[29]
 1925—a făcut parte din juriul care a selecționat lucrările care au participat la Expoziția
internațională de la Paris. A expus și el o lucrare intitulată Surugiul. A participat la expoziția
din acest an a Tinerimii artistice.[50]
 1926 -- Regina Maria a României i-a dat comanda pentru executarea picturilor murale de la
Capela Castelului Bran pe care a și realizat-o până la sfârșitul anului. A fost numit, tot în
acest an, în juriul Comisiei monumentelor istorice și la Salonul Oficial.[50]
 1927—a participat cu zece tablouri la Expoziția retrospectivă a artiștilor români, pictori și
sculptori din ultimii 50 de ani care s-a organizat la Ateneul Român. A pictat pe Maica
Domnului în biserica de la Preany Kattor din Iugoslavia.[50]
 1928—a făcut călătorii în Italia, Spania și Franța.[50]
 1929—a făcut parte din juriul Salonului Oficial de la București și a expus lucrarea Nuntă în
Moldova (reprodusă în catalog) și Lalele.[50]
 1930—a participat la Salonul Oficial.[50]
 1931—în data de 8 iunie a fost numit cavaler al însemnului onorific Pentru merit. În 22
septembrie i-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural pentru arte plastice în grad de Cavaler
clasa I-a.[50]
 1932—a primit din nou Ordinul Meritul Cultural pentru arte plastice în grad de Cavaler clasa
I-a din partea Ministerului Instrucțiunii Publice.[50]
 1933—a participat la expoziția Tinerimii artistice. Tot în anul acesta s-a publicat la Zurich:
Who's Who in Central and Estern Europe - în care este un articol despre personalitatea lui
Arthur Verona. În 1933 a participat la Salonul Oficial cu lucrarea Autoportret (făcută în anul
1930) care fost reprodusă în catalogul expoziției.[50]
 1934—apar semne ale reumatismului care l-a amenințat cu paralizia. Prefectura Județului
Ilfov i-a comandat o nouă versiune a tabloului Surugiul.[50]
 1935—a participat la Expoziția românească de la Bruxelles. Casa Regală a României i-a dat
comanda de execuție în frescă a tavanului Scării Voievozilor din Palatul Regal. Lucrarea
poartă numele de Apoteoza.[50] Un incediu izbucnit la atelierul său din strada Grigore
Alexandrescu numărul 10, i-a distrus 100 de lucrări, obiecte de artă, schițe și o colecție de
artă populară. George Oprescu i-a oferit sprijin în acest accident nefericit.[50][64]

Monumentul eroilor corpului didactic[A]

 1936—a realizat împreună cu sculptorul Cornel Medrea[A] Monumentul eroilor corpului

didactic.[50] (vezi Capitolul Controverse, incertitudini)
 1937—a participat la Expoziția Tinerimii artistice cu două proiecte de realizare a picturilor
murale de la Capela Cimitirului Bellu, intitulate Viața și moartea și Iubirea și credința.[50]
 1939—a expus la Salonul Oficial mai multe lucrări de mici dimensiuni, dintre care s-a
remarcat tabloul Sitarii (reprodus în catalogul expoziției).[50]
 1940—a devenit profesor la Școala superioară de pictură și sculptură bisericească aflată pe
lângă Arhiepiscopia Bucureștilor și care a fost înființată de către Patriarhul Nicodim. Aici a
predat cursuri tehnice de pictură de icoane și a condus atelierul de lucrări practice.[50]
 1941—în data de 8 aprilie generalul Ion Antonescu a semnat decretul de naturalizarea a lui
Arthur Verona. Prin decizia numărul 31 din 15 aprilie i s-a fixat o pensie în valoare de
15.000 de lei acordată de Casa compozitorilor, pictorilor și sculptorilor; decizia a fost
semnată de către Dimitrie Cuclin, Mihail Andricu, Frederic Storck, Mac
Constantinescu, Mihail Jora, Nicolae Dărăscu și Constantin Brăiloiu.[40]
 1942—a participat la Salonul Oficial de toamnă cu schițe, desene și afișe (Autoportret - afiș
desen colorat).[40]
 1943—prin decizia ministerială din 4 martie cu numărul 343889 și publicată în Monitorul
Oficial nr. 53, Arthur Verona a fost trecut ca membru al Corpului Artiștilor Plastici. În data de
1 aprilie i s-a mărit pensia la 20.000 lei.[40]
 1944—a publicat volumul Pictura - Studiu tehnic cu 20 de planșe hors-text sub semnătura
artistului. Pagina de cuvânt înainte a fost semnată de către Ion D. Ștefănescu. Ca urmare a
bombardării Bucureștiului s-a refugiat în Județul Ilfov, în Comuna Săndulica, gara Sărulești
la domnul Russe. A participat în acest an la expoziția Salonului Oficial unde a prezentat
lucrările Flori de primăvară, Copilul și Flori de țară.[40]
 1945—cu ocazia ședinței Sindicatului Artelor Frumoase din data de 26 august, Arthur
Verona a fost ales ca reprezentant al artiștilor plastici la Congresul general al scriitorilor,
artiștilor și ziariștilor. A participat la Salonul Oficial din noiembrie - decembrie cu lucrările
intitulate Cârciumă, Flori de primăvară și Fiul Fecioarei (frescă).[40]
 1946—s-a stins din viață la 29 martie.[40]
In memoriam[modificare | modificare sursă]

Calcanul casei de pe strada Arthur Verona din București - martie 2017

 1947—Ministerul Artelor a organizat o mică expoziție comemorativă.[40]

 Numele de Arthur Verona îl poartă o stradă din București și din Botoșani. Calcanul casei
aflat la intersecția străzii Arthur Verona cu Dionisie Lupu din București a devenit din anul
2005 un punct de atracție al artiștilor urbani care au realizat picturi murale care au intrat în
memoria colectivă a bucureștenilor. Ca urmare, proiectul Street Delivery demarat de către
Ordinul Arhitecților din România și Librăria Cărturești în anul 2006 a avut ca scop o
încercare pentru recuperarea spațiului public pentru pietoni dintre Grădina Icoanei și
Grădina Cișmigiu.[65] Calcanul de pe strada Verona a devenit de-a lungul timpului unul din
simbolurile urbane din capitala României,[66] picturile murale derulându-se una după alta,
întreaga zonă fiind declarată ca o zonă artistică protejată.[67] În iunie 2016, noul proprietar al
imobilului a depus la primăria capitalei documentația necesară pentru demolarea imobilului
și intenția de construire a unei clădiri de birouri în cursul aceluiași an.[66][67]

Note[modificare | modificare sursă]

Santinela (1918-1920)

A
  Monumentul Eroilor Corpului Didactic a fost o lucrare realizată de către Cornel Medrea și
Arthur Verona după un desen de Martha Bibescu.[57] Ansamblul sculptural a fost compus din
trei legionari romani care purtau pe un scut înălțat spre cer, leșul unui camarad decedat.
[57]
 Acest monument a fost ridicat ca omagiu adus de Corpul Didactic membrilor săi care au
căzut în Războiul Reîntregirii Neamului.[57] Monumentul a fost ridicat și inaugurat în Piața
Victoriei în anul 1930.[57] Probabil din cauza numelui pe care populația i l-a dat - Monumentul
legionarilor - nume asociat de comuniști cu Mișcarea Legionară, el a fost distrus în
anul 1945[57] și în locul lui a fost ridicat Monumentul Ostașului Sovietic.[58] (vezi Capitolul
Controverse, incertitudini)
B
  Arthur Verona fiind ales ca membru în juriul Comisiei de evaluare-achiziționare a operelor
de artă,[68] de pe lângă Ministerului Cultelor și Artelor s-a manifestat combativ încă din anul
1923 când și-a declarat dezacordul cu privire la achiziționarea de către Muzeul Satului a
unor lucrări de calitate mediocră.[69] Ca urmare și-a înaintat demisia.[69][70] Argumentele
acestei demisii au fost următoarele:
„Mulțimea cererilor sunt rezolvate în mod favorabil pentru petiționari, din cauza nevoilor
materiale ale solicitanților, astfel că din circa 400.000 de lei cheltuiți de onoratul minister, nu
s-a cumpărat aproape nicio lucrare demnă de a figura în Muzeul Satului, scop pentru care a
luat ființă această comisiune. Părerea mea este că toate aceste cereri de ajutorare trebuie
satisfăcute dintr-un anumit fond și nicidecum de a li se distinge lucrările, cumpărându-li-se
artiștilor opere pentru Muzeul Satului, care trebuie să îndeplinească un rol cultural și
nicidecum să formeze un azil pentru lucrări mediocre.[69]”
—Arthur Verona - Demisia înaintată Ministerului Cultelor și Artelor, București - 1923
Gestul de a demisiona a fost apreciat ținând cont de faptul că Verona a fost invitat câteva
săptămâni mai târziu să ia parte la ședințele comisiei împreună cu Dimitrie Paciurea, Camil
Ressu, Jean Alexandru Steriadi și Ion Theodorescu-Sion.[69]

Referințe[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b RKDartists, accesat în  23 august 2017
2. ^ a b Union List of Artist Names,  16 august 2008, accesat în 14 aprilie 2019
3. ^ George Nikita, cimec: Salonul Oficial al Expoziției retrospectivedin anul 1947, pag. 59 -
accesat 29 noiembrie 2016.
4. ^ a b Tiberiu Alexa: CV - Arthur Verona - publicat pe site-ul Muzeului Județean de Artă
«Centrul Artistic Baia Mare» în 27 septembrie 2011, accesat 25 august 2016
5. ^ a b c d e f g h i j k Ion Zurescu... pag. 6
6. ^ a b c d e f g h i j k l m n Ion Zurescu... pag. 7
7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Pictorii familiei Verona... pag. 9
8. ^ a b c d e f g h Pictorii familiei Verona... pag. 10
9. ^ a b c d e f g h Ion Zurescu... pag. 8
10. ^ Informație culeasă de Ion Zurescu din săptămânalul Nagybánya és vidéke din 24
octombrie 1897
11. ^ Raoul Șorban: O viață de artist. Între München și Maramureș, București, 1986, p. 62; 122;
172, 190
12. ^ a b c d e Ion Zurescu... pag. 9
13. ^ a b c d e f g Ion Zurescu... pag. 10
14. ^ a b c d e f Ion Zurescu... pag. 11
15. ^ a b c d e f g h i Ion Zurescu... pag. 12
16. ^ a b c d e f g h i j k l Ion Zurescu... pag. 13
17. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y Ion Zurescu... pag. 14
18. ^ a b c d e f g h i j Ion Zurescu... pag. 15
19. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Ion Zurescu... pag. 16
20. ^ Theodor Cornel: Les concours pour les chaires vacantes en Ecole des Beaux Arts.
L'exposition des oeuvres a l'Athenee, în La Roumanie din 14-27 septembrie 1908
21. ^ Vasile Florea: Apcar Baltazar, Editura Arc - 2000, București, 2015, pag. 88
22. ^ a b c d e f g h i j k l m n Pictorii familiei Verona... pag. 23
23. ^ a b Ion Zurescu... pag. 18
24. ^ Pictorii familiei Verona... pag. 11
25. ^ Alexandru Tzigara-Samurcaș în Convorbiri literare nr. 2, vol. 2, aprilie 1910
26. ^ O. Zimbru: A IX expoziție a Tinerimii artistice, în Luceafărul, 1 - 16 iunie 1910
27. ^ A. Jeanjaquet: Noua revistă română, 13 mai 1912.
28. ^ a b c d e f g Ion Zurescu... pag. 22
29. ^ a b c d e f g h i j k l m n Pictorii familiei Verona... pag 24
30. ^ a b c d e f g h Pictorii familiei Verona... pag. 17
31. ^ a b c d e f g Ion Zurescu... pag. 23
32. ^ a b c d e Pictorii familiei Verona... pag. 18
33. ^ a b Prichici, Lucian-Teodor; Considerații privind marcarea în presa comunistă românească
din 1956 a momentului întoarcerii unei părți din Tezaurul cultural, istoric și artistic al
României depozitat la Moscova între 1916-1917 în Armata și Societatea civilă - studii și
comunicări prezentate la sesiunea științifică dedicată Zilei Arhivelor Militare și aniversării a
92 de ani de la înființarea Centrului de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice și a 145
de ani de la înființarea Serviciului Istoric al Armatei - Pitești, 28 iulie 2012; Ed. Istros; 2012;
p. 166
34. ^ http://www.cimec.ro: Pictorul Nicu Enea (1897 - 1960) - Repere a unui destin uman, pag.
255 - de Feodosia Rotaru, accesat 20 februarie 2018
35. ^ a b c d e f g h Ion Zurescu... pag. 24
36. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q Ion Zurescu... pag. 26
37. ^ a b c d e f g h i j k Ion Zurescu... pag. 27
38. ^ a b c d e f g Ion Zurescu... pag. 29
39. ^ a b c d Ion Zurescu... pag. 30
40. ^ a b c d e f g h i Pictorii familiei Verona... pag. 26
41. ^ a b c d e f g h i j Ion Zurescu... pag. 31
42. ^ a b c d e f Ion Zurescu... pag. 5
43. ^ Ion Zurescu... pag. 63
44. ^ a b c d e Ion Zurescu... pag. 32
45. ^ a b c d e f g h Ion Zurescu... pag. 20
46. ^ a b c Vezi în cadrul turului virtual al Muzeului Județean Botoșani- accesat 25 octombrie 2016
47. ^ Bijuterie arhitectonică unicat - Vechea Prefectură a Botoșanului- articol de Cosmin
Pătrașcu Zamfirache din 7 mai 2015, accesat 25 octombrie 2016.
48. ^ a b c d e f g h i j k l m Pictorii familiei Verona... pag. 16
49. ^ a b Ion Zurescu... pag. 28
50. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q Pictorii familiei Verona... pag. 25
51. ^ Giovanni Dolcetti: Il libro d'argento delle famiglie venete, 1922-28, Bologna
52. ^ a b c d Istoria familiei Verona
53. ^ a b c d Pictorii familiei Verona... pag. 8
54. ^ Pictorii familiei Verona... pag. 13
55. ^ Carmen Ionescu (9 noiembrie 2015), „Inima Reginei Maria nu s-a întors acasă”,  Gazeta
de Cluj, accesat în 26 octombrie 2016
56. ^ Pictorii familiei Verona... pag. 21
57. ^ a b c d e f Serban Caloianu, Paul Filip: Monumente bucureștene, București, 2009, p. 70
58. ^ a b Silviu N. Dragomir - Un Bucuresti mai putin cunoscut, Editura Lucman, București, 2008,
pag. 81
59. ^ Lucia Hossu Longin: Memorialul durerii: O istorie care nu se învață la școală - accesat 20
noiembrie 2016
60. ^ Dan C. Mihăilescu: Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziș - accesat 20 noiembrie 2016
61. ^ Veronica Marinescu (14 iulie 2010), „Mutzner și Verona, în topul vânzărilor”, Curierul
Național, accesat în 29 noiembrie 2016
62. ^ Artmark Opere de Arthur Verona supuse la licitație - accesat în 29 noiembrie 2016.
63. ^ a b c d e f g h Pictorii familiei Verona... pag. 22
64. ^ SCIA numărul 1/1971
65. ^ Site-ul Librăriei Cărturești - accesat 29 noiembrie 2016
66. ^ a b Video TVR1 din 21 iunie 2016 - Simbol al artei urbane bucureștene și al Street Delivery,
zidul de pe strada Arthur Verona este amenințat de un proiect imobiliar - accesat 5
decembrie 2016
67. ^ a b Monica Stoica (21 iunie 2016), „Simbolul culturii urbane din București de pe Strada
Verona va fi demolat.”,  Mediafax, accesat în  30 decembrie 2016
68. ^ Arhivele Statului, București
69. ^ a b c d Pictorii familiei Verona... pag. 19
70. ^ Arhiva istorică centrală, fond Ministerul Arhivelor, dosar nr. 853/1927
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Ion Zurescu: Verona, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1957
 Mariana Preutu, Brandușa Răileanu: Pictorii familiei Verona, București, Editura
Humanitas, 2011, ISBN 978-973-50-3055-1
Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]
 Tudor Verona: Monografia familiilor Verona și Kazimir, București, 2002
 Ioan Botiș: Arthur Garguromin Verona, editată de Muzeul Județean de Artă „Centrul
Artistic Baia Mare”, 2011

Legături externe[modificare | modificare sursă]

ro  Istoria familiei Verona

 ro  Pictorii familiei Verona (I)

 ro  Pictorii familiei Verona (II). Artur Verona
 ro  Pictorii familiei Verona (III). Paul Verona
 ro  Despre PAUL VERONA (1897-1966)