Constantin Artachino

De Harjoi Tudor Mihai

Constantin
Artachino (n. 7 noiembrie
1870, Giurgiu, România, m. 9 februarie 1954 , București , România) a
fost un pictor român, unul din membrii fondatori ai
Societății Tinerimea artistică.
A fost fiul lui Domenico Artachino, cu ascendenți originari din portul Artachi
de la Marea Marmara. În 1877, la izbucnirea Războiului de Independență,
întreaga familie s-a refugiat la București.
După ce a absolvit 4 clase primare, părinții l-au înscris la Școala de Comerț,
unde profesorii i-au descoperit aptitudinea lui pentru desen. Cu sprijinul
material din partea unui unchi a început să urmeze, concomitent cu Școala
de Comerț, și școala de Belle Arte sub îndrumarea pictorilor Theodor
Aman și George Demetrescu Mirea. Theodor Aman l-a sfătuit să
semneze Artakino, pentru ca numele lui să nu fie pronunțat în
străinătate Artașino, după ortoepia franceză.
Împreună cu alți pictori ai vremii, printre care Nicolae Vermont și Ștefan
Luchian, Artachino organizează în iulie 1897 o societate denumită Societatea
pentru dezvoltarea artelor în România – "Ileana".
A fost membru fondator al societății Tinerimea artistică înființată la 3
decembrie 1901 de un grup de pictori, între care Ștefan Luchian, Nicolae
Vermont, Arthur Verona, Frederic Storck, Ștefan Popescu și Gheorghe
Petrașcu. Gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viața
țăranilor, a oamenilor de rând].
După un examen a ocupat postul de profesor la catedra de desen, după
natură și antic, la Școala de Arte Frumoase din Iași. După anul 1920, a fost
transferat la Școala de Belle Arte din București, unde a predat până în anul
1935, când a fost pensionat pentru limită de vârstă. A continuat să picteze și
să expună.
În anul 1954, pe 9 februarie, a murit subit, la vârsta de 84 de ani.
După ce a primit o bursă de 4 ani pentru studii în străinătate, din
partea bancherului Zerleti, a plecat la Paris unde s-a înscris
la Academia Julian și a studiat cu L. Doucet, Corot, W. Bouguereau și
Brantôt lucrând la Fontainebleau și Barbizon. În perioada studiilor a
vizitat orașele Veneția și Milano, iar mai târziu, Londra. Rămânând
fără bursă, a fost nevoit să revină în România, unde a expus, cu
succes, și a reușit să vândă multe lucrări. Cu banii câștigați a plecat
într-o călătorie la Constantinopol.
La 2 mai 1896, din inițiativa lui Ștefan Luchian, s-a deschis la București,
"Expoziția artiștilor independenți", al cărei manifest era semnat de Ștefan
Luchian, alături de un grup de prieteni (Constantin Artachino, Al. Bogdan-
Pitești și Nicolae Vermont). La Expoziția Artiștilor Independenți din 1896 au
expus tineri artiști, între care și Constantin Artachino, care fuseseră refuzați
la Salonul Oficial, deschis în același timp.
Opere mari
A abordat toate stilurile sfârșitului de secol al XIX-lea, înregistrând
influențe din academism, impresionism, postimpresionism ori simbolism,
curente cu care a luat contact în timpul studenției ori ulterior, în anii
maturității artistice.
Pe lângă multitudinea de picturi de șevalet create de-a lungul vieții, a
contribuit și la pictarea a două biserici:
•Catedrala Sfântul Alexandru, din Alexandria, în anul 1898, când o
echipă formată din Constantin Artachino, Constantin Pascali și Ștefan
Luchian, a executat pictura murală în ulei, în stil bizantin,
și catapeteasma (în stil neogotic, înaltă de 10 metri). După cutremurul
din 1940, pictura a fost restaurată de pictorii Constantin Artachino și
Ștefan Panciu.
•Catedrala ortodoxă Sf. Nicolae, din Tulcea, care a fost construită în anul
1865, renovată și pictată în 1897 - 1900 de Ștefan Luchian și Constantin
Artachino. A fost singura biserică ortodoxă de pe întreg
cuprinsul Imperiului Otoman căreia i s-a permis să-și înalțe turlele mai
sus decât cele ale geamiilor.
Turcoaice pe malul Dunării