Despre arhitectul I.D.Berindei.

I.D. Berindei (1871-1928) a urmat cursurile prestigioasei École Nationale des Beaux-Arts din
Paris. Întors în ţară a realizat clădiri definitorii pentru epoca sa: casa amiral Vasile Urseanu
(devenită Observatorul Astronomic), casa Alexandru G. Florescu (fostul sediu al Institutului
Goethe), clădirea Palatului Sindicatului Ziariştilor (în prezent Teatrul Foarte Mic) sau reşedinţa
Bazil G. Assan (care a revenit Academiei Române şi găzduieşte Casa Oamenilor de Ştiinţă),
Muzeul Ioan şi dr. Nicolae Kalinderu sau Muzeul Toma Stelian.
Tot el este creatorul Palatului Cantacuzino din Bucureşti, care astăzi adăposteşte Muzeului
Naţional „George Enescu”. Berindei a proiectat şi monumentalul Palat Administrativ din Iaşi,
aparţinând municipalităţii, transformat în Palat al Culturii, în care îşi au sediul cele mai
importante muzee ale oraşului.
Palatul în care trăia o singură familie a fost tipul de locuinţă reprezentativ pentru aristocraţia şi
marea burghezie din România în perioada regalităţii, fiind şi tipul de locuinţă în conceperea
căruia arhitectul I.D. Berindei a excelat. Pe lângă salonul de primire al oaspeţilor sau
numeroasele dormitoare, o astfel de reşedinţă mai avea: un salon de muzică, un birou sau un
cabinet, o bibliotecă, o sală de biliard, o seră cu plante exotice, care comunica direct cu salonul
de primire, o scară interioară opulentă şi una exterioară, care se integra în decorul unei grădini
situate în spatele clădirii. Ca o anexă obligatorie apare garajul, construit pe o latură sau în spatele
grădinii, clădire care adăpostea trăsurile şi automobilul familiei.
Eclectismul a fost stilul în care au fost concepute majoritatea palatelor urbane construite în
România, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. I.D. Berindei a fost şi el promotorul unui
eclectism sofisticat şi exuberant, oscilând artistic între rococo, Art Nouveau şi romantism.
http://www.cotidianul.ro/id-berindei-arhitectul-care-a-oscilat-intre-rococo-art-nouveau-si-
romantism-180666/
Descendentul unei vechi familii de boieri valahi, arh. Ion Berindei (Berindey), personalitate
de seama a comunitatii bucurestene, s-a nascut la 28 iunie 1871 in Capitala. Tatal sau era
Dumitru Berindei (1832-1884), primul arhitect roman, absolvent al Scolii de Belle-Arte din
Paris; s-a remarcat ca autor al unor apreciate studii despre arta si cultura romaneasca
publicate in „Revista Romana”, al carei secretar de redactie a devenit in 1861, precum si ca
Ministru al Lucrarilor Publice in guvernul condus de Ion Ghica si deputat in Parlament.
Ion Berindei a absolvit la Bucuresti Scoala de Poduri si Sosele, apoi a plecat la Parispentru a
studia arhitectura. Anii petrecuti in Franta au fost rodnici, instruindu-se in preajma unor profesori
ilustri, ca Girault, Daunmet si Esquite; s-a afirmat deopotriva in miscarea culturala a romanilor
de-acolo. A fost ales pressedintele Ligii culturale romane si a lucrat ca profesor la Catedra de
Limba a Scolii de adulti din Suburbia II- Paris, catedra infiintata prin stradania sa.
In anul 1897 a revenit in tara ca arhitect-diplomat al guvernului francez. A profesat cu multa
ravna si este autorul unor valoroase edificii. Opera lui bucuresteana se compune in majoritate din
locuinte, comanditari fiindu-i mai ales personalitati din lumea politica si artistica. Cadirile sale
sunt elegante si dovedesc o temeinica cunostere a stilurilor franceze din secolul al XVIII-lea, a
conceptelor inovatoare promovate de Arta 1900, dar si a tendintelor decorative neoromanesti.
Palatul Gr. G. Cantacuzino din Calea Victoriei, Casa G.G. Assan din P-ta Lahovaru, Casa si
Muzeul Kalinderu din str. Dr. Sion, Casa-muzeu Toma Stelian de pe Ssoseaua Kiseleff se numara
printre cele mai renumite.
A primit si alte comenzi, cum este asezamantul Leaganul Sf. Ecaterina de langa Arcul de Triumf,
dar mai ales Hipodromul de la Baneasa, realizat in anul 1905, o reusita de exceptie prin
indrazneala conceptiei tehnice si a expresiei plastice. Opinia sa cu privire la dezvoltarea si
modernizarea urbanistica a Capitalei a fost materializata in proiectarea unor zone ce sunt
cunoscute si apreciate: Parcul Herastrau (numit initial Parcul National), B-dul Aviatorilor (fosta
Sos. Jianu), Parcul Ioanid, Parcul Filipescu etc.
Fundamental in cariea lui I. Berindei a fost proiectul elaborat pentru Palatul Administrativ (azi,
Palatul Culturii) din Iasi, edificiu grandios in stil neogotic, construit in perioada 1906-1925 pe
temeliile fostei Curti Domnesti a Moldovei.
http://www.blog.aisielimobiliare.ro/arhitectii-bucurestiului-ion-berindei/

Casa Amiral Vasile Urseanu - Observatorul Astronomic

Adresa: Bd. Lascar Catargiu nr.21, sector 1
Arhitect I.D.Berindei
Construit intre 1908-1910
" Mi-am construit casa in forma de yacht, avand o cupola de observator, ca in acelasi timp cand
fac observatii cu luneta, sa am senzatia ca plutesc si pe mare" - Amiral Vasile Urseanau (1848-
1926)

Vasile Urseanu s-a născut la data de 9 ianuarie 1848 în orașul București, într-o familie modestă.
A studiat la Liceul „Sf. Sava” din București, după absolvirea căruia, în anul 1866, s-a dedicat
artei navale.

Despre Vasile Urseanu.

A absolvit Școala militară de ofițeri de infanterie din București în anul 1868 cu gradul de
sublocotenent, fiind repartizat în Corpul Flotilei. A fost îmbarcat în anii următori pe navele
existente în dotarea acestui Corp în perioada respectivă, fiind ofițer secund pe nava "România"
(1869-1870) și apoi pe nava „Ștefan cel Mare” (1870-1872). Urseanu a efectuat numeroase
marșuri de instrucție pe Dunăre. În anul 1871 a fost avansat la gradul de locotenent.
Ca urmare a intervenției ministrului de război, general Ioan Emanoil Florescu, pe lângă guvernul
Franței, în anul 1872, Vasile Urseanu a fost trimis la studii la Școala Navală din Brest (Franța),
unde a fost îmbarcat pe nava-școală „Borde”, remarcându-se prin aptitudinile și activitatea sa. A
fost îmbarcat apoi pe nava-școală „Jean Bart” din marina franceză la bordul căreia își făcuseră
ucenicia câțiva ani mai înainte și alți ofiteri ai Flotilei române, viitori comandanți ai marinei
noastre, generalul Nicolae Dimitrescu-Maican și contraamiralul Ioan Murgescu. Pe această navă,
a efectuat o serie de aplicații militare și a vizitat Insula Sfânta Elena, Capul Bunei Speranțe,
portul Rio de Janeiro etc.
S-a reîntors în România după doi ani și a fost înaintat la gradul de căpitan, fiind numit prin
Înaltul Decret nr. 893 din 19 aprilie 1874 comandant al navei „România”. [1] În această calitate,
a participat în anul 1875 la primul marș de instrucție executat pe Dunărea de jos și Marea Neagra
de navele întrunite ale Corpului Flotilei, care au format o divizie. Din toamna anului 1875, cpt.
Urseanu este numit la comanda navei „Ștefan cel Mare” [2] pe care o va conduce până în
preajma izbucnirii Războiului de Independență.

Pasiunea pentru astronomie

În afară de activitatea de marinar, amiralul Vasile Urseanu și-a dezvoltat încă de pe băncile școlii
o pasiune pentru studiul astronomiei. După trecerea sa în rezervă, el și-a ocupat timpul cu studiul
aștrilor.

După înființarea Societății Astronomice Române, amiralul Vasile Urseanu a fost ales la 27
ianuarie 1908, în funcția de primul președinte al acesteia. Printre hotărârile adoptate atunci, s-a
numărat și construirea unui observator astronomic al societății.

Cea mai mare realizare a sa ca președinte al Societății Astronomice Române, a fost construirea
prin eforturi financiare proprii, în anul 1910, a unei clădiri în București pe Bd. Colței (actualul
bulevard Lascăr Catargiu), clădire în formă de navă care în locul cel mai înalt - destinat, în cazul
navelor, punctului de observație - avea instalată o cupola astronomică de 5 metri și care
adăpostea o excelentă lunetă Zeiss, cu diametrul obiectivului de 150 milimetri, în montura
ecuatorială și sistem de orologerie mecanică: acesta este actualul Observator Astronomic Amiral
Vasile Urseanu din București, singurul observator astronomic din trecut destinat publicului.

„Marina nu se face numai pe apă. Observațiile asupra cerului, trebuiesc făcute și pe uscat.
Studiul astrelor, a devenit o a doua mea pasiune, după marină. După cum vedeți, mi-am construit
casa în formă de yacht, cu cupolă de observator, ca în același timp, când fac observații cu luneta
pe bolta cerească, să am senzația că plutesc și pe mare!”, a afirmat amiralul Urseanu.

La șapte ani de la decesul său, în anul 1933, soția sa a donat Primăriei municipiului București
clădirea observatorului astronomic popular, unde se va organiza în anii următori pinacoteca
orașului București. În anul 1941, a avut loc dezvelirea unei plăci comemorative fixate în holul
clădirii care adăpostea pinacoteca, pentru ctitorii, viceamiral Vasile Urseanu și Ioana Urseanu. În
anul 1950 clădirii i s-a redat destinația inițială de Observator Astronomic Popular, care a avut un
rol important în popularizarea astronomiei în rândul iubitorilor acestei științe, iar în prezent aici
funcționează Observatorul Astronomic Vasile Urseanu al Municipiului București.

Cu prilejul sesiunii comemorative din anul 1968, închinată primei Societăți Astronomice
Române și inițiatorilor ei, a fost dezvelită o placă comemorativă pentru amiralul Vasile Urseanu
și astronomul Victor Anestin. Tot atunci, s-a propus ca Observatorul Astronomic Popular din
București să primească denumirea Amiralului Urseanu, care s-a evidențiat la vremea sa printr-o
strălucită personalitate, prin merite excepționale și printr-un evident patriotism.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Urseanu

Istoricul Cladirii

A fost construit între anii 1908-1910, pentru a servi ca Observator Astronomic al Societății
Astronomice Române „Camille Flammarion”, societate înființată de cătreVictor Anestin.
Observatorul „a fost dotat cu o lunetă Zeiss de 150 mm diametru și distanță focală de 2,7 metri.
Luneta era a treia ca mărime din țară la data aceea”.[1]

După decesul amiralului Vasile Urseanu (1926), „luneta a fost demontată și depozitată în
subsolul clădirii, astfel că activitatea astronomică a grupului a încetat,”[1]iar văduva sa, Ioana
Urseanu, a donat imobilul primăriei București contra unei rente viagere.

Primăria a decis să găzduiască în clădire Pinacoteca București, o colecție de picturi înființată la 1

iunie 1933, prin decret regal, de regele Carol al II-lea al României.[2]

Pinacoteca municipiului București a fost adăpostită temporar în spațiul Observatorului

Astronomic.

În 1941, după moartea Ioanei Urseanu, în holul clădirii care adăpostea pinacoteca a fost dezvelită
o placă comemorativă, care cinstește memoria ctitorilor pinacotecii municipiului București,
viceamiral Vasile Urseanu și Ioana Urseanu, prin următoarele cuvinte: „După o viață de muncă
și credință au dăruit acest lăcaș ca să fie adăpost de artă și prilej de înălțare sufletească”.[3]

În 1949 cele mai valoroase tablouri ale Pinacotecii au fost preluate de Galeria Națională, cele
rămase formând Muzeul de Artă a Municipiului București care a fuzionat cu Muzeul de Istorie al
Bucureștiului, iar în clădire s-a înființat Muzeul Științelor Experimentale, inaugurat la 1 Mai
1950, în care s-a redat clădirii menirea inițială, aceea de Observator Astronomic. Astăzi
Observatorul ține de Muzeul Municipiului București și este deschis publicului.[4] Clădirea în care
se află este monument istoric (cod LMI B-II-m-B-18332).

În fiecare seară cu cer senin, observatorul este deschis publicului care poate
vedea Luna, planetele și alte obiecte cerești, stele duble, roiuri stelare, și chiar galaxii.

Despre Observatorul Astronomic

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator astronomic din
capitală deschis publicului. Își datorează existența în primul rând amiralului Vasile Urseanu dar
și popularizatorului de astronomie și știință Victor Anestin.

1910-1916
Istoria Observatorului astronomic începe în 1908 când Victor Anestin în cooptează pe amiralul
Urseanu în Societatea Astronomică Română „Camille Flammarion”. Amiralul devine
președintele societății astronomie a cărei scop era înființarea unui observator astronomic popular
care să servească la propagarea astronomiei în rândul maselor.

Amiralul Vasile Urseanu demarează lucrările de construire, prin eforturi financiare proprii, a unei
clădiri din București, pe bulevardul Colței, actualul bulevard Lascăr Cartagiu, despre care
obisnuia să spună: “Mi-am construit casa în formă de yacht, având o cupolă de observator,
ca în același timp, când fac observații cu luneta, să am senzația că plutesc pe mare.”

Observatorul amiralului a devenit un simbol al pasionaților de astronomie, înființarea sa fiind

salutată în publicațiile de la 1910. A fost dotat cu o luneta Zeiss de 150 mm diametru și distanță
focală de 2,7 metri. Luneta era a treia ca mărime din țară la data aceea.

La începutul activităţii observatorului astronomic, ca observator particular (până în 1916), alături

de amiralul Urseanu, au mai lucrat ca observatori, Victor Anestin - cunoscut popularizator al
astronomiei în ţara noastră, Rosetti-Bălănescu şi alţii. După moartea amiralului (1926), luneta a
fost demontată şi depozitată în subsolul clădirii, astfel că activitatea astronomică a grupului a
încetat.

1933-1950

În anul 1933, Jeanne Urseanu, vaduva amiralului, a donat clădirea municipalității orașului
București, conditionând donația - conform dorinței testamentare a amiralului - de păstrarea
memoriei acestei deosebite realizări. Astfel, pe placa comemorativă din interiorul clădirii, sub
portretul familiei Urseanu realizat de pictorul Camille Ressu, sunt săpate în marmură
cuvintele: “După o viață de muncă și credință, au dăruit acest lacaș ca să fie adăpost de arta
și prilej de înălțare sufletească”.

Inițial ea a adapostit Pinacoteca Municipală iar componentele de bază ale instrumentului –

refractorul Zeiss - au fost păstrate împachetate în subsolul clădirii.

Concomitent, astronomul român Nicolae Donici (1874 – 1956) a sondat posibilitățile reinstalării
refractorului Zeiss, de 150mm diametru, în cupolă: obiectivul instrumentului se găsea în
permanență pe masa din biroul savantului, situat la etajul II, chiar lângă ușa de acces în cupolă.
După plecarea astronomului în Egipt, pentru continuarea studiilor sale asupra luminii zodiacale,
s-a pus capat acestor încercări.

Ele au fost reluate, în 1949, de către academicianul Călin Popovici, care, cu ajutorul prof. dr.
Aurel Iacovache și cu sprijinul academicianului George Demetrescu – pe atunci director
alObservatorului Astronomic al Academiei– a reușit să determine autoritățile municipale de
atunci, să se ocupe de repunerea în valoare a ecuatorialului și a observatorului

1950 - 1960
Ca urmare, în aprilie 1950 a fost definitivată reinstalarea lunetei, la aceasta operație participând
lucrători de la Industria Optică Română. Astfel, observatorul a fost inaugurat, pentru public, la
începutul lunii mai 1950; vizitele puteau fi efectuate zilnic – în afară de luni – între orele 17 – 22.

Observatorul a fost condus de Materi Alexescu, la început sub îndrumarea astronomului Călin
Popovici.

O primă expoziție astronomică, bazată exclusiv pe fotografii și desene originale, rezultate din
observațiile proprii, a fost organizată încă din 1952 într-una din sălile de la etajul I. Ea era
completată prin expunerea unor piese rezultate din activități practice.

1960-1980

În epoca anilor ’60, unitatea, devenită între timp “Muzeul Științelor Experimentale”, a fost dotată
în mod substanțial cu aparatura fotografică modernă și laborator fotografic, o lunetă ecuatorială
Zeiss 80/1200 mm, o lunetă azimutală de 80/500 mm, un celostat polar Zeiss de 120 mm
diametru.

În 1966 s-a construit și instalat telescopul newton-cassegrain de 450 mm diametru (cel mai mare
din țară în acel moment). Acesta a funcționat până în 1970 când a fost dezmembrat din cauza
deteriorării pieselor componente.

Activitatea Observatorului era axata atat pe popularizarea astronomiei, oferind tuturor celor
interesati posibilitatea urmaririi prin lunete a spectacolului boltii ceresti, cat si pe efectuarea de
observatii si cercetari astronomice, realizate de astronomii amatori. Colectivul de astronomi
amatori a luat fiinta pe langa Observatorul Astronomic si si-a desfasurat activitatea in mod
organizat chiar de la redeschiderea sa, la mijlocul secolului trecut. In anul 1968 acest colectiv s-a
constituit in Astroclubul Bucuresti, care functioneaza si in prezent. Membrii Astroclubului,
astronomi amatori pasionati, desfasoara alaturi de profesionisti o activitate sustinuta, o parte
dintre acestia avand contributii deosebite la realizarea programelor de observatii, rezultatele
obtinute fiind apreciate in tara si peste hotare.

După 1970 activitatea Observatorului a fost coordonată de Ion Corvin Sângeorzan și din 1982 de
dr. Harald Alexandrescu. Amândoi au fost buni popularizatori de astronomie fiind singurii care
țineau legătura între oamenii de știință și public în perioadele cât au coordonat activitățile
Observatorului. Problemele inerente ale epocii (1970-1989) au făcut ca pe lângă actitivatea de
popularizare a astronomiei să se imprime o tentă materialist-științifică activităților cu publicul.

1990 - prezent

După 1990 în clădire a fost sediul Agenției Spațiale Române iar în 1996 Observatorul a fost
reinaugurat ca „Observator Astronomic Municipal”

Din 2008, grație unei donații Alpha Bank, Observatorul a fost dotat cu un telescop MEADE
LX200R de 30 cm în diametru și cu o lunetă care permite observarea Soarelui în altă lungime de
undă. Astfel vizitatorii pot observa erupțiile solare și corpurile cerești mult mai bine decât o
puteau face până atunci.

Din 2009 s-a inaugurat prezentarea „Călătorie prin Univers”, o călătorie virtuală prin Cosmos la
care au participat câteva mii de oameni.