A.

ANALIZA LOCALITII
Istoricul aezrii
nainte de secolul XIV, satele ce
aparin n zilele noastre comunei Vultureni
faceau parte din plasa Rscruci (Valasut),
si din comitatul Dbca. Satul CHIDEA este
atestat documentar pentru prima data in 31
martie 1332, sub numele de Kide.
In secolul al XVIII-lea, satul Chidea
avea ca preot pe printele Vaszilie. Satul
avea o biseric (probabil de lemn) i exista
i cas parohial, in nu avea sesie
parohial (nici fnee, nici arabil). Era o
localitate mixt. Nr familiilor greco-catolice
era de 18 si va rmne constant i in

secolele urmatoare. n urma reorganizrii administrative a

principatului, satele din jurul comunei Vultureni erau ncadrate in
Comitatul Solnocul interior (dinluntru).
n secolul al XIII-lea cepe construirea bisericii catolice Sf.
Istvan. Exist date din anii 1449 i 1455 despre biserica Sf. Maria
care nu i-a pstrat caracterul stilului medieval (din Kelemen,
Istoria Artei). Odat cu Reforma, credincioii devin reformai,
apoi unitarieni pentru ca s redevin reformai n vremea lui
Bethlen Gabor. La mijlocul secolului al XVIII-lea, muli se ntorc la
catolicism. n 1766, Bereczki Romuald e conductorul parohiei
catolice i va construi biserica i casa parohial. Lucrrile pentru
biserica de azi, cu hramul Sf. Nepomuk ncep n 1824.

Comun
Sat

Satele de pe valea rului Bora (desen de Miklosi Sikes Csaba -1979)

Un moment de cotitur n viaa satului Chidea a fost n

timpul regimului comunist, cnd era prevzut demolarea total a
satului i transformarea terenului acestuia n zon agricol.
Acesast hotrre a fcut ca o mare parte a populaiei tinere s
se mute la ora sau n Ungaria, astfel c astzi n sat au rmas
mai mult btrnii.
Satul de-a lungul timpului a fost des atacat de catre alte
popoare sau dusmani, locuitorii zonei fiind restrictionati sau
obligati sa adopte multe masuri. Dup spusele localnicilor, satul
era aezat mai jos, mai aproape de Ciumfaia, deci mai la drum,
dar datorit atacurilor frecvente ale ttarilor s-a retras dup
dealuri. Exist o legend care spune c stenii foloseau ca
refugiu impotriva nvalitorilor cariera-peter de pe dealul din
care scoteau piatr pentru construcie.
Vultureni - neolitic mijlociu (1-2),
oimeni - neolitic trziu, grupul Iclod

Explorare in carier

Vultureni - tiubei, Ceramic roman

tampilat

Filozofia de via, componenta etnic i

religioas, datini, obiceiuri si tradiii

Familii de tarani

Populaia satelor de pe valea rului Bora a fost nevoit s

ndure asuprirea naional la care a fost supus, ns nu i-au
prsit vechiul mod de viata si cu atat mai mult locurile pe care sau nascut si au muncit dintotdeauna. Ei si-au pastrat obiceiurile,
indeosebie cele legate de momentele importante ale vietii omului
si cele privind indeletnicirile agrare si pastorale. Asemenea
obiceiuri sau datini aveau menirea sa asigure colectivitatii recolte
bogate sau turme numeroase.
In legatura cu nasterea, erau o serie de interdictii sau
obligatii care trebuiau indeplinite inca din momentul cand femeia
ramanea gravida. Aceste obiceiuri protejau impotriva peirderii
sarcinii, asigurau sanatatea noului-nascut sau prevedeau sexul
acestuia. Nasterile aveau loc in casa, in prezenta unei moase.
Ceilalti membri ai casei erau trimisi in vecini, pentru a nu asista la
nastere. Pentru a nu fi deocheat, copilului i se lega o sfoara rosie
de mana. Mama nu avea voie sa paraseasca gospodaria timp de
sase saptamani, dupa care preotul ii facea o slujba speciala, si
apoi putea sa isi scoata copilul prin sat.
Botezul se facea de obicei la biserica si numai in cazuri
speciale venea preotul acasa. Nasii copilului erau de obicei nasii
de cununie ai parintilor.
Obiceiurile de nunta erau in satele comunei Vultureni prilej
de manifestare a intregii colectivitati, desi multe dintre casatorii
erau aranjate de catre parintii tinerilor, de regula la baza acestora
stand averea. Tinerii din satele comunei se cunosteau intre ei de
la sezatori, claci, joc sau alte manifestari. Cand tinerii considerau
ca se potrivesc, urma mersul pe vedere, adica intalnirea
intalnirea parintilor, unde se stabilea targul si data nuntii. La targ
se stabilea zestrea: pamant, animale, haine de casa si
imbracaminte.
Nuntile aveau loc in caslegi deuminica dupa amiaza pana
la miezul noptii. In dimineata nuntii, starostele, chiuitoarele si
cativa prieteni ai mirelui se adunau la casa acestuia, de unde
alaiul pornea spre casa nasilor, apoi cu acestia spre casa miresei.
Dupa ce mireasa este ceruta de la parinti, se porneste inspre
primarie, unde are loc cununia civila.
Si inmormantarile au pastrat numeroase obiceiuri
arhaice, menite sa ajute la despartirea mortului de lumea pe care
o parasea si trecerea lui in vesnicie.

Cand este vorba de un batran aflat pe patul de moarte,

acesta facea un testament, se spovedea si isi cerea iertare de la
cei cu care avuse conflicte pe timpul vietii, pentru a trece marele
prag impacati sufleteste.
Dupa moarte, era spalat si imbracat in haine special
pregatite, pentru a se prezenta cu rat la judecata divina. Mortul
este apoi asezat in casa dinainte in sicriu neacoperit, cu
picioarele spre usa. Exista o lunga lista de amanunte legate de
acest eveniment.
In a treia zi dupa moarte, raposatul este scos din casa la
ora 12, dupa ce preotul stropeste cu apa sfintita camera in care a
fost tinut pana atunci si asezat de obicei in sura, unde are loc
ceremonialul religios al inmormantarii. La sfarsitul ritualului,
persoana cededata isi cere iertare prin intermediul preotului si
apoi urmeaza verul, o descriere in versuri a celui mort, alcatuita
de obicei de cantorii bisericii, care starneste regrete si emotii
puternice in randul celor care l-au cunoscut. La masa de
inmormantare nimeni nu mai plange, dar nici nu zambeste. In
camera in care a stat mortul se face sfetanie.
Din sirul credintelor si obiceiurilor referitoare la sarbatorile
anului, trebuie amintite colindatul de Crciun. Pregatirile pentru
Craciun incepeau odata cu Lsarea Postului, de cand oamenii
nu mai aveau voie sa manance de dulce.
Colindatul avea reguli stricte. Baietii de pana la 14 ani
umblau la colindat in grupuri mici, cu Steaua, Viflaimul sau
Irodul. Fetele umblau separat, tot in grupuri mici. Aceste grupuri
de copii colindau pana la miezul noptii, fiind insotiti pana la o
anumita departare de catre parinti sau bunici. Baietii si fetele de
peste 14 ani umblau la colindat in grupuri mai mari. EI nu colindau
la toate casele, ci doar la rudeniile celor din grup si la fetele de
maritat.
Dupa Craciun, la jocul Tineretelor mai participau si
mamele fetelor, care stateau pe margine sa vada cine le juca
fata, si tineri insuratei, care uneori opreau muzicantii in mod
civilizat, cinstindu-i cu bautura si cerandu-le sa le cante horea
sau jocul lor.
Sarbatorile de Anul Nou erau deasemenea asteptate cu
mare nerabdare de copii si feciori si fete si mai ales de cei care
au fost slugi un an de zile. In jurul Anului Nou se reinnoiau
preturile pe care le cereau parintii baietilor, deoarece acestia mai
cresteau., iar daca gazda nu ii dadea cat a cerut, erau nevoiti sa
isi caute alte gazde. Unii baieti, fiind recunoscuti drept servitori

buni si harnici, erau din timp arvoniti de alte

gazde care le dadeau un pret mai mare.
Vechea gazda se grabea si ea sa-i dea cat
cereau parintii acestuia, ca sa nu-l scape.
Unele slugi serveau chiar sapte pana la
zece ani la o gazda, unde deprindeau
insusirile de a deveni buni gospodari, iar
unii dintre ei ajungeau dupa casatorie
gospodari de frunte a satului.
Intre Craciun si Anul Nou se organiza
Jocul slugilor, la care participau si
viitoarele gazde ale acestora. In perioada
de la Craciun la Boboteaza slugile erau
libere de orice obligatii, dupa care incepeau
un nou an de corvoada.
Slugile dormeau in grajduri cu vitele
pentru a putea ingriji mai bine animalele.
Patul lor consta in cateva scanduri prinse in
cuie de o grinda, acoperite de paie si o
patura veche, dupa cum se indura gazda.
Pentru ca erau incaltati cu opinci,
obielele (bucati de panza cu care isi
infasurau picioarele) li se udau repede si
noaptea, slugile si le uscau sub ei, in timpul
noptii, prin caldura trupului lor.
La masa, erau chemati in casa cand era
gata mancarea, insa doar pentru un timp
scurt, dupa care urma lucrul: taiatul
lemnelor, frecatul porumbului, etc.
Fiecare gazda stia cum sa isi exploateze
sluga in felul lui. Unii le dadeau norma, iar
dupa cina erau liberi, insa acestia, in loc sa
se odihneasca se duceau la sezatori, iar a
doua zi incepeau aceleasi munci, dupa
acelasi tipic. Unele gazde isi respectau
slugile, tratandu-le omeneste, ba chiar
dandu-le bani in plus pentru joc si bautura,
pentru ca si gazdele erau apreciate dupa
slugile lor. Alte slugi erau infomentate,
facandu-li-se mancare separat, slab
consistenta.

De Anul Nou, cel mai vechi obicei

este Vilitul (Strigare peste sat). Vilitul se
facea pentru a demasca toate moravurile
rele de peste an, observate la diferiti
locuitori ai satelor, aprinzandu-se focuri pe
locurile dominante, in seara de Ajun.
Un alt obicei de Anul Nou era
Calendarul de ceap pentru a afla lunile
ploioase si secetoase ale anului.
Tot in seara de Anul Nou, mai era
obiceiul furatul portilor.

Port popular, 1942

La Boboteaz se reluau obiceiurile de Anul Nou i se mai

fceau pozne fetelor si flcilor n vrst, necstorii. Acestora li
se puneau moi si babe pe case sau la poarta, in locuri vizibile
dar greu accesibile. Acestea erau papusi mari, confectionate in
mod grosolan, care reprezentau oglinda acestora. Papusa era
coborata cu amre greutate, din locul in care era pusa si cei din
cauza, trebuiau sa incerce orice mijloace ca sa se casatoreasca,
tocmai pentru a evita un astfel de statut.
Intre Boboteaza si Postul Pastilor era o perioada foarte
importanta in viata tinerilor.
Aceasta perioada se numea
Clegile si in acea perioada se organiyau nunti, sezatori si alte
distractii pentru tineri. In aceasta perioada si scoala era mai
frecventata de catre copii.
Prima saptamana a Postului Pastelui avea fiecare zi
dedicata unui aspect al vietii locuitorilor:
- Lunea se tinea "de lupi", adica nu se lucra la hotar ca sa
nu manance lupii oile sau sa atace oamenii;
- Marti era Marea dintre tunuri i nu se efectuau lucrri
care s produc zgomot de tun, nu se esea, nu se la (btutul
hainelor cu maiul -splatul), nici nu se torcea i nu se cosea, fiind
defapt o zi in care femeile nu lucrau, ci doar faceau de mancare
pentru ziua respectiva sau pentru ziua urmatoare;
- Miercuri din prima saptamana si din cea din mijlocul
postului se numeau miercuri dintre iele, fiind considerate cele
mai importante zile ca prilej, adica zile in care femeile nimic, ci
stateau toata ziua pe marginea santului, barfeau si mancau
floricele de porumb.
- Joia era denumita a saboarlor. Se spunea ca cine
imbraca camasa inceputa sau cusuta in acea zi sau in alta zi de
joi din post, poate fi traznit.
- Vineri nu se facea paine in cuptor, nu se spalau haine, nu
se torcea si nu se cosea. In Vinerea Mare nu lucrau nici femeile si
nici barbatii, nu se sacrificau vite si se ajuna toata ziua (adica nu
se manca nimic pana dupa rasaritul stelelor).
- Sambata se facea slujba pentru mortii de peste an.
In intreg Postul nu se organizau petreceri, nu se canta,
fetele purtau basma neagra sau panglica neagra.
In ajunul Floriilor se punea martisoare in piept.
Ziua de Pasti face parte din sarbatorile mari ale anului, si
de aceea, ca si la Anul Nou, este bine ca primul venit in casa sa
fie de sex masculin, persoanele feminine fiind considerate
aducatoare de rau.

Nimeni nu manca inainte de a lua pastile.

Sngeorzul, sarbatoarea Sf. Gheorghe, era un prilej pentru
feciori de a "uda" fetele. Pana in perioada interbelica s-a practicat
obiceiul Pplugrei, care la oimeni se pstreaz i astazi dar
are loc de Rusalii. Aceast datin const n faptul c doi feciori i
nsoitorii lor, dupa ce adun clopoele de la oamenii din sat, n
dimineaa Rusaliilor, merg la pdure si sunt mbracai cu lstari i
frunze de paltini late, n form de lab de gsc, apoi se apropie
de intrarea n sat. Dup ce preotul iese din biseric i svrete
slujba religioas, cele doua pplughere coboara i ultima
poriune a dealului i intr n sat, colindnd la fiecare cas, dup
un ritual simplu. Stenii le deschid porile i intr in curte, unde n
sunetul unei melodii specifice cntate la fluier sau la muzicu se
prind de cele doua bte pe care le au i efectueaya un dansm
care se presupune c ar fi un ritual dacic (pre-cretin) de invocare
a ploii pentru ogoare i semnturi. Dup ce termin acest ritual,
cele doua pplughere sunt stropite cu ap de ctre gazde i
rspltite cu bani. Alaiul pprudelor era nsoit de toi copiii din
sat care strigau "D! D! D! Maric d! - D! D! D! cu bota,
d!", iar cele doua paparude aruncau cu btele n lungul drumului
dup acetia, prefcndu-se nervoase. Fetele ncearc s rup
frunze de pe ele crezand ca le va purta noroc la mritat.
Pplugrele, dup un mare efort reuesc s ajung la aproape
toate gospodriile din sat, dup care sunt dezbrcate de frunze.
Un alt obicei era de Snziene, cnd se fceau cununi care
se aruncau pe case pentru a ura via lung celor care locuiau
acolo.
Obiceiurile de munc constituiau un alt aspect deosebit
de important al vieii satelor comunei, un mecanism creator i
pstrtor de ordine i de cultur. Din acest mecanism face parte
claca, obicei parial pstrat pn n zilele noastre, care se
organiza pentru a putea realiza un volum mai mare de munc
ntr-un timp ct mai scurt. De exemplu, pentru a se contrui o
cas, un grajd, la pritul porumbului, cosit, seceri sau
desfcatul porumbului. Clcile se organizau duminica sau n
anumite srbtori de mai mic importan.
Pentru a construi repede o cas, stenii participau n
numr foarte mare, cu carele cu bivoli sau boi, la transportul
materialelor de construcie, duminica diminea. Rudele i vecinii
participau la sparea fundaiei, la adusul lemnului, pietriului,
pietrei, etc.

"Pplugra", obicei de Rusalii (jos i sus)

Cote

Tinerii participa la claci, iar n

schimb,
gazdele
le
asigur
plata
muzicanilor pentru jocurilor organizate n
timpul verii.
Claca seceriului era cea mai
frumoa- s. Pentru marile gazde erau
angajati cam 80 de persoane pltite n mod
egal.
La clci era o adevrat ntrecere
ntre tineri, pentru a-i arta hrnicia i
ndemnarea. Muzicanii se aezau tarlalei
respective i i urmau pe codai, care
fceau mari eforturi ca s ias din coad.
La amiaz, gazda aducea merinde pentru
secertori. Seara, toi clcaii se aezau in
coard, feciorii cntnd, iar fetele n urma
lor, veneau acas la gazd. Aici erau
osptai i jocul inea pn la miezul nopii,
iar a douai a treia zi acest program se
repeta. Cele trei zile erau foarte epuizante.

Adptoare pentru vite, din piatr

Tinerii participau mai ales la eztori, pe timpul iernii. n

nopile lungi de iarn, fetele se adunau la o cas. eztorile erau
organizate pe grupe de 7-12 fete care i torceau cnepa lor.
Feciorii se adunau i formau i ei grupuri organizate pe afiniti i
mergeau la una din eztori unde erau ateptai cu nerbdare de
fete. Dup ce intrau n cas, ncepeau discuii banale, pn cnd
pe nesimite, un fecior lua fusul unei fete i ieea cu el afar. Fata
mergea dup fus, si dup o mpotrivire formal se lsa srutat.
Pe urm, biatul intra n cas i trimitea afar un biat, dupa care
fata in- tra n cas li trimitea afar o fat numit de biatul
respectiv. Acest procedeu se repeta pn ieeau la gsc toi
cei prezeni. Uneori fete sau biei ieeau de mai multe ori.
Dac o fat fcea imprudena s ias la chemarea vreunui
biat, aceasta era izolat i bieii fceau front comun mpotriva
ei i nu o mai jucau tot anul, pn cnd aceasta era iertat (dup
numeroase intervenii ale mamei si prietenelor acesteia) de ctre
biatul creia i s-a adus ofensa, i acesta o juca primul.
Principalele piese de mbrcminte ale brbailor le
constituiau cmaa de cnep, scurta, cu mneci largi, simpl,
fr prea multe custuri, cu 2-3 nasturi, pantalonii foarte
asemntori cu cei ai oenilor, tot din cnep, largi i lungi, la o
palm de pmnt. Peste cma, brbaii purtau un laibr din
pnur sau un pieptar din piele de miel foarte frumos lucrate. Pe
cap, brbaii purtau plrii din pnur sau de paie. Iarna, acetia
luau peste hainele de srbtoare, kmerau lungi in general pana la
genunchi, avnd cteva forme artistice din piele aplicate la
buzunare si la guler. Sumanele pn la genunchi se numeau ir.
Femeile tinere purtau rochii lungi, foarte largi, strnse la
mijloc, avnd cmi cu guler mic, ncreit, albe, cu mneci largi
i cu pumnuei (mici manete strnse i ncheiate cu 3-4
nasturi). Pe cap purtau marame inflorate. Peste rochie, prins la
mijloc, fetele mai aveau o zadie colorat predominant n rou,
verde sau albastru nchis.
Dupa primul rzboi mondial, piesele mbrcmintei
feminine s-au mbogit sau li s-au aplicat forme mai complexe.
Femeile mai n vrst purtau peste cma, ca i brbaii, un
laibr din pielede miel sau de oaie.

Ponderea populaiei pe etnii

Anul
1850
1880a
1880b
1890
1900
1910
1920
1930a
1930b
1941
1956
1966
1977
1992

Total
pop.
718
715
715
767
759
796
647
762
762
739
721
558
388
225

romni
165
176
181
212
188
186
126
159
163
143
71
35
23

maghiari
543
513
531
553
555
607
514
598
594
596
487
353
202

rromi

evrei germani

10
-

7
5
5
-

8
1
-

alte
na.
10
26
3
2
8
2
-

Populaia majoritar este de etnie

maghiar, fiind reformai, catolici sau
unitarieni. Alturi de ei convieuiesc romni
ortodoci. Astfel, satul nu are un singur
centru spiritual, fiecare comunitate religias
avnd cte un lca de cult. Dac bisericile,
individual, sunt aezate pe locuri mai nalte,
privind n ansamblu nici una dintre ele nu
se impune ca dominant a satului.
Apropiindu-ne de sat, observam o aezare
destul de lin, cuminte i oarecum chiar
rsfirat a locuinelor pe teren.
Primul recensmnt dateaz din
1784-1787. Pe atunci, dintre satele
comunei Vultureni, Chidea avea cea mai
mare de locuitori, i anume 687, cu o medie
de 5 membri pe gospodrie. Mai reiese i
faptul ca n Chidea triau un numr foarte
mare de nobili: 146.

Ponderea populaiei pe religii

Anul

Total
pop.

1850
1857
1869
1880
1890
1900
1910
1930
1941
1992

718
666
727
715
767
759
796
762
739
225

orto- greco- romano- refor- lute- unita- izra- bap- alte

cat.
mati rani rieni eliti tisti religii
docsi cat.

23

171
152
175
181
212
194
188
158
148

154
132
156
145
150
162
164
150
139
32

353
339
339
349
360
352
403
409
394
148

3
1
-

40
34
34
31
30
28
27
31
46
6

6
23
9
15
22
14
-

9
10
-

14
12
16

Adptoare pentru vite, din piatr

Tipul de aezare

Satul Chidea

Comuna Vultureni se intinde pe o suprafata de 7016 ha si

este asezata in podisul Somesan, in regiunea Dealurilor Clujului
si Borsei. Cuprinde satele: Vultureni (resedinta comunei),
Faureni, Babutiu, Soimeni, Chidea si Badesti. Aceste sate sunt de
tipul satelor rasfirate, de deal, situate pe terasele Vaii Borsei sau
ale afluentilor acesteia.
Aproape de izvoarele paraului Chidea (ce se varsa, dupa
6 km, in dreptul localitatii Ciumfaia, n Valea Borei, i are un
bazin hidrografic de 12 km2) se afla satul cu acelasi nume, atestat
documentar n 1332 sub numele de Kide. In Chidea se patrunde
dinspre Ciumafaia, pe un drum pietruit de 2,5 km, care urmeaza
malul paraului. Satul Chidea este ferit de curentii de aer care
urmeaza Valea Borsei, fapt ce favorizeaza cultura pomilor
fructiferi, in care locuitorii sunt renumiti.
Satul este inconjurat de culmile Dealurilor Chidea (539 m),
de varfurile Gapos Damb (551 m) spre sud si Benetea (575 m)
spre est si nord-est. Culmile din jur sunt bogat impadurite.

Reele stradale
Specifiicul aezrii este dat de continuitatea parcursului
strzii principale care intr n sat prin sud, urc spre nord,
formeaz o bucl , cobornd napoi spre sud. Traseul ei sinuos
este dat de terenul n pant, ceea ce ofer perspective variate.
Trama stradal se desfoar att pe firul prului, ct i
pe coasta nordic a dealului, avnd dou ulie principale care se
desfac din oseaua ce intr n sat dinspre Ciumfaia i se
reunesc in captul nord-estic al satului.
Strada reprezinta pe langa linia prinipala de circulatie a
satului si cordonul de lagatura intre toate unitatile de locuire,
administratie, culturale sau comerciale ale satului.
Din strzile principale se desprind strzi secundare,
scurtturi sau crri. Punctele de intersectie reprezinta noduri
importante i uneori sunt marcate cu locuri de ezut.
Unitatea imaginii strzii este dat de zidurile de piatr ce
limiteaz gospodriile. Uneori, aceste ziduri au rol de sprijin n
terasarea terenului.

Trama stradala (1906)

Lateralele strazii sunt bordate punctual fie de pereti din

piatra, fie gard din lemn cu diverse decoratiuni si motve sau chiar
de locuri de odihna 9marcate prin prezenta anumitor bancuta din
lemn sau lespezi de piatra) Aproape toate casele au acelai tip de
gard de piatr cu pori de lemn i stlpi dintr-o singur lespede de
piatr. Unele garduri au ni unde este amplasat bncua, la
rndul ei cioplit din piatr. Elementul de lagatura intre elementul
de circulatie-strada si elementul locuirii (casele) este piatra.
Aceasta este pusa in opera intr-un mode deosebit de frumos.
Dupa cum spuneau multi sateni, piatra reprezinta identitatea
satului.
Orientarea parcelelor este est-vest. Ritmul fronturilor este
format prin alternana plin-gol (cas-curte).
Parcelele au frontul spre strada destul de ingust, fiind
dezvoltate pe adancime. Cazuri speciale se intalnesc la
intersectiile ulitelor.

Prospect stradal
Dupa ce paraul Chidea paraseste traseul Ulitei, aceasta
incepe sa semene cu opusa sa, Ultita de Sus.
Cea din urma are un profil relativ clasic pentru o ulita
sateasca (drumul incadrat de doua santuri) insa caracterul cel
mai important al acesteia este prezenta gardului care este de cele
mai multe ori din piatra si care se constituie in elemente
structurale pentru volumele gospodariei: fanar, grajd sau uneori
chiar casa.

Din punct de vedere al prospectelor

stradale cele doua ulite care constituie cea
mai mare parte a satului, sunt diferite din
varii motive; Ulita de Jos se desfasoara in
prima sa parte de-a lungul paraului Chidea
si ca urmare prezinta o deschidere mai
mare datorita aparitiei podurilor peste parau
catre case. Podurile peste parau sunt o
prezenta deosebita de-a lungul acestui
traseu, nu numai ca urmare a diversitatii pe
care o aduc dar si ca maniera de
executare, acestea fiind realizate din piatra,
cu o tesere exemplara. Pe frontul opus al
ulitei gasim o situatie contrarianta: gardul
care este de obicei din piatra constituie un
zid de terasare ca urmare a diferentei de
cota intre strada si curte.

Prospect stradal Ulia de Sus

Prospect stradal Ulia de Jos

Poarta
Poarta, ca element unificator dintre spatiul strazii si cel al
curtii, al intimitatii, se impune prin prezenta sa ca urmare a
masivitatii dar si a materialelor folosite. Acest element cu cat este
mai rigid, cu atat ofera mai multa siguranta celui care-l apara. In
cazul nostru prin faptul ca avem un material puternic (piatra, lemn
- materiale oarecum sacre), ofera atat protectie spirituala cat si
puterea pastrarii identitatii.
Spre deosebire de portile maramuresene (din care par a fi
inspirate) acestea sunt realizate in mare parte din blocuri masive
de piatra pe post de stalpi de sustinere si lemn pentru partea
mobila a elementului. Hizaul (acoperirea portii care ne duce cu
gandul la cea maramureseana) este acoperit cu sindrila, dar de
multe ori cu placi ceramice, acestea fiind folosite si la acoperisuri
dupa renuntarea la acoperirea cu paie.
Decoratiile portii sunt aproape inexistente in comparatie cu
cele de la portile maramuresene, la care decoratia avea
semnificatii mistice si care cereau un ritual special pentru a fi
sculptate in lemnul portii.

Unul din putinele motive recurente

este dispunerea simetrica fata de centrul
portii a scandurilor ce alcatuiesc poarta,
acestea formand romburi concentrice, din
ce in ce mai mari. Un element decorativ
dar cu functie structurala il reprezinta tirantii
de metal care sunt trecuti prin stalpii masivi
ai portii pentru a ancora elementele de
prindere si inchidere a portii de lemn.
In mare parte a satului la acest
element accentul care pe poarta pentru
acces pietonal, "poarta mare" pentru caruta
fiind mai putin pusa in evidenta sau de
multe ori inexistenta.

Poarta de lemn a bisericii Reformate (fosta romano-catolica)

Elemente de focalizare a spaiului

Ca urmare a unui numar redus de locuitori si a imbatranirii
populatiei cauzata de migratia tinerilor la oras din perioada
comunista, satul Chidea este un sat linistit, care isi duce viata in
perimetrele gospodariilor, viata strazii fiind aproape inexistenta.
Cele trei intersectii majore care dau nastere unor zone mai
ample, adeseori marcate cu locuri de sezut in apropierea
gardurilor de piatra constituie elemente focalizatoare importante
ale satului. Datorita functiunii sale, magazinul satesc constituie un
alt element focalizator, acesta fiind aflat in una din cele trei
intersectii.
Scoala lipseste, putinii copii pe care satul ii gazduieste urmand cursurile scolii din comuna Vultureni, afla in apropierea sa.
Viata satului se petrece si in fata portii, unde, la intalnirea
dintre privat si public vecinii sunt invitati sa ia loc, fie pe lespezi
masive de piatra, banci predestinate acestui eveniment sau doar
gardulete care delimiteaza zona de sant din fata casei de cea de
drum cu pietris.
Desi acest calm domina peisajul, religia are o importanta
mare in viata satenilor, in aria satului regasindu-se patru lacase
de cult ( Biserica Reformat-Calvin din secolul XIII, Biserica
romneasc din lemn "Sf. Gheorghe" datata la 1761, Biserica
Romano-Catolic "Sf. Ioan Nepomuk" si Biserica Unitarian) care
constituie cele mai importante locuri de intalnire a satenilor.
Calmul care domina poate fi si rezultatul existentei a patru culturi
diferite la o populatie care in anul 1992 numara 225 de locuitori.

Biserica ortodoxa "Sfantul Gheorghe"

Ca obiect arhitectural, Biserica romaneasca "Sf.

Gheorghe" reprezinta o adevarata valoare, acesta fiind aflata pe
lista monumentelor istorice (sub codul LMI:CJ-II-m-B-07564).Este
o biserica de dimensiuni reduse si realizata in intregime din lemn
(asemenea celor maramuresene), cu imbinari impecabile si
decoratii deosebite pe usa de acces si pe contravantuirile stalpilor
de la prispa.
Pe zidul estic al altarului, precum si pe zidul vestic
si sudic al navei, se gaseste cate o fereastra care permte
iluminatul. Intre altar si nava este un perete subtire din lemn cu
doua deschideri, cu ale caror usi, mai scunde decat deschiderile,
sunt ornate cu icoane. Iconostasul este sculptat mai ales cu
motive geometrice, precum denticuli, rozete sau cruci grecesti si
cu model de tip impletitura. Zidul interior al altarului este vopsit in
bleu-marin.

Frumusetea constructiva a bisericii e reprezentata de

volum, proportii, elementele constructive si specificitatea
ornamentelor. Demn de
luat in seama este frumusetea
elementelor din prispa/exonartex, stalpi sculptati, elementele din
lemn imbinate in stil coada de randunica, cu cuie de lemn.
Biserica din lemn, prin elementele sculpturale, cat si prin structura
sa, pastreaza elemente tipice goticului.
Elementele de cult sunt reprezentate de masa de altar
sculptata din piatra, masa cu icoane si candelabre din lemn (cu
icoana cu Sf Nicolae) si doua mese mici pentru preparat. Alte
obiecte de mobilier includ: locuri de sedere de-a lungul peretilor
navei, precum si o lada pentru haine langa intrare. Pe iconostas
se gasesc 3 icoane din secolul 18, ce reprezinta Pantocraterul,
respectiv Fecioara Maria, protejate cu naframe.
Demn de luat in considerare este altarul de piatra, precum
si masa de piatra de langa peretele despartitor. Acestea au forme
asemanatoare, cu sectiune dreptunghiulara si blat octogonal.
Picioarele mesei de piatra din nava au un model ce se regaseste

pe fiecare, acestea fiind decoratii

renascentiste ca origine. Modelul de lalea
sculptata, regasit pe aceasta masa, este,
potrivit cartii lui Vargha Lszl, analoaga
celor gasite in bisericile catolice si
reformate, fiind astfel usor de presupus ca
ar fi opera sculptorului Sipos Dvis, sau al
vreunui contemporan cu acesta. Marginea
mesei are o inscriptie cu data de 1761.
Legat de constructia bisericii se
cunosc urmatoarele: pe vremea primelor
masuratori facute de armata, si anume in
1784, deja se gasea pe teritoriul original,
langa cimitirului romanesc. De aici a fost
mutata pe actualul loc, datorita faptului ca
era greu ajuns la biserica atunci cand
aveau loc ploi si se inunda zona.

Pe strada de sus, lotul a fost dat de catre familiile Cskny,

Szab, Illys si Balla, astfel ca in biserica greco-catolica, pentru
mortii acestor familii se trage clopotul intotdeauna gratis.
Avand in vedere ca biserica greco-catolica este deja
amintita la inceputul secolului 18, nu ar fi exclus ca la momentul
uniunii cu Roma, sa se fi modificat doar biserica de rit ortodox..
Nu se gasesc indicii nici despre problema daca prispa bisericii ar
fi originala sau adaugire ulterioara din momentul mutarii.
Potrivit inscriptiei de pe bolta altarului, biserica a fost
renovata in 1902. De la desfiintarea ritului greco-catolic, in 1948,
in biserica se tine liturghia in stil otodox.

Biserica Reformat-Calvin din secolul XIII

In partea de est a Ulitaei de Sus, intre ulita si strada Mica,
in vecinatatea cimitirului catolic este cea mai veche cladire a
satului Chidea, biserica Reformata.
Curtea este separata de strada printr-un gard din piatra
acoperit cu sindrila varuita. Pe scarile de piatra ce duc la poarta
din turn ajungem in gradina bisericii.
Stalpii portii si "buiandrugul" ce ii leaga intre ei sunt
mascati cu placaj curbat, de unde rezulta o poarta boltita. Pe
stalpii porti sta scris ca biserica a fost facuta de catre eclesia
satului in 1760.
Biserica este orientata spre est si dupa planimetrie arata
ca a fost conceputa ca o biserica catolica. Planimetria aproape
partatica a navei principale are la est altarul, iar la vest se leaga
cu turnul de pe fatada. Altarul nu este la mijloc, ci pe continuarea
zidului sudic al bisericii. Pe zidurile dinspre sud si est reazema
cate 3 contraforti. Intrarea in biserica se face prin fatada sudica.
Deschiderea boltita a intrarii este intersectata cu un cilindru pe
fatada.

Ferestre si usa gotice de la biserica Reformata din Chidea

Altarul este luminat pe doua parti de 2 ferestre, iar pe

fatada sudica, nava principala are 3 ferestre. Fereastra de
deasupra intrarii este un arc in plin centru, iar celelalte doua sunt
cu arc frant de tip gotic.
Perimetrul bisericii este realizat din piatra executata de
SIpos David si Jakos Ferencz in 1748. Altarul este acoperit de un
tavan ce sta pe grinzi, iar nava cu tavan casetat.
Intrarea spre corul estic este pe partea sud-estica a
bisericii.
Turnul dateaza din 1891, cand a fost modificat. Vechiul
turn a fost demolat pana la nivelul coamei acoperisului.

Amvon din biserica Reformata

B. STUDII DE CAZ
1. Ulita de Jos, nr. 220
Pe partea de est a Strazii de jos, lotul mare ce se intinde
pana la parau apartine celei mai importante familii, fam. Cskny,
impreuna cu loturile goale din jur. Celalalte loturi inca nu
apucasera sa ajunga la imparteala, neconstruindu-se locuinte
familiale pe ele, fiind cultivate ca gradini de legume, porumb sau
livezi.
Spre strada, curtea este ingradita cu gard de piatra, spre
livada cu gard din vegetatie cu tepi, iar spre vecini, cu gard de
scanduri. Organizarea curtii in momentul masuratorilor arata
faptul c locuinta construita in secolul 19 este folosit deja ca si
grnar. Aceasta constructie din piatra se afla la mijlocul sitului.
Noua locuinta, construita in 1861, este paralela cu prima,asezata
in capatul sitului. Pe partea cealalta a lotului, aproape de strada,
se gasesc ramasitele unei cladiri pe jumatate daramate, ramas ca
si gard din piatra.

In manualul lui Vargha Lszl, este indicat

ca ar fi fost hambar, insa este destul de
probabil sar fi fost grajd. E greu de crezut
ca gospodaria ar fi avut doua hambare si
nici un grajd. Usa de intrare si cele 2
geamuri semnalate pe plan ar indica tot
prezenta unui grajd. In partea nord-vestica
a sitului a existat un hambar construit in
1874, la care la un capat , in anii 1930, s-a
creat un grajd.

Seciune prin casa veche

Fatada de sud a casei vechi

In linie cu pridvorul (trnaul) noii

case se afla poarta mica , granarul (vechea
casa) i poarta mare cu doua aripi. In fata
ambelor porti, exista pod peste sant creat
din lespezi de piatra. In fata noii case exista
vita de vie, precum si doi brazi.
Gradina din fata, imprejmuita cu
gardul de piatra, se poate aborda dinspre
prispa. Pe langa gard, o poteca din lespezi
de piatra duce pana la intrarea in casa.
Intre noua casa si cea veche se afla
fantana. Langa intrarea in casa noua exista
un par ce umbreste masa din piatra
construita o data cu casa, in 1861. Sub
gardul care desparte livada de curte, se
gasesc o cusca de caine, curtea cu gaini si
doua cocini pentru porci.

Sectiune prin subsolul

casei de locuit

Planul casei de locuit

Fatada de sud a casei de locuit

In partea sudica, zidul ramas din cladirea daramata

desparte o zona ingusta de restul curtii, inde se gasesc insirate
de regula mai multe capite de fan. In coltul format de cei doi
pereti, cel despartitor, si cel dinspre drum, se gaseste mormanul
de balegar, iar langa se afla tarcul rotund de oi.
Vechea locuinta transformata in granar este o cladire din
piatra cu doua incaperi, construita in traditia familiei in 1801,
acoperita cu fan presat, si cu cos de fum in acoperis. Pridvorul in
partea din fata, este acoperit pe o parte cu un pod, desi partea
dintre zidul median si grinda transversala alaturata ramane fara
podea, pe aici fiind urcarea in pod si tot pe aici urca fumul.
Intrarea in pridvor se face dinspre sud, vis-a-vis de locul unde
fusese candva cuptorul. Camera are cate o fereastra pe peretele
dinspe strada si pe cel dinspre curte. Dupa transformarea in
granar, cuptorul a fost demolat si intrarea a fost modificata:
intrarea originala a fost zidita si pe partea de vest a pridvor,
respectiv pe partea de nord a camerei, s-au facut usi noi.

Fatada de sud a grajdului

Fatada de nord a grajdului

Noua locuinta a fost construita in

1861, cu pereti de piatra, impartit in
camera, bucatarie, camera, si camara
laterala, cu pivnita sub camera din spate, cu
acces pe trepte de pe fatada estica. Inainte
primelor doua incaperi se gaseste un
pridvor cu stalpi din lemn, care se deschide
spre strada cu o usita din lemn. Spre curte,
de-a lungul fatadei, la acelasi nivel cu
prispa se intinde aleea pietruita.
Bucataria are doua ferestre, pe de-o
parte si de alta a intrarii. Doua usi duc din
bucatarie spre cele doua camere. Camera
din spate are treimea din dos impartita in
doua: spre bucatarie are o deschidere
boltita, iar spre camara are usa. Toate
incaperile au pardoseala din pamant tasat
pe scanduri de lemn.

Sectiune prin grajd

2. Ulita de Jos, nr. 31 - Casa Muzeu a Satului

Casa de pe Strada de Jos numarul 31 a fost protejata de o
fundatie non-profit careia i s-au alaturat sateni, aceasta fiind
transformata in "casa muzeu" a satului.
La prima privire de pe strada, casa atrage ca urmare a
tratarii sale in mod exclusiv cu piatra: gardul, fanarul a carui zid
dispre strada coincide cu gardul si casa, au o textura uniforma,
piatra fiind tesuta identic la cele trei elemnete. O alta deosebire
majora fata de celelalte case din sat este acoperirea cu paie care
apare la casa dar si la fanar.
In studiile gasite in legatura cu aceasta casa, apare
mentionata o alta constructie pe lot, hambarul care acum a
disparut iar lipsa sa este evidenta comparand modul de
organizare pe lot a gospodariilor la celelalte case. Hambarul era o
constructie masiva (planimetric si volumetric), din piatra si care
(ca urmare a observatiilor celorlalte case) domina gospodaria.

Plan locuin

Fanar
Balegar

Fantana

Hambar

Nutret

Nutret

Casa

Porumb, fasole, cartofi

Legume

Depozit
de lemne

Plan gospodarie

Un alt element recurent la majoritatea gospodariilor din

Chidea este fantana cu cumpana care este situata in imediata
apropiere a portii si este realizata din lemn, atat bratul acesteia
cat si parapetul putului.
Casa este fermecatoare nu numai prin materiale dar si ca
proportii.Ferestrele sunt mici si incadrate de lespezi mari de
piatra, iar pridvorul este elementul cromatic de accent, peretele
fiind tencuit cu o nuanta pala de albastru.
In tinda domina scutul de scaneti prevazut deasupra vetrei,
care are o structura deosebita de lemn, captusit cu lut, fan si
balegar. Vatra este situata in coltul din dreapta a camerei si pare
a fi focalizat in jurul sau toate activitatile acelui spatiu.

Cea
de-a
doua
camera,
polifunctionala, contine patul, masa si un
patut de copil, mobilier care sa ii denote
caracterul plurivalent.
Casa are si o pivnita care se accesa
din exteriorul casei(perpendicular din
strada), de inaltime redusa si boltita din
piatra.
Desi gospodaria a suferit modificari
de-a lungul timpului, casa pare a fi intacta,
pastrand inca senzatia ca "cineva locuieste
aici", chiar daca fundatia care se ocupa cu
intretinerea sa a refacut acoperisul si a
podit tavanul.

3. Ulita de Jos, nr. 200

Pe partea nordica a uliei de Jos se gsete casa lui
Moldovan Mihaly, construit n 1840.
Intre gardul de nuiele i cas este o fntn. In faa casei,
pe cealalt parte a parcelei s-a construit ura, i mai apoi un grajd
i un hambar. Casa are dou ncaperi realizate din brne cu
seciune circular ce descarc pe o fundaie din piatr.
Peretele despritor este realizat din piatr. n colul
ncperii, la limita cu buctria, este un cuptor cilindric al caui co
e direcionat spre hornul de piatr al casei. Pereii exterioriori sunt
tencuii cu lut si nisip galben. Faada dinspre strad are desenat
un soclu, iar cea dinspre curte are un trotuar de piatr. Casa este
acoperita cu nvelitoare din paie.

Cas

Gunoi

Livad

Hambar
Cpi

Plan gospodrie

Sectiune transversala

Axonometria casei

Sectiune longitudinala

4. Ulita de Sus, nr. 93

C. ANALIZA LOCUIRII
Tipuri de locuine dupa ocupaii

Cas de agricultor

Casa parohial

Arhitectur cult

Ocupaia de baza a ranilor din Chidea este, i a fost

ntotdeauna, practicarea agriculturii. Alte ocupaii ale ranilor
sunt apicultura, cultivarea pomilor fructiferi sau a vitei de vie, O
mare parte din ei sunt pietrari de renume pe plan regional, ins
toate locuinele celor amintii mai sus nu difer. Ele au aceei
tipologie. Singurele diferente se datoreaz poziiei in funcie de
relief sau gradului de avuie. Casele erau semingropate sau de
suprafa, lucrate din doua straturi de nuiele lipite att la interior,
ct i la exterior. n prezent acest tip de case e foarte rar ntalnit,
pentru ca ele nu au rezistat timpului. Mrturie a existenei lor sunt
spusele batrnilor, puinele monografii existente i marea
cantitate de pmnt ars care se vede n siturile arheologice din
proximititatea satului. Datorit existenei carierei de piatr i
tradiiei de a lucra n claca pentru construirea casei, multe dintre
case sunt din piatr. Evident, acestea au rezistat timpului mult
mai bine.
Aceste case au o planimetrie simpla, alctuit dintr-o
singur camer si tind.
Satul nu are coala datorit numarului mic al populaiei i
mai ales al tinerilor, i pentru c este la o distan relativ mica de
Fureni. Deasemenea, nu exist nici profesori. Singurele urme de
arhitectur cult sunt casele parohiale sau cele a familiilor mai
instrite.
Planimetria acestor case include spaii mai generoase,
avand atat o camera pentru dormit, o tind (mai mica sau mai
mare) si camera curata (numita si camera de oaspei sau casa
dinainte - fiind incperea dinspre strada).
Volumul, sau aspectul exterior, se diferentiaza printr-un
aspect mai impuntor dat de porticul din faa intrrii, sau chiar o
incpere nchis.
O ocupaie mai deosebit este ntlnit n satul vecin,
oimeni, renumit pentru dresorii de oimi pentru vntoare, pe
care i creteau de mici, dup ce i capturau din cuiburile din
stncile abrupte ale Pietrei oimilor. Aceti dresori de oimi
aveau obligaia s asigure oimii de vntoare pentru curtea
princiar a Transilvaniei.

Cote

Cas

Hambar
ur

Plan gospodrie (Ulita de Sus, nr. 125)

Cote

Cas

Hambar

Cote

Cpie

Legume i fructe

Cpie

Plan gospodrie (Ulita de Jos, nr. 207)

Hambar

Locuina este de tip bar, retras de la strad, aezat

perpendicular pe aceasta. Paralel cu ea sau perpendicular se afl
ura, construit din piatr . In majoritatea cazurilor, timpanul
acesteia este din lemn, ca i ua, dar exist cateva exemple cu
timpan din piatr. Intotdeauna, ura este mai inalt decat casa.
In multe gospodrii, lipit de zidul de piatr al curii,
intalnim o construcie mai mic, tot din piatr, cu rol de depozit de
cereale sau , mai nou, buctrie de var. Aceasta are coama
paralel cu strada Majoritatea parcelelor caselor detin gradini,
spatii verzi, copaci.
Ca si geometrie a parcelelor intalnite, majoritatea dintre
acestea sunt de ordin
dreptunghiular, prezentand declivitati. Aceesul, de cele mai multe
ori se face pe
partea centala a parcelei.
In exemplepfificarea parcelara se observa cateva moduri
de ocupare a terenului. In functie de dimensiunea acestului, de
poziia fa de strad, i de nstrirea proprietarilor, acetia au de
la unu la 3 volume dispuse in cadrul gospodriei.

Banc

Tipuri de organizare a gospodriei pe lot

ur

Cas

Nutre

Pivni

Buc. de var

ur

Fructe i
legume
Hambar

Banc

Lemne

Cas
Cote

Plan gospodrie (Ulita de Sos, nr. 156)

Elemente spaiale interioare repetitive

Vatr reconstituit

Casa taranilor era de obicei modesta ca infatisare, insa

special pregatita pentru ciclul marilor sarbatori, in momentele mai
importante din viata sociala sau familiala, cand se etalau cele mai
frumoase si cele mai noi textile din casa, pe masa, pe paturi, pe
pereti, pe lavite. Interiorul ei constituia oglinda harniciei si
maiestriei artistice a femeilor din sate si se incadra aproape
perfect in tipologia vechilor locuinte romanesti, in sensul ca
respecta o anume impartire a camerei, dupa functionalitate.
Astfel, era coltul cu vatra pentru foc, in general langa
peretele despartitor de tinda sau de camara si peretele din dosul
casei. Uneori, cuptorul era la o distanta de circa 1 metru de
peretele din dosul casei, spatiu care se amenaja pentru dormit,
numit dupa cuptor, pentru a fi cat mai aproape de sursa de
caldura si unde de obicei dormeau doi sau chiar trei copii.
urma apoi coltul cu pat. Intre aceste doua colturi, de cele
mai multe ori se aseza o lavita. Patul era acoperit de obicei cu
lepedeie de canepa si cu un tol de lana. Deasupra lui era agatat
un tindeu pe care erau asezate o parte din textilele casei.

Un alt colt important era coltul cu masa, in general expus

luminii de afara, caci se afla intre doua ferestre (una pe un perete,
alta pe celalalt). Acesta era cel mai frumos amenajat, pentru ca
spre el isi indreptau privirile prima data cei care intrau in casa.
Masa era simpla, facuta din cateva scanduri prinse uneori cu pari
infipti in pamant. Abia dupa mult timp s-au construit mese care sa
poata fi mutate.
Ultimul colt amenajat din casa era coltul cu lavita sau cu
stelaje, dupa usa, unde se pastrau vasele cu apa si unele
alimente.
Camerele nu erau vopsite, ci doar acoperite cu un strat de
lut, peste care se arunca un alt strat de nisip galben. Pe jos si pe
exterior se tencuia cu lut, balegar paie si nisip galben.

Tipologii volumetrice
Principalele creatii necesare traiului material au fost
gospodariile constituite din casa si anexele acesteia, la inceput
doar din lemn si pamant.
O gospodarie taraneasca era asezata in apropierea
drumurilor, dar uneori si asezata pe una dint proprietatile
taranului. Astfel, satele erau risipite, unele parti fiind mai adunate,
mai aglomerate, pe cand pe unele ulite marginale erau doar
cateva familii. Vatra satului a ramas aceeasi.
De-a lungul timpului, unele portiuni ale satelor si-au
inmultit numarul caselor, dar foarte lent, existand un mare
conservatorism in acest domeniu, generatii multe locuind in casa
parinteasca, facuta de inaintasi.
La sfarsitul perioadei moderne satele aveau un aspect
patriarhal, existand pe de o parte ulite care astazi au portiuni
nelocuite, datorita tectonicii accidentate, dar pe de alta parte
satele s-au extins spre alte directii mai accesibile.
In general, gospodriile aveau curile nchise cu garduri de
piatr, nuiele de rchit, alun carpen sau din lese. Buna
organizare i ntreinere a curilor a fost pentru locuitorii satului o
preocupare important. Circul i astzi un proverb care spune
c "n curte se vede vrednicia brbatului i n cas hrnicia
femeii".
In curte se intra pe poarta, care era simpla, facuta mai intai
din aceasi material ca si gardurile. In Chidea, fiind un sat cu mare
densitate de nobili, portile erau impunatoare, marcate de doua
blocuri de piatra si acoperite cu haizas sindriluit, ulterior cu tigle.
Portile erau din scanduri cioplite cu grija. La cei mai nevoias, si
portile erau din nuiele, ca si gardul.
Casele au fost mai intai monocelulare, realizand intr-o
singura camera toate functiunile pentru intreaga familie (dormitul,
camera pentru oaspeti, locul de gatit, etc), uneori intr-o astfel de
casa locuind chiar mai mult de o generatie.
Ulterior, s-a inregistrat o alta incapere, tinda. Aceasta era
o incapere ingusta, inchisa, insa fara tavan. In tinda se afla de
obicei si cuptorul pentru paine. Casele cu tinda si cuptor pentru
paine in tinda au preluat o parte din functiunile casei in case se
locuia, scutind-o de fumul care va fi antrenat printr-un corlan in
pod, unde se afla iarna carnea de porc, spre a fi afumata, ca
astfel sa poata fi pastrata un timp mai indelungat. In timp, tinda se
extinde si are loc de dormit, primind astfel unul din cuplurile casei.

Casele au fost mai intai monocelulare, realizand intr-o

singura camera toate functiunile pentru intreaga familie (dormitul,
camera pentru oaspeti, locul de gatit, etc), uneori intr-o astfel de
casa locuind chiar mai mult de o generatie.
Ulterior, s-a inregistrat o alta incapere, tinda. Aceasta era
o incapere ingusta, inchisa, insa fara tavan. In tinda se afla de
obicei si cuptorul pentru paine. Casele cu tinda si cuptor pentru
paine in tinda au preluat o parte din functiunile casei in case se
locuia, scutind-o de fumul care va fi antrenat printr-un corlan in
pod, unde se afla iarna carnea de porc, spre a fi afumata, ca
astfel sa poata fi pastrata un timp mai indelungat. In timp, tinda se
extinde si are loc de dormit, primind astfel unul din cuplurile casei.
Corlan este numit si scut de scanteie pentru ca are rolul
de a proteja podul de foc si scanteie, ca sa nu se declanseze
accidental incendiu (casele fiind acoperite pe atunci cu paie).
Acest scut de scanteie nu comunica pana deasupra invelitorii, ci
se oprea pentru a lasa fumul sa intre in pod, realizand incalzirea
lui si izolarea termica a locuintei pe timpul iernii.
Acoperisul era in mod obisnuit din paie, de grau sau de
secara, imblatite cu grija, spre a nu fi rupte. Acestea erau
indesate bine si legate cu nuiele. Dupa ce se impregnau cu fum,
acestea serveau foarte bine ca izolator impotriva apelor de ploaie
sau a zapezii, dar erau si un pericol permanent de incendiu.
La gospodariile mai instarite se observa a treia incapere.
Rolul ei este de a prelua functia de dormitor, tinda ramanand
folosita pentru incalzire, cuptor de paine si dormit, iar casa
dinainte fiind folosita ca si camera pentru oaspeti. Aici nu se
gatea, nu se facea foc si era pastrata curata. Singura functiune
admisa era dormitul. Aceasta incapere se impodobea si avea un
caracter reprezentativ pentru familie.

Grajduri i fnare
Anexele gospodriilor, n special fnarele si grajdurile sunt
elemente masive ce domina gospodria.
Sunt constructii de piatr, netencuite. eserea pietrei se
realizeaz cu aceeai atenie ca i pentru restul elementelor
gospodriei. Drept dovad i studiile asupra arhitecturii din
Ghidea acorda o atenie
deosebit i acestor anexe ale
locuinei.
Acoperireaserealizeaz
din aceli material ca i locuina
(n trecut paie, iar n prezent
igl ceramic).
Golul
lsat
pentru
introducerea fnului i pentru
aerisire este din lemn i
reprezint o inserie placut a
acestui material in masivitatea
pietrei.

Imprejmuiri si elemente de mobilier rural; ustensile

Imprejmuirea gospodariei este realizata din materialul
reprezentativ al satului: piatra. Spre deosebire de rolul simplu de
delimitare de spatiu public a ultitei, in Chidea gardul devine de-a
lungul lotului, zid de rezistenta pentru anexele gospodariei sau
chiar pentru casa. Desi teserea sa difera putin de la o gospodarile
la alta, nu numai ca tehnica dar si ca vechime, evident este faptul
ca gardul nu este tratat cu indiferenta ci toate volumele lotului au
aceeasi textura, deci importanta egala.

Cariera Chidei

Unelte

Plug de lemn cu brzdar de fier (secolul 19)

Fantana cu cumpana este un elemnet care apare aproape

la fiecare gospodarie. Bratul este realizat din lemn iar putul are
parapet fie din lemn, fie din piatra, iar greutatea care balanseaza
bratul variaza de la o lespede de piatra legata puternic cu sarma
pana la galeti uzate pline cu diferite piese metalice.
Aproape de doua din intersectiile importante din sat gasim
un alt elemnet care introduce elementul acvatic in spatiu public de
asta data: halaul, realizat din piatra sau lemn.

Materiale, cromatic i decoraiuni

Ca urmare a dominatiei pietrei ca material constructiv,
nevoia de decoratii este redusa in acest sat, textura plina a pietrei
fiind indestulatoare.
Teserea pietrei devine un laitmotiv al gospodariilor din
Chidea: fie ca este prezenta la imprejmuirea perimetrala a
proprietatii sau la realizarea casei sau anexelor, aceeasi atentie si
maiestrie este evidenta in textura. Piatra este de tip calcaros de
culoare galbuie cu insertii delicate de aramiu, rugoasa si usor de
manipulat.
In majoritatea cazurilor, fatadele caselor sunt tencuite,
ascunzandu-se piatra in nuante delicate: alb, verde, albastru si
rareori rosu sau culori puternice. In combinatie cu acestea apar
accente de alb pe tencuiala verde sub forma unor profiluri de
aliniere a ferestrelor pe toata lungimea fatadei sau incadrarea sa.
La ramele ferestrelor rareori apar decoratii in lemn si atunci cand
sunt prezente, sunt reduse ca dimensiuni. In tratarea locuintei am
observat o anomalie: fatada dispre vecin, adica cea care este mai
putin vizibila nu este intotdeauna tencuita, piatra fiind lasata
aparenta, probabil din ratiuni financiare.

Un element recurent al fatadelor este decoratia de sub

timpanul acoperisului, pe fatada care e orientata cel mai des la
strada. Aici apar trei elemente: fie doua ferestre care incadreaza
o profilatura dreptunghiulara sau rotunda de tencuiala, fie invers,
golul in mijloc si profilaturile pe exterior. Adeseori apare anul
constructiei sau renovarii locuinteti alaturi de aceste decoratii
simple.
O alta textura recurenta la aproape toate casele din
Chidea este cea a tiglei ceramice de culoare rosu-inchis, care din
punct de vedere a cromaticii reprezinta un accent in compozitia
gospodariei, aceasta varianta de acoperire fiind precedata de cea
cu paie care a fost inlaturata probabil datorita perisabilitatii sale in
timp.
Textura care ne-a urmat peste tot in sat este cea a
drumului: pietris de granulatie mare cu functia de a opri noroirea
ulitelor in conditii de umezeala, dar care insoteste si cu o "textura
sonora", aceea a lovirii micilor pietre una de alta.

Bibliografie:
1. Lszl Vrgha, Kide s a Borsa-Vlgy Npy pitszente Haz s Ember - A Szabadtri Nprajzi Muzeum Evknyve
(Casa si Om - Anuarul Muzeului in Aer Liber Maghiar), nr.
7/1997, Szentendre
2. Nicolae Edroiu, Simioan Chita, Monografia istoric a
comunei Vultureni (jud. Cluj) pn n 1990, Lucrare metodicaStintifica, Cluj-Napoca, 2001
3. Simion Chita, Monografia istoric a comunei Vultureni pn
n 1990, Editura Diotima, Cluj-Napoca, 2005
4. Mihaiu Chisu, Folclorul obiceiurilor din Babutiu, judetul Cluj,
1983 (lucrare de grad I)
5. Nicolae Chisu, Memorii, o viata de intelectual al satului
Soimeni (manuscris 2001)
6. Karol Hodor, Dobokkai varmegze termezset es polgari
ezmertese, Koloszvar, 1837
7. Andreea Ligia Murean, Valorificarea pietrei - satul Chidea,
judeul Cluj, Eseu Compoziie Arhitecturala, 2008
8. Notie, desene i fotografii din colecia lui Lszl Vrgha
www.vultureni.ro
http://encarta.msn.com/mapof_8844680/chidea.html
www.varga.adatbank.transindex.ro
www.wikipedia.org/wiki/Chidea,_Cluj