209 

Planul orașului Iași de Iosif Rașec (1844).

Recuperarea documentului original

Sorin IFTIMI* 

După  planul  realizat  de  Giuseppe  Bayardi1,  la  1819,  a  urmat, 

ca  vechime,  Planul  orașului  Iași  al  lui  Josef  Rașec,  realizat  în  1844. 
Acestui document cartografic i s‐a dat mai puțină importanță până în 
prezent,  deoarece  era  cunoscut  doar  printr‐o  copie  din  prima  jumă‐
tate  a  secolului  XX.  Această  copie  se  află  în  colecția  Arhivelor 
Naționale  Iași,  colecția  Planuri  și  hărți2.  Exemplarul  păstrat  are  o 
anumită formă de „legalizare” și autentificare: „Prezentul plan este în 
conformitate  cu  originalul  aflat  la  Serviciul  Plan  din  cadrul  Primăriei 
Municipiului  Iași”,  fiind  semnat  de  primar,  șeful  serviciului  plan 
(Pettrov?),  care  avea  și  calitatea  de  inginer  hotarnic,  precum  și  de 
desenatorul  care  a  realizat  efectiv  copia  (C.  Condurachi?).  Primarul 
care semnează această copie este Oswald Racoviță. Acesta a avut însă 
două mandate ca primar al Municipiului Iași (1927‐1929; 1935‐1938)3. 
În  funcție  de  ceilalți  doi  semnatari,  s‐ar  putea  stabili  în  care  dintre 
cele  două  perioade  a  fost  copiat  planul  datorat  lui  Rașec.  În  pofida 
„conformității  cu  originalul”,  copia  nu  a  preluat,  nici  pe  departe, 

* Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași – România.
1 G. Bayardi, Planul iconografic  al oraşului Iaşi, 1919, Serviciul Județean al 

Arhivelor  Naționale  Iași  (SJAN  Iași),  Planuri  și  hărți,  nr.  447  (copie).  O  altă 
copie  a  acestui  plan  se  păstrează  la  Biblioteca  Centrală  Universitară  „Mihai 
Eminescu” din Iași. 
2  Iosif  Rașec,  Planul  topografic  al  oraşului  Iaşi,  1844,  SJAN  Iași,  Planuri  și 

hărți,  nr.  707,  hârtie  pe  pânză  (1,58  x  1,  48  m).  Dumitru  Ivănescu,  Colecția  de 
planuri, hărți și desene de arhitectură, în Îndrumător în Arhivele Statului din Iași, IV, 
Direcția Generală a Arhivelor Statului, București, 1970, p.121. 
3  Constantin  Ostap,  Ion  Mitican,  Primăria  Municipiului  Iași,  Editura 

Tehnopress, 2001, p. 316 (lista primarilor). 
210 
 
toate  informațiile  oferite  de  planul  original,  rezumându‐se  doar  la 
ceea  ce  era  de  folos  funcționarilor  Primăriei,  la  momentul  respectiv 
(c.  1930).  Fiind  vorba  despre  o  copie  târzie  a  planului,  și  nu  de 
documentul  original,  numeroși  specialiști  −  istorici  sau  arhitecți  − 
preferă să se raporteze la un alt plan al orașului Iași, realizat în 1857, 
de  Fr.  Peytavin,  al  cărui  exemplar  original  se  păstrează  în  colecțiile 
Arhivelor Naționale Iași4.  
 
* 
Iosif  Rașec (1836‐1846), arhitectul ce a alcătuit planul, Iașilor 
din 1844, are numele ortografiat în diverse feluri (Rașek, Raschek), în 
documentele  epocii.  Inginer  de  origine  austriacă,  acesta  și‐a 
desfășurat activitatea la Iași timp de cel puțin un deceniu, devenind 
chiar arhitectul oficial al orașului. Documentele cunoscute până acum 
îi atestă prezența în capitala Moldovei între 1836 și 1846. Rașec a fost 
invitat  în  ianuarie  1836,  pentru  a  se  ocupa  de  lucrările  de  pavare  a 
străzilor  Iașilor.  Proiectul  de  pavare  cu  piatră  cubică    a  străzilor 
capitalei  a  fost  realizat de  arhitectul  J.  Freywald  și  inginerul  N.  Sin‐
gurov,  cei  doi  specialiști  pe  care  se  baza  Mihail  Sturdza5.  Inițial, 
execuția  lucrărilor  a  fost  concesionată,  în  1833,  beizadelei  Petre 
Mavrogheni, nepot de soră a domnitorului, însă rezultatele au fost de 
slabă  calitate.  Astfel,  s‐a  ajuns  la  necesitatea  aducerii  unui  specialist 
cu experiență, din străinătate. 
Informații  despre  condițiile  aducerii  lui  Iosif  Rașec  se  găsesc 
într‐un  dosar  de  la  Arhivele  Naționale  Iași,  fondul  Secretariatul  de 
Stat al Moldovei6. În urma ordinului Departamentului de Interne din 

                                                            
  Fr. Peytavin, Planul oraşului Iaşi la 1857, SJAN Iași, Planuri și hărți, nr. 522. 
4

  Pentru  context  și  detalii  vezi  Bobi  Apăvăloaiei,  Premise  și  proiecte 
5

privitoare  la  sistematizarea  orașului  Iași  în  perioada  1821‐1859,  în  „Ioan  Neculce”, 
XXII, 2017, 119‐124 (paveluirea). Vezi și Dan Dumitru Iacob, Măsuri de sistema‐
tizare  a  zonei  centrale  a  orașului  Iași  în  prima  jumătate  a  secolului  al  XIX‐lea. 
Demolarea „baratcelor”, în „Monumentul”, X/1, Iași, 2009, p. 28‐31. 
6  SJAN  Iași,  Secretariatul  de  Stat  al  Moldovei,  dos.  338.  Vezi  și 

Secretariatul de Stat al Moldovei (183‐1862). Inventar arhivistic, Direcția Generală a 
Arhivelor Statului, București, 1966, nr. 388, p. 71. 
 211 
 
17 decembrie 1835, nr. 20 253, s‐au început demersurile găsirii „unui 
inginer cu deplină știință la întrebuințarea lucrului pavelilor din Eși”. 
Au  fost  în  discuție  și  alte  trei  nume  de  ingineri,  dar  care  nu  puteau 
prezenta  diplomele  și  atestatele  corespunzătoare,  doveditoare  ale 
calităților  lor.  Cu  găsirea  unui  specialist  potrivit  a  fost  însărcinat 
arhitectul Freywald, aflat de multă vreme în capitala Moldovei și pe 
serviciile căruia domnitorul Mihail Sturdza conta în mod obișnuit. S‐
a apelat și la sprijinul Agenției Cezaro‐Crăiești  (K.K.) din Iași pentru 
verificare  atestatelor  profesionale.  Alegerea  a  picat  asupra  ingine‐
rului  Iosef    Rașec,  ce  putea  dovedi  prin  acte  înalta  sa  calificare  în 
acest domeniu. Condițiile trecute în contract au fost stabilite plecând 
de  la  contractul  încheiat  pentru  inginerul  orașului  Galați,  aflat  în 
derulare,  „căruia  i  s‐au  făcut  trebuitoarele  adăugiri  spre  întemeiată 
alcătuire,  pe  întocmai  cuprindere”.  Se  prevedea  ca  inginerul  Rașec 
„să fie îndatorat a lucra la această politie cu instrumenturile sale, care 
neapărat să le aibă în toată cuviința”. Prin Agenția Austriacă s‐a dat 
suma de 200 galbeni ca acont pentru sosirea lui Rașec: „să se urmeze 
înțălegirea  cu  Vistieria,  ca  să  se  sloboadă  acei  galbeni  din  banii 
pavelilor anului următor”. 
Un  interesant  dosar  de  la  Arhivele  Naționale  Iași  se  referă  la 
pavarea  Uliței  Mari,  din  fața  Mitropoliei  până  la  Palatul  Adminis‐
trativ. Între filele acestuia se păstrează și un „Plan de la grande rue avec 
et  sans  pavé  à  la  Jassy”  datat  la  28  septembrie  1838,  pe  care  semna 
„Joseph  Rachek  ingénieur”7.  Tot  inginerul  Rașec  a  realizat,  în  1841 
schița  podului  de  peste  Cacaina,  de  sub  dealul  Galata,  în  drumul 
poștei  spre  Sculeni8.  La  aceleași  Arhive  se  păstrează  și  planul  unei 
clădiri din Iași plan executat la scara 1/6 stânjeni, purtând data de 27 
martie 18429.  

                                                            
  SJAN  Iași,  Ministerul  Lucrărilor  Publice,  dosar  343/1838.  Mulțumim 
7

pentu semnalare domnului cercetător domnului Mircea Ciubotaru. 
8  Secretariatul  de  Stat  al  Moldovei  (183‐1862).  Inventar  arhivistic,  Direcția 

Generală a Arhivelor Statului, București, 1966, nr.895,  p. 159. 
9 SJAN Iași, Planuri și hărți, nr. 111. SJAN Iași, Eforia Iași, dosar 32/1843 

(semnalat de Laurențiu Rădvan). 
212 
 
  Pentru  anul  1843  s‐au  aflat  mai  multe  planuri  realizate  de 
Rașec, devenit arhitect al orașului Iași. În arhivele ieșene se păstrea‐
ză, pe aceeași coală, Planul medeanului Sf. Spiridon și Planul medea‐
nului de la Beilic, realizate la 7 noiembrie 184310. În arhivele de la Iași 
s‐a  aflat  „Planul  pozițiunii  locurilor  catolicești  și  luterănești.  de  Josef 
Rașec, arhitectul orașului, 1 august 1843”, locuri situate la sud și la vest 
de  Grădina  Publică  din  Copou11.  Iosif  Rașec  a  fost  angajat  și  de  Mi‐
hailc  de  Hodocin,  pentru  realizarea  planurilor  privitoare  la  rețeaua 
de aprovizionare cu apă a Iașului12. Se cunosc două astfel de planuri, 
tipărite în 1857 sub numele lui Hodocin, dar la alcătuirea căruia și‐a 
adus contribuția și Rașec13. 
Fondurile arhivistice precum Eforia orașului Iași și Ministeru‐
lui  Lucrărilor  Publice  vor  mai  oferi  surprize  privitoare  la  activitatea 
lui  Rașec  în  Moldova.  Un  document  deosebit  de  interesant,  realizat 
de  același  arhitect,  este  Planul  Palatului  Ocârmuirii,  1846:  „Proiect 
înnoirii  Curții  Arse  Gospod”  semnat  de  „Iosif  Rașec  inginerul  Sta‐
tului” (1846)14.  

                                                            
  SJAN  Iași,  Ministerul  Lucrărilor  Publice,  Moldova,  dosar  325/1845,  f. 
10

150r. O copie a acestor planuri se află în fondul Primăria Iași, dos. 34/1844, f. 3. 
Dan  Dumitru  Iacob,  Piețele  orașului  Iași  în  secolele  XVIII‐XIX.  „Medeanul  de  la 
Sfântul  Spiridon,  în  „Historia  Urbana”,  tom  XXI,  2013,  p.  187‐188,  199,  fig.  4. 
Sorin  Iftimi,  Piața  Beilicului  din  Iaşi  şi  monumentul  lui  Grigore  III  Ghica,  în 
„Monumentul”, XIII/2, Iași, 2012, p. 299‐300.  
11 SJAN Iași, Eforia  Iași, dosar 32/1843 (semnalat de Laurențiu Rădvan). 

12  Dumitru  Vitcu,  Precursori  ai  modernizării  societății  românești:  Carol 

Mihalic de Hodocin, Editura Junimea, Iași, 2015, p. 254. 
13 „Planul drumului apelor de la izvoare de Șapte Oameni/  De la izvoară de la 

Aron  Vodă  până  la  casa  apelor  de  la  Turnul  Goliei,  ridicat  în  1843  de  Mihalik  de 
Hodoczin.  (și  tipărit  de  Gh.  Asachi  la  1857,  la  Institutul  Albinei  Române. 
Litografiat de Gr. Agapi). „Planul drumului apelor Capitalei, ridicat în anul 1843 și 
pus în aplicație de domnitorul Prințul Mihail Sturdza.  Litografisit la Institutul Albinei 
la  1857.  Prin  „Mihalic  de  Hodocin,  (inginer)  montanist  și  hidraulic  al  Departamen‐
tului Lucrărilor Publice” (BCU Iași CR‐VI‐460). 
14  Plan  aflat  în  colecțiile  SANIC,  Fond  Planuri.  Jud.  Ilfov,  care  face 

obiectul unui alt studiu, aflat în lucru. Joseph Raschek, 1846, Proiect de refacere 
a  Curții  Arse”,  identificat  în  colieția  publicată  de  Oana  Marinache,  Arhiva  de 
 213 
 
* 
Planul  original,  realizat  de  Rașec  la  1844,  a  fost  redescoperit 
recent în arhiva curentă Primăriei Municipiului Iași, adică exact cum 
se  preciza  pe  copia  de  la  Serviciul  Județean  Iași  a  Arhivelor 
Naționale.  Vreme  de  multe  decenii  istoricii  Iașului  au  fost  văduviți 
de  acest  document,  considerat  a  fi  fost  pierdut  în  împrejurări 
necunoscute.  Pentru  studierea  istoriei  moderne  a  orașului,  pentru 
evoluția  urbanistică  a  Capitalei  Moldovei,  Planul  Iașilor  realizat  de 
Josif  Rașec  este  de  o  însemnătate  capitală,  prin  detaliile  pe  care  le 
oferă. Inscripțiile de pe planul original au fost scrise în limba română, 
dar  cu  grafia  chirilică, care  se  folosea  la  1844.  Pentru  că, după  1860, 
funcționarii  Primăriei  nu  mai  cunoșteau  scrierea  veche,  cineva  a 
dublat majoritatea denumirilor în grafie latină, cu însemnări făcute în 
creion.  Este  posibil  ca  scrisul  respectiv  să  aparțină  chiar  lui  N.A. 
Bogdan, realizatorul monografiei Orașului Iași de la 1915, care a fost, 
multă vreme, și secretar al Primăriei Municipiului Iași. 
Așa cum se prezintă astăzi Planul orașului Iași realizat de Iosef 
Rașec  la  1844  se  află  într‐o  stare  avansată  de  uzură,  cu  o  parte  din 
inscripții devenite greu lizibile. După un exercițiu paleografic perso‐
nal,  am  descoperit  un  sprijin  tot  la  N.A.  Bogdan,  care  a  avut  ins‐
pirația  de  a  transcrie  lista  ulițelor  orașului  de  pe  planul  original  în 
monografia sa, într‐o vreme în care scrisul era mult mai vizibil și mai 
ușor de descifrat15. 
  Denumirea  acestui  document  grafic  este  aceea  de  „Planul 
topograficesc  al  orașului  Eși,  rădicat  de  inginerul  Iosif  Rașec,  anul  1844”, 
scrisă în colțul din dreapta sus a planșei.  Fiind un „plan ingineresc”, 
ridicat după știința topografică de la jumătatea secolului XIX, planul 
lui  Rașec  are  trecute  toate  instrumentele  necesare:  o  săgeată  de  arc, 
frumos desenată în colțul din stânga sus, indică orientarea nord‐sud 
(cuvinte scrise în alfabet latin). 

                                                                                                                                                 
Arhitectură.  1830‐1860.  O  colecție  unică  de  planuri  și  schițe,  Editura  Istoria  Artei, 
2015, p. 14). 
15 N.A. Bogdan, Orașul Iași. Monografie istorică și socială ilustrată, ediția a II‐a, 

Iași, 1915, p. 96‐98. 
214 
 
  În  stânga  este  indicată  scara  la  care  a  fost  realizată  planul  și 
unitatea de măsură, care era una locală: „stânjenul domnesc”, acesta 
având  ca  subdiviziuni  opt  „parmace”;  un  asemenea  stânjen  avea  în 
jur de doi metri16. Și palma domnească17. 
Un  alt  aspect  care  face  ca  planul  original  să fie  mai  dificil  de 
consultat  este  că  denumirile  străzilor  nu  sunt  scrise,  de  cele  mai 
multe ori, direct pe hartă, ci sunt grupate în tabele separate. În tabele, 
denumirile  au  fost  „codificate”  prin  litere  ale  alfabetului  chirilic,  ce 
aveau  și  valoare  numerică;  multe  dintre  acestea  nu  își  au  corespon‐
dent  în  alfabetul  latin.  Ordinea  literelor  este,  desigur,  cea  din  alfa‐
betul chirilic, care este, după cum se știe, diferită de ordinea literelor 
din alfabetul latin. Astfel, vom întâlni pe plan diverse semne chirilice 
care fac trimitere la ordinea din amintitele tabele. La partea de jos a 
planșei  sunt  trei  cartușe  (tabele):  A.  Însemnare  de  ulițele  orașului 
Iași; B. Dezlegarea semnelor din acest plan (= legenda simbolurilor); 
C. Ulițele ce alcătuiesc cvartalurile orașului Iași.  
Cvartalurile.  Încă  din  regulamentul  Orașului  Iași,  cuprins  în 
Regulamentul  Organic  de  la  1830,  era  fixată  împărțirea  orașului‐
capitală  pe  cvartaluri.  în  anul  1832,  Iașul  era  divizat  în  patru  cvar‐
taluri,  fiecare  cuprinzând  câte  două  „ciastii”,  în  care  fusese  împărțit 
orașul  până  atunci18.  La  1844,  Iașul  era  împărțit  în  șase  asemenea 
cvartaluri.  Fiecare  despărțitură  a  fost  probabil  marcată  în  culori 
diferite  pe  plan,  chiar  dacă  astăzi  aceste  culori  sunt  greu  sesizabile. 
Astfel,  „văpsala  cvartalurilor”  era  distribuită  după  cum  urmează: 
„Roșu  însămnează  Cvartalul  I;  Albastru  însămnează  Cvartalul  II  ; 
Verde  însămnează Cvartalul III; Galben  însămnează Cvartalul IV”; 
pentru cvartalurile V și VI nu se mai face nici o specificație cromatică. 
Este  un  punct  de  atenție  pentru  restaurarea hărții,  când  se  va  putea 
                                                            
  N.  Stoicescu,  Cum  măsurau  strămoșii.  Metrologia  medievală  pe  teritoriul 
16

României, București, Editura Științifică, 1971. 
17 Gh. Ghibănescu, 100 de palme domnești, în „Arhiva” Iași, 1902. Autorul 

analizează  100  de  desene  ale  palmei  domnești,  analizând  variațiile  dimensiu‐
nilor acestei unități de măsură. 
18 SJAN Iași, Eforia Iași, dosar nr. 11/1832, f. 156‐165. Istoria orașului Iași, 

vol. I, coord. C. Cihodaru, Gh. Platon, Editura Junimea, Iași, 1980, p. 478. 
 215 
 
verifica dacă există urme de culoare. În privința configurației acestor 
despărțituri  ale  capitalei  se  poate  constata,  în  mare,  următoarea 
situație: Cvartalul I  ‐ Ulița Mare, ulița Răzoaie, ulița Goliei, ulița Sf. 
Vineri;  Cvartalul  II    ‐  cuprindea  partea  opusă  a  uliței  Sf.  Vineri,  cu 
Palatul  Administrativ  și  toată  zona  din  vale;  Cvartalul  III    ‐  Cu‐
prindea  Muntenimile,  dincolo  de  ulița  Podului  Nou;  Cvartalul  IV   ‐ 
Tătărașii; Cvartalul V  ‐ Nicolina și Frumoasa; Cvartalul VI  ‐ partea 
stângă a Uliței Mari, de la Trei Ierarhi și Mitropolie până în Păcurari. 
  Ulițele  paveluite.  Inginerul  Rașec  a  fost  angajat  de  Primăria 
Iași  pentru  lucrările  de  pavare  a  străzilor  capitalei.  În  planul  său 
acesta  a  marcat  prin  culori  diferite    („Văpăsălile  ulițelor”)  stadiul  de 
amenajare a diverselor categorii de ulițe. Din păcate, stadiul de uzură 
a  planșei  lasă  ilizibile  exact  locurile  unde  erau  aceste  precizări. 
Completările se vor putea face prin deducții logice: „Roșu închis sânt 
ulițele (pavate cu piatră cubică): Roșu deschis sânt ulițele (pavate cu 
piatră de râu); Cafenie sunt ulițele podite cu lemn, podurile; Galben 
închis sunt șoselele neșoseluite”; în final sunt „Drumuri sau hudițe” 
care sunt trasate cu linie maro subțire19. 
  Într‐un  cartuș  special  sunt  detaliate  categoriile  de  străzi,  cu 
indicarea  lungimilor  acestora,  exprimate  în  stânjeni  domnești: 
„Însămnare (de starea) ulițelor aflătoare în orașul Eșii”: 
 
  I. Ulițele paveluite:   
1.  Ulița  Podului  Verde,  de  la  casele  vist.  Gheorghe  Ghika  până  la 
Petru Bacalu (590 st) = Bd. Copou;  

                                                            
 Situația ulițelor orașului Iași în Planul Rașec (1844) trebuie comparată 
19

cu  alte  surse  documentare  precum:  Registrul  Măsurătorii  ulițelor  orașului  Iași 
(1811),  I.  Caproșu,  P.  Cocârlă,  Iluminatul  Public  în  Iași  la  1811,  în  „Analele 
Științifice  ale  Universității  Iași”,  tom  XXXIX  (1993),  p.  102‐136;  republicat  și  în 
Documente  statistice  privitoare  la  orașul  Iași,  editate  de  Ioan  Caproșu  și  Mihai‐
Răzvan  Ungureanu,  vol.  I  (1775‐1820),  Editura  Universității  „Alexandru  Ioan 
Cuza”, Iași, 1997, p. 279‐319; Adrian Pricop, Georgeta Crăciun, Ulițele, casele și 
dughenele Capitalei Iași, 1853, Iași, 2000.  
 
216 
 
2.Ulița Mare de la Petru Bacalu până la Curtea Nouă  ( 454 st) = Bd. 
Ștefan cel Mare; 
3.Ulița Palatului Gospod (86 2/8 st) = str. Palat;  
4. Ulița Academiei  (72 st) = str. Arcu;  
5. Ulița Păcurari, partea paveluită (85 st);   
6. Ulița  Târgul de Sus, de la casele vist. Suțu până la Ștefan Tuduri, 
la răspântii de la Târgu Cucu  (540 st) = Bd. Independenței;  
7. Ulița Consulatului Rusescu ( 84 st) = str. Unirii, din Piața Unirii până 
în Bd. Independenței;  
8. Ulița Sf. Ilie ( 107 st) = str. Vasile Alecsandri;  
9. Ulița Hagioaiei (46 st) = Bd. Independenței;  
10. Ulița Răzoaiei  (226 st); = str. I.C. Brătianu 
11. Ulița Sf. Teodor  (30 st) = str. St. Teodor;  
12. Ulița spre poarta vornicului Tudorachi Ghica (19 st);  
13. Ulița Târgu Cucului de la Ștefan Tuduri până la Cișmeaua Papafil 
(188 st) = str. Elena Doamna;  
14. Ulița de la Școala Jidovească  ( 234/9 st) = spre Podul de Fier;  
15. Ulița Podului Vechi  ( 304 st) = str. Costache Negri;  
16. Ulița Sf. Vineri  (3446/8 st) = Bd. Anastasie Panu;  
17.  Ulița  Căldărăriei  (31  st);  (str.  Dreaptă,  la  est  de  bis  Sf.  Nicole 
Domnesc) dispărută 
18. Ulița Târgului de Gios, parte paveluită (172 st) = str. Grigore Ghica 
Vodă ? ;  
19.  Ulița  Teatrului  de  la  dugheana  lui  Pașcanului  până  la  Ștefan 
Tuduri ( 3534/8 st).  
  Arătarea stânjenilor.  Suma  3756, 6 st.   
   
  II. Ulițele șoseluite:  
20.  Ulița  Păcurari  partea  șoseluită,  de  la  casele  vornic.    Iancu  Ralet 
până la rohatca Păcurari (882 1/2 st);  
21. Ulița Consulatului Elinescu (122 st) = str. Carp/Spitalul CFR;  
22.  Ulița  Podului  Verde  de  la  casa  vist.  Gherghe  Ghika  până  la 
rohatca de la Copou (230 st) = Bd. Carol I/Copou;  
23. Ulița de la Biserica Sf. Neculai cel Sărac spre medeanul Sf. 
Spiridon  (108 st) = Vasile Conta 
 217 
 
24. Ulița de la Biserica Sf. 40 de Mucenici (155 st) = str. General 
Berthelot 
25. Ulița Talpalari (238 st) = str. Săulescu 
26. Ulița pe din dosul Sf. Spiridon, spre casele vorn. Todiraki Ghika  
(147 st ) 
27. Ulița pe lângă hatmanului Mavrocordat spre Cabinet (125st) 
28. Ulița  de la Gavril Moldovanu lângă Pojărnicie, spre Târgul de 
Sus (50 st) 
29. Ulița  Nemțească spre Ograda Agiei (197 st) = str. Agata Bârsescu 
30. Ulița  pe din dosul heiurilor vist. Rosnovanu  ( 97 st) =  str. Agata 
Bârsescu, fostă căpitan Păun 
31. Ulița  Papafil, de la Cișme până la Podul Bucșinescu (280 st) = Bd. 
Anastasie Panu, spre str. Elena Doamna 
32. Ulița Herestegiei de la Casele răposatului logofăt Grigore Ghika  
până la Podul Roș (460 st) = str. Palat 
33. Ulița  Sf. Andrei  (78 st) 
34. Ulița sub Vama veche până la Podu Roș (401 st) = str. Sf. Lazăr 
35. Ulița Podului Lung, de la Podu Roș până la Podul Nicolina (570 
st) 
36. Ulița Șilingului de la răspântia uliței Podul Lung până la Rohatca 
Socolei (700 st) 
37. Ulița Iarmarocului, șoseluită (170 st) = Șoseaua Nicolina 
 
  III. Ulițele neșoseluite: 
38. Ulița Iarmarocului,  neșoseluită (401 st) 
39. Ulița de la rohatca Păcurarii spre Poștă la Copou (800 st);  
40. Ulița de la Păcurari spre pavaua Podului Verde (290 st) 
41. Ulița de la Podul Verde spre postelnicul Gh. Asachi (142 st);  
42.  Ulița  Sărăriei  de  la  roharca  Sărăriei  până  la  casăle  hatmanului 
Bașotă (946 st); 
43. Ulița coborâtoare de la Sărărie până medeanul Sf. Spiridon  (405 
st)= str. Lascăr Catargi 
 44. Ulița pe lângă Hanul Zoiei spre Teatru (110 st);  
45. Ulița pe din dosul Sf. Spiridon până la Gavril Moldovanu (280 st);  
46. Pe lângă zidul mănăstirii Golia (100 st);  = str. G. Enescu 
218 
 
47. Ulița Armenească (105 st);  
48. Ulița Cizmăriei cu descălicătura ei (210 st);  
49. Ulița pe lângă doft. Naiman până la ulița Armenească (110  st);  
49b.  Ulița  între  Podul  Vechi  și  Sf.  Vineri,  pe  lângă  casele  lui  Pomer  
(58 st);  
50. Ulița Cavafului  (19? st);  
51. Ulița Târgului de Gios, parte nepaveluită (176 st);  
52. Ulița pe lângă zidul de la Sf. Spiridon, parte cu lemn pardosită ( 
222 st);  
53. Ulița Feredeului Turcesc (130 st); = str. G.M. Cantacuzino 
54.  Ulița  pe  lângă  casăle  lui  Drakaki    Baston de  la,  de  la  Ulița  Mare 
până la Hanul lui Vangheli (122 st) = str. Colonel Langa;  
55.  Ulița  Bisericei  Catolicești,  pe  lângă  zidul  mănăstirii  Mănăstirii 
Trei Ierarhi (146 st); = str. Trei Ierarhi 
56. Ulița pe supt Feredee, de la Sf. Andrei până la Bohotineanu  ( 785 
st) = str. Uzinei;   
57.  Ulița  de  la  Academie  spre  Bohotineanu    =  str.  Arcu;  până  supt 
havuzul Păcurari ( 260 st);  
58. Ulița Bierăriei, de la Podu Roș până la Bierărie ( 250 st);  
59. Ulița Lipovenilor, de la puntea lipovenilor până la Bierărie  (358 
st);   
60. Ulița Bucșinescu de la podu până la Salhana (820 st);  
61. Ulița spre țintirimul Jidovescu (700 st) = str. Ciurchi;  
62. Ulița Podul de Lemn, de la Beilic până la Salhana ( 964 st);  
63. Ulița Podul de Piatră de la Târgul Cucului până la Moara de Vânt 
(720 st). 
64. Ulița Rufeni, de la podul de piatră la Moara de Vânt (368 st) 
65. Ulița Popa Roșca, de la Pojărnicie până la Fântânele (770 st) 
66. Ulița de la Stejar spre rohatca de la Salhana (514 st) 
67. Ulița Mahalalei Muntenimea, de la Tg. Cucului până la Rohatca 
Albinețului (643 st) 
68. Ulița Tg. Făinei de la paveaua Școalei Jidovești până la cișmeaua 
de la Târgu‐Cucului (82 st) 
69. Ulița de la Cișmeaua Târgu‐Cucului până la Căsăpie (445 st) 
 
 219 
 
  IV. Ulițele plănuite a se șoselui: 
70. Ulița de la havuzul Păcurari spre Moara lui Anghelachi, până la 
rohatca Păcurari (580 st) 
71. Ulița de la Hanul lui Vanghelie până la Podul lui Ipsilanti (185 st) 
= str. Ipsilanti 
72. Ulița de la podul lui Ipsilanti până la rohatca de sub Galata (425 st) 
 
  Această modalitate de denumire a ulițelor poate lăsa impresia 
că  nomenclatorul  străzilor  nu  era  încă  limpezit  și  stabil,  că  cele  mai 
multe străzi nu aveau nume deja consacrate20. Credem însă că a fost 
aleasă  această  modalitate  din  necesitatea  indicării  mai  precise  a 
lungimii  ulițelor21.  Comparații  se  pot  face  și  cu  lista  ulițelor  din 
Planul orașului Iași realizat de G. Bayardi, la 181922. 
 
Piețele  publice.  Deși  prevăzute  a  se  înființa  în  Regulamentul 
Organic de la 1830 și în Manualul Administrativ al Moldovei, acestea și‐
au  făcut  cu  greu  loc  în  țesutul  urban.  Existau,  încă  din  epoca 
premodernă,  așa  numitele  medeanuri”,  care  suplineau  asemenea 
funcțiune23.  Termenul  de  „medean”  provine  din  limba  turcă  și  avea 
inițial sensul de „loc viran”. Apoi locuri spațioase, deschise, destinate 
diverselor  utilități  publice:  ceremonie,  paradă,  instrucție  militară, 
piață comercială „loc de târg” , „loc de adunare” în secolul XIX avea 
deja sensul de „piață” civică sau comercială24. În epocă au existat mai 
                                                            
  Pentru  aceasta,  vezi  Dan  Dumitru  Iacob,  Denumirea  străzilor  și 
20

numerotarea caselor din orașele și târgurile Moldovei la mijlocul secolului al XIX‐lea. 
Documente, în „Historia Urbana”, tom. IX, nr. 1‐2, 2001, p. 97‐126. 
21 Pentru problema amenajării ulițelor vezi și Bobi Apăvăloaiei, Premise și 

proiecte  privitoare  la  sistematizarea  orașului  Iași  în  perioada  1821‐1859,  în  „Ioan 
Neculce”, XXIII, 2017, p. 119‐124. 
22 N.A. Bogdan, Orașul Iași, p. 368. 

23  Gh.  Ghibănescu,  Medeanurile  și  piețele  publice  din  orașul  Iași,  în  „Ioan 

Neculce”, V, 1925, doc. CXLII‐CXLIII, p. 207‐210. 
24  Despre  amenajarea  piețelor  civice  și  comerciale  în  capitala  Moldovei 

vezi:  Dan  Dumitru  Iacob,  Proiecte  edilitare  din  Iașii  primei  jumătăți  a  secolului  al 
XIX‐lea.  Piața  de  la  biserica  Sfânta  Paraschiva,  în  „Ioan  Neculce”,  IV‐VII  (1998‐
2001), p. 125‐140; Idem, Proiecte edilitare din Iașii primei jumătăți a secolului al XIX‐
220 
 
multe  proiecte  care  propuneau  amenajarea  de  piețe  civice  în  jurul 
unor  biserici  mai  impozante  ale  vechii  capitale:  Biserica  Sf. 
Paraschiva din Păcurari, Biserica Banu, Biserica Sf. Ilie‐Ghenghea ș.a. 
În Planul lui Rașec sunt clar reprezentate două asemenea medeanuri: 
cel al Mănăstirii Sf. Spiridon și cel din Beilic, situat în vechiul „dric al 
târgului Iași”25. 
* 
  Clădiri  semnificative.  Cartușul  ce  cuprinde  simbolurile  folo‐
site pe planul lui Rașec are și semne corespunzătoare pentru diverse 
tipuri  de  construcții.  Pentru  clădiri,  se  face  distincție  între:  casele 
mari,  casele  mici  (desenate  corespunzător),  dughenile  (redate  ca 
fronturi  continue  de  clădiri),  biserici  (marcate  cu  cruci  și  orientate 
adecvat, cu altarul spre răsărit). Sunt indicate și locurile protejate de 
o incintă de zid. În cuprinsul studiului de față voi folosi numerotația 
clădirilor  din  acest  tabel,  care  are  rolul  de  a  facilita  găsirea  lor  în 
planul lui Rașec; ele nu reprezintă un sistem de numerotație oficială a 
clădirilor din orașul Iași. 
Un alt cartuș de pe planul lui Rașec cuprinde clădirile impor‐
tante  din  oraș;  este  o  listă  cu  90  de  obiective,  destul  de  eterogene, 
grupate topografic pe cele patru cvartaluri ale orașului. Dintre aces‐
tea,  47  sunt  biserici,  existente  și  astăzi,  dar  și câteva  dispărute:  bise‐
rica Sf. Vineri a familiei Ureche, biserica Armenească Sf. Grigorie de 
pe locul Halei Centrale, biserica Sf. Ilie‐Ghenghea, mănăstirea Dancu 
de lângă Teatru, biserica Sf. Nicolae cel Sărac, ce se afla pe locul Casei 
Tineretului,  biserica  Sf.  Nicolae  din  Iarmaroc  (târgușorul  Nicolinei), 
biserica  de  lemn  Rufeni  din  Tătărași,  Biserica  Sf.  Varvara.  Este 

                                                                                                                                                 
lea.  Piața  de  la  biserica  Sf.  Ilie,  în  „Monumentul”,  XI/1,  Iași,  2010,  p.  157‐169; 
Idem,, Piețele orașului Iași în secolele XVIII‐XIX. „Medeanul de la Sfântul Spiridon”, 
în „Historia Urbana”, tomul XXI, 2013, p. 163‐211; Idem, Piața din fața mănăstirii 
Sfântului  Spiridon  din  Iași  în  prima  jumătate  a  secolului  al  XIX‐lea,  în  vol.  Orașe 
vechi, orașe noi în spațiul românesc. Societate, economie și civilizație urbană în prag de 
modernitate  (sec.  XVI  ‐  jumătatea  sec.  XIX),  editor  Laurențiu  Rădvan,  Editura 
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2014, p. 319‐336. 
25  Bobi  Apăvăloaiei,  Premise  și  proiecte  privitoare  la  sistematizarea  orașului 

Iași în perioada 1821‐1859, în „Ioan Neculce”, XXIII, 2017, p. 127‐128. 
 221 
 
înfățișată,  însă  fără  a  fi  numerotată,  biserica  Răzoaiei,  un  paraclis  al 
reședinței familiei Razu de pe ulița omonimă, dispărut fără urmă. 
Cvartalul I. Era o arie foarte cuprinzătoare, pe partea dinspre 
Bahlui  a  Uliței  Mari  (compusă  din  trei  segmente:  Ulița  Mare,  str. 
Lăpușneanu  și  Podul  Verde‐Copou).  Semnificativ  este  faptul  că 
traseul  acesta  începe  cu  Mitropolia  și  Palatul  domnitorului  Mihail 
Sturdza. Ansamblul Mitropoliei, cu biserica nouă, cea veche (nr. 1 și 
2) și palatul mitropolitan se remarcă și prin marcarea a trei incinte de 
zid.  În  dreptul  reședinței  mitropolitane,  spre  biserica  catolică,  se 
observă  casa  lui  Iordache  Rosetti‐Baston  (ne  inscripționată),  care  a 
dat  numele  uliței  de  lângă  Mitropolia  veche.  Spre  Bahlui,  Hanul  lui 
Vanghelie, de asemenea neinscripționat. Pe partea de nord a Catedra‐
lei se remarcă reședința domnitorului Mihail Sturdza (nr. 6), o clădire 
în  formă  de  „U”,  care  a  găzduit  ulterior  Seminarul  „Veniamin  Co‐
stachi”.  Față  de  copia  aflată  la  Arhive,  originalul  planului  lui  Rașec 
are colorată cu roșu aripa de răsărit, probabil adăugată de domnitor 
la vechea părintească. Ansamblul reședinței domnești mai cuprindea 
biserica Sf. Gheorghe‐Lozonschi (nr. 9), ce avea și rol de paraclis, iar 
lângă aceasta, grajdurile domnitorului (nr. 7), construite în formă de 
patrulater, cu curte interioară, în mijlocul căreia se afla un havuz cu 
apă. Alături de afla un pichet de pompieri („încăperile pojărnicești”, 
însemnate cu nr. 8), aproape de coada Râpei Privighețoaiei. Nu sunt 
marcate consolidările cu ziduri de piatră a părții dinspre Bahlui, dar 
este  semnalat  „feredeul  turcesc”,  care,  la  1844,  își  avea  încă  vechea 
arhitectură  orientală  originală,  necontaminată  de  stilul  francezo‐
maur al băii publice păstrate până astăzi. 
Școala  Publică  (nr.  4)  se  afla  în  incinta mănăstirii  Trei  Ierarhi 
(nr.  3).  Academia  Mihăileană  (nr.  18)  de  pe  strada  cu  același  nume 
(astăzi  str.  Arcu)  era  una  dintre  clădirile  emblematice  ale  vechii 
capitale, demolată în mod regretabil în anii 1960, pentru a se construi 
actualul bloc TAROM. Biserica Talpalari (nr. 17) din spatele acestuia, 
ctitorie  a  familiei  Cantacuzino,  a  îndeplinit  și  funcția  de  paraclis  al 
Academiei. Deși apare biserica Banu (nr. 19), nu este marcată clădirea 
care  a  servit  ca  sediu  Conservatorului  Filarmonico‐Dramatic  (casa 
Ghika‐Kefal) înființat la 1835, dar care își încetase curând activitatea. 
222 
 
Lângă  biserica  Preacuvioasei  Paraschiva  (nr.  21)  din  ulița 
Păcurari este semnala „Tribunalul Criminalicesc” (nr. 20). Se vede că 
era găzduit în aceeași casă Cănănu (Canano) care era cunoscută și ca 
sediu  al  Închisorii  orașului  („Poarta  Verde”);  astăzi  „Corpul  E”,  în 
care a funcționat Editura și Tipografia Universității. Interesante sunt 
și  obiectivele  din  zona  Grădinii  Publice  (nr.  25)  amenajate  de 
domnitorul Mihail Sturdza  la Copou, aproape de bariera („rohatca”) 
dinspre Botoșani. Mai la vale de parcul Copou, sunt semnalate Poșta 
(nr.  23),  care  asigura  cursele  regulate  de  călători  spre  diverse 
destinații, precum și Grajdul Poștei (nr. 24) unde erau adăpostiți caii 
necesari  acestui  serviciu.  În  spatele  Grădinii,  spre  Păcurari,  se  aflau 
Cimitirul Catolic (nr. 26) și cimitirul Luteranesc (nr. 27), pentru care 
Rașec  a  făcut  și  o  cartare  separată,  după  cum  am  arătat26.  Deși  nu 
sunt  incluse  în  legenda  planului,  se  văd  cele  două  bisericuțe  care 
deserveau aceste locuri de odihnă veșnică a enoriașilor respectivelor 
confesiuni.  Biserica  catolică  se  afla  pe  locul  actuarului  Seminar 
Romano‐Catolic,  iar  cea  luterană  este  actuala  biserică  Sf.  Mina,  care 
are  o  arhitectură  neogotică  specifică.  Tot  pe  Copou,  pe  strada  Carp, 
astăzi strada Spitalului CFR, se afla Consulat Grecesc27. Planul Rașec 
nu indică imobilul în care a funcționat această instituție, dar semna‐
lează strada numită „Ulița Consulatului Grecesc”. În Păcurari, cvar‐
talul se întindea până la Moara căminarului Anghelachi (nr. 29), loc 
cunoscut  și  astăzi  drept  „Moara  de  Foc”  (imobil  al  Fabricii  de 
Panificație, propus în prezent spre demolare). 
Spre  sud,  limitele  cvartalului  I  treceau  și  dincolo  de  râul 
Bahlui,  cuprinzând  mahalaua  Lipovenească,  cu  biserica  (nr.  12)  și 
cimitirul lipovenesc28 (nr. 13), încă nedespărțite de cursul reamenajat 

                                                            
 SJAN Iași, Eforia  Iași, dosar 32/1843 (semnalat de Laurențiu Rădvan). 
26

 Sorin Iftimi, Notițe privitoare la Consulatul Elen din Iași, în vol. Dialoguri 
27

culturale: istorie, cultură, limbă și civilizație greacă, Universitatea „Alexandru Ioan 
Cuza” Iași ‐ Lectoratul de Neogreacă, Comunitatea Elenă Iași, UER Pres, Bucu‐
rești, 2015, p. 2‐24. 
28 Cimitirul Lipovenesc ( nr. 13), este marcat în plan cu o cruce dublă, fără 

al treilea braț oblic (subpedaneum) cum ar fi fost de așteptat, pentru o cruce ru‐
sească. 
 223 
 
al  Bahluiului.  O  punte  de  lemn  lega  terenul  bisericii  de  ulița  Curții 
Domnești (str. Palat). Tot aici intra și Grădina lui Peretz (nr. 14) de pe 
șesul Bahluiului, un vast teren de formă aproape pătrată situat spre 
biserica  Ziua  Crucii  (nr.  15).  În  apropierea  bisericii  Sf.  Nicolae  din 
Iarmaroc se aflau Săpunăria și Bierăria (inscripționate, dar ne‐nume‐
rotate). 
Cvartalul  II.  Arealul  acesteia  cuprindea  un  spațiu  însemnat 
de  pe  latura  de  est  a  „Uliței  Mari”,  jalonată  de  bisericile  Sf.  Nicolae 
Domnesc, Dancu, Sf. Dimitrie, Sf. Sava, Sf. Vineri, Bărboi, Sf. Grigorie 
Luminătorul  (de  le  locul  Halei),  biserica  Barnovschi,  biserica 
Barnovschi,  Sf.  Ioan  Zlataust  („Gură  de  Aur”),  Constantin  și  Elena 
dinspre  Podu‐Roș,  biserica  Sf.  Nicolae  din  Iarmaroc  și  Mănăstirea 
Frumoasa de sub dealul Cetățuiei. Interesant este că ulița Sf. Vineri, 
una  dintre  arterele  importante  ale  orașului  (astăzi  Bd.  Anastasie 
Panu).  În  plan  se  vede  amplasarea  bisericii  Sf.  Vineri  (nr.  38)  a  fa‐
miliei lui Nestor  Ureche, monumentul care a dat numele aceste ulițe, 
importantă arteră comercială a vechii capitale.Interesant este că ulița 
Sf.  Vineri    nu  constituia  o  limită  între  cvartaluiri,    fiind  inclusă  cu 
totul în Cvartalul II.  
Zona de deosebit interes din acest cvartal este cea a Palatului 
Ocârmirii, denumit aici „Curtea Nouă”  (nr. 29). Palatul, ars la 1827, a 
fost  refăcut  în  domnia  lui  Mihail  Sturdza,  în  anii  1842‐184329.  După 
cum am precizat, un plan detaliat al Palatului, cu repartizarea sălilor 
acestuia, a fost realizat chiar de Iosif Rașec, în 1846. În planul se față, 
din 1844, sunt cuprinse clădiri învecinate aflate în relație funcțională 
cu  Palatul  Ocârmuirii.  În  incintă  se  stabilise  „Cazarma  Miliției”  (nr. 
30),  adică  a  armatei  naționale,  situate  pe  latura  de  nord,  în  fața 
Palatului30, precum și Grajdurile Miliției (nr. 50), situate pe partea de 
est a Palatului. Mai spre răsărit se afla Mahalaua Țigăniei domnești, 
unde  locuiau,  în  vechime,  robii  Statului.  Biserica  Sf.  Nicolae  Dom‐
nesc,  amintită  ca  „Sf.  Nicolae  cel  Mare”  (nr.  31)  este  locul  unde  se 
                                                            
29    Vezi  și  Bobi  Apăvăloaiei,  Premise  și  proiecte  privitoare  la  sistematizarea 
orașului Iași în perioada 1821‐1859, în „Ioan Neculce”, XXIII, 2017, p. 130‐132. 
30  N.  Grigoraș,  Complexul  de  monumente  de  la  Copou.  Grădina  publică, 

obeliscul leilor și Cazarma, în „Cercetări istorice”, IV, 1973, p. 177‐190. 
224 
 
desfășurau  ceremoniile  publice  ale  Palatului,  și  unde  fusese  uns  ca 
domn, chiar principele aflat în funcție, Mihail Sturdza. 
În  ce  privește    Municipalitatea,  clădirea  principală  se  afla  tot 
în Cvartalul II, pe Ulița Nemțească Mare, devenită apoi str. Căpitan 
Păun. Cu nr. 37 este însemnată clădirea denumită „Încăperile Adgiei, 
Eforiei  și  Pojărniciei”31.  Se  vede  că  Poliția  Capitalei  (Agia),  Primăria 
(Eforia) și Serviciul de Pompieri (Pojărnicia) au avut, inițial un sediu 
comun32.  Din  acest  motiv  ulița  era  numită,  pe  la  1848,  și  strada 
Poliției. La 1853 clădirea, înregistrată pe „Ulița nemțească mare”, era 
denumită „casele Eforiei în care a fost Poliția”33. Nu era o clădire de 
prim  rang,  ca  dimensiuni  și  confort,  fiind  clasificată  ca  categoria  a 
treia,  din  acest  punct  de  vedere.  Imobilul  ,  care  ar  fi  fost  localizat 
astăzi pe str. Agatha Bârsescu, nu mai există însă, pe locul respectiv 
fiind construit un mic bloc cu patru etaje. Probabil că acest imobil era 
identic cu casa banului Pavel Stoianovici de pe ulița Podul Vechi, ce 
avea  în  față  un  rând  de  dughene;  accesul  era  însă  asigurat  de  pe 
ambele  străzi.  Ulterior,  Primăria  se  va  stabili    în  celălalt  capăt  al 
străzii, în casa vornicesei Smarandei Bogdan (foste Maria Balș), ce se 
aflau în spatele statuii cronicarului Miron Costin. 
Teatrul  (nr.  34),  indicat  de  Rașec,  funcționa    în  casele 
vornicului  Costachi‐Talpan,  pe  ulița  Goliei  (str.  Cuza  Vodă),  colț  cu 
clădirea veche a Maternității (casa logofătului Alecu Ghica). Este vor‐
ba  despre    clădirea  destinată  „Théâtre  des  Variétés”  a  fraților  Fou‐
reaux,  inaugurată  la 4  decembrie 1832,  după  lucrările  de  transfor‐
mare  realizate  de  arhitectul Johann  Freywald  casei  agăi  Lascărache 
Costache. Abia în 1846 Teatrul s‐a mutat în noul sediu de pe Copou, 
funcționând acolo până la incendiul din 1888. Clădirea Teatrului din 
ulița Goliei a fost demolată în 1869. 
                                                            
  Pentru  începuturile  Eforiei  capitalei  Iași  vezi    Gh.  Ungureanu,  Sigiliul 
31

orașului Iași în secolul al XIX‐lea, „Revista Arhivelor”, 1966, nr. 2, p. 84‐85. 
32  Constantin  Ostap,  Ion  Mitican,  Primăria  Municipiului  Iași.  Pagini  de 

istorie, evocări, legende, Editura Tehnopress, 2001, p. 289. 
33  Georgeta  Crăciun  şi  Adrian Pricop, Uliţele,  casele  şi dughenele capitalei 

Iaşi  la  1853,  Editura  Nöel,  Iași,  2000,  p.  31,  nr.  188.  Acum  clădirea  se  afla  în 
Despărțitura IV, evident, într‐o nouă organizare a cvartalurilor. 
 225 
 
Medeanul  Beilicului  (nr.  43)  era  o  „piață”  situată  pe  „dricul 
Târgului” vechi, pe traseul străzii Grigore Ghica Vodă de astăzi34. Pe 
acel  loc  se  aflase,  înainte  de  incendiul  de  la  1827,  clădirea  destinată 
găzdurii oficialilor otomani aflați cu treburi în capitala Moldovei35. Pe 
acel  loc  a  fost  ampasat,  în  1875,  monumentul  dedicat  domnitorului 
Grigore III Ghica. 
Fabrica  lumânărilor  de  stearină  (nr.  46)  se  afla  pe  strada  Sf. 
Lazăr  de  astăzi,  oarecum  vizavi  de  biserica  Sf.  Constantin  și  Elena. 
De la  podul  Bucșinescu  pe  sub  terasă,  era  o uliță  paralelă  cu  pârâul 
Cacaina, numită  Ulița  ce  duce  la„ Căsăpia  mare”.  Clădirea  Căsăpiei 
(nr. 51), ), locul unde se sacrificau animalele pentru comerțul cu carne 
proaspătă,  se  afla  la  locul  de  vărsare  a  Cacainei  în  Bahlui,  Căsăpia 
mare (nr. 51) era  locul unde se sacrificau animalele pentru comerțul 
cu carne proaspătă. Aceasta era aplasată, totuși, pe cursul Bahluiului 
și nu al afluentului său. 
 
Cvartalul  III.  Aceasta  urmează,  în  mare,  axul  Bd.  Indepen‐
denței, adică a uliței Târgului de Sus36. Ulița Albă, Ulița Hagioaei, str. 
Carol  I,  partea  dreaptă  (Târgul  Făinei  și  Muntenimile  și  Mahalaua 
Sărăriei cu Țicăul). În tabel, ordinea de prezentare a obiectivelor este 
aceea dinspre Copou spre Tg. Cucului, adică din deal spre vale, cum 
se  făcea  în  epocă  și  numerotarea  clădirilor.  Din  cele  30  de  obiective 
marcate  în  tabel  pentru  acest  cvartal,  17  sunt  biserici.  Între  acestea 
figurează  și  două  care  au  dispărut  între  timp:  Sf.  Nicolae  cel  Sărac 
(denumită aici „Sf. Nicolae din Muntenime”) și Sf. Ilie Ghenghea. 
Biserica  40 de Sfinți din Copou (nr. 52), biserica Sf. Nicolai din 
Muntenime  (nr.  53),  adică  biserica  Sf.  Nicolae  cel  Sărac  ce  a  fost  pe 
locul  Casei  Tineretului  și  care  a  dat  numele  uliței  Sf.  Nicolae  (str. 
Vasile Conta); Biserica Blagoviștenie (nr. 54) ctitoria lui Ioan Tăutu de 
                                                            
 Sorin Iftimi, Piața Beilicului din Iași și monumentul lui Grigore III Ghica, în 
34

„Monumentul”, XIII/2, Iași, 2012, p. 291‐311. 
35  N.  Grigoraș,  Beilicul  din  Iaşi  şi  asasinarea  domnitorului  Grigore  al  III‐lea 

Ghica (1 octombrie 1777), în „Cercetări istorice”, VI, 1975, p. 101. 
36 Sorin Iftimi, Vechi planuri privitoare la Ulița Târgului de Sus din Iași (Bd. 

Independenței), în „Monumentul”, XI/1, Iași, 2010, p. 39‐67. 
226 
 
pe  strada  Bunavestire  (sub  Colegiul  „Mihai  Eminescu”);  Biserica  Sf. 
Haralambie  (nr.  55),  construită  de  Gheorghe  Leondari  tufecci‐bașa, 
aproape de Sărărie; biserica Sf. Atanasie (nr. 56), are hramul complet 
„Sfinții  Atanasie  și  Chiril”,  și  a  servit  probabil  ca  paraclis  al  curții 
domnești la sfârșitul secolului XVIII, când palatul Universității Vechi, 
din fața sa, a servit drept Curte Domnească.  
Biserica  Sf.  Spiridon  (nr.  57)  și  spitalul  Sf.  Spiridon  (nr.  58) 
alcătuiesc un ansamblu demn de interes, fiind reprezentate cu o cur‐
tină de zid despărțitor, de jur‐împrejur. La cele două cișmele și aduc‐
țiunea  de  apă  se  făcuse  de  la  Copou,  încă  1765.  Biserica,  Spitalul  și 
întreg ansamblul de aici au dat și numele străzii Sf. Spiridon. În apro‐
piere a fost amenajată și o piață comercială, cunoscută sub denumirea 
de Medeanul de la Sf. Spiridon37.  
 Lângă biserica Cuvioase Parascheva (nr. 59) Metocul Maicilor 
de pe Bd. Indepenenței. Lăcașul era un loc de metanie al călugărițelor 
de  la  mănăstire  Văratec.  Alături  se  impozanta  clădire  a  Consulatul 
Rusesc, o veche casă Sturdza, la origini. Consulatul Rusesc, ce a dat și 
numele străzii ce venea din Piața Unirii în Bd. Independenței. Acest 
imobil  a  dispărut  după  ce  au  fost  serios  avariate  de  bombardamen‐
tele din 194438. 
De  cealaltă  parte  a  ansamblului  de  la  Sf.  Spiridon  se  află 
clădirea Universității Vechi, întemeiate la 1860. Pe la 1780, în domnia 
lui  Alexandru  Callimachi,  în  imobil  se  instalase  Curtea  Domnească. 
Acesta este palatul în care a locuit și cneazul Potemkin, pe la 179039. 
Pe același ax al actualului Bd. Independenței este memorată și 
existența  Cabinetului  (nr.  65),  sau  „Cabinetul  Elefantului”,  cum  era 
denumit  în  epocă.  Este  vorba  despre  sediul  Societății  de  Medici  și 
Naturaliști,  stabilit  în  casele  Rosetti  pe  la  1840.  Aici  s‐a  întemeiat  și 
Muzeul  de  Istorie  Naturală,  ca  parte  a  Societății  amintite.  Aici  și 
                                                            
 Vezi Dan Dumitru Iacob, Piețele orașului Iași în secolele XVIII‐XIX. „Me‐
37

deanul de la Sfântul Spiridon”, în „Historia Urbana”, tomul XXI, 2013, p. 163‐211. 
38  Traian  Ichim,  Actele  caselor  Consulatului  rosienesc  (azi  strada  Unirii),  în 

„Ioan Neculce”, VI (1926‐1927), p. 188, doc. CXXXIX. 
39  Sorin  Iftimi,  Universitatea  de  Medicină  și  Piața  Națiunii  din  Iași. 

Documenație istorică și urbanistică, în „Ioan Neculce”, XXI, 2015, p. 91‐150. 
 227 
 
Grădina Botanică. În spatele grădinii Cabinetului, se afla o clădire în 
formă  de  „L”,  denumită  „Școala  Mecanicească”  (nr.  64);  este  vorba 
despre Școala de Arte și Meserii. Alături, spre biserica Sf. Ilie (nr. 61), 
este semnalată „Școala Fetelor” (nr. 63) care a dobândit un sediu aici, 
după ce s‐a mutat din incinta mănăstirii Bărboi, unde fusese înființa‐
tă. Tot în această zonă,  la nr. 66 de pe plan se afla „Tipografia redac‐
ției gazetei”.  
Sunt  amintite  apoi  obiectivele  de  pe  strada  Sărărie,  urmând 
traseul descendent. Un obiectiv surprinzător, puțin cunoscut, era Me‐
cetul turcesc (nr. 68) pe strada Sărărie, vizavi de biserica Vulpe. Este 
vorba  despre  un  cimitir  în  care  erau  înhumați  decedații  de  religie 
musulmană aflați în capitala Moldovei. Dacă despre construirea unei 
moschei nu putea fi vorba, potrivit capitulațiilor ce reglementau rela‐
țiile  Moldovei  cu  Imperiul  Otoman,  un  mecet  a  existat  la  Iași,  pe 
strada ce ieșea spre rayaua Hotinului. Încăperile Pojărnicești (nr. 79) 
la intersecția uliței ce vine de la biserica Sf. Teodor cu str. Sărărie. Ve‐
nite probabil din imobilul în care a funcționat Agenția Austriacă.  Se 
observă că în Iași erau cel puțin patru asemenea sedii ale pojărniciei, 
probabil  câte  unu  pentru  fiecare  dintre  cvartalele  principale  ale 
capitalei.  Pe  același  traseu  sunt  însemnate  „Școala  Jidovească”  (nr. 
80) locul Sinagogii Mari actuale. 
O a treia componentă a cvartalului este reprezentată de zona 
Uliței  Albe,  strada  Elena  Doamna  de  astăzi.  Aici  a  funcționat  multă 
vreme Agenția consulară austriacă care a dat și numele străzii, la un 
moment dat40. La 1814, Agenția funcționa în casele slugerului Vasile 
Anastasiu  din  fața  Bisericii  Albe.  În  clădirea  respectivă  a  mai  stat  și 
Pompieria (Pojărnicia), după marele incendiu din 1827 ‐ până în 1842, 
când  în  imobil  a  revenit  Agenția.  Mai  jos,  pe  aceeași  stradă,  este 
amintit  și  „Spitalul  Jidovesc”  (nr.  81),  pe  locul  actualului  Spital 
Evreiesc. 
 

                                                            
 Despre Consulatul Austriac din Iași și sediile acestuia, vezi Sorin Iftimi, 
40

Casa Costin Catargi. Proprietari și locatari, în „Monumentul”, VI, 2005, p. 137‐140. 
228 
 
Cvartalul IV. Acesta cuprinde zona Tătărași și are doar nouă 
obiective nominalizate, șase dintre acestea fiind biserici: Biserica Ru‐
feni,  cu  hramul  Sfinții  Arhagheli  (Mihail  și  Gavril)  (nr.  82),  biserica 
Sf.  Dumitru  Misai  (nr.  84),  Biserica  Nicoriță  (nr.  86),  biserica  Sf. 
Varvara  (nr.  87),  biserica  Sf.  Ioan  din  Ciurchi  (nr.  88).  Printre  alte 
obiectie aflate în acest cvartal trebuie amintită Moara de Vânt (nr. 83), 
aflată    la  ieșirea  spre  Aroneanu,  spre  zona  numită  cândva  „țarina 
Iașilor”.  Încăperile  Pojărniciei  (nr.  89)  erau  la  est  de  biserica  Sf.  Du‐
mitru  Misai,  aproape  de  traseul  conductei  de  aducțiune  a  apei 
dinspre Ciric. Tot în acest cvartal era situat „Țintirimul Jidovesc” (nr. 
90) din Ciurchi, strămutat în 194341. 
* 
  Apele curgătoare sunt, de asemenea, marcate diferit pe Planul 
Iașilor realizat de Rașec: apa Bahluiului, pâraiele (cu săgeată de sens), 
izvoarele.  Râul  Bahlui,  încă  neamenajat,  avea  un  curs  foarte  diferit, 
cu numeroase cotituri, apropiindu‐se mult de poalele terasei. El tre‐
cea printre biserica Lipovenească și biserica Sfinții Constantin și Ele‐
na. Este marcat diferit „cursul nou” și „Bahluiul vechi”, albia părăsită 
sau  poate  doar  devenită  secundată.  Pentru  construcțiile  realizate 
pentru traversarea cursurilor de apă, simbolurile din Planul Rașec se 
face distincție între: poduri de piatră, poduri de lemn și punte.  
Podul de piatră de peste Bahlui, cel care avea să preia denumi‐
rea de „Podul Roș”, a fost construit de arhitectul Johann Fraywand, 
în  mandatul  administrativ  al  lui  Manolache  Balș,  care  se  îngrijea  de 
străzile  și  podurile  capitalei42.  În  planul  Rașec,  acesta  este  denumit 
„Podul  Roș  peste  Bahlui,  cu  trei  bolți”  (nr.  47)43.  Pe  locul  actualului 

                                                            
  I.  Kara,  Stela  Cheptea,  Inscripții  ebraice  din  Iași,  Academia  Română  ‐
41

Filiala Iași, Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, Iași, 1994. 
42  Sorin  Iftimi,  Vechi  planuri  privitoare  la  Ulița  Palatului  Domnesc  din  Iași 

(Strada  Palat),  în  „Monumentul”,  X/1,  Iași,  2009,  p.  63.  SJAN  Iași,  Documente, 
422/107. 
43  Pentru  evoluția  acestei  zone,  vezi  Bobi  Apăvăloaei,  Amenajarea  râului 

Bahlui  în  secolul  al  XVII‐lea la  Iaşi, în „Carpica”,  XXXIX  (2010),  p. 141‐153;  Lau‐
renţiu Rădvan, Mihaela Rădvan, Locuri şi oameni din Iaşi. Consideraţii cu privire la 
 229 
 
Pod  de  Piatră  observăm  că  se  afla  încă  unul  de  lemn,  destul  de 
modest. Acela fusese construit domnitorul Alexandru Ipsilanti, pen‐
tru  a  scurta  traseul  spre  palatul  său  construit  pe  dealul  Galata,  în 
apropierea Mănăstirii cu același nume44. 
  Pârâul  Cacaina  era  traversat  de  două  poduri,  un  apeduct  și 
numeroase  punți  de  mici  dimensiuni.  De  pe  actuala  stradă  Elena 
Doamna (Ulița Albă/Ulița Agenției Austriece) se cobora spre Tătărași 
trecându‐se peste Cacaina peste „Podul de lemn”. Era un vad comer‐
cial bun, deoarece pe ambele laturi ale uliței au apărut șiruri compac‐
te de dughene. În amonte, cum se cobora din Tg. Cucului spre Moara 
de  Vânt,  se  vede  că  același  pârâu  era  traversat  de  „Podul  de  piatră”, 
denumit  ca  atare  pe  plan.  Este  o  locație  diferită  de  cea  a  podului 
cunoscut astăzi sub această denumire. 
 
  Aducțiuni  de  apă.  Deși  se  referea  la  lucrări  executate  într‐o 
epocă anterioară, pe plan este marcată aducțiunea de apă potabilă de 
la  Copou,  care  era  deci  funcțională,  stând  în  atenția  Primăriei.  Tra‐
seul  este  marcat  cu  o  linie  punctată,  cu  albastrul  de  la  intrarea  prin 
rohatca  de  la  Copou,  din  dreptul  intrării  în  Grădina  Publică.  Nu  se 
indică  de  unde  vine  această  conductă,  ci  doar  traseul  drept  până  la 
poalele dealului, în dreptul cozii Râpei Galbele. Această aducțiune de 
apă,  pe  olane  ceramice,  a  fost  realizată  pe  la  1730,  în  domnia  lui 
Grigore  II  Ghica,  de  meșteri  lagâmgii  aduși  de  la  Constantinopol45. 
Documentele  epocii  amintesc  „zidul  apei  ce  este  la  Râpa  Munteni‐

                                                                                                                                                 
începuturile  Podului  Roş,  Analele  Ştiinţifice  ale  Universităţii  „Alexandru  Ioan 
Cuza”, din Iaşi (serie nouă), Istorie, Tom LX, 2014, p. 321‐351. 
44  Bobi  Apăvăloaiei,  Palatul  din  secolul  al  XIX‐lea  de  la  Galata  ‐  Iaşi,  în 

„Cercetări istorice”, XXIV‐XXVI, 2005‐2007, Iași, 2010, p. 269‐287. 
45  Scarlat  Pastia,  Despre  originea  apelor  din  Iași  și  lucrările  privitoare  la 

îndestularea lor cu apă (1677‐1896), în „Ecoul Moldovei”, Iași, 1897, 93; C. Andre‐
escu, Știri noi asupra aducerii apei la Iași în cursul secolul XIX, în „Arhiva Româ‐
nească”,  III,  1939,  p.  193‐273;  Dan  Bădărău,  Ioan  Caproșu,  Iașii  vechilor  zidiri, 
ediția a II‐a revăzută, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007, p. 286; Nicolae Peiu, 
Dionisie Simionescu, Lungul drum al apei către Iași. Istoricul aducerii apei în dulcele 
târg, Editura Gama, Iași. 
230 
 
mii”,  deci  în  zona  intersecției  de  la  poalele  Copoului.  Săpăturile 
arheologice  desfășurate  cu  prilejul  amenajării  pasajului  auto  din 
piața  „Mihai  Eminescu”,  nu  au  reușit  să  intercepteze  nici  un  fel  de 
vestigii  de  piatră  legate  de  zidul  apei”  sau  altă  lucrare  prilejuită  de 
amenajarea  acestei  aducțiuni  de apă  de  la  Copou,  precum  cișmeaua 
din  fața  casei  Beldiman,  decorată  cu  statuia  unui  călugăr  (ieremit), 
vandalizată de turci la 182146. 
Pe planul realizat de Rașec se observă cum, după o schimbare 
de direcție, conducta se bifurcă. O variantă de traseu mergea pe Ulița 
Târgului de Sus (Bd. Independenței), spre cișmelele de la Sf. Spiridon 
(1775).  Traseul  principal  însă  continua  pe  Ulița  Sârbească  (str. 
Lăpușneanu). După o cotitură în intersecția ce se afla pe locul Pieții 
Unirii  de  astăzi,  continua  până  în  dreptul  străzii  Sf.  Ilie    (str.  Vasile 
Alecsandri), urmând apoi traseul Uliței Mari, pe lângă Mitropolie și 
Palatul Rosetti‐Roznovanu, până la Palatul Ocârmuirii47. 
  Aducțiunea de apă potabilă de la Ciric a fost realizată la 1815, 
în domnia lui Alexandru Moruzi. În timpul lui Mihail Sturdza, însă, 
conductele  cu  olane  au  fost  înlocuite  cu  altele  din  fontă  și  toată 
această  rețea  a  fost  repusă  în  funcțiune  la  parametri  superiori.    Pe 
planul  lui  Rașec  este  schițat  acest  traseu,  arătându‐se  „Drumul  apei 
de  la  vale  de  zidu,  655  st.”  Apoi  de  la  mazlic  (gura  de  cercetare  a 
apei) coboară, pe o lungime de 2144 st. spre apeductul construit peste 
pârâul  Cacaina48.  Era  o  lucrare  de  zidărie  destul  de  însemnată,  ce 
măsura  98  st.  după  indicațiile  din  plan.  După  traversarea  apeduc‐
tului,  de  peste  Cacaina  conducta  cotea  urcând  spre  Târgul  Cucului, 

                                                            
  Sorin  Iftimi,  Mădălin‐Cornel  Văleanu,  Piața  „Mihai  Eminescu”  din  Iași. 
46

Repere istorice și cercetare arheologică, Editura Palatul Culturii, Iași, 2025, p. 12‐15. 
47  Cel  mai  recent  studiu  pe  acest  subiect  este  cel  publicat  de  Laurențiu 

Rădvan, Andrei Melinte, Alimentarea cu apă a orașului Iași: influențe, rețea, tehno‐
logie  (secolul  al  XVII‐lea  –  începutul  secolului  al  XIX‐lea),  în  „Historia  Urbana”, 
XXV, 2017, p. 173‐215. 
48 Pentru apeductul de peste pârâul Cacaina, vezi Dan Bădărău, O vedere 

panoramică a Iașilor la 1793 datorată pictorului rus M.M. Ivanov, în „Monumente și 
muzee”.  Buletinul  Comisiei  Științifice  a  Muzeelor  și  Monumentelor  Istorice  și 
Artistice, Editura Academiei, București, 1958, p. 73‐81. 
 231 
 
traversând pe la limita Târgului Făinii și continua spre Ulița Hagioa‐
iei (Bd. Independenței). Conducta de aducțiune a apei întra în incinta 
Mănăstirii  Golia  străbătând  zidul  de  incintă  dinspre  est,  cam  prin 
dreptul altarului bisericii, de unde schimba puțin direcția spre „casa 
apelor”,  clădire  lipită  de  zidul  de  incintă  de  pe  partea  de  sud,  de 
lângă Turnul Goliei. Clădirea lui Alexandru Moruzi, 1815. Diferită de 
cișmeaua a lui Grigore III Ghica, de la 1799. Această aducțiune a apei 
este  arătată  mai  bine  pe  două  planuri  ale  lui  Mihalic  de  Hodocin: 
prima cu traseu general al conductelor și a doua fiind planul orașului 
Iași cu întreaga rețea de distribuție, ce conducte și cișmele. 
  În  ce  privește  amenajările  pentru  asigurarea  apei  potabile  
sunt  desenate  distinct:  canalurile  pentru  scurgerea  apei  (cu  linii 
punctate); drumul apelor cu mazlâcurile lor; cișmele; fântâni. Aduc‐
țiunea  apei  de  la  Șapte  Oameni,  zona  Ciricului,  cu  un  traseu  destul 
de sinuos, cu arătarea distanțelor de pe traseu, măsurate în stânjeni. 
Pe plan se arată „Drumul apelor de la vale Ciricului, 655 st”. Din loc 
în loc „manziluri” guri de vizitare a apei. „Zid peste Cacaina 98 st”. 
Cel  de‐al  doilea  apeduct,  construit  peste  cursul  Cacainei.  Urmarea 
traseului  până  în  casa  apelor  din  incinta  Mănăstirii  Golia.  În  fața 
casei apelor, la Ulița Goliei, se vede un havuz rotund, ce exista chiar 
în fața fântânii construite. 
   Detaliile  acestui sistem de aducțiune a apei sunt și mai bine 
ilustrate  în  Planul  drumurilor  apei  Capitalei,  ridicat  la  1843,  de  ing. 
Mihalik  de  Hodocin  (și  litografiat  la  1857)49.  De  aceea  reproducem 
aceste informații după acel plan, la a cărui realizare a contribuit sub‐
stanțial și Iosif Rașec, fiind angajat pentru realezarea desenelor.  
  Cișmele publice: 1. Mănăstirea Golia, 2. Tg. Făinei (în fața casei 
Adamachi, de la Cinic Drumuri), 3. Beilic, 4. Ulița Cizmărie (la inter‐
secția  cu  ulița  Sf.  Vineri),  5.  Mănăstirea  Sf.  Sava  (pe  ulița  Podului 
Vechi), 6. Mănăstirea Sf. Vineri, 7. Palatul Administrativ (lângă havu‐
zul din fața clădirii), 8. Grajdul Domnesc (la est de Palatul Adminis‐

                                                            
  Dumitru  Vitcu,  Precursori  ai  modernizării  societății  românești:  Carol 
49

Mihalic de Hodocin, Editura Junimea, Iași, 2015, p. 254. 
 
232 
 
trativ),  9.  Biserica  Sf.  Constantin  (și  Elena),  10.  Biserica  Curelari,  (în 
incintă,  la  sud  de  biserică)  11.  Cabinetul  Natural,  (în  partea  de  est, 
spre colțul proprietății), 12. În ulița Sf. Gheorghe‐Lozonschi (la est de 
biserică, unde erau grajdurile familiei Sturdza), 13. Academia Mihăi‐
leană (pe partea de est, în colțul clădirii), 14. Mitropolia (cișmeaua de 
fontă de pe fațada altarului). 
  Cișmele  private:  15.  Casa  logofătului  Alecu  Balș  (pe  partea  de 
est, la Ulița Goliei), 16. Institutul Orfanicesc (Maternitatea), 17. Pala‐
tul Prințului Mihail Sturdza (singura țeavă în interiorul unei locuințe 
private),  18.  Casa  vornicului  Costachi  Sturdza  (pe  Ulița  Goliei,  la 
Poșta Mare), 19. Casa Eufrosinei Răducanu (Rosetti), 20. Casa vorni‐
cului Nicolae Millo (pe ulița Măjilor, în spatele casei lui Alecu Balș), 
21.  Casa  doamnei  Elenco  Sturdza  (pe  Ulița  Goliei,  vizavi  de  mănăs‐
tire), 22. Casa vornicului Alecu Catargiu (pe ulița Răzoaiei, vizavi de 
Poliția  Capitalei),  23.  Casa  vornicului  Lascăr  Cantacuzino  (la  Starea 
Civilă, pe partea de nord‐vest a clădirii), 24. Casa Ștefanovici (Mikuli) 
()pe  partea  de  vest,  spre  Ulița  mare),  25.  Casa  hatmanului  Mavrodi 
(la vest de biserica Vovidenie), 26. Mitocul Mănăstirii Neamțului (la 
Tomazaki, pe Ulița Armenească, lângă Elenco Sturdza), 27. Beizadea 
Al. Callimachi (în colțul grădinii, la intersecția uliței Armene cu ulița 
Goliei), 28. Școala de Arte și Meserii (în spatele Cabinetului de Științe 
Naturale),  29.  Aga  Costachi  Polizu  (pe  ulița  lui  Papafil,  spre  ulița 
Albă), 30. Vornicul Anastasie Bașotă (la intersecția cu Ulița Tg. De S), 
31.  Mănăstirea  Bărboi  (în  incintă,  existentă),  32.  Hanul  Turcesc  (pe 
locul școlii de lângă mănăstirea Trei Ierarhi), 33. Fabrica de Stearină 
(Moara de lumânări pe ulița Podul Lung). 
  Se arată că lungimea drumului apelor cu țevi de fier în cișmele 
3149 stânjeni; Lungimea drumului apelor cu țevi de la casa apelor din‐
colo de Ciric, până la casa apelor la Golia 1537. Total 4686 stânjeni. 
  La  acestea  se  mai  adăugau  apa  de  la  Spitalul  logofătului 
Dimitrie  Cantacuzino  din  Tătărași  și  cișmeaua  publică  de  la  acest 
spital. Pe plan oiate fi remarcată și o cișmea ne‐numerotată, pe ulița 
Sârbească,  la  nord  de  casa  lui  Mihalache  Cantacuzino‐Pașcanu 
(Muzeul Unirii).  
 233 
 
În  afară  de  cișmele,  planul  de  la  1844  indică  și  o  serie  de 
havuzuri, bazine cu apă  având un rol decorativ pentru diverse piețe 
și grădini, dar care erau și rezerve aflate la îndemână pentru stinge‐
rea incendiilor. Pot fi remarcate asemenea havuzuri la biserica. Golia, 
biserica  Sf.  Vineri,  grădina  Beilicului,  Hanul  Turcesc  (lângă  Trei  Ie‐
rarhi)  precum  și  în  fașa    Palatul  Ocârmuirii.  Pe  lângă  acestea,  mai 
sunt  indicate  diverse  fântâni  și  izvoare  cu  alimentare  naturală,  fără 
legătură cu sistemul de aducțiune a apei la care s‐a făcut referire mai 
sus. 
Canalizarea  apei.  Sistemul  pentru  pentru  scurgerea  apei  este 
de  asemenea  reprezentat  pe  planul  lui  Rașec,  prin  câteva  realizări, 
unele  anterioare  anului  1840.  O  canalizare  este  semnalată,  prin  cele 
două  linii  paralele  pictate,  din  mijlocul  intersecției  de  ulițe  care  se 
afla  pe  locul  actualei  Piețe  a  Unirii,  care  ieșea  în  coada  Râpi  Privi‐
ghețoaiei (Săulescu). 
  Una  pleacă  de  la  intersecția  Uliței  Mari  cu  ulița  Baston,  de 
lângă  Mitropolia  Veche;  Desenul  arată  că  pornește  din  traseul  con‐
ductei de aducțiune a apei, la, pe lângă Hanul lui Vanghelie, până în 
str. Uzinei (la vale, spre Bahlui). Nu putem indica Mitropolia sau Pa‐
latul Rosetti‐Roznovanu ca beneficiari privați ai acestei amenajări. 
  Altă canalizare, era pe str. Anastasie Panu.  Amenajarea se lea‐
gă  de  Mănăstirea  Sf.  Vineri,  ctitoria  lui  Nestor  Ureche,  care  se  afla 
odinioară  pe  locul  blocului  „Dunărea”  (în  dreptul  Mănăstirii  Sf. 
Sava)  ;astăzi dispărută. La  fața uliței, în dreptul altarului bisericii se 
afla  bazinul  circular  al  unui  havuz  .  Lângă  acesta,  un  mazlâc,  de 
formă pătrată, din care pornea canalizarea, sub axul uliței Sf. Vineri 
(A. Panu), până în dreptul Uliței Ciobotărești, în dreptul altul mazlâc; 
de  acolo  o  cotea  la  vale,  coborând  pe  traseul  de  astăzi  al  străzii  Sf. 
Lazar.  În  prima  parte  a  traseului  se  mai  se  desprindeau  două  mici 
ramuri, tot spre partea din vale. Nu sunt indicate astfel de canale de 
scurgere  a  apei  în  dreptul  Râpei  Galbene,  cum  ar  fi  fost  poate  de 
așteptat. 
* 
Șanțurile  și  barierele  capitalei.  Încă  din  epocile  de  adminis‐
trație  rusească  a  Iașilor  s‐au  luat  măsuri  pentru  realizarea  unor 
234 
 
șanțuri  perimetrale  ale  orașului.  Acestea  puteau  avea  și  un  rol  de 
apărare,  dar  și  un  rol  administrativ,  delimitând  orașul  și  asigurând 
un  acces  controlat  în  capitală  prin  cel  10  bariere,  denumite  cu  un 
termen  rusesc  „rohatce”50.  Împrejmuirea  orașului  cu  un  hindichi  și 
accesul doar pe la bariere: Nicolina, Socola, Bularga, Salhana, Moara 
de  Vânt,  Botoșanilor,  Podul  Verde,  Păcurari  și  Ipsilanti.  Într‐un  stu‐
diu  recent,  colegul  Bobi  Apăvăloaiei    realizat  o  localizare  cât  mai 
exactă a acestor rohatce51. Sprijinindu‐ne pe acest demers, putem face 
precizările  ce  urmează.  Este  interesantă  și  ordinea  în  care  barierele 
orașului  sunt  enumerate,  întrucât  reprezintă  perspectiva  oamenilor 
epocii. Nu întâmplător, se începe cu partea de sud a orașului. 
1.Bariera  Nicolina  se  afla  la  sud  Târgușorul,  cam  în  dreptul 
Crucii lui Ferencz, la podul de peste apa Nicolinei, pe care trece azi 
șoseaua Nicolinei. Pe aici se asigura legătura cu șoseaua spre Galați, 
pe la Bordea‐Scânteiea. 
2.  Bariera  Socola,  tot  la  sud,  spre  drumul  Repedea  Bucium, 
mai la sud de biserica Sf. Nicolae din Iarmaroc, astăzi demolată. Lo‐
cul  ar  corespunde  astăzi  cu  intersecția  șoseaua  Socolei,  str.  Bucium  
(și azi o stradă numită „Bariera veche”). 
3. Bularga (Țuțora), la sud‐est de oraș, pe drumul ce ducea la 
Țuțora,  la  trecerea  peste  Prut,  spre  Chișinău  (locul  de  la  Baza  Trei/ 
Carrefour Felicia) 
4. Bariera Salhana, pe partea de răsărit a orașului, pe drumul 
ce trecea Prutul pe la Ungheni. Locul acesteia era în Tătărași, pe ulița 
Salhanalei  (azi  str.  Vasile  Lupu)  mai  la  est  de  biserica  Sf.  Nicolae‐
Ciurchi. Drumul de aici Trecea peste râul Ciric. 
5.  Bariera  Moara  de  Vânt  (Șorogari),  marginea  de  est  a 
orașului, mai sus de cimitirul Spitalului Sf. Spiridon (astăzi cimitirul 
Sf.  Petru  și  Pavel)  pe  drumul  spre  satul  Aroneanu  și  valea  Prutului 
(Sculeni). 

                                                            
 Regulament Organic, Iași, 1830, Anexa Litera H, Secția I, art. XLI, p. 434. 
50

  Bobi  Apăvăloaiei,  Premise  și  proiecte  privitoare  la  sistematizarea  orașului 

51

Iași în perioada 1821‐1859, în „Ioan Neculce”, XXIII, 2017, p. 85. 
 235 
 
6. Bariera Albineț (nu apărea în Regulament Organic) pe latura 
de nord‐est a orașului, la este de pârâul Cacaina, pe drumul ce mer‐
gea la Popricani, Cârlig și Șorogari. 
7. Bariera Sărăriei, la nord de oraș pe drumul spre Botoșani și 
Hotin, cam pe unde se întâlnește str. Sărăriei cu str. Oastei. 
8.  Bariera  Podul  Verde  (Copou),  spre  nord,  puțin  mai  sus  se 
intrarea principală în grădina Copou 
9. Bariera Păcurari era pe latura de nord‐vest, pe drumul spre 
Tg.  Frumos  ‐  Suceava  și  Hârlău.  Bariera  era  puțin  mai  la  vest  de 
biserica Sf. Treime.  
10. Bariera Ipsilanti (Trei Calici) la marginea de vest a orașu‐
lui,  pe  drumul  de  legătură  spre  Mănăstirea  Galata.  Era  pe  locul 
actualului pod ce trece peste apa Nicolinei. 
* 
  Concluzii. Planul orașului Iași de la 1819, realizat de G. Bayardi, 
avea calitatea de a surprinde orașul Iași așa cum arăta acesta înainte 
de marele incendiu de la 1827, care a schimbat fața orașului. Se putea 
presupune că numeroase realități consemnate acolo reflectau situații 
valabile și pentru secolul al XVIII‐lea, sau chiar mai vechi. Un incen‐
diu de proporții, precum cel amintit, este o dramă pentru orășeni, dar 
și  o  oportunitate  pentru  edili  de  a  pune  în  practică  proiecte  de 
sistematizare și modernizare a orașului Iași. 
Planul  orașului  Iași  de  la  1844,  realizat  de  Iosif  Rașec, 
surprinde  exact  perioada  istorică  următoare.  Regulamentul  Organic 
din  1830  cuprindea  măsuri  de  modernizare  a  capitalei  Moldovei, 
multe dintre acestea putând fi puse în practică abia pe la 1840. Planul 
reflectă  cu  fidelitate  și  în  detaliu  orașul  din  domnia  lui  Mihail 
Sturdza,  o  epocă  deosebit  de  dinamică  și  plină  de  realizări  în  acest 
domeniu. Planul sintetizează și activitatea desfășurată de Iosif Rașec, 
ca inginer al capitalei, implicat în mai toate proiectele epocii. Acesta a 
realizat, de‐a lungul anilor, numeroase planuri parțiale, contopite în 
final în planul capitalei Iași de la 1844. 
Acest  plan  nu  a  fost  o  simplă  realizare  cărturărească,  o 
podoabă  pentru  biroul  domnitorului,  ci  era  un  adevărat  instrument 
de  lucru  al  Eforiei  Iașilor,  instituția  care  administra  capitala.  Planul 
236 
 
lui Rașec oferea imaginea de ansamblul a tuturor problemelor legate 
de  lucrările  făcute  la  amenajarea  ulițelor,  la  rețelele  de  aducțiune  și 
distribuire a apei, rețeaua de canalizare, împărțirea administrativă a 
orașului,  pe  cvartaluri  și  numeroase  alte  aspecte.  De  asemenea,  pla‐
nul  este  de  folos  și  pentru  studierea  evoluției  parcelarului  urban,  a 
modului în care erau delimitate proprietățile. Planul conține și repre‐
zentarea  reliefului  orașului; numeroase  văi,  râpe,  accidente  de  teren 
își găsesc reprezentarea pe planul de la 1844. 
Față de copia aflată la Arhivele Iași, planul original, recuperat 
acum,  oferă  multe  informații  de  detaliu,  la  care  copistul  a  renunțat, 
nemaifiind folositoare pentru activitatea practică a Primăriei din anii 
1930.  Pentru  istorici  și  urbaniști  însă,  tocmai  acele  detalii  aflate  în 
planul original sunt de o deosebită importanță. Dacă planul lui Rașec 
de la 1844, este o reflectare a evoluției capitalei Moldovei din Epoca 
Regulamentară, următorul plan cunoscut, cel realizat de Fr. Peytavin 
la  1857,  păstrat  tot  în  original,  este  o  reflectare  a  orașului  Iași  din 
epoca Unirii. 
 
Anexa  
Lista clădirilor și construcțiilor importante din capitala Iași 
 
   
 
1  Metropolia nouă 
2  Metropolia veche 
3  Mănăstiria Trei  Erarhi 
4  Școala Publică 
5  Biserica Catolicească 
6  Palatul domnesc 
7  Grajdul domnesc 
8  Încăperile pojărnicești 
9  Bisărica Sf. Gheorghe Lozonschi 
10  Feredeul turcesc 
11  Biserica Sf. Andrei 
 237 
 
12  Biserica Lipovenească 
13  Țintirimul Lipovenesc 
14  Grădina lui Pereț 
15  Biserica Ziua Crucii 
16  Râpa Privighițoaiei 
17  Biserica Talpalari 
18  Academia 
19  Biserica Banului 
20  Tribunalul Criminalicesc 
21  Biserica Precuv. Paraschevei
22  Biserica Toma Cozma 
23  Poșta 
24  Grajdiul Poștei 
25  Grădina Publică 
26  Țintirimul Catolcesc 
27  Țintirimul Luteranesc 
28  Moara caminarul Anghelachi 
 
Cvartalul al II‐le 
 
29  Curtea Nouă 
30  Casarmia Miliției 
31  Biserica Sf. Nicolai cel Mare 
32  Biserica Dancu 
33  Biserica Sf. Dimitrie
34  Teatru 
35  Biserica armenească 
36  Biserica Sf. Sava 
37  Încăperile Adgiei, Eforiei și Pojărniciei 
38  Biserica Sf. Vineri 
39  Biserica Bărboiu 
40  Biserica Arminească veche 
41  Biserica Bărnovschi
42  Biserica Sv. Ioan Zlataust 
238 
 
43  Medianul Beilicului 
44  Biserica Sv. Lazăr 
45  Biserica Sf. Constantin (și Elena) 
46  Fabrica lumânărilor de sterin(ă) 
47  Podul Roș piste ala Bahluiului, cu trii bolți 
48  Bisărica Sf. Neculai de la Iarmaroc 
49  Mănăstirea Frumoasa 
50  Grajdul Miliții 
51  Căsăpia mare 
 
Cvartalul al III‐le 
 
52  Biserica 40 de Sv(inți) 
53  Biserica Sv. Nicolai din Muntenime 
54  Biserica Blagoviștenie (Bunavestire) 
55  Biserica Sf. Haralamb 
56  Biserica Atanasie (și Chiril) 
57  Biserica Sv. Spiridon 
58  Spitalul Sf. Spiridon 
59  Biserica Cuvioasei Paraschivei 
60  Consulatul Rusăsc 
61  Biserica Sf. Ilie 
62  Biserica Sv. Ioan Botezătoriu 
63  Shoala Fetilor 
64  Shoala mehanicească 
65  Cabinentul (de Medici și Naturaliști) 
66  Tipografia și redacția gazetei 
67  Medianul de la Sf. Spiridon 
68  Mecetul turcesc 
69  Biserica Vulpii 
70  Biserica Sf. Ștefan 
71  Biserica Sf. Teodor 
72  Biserica Curelari 
73  Biserica Vovideniei 
 239 
 
74  Biserica Golia 
75  Turnu apelor 
76  Biserica Sv. Pantelimon 
77  Biserica Albă 
78  Agenția Austriacească 
79  Încăperile pojărnicești 
80  Școala jidovească 
81  Spitalul Jidovesc 
 
 
Cvartalul al IV‐le 
 
82  Biserica Sv. Arhangheli Rufeni 
83  Moara de vânt 
84  Biserica Sf. Dumitru Misai 
85  Biserica Sf. Arhangheli  
86  Biserica Sf. Ioan de la Suceava (Nicoriță) 
87  Biserica Sf. Varvara 
88  Biserica Sf. Ioan din Ciurchi 
89  Încăperile pojărnicești 
90  Țintirimul Jidovesc 
 
 
 
 
ABSTRACT 
This cartographic document has been given little importance until now, as the 
only means of knowing it was a copy dated the first half of the 20th century. The copy 
belongs to the National Archives of Iași County and is included in the Plans and Maps 
Collection.  The  original  plan,  made  by  Rașec  in  1844,  was  recently  discovered  in  the 
present  archive  of  Iași  City  Hall.  For  decades  historians  of  Iași  have  been  deprived  of 
this document, which was considered lost in unknown circumstances. Due to the details 
it provides, The Plan of Iași made by Josif Rașec is of capital importance for the study of 
the modern history and urbanistic evolution of the city. 
The  Plan  of  Iași  made  in  1844  presents  the  period  of  the  1830  Organic 
Regulation  and  includes  the  modernization  actions  undertaken  in  Moldavia’s  capital. 
240 
 
The plan provides a truthful and detailed image of the city during the reign of Mihail 
Sturdza,  a  period  which  was  very  dynamic  and  full  or  urbanistic  achievements.  This 
plan was not just a scholarly accomplishment, but a true working instrument for Iași 
Eforia (City Hall), the capitalʹs managing institution. Rașec’s plan offered an overview 
of  all  the  issues  related  to  street  development,  water  adduction  and  distribution 
networks,  sewerage  net,  administrative  distribution  of  the  city  on  residential  sections 
and many other aspects. 
Keywords: cartographic document, maps, Iosif Rașec, Plan of Iași. 
 
 
 241 
 

 
Planșa 1. Iosef Rașec, Planul orașului Iași (1844). Vedere de ansamblu, 
fără casetele cu legende și simboluri. 
 
242 
 

Planșa 2. 6. Palatul Domnesc al lui Mihail Sturdza, cu extinderea sa; 7. Grajdurile 
domnești; 8. Pojărnicia; 9. Biserica Sf. Gheorghe‐Lozonschi; 10 Feredeul Turcesc;  
16. Râpa Privighețoaiei; 33. Biserica Sf. Dumitru Balș. 
 243 
 

Planșa 3. 1. Mitropolia‐ catedrala nouă; 2. Mitropolia Veche; Palatul mitropolitan; 
Palatul Rosetti Roznovanu; 5. Biserica romano‐catolică; 3. Biserica Trei Ierarhi; 
 4. Școala Publică; Hanul Turcesc. 
244 
 

Planșa 4. Palatul Rosetti‐Roznovanu; 2. Mitropolia Veche; 5. Biserica Catolică; 
37. Sediul Agiei, Eforiei și Pojărniciei; 32. Biserica Dancu; 34. Teatrul;  
Casa și biserica Răzoaiei. 
 245 
 

Planșa 5. 19 Biserica Banu; Casa M. Cantacuzino (Muzeul Unirii); 59. Metocul 
Maicilor; 60. Consulatul Rusesc; 57. Biserica Sf. Spiridon; 58. Spitalul Sf Spiridon;  
17. Biserica Talpalari; 61. Biserica Sf. Ilie Ghenghea. Linia roșie punctată reprezintă 
traseul aducțiunii de apă potabilă de la Copou 
246 
 

Planșa 6. 29. Palatul Ocârmuirii (Curtea Nouă); 30 Cazărmile Miliției Pământene; 
50. Grajdurile Miliției; 11. Biserica Sf. Andrei; Havuzul sec de sub vechea Curte 
Domnească. 
 247 
 

Planșa 7. 35. Biserica armenească Sf. Maria; 36. Biserica Sf. Sava; 40. Biserica 
armenească Sf. Grigore Luminătorul de pe Ulița Ciubotărească; 38. Biserica Sf. Vineri, 
cu havuzul și tunelurile de canalizare a apei.
248 
 

Planșa 8. 74. Biserica Golia; 75. Casa Apelor de lângă turnul Goliei; havuzul din fața 
mănăstirii; 73. Biserica Vovideniei; 79. Încăperile Pojărnicești. 
 249 
 

Planșa 9. Traseul aducțiunii de apă dinspre Ciric; Apeductul de piatră de peste pârâul 
Cacaina; Târgul Cucului; Târgul Făinii; Podul de piatră de peste pârâul Cacaina. 
 76. Biserica Sf. Pantelimon. 
250 
 

Planșa 10. Podul de lemn de peste Cacaina, pe drumul spre Tătărași, cu fronturile de 
dughene; 77. Biserica Albă; 81. Spitalul Evreiesc de pe Ulița Albă. 
 251 
 

Planșa 11. Mahalaua Lipovenească de peste Bahlui; 12. Biserica Lipovenească;  
13. Cimitirul lipovenesc; 47. Biserica Sf. Constantin și Elena; 47. „Podul Roș piste 
Bahluiului, cu trei bolți”; Bierăria. 
 
252 
 

Planșa 12. Mănăstirea Frumoasa, cu biserica (49) și palatul de pe ziduri; Grădina 
Mănăstirii Frumoasa; Șanțul de delimitare a orașului; Șanțul vechi; Rohatca de la Tg. 
Nicolina; Pârâul Nicolina. 
 253 
 

Planșa 13. Ulița Podului Verde; 25. Grădina Publică, rohatca de la Copou și Rohatca 
Sărăriei; 21 Biserca Prepadoamna Paraschiva; 23. Poșta; 24. Grajdurile Poștei; 52. 
Biserica 40 de Sfinți; 66. Tipografia redacție gazetei 
 (în casa lui Gh. Asachi). 
254 
 

Planșa 14. Mahalaua Păcurari; 26. Cimitirul Luteran (cu biserica); 27. Cimitirul 
Catolic; 22. Biserica Toma Cozma; 25. Grădina publică de la Copou; 23. Poșta; 
 24 Grajdurile Poștei