Sunteți pe pagina 1din 18

Restaurarea conacului Petre P.

Carp din
Tibanesti

Studenti:
Barbulescu Anastasia gr.42A
Netcu Anca gr. 46A
Xenofont Lavinia gr.46A
2014-2015

Profesor Coordonator: Lect.Arh. Mihai


OPREANU
Case vechi, mandre, nobile, imbatranite, nespus de frumoase si valoroase,
unele parasite, altele maltratate, cele mai multe in paragina. Important
este insa, ca fiecare casa are o poveste: oamenii care o locuiesc sau au
locuit-o, timpul in care au locuit-o, felul in care au construit-o si au ingrijit-o
si viata lor de acum. Povestea este motivul pentru care o casa este asa
cum este. Iar momentul restaurarii ei aduce prilejul cercetarii fiecarui
amanunt fiecarui pliu fiecarei etape prin care a trecut.

Exista restaurari pure sau situatii de recuperare. Case degradate din


interventii recente, case la care, mai mult decat de restaurare, este vorba
de urgenta recuperarii, de a le reda demnitatea pierduta. Pe de alta parte
interventiile pe o casa imbatranita firesc, gasita ca atare, aduce
posibilitatea restaurarii curate si marcarii foarte clare a interventiilor noi.
Sau mai exista situatii in care nu era vorba de a se marca momentul in
care s-a intervenit, ci de a incerca sa readuci la viata casa existenta

Resedinte nobiliare, conace boieresti in Romania


Din secolul al XVII-lea si pana la inceputul secolul XX se cladesc
numeroase resedinte nobiliare, conace boieresti, ansamblul lor fiind o
oglinda a transformarilor contextului istoric si social din Tara Romaneasca
si Moldova. Vom incerca asadar sa schitam un scurt istoric al conacelor
extraurbane din cele doua Principate pana la perioada cladirii Resedintei
Carp din Tibanesti, demers ce va ajuta la incadrarea acesteia in epoca.

Pana la sfarsitul secolului XVIII, conacele respecta, in Moldova, planimetria


si organizarea functionala a casei traditionate taranesti, desigur la o alta
scara, in functie de importanta acestora. Grigore Ionescu scrie, vorbind
despre conacele moldeovenesti ale secolui XVII:

"Construite din caramida exclusiv sau din caramida amestecata cu piatra


pe fundatii solide de bolovani de rau si piatra-cioplitura, casele boieresti
erau ridicate in mijlocul unor incinte marginite indeobste cu ziduri de-a
lungul carora, in interior, se insirau o serie de cladiri anexe" (Grigore
Ionescu, "Arhitectura pe teriroriul Romaniei de-a lungul veacurilor", pag.
358)

Cladirile a veau in general un singur etaj, parterul, ridicat in unele cazuri


peste o pivnita cu acoperire in bolti de caramida. Planimetria respecta in
general modelul unei sali mediane ce permitea accesul inspre camerele
laterale. Ornamentatia este austera, reducandu-se la decoratiuni (vegetale
si de inspiratie orientala) a soclurilor, corniselor si a ramelor de usi si
ferestre. Fatada principala e frecvent impodobita de un foisor accesat
printr-o scara exterioara.

Conacul Pribesti, din secolul XVII, e un exemplu al acestui tip de locuinte


In Tara Romaneasca conacele secolului XVII incep sa se detaseze de modelul
casei traditionale, asa cum le descrie tot Grigore Ionescu:

"Casele foarte mari, cladite cu lux si bogatie pentru boierii de frunte erau
adevarate palate. Multe din ele, [...] au fost concepute sub inraurirea unor
modele occidentale, dar si a modului de viata turcesc, care incepuse sa se
faca simtit in moravurile boierimii inca dinprima jumatate a veacului XVII"
(Grigore Ionescu, "Arhitectura pe teriroriul Romaniei de-a lungul veacurilor",
pag. 402)

Vom lua ca exemplu conacul Udriste Nasturel din Herasti, construit in 1642.
Planul acesteia are forma de L, planimetrie atipica locuintelor romanesti din
aceasta perioada, si include doua locuinte pozitionate in oglinda una fata de
cealalta, fiecare incluzand o scara interioara ( din nou, in perioada scara era
de obicei exterioara, legata de foisor). Acestea sunt notabile aporturi straine
arhitecturii traditionale; elemente specifice renasterii italiene, interpretate in
stil oriental.

Paul de Alep (secretar al lui Macarie, patriarhul de Antohia) care calatoreate


prin Tara Romaneasca n anul 1654, descrie casa in feul urmator:

" Cand s-a inceput cladirea se spunea ca nu se afla in lume palat asemanator,
afara numai poate in tara francilor, caci acestia au adus mesteri arhitecti din
tara ungureasca si piatra din tara turceasca si au inceput sa o cladeasca pe
dinauntru si pe dinafara cu piatra faltuita. Pana si boltle si povnitele de
dedesubt, gangurile s.a. erau toate din piatra, lucrate cu ingrijire si cladite cu
trainicie incat starneau admiratia privitorului" (Paul de Alep, Calatori straini
despre tarile romane- volumul VI )

Odata cu inceputul secolului XVIII, apare un nou tip de locuinta nobiliara in


Tara Romaneasca, si anume cula, resedinta fortificata inrudita cu cele din
tarile balcanice si Imperiul Otoman, avand insa elemente stilistice
traditionale-romanesti ce o diferentiaza clar de acestea. Cladirile respecta in
general un plan apropiat de patrat, cuprinzand parter si doua sau trei etaje.
Legaturile intre etaje se asigura printr-o scara de lemn, interioara. Fiecare etaj
are intre una si trei camere, iar cel superior cuprinde un cerdac cu coloane si
arcade. Zidurile ating grosimi de un metru, cu deschideri mici. Cula din
Curtisoara, din cca 1700, e un exemplu ce ilustreaza toate principiile de mai
sus.

conac Pribesti, sec XVII


Odata cu secolul XIX, influentele occidentale incep sa patrunda in cele doua
principate. Apare moda petrecerii verii la atara, astfel conacele primind si
functiunea de case de vacanta. Se impune modernizarea lor, construirea
altora noi, e preferat stilul neoclasic, importat din occident. Radu Rosetti
vorbeste despre schimbarile din aceasta perioada in amintirile sale:

"Boierimea cea mare din vremea lui Mihail Sturdza ramasese credincioasa
obiceiului stramosesc de a petrece cea mai mare parte din an la tara. [...]
Vechile asezari de pe la mosii fusesera mult marite si instalate in chip
neasamanat mai confortabil decat in trecut."

Grigore Ionescu distinge doua perioade de preluare a modelului occidental,


cea de inceput, in care locuinta pastreaza vechea structura a casei boieresti,
cu pivinita sau parterul destinate dependintelor si etajul superior destinat
camerelor de locuit, schimbarea producandu-se la nivel de fatada, prin
inlocuirea scarii exterioare si a foisorului cu un rezalit cu ordonanta de
coloane si fronton sau intrare acoperita, scara fiind mutata la interior.

Cea de-a doua faza e aceea a conacelor zidite dupa planuri noi, ce se
desprind de traditiile locale, adoptand o compartimentare preluata din
modele occidentale.

Conacul din Solesti, un exemplu pentru prima faza a preluarii elementelor de


arhitectura neoclasica, a fost construit in jurul anului 1837 are trei niveluri,
demisol, parter si etaj, fiecare cu camere dispuse simetric in jurul unui hol
central. Construit din caramida, pe fundatie de piatra, imbina elemente ale
arhitecturii traditionale modovenesti cu cele neoclasice. Pe fatada principala
se afla o galerie ce sevea ca bota de trasuri. La etajul superior se afla o
terasa surmontata de un fronton triunghiular. Aceste elemente, frontoane,
pliastri, casetoane(deasupra ferestrelor) si ancadramente rectangulare ale
ferestrelor apartin limbajului neoclasic.
Mai tarziu, spre a doua jumatate a secolului XIX, arhitectura conacelor incepe
sa se delimiteze de stilul neoclasic, preluand elemente din romantism si
eclectism. Pentru aceste comenzi sunt adusi arhitecti din afara tarii.Un
exemplu este plataul Ghika din Comanesti, ridicat in 1890 de Arhitectul
Albert Galleron, Intr-un stil eclectic cu influente de baroc tarziu.

conac herasti, 1642


Important pentru conacul extraurban, si un element ce l
delimiteaza clar de resedinta urbana, este curtea, mosia ce-l
inconjoara.Neagu Djuvara descrie o asemenea gospodarie
extinsa:

"Conacul boierului se afla in mijlocul unei adevarate aglomerari


Plan conac solesti. 1837
de colibe, hambare, suri, patule, grajduri; cateodata, moara era
tot acolo, fieraria potcovarului fiind si ea nelipsita; totul era
supravegheat de vataf sau de logofat. Era un soi de unitate
economica inchisa unde misunau o multime de randasi, grajdari,
slugi si mesteri tigani." (Neagu Djuvara - "intre Orient si
Occhident, Tarile romane la inceputul epocii moderne", pag.129).

Odata cu intrarea influentelor occidentale in arhitectura,


peisagistica, amenajarea parcurilor ce inconjoara conacele conac solesti. 1837
devine si ea un element important. Astfel acestea iau modelele
gradinilor romantice engleze sau a celor geometrice franceze.

Conacul despre a carui restaurare vom vorbi, Conacul Carp din


Tibanesti este cladit in 1830 intr-o arhitectura epurata de
decoratiuni, cu elemente preluate din neoclasic, Acestea sunt
intrarea acoperita, aflata in rezalit fata de planul peretelui,
ordonanta de coloane ce sustine frontonul triunghiular tipic palatul ghika-comanesti, 189
neoclasicist, Dispunerea echilibrata, simetrica a golurilor si
uniformitatea fatadelor sunt si ele elemente ale stilului Neoclasic.
Interventiile de extindere a conacului din 1904, prin care i se
adauga un etaj si o loggie, aduc elemente de decoratiune si
tratare a volumelor ( balustrada de piatra si loggia) eclectice.

Gradina palatului
Ghika din Comanesti.

Conacul Petre P. Carp 1937


Restaurarea cladirilor cu valaore istorica si arhitecturala presupune
conservarea in cea mai mare masura cu putinta a substantei constructiei.
Acest lucru nu este usor de realizat, pe de o parte datorita efectului timpului
asupra materialelor iar pe de alta parte din pricina unor interventii la care au
fost supuse aceste cladiri.

Categoriile de interventii asupra unei cladiri sunt: conservarea, restaurarea,


punerea in valaoare, functionalizarea, reabilitarea sau reconversie
functionala. Conservarea si
restaurarea se refera in mod concret la calitatea de obiecte de patrimoniu. O
conditie esentiala e reprezentata in afara interventiei e reprezentata de
intretinere. De multe ori lipsa de intretinere si actiunile nocive au facut mult
mai mult rau decat timpul.

Cladirea trebuie privita ca un organism unic ce are particularitatile ei, care


trebuie cunoscute in toate ungherele si tratat ca un caz individual.

Pornind de la o observatie simplu de facut cum ca in Romania se gasesc din


ce in ce mai greu mesteri ce stapanesc tehnicile traditionale aduce o saracire
enorma in momentul in care vrei sa recuperezi o casa impovarata de timp sau
sa intelegi arhitectura din detalii. In tara s-a inceput formarea unei retele de
centre de mestesugarit, unele din ele in vechi conace. Un exemplu il
reprezinta atelierul de la Tibanesti, unde arh. Serban Sturdza, presedintele
asociatiei Maria, incearca sa formeze copii din sat ca feronieri de arta.

Construit la sfaritul secolului al XVIII-lea, conacul Petre P. Carp este


inconjurat de un parc, in mijlocul comunei Tibanesti. Conacul, parcul, i
mausoleul familieialcatuiesc un ansamblu istoric i de arhitectura.

In jurul Conacului Petre P. Carp, de la Tibnesti, se


redescopera bogatia mestesugurilor traditionale de punere in opera a
tencuielilor si a lemnului, de a readuce la starea sa de odinioara. Lucrul cu
pamantul, lemnul, caramida, paiele se realizeaza in sensul lor deplin
intelegand felul cum lucreaza si se comporta materialele.
Lucrrile realizate sub coordonarea arhitectului Serban
Sturdza au in vedere ata restaurarea fatadelor si reamenajarea spatiilor
interioare cat si relatia conacului cu parcul ce il inconjoara, cu anexele si
bineinteles cu satul. Restaurarea are loc in spiritul Cartei de la Venetia, ce
recomanda pastrarea tuturor etapelor valoroase in evolutia monumentelor.
Conacul Petre P. Carp 1937 Conacul Petre P. Carp 2000
Studiu de caz : Conacul P.P. Carp- Tibanesti, Iasi

Conacul este amplasat in satul Tibanesti, langa judetul Iasi. Aflat la raspantie
de drumuri intre Iasi, Vaslui si Roman, este o fosta mosie boiereasca care a
apartinut familiei Carp. Din vechime, aceasta familie s-a preocupat de
imbunatatirea vietii satenilor. Familia Carp s-a stabilit in Moldova in secolul
XVI. Conacul a fost construit in anul 1820, de catre Ioan Carp, avand initial
doar parter si un etaj.Intors de la studii de la Viena si Berlin, unde se
obisnuise cu luxul European, acesta a dorit sa infrumuseteze domeniul
boieresc, amenajand in jurul anului 1830 un parc in jurul conacului. Impreuna
cu familia sa obisnuia sa locuiasca la conac de la inceputul verii pana la
sfarsitul toamnei, ocupandu-se de agricultura si viticultura. Ulterior conacul a
fost mostenit de fiul sau Petre P. Carp, fondator al societatii Junimea. Acesta
petrecea foarte mult timp la mosia din Tibanesti, preferand sa o administreze
singur. In anul 1905 acesta a recladit conacul, adaugand un al doilea etaj
peste cele deja existente, cu o terasa mare ce facea posibila vederea catre
parc.

In anul 1942, proprietatea familiei Carp a fost confiscata de stat, instalandu-


se pe rand sediul C.A.P-ului, cel al asociatiei agricole locale si in ultima faza
Clubul Copiilor. Parcul din jur a fost lasat in paragina iar in anul 1960 s-a
construit o scoala cu profil profesional. Mostenitorul Serban Sturdza a afirmat
ca starea conacului in anii 90 era destul de buna insa dupa cativa ani cand a
revenit aici, casa a fost parasite, lasata in paragina, furandu-se ultimele
obiecte de pret; ferestre, usi, pardoseli, sobe. Mai mult de atat, ceea ce a
afectat cel mai mult starea casei a fost o interventie brutala asupra sa.
Ocupantul initial al casei a propus un proiect de restaurare pentru ca acest
conac sa nu poata fi retrocedat proprietarilor de drept, ceea ce a condus la
distrugerea si mai mare a sa. Astfel zidurile casei au fost captusite cu cate 6
cm de beton atat pe exteriorul cat si pe interiorul sau, fapt ce nu a mai putut
fi remediat. Bineinteles ca acest lucru a pus probleme si din punct de vedere
al restaurarii, al starii casei.

Conacul in 1937
In ceea ce priveste arhitectura initiala a casei, ea a fost construita pe un strat
de umplutura de pamant, de culoare neagra-cafenie. Fundatiile sunt din
blocuri de gresie calcaroasa, cu latimea egala cu cea a zidurilor ce se sprijina
pe ele si adancime de fundare cuprinsa intre -1.10 m si -4.50 m. Cladirea are
un beci cu adancime de -3.67 m iar peretii sunt din zidarie de caramida.
Planseele sunt din lemn iar acoperisul tot din lemn avand invelitoare de tabla.

Dupa ce conacul a fost retrocedat arhitectului Serban Sturdza,mostenitorul de


drept, s-a realizat o ampla analiza asupra starii sale si s-au constatat o serie
de probleme ce trebuiau remediate, unele chiar intr-o prima faza. In perioada
1996-2001, pana la retrocedarea conacului, au avut loc o serie de interventii,
majoritatea cu efect negativ in timp asupra starii casei. Pana in 1989 conacul
avea peretii portanti fisurati, cei exterior erau degradati, acoperiti cu straturi
succesive de tencuieli. Sarpanta si invelitoarea erau crapate iar peretii aveau
igrasie si infiltratii de apa. In urma acestor constatari s-au facut interventiile
mentionate mai sus, care defapt au afectat si mai tare casa. Astfel s-au
consolidat fundatiile prin latirea lor, s-au consolidat peretii de zidarie prin
rezidirea lor, cei exterior au fost camasuiti cu plase de otel, planseele din
lemn au fost inlocuite cu plansee din beton armat. Toate aceste interventii au
fost problematice in momentul inceperii propriu-zise a restaurarii dupa anul
2001 cand conacul a fost retrocedat si s-a constatat ca peretii originali nu mai
pot fi recuperati. Acest lucru a fost un factor decisiv si in alegerea
materialelor pentru tencuieli.

Faptul ca acest conac este amplasat in inima satului, in parcul in care s-a
construit si scoala, l-a determinat pe arhitectul Serban Sturdza sa lase acest
santier deschis publicului, cei din sat sa participe la restaurare, infiintandu-se
asadar un workshop de restaurare cu tehnici traditionale. In situatia actuala,
pe terenul parcului se afla conacul, scoala realizata in anii 60, anexele care
sunt alipite pe latura de est si cuprind camera de cazare si bucataria, anexa
cu centrala, Wc-ul, terenul de sport si mausoleul familei Carp.

Foisorul conacului Mausoleul familiei Carp


Santierul a devenit foarte repede prilej pentru tinerii interesati dar si studentii
de la arhitectura sa participle la workshop, sa invete cate putin din metodele
de realizare a restaurarilor traditionale, alegere facuta si din considerente
economice dar si datorita beneficiilor pe care le aduce si a unicitatii
rezultatelor.

Astfel am avut ocazia sa participam si sa realizam incetul cu incetul valoarea


pe care acest conac o are, contactul direct cu casa fiind mult mai profund.

Treptat, pe parcursul anilor s-au adaugat mai multe workshopuri, dedicate


refacerii conacului. Initial s-a deschis atelierul de fierarie apoi cel de
dulgherie. Apoi cel mai mult s-a pus accentul pe realizarea tencuielilor
traditionale din lut si var, tehnica de punere in opera a tencuielilor din hartie
manuala, realizarea unor termoizolatii din baloti de paie, aplicarea frescei si
atelierul de sobarit.

Acestea vin ca solutii pentru intreaga analiza pe care Serban Sturdza a facut-
o, diagnosticul dat, observatii si comentarii, si inercarea de a oferi niste
raspunsuri pentru salvarea conacului.

Asadar problemele au fost legate de fatadele exterioare dar si starea din


interior. Balconul conacului necesita o hidroizolatie si curatarea capitelelor. Pe
fotografiile vechi in spatele coloanelor exista lizene angajate care trebuie
recuperate. De asemenea detaliul de record dintre streasina de la balcon si
cea a conacului trebuie rezolvat. Anumite goluri de pe fatada au fost zidite si
se pune problema daca pot fi recuperate. Exista pe fatada anumite detalii de
profilaturi care trebuie refacute si finisate. In ceea ce priveste terasa de pe
fatada de vest care momentan este inchisa, trebuie corelata cu ceea ce se
intampla la registrul inferior. Se propune o realizare din piatra a terasei.
Consolele care o sustin sunt facute din lemn si trebuie curatate iar intradosul
planseului terasei trebuie izolat pentru a opri pierderile de caldura.

Laturile de Sud si Vest. Pe latura de Vest Conacul in prezent


se afla o intrare secundara si terasa
Alegerea glafurilor este foarte importanta: lemn sau piatra. In camera de pe
Nord-Est s-a aplicat initial hartie insa aceasta s-a degradat, peretii trebuie
curatati, dezinfectati cu solutii speciale si aplicat finisaj din MP75. Pe peretii
holului principal s-a aplicat tencuiala traditional din lut.

Holul etajului are iesirea catre terasa. Momentan ea este inchisa cu folie de plastic si
scanduri de lemn. S-a constatat de-a lungul acestor ani ca efectul de lumina si
umbra creat de aceasta inchidere, ofera o atmosfera placuta locului si nu se doreste
inchiderea terasei cu ferestre. Plafonul de la etajul intai va fi si el lasat aparent iar in
ceea ce priveste pardoseala, acum au ramas doar scandurile oarbe fiindca stratul de
finisaj a fost furat in anii anteriori. Aceste scanduri trebuie scoase, curatate si batute
din nou una langa alta.

La etajul urmator, s-au aplicat aceleasi solutii privind tencuielile si refacerea


pardoselii si pastrarea grinzilor aparente. Un element special este foisorul care ofera
deschidere catre parc. Pardoseala trebuie reasezata, asigurata hidroizolatia, peretii
sunt finisati cu material MP75. Foarte important este si plafonul din grinzi de lemn
dar si parapetul din piatra care a fost consolidat. In pod s-a utilizat tehnica
termoizolarii cu baloti de paie. S-a asezat cate un strat de baloti deasupra carora s-a
pus un strat de lut. Din punct de vedere termic este una dintre cele mai economice,
eficiente si ecologice solutii.

Revenind la exterior, arhitectul isi pune foarte multe intrebari legate de relatia dintre
conac si restul anexelor. Intre intrarea principala si anexa centralei se creeaza un ax
care directioneaza catre Aleea Teilor. Ea va fi marcata prin amplasarea unui gol de
usa la anexa respectiva, dand astfel sens axului. De asemenea anexa cu toaleta va
primi un portic cu portal de trandafiri iar pe peretele din nord spatiul va fi schimbat
prin adaugarea unei pergole. Se doreste crearea celui de-al doilea ax perpendicular
care sa directioneze spre un viitor amfiteatru in aer liber. De asemenea se
presupune ca partea de anexe de pe latura estica, erau defapt prevazute pe fatada
interioara cu portic cu arcade, fapt explicat de urma unor arce pe zidarie. S-a
experimentat aici, in interiorul unei camera, tehnica de aplicare a frescei, pe
tencuiala proaspata cu pigmenti speciali.

Foisorul de la etajul2 Salonul principal


Plan de situatie

Plan parter
Plan etaj1

Plan etaj2
Plan mansarda

Plan subsol
Tehnicile de tencuit traditionale si experimentale

Tencuielile si finisarile din pamant si var au


capacitatea de a regla umiditatea i de a
inmagazina caldura. Totodat acestea permit
respiratia peretilor fata de gleturile sau tencuielile
contemporane.
Peretii interiori ai
conacului au fost acoperiti cu tencuieli diferite
functie de destinatia viitoare a incaperilor.

Tencuielile din
lut se fac in doua straturi: unul mai brut (grundul) Aplicarea tecuielii din lut
i unul de finisaj (tinciul). Primul strat se prepara
din pamant galben amestecat cu apa si paie
taiate la 4-5 cm. Stratul urmator se aplica dupa
uscarea primului el este mai fin nu contine
armatura are in compozitie doar pamant galben si
apa, se aplica intr-un strat subtire.

In unele incaperi s-a adaugat in amestec si Aplicarea tecuielii din hartie


blegar de cal fiind un foarte bun liant ce contine
iarb fin macinata cu rol de armatura.

Dupa uscare are loc


varuiala, in camerele in care a fost prevazuta, la o
galeata de var dizolvat n apa se adaug doua
galbenusuri de ou sau clei de oase.

Tencuieli din hartie

S-a experimenta o alta folosinta a hartiei,


intelegand-o ca pe un material mai degraba ca un
volum si nu ca o planeitate, un suport de scris sau
desen. Pe langa suportul de baza, hartia, s-au fost
folosite frunze de pelin maruntite, clei de oase,
aracet, sare, iar pentru friza frunze de nuc. S-a
realizat o prim tencuial de hartie manual pe 2
pereti laterali si pe un perete cu o arcada, pe care
s-a fcut o cheie de bolt decotativa. Friza din frunze de nuc

Tehnica consta in aplicate la ud pe


perete a placilor de hartie de 5-10 mm, cu adeziv
natural, finisate prin nituirea marginilor.
Baloti de paie folositi in termoizolarea podului

Folosirea balotilor de paie este explica datorita


acesibilitatii in aceasta zona precum si capacitatii
lor termoizolante.
Balotii de paie se
fixeaza strans unul langa altul. Sunt relativ grei
dar structura din lemn a acoperisului permite
sustinerea greutatii.
Pentru
Termoizolatie baloti de paie
siguranta la foc dar si pentru protejarea stratului
termoizolant s-a turnat un amestec format din
pamant amestecat cu nisip si apa.

Fresca

Locuri importante din conac sunt marcatae cu o


decoratiune specifica astfel s-a aplicat o pictura
intr-o nisa din salonul principal.
Fresca
este o pictur murala executata pe o tencuial
proaspata, in care culoarea este incorporata
chimic si poate fi astfel conservata un timp
nelimitat.
Tencuiala, caracteristic tehnicii al fresco, este Fresca, plicarea culorii
format din doua straturi: primul strat in care
nisipul curat e amestecat cu var si calti pentru
armare si stratul urmator numit fresca alba format
din var nisip si apa. Fresca alba este de fapt
stratul peste care se picteaza cat timp este inca
ud.
Culoarea, care se
aplic n mod obligatoriu pe tencuiala nc ud,
este o vopsea mineral rezistent la var.

Principala dificultate n tehnica


picturii de fresce este necesitatea de a aterne cu
rapiditate culorile, ce presupune preparative
specifice. Pigmenii minerali trebuie diluai n ap,
nainte de a fi aplicai cu o pensul dur sau
moale - n funcie de efectul dorit - pe tencuiala
proaspt, nc ud. Usa dupa restaurare

Restaurare a lemnului

Usa conacului P.P. Carp de la Tibaneti a fost


restaurat sub coordonarea arhitectei Francina
Palade. Pentru reconditionarea usii aceasta a fost
Dat fiind faptul ca in casa au mai ramas o parte
din sobele originale, s-a realizat si un atelier mai
special, de reconditionare a acestora fiindca in
momentul retrocedarii starea lor era precara,
piesele erau afectate si necuratate de foarte mult
timp. Sobaritul presupune dezasamblarea pieselor
sobei, pas cu pas, apoi curatarea lor de praf si
alte impuritati cu perii speciale. De asemenea pe
interior ele se curata de funingine si mortarul de
lut uscat de-a lungul ttimpului. Dupa acest pas se
urmaresc cu strictete regulile de realizare a
camerelor de fum care asigura circulatia caldurii
si legatura cu cosul care urca in pereti. Pentru
imbinarea cahlelor se folosetse mortar de lut in
anumite proportii si piese auxiliare care sustin
placile imbinate, agrafe metalice, bucati de
caramida. Piesele care se pierd se refac dupa un Soba dupa reconditionare
mulaj in care se toarna materialul,astfel incat
rezultatul sa fie cat mai apropiat de piesa
originala. Piesele crapate se lipesc cu adeziv. La
final soba se chituieste cu lut, amestecat cu
diversi oxizi in functie de culoarea pieselor. (oxid
verde, oxid de fier maro/ rosu, alb de zinc)

Imbinarea pieselor cu mortar si agrafe Impartirea sobei pe camere de fum


Fotografii din timpul santierului de
restaurare

Holul principal si scara Camera dinspre SV cu nisele sapate in grosimea peretelui

Tencuiala de lut Salon principal- pastrarea grinzilor


aparente

Grinzile de lemn aparente au fost pastrate


foisorul
Bibliografie:

Grigore Ionescu- Arhitectura pe teriroriul Romaniei de-a lungul veacurilor,


Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1982

Neagu Djuvara- Intre Orient si Occident, Traile romane la inceputul epocii


modenre, Editura Humanitas, 2005

Narcis Dorin Ion - Resedinte si familii aristocratice din Romania, Editura ICR,
2007

Radu Rosetti- Ce am auzit de la altii, amintiri, Editura Humanitas, 2011

Mihai Oreanu- Suprafete arhitecturale in timp si in lumina, Editura


Universitatii Ion Mincu, 2010

Revista Arhitectura- Nr3 2013- Interviu cu Iulia Stanciu

www.tibanesti.org

https://asomariatib.wordpress.com/