Seminar 3

Avangarda în România
(Max Hermann Maxy și Milița Petrașcu)

1913 - încheierea celui de-al Doilea Război Balcanic = României i se anexează

Dobrogea, insula Șerpilor

„Chiar și înainte de Marele Război, modernismul era în aer, nu numai în discuțiile

despre futurism, dar și ca o versiune românească a simbolismului, ce a devenit
prima mișcare importantă literară disidentă.” (East-Central Europe, Romania:
Windows towards the West, p. 1162)

1908 - 1912 publicații acte de rebeliune în revista Simbolul

(editată de elevul de liceu Samnuel Rosenstock, ce și-a luat pseudonimul Tristan
Tzara, și de E. Iovanaki, ce ulterior s-a semnat Ion Vinea).

Revista era sponsorizată de Marcel Iancu, ulterior numit Janco, colegul lor de
clasă, ce se ocupa și de editare și grafică.

1914 - 1918 - participarea României la Primul Război Mondial = anexarea

Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei

1914 Marcel Iancu se mută la Zurich pentru studii

1915 Tristan Tzara se mută din București în Zurich, unde îl întâlnește pe Marcel
Iancu

1915-1919 Cabaret Voltairre, happeninguri Dada

1919/1920 Tristan Tzara se mută în Paris

1921 Marcel Iancu se mută în București
1922 - 1932 Marcel Iancu și Ion Vinea publică revista Contimporanul

1924 - 1925 perioada de vârf a modernismului în România

Deja vorbim despre activități multiple în București și în marile centre culturale.

1924 - încep să se publice revistele de avangardă 75 HP și Punct, editori: Victor

Brauner și Ilie Voronca.
Cei doi experimentează nu doar cu imagini de construcții sau abstractizări, ci și
cu picto poezii.

Revistele de avangardă din București erau un mijloc de mediatizare a creațiilor

moderniste.

1930 direcția de artă se mută dinspre capitală spre periferii, dinspre

Contimporanul, spre alte publicații

1925-1928 revista constructivistă Integral, editată de Max Hermann Maxy

Urmusz, editată de Geo Bogza în Câmpina

1925 - 1933 - Unu, editată de Sașa Pană în Dorohol, iar apoi în București
reprezenta viziunile moderniste ale unei generații mai tinere
mergea spre suprarealism, abandonând constructivismul

Cel de-al Doilea Război Mondial a adus ridicarea la putere a socialiștilor și

comuniștilor, iar artiștii au început treptat să deservească noile mișcări. Odată
cu instaurarea puterii socialiste, direcția artistică realist-socialistă a fost
impusă oficial.

Max Hermann Maxy (1895-1971, București)

1913-1916 Școala de Arte Frumoase (București), profesori: Frederic Stork și Camil

Ressu

1918 combatant în Primul Război Mondial

1922-1923 studii la Berlin, alături de Arthur Segal și Mattis-Teutsch

1924 participant Expoziția Internațională a grupului Contimporanul

1924 înființează Academia de Artă Modernă și Decorativă, școală în stil Bauhaus

fondatorul revistei Integral

Contimporanul, nov-dec, 1924

Contimporanul, apr, 1924

sursă imagine
sursă imagine

Contimporanul, nov-dec, 1924

Milița Petrașcu/ Militza Pătrașcu (1982 - 1976, București)

nume real: Melania Nicolaevici

1982 născută la Chișinău
1907-1908 la Școala de Arte Stroganov din Moscova
1910 Munchen lucrează la Academia de Pictură, îndrumată de Kandinsky și Jawlensky
1910 -1914 Paris lucrează alături de Henri Matisse și Antoine Bourdelle și Brâncuși

1925 București

1924 și 1930 participă la Expoziția Internațională organizată de Contimporanul

Contimporanul, apr, 1930

Paparude, apr, 1930

Trebuie menţionat că identitatea colectivă a avangardei este guvernată în mod

programatic de ideea de internaţionalism şi transindividualism ce minimizează sau
chiar exclude cultivarea unui caracter naţional sau etnic.

Mai mult, avangarda este considerată de către membrii ei ca

indisolubil legată de cultura română nu în sensul unei specificităţi, ci al unei
funcţiuni locale.

Aceasta reprezintă totodată un conector la cultura europeană, aşa cum apare

explicit într-un pasaj extrem de citat dintr-un articol de M.H. Maxy, fondatorul
revistei Integral:
Irina Cărăbaș, „Poziționări identitare în avangarda românească”, SCIA 09-I, p. 3.

„Modernismul nostru nu e adaptarea curentului X sau Y la noi, ci manifestarea

integrală a aceluiaşi spirit europenesc pe toată întinderea lui geografico-
spirituală.
De aceea modernismul nostru nu e şi nu poate fi, după cum au aerul s-o creadă
băeţii deştepţi, un sistem mecanic de gimnastică spirituală împrumutat din Occident
şi adaptat la noi.

Nucleele moderniste în plină creştere reprezintă de aceea isbucnirile vulcanice ale

spiritualităţii europene, aceeaşi ca esenţă pe toată întinderea ei, ce se manifestă
aici ca şi aiurea, biruind date psihologice şi climaterice, socotite până acum
inalterabile.

Modernismul românesc se integrează peisagiului spiritual european aşa cum o

certifică cazul Brâncuşi.”
M.H. Maxy, Politica plastică, în Integral, 9, 1926, p. 3.