Avangardismul

ISTORIC:

 Mișcare specifică primelor decenii ale secolului XX;

 Își propune să impună noi forme de expresie în dauna celor tradiționale, considerate a fi
depășite;
 „o schimbare care trebuie într-adevăr să schimbe totul”;
 Precursori: poetul francez Lautreamont („Cântecele lui Maldoror”)
dramaturgul francez Alfred Jarry („Ubu rege”, „Ubu încoronat”, „Ubu
înlănțuit” și „Ubu pe colină”)
 Se manifestă în pictura fauvistă (violență coloristică și stilizare) – Henri Matisse, Andre
Derain;
 Pictura cubistă (caracterul geometrizat al desenului, importanța tot mai redusă acordată
perspectivei) – Pablo Picasso, Georges Braque, Juan Griș;
 În 1990 - primul manifest futurist publicat de F.T Marinetti în care poetul exaltă epoca
modernă, energia și vitalismul.
 Manifestul devine principalul mod al artiștilor de a-și face cunoscute ideile;
 1910 – prima acuarelă abstractă (rigoare intelectuală, regula geometrică) – Wassily
Kandinsky;
 Expresionismul (opera de artă se naște din transpunerea totală a ideii personale în
lucrare; este necesar să se extragă din viață inspirația creatoare) – pictorii Ernst Ludwig
Kirchner, Emil Nolde, Otto Muler; poeții – Osip Mandelștam, Anna Ahmatova;
 Dadaism (cea mai violent-negatoare direcție a avangardei) – Tristan Tzara, 1916;
 1922, constructivismul în Rusia;
 1922, Urmuz publică primele proze;
 1922, apare prima revistă de avangardă „Contimporanul” sub conducerea poetului Ion
Vinea și pictorului Marcel Iancu;
 1924, prin lucrarea lui Andre Breton, „Primul manifest al suprarealismului”, se
concretizează curentul numit automatism psihic pur ce presupune exprimarea în orice
fel a funcționării reale a gândirii. Este momentul de vârf al avangardei;
 La începutul anilor `30 în URSS ȘI Germania mișcarea de avangardă va fi interzisă, fiind
considerată „degenerată”;
 Al doilea val al avangardei – după 1945 – prin poeți români precum Virgil Teodorescu,
Paul Păun, Gellu Naum;
 Ultima manifestare de anvergură – Expoziția internațională de la Paris, 1947.
Trăsături
1. Negația ca un adevărat stil de viață, nonconformist, voit șocant;
2. Forma „zgomotoasă” de exprimare;
3. Spiritul ludic;
4. Extrema mobilitate;
5. Teama de formulă ca expresie a nemișcării.

Grupări și reviste:
1. „Contimporanul” (1922-1923)
 Condusă de Ion Vinea și Marcel Iancu;
 A promovat un „dadaism constructiv” mai moderat.
2. „75 HP”(1924) și „Punct” (1924 – 1925)
 Colaboratori: Ion Vinea, F. Brunea-Fox, Ilarie Voronca, Marcel Iancu.
3. „Integral” (1925-1927)
 Sub redacția lui F. Brunea-Fox;
 Colaboratori: Ion Călugăru, Ilarie Voronca, M.H. Maxy;
 Prin paginile sale se fac auzite primele ecouri ale suprarealismului în
România.
4. „unu” (1928-1932)
 Condusă de Sașa Pană;
 Cea mai „zgomotoasă” dintre revistele de avangardă românești;
 Idolii grupării: Urmuz, Tristan Tzara;
 Colaboratori: Geo Bogza, Victor Brauner, Ion Vinea.
5. Urmuz (1928) sub direcția lui Geo Bogza
6. „XX- literatură europeană” (1928-1929)
7. „Alge” (1930-19231)
8. „Viața imediată” (1933- număr unic)

Avangardismul în „Cronicari” de Urmuz

 Ridiculizează modul tradițional de înțelegere a literaturii;

 Aparentul comic ascunde tragedia neîncrederii în posibilitatea unei comunicări
reale prin actul artistic = negarea;
  Forma „zgomotoasă” este redată prin amestecul de termeni: arhaisme
(„cronicari”, „șalvari”), neologisme („sinteză”, „pașaport”), elemente de
gastronomie („ostropel”, „cartof”);
 Spiritul ludic se desprinde din aparenta, dar falsa nevinovăție a textului:
„Rapaport cel drăgălaș”, „Nu mai trage de urechi/ ale tale ghete vechi”;
 Mobilitatea extremă este redată de capacitatea de a sări de la o situație la alta,
fără a fi pusă problema coerenței: „Morala: Pelicanul sau babița”;
 Intitularea poemului drept fabulă vizează caracterul alegoric, dar și parodierea
formelor epicului.

URMUZ