Romanul românesc – clasificare după curentele
Bolintineanu (scrie
literare
1. Umanismul (sec. 14 – 16, în Europa; 16
– 18 în Țările Române)
- Dimitrie Cantemir – Istoria ieroglifică
(primul roman românesc – roman
alegoric)
2. Clasicismul (sec. 18) - Clasicismul este
individualizat prin caracteristici precum:
rațiunea domină sentimentele,
caracterul moralizator acordând
importanță unor specii literare
corespunzătoare (fabula, satira,
comedia, tragedia), personajele sunt
caractere: caracterul avarului
(Arpagon), unitate de timp, loc și
acțiune (un singur cadru, timp scurt,
maximum 24h, un singur plan), exces de
pudoare, rafinament, personaje oneste,
morale.
- Nu avem reprezentanți la nivel de
roman, la acest moment.
3. Iluminismul (secolul 18) – nu avem
reprezentanți la nivel de roman, dar
avem prima epopee românească – Ion
Budai Deleanu – Țiganiada
4. Romantismul (sfârşitul secolului 18 în
Anglia şi Germania, iar în secolul 19 în
Franţa). În literatura română cunoaşte
trei etape:
1. romantismul şi preromatismul
scriitorilor de la 1848-1870 - romantism
vizionar, patriotic: I.H. Rădulescu, V.
Cârlova, N. Bălcescu, C. Negruzzi, M.
Kogălniceanu (scrie romanul neterminat
Tainele inimei), D.
două romane epistolare – Manoil si
Elena), V. Alecsandri, Al. Russo, Andrei
Mureșanu, Al. Odobescu, B.P. Haşdeu;
2. romantismul eminescian considerat şi
ca ultimă etapă a romantismului
universal – Eminescu scrie romanul
neterminat Geniu pustiu;
3. romantismul posteminescian
identificabil în curentele sămănătorism,
simbolism: Al. Macedonski, O. Goga, St.
O. Iosif, B. St. Delavrancea. (niciunul nu
scrie roman)
5. Realismul (secolul 19) - apărut in Franţa,
la mijlocul secolului al XIX-lea ca o
reacţie antiromantică. A fost folosit
pentru prima dată în 1850 aplicat cu
ințelesul modern în pictura lui Gustave
Courbet, iar în 1857 de romancierul
Jules Hussan (Champfleury), considerat
şi teoreticianul realismului.
Caracteristici: obiectivitatea, tipicul
(împrejurari tipice, personaje tipice),
tendinţa critică; personaje realiste,
complexe - arivistul, avarul, sceleratul,
inocentul; lipsa idealizării; stil sobru,
impersonal.
Reprezentanţi în literatura universală:
Balzac, Merime, Stendhal, Thackery,
Flaubert, Ch. Dikens, Tolstoi,
Dostoievski, Ibsen, Gogol.
În literatura română, realismul secolului
19 este reprezentat la nivel de roman
de către: Nicolae Filimon – Ciocoii vechi
și noi sau ce naște din pisică șoareci
mănâncă; I. Creangă – Amintiri din
copilărie; Ioan Slavici - Mara. La
sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 este
reprezentat de către Duiliu Zamfirescu,
1
 promotor și al sămănătorismului și
teoretician al romanului, cu Ciclul
Comăneștenilor (Viața la țară; Tănase
Scatiu; În război; Îndreptări; Ana) –
prima cronică de familie din literatura
română). În perioada interbelică,
realismul capătă accente dure la Liviu
Rebreanu (Ion, Răscoala, Pădurea
spânzuraților) și accente balzaciene la
G. Călinescu (Enigma Otiliei). După al
Doilea Război mondial, un reprezentant
de marcă al realismului modernist și
postmodernist este Marin Preda
(Moromeții – vol. I și II; Delirul; Marele
singuratic; Cel mai iubit dintre
pământeni) sau Augustin Buzura (Vocile
nopții, Refugii).
6. Suprarealismul (sec. 20, imediat după
Primul Război Mondial, anii ’20 – ’30). A
fost teoretizat și practicat la revistele:
„Urmuz”, „Alge”. Inițiat de poetul
francez Andre Breton; se impun nume
importante în literatură și artă: scriitorii
– Louis Aragon, Paul Eluard, Jacques
Prevert; pictorii – Max Ernst, Salvator
Dali, Pablo Picasso etc.Tehnica artistica
– dicteul automat – spontan, continuu
al subconștientului, fără controlul
acțiunii. Se exaltă psihanaliza, cultivarea
lumii tulburi, a complexelor, a
proecțiilor onirice, a halucinațiilor. Un
rol deosebit l-au avut tezele filozofului
francez Henri Bergson.
Trăsături: crearea unei alte lumi,
propune un sistem de cunoaștere
continuând expresionismul și
opunându-se dadaismului.
Reprezentanți din literatura română:
Arghezi, Bogza, Voronca, Gell Naum etc.
- Se regăsește, eventual, la Tudor Arghezi
în romanul Ochii Maicii Domnului.
7. Naturalismul (sfârșitul sec. 19, în
Franța) - Naturalismul este o ramură a
realismului. Scriitorii naturalişti au fost
influenţaţi de teoria evoluţionistă a lui
Charles Darwin. Aceştia credeau că
ereditatea unei persoane şi mediul
decid caracterul acesteia. În timp ce
realismul încearcă doar să descrie
subiecţii aşa cum sunt ei în realitate,
naturalismul radicalizează principiile
estetice ale realismului în direcţia
reprezentării aspectelor dure, brutale
ale realităţii.
Reprezentanţi în literatura universală: E.
Zola, G. de Maupassant, A. Daudet
(Franța) G. Hauptmann (Germania); Th.
Dreiser – O tragedie americană (SUA).
În literatura română: I.L. Caragiale (în
nuvelele O facile de Paște sau În vreme
de război), L. Rebreau, dar și la G.
Călinescu – Enigma Otiliei sau Hortensia
Papadat-Bengescu – Ciclul Halippilor
(Concert din muzică de Bach, Drumul
ascuns).
8. Impresionismul (1867 – 1886) – Franța;
se manifestă mai ales în pictură
(Monet). Impresionismul este
echivalentul simbolismului în poezie.
- Nu avem reprezentări la nivel de
roman.
9. Poporanismul - ideologie tradiţională
românească, întemeiată în 1890 de
Constantin Stere, în spiritul curentelor
tradiţionaliste care au debutat cu
Junimismul anilor 1860 şi
Sămănătorismul lui Nicolae Iorga. Stere
a construit o ideologie în jurul
conceptului de unicitate a civilizaţiei
rurale româneşti, pe care o exaltă ca
2
 fiind autentică, organică, în opoziţie cu
civilizaţia urbană considerată a fi străină
de realitatea românească, fiind o
civilizaţie de import. Stere
argumentează că singura formă socială
şi politică viabilă în România sfârşitului
de secol XIX nu putea fi decât viaţa
rurală, în care ţăranul şi satul tradiţional
trebuiau să fie actorii principali ai
dezvoltării.
Reprezentanţi: Jean Bart (Europolis),
Mihail Sadoveanu (Baltagul)
10. Parnasianismul - curent literar de la
sfârşitul secolului XIX. Parnasianismul a
apărut ca o reacţie (neo-clasică) la
romantism, cultiva expresia
impersonală, descriptivă, ornamentală
şi cizelată, raportată la peisaje exotice,
dar şi la obiecte de artă, cărora le
consacra poezii de virtuozitate formală
(sonet, rondel, rondo).
- Nu avem reprezentări la nivel de
roman.
11. Simbolismul - mişcare artistică şi literară
de la finele secolului XIX, care se
opunea naturalismului şi
parnasianismului, potrivit căreia
valoarea fiecărui obiect şi fenomen din
lumea înconjurătoare poate fi exprimat
şi descifrat cu ajutorul simbolurilor.
- Nu se reprezintă prin roman, dar apar
elemente evident simboliste, în
romanul lui Mateiu I. Caragioale – Craii
de Curtea-Veche (1929)
12. Semănătorismul (sau Sămănătorismul) -
curent ideologic şi literar constituit la
inceputul secolului XX in jurul revistei
„Sămănătorul”(1901-1910). La apariţia
semănătorismului a contribuit şi
interesul crescând faţă de problema
ţărănească, aflată in faza unei crize
acute, marcată prin răscoale, care au
culminat cu răscoala din 1907.
Principalul teoretician al acestui curent
a fost Nicolae Iorga. Niciun scriitor
remarcabil nu a fost integral
sămănătorist, astfel încât putem vorbi
mai degrabă despre colaboratori (Duiliu
Zamfirescu, Mihail Sadoveanu sau Liviu
Rebreanu).
13. Expresionismul – apare imediat dupa
Primul Război Mondial (1918 – 1938 și
mai departe) și işi are originea in
Germania. Expresionismul devine,
incepand din 1933, ţinta atacurilor
naziste. În anul 1937 se organizează
expoziţia "Arta degenerată":
expresioniştii sunt prezentaţi aici ca
duşmani ai regimului şi rasei germane.
Operele lor sunt confiscate şi excluse
din muzee.
În literatură, expresionismul este
adesea considerat o revoltă împotriva
realismului sau naturalismului, o
căutare a unei realităţi psihologice sau
spirituale, iar nu o înregistrare a unor
evenimente exterioare surprinse în
secvenţa lor logică. În roman, termenul
este leagat de operele lui Franz Kafka
sau James Joyce (vezi: tehnica fluxului
conştiinţei, stream of consciousness).
- Numeroase opere literare româneşti au
intrat în atingere cu expresionismul, în
special în domeniul teatrului și al
poeziei.
- Nu se rețin reprezentări ale curentului
la nivel de roman.
14. Gândirismul - este un curent ideologic
care s-a format în România primelor
3
 decenii ale secolului XX, în jurul revistei
„Gândirea”, de la care îşi trage numele.
Orientarea sa este spre Ortodoxie şi
autohtonism, redeptând
tradiţionalismul, naţionalismul şi
unitatea naţională sub egida Ortodoxiei.
Principalii exponenţi au fost trei
importanţi colaboratori ai revistei: Radu
Dragnea, Pamfil Şeicaru şi Nichifor
Crainic. Gândirismul are afinităţi cu alte
curente tradiţionaliste din secolul XIX,
printre care cel mai relevant este
Sămănătorismul lui Nicolae Iorga, însă
se deosebeşte de acesta din urmă prin
preocuparea excesivă faţă de rolul
social şi cultural pe care ar trebui să-l
joace credinţa ortodoxă.
- Nu este reprezentativ la nivel de roman.
15. Modernismul - mişcare culturală,
artistică şi ideatică care include artele
vizuale, arhitectura, muzica şi literatura
progresivă care s-a conturat în circa trei
decenii înainte de anii 1910 - 1914,
când artiştii s-au revoltat împotriva
tradiţiilor academice şi istorice impuse
şi considerate standard ale secolelor
anterioare. Unii istorici ai artei împart
secolul al XX-lea în perioada modernă şi
cea postmodernă, pe când alţii le văd ca
două perioade ale aceleiaşi ere artistice.
În literature română, modernismul se
traduce prin literature apărută mai ales
în perioada interbelică.
Reprezentanți: Liviu Rebreanu (Ion,
Pădurea spânzuraților), Camil Petrescu
(Ultima noapte de dragoste,...; Patul lui
Procust), Hortensia Papadat-Bengescu
(Concert din muzică de Bach); Mihail
Sebastian (Accidentul); Mircea Eliade
(Maitreyi, Huliganii) etc.
16. Postmodernismul - este termenul de
referinţă aplicat unei vaste game de
evoluţii în domeniile de teorie critică,
filozofie, arhitectură, artă, literatură şi
cultură. Diversele expresii ale
postmodernismului provin, depăşesc
sau sunt o reacţie a modernismului Spre
deosebire de literatura postmodernă,
creaţia modernă a considerat
fragmentarea şi extrema subiectivitate
drept expresii ale unei crize existenţiale,
ale unui conflict interior. În schimb,
literatura postmodernă evită această
criză. Personajele torturate şi izolate,
anti-eroii lui Knut Hamsun sau Samuel
Beckett, lumea de coşmar al lui T.S. Eliot
din Ţara pierdută fac loc în scrierile
postmoderne unor naraţiuni
deconstruite şi auto-reflexive din
romanele scrise de John Fowles, John
Barth, sau Julian Barnes.
În literatura română, postmodernismul
apare la sfârșitul anilor ’70 – începutul
anilor ’80.
Reprezentanți: Marin Preda – Cel mai
iubit dintre pământeni; Augustin Buzura
– Refugii; Petru Popescu – Dulce ca
mierea e glonțul patriei; Mircea
Cărtărescu – Travesti, ciclul Orbitor.