Romantismul

Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică, literară și

intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând apogeul pe la
începutul anilor 1800. În mare parte, romantismul a fost o reacție atât împotriva Revoluției
Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului. Romantismul a
influențat artele vizuale, literatura și muzica, dar de asemenea a avut un impact și asupra
istoriografiei, educației și istoriei naturale (științele naturii).
Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis romantic înainte de
răspândirea sa efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco
Goya și Manuel Maria Barbosa du Bocage.
Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania (unde a avut o
importanță fundamentală pentru unificarea germană prin mișcarea Sturm und Drang -
„furtună și avânt”) și în Anglia.
Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în special
literatura și muzica (deși romantismul s-a manifestat în aceste arte mai târziu decât în altele).
Când curentul a ajuns în școli, au apărut critici împotriva idealizării de către acesta a
realității. Datorită acestor critici a apărut mișcarea care va da naștere realismului.
În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul scriitorilor pașoptiști
(Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo ș.a.). Influențele
curentului persistă mult timp după declinul său în culturile vest-europene, atingând punctul
culminant în opera lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.
Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:
1. preromantismul (cunoscut și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de tip
Biedermeier)
2. romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)
3. romantismul posteminescian
Reprezentanți:
 Mihail Kogălniceanu
 Constantin Negruzzi
 Vasile Alecsandri
 Dimitrie Bolintineanu
 Mihai Eminescu
 George Coșbuc
 Octavian Goga
 Alexandru Macedonski
 Barbu Ștefănescu Delavrancea
Romantismul literar și-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-
se în paralel cu romantismul artelor plastice și cu cel muzical. Migrația influențelor impuse
de curent determină coexistența lui alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a
secolului (de exemplu, parnasianismul).
Trăsături:
 Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul,
feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditația,
poemul filozofic și nuvela istorică.
 Cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare, minimalizând rațiunea și
luciditatea
 Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural
nocturn.
 Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor
anotimpurilor în pasteluri și prin reflecții asupra gravelor probleme ale universului în
meditații.
 Acordă o importanță deosebită sentimentelor omenești, cu predilecție iubirii, trăirile
interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.
 Construirea eroilor excepționali, care acționează în împrejurări ieșite din comun,
precum și portretizarea omului de geniu și condiția nefericită a acestuia în lume;
personajele romantice nu sunt dominate de rațiune ci de imaginație și de sentimente.
 Preocuparea pentru definirea timpului și a spațiului nemărginite, ca proiecție
subiectivă a spiritului uman, concepție preluată de la filozofii idealiști.
 Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal
atât în structura poeziei, cât și în construirea personajelor, situațiilor, ideilor
exprimate.
 Ironia romantică dobândește, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc
artistic folosit atât în specia literara cu nume sugestiv, satira, cât și în poeme
filosofice.
 Puritate absolută în locul rigorii raționale a clasicismului.
 Asumarea poziției demiurgice (demonice) față de universul creat.
 Preferința pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidență
antonimiile specifice unei existențe contradictorii.
 Lărgirea viziunii estetice prin inovație la nivelul speciilor literare al tematicii,
motivelor si limbajelor artistice.