Mandiuc Giulia

Clasa a x-a C

Figuri de stil
Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau construcția
gramaticală uzuală pentru a da mai multă forță unei imagini sau expuneri.

Metafora

Metafora este figura de stil prin care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la alt sens, prin intermediul
unei comparații subînțelese. Procesul de realizare a metaforei constă în punerea semnului identității între două
obiecte diferite (lucruri, ființe, persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii.
Ex.: Urmărind exemplul metaforei din poezia eminesciană Melancolie se observă că această metaforă
presupune o comparație inițială: „luna ca o regină moartă a nopții”, comparație bazată pe două similitudini:
paloarea astrului și a unei ființe moarte, unicitatea lunii pe cerul nopții și prezența ei dominantă față de celelalte
corpuri cerești.

Enumerația

Enumerația constă în prezentarea succesivă a unor fapte sau aspecte. Relația ce se stabilește între termenii
enumerării este una de coordonare.
Enumerarea poate fi întâlnită sub formă de:

 Polisindet - enumerație în care elementele enunțului sunt legate prin conjuncții.

Ex.: Nici  nu mai vrea să locuiască împreună cu părinții, nici singură nu vrea să stea.

 Epimona – constă în utilizarea în mod excesiv a conjuncțiilor coordonatoare.

Ex.: Fata asta este și inteligentă, și frumoasă, și harnică, și tot ce-ți poți dori.

Personificarea

Personificarea este figura de stil (procedeul artistic) prin care lucrurilor, obiectelor li se atribuie însușiri umane.
Ex.: norii plâng; soarele râde; stelele clipesc; păsărelele șoptesc; vântul aleargă; sălciile triste; pisica vorbește
lin.
Repetiția

Repetiția constă în repetarea unui cuvânt sau a unei expresii în diferite poziții ale enunțului.
La rândul ei, poate apărea în forma de:

 Anafora - care constă în repetarea unui cuvânt sau a unei expresii în propoziție și a unor propoziții în
frază, pentru a accentua o anumită idee.
Ex.: Era casa pe care și-o dorise din copilărie, casa pe care o visase de atâtea ori, casa pe care de atâtea ori
o desenase, casa perfectă; casa pe care nu și-o putea însă permite.

 Epifora - care constă în reluarea unui cuvânt la sfârșitul unei propoziții sau a unei propoziții la sfârșit
de frază.
Ex.: În guvern se fură, în parlament se fură, în justiție se fură, până și din Biserică se fură.

 Anadiploza - care constă în reluarea ultimei părți dintr-o propoziție în propoziția următoare.
Ex.: Au năpustit în biroul directorului angajații,  angajați care nu și-au primit salariile de trei luni.

 Antanaclaza - care permite realizarea unor jocuri de limbaj prin repetarea unui cuvânt, figură de stil
bazată pe polisemie și omonimie.
Ex.: În acestă problemă ar trebui să arate că este moț și nu cu moț.

Epitetul

Epitetul este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc.,
menit să exprime acele însușiri ale obiectului care înfățișează imaginea lui așa cum se reflectă în simțirea și
fantezia scriitorului.
„Epitetul nu este o figură de stil în sine, ci numai un purtător de figuri de stil. Orice atribut, nume predicativ sau
circumstanțial de mod este numit epitet când conține în același timp o metaforă, o metonimie, o sinecdocă, o
hiperbolă etc., sau când face el însuși să apară o asemenea figură. Dacă nu cuprinde așa ceva, atunci el nu este
epitet.“
Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. În situații ca cele din textele de mai jos
determinarea este neutră din punct de vedere stilistic, fără să implice participarea imaginației sau afectivității
scriitorului:

 „[...] și părinții, și frații, și surorile îmi erau sănătoși.“ (I. Creangă, Amintiri din copilărie)
 „Atâta obidă se abătu asupra lui, încât sub pleoapele închise închipuirea-i dădi buzna [...].“ (Ionel
Teodoreanu, La Medeleni)
Dacă în cazul exemplului de mai sus reprodus din opera lui I. Teodoreanu, adjectivul „închise“ ar fi înlocuit cu
altul, care să presupună o metaforă, cum ar fi „zăvorâte“, atunci termenul câștigă în expresivitate și devine
epitet.
În versurile lui Tudor Arghezi din poezia Testament:
„În seara  răzvrătită  care vine
De la străbunii mei până la tine
 [...]
Durerea noastră surdă și amară“,
epitetul „răzvrătită“ presupune la bază o personificare, iar epitetele „surdă“ și „amară“ sunt rezultatul unei
metonimii în care s-a înlocuit efectul prin cauză.
Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii artistice precum și cel de atragere a cititorului.

Inversiunea

Inversiunea constă în răsturnarea cuvintelor în propoziție, pentru a pune în evidență un anumit termen.

Ex.: Impertinentul participant a fost scos afară din sala de conferințe.
Deșteptul copil a luat nota 10.

Hiperbola

Hiperbola este un procedeu artistic prin care se exagerează intenționat, mărind sau micșorând, trăsăturile unei
ființe, ale unui lucru, fenomen, sau eveniment, pentru a-i impresiona pe cititori.
Ex: "Gigantică poartă-o cupolă pe frunte," ( G.Coșbuc "Pașa Hassan")

Antiteza

`Antiteza` este o figură de stil care constă în opoziția dintre două cuvinte, fapte, personaje, idei, situații. În
creația lui M. Eminescu antiteza apare și în formularea unor titluri: Venere și Madonă, Înger și demon, Împărat
și proletar.
Ex. : „Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează;
Ea o inimă de aur – El un suflet apostat.” (M. Eminescu)
Intrebare / invocație retorică