P. 1
6 Figuri de Stil

6 Figuri de Stil

|Views: 2,591|Likes:
Published by andreeandrei8

More info:

Published by: andreeandrei8 on Jul 27, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/12/2014

pdf

text

original

Figuri de stil

Figură de stil. Procedeu folosit în scopul sporirii expresivităţii unei comunicări. Figurile de stil nu sunt inventate de scriitori, ele existând în orice limbă, ca produse naturale ale spiritului uman. Exemple ca : picioarele mesei, ceasul merge, gura peşterii, buza paharului, prin uz şi-au pierdut funcţia expresivă. Figuri fonologice : aliteraţia, asonanţa. Figuri morfo-sintactice : anacolutul, enumeraţia, interogaţia retorică, inversiunea, invocaţia, paralelismul sintactic, repetiţia. III. Figuri semantice : a) Figura analogiei : alegoria, comparaţia, epitetul, hiperbola, metafora, personificarea, simbolul. b) Figura contiguităţii : metonimia, sinecdoca c) Figura contradicţiei : eufemismul, ironia, oximoronul, antiteza
I. II.

I.

II.

Aliteraţia (fr. alliteration – repetarea aceleiaşi litere). Prin etimologie ne trimite la procedeul repetării unei litere, vocale sau consoane, cu efect euhonic, imitativ (onomatopeic), expresiv, simbolic. Asonanț a (fr. assonance; lat. ad + sonare = a suna) constă în repetarea vocalei accentuate în două sau mai multe cuvinte, mai ales în versuri. Anacolut (fr. anacoluthe - întrerupere) construcție gramaticală greșită caracteristică prin lipsa de legătură dintre începutul și sfârșitul unei idei sau prin întreruperea construcției sintactice începute și continuarea frazei cu o altă construție, unii autori văzând în aceasta o consecință a grabei în exprimare și o ignorare a unor reguli gramaticale. Enumeraţia (lat. enumeratio, acţiunea de a enumera), constă în înşiruirea sau enunţarea succesivă a elementelor privitoare la acelaşi eveniment sau temă. Utilizată cu precădere în proză, se întâlneşte şi în poezia lirică. Interogaţia retorică (fr. interrogation – întrebare) este figura de stil constând într-o întrebare adresată unui auditoriu de la care nu se aşteaptă

niciodată răspuns. Ea se adresează nu pentru a solicita un răspuns ci pentru a transmite indirect o opinie ce trebuie subliniată, pentru că este menită a sugera un răspuns mintal evident. Inversiunea (fr. inversion – răsturnarea ordinei) figură poetică realizată prin abaterea de la topica propoziţiei, a frazei. Altă definiţie – procedeu retoric prin care se forţează topica normală a propoziţiei, pentru a pune în valoare şi accentua un anumit cuvânt. Invocaţia (lat. invocatio – rugă, chemare) 1. Rugă adresată de un poet, de obicei la începutul epopeii, unei divinităţi sau unei muze, pentru a-i solicita sprijinul în deducerea la bun sfârşit a scrierii pe care o întreprinde. 2. Invocaţia folosită pentru a interpela un personaj imaginar sau absent se numeşte invocaţie retorică. Paralelism (fr. parallélisme) procedeu de compoziție prin care sunt puse în paralel două idei, două sentimente, două aspecte, din realitate, prin construcții sintactice identice, procedeu specific poeziei orientale și celei populare, dar care apare și în poezia modernă. Poate fi : sinonimic, antonimic și enumerativ. Repetiț ia (fr. répétition; lat. repetitio - repetare) este figura de stil care constă în folosirea succesivă a unui sunet, cuvânt sau a unui grup de cuvinte pentru a impune atenției o imagine semnificativă, o idee, un sentiment, o acțiune sau un obiect.
III. Alegoria

(lat. allegoria, vorbire figurată din gr. allegorein – allos – altceva şi agorenein – a vorbi deschis). Etimologic, înseamnă a vorbi în aparenţă deschis, dar a înţelege altceva, diferit sau chiar opus faţă de înţelesul obişnuit al ideilor exprimate. Altă definiţie – figura de stil care constă în folosirea unei metafore în expunerea narativă sau plastică a unei idei abstracte. 1. Alegoria ca figură de stil este o metaforă “în acţiune”

2. Alegoria ca figură de compoziţie. 3. Alegoria plastică Comparaţia (lat. comparatio – asemănare, stabilire), figură de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte, dintre care unul serveşte să-l evoce pe celălalt. Orice comparaţie are trei termeni : termenul care se compară, termenul cu care se compară şi însuşirea care apropie cei doi termeni. Termenii comparaţiei se unesc între ei prin cuvinte de legătură sau corelative ca : astfel, ca, asemenea, aşa cum, precum. Epitetul (gr. epitethon, cuvânt adăugat, în traducerea latină appositum atribut, căruia romanii îi mai spuneau sequens care însoţeşte) este figura de stil care arată însuşirile estetice ale obiectelor sau acţiunilor, acele însuşiri care pun în lumină felul cum le vede sau le simte scriitorul şi care au un răsunet în fantezia şi sensibilitatea cititorului. Hiperbola (gr. hiper – peste şi ballein – a arunca) e figura de stil care constă în exagerarea expresiei, fie mărind, fie micşorând imaginea obiectului peste limitele sale fireşti. Metafora (fr. metaphore – transport, deplasare, strămutare, de la meta – dincolo, în afară şi fero – duc) este considerată în mod obişnuit o comparaţie subînţeleasă şi prescurtată din care lipseşte un termen. Altă definiţie : figurăde stil care constă în denumirea obiectului (lucru, fiinţă, acţiune) cu un cuvânt impropriu şi anume cu numele altui obiect asemănător, folosit nu ca noţiune (sinonim) ci ca imagine care să evoce obiectul asemănător. Personificarea (fr. personnification) este o figură de stil de esenţă metaforică, care constă în a atribui unui obiect inanimat, sau unei abstracţiuni, calităţile, figura, sentimentele, limbajul, modul de a se comporta ale unei persoane.

Simbolul (fr. symbole; lat. symbolum - semn de recunoaștere) este o imagine sau semn concret prin care sunt sugerate însușirile caracteristice ale unor fenomene sau noțiuni abstracte. Metonimia (fr. métonymie; lat. metonymia - înlocuirea unui nume cu altul) este figura de stil în care înlocuirea unui termen prin altul se face pe baza altor raporturi decât asemănarea,ceea ce o deosebește de metaforă, deși este înrudită cu aceasta. Termenii unei metonimii exprimă cauza prin efect, efectul prin cauză, conținutul prin obiectul care îl conține, abstractul prin concret, autorul,în locul operei, obiectul posedat, în locul posesorului, singlarul, în locul pluralului. Sinecdoca (fr. synecdoque - cuprindere la un loc) este figura de stil considerată ca o varietate a metonimiei, cunoscută și sub denumirea de comprehensiune și care se deosebește prin folosirea întregului pentru parte, a părții pentru întreg, a particularului pentru general și invers, pluralului în locul singularului și viceversa, materialul în locul obiectului și invers, genul în locul speciei. Eufemismul (fr. euphémisme) este procedeul stilistic care constă în îndulcirea prin perifrază sau substituire a unei expresii cu sens dur chiar jignitor. Ironia (fr. ironie - ironie, simulare) este figura de stil, folosită și în oratorie, caracteristică prin ușoara sau amabila batjocorire a unei persoane, a unui obiect sau a unei idei, rezultat al ciocnirii a două judecăți: una exprimată, socotită ca neadevărată și alta subînțeleasă, cea adevărată. Litota (fr. litote - micime) este figura de stil prin care se exprimă o idee prin negarea contrarului, procedeu ce duce la atenuare. Oximoronul (gr. oxix ascuţit, înţepător, picant, şi moros prostănac, năuc, bont) asociază în mod ingenios, în aceeaşi sintagmă, două cuvinte

care exprimă noţiuni contradictorii, putând fi considerat un epitet antitetic : tăcere elocventă, festina lente (grăbeşte-te încet), curat murdar (I.L. Caragiale). Antiteza (fr. antithèse - opoziție) este un proedeu stilistic, denumit și antilogie, bazat pe opoziția dintre două cuvinte, fate, personaje, idei, termenii puși în antiteză reliefându-se unul prin celălalt.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->