Sunteți pe pagina 1din 2

Textul epic

Textul epic este o operă literară bazată pe narațiune, în care un narator relatează întâmplări
într-o succesiune organizată logic și temporal și în care apar personaje care au diferite roluri în
realizarea acțiunii.
Începând cu Antichitatea și mult după aceea, epicul a fost reprezentat de epopee, poem epic de
mari dimensiuni, în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice
(Iliada și Odiseea, de exemplu). Ulterior, genul epic s ‐a îmbogățit cu alte specii în versuri (balada,
legenda, poemul, fabula) și cu specii în proză (legenda, basmul, povestirea, schița, nuvela,
romanul).

Structura textului epic


Structura textului epic este predominant narativă, având în centru acțiunea, cu accent pe
evenimente prezentate în desfășurare și într‐o succesiune bazată pe relația cauză ‐efect.
În funcție de amploarea și complexitatea lui, un text epic poate conține una sau mai multe
secvențe narative legate între ele, în care pot fi identificate momentele narațiunii sau etapele
acțiunii.
Un text epic poate conține un episod sau mai multe. În cadrul textului epic,  descrierea are
rolul de a circumscrie cadrul acțiunii, de a prezenta personajele sau de a sugera atmosfera în care
se petrec evenimentele. Apare, de obicei, în secvențele inițiale și finale și uneori pe parcursul
desfășurării acțiunii, pentru a crea suspans.
Dialogul dezvăluie relațiile dintre personaje, gândurile sau atitudinile celor care rostesc
replicile; uneori, din dialog reiese felul în care evoluează acțiunea.

Structuctura unei narațiuni cu un singur episod :


Structura unei narațiuni cu mai multe episoade :

Mijloacele de construcție a personajului


Mijloacele de construcție a personajului sunt diverse. Acestea conturează profilul fizic și
moral al personajului.
Trăsăturile unui personaj pot fi prezentate direct, din punctul de vedere al naratorului, al altor
personaje sau al personajului însuși.
Trăsăturile unui personaj pot rezulta indirect, din acțiunile și comportamentul său, din ceea ce
spune și din felul în care se exprimă, din vestimentație sau din mediul în care trăiește și chiar din
numele său.
Repetiția este o figură de stil care constă în reluarea unor cuvinte, îmbinări de cuvinte sau
enunțuri, cu scopul de a fi evidențiate prin insistență sau de a întări o idee.

Conflictul
Conflictul dintr‐un text epic reprezintă o ciocnire între două sau mai multe personaje sau o
tensiune între atitudini, concepții sau trăiri ale aceluiași personaj.
Conflictul poate fi exterior, când se manifestă între două personaje sau între personaj și
societate, sau interior, când reprezintă un zbucium interior, o pendulare a unui personaj între
diverse stări, sentimente, emoții sau gânduri.
În funcție de felul în care evoluează pe parcursul unui text literar, personajele pot
fi simple sau complexe.
Personajele simple nu se schimbă de ‐a lungul unui text literar, fiind egale cu sine. Ele pot fi
asociate cu imaginile bidimensionale. Spre deosebire de acestea, personajele complexe evoluează,
își schimbă trăsăturile pe parcursul textului și sunt surprinzătoare. Ele pot fi asociate cu imaginile
tridimensionale, care au profunzime.

S-ar putea să vă placă și