CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ LITERAR

I. INTRODUCERE
Locul personajului în operă
Stabilirea tipologiei personajului:
 principal (central)/secundar/episodic/figurant (criteriu: locul ocupat în acţiune);
 protagonist/spectator/comentator (criteriu: rolul avut în acţiune);
 erou/antierou;
 plat (unilateral, liniar, simplu, ale cărui acţiuni sunt previzibile)/rotunde (complexe);
 realist/romantic/simbolic;
 istoric/fictiv/legendar/mitic/alegoric (criteriu: raportul cu realitatea);
 excepţional/contradictoriu (în romantism)
 titular (eponim)/sugerat prin titlu;
 individual/colectiv;
 pozitiv/negativ (criteriu: etic);
 uman (adult; copil)/animalier;
 prezent/absent;
 feminin/masculin;
 personaj-reflector (cel care participă sau numai asistă la evenimente, în ipostaza unui observator
care exprimă punctul de vedere al naratorului şi comentează, de pe o poziţie relativ obiectivă,
actele altor personaje);
 personaj-martor;
 personaj-narator;
 răufăcător/donator (furnizor)/ajutor/fata de împărat (personajul căutat) şi tatăl
ei/trimiţătorul/falsul erou/eroul în basm.
Statutul social (apartenenţa la o anumită clasă socială, meserie etc.; ex: intelectual, ţăran, aristocrat, sclav
etc.)
Semnificaţia numelui
II. CUPRINS
Evidenţierea portretului fizic (fizionomie, vestimentaţie, vârstă, mimică, gestică etc.) prin:
 Caracterizare directă făcută de către narator, de către alte personaje (în genul epic), de către
dramaturg (în genul dramatic);
 Caracterizare indirectă;
 Autocaracterizare.
Evidenţierea portretului moral prin:
 Caracterizare directă de către narator sau de către alte personaje (în genul epic), de către
dramaturg (în genul dramatic);
 Caracterizare indirectă care reiese din: meditaţii interioare, gânduri, acţiuni, fapte, gesturi,
mediul în care personajul trăieşte, locuinţă, relaţia cu celelalte personaje, comportament, limbaj,
vestimentaţie, nume etc.
 Autocaracterizare;
Evidenţierea trăsăturii dominante a caracterului şi natura personajului, tipul uman pe care îl reprezintă
(personaj tip în realism; caractere în clasicism, construite în jurul unei singure idei sau trăsături de
caracter: avarul, arivistul etc.)
Constanţa atitudinii personajului: dacă păstrează aceleaşi trăsături pe tot parcursul operei literare, dacă
suferă anumite modificări sau transformări evolutive, uneori spectaculoase şi ce anume le determină
(personaj static sau dinamic)
III. CONCLUZIE
Locul personajului în umanitatea operei scriitorului, în contextul literaturii naţionale şi universale (dacă a
mai apărut la alţi scriitori, în alte opere)
Caracterul de noutate adus de personaj
Notă: Aprecierile critice pot apărea la începutul sau la sfârşitul unei caracterizări

OBSERVATII

Intre personajul literar si persoana de la care autorul porneste, chiar reala fiind, nu se poate pune
semnul egalitatii. Personajul nu este decat o constructie imaginara si nu exista decat in lumea fictiunii, in
text. El este '' o persoana, prezentata dupa realitate sau rod al fictiunii, care apare intr-o opera epica sau
dramatica, fiind integrata prin intermediul limbajului in sistemul de interactiuni al acesteia ''.
Personajul are trasaturi umane chiar atunci cand nu intruchipeaza oameni, ci animale, fapturi
supranaturale, roboti, obiecte etc., iar uneori, personajele, sub infatisarea umana, intruchipeaza alegorii
sau simboluri [ zgarcenia, infometarea etc.].
Tot cu functie simbolica poate sa apara si o realitate, un loc, un eveniment cu valoare centrala in
opera, numite suprapersonaje care intra in relatie cu personaje principale.
Personajele pot fi clasate dupa diferite criterii. Dupa locul ocupat in opera sunt: principale,
secundare, episodice, figurante, iar dupa modul de prezenta in opera sunt individuale si colective. Din
punctul de vedere al raportului cu realitatea personajele sunt reale, istorice, imaginare [ fictive ], fantastice,
simbolice, alegorice, legendare, autobiografice, pitoresti, iar dupa semnificatia etica [ morala ] sunt pozitive
si negative.
Un alt criteriu de clasificare este metoda de creatie folosita de autor : romantice, realiste sau clasice,
la care se adauga un alt criteriu, in functie de amploarea caracterizarii si profunzimea investigatiei. Din
acest punct de vedere personajele sunt complexe sau unilaterale.
In functie de rolul lui, personajul poate fi : protagonistul, eroul, antagonistul, obiectivul disputat,
judecatorul, personajul de legatura, confidentul, instrumentul, martorul etc.
Personajele literare nu apar decat in operele epice si in cele dramatice [ dialogate ]. In naratiune,
personajele dau viata actiunii si naratorul aduce personajele in fata cititorului prin intermediul actiunii
narate, prin cuvintele rostite in cadrul unor dialoguri sau monologuri si prin portret fizic ori moral realizat
de narator, de alte personaje sau de personaj insusi.

In textul dramatic, personajele comunica numai prin intermediul dialogului si al monologului. In

aceasta situatie, auturul nu intervine direct in text decat prin indicatiile scenice referitoare la vestimentatia,
reactiile, modul de manifestare al personajului etc.
In cadrul operei, personajul intruneste o serie de trasaturi fizice si morale prezentate direct sau
indirect de catre autor, de alte personaje sau de personaj insusi. De aceea, el poate fi caracterizat, aceasta
insemnand evidentierea de catre cititor a acestor trasaturi, asa cum se desprind din opera literara respectiva,

Caracterizarea personajului nu trebuie confundata cu portretul literar. Aceasta din urma este o
descriere facuta de autor in care sunt evidentiate direct insusirile fizice si morale ale personajului, fiind
totodata o modalitate de caracterizare a acestuia.
Cracterizarea personajului se face de catre cititor, cuprinde si trasaturile prezentate in mod indirect
(nu numai cele evidentiate direct) .