Toate bufnitele Relația dintre personaje

1.„Toate bufnițele” de Filip Florian este un roman postbelic, scris după anul 1980 și publicat în anul
2012, care se încadrează în postmodernism. Tema romanului este, pe de o parte, copilăria lui Lucian, un puști
de unsprezece ani și cinci luni, petrecută într-un oraș de munte, la începutul anilor 2000, cu jocurile specifice
vârstei, iar, pe de altă parte, romanul are ca temă maturizarea aceluiași Lucian cu ajutorul lui Emil Stratin,
cartea fiind din acest punct de vedere un bildungsroman (roman la formării). Romanul ,,Toate bufnițele” de
Filip Florian abordează copilăria într-o manieră inedită. Astfel, copilăria nu mai înseamnă vârsta seninătății
imperturbabile, așa cum ne obișnuiau prozatorii clasici; dimpotrivă, această epocă din viața unui om este
prezentată drept o perioadă a frământărilor, o competiție permanentă, o luptă pentru supraviețuire și pentru
desăvârșirea caracterului. Romanul este constituit din fragmente din biografia celor două personaje, fragmente
din memoriile lui Emil alternează cu fragmente despre propria copilărie, scrise de către adultul Lucian. Această
relatare este realizată pe parcursul unui an de zile și este intitulată de către acesta, „Toate bufnițele”. Titlul face
referire la o sintagmă din finalul romanului elaborată de către naratorul personaj principal, meteorologul Lucian
în momentul în care finalizează completarea ,celui de-al doilea caiet galben, gol primit de la cel de-al doilea
narator – personaj , Emil Stratin , prietenul celui dintâi (Se justifică astfel caracterul de metaroman).
Lucian și Emil sunt personajele principale ale cărții, urmărit la două vârște/două ipostaze diferite.
Statutul social al lui Lucian este indicat încă de la începutul romanului prin intermediul memoriei
voluntare , acesta fiind în momentul în care îl cunoaște pe Emil , un copil de 11 ani și 5 luni dintr-un sat de
munte , având un tată alcoolic și o mamă menajeră și severă în ceea ce priveste educația acestuia . Pe parcursul
timpului statutul social al lui Lucian , se modifică atât din cauza trecerii timpului , dar și datorită prietenului
său , Emil întrucât în finalul romanului la vârsta de 23 de ani, Lucian precizează că este meteorolog .
Statutul moral al lui Lucian se modifică continuu pe parcursul acțiunii datorită atenției și educației
primite de la inginerul Emil Stratin ce-i devine și prieten. La începutul romanului Lucian se caracterizează ca
fiind un copil de 11 ani asemenea tuturor copiilor realizând diferite pozne , dar se maturizează întrucât își
abandonează partenerii de joacă , petrecând mai mult timp alături de Emil ce îl inițiază în tainele muzicii ,
literaturii și ornitologiei..
Statutul social al personajului Emil Stratin este evidențiat încă de la începutul romanului de către
personajul – narator Lucian , în momentul înâlnirii celor doi , Emil era la vârsta pensionării , inginer de profesie
, tată al unei fete plecate din timpul studenției în Franța. În urma unei operații la inimă realizată în Franța se
retrage într-un oraș de munte , orașul copilăriei lui Luci al cărui nume este precizat .
Statutul moral poate fi conturat de către cititor prin intermediul scenei de la începutul romanului când îl
eliberează pe copil din mâinile mecanicului deranjat de fapta copilului . Profilul moral al acestuia , poate fi
conturat de către cititor prin intermediul atitudinii acestuia față de copilul curios ce fără aprobarea inginerului îi
răsfoiește memoriile . Pe de altă parte , statutul moral al personajului amintit este conturat de către Lucian ,
meteorologul ce consemnează în caietul nescris primit de la Emil , experiențele trăite alături de acesta și
totodată prin intermediul propriilor memorii ce sunt transcrise parțial de către Lucian.
2.a.Semnificativă în acest sens este scena în care copilul lovit de mecanic este salvat de către inginer ce
îl invită în propria locuință oferindu-i posibilitatea să se spele și să se încălzească cu ajutorul unui ceai fierbinte.
Invitat în sufragerie , copilul privește nenumăratele cutii nedesfăcute din cameră în timpul în care gazda prepară
ceaiul. Atras fiind de culoarea galbenă a unor caiete, Lucian din curiozitate deschide unul dintre ele și citește cu
maximă curiozitate în pofida faptului că își dădu-se seama că acele pagini conțin gândurile cuiva. Impresionată
este atitudinea copilului în momentul în care apare în sufragerie Emil , surprinzându-l cu caietul în mâini
așteptându-se să fie lovit , să i se ceară explicații , dar inginerul ca și cum nu l-ar fi văzut îl întreabă daca vrea
zahăr sau miere , datorită atitudinii lui Emil , Lucian conștientizează faptul că este asemenea unui măgar slobod
zăpăcit care calcă cu copitele pe unde nimerește.
2.b.Relevantă în acest sens este și scena în care Luci devenit meteorologul Lucian, meditează,
retrăiește și analizează relația de prietenie cu Emil, scriind într-un caiet aceste reflecții, încercând să înțeleagă
din ipostaza de adult, atitudinea lui Emil în momentul în care l-a surprins citind din memoriile sale. Adultul
Lucian ajunge la concluzia că Emil a fost impresionat atunci de curiozitatea copilului ce a depășit regulile
bunului simț. Emil nu numai că nu s-a supărat atunci, ci, a fost încântat că îmi băgasem nasul prin lucrurile și
însemnările lui.
 Pare o fabulație firește, o idee vanitoasă, dar e mult mai mult de atât, e intuiția, aproape convingerea că,
așa cum Sfânta Vineri s-a lăsat înduioșată de fata moșului, și lui Emil i-a plăcut curiozitatea mea.
Iar curiozitatea aia, nu ascund, s-a întins ca un lichid călduț, peste birou, medicamente, hărți, foi, cumva în
sinea mea primele au fost udate, doctoriile, mai ales pastilele albe , mici identice cu cele pe care le înghițea
mama. Interesantă este viziunea adultului Lucian despre importanța sa în ceea ce privește starea de sănătate a
inginerului , riscând să fie considerat vanitor , acesta mărturisește că a sa curiozitate privind personalitatea lui
Emil și bineînțeles prietenia lui au înlocuit medicamentele pentru inimă.
O altă secvență importantă pentru evoluția relației dintre cele două personaje este aceea a întâlnirii celor
doi cu bufnițele, noaptea în pădure. Emil știe să îmblânzească păsările ritualic, ceea ce pe Lucian îl
impresionează profund. Astfel, Emil îl învăță pe copil să deprindă nu numai experiența vieții, a muzicii și a
lecturii, ci și limbajul bufnițelor, considerate în roman, asemeni credințelor populare, păsări ale înțelepciunii.
3. a.Conflictul exterior este slab conturat și se produce între Lucian și prietenii din gașca lui. În realitate
niște mici tineri ca și el, care îl acuză pe băiat că i-a abandonat în favoarea prieteniei cu Emil. Lucian se află
într-un conflict permanent cu fratele lui mai mare, Dan, care fie vrea să-și exercite autoritatea asupra lui,
exploatându-l și încredințându-i diverse treburi casnice, fie îl ignoră. Adevăratul conflict al romanului este însă
cel interior, trăit de Emil, care suferă de singurătate. Soția, Lia, o doctoriță, de care fusese foarte îndrăgostit
moare într-un accident de mașină alături de amantul ei, medic stomatolog. Fiica lor emigrează în Franța, iar
bărbatul acesteia, Daniel, nepotul lui Emil, îi este aproape străin
3.b. Lucian este conturat mai ales prin autocaracterizare, tânărul de douăzeci și trei de ani, percepându-l
pe copilul de odinioară cu autoironie tandră drept ,,un derbedeu’’. Spre deosebire însă de copiii de aceeași
vârstă cu el, Lucian este mai receptiv și mai sensibil la realitățile din jur, de aceea se împrietenește cu Emil și se
simte atras de cărțile și caietele cu însemnări ale acestuia, sperând că bărbatul îi poate descifra tainele
universului: ,,Am sperat că bărbatul din bucătărie era un savant care știa câte-n lună și-n stele și care cu ochii lui
căprui și cu pupilele neclintite, m-ar fi putut învăța să văd în întuneric.’’
Lucian este este caracterizat mai ales în mod indirect prin fapte, vorbe, gesturi și relația cu Emil. Copilul
este caracterizat în mod direct și de prietenii din gașca lui, care îl acuză că i-a abandonat în favoarea prieteniei
cu Emil și îi adresează numeroase insulte: ,,Din pricina zgomotului, se pierdeau destule cuvinte, însă am înțeles
cu toții că eu, Lucian, zis și Luci, sunt un porc și un trădător, că sunt o javră râioasă și o curcă bleagă.’’
Emil Stratin este caracterizat în mod direct de celelalte personaje. Astfel, atât Lucian, băiatul de
unsprezece ani, cât și mama copilului îl percep pe Emil drept un bărbat galant și elegant. Pentru Lucian pe care
îl salvează de furia lui Tirilici, Emil capătă aura unui erou: ,,Oricum, slavă Domnului că a apărut un domn!
Avea fularul rotit de două ori în jurul gâtului, bocancii lustruiți și o voce cum n-am mai pomenit.”
Emil este caracterizat și prin procedee moderne, precum introspecția și monologul interior, acesta
analizându-și cu luciditate existența, prin intermediul jurnalului și recunoscându-și erorile. De asemenea, Emil
evocă într-un registru grav momentele dramatice prin care trecuseră membrii familiei sale,
considerați ,,dușmanii ai poporului” în anii instalării regimului comunist și ,,meditează la natura memoriei și a
trecutului cu care încearcă să se împace”. (Marius Chivu, art. ,,Trecutul ca o bufniță” , în revista ,, Dilema
Veche”).
Emil și Lucian reprezintă maestrul și discipolul. Așa cum a afirmat și critica literară, pentru Lucian,
prietenia cu Emil Stratin are un rol inițiatic, în timp ce pentru bătrânul inginer, amiciția cu Lucian se constituie
într-o legătură compensatoare a afecțiunii filiale.
Emil Stratin este un fost inginer constructor, în vârstă de șaizeci de ani, care îl ajută pe Lucian să se
maturizeze, fiindcă bătrânul îl introduce în lumea cărților, a muzicii, îl învață să ,,citească’’ semnele naturii
și ,,să vorbească’’ bufnițelor.
Emil se retrage în orașul de munte, după două operații la inimă, pentru a-și petrece ultimii ani ai vieții.
Viața lui Emil se transformă într-o dramă, pentru că soția lui moare într-un accident de mașină alături de
amantul ei. Fiica lui Emil emigrează în Franța, unde își întemeiază o familie. Când află că tatăl ei a făcut infarct
și a fost operat în țară, dintr-un sentiment al datoriei, tânăra se ocupă de formalități pentru o altă operație în
Franța. Emil revine apoi în România și se retrage la munte.
Emil Stratin este caracterizat în mod direct de celălalte personaje. Astfel, atât Lucian, băiatul de
unsprezece ani, cât și mama copilului îl percep pe Emil drept un bărbat galant și elegant. Pentru Lucian, pe care
îl salvează de furila lui Ene Tîrlici, Emil capătă aura unui erou: ,,Oricum, slavă Domnului că a apărut un domn!
Avea fularul rotit de două ori în jurul gâtului, bocancii lustruiți și o voce cum nu am mai pomenit."

Emil îi va oferi lui Lucian afecțiunea pe care nu le-a putut-o oferi nici fiicei și nici nepotului său. O
secvență semnificativă pentru ilustrarea relației dintre cele două personaje este aceea de la începutul romanului,
în care Emil îl scăpă pe Lucian de furia unuia dintre mecanicii telefericului, Ene Tîrlici. Acesta din urmă
descoperă că Lucian împreună cu un prieten, Sandu, făcuseră rost de bani printr-o metodă ingenioasă și îi acuză
de furt, urechindu-l pe Lucian. Emil îi oferă copilului nu numai căldura sobei sau ,,ceai de cimbrișor", ci și
mijloacele de a-și face o educație intelectuală minimală: îi pune la dispoziție discuri și cărți, dându-i băiatului
impresia că el este cel care alege, cel care conduce jocul: ,,Emil se ferea să-mi dea lecții, să-mi vâre ceva pe gât
fie și cu lingurița sau pipeta, se prefăcea de minune că nu-i păsă de părerile mele, urmărea probabil cum înot
prin apele limpezi, aruncă undița și îmi trecea momeala pe la nas, ca să mă arunc de unul singur și să mușc."
Mai vârstnicul său prieten îl lăsă pe copil să descopere lumea pe cont propriu, să trăiască anumite
experiențe, dar știe să-l ferească de lucruri rele: ,,În timp, Emil nu m-a ferit de grozăviile lumii, ci mă lăsat să
gust din ele, să afllu singur ce-i acru, dulce sau amar. Se poate totuși să fii avut o strecurătoare ascunsă în coșul
pieptulu, una mică, ca de ceai, doar bea atâtea ceaiuri, o sită care dădea și nu dădea voie lucrurilor să ajungă la
mine." O secvență importantă pentru evoluția relației dintre cele două personaje este aceea a întâlnirii celor doi
cu bufnițele, noaptea în pădure. Emil știe să îmblânzească păsările ritualic, ceea ce pe Lucian îl impresionează
profund. Astfel, Emil îl învăță pe copil să deprindă nu numai experiența vieții, a muzicii și a lecturii, ci și
limbajul bufnițelor, considerate în roman, asemeni credințelor populare, păsări ale înțelepciunii.
Prin urmare, relația celor două personaje, Emil Stratin și copilul Lucian ilustrează, pe de-o parte, un
ritual inițiatic, o poveste a maturizării, iar, pe de altă parte, evidențiază, într-o manieră deopotrivă inocentă și
tandră, faptul că afecțiunea și prietenia pot apărea uneori, chiar dacă aparent accidental, la momentul potrivit.