Toate Bufnitele

de Filip Florian 2012 – Roman Postmodernism

Toate Bufnitele de Filip Florian este un roman

postmodernism aparut in 2012.Este cel de-al 4 lea
roman al scriitorului dupa Degete mici,Baiutenii si
Zilele regelui.
Romanul se inscrie in postmodernism prin 2
aspecte si anume:
1.Metaroman (roman despre roman) in sensul ca la
finalul romanului se definesc aspectele ce il determina
pe naratorul-personaj sa inceapa scrierea romanului
2.Elementele de oralitate “am inteles cu totii ca
eu,Lucianan,zis Lucian,sunt un porc si un tradator ca
sunt o javra raioasa si o curca bleaga”

In Roman se definesc 2 planuri narative:

-Primul plan este al copilariei lui Lucianan in varsta de
11 ani, acum un tanar meteorolog de 23 de
ani. --Al doilea plan este
constituit de jurnalul lui Emil Stratin,un fost inginer in
varsta de 65 de ani care simtindu-si sfarsitul aproape
se retrage intr-un sat de munte si isi rememoreaza
viata in scris.
Tema
Este dubla.
-Pe de o parte este copilaria lui Lucian,un copil de 11
ani, copilarie petrecuta intr-un sat de munte alaturi de
gasca lui de prieteni.
-Iar cea de a 2 a tema se refera la maturizarea
copilului sub influenta batranului, romanul fiind unul
de initiere
Titlul are in vedere pasiunea lui Emil pentru bufnite, o
pasiune pe care i-o transmite si copilului. Acesta
reusind sa emite sunetul bufnitelor pricepandu-se la
comunicarea cu acestea printr-un adevarat limbaj
ritualic.
Structura
Romanul este alcatuit din 7 capitole in care
pespectiva narativa este subiectiva in ambele
planuri.Subiectivismul confera autenticitate romanului
in care actiunea este narata din perspectiva a 2
naratori: Lucian si Emil Stratin, naratiunea fiind uneori
stilizata de autor deoarece un personaj,un povestitor
amator precum Lucian n-ar avea capapcitatea
artistica de a crea secvente ce dovedesc un real
talent artistic. Exemplu: “amiaza isi stransese
bagajele si disparuse”

Desfasurarea Actiunii
-Primul Plan Narativ
In primul plan este relatia lui Lucian cu Emil de
mentor-invatacel,relatie care il maturizeaza pe
Lucian,care descopera lumea cartilor si a muzicii.
Actiunea romanului incepe in prima zi a anului nou, in
2000. In satul de munte in care copilareste Lucian
cade zapada atat de multa incat se inched drumurile ,
iar copilul este nevoit sa sape un “tunel”.
Un brad urias blocheaza drumul spre oras, iar Lucian
si prietenul lui Sandu pun la cale o “smecherie” pentru
a face rost de bani pentru dulciuri. Planul a functionat
o perioada pana cand mecanicul telefericului ii cauza
pe copii de furt si ii trage o mama de bataie lui Lucian.
Intervine un domn care, aparent fara efort, ii scapa pe
cei 2 pusti din mana mecanicului. Este prima intalnire
dintre copil si batran.Intre copilul de 11 ani si batranul
de 65 de ani se formeaza o prietenie, care poate fi
considerate un ritual de initiere. Astfel , Emil ii ofera
copilului modalitati de educatie (discuri,carti),
lasandu-I acestuia impresia ca el este cel care alege
aceste mijloace.
In felul aceste Emil il lasa pe copil sa descopere
lumea pe cont propriu,sa traiasca anumite experiente,
dar ferindu-l de ceea ce este rau.
Pentru Emil copilul tine locul fiicei pe care a ignorant-
o,iar pentru Lucian, Emil tine locul tatalui alcoolic si
neinteresat de problemele familiei.
-Al Doilea Plan Narativ
In al doilea plan narativ este prezentata viata lui
Emil Stratin,reliferata din jurnalul batrnului pe
care Lucian,aflat la 23 de ani il dezvaluie
cititorului doar partial.
Povestea lui Emil incepe in copilaria lui in anii 40-50
in Bucuresti. Bunicul este un vestit bijutier,arestat
politic dar eliberat pentru a confectiona bijuterii unicat
pentru tovarasele comuniste.Se intoarce din
inchisoare,nu povesteste nimic familiei, dar ramane
cu spaima de sobolani.Emil ajunge inginger
constructor , se casatoreste cu Lia, au o fiica,dar nu
reuseste sa fie un tata exemplar.Fiica dintr-un simt al
datoriei pune la cale formalitatile pentru ca tatal ei sa
fie operat in Franta. Acesta se retrage apoi intr-un sat
de munte.
Conflictul exterior
Este doar schitat,reliefat fiind in relatia lui Lucian cu
prietenii lui “derbedeii” care il acuza ca i-a parasit, ca
i-a tradat in favoarea relatiei cu Emil. Un conflict
exterior se creioneaza si in relatia cu Dan,fratele mai
mare al lui Lucian, care ii transfera trebuirile casnice
si adeseori,il ignora.
Conflictul interior este adevaratul conflict al
romanului reprezentat de relatia lui Emil cu familia
lui.Drama lui Emil este cea a singuratatii. Sotia
lui,Lia,medic,murise intr-un accident de masina alaturi
de amantul ei. Fiica sa se stabileste in Franta, unde
isi intemeiaza o familie,iar pe nepotul sau Emil il
intalnise doar de vreo 2-3 ori.

Puțini scriitori au înțeles rolul cuvintelor,

oricât de paradoxal ar suna. Majoritatea cred
despre cuvinte că sunt bune doar pentru a
se face înțeleși sau pentru a spune o
poveste, dar puțini au conștientizat că pe
lângă funcția de comunicare, cuvintele pot
avea și alte scopuri, sensuri sau roluri. De
exemplu, acela de a crea frumusețe prin
simpla lor punere unul lângă celălalt, care nu
este atât de simplă, dar care poate lumina
practic foaia de hârtie (sau monitorul, ca să
fim moderni). Unul dintre scriitorii care au
înțeles minunăția cuvintelor este Filip
Florian și nu numai că a înțeles, dar și-a dat
toata silința să lumineze cerul ficțiunii,
jucându-se gingaș cu limba română.
Cred că Filip Florian a stat în preajma
bătrânilor care spuneau povești la cârciuma
din sat, la clacă sau pe băncuța din fața
porții și cred că i-a citit temeinic pe Mark
Twain, Salinger și Caragiale. Și cred că
iubește cu adevărat să scrie, fiindcă altfel nu
îmi imaginez cum ar fi putut să bibilească
atât de bine fiecare frază din această carte și
nu numai. Dacă luați Degete mici, Zilele
regelui, Băiuțeii (scrisă cu fratele mai mic,
Filip Florian, un autor de mare profunzime
ludică) sau Toate bufnițele, Editura Polirom,
2012 deschideți la orice pagină și citiți orice
frază, o să găsiți o scriitură care se cere a fi
citită, admirată, gustată, mângâiată, reluată.
Este un scriitor care știe să comande
cuvintelor: ”fiți!” și ele ”sunt”. Nu mă miră
faptul că încă de la debut a fost o revelație a
literaturii noastre și faptul că fiecare roman
al său este așteptat, cumpărat, citit și
admirat întărește în mine sentimentul că se
poate și la noi. Se poate scrie bine și se
poate citi bine.
Toate bufnițele are o poveste care se
împarte în două cărări narative și spune
poveștile a doi oameni care au norocul să se
întâlnească și apoi unul il salvează pe
celălalt. Că unul e bătrân și își povestește
copilăria și viața din alte timpuri, iar altul
este copil și își trăiește copilăria și își începe
viața, nu numai că nu e ciudat, dar este
necesar. Este necesar ca cei doi să se
povestească (Emil, bătrânul, indirect, prin
paginile jurnalului, citit de Luci) și Luci
singur, ajutat de vocea naratorului. Filip
Florian pune mare accent și pe importanța
animalelor, mai ales pe câini și pe bufnițe,
dar nici șoarecii sau caii nu sunt neglijați.
Unul dintre cele mai tulburătoare momente
ale cărții este când se vorbește despre calul
care aparținuse bunicului lui Emil, bijutierul,
care nu mai poate alerga fiindcă a fost făcut
salam de comuniștii porniți împotriva
”burgheziei parazite.”
Ca în mai toate romanele românești,
comunismul este și în acest roman prezent,
în povestea lui Emil, care spune poveștile
tatălui și bunicului, arestați și întemnițați de
către comuniști, și care odată ieșiți, nu mai
sunt la fel. Dar faptul comunismul apare ca o
fantomă, ca un fundal pe care se înșiră
amintiri și se întinde un fir narativ, care se
continuă și este preluat în prezent, spre a fi
dus în viitor de mai tânărul Luci, care este
influențat și influențează la rândul lui și a
cărui viață se schimbă și `în același
timp`schimbă viața lui Emil.
Din toate punctele de vedere, romanul lui
Filip Florian este o bucure la lectură, atât
pentru povești, cât și (mai ales) pentru
frumusețea de giuvaier a cuvintelor. Talentat
cât cuprinde, plin de substanță, atent
îmblânzitor de cuvinte:

La capătul puterilor, când tăcea,

bunicul o mângâia pe păr, îi șoptea
ceva la ureche și încerca s-o
îmblânzească. Nu reușea însă imediat,
pentru că ea, ca zodie și ca fire, era
leoaică, iar el nu era dresor.
Filip Florian aduce laolaltă raiul copilăriei și
iadul comunist, într-o poveste a mai multor
povești, care se găsesc și împreună
anihilează toată tristețea, spre a deschide
porțile bucuriei.