Subiect de tip III-eseu structurat

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi relația dintre două
personaje, reflectată într-un text dramatic studiat, aparținând lui I.L.Caragiale. În elaborarea eseului vei
avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al celor două personaje;
- evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin referire la două episoade/secvențe
relevante;
- analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru evoluția
relației dintre personaje (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, notațiile
autorului, registre stilistice, modalități de caracterizare, limbaj etc.).
-

Reprezentant de seamă al generaţiei de scriitori ai secolului al XIX-lea, alături de Ioan Slavici, Ion
Creangă şi Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale este cunoscut în literatura română atât prin proză,
reprezentată de schiţe, momente şi nuvele, cât şi prin opera dramatică, incluzând comediile „O scrisoare
pierdută”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, „O noapte furtunoasă”, „D’ale carnavalului” şi drama
„Năpasta”.
În comedia „O scrisoare pierdută”, două dintre personajele în jurul cărora se construieşte acţiunea
sunt Zoe Trahanache, considerată tipul cochetei, al femeii adulterine și Ștefan Tipătescu, încadrat în tipul
cuceritorului, al amorezului, al junelui prim.
Statutul social al lui Zoe este subliniat în indicaţiile scenice de la începutul piesei: „Zoe, soţia celui
de mai sus”, adică a lui Zaharia Trahanache. Prin căsătoria cu acesta, ea o obţinut avere, poziţie socială
înaltă, puterea de a influenţa viaţa politică şi socială din judeţ. Zoe apare ultima în lista de personaje, pentru
a evidenţia rigorile societăţii timpului şi ierarhia socială şi umană: femeile nu se puteau implica în politică,
nu deţineau funcţii în societate, nu aveau drept de vot. Ștefan Tipătescu este prefectul județului, amantul
Zoei și cel mai bun prieten al soțului acesteia, Zaharia Trahanache. El este primul în lista de personaje,
autorul având intenția de a sublinia importanța acestuia în societatea din care face parte.
Statutul psihologic al personajului feminin subliniază un caracter extrem de puternic, Zoe fiind
hotărâtă să zdrobească pe oricine s-ar împotrivi planurilor ei. Ea reuşeşte să conducă, să manipuleze şi să
influenţeze acţiunile tuturor personajelor masculine din operă, în încercarea de a obţine ceea ce îşi doreşte,
adică liniştea sufletească pe care o avea înainte să piardă scrisoarea. Tipătescu are un caracter slab, fiind
incapabil să ia hotărâri importante: „Să vedem…Să ne mai gândim…”. Cea care hotărăște, în locul lui, în
momente-cheie, este tot Zoe.
Statutul moral al celor două personaje pune în evidenţă calităţile şi defectele acestora. Zoe este o
femeie voluntară, care întotdeauna ştie ce vrea şi care nu se lasă învinsă de niciun obstacol ivit în cale. Deşi
apare ultima, în lista de personaje, pentru a sublinia rolul neînsemnat pe care îl aveau femeile în viaţa
politică, în vremea respectivă, ea dovedeşte contrariul: are un rol determinant, manipulând după propria
dorinţă, pe toţi bărbaţii implicaţi în jocurile politice din piesă. Face orice pentru a-şi atinge scopul: se
lamentează, porunceşte, lăcrimează teatral sau dă ordine, totul pentru a recupera scrisoarea pierdută şi,
odată cu ea, onoarea. Tipătescu, deși inteligent, nu este capabil să rezolve situația delicată în care se află
atât el, cât și Zoe. Este nehotărât, orgolios, nu vrea să renunțe la funcția și la poziția socială pe care le are
pentru a salva onoarea amantei sale.
O primă scenă semnificativă care pune în evidenţă evoluția relației dintre cele două personaje este
cea a primei discuţii dintre Zoe și Tipătescu, în cadrul căreia se încearcă găsirea unei soluţii care să-i scape
din situaţia compromiţătoare în care se află: „Sunt nenorocită, Fănică!”. Zoe numeşte principiile lui
Tipătescu „nimicuri politice”, detaşându-se perfect de emoţii şi căutând lucid cea mai bună cale de a păstra
în continuare tot ceea ce a dobândit prin căsătoria cu Trahanache, fără a se compromite în faţa societăţii. O
altă scenă semnificativă este cea în care Zoe îl trimite pe Pristanda să îl elibereze pe Caţavencu din
închisoare, acest lucru demonstrând o perfectă adaptare la situaţie, spre deosebire de impulsivul Tipătescu,
hotărât să îl ţină în continuare arestat pe oponentul său politic.
Acţiunea pune în evidență ambele personaje, prin atitudine, temperament, mod de a acționa. Zoe nu
este prezentă în expoziţiune, ci este inclusă abia în scena care subliniază intriga. Ea este cea care pierde
scrisoarea primită de la amantul său, Tipătescu, prefectul judeţului. Cetățeanul turmentat, care a găsit
această scrisoare, dorește să o înapoieze destinatarului, dar Caţavencu o fură și o foloseşte ca armă de şantaj
politic. Tipătescu ordonă lui Pristanda să îl aresteze pe Caţavencu, pentru a recupera scrisoarea, dar Zoe ia o
altă hotărâre: îi cere poliţaiului să îl elibereze imediat pe Cațavencu, pentru a negocia cu el condiţiile
redobândirii documentului și îi promite acestuia că va câștiga alegerile și va primi mandatul de deputat.
Deznodământul este fericit, ca în orice comedie, Zoe recuperând scrisoarea, pe care i-o înapoiază cetăţeanul
turmentat.
Un element esenţial în construcţia comediei este conflictul. Cel esențial în această piesă este
conflictul politic, dintre reprezentanții partidului de guvernământ și cei ai opoziției. Zoe este cea care se
amestecă în acest conflict, pentru că dorește să își recupereze scrisoarea pierdută. De aceea, manipulează
toate personajele masculine din operă și, în special, îl convinge pe Tipătescu de necesitatea oferirii voturilor
opozantului său politic. Tipătescu îi reproșează Zoei gestul de a-l elibera pe Cațavencu: „Femeie nebună,
ce-ai făcut?!”, refuzând categoric să îl voteze pe oponentul său politic, dar Zoe pare hotărâtă să intre în
conflict cu el: „Hai, luptă, Fănică! Luptă cu mine! Zdrobește-mă, Fănică!”
Criticul literar Şerban Cioculescu este de părere că, în această piesă, numai Zoe trăieşte cu adevărat
o dramă. Compromiterea publică, pentru o femeie din secolul al XIX-lea, care a ajuns la o poziţie socială şi
materială remarcabilă, prin căsătoria cu un bărbat „zaharisit” şi care are un amant în plină ascensiune, ar fi
însemnat distrugerea ei definitivă. Finalul o aduce din nou pe Zoe în prim-plan: după ce cetăţeanul
turmentat îi restituise scrisoarea, Caţavencu trebuie să se supună dorinţelor Zoei, nemaiavând documentul
cu care să o şantajeze. Ea este cea care îl va ierta, cu generozitate, dar îl va obliga să organizeze petrecerea
de după alegerile pe care acesta le pierduse catastrofal. Caţavencu o numeşte „un înger”, iar cetăţeanul
turmentat „o damă bună”.