Subiect de tip III-eseu structurat

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularități ale unui text poetic
studiat, aparţinând lui Lucian Blaga.
În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere:
- evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-un curent
cultural/literar;
- prezentarea modului în care tema se reflectă în textul studiat, prin comentarea a două idei sau
imagini poetice;
- analiza, la alegere, a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic
studiat, din seria: titlu, imaginar poetic, figuri semantice (tropi), motive poetice.

Ion Pillat este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori din perioada interbelică, opera sa
încadrându-se în tradiţionalism, mişcare literară conservatoare, care se opune înnoirilor specifice
modernismului. Una dintre cele mai importante opere ale acestui scriitor este considerată poezia Aci sosi
pe vremuri.
Această poezie se încadrează în tradiţionalism, în primul rând prin preferinţa pentru universul
rural, pentru satul românesc, subliniată de întoarcerea în trecut, fapt ce generează sentimentul de
melancolie. Sunt evidențiate elemente de arhitectură tradițională: „cu-obloane şi pridvor”, „şi poartă şi
zăvor”, „în dreptul pridvorului, la scară”. Elogierea existenței rurale este atent conturată prin fixarea
coordonatelor spațiale ale imaginarului poetic: “pândise de la scară”, „lanul de secară”, „câmpia ca un lac”,
„deasupra casei ca umbre berze cad”, „În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii”, dar și prin imaginea,
plină de sensibilitate și nostalgie, a bunicilor: „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi”, „Nerăbdător
bunicul pândise de la scară/Berlina legănată prin lanuri de secară.”
Încadrarea în tradiționalism se realizează, în al doilea rând, prin conturarea imaginii casei
părintești: „La casa amintirii cu-obloane şi pridvor/Păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor.”, care constituie
centrul universului liric. Totodată, tradiționalism înseamnă izvoarele de inspiraţie folclorice: „Şi totul […]
ca-n basme se urzea” şi istorice: „poteri şi haiduc”, dar și tradiţiile, obiceiurile, religia, specifice satului
românesc străvechi: „...un clopot a sunat/De nuntă sau de moarte în turnul vechi din sat”. Limbajul utilizat
în text aparţine lumii tradiţionale, în text fiind prezente regionalisme, arhaisme şi termeni populari: „aci”,
„sosi”, „se urzea”, „şedeau”, „luptară”, „poteri”, „haiduc”.
 Tema poeziei este trecerea ireversibilă a timpului, temă des întâlnită în tradiționalism. O primă
idee poetică din text, care subliniază tema, se evidenţiază prin prezenţa celor două planuri care alcătuiesc
structura poeziei: planul trecutului şi planul prezentului. În planul trecutului, imaginea centrală este cea a
poveştii de dragoste a bunicilor: „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi”, „Nerăbdător bunicul pândise de
la scară/Berlina legănată prin lanuri de secară.” Sosirea bunicii Calyopi este pregătită de semnele
îmbătrânirii şi ale schimbării naturii, deci, ale trecerii timpului: „În drumul lor spre zare îmbătrâniră
plopii/Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.”Sentimentele de dragoste se conturează într-un spaţiu de
basm: „Şi totul, ce romantic, ca-n basme se urzea”, în care natura este parte integrantă din viaţa
îndrăgostiţilor: „lanul de secară”, „câmpia ca un lac”, „deasupra casei ca umbre berze cad”, „plopii”,
„codru”. În planul prezentului, imaginea centrală a celor doi tineri, ce trăiesc o la fel de frumoasă poveste
de dragoste, ca şi bunicii: „Ca ieri sosi bunica...şi vii acuma tu, subliniază din nou ideea trecerii timpului.
Tema textului este prezentă şi prin imaginea celor doi îndrăgostiţi care par a opri în loc clipa: „Dar ei, în
clipa asta simţeau c-o să rămână...” Totodată, imaginea clopotului este sugestivă pentru ilustrarea
continuităţii generaţiilor şi a curgerii neîntrerupte a clipelor vieţii: „Un clopot a sunat/De nuntă sau de
moarte în turnul vechi din sat”.
O a doua idee poetică relevantă pentru tema textului o reprezintă semnificaţiile secvenţei ce
leagă cele două planuri temporale: „Ce straniu lucru: vremea! Deodată, pe perete/ Te vezi aievea numai în
ştersele portrete./ Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,/Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita.”
Aceste versuri subliniază ideea că omul are conştiinţa timpului ireversibil, ceea ce este marcat în text prin
folosirea persoanei a II-a: „te”, „tu”, „ta”. Folosirea timpului verbal al prezentului „te recunoşti”, „te vezi”,
„te uită” are rolul de a sugera eterna trecere a timpului şi, mai ales îmbătrânirea trupului omenesc, incapabil
să se opună schimbărilor: „Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita.”
Titlul textului este alcătuit din trei termeni: un adverb de loc, „aci”, un verb, „sosi”, un adverb de
timp „pe vremuri” şi susţine tema textului, oferind, în acelaşi timp, o cheie de lectură cititorului. Se
foloseşte un limbaj arhaic şi regional: „aci” şi „sosi”, pentru a face trimitere către trecut, către imagini dragi
fixate în timp, care însă sunt pierdute pentru totdeauna, odată cu scurgerea ireversibilă a vremii. Elementele
spaţiale şi temporale: „aci”, „pe vremuri” sunt simbolice şi contribuie la realizarea unei atmosfere de vrajă
şi ambiguitate, specifice poeziei lirice.
Imaginarul poetic include o succesiune de imagini vizuale, auditive şi motorii. Prima secvenţă este
reprezentată de spaţiul casei părinteşti: „La casa amintirii cu-obloane şi pridvor/Păianjeni zăbreliră şi
poartă şi zăvor.” Casa amintirii este proiectată în timpul străvechi, într-un spaţiu al uitării şi al tăcerii. Casa
reprezintă centrul lumii, simbol al omului devenit statornic. Păianjenul, prin acţiunea lui de a ţese pânza
fină, aproape invizibilă, sugerează curgerea, fragilitatea fiinţei umane în raport cu timpul. Pânza
simbolizează lumea aparenţei, a iluziei, opusă realităţii şi esenţei. Este un spaţiu al unei lumi apuse, peste
care timpul a trecut necruţător: „De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.” Cea de-a doua secvenţă este
reprezentată de sosirea bunicii Calyopi: „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.” Este prezentată imaginea
unei tinere pline de graţie, pe care bunicul, la fel de tânăr, o aşteaptă nerăbdător: „Nerăbdător bunicul
pândise de la scară/Berlina legănată prin lanuri de secară.” A treia secvenţă poetică este cea a întâlnirii
celor doi tineri, care vor să oprească timpul în loc: „Dar ei, în clipa asta simţeau c-o să rămână...” Secvenţa
care leagă cele două planuri, cel al trecutului şi cel al prezentului, este cea care subliniază trecerea
nemiloasă a vremii: „Ce straniu lucru: vremea! Deodată, pe perete/ Te vezi aievea numai în ştersele
portrete./ Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,/Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita.” Ultimele
secvenţe ale textului evidenţiază sosirea unei alte tinere, în aceleaşi locuri ca odinioară, care trăieşte tot o
frumoasă poveste de dragoste: „Ca ieri sosi bunica...şi vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.”
Tânărul recită, la fel ca şi bunicul, versuri de dragoste, doar timpul este diferit: „Şi-am spus Balada lunei
de Horia Furtună.”
Critica literară a apreciat că Ion Pillat scrie “o poezie rondă, şlefuită, perfectă în plastica ei, care
seamănă cu sculpturile lui Brâncuşi” și, totodată, că “În ansamblul literaturii noastre interbelice face figură
de corp izolat, cu prea puţine ataşe contemporane”.