Moromeții – Ilie Moromete și Catrina:

Relația dintre două personaje ale unui roman

postbelic
Moromeții de Marin Preda este un roman realist postbelic, în două volume,  cu elemente de
modernitate, care înfățișează în mod realist viața sătenilor din Câmpia Dunării, înainte și după
cel de-al Doilea Război Mondial.

În centrul acțiunii se află Ilie Moromete în jurul căruia gravitează o varietate de oameni cu care
acesta dezvoltă, în principal, relații tumultoase. Un astfel de personaj este soția sa, Catrina,
întrucât relația lor evoluează într-un vizibil declin, ducând la despărțire.

Statuturile sociale ale celor doua personaje contrastează.

Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului, aceasta fiind un țăran
liber și, în același timp, unul de mijloc cu o avere care să-i asigure un trai decent lui și familiei
sale. Totodată, este văzut ca o autoritate locală, un punct de reper în colectivitatea rurală, dovadă
fiind întâlnirile din poiana lui Iocan, la care este așteptat în fiecare duminică pentru a citi ziarul și
pentru a dezbate pe teme politice. Funcția de consilier comunal îi conferă, inițial, imaginea de
tată autoritar în familia sa, însă aceasta se risipește pe parcursul primului volum, dat fiind
conflictul pe care îl are cu fiii săi cei mari. În comparație cu Moromete, Catrina, cea de-a doua sa
soție, reprezintă tipologia femeii simple, bine ancorate în mediul rural. Aceasta își asumă rolul
casnic, specific oricărei femei în epoca respectivă, considerată fără putere de influență în
societate. În familie are atât rolul mamei vitrege pentru fiii lui Moromete, adeseori intrând în
conflict cu aceștia, cât și cel al mamei autoritare, care printr-o atitudine rece și distantă
controlează situația.

Statutul psihologic este în strânsă legătură cu cel social, evidențiind-i lui Moromete libertatea și
modul de a gândi, fiind marcat de conflictul interior și stă la baza dramei lui, iar prin prisma
modului său de a gândi, Moromete crede în libertatea individului, principiu de viață pe care și-l
expune la sfârșitul volumului al II-lea în fața medicului: „Eu, domnule, am dus o viață
independentă”, dovedind consecvență morală, demnitate și rezistență în fața unui timp agresiv,
care nu mai are răbdare cu oamenii. Complexitatea psihică a personajului este reliefată și prin
situațiile existențiale în care este surprins, anume, viața satului românesc într-un moment de
răscruce, angrenat într-un proces de destrămare a civilizației tradiţionale,  a familiei și a
sistemului de la acea vreme. Moromete stăpânește arta disimulării, dar aceasta este o formă de
apărare împotriva unei lumi a minților limitate, care îl considera un ,,sucit”. Disimulându-și
adevăratele gânduri si convingeri, eroul îşi apară, de fapt, libertatea interioară. Spre deosebire de
el, Catrina judecă într-o manieră simplă, bazată pe un instinct ce vizează pragmatismul. Singurul
său obiectiv în măsură să îi aducă confort psihic este să devină coproprietară a casei lui
Moromete. Amânarea acestei promisiuni îi generează un conflict interior, care o va determina în
final să îl părăsească pe Moromete.
Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului. Ilie Moromete,
reprezintă țăranul filosof cu o inteligență ascuțită, caracterizat de plăcerea de a contempla și de
nevoia de a înțelege lumea. Personaj dialogic, Moromete se află mereu într-un  dialog fertil cu
sine și cu lumea, mirându-se necontenit de spectacolul existenței. Dezbate inteligent subiecte
politice sau filosofează cu prietenii săi, iar aceste preocupări intelectuale, alături de înclinația
spre reflecție, respectiv spre meditație solitară, dezvăluie un chip al țăranului român inexistent
până atunci în literatură. Se arată a fi tipul introvertitului în ceea ce privește afectivitatea,
cenzurându-și orice gest afectiv față de familie, dar totuși îi iubește pe membri acesteia. Este, de
asemenea, caracterizat și de impulsivitate, prin atitudinea sa și prin limbajul utilizat. La fel ca
Moromete, Catrina este pe de o parte  o fire intransigentă, iar pe de altă parte este o fire extrem
de religioasă, refugiul în credință salvându-i sufletul și ajutând-o să depășească sentimentul de
vinovăție generat de părăsirea fiicei din prima căsătorie. Această atitudine este în opoziție cu
natura mai rațională a lui Moromete.

Relația dintre Catrina și Moromete evoluează înspre o stare conflictuală ce degenerează în

ură. Căsătoria dintre cei doi nu se dovedește a fi un mijloc de a crea echilibru, ci din contră,
scoate la iveală acele trăsături și atitudini specifice celor două personalități diferite, ce
contrastează puternic, ducând la incompatibilitate. Această relație conflictuală se face simțită
încă de la începutul operei, însă o lungă perioadă de timp conflictul este în stare latentă, prilej cu
care se evidențiază grija Catrinei față de zbuciumul sufletesc al soțului.

O secvență semnificativă pentru relația celor două personaje este scena cinei, care pare un
ceremonial atemporal ce va dăinui permanent în satul românesc. Familia este în integralitate
adunată în  jurul mesei și este dominată de figura tatălui așezat în pragul odăii. Așezarea
membrilor familiei  la masă și dialogurile dintre ei prefigurează conflictele care vor duce la
destrămarea acesteia, naratorul precizând „Moromeții mâncau în tindă la o masă joasă și
rotundă… nimănui nu-i trecuse prin cap c-ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă”. Această
afirmație prevestește finalul volumului I, și anume fuga băieților la București, înfățișând
momentul dezbinării familiei. Conflictele sunt prevalente, fapt sugerat de poziția acestora la
masă: băieții cei mari „stăteau pe partea din afara a tindei, ca și când ar fi fost gata să se scoale
de la masă și să plece afară”. Ceilalți copii stăteau în apropierea Catrinei care parcă voia să-i
protejeze. Ilie nu o tratează pe Catrina ca pe o parteneră de viață, ci ca pe o persoană obligată să
asigure stabilitatea familiei printr-un sacrificiu permanent. Ilie Moromete vede în soția sa doar
un factor de stabilitate în familie, care trebuie să se preocupe atât de munca de la câmp, cât și de
confortul său și al celorlalți membri ai familiei. De aceea, femeia este copleșită de treburi,
împărtășindu-se între muncile câmpului și treburile gospodărești. Catrina îi reproșează lui Ilie
lipsa de înțelegere și de ajutor, dar răspunsul lui susține acest conflict ce pare să nu îl intereseze
„taci, fă, din gură!… Vezi-ți, fă, de treabă… Ai făcut mâncare? Spune odată și taci că nu suntem
surzi!”

O altă secvență semnificativă pentru relația dintre Moromete și Catrina este scena tăierii
salcâmului, simbolizând destrămarea satului tradițional, dar și degradarea familiei. Salcâmul
ilustrează stabilitatea lumii rurale, verticalitatea lui fiind văzută ca un ax. Salcâmul face parte din
viața familiei Moromete și din viața satului, și pare o entitate magică, fiind înfățișat ca martor și
păstrător al vieții țărănești „Toată lumea cunoștea acest salcâm”. Tăierea salcâmului este o
decizie pe care Moromete o ia singur deoarece  Catrina nu lasă impresia unei partenere de viață
„asta e din pricină că n-are cu cine discuta, cu sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile”.
Căderea lui în zori, duminica, în sunet de clopot și bocete ce se aud din cimitirul satului
reprezintă un eveniment tragic, care prevestește declinul unei lumi încremenite în rânduieli
străvechi. După prăbușirea salcâmului urmează o tăcere de sfârșit de lume, aceasta însăși părând
mai mică, mai urâtă și mai tristă: „Acum totul se făcuse mic”. Înstrăinarea dintre cei doi este aici
și mai evidentă, Catrina, fiind, în momentul tăierii salcâmului, în cimitir unde își găsește
alinarea, aflându-se departe de Moromete.

Un prim element de structură relevant pentru relația celor doi îl reprezintă mijloacele de
caracterizare. Caracterizarea directa făcută de narator „Era cu zece ani mai mare decât Catrina
și acum avea acea vârsta între tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau bucurii mai pot
schimba firea cuiva” dezvăluie un protagonist cu o personalitate complexă, un lider al satului,
care are o plăcere deosebită de a sta de vorbă și de a medita. În ceea ce privește caracterizarea
directă făcută de celelalte personaje, Catrina se amuză de glumele lui, însă de cele mai multe ori
îi face reproșuri și crede că are sufletul negru de răutate și de tutun. Cocoșilă îl face prost, dar în
realitate îl admiră și chiar îl invidiază pentru că știa să găsească în ziar lucruri pe care el nu le
vedea. Autocaracterizarea din finalul volumului al doilea, în discuția cu doctorul, scoate în
evidență libertatea individului în ciuda constrângerilor istoriei „Domnule, […] eu totdeauna am
dus o viață independentă”. De asemenea, caracterizarea indirectă dedusă din faptele personajului
dezvăluie mai multe trăsături de caracter precum: firea reflexivă (se frământa gândindu-se la
soarta țăranilor dependenți de roadele pământului, la Dumnezeu), disimularea, ironia (când bea
țuică la Bălosu, când comentează articolele din ziar). Catrina este caracterizată indirect prin
fapte, gesturi și atitudini. Religiozitatea sa fiind redată prin atitudinea față de Dumnezeu. Aceasta
îi reproșează soțului lipsa de credință pe care o consideră cauza principală a tuturor problemelor
lui Moromete. Gesturile femeii îi trădează duritatea, aceasta fiind lipsită de afecțiune chiar și față
de proprii copii.

Conflictele reprezintă un alt element structural semnificativ pentru relația dintre Catrina
și Moromete. Relația dintre cei doi este caracterizeată de răceală, singurătate și lipsă de
comunicare manifestată prin refuz și tăcere. Conflictul interior dintre cei doi soți se realizează
din cauza personalităților diferite și deci, implicit, a incompatibilității dintre cei doi. Acest
conflict este alimentat de ambele părți, generându-se astfel o tensiune din ce în ce mai vizibilă.
Conflictul exterior este provocat și de viziunea diferită asupra vieții, dar Catrina reușește să îi
țină piept soțului, fiind o fire puternică și revoltată din cauza faptului că Ilie nu-și ține
promisiunea. Moromete vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției, promițându-i, în
schimb, trecerea casei pe numele ei, dar amână îndeplinirea promisiunii. Nemulțumită, ea îşi
găsește inițial refugiul în biserică, dar în al doilea volum Catrina îl părăsește pe Ilie, după ce află
de propunerea făcută fiilor săi, la București.

Romanul Moromeții de Marin Preda surprinde relația conflictuală dintre cei doi soți, Ilie și
Catrina Moromete, stârnită de drama trăită de Moromete în momentul declanșării destrămării
categoriei sociale de care aparținea cu mândrie.