Ilie Moromete.

Particularități de caracterizare

de Marin Preda

Scrie un eseu de 400 –600 de cuvinte despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ studiat,
aparținând lui Marin Preda.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales
-relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvenţe narative/ situaţii semnificative sau prin
citate commentate;
-prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului ales (de exemplu: acţiune,
conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.).

I. Introducere Marin Preda este un important romancier postbelic care se impune în literatură ca o
adevărată conştiinţă, ca un autor care a rezistat în perioada ameninţată de cenzura
comunistă, prin romanele sale (Risipitorii, Delirul, Moromeţii, Cel mai iubit dintre
pământeni).
Opera literară Moromeții este publicată în două volume, volumul I în 1955 și
volumul al II-lea în 1967 și ilustrează perioada postbelică. Romanul este unitar deoarece
reconstituie imaginea satului românesc în perioade de criză, în preajma celui de-al Doilea
Război Mondial și în comunism.

II. Argumentare
C1 Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales
a. Încadrarea Cel mai important personaj al literaturii lui Marin Preda, Ilie Moromete, îl are
generală ca model pe Tudor Călăraşu, tatăl scriitorului, după cum mărturiseşte acesta în
volumul Imposibila întoarcere: „Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creaţie
preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci şi maturitatea: eroul preferat,
Moromete, care a există în realitate, a fost tatăl meu. Acest sentiment a ramas stabil
și profound pentru toată viața.”

Personaj exponențial, al cărui destin exprimă moartea unei lumi, Ilie Moromete
reprezintă concepția tradițională față de pământ și de familie. Criza satului arhaic
se reflecta în conştiinţa acestui personaj confruntat, tragic, cu legile implacabile ale
istoriei, cu timpul nerăbdător. „Ultimul țăran din literatura română” (N.Manolescu)
este un personaj complex, „rotund”, monumental, văzut scenic chiar și atunci când
se retrage în spațiul miraculos al cugetării.

b. Social Din punct de vedere social, Ilie Moromete este un țăran din Siliștea-Gumești și
ilustrează tipul țăranului de mijloc, un veritabil pater familias, care domină cu
autoritate o familie cu șase copii, proveniți din două căsătorii (Paraschiv, Nilă,
Achim – din prima căsătorie și Tita, Ilinca și Niculae – făcuți cu Catrina).
Conflictele care apar în cadrul familiei sunt completate de problemele financiare,
întrucât Moromete amână plata taxei funciare.
 Este un om rațional în ceea ce privește atitudinea lui față de pământ. Spre deosebire
de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, de lăcomie
pentru pământ, Moromete nu este sclavul îmbogățirii, ci pământul constituie pentru
el simbolul libertății materiale și spirituale. Se crează astfel țăranul mijlocaș: nu e
atât de sărac încât să fie tot timpul preocupat de problema supraviețuirii, aceasta
neafectându-i personalitatea, dar nu e nici foarte bogat încât să fie dușmănit de
c. Psihologic și vecinii săi mai săraci.
moral
Din punct de vedere psihologic și moral, Ilie Moromete este singurul „țăran-
filosof” (Nicolae Manolescu) din literatura romană. Frământările sale despre soarta
ţăranilor depinzând de roadele pământului, de vreme şi de Dumnezeu sunt relevante
pentru firea lui reflexivă. De aceea el are timp și disponibilitate către comunicare.
Are o foarte mare plăcere de a comunica, fiind într-o continuă așteptare fie pe
stănoaga podiștei a altor persoane cu care să vorbească “Stătea degeaba, nu se uita în
mod deosebit, dar pe fața lui se vedea că n-ar fi rău dacă s-ar ivi cineva”, fie la
întâlnirea din poiana fierăriei lui Iocan.

C2 Relevarea principalelor trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvenţe narative/
situaţii semnificative sau prin citate commentate
Caracterizare Personajul este caracterizat în mod direct de narator în debutul capitolului
directă al X-lea din primul volum: „Era cu zece ani mai mare decât Catrina (contingent
`911, făcuse războiul) şi acum avea acea vârsta între tinereţe şi bătrâneţe când
numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva.”
Autocaracterizarea realizată în finalul volumului al doilea scoate în evidenţă
libertatea individului în ciuda constrângerilor istoriei: „Domnule... eu totodeauna
am dus o viaţa independentă”. Acestea sunt crezul și trăsătura definitorie.
Caracterizarea directă facută de alte personaje sugerează percepția diferită
asupra personajului. Soția sa, Catrina îi reproseaza lenea si placerea vorbei “Toata
ziua stai la drum si bei tutun”, sora sa Guica îi poarta pică deoarece recăsătorindu-
se, ea a fost obligată să se mute din casă, rămânând singură, în timp ce Cocoșilă,
prietenul său, îi zice mereu “Ești prost!”, calificativ ce ascunde, însa pe de o parte
simpatia, iar pe de altă parte invidia față de inteligența și spontaneitatea
personajului.
Personajul este portretizat în mişcare, prin tehnica acumulării detaliilor.
Obiectivitatea observaţiei este dublată de fineţea analizei interioare, de prezentarea
gândurilor lui Moromete.
Caracterizarea indirectă, ce se desprinde de gesturile, faptele, vorbele,
gândurile personajului, acţiunile la care participă, dar şi relaţiile cu celelalte
personaje, evidenţiază trăsăturile lui.
În primul volum, Ilie Moromete este un om respectat în sat. Are prieteni pe
Cocoșilă şi Dumitru lui Nae, pentru care opinia lui contează, este abonat la ziar.
Discuţiile despre politică, în poiana lui Iocan, nu încep decât în prezenţa lui
Moromete pentru că el este cel care citeşte ziarele şi interpretează evenimentele.
Moromete este sfătos, îi place să discute, iar acest lucru o deranjează pe Catrina care
se revoltă adesea „Lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai saturi, Ilie! Toată
ziua stai de vorba şi bei tutun”.
Disimularea este trăsătura lui esenţială. Semnificativă în acest sens este
teatrul pe care îl joacă în faţa agenţilor fiscali, care îi stricaseră plăcută discuţie de
duminică, așa cum reiese din scena fonciirei. Intrând în curte, trece pe lângă cei doi
agenţi ca şi cum aceştia ar fi invizibili, strigă la Catrina cu toate că ştia că aceasta e
plecată la biserică şi la un Paraschiv inexistent. Apoi, dintr-o dată, se răsucește pe
călcâie și strigă „N-am!”. Le cere o ţigară şi, numai după ce agenţii sunt gata să-i
ridice lucrurile din casă, Moromete se hotărăşte să scoată banii: „De ce nu vrei să
înţelegi că n-am? Ia ici o mie de lei şi mai încolo aşa, mai discutăm noi”.
Ironia, puterea de a face haz de necaz reprezintă o altă trăsătură esenţială a
lui Moromete, iar exemple în acest sens sunt numerioase. Lui Niculae, care întârzia
să vină la masă, îi spune la un moment dat „te duseşi în grădină să te odihneşti că
până acum stătuşi.” Lui Nilă i se adresează la fel de sarcastic, atunci când acesta îl
întreabă de ce taie salcâmul „Ca să se mire proștii!”.
Spirit contemplativ, inteligent şi analitic, Moromete priveşte existenţa cu
detaşare, ca pe un miracol de contemplat, pentru că îşi dă seamă că „insul care e
numai activ îşi consumă viaţa şi nu înţelege nimic din ea, pentru că devin robul
acţiunii.” De pe stănoagă podiștei sau de pe prispa casei, Moromete priveşte lumea
cu un ochi pătrunzător, în întâmplările cele mai simple el descoperă ceva deosebit, o
notă înveselitoare, o lumină care pentru ceilalţi nu se aprinde.
Călătorind la munte ca să vândă cereale, Moromete povesteşte la întoarcere
nişte fapte extraordinare. Însoțindu-l mai târziu pe tatăl său într-o călătorie
asemănătoare, Niculae rămâne dezamăgit: întâmplările sunt banale, oamenii lipsiţi
de farmec, munteancă tânără care îl tulburase pe tatăl său pare o ţărancă oarecare,
prin nimic deosebită de o femeie din Siliştea-Gumești: „tatăl avea ciudatul dar de a
vedea lucruri care lor le scăpau, pe care ei nu le vedeau.”
Atitudinea faţă de pământ şi aceea faţă de bani este legată de acest dar al
contemplaţiei. Spre deosebire de ţăranul lui Rebreanu, dornic de a dobândi pământul
care înseamnă demnitate socială şi umană, Moromete trebuie doar să-l păstreze.
Pământul îi dă posibilitatea de a fi independent şi libertatea de a se gândi şi la
altceva decât la ceea ce poate să aducă ziua de mâine. Pământul este făcut să dea
produse, iar produsele să hrănească pe membrii familiei şi să acopere cheltuielile
casei.
Lui Moromete nu-i place negustoria, iar în bani vede adversarii iluziei că
poate păstra modul tradiţional de viaţă, fundamentat pe munca pământului familiei.
„Una dintre iluziile acestui erou este că lumea ar putea trăi fără bani, iar poziţia asta
e a ţăranului patriarhal”. De aici şi conflictul cu fiii cei mari care au o dorinţă
nemăsurată de câştig şi care cred că tatăl nu face nimic toată ziua, îşi pierde timpul
stând de vorba în loc să meargă la munte şi să speculeze grâul.
Drama paternităţii se grefează pe contextul social-istoric, care aduce
schimbarea ordinii cunoscute a lumii. Banul este nouă valoare care o înlocuieşte pe
cea tradiţională, pământul şi în acelaşi timp impune un nou mod de viaţă.
Agresiunea istoriei spulberă iluziile personajului, unitatea familiei, libertatea morală
a individului. Risipirea familiei duce la prăbuşirea morală a tatălui.
Moromete are iluzia că poate comunica cu familia lui, că nevasta și copiii îl
înțeleg, că gesturile și frământările lui își găsesc ecou și în sufletul lor, că nu trebuie
 să le dea explicații spre a nu-și știrbi autoritatea. Deși își iubește copiii și le vrea
binele, își cenzurează orice manifestarea față de ei. Ilustrativă în acest sens, este
scena serbării școlare la care Niculae ia premiul întâi, deși tatăl, neinformat, se
aștepta să rămână repetent. Stinghereala copilului, criza de friguri care îl cuprinde în
timp ce încerca să spună o poezie, toate acestea îi produc lui Moromete o emoție
puternică , iar gesturile de mângâiere sunt schițate cu multă stângăcie. Lipsa unei
reale comunicări cu familia reprezintă cauza dramei lui Moromete.
Refractari la modul de existență oferit de tatăl lor, Paraschiv, nilă și Achim
trăiesc cu iluzia că s-ar putea realiza independent. Când află că fiii lui sunt hotârâți
să-l părăsească, Moromete trece printr-un zbucium lăuntric ce își pune amprenta
asupra chipului său: „Fața i se ascuțise și i se înnegrise, iar în cele câteva minute
parcă se subțiase”. Țăranul rămâne însă lucid și ironic în discuția pe care o are cu
Scămosu, consăteanul care îi aduce la cunoștință planul fiilor săi.
Momentul culminant al acestei crize este meditația de la hotarul lotului de pământ,
când supune lumea unei judecăți aspre. Monologul interior ilustrează frământările
sufletești ale protagonistului. În condiții asemănătoare, eroul lui Rebreanu, săvârșea
un gest mistic, sărutând pământul.
În confruntarea finală, stăpânirea de sine este arma lui Ilie Moromete, care
speră până în ultima clipă că își poate întoarce fiii de pe calea greșită. După revolta
lor fățișă, într-o izbucnire teribilă, Moromete le aplică o corecție inutilă băieților, îi
bate cu parul; însă ei sparg lada de zestre a fetelor, iau banii și covoarele și fug,
luând caii.
Ca efect al acestei lovituri năprasnice, care îi spulberă speranțele, Moromete
devine „îndepărtat și nepăsător”, se retrage în sine, își pierde plăcerea de a vorbi,
sociabilitatea, fantezia, ironia. „Din Moromete cunoscut de ceilalți rămăsese doar
capul lui de humă arsă, făcut odată de Din Vasilescu...”

Modificare vieţii interioare este marcată de glasuri. Glasul lui Moromete

devine “tulbure şi însingurat”. “E momentul în care începe declinul personajului.
Până atunci el ţinuse pipet perceptorului, jandarmului, lui Tudor Balosu, trăise senin
cu un sentiment înalt al independenței. Spargerea familiei duce la prăbuşirea lui
morală. Lumina pe care Moromete o descoperea în întâmplările şi faptele vieţii se
stimte, liniştea îl părăseşte şi fără linişte, existenţă nu mai este o încântare, ci o
povară.
În ciuda transformărilor sociale la care asistă, Ilie Moromete nu acceptă ideea
că rostul lui în lume a fost greşit şi că ţăranul trebuie „să dispară”. În monologul de
la șira de paie, el compară cele două ordini ale lumii, cea veche şi cea nouă, de pe
poziţia “celui din urmă ţăran”, reprezentantul unui cod etic implacabil „până în clipa
din urmă omul e dator să ţină la rostul lui, chit că rostul ăsta cine ştie ce s-o alege de
el”. Eroul îşi înţelege finalmente drama, ceea ce face din el un personaj superior.
Moartea lui Moromete în finalul romanului simbolizează stingerea unei lumi.
Ultima replică a personajului exprimă crezul său de viaţă, libertatea, morală:
„Domnule..eu totdeauna am dus o viaţă independentă.”

C3. Prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului
ales
1.Titlul Titlul anunță tema principală a volumului I, deoarece acest substantiv
propriu la plural desemnează o familie exponențială pentru lumea satului și
ilustrează condiția țăranului român de la începutul secolului al XX-lea. Cele trei
generații Ilie, cei trei fii și Niculae Moromete reprezintă evoluția mentalității epocii.
Ideea de țăran tradițional este în relație cu tematica timpului răbdator și cu istoria
care îl striveste pe individ, istorie ce aduce cu sine dispariția țăranului și
derularizarea satului. Așadar, titlul Morometii concentrează într-un singur cuvânt
toată complexitatea romanului.
Perspectiva narativă este în manieră neorealistă, deoarece se realizează
2.Perspectiva îmbinarea obiectivității cu „renunţarea parţială la omniscienţă” (Nicolae
narativă Manolescu), întrucât perspectiva naratorului obiectiv, care relatează la persoana a
III-a, se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, în volumul I, şi Ilie
Moromete cu Niculae, în volumul al II-lea), cat şi prin aceea a informatorilor
(personaje-martori ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora, cum este, de
exemplu, Parizianu, care povesteşte despre vizita lui Moromete la băieţi, la
Bucureşti sau Scămosul care l-a văzut pe Achim la Bucureşti). Efectul este
limitarea omniscienţei şi perspectiva mult mai clară asupra lumii şi vieţii ţăranului.
Conflictele existente în romanul Moromeții sunt atât de natură exterioară,
3. Conflictele cât și de natură interioară. Cele exterioare apar între Moromete și fii cei mari, între
Moromete și soția lui Catrina, între Moromete și sora Guica, precum și între cele
două categorii de copii. Neînțelegerile lui Ilie cu băieții cei mari reflecta conflictul
dintre generații și modalitățile diferite de a vedea lumea. Toate acestea alimentează
conflictul interior trăit de Moromete care face eforturi să-și țina familia unită. Când
aceasta se destramă, el nu reușește să înțeleagă unde a greșit, cu toate că își pune
numeroase întrebări în acest sens.
Un triplu conflict vă destramă familia lui Moromete. Este mai întâi
dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă și
Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea și de a-i prețui valorile
(pământul – banii). Fiii cei mari își disprețuiesc tatăl pentru că nu știe să transforme
în bani produsele și pentru că, prin a doua căsătorie, le pune în pericol moștenirea.
Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, deoarece
bărbatul vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției, promițându-i, în
schimb, trecerea casei pe numele ei, dar amână îndeplinirea promisiunii.
Nemulțumită, ea își găsește refugiul în biserică, dar în al doilea volum, Catrina îl
părăsește pe Ilie, după ce afla de propunerea făcută fiilor lui, la București.
Al treilea conflict se desfășoară între Moromete și sora lui Guica, care și-ar
fi dorit că fratele văduv să nu se recăsătorească. În felul acesta, ea ar fi rămas în casa
fratelui să se ocupe de gospodărie și de creșterea copiilor, pentru a nu rămâne
singura la bătrânețe. Faptul că Moromete se recăsătorise îi cuprinsese ura împotrivă
lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari.
Un alt conflict secundar este acela dintre Ilie Moromete și fiul cel mic,
Niculae. Copilul își dorește cu ardoare să meargă la școală, în timp ce tatăl, care
trebuie să plătească taxele, îl ironizează sau susține că învățătură nu aduce niciun
„beneficiu”. Pentru a-și realiza dorința de învățat, băiatul se desprinde treptat de
 familie.

III. Concluzie În concluzia, personajul Ilie Moromete impune o nouă tipologie a țăranului
reflexiv, care analizează spectacolul lumii și conștientizează drama sa, a familiei și a
întregii colectivități.