Subiect de tip III-eseu structurat

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularități ale unui text poetic
studiat, aparţinând lui Ion Barbu.
În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere:
- evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-un curent
cultural/literar;
- prezentarea modului în care tema se reflectă în textul studiat, prin comentarea a două idei sau
imagini poetice;
- analiza, la alegere, a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic
studiat, din seria: titlu, imaginar poetic, figuri semantice (tropi), motive poetice.

Despre Ion Barbu, critica literară a afirmat că este “un geniu al surprizei”, “un mare poet”, “poet
pentru care versul este de o incoruptibilă frumuseţe dificilă”, „poet care a impus un stil şi a creat în literatura
română o întreagă şcoală: şcoala ermetică”.
Creațiile acestui autor se încadrează în modernismul interbelic, înţeles ca orientare literară din
perioada interbelică, incluzând toate acele mişcări artistice care exprimă o ruptură de tradiţie, negând în
forme uneori extreme, epoca ori curentul care le-au precedat. Atitudinea modernă este deci anticlasică,
anticonservatoare şi împotriva tradiţiei.
Un prim element care încadrează poemul Riga Crypto și lapona Enigel în modernism este
utilizarea tehnicii povestirii în ramă, procedeu specific prozei. Primele patru strofe reprezintă rama viitoarei
poveşti, fiind construite pe baza unui dialog dintre menestrelul ce înviorează atmosfera şi un nuntaş:
„Menestrel trist, mai aburit/Ca vinul vechi ciocnit la nuntă”. Menestrelul este descris prin trei aspecte:
„trist”, „mai aburit ca vinul vechi”, „mult îndărătnic”. Comparaţia acestuia cu vinul vechi subliniază talentul
cântăreţului, iar enumeraţia „cu pungi, panglici, beteli cu fundă” subliniază podoabele cu care ştie să îşi
construiască povestea. Tehnica povestirii în ramă aminteşte atmosfera de ev mediu, prin invocarea
menestrelului, a unui trubadur, rugat de către un nuntaş să mai „zică” o dată, „stins, încetinel”, cântecul „Cu
Enigel şi Riga Crypto”, pe care l-a spus cu atâta foc cu o vară înainte. Aceste strofe contribuie la crearea
unei atmosfere deosebite, pregătind spunerea unei poveşti de dragoste și, astfel, se conturează coordonatele
imaginarului poetic: „Azi zi-mi-l stins, încetinel/La spartul nunţii, în cămară.”
Al doilea element de modernism este modul în care poetul tratează conceptul de baladă, în text
fiind prezente cele trei genuri literare: epicul reprezintă scheletul narativ, dramaticul reiese din pasajele
dialogate, lirica personajelor se evidenţiază din chemările incantatorii ale lui Crypto, în monologul lui
Enigel, prin intermediul simbolurilor dezvoltate în text prin trimiterile folclorice. Modernă este și viziunea
poetului asupra iubirii. Aceasta nu mai reprezintă, ca în alte operele literare, un aspect esenţial în existenţa
omului, nu mai este o forță capabilă să învingă timpul, să treacă dincolo de moarte, ci are doar o regulă
simplă : în dragoste, cel slab este pedepsit, riga Crypto fiind transformat în ciupercă otrăvitoare, iar cel
puternic supravieţuieşte.
Tema textului este condiţia omului superior, poemul fiind considerat, de către critica literară, “un
Luceafăr întors”. O primă imagine relevantă pentru sublinierea temei este cea reprezentată de secvenţa
dialogului dintre lapona Enigel şi riga Crypto. Această secvenţă este similară celei care evidenţiează lumea
onirică din poemul eminescian, care marchează întâlnirea dintre Luceafăr şi fata de împărat. Craiul Crypto,
care trăiește într-o lume obscură, inferioară, a întunericului, care refuză să îşi asume destinul şi nu doreşte să
îşi perpetueze specia: “Sterp îl făceau şi nărăvaş/Că nu voia să înflorească”, dorește nunta cu Enigel, care
trăiește în lumea soarelui, a luminii. De două ori Crypto îi cere fetei să rămână cu el, în lumea umbrei, de
două ori fata îl respinge: “Eu de umbră mult mă tem”, căci ea este născută sub semnul soarelui, al luminii:
“Că roata albă mi-e stăpână”. Motivul literar al soarelui pune în evidență lumea omului superior, căci
soarele este, în text, simbol al vieții spirituale, al luminii sufletești, al căutării, al cunoaşterii, ce sugerează
capacitatea ființei superioare de a aspira către un ideal: „Mă-nchin la soarele-nţelept”, „Că roata albă mi-e
stăpână”, „La soare roata se măreşte”. Versurile „Iar soarele acuma sta/Zvârlit în sus ca un inel.”, „Dar
soarele aprins inel” pun în evidență nu doar motivul soarelui, ci și motivul inelului, simbol al cercului, al
perfecţiunii, al lumii superioare, al idealului ce nu poate fi atins.
O a doua imagine relevantă pentru sublinierea temei este aceea a finalului poeziei, care, de
asemenea, subliniază ideea că omul superior şi omul inferior trăiesc în lumi diferite, incompatibile şi că
fiecare dintre ei îşi găseşte împlinirea spirituală alături de o fiinţă din aceeaşi categorie. Astfel, riga Crypto
se căsătoreşte cu măselariţa, o fiinţă aparţinând aceluiaşi regn, regnul vegetal. În plus, ea este o plantă
otrăvitoare, aşa cum a devenit şi Crypto după ce a fost pedepsit pentru că a încercat să îşi depăşească propria
condiţie: „Cu măselariţa mireasă/Să-i ţie de împărăteasă.” Astfel se subliniază concepţia lui Barbu despre
omul superior, care aspiră spre absolut, opus omului inferior, comun, cu aspiraţii obişnuite.
Titlul poeziei face trimitere la operele literare care marchează încă de la început prezenţa unui
cuplu, precum Romeo şi Julieta, Dafnis şi Chloe, Antoniu şi Cleopatra, Trolius şi Cresida, Tristan şi Isolda.
Se pune în evidenţă statutul personajelor, textul fiind realizat pe baza liricii personajelor: Crypto este rege,
deci o fiinţă cu un statut superior în lumea din care provine, iar Enigel este o laponă, fiinţă obişnuită în
universul căreia îi aparţine. Numele celor două personaje au semnificaţii aparte. Numele lui Crypto provine
din cuvântul grecesc cryptos, care înseamnă ascuns, încifrat, aspect subliniat de către poet şi în cuprinsul
textului: „Crai Crypto inimă ascunsă”. Totodată, termenul cryptogamă desemnează o specie inferioară de
plante, subliniind astfel specia şi regnul inferioare, cărora le aparţine Crypto. Numele laponei provine din
cuvântul latinesc angelus, subliniind puritatea, dar şi aspiraţia către lumină, către absolut, a personajului.
 Imaginarul poetic este ilustrat prin mai multe secvențe lirice, prima dintre ele descriind lumile celor
două ființe, Crypto și Enigel. Lumea în care trăieşte craiul Crypto „inimă ascunsă” este cea întunericului, a
umezelii, a lipsei de căldură şi lumină. El este superior în această lume vegetală în care trăieşte, dar inferior
prin regnul căruia îi aparţine, regnul vegetal şi familia ciupercilor: „Des cercetat de pădureţi/În pat de râu şi-
n humă unsă/Împărăţea peste bureţi.” Lumea laponei Enigel este lumea soarelui, a luminii: „Mă-nchin la
soarele-nţelept”, „La soare roata se măreşte/La umbră numai carnea creşte”, „Eu de umbră mult mă tem”.
Lapona este fiinţă obişnuită în lumea în care trăieşte, dar este superioară faţă de Crypto, deoarece aparţine
umanului. Lapona parcurge un drum inițiatic: „De la iernat, la păşunat”, “tot mai la sud”, un drum al
înălțării spirituale. A doua secvență este cea a dialogului dintre protagoniști, similar – conform criticii
literare – dialogului dintre Hyperion și fata de împărat, din Luceafărul, prin intermediul căruia sunt ilustrate
aspirațiile celor două ființe: lapona, ființă solară, aspiră către absolut, către spiritual, iar Crypto, ființă a
umbrei, rămâne prins în lumea inferioară, în lumea materialului. Ultima secvență poetică marchează
raportul dintre omul superior și omul comun. Lapona este tributară luminii și, refuzând chemările rigăi, se
depărtează de întuneric: „Mă-nchin la soarele-nţelept”, „La soare roata se măreşte/La umbră numai carnea
creşte”, „Eu de umbră mult mă tem”. În schimb, viața lui Crypto stă sub semnul umbrei, ilustrând condiția
omului comun, care nu poate aspira către absolut: "Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de
pădure". Încercând să își depășească această condiție, este pedepsit: se va transforma în ciupercă otrăvitoare,
“Ca la nebunul rigă Crypto” și se va căsători cu măselariţa, o plantă otrăvitoare, o fiinţă din aceeaşi lume
inferioară: „Cu măselariţa mireasă/Să-i ţie de împărăteasă.”
Tudor Vianu afirma: „Însoţirea trecătoare a craiului Crypto este a unei conştiinţe care preferă a se
retrage în sine, în acel univers ideal, care va rămâne de-aici înainte al poeziei lui Barbu. Am spune că odată
cu riga Crypto se produce separarea de lumea exterioară, luminată de clarităţile soarelui şi se deschide
poarta către un univers atât de interior încât orientarea în mijlocul lui devine plină de dificultăţi.”