CAMIL PETRESCU

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

ROMAN SUBIECTIV, DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ/ AL EXPERIENȚEI

CERINȚE:
1. Scrie un eseu, de minimum 400 de cuvinte, despre particularitățile unui roman
psihologic /al experienței, aparținând perioadei interbelice. Vei avea în vedere:
- ilustrarea a două caracteristici ale romanului psihologic/al experienței;
- prezentarea a două elemente de construcție a subiectului și/ sau ale compoziției romanului
(acțiune, secvență narativă, conflict, relații spațio-temporale, construcția personajelor, incipit,
final, perspectivă narativă, tehnici narative etc.);
- evidențierea relațiilor dintre două personaje reprezentative pentru romanul ales;

2. Scrie un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți tema și viziunea despre
lume, reflectate într-un roman psihologic /al experienței din perioada interbelică. În elaborarea
eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidențierea tipului de roman și a trăsăturilor care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-
un curent cultural/ literar sau într-o perioadă;
- prezentarea temei romanului ales, prin referire la două episoade/ secvențe narative;
- sublinierea a două elemente semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a autorului
(acțiune, conflict, relații spațio-temporale, particularități ale compoziției, perspectivă narativă,
tehnici narative, construcția personajului, modalități de caracterizare, limbaj etc.);

3. Scrie un eseu, de minimum 400 de cuvinte, despre relația dintre incipit și final într-
un roman psihologic /al experienței studiat aparținând perioadei interbelice. Vei avea în
vedere:
- prezentarea a două componente de structură și/ sau de compoziție a romanului (temă, viziune
despre lume, particularități ale compoziției, perspectivă narativă, tehnici narative, relații spațio-
temporale, personaj, modalități de caracterizare a personajului etc.);
- comentarea și ilustrarea trăsăturilor incipitului și ale finalului;
- exprimarea unei opinii argumentate despre relația dintre incipitul și finalul romanului.

MODEL DE ESEU:
Promotor al modernismului lovinescian, Camil Petrescu își expune concepția cu
privire la roman în conferința Noua structură și opera lui Marcel Proust, publicată în volumul
Teze și antiteze, optând pentru subiectivitate și autenticitate: Să nu descriu decât ceea ce văd ,
ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu […]. Eu nu pot vorbi onest
decât la persoana întâi. Refuzul prelucrării artificiale a faptelor trăite, preferința pentru stilul
anticalofil și pentru surprinderea concretă a vieții sunt mărturisite și în romanul Patul lui
Procust, scriitorul fiind un om care exprimă în scris, cu sinceritate, ceea ce i s-a întâmplat în
viață, lui și celor pe care i-a cunoscut […]. Fără ortografie, fără compoziție, fără stil și chiar
fără caligrafie.
În Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, roman apărut în 1930,
perspectiva narativă este subiectivă, homodiegetică. Camil Petrescu optează pentru unicitatea
perspectivei narative, evenimentele fiind relatate la persoana I, de către un narator-personaj care
devine chiar un alter ego al scriitorului, căci, conform propriilor mărturisiri, dacă în prima parte
eroul Ștefan Gheorghidiu cu soția lui sunt pură ficțiune, în schimb, se poate afirma că partea a
doua a cărții, aceea care începe cu întâia noapte de război, este construită după memorialul de
campanie al autorului, împrumutat cu amănunte cu tot eroului.
Ca procedee narative, se folosesc inserția și înlănțuirea. Adoptând ideile unor filosofi ca
Henri Bergson sau Edmund Husserl, Camil Petrescu plasează evenimentele într-un timp rupt de
materie, numit durată pură, în romanele sale existând un timp psihologic și unul cronologic.
Timpul subiectiv se remarcă în nararea evenimentelor în funcție de memoria afectivă. De pildă,
discuția ofițerilor de la popotă, din primul capitol, reînvie memoria eroului, astfel încât, începând
cu cel de-al doilea capitol, Diagonalele unui testament, se coboară în urmă cu doi ani și jumătate,
Ștefan Gheorghidiu rememorând aspectele cele mai semnificative ale căsniciei sale, după care se
revine la prezent, acesta continuând să relateze evenimentele în ordine cronologică.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman
al experienței, Camil Petrescu valorificând în psihologic, deoarece autorul încearcă să
spațiul ficțiunii diferite experiențe trăite intens pătrundă lumea interioară a personajului, și să
din dorința de cunoaștere și autodefinire și analizeze impactul evenimentelor asupra
surprinse așa cum se reflectă ele în sufletul conștiinței lui, descriind dorințe, constrângeri,
protagoniștilor. Ștefan Gheorghidiu trăiește speranțe, decepții, bucurii. Analiza psihologică
două experiențe definitorii pentru formarea sa se remarcă prin „exactitatea aproape
ca om. Prima experiență, cea a iubirii, constă științifică în despicarea complexelor sufletești
într-un zbucium permanent, eroul căutând tipice” (Tudor Vianu). În acest scop, se
certitudini care să-i demonstreze că Ela nu se folosesc tehnici specifice: introspecția,
potrivește cu idealul său feminin. El își dorise monologul interior, fluxul conștiinței, romanul
ca femeia aceasta să fie a mea în exemplar fiind o amplă confesiune, în care personajul se
unic. Intrarea în lumea mondenă și flirtul Elei destăinuie și se autoanalizează. Deși apar o
cu alți bărbați va face ca experiența mulțime de conflicte exterioare, cum sunt cele
matrimonială să eșueze. A doua experiență generate între membrii familiei de moștenirea
este cea a războiului. Deși ar fi putut plăti lăsată de Tache Gheorghidiu, predomină
pentru a nu fi mobilizat în armată, cum făcuse conflictul psihologic, eroul camilpetrescian
și unchiul său Nae Gheorghidiu, Ștefan se fiind un intelectual care aspiră spre absolut, un
înrolează voluntar, afirmând că: N-aș vrea să spirit lucid, reflexiv și hipersensibil, un
existe pe lume o experiență definitivă, ca inadaptat superior care are orgoliul de a refuza
aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc o realitate ce nu se potrivește idealului și
[...]. Ar constitui pentru mine o limitare. structurii sale sufletești.
Structurat în două părți, romanul are, așa cum se remarcă încă din titlu, două teme
centrale, iubirea în Cartea întâi și războiul în Cartea a doua, cărora li se poate adăuga condiția
intelectualului, datorită personajului narator care are acest statut. Ștefan Gheorghidiu devine
conștiința unică prin intermediul căreia se produce joncțiunea dintre celelalte două teme, atât de
diferite. Paralel cu planul subiectiv, se fac observații obiective asupra societății și a războiului.
Evenimentele se desfășoară în cadrul unor repere spațio-temporale reale, debutând în
primăvara anului 1916, când regimentul XX, în care activează sublocotenentul Ștefan
Gheorghidiu, este mutat de pe Valea Prahovei deasupra Dâmbovicioarei, sub Piatra Craiului. Se
surprind aspecte ale războiului până în toamna lui 1916, scene de luptă de la Vulcan, de la
Codlea, de pe Olt, de la Cohalm. În spațiul acestora este inserată povestea iubirii lui Ștefan
Gheorghidiu, poveste ce prilejuiește întâlnirea cu societatea bucureșteană a începutului de secol
XX, prin surpinderea vieții universitare, a lumii mondene, a mediului afaceriștilor și
politicienilor, fapt pentru care se poate afirma că romanul devine o frescă a epocii.
 Acțiunea debutează cu prezentarea unei scene din viața regimentului XX, în care
activează sublocotenentul Ștefan Gheorghidiu. Acesta primește o scrisoare de la soția sa Ela,
care îi cere să vină la Câmpulung. Discuția de la popotă despre dreptul de viață și de moarte al
îndrăgostiților unul asupra celuilalt, redeșteaptă suferința lui Ștefan, făcându-l să-și aducă aminte
că: Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșală .
Se căsătorise din dragoste și, cât timp au fost săraci, căsnicia lor boemă a fost frumoasă. După
primirea moștenirii de la unchiul Tache, Ela se schimbă, devenind interesată de bani și de lumea
mondenă. Viața lui Ștefan devine o luptă neîntreruptă, acesta ajungând să-și petreacă timpul
spionându-și soția, pe care o suspectează de infidelitate. Ela este atrasă de un oarecare domn G.,
cu care devine din ce în ce mai familiară. Începând războiul, Ștefan este înrolat ca sublocotenet
într-un regiment de infanterie. Într-o seară, se întoarce pe neașteptate de la Predeal și nu-și
găsește soția acasă, aceasta întorcându-se abia dimineața. Îi va cere să plece, dar, în absența ei,
va suferi îngrozitor, căci sentimentul iubirii încă nu se stinsese în sufletul său. În cele din urmă se
vor împăca, iar el se va reîntoarce pe front. După acest episod, acțiunea revine la momentul din
incipit. Intuind drama lui Gheorghidiu, căpitanul Dimiu îi acordă acestuia permisia solicitată și
Ștefan se duce la Câmpulung. Ela îl întâmpină plină de solicitudine, dar Ștefan înțelege că toată
atitudinea ei e mercantilă. Femeia voia să i se treacă pe numele ei o parte din lirele englezești de
la Banca Generală, pentru ca, adăpostită de griji, să se despartă de mine. Supărat, Ștefan pleacă
și îl zărește pe domnul G. pe străzile orașului. Gândul de a-i surprinde pe cei doi amanți
împreună și de a-i împușca se năruiește datorită locotenent-colonelului, care îi ordonă să se
întoarcă împreună cu el la regiment. Batalionul său va fi mutat și, la Cohalm, va susține prima
bătălie, prilej pentru ca eroul să remarce toate ororile și absurditățile războiului. Întors acasă
după ce a fost rănit și spitalizat, Ștefan observă că Ela a îmbătrânit, s-a îngrășat și vorbește mult
și banal. O scrisoare anonimă deconspiră relația acesteia cu Grigoriade, Ștefan hotărând să
divorțeze și să-i lase o parte din averea moștenită.
Având în vedere că începutul cronologic al evenimentelor se află în al doilea capitol,
Diagonalele unui testament, acesta constituie adevăratul incipit, primul capitol conținând
pretextul care declanșează memoria lui Ștefan Gheorghidiu și face posibilă reactualizarea
trecutui. Incipitul surprinde zbuciumul sufletesc al acestuia, viața sa conjugală devenind o
suferință de neînchipuit din pricina suspiciunilor asupra infidelității soției. Se căsătorise din
dragoste, femeia, în care era atâta tinerețe, atâta frângere, atâta nesocotință, strecurându-i-se în
suflet treptat, până când ajunsese să nu mai poată trăi despărțit de ea. Cu toate acestea,
recunoaște cu sinceritate că baza viitoarei sale iubiri a fost orgoliul, nu o potrivire de caracter,
fiind măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de
pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente.
Între incipit și final se creează o relație de continuitate, incipitul anticipând iminența
destrămării cuplului. Trăind pe front la limita dintre viață și moarte, Ștefan înțelege că zbuciumul
său sufletesc e derizoriu. La întoarcerea de pe front, constată că îi este indiferent chiar dacă e
nevinovată, astfel încât anonima care îi dezvăluie relația Elei cu Grigoriade îl determină să
divorțeze fără niciun regret. Pentru a nu avea mustrări de conștiință și pentru ca imaginea acestei
femei să nu-l mai tulbure niciodată, îi lăsă Elei tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți... de
la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul. Spre deosebire de alți eroi camilpetrescieni,
intelectuali superiori învinși de propriile idealuri, Ștefan reușește să supraviețuiască dramei
iubirii, o suferință și mai mare, războiul, lecuindu-l de această relație nepotrivită.
Ștefan Gheorghidiu, student la Filosofie înzestrat cu o mare capacitate intelectuală, se
definește drept un tip puternic, orgolios, un idealist incompatibil cu lumea afaceriștilor lipsiți de
scrupule. În schimb, Ela îl percepe ca pe o fire slabă, incapabilă să lupte pentru altceva decât
pentru o idee. Însetat de cunoaștere, pasionat de munca sa la Universitate, Ștefan era capabil să
vorbească liber, timp de o oră, despre tema dată. Cu toate acestea, este rupt total de lumea
materială, fiindu-i silă să se frământe pentru bani și pentru avere. Portretul fizic este relativ, căci,
deși printre studenții de la Universitate trece drept un tip bine, fiind înalt și elegant, sugestiile pe
care i le face soția sa în privința vestimentației și stângăcia sa la dans, devin defavorabile eroului,
îndepărtându-l de Ela, care este atrasă de bărbații stilați din lumea mondenă.
Frecventând cursurile de franceză și română de la Universitate, Ela este adorată de toți
colegii, fiind una dintre cele mai frumoase studente. Portretul ei este subiectiv, fiind prezentat
din perspectiva lui Ștefan Gheorghidiu, a cărui opinie se schimbă pe măsură ce relațiile dintre
cele două personaje se deteriorează. Astfel, dacă la început, Ștefan remarcă faptul că făcea totul
cu pasiune și-l impresiona prin neistovita bunătate pe care o risipea în jurul ei, după ce primește
moștenirea, constată că devine interesată de bani și avere. Odată cu intrarea în lumea mondenă,
viața lui devine o tortură continuă, căci observă cum zi de zi femeia mea se înstrăina, în
preocupările și admirațiile ei, de mine. Doar o suferință și mai mare ca cea a războiului îl va
lecui, făcându-l să scape de această iubire nepotrivită. La întoarcerea de pe front, constată că îi e
indiferent chiar dacă e nevinovată, astfel încât anonima care îi dezvăluie relația Elei cu
Grigoriade îl determină să divorțeze fără niciun regret, Ștefan lăsându-i acesteia tot trecutul.
În concluzie, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman al
experienței, în care analiza psihologică de mare profunzime scoate la iveală un intelectual, un
inadaptat superior care aspiră spre absolut într-o lume în care idealiștii par să nu-și mai găsească
locul.

PERSONAJELE

CERINȚE:
1. Scrie un eseu, de minimum 400 de cuvinte, despre particularitățile de construcție a
unui personaj dintr-un roman psihologic/al experienței, aparținând perioadei interbelice/ lui
Camil Petrescu. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului
(acțiune, conflict, relații spațio-temporale, construcția subiectului, perspectivă narativă,
modalități de caracterizare, limbaj etc.);
- prezentarea statutului social, psihologic etc., prin raportare la conflictele textului;
- relevarea unei trăsături ilustrate prin două situații semnificative sau prin citate comentate.

2. Scrie un eseu, de minimum 400 de cuvinte, despre relațiile dintre două personaje ale
unui roman psihologic/ al experienței, aparținând perioadei interbelice/ lui Camil Petrescu. În
elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a două elemente semnificative pentru construcția personajelor (temă, perspectivă
narativă, conflict, relații spațio-temporale, modalități de caracterizare, limbaj etc.);
- evidențierea tipologiei celor două personaje, a statutului lor social și a trăsăturilor semnificative
pentru ilustrarea relațiilor, prin raportare la două episoade/ secvențe ale textului narativ ales.

3. Scrie un eseu, de minimum 400 de cuvinte, despre condiția intelectualului, reflectată

într-un text narativ, aparținând unui autor canonic. În elaborarea eseului, vei avea în vedere:
- sublinierea trăsăturilor textului care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-o perioadă sau
într-un curent literar;
- prezentarea a două elemente semnificative pentru ilustrarea temei și a viziunii despre lume a
autorului (acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, construcția subiectului, particularități
ale compoziției, perspectivă narativă, modalități de caracterizare, limbaj etc.);
- evidențierea condiției intelectualului, prin referire la două secvențe/ situații semnificative.

MODEL DE ESEU:
Promotor al modernismului lovinescian în literatura română, Camil Petrescu își
expune concepția cu privire la roman în conferința Noua structură și opera lui Marcel Proust,
publicată în volumul Teze și antiteze, optând pentru subiectivitate și autenticitate: Să nu descriu
decât ceea ce văd , ceea ce aud , ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu […].
Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.
În Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, roman apărut în 1930,
perspectiva narativă este subiectivă, homodiegetică. Camil Petrescu optează pentru unicitatea
perspectivei narative, evenimentele fiind relatate la persoana I, de către un narator-personaj care
devine chiar un alter ego al scriitorului, căci, conform propriilor mărturisiri, dacă în prima parte
eroul Ștefan Gheorghidiu cu soția lui sunt pură ficțiune, în schimb, se poate afirma că partea a
doua a cărții, aceea care începe cu întâia noapte de război, este construită după memorialul de
campanie al autorului, împrumutat cu amănunte cu tot eroului.
Structurat în două părți, romanul are, așa cum se remarcă încă din titlu, două teme
centrale, iubirea în Cartea întâi și războiul în Cartea a doua, cărora li se poate adăuga condiția
intelectualului, datorită personajului narator care are acest statut. Ștefan Gheorghidiu devine
conștiința unică prin intermediul căreia se produce joncțiunea dintre celelalte două teme, atât de
diferite. Paralel cu planul subiectiv, se fac observații obiective asupra societății și a războiului.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman
al experienței, Camil Petrescu valorificând în spațiul ficțiunii psihologic, deoarece
diferite experiențe trăite intens din dorința de cunoaștere și autorul încearcă să
autodefinire și surprinse așa cum se reflectă ele în sufletul pătrundă lumea interioară
protagoniștilor. Ștefan Gheorghidiu, trăiește două experiențe a personajului, și să
definitorii pentru formarea sa ca om. Prima experiență, cea a iubirii, analizeze impactul
constă într-un zbucium permanent, eroul căutând certitudini care să-i evenimentelor asupra
demonstreze că Ela nu se potrivește cu idealul său feminin. El își conștiinței lui, descriind
dorise ca femeia aceasta să fie a mea în exemplar unic. Intrarea în dorințe, constrângeri,
lumea mondenă și firtul Elei cu alți bărbați va face ca experiența speranțe, decepții, bucurii.
matrimonială să eșueze. A doua experiență este cea a războiului. Analiza psihologică se
Deși ar fi putut plăti pentru a nu fi mobilizat în armată, cum făcuse remarcă prin „exactitatea
și unchiul său Nae Gheorghidiu, Ștefan se înrolează voluntar, aproape științifică în
afirmând că: N-aș vrea să existe pe lume o experiență definitivă, ca despicarea complexelor
aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc [...]. Ar constitui sufletești tipice” (Tudor
pentru mine o limitare. Vianu).
Mijloacele de caracterizare a personajelor sunt specifice prozei de analiză psihologică.
Se folosesc tehnici precum introspecția, monologul interior, fluxul conștiinței, romanul devenind
o amplă confesiune, în care protagonistul se destăinuie și se autoanalizează. O parte din trăsături
ies în evidență prin caracterizare indirectă, urmărindu-se comportamentul, limbajul sau relația cu
ceilalți.
Deși există o mulțime de conflicte exterioare, predominant este conflictul psihologic,
eroul camilpetrescian fiind un intelectual care aspiră spre absolut, un spirit lucid, reflexiv și
hipersensibil, un inadaptat superior care are orgoliul de a refuza o realitate ce nu se potrivește
idealului și structurii sale sufletești. Condiția intelectualului reprezintă o constantă a prozei
camilpetresciene, el introducând un nou tip de personaj în literatura română, intelectualul ca
structură de caracter: „La Camil Petrescu e vorba de intelectuali, de oameni care prin însăși
natura lor țin să cunoască ce se petrece cu ei, refuză să trăiască altfel decât conștient: prin
urmare, fac din problema lămuririi rațiunilor existenței o chestiune vitală” (Ovid S.
Crohmălniceanu).
Student la Filosofie înzestrat cu un spirit pătrunzător și o cultură impresionantă, Ștefan
Gheorghidiu se definește drept un tip puternic, orgolios, un idealist incompatibil cu lumea
afaceriștilor lipsiți de scrupule. Însetat de cunoaștere, pasionat de munca sa la Universitate,
Ștefan se remarcă prin felul în care își prezintă lucrările, spre deosebire de colegii săi, fiind
capabil să vorbească liber, timp de o oră, despre tema dată. Cu toate acestea, este rupt total de
lumea materială, fiindu-i silă să se frământe pentru bani și pentru avere, fapt pentru care, Ela îl
percepe ca pe o fire slabă, incapabilă să lupte pentru altceva decât pentru o idee, când familia
amenință că va ataca testamentul și Ștefan îi cedează o parte din averea moștenită de la unchiul
Tache. Chiar și Nae Gheorghidiu îl disprețuiește din acest motiv: N-ai spirit practic. [...]Cu Kant
ăla al dumitale și cu Schopenhauer nu faci în afaceri nicio brânză. Eu sunt mai deștept ca ei
când e vorba de afaceri.
Fire superioară, Ștefan Gheorghidiu nu suportă prostia și discuțiile primare ale ofițerilor
de la popotă, răspunzând cu un ton disprețuitor prin ostentația neologismelor. Reacția turbată a
căpitanului Corabu nu-l impresionează, găsind în adâncul său resursele necesare pentru a-l
înfrunta, cu pumnul crispat, alb ca varul și având în ochi priveliști de moarte. Atitudinea lui
izvorăște dintr-un adânc sentiment de mândrie jignită: Niciodată n-am fost lovit ca bărbat și cred
că niciodată n-aș putea îndura asta. Din același orgoliu ripostează și în momentul în care
unchiul Tache îl ironizează pentru faptul că s-a căsătorit din dragoste, cu o fată săracă.
Portretul fizic este relativ, căci, deși printre studenții de la Universitate trece drept un tip
bine, fiind înalt și elegant, sugestiile pe care i le face soția sa în privința vestimentației și
stângăcia sa la dans, devin defavorabile eroului, îndepărtându-l de Ela, care este atrasă de
bărbații stilați din lumea mondenă.
Frecventând cursurile de franceză și română de la Universitate, Ela este una dintre cele
mai frumoase studente, o adevărată vedetă, adorată de toți colegii, pentru care prezența sa părea
un adevărat spectacol: Cu ochii mari, albaștri, vii ca niște întrebări de cleștar, cu neastâmpărul
trupului tânăr, cu gura necontenit umedă și fragedă, cu o inteligență care izvora tot atât de mult
din inimă, cât și de sub frunte.
Portretul ei este subiectiv, fiind prezentat din perspectiva lui Ștefan Gheorghidiu, a cărui
opinie se schimbă pe măsură ce relațiile dintre cele două personaje se deteriorează. Astfel, dacă
la început, Ștefan remarcă faptul că făcea totul cu pasiune și-l impresiona prin neistovita
bunătate pe care o risipea în jurul ei, după ce primește moștenirea, constată că devine interesată
de bani și avere, fapt neplăcut, căci aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuțiilor acestea
vulgare, plăpândă și având nevoie să fie ea protejată, nu să intervină atât de energic, interesată.
Gelozia se naște în sufletul bărbatului odată cu intrarea celor doi în lumea mondenă.
Treptat, viața lui devine o tortură continuă, căci observă cum zi de zi femeia mea se înstrăina, în
preocupările și admirațiile ei, de mine. Natură reflexivă și hipersensibilă, Ștefan Gheorghidiu își
analizează cu luciditate stările sufletești, mărturisindu-și cu sinceritate suferințele resimțite după
ce o alungă pe Ela: Simțeam din zi în zi, departe de femeia mea, că voi muri, căci durerile
ulceroase – acum când nu mai puteam mânca aproape deloc – deveniseră de nesuportat. Cum
sentimentul iubirii nu se stinsese în sufletul lui, Ștefan reia relația cu soția sa. Doar o suferință
mult mai mare, ca cea a războiului, îl va lecui, făcându-l să renunțe la această relație nepotrivită.
La întoarcerea de pe front, mărturisește că sunt obosit și mi-e indiferent chiar dacă e nevinovată,
astfel încât anonima care îi dezvăluie relația Elei cu Grigoriade îl determină să divorțeze fără
niciun regret, Ștefan lăsându-i acesteia tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți... de la
lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul
În concluzie, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman al
experienței, în care analiza psihologică de mare profunzime scoate la iveală un intelectual, un
inadaptat superior ce aspiră spre absolut, într-o lume în care idealiștii par să nu-și mai găsească
locul. Surprinzând experiența cuplului Ștefan Gheorghidiu – Ela, se poate afirma că romanul
camilpetrescian este o adevărată monografie a sentimentului iubirii, pe care-l definește sau îl
ilustrează în evoluție, de la formarea sa până la dispariție, reflectând momentul unic al
începutului, dar și sentimentul geloziei, al mândriei rănite, al suferinței datorate incompatibilității
caracteriologice.