,,ÎN GRĂDINA GHETSEMANI”

de Vasile Voiculescu

Profesor coordonator : Tereza Cândea

Elev: Sara Cristea, clasa a XII-a F
Scurtă prezentare a autorului

Inclus în familia spirituală a poeților „ortodoxiști”, Vasile Voiculescu

este creatorul unui univers liric coerent și al unui imaginar poetic specific în
care se regăsesc plenar trăsăturile liricii tradiționaliste.

Definiția tradiționalismului

Tradiționalismul reprezintă o orientare literar-artistică ce promovează

specificul național, manifestându-se, în perioada interbelică, sub forma
gândirismului, mișcare ideologică a cărei element de noutate îl reprezintă
cultivarea fiorului religios.
 Contextualizarea poeziei și încadrarea acesteia în
curentul gândirist
Publicată în 1921 în volumul „Pârgă”, poezia „În grădina
Ghetsemani” de Vasile Voiculescu ilustrează perfect viziunea despre lume
și viață a poetului gândirist.

Tema

La nivel macrotextual, tema poeziei o constituie cunoașterea mistică.

La nivel microtextual, textul liric se axează pe condiția duală a
ființei
scindate de tentația absolutului, dar și de tentația păcatului.
Titlul

Titlul analitic ,,În grădina Ghetsemani” anticipează tema, având

valoarea unui „onomatext”, indicând spre sursa de inspirație de factură
religioasă.
În sens denotativ, în limba evraică, „Ghetsemani” denumește locul în
care se striveau maăslinele.
În sens conotativ, titlul desemnează un topos al rugăciunii, un spațiu
al meditației, făcând trimitere directă la pasajul biblic in care este relatată
ultima noapte de libertate a Mântuitorului.
Structura și semnificațiile

Concepută în patru catrene, poezia se structurează în trei secvențe

lirice corespunzând celor trei trepte ale cunoașterii mistice identificate de
Rudolf Otto: „mysterium tremendum”, „mysterium fascinans”, „majestas”.

Strofa I – ”mysterium tremendum”

Incipitul reiterează imaginea iconică a ființei divine în postura de
revoltat, marcată prin refuzul „paharului”. Totodată, este evidențiată
dimensiunea umană a condiției christice, sugerată prin motivul luptei care
traduce conflictul insolubil și zbuciumul lăuntric cauzat de neacceptarea
destinului prestabilit. Motivul paharului, plasat în finalul primului vers,
devine un simbol al păcatelor omenirii, fiind, totdată, și un laitmotiv
structurant al textului liric, dar și o metonimie ce reunește o varietate de
semnificații.
Sintagma „căzut pe brânci” din versul următor traduce, prinr-o imagine
vizuală, suferința fizică, dar și lăuntrică a Mântuitorului, fiind exacerbată
dimensiunea Sa umană. Verbul la forma reflexivă și timpul imperfect „se-m-
potrivea” indică revolta fricii a Domnului Isus Cristos de despărțirea prin
moarte, chiar dacă pentru un timp limitat, de Dumnezeu Tatăl.
Metafora „sudori de sânge” din penultimul vers al primei strofe devine
simbol al suferinței, dar și al naturii umane, în timp ce „chipul alb ca varul”
trimite la natura divină a Fiului de Dumnezeu, sugerându-i puritatea.
În ultimul vers, „strigătul”, motiv de factură expresionistă, transmite
disperarea survenită din impasul situației, fiind, totodată, o metaforă ce
amplifică suferința individuală la nivel cosmic prin motivul furtunii, plasat
la finalul primului catren.
Strofa a II-a - „mysterium fascinans”
Strofa a doua dezvoltă motivul cupei, dezvăluindu-i diverse interpretări.
Astfel, „grozava cupă” sau „infama băutură” desemnează, în sens
metaforic, soarta implacabilă la care este supus Mântuitorul, făcând
trimitere, în același timp, la Graal, potirul din care se presupune că Isus
Cristos ar fi băut vinul la Cina cea de Taină; conform legendelor mistice ale
Evului Mediu, acest vas este înzestrat cu puteri miraculoase. Metafora
„mână ne-ndurată” e o sugestie a Divinității implacabile, care, din prea
mare dragoste pentru omenire, Își sacrifică propriul Fiu.
Motivul setei din al treilea vers al strofei reiterează setea de
cunoaștere, aspirația spre absolut a Fiului dumnezeiesc care incepe să-și
conștientizeze condiția damnată în încercarea de asumare a destinului
hărăzit.
Strofa a III-a - „mysterium
tremendum”
A treia strofă se centrează pe același motiv al cupei. Imaginile intens
cromatice sunt susținute de termeni arhaici cu o rezonanță deosebită în
sintagme precum „sterlici de miere”, „veninul groznic”.
Metafora oximoronică „sub veninul groaznic simțea că e dulceață”
amplifică dilema interioară, marcând tentația absolutului ca semn al
acceptării poruncii divine, după cum sugerează antiteza din structura
„bătându-se cu moartea, uitase de viață”.
Strofa a IV-a - „majestas”
Ultima strofă descrie, prin asocierea cu manifestările naturii, împlinirea
actului sacrificial. De aici vine personificarea „se frământau măslinii” sau
„păreau că vor să fugă”.
Metafora „bătăi de aripi” dezvolta sugestii ambigue, trimițând la
motivul îngerilor păzitori care continuă să-și exercite misiunea ocrotitoare.
Metafora „vraiștea grădinii” exprimă haosul cosmic generat de sacrificiul
Mântuitorului.
Sintagma „ulii de seară” din ultimul vers al poemului induce, în
duscursul liric, semne thanatice, sugerând împlinirea poruncii divine. Un
efect deosebit creează metafora cu accente arhaice „dau roate după pradă”.
Considerații stilistice

Poezia se individualizează prin subtile relații de simetrie și de opoziție

care asigură echilibrul compozițional, căci discursul liric se închide cu
imaginea naturii.
Versurile sunt infuzate de un lirism obiectiv care permite
metamorfozarea diverselor etape ale cunoașterii mistice.
În plus, la nivel morfologic, verbele la imperfect creeaza senzația de
continuitate, permanență și repetabilitate, trimițând, în egală măsură, la
miturile biblice și totodată la arhaic, la mit, fiind un timp al evocării; de
asemenea, formele de gerunziu ale verbelor, precum „îmbiind ”,
„încleștând ” sau „bătănd ” amplifică ideea de continuitate și permanență.
Metaforismul și imagismul generează o ambiguitate specifică,
susținută de rezonanța unor termeni populari și arhaici care înscriu poezia
în tradiționalism.
Nivelul prozodic sustine atmosfera poemului, căci versul cu măsura
de 13-14 silabe și rimă încrucișată degajă o muzicalitate inconfundabilă.

Concluzia

Așadar, folosind imagini preluate din fondul spiritualității autohtone

pe care le dezvăluie cu mare sensibilitate, poezia „În grădina
Ghetsemani” de Vaisle Voiculescu este o capodoperă a liricii
interbelice \ tradiționaliste.